Carte in lucru: BUCOVINA sub povara istoriei | Dragusanul.ro - Part 8

„Prin renumitul codru al Bucovinei”

Asediul Hotinului

Asediul Hotinului

*

În 1689, mergând spre Constantinopol, însoţit de Nicolaie Costin, fiul lui Miron Costin, iezuitul Philippe Avril, venind dinspre Polonia, „prin renumitul codru al Bucovinei”, se îndreaptă, mai întâi, spre Câmpulung Moldovenesc, târguşor aflat, încă, sub ocupaţie polonă:

*

„Până să ajungem la Câmpulung, am fost nevoiţi să trecem prin renumitul codru al Bucovinei, care are o întindere de peste patruzeci de leghe şi este vestit prin marile victorii, pe care le-a dobândit, acum câţiva ani, hatmanul polon asupra turcilor şi tătarilor, veniţi cu trupe foarte numeroase, sub comanda sultanului Galga, cu gândul de a năvăli în Polonia.

*

Călăreţ moldovean

Călăreţ moldovean

 

Trecerea prin acest codru este nespus de anevoioasă, drumurile sunt foarte rele şi înguste, pământul este pretutindeni pătruns de apă şi plin de mlaştini, care fac ca aceste căi să fie aproape de neumblat; totuşi, am fost nevoiţi să trecem pe acolo şi să urmăm acele drumuri strâmbe şi supărătoare, al căror sfârşit părea că nu-l vom mai vedea niciodată. Dar nu greutăţile drumului ne pricinuiau cea mai mare supărare: gândul că s-ar putea să dea hoţii peste noi ne înfricoşa cu mult mai mult.

*

După ce ne-am înfundat câtva în acea fioroasă singurătate, am dat peste mai multe cete răzleţe, dar cum cei ce ne escortau nu le erau necunoscuţi, de îndată ce se arătau, din faţă, acestor necunoscuţi, îi şi risipeau fără nici o zăbavă.

*

Călăreţ turc

Călăreţ turc

În felul acesta, am scăpat nevătămaţi şi teferi din codrul Bucovinei şi am intrat în câmpiile Moldovei, pe care am înaintat câtva timp, cu mai multă plăcere decât umblasem prin codrii întunecoşi, pe care abia îi părăsisem…

*

După ce am trecut şi de aceste câmpii, fără nici o păţanie, am ajuns la Câmpulung, unde am schimbat escorta, şi ne-a însoţit şi ea tot cu atâta noroc şi devotament ca şi cea dintâi, până în capitala Moldovei” (Călători, VIII, pp. 103, 104).

*

În ciuda faptului că mărturiile vorbesc, mereu şi mereu, de „renumitul codru al Bucovinei” şi de „codrul Bucovinei”, îngrijitorii ediţiei, din exaltat patriotism (ca să nu legitimeze denumirea „austriacă” de Bucovina), se prefac a nu observa că, în uzul polonez, Bucovina înseamnă o regiune moldavă, preferând explicaţii de genul „codrul pădurii de fagi”.

*

Constantin Cantemir

Constantin Cantemir

 

Domnitor al Moldovei era, în locul lui Dumitraşco Vodă, din 10 iunie 1685, Constantin Cantemir, cel care slujise în armata polonă ca rohmistru. „Şi era om viteaz şi cu sfat bun”, continuă Neculce (p. 89), deşi „carte nu ştia, ci numai iscălitura învăţase s-o facă.  Practică bună avea la voroavă, era sănătos, mânca bine şi bea bine. Semne multe avea pe trup, de la războaie, în cap şi la mâini, de pe când fusese slujitor în Ţara Leşească. La stat nu era mare; era gros, burduhos, rumen la faţă, buzat. Barba îi era albă ca zăpada.

*

Cu boierii trăi bine, până la o vreme, pentru că era om de ţară şi-i ştia pe toţi, tot anume, pe care cum era. Şi nu era mândru, nici făcea cheltuială ţării, că era un moşneag fără doamnă. Şi avea doi feciori, beizadele, pe Antioh şi pe Dumitraşcu, şi erau zălog la Poartă, împreună cu alţi feciori de boieri. Şi era bine în ţară, numai nu puteau trăi oamenii din pricina poghiazurilor leşeşti, că era ţara pustie, din Iaşi, în sus” (Neculce, p. 90).

*

Iniţial, Constantin Cantemir se împăcase bine cu Miron Costin, fata voievodului, Safta, fiind logodită cu Pătraşcu, unul dintre feciorii săi, toţi cu ranguri mari le curte (Ioniţă era serdar, Niculaie – logofăt, iar Pătraşcu – cămăraş mare).

*

Miron Costin

Miron Costin

În războiul polono-turc din 1685, desfăşurat pe teritoriul Moldovei, fratele lui Miron Costin, Velicico, hatman al oştirii, a ieşit, „cu puţina oaste ce o avea, spre ţinutul Sucevii, împotriva a multor poghiazuri leşeşti, ce umblau de stricau în ţară. Găsit-a, atunci, un poghiaz mare, la Baia. Şi s-a lovit hatmanul Velicico cu dânşii prea tare şi l-au lovit dintr-un sineţ, de i-au rupt zaua de pe lângă grumaz.

*

Velicico năvălise în război singur, cu suliţa în mână, şi altul l-a lovit de i-a rupt spogârniceala de la frâul calului, şi altul l-a lovit, din sineţ, dârlogul de la şea, şi n-a putut să izbândească, şi au purces moldovenii în risipă, şi a fugit hatmanul, şi multă stricăciune a făcut acel poghiaz leşesc. Şi şi alte multe poghiazuri leşeşti, loveau prin alte locuri, de stricau în ţară” (Neculce, p. 90).

*

În vremea asta, „coborâtu-s-au şi doi hatmani leşeşti, cu oşti, pe Prut, în jos, până la satul Boian. Ieţitu-le-au Suleiman Paşa, seraschierul, înainte şi cu Cantemir Vodă, şi le-au dat leşilor război prea tare şi frumos. Care leşi n-au putut ţine războiul şi, peste noapte, au tăiat lunca în întregime, au făcut pod şi-au trecut peste Prut” (Neculce, p. 91).

*

Problemele Costineştilor aveau să înceapă de la chezăşia, pusă de Velicico, pentru postelnicul Iordachi Ruset, care avea să fugă în Ungaria, deşi Cantemir nu a reacţionat imediat, pentru că a urmat o nouă incursiune polonă, de data asta sub comanda lui Jan Sobiecki, cea din 1686, şi tocmai atunci, când leşii se răspândiseră prin întreaga Moldovă, supravegheaţi, îndeaproape, de tătari şi de turci, la mănăstirea Neamţului, „tăiat-au leşii pe doamna Ruxanda, fata lui Vasile Vodă” şi văduva lui Timuş Chmelniţki. De fapt, doamna legendarului hatman cazac a fost ucisă, cu securea, chiar de către cazaci, pentru că nu a ştiut sau nu a vrut să spună nişte presupuse comori.

*

Bătălia de la Hotin

Bătălia de la Hotin

*

„Atunci a luat craiul şi pe Dosoftei, mitropolitul din Iaşi, cu toate hainele şi odoarele mitropoliei. Şi-a luat şi moaştele Sfântului Ion Novei de la Suceava, pe care le-a fost adus, din Ţara Turcească, Alexandru Vodă cel Bun. Şi a dus acele moaşte, împreună cu Dosoftei, mitropolitul, în Ţara Leşească, la un târg al craiului Sobiecki, anume Jolfa, de stau acolo până-n ziua de astăzi. Şi Dosoftei încă acolo a murit” (Neculce, p. 93).

 *

Cantemir Vodă începuse a decima tâlharii de prin Moldova, în Bucovina, din postura de stareţ al Putnei, ocupându-se de tâlhari Miron Costin, care, cu o trupă de seimeni şi hânsari, a prin patruzeci de tâlhari, a pus să fie tăiaţi în patru şi agăţaţi „prin prepeleci, pe la drumuri” (Neculce, p. 95).

*

Philippe Avril, iezuitul cu misiune la Constantinopole, l-a cunoscut pe Constantin Cantemir, la Iaşi, unde încercase să mijlocească încheierea unui tratat secret cu Polonia, obligându-l să jure că va ţine secretul şi pe „vestitul Miron (Costin), mare logofăt al ţării, care, împreună cu toată familia sa şi cu hatmanul Moldovei, ruda sa (Velicico era fratele lui Miron, dat Avril nu ştia acest amănunt – n.n.), părea cu totul legat de interesele Poloniei, dar nu-l putu sili să semneze acest tratat, decât după ce l-a ameninţat, în mai multe rânduri, că îi va tăia capul şi îi va extermina întreaga familie, care este cea mai de seamă în această ţară” (Călători, VIII, p. 106).

*

Călăreţ tătar

Călăreţ tătar

 

În vremea asta, „aşezat-au leşii, în ţinutul Cernăuţiului, în câteva locuri, de-au făcut parcane, de-au aşezat drept oaste joimiri moldoveni şi leşi: în Vasileu, pe Nistru, dragoni, în Orăşeni, pe Zaharovski, cu leşi, în Coţmani, pe Dobravski, tot cu leşi, în Bănila, pe Turculeţ cel mare, cu moldoveni, în Hliniţa,  pe Botez, tot cu moldoveni, în târgul Cernăuţi, în Brăneşti, în Cuciur, pe Turculeţ cel mic, cu moldoveni. Şi aşa cuprinseseră tot ţinutul Cernăuţiului, de-l ţineau” (Neculce, p. 101).

