BUCOVINA UNUI MAGHIAR | Dragusanul.ro - Part 2

László Gergely Pál: O istorie ciudată

Români din Ardeal, în 1838 – acuarelă de Stephen Catterson Smith.

Dacă ne apucăm să citim istoria Transilvaniei, scrisă de maghiari, și istoria Ardealului, scrisă de români, vom descoperi, cu surprindere, că nu seamănă între ele, de parcă ar fi fost vorba despre două lumi diferite și de pe alte planete, care se află la mare depărtare unul de celălalt. Așa se întâmplă când istoria este influențată de politică, și de ipocrizia unora de a scrie neapărat, pentru vreo lucrare, afirmare, avansare etc. Și ajungem la ce a zis un reputat savant, că: doua lucruri sunt infinite, universul și prostia umană.

László Gergely Pál, la mormântul scriitorului Sántha Alajos

*

  În mare, generația noastră a învățat la școală, că al doilea război mondial a început prin 1939, când armata hitleristă-fascistă a atacat mișeleşte Polonia. De fapt, a început când japonezii au invadat Manciuria. Urmează un lapsus până prin 1944, când conducerea bucureșteană s-a săturat de germani și a scurtat războiul cu 200 de zile. Acesta ar cam fi al treilea tratat la care s-a renunțat, mai elegant zis, unilateral, primul fiind cu bulgarii, prin 1877, al doilea cu Austro-Ungaria, în 1916.

*

   La mijlocul anilor 1980 era o întrunire în Germania, unde un general, pe nume Iliescu, s-a lăudat cu aceste fapte, cu sacrificiul adus pentru scurtarea războiului. Și a fost întrebat de un general german: dar cu cât s-a lungit războiul, că ați participat trei ani alături de noi împotriva sovieticilor? Și s-a așternut liniștea, că nimeni nu a făcut asemenea calcule.

*

    Am mai învățat, că armata horthysto-maghiară a făcut prăpăd în Ardealul de Nord, dar nu ne-a zis nimeni ca s-a tras asupra lor, la intrarea în sate, şi că, în acea perioadă, erau aliați și armata horthysto-hitleristă-maghiară, și armata mussolonisto-fascistă-italiană, și armata antonesciană-hitleristă-română. Că nicio armată din acestea nu era pregătită și instruită pentru ce urma: iarnă fără echipament adecvat și o pușcă la patru oameni, eventual și câteva gloanțe, dacă se rugau frumos.

Descălecatul maghiarilor

Oare de ce elita românească a sfârșit în pușcării sau în exil: Maniu, Cioran, Caragiale, Cuza, Bălcescu și alții. La începutul revoluției pașoptiste, românii și ungurii erau în aceeași tabără, pe urmă s-a schimbat ceva. Singurul care a înțeles substratul a fost Bălcescu, dar nici căposul de Kossuth, nici celălalt căpos, feciorul lui Iancu, nu i-au dat ascultare. Și au pus austriecii jugul pe amândoi. Iancu nu a fost condamnat, și fluiera din poartă-n poartă, generalii maghiari au fost executați la Arad. De fapt doi dintre ei au fost maghiari, ceilalți nu.

Maghiari, în luptă

Și revoluționarul Francisc Rákoczi al II-lea a murit în exil, dar a fost dus în Ungaria de atunci, ceea ce nu se poate spune despre regina Elena, care, de aproape 40 de ani, își doarme somnul de veci în Elveţia. Măcar amanta e în țară.

Ajungem la iobăgie, unde, în funcție de cine-i scrisă lectura, aflăm că ba românii, ba ungurii au fost asupriți, exploatați etc. Și cine i-a exploatat? Păi, nobilii maghiari. Care jumătate din ei erau de origine românească, numai că au fost înnobilați de regii Ungariei și primiți printre aristocrați. Deci, cum ar spune unii, au avut parte de maghiarizare forțată. Puteau să refuze, dar nu au făcut-o. Cum nu a refuzat nici Eminovici sau Iminovici numele de Eminescu, nici Petrovic numele de Petőfi.

