CĂRȚI TRADUSE de Dr Ion BARBU | Dragusanul.ro

Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (concluzii)

Rădăuţi, în 1917

 

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

 

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

CONCLUZIUNI

 

Făcând acum o scurtă privire generală asupra trecutului, evoluţiei şi mersului gospodăriei Fondului în cei 148 ani (1786 – 1934) ai existenţei sale, este dat aici locul că după o succintă  analiză critică, să tragem concluziunile ce derivă şi din învăţămintele ce rezultă să schiţăm drumul şi directivele pe cari gospodăria Fondului trebuie să le urmeze în viitor.

 

1). Aprecieri asupra trecutului Fondului

 

Timp de cca 100 ani – dela data înfiinţării – pădurile Fondului constituiau o bogăţie latentă. Încercări de valori – fiecare prin practică devastatoare a fabricărei de potasă produceau numai venituri infime, pe când veniturile principale ale ad-ţiei rezultau din exploatarea domeniului său agricol şi din produse accesorii.

Încercările timide la început ale industriei forestiere din anii 1868 (data înfiinţării căii ferate Leov – Cernăuţi – Iaşi) până pe la anul 1888 au însemnat o altă perioadă de sacrificii pentru păduri, şi o luptă de afirmare a unei industrii născânde. Şi aceasta, este încă epoca primitivismului desăvârşit, în care codrii seculari cădeau pradă exploatărilor pe mii de hectare în cari se făcea o extraordinară risipă de lemn.

 

Şi atunci, a venit drumul de fier în sus pe văile Sucevii, Moldovei şi Moldoviţei şi ca prin farmec a înlăturat primitivismul exploatărilor, dând posibilitate pentru întroducerea unei gospodării forestiere raţionale.

Punctele marcante în evoluţia gospodăriei Fondului sunt caracterizate de un desăvârşit spirit de prevedere în ad-ţie, care a ştiut  întotdeauna să aleagă calea cea bună spre progres şi numai sprijinindu-şi acţiunea pe baze concrete şi reale, fără a se aventura în speculaţiuni hazardate.

Anul 1853 înseamnă eliberarea Fondului forestier de orice servituţi prin răscumpărarea lor. Cu toate că în acel timp pădurile încă nu erau productive, nefiind puse în exploatare, administraţia, având o fericită intuiţie a importanţei degajării Fondului de orice servituţi, a făcut un act de o nepreţuită valoare, a cărui roade s-au văzut mai târziu, când s-au pus pădurile în exploatare.

 

Grija de a determina şi fixa hotarele proprietăţii cu semne durabile şi de a amenaja pădurile trece ca un fir continuu prin toată epoca evoluţiei. Toate lucrările în această direcţie poartă timbrul continuităţii şi năzuinţei  spre ţelul final: asigurarea permanenţei producţiunii aşa cum se cuvine pentru o instituţie de utilitate publică cu obligaţiuni ce în tot cazul depăşesc momentul.

Perioada vânzărilor pădurilor de Stat, determinat de teoriile liberaliste ale şcoalei lui A. Smidt, care înseamnă pretutindeni o pagină neagră în istoria pădurilor este pentru Fond dimpotrivă o ocazie fericită de a-şi mări domeniul forestier cu importanta achiziţie a complexului de păduri din Sudul Bucovinei prin cumpărare dela Stat.

Reorganizarea ad-ţiei din anul 1875 a fost atât de temeiinice şi bine studiată, încât încă şi astăzi în general administraţia are la bază aceleaşi principii de atunci.

 

Momentul cel mai de seamă în istoria gospodăriei Fondului, este apoi perioada investiţiilor domeniului forestier cu instalaţiuni de transport, terenuri industriale, clădiri de exploatare de tot felul cari în legătură cu amenajarea lor, au ridicat acest domeniu la o înălţime de raţională gospodărie forestieră neatinsă în acele vremuri de nici o altă gospodărie forestieră în munţii Carpaţi.

Prin anul 1910 deja vertiginoasa înălţare a gospodăriei forestiere dela primitivism în timp scurt de cca 30 ani la cea mai înaltă treaptă de perfecţiune a dus faima bunei şi exemplarei gospodării forestiere, peste hotarele ţării. Gospodăria Fondului fiind dată de model de bună şi chibzuită administraţie în fosta monarhie, specialiştii şi din ţări străine veneau să vadă şi să admire opera constructivă şi durabilă ce s-a construit aici.

 

Uimitoarea ascensiune a gospodăriei Fondului este determinată printre altele şi de un principiu director în administraţie : Generalizarea şi extinderea ideii şi acţiunii de regie proprie în toate domeniile de activitate. S-a abandonat – numai după o scurtă experienţă – sistemul primejdios şi de tot primitiv de a lăsa totul în seama antreprenorului şi de a aştepta totul dela el în privinţa investiţiunilor domeniului cu mijloace de exploatare; aici silvicultorul, din timp încă – în deplină cunoştinţă a menirei sale – a pus stavilă lucrărilor şi construcţiunilor primitive cu caracter provizoriu şi complet lipsit de cele mai elementare principii de tehnică, ce cădeau în ruină deodată cu terminarea exploatării, şi prin acţiune energică, bine echilibrată şi ordonată, a construit el singur toate lucrările de investiţiuni înlăturând pe antreprenor.

Tot pe baza experienţei şi prin extinderea aceluiaşi principiu s-a abandonat şi sistemul exploatării mijloacelor de transport prin antreprenori, cari – după cum s-a văzut – exercitau exploatarea instalaţiilor cu minimul şi numai strictul necesar întreţinerii în vederea finalizării contractelor de exploatare. Şi executarea acestei exploatări a preluat Fondul în regie proprie, cu cele mai bune rezultate.

 

Regia proprie – după ce încă de mult era aplicată la exploatarea lemnului de foc – s-a extins şi asupra exploatării produselor accidentale cu rezultate deosebit de bune, deoarece tocmai aceste produse accidentale fata fasonate şi scoase la vânzare în loturi mici au determinat ridicarea vertiginoasă a preţului lemnului pe tulpină.

Exploatările în regie în legătură cu investirea domeniului forestier cu mijloace de transport şi de exploatare, distrugând preţurile de cartel dictate de marii exploatatori cu contracte de lungă durată, au determinat o urcare vertiginoasă a preţului lemnului.

Gospodăria Fondului era astfel orientată şi îndrumată, încât păşea acum în ultimii ani dinaintea războiului mondial spre generalizare şi extinderea regiei proprii şi asupra exploatării produselor principale.

 

În admirabila sa operă : „Das Forstliche Transportwessen” dl. I. Opletal spune între altele la pag. 238 :

„Prin faptul că o parte a produselor lemnoase se exploatează şi se transportă acum în regia proprie a Fondului iar cea mai mare parte din lemnul de lucru exploatat de antreprenori de asemenea se transportă de Fond în regie, este preparat terenul pentru executarea tuturor lucrărilor de exploatare în regie proprie.”

 

Rămâne deci numai de a executa toate exploatările de lemn de lucru moale în regie proprie, pentru a ridica gospodăria pe toate liniile la nivelul unei gospodării forestiere moderne.

Administraţia Fondului nu a lăsat nefolosită nici o ocazie pentru mărirea venitului net din exploatare, dar în acelaşi timp, a ridicat la principii de dogmă ireproşabila îngrijire a pădurilor prin amenajarea lor şi executarea tuturor lucrărilor de regenerare şi îngrijirea arboretelor.

Înzestrarea pădurilor cu tot utilajul necesar unei bune şi raţionale exploatări; regenerarea, îngrijirea şi amenajarea lor sunt principiile şi înfăptuirile ce alcătuesc pietrele de bază a economiei Fondului înainte de războiu.

Înaintaşii noştri lucrând în grele condiţiuni la punerea în valoare a preţiosului domeniu forestier care până aproape de finea secolului trecut constituia o bogăţie latentă, au creat o operă durabilă, vrednică de toată admiraţia.

 

Urgia războiului mondial a curmat însă avântul şi desvoltarea economiei Fondului, tocmai atunci când avea cele mai frumoase perspective şi proiecte pentru viitor.

Dar, dacă am relevat perfecţiunile gospodăriei antebelice, în acceaşi măsură datori suntem să relevăm şi părţile întunecoase.

Exploatarea prin contracte de lungă durată – şi atunci când gospodăria Fondului era complet organizată, prin investiţiunile executate în regie proprie – nu mai era justificată. Acest sistem de exploatare era dăunător Fondului, căci preţurile pentru lemn din asemenea vânzări erau totdeauna mai mici, decât cele obţinute din vânzările de materiale lemnoase exploatate în regie.

 

Contractul de exploatare încheiat încă în anul 1918 – în preajma prăbuşirii Austriei – cu firma „Bucovina” a dijmuit veniturile Fondului prin mulţi ani de-a rândul, încă până-n anul 1928, pricinuindu-i mari daune.

Prin toată economia Fondului de după războiu, trece ca un fir roşu executarea marilor exploatări de către firma Bucovina, care este tocmai o consecinţă a contractului de lungă durată încheiat cu numita firmă încă de Ministerul din Viena.

 

Încă în anul 1901 Dl. Guzmann trasând proiectele de viitor ale Fondului, spunea[1] :

„Numai singură regia proprie este în stare să remedieze inconvenientele multiple şi mari ce decurg pentru proprietar din exploatările prin contracte de lungă durată. Numai atunci şi prin abandonarea de asemenea contracte, proprietarul de pădure va deveni ceea ce el trebue să fie : „domnul proprietăţilor sale”.

Totuşi, din motive inexplicabile, administraţia Fondului a menţinut sistemul de exploatare prin contracte de lungă durată până la prăbuşirea Austriei cu toate efectele rele pentru gospodărie.

 

O altă latură întunecoasă a fostei administraţii, era înstrăinării averii şi veniturilor Fondului dela destinaţia funcţională.

Acest Fond, în loc să servească numai şi numai pentru interesele şcolii şi bisericii româneşti aşa precum au dorit şi întrevăzut marii săi ctitori, sub fosta stăpânire a avut mai mult caracterul de instituţie de Stat cu menirea să servească în primul rând interesele generale ale Statului, cari în general au fost potrivnice intereselor româneşti.

De aceea, averea Fondului de repetate ori a fost pusă la contribuţie spre întărirea elementelor reromâne aici în Bucovina.

Pe cele mai bogate moşii ale Fondului s-au creat colonii de Germani, Unguri, Ucraini ş.a. aparatul funcţionăresc era alcătuit în marea sa majoritate din străini iar românii numai cu greu puteau întra în această administraţie. Averea mobilă a Fondului a fost întrebuinţată în întregime pentru interesele fostei monarhii austro – ungare.

 

Rădăuţi, hipodromul

 

2). Caracteristicile economiei Fondului de după război

 

Urgia războiului mondial a pricinuit bunurilor Fondului daune foarte mari prin faptul că, timp de 4 ani, Bucovina a fost câmpul de luptă al armatelor luptătoare.

În anul 1919, la inventarierea daunelor s-a constatat că întreaga avere mobilă a Fondului s-a risipit în războiu, instalaţiunile de transport şi de exploatare erau devastate, clădirile administrative degradate, întinse arborete s-au devastat, personalul s-a descomplectat.

Fondul, a trebuit să se refacă prin propriile sale mijloace. Veniturile sale nici pe departe nu mai erau ceea ce a fost înainte de războiu ci s-au micşorat excesiv de mult prin :

 

a). Executarea contractelor de exploatare mari de lungă durată a fost deosebit de dăunătoare Fondului pricinuindu-i daune de cel puţin ½ miliard lei.

b). Reforma agrară a amputat averea Fondului prin exproprierea domeniului agricol în suprafaţa de 27.831,63 ha.

c). Alte ramuri secundare de producţie : Băile din Vatra Dornei, minele din Iacobeni şi pescăriile din Cozmeni au fost atât de mult devastate a lor, fără prealabile importante investiţii.

 

Lucrând în condiţiuni foarte grele, după ce în anul 1919 gestiunea sa a fost deficitară, Fondul a reuşit totuşi cu multe sacrificii şi sforţări să facă investiţiunile necesare şi să readucă în funcţiune exploatarea bunurilor sale.

Neputând însă beneficia în întregime de urcarea preţului lemnului pe piaţă în anii 1924-1928 şi lipsindu-i deci mijloacele necesare, Fondul nu şi-a putu reface în întregime degradările de războiu, cu toate sacrificiile ce le-a făcut.

Încă şi astăzi sunt cca. 11.000 hectare restanţe de împădurit; instalaţiunile de transport, clădirile administrative şi de exploatare sunt în stare mediocră sau rea. Reţeaua telefonică, calea ferată forestieră Gura Homorului – Poiana Micului (23 km) şi alte obiecte distruse în timpul războiului nu s-au mai refăcut de loc.

 

Toate aceste lipsuri şi scăderi cad mai ales în sarcina condiţiunilor oneroase pentru Fond a contractelor de exploatare pe lungă durată, cari dădeau exploatatorilor lemnul cu preţuri ridicol de mici.

De aceea, în anul 1928, odată cu expirarea contractului de exploatare cu firma Bucovina, ca o reacţiune împotriva sistemului ce a adus Fondului atâtea daune, administraţia a abandonat cu desăvârşire acest sistem de exploatare şi a adoptat o mare însufleţire sistemul de exploatare parchetelor în regie proprie şi industrializarea lemnului tot în regie prin debitare în fabricele proprii de cherestea.

Se părea atunci în anul 1928 în atmosfera de mare însufleţire, că Fondul eliberat fiind de condiţiunile oneroase ale marilor contracte de exploatare, prin generalizarea exploatărilor în regie proprie va putea în fine pe lângă readucerea economiei Fondului la înălţimea de dinaintea războiului, să păşească şi mai departe şi să realizeze perfecţiunea, raţionalizarea şi intensificarea gospodăriei forestiere într-o măsură ce să fie pe deplin în linia de ascensiune luată de economia Fondului încă dela finea secolului trecut.

 

Şi în anii 1927 – 1929 prin deplina adaptare la ritmul nou al economiei ce se părea atunci că va duce gospodăria Fondului la o stare înfloritoare încă nebănuită, administraţia, după refacerea instalaţiunilor de transport şi a ramurilor de producţie secundare (băi, minele, pescăriile) a păşit şi la investiţiuni mai mari în instalaţiunile de exploatare.

Lucrările de regenerări artificiale şi îngrijirea arboretelor au luat mare avânt întrecând chiar şi pe cele dinainte de războiu.

Lucrările de amenajare şi triangulare efectuate acum complectau ultimele amenajamente definitive.

Încă în anul 1925, bunurile Fondului au primit în cadrul legii pentru organizarea bisericii ortodoxe o formă de administraţie autonomă şi foarte potrivită unei bune gospodării prin faptul că toate măsurile de administraţie se iau de către factorii competenţi locali, încetând astfel marile neajunsuri ale administraţiei de până atunci, determinate de faptul că administraţia locală avea competinţă până la suma de numai 5000 lei în vânzări de materiale lemnoase (15 – 20 m3) iar aprobările de vânzare se făceau înainte cu mare pierdere de timp şi întârzieri la Ministerul de Agricultură din Bucureşti.

 

Cu toate avantajele autonomiei Fondului, şi sistemul actual suferă de un viciu specific dealtfel tuturor administraţiilor româneşti, ş.a. Consiliul  Eparhial acordă administratorului Fondului prea mică competinţă.

Criza, ce a intervenit în anul 1930 a oprit brusc frumoasa desvoltare luată de economia Fondului, dar mai ales marile proiecte de viitor.

Prudenţa, cu care a lucrat fondul la exploatările în regie proprie şi debitarea lemnului în regie a ferit Fondul de prea mari daune sub influenţa crizei; atunci când multe industrii de lemn îşi lichidau gestiunea cu mari deficite sub loviturile crizei, regia fabricelor Fondului n-a suferit nici o pierdere, în afară de diminuarea venitului net.

 

Totuşi, din lipsa capitalului de exploatare, sub influenţa crizei, Fondul s-a văzut nevoit să renunţe la continuarea exploatării fabricelor de cherestea în regie proprie şi a adoptat sistemul de vânzarea producţiei anuale prin contracte de exploatare anuale.

Cu toate că administraţia Fondului încă dela începutul crizei a luat măsurile necesare de economie, datoriile contractate în anii de criză se urcă la cca 120.000.000 lei în afară de salariile restante cuvenite preoţilor şi funcţionarilor pe anul 1932.

Tratativele duse în anul 1932 pentru încheerea unui mare împrumut de asanare nu au dus la un rezultat practic, în schimb Fondul a întrat în conversiune în anul 1934 cu cca 95 milioane lei din categoriile sale mai importante.

 

Sistemul de administraţie experimentat în anii 1928 – 1932 de a separa atribuţiunile de gestiune de cele de control dovedindu-se greoi şi nepractic a fost abandonat în anii 1933 revenindu-se la vechiul sistem de administraţie prin înfiinţarea circumscripţiunilor de gestiune şi control.

Prin prelungirea crizei, Fondul a întrat într-o situaţie deosebit de grea, care a adus îngrijorare în rândurile silvicultorilor, cari au răspunderea bunei administrări a acestui preţios domeniu forestier.

Cu toate că în tot timpul crizei gospodăria Fondului nu a fost deficitar precum au devenit majoritatea gospodăriilor forestiere din centrul Europei, slabele excedente nu sunt în stare să alimenteze necesităţile mari ale Eparhiei în mod suficient.

În cadrul legii de administraţie, Fondul fiind obligat să verse excedentele bugetare – după satisfacerea necesităţilor Eparhiei – la Fondul general bisericesc, nu şi-a putut constitui un fond de rezervă pentru timpuri de criză.

 

Pe de altă parte, nici Statul, în actuala criză în care se află, nu poate veni în ajutorul Eparhiei, cu toate că în baza aceleaşi legi, este obligat să acopere la caz de nevoie eventualele necesităţi ale Eparhiei, tocmai pentru motivul că nu permite Fondului să-şi acumuleze excedentele sub formă de rezerve, aşa cum se obicinuia înainte de războiu.

În această situaţie se practică un sistem menit să ducă la degradarea din ce în ce mai mult a gospodăriei Fondului : se fac economii forţate la material şi personal pentru a scoate totuşi excedente oricât de neînsemnate ar fi ele.

Pe urma practicării acestui sistem am ajuns că instalaţiunile de transport şi exploatare precum şi clădirile administrative, se găsesc într-o stare de întreţinere de tot rea şi păşesc spre decădere …

 

Operaţiunile culturale de îngrijirea arboretelor stagnează complet şi determină în multe cazuri, degradarea regenerărilor …

În asemenea împrejurări, nu fără îngrijorare trebue să mărturisesc, că dacă situaţia se va prelungi, atunci în mod fatal şi inevitabil gospodăria Fondului păşeşte spre degradare, se întoarce la primitivismul din trecut.

Decăderea instalaţiunilor de transport şi de exploatare în mod inevitabil va determina scăderea preţului lemnului; căci dacă până acum Fondul a realizat din vânzări cele mai ridicate preţuri unitare din ţară aceasta se datoreşte numai dotării pădurilor Fondului cu perfecte  instalaţiuni de transport şi de debitarea lemnului.

 

Rădăuţi, hartă austriacă – din Kaindl (1866-1930)

 

3). Îndrumări şi directive pentru viitor

 

Îndrumările şi directivele pentru viitor pentru gospodăria Fondului rezultă în mod firesc din examinarea trecutului şi prezentului acestei administraţii.

Drumul de ascensiune spre perfecţionarea şi intensificarea din ce în ce a gospodăriei Fondului, care a fost întrerupt atât de brusc de perioada războiului şi anii următori – după ce în anii 1927 – 1929 îşi luase un nou şi puternic avânt – este din nou oprit în mod brusc prin criza fără precedent în gospodăria Fondului ce dăinueşte acum.

Această stagnare – oricât de dureroasă ar fi – nu trebuie însă să însemneze nici un moment de şovăire sau îndoieli ci trebuie să fie un moment de reculegere şi inventarierea forţelor vii şi ale resurselor Fondului în vederea desfăşurării unei activităţi mai rodnice şi întărită de experienţa şi învăţămintele trecutului.

Silvicultorul, obicinuit să calcule cu lungi perioade de timp şi să depăşească prezentul nu trebue să se lase dominat de efectele unei crize trecătoare fie ea chiar şi de proporţii fără precedent.

 

Deoarece Fondul este o instituţie de utilitate publică ce îndeplineşte atribuţiuni de interes general, substituindu-se în obligaţiunile Statului, se impune eliberarea cât mai urgentă a Fondului de impozite la fel ca şi Eforia Spitalelor civile.

Clasarea pădurilor Fondului în categoria aliniatului „a” şi al art. 1 Codului silvic se impune numaidecât în vederea uşurării urmărirei daunelor din delictele silvice.

Să se încuviinţeze Fondului ca din excedentele bugetare din timpuri de prosperitate economică să-şi constitue un Fond de rezervă prin plasamente sigure şi valorificabile în vremuri de criză.

Aceste 3 deziderate ar fi a se realiza prin modificări în legile respective.

 

În interesul conservării pădurilor este neapărat necesar să se înceteze cu sistemul amnistierii regulate a delictelor silvice, deoarece el duce la anihilarea tuturor sforţărilor şi energiilor îndreptate spre paza pădurilor.

Este neapărat necesar ca în Consiliul Eparhial să fie cel puţin un inginer silvic referent cu atribuţiuni corespunzătoare în secţia economică.

Sistemul de exploatare actual prin arendarea anuală a fabricelor de cherestea trebue considerat numai ca o fază tranzitorie în timpul actual de criză. Practicat prea lung, acest sistem va duce la ruinarea inevitabilă a fabricelor de cherestea din cauza lipsei de întreţinere şi exploatării lor neraţionale.

Pentru viitor, se impune revenirea la sistemul de exploatare în regie proprie, însă cu formarea prealabilă a unui personal select a cărui angajare să se facă numai pe bază de titluri şi bună calificaţie şi nici decum după alte criterii sau considerente, având în vedere şi faptul că serviciul regiei la Fond a suferit mai mult de o criză de personal decât de criza economică.

 

Ideea şi extinderea principiului de a exercita toate categoriile de lucrări în regie proprie sunt factorii hotărâtori şi determinanţi ai evoluţiei vertiginoase a gospodăriei Fondului în trecut.

O gospodărie forestieră se poate ridica şi perfecţiona numai prin o activitate cât mai intensă şi multiplă a silvicultorului. Un sistem care aşteaptă totul dela exploatatori, niciodată nu poate ridica o gospodărie forestieră la o înaltă treaptă de perfecţiune şi intensitate ci menţine pădurea la o stare de primitivism.

Cel puţin în măsură egală ca şi înainte de războiu, regenerarea şi îngrijirea arboretelor şi amenajarea lor trebue să constitue grija de căpitenie a silvicultorului. În special operaţiunile culturale vor trebui intensificate.

 

Grija pentru regenerarea pădurilor în bune condiţiuni cu specii de valoare în vederea asigurării permanenţei producţiunei va trebui să planeze deasupra tuturor preocupărilor noastre pentru a transmite generaţiile urmaşe acest scump patrimoniu forestier neştirbit.

Spre cinstea lor, înaintaşii noştri au lăsat moştenire acest patrimoniu cu valoare considerabil sporită prin importantele investiţiuni ce au făcut.

Este de esenţială importanţă de a nu înstrăina nici un metru pătrat de teren din patrimoniul forestier al Fondului, având în vedere importantele diminuări ce a suferit Fondul prin aplicarea reformei agrare. În acest scop este a se proceda cât mai urgent şi complet la lichidarea tuturor litigiilor şi fixarea hotarelor acolo unde în urma defalcărilor terenurilor expropriate încă nu s-au făcut cuvenitele semne de hotare.

 

Un principiu de sănătoase  gospodărie forestiere impune Fondului cumpărarea fundăturilor din interiorul perimetrului pădurilor.

Investirea domeniului forestier cu instalaţiuni de transport şi clădiri de administraţie nu trebue considerată ca operă încheiată, ci pe lângă întreţinerea inventarului actual în stare ireproşabilă, trebue complectată reţeaua drumurilor forestiere de scoatere cari să înlesnească executarea operaţiunilor culturale şi extragerea materialului din rărituri.

Căci, nu trebue pierdut din vederea faptul că exploatarea pădurilor nici pe departe nu este complectă, ci remâne în pădure o cantitate foarte mare de lemn nevalorificat.

 

Faţă de condiţiunile staţionale favorabile de aici, se poate conta pe o producţie de cca 4 m3 pe an şi pe hectar.

Trebue creată în orice chip posibilitatea de a valorifica întreaga creştere a pădurilor în scopul majorării venitului net din gospodărie. La aceasta se poate ajunge numai prin amplificarea şi întreţinerea în stare ireproşabilă a instalaţiunilor de transport.

Faţă de încercarea Consiliului Eparhial de a face contopiri de ocoale se impune cu orice preţ să înlăturăm asemenea proiecte care înseamnă reîntoarcerea la o gospodărie primitivă şi regres. Raţionalizarea şi intensificarea gospodăriei forestiere este tocmai caracterizată prin micşorarea din ce în ce mai mult a unităţilor administrative.

 

Intensificarea şi raţionalizarea gospodăriei se perfecţionează prin micşorarea ocoalelor silvice, fapt ce trebue avut în vedere pentru viitor.

Instalarea unei fabrici de celuloză în Bucovina ar complecta în mod fericit industria lemnului.

Pentru silvicultorul de după războiu, au apărut aici în Bucovina 2 probleme noui, cari caută o deslegare. Doi factori mari de distrugerea pădurilor: păşunatul şi delictele se impun în mod tot mai ameninţător pentru existenţa pădurilor.

Pentru combaterea acestor flagele în mod eficace silvicultorul va trebui să lupte încă lung timp cu mult tact şi perseverenţă.

 

Nu trebue să trecem cu vederea că Bucovina este cel mai împădurit colţ de ţară cu 43% pădure şi pe lângă toate are şi o populaţie foarte deasă care trebue să găsească o posibilitate de trai la un loc cu pădurea. Desigur, că vor mai fi multe atacuri contra pădurii pe cari va trebui să le anihilăm prin o politică forestieră sănătoasă.

Fondul a fost în tot trecutul său purtătorul politicei şi s-a achitat în mod demn de această înaltă funcţiune.

Nu putem trece cu vederea nici importanţa bunurilor secundare de producţie (băile, minele, pescăriile şi obiecte închiriate) pentru gospodăria Fondului. Producţiunea acestor bunuri sporeşte veniturile Fondului deşi cu un procent mic, dar este constantă şi susceptibilă de raţionalizare şi o mai mare productivitate. În timpuri de criză, aceste bunuri pot avea importanţă considerabilă dacă-şi vor raţionaliza exploatările.

 

Considerată în ansamblul ei, administraţia Fondului constitue un aparat administrativ de esenţială importanţă în valorificarea bunurilor Fondului. De modul cum se achită personalul de îndatoririle sale, depinde mărimea veniturilor.

La considerabilul număr de 650 – 700 funcţionari de toate categoriile, o cât de mică slăbire a zelului şi conştiinciozităţii în serviciu se traduce prin pagube însemnate.

Numai, un corp de funcţionari cu pregătire suficientă şi înzestrat cu un puternic sentiment  de datorie, cu zel, conştiinciozitate şi devotament este în măsură să ţie gospodăria Fondului la înălţime.

 

De aceea, este de esenţială importanţă menţinerea în permanenţă a moralului personalului la înălţime, prin punerea lui la adăpost de grija materială, dar şi prin sancţiuni drastice şi aplicate fără cruţare în cazuri de abateri dela datorie.

Un principiu de bună gospodărie impune acordarea de atribuţiuni şi competinţe mai largi în serviciu administraţiei Fondului şi şefilor de ocoale silvice.

Am schiţat principalele probleme a căror bună rezolvare are menirea să ne ducă la rezultatul dorit şi la ţelul final spre care noi toţi silvicultorii năzuim în muncă fără preget fiecare la postul său de datorie.

 

Pentru ca Fondul bisericesc ort. Rom. din Bucovina să-şi poată îndeplini cât mai perfect menirea fundaţională şi să fiinţeze şi mai departe în acest colţ de ţară ca mare promovator al intereselor publice, este necesară încordarea producţiei şi sporirea venitului net prin raţionalizare.

Aceasta a fost deviza în trecut. Prin ea gospodăria Fondului s-a ridicat la perfecţiunea la care a ajuns.

Este o datorie şi obligaţiune de conştiinţă profesională de silvicultor ca nu numai să păstrăm acest scump şi minunat patrimoniu forestier la înălţimea la care l-au adus înaintaşii noştri, ci să mergem şi mai departe cu un pas înainte pe calea progresului.

 

Solca, în 1917

 

[1] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und Ihre Industrien

 


Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (XII)

1810: Ansicht des silberhaeltigen Bleybergbaues und der Schmelzhüttenwerke zu Marien-See bey Kirlibaba in der Bukowina. Autor: Anton von Manz Mariensee

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

 

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

CAPITOLUL XII

 

  1. Gestiunea financiară a Fondului. Rezultatele gestiunii, de la înfiinţarea Fondului, până la războiul mondial

 

 

Până-n anul 1786 pădurile Fondului nu aduceau nici un venit.