*

Conflictul dintre Constantin Cantemir şi Costineşti avea să pornească, în 1689, după o nuntă în ţinutul Bârladului, unde boierimea moldoveană ar fi fost pus la cale detronarea lui Cantemir şi alegerea lui Velicico Costin drept domn. Pârâţi de Ilie Ţifescu, zis Frige-vacă, boierii au fost prinşi într-o noapte, iar la îndemnul lui Iordache Ruset, pe care Velicico Costin îl salvase, cândva, garantând pentru el, Velicico a fost, mai întâi, bătut cu buzduganul, apoi ucis, acelaşi Iordache Ruset cerând şi uciderea lui Miron Costin, care a fost jertfit la Roman (cf. Neculce, pp. 194, 105).

*

Francois Paulin Dalerac, un francez gelos pe gloria lui Jan Sociecki, care, în 1683, salvase Europa, despovărând Viena de asediul turcesc, are şi el o relatare despre Bucovina-Bucovine extrem de interesantă, în ciuda faptului că nu reflectă o cunoaştere directă, ci prin intermediul scrierilor vremii:

*

Antioh Cantemir

Antioh Cantemir

 

„Bucovinele sunt o regiune („canton”, scria Dalerac) din ţară, acoperită de păduri întinse şi tăiată de munţi înalţi (mai e nevoie să subliniez că în „bucovina” numită Codrul Cozminului nu sunt „munţi înalţi”, nici măcar pe zare?), precum cei din Ardeni. Ea începe aproape de Hotin, nu departe de Nistru, şi se întinde, dincolo de Prut, până departe, în Valahia (aşa numeau polonii Moldova, numele Moldova fiind folosit de către maghiari – n.n.), la marginea hotarelor Moldovei şi Transilvaniei, unde aceşti munţi se împart în mai multe grupuri. Acestea, pe care oastea începuse să le traverseze, se numesc Bucovinele mari, în vreme ce cele mici sunt între Nistru şi Prut” (Călători, I, Supliment, pp. 183, 184).

*

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir

Constantin Cantemir avea să moară în 1691, moartea lui fiind ţinută secretă, până ce a fost numit fiul său preferat, Dumitraşcu. Numai că Dumitru Cantemir a domnit, prima dată, doar timp de trei săptămâni, fiind înlocuit, în 17 martie 1691, de Constantin, fiul lui Gheorghe Duca Vodă, un fecioraş de numai 16 ani, pe care boierii, în frunte cu Lupu Gavriliţă, l-au preferat pe nevârstnic, aducând vini mincinoase Cantemireştilor şi pregătindu-se să jecmănească ţara pe cont propriu. Nu şi Bucovina, care se cam pustiise şi sărăcise cumplit, din pricina atâtor zavistii ale neamurilor, peste ţărâna ei îndurătoare pururi revărsate.

 *

„Pe acea vreme, şi eu, Ion Neculce vel-vornic, eram tânăr postelnic şi mergeam, cu alţi postelnici împreună, cu toiegele în mână, pe jos, înaintea domnului” (Neculce, p. 114).


Bucovina, în „epoca Sobiecki”

Asediul Hotinului

Asediul Hotinului

*

Jan Sobiecki, fala istoriei poloneze, cu încăperi memorialistice închinate lui şi la Vatican, înseamnă un geniu militar de talia lui Mihai Viteazul, dar şi cu un crez eroic asemănător, acela de a reface, sub sceptrul său, imperiul roman de răsărit, prin izgonirea turcilor din Balcani şi din Constantinopole („să purceadă în jos, să treacă Dunărea în Ţara Turcească”, după cum scrie Neculce – p. 49).

*

Jan Sobiecki, salvatrorul Europei, şi Leopold I

Jan Sobiecki, salvatrorul Europei, şi Leopold I

*

Înainte de a reda mărturiile referitoare la anul 1685, un episod din primăvara anului 1673, consemnat de Neculce, merită relatat.

*

Cetăţile Suceava şi Neamţ rămăseseră, peste iarnă, cu garnizoane de lefegii germani, care ieşeau, mereu, să „jefuiască ce putea, prin preajma cetăţilor, pentru mâncare. Şi moldovenii stăteau, cu oastea, prin preajma cetăţilor, ca să-i scoată, şi nu-i puteau scoate”, iar boierimea locurilor se bejenise, de răul lefegiilor. Nemţii de la Neamţ, pentru că aflau mai anevoios bucate, s-au pornit spre Suceava.

 *

Hoarda Boieri moldoveni

Boieri moldoveni

*

„Era, atunci, Alexandru Buhuş hatman şi, cum i-a întâmpinat hatmanul Buhuş la Podişoare, aproape de târgul Sucevei, şi dându-le năvală vitejeşte, acolo, cu slujitorii săi, a rupt tabăra nemţilor în două. Atunci au ucis calul de supt hatmanul Buhuş şi căzuse hatmanul într-un răzor, cu faţa în sus, de nu se putea îndată să se scoale. Şi nemţii năvăliră să-l apuce, iar un căpitan moldovean, anume Decusară, a grăbit, cu calul, asupră-le, şi s-a apucat hatmanul de coada calului lui Decusară, şi, ţinându-se bine, l-a scos din năvala nemţilor.

*

Apoi, hatmanul, încălecând pe alt cal, le-a mai dat năvală, în câteva rânduri, şi mulţi nemţi au pierit, iar pe unii i-a prins vii, iar o seamă s-au tot apărat, până au intrat în Suceava, la ceilalţi.

*

Hoarda Pasa turc

Paşă turc

Buhuş trimis-a nemţii cei vii, ce i-a prins în război, şi capetele celor morţi, în Iaşi, la Dumitraşco Vodă, şi Dumitraşco Vodă i-a trimis la împărăţie. Iar Buhuş stătea prin prejur de cetate cu oastea, şi nu-i putea scoate; doi ani tot au ţinut nemţi cetatea Sucevei, şi nu i-a putut scoate” (Neculce, p. 57), nemţii părăsind Suceava doar din ordinul lui Jan Sobiecki, care avusese o înţelegere cu tătarii, în acest sens.

*

Şi-atunci, „trimis-a Dumitraşco Vodă pe Panaitachi, uşerul Morona, cu un agă turc, pentru ca să strice cetăţile, şi cu alţi boieri. Şi, atunci, ieşind nemţii din Suceava, au intrat acel Panaite, tălmaciul agăi, şi cu acel agă şi au spart sicriele şi lăzile unora şi altora, care au fost puse acolo, şi multe lucruri scumpe şi odoare au luat, de s-au împlut de avere. Iar mai pe urmă, i-a rămas lui Panaitachi feciorul de murea de foame.

*

Deci, atunci au stricat cetatea Sucevei, şi-a Neamţului, şi-a Hotinului” (Neculce, p. 59). Iar Dumitraşco Vodă avea să fie, curând, mazilit, la Ţuţora, şi înlocuit cu un alt grec, Antonie Vodă, domn cam bigot, dar care, „măcar că era grec şi strein ţărigrădean, dar era mai bun domn decât un pământean” (Neculce, p. 64), mazilit şi el, curând, şi înlocuit cu Gheorghe Duca Vodă, aprig duşman al Cantacuzinilor (Postelniceştilor, cum îşi ziceau, în baza primului lor ascendent „român”), până atunci domn al Valahiei.

*

Hoarda batalie 1

În 1684, „s-a ridicat Petriceicu Vodă din Ţara Leşească, cu boierii care erau pribegi cu dânsul, şi au venit, cu oaste, în Moldova. Şi s-a coborât Petriceicu Vodă la Suceava, cu Demidechii şi cu Coneţchii (marele hatman Koniecpolki), şi cu puţină oaste căzăcească, să ia Moldova, să meargă să bată Bugeacul, fiind tătari duşi în oaste la Beciu (Viena). Şi, de la Suceava, s-a coborât Petriceicu Vodă la Iaşi şi a trimis pe Savin medelnicerul Zmucilă, care, pe urmă, a fost şi ban, şi pe alţi boieri care l-au însoţit prin bejenii, să scoată oamenii la oaste, pe moldoveni, pe unii de voie, pe alţii de nevoie. Şi s-au dus, împreună cu cazacii şi cu Coneţchii, în Bugeac, iar Petriceicu Vodă a rămas în Iaşi” (Neculce, p. 74).

 *

Hoarda husari polonezi 2

Husari polonezi

*

La sfârşitul lui septembrie 1685, pe când se afla în Bucovina, coborând, prin codrii de pe malul drept al Prutului, spre Boian (cu Ştefan Petriceicu s-a reîntâlnit la Cernăuţi), Jan Sobiecki a primit veste de la gonaci că „o mare armată de-a turcilor şi toate forţele tătarilor aveau să pătrundă în acea pădure”, în partea în care se aflau polonezii. De altfel, în vreme ce primea raportul, Sobiecki a şi putut vedea armata turcă, pe malul celălalt al Prutului, aşezându-se în ordine de luptă, în faţa oştirii polone.