1874, Le tour du monde: Maghiari din Torotzko; desen Duvivier

Ăștia mici de prin popor mai puneau, de plictiseală, de câte o revoluție sau revoltă. Nu prea auzim de Budai Nagy Antal, în a cărui armată au luptat și unguri, și români, în 1437. Știm de Horea, zis și Nicola Ursu. Nimeni nu ne-a informat că, înainte de izbucnire, Horea a fost, aproape patru luni, la Wiena. Să trăiască un iobag în capitala Austriei, cu nu se știe ce bani, e un miracol. Poate s-a făcut vreo chetă printre ceilalți iobagi.

Familia, 1865 octombrie 25: Români din Ardeal, de lângă Mureş

În martie 1791, s-a întocmit prima variantă a lui „Supplex libellus Valachorum Transilvaniae”, care, în mare, a fost redactată de doi episcopi greco-catolici și de unul ortodox, la Wiena, având la bază opera sasului Samuel Klein, tradus în Micu, și tipărit la Claudiopolis de către celălalt sas, Martini Hochmeister. Atâta s-au inspirat de la francezi, că astăzi s-ar putea numi lucrarea plagiat. Iobagii din Ardeal, neavând de lucru, nu aveau altă treabă, prin secolele 16-17-18, decât să lupte pentru identitatea națională. Din când în când, mai veneau polonezii, rușii sau turcii prin zonă, făceau repede un harcea-parcea și plecau.

1874, Le tour du monde: Ţărani români din Transilvania; desen de L. Baader

Mihai, banul Craiovei, nu era un strateg slab, dar s-a lăsat păcălit de austrieci. A făcut și el prima unire a principatelor (Valahia, Moldova şi Ardeal), care, de fapt, a fost a doua. Prima fiind făcută de nestatornicul Sigismund Bathory. Și din Ardealul său de atunci nu făcea parte zona numită Partium și Banatul Sârbesc.

Cam prin secolul al 19-lea, a început lupta pentru ce a fost primul: oul sau găina? Unii nu puteau fi primii aici, în acea perioadă îndoielnică, căci erau încă departe de aceste meleaguri, ceilalți deja nu erau, cum a scris Al. Philippide, că nu existau destule peșteri să se fi ascuns de vreo 20 de popoare migratoare, în 4-500 de ani. Și dă-i cu argumente și contraargumente. Iată câteva aspecte din istoria Transilvaniei, care ori nu se spun, ori se spun strâmb.

Gogu Negulesco: Românii din Transilvania luați prizonieri de către conaționalii lor

Ştie cineva câte căsătorii mixte sunt în Ardeal? Copii aceia de cine aparțin? Noi, adulții, nu avem nicio vină dacă-i creștem în ură? Fanatici și uscături sunt peste tot. Dar ei se dezvoltă la fel ca bacteriile: dacă găsesc teren prielnic.


Cum vom apăra muzica rock de… „cruciaţi”

Luând în calcul nefericitele agresiuni „cruciate” din ultimii doi ani, săvârşite dezgustător de fascist de către nişte pohtitori de protopopiate ortodoxe sucevene, apoi de către nişte „fraţi” ai nu ştiu cărei biserici protestante, cu reşedinţă prin Burdujeni, dar şi probabilitatea exacerbării fascismului religios (recent, 200 de „fraţi” au cerut, printr-un memoriu, interzicerea „Simfoniilor de toamnă”, pe motiv că ar fi organizate de masoni – aiurea!), ţin să-i prevenim pe aceşti talibani ai intoleranţei că, în 2018, Bucovina Rock Castle se va apăra cu adevărat şi că pot încerca „cuvioşii” şi „fraţii” să se facă de râs doar dacă au 7.000 de euro pregătiţi, bani cu care să spele cerul nostru, al tuturor, de bezna clisoasă cu care vor să o acopere. Pentru că fiecare memoriu pe care îl vor mai depune, în dauna muzicii rock, va fi soluţionat şi de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi de către instanţele de judecată sucevene, cărora ne vom adresa pentru a cere combaterea intoleranţei şi a extremismului.

*

Nu-mi doresc să ajungem până acolo şi tocmai de asta ţin să-i previn pe cei câţiva „cuvioşi” şi „fraţi” cu minţişoarele obsedate de diavol că Bucovina Rock Castle nu va mai fi îngăduitoare cu intoleranţa fascistă a prostiei şi va lua cu adevărat atitudine.