La origine, moşiile agricole erau acelea cari produceau toate veniturile Fondului, iar domeniul păduros era neproductiv. Până prin anii 1880 domeniile agricole s-au menţinut încă în situaţia de principale surse de venit iar veniturile din gospodăria forestieră erau în plan secundar.

După o consemnaţiune întocmită de episcopul Dosoftei şi generalul Enzenberg din 31 august 1785 veniturile moşiilor mănăstireşti din Bucovina erau în acel timp de 58.043 florini, iar cheltuielile erau de 56.093 florini aşa că rezultă un venit net de 1950 lei.[1]

 

În cifra cheltuielilor era cuprinsă însă şi alocaţia necesară întreţinerii episcopului şi a întregului consistoriu preotesc, a călugărilor şi călugăriţelor din cele 4 mănăstiri ce erau pe atunci precum şi întreţinerea a două şcoli normale. Calculându-se drept cheltuieli de administraţie numai sumele necesare pentru administrarea moşiilor, în mărime de 15.137 florini, rezulta pe atunci un venit net de 42.906 florini.

Cu timpul, veniturile au sporit, dar nu avem înregistrări asupra modului cum au evoluat ele.

 

În perioada  1866 – 1870 venitul net al averilor Fondului era deja de 161.000 florini anual în mediu. Veniturile din pădurile Statului din Bucovina ce erau date în administraţia Fondului erau în acel timp de 32.000 fl. Anual, aşa că totalul venitului net din proprietăţile Fondului şi ale Statului era de cca 200.000 fl. Anual în cifră rotundă.

În cele ce urmează, cifrele date ca venituri cuprind şi veniturile din pădurile Statului cu cari pădurile Fondului se administrau împreună.

Din cauza micimei lor – fiind vorba în total de 1494 ha păduri ale Statului înglobate în ocolul silvic Codrul Cozminului – ele pot fi considerate ca cantitate neglijabilă, fără a altera icoana situaţiei gestiunei financiare a Fondului în ansamblu.

Expunem la pag. 556  situaţia gestiunei financiare a Fondului dela înfiinţare până-n anul 1933/34[2].

 

Faptul că sunt înregistrări destul de complecte asupra gestiunei financiare a Fondului, dela înfiinţare până-n prezent, ne permite să tragem cocnluziuni din cele mai importante cu privire la gospodăria Fondului.

Lăsând deocamdată la o parte rezultatele gestiunei financiare din perioada de după războiu considerăm perioada antebelică, deoarece formează un ciclu complet al evoluţiei gospodăriei Fondului dintr-o fază primitivă până la cea mai înaltă treaptă de perfecţiune pe care o putea atinge o gospodărie forestieră în munţii Carpaţi în situaţia de dinaintea războiului mondial.

În decurs de 128 ani, venitul brut s-a urcat progresiv dela 58.043 florini în anul 1785 la 8.940.000 coroane în cinceniul 1909 – 1913.

 

Timpul dela înfiinţarea Fondului până-n cinceniul 1874 – 1878 nu prezintă prea mari fluctuaţiuni în gestiunea financiară, deoarece condiţiunile  economice din Bucovina până-n anul 1876 au fost de tot primitive, această provincie fiind până atunci izolată din lipsa mijloacelor de comunicaţie.

Faţă de sporul relativ încet al veniturilor în timp de cca 90 ani, dela 1785 – 1874 reiese deosebit în evidenţă ascensiunea bruscă a venitului net în intervalul dela 1885 – 1913 dar mai ales în perioada scurtă 1893 – 1913 după cum reprezentăm în mod grafic în diagrama 1.

 

În acest scurt interval de timp venitul net al Fondului a sporit cu 645%. Această ascensiune bruscă a venitului se datoreşte punerii în exploatare succesivă a tuturor pădurilor Fondului, şi comercializării produsului lemnos pe piaţa internaţională, prin construirea în Bucovina a reţelei de căi ferate normale şi în legătură cu ele o reţea complectă de căi ferate forestiere, şosele şi drumuri forestiere pe întreg cuprinsul pădurilor Fondului.

Această sporire a venitului net ce a rezultat în cea mai mare parte din exploatarea pădurilor câştigă şi mai mult în importanţă dacă considerăm că în acelaşi timp cheltuielile s-au urcat :

 

 

În cheltuielile susexpuse nu sunt însă cuprinse şi investiţiile făcute de către firmele contractante cumpărătoare de materiale lemnoase în lucrări technice în vederea deschiderii pădurilor pentru exploatare, ca : căi ferate forestiere, drumuri, clădiri de exploatare etc.

Din sporirea cheltuielilor de administraţie, investiţie şi îngrijirea pădurilor concomitent cu urcarea veniturilor, se desprinde evident faptul că gospodăria Fondului a fost condusă de principii ce au avut în vedere întotdeauna viitorul.

Relevăm faptul că tocmai cheltuielile pentru îngrijirea şi regenerarea pădurilor s-au uscat cu 1381%, faţă de sporirea veniturilor cu 645% – iar cele de investiţie pentru construcţiuni noui, amenajamente, cumpărări de terenuri s-au urcat în acelaşi interval cu 471%.

 

Sporirea apreciabilă a cheltuielile de salarizarea personalului confirmă în mod strălucit principiul că printr-o bună funcţionare a apartului administrativ, technic şi de pază prin înmulţirea personalului şi o concomitentă ameliorare a retribuţiunilor, veniturile gospodăriei sporesc cu un procent mai mare decât procentul sporirii cheltuielilor de salarizare.

Este natural că sporirea veniturilor este a se atribui şi altor factori decât ameliorării aparatului administrativ, şi anume : urcarea preţului lemnului, punerea în exploatare de păduri noui şi mărirea producţiunii, deschiderea pădurilor prin înfiinţarea mijloacelor de transport. O determinare precisă a gradului cu cât a contribuit fiecare din aceşti factori la sporirea veniturilor nu este posibilă.

 

Conducerea Fondului printr-o politică economică cu vederi largi ce a avut în vedere viitorul, după cum rezultă din dezvoltarea cheltuielilor, a ştiut să pună în mişcare toate resorturile ce sunt de natură să mărească veniturile unei gospodării, să stimuleze toţi factorii de producţie, confirmând în mod practic principiile sănătoase de bună gospodărie forestieră.

După cum se expune şi în mod grafic în diagrama 1, curba veniturilor Fondului se menţine în continuă ascensiune tot timpul, cu excepţia anilor 1906 şi 1907 în cari se arată un mic regres. A fost atunci o criză neînsemnată pentru păduri, pentru ca urcarea veniturilor să reînceapă puternic în anul 1908.

 

Aceeaşi tendinţă de continuă urcare în perioada 1874 – 1913 are şi venitul net la hectar, cu excepţia anilor susmenţionaţi de criză. Venitul net pe hectar se urcă dela 2,12 coroane în cinceniul 1874 – 1878 la 15,5 cor. în anul 1913, deci un spor de 645% în 39 ani (diagrama 3).

Este foarte instructivă repartizarea venitului net pe categorii de bunuri.

În cinceniul 1874 – 1878 venitul net din păduri reprezintă încă abia 39% din totalul venitului net al Fondului, care era compus încă pe atunci în majoritate de 61% din agricultură, clădiri închiriate, pescărie şi vânătoare, dreptul de propinaţie, etc.

 

Abia în perioada de 5 ani 1889/1893 proporţia se inversează şi pădurile dau partea principală a venitului net în proporţia de 70% faţă de 30% venit din bunuri secundare de producţie. În cinceniul ultim dinaintea războiului mondial (1909/13) venitul net din păduri este de 95,3% faţă de 4,7% din bunuri secundare, la cari s-au adăugat minele din Iacobeni şi băile din Vatra Dornei.

Diagrama alăturată ilustrează scăderea venitului din bunuri secundare de producţie în perioada 1889/93 după pierderea exploatării dreptului de propinaţie.De atunci aceste venituri s-au menţinut mai mult sau mai puţin constante, faţă de urcarea vertiginoasă a venitului net din păduri.

Venitul net pe hectar de cca 15 cor. ce se realiza înainte de războiu din gospodăria Fondului, întrecea cu mult chiar şi rentabilitatea gospodăriilor forestiere din centrul Europei.

 

Cârlibaba, în altă carte poştală a lui Kubi Wohl

 

2). Rezultatele gestiunei în perioada de după războiu

 

Războiul mondial a distrus gospodăria Fondului. Căderea veniturilor din anul 1913 la anul 1919 este fără precedent în gospodăria Fondului.

Reprezentarea grafică din diagramele anexate ilustrează această cădere. Pentru a face comparabile rezultatele de după războiu cu cele antebelice, am transformat sumele din valută hârtie în valoare aur.

După o gestiune deficitară în anul 1919, (deficit 157.181 lei hârtie) cu începerea anului 1920 gestiunea a devenit din nou activă. Încasările s-au urcat continuu până-n anul 1927 atingând atunci cifra maximă de 293.685.611 lei (9.221.728 lei aur), faţă de 10.249.937 coroane în anul 1927.

 

Dacă considerăm însă că venitul din anul 1927 nu mai cuprinde şi pe cel din domeniul agricol, care între timp a fost expropriat, aşa că el se raportează la o suprafaţă mai mică decât în anul 1913, constatăm aceeaşi rentabilitate a gospodăriei în anul 1927 ca şi în anul 1913.

Cu toate că volumul lemnos exploatat în anul 1927 este cu cca 100.000 m3 mai mic decât cel din 1913, acest minus se compensează prin obţinere de preţuri în parte mai urcate pentru materiale lemnoase vândute în 1927.

Venitul net pe hectar în anul 1927 este de 15,30 lei aur faţă de 15,5 coroane în anul 1913.

 

Cu toate că preţul  lemnului s-a menţinut urcat şi în anii 1929 şi 1930, încasările sunt în scădere pentru aceşti ani din cauza reducerii volumului lemnos exploatat.

Este demn de relevat că curba încasărilor în lei aur (diagrama 1) înregistrează un maxim în anul 1920/21 datorită faptului că pe atunci leul hârtie avea încă o valoare destul  de mare. Diagrama 2 care reprezintă gestiunea în lei hârtie, nu are acest maxim.

În urma exproprierii domeniului agricol, şi devastării bunurilor secundare de producţie – băile, minele şi pescăriile – în primii 5 ani de după războiu, 97,9% din venitul net aparţine pădurilor şi numai 2,1% provine din bunurile secundare de producţie.

 

În cinceniul 1924 – 1928 se relevă deja ceva mai simţitor venitul net din bunurile secundare de producţie prin participare în proporţie de 4,2% la venitul net total. Această tendinţă de urcare se accentuiază şi mai mult în cinceniul 1929 – 1933/34 pe urma lucrărilor importante de refacerea acestor bunuri de producţie.

Epocei de prodperitate economică din anii 1927 – 1929 a urmat în anul 1930 o depresiune fără precedent în istoria economiei Fondului.

Această vertiginoasă cădere a încasărilor pe urma scăderii preţului lemnului a fost pentru Fond cu atât mai dureroasă, având în vedere că după ce prin un lung şir de ani veniturile Fondului au fost dijmuite prin executarea contractelor de exploatare pe lungă durată în condiţiuni atât de păgubitoare pentru Fond, după expirarea acelor păgubitoare contracte, Fondul avea dreptul să spere la o perioadă cu mari încasări la menţinerea constantă a preţului lemnului pe piaţă.

 

Pe când bugetele până-n anul 1928 se menţineau în general sub linia încasărilor efective din cauza sporirii continue a preţului lemnului până atunci, chiar bugetul din 1929 se soldează cu un deficit pe urma primelor simptome de criză dela sfârşitul anului 1929.

Bugetul anului 1930 s-a întocmit încă în atmosfera de propăşire economică cu suma de 303.000.000 lei, dar s-a soldat cu un formidabil deficit de 130.430.781 lei care era cu atât mai dureros, şi insuportabil, având în vedere că economia Fondului a fost surprinsă de criză pe neaşteptate.

Organizarea economiei forestiere a păşit în anul 1930 pe baze sigure rezultate din o situaţie cu tendinţe – ferme din deceniul de după războiu. Perspectivele de desvoltare erau cu atât mai frumoase, având în vedere că a intervenit şi stabilizarea monedei româneşti în anul 1929. Toate întreprinderile forestiere şi-a alcătuit bugetele pe 1930 în orientare amăsurată unei situaţii normale, dar anul 1930 a adus surprize dureroase şi direct catastrofale economiei forestiere.

 

Criza de consumaţie a lemnului, fiscalitatea excesivă în materie de păduri şi asupra exploatărilor şi industriei lemnului precum şi invazia lemnului rusesc prin dumping tocmai pe acele pieţe de desfacere pe cari şi Fondul îşi plasa în mod obişnuit o parte din producţie, au provocat criza.

Reîntrarea Rusiei în comerţul internaţional al lemnului cu ţară exportatoare, dacă s-ar fi produs în condiţiuni normale, ar fi avut ca efect o eftinire a lemnului realizând o normalizare a preţurilor cari începuseră deja să întreacă paritatea aur de dinainte de războiu. Dar, lemnul rusesc întrând pe piaţă cu preţuri de dumping a determinat o prăbuşire a preţului pe piaţa lemnului.

Este interesant de relevat cum s-a manifestat primul an de criză în gospodăria Fondului. Deoarece trecerea dela cele mai bune condiţii de desfacere a lemnului la o scădere catastrofală a preţurilor, în legătură cu o staţiune în desfacerea acestor materiale s-a produs în mod brusc şi neprevăzut, industria lemnului nu şi-a putut acomoda imediat producţia la o nouă situaţie. La fel ca şi alţi producători Fondul bisericesc a exploatat în anul 1929 în mod posibilităţile sale în ipoteza îndreptăţită că vânzările favorabile din anul 1929 vor subsista şi în anul 1930.

 

Faţă de o cerere anormal de micşorată în anul 1930, oferta de provizii lemnoase a fost normală ca şi în anii trecuţi, şi de foc trebuiau aduse pe piaţa spre desfacere, preţurile ce s-au putut obţine au devenit tot mai mici în raport cu cele puse la baza bugetului.

Încă dela începutul anului 1930, administraţia Fondului prevăzând că criza are tendinţă de a se accentua, a început să se acomodeze situaţiei de pe piaţă, şi încă în Mai, la începutul exploatărilor de vară a restrâns aceste exploatări la un minim. Printre măsurile luate în vederea restrângerii producţiei, este sistarea aproape complectă a exploatării lemnelor de foc în ocoalele din regiunea muntoasă.

Totuşi, nu a fost posibil de a mai opri unele tăieri de iarnă, cari începute în mod normal la finele anului 1929 au produs materiale, din cari o parte nu s-au mai putu valorifica decât cu pierdere. Mai ales, s-au exploatat în mod obicinuit apreciabile cantităţi de lemn de foc în regie cu un preţ de cost urcat faţă de timpul de criză din anii următori ce nu s-au putut valorifica decât succesiv chiar şi în anul 1932 bineînţeles cu pierderi.

 

Criza a progresat cu tendinţe de accentuare până-n anul 1932. În anul 1933 a început a se resimţi a înviorare pe piaţa lemnului cu tendinţa de a se menţine în cursul anului 1934.

S-a făcut constatarea că bunurile secundare de producţie ş.a. băile din Vatra Dornei şi pescăriile din Cozmeni, cu toate că criza este generală au fost mai puţin lovite în rentabilitatea lor, ceea ce a înfluenţat asupra totalului venitului net în sensul că în anul 1933/34 aportul acestor bunuri la venitul net total este de 36% faţă de cca 4% cât a fost în mod normal înainte.

Din cauza excesivei diminuări a venitului net, Fondul a consumat toate rezervele sale din Fondul de rezistenţă, fondul pentru creşterea averii şi Fondul de pensiuni şi a mai făcut împrumuturi pentru a pune la dispoziţia Eparhiei sumele necesare pentru întreţinerea bisericii.

 

Cârlibaba

 

3). Impozitele

 

Impozitele au constituit în toate timpurile pentru bugetul Fondului o contribuţie foarte importantă.

Cu toate că Fondul bisericesc este o instituţie publică şi din veniturile sale se întreţine întreaga Eparhie a Bucovinei atât în ce priveşte plata personalului bisericesc (preoţi, cântăreţi şi funcţionarii Mitropoliei) cât şi întreţinerea şi construirea bisericilor şi caselor parohiale, substituindu-se astfel Fondul direct obligaţiunilor Statului, el mai este obligat să suporte şi alte sarcini publice ş.a. să plătească anual sume importante sub titlu de impozite. Sarcinile impozitelor sunt cu atât mai apăsătoare, având în vedere că autorităţile publice utilizează importante clădiri de ale Fondului (2 cazărmi la Cernăuţi şi la Sadagura, 2 licee la Cernăuţi, l liceu la Suceava, 2 Prefecturi la Rădăuţi şi Câmpulung, Cercul de recrutare şi Administraţia Financiară la Rădăuţi, Prefectura la Gura Homorului şi altele) pentru cari în timpul îndată după unirea Bucovinei cu vechiul Regat n-a avut nici un venit iar în timpul recent Statul plăteşte chirii foarte reduse cari abia acoperă cheltuielile de întreţinere.

 

În situaţia tabelară de la pag. 556 se expune că impozitele plătite de Fond în cinceniul 1874/78 erau de 306.000 coroane anual în mediu, ceea ce reprezintă o contribuţie de 1,12 cor. la ha faţă de un venit net de 2,12 cor. la ha. Ele s-au urcat progresiv şi în cinceniul 1909/13 au ajuns la 764.000 cor., anual în mediu sau 2,87 cor. la hectar.

În anii imediat următori războiului au fost neînsemnate, dar în trieniul 1929/31 s-au urcat la 702.000 lei aur anual în mijlociu, sau 2,88 lei aur la hectar faţă de un beneficiu net de 7,75 lei aur la hectar în acel timp. Deci, impozitul a devenit cu mult mai mare proporţional cu mărimea venitului, decât chiar înainte de războiu.

În special în ultimii ani Fondul a plătit următoarele impozite ca contribuţiuni directe către stat, judeţ, comune şi camerele de Agricultură sub titlu de impozit agricol pe terenuri şi păduri, impozite pe clădiri, impozit comercial, impozit minier, impozite pentru drumuri, taxe de 2% pentru comune urbane, precum şi toate dările comunale cu excepţia impozitului pe salarii care se reţine din salarii şi se varsă lunar pe baza statelor de plată:

 

 

Cifrele vorbesc dela sine. În anii de criză 1930 şi 1931 impozitele sunt în mărime de aproape ½ din venitul net, iar în anii 1932/33 şi 1933/34 impozitul echivalează aproape cu sechestrarea totală a venitului net, iar Fondul a trebuit să se împrumute ca să poată plăti impozitele.

Până-n anul 1929, Fondul nu numai că şi-a achitat cu uşurinţă impozitele, dar a mai contribuit şi pentru alte necesităţi de ordin public, ş.a. contribuţiuni la fondul general bisericesc, la Spitalul militar Principeasa Ileana, cumpărarea unui avion militar, Eparhia Hotinului, precum şi contribuţiuni la Societăţi filantropice. Dar, îndată ce a început criza pe piaţa lemnului nu s-a mai putut face faţă nici cheltuelilor strict necesare pentru plata salariilor, presiunilor precum şi pentru necesităţilor gospodăriei; cheltuieli de plantaţiuni, întreţinerea instalaţiunilor de transport, clădiri, etc., şi totuşi, Fondul a fost constrâns fără milă să achite la curent impozitele cu precădere. În procedura sa riguroasă fiscul a mers chiar atât de departe, încât a sechestrat veniturile Fondului şi a făcut chiar şi vânzările materialelor lemnoase fata fasonate cu preţuri derizorii cauzând daune Fondului.

 

Regimul fiscal apasând cu toată greutatea asupra gospodăriei Fondului, paralizându-i totodată şi activitatea prin măsurile  de sechestrare şi constrângere ce i-a aplicat, încă în anul 1971 Fondul a atacat cu apel impunerea pădurilor cerând totodată scutirea principială de impozite, dar fără nici un rezultat. A sesizat chiar şi Comisiunea centrală fiscală pe lângă Ministerul Finanţelor cerând scutirea de impozitul agricol cel puţin asupra veniturilor din pădurile puse în tăiere de Fond în regie proprie ca proprietari, dar fără rezultat.

Ca ultimă soluţie pentru degrevarea fiscală Fondul a intervenit la Preşedenţia Consiliului de Miniştri cât şi la Ministerul Finanţelor pentru depunerea pe biroul Corpurilor Legiuitoare a unui proiect de lege prin care Fondul să fie scutit de plata orişicărui impozit către Stat, Judeţ şi comună la fel ca şi instituţiunile de asistenţă spitalicească, însă din această stăruinţă n-a avut vre-un rezultat.

 

Desigur, că va remâne ca o pagină dureroasă în istoria gospodăriei Fondului faptul că în anii de cumplită criză, când Fondul abia putea face faţă obligaţiunilor sale de ordin public, totuşi veniturile i-a fost sechestrate pentru achitarea impozitelor.

Cât de dureroase şi nedrepte au fost amputările pricinuite veniturilor Fondului de către fisc prin încasarea forţată a impozitelor, vorbesc dela sine cifrele de mai sus.

Abia o schimbare de regim în toamna anului 1933 a adus unele mici uşurări, prin păsuirea impozitelor şi diverse compensări cu sume datorate Fondului de către Stat sub titlul de chirii pentru cazărmi.

 

Totuşi nici prin măsurile ce le-a luat Statul acum, chestiunea impozitelor Fondului nu este soluţionată.

O lege specială de scutirea Fondului de orice sarcini publice se impune numaidecât. Fondul are tot dreptul să fie scutit de sarcini publice, având în vedere că îndeplineşte el însuşi o utilitate publică şi se substituie obligaţiunilor Statului. Dealtfel, Eforia Spitalelor civile din Bucureşti, este scutită de impozit şi ar fi a se aplica şi Fondului acelaşi tratament.

 

Iacobeni

 

4). Efectele crizei asupra gospodăriei Fondului. Datoriile Fondului.

 

Am arătat mai înainte că Fondul bis. a eşit din războiul mondial cu grele prejudicii aduse gospodăriei şi averii sale. Pagubele de războiu s-au estimat în anul 1919 la cca 65 milioane lei, în valuta hârtie de atunci (cca. 10,56 milioane lei aur după cursul leului la bursa dela Zuerich).

Refacerea daunelor cauzate de războiu, ce s-a executat în mod succesiv în anii 1920 – 1929, deodată cu scăderea valutei româneşti – prin reconstruirea fabricelor de cherestea, refacerea instalaţiunilor de transport, refacerea stabilimentului de băi din Vatra Dornei, a stabilimentului minier din Iacobeni, apoi a iazurilor de peşte din Cozmeni, repararea clădirilor, s-a făcut cu mari jertfe. Fondurile cheltuite în aceste refaceri – în total cca 120 milioane lei – s-au luat din veniturile curente, cu toate că ele înseamnă investiţii făcute în exploatare, ce în mod normal ar fi trebuit să se acopere dintr-un fond care să se amortizeze într-o durată mai lungă ş.a. printr-un împrumut amortizabil în anuităţi pe termen de 20 – 25 ani.

Numai în anul 1919, fiind un deficit în gestiune, Fondul l-a acoperit printr-un împrumut pe termen scurt.

 

Prin executarea contractelor de exploatare pe lungă durată cu firmele „Bucovina”, „Adlersberg” şi „Goetz” în condiţiuni oneroase, veniturile Fondului au suferit serioase amputări.

În fine, în anul 1929 intervenind şi necesităţile Fondului pentru exploatările în regie proprie Fondul a contractat un împrumut în cont curent la „Societatea de bancă vieneză” din Cernăuţi în sumă de 30 milioane lei cu 12% dobândă.

Intervenind în anul 1930 şi criza pe piaţa lemnului, Fondul n-a mai putut face faţă tuturor cheltuielilor din cauză că sumele prevăzute la încasări nu se puteau realiza în întregime şi a fost nevoit să contracteze şi alte împrumuturi pe termene scurte, aceasta în speranţă că situaţia pe piaţa lemnului se va ameliora.

 

Aşteptările acestea nu s-au împlinit, preţul lemnului, a continuat să scadă vertiginos ajungând cu mult sub paritatea preţurilor de dinainte de războiu astfel că această scădere catastrofală pe piaţa lemnului timp mai îndelungat şi cu tendinţă de continuitate a produs o gravă perturbaţiune în gospodăria Fondului.

În anul 1932, Fondul avea deja datorii de 78.000.000 lei la următoarele instituţii : Banca Naţională, Banca de Credit Român, Banca Românească, Soc. de bancă vieneză, Legion – banca din Praga, Casa Eparhială şi case de economie.

Pe lângă aceste datorii la bănci se acumulase atunci şi o serie de alte datorii şi anume:

 

a). Pentru materiale furnizate şi diferite munci prestate de antreprenori la fabrici, exploatări ş.a. … 11.500.000 lei

b). Impozite restante din anul 1931… 8.000.000 lei

c). Cassa de pensiuni… 6.918.000 lei

d). Salarii restante pentru anul 1931 pentru funcţionari, preoţi şi pensiuni restante … 30.640.000 lei

Total …………………………………………………………..      57.058.000 lei

 

Totalul datoriilor Fondului în anul 1932 se ridică deci la suma de 135.058.000 lei.

În această grea situaţie, Fondul a căutat să contracteze un împrumut pe termen lung pentru achitarea tuturor restanţelor de salarii şi consolidarea datoriilor mici şi s-a adresat Creditului Agricol Ipotecar al României car este o instituţie semioficială şi putea prezenta cele mai bune garanţii pentru acordarea împrumutului fără intermediari şi fără condiţiuni prea grele.

 

Numitul institut de credit fiind în principiu  de acord de a da Fondului un împrumut de 150.000.000 lei pe termen de 20 ani şi rambursabil în anuităţi de 11,87% ceea ce face 17.805.000 lei anual, s-a depus în Martie 1932 din iniţiativă parlamentară cu aprobarea miniştrilor de pe atunci ai Ministerelor de Finanţe, Agricultură şi Domenii precum şi cel al Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, un proiect de lege prin care se autoriză Fondul să contracteze împrumutul din vorbă. Acest proiect de lege a fost votat de Corpurile Legiuitoare şi în urmare legea a fost promulgată în Mon. Of. No. 123 din 30 Mai 1932.

 

În urmare, încă în vara aceluiaş an s-a procedat la îndeplinirea lucrărilor preliminare pentru perfectarea împrumutului; o comisiune specială a procedat la estimarea averii Fondului şi posibilitatea acoperirii împrumutului. Comisiunea a estimat valoarea bunurilor Fondului la suma de 2.574.347.512 lei şi ăn concluziunile expertizei conchide că garantarea capitalului de împrumutat este complet asigurată, suma împrumutată având acoperirea necesară.

Când contractarea împrumutului era aproape lucru îndeplinit şi contractul gata întocmit, au intervenit însă împrejurări cari au zădărnicit efectuarea acestui împrumut.

 

În anul 1933 Fondul a contractat un împrumut pe termen scurt de 25.000.000 lei dela Casa Naţională de Economie din Bucureşti din care sumă a achitat salariile restante pe anul 1931.

La data de 31 Martie 1934 cu ocazia încheerii bilanţului situaţia împrumuturilor Fondului este următoarea :

 

Casa Naţională de Economie Bucureşti ………………………..        25.655.104 lei

Soc. Română de Bancă …………………………………………..        36.433.032 lei

Banca Românească ………………………………………………          6.651.200 lei

Banca Românească cont special ……………………………….          1.058.000 lei

Banca Naţională a României ……………………………………..         5.770.000 lei

Depozitele Casa Eparhiei …………………………………………         8.662.503 lei

Banca de Est ………………………………………………………         20.415.723 lei

Legiobanca Praga …………………………………………………               80.580 lei

Banca de Credit Român ………………………………………….        13.186.500 lei

Creditul Urban Iaşi ……………………………………………….            1.309.750 lei

Total ……………………………………………………………….        119.222.392 lei

 

Pe lângă aceste datorii la bănci, Fondul mai are şi alte diverse datorii sub titlu de salarii restante în sumă totală de 7.212.392 lei pe anul 1932 cuvenite funcţionarilor Eparhiei, personalului bisericesc (preoţi, cantori, etc.) şi funcţionarilor fondului, precum şi datorii mai mici către diverşi furnizori sau antreprenori.

Situaţia Fondului, în urma eşuării împrumutului era destul de dificilă la începutul anului 1934 din cauza multiplelor împrumuturi neconsolidate.

Faţă de multiplele datorii, Fondul are şi depuneri. În anii de economie prosperă 1927 – 1929 Fondul avea la diferite bănci depuneri în cont curent cari însă deodată cu criza financiară declanşată concomitent cu criza economică prin falimentarea acelor bănci, nu au mai putut fi ridicate la timp.