*

Hoarda Batalie 5„Un număr nesfârşit de tătari era risipit pe flancurile lor, în obişnuita lor neorânduială. Au început, mai întâi, să scoată strigătele lor – mai bine zis, urletele lor, de care a răsunat toată pădurea din jur”

*Hoarda tatari

În prima zi, nu s-a întâmplat nimic, armatele duşmane ocupând şi adaptând poziţii de luptă. În timpul nopţii, zarvă, tobe turceşti şi talgere cu două mânere, cadenţând ameninţător. În zori, au început, din ambele părţi, salvele de artilerie. Timp de 15 zile, tunurile au risipit praful de puşcă, iar încăierările sporadice dintre spahii, care treceau Prutul, şi dragonii polonezi se sfârşeau, de regulă, cu victoria leşilor. Peste Prut, turcii începuseră să dureze redute şi întărituri, semn că pregăteau trecerea Prutului. Ca să-i ademenească, Sobiecki şi-a retras trupele înspre pădurea de ulmi, pentru a le înlesni duşmanilor trecerea, numai că turcii n-au muşcat din nadă. Atunci, polonii au tăiat ulmi groşi, pe care i-au prăbuşit în defileul Protului, ca să poată trece oastea pe celălalt mal, operaţiune care a începu în noaptea de 8, spre 9 octombrie 1685. A urmat o sângeroasă bătălie, desfăşurată prin mlaştinile Prutului de pe ambele maluri.

*

Hoarda polonezi batalie 2

Scene din bătălie

*

În regrupare, polonii au trecut „valul lui Traian”, pe la Leova, val care „se întinde continuu de la munţii Carpaţi, până la fluviul Tiras sau Nistru şi străbate în întregime pădurea fioroasă a Bucovinei” (aţi mai avut „regiunea Bucovinei” geografice, descrisă amănunţit, în capitolul precedent, acum aveţi „pădurea fioroasă a Bucovinei”, iar formulări poloneze de acest fel, care fac distincţie între pădure şi regiune, veţi mai întâlni.

*

Stema Regelui Poloniei, Jan Sobiecki

Stema Regelui Poloniei, Jan Sobiecki

 

Campania poloneză, în ciuda aparenţelor, s-a soldat cu un eşec şi în 1685, deşi au murit, iarăşi, mii de oameni, aşa că, „vrând să împlinească, în anul acesta, 1686, ceea ce nu putuse face în cei doi ani precedenţi, adică să intre în Moldova”, Sobiecki „a luat hotărârea de a urma, prin pădurea Bucovinei, acelaşi drum… El aflase, desigur, că intra într-o ţară pustie, în care toate oraşele erau arse şi părăsite, afară de capitală” (Călători, VII, p. 293).

Hoarda calaret lituanian

Călăreţ lituanian

 *

Armata polonă, după ce a trecut Nistrul pe la Zurawno şi Halicz, „a străbătu, în 7 sau 8 zile de marş, partea Pocuţiei, care era devastată şi pustie, şi a ajuns la intrarea marii păduri a Bucovinei (Călători, VII, p. 294), în acelaşi loc, pe unde pătrunsesem în ea în cursul campaniei precedente, regele hotărî să urmăm acelaşi drum.

*

După ce am înaintat mai multe leghe, am găsit un fort vechi, pe care îl mai văzuserăm. Principele a hotărât să-l refacem, pentru a putea lăsa acolo unele trupe, voind să-şi pregătească, din loc în loc, nişte posturi intermediare, pentru a afla veşti din Polonia şi a da şi el veşti, încredinţat că, prin aceste ţinuturi, cavaleria din garnizoana Cameniţei va patrula necontenit şi va ridica, pe sus, pe toţi cei care ar încerca să treacă pe acolo”.

*

Trupele lui Sobiecki au trecut Prutul, pe la nord de Boian, apoi au urmat cursul râului, pe malul drept, îndreptându-se, prin Pererita şi Ştefăneşti, spre Iaşi. Dar, „străbătând Bucovina, el a poruncit să se facă poduri peste locurile mai greu de trecut, ceea ce se îndeplinea cu atât mai uşor, cu cât nu era vorba de altceva, decât să se taie nişte copaci, pe care, adeseori, îi lăsam să cadă în locul în care era nevoie.

*

 Trupe tătăreşti


Trupe tătăreşti

*

La două zile de drum, de la această primă întăritură, s-a aruncat un pod peste Prut şi s-a trecut dincolo un detaşament de 10.000 de oameni, cu porunca de a merge să îndeplinească şi la Suceava ceea ce se făcuse la Pererita”, adică redute şi întărituri. La Suceava au fost lăsaţi, apoi, „800 de pedestraşi, 300 de călăreţi, 10 tunuri şi muniţie corespunzătoare” (Călători, VII, p. 296).

*

În anul următor, 1686, luna lui iulie, polonii revin în Moldova, alcătuind, mai întâi, „un detaşament din trei mii de infanterişti, pentru a asigura, prin două mari forturi, trecerea prin Bucovina, unde armata polonă s-a aflat într-un aşa mare pericol, anul trecut”, nota, în 25 iulie 1686, Francois Gaston marchiz de Bethune, ambasadorul francez la curtea lui Sobiecki (Călători, VII, p. 404).

*

În 28 iulie 1686, ambasadorul polon nota (p. 405): „Mâine vom fi lăsat cu totul în urmă codrii Bucovinei şi vom intra în câmpiile Moldovei. Vom lăsa două forturi pentru a asigura acest punct de trecere aici”.

*

Hoarda cavaleri poloni

Invincibila cavalerie poloneză

*

Deci, şi în notele ambasadorului francez la Varşovia se foloseşte denumirea veche polonă pentru regiunea nordului moldav, Bucovina.

*

Hălăduirile oastei polone prin Moldova, mereu hăituită de tătari, nu ţine de rostul acestei cărţi, care adună doar mărturiile despre Bucovina, sub povara istoriei. Din păcate, pentru că ar fi fost de preferat să putem căuta mărturii despre Bucovina, făcătoare de istorie.

*

Şarja husarilor polonezi

Şarja husarilor polonezi

*

Polonii revin în Bucovina după 23 septembrie 1686, când acelaşi ambasador francez notează: „Trecem, azi, râul Siret şi mergem la Suceava”; în 7 octombrie, completând mărturia: „La 28 septembrie, armata noastră, trecând Siretul, am mers trei zile pentru a ajunge la Suceava, oraş mare, dar în întregime pustiu, care are o cetate destul de bună şi construită după moda veche, cu mai multe turnuri şi ziduri foarte groase.

*

Hoarda polonezi batalie 2

Bătălie a polonilor cu tătarii şi turcii

*

Coborârea de pe ţărmul râului, ce poartă acelaşi nume cu oraşul, fiind foarte grea, şi malurile zisului râu fiind foarte înalte, ne-au trebuit două zile pentru a străbate un defileu foarte lung, împreună cu acest râu, şi avangarda noastră şi o parte din căruţele noastre trecuseră pe jumătate, tătarii, pe care îi credeam întorşi la Prut, s-au ivit din toate părţile, spre a ne ataca, dar găsind pretutindeni tabăra şi trupele noastre în bună rânduială, s-au mulţumit să stea în observaţie, până la amiază, şi ne-au lăsat să ne urmăm drumul; la căderea nopţii, una din cetele noastre aducând prizonieri, am aflat că acel corp al tătarilor se împărţise în două, şi că doi sultani şi 20 de mârzaci, zece mii de tătari şi o mie de ieniceri turci o luaseră înaintea armatei noastre, spre a ne opri trecerea prin bucovine” (Călători, VII, p. 114).

*

Husari polonezi

Husari polonezi

 

Tătarii, care cantonaseră la două leghe de Suceava, în 3 octombrie, la Părhăuţi, au fost zdrobiţi, a doua zi, de vistierul coroanei, apoi trupele polone au mărşăluit netulburate, trecând „prin codrii Bucovinei” (Călători, VII, p. 415).

*

Aceeaşi campanie polonă în Moldova a fost descrisă, zi de zi, în jurnalul de campanie al lui Iacob Sobiecki, fiul cel mai mare al regelui. Conform jurnalului, oastea polonă a poposit, lângă Lujeni, în 26 iulie, zi de vineri, în care s-a postit, a doua zi regele mergând „s-a dus să vadă întăriturile pe care unii le numesc întăriturile regelui Albert (Ioan Albert, cel înfrânt la Codrii Cosminului); iar alţii – întăriturile genoveze”. În noaptea de sâmbătă, 27 iulie, trupele polone au ajuns „în împrejurimile localităţii Jucica, chiar la intrarea în Bucovina”.

*

Îngrijitorii ediţiei, au grijă să menţioneze, ignorând şiragul de informaţii care dezmint afirmaţia lor, că „nu e vorba de provincia geografică, cunoscută mai târziu sub acest nume, ci de codrul de fagi din jurul Cernăuţilor” (p. 421). În fapt, provincia geografică, numită ca atare doar în cancelariile polonă, maghiară şi islamice (prin preluarea termenului de la poloni), deşi aproape că defineşte acelaşi teritoriu, nu trebuie confundată cu Bucovina istorică. Dar la fel de adevărat este că Iacob Sobiecki foloseşte, adesea, şi substantivul comun “bucovină”, pentru a semnala existenţa unor păduri de fag, pe traseul campaniei. Numai că “bucovină”, precum cea de lângă Ciumuleşti, şi “marele codru al Bucovinei” definesc chestiuni diferite. Pentru că nimeni nu ar fi spus “marele codru al pădurii de fagi”, fie şi din simplul motiv că pădurile de fag erau destul de rare şi de mici în Bucovina geografică.