GENS HUNGARICA UN BUKOVINAM…

Mulţi recunosc, mai ales cei de vârsta a doua, că ar trebui ţinut pasul cu viaţa asta galopantă, modernă şi avansată, dar sunt destui, care nu mai au puterea acestui sacrificiu, mai ales când rămân singuri.

Necesarul asigurării zilei de mâine, fuga după bani, avere sau mirajul occidentului, rup copiii la o vârstă fragedă din cuibul părintesc, şi-i aruncă printre străini, unde nu mai învaţă, nu-şi mai continuă studiile, în anumite cazuri uită şi de casa părintească, fiindcă îi e ruşine de originile sale, ori că nu mai vorbeşte, sau vorbeşte rău limba maternă. Cei care vin acasă de peste zări, deja au o limbă specifică, un fel de ro-glish, care nu mai e nici română, nici engleză, dar ei se cred şmecheri, cică vorbesc în jargoane.  De citit nu vorbim. Greşelile devierii multora încep la vârste fragede şi continuă în mod constant. Rezultatul: nu prea ştim cine suntem, nici încotro ne îndreptăm, ne lăsăm duşi de val.

*

    Cam aşa e şi cu istoria noastră. Prea puţini sunt interesaţi de trecut sau de prezent. Toţi vorbesc la viitor: o să merg, voi face, o să iau….Trecutul? Unii mai ştiu de părinţi, poate si de bunici, dar cei mai mulţi nu cunosc nici ce nume de fată a avut bunica.

Sunt puţini care într-adevăr cercetează istoria, nu a neamului, măcar a familiei. Cei care totuşi o fac, şi prezintă date reale, sunt şi mai puţini. De regula, istoricii reali  sunt crucificaţi pe altarul istoriei, pentru simplul fapt că prezintă adevărul. Istoria e în faţa noastră, trebuie numai să ne aplecăm după ea şi să n-o modificăm.

Istoria Bucovinei este una aparte, şi foarte frumoasă. Dar nu ajunge să te uiţi numai în curtea ta, e nevoie să te uiţi şi peste gard, să vezi cine ţi-au fost, buni sau răi, vecinii. Deabia atunci îţi poţi forma o părere foarte bună, de ansamblu.

*

    Mulţi au vorbit, au scris şi au tratat migraţiile în Bucovina din secolul 18. Din majoritatea scrierilor se poate simţi o ură disimulată faţă de autorităţile austriece, fiindcă migraţiile au schimbat raportul populaţiei din ţinut. Personal eu nu cred că acesta a fost un scop anume, să cheltuiască sute de mii de florini numai pentru a schimba raportul demografic. Pus şi simplu austriecii căutau oameni calificaţi pentru a întreţine armata,  pentru a exploata bogăţiile Bucovinei. Şi cum nu prea erau din acestia prin zonă…Despre cei care au venit in ţinut de capul lor ce să mai spunem? Ei au venit pentru un trai mai bun, să scape de biruri, armată, pentru pământ. Subiectul migraţiilor trebuie tratat real. Ce ar spune cineva, dacă cei din Italia, Spania sau Anglia ar începe să scrie acum cu ura şi dispreţ despre milioanele de români plecaţi acolo: că vor să schimbe raportul de populaţie, că-i lasă pe cei de acolo fără servici, etc. Nu cred, că ne-ar conveni. Aşa văd eu migraţiile în Bucovina, din mai multe unghiuri. Şi atunci, ca şi acum, oamenii au plecat de pe pământurile natale din necesitate.

*

    Referindu-ne la maghiarii din Bucovina, ei au fost acolo şi înainte de colonizare, cum reies din recensămintele făcute de Enzenberg. Nu mulţi, şi nici organizaţi, vreo 600 în sudul Bucovinei. Nu se cunoaşte, dacă aceştia ulterior s-au mutat în coloniile înfiinţate. Despre înfiinţarea primelor colonii maghiare, în Ţibeni şi Iacobeşti, nu avem date exacte. Unii afirmă că au luat fiinţă prin 1776, alţii că prin 1777, alţii prin 1771-1773. Cum nu există niciun raport oficial, e greu de dovedit o dată anume. Ca lucrurile să fie şi mai complicate, ne încurcă şi tradiţia orală, care s-a păstrat până în zilele noastre. Unele sunt mai greu de crezut, altele sunt, şi par, mai realiste.

