BUCOVINA UNUI MAGHIAR | Dragusanul.ro

László Gergely Pál: SICULENI, 1764

László Gergely Pál, la mormântul scriitorului Sántha Alajos, născut în Ţibeni

Când vine vorba despre maghiarii din Bucovina, majoritatea istoricilor încep cu: „datorită evenimentelor de la Siculeni, din ianuarie 1764, când au fost măcelăriți secuii fără apărare, femei şi copii…”. Nimeni, nici atunci, nici în ziua de azi, nu a dorit să intre mai profund în acest eveniment, să studieze cine e de vină, motivele acestor fapte, scopul lor, de ce tocmai secuii, despre care atât se spune că, atunci, nu au vrut să fie militari și să plătească și impozite, întotdeauna și-au cerut drepturile date de regii Ungariei sau de principii Transilvaniei, că sunt căpoși și nu te poți înţelege cu ei.

*

      Planurile întocmite de generalul Buccow, despre regimentele grănicerești, au fost gata încă din anul 1762 și cuprindeau nu numai planurile represiunilor militare, ci și cele sociale și religioase ale acțiunilor viitoare. Dar Buccow nu a luat parte la acțiunile militare și acest lucru iarăși este o enigmă, despre care nu se vorbește. Însă sunt documente, la arhivele din Viena. Cunoscând situaţia din Transilvania, Habsburgii se gândeau să înfiinţeze, prima dată, regimentele româneşti (năsăudene), pe care, la nevoie, să le conducă împotriva secuilor sau invers, secuii împotriva românilor. De acest lucru însă nu a fost nevoie, ceea ce nu se poate spune despre mai târziu, în 1848.

*

       Deci, să vedem cine hotărăște, pe plan local, represaliile militare. Ca viitoarele acțiuni să aibă și un cadru juridic, s-a format o comisie din trei persoane, respectiv baronul Josef Siskovits, grofii István Lázár și Miklós Bethlen. Primii doi au „votat” pentru aplicarea forței, ultimul, nu. Dar, oricum, acțiunea era deja decisă în culise. Și apare generalul András Hadik, care, la 1 ianuarie 1764, deci cu o săptămână înainte de Siculeni, este numit și cumulează trei funcţii majore în Transilvania: locțiitorul împăratului, comandant militar și procuror general. El nu a oprit intervenția militară, ori că nu a vrut, ori că nu a putut, dacă acțiunea fost hotărâtă la un nivel superior. Dar nici nu știm ca măcar să fi încercat. Și aici facem o mică paranteză.

*

       Peste un an, Hadik  figurează drept cel care a obținut amnistierea generală a celor ce au participat la evenimente, care iarăși este un mit. Amnistierea s-a dat din cauza emigrărilor și s-a hotărât la Viena. Mai apoi, în Bucovina, Hadik a obținut (sunt documente) ca satul Dornești, viitoare colonie maghiară, să fie denumit după el. Deci umilința secuilor a ajuns până în Bucovina, unde parcă în batjocură au fost denumite viitoarele colonii maghiare: după Hadik, după împăratul Josif, Doamne-ajută, că și așa suntem bătuți de soartă, etc. E trist faptul că, ulterior, toate denumirile au fost răstălmăcite: că a fost numit satul după împărat, pentru că l-au iubit enorm, după Hadik, pentru că a fost un mare general, care a luat tribut Berlinului, pentru că erau foarte religioşi… Chiar crede cineva că austriecii au ținut cont de religia secuilor emigraţi, fugiți și dezertați, la denumirea satelor? La puţin timp după evenimente de la Siculeni, Hadik și Carato, cel care a condus ostilitățile, erau într-un fel de cumetrie, amândoi botezând câte un copil, la căpitanul Ludovicus Pley, cum e notat în registrele catolice de la Mihăileni (Csíkszentmihály). Morții de la Siculeni încă nici nu au apucat să răcească.

*

      În timp, au apărut multe cărți, studii, care tratează evenimentele de la Siculeni, și trebuie să recunosc că unul e mai emoționant decât celălalt. Toate au fost scrise de autori maghiari și preluate, prin traduceri, de alții. Problema cu traducerile este că nu există traducere exactă, toate sunt adaptări și interpretări. Dacă cineva preia o astfel de traducere, mai adaugă și impresiile personale, și toate acestea sunt preluate de un al treilea autor, care și el își notează părerile; oare ce iese din lucrare, și ce mai rămâne din adevărul inițial?