*

Seimul Lituaniei, adesea potrivnic lui Sobiecki

Seimul Lituaniei, adesea potrivnic lui Sobiecki

„Duminică, 28 iulie. Eram chiar în Bucovina, lângă întăriturile cele vechi. După prânz, regele a plecat să aleagă locul pentru întăritură şi, chiar în acea zi, a început să fie ridicată în Bucovina (lângă Ostriţa, întăriturile fiind numite „Sfânta Ana”).

Călăreţ tătar

Călăreţ tătar

*

Luni, 29 iulie. Am ieşit din Bucovina. Puteau fi văzute, pe drum, multe rămăşiţe ale expediţiei noastre din anul trecut. Am poposit, lângă întăriturile din anul trecut (lângă Boian), pe marginea Prutului, în faţa Cernăuţilor…

*

Joi, 1 august. Am trecut, noaptea, la Văncicăuţi, pe unde trece adevăratul val al lui Traian” (Călători, VII, pp. 421, 422).

*

După hărţuielile cu tătarii şi turcii, prin Moldova, polonii poposesc, în 26 septembrie, „dincolo de trecătoarea de la intrarea în bucovină, pe malul Siretului, lângă Costeşti”, adică pe la Conţeasca, în apropierea fălticenilor, „bucovina” menţionată aici fiind, într-adevăr, o pădurice de fagi.

*

„Sâmbătă, 29 septembrie. Am pornit de dimineaţă şi am ieşit din bucovină, a cărei trecătoare a fost foarte strâmtă. Ne-am oprit lângă Ciumuleşti, pe marginea unui pârâu cu acelaşi nume. Un raiter transfug a venit la noi a venit la noi, ne-a spus că turcii şi tătarii stau de partea aceasta a Iaşilor, pe malul Jijiei, şi că par să aştepte transporturi de merinde.

*

Ieniceri turci

Ieniceri turci

 

Micul oraş Câmpulung s-a predat (rămânând sub ocupaţie polonă până în 1699), regele a trimis acolo pe Apostol (Chirgheci, colonel cazac, originar din Putila, care, după ce a rupt barba egumenului Putnei, a plecat în căzăcime cu iobagii de la Vicov şi de la Putila, revenind pe locurile natale ca… ocupant străin – n.n.) în garnizoană. Se spune că se pot găsi, acolo, merinde” (Călători, VII, p. 433).

*

După ce trec Şomuzul pe la Răciuleni (sat dispărut), polonii trec pe lângă Baia şi poposesc, luni, 30 septembrie, „lângă satul Oprişeni, lângă un heleşteu (Iazul Călugărilor, de lângă Oprişenii Fălticenilor), care se numeşte Movileşti pe Şomuz (confuzie cu satul Movileni, de lângă Ciumuleşti).

*

Marţi, 1 octombrie. Am pornit. Am umblat o leghe bună până la Suceava. Acolo am făcut un scurt popas. Tătarii ne capturaseră mai mulţi rândaşi de oaste…

*

Miercuri, 2 octombrie. În dimineaţa aceasta, regele a făcut ocolul oraşului Suceava şi „taborul” a trecut râul, care poartă şi el numele de Suceava…

*

Hoarda tatari 5

Tătar, capturând un prizonier

Joi, 3 octombrie. Am pornit de dimineaţă. Ni s-a raportat că, în zori, domnul trezorier a surprins pe tătarii care dormeau lângă o localitate, numită Părhăuţi, dincolo de râul Soloneţul şi de mai multe vaduri. Aşadar tătarii au fost atacaţi pe nepusă masă, un oarecare număr au fost ucişi şi 300 au fost luaţi prizonieri. Mai mulţi mârzaci au fost ucişi sau capturaţi, prada este destul de însemnată. În acea zi, tătarii au fost bătuţi în mai multe locuri, atât de domnul Iskra, lângă mănăstirea Dragomirna, cât şi de domnul jude. Am poposit lângă Româneşti (la Iacobeşti).

*

Vineri, 4 octombrie. Azi, dimineaţă, regele s-a dus să vadă unde a atacat domnul trezorier pe tătari. Pe drum, nu se vedea rândăşime, tătarii au luat doar caii de la adăpătoare. Am poposit, în ziua aceea, lângă Iacobeşti (de fapt, lângă Româneşti, numele celor două sate fiind inversate).

*

Sâmbătă, 5 octombrie. Am pornit de dimineaţă; pe drum, nu se vedea mare lucru, numai câţiva tătari, care mai zăboveau, în depărtare, pe povârnişul munţilor. Un prizonier, fugit de la ei, povesteşte că turcii trebuiau să trimită un detaşament, ca să ne ia pe neaşteptate, şi că ei înaintează pe furiş. Toată ziua, am străbătut două leghe româneşti, numai târziu, în noapte, au intrat trupele noastre în tabără. În ziua aceea, am făcut un scurt popas lângă Văşcăuţi.

*

Hoarda polonezi batalie

Scenă de război

*

Duminică, 6 octombrie. După prânz, am pornit la drum şi am trecut râul Siret, dincolo de oraşul Siret, şi am făcut o scurtă oprire, la o jumătate de leghe de acolo, lângă Camenca. Curierul ne-a adus, astăzi, vestea cuceririi Budei şi a fugii marelui vizir Suleiman Paşa.

*

Ieniceri turci

Ieniceri turci

*

Luni, 7 octombrie. Am pornit la drum, de dimineaţă, pe drum nu se vedea mare lucru. Am făcut un popas lângă Carapciu…

*

Miercuri, 9 octombrie. Am pornit de dimineaţă. Am mers o leghe şi m-am oprit lângă Jadova. În urmă nu se vedea nici măcar un câine.

*

Joi, 10 octombrie. Am pornit de dimineaţă, împărţiţi în trei corpuri, pentru a străbate bucovina (aici, în sensul de pădurice de fag, spre deosebire de formulările în care se vorbeşte de „marele codru al Bucovinei”, unde este indicată o regiune geografică – n.n.). Domnul castelan al Cracovinei mergea, pe dreapta, înspre Prut, în direcţia Costeşti, regele şi hatmanul, în centru, în direcţia Uzkie, lituanienii mergeau spre Bruszitza. Am făcut un scurt popas lângă Stănăuţi (Stăneşti pe Ceremuş – n.n.), tot împărţiţi, căci infanteria şi convoaiele armatei rămăseseră aproape toate în urmă.

*

Leşii, în război

Leşii, în război

 

Vineri, 11 octombrie. Am aşteptat mult timp să sosească trăsurile şi infanteria, apoi am pornit la drum şi am făcut un scurt popas, la un sfert de leghe de la Călineşti (pe Ceremuş – n.n.)…

*

Duminică, 13 octombrie. Am pornit la drum şi ne-am oprit lângă Orăşeni, unde se ţineau, odinioară, târgurile sau bâlciurile moldoveneşti” (Călători, VII, pp. 433-435).

*

Provincia geografică Bucovina, de peste un deceniu, era frământată de oşti polone, tătare, turceşti şi căzăceşti, dar şi timpul acesta venea după vremuri la fel de vrăjmaşe şi de pustiitoare.

*

Nu-i nevoie de prea multă imaginaţie, pentru a desluşi suferinţele pământenilor din acest nord de ţară românească a Moldovei.


Cucerirea Hotinului, în letopiseţul moldovenesc

Bătălia de la Hotin, din noiembrie 1672

Bătălia de la Hotin, din noiembrie 1672

 

Cum Miron Costin, mare logofăt al Moldovei, se afla, în noiembrie 1672, alături de marii boieri ai ţării, în tabăra lui Ştefan Petriceicu Vodă, de la Hotin, relatarea din letopiseţ a fost scrisă de Ion Neculce, care foloseşte, cât se poate de străveziu, mărturiile poloneze din campanie, pierzând informaţii, dar aducând tot felul de amănunte, care s-au transmis, cu legenda de rigoare, din om în om.

Ostaşi moldoveni

Ostaşi moldoveni

 

Neculce susţine că între poloni şi voievozii moldovean şi muntean ar fi existat o înţelegere secretă anterioară asediului Hotinului, pusă în practică cu ocazia primei ieşiri a cavalerii turceşti din fortificaţii, când moldovenii şi muntenii s-au împreunat cu armata polonă:

*

„A stat domn Petriceicu Vodă la leatul 7180 (1672) şi dacă, s-a aşezat domn, a rămas, cu oastea sa, la Hotin, pentru grija podului şi a Cameniţei, până-n postul Crăciunului. Apoi a venit la Iaşi, în scaun.

*

Iar în primăvară, a venit împărăţia până la Obluciţa şi a trimis pe Hussein-paşa, cu oşti, la Hotin. Mers-a şi Petriceicu Vodă, cu oastea şi cu toţi boierii săi, şi domnul muntenesc Grigore Vodă, iar cu oastea sa, la Hotin, iar la Ţuţora a stătut caplan-paşa, cu oastea turcească.