Sunt printre noi care ştiu, că strămoşii noştrii aveau cărţi de rugăciuni. Ele erau de mare preţ, scumpe pentru perioada aceea. Pe coperţile acestora se notau uneori anumite date, toate foarte importante pentru familie sau comunitate. Datele care urmează nu sunt cunoscute de istoricii Bucovinei şi publicul larg, de aceea le consider inedite. Avem numele celor care s-au dus la Ţibeni să verifice condiţiile de colonizare.

László Gergely Pál, la mormântul scriitorului Sántha Alajos, născut în Ţibeni

Scriitorul László János, născut la Ţibeni în 1878, scria prin anii 1936, că pe coperta cărţii de rugăciuni (Aranykorona-Coroana de aur) a străbunicului său, László Mihály (1777 Tibeni- ?), erau notate următoarele: „înainte de a muta satul (din zona Zamostea la Ţibeni-n.a.), spre verificarea pământurilor din Bucovina, în anul 1776 au venit din Moldova:

  1. Tamás Albert, primar din Zamostea,
  2. László Antal, tatăl meu, băiatul lui László János din Joseni,
  3. László József, fost primar la Siculeni,
  4. Szőts Péter din Frumoasa, numit Assesoris Supernumerarii la Judecătoria din Şumuleu Ciuc,
  5. Kovács Tamás, notar din Caşin,
  6. György János, primar din Remetea.

   Aceşti oameni au constatat, că pământurile sunt de calitate foarte bună, şi văzând şi comportamentul prietenos al autorităţilor germane faţă de refugiaţii secui, în martie 1777 aceştia au venit din Moldova, din 9 sate, stabilindu-se la Ţibeni 80 de familii şi la Iacobeşti 20 de familii.” Se poate observa, că nu vorbeşte despre înfiinţarea satelor, ci despre colonizarea lor. Şi nu a ştiut, că la începuturi Iacobeştiul a fost mai mare decât Ţibeniul.

*

    Despre  acest eveniment, preotul Mártonffy Mór a notat scurt în registrul bisericesc din Ţibeni: „Gens hungarica in Bukovinam devenit sub Augustissima Imperatrice Maria Teresia ex Moldavia hinc inde dispersa, in crementum sumpsit post annum 1772 postea quam ab hoc anno quivisset, usque annum 1776 in possesione Zamosten in limites veniens Gens hungarica ad Istensegits sub Illustrissimo Gabriele Spleni L. B.: spiritualium Pastore Mauricio Martonffy, qui etiam, hungarico idiomate, hungaris Cognomen Pagi, Imposuit Istensegits quod significat Deus adjuvet.”[1].

*

    Din notările scriitorului amintit menţionăm originea familiei Szőts din Ţibeni, devenit între timp Seci: „strămoşul familiei Szőts este Szőts Péter, nobil secui din Frumoasa şi unul din cei mai avuţi gospodari din sat. Prin ordinul XII/1763 emis de către Maria Tereza, este numit Assesoris supernumerari (un fel de judecător adjunct) la Tribunalul din Şumuleu Ciuc. În 1764 (când au avut loc evenimentele de la Siculeni- n.a) s-a refugiat în pădurea Pálos şi de acolo în Moldova, probabil la Taslăul Mare.” Mai târziu, împreună cu alţi refugiaţi a ajuns în Bucovina. Este de notat, că datorită evenimentelor de la Siculeni numărul refugiaţilor abia depăşea o mie, totuşi în anul 1786 deja erau în Bucovina 2687 de maghiari.[2] În acel an, componenţa satelor cu locuitori maghiari arăta astfel:[3]

– Iacobeşti 154 de familii, 499 de suflete,

– Ţibeni 276 de familii, 817 de suflete,

– Dorneşti 224 de familii, 658 de persoane,

– Măneuţi 73 de familii, 219 de persoane

– Vorniceni 48 de familii, 135 de suflete.

Din cele notate mai sus, putem trage următoarea concluzie: coloniile maghiare din Bucovina s-au format atât din refugiaţii de la Siculeni şi din cei care au plecat înainte de evenimente, cât şi alţii din Transilvania, şi mă refer aici la comitetele limitrofe Bucovinei (Mureş, Bistriţa, Maramureş, Sătmar, etc).