 

Banca Generală a Rădăuţilor ……………………………………          2.001.960 lei

Banca Schieber & Co. Vatra Dornei ……………………………           2.269.387 lei

Banca Marmarosch Blank ……………………………………….                  4.910 lei

Banca Producătorul Agricol ……………………………………..              343.890 lei

Banca Comercială Văşcăuţi ……………………………………..                  4.107 lei

Banca de Est …………………………………………………………       3.516.751 lei

 

Alte depuneri sunt :

 

Casa de Economie a Eparhiei …………………………………….        1.232.758 lei

Fond Valerian pentru ajutorarea funcţionarilor cu împrumuturi la caz de nevoie … 1.000.000 lei

Banca Poporului Storojineţ ………………………………………..           150.000 lei

Casa Română Cernăuţi ……………………………………………..         102.700 lei

Banca Naţională a României ………………………………………              1.697 lei

Total …………………………………………………………………        10.628.160 lei

 

Afară de aceste depuneri mai are Fondul şi debitori pentru suma de 28.070.154 din titlul de executarea contractelor de vânzare de materiale lemnoase ş.a.

 

 

Dorna Watra, maskierte Brücke

5). Mijloacele de luptă pentru atenuarea efectelor crizei

 

Deodată cu întrarea Fondului în criză, s-a ivit necesitatea de a se lua măsuri cari să-i atenueze cât mai mult situaţia, dându-i posibilitate să-şi îndeplinească obligaţiunile statutare.

În general, Fondul a aplicat aceleaşi măsuri de cari a făcut uz şi Statul, care de asemenea trece prin aceiaşi criză.

În special Fondul a aplicat următoarele măsuri încă la începutul crizei:

 

a). A concediat diurniştii cari nu sunt strict necesari bunului mers al serviciului;

b). A făcut reducerea numărului personalului şi prin pensionarea acelora ce au 35 ani de serviciu sau 57 ani vârstă împlinită, pe baza unei legi excepţionale din anul 1930.

c). S-a decretat efectuarea plăţilor numai în limitele încasărilor. În special salariile – deosebit de curbele de sacrificiu cari s-au aplicat prin buget, deodată cu reducerea generală a salariilor funcţionarilor publici – s-au achitat numai în parte până la o cotă de cca 60 – 65 la sută din salarul bugetar.

d). S-a decretat contopirea ocoalelor silvice Ostra şi Stulpicani, Gura – Homorului cu Mănăstirea Homorului şi Argel cu Moldoviţa.

 

Tot asemenea s-au contopit şi o serie de cantoane de pază în cari nu se fac exploatări şi cari nu sunt expuse furturilor.

O comisiune specială ce s-a constituit pentru a aviza asupra măsurilor pentru comprimarea cheltuielilor şi raţionalizarea gospodăriei Fondului, a întocmit un plan de ansamblu care pe lângă unele din măsurile mai susexpuse cuprinde şi soluţiuni ce ating administraţia Eparhiei ca : neocuparea parohiilor vacante, ci administrarea lor prin parohii vecini; trecerea pensionarilor Fondului şi ai Eparhiei la Casa generală de pensiuni prin tratative cu Statul, iar la caz de imposibilitate atunci revizuirea pensiilor şi reducerea indemnizaţiilor de scumpete, revizuirea salarizării funcţionarilor şi preoţilor prin reducerea indemnizaţiilor de scumpete şi suprimarea adaosurilor excepţionale.

 

În vederea sporirii veniturilor Fondului s-a pus problema valorificării imobilelor ce fiind ocupate de Stat nu produceau veniturile corespunzătoare valorii lor precum sunt cazărmile şi liceele. Valorificarea lor în mod corespunzător se poate face prin vânzare către Stat sau cedare către acesta în schimbul scutirii Fondului de impozite prin compensare.

Prin revizuirea sistemelor de desfacerea produselor lemnoase s-a hotărât suprimarea investiţiilor la manipularea lemnului în regie prin vânzarea lemnului pe tulpină şi căutarea de debuşee noui mai ales în Basarabia lipsită de păduri.

Ca un semn specific al timpurilor de criză este demnă de relevat şi Adunarea generală a tuturor inginerilor din serviciul administraţiei Fondului din 23 Ianuarie 1932. La acea dată, toţi inginerii adunaţi la un loc, dându-şi seama de marea răspundere ce o au în buna administrare a averilor Fondului, după o amplă deliberare a problemei crizei din toate punctele de vedere au propus şi remediile necesare luând şi hotărârea de a rezista cu răbdare tuturor vicisitudinilor crizei, şi a lupta din răsputeri fiecare la postul său pentru salvarea Fondului.

 

Astăzi, când a trecut timpul cel mai critic de criză, şi situaţia a întrat într-o fază de ameliorare, trecând în revistă toate măsurile de apărare ce s-au luat ajungem la o concluziune importantă _ În cazuri de criză, Fondul nu poate aştepta nici un ajutor din afară, ci salvarea în asemenea cazuri este numai şi numai în propriile sale resurse şi mijloace.

S-a văzut că Statul – atunci când criza era mai apăsătoare a procedat la sechestrarea veniturilor Fondului în contul impozitelor restante cu toate că din veniturile acestea se susţine întreaga preoţime din Bucovina, care dealtfel ar trebui să cadă în sarcina Statului.

 

Dacă, ar fi avut Fondul un fond de rezervă constituit în timpuri de prosperitate, atunci ar fi suportat criza mai uşor, fără necesitatea de a se împrumuta.

Datoriile actuale, ce le-a contractat Fondul le va putea plăti cu uşurinţă în câţiva ani dacă se va normaliza preţul lemnului.

 

Dorna Watra: Gr. Kath. Kirche

 

[1] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und ihne Industrien

[2] Datele vechi le-am luat după E. Guzmann şi J. Opletal, iar cele noui le-am calculat după date primite dela serviciul de contabilitate.

Se remarcă că există diferenţe neglijabile între datele după Opletal şi cele după E. Guzmann.

 


Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (XI)

Dorna Watra, Bahnhof

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

CAPITOLUL XI

 

Bunuri secundare de producţie

 

 

 

După cum am arătat în enumerarea generală a tuturor bunurilor ce constitue averile producătoare de venituri ale Fondului bis. ort. Rom. din Bucovina. în afară de păduri – cari constituesc – principala avere şi resursă de venituri, Fondul mai posedă şi ramuri de gospodărie anexe pe cari  le-a achiziţionat în trecut.

Aceste sunt următoarele :

 

a). Băile din Vatra Dornei

b). Băile din Iacobeni

c). Minele din Iacobeni

d). Pescăriile din Cozmeni.

 

Înainte de războiu, Fondul mai poseda şi un întins domeniu agricol care aducea importante venituri, însă a fost expropiat în anul 1920 în folosul populaţiei rurale după cum am arătat la paragraful despre exproprieri.

În trecut, până prin anul 1888 domeniul agricol era principala ramură de gospodărie producătoare de venituri şi abia deodată cu înfiinţarea mijloacelor de transport, pădurile ce până atunci constituiau o avere latentă, au luat locul cuvenit de principal producător de venituri, lăsând cu mult în urmă importanţa celorlalte ramuri de producţie.

Încă în cinceniul 1874 – 1878 ramurile astăzi secundare de producţie erau pe atunci cele principale căci cota parte de venit net ce ele aduceau era de 61% iar pădurile contribuiau numai cu 39% la venitul net.

 

De atunci, deodată cu punerea în exploatare a pădurilor, importanţa veniturilor din păduri a crescut mereu, lăsând cu mult în urmă venitul net din ramurile secundare de producţie.

La cinceniul 1919 – 1923 ramurile secundare de producţie participă cu abia 2,1% la venitul net total, dar deodată  cu repararea stricăciunilor de războiu, cu toate că s-a expropriat domeniul agricol, băile, minele şi pescăriile devin tot mai productive şi participă în cinceniul 1924 – 1928 cu 4,2% iar în cinceniul 1929 – 1933/34 cu 6,1% la venitul net total.

 

Blick vom rechten. Ufer der Dorna gegen Bahnstation und Rathaus

 

A). Băile din Vatra Dornei

1). Istoricul

 

Primele hrisoave asupra importanţei izvoarelor minerale din Vatra Dornei cu efecte vindecătoare, datează din anul 1790. Era cunoscut încă din vechime un izvor  de burcut a cărui captaţiune era făcută în mod de tot primitiv prin o tulpină groasă de copac găurit şi vârât în pământ până la adâncime de cca ¾ m de unde se scurgea burcutul pe un jgheab făcut din lemn.

În anul 1805 se descoperi şi izvorul de apă minerală Poiana Negrii a cărei analiză se făcu pentru prima dată de Dr. Plusck. Primele băi ce se făceau erau de apă feruginoasă. Băile se preparau în mod de tot primitiv. Adusul şi încălzirea apei se făcea cu mijloace de tot rudimentare. De aceea, încă în anul 1811 Dr. Plusck întocmi un proiect pentru înfiinţarea unui institut balnear care trebuia să cuprindă 17 camere de baie cu câte 2 căzi, 6 locuinţe pentru vizitatori în familie, constând fiecare din câte o cameră şi bucătărie şi 8 camere fără bucătărie pentru vizitatorii fără familie precum şi toate clădirile administrative  necesare.

Din cauza războaielor napoleoniene din acel timp lucrările s-au sistat şi nu s-au reluat decât în anul 1845.

 

În anul 1846 numărul vizitatorilor a fost de 53 familii; în anul 1847 au fost 57 familii iar în anul 1880 numărul vizitatorilor staţiunei a crescut la 300 – 400 şi 890 în anul 1897.

În anul 1869 Fondul cumpără stabilimentul balnear şi terenurile  cu toate izvoarele aparţinătoare şi începu să execute o serie de lucrări de adaptare, fără a reuşi însă să dea o însemnătate corespunzătoare acestei staţiuni.

Abia cu începerea anului 1895 Fondul a început a executa lucrări importante pentru amenajarea staţiunei.

 

Sub conducerea prof. Ludwig, Dr. Loebel, Dr. Clar şi a inginerilor Crasuscki, Isăcescul şi a arhitectului P. Brang s-au executat în anii 1895 – 1908 toate lucrările de captaţiunea modernă a 7 izvoare de ape minerale precum şi s-au construit toate clădirile şi instalaţiunile actuale ş.a. un nou stabiliment balnear, două hoteluri mari o uzină electrică şi un casinou.

Toate lucrările s-au executat în cadrul unui program de investiţii pe 10 ani şi au costat 298.208 coroane.

 

În anul 1908 s-a întocmit un nou plan de investiţie pe 10 ani şi s-au mai executat până la începerea războiului lucrări de captarea izvoarelor, o casă de izolare pentru bolnavi infecţioşi, ş.a.

În anul 1912 administraţia Fondului mai cumpără şi o instalaţie balneară veche dela medicul O. Binder cunoscută astăzi sub numele de „Băile Vechi”.

 

Dorna Watra, în 1917

 

2). Situaţua staţiunei, clima, izvoarele şi nămolul

 

Orăşelul Vatra Dornei care cuprinde această staţiune balneară este situat în munţii Carpaţi pe valea Bistriţei la o altitudine de 804 m deasupra nivelului mării.

Regiunea este pitorească, cu privelişti din cele mai atrăgătoare datorită bogăţiei pădurilor. Climatul este dulce, temperat şi exercită o acţiune din cele mai binefăcătoare asupra sistemului nervos al organismului.

Staţiunea dispune de numeroase izvoare minerale şi anume : Unirea, Setinela, Ferdinand, Arcadie, Nectarie, Silvestru, Petru, izvorul de Est şi cel de Vest. Apele acestor izvoare conţin conform analizei institutului de chimie al Universităţii din Cernăuţi, cantităţi mari de radiu, fier, magneziu, calciu, litiu, sodiu, potasă, fosfor, sulf şi acid carbonic.

 

În localitatea apropiată Poiana Negri Fondul posedă un izvor cu renumita apă „Poiana Negrii” care se comercializează în măsură destul de importantă.

Apele izvoarelor minerale sunt folosite atât pentru băi de acid carbonic şi feruginoase cât şi pentru băut.

Pe lângă aceste izvoare minerale care alimentează stabilimentele băilor carbo – gazoase şi a celor feruginoase, staţiunea Vatra Dornei mai dispune şi de o mare bogăţie de nămol vegetal răşino – feruginos care se întrebuinţează pentru băi fierbinţi. Acest nămol are o considerabilă valoare curativă de tratarea reumatismului şi alte afecţiuni, având efect ca astringent tonic şi antiseptic.

Zăcăminte importante de nămol sunt la Colăcel, Poiana Stampii, Poiana Negrii, Candreni, Coşna şi Şarul Dornei. Aceste depozite cuprind mari suprafeţe cu straturi groase de 1 – 3 m adâncime.

 

După analizele chimice făcute de profesorul Dr. Ludwig din Viena aceste nămoluri conţin substanţe eterice, balsamite şi răşinoase în concentraţie dela 7,5 – 8%; substanţe minerale 2,2 – 18,8% şi diferite substanţe organice dela 54 – 63% iar restul apă.

 

Blick auf Dorna Watra

 

3). Inventarul şi instalaţiunile Stabilimentului balnear

 

Stabilimentul balnear în forma actuală sub care se prezintă satisface întru totul cerinţele unui stabiliment balnear modern.

Terenul afectat acestui stabiliment cuprinde o suprafaţă de 84,24 hectare din care cca 3 ha sunt afectate clădirilor balneare şi cca 80 ha formează un parc de agrement ce înconjoară stabilimentul balnear. Acest parc este bine amenajat şi serveşte ca loc de recreaţie vizitatorilor.

Stabilimentul ca atare cuprinde următoarele clădiri şi construcţiuni:

 

  1. Zece izvoare de apă minerală cu captaţie complectă.
  2. Două stabilimente balneare pentru băi de nămol carbo-gazoase şi feruginoase cu toate instalaţiunile necesare.
  3. O clădire impozantă ce cuprinde cazinoul staţiunei balneare.
  4. Una uzină electrică complectă ce furnizează curentul eletric necesar exploatării stabilimentului în bune condiţiuni
  5. Una spălătorie mecanică cu o mare capacitate de lucru pentru spălarea continuă a lingeriei necesare stabilimentului balnear şi hotelurile Fondului.
  6. Un spital de izolare.
  7. Una moară de nămol în care se prepară băile de nămol.
  8. Două mari oteluri.
  9. Trei clădiri de administraţie.
  10. Parcul cuprinde 11 pavilioane, 2 chioşcuri şi diverse instalaţiuni.
  11. Una clădire pentru exploatarea izvorului de apă minerală „Poiana Negrii”.

 

Stabilimentul balnear este adaptat pentru următoarele feliuri de băi:

 

  • Băi carbo-gazoase şi feruginoase cari sunt indicate la boli de cord, arteric scleroză, surmenaj fizic şi psichic etc.
  • Băi de nămol cari sunt indicate la tratamentul reumatizmelor, paraliziei, scrofulozei, anemiei ş.a. afecţiuni.

 

Stabilimentul cuprinde şi un institut mecano-terapeutic, sistem Zander – Herz, înzestrat cu toate aparatele necesare acţionate de curentul electric furnizat de uzina Fondului; un institut radiologic, lampă de cvarţ, băi idro-electrice, băi de lumină, laborator chimic şi un institut de idroterapie.

Valoarea totală a băilor dimpreună cu tot inventarul se cifrează la suma de cca 40.000.000 lei.

 

Dorna Watra

 

4). Exploatarea băilor

 

În timpul dela 1896 până la izbucnirea războiului mondial, ad-ţia Fondului a exploatat stabilimentul balnear în regie proprie.

În urma dezastrului războiului mondial, administraţia Fondului ajungând în dificultăţi financiare a exploatat acest stabiliment în anii 1919 – 1922 prin arendare. Arendaşii au realizat venituri mari fără a investi însă în stabiliment sumele necesare în vederea unei raţionale exploatări şi întreţinerii stabilimentului în stare ireproşabilă, ci din contra din cauza intrelăsării complecte a lucrărilor de întreţinere, stabilimentul mergea către ruină.

Un proiect de a se înfiinţa a Soc. de exploatarea stabilimentului pentru 20 ani a căzut şi în cele din urmă administraţia Fondului a abandonat definitiv proiectul exploatării prin arendă ci a preluat exploatarea în regie proprie.

Cu suma de cca 3.000.000 lei s-au reparat daunele cauzate de războiu, şi cu începerea anului 1924 stabilimentul refăcut a fost adus la situaţia de dinaintea războiului.

 

Deodată cu sporirea numărului vizitatorilor din an în an instalaţiunile balneare devenind insuficiente pentru cerinţele tot mai mari, ivindu-se necesitatea unor lucrări de amplificare. Fondul a făcut în anii 1927 – 1929 importante lucrări de recaptarea izvoarelor pentru mărirea debitului după un program de refacere întocmit de geologul Dr. Iosif Knett din Viena în toamna anului 1927 pe bază de lucrări de exploatare făcute pe teren.

Prin opera de refacere şi modernizare  a băilor pe lângă recaptarea complectă a izvoarelor s-a sporit numărul cabinelor pentru băile carbo – gazoase, s-au instalat căzi noui de cupru sistem Bacon din Viena, s-a amenajat o hală de repaus după baie, şi în general s-au complectat inventarele institutelor de radiologie, mecano – terapie ş.a.

Lucrările de adaptare au necesitat investirea de importante capitaluri, cheltuindu-se în anul 1928 suma de 6.675.906 lei ca credit special de investiţie, pe lângă cheltuielile pentru diverse lucrări de adaptare efectuate în anii 1927 şi 1929 din veniturile curente.

 

Rezultatele investiţiilor au fost  îmbucurătoare, sporind în mod considerabil capacitatea stabilimentului. Faţă de 400 – 500 băi carbo – gazoase servite pe zi înaintea refacerii, se servesc astăzi în medie în timpul sezonului cca 700 băi carbo-gazoase pe zi.

Conducerea administrativă a băilor este încredinţată şefului ocolului silvic Vatra Dornei ca atribuţiune secundară, pentru care primeşte un supliment de salariu.

Conducerea medicală, este încredinţată unui medic, numit director medical.

 

Personalul de exploatare este compus din : un contabil, un casier, un mecanic, un fochist, un maestru de băi de nămol, un administrator de hotel, un grădinar şi un păzitor de noapte. Pentru timpul sezonului se mai angajează după necesitate numărul necesar de baieşiţe şi eventual alt personal auxiliar.

Pentru vânzarea biletelor se detaşează în timpul sezonului numărul necesar de funcţionari (2-3) din administraţia centrală.

În ultimii ani numărul vizitatorilor acestei staţiuni variază între 4000 – 5000 iar stabilimentul a servit următorul număr de băi respectiv tratamente:

 

 

Cele mai cerute sunt băile de acid carbonic. În timpul sezonului principal se servesc câte 900-950 băi de acid carbonic pe zi. Cererea mare se datoreşte bunei reputaţii ce au aceste băi.

Încasările variază între 3-5 milioane anual. Expunem mai jos rezultatul gestiunei în anii 1927 – 1933/34:

 

 

Veniturile brute s-au menţinut destul de constante, cu o tendinţă de scădere cu începerea anului 1930 când s-a ivit criza economică şi s-a impus necesitatea de a reduce treptat tarifele la băi, camere, chirii etc.

Deodată cu scăderea veniturilor s-au redus în mod proporţional şi cheltuielile de exploatare şi întreţinerea stabilimentelor balneare.

Cheltuielile anilor 1927 – 1930 sunt mari deoarece în ele sunt cuprinse şi cheltuieli de investiţie făcute cu lucrările de ameliorare şi amplificarea stabilimentului.

Venitul net se menţine constant în jurul cifrei de 2 milioane lei anual.

 

Procentul cheltuielilor din venitul brut s-a stabilizat în ultimii ani în jurul cifrei de 50, după ce în anii 1928 – 1930 a fost mai urcat din cauza marilor cheltuieli de investiţie ce s-au făcut atunci.

Numărul vizitatorilor ajunge la maximum în luna August. Din cauza aglomeraţiei abia se pot satisface toate cererile de băi carbo – gazoase, pe când afluxul vizitatorilor în lunile Iunie şi Septembrie este mic, fapt ce se datoreşte temperaturei relativ scăzute în acest timp în regiunea muntoasă.

Cu începerea anului 1932 s-a înfiinţat un sezon balnear de iarnă combinat cu diferite sporturi ca schi, săniuţe, patinaj. Rezultatele sunt satisfăcătoare prin reclama ce se face prin aceasta staţiunei.

Faţă de numărul crescând al vizitatorilor şi cererea tot mai mare de băi carbo – gazoase se va impune captarea de noui izvoare şi lărgirea departamentului pentru asemenea băi.

 

 

1894, Iacobeni – Foto: Julius Dutkiewicz

 

B). Băile din Iacobeni

 

În comuna Iacobeni Fondul posedă un stabiliment balnear de băi sulfuroase şi de nămol situat pe malul stâng al pârâului „Puciosul”. Încă înainte de războiu s-au captat izvoarele sulfuroase cu efecte curative din această vale şi există o instalaţie balneară primitivă.

În anul 1926 Fondul a reconstruit stabilimentul balnear dându-i o instalaţie modernă spre a putea corespunde tuturor cerinţelor.

Stabilimentul este dat în administraţie inginerului însărcinat cu administraţia minelor din Iacobeni, iar conducerea şi supravegherea medicală este dată unui medic cu sediul în Iacobeni.

 

Stabilimentul constă dintr-o clădire cu cabine de baie şi inventarul necesar complet, un cazan balnear, un izvor captat de apă sulfuroasă, o conductă de apă minerală şi dulce şi un teren în suprafaţă de 4,30 ha afectat stabilimentului ca loc de clădire şi parc. Valoarea întreagă a stabilimentului cu tot inventarul aferent este de cca 1.300.000 lei.

Este un stabiliment de proporţii reduse având şi un număr relativ redus de vizitatori.

Până-n anul 1933 stabilimentul avea numai instalaţii pentru băi sulfuroase. Pentru a atrage vizitatorii şi a spori numărul lor Fondul a adaptat şi două cabine de nămol ce s-au dat în exploatare  în sezonul 1933 cu rezultate mulţumitoare.

Expunem în urmare gestiunea acestui stabiliment în ultimii 6 ani:

 

 

Se poate deci conta pe un venit net mediu anual de cca 50.000 lei.

Procentul cheltuielilor din venitul brut este în mediu de cca 80%, ceea ce denotă că întreprinderea aceasta mai este susceptibilă de raţionalizare şi se poate aştepta la un venit net mai mare.

Influenţa anilor de criză reesă din faptul diminuării succesive a încasărilor dela 363.530 lei în anul 1928, la 157.704 în anul 1933, deci o reducere de peste 50%. Această excesivă reducere rezultă nu numai din micşorarea tarifelor de băi, dar şi din diminuarea din an în an a numărului vizitatorilor şi în consecinţă reducerea numărului băilor servite, dela 5490 băi sulfuroase în anul 1928, la 2593 băi sulfuroase în anul 1933.

 

Indiferent  de încasările mici întreprinderea lucrează cu profit, cheltuielile reprezentând în mediu cca 30% din încasări.

Având în vedere combinarea băilor sulfuroase cu instalaţie de băi de nămol precum şi faptul că numărul vizitatorilor la băile învecinate din Vatra Dornei se menţine urcat cu toată criza, este de aşteptat că pe urma ameliorărilor făcute, va fi mai adese vizitată şi această staţiune balneară şi aceasta cu atât mai mult, având în vedere că localitatea este recunoscută staţiune balneară şi deci vizitatorii au reducere de 50% pe CFR. Deosebit de aceasta, localitatea are poziţii foarte frumoase pe valea Bistriţei.

 

 

C). Minele din Iacobeni

 

Fondul posedă în sudul Bucovinei o veche întreprindere de exploatări miniere care se fac prin o administraţie cu sediul în Iacobeni.

Ţinuturile din sudul Bucovinei fiind de formaţiune geologică mai veche cu roce de origine eruptică, conţin bogate zăcăminte de minereuri de fier şi anume mangan şi pirită precum şi alte minerale.

În prezent, Fondul exploatează terenurile sale miniere în regie proprie şi face extracţiuni de mangan.

 

Ciotina und Bahnhof in Jakobeny, 1917

 

1). Originea şi exploatările în trecut

 

După cum am arătat în cap. I exploatările miniere din Iacobeni datează încă dela finea secolului XVIII scurt timp după ocuparea Bucovinei. În Iacobeni se făceau exploatări de mangan iar pentru extragerea fierului din minereul manganez s-a înfiinţat o topitorie.

În anul 1976 fraţii Anton şi Vinzenz Manz din Mariensee au cumpărat instalaţia, şi au lărgit cu timpul întreprinderea tot mai mult.

Au construit un furnal înalt în Prisaca Dornei (Eisenau), o laminatorie în Valea Stânei, au cumpărat dela Stat mina de cupru din Pojorâta precum şi alte întreprinderi de felul acesta din Bucşoaia şi Stulpicani iar în Cârlibaba au deschis minele de argint din munţii Dadu şi Fluturica. Pentru executarea exploatării au adus numeroşi lucrători din Ungaria înfiinţând coloniile : Luisenthal (Pojorâta), Eisenau (Prisaca), Freudenthal (Moldoviţa), Mariensee (Cârlibaba) şi una în Iacobeni.

 

Această întreprindere prosperă odinioară şi începută cu mare avânt nu s-a putut însă menţine din cauza concurenţei întreprinderilor similare din Vest, şi în anii 1860 – 1865 şi-a încetat definitiv activitatea.

Statul austriac având însă tot interesul ca exploatările înfiinţate să-şi continue activitatea pentru a da ocupaţiune coloniştilor nemţi aduşi de fraţii A.V. Manz deoarece ei erau consideraţi ca un fel de pioneri culturali, recurse şi de astă dată ca şi în trecut cu atâtea alte ocazii la resursele Fondului. Obţinând consimţământul episcopului Eugenie Hacman de pe atunci, Fondul cumpără în Decembrie 1869 întreprinderea falimentară cu toate terenurile aferente în suprafaţă de 2000 hectare cu munţi, păduri, poieni cu suma de 600.000 coroane. Pentru începerea exploatărilor la cari s-a obligat, Fondul investi în întreprindere un capital de alte 700.000 coroane, înfiinţă administraţia minelor din Iacobeni şi începu exploatările.

 

La început, întreprinderea a avut de luptat cu cele mai mari dificultăţi şi Fondul a fost necesitat să reducă exploatările la extracţiuni de mangan din Iacobeni, sistând celelalte exploatări. Dar, deodată cu punerea în circulaţie a liniei ferate locale Câmpulung – Vatra Dornei, şi prin ameliorarea condiţiunilor de comerţ, întreprinderile au luat un nou avânt. Minereul de mangan se comercializa în bune condiţiuni iar Fondul pe lângă alte investiţiuni importante a construit şi o cale ferată îngustă pentru transportul minereului.

În anul 1904 Fondul făcu investiţiuni noui pentru instalarea de maşini noui pentru prepararea minereurilor cu suma de 260.000 coroane.

În anii 1897 – 1903 s-au făcut importante lucrări de exploatare cu suma de 250.000 cor. la vechea mină dela Luisental şi găsindu-se importante zăcăminte de pirită Fondul a reluat şi aceste exploatări – remase părăsite din timpul lui Manz – în care scop în anul 1905 a făcut investiţiuni importante în sumă de 200.000 cor.[1]

 

Înaintea războiului, capitalul investit în întreprinderile miniere era estimat la cca 700.000 cor. iar beneficiul net calculat după media ultimilor ani era de cca 50.000 – 60.000 cor. anual.

Administraţia Minelor din Iacobeni era o întreprindere autonomă ce depindea de Ministerul Industriei din Viena.

În timpul războiului mondial armata austriacă a făcut un timp extracţiuni de minereuri de mangan pentru trebuinţele industriei armamentului puterilor centrale. Mutându-se însă mai târziu zona frontului de luptă în Iacobeni exploatările miniere au fost întrerupte, iar inventarul de exploatare s-a devastat în cea mai mare parte. Calea ferată îngustă  exploatată prin curent electric a fost deteriorată şi materialul rulant în parte defectat, aşa că exploatarea a devenit imposibilă, fără considerabile noui investiţiuni.

 

După încetarea ostilităţilor, exploatările miniere s-ar fi putu normaliza numai prin mari investiţii. In situaţia de sărăcie în care a ajuns Fondul prin daunele de războiu, nici vorbă nu putea fi de investiţii în exploatările miniere, cari produceau un venit relativ neînsemnat în raport cu gestiunea Fondului din păduri, astfel că grija principală după războiu fiind concentrată asupra refacerii instalaţiunilor de exploatarea pădurilor, exploatările miniere au fost neglijate.

În aceste condiţiuni, instalaţiunile şi clădirile de exploatare şi administrative ale acestei întreprinderi în cari Fondul făcuse în trecut atât de importante investiţiuni, au continuat a se degrada, ajungând în cele din urmă într-o stare de tot dezolantă ce marchează peste tot lipsa de activitate.

 

 

 

Jakobeny, 1916

2). Reorganizarea exploatării

 

În anul 1925, deodată cu reorganizarea administraţiei Fondului s-a pus şi problema refacerii acestei întreprinderi miniere prosperă altădată şi readucerea exploatărilor la nivelul de mai înainte.