*

Stema regală poloneză

Stema regală poloneză

Atunci, leşii, gătindu-şi oaste, a venit asupra turcilor, la Hotin, Sobieki, hatmanul coroanei, care, pe urmă, a fost şi crai, şi cu Sinavski, hatmanul polonez, cu frumoasă oaste. Iar Mihail, craiul leşesc, era, cu toată puterea sa, la Lvov.

*

Turcii, văzând că vine oaste asupra lor, făcut-au şanţuri pe lângă cetatea Hotinului şi au intrat în şanţuri, iar moldovenii şi cu muntenii, deoparte, în alte şanţuri, înconjuraţi. Iar ei, precum cei cu nevoi, s-au sfătuit între ei, Grigore Vodă cu Petriceicu Vodă, să se închine la leşi, să stea cu toţii să bată pe turci, ca să nu apuce a se aşeza în cetatea Hotinului paşa, precum s-a aşezat în Cameniţa. Că, aşezându-se în Hotin paşa, deci în Moldova, n-are de ce mai domni domn. Şi, ajungându-se cu leşii, ei îi cheamă să vină mai curând, că ei încă vor ţine cu dânşii, asupra turcilor.

*

Deci leşii au primit, cu bucurie, şi îndată s-au pornit asupra Hotinului.

Jan Sobiecki

Jan Sobiecki

 

Hussein-paşa, ce era saraschier, cu alţi paşi, ce erau în Hotin, înţelegând că vine oaste leşească asupra lor, se sfătuiră cum ar tocmi oastea, acolo, în şanţuri – pedestrimea, şi cum ar tocmi călărimea în afara şanţurilor, să se bată cu leşii. A chemat şi pe domni, pe Grigore Vodă şi pe Petriceicu Vodă, la sfat, să vadă cum ar socoti şi ei.

*

Grigore Vodă şi cu Petriceicu Vodă se rugau lui Dumnezeu şi aşteptau să vadă mai degrabă izbânda leşilor asupra turcilor, ca să nu se poată aşeza turcii în Hotin.

*

Zis-a paşa acestor domni, după ce au venit la dânsul:

*

„Marele şi puternicul împărat ne-a trimis, cu oaste, la această cetate, la Hotin, cu puterea sa cea nebiruită, să ţinem locul şi cetatea aceasta şi să purtăm de grijă, şi de ajutor să fim cetăţii Cameniţei, care este, de curând, luată, din norocoasa campanie a împăratului nostru, ce s-a plimbat până aici, ca să fie raia Ţara Moldovei, ce este sub ascultarea împărăţiei. Să fim de ajutor în apărarea dinspre leşi, aflându-se leşii neprieteni împărăţiei, în această margine. Acum, cum socotiţi să tocmim oastea, pedestrimea şi călărimea, să putem lua izbânda neprietenilor, celor ce vin acum asupra noastră cu oşti?“.

*

Începutul bătăliei, la Hotin

Începutul bătăliei, la Hotin

*

Iar Grigore Vodă a răspuns paşei şi a zis:

*

„În aceasta, nu pot sfătui într-alt chip, decât că oastea puternicului împărat, fiind deprinsă la loc larg, călăreşte să dea război, foarte este tare şi cu nădejde de izbândă, fără de nici o sminteală, iar din şanţuri este cu grijă a se lupta cu neprietenii cei dinafară. Că de multe ori se iveşte prilejul ca cei dinafară să-i înconjure pe cei dinlăuntru şi-i ţin închişi şi-i flămânzesc, şi pe urmă, de nevoie, se închină şi cad în mâinile vrăjmaşilor lor, fără nici un război. Ci eu socotesc să ieşim, de aici, cu oastea, să lăsăm cetatea Hotinului şi să ne pogorâm, în jos, pe Prut, unde vom alege loc larg şi bun de bătălie. Şi, de vom vedea că nu putem sta împotriva neprietenilor, vei trimite, măria ta, de o veni şi Kaplan Paşa, cu oaste, de la Ţuţora, şi-i vom bate“.

*

Iar seraschierul-paşă, dacă a auzit pe Grigore Vodă zicându-i să lase cetatea, să iasă la loc larg cu oştile, s-a mâniat atât de tare pe Grigore Vodă, încât a scos hangerul, să-l lovească, să-l omoare, şi a răcnit, de i-a zis că pentru cetatea aceasta l-a trimis pe dânsul împăratul.

*

Iar Grigore Vodă, cu Petriceicu Vodă, s-au îngrozit şi de sârg au ieşit, de sub cort, afară. Şi cum s-au dus la otacul lor, îndată au trimis solie la leşi, să vină mai curând, să nu zăbovească.

*

Tatari cazaci

*

Venit-a oastea leşească aproape de Hotin, unde îşi aşeză tabăra, tocmind oastea pe orânduiala lor de război. Ieşit-au şi turcii, cu oaste aleasă de călărime, din şanţuri, şi Petriceicu Vodă, cu moldovenii, şi Grigore Vodă, cu muntenii. Şi, începând războiul, mergeau turcii cu năvală asupra polcurilor leşeşti, iar leşii, încet păşind, opriră năvala turcilor. Şi stând leşii vitejeşte, s-au şi închinat Petriceicu Vodă şi cu Grigore Vodă, împreună cu oştile lor, la leşi, şi s-au amestecat cu leşii şi au şi început, cu toţii, asupra turcilor a-i tăia.

*

Hotin nou 1

Călărimea turcilor, văzând asta, n-a mai avut vreme să facă năvală asupra leşilor, ci numaidecât a intrat în şanţuri, lângă pedestrimea lor, ca să se apere, iar steagurile husăreşti, păşind înainte, au intrat în şanţurile turceşti şi, după dânşii, cealaltă oaste. Şi au şi început a-i tăia pe turci, încât n-au mai putut să se mai îndrepte turcii. Şi au şi purces în risipă.

*

Unii au apucat pe podul ce era peste Nistru, sub cetatea Hotinului, alţii, prin Nistru, şi se înecau, alţii, pe sub cetate, de pe stânci săreau, de se zdrobeau. Şi podul încă s-a rupt de năvala turcilor, la mijlocul Nistrului, de s-au înecat mulţime de turci. Numai câţi au apucat, cu paşa înainte, de-au trecut asupra Cameniţei, atâţi au hălăduit.

*

Hotin nou 2

Pierit-au optsprezece mii de turci. Umplutu-s-au leşii şi moldovenii şi muntenii de cai turceşti, şi de haine, şi de arme, şi de bani, şi de alte lucruri bune.

*

După ce au făcut leşii această izbândă, chemat-au pe aceşti domni, de s-au sfătuit să purceadă, în jos, să treacă Dunărea, în Ţara Turcească. Şi au orânduit pe moldoveni şi pe munteni să meargă înainte, pe Prut, să le fie de strajă şi să strângă oştii zahareaua. Şi, cu acea socoteală, au purces domnii, în jos, pe Prut, iar leşii, aşteptând să le mai vină oaste, pe urmă au luat-o, de la Hotin, pe sub codru, asupra Toporăuţilor, întru întâmpinarea celeilalte oşti, ce venea dinspre Sneatin, ca să se împreuneze cu toată oastea, la un loc, să purceadă, în jos, precum le era sfatul.

*

Tatari 3Deci, domnii au trecut Prutul, pe la Zalucie, în aceastălaltă parte şi, de acolo, s-au despărţit. Petriceicu Vodă a mers la satul lui, la Tătărăşeni, şi, de la Tătărăşeni, a luat-o, pe sub codru, asupra Iubăneştilor, întru întâmpinarea leşilor, iar Grigore Vodă a luat-o în jos, că nu avea într-alt chip cum face, că-i erau doamna şi coconii în Ţarigrad, în mâna turcilor.

*

Hatmanii leşeşti, văzându-l pe Grigore Vodă că a luat-o în jos, şi calea nu-i era într-acolo, au trimis un domn, să-l întrebe pe Grigore Vodă de ce merge pe acolo, că calea oştii nu-i într-acolo. Iar Grigore Vodă a dat seamă, către acel domn, că merge să dea ştire ţării să nu fugă, nici să se bejenească, şi să orânduiască conace pentru treaba oştii. Că într-alt chip nu are pe unde merge, că se vor speria oamenii şi se vor bejeni, şi nimic nu vor găsi hrană de treaba oştii. Şi acest răspuns a luat acel domn leşesc şi s-a întors la hatmani” (Neculce, pp. 47-50).

 *

Tatari 2

*

Încărcaţi cu prăzi uriaşe, dar încă tremurând de frica seculară faţă de turci, boierii moldoveni, în frunte cu Miron Costin, şi-au părăsit domnitorul şi, trimiţând solie, au plecat, apoi să se închine turcilor, aşa cum deja procedase Grigore Vodă, al cărui scaun domnesc fusese încredinţat, între timp, lui Duca Vodă. Vizirul, deşi prinsese zvonurile despre trădarea lor, îi iartă pe toţi, numai bietul Ştefan Petriceicu fiind mazilit şi înlocuit cu Dumitraşco Cantacuzino, voievodul care avea să distrugă, pentru totdeauna, cetăţile Neamţ şi Suceava.