 

*

[1] László Gergely Pál-A bukovinai Istensegíts és Fogadjisten, Corvin Kiadó 2009, pag.11

[2] Ibidem, pag. 11.

[3] Ordas Iván-„Hadik András”, Móra Könyvkiadó, 1987. pag. 236.

 


László Gergely Pál: SICULENI, 1764

László Gergely Pál, la mormântul scriitorului Sántha Alajos, născut în Ţibeni

Când vine vorba despre maghiarii din Bucovina, majoritatea istoricilor încep cu: „datorită evenimentelor de la Siculeni, din ianuarie 1764, când au fost măcelăriți secuii fără apărare, femei şi copii…”. Nimeni, nici atunci, nici în ziua de azi, nu a dorit să intre mai profund în acest eveniment, să studieze cine e de vină, motivele acestor fapte, scopul lor, de ce tocmai secuii, despre care atât se spune că, atunci, nu au vrut să fie militari și să plătească și impozite, întotdeauna și-au cerut drepturile date de regii Ungariei sau de principii Transilvaniei, că sunt căpoși și nu te poți înţelege cu ei.

*

      Planurile întocmite de generalul Buccow, despre regimentele grănicerești, au fost gata încă din anul 1762 și cuprindeau nu numai planurile represiunilor militare, ci și cele sociale și religioase ale acțiunilor viitoare. Dar Buccow nu a luat parte la acțiunile militare și acest lucru iarăși este o enigmă, despre care nu se vorbește. Însă sunt documente, la arhivele din Viena. Cunoscând situaţia din Transilvania, Habsburgii se gândeau să înfiinţeze, prima dată, regimentele româneşti (năsăudene), pe care, la nevoie, să le conducă împotriva secuilor sau invers, secuii împotriva românilor. De acest lucru însă nu a fost nevoie, ceea ce nu se poate spune despre mai târziu, în 1848.

*

       Deci, să vedem cine hotărăște, pe plan local, represaliile militare. Ca viitoarele acțiuni să aibă și un cadru juridic, s-a format o comisie din trei persoane, respectiv baronul Josef Siskovits, grofii István Lázár și Miklós Bethlen. Primii doi au „votat” pentru aplicarea forței, ultimul, nu. Dar, oricum, acțiunea era deja decisă în culise. Și apare generalul András Hadik, care, la 1 ianuarie 1764, deci cu o săptămână înainte de Siculeni, este numit și cumulează trei funcţii majore în Transilvania: locțiitorul împăratului, comandant militar și procuror general. El nu a oprit intervenția militară, ori că nu a vrut, ori că nu a putut, dacă acțiunea fost hotărâtă la un nivel superior. Dar nici nu știm ca măcar să fi încercat. Și aici facem o mică paranteză.

*

       Peste un an, Hadik  figurează drept cel care a obținut amnistierea generală a celor ce au participat la evenimente, care iarăși este un mit. Amnistierea s-a dat din cauza emigrărilor și s-a hotărât la Viena. Mai apoi, în Bucovina, Hadik a obținut (sunt documente) ca satul Dornești, viitoare colonie maghiară, să fie denumit după el. Deci umilința secuilor a ajuns până în Bucovina, unde parcă în batjocură au fost denumite viitoarele colonii maghiare: după Hadik, după împăratul Josif, Doamne-ajută, că și așa suntem bătuți de soartă, etc. E trist faptul că, ulterior, toate denumirile au fost răstălmăcite: că a fost numit satul după împărat, pentru că l-au iubit enorm, după Hadik, pentru că a fost un mare general, care a luat tribut Berlinului, pentru că erau foarte religioşi… Chiar crede cineva că austriecii au ținut cont de religia secuilor emigraţi, fugiți și dezertați, la denumirea satelor? La puţin timp după evenimente de la Siculeni, Hadik și Carato, cel care a condus ostilitățile, erau într-un fel de cumetrie, amândoi botezând câte un copil, la căpitanul Ludovicus Pley, cum e notat în registrele catolice de la Mihăileni (Csíkszentmihály). Morții de la Siculeni încă nici nu au apucat să răcească.