Deocamdată, până la întocmirea unui program de investiţii mai important, prin adaptări strict necesare s-au intensificat exploatările miniere din Iacobeni şi Vatra Dornei şi în urmare, în cursul  anului 1927 ele au atins o producţie aproape normală şi anume câte 500 vagoane minereuri de mangan, deci în total 1000 vagoane care s-a vândut cu cca 3000 lei vagonul. Numărul muncitorilor a sporit dela 46 în anul 1925, la 220 în anul 1927.

Pentru punerea în funcţiune a minelor din Fundul Moldovei, Cârlibaba şi Gura Negrii s-au început lucrări mai intense.

 

În anul 1928 exploatările miniere au dat rezultate şi mai satisfăcătoare urcându-se producţia minelor din Iacobeni (mina Arşiţa) şi Vatra Dornei (mina Theresia) la 2635 vagoane minereu de mangan în valoare de cca 13.000.000 lei reprezentând deci un spor de 150% faţă de cantitatea extrasă în anul 1927. Prin aceasta, nu numai că s-a atins producţia normală a acestor mine, dar s-a ajuns şi la o intensificare.

Concomitent s-a întreprins şi lucrări de explorare având ca obiect descoperirea de zăcăminte noui de minereuri atât de mangan cât şi de pirită şi alte minereuri ca galenită, blendă de zinc, etc. cheltuindu-se suma de 300.000 lei numai cu lucrări de exploatare. Prin mărirea veniturilor din exploatare fiind dată posibilitatea, s-au făcut şi investiţii în instalaţiunile de exploatare ş.a. s-a refăcut din nou zăgazul de pe râul Bistriţa care a fost distrus complet prin inundaţiile din anul 1927, s-au făcut importante lucrări de repararea edificiilor ş.a.

 

Lucrările de explorare s-au făcut cu concursul geologului ing. Dr. Knett care pe atunci tocmai era ocupat cu lucrările de captarea izvoarelor minerale la băile din Vatra Dornei.

Cu toată producţia mare a minelor de mangan din Vatra Dornei şi Iacobeni rentabilitatea era însă mică din cauză că transportul minereurilor de mangan dela mină până la staţia de încărcare din gările Iacobeni şi Vatra Dornei se făcea cu carul,  deoarece calea ferată îngustă distrusă în timpul războiului n-a fost refăcută.

Pe baza unui program de investiţii întocmit în anul 1929 s-a construit un funicular în lungime de 3 km dela minele din Iacobeni : Arşiţa şi Nepomocenii până la gara Iacobeni care s-a pus în funcţiune în anul 1930. Prin exploatarea acestui funicular costul transportului minereului s-a redus dela 2400 lei de vagon cât se plătea înainte pentru transportul cu carul, la 550 lei de vagon ceea ce a avut drept urmare o considerabilă urcare a minereurilor exploatate în minele din Iacobeni.

 

Funicularul este construit de firma „Bleichert” din Leipzig. El este de tipul cu un singur cablu şi este acţionat de un motor electric alimentat de o turbină.

Funicularul în lungime de 3 km proiectat a se construi pe traseul dela minele „Theresia” din Vatra Dornei până la gara Vatra Dornei n-a mai putut fi construit din cauza crizei ce a intervenit, în anul 1930.

Costul de extracţie pentru o tonă de minereu se ridică la suma de 359 lei în anii 1928 – 1929 şi 314 lei în anul 1930, astfel că la valoarea de 3000 – 4000 lei a unui vagon de minereu, rentabilitatea exploatărilor era dată chiar şi la transportul primitiv cu carul.

 

Jakobeny: Bergwerckbahn, 1917

 

3). Rezultatele exploatării şi rentabilitatea

 

În anii 1927 – de când s-au normalizat exploatările de minereu de mangan la minele din Iacobeni şi Vatra Dornei – până-n anul 1933 s-au făcut următoarele extracţiuni de mangan:

 

În anul 1927 s-au extras   1.000 vagoane

În anul 1928 s-au extras   2.635 vagoane

În anul 1929 s-au extras   1.952 vagoane

În anul 1930 s-au extras   2.100 vagoane

În anul 1931 s-au extras   1.155 vagoane

În anul 1932 s-au extras      346 vagoane

În anul 1933 s-au extras      960 vagoane

 

În acelaşi interval de timp, gestiunea financiară a dat următoarele rezultate:

 

 

Veniturile şi cheltuielile sunt supuse la mari variaţiuni, astfel că numai din aceste date în aparenţă nu s-ar putea trage concluziuni definitive asupra mărimii venitului net ce ne poate aştepta pentru viitor dela această întreprindere.

Încasările anuale au început a se normaliza abia în anul 1928 deodată cu reorganizarea administraţiei stabilizându-se ele în jurul cifrei de cca 9 – 10 milioane lei anual, dar au căzut brusc deodată cu intervenirea crizei în anul 1931.

Venitul net mediu anual de 546.830 lei pentru perioada 1927 – 1933 cu cca 92% cheltuieli, este a se considera ca o cifră minimă amăsurată timpului de criză.

Pentru viitor, după îndreptarea pieţii şi raţionalizarea exploatării se va putea conta pe un venit anual de cel puţin 1.000.000 lei faţă de venitul net anual de cca. 1.800.000 lei (55.500 coroane aur) realizat în mediu înainte de războiu.

 

Deutsche Parade am 27 Jan. 1917, in Jakobeny. KAISER WILHELM

 

4). Criza economică şi influenţa ei asupra exploatărilor miniere

 

Depresiunea generală economică şi financiară care a început a se resimţi în vara anului 1930 şi în exploatările miniere, agravându-se în cursul anului, a influenţat în mod nefavorabil şi gestiunea administraţiei minelor.

Uzinele siderurgice din străinătate cari ani dea rândul formează debuşeurile pentru producţia Fondului de mangan, din lipsă de comenzi au fost necesitate să sisteze exploatările furnalelor înalte. Această stare a influenţat implicit şi cererea de minereu.

Fondul a început a avea dificultăţi la plasarea minereului său de mangan, reducându-şi în consecinţă şi exploatările, dela 2100 vagoane în anul 1930 la 1155 vagoane în anul 1931, deci o reducere de 55%.

 

Pe lângă reducerea cererilor de manganez a uzinelor siderurgice, a mai intervenit şi concurenţa rusească  care intensificându-şi exploatările cu un cost de producţie minimal prin impunerea muncei forţate, în mine, a aruncat pe piaţă mari cantităţi de mangan cu preţuri de dumping, provenit din zăcămintele de manganez aflătoare în munţii Caucaz, cari sunt incomparabil mai bogate ca calitate şi cantitate decât ale noastre.

În aceste condiţiuni, Fondul pierzând treptat debuşeurile din Silesia, Cehoslovacia şi Polonia şi negăsind posibilitate de a desface stocurile mereu crescânde de mangan, a suspendat lucrările de exploatare cu începere dela 1 aprilie 1932 până la finele anului. Din această cauză, producţie în anul 1932 s-a micşorat la 346 vagoane în timpul celor 3 luni de exploatare.

Desfacerea manganului a atins un minim care dela anul 1924 n-a mai fost. In străinătate s-au exportat 230 vagoane iar în ţară s-au plasat 50 vagoane.

 

Cu finea anului 1932 şi cu începerea anului 1933 s-a resimţit o înviorare pe piaţă. Fiind în curs mai multe cereri, Fondul şi-a mărit producţia în cursul anului 1933 la 960 vagoane, reprezentând un spor de 340% faţă de producţia anului 1932.

În cursul anului 1934 tendinţa de urcarea cererii de mangan se menţine, astfel că Fondul va fi în măsură să normalizeze exploatările.

 

Exploatările minelor se fac în regie proprie iar producţia de mangan se vinde prin licitaţie publică.

Cea mai mare parte din producţie se exportează în Cehoslovacia şi Polonia, mai puţin în Germania şi Ungaria. Trebuinţele pentru consumul intern sunt reduse la minim.

 

Tunelstützpunkt bei Jakobeny –
Valeputnastrasse, 1916

 

5). Inventarul exploatărilor miniere

Personalul de administraţie şi exploatare

 

Terenurile miniere ale Fondului sunt situate în comunele : se fac numai pe perimetre din proprietatea Fondului pe bază de concesiune dată de Ministerul de Industrie şi Comerţ în conformitate cu legea minelor. Suprafaţa de exploatare este de 98,69 ha distribuite astfel:

 

a). În comuna Iacobeni mina de mangan Arşiţa cu un perimetru de exploatare de … 54,14 ha

b). În comuna Vatra Dornei mina de mangan „Theresia” cu un perimetru de … 8,99 ha

c). În comuna Fundul Moldovei sunt mine de mangan cu un perimetru de … 8,49 ha

d). Minele de pirită I şi II cu un perimetru de … 18,05 ha

e). În comuna Cârlibaba sunt minele de blendă de zinc Carol I şi II cu un perimetru de … 9,02 ha

TOTAL           98,69 ha

 

O parte din aceste suprafeţe sunt acoperite cu pădure şi contează ca teren împădurit şi ca atare sunt în administraţia ocoalelor silvice respective în raza cărora ele cad. În administraţia propriu zisă a minelor intră numai suprafaţa de 68,19 ha destinată ca terenuri de exploatare, depozite, terenuri de clădire şi terenuri agricole şi anume : 3,10 ha arătură, 4,55 ha grădini, 24,56 ha fâneţe, 26,82 ha păşuni şi 9,10 ha pentru clădiri în valoare totală de cca 450.000 lei.

Clădirile de administraţie şi de exploatare. În total există un număr de 76 clădiri în valoare de cca. 5.300.000 lei. Clădirile sunt în majoritate din timpul lui Manz, de construcţie solidă. Administraţia minelor este o clădire mare ce cuprinde şi mai multe locuinţe de serviciu. O mare parte din clădiri se utilizează prin închiriere la particulari şi oficii publice.

 

Funicularul construit în anul 1930 se exploatează în condiţiuni ireproşabile. Valoarea lui este de 7.817.000 lei.

Pentru deservirea funicularului există o instalaţie telefonică complectă cu o reţea în lungime  de 3352 m în valoare de 67.000 lei.

Pentru alimentarea turbinei s-a construit pe râul Bistriţa un zăgaz de 108 m lungime. Valoarea lui este de 650.000 lei.

Administraţia minelor posedă o uzină electrică cu instalaţiuni complecte şi conducte pentru curent electric în lungime de 6213 m3.

 

Această instalaţie furnizează curent electric pentru iluminat în comună contra anumite taxe fixate de Fond, cari sunt astfel calculate încât acoperă costul de exploatare şi întreţinerea uzinei. Instalaţia valorează cca 1.083.000  lei.

Vechea instalaţie a liniei ferate decauville în lungime de 2650 m, cu 5 locomotive şi 118 vagonete mai reprezintă o valoare de cca 700.000 lei.

Pe lângă exploatările de mangan, Fondul mai posedă la administraţia minelor din Iacobeni şi alte întreprinderi secundare, afară de uzina electrică ş.a. o turnătorie de fontă, ateliere mecanice în cari se execută tot felul de lucrări în metal şi reparaţinui la exploatarea întreprinderilor miniere şi ciocane mecanice de sistem vechiu cari fabrică sape şi târnăcoape.

 

Din cauza exploatării iraţionale, turnătoria, atelierele mecanice ciocanele şi uzina electrică au lucrat cu deficite, dar deodată cu reorganizarea administraţiei şi raţionalizarea exploatării s-au înlăturat deficitele.

Valoarea totală a întreprinderii cu tot inventarul de exploatare este de cca 30.000.000 lei.

Personalul tehnic de exploatare era compus înainte de războiu din 2-3 ingineri minieri. După războiu a funcţionat până-n anul 1928 un inginer minier ca şef al administraţiei iar deodată cu reorganizarea exploatării s-a mai angajat şi un al doilea inginer minier ataşat. Personalul mediu este compus din 2 funcţionari administrativi (un casier şi un contabil) iar pentru supravegherea lucrărilor de exploatare pe teren, funcţionează doi conducători minieri.

 

Plute pe Bistriţa, la Dorna (Arini)

 

D). Pescăriile din Cozmeni

1).Înfiinţarea pescăriei şi rezultatul exploatării înainte de războiu

 

Iniţiativa pentru înfiinţarea pescăriei din Cozmeni aparţine dietei Bucovinei şi datează încă din anul 1890. Ea a pornit dela consideraţiunea că în Bucovina sunt locuri potrivite pentru pescării, iar peştele este un aliment căutat pe piaţa locală, având în vedere populaţia de aici de religie ortodoxă în majoritate ţine foarte multe zile de post în cari peştele este principalul aliment.

Fondul bisericesc ca cel mai mare proprietar din Bucovina şi care prin vastele sale mijloace este încă din vechime predestinat şi păşească cu bun exemplu şi cu gospodării  model înaintea populaţiei rurale, a fost indicat de Ministerul Agriculturii cu decretul din 7 Februarie 1895 să construiască pe spesele proprii o mare pescărie model în Cozmeni după planuri aprobate de acel Minister, cu condiţiunea ca această pescărie model să pună la dispoziţia dietei Bucovinei fără plata şi anume cu titlul de recompensă pentru întocmirea proiectului pescăriei, 25.000 – 30.000 crapi sau peşti similari de prăsilă.

 

În urmare, administraţia Fondului a construit şi instalat în anii 1896 – 1899 iazurile pe o suprafaţă de 260 jughere dimpreună cu o locuinţă pentru administratorul pescăriei, sub supravegherea inginerului J. Blaske după planurile întocmite de ing. M. Kunscher.

Cheltuielile de instalaţie au fost de 66.000 cor. iar în primii 6 ani după construcţie s-au mai făcut cheltuieli de 30.060 cor. pentru lucrări suplimentare, aşa că suma totală investită în întreprindere este de 96.000 cor. în cifră rotundă.

Instalaţia s-a făcut pe baza unui plan de rentabilitate cu durata de amortizarea capitalului investit de 30 ani cu o dobândă de 4,5%.

 

Venitul net înainte de războiu era de cca 10.000 cor. anual sau cca 66 coroane pe ha. Rentabilitatea era deci pe atunci foarte mare şi întrecea cu mult pe cea realizată din terenurile cultivate prin agricultură, care era pe atunci cca 18 coroane venit net pe ha.

În timpul războiului, toată instalaţia s-a distrus iazurile au fost secate complet iar peştele a fost complet ridicat de armată.

Refacerea pescăriei în anii de după războiu s-a făcut cu multe dificultăţi din cauza lipsei de mijloace în gospodăria Fondului în anii de după războiu. De aceea, refacerea a durat până-n anul 1928.

 

Dorna Watra: Villa, 1917

 

2). Situaţia şi inventarul pescăriei după războiu

 

Pescăria este situată în nordul Bucovinei pe teritoriul comunei Cozmeni şi cuprinde următoarele : 131,60 ha eleştee, 75,75 ha stufărie, 30,17 ha teren arabil, 3 clădiri de administraţie cuprinzând o suprafaţă clădită de 922 m2, una moară de apă exploatată prin arendare şi tot inventarul necesar exploatării eleşteelor.

Iazurile sunt situate pe valea pârâului Soviţa, un afluent al Prutului, la distanţa mijlocie de 24 km dela Cernăuţi. Iazurile sunt grupate în 4 centre mai mari, fiecare centru cuprinzând mai multe iazuri.

Aceste eleştee formează astăzi o instituţie piscicolă model pentru cultivarea artificială a crapului.

Menite fiind de a promova şi astăzi piscicultura din ţară, ele alimentează şi eleşteele particulare cu peşte de sămânţă nobilă, iar plusul ce rămâne se vinde pe preţuri convenabile pentru consum aşa că veniturile realizate din desfacerea peştelui asigură rentabilitatea eleşteelor.

 

Producţia anuală este de 20.000 – 30.000 kg. peşte de consum şi de sămânţă. Peştele de sămânţă se vinde proprietarilor de eleştee din Bucovina, Basarabia şi Moldova.

Specia principală de peşte ce se cultivă este un soiu de crap inobilat, aşa numitului „împăratul crapului” (rex ciprinorum).

Afară de aceasta se mai cresc şi ştiuci.

În anul 1928 s-au făcut încercări pentru cultivarea şi creşterea păstrăvului californian şi a şalăului. În acest scop s-a construit un eleşteu special de păstrăvi, importându-se din Polonia 3000 păstrăvi şi s-a refăcut totodată instalaţia de clocire care exista din timpul de dinaintea războiului.

Pentru sporirea suprafeţei utile de producţie s-au comandat maşini speciale pentru stârpirea trestiei şi a stufărişului care stânjeneşte foarte mult producţia de peşte. În urma lucrărilor de curăţire, producţia peştelui s-a ridicat la cca. 29.000 kg  anual în anii 1930 – 1932.

În anul 1930 s-a introdus alimentarea peştilor pe cale artificială cu rezultate foarte bune, prin mărirea producţiei.

 

Ceremuş, Plute pe Ceremuş – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

3). Rezultatul exploatării şi rentabilitatea

 

Producţia şi rezultatul gestiunei din exploatarea eleşteelor în anii 1925 – 1933 este următoarea :

 

 

Venitul net mediu anual de 362.100 lei corespunde aproximativ celui de dinaintea războiului.

Venitul net mediu la ha este de cca 2700 lei anual, care întrece cu mult rentabilitatea oricărui alt fel de cultură, caracterizând astfel această întreprindere ca cea mai rentabilă şi productivă ramură de exploatare din toate bunurile Fondului.

Având în vedere că venitul net susarătat calculat din gestiunea în anii 1925 – 1933 este diminuat prin anii de criză 1932 şi 1933, pe baza rezultatelor din anii normali, se poate conta pe un venit net mediu de cca 400.000 lei anual.

 

Producţia s-a micşorat brusc în anul 1933 la 19.642 kgr. Faţă de 29.013 kgr. În anul 1932 deoarece vara ploioasă şi zilele reci din anul 1933 au fost nefavorabile pentru piscicultură.

Crapul de desvoltă şi creşte numai în timpul cald începând dela 15 Maiu până la 15 septembrie iar hrana lui principală sunt crustaceele cari şi ele cresc şi se desvoltă numai la căldură suficientă. Timpul fiind însă ploios şi rece desvoltarea peştilor a remas înapoi, pe de altă parte, tot din cauza timpului nefavorabil pentru peşti s-au înmulţit în mod considerabil diferiţi paraziţi cari au făcut ravagii între peşti. Astfel, s-a constatat că baccilul Mysobolus cypeini a cărui  prezenţă s-a semnalat încă în anul 1932, favorizat fiind de vremea ploioasă şi lipsa de raze solare s-a înmulţit extraordinar. Pe lângă acest baccil s-a ivit şi un număr mare de lipitori de peşte, cari la fel au contribuit la distrugerea peştilor.

 

Din aceste motive recolta de peşte a fost în anul  1933 atât de redusă.

Pentru a stârpi paraziţii de peşte, administraţia eleşteelor a desinfectat prin var o parte din eleşteele contaminate.

Având în vedere marea rentabilitate a pescăriilor Cozmeni, precum şi importanţa acestei întreprinderi pentru economia naţională ca model de instituţie piscicolă, care aprovizionează în fiecare an cu crapi de soiu nobil pisciculturii din întreg nordul Bucovinei, această instalaţie are dreptul la toată solicitudinea administraţiei Fondului, cu toate că este numai o ramură secundară de producţie.

 

Dealtfel, administraţia pescăriilor din Cozmeni se face fără dificultăţi, având numai un mic stat de personal constând din un administrator ajutat de un agent de pescărie şi 3-4 păzitori de iazuri.

Situaţia favorabilă a pescăriilor în vecinătatea Cernăuţului ca mare centru de consumaţie înlesneşte comercializarea producţiei de peşte.

Vecinătatea imediată a administraţiei centrale din Cernăuţi înlesneşte mult controlul.

 

 

[1] I. Opletal – Das forstliche Transportwiesen

 


Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (X)

Putna, gaterul – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

CAPITOLUL X

Exploatarea în regie proprie a fabricelor de cherestea

 

1). Înfiinţarea Regiei

 

Cum am arătat şi în capitolul precedent pierderile de sute de milioane ce a îndurat Fondul din exploatarea prin sistemul antreprizei cu contracte de lungă durată au determinat factorii de conducere să schimbe acest sistem de exploatare.

Din faptul că ad-ţia  Fondului era deja înzestrată cu tot utilajul necesar exploatărilor în regie proprie şi din dorinţa latentă de emancipare şi naţionalizarea industriei forestiere, ideea regiei proprii se impune cu intensitate.

În toamna anului 1928, cu ocazia expirării contractelor de exploatare cu firma „Bucovina” Adunarea Eparhială a votat adoptarea sistemului de exploatare a tăierilor principale în regie proprie precum şi debitarea materialului exploatat, de asemenea în regie proprie de către fond pe fabricile sale de cherestea proprii.

 

Această moţiune s-a adus întocmai la îndeplinire şi în consecinţă încă în anul 1928 s-a înfiinţat la ad-ţia Fondului un serviciu nou, numit „Regia fabricelor de cherestea”.

Pe măsura expirării contractelor cu firmele mari, ad-ţia Fondului  a preluat fabricele sale în conformitate cu condiţiunile contractuale şi după unele adaptări şi reparaţiuni le-a pus în funcţiune pe următoarele date şi anume:

 

a). La 16 Martie 1929 fabrica din Voivodeasa

b). La 12 August 1929 fabric adin Falcău

c). La 2 septembrie 1929 fabrica din Moldoviţa

d). La 20 Martie 1930 fabrica din Gura Humorului

e). La 22 Iunie 1931 fabrica din Frasin.

 

Fabrica de cherestea a Fondului din Putna s-a decis a fi exploatată în asociaţie cu Soc. Putna forestieră cu participare de 50%. Cu privire la fabricele de cherestea mai mici – cu câte 2-3 gatere – ce le deţine Fondul în Brodina şi Straja fiind ele de mai mică importanţă au remas în exploatare tot prin arendare către antreprenori ce se aprovizionează cu lemn din pădurile Fondului, iar fabrica de cherestea din Slătioara, s-a decis a fi exploatată în regia ocolului silvic Stulpicani prin ţărani.

Pe de altă parte, pe lângă fabricele de cherestea enumerate sub a-e, Fondul a arendat în anul 1931 încă două fabrici de cherestea pentru a fi exploatate în regie proprie, şi anume una în Seletin dela firma „Infor” cu 6 gatere pentru o mai bună valorificare a posibilităţii din acel ocol, şi una în ocolul silvic Vatra Dornei cu 4 gatere, dela firma Moldova pentru valorificarea raţională a posibilităţii din ocoalele silvice din valea Bistriţei. Prima fabrică a fost pusă de Fond în funcţiune pe ziua de 20 ianuarie 1931, iar a doua în ziua de 19 februarie 1931.

 

Fabricele enumerate sub a – e, la data preluării s-au găsit în stare rea, deoarece firmele arendate câţiva ani înainte de predarea lor către Fond – nefiind sigure de eventuala prelungire a contractelor de exploatare – au omis să facă lucrările de întreţinere strict necesare. De aceea Fondul a fost necesitat să cheltuiască cu repararea şi aducerea lor în stare normală de funcţiune suma de 4.096.895 lei.

Fabrica de cherestea din Gura Humorului susamintită sub d – a fost complet refăcută din temelie, în locul vechei fabrici distrusă de incendiu. Instalaţia fabricei a fost refăcută cu maşinile demontate dela fabrica Fondului din Bivolărie de lângă Rădăuţi, complectate cu obiecte noui. Instalaţia complectă a costat 7.412.605 lei.

Cheltuielile totale pentru punerea în funcţiune a fabricelor Fondului au fost deci de 11.509.500 lei.

 

Putna, mocăniţa – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

2). Descrierea fabricelor de cherestea ale Fondului

 

a). Fabrica de cherestea din Falcău

 

Este cea mai mare şi modernă fabrică a Fondului şi totodată din întreaga Bucovină. Situată la linia căii ferate normale locale Dorneşti – Seletin lângă gara Falcău pe valea Sucevii, gravitează spre locul ei de aşezare cca. 18.000 hectare pădure din ocoalele silvice Brodina, Falcău şi Straja, astfel că este asigurată aprovizionarea ei permanentă cu lemn rotund.

Ea a fost construită în anul 1868 de firma „Horst şi PfanenKuche” şi a trecut apoi în exploatarea „Societăţii pentru exploatarea produselor pădurii şi ale solului, apoi în anul 1876 asupra firmei „Ph. şi Ch. Goetz & Comp.” care o deţinu până-n anul 1898 când a fost arendată firmei „Valerian baron de Kapri şi Iacob Hecht” pentru durata de 10 ani iar după expirarea acestui contract firma „Dr. Nicu Blându & Comp.” a preluat fabrica dela Fond în baza unui contract pe 9 ani (1/9/1909 – 31/XII/1917) dar încă în toamna anului 1911 firma „Bucovina” a arendat această fabrică pe baza unui nou contract pe 10 ani care însă din cauza întreruperii prin războiu a fost apoi prelungit până-n anul 1928 când fabrica a fost preluată de Fond.

La origine ea era acţionată de forţa apei dar, în anul 1887 a fost transformată în fabrică cu vapori.

 

Până-n anul 1898 – data punerii în funcţiune a căii ferate locale Rădăuţi – Brodina, – rentabilitatea fabricei nu putea fi suficientă din cauza necesităţii de a transporta cheresteaua cu carul mai întâiu pe distanţa de 40 km până la gara Dorneşti, iar mai târziu numai până la Rădăuţi punându-se în circulaţie linia ferată Dorneşti – Rădăuţi.

În anii 1900 – 1903 administraţia Fondului a făcut importante construcţiuni  la această fabrică prin transformarea căii ferate forestiere cu tracţiune animală ce deservea fabrica în cale ferată cu tracţiune mecanică, înfiinţarea unei linii ferate normale pentru legătura fabricei cu gara Falcău, adaptarea şi amplificarea depozitelor de lemn precum şi înfiinţarea unui stabiliment pentru împregnarea traverselor şi stâlpilor de telegraf de esenţă fag. În anul 1916 instalaţia de împregnarea stâlpilor de telegraf a fost mutată la Frasin după ce a aprovizionat căile ferate forestiere din Valea Sucevii cu numărul necesar de traverse.

Între calea ferată forestieră şi linia ferată industrială s-a făcut legătura necesară spre a uşura încărcarea mărfii de pe linia c.f.f. pe cea normală.

 

Prin multiplele adaptări ce le-a adus ad-ţia Fondului acestei instalaţiuni, i-a dat menirea de a servi nu numai pentru interesele fabricei de cherestea, ci şi ca loc şi depozit industrial pentru toate materialele lemnoase ce se transportau pe calea ferată forestieră, fie din pădurile Fondului fie din altele particulare. Prin aceasta, Fondul profită pe deoparte prin mărimea concurenţei la vânzările de materiale lemnoase în loturi mici exploatate în regie din produse accidentale şi deci ridicarea  preţului lemnului iar pe de altă parte prin procurarea de venituri din taxe de transport pe c.f.f. de lemn din păduri particulare şi pentru folosirea depozitului şi liniei ferate industriale.

Dimpreună cu instalaţiunile căii ferate forestiere, depozitele, clădirile de exploatare aferente şi liniile ferate industriale instalaţia are o deosebită importanţă.

Înainte de războiu, această fabrică avea 2 maşini cu aburi de 210 C.P., 6 gatere cu 135 pânze, 7 ferestrae circulare, dispozitive mecanice pentru transportul butucilor şi rumegăturei de ferestrău şi instalaţia necesară iluminatul electric. Capacitatea pentru funcţionarea continuă zi şi noapte, era de 320 m3 zilnic.

 

În timpul războiului, această fabrică a fost distrusă de incendiu. Refacerea ei s-a făcut de către firma „Bucovina” pe socoteala Fondului în mod complet şi cu instalaţiunile cele mai moderne pentru o mare fabrică. Refacerea a costat în anul 1920 suma de cca. 11.000.000 lei.

Fabrica are astăzi o capacitate de debitare de 240 m3 lemn rotund în 8 ore de lucru, deci anual 60.000 m3.

Numărul lucrătorilor ocupaţi la fabrică este de cca. 153 iar pentru lucrările de exploatare în pădure sunt ocupaţi în timpul tăierilor cca. 800 lucrători.

La caz că fabrica funcţionează mai mult decât 8 ore zilnic, atunci numărul lucrătorilor se majorează în mod corespunzător.