*

      Dar să revenim la Siculeni. Unul dintre cei care nu se pomenește este Mihai Conrad Heidendorf, nobil sas și viitorul primar al Sighişoarei, care a fost martor ocular la evenimente. Notările sale îmi par foarte interesante, datorită introducerii scrise: „Nu este treaba mea să descriu ce a făcut comisia la înființarea regimentelor grănicerești. În acest sens, se găsesc documente în arhive… îmi scriu numai autobiografia și evenimentele care au avut legătură cu ea. Nu pentru public, ci urmașilor mei, care își  vor lua oboseala s-o citească, spre a învăța din asta”. Deci, Heidendorf, când își scria jurnalul, nu a vrut să influențeze pe nimeni și nici să denatureze adevărul, deoarece a scris numai pentru copii săi. Din acesta cauză, nu cred să fi scris evenimentele altfel decât s-au petrecut. Luat jurnalul mai pe scurt, tragem concluziile:

*

– cei din Gheorgheni și Ciuc, aproximativ o mie, erau înarmați, cu toate că nu aveau armament modern

– la primul apel la dispersare, solul Pál Bornemissza, judecător împărătesc, era să fie ucis

– cei adunați i-au chemat să li se alăture și pe cei din Trei Scaune și Odorhei

– sosesc încă o mie de secui înarmați

– s-a facut apel la cei din Trei Scaune, pentru dispersare

– în 2-3 ianuarie, s-a făcut al treilea apel, de astă dată pentru dispersare generală

– 4 ianuarie, al patrulea apel pentru dispersare. Răspunsul secuilor este un memoriu, care nu suportă tiparul. În acest moment, autoritățile aveau numai două plutoane în zonă, unul de infanterie și unul în armură

– Groful Lázár, secui de origine, îi trădează pe secui

– pe drumul către Gheorgheni, secuii răsculați au fost uciși de husari secui

– luptele nu au durat 6-9 ore, după cum exagerează unii, ci numai o oră.

*

       Celălalt, care merită urmărit, este martorul ocular István Halmágyi. Nici el nu a scris pentru public, ci avea un jurnal, care se întrerupe la sfârșitul anului 1763, și continuă în aprilie 1764. Dar fiind martor ocular, el scrie ulterior și cele văzute înainte și după Siculeni: cei care și-au păstrat armele (secuii) nu pot fi ținuți în frâu, și-au ales proprii judecători, ofițeri, arestează oameni, îi chinuie. Din această cauză, vreo 270 de gospodari au fugit în Moldova. Și prin pădure se ascund mulți. La un moment dat, Siskovits a trimis un ordin la Carato, că nu contează dacă vor depune mai mulți sau mai puțini jurământul, măcar de ordine să aibă grijă. După semne, nu s-a reușit, căci continuă Halmagyi: o sută și ceva de secui au plecat în Moldova, niciunul nu era militar, ci iobagi și săraci, deci nu este adevărat, că au plecat din cauza cătăniei. Ei au plecat din cauza birurilor, a impozitelor, a militarilor încartiruiți la ei.

*

      Pe partea religioasă, ce să mai vorbim? Preotul Péter Zöld, care a agitat activ ca secuii să refuze armele, a fugit și el în Moldova, unde a primit aprobare, de la patriarhia ortodoxă, să țină la refugiați liturghii catolice în limba maghiară. Pe când episcopia catolică de la Alba Iulia a cerut arestare sa.

*

      Se mai spune că, datorită evenimentelor de la Siculeni, secuii au emigrat cu miile. Au emigrat, într-adevăr, dar înainte cu mult sau după 1764. Căci, după Siculeni, doar 71 de oameni au fost inculpaţi, mult mai puţini condamnaţi, dar şi aceştia au fost, la urmă, amnistiaţi. Scriitorul László J. notează doar 129 de persoane, care au emigrat datorită celor întâmplate la Siculeni.