*

      În timp, au apărut multe cărți, studii, care tratează evenimentele de la Siculeni, și trebuie să recunosc că unul e mai emoționant decât celălalt. Toate au fost scrise de autori maghiari și preluate, prin traduceri, de alții. Problema cu traducerile este că nu există traducere exactă, toate sunt adaptări și interpretări. Dacă cineva preia o astfel de traducere, mai adaugă și impresiile personale, și toate acestea sunt preluate de un al treilea autor, care și el își notează părerile; oare ce iese din lucrare, și ce mai rămâne din adevărul inițial?

*

      Dar să revenim la Siculeni. Unul dintre cei care nu se pomenește este Mihai Conrad Heidendorf, nobil sas și viitorul primar al Sighişoarei, care a fost martor ocular la evenimente. Notările sale îmi par foarte interesante, datorită introducerii scrise: „Nu este treaba mea să descriu ce a făcut comisia la înființarea regimentelor grănicerești. În acest sens, se găsesc documente în arhive… îmi scriu numai autobiografia și evenimentele care au avut legătură cu ea. Nu pentru public, ci urmașilor mei, care își  vor lua oboseala s-o citească, spre a învăța din asta”. Deci, Heidendorf, când își scria jurnalul, nu a vrut să influențeze pe nimeni și nici să denatureze adevărul, deoarece a scris numai pentru copii săi. Din acesta cauză, nu cred să fi scris evenimentele altfel decât s-au petrecut. Luat jurnalul mai pe scurt, tragem concluziile:

*

– cei din Gheorgheni și Ciuc, aproximativ o mie, erau înarmați, cu toate că nu aveau armament modern

– la primul apel la dispersare, solul Pál Bornemissza, judecător împărătesc, era să fie ucis

– cei adunați i-au chemat să li se alăture și pe cei din Trei Scaune și Odorhei

– sosesc încă o mie de secui înarmați

– s-a facut apel la cei din Trei Scaune, pentru dispersare

– în 2-3 ianuarie, s-a făcut al treilea apel, de astă dată pentru dispersare generală

– 4 ianuarie, al patrulea apel pentru dispersare. Răspunsul secuilor este un memoriu, care nu suportă tiparul. În acest moment, autoritățile aveau numai două plutoane în zonă, unul de infanterie și unul în armură

– Groful Lázár, secui de origine, îi trădează pe secui

– pe drumul către Gheorgheni, secuii răsculați au fost uciși de husari secui

– luptele nu au durat 6-9 ore, după cum exagerează unii, ci numai o oră.

*

       Celălalt, care merită urmărit, este martorul ocular István Halmágyi. Nici el nu a scris pentru public, ci avea un jurnal, care se întrerupe la sfârșitul anului 1763, și continuă în aprilie 1764. Dar fiind martor ocular, el scrie ulterior și cele văzute înainte și după Siculeni: cei care și-au păstrat armele (secuii) nu pot fi ținuți în frâu, și-au ales proprii judecători, ofițeri, arestează oameni, îi chinuie. Din această cauză, vreo 270 de gospodari au fugit în Moldova. Și prin pădure se ascund mulți. La un moment dat, Siskovits a trimis un ordin la Carato, că nu contează dacă vor depune mai mulți sau mai puțini jurământul, măcar de ordine să aibă grijă. După semne, nu s-a reușit, căci continuă Halmagyi: o sută și ceva de secui au plecat în Moldova, niciunul nu era militar, ci iobagi și săraci, deci nu este adevărat, că au plecat din cauza cătăniei. Ei au plecat din cauza birurilor, a impozitelor, a militarilor încartiruiți la ei.

*

      Pe partea religioasă, ce să mai vorbim? Preotul Péter Zöld, care a agitat activ ca secuii să refuze armele, a fugit și el în Moldova, unde a primit aprobare, de la patriarhia ortodoxă, să țină la refugiați liturghii catolice în limba maghiară. Pe când episcopia catolică de la Alba Iulia a cerut arestare sa.

*

      Se mai spune că, datorită evenimentelor de la Siculeni, secuii au emigrat cu miile. Au emigrat, într-adevăr, dar înainte cu mult sau după 1764. Căci, după Siculeni, doar 71 de oameni au fost inculpaţi, mult mai puţini condamnaţi, dar şi aceştia au fost, la urmă, amnistiaţi. Scriitorul László J. notează doar 129 de persoane, care au emigrat datorită celor întâmplate la Siculeni.