Instalaţia mecanică cuprinde următoarele maşini de acţionare şi unelte pentru debitarea lemnului:

 

  • 1 maşină cu aburi de 475 C.P. fabricat „Erste Bruenner – Masch fr. A.G.”
  • 1 maşină cu aburi de 75 C.P. fabricat „Erste Bruenner – Masch fr. A.G.”
  • 1 motor electric de 21 C.P. fabricat Ges.f.- Elektr. Ind. Wien
  • 1 motor electric de 12 C.P. fabricat de A.E.G.
  • 1 motor electric de 10 C.P. fabricat de A.E.G.
  • 1 motor electric de 7 C.P. „Siemens – Schuckert”
  • 1 motor electric de 4 C.P. fabricat de A.E.G.
  • 1 motor electric de 17 C.P. fabricat de A.E.G.
  • 2 cazane cu aburi a 150 m3 10 Atm. Esrte Bruenner – Maschf.
  • 1 generator electric 60 K.W. fabricat Bergman cu curent continuu
  • 1 generator electric 36 K.W. fabricat Bergman cu curent continuu
  • 1 gater 42 x 42 fabricat Pini & Kay Viena
  • 1 gater 42 x 24 fabricat Pini & Kay Viena
  • 1 gater 30 x 30 fabricat Brünn Konigsfelder Masch. Fabrik
  • 1 gater 30 x 24 fabricat Brünn Konigsfelder Masch. Fabrik
  • 1 gater 24 x 24 fabricat Brünn Konigsfelder Masch. Fabrik
  • 1 gater 18 x 18 fabricat Brünn Konigsfelder Masch. Fabrik
  • 2 gatere de despicat 150 x 420 fabricat Brünn Konigsfelder Masch. Fabrik
  • 8 buc. ferestrae circulare fabricat Brünn Konigsfelder Masch. Fabrik
  • 4 buc. ferestrae pendulare fabricat Brünn Konigsfelder Masch. Fabrik
  • 2 buc. ferestrae circulare pentru cantineli fabricat Brünn Konigsfelder Masch. Fabrik
  • 1 ferestrău circular pentru lemn de foc fabricat Brünn Konigsfelder Masch. Fabrik
  • 1 ferestrău pentru retezat buştenii fabricat Brünn Konigsfelder Masch. Fabrik
  • 1 ferestrău de retezat scânduri.

În total deci fabrica are maşini de acţionare de 612 C.P. 10 gatere, 8 ferestrae circulare şi 9 alte ferestrae diferite.

 

Pentru evacuarea rumegăturei pe cale mecanică există instalaţie complectă a unui exhaustor.

În hala ferestrăului este o instalaţie complectă a unui deşlic cu forţă electrică.

Pentru iluminat există o instalaţie complectă de iluminat electric.

Atelierul fabricei este înzestrat cu maşini unelte necesare de tip nou.

Aşezarea fabricei şi a clădirilor de exploatare şi locuinţele funcţionarilor se arată în planul de situaţie anexat.

Lungimea căilor ferate forestiere ce deservesc această fabrică este de cca. 59,3 km.

 

 

b). Fabrica de cherestea din Moldoviţa

 

Construită în anul 1888 de către firma Louis Ortlieb cu ocazia încheerii unui contract de exploatare cu Fondul bisericesc pe un period de 10 ani (1880 – 1898) ea este situată la capătul liniei ferate normale Vama – Moldoviţa ferestrău şi serveşte pentru exploatarea posibilităţii ocoalelor silvice Moldoviţa şi Argel. Linia ferată normală Vama – Moldoviţa s-a construit tot atunci numai pentru interesele fabricei şi cu contribuţia susnumitei firme care s-a obligat să încarce anual 2000 vagoane de cherestea contra plăţii unei taxe anuale de 75.000 cor. în pauşal.

La expirarea contractului în anul 1898 această fabrică dimpreună cu 18,2 km căi ferate forestiere construite de firmă au trecut în proprietatea Fondului contra unei sume de răscumpărare de 182.334 cor. Fondul a arendat apoi fabrica d-lor Dr. Ştefan Ştefanovici, Dr. Ioan cavaler de Volcinschi şi H. Cavaler de Grigorcea în baza unui contract de exploatare pe 10 ani. Acest contract a fost apoi cedat firmei „Leopold de Popper”. După expirarea acestui contract Fondul a încheiat un nou contract de exploatare pe 10 ani cu d-nii Eudoxie baron de Hurmuzache şi Dr. Ioan cavaler de Flondor pentru periodul 1/I/1909 – 31/XII/1918. Acest contract a fost apoi preluat de către firma Alexander şi Iulius Greiner din Budapesta care a continuat exploatările până la izbucnirea războiului mondial.

 

După războiu, firma Bucovina a preluat executarea contractului şi l-a realizat până-n anul 1929 când a preluat Fondul fabrica spre exploatare în regie proprie.

În anul 1903 s-a creat un depozit industrial în legătură cu calea ferată forestieră dându-se şi acestei fabrici mari instalaţiuni asemănătoare celei din Falcău.

Situaţia exactă a fabricei dimpreună cu clădiri de exploatare, depozite, linii industriale şi c.f.f. se reprezintă în planul de situaţie anexat.

În anul 1902 fabrica a fost distrusă de un incendiu. Ea avea atunci două maşini cu vapori de 300 C.P. cu 13 gatere, 5 ferestrae circulare, 2 ferestrae de retezat, o maşină de geluit. Capacitatea maximă de debitare era de cca 100.000 m3 anual.

 

După reconstruire, fabrica a devenit ceva mai mică, cu 220 C.P., 9 gatere, 11 ferestrae circulare, 2 ferestrae de retezat, un ferestrău suedez de despicat, 2 maşini de geluit, instalaţie de iluminat cu 8 lămpi cu arc şi 120 becuri. Capacitatea de debitare s-a redus la cca. 55.000 m3 lemn rotund anual.

În anul 1932 – în timpul exploatării în regie – pe urma unui incendiu maşina de acţionare suferind unele avarii precum şi din cauza vechimei a fost înlocuită făcându-se atunci şi alte reparaturi cu suma totală de circa 1.500.000 lei.

Astăzi, această fabrică are o capacitate de debitare de 200 m3 lemn rotund zilnic în 8 ore sau anual cca.54.000 m3. Pentru 16 ore de lucru capacitatea se dublează.

Numărul lucrătorilor ocupaţi în fabrică este cca. 166 iar în pădure sunt ocupaţi în timpul lucrărilor de exploatare cca. 800 muncitori de pădure.

 

Instalaţia are următoarele maşini de acţionare şi ferestrae:

 

  • 1 locomobilă de 300 C.P. fabricat R. Wolf, Magdeburg
  • 1 maşină cu aburi 45 C.P. fabricat Bruenn Konigsfelder Masch. Fabr.
  • 1 motor electric de 7,5 C.P. 220 Vol., curent continuu
  • 2 baterii de cazane 116 m3 6 Atm.
  • 1 generator electric de 39 K.W. 230 Vol, curent continuu
  • 1 generator electric de 30 K.W. 230 Vol, curent continuu
  • 1 gater de 36” fabricat C. Topham & Comp. Viena
  • 1 gater de 36/24” fabricat C. Topham & Comp. Viena
  • 1 gater de 30” fabricat C. Topham & Comp. Viena
  • 1 gater de 18” fabricat C. Topham & Viena
  • 2 gatere de despicat fabricat C. Topham & Viena
  • 4 ferestrae circulare fabricat C. Topham & Viena
  • 2 ferestrae circulare pend. fabricat C. Topham & Viena
  • 1 maşină automată ptr. Retezat scânduri fabricat C. Topham & Comp. Viena
  • 2 circulare pentru cantineli
  • 1 instalaţie complectă pentru fabricarea lăzilor constând din 3 ferestrae circulare, o maşină de geluit şi un ferestrău circular pentru despicat

 

Instalaţia iluminatului electric constă din 23 lămpi cu arc şi 212 becuri cu cablurile necesare.

Evacuarea rumegăturei se face printr-un elevator mecanic.

Fabrica este deservită de o reţea căi ferate forestiere în lungime totală de 51,60 km.

 

 

c). Fabrica de cherestea din Frasin

 

Această fabrică s-a construit de firma „Adolf Lowy” pe un teren cumpărat de Fond în Frasin cu suma de 70.314 cor. cu ocazia încheerii unui contract de exploatare intervenit între Fond şi numita firmă pentru deceniul 1899 – 1908.

Această mare fabrică debitează posibilitatea ocoalelor silvice Ostra, Stulpicani şi Frasin.

Înainte de construirea acestei fabrici numita firmă exploata fabrica Fondului din Baiaşescul, cumpărată în anul 1883.

Alegerea localităţii Frasin pentru construirea acestei fabrici mari contrar unui proiect de aşezarea ei în Stulpicani, a fost determinată de aceleaşi principii ce au stat la bază şi la proiectele de construirea celorlalte fabrici de cherestea şi anume : fabricele de cherestea construite de Fond trebuiau să servească nu numai pentru debitarea lemnului, dar situaţia lor trebuia să fie de aşa natură încât instalaţiunea cu locurile de depozite avea menirea să servească ca loc industrial combinând în mod fericit : instalaţia fabricei, loc de depozit pentru materiale lemnoase de orice categorie transportate pe căile ferate forestiere ale Fondului, cu linii de garaj pentru legătura pe deoparte între fabrică şi calea ferată normală.

 

Întemeiat pe aceste considerente, un plan de rentabilitate întocmit atunci cu două variante, una pentru fabrica cu situaţie în Stulpicani şi alta cu situaţie în Frasin, a decis alegerea localităţii Frasin ca loc de construire, chiar cu sacrificiul cumpărării terenului necesar dela particulari cu importanta sumă de 70.314 cor.

Valoarea marilor fabrici de cherestea ale Fondului din Falcău, Frasin, Moldoviţa, Putna şi Gura Humorului precum şi a celei mai mici din Voivodeasa constă nu atât instalaţia fabricelor în sine, cât mai ales în ansamblul instalaţiunilor industriale ce ele cuprind precum şi prin importanţa situaţiunei lor.

Situaţia fabricei de cherestea din Frasin dimpreună cu instalaţiuni secundare, clădiri de exploatare, calea ferată forestieră, linii ferate de manipulaţie, linia de garaj în legătură cu gara C.F.R. Frasin, se vede detaliat în planul de situaţie anexat.

 

După expirarea contractului cu firma „A. Loewy” Fondul a răscumpărat dela firmă instalaţia maşinelor pe baza contractului cu suma de 70.000 cor.

Costul instalării fabricei a fost în anul 1899 de 350.000 cor. Instalaţia cuprindea încă atunci o maşină de acţiune cu vapori de 250 C.P. 9 gatere cu 180 pânze în total, 5 ferestrae circulare, 3 ferestrae de retezat, 2 ferestrae pentru cantineli. Instalaţia luminei electrice constă din 8 lămpi cu arc şi 180 becuri incandescente.

Fabrica debita anual cca. 65.000 m3 lemn rotund.

 

După expirarea contractului cu firma Loewy Fondul a arendat fabrica firmei „Adlersberg” în baza unui contract pentru exploatarea lemnului.

În anul 1931 contractul cu susnumita firmă a expirat şi Fondul a preluat-o spre exploatare în regie proprie.

Ea cuprinde următoarele maşini:

 

  • 1 maşină de acţionare cu aburi 250 C.P. fabricat Nicolsohn Budapesta
  • 1 maşină de acţionare cu aburi 50 C.P. fabricat Breitfeld Bruenn
  • 1 motor electric 9 C.P.
  • 2 cazane de 200 m2 a 8,5 Atm. Fabricat „Utron”
  • 1 generator electric de 40 K.W., 230 Volt., fabricat „Asea” Suedia
  • 1 gater de 36” fabricat Nikolsohn
  • 1 gater de 42/24” fabricat Nikolsohn
  • 1 gater de 30” fabricat Topham & Comp. Viena
  • 1 gater de 24” fabricat Topham & Comp. Viena
  • 1 gater de 18” fabricat Topham & Comp. Viena
  • 1 gater de 18” fabricat Krampach
  • 1 gater de 24” fabricat Nikolsohn
  • 5 ferestrae circulare
  • 1 ferestrău circular pentru cantineli
  • 1 ferăstrău circular-pendulă
  • 2 ferestrae circulare pentru lemn de foc
  • 1 maşină de retezat buşteni acţionată cu un motor cu aburi
  • 1 gater veneţian.

 

Capacitatea de debitare a fabricei este de 50.000 m3 anual la o funcţionare de 8 ore zilnic.

Fabrica ocupă cca 160 lucrători iar exploatarea cca 800 muncitori de pădure.

Dacă fabrica lucrează mai mult decât 8 ore, atunci natural cî atât numărul muncitorilor de fabrică cât şi cel al lucrătorilor de pădure se majorează în mod corespunzător.

În anul 1910, instalaţia de impregnarea traverselor de fag şi a stâlpilor de telefon a fost mutată dela Falcău şi instalată în centrul industrial din Frasin.

Fabrica este deservită de o reţea de căi ferate forestiere în lungime totală de 54,4 km.

 

 

d). Fabrica de cherestea din Putna

 

S-a construit în anul 1892 de către firma Kraus pe baza unui contract de exploatare pe 10 ani cu Fondul bisericesc. La expirarea acestui contract, exploatarea a trecut în seama firmei „Alexandru de Popper”. În anul 1898 această firmă a încheiat cu Fondul un nou contract pe 10 ani. După expirare, exploatarea fabricei a trecut asupra firmei Bucovina care a deţinut-o până-n anul 1930 când a fost preluată de Fond spre exploatare în cooperare cu Soc. „Putna Forestieră”.

Această mare fabrică are de asemenea o situaţie favorabilă la capătul liniei ferate normale locale Gura Putnei şi este destinată a debita posibilitatea ocolului silvic Putna. Instalaţiunea cuprinde şi un depozit industrial pentru toate materialele lemnoase transportate cu calea ferată a Fondului, linii de garaj de legătură pe de o parte între linia ferată forestieră şi calea ferată normală şi pe de altă parte între depozitul fabricei de cherestea şi calea ferată normală.

 

În planul de situaţie anexat, se arată situaţia fabricei de cherestea cu clădirile aparţinătoare, instalaţia căilor ferate forestiere cu clădirile aparţinătoare, liniile ferate de manipulaţie, linia de garaj ce face legătura cu C.F.R. şi depozitele de buşteni şi de cherestea.

Instalaţia este traversată de o linie de garaj care leagă fabrica de ciment cu gara C.F.R. Putna

Această fabrică cuprinde următoarele maşini:

 

  • 1 maşină de acţionare cu vapori 150 C.P. cu pistoane verticale
  • 1 maşină cu vapori pentru curentul electric de 50 C.P. Erste Bruenner Masch
  • 1 motor electric de 50 K.W.
  • 1 gater 42” fabricat Pini & Kary Viena
  • 1 gater 36” fabricat Pini & Kary Viena
  • 1 gater 24” fabricat Pini & Kary Viena
  • 1 gater de despicat fabricat Bruenner Konigsfelder Masch. Fabr.
  • 3 ferestrae circulare
  • 2 ferestrae pendulare
  • 1 ferăstrău de retezat sistem coadă de vulpe cu o maşină de acţionare independentă.

 

Această fabrică are o capacitate de debitare de 28.000 m3 lemn rotund anual la o funcţionare de 8 ore zilnic.

Ea este deservită de o reţea de căi ferate forestiere în lungime totală de 23,15 km.

 

 

e). Fabrica de cherestea din Gura Homorului

 

A fost construită cum am amintit şi în altă parte în anii 1929/30 din temelie pe locul unei vechi fabrici distrusă de incendiu în timpul războiului.

Instalaţiunea mecanică provine în parte din fabrica Fondului din Bivolărie care a fost construită în anul 1893 de către „Soc. pe acţiuni pentru industria lemnului „Leopold de Popper”. Dela această firmă, exploatarea fabricei a trecut apoi în seama firmelor Nicu Blându şi Bucovina care a exploatat-o până-n anul 1929 când a încetat a funcţiona.

Fabrica din Gura Homorului are de asemenea o situaţie de loc industrial în legătură cu calea ferată normală prin linie de garaj. Înainte de războiu, fabrica era deservită şi de o cale ferată forestieră lungă de 23 km care a fost pusă în funcţiune în anul 1910. Dar, în timpul războiului calea ferată a fost demontată de armată austriacă care a construit din acest material de cale o linie ferată de interes strategic între localităţile Iacobeni şi Borşa.

 

Administraţia Fondului de după războiu, odată cu repunerea în funcţiune a fabricei de cherestea, a proiectat şi reînfiinţarea acestei căi ferate, în care scop s-au elaborat planurile de refacere şi s-au prevăzut şi sumele necesare în buget. În anul 1929 s-a executat chiar şi refacerea obiectelor de artă şi urma numai să fie pusă suprastructura după complectarea terasamentului. Şi traversele necesare erau gata pregătite. Dar, intervenind criza, lucrările de refacere au fost sistate şi fabrica de cherestea şi-a adus materialul lemnos din pădure cu animale.

Tot pentru deservirea acestei fabrici se proiectase încă înainte de războiu construirea unei căi ferate forestiere în lungime de 9 km pe valea Voroneţului pe terasamentul unei căi ferate, dar proiectul nu s-a mai realizat, intervenind războiul mondial.

Situaţia întregei instalaţiuni a fabricei de cherestea cu clădirile aferente, liniile ferate de manipulaţie, depozitele de buşteni şi de cherestea, instalaţia căii ferate din valea Homorului cu clădirile aferente precum şi legătura cu linia ferată forestieră proiectată a se construi pe valea Voroneţului, este expusă în planul de situaţie anexat.

Instalaţia mecanică a acestei fabrici este compusă din următoarele:

 

  • 1 maşină cu aburi de 140 C.P. fabricat Bruenn-Konigsfelder Maschf.
  • 1 maşină cu aburi de 50 C.P. fabricat Erste Bruenner Maschf Fabr.
  • 2 motoare electrice a 10 C.P. fabricat Siemens Schuckert
  • 1 cazan cu aburi de 135 m2 10 Atm.
  • 1 generator electric de 30 K.W. 220 Volt, curent continuu
  • 1 gater de 36” fabricat Pini & Kay Viena
  • 1 gater de 30” fabricat Pini & Kay Viena
  • 1 gater de 24” fabricat Pini & Kay Viena
  • 4 ferestrae circulare
  • 2 ferestrae circulare pendule
  • 1 ferestrău pentru cantineli, fabricat Bruenn-Konisfelder Maschfr.
  • 1 ferestrău pentru retezat buşteni
  • 1 ferestrău pentru retezat cherestea

 

Fabrica mai are instalaţie necesară pentru iluminatul electric.

Capacitatea ei de debitare este de 24.000 m3 lemn rotund anual la o funcţionare de 8 ore pe zi şi 250 zile lucrătoare pe an.

Numărul lucrătorilor este de cca 95 la 8 ore de lucru plus cca 500 muncitori de pădure pentru lucrările de exploatare.

 

 

f). Fabrica de cherestea din Voivodeasa

 

Această fabrică a fost construită în anul 1889 de către „Societatea pe acţiuni pentru industria lemnului „Leopold de Popper” cu ocazia încheerii unui contract de exploatare pe 10 ani cu Fondul bisericesc. Numita societate a debitat pe această fabrică posibilitatea ocolului silvic Marginea şi părţi din ocoalele silvice Solca şi Codrul Voivodesei. După expirarea contractului, exploatarea fabricei a fost preluată pe rând de firmele Werhahn, Nicu Blându şi Bucovina până-n anul 1929 când a fost preluată de Fond spre exploatare în regie proprie.

Fabrica este deservită de o cale ferată forestieră cu tracţiune animală în lungime de 9,358 km de-a lungul văii Suceviţa.

Aceasta este singura fabrică a Fondului ce nu are legătură cu calea ferată normală. Distanţa dela fabrică până la cea mai apropiată gară Rădăuţi este de 12 km. Materialul debitat se transportă la gară cu carul.

 

Lângă această instalaţie, Fondul instalase în trecut un mare depozit pentru lemnul de foc şi de lucru din ocolul Marginea.

Instalarea acestui depozit a costat 22.860 cor. şi avea o suprafaţă de 2,235 ha. El cuprindea cantităţile de lemn necesare pentru consumul local precum şi pentru aprovizionarea oraşului Rădăuţi. În timpul războiului s-a demontat însă calea ferată forestieră în lungime de 1,6 km dela fabrică până la acel depozit şi nu s-a mai refăcut după războiu astfel că nici acel depozit nu se mai întrebuinţează.

În planul de situaţie anexat se arată instalaţia fabricei, cu depozitele de buşteni, de cherestea, clădirile de exploatare şi locuinţele precum şi staţia iniţială a căi ferate forestiere.

 

Această fabrică are o capacitate de debitare de 20.000 m3 lemn rotund anual funcţionând 8 ore pe zi şi are următoarea instalaţie mecanică:

 

  • 1 locomobilă stabilă 125 C.P. fabricat „Lanz” Mannheim
  • 1 generator electric de 14,5 K.W. 230 Volt
  • 1 gater 36” fabricat Pini & Kay Viena
  • 1 gater 30” fabricat Pini & Kay Viena
  • 1 gater de despicat 15” fabricat G. Tpham & Viena
  • 3 ferestrae circulare
  • 1 ferestrău circular – pendulă
  • 1 gater veneţian

 

Fabrica are o capacitate de debitare de cca 24.000 m3 lemn rotund anual la o funcţionare de 8 ore de lucru zilnic.

Ea ocupă cca 77 lucrători în fabrică şi cca 300 muncitori de pădure la exploatarea lemnului.

Afară de cele 6 fabrici mai importante ce le posedă Fondul şi cari au fost luate în exploatare în regie proprie, Fondul mai posedă cum am amintit şi în altă parte câte, o fabrică de cherestea cu câte 3 resp. 2 gatere în Brodina, Straja şi Stulpicani cu capacitatea de debitare câte 10.000 – 15.000 m3 lemn rotund anual  dintre cari primele 2 sunt arendate iar ultima se exploatează în regia ocolului silvic Stulpicani.

Un ferăstrău de apă ce posedă Fondul în ocolul silvic Gura Homorului – comuna Capucodrului – este fără importanţă.

 

După o statistică din anul 1905[1] capitalul investit în fabricele şi depozitele industriale pentru lemn apărţinătoare Fondului era estimat la cca 1,5 milioane coroane. Suprafaţa clădită ocupată de instalaţiile fabricelor cu clădiri de exploatare şi locuinţe era pe atunci de 28.309 m2.

Valoarea actuală a acestor fabrici de cherestea în raport cu starea vechimei şi urzura lor, este de cca. 25.000.000 lei.

Capacitatea de debitare a tuturor fabricelor Fondului este de cca 260.000 m3 lemn rotund anual la o funcţionare de 8 ore zilnic.

Din producţia anuală de cca 440.000 m3 lemn rotund de răşinoase a pădurilor Fondului s-a debitat în fabricele exploatate în regie cca 220.000 m3 anual.

 

Putna, ţapinari huţuli – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

 

3). Organizarea exploatării în regie a fabricelor de cherestea

 

Trecerea dela sistemul exploatărilor în antrepriză prin contracte de lungă durată la exploatare în regie proprie s-a făcut în mod brusc punându-se în exploatare în regie proprie încă din anul 1929 un număr de 3 fabrici de cherestea fără ca administraţia Fondului să fi avut în prealabil personal de exploatare necesar şi specializat în exploatarea fabricelor de cherestea.

Nu a fost o fază de tranziţie, în care Fondul să fi avut posibilitatea ca dela început, la exploatarea unei singure fabrici să-şi formeze personalul de specialitate necesar.

De aceea, ideia călăuzitoare de organizarea exploatării fabricelor în regie proprie, – fiind vorba de trecerea într-o nouă fază de exploatare în evoluţia gospodăriei Fondului, – era ca noua organizare să se facă în mod cât se poate de necomplicat, deocamdată cu un număr redus de funcţionari precum şi cu cele mai restrânse investiţiuni şi riscuri.

 

Administraţia Fondului, ca instituţie de utilitate publică şi având obligaţiuni statutare cu scadenţe regulate, nu putea fi supusă la nici un risc.

Principiul călăuzitor ce s-a impus era deci de a administra cu siguranţă pupilară, cu cât mai puţine şi neconsiderabile riscuri, fie chiar cu prejudiciul mărimei veniturilor, fără a păşi pe terenul afacerilor riscante, dar bineînţeles cu tendinţa de a deschide şi folosi orice surse noui de venituri în vederea sporirii încasărilor Fondului.

Deci, principiile de bază a organizării exploatării în regie proprie erau următoarele:

 

1). Organizarea exploatării fabricelor în regie să fie făcută pe baze cât se poate de simple, evitându-se complicaţiuni inutile.

2). Capitalul investit să nu fie prea mare.

3). Fondul să nu aibă nici un risc, renunţându-se eventual chiar la câştiguri imediate mari.

4). Angajarea unui consulent cu temeinice cunoştinţe pe terenul industrializării şi comercializării; cunoştinţe bazate şi pe o practică îndelungată.

5). Vânzarea produselor de cherestea să se facă pe cale licitativă iar modalităţile predării să fie cât se poate de simple.

 

Pe baza principiilor sus-expuse s-a dat regiei fabricelor de cherestea următoarea organizare :

S-a creat pe lângă administraţia Fondului un serviciu central condus de un inginer din administraţia Fondului, căruia i s-a ataşat pentru chestiunile de tehnica industrializării şi comercializării lemnului un specialist cu practică îndelungată în industria lemnului.

Serviciul central cuprinde două secţiuni, una de corespondenţă şi una de contabilitate cu birourile de materiale, tehnic şi gestiune bănească.

 

Aparatul administrativ central era compus deci din: Şeful regiei, un consulent technic, un şef de corespondenţă, un şef de contabilitate, 3 – 4 contabili, 1 dactilografă.

Acestui serviciu se mai ataşau ingineri şi contabili din corpul funcţionarilor fondului spre a se iniţia în gestiune şi tehnica industrială şi comercială.

Încheierile comerciale se deliberează de un consiliu  format din administratorul Fondului şi de conducătorul acestui serviciu central, asistat de specialistul ataşat şi de un delegat al Consiliului Eparhial, iar rezultatul se supune aprobării Consiliului Eparhial. După necesitate, Consiliul Eparhial admite în seama acestui colegiu anumite atribuţiuni în competinţa proprie.

 

Personalul fabricelor de cherestea se compune în modul următor pentru o fabrică mică:

 

1 Administrator de fabrică

1 Casier – contabil

1 Şef al halei gaterelor

1 Mecanic

1 Şef al depozitului de buşteni

1 Şef al depozitului de cherestea

1 Manipulant – şef de pădure

4 Manipulanţi de pădure ajutori.

 

La fabricile mai mari, se mai angajează după necesitate câte 1 – 2 contabil ajutori şi numărul necesar de manipulanţi de pădure.

Lucrările de exploatare în pădure se execută de administratorul fabricei fie cu antreprenori, fie cu echipe în regie proprie.

Transportul lemnului la fabrică se face cu căile ferate forestiere ale Fondului exploatate în regie proprie.

Debitarea şi toată manipularea în fabrică se face după sistemul obicinuit la exploatarea fabricelor şi nu vom face aici descrierea sistemelor de debitare şi exploatare în fabrici căci s-ar extinde în prea multe detalii descrierea.

 

Fabricele de cherestea înaintează centrului obicinuitele rapoarte zilnice, săptămânale şi lunare asupra mersului exploatării şi rezultatului gestiunei.

Vânzarea materialului de cherestea gata debitat de Fond se face prin licitaţie publică.

Livrarea se face în marfă nesortată – aşa cum ese din gater – loco rampa de sortare a fabricei, cu preţ mediu de m3 în care cumpărătorul garantează Fondului un anumit procent de randament. Totodată cumpărătorul este obligat de a avansa sumele necesare exploatării şi debitării la anumite date stipulate în contractul de vânzare.

 

De regulă, cumpărătorii garantează Fondului un randament de 58% şi mai adese 60%. O astfel de garanţie scuteşte Fondul de orice risc, deoarece ei sunt ţinuţi să plătească de fiecare m3 lemn rotund 0,58 – 0,60 m3 material de cherestea. S-a constatat că o astfel de ofertă chiar la preţuri mai mici garantează Fondului un venit mai mare decât ofertele cu preţuri mult mai mari, dar cari nu garantează acest randament de 58 – 60%. Cumpărătorul care oferă un preţ mai mare însă nu garantează un anumit randament, are interes personal de a elimina dela recepţie cât mai mult din sortimentele inferioare de material debitat, ceea ce nu e posibil dacă el garantează şi plăteşte pentru un anumit randament fix de debitare.

 

Acest randament este obligatoriu pentru cumpărătorul cherestelei şi formează baza decontării respectiv facturării. Lipsurile la această cifră se facturează la fel ca şi cvantumul care o întrece.

Cifra randamentului ce rezultă de fapt la debitare depinde de provenienţa lemnului rotund (produse accidentale sau tăiere principală) de modul de manipulaţie în pădure, de dimensiunile şi calitatea lemnului; ea este însă şi o funcţiune a dimensiunilor marfei debitate ş.a. cu cât  se debitează mai multă cherestea subţire, cu atât scade randamentul normal. Această cifră este influenţată însă bineînţeles şi de felul debitării, dexteritatea şi experienţa personalului şi de calitatea maşinelor unelte. Într-un cuvânt randamentul este în funcţie de gradul de raţionalizare a exploatării fabricei.