*

*

Surse:

*

  1. László J. manuscris

 

2.https://www.facebook.com/notes/csaba-baliga/az-1764jan-7-i-mad%C3%A9falvi-veszedelemr%C3%B6l-igazs%C3%A1gosabban-di%C3%B3h%C3%A9jban/1197227023640253/

 

  1. Halmágyi István: Az oláh és székely határőrség felállítása. Részletek naplóiból, melyek a Monumenta Hungariae Historica c. gyűjtemény II. sorozatának 38. köteteként (Bp. 1906.)
  2. Heidendorfi Conrad Mihály Önéletírásából. Részlet önéletrajzából, az Archiv des Vereines für Siebenbürgische Landeskunde, Neue Folge XV. 127—152.

 

5. Imreh István: Látod életem nem igen gyönyörű, Kriterion, 1994.


SUNTEM MAGHIARI, SECUI SAU CENGĂI DIN BUCOVINA?

László Gergely Pál

De-a lungul istoriei, cei care sunt numiți, astăzi, secui din Bucovina, au figurat sub diferite denumiri. Regretatul scriitor Zsók Béla preciza că nu există o altă populație, care să fi fost amintită cu atâtea denumiri, ceea ce complică și mai mult cercetătorii, care se interesează de originea acestei mici populații. Și, ca să fie ceața mai densă, scriitorul Mikecs László numește cele nouă colonii, înființate de către maghiarii bucovineni în Transilvania, „ceangăi din Ardeal”.

*

    Această mică populație, care s-a format în majoritate din refugiații Ardeleni în Moldova, și mai apoi sau stabilit în Bucovina, în perioada 1779-1859, au fost numiți în următoarele feluri (în paranteză, data apariției documentului):

– maghiari din Bucovina – Kis-Várday (1785), Batthyáni (1805), Kis (1824), Bíró
(1836), Gegő (1838), Jerney (1845), Honismeret (1846), Pukolai (1848), Bíró
1858), Göndöcs (1858, 1859).

– Székiem oder Ungaren – Kis-Várday ( 1779).

– Bukowiner Ungarn – Budai-Deleanu (1803).

– Gens Hungarica sau Hungarica Gens – Mutnyansky (1782)

*

    Denumirile se găsesc în rapoartele militare ale vremii, în jurnale de călătorie și scrisori, care descriu înființarea coloniilor maghiare în Bucovina, obiceiurilor și viaţa lor. Unii dintre autori scriu și despre originea lor secuiască. Interesant este faptul că, dintre cei amintiți, nici unul nu este istoric: Mutnyansky a fost călugăr franciscan, Kis era locotenent, Jerney ligvist, jurist, Gegő etnograf, călugăr, Bíró preot reformat, Göndöcs dascăl. Din această cauză, descrierile lor trebuiesc însușite cu anumite rezerve, ele fiind redactate după anumite impresii personale. Majoritatea maghiarilor colonizați în Bucovina erau de origine secuiască, dar de aici și până la a-i face pe toți secui de origine este cale lungă.

Portul maghiar în Bucovina

Regretatul scriitor Sántha Alajos (Țibeni, 14.II.1914 – 2013, Csátalja, Hu,) preciza, în cartea sa, apărută în 1943, la Cluj (Bukovinai magyarok): „Indiferent dacă maghiarii colonizați în Bucovina își au originile în Ungaria sau Transilvania, cu stabilirea lor au prins rădăcini în Bucovina și au devenit maghiari bucovineni. Maghiarii din Bucovina sunt o mică familie, cu istorie proprie. Istoria și destinul lor specific începe în Bucovina și se leagă de pământul Bucovinei”.

*

    Călătorii maghiari și străini, vor descoperi cu surprindere această mână de maghiari, în perioada 1860-1880, dovadă că, până atunci, guvernul maghiar n-avea habar de ei sau cel puțin nu i-a luat în seamă. Documentele vremii dovedesc că cei din Bucovina solicitau mai mereu dascăli, preoți sau cărţi. În majoritate cazurilor, nici măcar cu un răspuns nu au fost onorați. Perioada amintită este cea în care a început să fie vehiculată ideea de a-i aduce pe maghiarii din Bucovina în Ungaria sau Transilvania. Și de această dată sunt amintiți în mai multe feluri:

– reformați maghiari din Bucovina – Bíró (1866),

– săracii maghiari din Bucovina – Imets (1866),

– secui din Bucovina – László (1869), Szádeczky (1880, 1883), Benedek (1924),

– maghiari din Bucovina – László (1875), Szádeczky (1880),

– ceangăi din Bucovina – László (1877), Szádeczky (1883),

– ceangăi – Szádeczky (1883),

– maghiaro-secui din Bucovina – László (1882).