*

Rămas singur, doar cu hatmanul Hăbăşescul, Ştefan Petriceicu s-a întâlnit cu polonii lângă Cernăuţi, însoţindu-i în tentativa de campanie asupra Moldovei, întreruptă în postul Crăciunului, şi din pricină că tocmai murise, în 10 noiembrie, „cu o zi înainte de câştigarea bătăliei, regele Poloniei, Mihail Wisnioweski, dar şi din cauza aşezării tătarilor în ţară, ca sprijin pentru Dumitraşco Vodă. Iar tătarii, „ca lupii într-o turmă de oi, s-au aşezat la iernatic pin sate”, asuprindu-i „pe oameni, din Prut, până în Nistru şi mai sus, până în apa Jijiei, nimănui nefiindu-i nici o milă de săraca de ţară”, care era, acum, ca şi „cum ar fi fost fără domn”, victimă a tuturor blestemăţiilor. Nu chiar a tuturor, pentru că, peste câţiva ani, în 1685, avea să înceapă epoca zvârcolită a lui Jan Sobiecki (Sobieski, cum îi scriu numele cronicarii moldoveni).

*

Tatari 1*

Campania din 1685 începea, la sfârşit de septembrie, iar în 12 octombrie, Philippe le Masson du Pont consemna o informaţie, care ţine de obişnuinţele cancelariei polone, extrem de importantă:

*

„Marele codru al Bucovinei are peste 30 de leghe în lăţime şi aproape tot atâta în lungime. Începe de la munţii Carpaţi şi merge până la fluviul Nistru.

*

În cuprinsul acestor păduri, se găsesc goluri mari, odinioară foarte populate şi bine lucrate. Se pot vedea multe livezi, sădite cu pomi care fac poame minunate. Primăvara, când aceşti pomi sunt încărcaţi de flori, culoarea albă a florilor, amestecată cu verdeaţa celorlalţi copaci, oferă o privelişte încântătoare, mai ales când se află pe o coastă, de unde pot fi mai bine văzuţi. Şi aşa este în toate pădurile de la aceste hotare.

*

Se cunosc locurile pe care le ocupaseră, odinioară, satele şi celelalte locuinţă, după pometele sau plantele care se găsesc acolo, ca pepeni de mai multe feluri, castraveţi şi altele, care se înmulţesc prin seminţele lor.

*

Din Carpaţi, care înaintează foarte departe în această pădure, se desprinde un şir de munţi. Din acest şir, izvorăsc mai multe râuri, care o scaldă, în mai multe locuri, şi sapă, acolo, multe defileuri şi pasuri anevoioase. Cel mai mare din aceste râuri este Prutul, care ajunge acolo şi mai mare, îmbogăţindu-se cu apele celorlalte râuri, care se varsă în el. Acest râu, după ce străbate Moldova, îşi duce apele în Dunăre, aproape de vărsarea ei în Marea Neagră…

*

Armata, după ce a străbătut, de-a curmezişul, aproape două treimi ale acestei păduri, şi-a aşezat tabăra într-una din acele poieni mari, de care am pomenit, şi care avea un circuit de mai multe leghe. Aici a stat două zile, pregătindu-se să ridice tabăra a treia zi” (Călători, VII, pp. 287, 288).

*

Că Bucovina însemna, de veacuri, o provincie geografică moldavă, numită aşa doar de polonezi, nu şi de moldoveni, care, după reforma administrativă a lui Alexandru cel Bun, rareori o menţionau, echivoc, doar în hotarnice, am probat-o, pe baza mărturiilor călătorilor străini, într-un material separat, dar o să revin, la finalul „descâlcirilor” de mărturii uitate, cu un probatoriu separat.


Asediul şi cucerirea Hotinului, în noiembrie 1673

Sobieski oaste turca

+

După moartea lui Timuş, Bucovina geografică îşi trage pe cer ceţurile tainice ale existenţei preistorice tradiţionale. Nu o mai vizitează nimeni, nu o mai mărturiseşte nici un condei. Se mai rătăceşte, arar, prin ţinuturile noastre, doar câte un misionar catolic (în noiembrie 1670), de soiul lui Giovanni-Battista del Mote Santa Maria, preocupat doar de bunurile catolicismului şi vorbind arar şi despre străbunii noştri nemărturisitori.

+

„Suceava: Biserica este făcută din zid, dar a fost pârjolită de tătari; acum este restaurată. Are vii şi are şi bani în oraşul Cotnari, şi Cotnărenii îngrijesc acele bunuri. Ca paroh este acolo Don Giorgio Gross, fiu al oraşului Baia, elev al sacrei congregaţii; ca venit anual, îi dau 50 de taleri imperiali. Acea biserică are potire şi o cruce de argint; în acel oraş sunt numai două case de catolici.

+

Baia: biserica este construită din zid şi înăuntru se află cinci altare bine rânduite, au destule odăjdii de altar, două cruci de argint, şi au vii la Cotnari. Ca paroh este părintele prefect apostolic Vito Piluzzi, care a rămas acolo 18 ani; are 80 de taleri imperiali pe an ca „elemosină” de la biserică; mai înainte, mai era încă o obligaţie de două slujbe pe săptămână, înfiinţată de un preot din familia lui Gross, de unde veneau 18 taleri imperiali pe an, dar acum, fiind vorba de un preot din acea familie (Grigore Gross), acela se bucură de acea fundaţie; în acel oraş sunt 40 de case de catolici” (Călători, Vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 217).

+

Sobieski portretAbia în noiembrie 1673, când polonii marelui hatman Jan Sobieski, prin „pădurea Bucovinei” (Călători, VII, p. 280), care „constă dintr-o serie de defileuri, secretarul regal, francezul Philippe le Masson du Pont, începe să scrie importante mărturii.

+

„Hotinul este… aşezat pe malul drept al fluviului (Nistru), între două stânci; noi nu am găsit acolo decât câteva biserici ortodoxe ruinate şi vreo 30 de case, cu o cetate de demult, de formă pătrată, având în părţi patru turnuri mari, în stare bună, şi aşezată pe o stâncă, pe care o ocupă în întregime; la dreapta, începe un perete stâncos foarte înalt, care slujea de zid de apărare pentru acest oraş; când se apropie stânca de fluviu, urmează, paralel cu el, pe o întindere de peste o leghe; apoi pătrunde destul de adânc în interior, rămânând tot atât de abrupt, astfel că acest lanţ de stânci închide o mare întindere dreptunghiulară, absolut inaccesibilă pe trei dintre laturile sale.

*

Acest loc atât de prielnic era ocupat de turci. Ei au întărit şi latura a patra a patrulaterului, de la vârful unei stânci, până la cealaltă, printr-o întăritură puternică, acoperită cu iarbă, la care lucrează de mai multe luni.

*

Sobieski batalie 4

*

Podul de peste Nistru al duşmanilor era apărat, dinspre tabăra lor, de cetatea despre care am vorbit şi, dinspre Podolia, de o fortăreaţă pătrată, cu patru turnuri rotunde, la mijlocul fiecărei curtine (partea de zid dintre două bastioane), fiind pe de-a-ntregul acoperit cu dulapi de stejar, atât pe dinafară, cât şi pe dinăuntru, în felul digurilor exterioare de la Dunquerque, având, deasupra ambelor porţi, două pavilioane, făcute tot din lemn. Se poate spune că această lucrare nu era lipsită de frumuseţe.

*

Sobiski calarePe sub stânca din dreapta, pe malul fluviului, se afla o tabără mai mică, despărţită de cea mare prin aceeaşi stâncă; ea era foarte bine întărită şi ocupată de 5.000 de călăreţi munteni şi moldoveni, trupe creştine, de religie ortodoxă, şi, din această cauză, ele nu sunt primite niciodată de turci în chiar tabăra lor.

*

Duşmanii avea din belşug toate cele de trebuinţă pentru întreţinerea oamenilor şi a cailor. Seraschierul (Hussein Paşa) sau generalul duşmanilor, unul dintre cei mai viteji şi mai încercaţi din împărăţie şi care fusese format la Kropoli în arta războiului, aflând de înaintarea armatei polone, poruncise să se aducă în tabăra lui tot ceea ce se găsea pe câmp, pe o rază de 10-12 leghe, astfel că polonii erau lipsiţi de toate, pe când duşmanii aveau mai mult decât le trebuia.

*

În consiliul care s-a ţinut în noaptea de 9 spre 10 noiembrie, Paz, mare voievod al Lituaniei, s-a opus hotărât propunerii lui Sobieski de a lupta a doua zi. Acest general vitează şi încercat făcuse o recunoaştere foarte amănunţită a taberei şi a întăriturilor duşmanului, care i se păruse la adăpostul oricărui atac şi care mai era, de altfel, apărate de peste 80.000 de oameni, cei mai viteji din împărăţia turcească şi având şi 70 de tunuri. El a susţinut, deci, că ar fi un act de o îndrăzneală condamnabilă să fie expuse nişte trupe adunate în grabă, neoţelite şi dintre care cea mai mare parte nu dăduse niciodată ochii cu duşmanul, şi care, totuşi, alcătuiau întreaga forţă armată a republicii; n-a uitat nici lipsa de furaj, de care suferea oştirea, într-un anotimp atât de înaintat, şi care abia îi ajungea ca să se apropie de hotare…

*

Sobieski husar polon

Sobieski hotărăşte, totuşi, să dea bătălia.

*

Vineri, 10 ale lunii noiembrie, trupele polone au ieşit din tabăra lor şi s-au răspândit la posturile lor, în ordinea de luptă hotărâtă din ajun. Ele ocupau tot terenul, în faţa luncii întărite a taberei dreptunghiulare a duşmanilor, între cele două capete de stânci, acesta fiind singurul loc accesibil pentru un atac. Armata Coroanei se afla la dreapta şi cea a Lituaniei la stânga, potrivit tradiţiei.