 

Din sumele plătite de cumpărător ca avansuri, Fondul resp. Regia fabricelor – fără a le face venit la Fond – achită costul exploatării şi debitării lemnului iar restul, care reprezintă preţul lemnului pe tulpină plus impozitul şi un beneficiu de regie, se face venit la Fond şi reprezintă preţul lemnului pe tulpină.

Vânzarea cherestelei debitate se face numai pe o singură perioadă de exploatare şi pe cale licitativă, astfel că concurenţa este destul de mare şi determină oferirea unui preţ normal corespunzător celui de pe piaţa lemnului.

 

La organizarea regiei fabricelor de cherestea, administraţia Fondului s-a lovit în primul rând de chestiunea angajării personalului de specialitate necesar.

Din cauza numărului redus de ingineri silvici din administraţia Fondului, singur şeful regiei fabricelor de cherestea a fost angajat din oameni străini, fie cu contract fie ca diurnişti.

Dintre administratorii de fabrici angajaţi numai unui singur a fost inginer silvic, iar ceilalţi au fost specialişti formaţi prin practică sau cu altă pregătire.

 

Pentru înfăptuirea ideii de naţionalizarea industriei lemnului în Bucovina, Fondul a înfiinţat pe lângă fabrica de cherestea din Falcău o şcoală menită să formeze personalul de manipulaţie în exploatarea fabricelor de cherestea.

Exploatarea propriu zisă în fabricele de cherestea s-a organizat după sistemul obicinuit în această ramură de industrie.

Controlul se face de şeful regiei, consulentul său şi de contabilul şef delegat din caz în caz pentru verificarea gestiunei fabricelor la faţa locului.

 

Iacobeni, minele – de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

4). Activitatea regiei fabricelor de cherestea

 

Încă în toamna anului 1928 s-au pus în exploatare cantităţile de materiale necesare pentru fabricele din Voivodeasa, Falcău şi Moldoviţa.

Lucrările de exploatare s-au executat prin antreprenori români. S-au exploatat 14.000 m3 din ocoalele Marginea şi Codrul Voivodesei pentru fabrica din Voivodeasa, 8.600 m3 din valea Moldoviţei pentru fabrica de acolo şi 13.500 m3 pentru fabrica Falcău din ocoalele Brodina, Falcău şi Straja prin tăiere de iarnă, iar restul s-a exploatat prin tăieri de vară cu începere din luna Mai 1930.

Tot în conformitate cu programul aprobat s-au scos în vânzare anticipată prin licitaţie şi producţiile acelor fabrici. Concurenţa la aceste vânzări a fost deosebit de mare, prezentându-se pentru fabrica Voivodeasa 12 oferte iar pentru cele din Moldoviţa şi Falcău câte 10 oferte.

 

Producţia din Moldoviţa s-a vândut cu preţul de 1625 lei m3 material de cherestea loco rampa de sortare, cea din Falcău cu 1495 lei şi cea din Voivodeasa – unde se debitează mai mult brad – cu 1400 lei, cumpărătorii garantând un randament minim de 60%.

Cu sumele avansate de cumpărătorii cherestelei, fabricele au fost puse în exploatare.

În anul 1929 au lucrat fabricele din Falcău, Voivodeasa şi Moldoviţa, şi în anii următori s-au pus în funcţiune şi celelalte fabrici.

 

Fabrica din Putna se exploatează în regie cooperativă de către Fond în asociaţie cu federala „Moldova de Sus” încheindu-se un contract de asociaţie pe 4 ani în formă de societate cu garanţie limitată sub denumirea de „Putna forestieră” cu sediul ei în Cernăuţi.

Fondul bis. aduce ca aport fabrica de cherestea evaluată la suma de lei 2.000.000 şi suma de lei 1.500.000 în numerar iar federala aduce ca aport suma de lei 3.000.000  în numerar. Societarii au câte un vot pentru fiecare sumă de 500.000 lei aşa că Fondul are majoritatea. Beneficiile se împart între societari în părţi egale.

 

Fabricele de cherestea exploatate în regie proprie au debitat dela data punerii în exploatare – Martie 1929 – până la finea anului 1933 cantitatea de 513.077 m3 lemn rotund în 297.210 m3 cherestea, deci cu un randament general de 57,9%. Specificarea cantităţilor debitate pe ani şi pe fabrici se arată în tabloul de pe pag. 498.

La fabricele Fondului exploatate  în regie : Moldoviţa, Falcău, Voivodeasa şi Gura Humorului şi cele din Seletin şi Vatra Dornei închiriate Fondul a ocupat cca 850 lucrători de fabrică plus cca 4100 lucrători de pădure.

Activitatea exploatării în regie a fabricelor de cherestea, începută cu mult avânt şi cu perspective foarte favorabile la începutul anului 1929, când s-a vândut producţia cu preţuri foarte favorabile, a avut de luptat încă dela începutul anului 1930 cu mari dificultăţi.

 

Numai datorită sistemului exploatării adoptat şi precauţiunei cu care s-a început activitatea regiei, Fondul a fost ferit de un adevărat dezastru, căci după cum s-a văzut, multe întreprinderi au căzut încă la primele simptome ale crizei.

Garanţia contractuală, randamentul garantat, avansurile la spesele de producţie, vinderea mărfi în bloc şi cu preţ unitar cari formează caracteristica sistemului de exploatare adoptat de Fond, au dat posibilitate de exploatare cu beneficii amăsurate pentru timpul de criză.

Fabrica de cherestea din Voivodeasa funcţionează cu 4 funcţionari, 1 mecanic, cca 55 muncitori de fabrică, plus cca 22 muncitori pe depozitul de cherestea, plătiţi de firma cumpărătoare  a cherestelei. Debitează mai mult brad iar marfa se vinde în Elveţia şi Orient. Fabrica are o situaţie favorabilă pentru consumul intern şi procurarea braţelor ieftine de muncă. Această poziţie favorabilă garantează desfacerea produselor accesorii populaţiei din datele învecinate. Tot pentru satisfacerea acestui consum se debitează şi lemn rotund de calitate inferioară.

 

Regia la această fabrică este relativ scăzută şi compensează calitatea mai inferioară a lemnului debitat, care aproape în întregime este de esenţă brad.

Fabrica de cherestea din Gura Homorului are de asemenea o situaţie favorabilă în raport cu consumul intern şi desface pe preţuri bune produse accesorii şi cherestea inferioară din lemn rotund de calitate inferioară.

Are 6 funcţionari, 1 mecanic şi cca 68 muncitori plus 27 muncitori pe depozitul de cherestea, cari sunt plătiţi de firma cumpărătoare a cherestelei. Debitează cca 10% molid şi 90% brad. Marfa de export pleacă în Germania şi Orient.

 

Fabrica din Falcău ocupă 7 funcţionari, 1 mecanic şi cca 120 muncitori plus cca 33 pe depozitul de cherestea. Din cauza situaţiei nefavorabile pentru vânzări locale, desfacerea produselor accesorii este fără importanţă. Preţul muncii este cu cca 5 – 10% mai urcat decât la fabrica din Voivodeasa. Se debitează cca 35% molid şi 65% brad. Marfa se exportează de către firma cumpărătoare în Franţa, Orient şi Germania.

Şcoala de practicanţi în industria cherestelei pentru a forma un stoc suficient de specialişti de naţionalitate română în această ramură a economiei naţionale a funcţionat cu succes, însă absolvenţii nu au mai putu fi plasaţi în industria de cherestea a Fondului deoarece regia şi-a micşorat succesiv activitatea.

 

Fabrica din Moldoviţa funcţionează în situaţie similară cu cea din Falcău în raport cu posibilităţile de desfacerea produselor accesorii pentru consumul intern – care este fără importanţă – precum şi cu privire la restul muncii.

Fabrica ocupă 5 funcţionari, 1 mecanic şi cca 125 muncitori plus 41 muncitori pe depozitul de cherestea plătiţi de cumpărătoarea cherestelei. Cheresteaua este de calitate superioară 70% molid şi 25% brad şi se exportează de către cumpărător în Franţa şi Orient.

 

Fabrica din Frasin lucrează cu 5 funcţionari, 1 mecanic şi cca. 130 muncitori. Din toate punctele de vedere fabrica are o situaţie excelentă, iar vânzările pentru consumul local sunt foarte active. În 14 August 1931 a izbucnit un incendiu în hala cazanelor şi a produs pagube ce au fost imediat refăcute cu suma de 850.000 lei plătită de Soc. de asigurare.

Fabrica din Seletin închiriată de către Fond în schimbul unei taxe de debitare de 20 lei de fiecare m3 lemn rotund a funcţionat în mod normal producând Fondului un preţ pe tulpină favorabil pentru lemnul debitat. Ea a lucrat cu 4 funcţionari, 1 mecanic şi cca 60 muncitori plus cei de pe depozitul de cherestea plătiţi de cumpărător.

 

Fabrica de cherestea din Vatra Dornei arendată de Fond dela firma „Moldova” contra unei taxe de debitare de 20 lei de m3 a lucrat numai scurt timp cu 4 funcţionari, 1 mecanic şi 60 muncitori. Soc. Moldova intrând în dificultăţi financiare, s-a anulat convenţia, încheindu-se un nou contract cu Soc. „Moldopal” debitându-se cca 12.000 m3 lemn rotund rezultând pentru Fond din această debitare în regie un preţ de cca 125 lei de m3 pe tulpină după scăderea tuturor cheltuielilor de producţie. Însă, nici convenţia cu firma Moldopal (Moldova – Palestina) nu s-a putut menţine, din cauza falimentării numitei firme, aşa că exploatarea în regie din Vatra Dornei a eşuat cu tot începutul înbucurător ce l-a avut.

 

Plute pe Bistriţa – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

5). Rentabilitatea exploatării în regie a fabricelor de cherestea

 

Exploatarea în regie a fabricelor de cherestea fiind o îtreprindere pe baze comerciale, rentabilitatea întreprinderii se calculă pentru fiecare vânzare şi pentru fiecare fabrică în parte.

Ca exemplu expunem mai jos calculul rentabilităţii exploatării fabricei de cherestea din Frasin în anul 1931 din o anumită vânzare :

Preţul contractual pentru 1 m3 cherestea nesortată predată la rampa de sortare, cu un randament garantat de către cumpărător de 58% este de 750 lei.

Cheltuielile exploatării şi fabricaţiei sunt următoarele de m3 lemn rotund, debitat, 1000 rampa de sortare:

 

– cheltuielile manipulaţiei în pădure …………………………..           130 lei

– cheltuielile fabricaţiei ………………………………………….             91 lei

– cheltuieli centralei ……………………………………………     8 lei

– amortismentul inventarului ………………………………….     8 lei

– dobânzi …………………………………………………………              15 lei

– manco …………………………………………………………..                7 lei

 

Preţul pentru m3 lemn rotund debitat cu considerarea randamentului – – – garantat de 58% este de (750 x 0,58)… 435 lei

– dela care scăzând cheltuielile totale de ………………………  259 lei

– rezultă ca preţ pe tulpină de m.c. lemn rotund ………………   176 lei

Din vânzarea mărfei de cântar, rămăşiţe, rumegături etc. Fondul mai –  încasează încă 10 lei de m3 …   10 lei

rezultă ca preţ de tulpină de m3 lemn rotund ……………………      186 lei

 

Calculul de rentabilitate pentru toate fabricele de cherestea cu specificarea pe ani în timpul dela Martie 1929 – Octombrie 1932 – când s-a încheiat un bilanţ este următorul din tabelul de la pag. 503.

Din comparaţia rezultatelor pe fabrică a rentabilităţii, costului de regie şi a preţului obţinut pentru lemn, se constată – ţinând cont bineînţeles şi de preţul muncii obicinuit pentru fiecare fabrică, – că fabricele Moldoviţa şi Frasin au lucrat în modul cel mai economic, cu regie scăzută. Fabrica din Falcău, cu toate că este o instalaţie mai modernă decât cele din Moldoviţa şi Frasin şi-a debitat cantităţi mai mari decât aceste din urmă are o regie mai scumpă.

Cauza regiei mai scăzute la Moldoviţa şi Frasin este datorită unei exploatări  mai raţionale sub conducere, mai bună. Regia mai scăzută la fabrica din Frasin se datoreşte şi faptului că prin situaţia ei beneficiază de un preţ al muncei mai scăzut.

 

Preţul scăzut de regie al fabricei din Voivodeasa se datoreşte preţului muncii scăzut din localitate. Se mai trage şi concluzia că o mică fabrică, poate lucra şi cu un cost de regie mic, dacă e bine condusă.

Cea mai scumpă a fost regia la fabrica din Seletin.

Scăderea rentabilităţii la fabrica din Gura Homorului dela 408 lei în 1930 la 30 lei în 1931 se datoreşte scăderii preţului cherestelei dela 1300 lei în 1930 la 700 lei în 1931 precum şi împrejurărilor că în anul 1931 fabrica a lucrat numai 8 luni, deci o urcare a regiei. În 1931 fabrica a debitat o mare cantitate de lemn inferior.

Randamentul general este de cca 58%.

 

Pentru o utilizare mai perfectă a parchetelor, regia fabricelor a exploatat şi lemnul de calitate inferioară pentru valorificare şi a lăsat cât mai puţine resturi în pădure. Aceste lemne inferioare s-au valorificat parte prin vânzare în stare rotundă şi parte prin debitare în cherestea de calitate mai inferioară.

Pentru stabilirea exactă a rentabilităţii regiei trebue înglobat şi acest lemn în gestiunea regiei.

S-a exploatat în total centrele Falcău, Voivodeasa, Gura Homorului, Moldoviţa, Seletin şi Frasin 34,871 m3 lemn inferior cu un cost de exploatare de 4.336.020 lei. Lemnul s-a vândut cu 4.868.447 lei de unde a rezultat un venit net de 532.427 lei sau 15,27 lei de m3 pe tulpină.

Preţul mediu pe tulpină în întreaga cantitate a lemnului exploatat de regie este deci de:

 

 

În timpul exploatării, regia a mai avut de suportat şi alte cheltuieli ce nu sunt trecute în cheltuielile fabricaţiei, ca : costul lemnului întrebuinţat pentru legărele depozitelor fabricelor, mancouri cauzate prin spargerea lemnului şi uscare (cca 3% din volum) şi diverse amortismente, cari reduc valoarea pe tulpină cu încă 20,16 lei de m3.

Astfel, preţul mediu pe tulpină pentru un m3 exploatat de  regia fabricelor de cherestea după scăderea tuturor cheltuielilor de manipulaţie în pădure, transport, debitaj, mancouri, amortismente, cheltuieli de administraţia la centrală, etc. este de 217,59 lei pentru anii 1929 – 1932.

Pentru acest interval de timp în care se înglobează şi anii de criză 1930 – 1932, preţul pe tulpină de 217,59 lei de m3 obţinut prin exploatarea şi industrializarea lemnului în regie proprie constituie un bun rezultat, acest preţ fiind chiar superior celui obţinut din vânzarea lemnului pe picior, care în media anilor  1929 – 1932 se cifrează la cca 175 lei de m3 pe tulpină.

 

În anul 1933 s-au exploatat în regie proprie numai fabricele de cherestea din Gura – Homorului şi Moldoviţa.

După socoteli provizorii înaintea încheerii bilanţului, rezultă din debitarea lemnului în regie în acest an un preţ mediu pe tulpină de cca. 135 lei de m3 după contabilizarea tuturor cheltuielilor de exploatare, fabricaţie etc.

Si acest preţ pe tulpină – deşi mic – pentru timpul de criză prin care trecem, este aproximativ egal cu cel obţinut la vânzări în licitaţie a lemnului rotund.

Cu finea anului 1932 s-a decis lichidarea exploatării fabricelor de cherestea în regie proprie pentru motivul că din cauza crizei nu se mai putea conta pe o desfacere a mărfii cu rentabilitatea necesară.

Exploatarea fabricelor de cherestea în regie proprie intrând  în lichidare cu finea anului 1932 s-a sistat exploatarea în regie a celor din Falcău, Voivodeasa, Frasin şi Seletin, exploatându-se în anul 1933 în regie numai fabricele din Gura Homorului şi Moldoviţa. Încă în cursul anului s-a lichidat şi exploatarea în regie a fabricei din Gura Homorului.

În prezent se mai exploatează în regie numai fabrica din Moldoviţa, şi aceasta în vederea finalizării unui contract de vânzare de cherestea mai important după a cărui expirare – care va avea loc la finea anului – regia fabricelor de cherestea se va putea considera ca complet lichidată.

 

Codrul Cozminului – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

6). Consideraţiuni asupra rezultatului şi necesităţii exploatării în regie proprie a fabricelor de cherestea

 

La epoca hotărârii de a adopta sistemul exploatării şi debitării lemnului în regie proprie – anul 1928 – industria şi comerţul lemnului erau în situaţie înfloritoare, şi încă primele vânzări de cherestea efectuate de Fond s-au făcut în condiţiuni foarte avantajoase.

Primele exploatări, au dat rezultate cu mult superioare sistemului de valorificare a producţiei prin antrepriză. Dar avântul luat de exploatarea în regie a găsit o stavilă prin criza care a intervenit.

Avantajele exploatării şi debitării lemnului în regia proprie prin integrarea fazelor din ciclul de producţie al economiei lemnului faţă de sistemul de exploatare prin concesiuni pe termen îndelungat sunt de mult recunoscute, prin multiplele foloase de ordin technic, economic şi social a exploatărilor în regie. De aceea integrarea în aceiaşi mână a exploatării şi industrializării lemnului cu cultura pădurilor este un vechiu deziderat al silvicultorului.

 

În gospodăria Fondului bis. trecerea la acest sistem de exploatare s-a preparat încă de mult, prin înzestrarea gospodăriei cu tot utilajul necesar unei gospodării forestiere raţionale, astfel că luarea exploatării fabricelor de cherestea în regie proprie a intervenit ca un act final după opera investiţiunilor în stil mare realizate în regie proprie precum şi după exploatarea în regie proprie a căilor ferate forestiere.

Dacă, prin sistemul prudent în care Fondul a înţeles să execute exploatarea în regie proprie, el a fost cruţat de daune şi desechilibrare prin criza care în alte părţi şi la alte întreprinderi s-au instituţii de gospodărie forestieră a avut efecte nimicitoare, totuşi, regia proprie nu a dat rezultatele pe cari trebuia să le dea, având în vedere că Fondul are o excelentă organizare de bază şi pregătire pentru sistemul de exploatare în regie proprie.

 

Fondul a adoptat şi a pus în aplicare sistemul exploatării producţiei sale lemnoase în regie proprie într-un moment când această problemă s-a impus la noi în ţară ca un imperativ să că o reacţiune datorită faptului că prin sistemele de exploatare în antrepriză practicate, veniturile cele mari din păduri au trecut în buzunarele comercianţilor şi industriaşilor de lemn, iar proprietarii pădurilor au trebuit să se mulţumească cu puţin; inginerii silvici erau în mod sistematic ocoliţi de industriaşi cu scopul bine determinat ca să nu poată ei intra în industria lemnului.

Ca un simptom al vremii a urmat scurt timp după hotărârea Fondului din anul 1928 de a adopta sistemul regiei proprii şi legea pentru organizarea şi administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor şi avuţiilor publice, publicată în Mon. Of. No. 62 din 16 Martie 1929, şi drept corolar, în a 43 a Adunare generală a Soc. „Progresul Silvic” ţinută în Bucureşti în zilele de 16 – 18 Maiu 1929 în Bucureşti, după ce problema exploatării raţionale a pădurilor s-a desbătut cu lux de amănunte, luându-se în considerare toate laturile problemei exploatării raţionale a pădurilor –  natură culturală – technică, economică, socială – s-a votat o moţiune în care figurează în primul loc dezideratul adoptării regiei publice comerciale pentru exploatarea pădurilor colectivităţilor publice.

 

Prin înfiinţarea Casei Autonome a Pădurilor Statului, sistemul exploatării în regie proprie s-a generalizat şi în gospodăria forestieră a Statului.

Ad-ţia Fondului aflându-se deci în linia de orientare generală a exploatării pădurilor, rezultă  că nu există nici un motiv pentru abandonarea sistemului regiei proprii, şi aceasta cu atât mai mult, având în vedere că şi rezultatele erau mai mult sau mai puţin suficiente faţă de împrejurările create de criză.

 

Sistemul exploatării şi  industrializării lemnului în regie proprie a fost abandonat pentru vicii de organizaţie.

Condiţiunile de bună funcţionare a regiei proprii sunt:

 

1). Personal suficient cu bună pregătire technică, administrativă şi comercială.

2). Capital de rulment suficient.

3). Complexele forestiere să fie înzestrate cu toate construcţiunile necesare de exploatare : drumuri de scoatere şi transport, căi ferate forestiere, fabrici etc.

4). Organizaţie comercială.

 

Dacă toate aceste condiţii nu sunt îndeplinite, atunci aplicarea regiei proprii poate da rezultate chiar foarte rele.

În gospodăria Fondului, este perfect satisfăcută condiţiunea sub 3 iar prin sistemul valorificării cherestelei prin vânzare anticipată  s-a satisfăcut şi condiţiunea sub 2.

Abandonarea regiei a fost determinată de insuficienţa condiţiunilor susarătate sub 1 şi 4.

Nici încercarea făcută în anii 1930 – 1931 de a întroduce contabilitatea dublă după sistemul „Reinisch” nu a putu îndrepta organizarea acestui serviciu.

 

Din cauza defectuozităţii personalului s-au ivit în gestiunea câtorva fabrici nereguli, cari au creat o atmosferă neprielnică exploatărilor în regie.

Opinia ignorantă şi cei ostili regiei proprii afirmau chiar că criza în care a ajuns Fondul se datoreşte exclusiv regiei proprii.

Exploatarea în regia Fondului a mai avut şi un viciu fundamental care rezidă în faptul că în general inginerului silvic nu i s-au dat atribuţiunile necesare ce-i incumbă de drept într-o asemenea întreprindere, astfel că obiectivul principal: raţionalizarea exploatărilor prin integrarea actului regenerării cu o bună exploatare şi realizarea unui plus din beneficiul net nici nu se poate realiza.

 

Regia a funcţionat cu rezultatele ce le-a dat, numai în baza admirabilei dotări a gospodăriei Fondului cu instalaţiuni de exploatare şi industrializare, fără a da însă în suficientă măsură avantajele ce sunt a se pretinde  cu tot dreptul dela regia proprie.

Consiliul Eparhial, abandonând sistemul regiei proprii, credem că nu a procedat în modul cel mai potrivit. În loc să remedieze defectuozităţile de organizare în personal, insuficienţa controlului şi lipsurile de organizare şi de pregătire comercială, a crezut că poate simplifica gestiunea şi ameliora situaţia prin desfiinţarea regiei.

 

Suntem de părere că Consiliul Eparhial prin hotărârea ce a luat de a desfiinţa regia proprie nu a soluţionat problema.

Nu trebue pierdut din vedere că Fondul dispune de mijloace şi instalaţiuni de transport cari numai la exploatare în regie proprie se pot întreţine în bune condiţiuni şi nici faptul că în condiţiunile actuale, arendarea fabricelor pe termene lungi nu este posibilă pe deoparte din cauza preţului scăzut ale lemnului în epoca de depresiune actuală şi pe de altă parte, considerând şi faptul că în asemenea caz de arendare pe termen lung, antreprenorii ar dicta preţul lemnului. Arendarea fabricelor de cherestea pe termen scurt de câte un an – cum se practică acum – de asemenea este un sistem dăunător, deoarece suferă starea lor de întreţinere, căci exploatatorul ce deţine dreptul de exploatare a fabricei numai pentru un singur an, evident că nu se gândeşte să dea fabricei o întreţinere corespunzătoare, ci urmărind să reducă cheltuielile de debitare şi de întreţinerea fabricei la minim şi strictul necesar, provoacă degradarea şi ruinarea ei, iar urmarea este, că aceste instalaţiuni de debitare nu după prea lungă vreme de funcţionare vor ajunge într-o stare de tot dezolată.

 

Pe baza considerentelor de mai sus, precum şi având în vedere admirabila pregătire a instalaţiunilor Fondului în vederea aplicării regiei proprii credem că o revenire la sistemul exploatării în regie proprie se impune, însă cu înlăturarea inconvenientelor semnalate în exploatarea de până acum.

Sistemul de exploatare ce se impune mai ales în condiţiunile actuale de criză şi nesiguranţă pe piaţa lemnului este : exploatarea fabricelor de cherestea în regie proprie.

Numai prin acest sistem de exploatare – care dealtfel vine în considerare pentru numai o parte din producţia pădurilor Fondului – preţul lemnului oferit se va putea menţine la preţul corespunzător celui rezultat din preţul lemnului pe marile pieţe de comerţul lemnului, şi gospodăria Fondului va putea fi ferită cu succes dela  degradarea succesivă ce intervine prin abandonarea sistemului de exploatare în regie proprie.

 

La noi în ţară, pledează pentru aplicarea regiei proprii în exploatarea pădurilor şi împrejurarea că dealtfel această industrie este acaparată în proporţie de 90% de străini şi numai prin aplicarea sistemului regiei propri se poate ajunge la naţionalizarea comerţului şi industriei lemnului. O politică forestieră naţională sănătoasă care cere naţionalizarea comerţului şi industriei lemnului impune deci sistemul regiei proprii.

 

 

[1] J. Opletal – Die Forstliche Baninvestitionen in Bereiche der k.k. Direktion … pag. 64.


Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (IX)

Fotografii de Prof. Josef Opletal şi Dr. ing. Ion Barbu

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

CAPITOLUL IX

 

Industrie, comerţ şi consumul lemnului

 

În Bucovina unde în situaţia actuală pădurile ocupă 43,1% din suprafaţă şi cota de pădure pe cap de locuitor este de 0,55 ha, rezultă că gospodăria forestieră este avizată la desfacerea producţiei sale principale pe cale de export.

Modul cum a evoluat consumul lemnului în trecut şi cum au influenţat asupra gospodăriei forestiere debuşeurile şi posibilităţile de desfacere am expus în cap. privitor la exploatarea pădurilor.

Gospodăria forestieră modernă în Bucovina şi exploatarea raţională a pădurilor Fondului s-a putut forma abia deodată cu găsirea unui debuşeu în stil mare pe piaţa consumului internaţional al lemnului, deodată cu înfiinţarea liniilor ferate de interes general şi local în Bucovina şi concomitenta înfiinţare a industriei de cherestea în Bucovina, căci sub formă de cherestea în primul rând lemnul a putut pătrunde în stil mare pe piaţa lemnului. De aceea, Fondul a făcut cum am arătat, mari sacrificii pentru înfiinţarea şi dezvoltarea industriei de cherestea în Bucovina.

 

1). Desvoltarea industriei fabricelor de cherestea[1]

Am arătat mai înainte că numărul ferestraelor cu apă a sporit dela 2 în anul 1786 la 29 în anul 1834, apoi la 51 în anul 1851.

Încă în anul 1868 firma Horst şi Pfanenkuche  a încheiat cu Fondul bisericesc un contract de exploatare pe mai mulţi ani în ocoalele silvice de azi Straja, Falcău şi Brodina şi a construit în Falcău un ferestrău de apă mai mare. În anul 1875 contractul cu această firmă trecu asupra : „Societăţii pentru exploatarea produselor pădurii şi ale solului”  care însă chiar în anul următor (1876) a fost necesitată să înceteze exploatarea din lipsă de capital şi din cauza nerentabilităţii, deoarece materialul debitat trebuia să fie transportat cu multă cheltuială cu carul până la calea ferată normală la punctul cel mai apropiat Dorneşti.

 

Fondul a încheiat apoi un contract cu firma „Wulfert şi Preiser” pentru exploatarea posibilităţii din ocoalele în chestie care s-a finalizat în anul 1886.

Exploatarea în continuare a posibilităţii a fost preluată cu un contract pe 10 ani de către „Societatea pe acţiuni pentru exploatarea lemnului şi a fabricelor de cherestea Philipp şi Charles Goetz & Comp.”  cu sediul în Viena. Această firmă cu multă iniţiativă şi dispunând de mari capitaluri, a transformat în anul 1887 ferestrăul de apă din Falcău într-o fabrică de cherestea cu aburi. Afară de această fabrică firma susnumită mai exploata şi ferestraele de apă din Boul şi Brodina.

Aceste noui instalaţiuni au fost determinate de construirea între timp a căii ferate locale Dorneşti – Brodina.

Fraţii Ph. şi Ch. Goetz originari din Alsacia emigrând în Austria au avut un mare rol în organizarea industriei fabricelor de cherestea în Bucovina şi vechiul regat. Firma cu sediul  principal în Viena şi-a organizat câte o direcţiune de exploatare în Cernăuţi şi Galaţi.

 

În anul 1874 această firmă a construit în Cernăuţi pe malul Prutului o fabrică de cherestea cu 8 gatere cu curse repezi şi cu toate instalaţiunile accesorii necesare. Această fabrică a fost prima fabrică mare în acest fel în Bucovina şi a fost destinată să debiteze lemnele transportate cu plutele din regiunea Ceremuşului provenite parte din pădurile Fondului parte din păduri particulare precum şi parte din pădurile Statului din Galiţia. Pe la anul 1890 fabrica şi-a înmulţit numărul maşinelor, dispunând de o forţă motrice de 250 C.P. 10 gatere cu 165 – 170 pânze de ferăstrău, 12 ferestrae circulare, 2 ferestrae coadă de vulpe, 2 maşini de geluit cu o capacitate de debitare de 92.000 m3 lemn rotund anual cu un randament de cca. 49.000 m3 cherestea.