Surprinzător este faptul că nici intelectualii vremii nu au folosit numai o singură denumire. În scrierile sale, profesorul László Mihály (Țibeni, 16 august 1849 – 29 martie 1932, Budapesta) îi numea maghiari din Bucovina, secui din Bucovina și, până la urmă, el a fost primul care i-a denumit ceangăi. Așa au rămas până în anul 1940. Dar de unde această denumire?

*

    Ideea aducerii maghiarilor, din afara granițelor Ungariei de atunci, pe teritoriul patriei, a început să circule în anul 1868. Era vorba de maghiarii bucovineni și maghiarii din Moldova, altfel zis ceangăi. Cum cei din urmă erau mai mulți (în jur de 90.000), iar cei din Bucovina în jur de 9.600, s-a constituit, în cadrul Asociației „Sfântul Ladislau”, o „Asociație Ceangăiască”. Până prin anul 1877, această Asociație nu a avut activitate. În acel an au început să apară scrieri, rapoarte despre maghiarii din estul Ungariei, populația a fost încurajată să doneze pentru acesta acțiune și, în 1882, Asociația și-a schimbat denumirea în „Comisie Ceangăiască”. Din 11 aprilie 1883, Asociaţia și-a schimbat din nou numele, în „Asociația Ceangăi-Maghiară”. Acum, însă, s-au lovit de alte probleme: maghiarii din Bucovina erau pe teritoriul Austro-Ungariei, dar ceangăii se aflau în alt stat. Numărul mare al ceangăilor, impedimentele politice și birocratice i-au făcut pe cei din Asociație să renunțe la ei. Aşa au rămas ceangăii pe dinafară și s-a lipit denumirea de „ceangăi” pe maghiarii din Bucovina.

*

    Nu intrăm în amănunt în mișcările etnice din anii 1940, dar atunci au apărut primele manifestări, mai ales la Cluj, cu pancarte, pe care scria „Maghiarii bucovineni, toți acasă!”. Din nou, cei din Bucovina erau denumiți oficial maghiari. După refugierea lor din Bacica, nimeni nu a mai fost interesat de numele lor, fiindcă au fost primiți în Ungaria cu destulă ostilitate. Așa au rămas până prin anul 1989, când, datorită schimbărilor de regim din fostele state comuniste (Ungaria, România), au devenit secui.

Personal, de multe ori am fost apostrofat de anumite persoane că de ce folosesc, în scrierile și cărțile mele, mai ales denumirea de maghiari, când mă refer la cei din Bucovina? Din primele registre bisericeşti maghiare din Bucovina, din memoriile lui László János și din cartea lui Sántha reiese că aproximativ 20 % din primii coloniști din satele devenite maghiare în Bucovina nu aveau legătură nici măcar cu maghiarii, să nu mai amintim de secui. Cum s-ar spune, toți secuii sunt maghiari, dar nu toți maghiarii sunt secui. Hermann, Nunweiler, Lavric, Nistor, Brendian, Ursulean, nume care figurează printre maghiarii din Bucovina, oare sunt secui de origine? Sau au fost asimilați cu timpul?

*

    Istoria maghiarilor din Bucovina, la fel ca a altor popoare, nu a fost întotdeauna frumoasă, ușoară și veselă. De aceea, consider necesar ca toate documentele referitoare la cei din Bucovina să vadă lumina zilei, căci se poate observa o selecție între scrierile apărute.

*

    Menirea unui istoric nu este să-și pună amprenta pe starea sufletească a cititorului și să scrie romantic. El este obligat să prezinte toate documentele descoperite în originalitate lor, poate însoțite de un text explicativ, dar fără să altereze conținutul ori semnificația documentului, sau să influențeze cititorul. Istoria ne-a demonstrat că nu o dată au apărut probleme din cauza explicațiilor părtinitoare, trunchiate sau denaturate.