*

Când cele două armate s-au apropiat de duşmani, în această ordine, s-a arătat, deodată, domnul Moldovei (Ştefan Petriceicu, 1672-1673), precedat de un gornist, cerând să vorbească cu Sobieski. Cuvintele sale au fost puţine; l-a rugat să-i îngăduie să-şi alăture trupele sale armatei polone, ca să ajute la înfrângerea unui tiran, sub al cărui jug se istoveau muntenii şi moldovenii, de atâta vreme.

*

Propunerea domnului l-a uimit, la început, pe marele hatman, care se temea ca planul acesta, de a părăsi pe turci şi de a se uni cu polonii, să nu fi fost pus la cale împreună cu seraschierul, pentru a strecura, printre trupele noastre, 5.000 de duşmani, în loc de prieteni şi aliaţi. Totuşi, găsind Sobieski că era prea multă sinceritate în fapta moldoveanului, care venea el însuşi să se predea, fără a căuta nicidecum să se păzească, l-a primit cu multă cinste şi i-a făgăduit protecţia republicii, şi pentru el, şi pentru ţara lui.

*

Sobieski 1O clipă după aceea, muntenii şi moldovenii puteau fi văzuţi cum se sârguiau să-şi alinieze rândurile, cu tot focul cel mare al turcilor, care băgaseră de seamă că un corp de trupe atât de mare trecuse la duşman. Marele hatman i-a răspândit în lina a doua şi a treia a oştirii sale.

*

Nu se pot arăta strigătele de bucurie ale trupelor polone şi mulţumirile aduse lui Dumnezeu, Domnul Oştilor, pentru un ajutor atât de neaşteptat. Nu a fost tot astfel cu tabăra otomană, unde se blestema, cu urlete îngrozitoare, răscoala acestor supuşi ai împărăţiei, care trăiau, de atâţia ani, în atârnarea ei.

*

Armata creştină îşi păstra nădejdea că seraschierul, văzând cu cât era mai puţină la număr, faţă de cea pe care o comanda el, nu va rămâne să ne aştepte în tabăra sa, ci va ieşi la loc deschis, pentru a da lupta cu noi.

*

Dar turcul, voind să tragă folos din toate împrejurările ce-i erau prielnice, a rămas în tabăra sa şi ne privea, de după întăriturile sale, fără să iasă.

*

Toată ziua a fost folosită de o parte şi de alta pentru trageri puternice de artilerie. Marele hatman a stat călare tot timpul, cercetând frontul armatei sale, aşteptând momentul prielnic pentru a porni atacul. După amiază, am văzut cum treceau, pe pod, mai multe cămile şi tot felul de echipaje; unii chiar îl asigurau pe Sobiski că duşmanii ar avea de gând să se retragă, voind să pună Nistrul între cele două oştiri, dar, după o recunoaştere făcută de el însuşi, şi-a făcut o altă părere şi a spus că seraschierul voia numai să descurce locul şi să mai golească tabăra, plină de o mulţime de corturi, dintre cele mai frumoase.

*

Sobieski batalie 2

*

Noaptea a fost foarte supărătoare, din cauza topirii zăpezii, care tot cădea mereu. Dar în ciuda acestui neajuns, cele două armate au rămas la posturile lor, atât duşmanii, cât şi polonii, neîngăduindu-se nimănui să se depărteze. Sobieski însuşi a dat pildă ostaşilor săi şi nu a vrut să i se întindă un cort, pentru a se pune la adăpost, pe o noapte atât de cumplită; el a petrecut-o ba stând aşezat pe un afet de tun, ba plimbându-se, pentru a nu degera pe acel frig cumplit.

*

La 11 ale lunii noiembrie, în ziua Sfântului Martin, înainte de răsăritul soarelui, marele hatman a poruncit să se pregătească un altar, pentru a se sluji liturghia. În timp ce se îndeplinea acest ordin, zorii zilei îngăduindu-i să desluşească bine lucrurile, a băgat de seamă că rândurile şi coloanele duşmanilor se răriseră mult; se vedeau, pe parapet, acelaşi număr de steaguri, dar mult mai puţini ieniceri pe întărituri, pentru apărarea lor.

*

Sobieski batalie 1

*

Semnalând acest lucru ofiţerilor care se aflau lângă el, le-a spus că turcii, mult mai pregetători decât polonii, fiind obosiţi, după 24 de ceasuri de aşteptare, în formaţie de luptă, şi neputând crede, de altfel, că cineva ar putea îndrăzni să-i atace, în timpul zilei, se duseseră unii să doarmă şi să se odihnească, iar alţii să mănânce şi să se întremeze, şi că a sosit, în sfârşit, clipa pe care o aştepta el, de atâta vreme.

*

A poruncit, îndată, aghiotanţilor săi să cutreiere toate liniile şi să le ducă ordinul de a da atacul îndată, iar el, fără a mai aştepta să fie precedat de ceva trupe, s-a aşezat în fruntea regimentului său de dragoni şi a pornit în jos, până la întărituri. Îndată a putut vedea o agitaţie grozavă în tabăra duşmanilor, care fugeau în toate părţile, spre posturile lor; armata creştină făcea tot aşa, pentru a ataca întăritura şi a-i alunga de acolo. Dragonii, de care am mai amintit, îşi croiau drum cu securea şi, după ce au ajuns la parapet, doi ofiţeri francezi l-au ajutat pe marele hatman să-l escaladeze, unul ţinându-l de o mână şi celălalt împingându-l din spate.

*

Niciodată nu s-au luptat nişte trupe cu mai multă vitejie ca acest corp de dragoni, dar niciodată trupele nu au avut o pildă mai frumoasă ca aceea pe care le-a dat-o Sobieski; a susţinut cu dârzenie atacurile reînnoite ale duşmanilor; cam acelaşi lucru se petrecea şi în celelalte puncte şi fiecare căuta să urmeze exemplul strălucitului său general.

*

Jablonowski, pe atunci palatinul Rusiei (Roşii, provincie din sudul Poloniei – n.n.), care comanda o parte din cavalerie, a făcut, în fruntea trupelor sale, un ocol prin tabăra pe care o părăsiseră moldovenii, pentru a ajunge la capătul stâncii, pătrunzând, de aici, cu cavaleria sa, în ciuda împotrivirii duşmanilor. Infanteria, care a săvârşit pretutindeni minuni de vitejie, după ce a cucerit cea mai mare parte din întăritură, a întors tunurile duşmanilor împotriva acestora şi a înlesnit pătrunderea în tabără a restului cavaleriei. Atunci i s-a adus un cal marelui hatman, care luptase pe jos, timp de aproape un ceas.

*

După ce a pătruns toată cavaleria în acea tabără, lupta s-a înteţit pretutindeni. Trupele care se aflau cel mai aproape de locul în care comanda Sobieski, unindu-se cu ale sale, înaintau împingând duşmanii, pe care îi aveau în faţă, spre mijlocul taberei, deşi numărul lor sporea din clip în clipă.

*

Focul luptei nu l-a împiedicat pe marele hatman de a se gândi la toate; a poruncit baronului de Behain, un francez, colonel de dragoni, să meargă, în fruntea celor trei regimente, la malul fluviului, pentru a pune stăpânire pe podul duşmanilor şi a zdrobi pe toţi acia care ar încerca să scape cu fuga.

*

În tabără urma, acum, un măcel îngrozitor, polonii, îndârjiţi de pierderile din trecut şi, mai mult, de tratatul de la Buczacz (din 1672, prin care Polonia ceda Turciei Podolia, iar cazacilor – Ucraina), se luptau cu o furie şi o înverşunare fără pereche; dar, în ciuda succeselor lor, marele hatman era cât pe ce să-şi piardă viaţa, în mijlocul victoriei.

*

Când duşmanii, împinşi cu atâta furie, din toate părţile, au văzut că sunt pierduţi – un corp de 6.000 – 7.000 de călăreţi şi-a croit drum, pe la capătul stâng al stâncii, şi a încercat să iasă în câmpie, pentru a fugi. Trupele din Lituania l-au atacat şi l-au împiedicat să se retragă; a fost, aşadar, silit să intre din nou în tabără şi, încercând să fugă prin altă parte, a dat peste o ceată puţin numeroasă, care lupta alături de Sobieski; aceasta era să fie zdrobită sub copitele cailor, dar groaza, punând stăpânire pe minţile duşmanilor, aceştia, în loc de a folosi această împrejurare prielnică, s-au aruncat din vârful stâncilor, nemaiscăpând nici unul dintre ei. Este adevărat că nu le mai rămăsese nici loc de retragere.

*

Sobieski turci

*

Pătrunderea trupelor lituaniene în tabăra duşmanilor a pus vârf nenorocirilor lor şi le-au adus pieirea; ei n-au mai opus decât o slabă rezistenţă. S-a făcut un măcel îngrozitor, trupe întregi de cavalerie şi de infanterie au fost împinse, din vârful stâncilor, în prăpastia, în care se vedea o mulţime nesfârşită de oameni şi de cai, îngrămădiţi unii peste alţii, până la o înălţime de mai multe suliţe. Au putut scăpa numai doar aceia care s-au retras chiar de la începutul bătăliei, pe unele poteci, printre stânci.