*

*

Surse:

*

  1. László J. manuscris

 

2.https://www.facebook.com/notes/csaba-baliga/az-1764jan-7-i-mad%C3%A9falvi-veszedelemr%C3%B6l-igazs%C3%A1gosabban-di%C3%B3h%C3%A9jban/1197227023640253/

 

  1. Halmágyi István: Az oláh és székely határőrség felállítása. Részletek naplóiból, melyek a Monumenta Hungariae Historica c. gyűjtemény II. sorozatának 38. köteteként (Bp. 1906.)
  2. Heidendorfi Conrad Mihály Önéletírásából. Részlet önéletrajzából, az Archiv des Vereines für Siebenbürgische Landeskunde, Neue Folge XV. 127—152.

 

5. Imreh István: Látod életem nem igen gyönyörű, Kriterion, 1994.


SUNTEM MAGHIARI, SECUI SAU CENGĂI DIN BUCOVINA?

László Gergely Pál

De-a lungul istoriei, cei care sunt numiți, astăzi, secui din Bucovina, au figurat sub diferite denumiri. Regretatul scriitor Zsók Béla preciza că nu există o altă populație, care să fi fost amintită cu atâtea denumiri, ceea ce complică și mai mult cercetătorii, care se interesează de originea acestei mici populații. Și, ca să fie ceața mai densă, scriitorul Mikecs László numește cele nouă colonii, înființate de către maghiarii bucovineni în Transilvania, „ceangăi din Ardeal”.

*

    Această mică populație, care s-a format în majoritate din refugiații Ardeleni în Moldova, și mai apoi sau stabilit în Bucovina, în perioada 1779-1859, au fost numiți în următoarele feluri (în paranteză, data apariției documentului):

– maghiari din Bucovina – Kis-Várday (1785), Batthyáni (1805), Kis (1824), Bíró
(1836), Gegő (1838), Jerney (1845), Honismeret (1846), Pukolai (1848), Bíró
1858), Göndöcs (1858, 1859).

– Székiem oder Ungaren – Kis-Várday ( 1779).

– Bukowiner Ungarn – Budai-Deleanu (1803).

– Gens Hungarica sau Hungarica Gens – Mutnyansky (1782)

*

    Denumirile se găsesc în rapoartele militare ale vremii, în jurnale de călătorie și scrisori, care descriu înființarea coloniilor maghiare în Bucovina, obiceiurilor și viaţa lor. Unii dintre autori scriu și despre originea lor secuiască. Interesant este faptul că, dintre cei amintiți, nici unul nu este istoric: Mutnyansky a fost călugăr franciscan, Kis era locotenent, Jerney ligvist, jurist, Gegő etnograf, călugăr, Bíró preot reformat, Göndöcs dascăl. Din această cauză, descrierile lor trebuiesc însușite cu anumite rezerve, ele fiind redactate după anumite impresii personale. Majoritatea maghiarilor colonizați în Bucovina erau de origine secuiască, dar de aici și până la a-i face pe toți secui de origine este cale lungă.

Portul maghiar în Bucovina

Regretatul scriitor Sántha Alajos (Țibeni, 14.II.1914 – 2013, Csátalja, Hu,) preciza, în cartea sa, apărută în 1943, la Cluj (Bukovinai magyarok): „Indiferent dacă maghiarii colonizați în Bucovina își au originile în Ungaria sau Transilvania, cu stabilirea lor au prins rădăcini în Bucovina și au devenit maghiari bucovineni. Maghiarii din Bucovina sunt o mică familie, cu istorie proprie. Istoria și destinul lor specific începe în Bucovina și se leagă de pământul Bucovinei”.

*

    Călătorii maghiari și străini, vor descoperi cu surprindere această mână de maghiari, în perioada 1860-1880, dovadă că, până atunci, guvernul maghiar n-avea habar de ei sau cel puțin nu i-a luat în seamă. Documentele vremii dovedesc că cei din Bucovina solicitau mai mereu dascăli, preoți sau cărţi. În majoritate cazurilor, nici măcar cu un răspuns nu au fost onorați. Perioada amintită este cea în care a început să fie vehiculată ideea de a-i aduce pe maghiarii din Bucovina în Ungaria sau Transilvania. Și de această dată sunt amintiți în mai multe feluri:

– reformați maghiari din Bucovina – Bíró (1866),

– săracii maghiari din Bucovina – Imets (1866),

– secui din Bucovina – László (1869), Szádeczky (1880, 1883), Benedek (1924),

– maghiari din Bucovina – László (1875), Szádeczky (1880),

– ceangăi din Bucovina – László (1877), Szádeczky (1883),

– ceangăi – Szádeczky (1883),

– maghiaro-secui din Bucovina – László (1882).