László Gergely Pál


POLITICA PRINTRE MAGHIARII BUCOVINENI 1926/1927

László Gergely Pál

Am rămas surprins de articolul redactat de către bunul meu prieten Seres Attila, membru al Academiei de Știinţe Maghiare și secretarul Secției de Istorie. Nu aș fi crezut vreodată că maghiarii din Bucovina se vor fi implicat şi în politică. Dar documentația dlui Seres dovedește contrariul. El este printre puținii din țara vecină, dacă nu singurul, care a adunat date referitoare la maghiarii din Bucovina, dinn Suceava, București, Cluj etc.

*

    Pe urmă, m-am gândit: oare ce i-a făcut pe maghiarii de acolo să adere la un partid? În lipsa dovezilor, pot numai presupune anumite lucruri și, după zeci de ani de cercetare și experiență, să mă pun în situația lor.

*

    Primul război mondial s-a terminat prost pentru ei, căci, la începutul lui s-au culcat în imperiul Austro-Ungar și, la sfârșit, s-au trezit în România, pierzând și cetățenia austriacă. De despăgubiri de război nu putea fi vorba, mai ales că unii dintre ei, ca şi majoritatea românilor bucovineni, au luptat în armata austro-ungară. A urmat instalarea în Bucovina a conducerii din fostul Regat, care a făcut praf administrația de precizie germană și a dat peste cap învăţământul, dar și biserica. De exemplu, biserica reformată din Măneuți, într-o perioadă de 3-4 luni, a aparținut de Dej, de Cluj și de București etc. După scurtă vreme, s-a dat Legea Reformei Agrare (decembrie 1918). Cum mulți erau absentiști, au căzut în război, erau încă prizonieri pe undeva ori pur și simplu nu au ajuns încă acasă, și-au pierdut pământurile. În concluzie, motive de nemulțumire erau multe, și nici nu știau la cine să apeleze: Budapesta a fost mereu departe de ei, Ardealul era aproape, dar avea problemele sale.

*

László Gergely Pál, Deva

Port popular maghiar

Pasaje din articolul istoricului dr. Seres Attila:

*

Partidul Naţional Maghiar din România şi organizarea politică a secuilor bucovineni, în perioada 1926-1927

*

    Odată cu înfiinţarea României Mari, după primul război mondial, şi cu anexarea Ardealului, istoria secuilor din Bucovina a devenit una specifică. Fiind despărţiţi geografic şi administrativ, timp de 150 de ani, de maghiarii din bazinul Carpatic, acum s-au trezit în acelaşi stat. După schimbarea regimului, relaţiile dintre maghiarii din arcul Carpatic şi cei din Bucovina au devenit mai strânse. Cei din Ardeal au început să se organizeze politic, social şi religios, încercând să-şi extindă influenţa şi asupra secuilor bucovineni.

*

    Documentul prezentat în anexă, scris de către politicianul, juristul şi ziaristul István Zágoni (1887-1959?), prezintă rapoartele confidenţiale, redactate de acesta, în timpul călătoriilor sale printre secuii din Bucovina, activitatea sa, şi organizarea politică a maghiarilor din Bucovina.

*

    Partidul National Maghiar (PNM) al maghiarilor din România a încercat, în a doua parte a anilor 1920, să-i atragă şi pe secuii din Bucovina. Documentele prezintă, fără urmă de îndoială, că drumul lui Zágoni, în mai 1926, era primul pas în descoperirea afinităţilor politice ale maghiarilor din Bucovina şi de a-i activa politic. Nu avem cunoştinţă dacă s-a mai încercat aşa-ceva, înainte de data amintită. Întrebarea este ce ar fi putut ascunde această acţiune, care ar fi fost evenimentele politice înainte de încercarea PNM de a câştiga teren.