Această firmă a preluat în arendă şi exploatarea unei fabrici de cherestea construită în anul 1883 pe domeniul forestier al baronului G. Wassilko în Mezebrody.

În anul 1886 firma a mai construit şi în Vatra Dornei o fabrică de cherestea. Afară de aceasta, firma a mai avut în posesie pe atunci – însă numai scurt timp – şi o fabrică de cherestea în Iacobeni. În aceste fabrici se debitau materialele lemnoase din ocoalele silvice Iacobeni, Cârlibaba, Vatra Dornei şi Dorna Candrenilor.

 

Pentru transportul lemnului rotund la fabrica de cherestea din Falcău, firma a construit o cale ferată forestieră de 13 km lungime.

În anii 1894/98 firma Ph. şi Ch. Goetz  & Comp.  poseda în Bucovina la fabricele susamintite – cu excepţia celei din Iacobeni – instalaţiuni de o forţă motrice de 520 C.P. cca. 30 gatere cu cca. 515 pânze de ferăstrău, cca. 35 ferestrae circulare, cca. 4 ferăstrae pendule, 4 maşini de geluit. Capacitatea maximă de debitare a acestor fabrici – cu excepţia celei din Iacobeni era  de cca. 235.000 m3 lemn rotund anual la o exploatare de zi şi noapte, cu o producţie anuală de cca. 140.000 m3 cherestea.

Din producţia de cherestea se consuma cca. 14.000 m3 pentru trebuinţele locale; cca. 6.000 m3 se transporta în vest iar partea cea mai mare, în cantitate de cca. 120.000 m3 se exporta prin Galaţi sau Odesa în Rusia de sud, Turcia, Grecia, Italia, Franţa, Spania, Olanda, Belgia, Germania, Africa de nord şi chiar până-n Indii.

Firma ocupa la exploatarea acestor fabrici de cherestea un număr permanent de cca 1100 lucrători, la lucrările de exploatare în pădure şi la transportul lemnului, erau ocupaţi câteva mii de lucrători.

 

Pentru debitarea lemnului de lucru din ocoalele silvice Ciudeiu şi Frătăuţii-Noui, Fondul a construit o fabrică de cherestea în Cupca care însă a fost distrusă de incendiu în anul 1873 şi n-a mai fost reconstruită.

Firma Louis Ortlieb a construit în anul 1888 o mare fabrică de cherestea în Moldoviţa – actuala fabrică a Fondului pentru debitarea posibilităţii în ocoalele silvice Moldoviţa şi Argel. În anul 1891 s-au făcut unele adaptări la această fabrică, mărindu-se şi numărul gaterelor la 13.

Firma „Michael Fischer” din Leov cu ocazia încheerii unui contract de exploatare în anul 1888 pe 10 ani cu Fondul bis. A construit o fabrică de cherestea în Ursoaia cu 4 gatere pentru exploatarea posibilităţii din ocolul silvic Stulpicani. Acest contract de exploatare a expirat în anul 1898. Capacitatea fabricei era de cca 20.000 m3 lemn rotund anual.

În decursul contractului firma a exploatat aproape în întregime arboretele virgine din valea Ursoaia.

 

Pe baza unui contract de exploatare pe mai mulţi ani Firma Greiner din Budapesta a construit în anul 1890 câte o fabrică de cherestea  în Fundul Moldovei şi Paltinoasa pentru debitarea lemnului de cherestea din ocoalele silvice Breaza şi Gura Homorului. Aceste fabrici înzestrate cu o forţă motrice de 135 C.P. la un loc, 9 gatere şi 9 ferestrae circulare aveau o capacitate de debitare de cca. 35.000 m3 lemn rotund anual.

La începutul anului 1900 această firmă a mai construit o fabrică de cherestea în Câmpulungul Vechi pentru debitarea lemnului din Izvorul Alb din ocolul silvic Pojorâta.

În anul 1887 firma Iacob Hecht a construit o fabrică de cherestea în Ruşii pe Boul pentru debitarea posibilităţii din ocolul silvic Vama precum şi din pădurea comunală şi obştească. Această fabrică era dotată cu o forţă motrice de 120 C.P. 4 gatere, un ferăstrău circular pendulă, un ferestrău cu pânză fără sfârşit şi avea o capacitate de debitare de cca 30.000 m3 lemn rotund anual. În anul 1899 fabrica a fost distrusă de incendiu şi nu s-a mai reconstruit.

 

În anul 1889 firma „Societatea pe acţiuni pentru industria lemnului  Leopold Poppera construit pe baza unui contract de exploatare pe mai mulţi ani o fabrică de cherestea în Suceviţa pentru debitarea lemnului din ocoalele silvice Marginea şi părţi din Solca şi Codrul Voivodesei. În anul 1893 a mai construit în aceleaşi condiţiuni o fabrică de cherestea lângă Rădăuţi în localitatea Bivolărie pentru ocoalele silvice Vicovul de Sus, Frătăuţii – Noui şi o parte din Codrul Voivodesei. Cea dintâiu a fost exploatată până-n anul 1929 de firmele Werhahn, Nicu Blându şi Bucovina şi a fost preluată apoi în regia proprie a Fondului. Cea din urmă s-a exploatat de către firmele N. Blându şi Bucovina, iar în anul 1929 a fost strămutată în Gura-Homorului spre a fi exploatată de Fond în regie proprie.

Maşinele cu aburi ale acestor două fabrici aveau o forţă motrice de 200 C.P. şi acţionau 71 gatere, 7 ferestrae circulare, 4 ferestrae pendulă cu o capacitate totală de debitare de cca. 60.000 m3 anual.

Baronul Alexandru Petrino a construit în anul 1874 o fabrică de cherestea pe moţia sa Baiasescul din Valea Suchei. În anul 1883 Fondul a cumpărat moşia dimpreună cu fabrica de cherestea cu preţul de 60.000 florini. Fondul a arendat apoi exploatarea acestei fabrici firmei „Simon Wender”  în baza unui contract de exploatare de lemn.

 

În anul 1893 Fondul a arendat această fabrică firmei Adolf Löwy din Teschen. Fabrica avea 5 gatere cu o capacitate de a debita cca. 38.000 m3 lemn rotund anual. În baza unui nou contract de exploatare pe 10 ani încheiat în anul 1898 cu Fondul această firmă a construit o nouă mare fabrică de cherestea cu 8 gatere şi cu toate instalaţiunile necesare pe un teren anume cumpărat de Fond în acest scop în Frasin cu suma de 70.314 coroane. Construcţia fabricei s-a făcut după tipul fabricei de cherestea din Cernăuţi care era în acel timp cea mai modernă instalaţie de felul acesta. Această fabrică servea la debitarea posibilităţii din ocoalele silvice actuale Frasin, Stulpicani şi Ostra. Pentru transportul lemnului rotund la fabrică Fondul a construit o reţea complectă de căi ferate forestiere.

În complectarea instalaţiunilor industriale de aici, Fondul a mai construit şi o instalaţie modernă pentru impregnarea traverselor de fag şi a stâlpilor de telegraf şi telefon de fag.

Firma Löwy plătea Fondului pentru folosirea căilor ferate o taxă anuală de folosinţă în suma de 32.400 florini.

 

Firma „Gustav Eichler şi M. Schlesinger” construit cu ocazia încheerii unui contract de exploatare pe 10 ani cu Fondul în anul 1889 două fabrici de cherestea mai mari şi anume una în Poiana Iţcanilor în ocolul silvic Pojorâta şi una în Molid pe valea Moldovei. Capacitatea de debitare a acestor două fabrici de cherestea era de cca. 40.000 m3 lemn rotund anual.

Fabrica din Molid are o deosebită importanţă prin faptul că a primit adaptări în vederea prelucrării de lemn de rezonanţă. Fabrica a fost înzestrată cu maşini de geluit de mare precizie şi o uscătorie. Cu timpul ea şi-a format un personal bine specializat şi producea în stil mare părţi de piane şi alte instrumente muzicale în special funduri de rezonanţă.

Multe din firmele din Bucovina ce se ocupau cu extragerea lemnului de rezonanţă vindeau produsul semifabricat – fabrici din Molid spre prelucrare.

 

Cu timpul, această fabrică a reuşit să-şi câştige o mare clientelă în străinătate şi anume în Germania, Austria şi mai ales Anglia şi Franţa. Deodată însă cu raţionalizarea exploatărilor, firma îşi procura materialul brut de rezonanţă din ce în ce tot cu mai mari dificultăţi.

Firma „Alexandru baron de Popper”  în baza unui contract de exploatare pe 10 ani încheiat cu Fondul în anul 1889, a construit o fabrică de cherestea în Negrileasa pentru exploatarea posibilităţii din localităţile Malai şi Jepi din actualul ocol silvic Ostra.

Această firmă a prelua şi fabrica de cherestea din Brodina construită în anul 1888 în baza unui contract de exploatare cu S. Rudich din Rădăuţi. În această fabrică se debitau lemnele de cherestea din actualele ocoale silvice Brodina şi Seletin.

 

Pe baza unui contract de exploatare pe 10 ani încheiat cu firma S. Kraus din Cernăuţi cu ad-ţia Fondului, aceasta a construit în anul 1892 în Putna o fabrică de cherestea cu destinaţia de a debita lemnul de cherestea din ocolul silvic Putna de azi. Firma susnumită a cedat însă contractul firmei A. baron de Popper care a întrat astfel în dreptul de a exploata fabrica.

În anul 1898 firma A.Popper în baza unui nou contract de exploatare în ocoalele silvice Seletin, Brodina şi Putna pe 10 ani încheiat cu Fondul, a construit o fabrică de cherestea în Seletin.

În total fabricele exploatate de firma A. Popper aveau 20 gatere cu 330 pânze de ferestrău având o capacitate de a debita anual cca. 140.000 m3 lemn rotund în cca. 77.000 m3 cherestea. Materialul debitat în fabricele din Negrileasa şi Brodina fiind de provenienţă din zona munţilor superiori conţinea 50 – 80% molid iar restul brad.

Industriaşul F. Wiche a adaptat şi transformat în ultimul deceniu al secolului trecut o veche fabrică de cherestea din Solca într-o fabrică de instalaţie raţională, care debita lemnul de cherestea din ocolul silvic Solca.

 

Afară de susmenţionatele fabrici mari de cherestea, mici comercianţi şi industriaşi de lemn au construit succesiv pe măsură ce se puneau în exploatare păduri noui, o serie de fabrici de cherestea mai mici în : Sadova, Vama, Vatra Moldoviţei, Dea Brazi, Moldoviţa, Gura Homorului, Poiana Pintii, Cacica, Solca, Vicovul de jos, Rusca, Sipotele Sucevei, Ciudeiu, Crasna lui Ilschi, Pătrăuţi pe Siret, Iacobeni, Vatra Dornei.

De asemenea s-a mai construit şi un mare număr de ferestrae de apă. În timpul de mare prosperitate a industriei cherestelei de după războiu în anii 1923 – 1927 câteva din aceste ferestrae de apă au fost transformate în mici fabrici de cherestea.

Aceste ferestrae respectiv mici fabrici de cherestea şi-au acoperit necesităţile de lemn rotund fie în întregime fie numai în parte din pădurile Fondului în bază de contracte pentru exploatarea lemnului pe unul sau mai mulţi ani.

 

Pentru a avea o evidenţă asupra desvoltării industriei de cherestea în Bucovina dela înfiinţarea Fondului până-n anul 1898 reproducem următoarea situaţie a fabricelor de cherestea şi ferestraelor de apă[2] :

 

 

Pe aceste ferestre se debita anual cca. 500.000 – 600.000 m3 de cherestea.

Realizările cele mai importante au avut loc în ultimii 10 – 20 ani ai secolului trecut în mod rapid.

 

 

2). Desvoltarea altor industrii

 

Pe lângă industria cherestelei ce a luat o desvoltare atât de frumoasă precum am arătat, impunându-se ca principală industrie în Bucovina, – în afară de vechiile industrii miniere şi de sticlărie din prima fază de desvoltare a gospodăriei Fondului – au luat naştere şi alte industrii ce întrebuinţau lemnul fie ca materie primă, fie ca combustibil.

Firma F. Krusche a construit în anul 1895 în Pojorâta o mare fabrică de talaş care se alimenta cu lemn din ocoalele silvice actuale Pojorâta şi Breaza. Această fabrică era acţionată prin turbine şi avea o mare producţie anuală de lână de lemn care se exporta  mai ales în sudul Rusiei.

Industria draniţelor şi şiţei care în prima perioadă de desvoltare a economiei Fondului se baza pe extracţiuni prin alegerea arborilor din picioare, a fost redusă la valorificarea rămăşiţelor din parchete şi produse accidentale, deoarece procedeul fasonării materialelor despicabile prin alegerea arborilor din picioare s-a dovedit a fi neeconomic şi risipitor. Încă din timpul secolului trecut draniţele şi şiţele au avut mare căutare în părţile Bucovinei sărace în păduri şi în Basarabia.

 

De asemenea s-a desvoltat şi industrializarea lemnului prin fabricaţia doagelor din lemn moale, înfiinţându-se şi o fabrică de doage.

În anul 1897 pe când industria fabricelor de cherestea ajunse la un apogeu de desvoltare pentru referinţele de atunci, capitaluri disponibile în căutarea unui plasament cu o remuneraţie mare au întreprins industrializarea lemnului pe cale chimică prin destilare uscată.

Societatea pe acţiuni pentru destilarea lemnului „Kassza” în asociaţie cu „Societatea pe acţiuni pentru uscarea tescovinei în Kassel” a înfiinţat câte o mare fabrică pentru destilarea lemnului în Putna şi Moldoviţa – ferăstrău şi le-am pus în funcţiune în anul 1897.

Aceste fabrici procedau la destilarea lemnului prin un procedeu special scutit prin patent şi avea la bază principiul uscării prealabile a lemnului prin mărunţire. Lemnul mărunţit, supus uscării şi apoi presat în brichete se supunea apoi procedurii destilării care se făcea în retorte mari de construcţie specială înzestrate cu aparate speciale.

 

Instalaţia din Putna avea o maşină de acţionare cu vapori de 140 C.P. şi două dinamouri de 28 şi 18 C.P Pentru mărunţirea mecanică a lemnului erau 2 maşini de mărunţit, 2 maşini de haşchiere, 4 mori de măcinat lemn, 4 aparate de uscătorie, 2 maşini de presat brichete, apoi 18 retorte verticale cu 9 aparate frigorifere, 4 aparate de destilat, 2 prese de filtrare şi 3 aparate de restificare. Din instalaţiunile secundare amintim pe cele mai importante: o macara cu o putere de a ridica 5000 kgr, strung, maşină de găurit ş.a. acţionate toate prin curent electric. Instalaţia iluinatului electric constă din 300 lămpi incadescente şi la 10 lămpi cu arc. Majoritatea maşinilor au fost furnizate de case din Budapesta şi Germania.

La clădiri de exploatare s-au construit un edificiu cu locuinţe pentru funcţionari, laborator, birou, ş.a. precum şi 5 case pentru lucrători.

Costul total al instalaţiei a fost de cca un milion florini.

 

Instalaţia consuma anual ca materie primă şi combustibil cca 20.000 steri lobde de esenţă fag şi cca 10.000 metri steri lemn de răşinoase (brad şi molid), precum şi deşeuri dela fabricele de cherestea din Putna şi Brodina.

Produsele principale din destilarea lemnului erau : alcool metilic, acid acetic şi un carbonat de acid acetic. Acestea, în cantitate anuală de cca. 10.000 se vindeau în Ungaria. Ca produse secundare din destilaţie rezultă mangal şi uleiuri de terebentin grele şi uşoare.

Stabilimentul de destilarea lemnului din Moldoviţa avea o instalaţie la fel.

 

Procedeul special de destilaţie după sistemul patentat de Bergmann întrebuinţat în aceste întreprinderi s-a adeverit în cursul funcţionării după scurt timp ca neeconomic şi de aceea a fost abandonat. S-a renunţat la hăşchierea lemnului şi brichetarea lui întrebuinţându-se aproape numai lemn tare. Încă la începutul anului 1901 s-au întrodus în stabilimentul dela Putna retorte învârtitoare cu o capacitate de câte cca 22 steri cari aveau un randament mai mare şi permiteau totodată o accelerare a procesului de destilare.

Însă nici aceste noui adaptări în procesul de fabricaţie nu au putut aduce rentabilitatea necesară întreprinderii. Din cauza marilor cheltuieli de investiţie capitalurile nu se puteau amortiza şi ăncă în vara anului 1901 întreprinderea a trebuit să-şi vadă falimentul. După cădere, cele două instalaţiuni au mai funcţionat un timp până au încetat complet orice activitate în anul 1902.

Astăzi, se văd numai ruinele fostelor instalaţiuni ce s-au făcut cu mari cheltuieli de investiţie şi cu atâta încredere în viitor.

 

Cu căderea acestor mari instalaţiuni, a căzut şi s-a compromis totodată şi ideea industrializării lemnului pe cale chimică în Bucovina. Pentru viitor, doar procedee de fabricaţie deosebit de economice, ar putea eventual la un moment dat să pună din nou ideea aceasta în domeniul tendinţelor de realizare.

Este de remarcat, că firma „Kassza” Societate pe acţiuni pentru industrializarea lemnului mai avea pe atunci în funcţiune instalaţiuni similare în Galiţia, Ungaria, Bosnia, apoi în Belgia, Germania, Franţa, Olanda, Italia, Rusia, Suedia şi Norvegia.

În anul 1898 firma E. Axelrad a instalat în Putna o fabrică de ciment care are importanţă prin faptul că consumă din acel ocol importante cantităţi de lemn de foc – care dealtfel în regiunea muntoasă avea cerere mică – precum şi piatră de marmură ca produs accesoriu al gospodăriei forestiere.

 

Această nouă fabrică dimpreună cu instalaţiunea de destilarea lemnului, fabrica de cherestea şi vechea fabrică de sticlărie, au transformat localitatea atât de liniştită odinioară şi aleasă de Ştefan cel Mare şi arcaşii săi ca loc de zidire pentru mănăstire, într-un adevărat centru industrial.

 

Iată cum se exprimă dl. E. Guzmann fost director general al bunurilor Fondului în perioada de mare activitate constructivă în privinţa transformării din Putna în centru de industrie[3].

„Ce ar spune oare voevozii de mult adormiţi, dacă s-ar scula ei din criptele lor ? Dacă ar vedea : cum uriaşele trupuri ale brazilor şi fagilor născuţi în zilele lor din sânul pământului şi cari au durat secole, cad acum jertfă lucrătorilor de pădure ; cum butuci uriaşi sunt duşi ca nişte jucării la ferăstrău pe calea ferată mânată de calul vapor, cum aici pe depozitul de buşteni – în noaptea neagră iluminată ca ziua de lămpile electrice – lucrători adunaţi de pretutindeni duc buştenii la hala gaterelor, uneori când în timpul iernii cerceaful alb de zăpadă acoperă peisagiul – un tablou nocturn de rară frumuseţe, – cum atunci gaterele nesăţioase ascultând de puterea vaporilor numai în durată de minute transformă uriaşele trupuri ale brazilor în marfă diferită; cum mai încolo macaraua electrică ridică şi mişcă alunecând retorta uriaşă şi incadescentă în interiorul căreia fagii cei bătrâni suferă transformări în tot felul de produse chimice; cum aici iarăşi piatră moartă se prelucrează în mod artificial în cementuri naturale şi artificiale atât de întrebuinţate în tehnica clădirilor; şi cum în fine produsele gata fabricate sunt scoase cu sgomot de către calul vapor din liniştita vale împădurită a cărei linişte în timpul acelor voevozi era tulburată numai de sgomotul sălbatic al luptelor, care adese ajungeau până aici aducând nenorociri, sau pătrundeau asemenea sgomotelor din părţile învecinate. Ce ar spune oare acei aspri şi neînduplecaţi conducători de războaie – şi nu ar trebui să se plece chiar şi ei în faţa puterii şi binefacerilor păcii ?”

 

Reproducând aceste vorbe ale unuia din cei mai de seamă factori ce a lucrat cu desinteresare şi încordare fără răgaz la ascensiunea economică şi înflorirea gospodăriei Fondului, în mod involuntar se pune aici o nouă problemă ca o crudă realitate, şi trebuie să continuăm : Ce ar fi spus oare vechii voevozi, dacă sculându-se atunci din criptele lor ar fi văzut atât de înstrăinat acel loc pe care cu sângele lor şi al supuşilor l-au apărat şi ocrotit prin secole şi l-au predat urmaşilor ca pământ românesc ?

Desigur că nu s-ar fi plecat !

Astăzi, dacă Bucovina ruptă odinioară din trupul Moldovei s-a reîntors la ţara mamă, nu e acelaşi lucru şi cu bogăţiile create de industria de aici ca şi cea de pretutindeni din ţară.

Numai atunci vechii voevozi mari luptători pentru pământul strămoşesc s-ar pleca înaintea binefacerilor şi creaţiunilor păcii, dacă s-ar asigura că urmaşi lor profită de le şi nu străinii.

 

 

3). Situaţia de după războiu a industriei lemnului din Bucovina

 

În timpul războiului mondial 1914 – 1918 cea mai mare parte din fabrici de cherestea au fost distruse. Pierderea instalaţiunilor industriale de debitarea lemnului în Bucovina se poate socoti 75%. Instalaţiunile distruse s-au refăcut însă foarte repede astfel că după 4 ani aproape toate au fost repuse în funcţiune şi afară de aceasta alte noui întreprinderi au luat fiinţă datorită cererii mari de cherestea pentru refacerea pagubelor de războiu.

În anul 1922 erau deja în funcţiune 100 fabrici de cherestea şi ferestrae întrebuinţând o forţă motrice de 5.900 C.P. care puneau în mişcare 163 gatere cu ferestraele circulare şi pendule anexe, ocupând un număr de cca. 3.300 lucrători, specialişti şi funcţionari.

Deosebit de aceasta mai erau deja în funcţiune 8 alte întreprinderi de prelucrarea lemnului ş.a. 4 fabrici de tâmplărie şi mobilă 1 fabrică de butoaie, 1 fabrică de vehicule, 1 fabrică de dopuri de plută (singura fabrică pe atunci de acest gen în ţară), 1 întreprindere pentru prelucrarea hârtiei, 1 fabrică de prelucrarea lemnului de rezonanţă.

 

Dăm în urmare un tablou rezumativ al industriei lemnului în Bucovina în anul 1922 după datele Inspectoratului Industrial local întocmit pe atunci de Răşcani şi publicat în Rev. Păd. din anul 1922 pag. 583.

Până prin anul 1927, industria fabricelor de cherestea a fost mereu în deplină progresare. Cu începerea anului 1929 când a intervenit marea criză, această industrie a intrat într-o fază de declin. Multe întreprinderi şi-au sistat activitatea.

În anul 1929 erau în funcţiune în Bucovina 162 ferestrae din cari 70 fabrici de cherestea cu 238 gatere, 314 ferestrae circulare şi 71 alte maşini ca : maşini de geluit, pendulă de cantinele, maşini pentru talaş, instalaţiuni pentru fabricarea de cutii, ferestrae cu până fără sfârşit; iar 92 întreprinderi aveau câte un singur gater cu o singură pânză. Acest recensământ s-a făcut atunci de administraţia Fondului prin ocoalele sale.

Astăzi, conform recensământului Inspectoratului Industrial din Cernăuţi, fabricile din industria lemnului lucrează cu un coeficient redus. S-au putut menţine numai fabricele cu situaţie favorabilă, cu cele ale Fondului în frunte. Este în funcţiune un număr redus şi funcţionează cu capacitatea incomplectă şi cu un număr redus de lucrători.

 

Sunt în funcţiune 56 fabrici de cherestea cu 140 gatere şi maşinele aceesorii necesare acţionate de o forţă motrice de 6247 C.P. şi o serie de ferestrae de apă de mică importanţă pe cari nu le socotim. Numărul lucrătorilor ocupaţi astăzi în fabricele de cherestea din Bucovina este de cca. 2884.

La aceasta se mai adaugă încă 16 întreprinderi diferite şi anume : fabrici de mobilă, de talaş, de uşi şi ferestre, de tâmplărie, de perii, bidinele şi pensule, cue de lemn, parchete, etc. care lucrează cu 323 C.P. şi 212 lucrători şi specialişti, având şi maşinele unelte de prelucrarea lemnului necesare : maşini de geluit, de frezat, de găurit, de şlefuit, diferite ferestrae circulare şi gatere, ferestrae cu panglică fără sfârşit, ş.a.

Capacitatea maximă[4]  de producţie a fabricelor de cherestea – astăzi în funcţiune – este de cca. 1.000.000 m3 cherestea anual, respectiv cca. 1.700.000 m3 lemn rotund.

Capacitatea fabricelor este astăzi folosită în proporţie de cca. 30% lucrând mai adese cu un singur schimb de lucrători.

 

În raport cu marea desvoltare a fabricelor de cherestea din Bucovina, industria lemnului cu un mare coeficient de industrializare – deşi în continuu progres – este prea slab reprezentată.

Situaţia acestor întreprinderi ce întrebuinţează aproape exclusiv lucrători specialişti este orientată spre centrele de mare consumaţie. De aceea cele mai multe din ele sunt în oraşul Cernăuţi.

Cea mai importantă întreprindere este fabrica de mobilă şi tâmplărie „Furnica” din Cernăuţi. Ea întrebuinţează o maşină de acţionare de 80 C.P. Lucrează de prezent cu un coeficient redus de capacitate întrebuinţând 2 funcţionari, 27 specialişti şi 20 lucrători. Instalaţia confecţionează mobilă, uşi, ferestre, parchete şi tot felul de tâmplărie, având maşinele unelte necesare pentru prelucrarea lemnului : maşini de geluit, ferestrae circulare, ferestrău panglică, ferestrău pendulă, o maşină de găurit, o maşină de frezat, două maşini de fabricat parchete, o maşină automată de şlefuit şi o secţie de cherestea precum şi ateier mecanic complet pentru asortarea pieselor de metal necesare la lucrările de tâmplărie.

 

Această întreprindere cumpără dela Fond mult lemn de stejar din ocoalele din jurul Cernăuţiului pentru producţia mobilelor şi parchetelor.

Alte întreprinderi pe cari le amintim numai – nefiind deci locul să intrăm la descrierea lor prea detaliat – şi cari consumă de asemenea şi lemn din pădurile Fondului, sunt următoarele : Fabrica de mobile „Thoener” din Rădăuţi, lucrând cu un motor de 24,5 C.P. şi 50 funcţionari, specialişti şi lucrători; apoi fabricele  de mobilă şi tâmplărie din Cernăuţi „Golschmidt” cu 22 C.P.; „Mathias Reis” cu 37 C.P.; Şcoala de tâmplari „Morgenroit” cu 18,5 C.P., fabrica de cuie de lemn „Astra” cu 35 C.P. şi o producţie anuală de 190.000 kgr cuie de lemn, o fabrică de butoaie şi o fabrică de caroserie. În Suceavă este o mare fabrică de cue de lemn acţionată de 51 C.P.şi cu o producţie anuală de 360 tone cue de lemn. Aceste din urmă două fabrici de cue consumă lemn de mesteacăn. Ele ocupă 50 lucrători.

În Rădăuţi sunt 2 fabrici de perii, bidinele şi pensule acţionate de maşini de 15 C.P. la un loc şi ocupând 25 specialişti şi lucrători.

În Iacobeni este o mică fabrică de mobilă acţionată de o forţă motrice de 5 C.P.

 

Fabrica de cherestea din Crasna Ilschi jud. Storojineţ, are în anexă o instalaţie complectă pentru industria fină a lemnului şi anume are secţiuni pentru desvelirea lemnului în furnire de arin şi placaje de fag pentru mobile, cutii etc.

Un departament aparte fabrică ţiitori, cârlige de rufe, care este singura fabrică mare de acest gen în România.

Fabrica mai are instalaţii perfecte de aburit şi uscat lemn şi o secţiune pentru fabricarea mobilelor.

Această mare întreprindere de industria lemnului este cea mai importantă din Bucovina. Ea ocupă 14 funcţionari, 16 lucrători profesionişti şi 270 lucrători obicinuiţi, deci la un loc cca 300 angajaţi. Instalaţia mecanică de acţionarea maşinelor are 568 C.P.

 

Importanţa întreprinderii constă şi în faptul că realizează o fericită integrare între industria de cherestea cu industriile de lemn cu mare coeficient de industrializare, având astfel o organizaţie foarte raţională.

În ordinea importanţei urmează după această mare întreprindere, fabricele de cherestea ale Fondului bis. din Falcău, Moldoviţa, Frasin.