*

Unii au folosit podul, pentru a trece Nistrul, şi alţii s-au aruncat în apă; dintre aceştia din urmă, cei mai mulţi s-au înecat în acest fluviu, care este foarte larg şi foarte repede. Duşmanii au fost lipsiţi şi de acest singur mijloc de scăpare, de îndată ce colonelul Behain, în fruntea celor trei regimente, pe care i le încredinţase marele hatman, a pus stăpânire pe pod.

*

Temându-se de a fi izgonit de acolo de forţe superioare, acest viteaz ofiţer a pus să fie desprinse din pod primele şase sau şapte bărci, pentru a împiedica definitiv retragerea duşmanului. Un mare număr de turci, care alergau, din toate părţile, spre pod, neştiind ce se petrecea acolo, au fost măcelăriţi cu lovituri de baltag de cele trei regimente despre care am vorbit.

*

A fost una dintre cele mai înfiorătoare privelişti care s-au văzut vreodată: o oştire de peste 80.000 de luptători, aflată într-un loc închis, din toate părţile, de stânci înalte, măcelărită în parte de mâna soldaţilor, mii de călăreţi îngroziţi azvârlindu-se, din vârful acelor stânci” (Călători, Vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, pp. 281-285).


„Asediul Cetăţii Suceava”

Cazacii lui Timuş Hmelniţchi

Cazacii lui Timuş Hmelniţchi

 

Asediul Cetăţii Suceava, în anul 1653, de către trupele lui Gheorghe Ştefan, mai beneficiază de o mărturie, una mult mai amănunţită, cea a secretarului Patriarhului Antiohiei, Paul de Alep.

Cazaci, tecând Nistrul

Cazaci, tecând Nistrul

 

„În dimineaţa de luni a postului Maicii Domnului, cazacii şi Timuş, fiul lui Hmelniţchi, au trecut Nistrul, care este hotarul dintre cazaci şi Moldova. Ei au măcelărit pe ungurii şi moldovenii care păzeau graniţele; s-au dus, apoi, în ajutorul Cetăţii Suceava. Ei şi-au aşezat tabăra în jurul zidurilor cetăţii şi au abătut cursul unei ape, care curgea în apropiere. Aveau douăzeci de tunuri.

 

Când noul domn a auzit de venirea lor, a părăsit cetatea şi i-a lăsat să intre; apoi, noul domn şi oştile sale s-au întors şi au împresurat cetatea. Ei aveau, atunci, peste patruzeci de mii de oameni, pe când cazacii nu aveau decât paisprezece mii…

Gheorghe Ştefan, portretul voievodului înrudit cu Eminescu şi autograful lui.

Gheorghe Ştefan, portretul voievodului înrudit cu Eminescu şi autograful lui. 

În jurul cetăţii, cazacii se luptau necontenit cu oastea noului domn. În fiecare zi, Timuş, fiul lui Bogdan Hmelniţchi, ieşea din cetate şi ucidea mii din cei ce o asediau. Nimeni nu putea să i se împotrivească, din pricina marii sale vitejii şi îndrăzneli cavalereşti. Într-o singură zi, a ucis cu mâinile lui o mie trei sute de germani, după spusele unor oameni vrednici de crezare, şi ei zăceau morman, în faţa lui, unii peste alţii. Ba trăgea din arcul său, cu mâna dreaptă, ba îl schimba în cea stângă, apoi lovea cu sabia; apoi, slobozea muschetul, astfel că mânuia armele cu amândouă mâinile, sub burta calului, şi îşi ucidea duşmanii.

 

Când a sosit aga visteriei şi capugibaşîul, care venise de la Istanbul, din partea sultanului, pentru a pune rânduială în ţară, ei s-a dus la noul domn, care asedia cetatea; au fost uimiţi de vitejia lui Timuş şi de virtuţile sale de călăreţ, şi s-au rugat lui Dumnezeu pentru el şi pentru tinereţile lui. Nimeni nu-l putea nimeri cu vreo lovitură de muschetă sau cu orice altă armă, căci era călăreţ încercat şi se întorcea ca fulgerul, pe spatele calului său.

 

Ce groază a insuflat el printre polonezi mari şi mici!

 

A ucis, cu mâna lui, câteva mii de duşmani, cum am aflat de la oamenii lui; tot după spusele lor, ar fi ucis, cu sabia şi cu mâna lui, şapte mii de evrei.

Cazaci, după pradă

Cazaci, după pradă

 

În fiecare zi, se aduceau la noi, la Iaşi, numeroase căruţe, încărcate cu mii de răniţi; din cauza mulţimii de morţi, pământul se ridicase de mulţimea lor.

 

În afară de aceasta, tunurile de sus, ale cetăţii, şi cele de jos, ale cazacilor, ucideau numeroşi ostaşi sau îi puneau pe goană.

*

În sfârşit, într-o zi, pe când Timuş stătea în cortul său, în cuprinsul taberei, şi bea, el a fost lovit la picior de o ghiulea de tun, trasă de duşmanii săi, polonii, care veniseră în ajutorul lui Ştefan, noul domn, din ură pentru duşmanii lor, Bogdan Hmelniţchi, fiul său şi cazacii. Ei ţintiseră şi l-au nimerit. A fost rău rănit şi, după câteva zile, a murit.

 

După moartea prinţului lor – ce spun? –, a leului care îi păzea, situaţia cazacilor, atât din afară, cât şi a celor din lăuntrul cetăţii, s-a înrăutăţit tot mai mult, iar cea a lui Vasile Lupu a ajuns fără putinţă de îndreptare.

Vasile Lupu şi familia lui.

Vasile Lupu şi familia lui.

 

În acea vreme, doamna şi toţi cei din jurul ei erau covârşiţi de necazuri, pentru că nu mai aveau nici ajutor, nici sprijin.

 

După ce i-au scos măruntaiele lui Timuş, l-au îmbălsămat şi i-au aşezat trupul într-un sicriu împodobit cu catifea, atât pe dinăuntru, cât şi pe dinafară, şi l-au îngropat.

 

Jalnica veste a fost dusă tatălui şi socrului său, Vasile Lupu. Înainte de a-şi fi dat sufletul, el primise vestea îmbucurătoare că soţia sa dăduse naştere la doi gemeni, dar el nu s-a bucurat, căci nu se împlinise încă nici un an de la căsătoria sa.

Războaiele vremii.

Războaiele vremii.

 

La Suceava, dărâmase mănăstirea armenească şi ucisese pe „vartabed”, pe preoţi, pe călugări şi pe toţi armenii care se adăpostiseră acolo. Cum ei erau peste măsură de bogaţi, el a pus mâna pe toate averile lor, pe lucrurile lor de preţ, pe aurul lor, pe mărgăritarele lor şi pe nenumăratele lor giuvaeruri fine; cât despre monetele de aur, erau două butii pline.

 

Moartea lui a fost un dezastru. Vai, cât de rău îmi pare de el şi de vitejia lui!

 

Când venise, pentru prima oară, în Moldova, el spusese domnului nostru patriarh: „Eu nu am venit numai să cuceresc scaunul socrului meu, ci pentru a mântui marea biserică din mâinile duşmanilor!”. Cititorul va înţelege acest grai.

Cazacii

Cazacii

 

O foamete mare i-a copleşit, atunci, pe cazaci şi pe toţi cei care se aflau înlăuntrul cetăţii; negustorii şi ceilalţi au ajuns să mănânce carnea cailor lor. Au ajuns în starea cea mai grea, căci nu le sosea nici un ajutor, nici de la Vasile Lupu, nici de la Bogdan Hmelniţchi.

 

În sfârşit, cazacii, copleşiţi de foamete, au cerut aman lui Ştefan, care l-a dat, sub prestare de jurământ. El le-a dat tot ce trebuia pentru ca să se întoarcă în ţara lor, în deplină siguranţă şi fără să le facă cea mai mică împotrivire.

 

Şi au luat cu ei sicriul prinţului lor, comorile lor, trupurile lor şi au plecat. În ţara cazacilor, i s-a făcut lui Timuş o înmormântare măreaţă…

Tătarii

Tătarii

 

După aceea, noul domn a intrat, prin predare, în stăpânirea cetăţii, cu tot ce se afla înăuntru, adică cu toate bogăţiile lui Vasile Lupu şi cu nenumăratele lui comori de aur şi de argint, arme, veşminte, argintărie, blănuri de samur, mărgăritare şi alte asemenea lucruri, pe care nu le aveau nici regii…

 

Apoi, noul domn a scos din cetate pe doamna şi pe fiii ei, şi pe toţi boierii şi dregătorii. După ce a jurat că îi va lăsa în viaţă, noul domn şi-a călcat jurământul: a ucis pe cei mai mulţi din ei şi a ţinut pe doamnă şi pe copii ei închişi într-un sat, pe care l-a înconjurat cu strajă, pentru ca nimeni să nu poată intra sau ieşi” (Călători, VI, pp. 96-101).

Vreme de război

Vreme de război

 

Despre suferinţele oamenilor din localităţile Bucovinei geografice, pe vremea aceea, călători străini şi cronicarii moldoveni nu povestesc nimic.

 

În fond, suferinţa nu înseamnă istorie.

 

 


Pagina 8 din 11« Prima...678910...Ultima »