Surprinzător este faptul că nici intelectualii vremii nu au folosit numai o singură denumire. În scrierile sale, profesorul László Mihály (Țibeni, 16 august 1849 – 29 martie 1932, Budapesta) îi numea maghiari din Bucovina, secui din Bucovina și, până la urmă, el a fost primul care i-a denumit ceangăi. Așa au rămas până în anul 1940. Dar de unde această denumire?

*

    Ideea aducerii maghiarilor, din afara granițelor Ungariei de atunci, pe teritoriul patriei, a început să circule în anul 1868. Era vorba de maghiarii bucovineni și maghiarii din Moldova, altfel zis ceangăi. Cum cei din urmă erau mai mulți (în jur de 90.000), iar cei din Bucovina în jur de 9.600, s-a constituit, în cadrul Asociației „Sfântul Ladislau”, o „Asociație Ceangăiască”. Până prin anul 1877, această Asociație nu a avut activitate. În acel an au început să apară scrieri, rapoarte despre maghiarii din estul Ungariei, populația a fost încurajată să doneze pentru acesta acțiune și, în 1882, Asociația și-a schimbat denumirea în „Comisie Ceangăiască”. Din 11 aprilie 1883, Asociaţia și-a schimbat din nou numele, în „Asociația Ceangăi-Maghiară”. Acum, însă, s-au lovit de alte probleme: maghiarii din Bucovina erau pe teritoriul Austro-Ungariei, dar ceangăii se aflau în alt stat. Numărul mare al ceangăilor, impedimentele politice și birocratice i-au făcut pe cei din Asociație să renunțe la ei. Aşa au rămas ceangăii pe dinafară și s-a lipit denumirea de „ceangăi” pe maghiarii din Bucovina.

*

    Nu intrăm în amănunt în mișcările etnice din anii 1940, dar atunci au apărut primele manifestări, mai ales la Cluj, cu pancarte, pe care scria „Maghiarii bucovineni, toți acasă!”. Din nou, cei din Bucovina erau denumiți oficial maghiari. După refugierea lor din Bacica, nimeni nu a mai fost interesat de numele lor, fiindcă au fost primiți în Ungaria cu destulă ostilitate. Așa au rămas până prin anul 1989, când, datorită schimbărilor de regim din fostele state comuniste (Ungaria, România), au devenit secui.

Personal, de multe ori am fost apostrofat de anumite persoane că de ce folosesc, în scrierile și cărțile mele, mai ales denumirea de maghiari, când mă refer la cei din Bucovina? Din primele registre bisericeşti maghiare din Bucovina, din memoriile lui László János și din cartea lui Sántha reiese că aproximativ 20 % din primii coloniști din satele devenite maghiare în Bucovina nu aveau legătură nici măcar cu maghiarii, să nu mai amintim de secui. Cum s-ar spune, toți secuii sunt maghiari, dar nu toți maghiarii sunt secui. Hermann, Nunweiler, Lavric, Nistor, Brendian, Ursulean, nume care figurează printre maghiarii din Bucovina, oare sunt secui de origine? Sau au fost asimilați cu timpul?

*

    Istoria maghiarilor din Bucovina, la fel ca a altor popoare, nu a fost întotdeauna frumoasă, ușoară și veselă. De aceea, consider necesar ca toate documentele referitoare la cei din Bucovina să vadă lumina zilei, căci se poate observa o selecție între scrierile apărute.

*

    Menirea unui istoric nu este să-și pună amprenta pe starea sufletească a cititorului și să scrie romantic. El este obligat să prezinte toate documentele descoperite în originalitate lor, poate însoțite de un text explicativ, dar fără să altereze conținutul ori semnificația documentului, sau să influențeze cititorul. Istoria ne-a demonstrat că nu o dată au apărut probleme din cauza explicațiilor părtinitoare, trunchiate sau denaturate.

László Gergely Pál


Pagina 2 din 41234