Marea fabrică de cherestea din Cernăuţi, construită în anul 1874 de către firmă Ch. Şi Ph. Goetz & Comp. care este totodată cea mai veche mare instalaţie de tip modern pentru lemnului în Bucovina, din cauza crizei şi-a sistat activitatea la fel ca şi multe alte întreprinderi.

În Pojorâta este o fabrică de talaş (lână de lemn) a firmei Picker.

 

În Cacica – raza ocolului silvic Ilişeşti – este o instalaţie de aburit fag şi uscătorie, instalaţie de fabricat lăzi şi pentru geluit talaş a firmei E. Singer.

În Negrileasa – raza ocolului silvic Dorna Candrenilor este o instalaţie primitivă acţionată de forţa apei pentru producere de celuloză şi talaş a lui Petrea Puiu.

Fabrica de cherestea a Fondului din Brodina are 2 maşini de talaş.

În Rădăuţi este o fabrică de cutii şi o fabrică de talaş.

În anul 1928, pe când industria lemnului era în plină progresare, administraţia Fondului care tocmai pe atunci începuse exploatarea în regie proprie a fabricelor sale de cherestea proiectase şi înfiinţarea unei mari fabrici de celuloză pentru valorificarea lemnului subţire din rărituri din pădurile Fondului, dar acest proiect a căzut din cauza intervenirii crizei.

 

Făcând o privire asupra industriei lemnului în timpul de după războiu, prin perioada crizei şi până-n prezent, se constată că din anul 1922, când toate fabricele distruse în război în proporţie de cca. 75% au fost refăcute, industria lemnului a progresat continuu până-n anul 1928. Progresul realizat constă însă nu atât în sporirea C.P. ce prelucrează lemnul, cât mai ales în raţionalizarea industriei întărirea acelor ramuri ce fac o industrializare mai fină a lemnului.

Numărul acestor întreprinderi a sporit la 16 în prezent cu o putere de 323 C.P. şi cca. 300 lucrători şi funcţionari, faţă de 8 întreprinderi de acest gen în anul 1922 cu 106 C.P. şi 180 lucrători, cu toată criza prin care trecem.

Industria cherestelei în timpul crizei a trecut printr-un purgatoriu, putându-se menţine numai acele întreprinderi cu o organizaţie mai raţională. Din 100 fabrici de cherestea în anul 1922 cu 5900 C.P. şi 3310 lucrători, funcţionează în anul 1934 un număr de 56 cu 6247 C.P. şi 2884 lucrători şi funcţionari.

Industria cherestelei are o capacitate de producţie ce depăşeşte chiar cu mult necesităţile locale şi se menţine staţionară.

 

Industriile lemnului cu mare coeficient de industrializare, ca fabrici de mobile, tâmplărie, cutii, cue de lemn, chibrituri etc. sunt în linie ascendentă de progresare.

Politica economică a administraţiei Fondului – în calitate de principal factor de producţie în Bucovina – trebue să fie sprijinirea şi favorizarea desvoltării industriilor de lemn cu mare coeficient de industrializare. Astfel, se vor putea valorifica din ce în ce tot mai mult sortimentele de lemn subţire din operaţiuni de ameliorare precum şi esenţele : ulm, frasin, paltin, mesteacăn, plop, arin, fag.

Bucovina cu un procent de împădurire mai ridicat decât în restul ţării – 43% – este menită şi în viitor se deţine un rol important în industria lemnului şi de aceea trebue să se organizeze continuu în această privinţă. Mai ales ad-ţia Fondului care la timpul dat a făcut cele mai mari sacrificii pentru înfiinţarea şi consolidarea industriei lemnului din Bucovina, are şi acum tot interesul ca industria lemnului să fie cât mai desvoltată şi cât mai variată pentru a putea consuma întreaga producţie lemnoasă.

În prezent, cum am arătat şi în diagrama producţiei şi exploatării pădurilor Fondului, remâne anual nevalorificat pe loc în pădure cca. 280.000 m3 lemn inferior. Se impune deci, crearea de astfel de industrii care să consume şi acest lemn.

 

 

4). Industrii ce întrebuinţează lemnul ca combustibil

 

Pe lângă industriile ce întrebuinţează lemnul ca materie primă de prelucrare, mai sunt în Bucovina încă din vechime o serie de industrii cari întrebuinţează lemnul ca combustibil, având din acest punct de vedere o deosebită importanţă pentru valorificarea lemnului de foc tare şi moale.

Astfel de industrii sunt : Fabrica de sticlă din Putna. Ea consumă apreciabile cantităţi de lemn de foc de fag din ocolul silvic Putna şi contribue deci la valorificarea în bune condiţiuni a fagului. Aflăm că această fabrică în timpul recent şi-a modificat instalaţia de topitorie în senzul adaptării la încălzirea cu păcură ceea ce înseamnă pierderea unui important debuşeu pentru lemnul de foc care de altfel se valorifică în condiţiuni dificile în regiunea de munte. De importanţă pentru consumul lemnului de foc este şi fabrica de ciment din Putna.

Salinele din Cacica consumă importante cantităţi de lemn din ocolul silvic Solca.

 

În sudul Bucovinei, dar mai ales în Pojorâta şi Fondul Moldovei sunt mai multe cuptoare de var care consumă apreciabile cantităţi de lemn de foc moale care dealtfel ar remâne nevalorificat pe loc în pădure.

Exploatările miniere din sudul Bucovinei cari altă dată consumau mari cantităţi de lemn ca combustibil, pentru mangal şi ca lemn de construcţie pentru galeriile miniere, astăzi au o importanţă redusă. Exploatările de mangan ce se mai fac în Iacobeni şi Cârlibaba consumă numai cantităţi mici de lemn pentru căptuşirea galeriilor.

 

 

5). Orientarea comerţului de export al lemnului din Bucovina

 

Exportul lemnului din Bucovina a fost orientat încă dela început, spre ţările sărace în păduri din Orient şi sudul Rusiei.

Portul principal prin care a ieşit lemnul Bucovinei a fost întotdeauna Galaţi unde s-a transportat fie pe calea apei prin plutărit, fie cu drumul de fier, şi aici s-a încărcat pe corăbii şi a plecat la Alexandria, Constantinopol, Smirna, Port Said, Marseille, Barcelona, Odesa şi în porturi din Italia, Belgia, Africa de Nord, Grecia, Olanda şi chiar în Indii.

În anii 1885 – 1895 s-a făcut un export foarte activ de scânduri pentru lăzi la Batum unde ele serveau la confecţionarea de lăzi pentru împachetarea de bidoane cu petrol. Bucovina exporta în acest scop anual cca. 100.000 m3 scânduri de calitate mai inferioară prin firmele Soc. Pe acţiuni pentru producţia lemnului şi fabrici de cherestea fosta Ph. şi Ch. Goetz et Comp. în asociaţie cu Soc. Pe acţiuni pentru industria lemnului Leopold de Popper.

 

Cu finea secolului trecut deodată cu expansiunea industriei germane, piaţa din Germania a început a consuma şi lemn din Bucovina.

Este caracteristic faptul pentru timpurile de atunci că primele transporturi de lemn din Bucovina pe piaţa germană s-au făcut pe calea apei, din portul Galaţi prin Marea Neagră, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, deoarece drumul de apă cu toate că este de 5 ori mai lung decât cel pe uscat, era pe atunci mai ieftin, din cauza tarifului de transport ridicat pe calea ferată.

Abia cu începutul secolului XX exportul de cherestea din Bucovina în Germania şi-a deschis drumul şi pe uscat cu calea ferată prin înfiinţarea de tarife speciale mai reduse pentru transportul lemnului.

În anii 1910 – 1913 se exporta cca. 60% din producţia destinată exportului în ţările Orientului prin portul Galaţi şi cca 40% se exporta în Germania şi Elveţia.

 

După războiu, comerţul lemnului din Bucovina a fost înglobat în comerţul exterior al României fiind supus politicii de taxe vamale şi tarife de transport aplicată de Stat. Totuşi, în general orientarea exportului lemnului a remas aceiaşi de dinainte de războiu, natural cu mici modificări determinate de conjunctura comerţului exterior care în timpul de după războiu a fost doar supus la atâtea fluctuaţii.

O deosebit de favorabilă conjunctură pentru lemnul Bucovinei pe piaţa germană a fost în anii 1925 – 1929 în timpul războiului vamal al Germaniei cu Polonia.

Criza ce durează cu începere dela finea anului 1929 a paralizat deopotrivă piaţa germană cât şi cea orientală pentru exportul lemnului Bucovinei atât prin criza de consumaţie precum şi prin apariţia lemnului rusesc pe piaţă cu preţuri de dumping.

 

Cu începerea anului 1932/33 deodată cu primele simptome de ameliorare pe piaţa lemnului, s-a activat în special exportul pe piaţa germană.

În prezent, producţia lemnului de răşinoase din pădurile Fondului se distribuie în modul următor pe pieţele de consumaţie.

Germania şi Elveţia consumă cca. 40% şi anume marfă de calitate superioară.

Orientul, cu ţările mediterane (Italia, Grecia, Egipt, Palestina, Siria, Pripolis, Algeria, Franţa) consumă cca. 40% din producţia de cherestea şi anume cea de calitate mijlocie.

Consumul intern este satisfăcut cu restul de cca 20% de cherestea de calitate mai inferioară.

 

Lemnul de foc este întrebuinţat în întregime pe piaţa internă a Bucovinei deoarece în imediată vecinătate nu sunt pieţe de export pentru acest fel de lemn de mică valoare care nu suportă un transport mai îndelungat şi costisitor.

Actualele tarife ridicate de transport pe C.F.R. nu dau nici o posibilitate de valorificarea lemnului de foc din pădurile dela munte prin transport pe pieţe de consumaţie mai îndepărtate din Basarabia unde este o mare lipsă de combustibil, astfel că remân anual în parchete nevalorificate mari cantităţi de lemn de foc (cca. 200.000 – 280.000 m3).

 

 

6). Satisfacerea cerinţelor consumului intern

 

Valorificarea producţiei lemnoase se face prin vânzări la licitaţie şi prin vânzări cu preţuri tarifare. Cu titlu de exemplu expunem în urmare modul valorificării producţiei în anul 1929 deci într-un timp care se putea considera încă normal pentru comerţul lemnului. Fondul a valorificat în acel an 402.616 m3 lemn de lucru şi 359.888 m3 resp. 549.646 steri lemn de foc în modul următor:

 

 

Rezultă că cooperativele, populaţiunea rurală cât şi parohiile, preoţii şi cantorii bisericeşti etc., apoi autorităţile şi instituţiunile publice au primit cca. 34% din totalul materialului desfăcut.

Populaţia locală însă întrebuinţează numai o mică parte din materialul cumpărat pentru trebuinţele proprii ci vinde o bună parte comercianţilor cu câştig.

 

 

Din cifrele de mai sus rezultă că Fondul prin vânzările de materiale ce le face acordăm mare sprijin micilor industriaşi, vânzându-se cu 15% din producţia lemnului de lucru.

Populaţia sărmană, sinistraţii, parohiile, preoţii etc. primesc lemn cu preţ redus sau chiar gratuit.

O cantitate apreciabilă de 3,3% lemn de lucru se întrebuinţează de Fond pentru construcţiuni proprii.

Din producţia lemnului de foc de asemenea Fondul distribuie însemnate cantităţi cu preţuri reduse la funcţionarii publici dela autorităţile de Stat; aprovizionează oficii de Stat cu combustibilul necesar; parohiile şi mănăstirile au competinţă la o anumită cantitate de lemn în mod gratuit.

Fondul are importanta menire aici în Bucovina să se substituie în funcţiunile Statului cu privire la satisfacerea consumului de lemn şi ori de câte ori este necesar de a ajutora populaţia sărmană cu lemn  de foc sau de construcţie cu preţuri reduse.

După datele unei statistici care cuprinde anii 1928 – 1933 s-a constatat că din media anuală calculată din aceşti 6 ani în cantitate de 753.389 m3 lemn de lucru şi de foc populaţia rurală a primit 340.290 m3 sau 45,1% în special lemne de foc şi anume:

 

 

Cu cantităţile arătate s-au alimentat anual peste 62.000 gospodării din 262 comune. Pe baza experienţelor făcute s-a constatat că populaţia cumpărătoare locală întrebuinţează numai cca 20% din lemnul de lucru cumpărat pentru trebuinţele proprii iar cca. 80% îl vinde comercianţilor de lemn.

În consecinţă, în timpurile de rea conjunctură pe piaţa lemnului, când lemnul nu are căutare atunci şi cerinţele ţăranilor sunt mai modeste, dar ele se înmulţesc de îndată ce preţul lemnului pe piaţă este mai urcat decât cel tarifar.

Sătenii fasonează lemnul cumpărat de ei pentru comerţ cu mâna proprie, astfel că pe lângă  câştigul realizat de ei din eventuala diferenţă între preţul tarifar şi cel comercial, ei îşi plasează şi valorifică şi munca lor.

În unele ocoale unde se fac exploatări de lemn de foc în dijmă populaţia locală are ocazia să se aprovizioneze cu combustibil fără bani ci numai prin prestaţie de muncă.

 

Privită problema valorificării lemnului din acest punct de vedere se constată că Fondul în cea mai largă măsură satisface mai întâiu şi cu cea mai mare solicitudine nu numai necesităţile populaţiei în combustibil pentru trebuinţele proprii, dar îi mai dă ocazie de câştig prin comercializarea în mic a lemnului cumpărat.

Promovarea intereselor populaţiei locale se impune şi pentru motivul că prin o politică forestieră sănătoasă de satisfacere complectă a cerinţelor acesteia, Fondul va reuşi să evite şi pentru viitor orice atac contra pădurilor pentru exproprieri, reuşind să conserveze astfel procentul păduros foarte ridicat din acest colţ de ţară.

 

 

7). Clasificarea lemnelor şi formarea sortimentelor de vânzare

 

Clasificarea materialelor lemnoase se face la Fond într-un foarte detaliat. Pe baza acestei sortimentări se formează apoi preţurile tarifare. Aceste preţuri se revizuesc în fiecare an.

Clasificarea se face în funcţie de situaţia pădurii de grosimea, calitatea şi specia lemnului.

Clasificarea după situaţia şi accesibilitatea locului cuprinde 4 categorii de valoare însemnându-se cu I categoria cea mai bună şi cu IV cea mai rea. Ocoalele silvice din regiunea de şes şi coline : Jucica, Revna, Codrul Cozminului, Cuciurul Mare, Ciudeiu, Frătăuţii – Noui, Vicovul de Sus şi Ilişeşti fiind uşor accesibile  din toate părţile, cuprind numai categoriile de valoare I şi II iar toate celelalte ocoale cuprind situaţii din toate categoriile de valoare dela I – IV.

După grosimi, lemnul se clasifică în 3 clase, ş.a.

 

Cl. I-a include dela 35 cm diametru la mijloc în sus

Cl. a II-a dela 23 – 34 cm diametru la mijloc

Cl. a III-a sub 23 cm diametru la mijloc.

 

La sortimentele despicabile intră şi lungimea pieselor ca factor determinant de clasificare.

Tariful lemnului de lucru cuprinde 47 categorii şi clase de preţuri pentru diverse materiale ş.a. lemn de construcţie şi cherestea – în clasificare după esenţă, categorii de grosime şi categorii de situaţii; lemn de despicat , araci,  prăjini, pari, prepeleci, nuele pentru împrejmuiri şi fascine, tufăriş, nuele pentru împletituri, lemn pentru celuloză şi fabricarea de hârtie, lemn pentru strujiturp, lemn pentru sonde şi galerii miniere, lemn pentru unelte şi industrie, despicat sau în stare rotundă, răzlogi şi ţăruşi despicaţi, table de claviatură, lemn de rezonanţă, cercuri de sită şi vesci, draniţă, şindrilă, doage, coajă, fiecare sortiment fiind subdivizat pe categorii de situaţie şi la caz dat pe specii şi lungimi, astfel că întreg tariful lemnului de lucru cuprinde 774 de poziţiuni.

 

Tariful preţului lemnului de foc prevede sortimentarea lemnului în : lobde, merei, buturugi ciotoroase, putregai, crăci şi vreascuri şi lemn de rădăcine cu subclasificaţii pe categorii de situaţii şi specii, astfel că întreg tariful pentru toate ocoalele silvice cuprinde 321 poziţii.

Tariful acesta de preţuri îl expunem în anexă cu arătarea preţurilor în anul 1930 când criza lemnului începuse deja.

 

 

8). Preţul lemnului. Evoluţia şi variaţiile sale.

 

Dela primele începuturi de valorificare a lemnului fie pentru producerea potasei în ocoalele situate în zona transportului pe uscat, fie pentru export la Galaţi în pădurile din bazinul Bistriţei, care în ambele împrejurări se făcea cu preţuri infime, valoarea lemnului a sporit treptat cu variaţii mai mult sau mai puţin importante, până ce la finea secolului trecut, preţul ce se obţinea de către Fond pentru vânzările de lemn s-a apropiat de preţul lemnului pe piaţa internaţională.

Acest preţ s-a putut forma numai pe măsura punerii în valoare a domeniului forestier prin înfiinţarea mijloacelor de transport şi anume căile ferate normale locale şi o reţea complectă de drumuri forestiere de tot felul care străbate pădurile şi se racordează la căile publice de transport.

Având în vedere marea diversitate a condiţiunilor în cari se găsesc pădurile Fondului pe întreg teritoriul Bucovinei fapt ce rezultă atât de evident şi din împrejurarea sus expusă că numai pentru lemnul de lucru tariful de preţuri cuprinde 774 poziţii – evoluţia preţurilor ce a putut obţine Fondul pentru produsele sale lemnoase este diferită pentru lemn de lucru şi lemn de foc precum şi pentru fiecare regiune în parte.

 

Pentru lemnul de lucru, urcarea preţurilor în mod mai apreciabil s-a manifestat mai întâiu pentru ocoalele din bazinul Bistriţei deodată cu deschiderea drumului de plutărit la Galaţi, dar curba de ascensiunea preţului era încă mult influenţată de condiţiunile de nesiguranţă de pe atunci în cari se făcea transportul lemnului pe calea apei.

Ceva mai târzie, însă mai fermă este tendinţa de urcarea preţurilor pentru ocoalele transportului pe uscat. Factorii determinanţi în formarea preţurilor au fost aici : desvoltarea şi starea instalaţiunilor de transport, starea industriei fabricelor de cherestea şi concurenţa.

Mai ales cu începere din anul 1898 – începutul fazei a treia în evoluţia gospodăriei Fondului – cu ocazia încheerii unei serii de noui contracte de exploatare pe termene lungi, concurenţa trezită de acum aproape inexistentă până atunci – a determinat o urcare mai apreciabilă a preţului lemnului.

 

Alţi factori hotărâtori în formarea preţului lemnului rezidă în felul vânzărilor. Curba preţurilor pentru materiale lemnoase vândute prin contracte de exploatare de lungă durată are un mers mai mult sau mai puţin orizontal, sau ascensiune foarte lentă, pe când la vânzările prin licitaţie de produse fasonate în regie şi scoase la drumuri de transport, s-a obţinut întotdeauna un preţ pe tulpină cu mult mai ridicat fiind el rezultat întotdeauna din libera concurenţă. Vânzările în loturi mici au stimulat în mod special concurenţa unui important număr de cumpărători mici.

Din diagrama (aici anexată) asupra reprezentării grafice a mersului preţului lemnului de lucru din anul 1842 din ocoalele de plutărit respectiv din anul 1868 pentru ocoalele cu transport pe uscat, până-n prezent, se arată că preţul de 0,54 – 0,64 coroane de m3 cât se putea obţine pe atunci, a crescut relativ în mod lent până-n anul 1898 până la cca. 2,50 cor. de m3.

Dela această dată începe o urcare mai repede deoarece instalaţiunile de transport construite de Fond începuse deja a-şi da roadele. Această perioadă durează 10 ani.

 

Cu începerea anului 1908 la expirarea contractelor decenale şi încheerea unei noui serii de contracte, preţul lemnului întră într-o fază de ascensiune vertiginoasă, atingând cifra medie de cca. 13 coroane de m3 în anii 1912 şi 1913, ca efect al înzestrării pădurilor cu instalaţiuni de transport şi graţie concurenţei.

Este de remarcat că lemnul din ocoalele de plutărit având în general un preţ mai inferior decât cel din pădurile transportului pe uscat, nu este antrenat decât în mică parte în această mişcare de mare ascensiune a preţului.

Materialul despicabil pentru draniţă şi şindrilă avea încă dela mijlocul secolului trecut ceva mai multă căutare şi se vindea cu 1,40 – 5,40 coroane de m3.

 

Lemnul de stejar din ocoalele de şes avea încă dela anul 1848 suficientă căutare şi se vindea pe atunci cu 4,50 cor. de m3 iar în anul 1898 se vindea deja cu 10,80 cor. de m3. În anii 1899 şi 1900 s-a obţinut pentru lemn de stejar din ocolul silvic Jucica deja 14,82 cor. de m3 ca preţ pe tulpină.[1]

Lemnul de foc din pădurile din vecinătatea oraşelor a căpătat valoare de vânzare încă mai de timpuriu decât lemnul de lucru. În anul 1829 se vindea un ster lemn de foc fasonat la cioată în ocolul silvic Revna cu cca 1,00 coroane. Preţul aceluiaş lemn pe piaţa Cernăuţiului era atunci de cca. 1,84 cor.

După cum se expune în diagrama 3 preţul lemnului de foc a crescut de atunci succesiv. Curba preţului lemnului în pădure nu prezintă decât foarte puţine fluctuaţii, pe când preţul lemnului pe piaţa Cernăuţilor varia mai adese dela an la an, fiind în funcţiune de cererea mai mare sau mai mică. În iernele geroase se urca considerabil, pentru a scădea în cele mai puţin friguroase sau dacă se aruncau prea mari cantităţi de lemne pe piaţă.

 

Cu începerea anului 1882 datorită intensificării transporturilor piaţa Cernăuţiului a început a se aproviziona şi cu lemn de foc adus cu calea ferată în regiunea muntoasă precum şi cu cărbune. Piaţa fiind astfel aprovizionată în mod mai constant s-a stabilizat mai mult sau mai puţin preţul combustibilului. Încă prin anul 1895 preţul lemnului de foc pe piaţa Cernăuţiului s-a stabilizat la cca. 7.20 coroane. Acest preţ s-a menţinut cu puţine variaţiuni până înaintea războiului mondial.

După războiu, deprecierea valutei a cauzat cele mai mari fluctuaţiuni în preţul lemnului de foc.

Expunem la pag. 468 un tablou asupra preţului lemnului de lucru şi de foc efectiv obţinut din toate vânzările (în anii 1910-1933/34). Diagramele 1 şi 2 reprezintă în mod grafic mersul preţului în acest interval de timp.

 

TABLOU

cu media preţurilor obţinute efectiv în anii 1910 – 1933/34 din vânzarea lemnului

pentru toate pădurile Fondului fără deosebire de specie şi categorie de valoare şi de felul vânzării

 

 

Dacă mai luăm în considerare şi reprezentarea grafică a preţului mediu pentru lemn de lucru de răşinoase realizat în vânzările făcute pe bază de licitaţii şi contracte, se desprind următoarele concluziuni :

Faţă de mersul destul de regulat al preţului lemnului cu tendinţă de continuă urcare înainte de războiu, iese în evidenţă marile fluctuaţiuni ale preţului în timpul de după războiu.

Deodată cu deprecierea valutei de după războiu, s-a prăbuşit şi preţul lemnului. Faţă de preţul mijlociu de 9,19 coroane obţinute de Fond din toate vânzările de lemn de lucru în anul 1913, în anul 1919 preţul cade la 2,03 lei aur sau 12,50 lei hârtie.

 

Preţul lemnului de foc, nici pe departe nu suferă asemenea mari fluctuaţiuni. El cade dela 2,12 cor. în anul 1913 la 0,64 lei aur sau 3,96 lei hârtie în anul 1919. Manifestă o tendinţă continuă de urcare până-n anul 1928 când atinge aproape valoarea antebelică pentru a cădea apoi în anii de criză 1929 – 1932 manifestând apoi tendinţa de urcare cu începerea anului 1933.

Din comparaţia diagramelor 1 şi 2 de o parte cu diagrama 4, reesă că preţul mediu al lemnului de lucru în anii 1919 – 1927 obţinut de Fond din vânzările ce le-a făcut este grav influenţat şi grevat de contractele de exploatare pe lungă durată cu preţuri mici, la cari Fondul a pierdut în acest interval de timp cca ½ miliard lei cum am arătat în altă parte.

Abia din anul 1927, prin lichidarea contractelor, oneroase se înregistrează o simţitoare urcare a preţului mediu obţinut din toate vânzările ş.a. preţul mediu obţinut se urcă dela 2,96 lei aur de m3 în anul 1926 la 4,65 lei aur de m3 în anul 1927 la 6,66 lei de m3 în anul 1928, atingând cifra maximă de 7,31 lei aur de m3 faţă de 7,67 cor. cât a fost în anul 1913.

 

Curbele preţurilor medii de fapt realizate din toate vânzările şi calculate prin divizarea sumelor încasate prin cantităţile de materiale vândute (diagramele 1 şi 2) cu un maxim de 388 lei hârtie în anul 1929 pentru lemnul de lucru sunt încă departe de a atinge preţurile realizate în mediu din vânzările prin licitaţie (diagrama 4) la cari s-au realizat preţuri medii maxime de 550 lei în ocoalele cu transport pe uscat şi 500 lei de un m3 în ocoalele cu transport pe apă.

Motivele pentru cari preţurile medii de fapt realizate pentru întreaga cantitate lemnoasă de fapt vândută sunt cu mult mai joase decât cele medii realizate din vânzările principale la licitaţie sunt următoarel0r:

 

a). Până-n anul 1927 s-au executat vânzări importante pe bază de contracte oneroase pe lungă durată.

b). Fondul vinde anual apreciabile cantităţi de materiale lemnoase cu preţ redus sub titlu de ajutor la sinistraţi, văduve, invalizi, etc.

c). Importante cantităţi de materiale lemnoase se cedează gratuit sub titlu de competinţa mănăstirilor şi parohiilor, respectiv se dau cu un preţ mai redus slujbaşilor eparhiei şi ai Fondului.

 

În anii 1927 – 1929 preţurile realizate din vânzări de materiale au întrecut cu mult chiar şi cele mai bune preţuri realizate în anii 1912 – 1913 înaintea războiului. Atunci, se obţinea ca preţ maxim până la 14,00 cor. de 1 m3 lemn de lucru esenţă răşinoase faţă de preţuri până la 620 lei obţinute în anul 1928, ceea ce corespunde la 19,64 lei aur calculat după cursul leului la bursa din Zuerich. După epoca de excelentă conjunctură din anii 1927 – 1929 a urmat prăbuşirea preţurilor din anii 1930-1932. Această prăbuşire de preţuri este fără precedent în gospodăria Fondului după cum se arată în diagrama 4.

Dacă căderea preţului lemnului în anii 1919 – 1922 (în valută aur) se datoreşte şi deprecierii monedei hârtie şi nu a fost atât de mult simţită tocmai din cauza marei fluctuaţiuni a monedei naţionale, prăbuşirea preţului în anii 1930 – 1932 s-a întâmplat într-un timp de stabilitate deplină a monedei şi atinge de astă dată chiar însăşi numai valoarea lemnului şi datorită rapidităţii cu care a intervenit, a fost de natură să sdruncine din temelie gospodăria Fondului, de o construcţie atât de temeinică.

 

Din comparaţia diagramelor 1 şi 2 mai tragem în fine concluziunea că variaţia preţului lemnului în anii 1919 – 1934 exprimat în valută hârtie este cu mult mai accentuată decât variaţiile aceloraşi preţuri transformate în valută aur.

Un fapt deosebit de important este constituit de împrejurarea că valoarea şi preţul lemnului de foc au o stabilitate cu mult mai mare decât valoarea şi preţul lemnului de lucru.

Curba mersului preţului lemnului de foc nu are nici ascensiunile dar nici căderile brusce ale preţului lemnului de lucru şi datorită faptului că cca.36% în mijlociu pentru perioada 1919 – 1933 din producţie este lemn de foc, nici preţul mijlociu al întregei producţii de material nu are variaţiunile mari ale preţului lemnului de lucru.

Curba preţului mijlociu pentru lemn de foc serveşte drept regulator şi micşorează fluctuaţiunile.

 

Încasările din lemn de foc sunt mult mai constante, fapt deosebit de important şi bine apreciat în timp de criză, cum este criza cea recentă, unde încasările din vânzarea lemnului de foc au întreţinut în mod foarte activ veniturile Fondului.

După preţurile minime din anul 1932, prin înviorarea pieţei lemnului şi o cerere mai activă intervenită în anul 1933 preţul lemnului capătă din nou un mers ascedent.

Ascensiunea preţurilor se menţine şi în anul 1934.

*

*

[1] F. Czech. – Rezumat asupra gospodăriei silvice în pădurile Fondului.; E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und Ihre Industrien

[2] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und Ihre Industrien.

[3] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und Ihre Industrien.

[4] Se socoteşte pentru 300 zile de lucru anual, cu 24 ore ziua de lucru.

[5] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und ihre Industrien


Pagina 1 din 3123