*

    Pentru a ne crea o imagine de ansamblu, este necesar să ne întoarcem până în anul 1923, când, la 23 octombrie, s-a semnat pactul de la Ciucea, între PNM si Partidul Popular (PP), care a fost legat puternic de numele lui Alexandru Averescu. Esenţa pactului a fost că, de va ajunge Partidul Popular la guvernare, va da curs solicitărilor maghiarimii, contra voturilor acestora la alegeri. PNM avea nevoie de un aliat român, pentru a-şi complecta listele şi a participa la alegeri. În zilele premergătoare alegerilor locale (17-20 februarie 1926), liderii PNM au dus tratative în secret cu Partidul Naţional Ţărănesc şi au stabilit liste comune. În aceste condiţii, preşedintele PNM, Ugron István, a denunţat pactul încheiat cu Averescu. PNM a obţinut rezultate notabile la alegeri, totuşi opţiunea lor s-a dovedit ulterior o gravă greşeală tactică. La câteva săptămâni după alegerile locale (27 martie), mandatul guvernului liberal s-a încheiat. Ion I. C. Bratianu şi-a prezentat demisia şi regele i-a dat sarcina formării noului guvern lui Averescu, la care renunţaseră politicienii maghiari. Aşadar, politicienii maghiari şi-au pierdut total statutul de a negocia ceva şi presedintele Ugron şi-a prezentat demisia (1 aprilie). Preşedintele interimar, Bethlen György, a reuşit, totuşi, să încheie un pact de colaborare cu Partidul Popular (26 aprilie). Scopul acestei colaborări era ca, la alegerile din 25 mai, PNM nu va avea liste proprii. Candidaţii săi vor fi pe listele PP, deci maghiarii să voteze listele PP şi acolo unde nu au candidaţi proprii. Alegerile s-au desfăşurat după noile legi electorale, votate la 27 martie. Pe scurt, aliatul maghiar al PP a obţinut 15 locuri de reprezentant şi 10 de senatori. Din această perspectivă, vom analiza cele ce urmează.

Maghiari

Recensământul cel mai apropiat de alegerile parlamentare din anul 1926 al secuilor bucovineni a avut loc în anul 1930. În cele cinci localităţi cu populaţie maghiară, Dorneşti, Măneuţi, Ţibeni, Vorniceni şi Iacobeşti (Hadikfalva, Andrásfalva, Istensegíts, Józseffalva, Fogadjisten), respectiv în localităţile unde s-au mai stabilit (Satu Mare, Vorniceni Mici, Frǎtǎuţii Vechi) erau, în total, 11 mii de secui. Cu toate că numărul lor era numai de aproximativ 2 % din populaţia Bucovinei, având în vedere lupta dintre partide, din aceea vreme, într-o mică măsura puteau influenţa rezultatele alegerilor la nivel de ţară sau judeţ. În privinţa judeţelor, o altă problemă a lor era că Dorneşti, Măneuţi şi Ţibeni aparţineau de judeţul Rădăuţi, iar Vorniceni şi Iacobeşti, de judeţul Suceava, deci alte circumscripţii. Cei drept, ultimele două localităţi erau etnic mai izolate. Iacobeştiul a devenit majoritar român, iar la Vorniceni, care şi geografic era mai izolat de celelalte sate, exista o paritate între numărul etnicilor români şi maghiari. Deci, nu întâmplător, Zágoni István a vizitat satele cu populaţie majoritar maghiară.

*

   Reiese din documente că, după Pacea de la Saint Germain, din anul 1919, nu aliatul PNM, deci PP, avea influenţă în Bucovina, ci Partidul Liberal. Puţinii maghiarii din Bucovina erau şi mai împărţiţi, căci erau printre ei şi simpatizanţi al Partidului National Ţărănesc. Unul dintre aceştia, cu mare influenţă asupra oamenilor, era preotul Sebestyén Antal (1874-1961), originar din Măneuţi. La congresul ţinut la Gheorgheni (9-11 octombrie 1926) delegaţia maghiarilor din Bucovina a fost condusă de Sebestyén Antal. Din delegaţie au făcut parte şi preotul Bálint Péter, din Ţibeni, şi mai mulţi gospodari din Dorneşti. În discursul său, Sebestyén a explicat că doar atunci îşi vor putea păstra identitatea naţională (secuii din Bucovina), dacă vor primi sprijin de la maghiarii din Ardeal şi dacă partidul maghiarilor se va ocupa de problemele lor.

*

    Liderii maghiarilor din Bucovina priveau cu oarecare teamă la călătoriile lui Zágoni şi la participarea în politică, pe criterii etnice, a maghiarilor de acolo. După cum ziceau şi preoţii, vor atrage atenţia supra lor, dând apă la moară celor care se ocupau de minorităţi, nu odată discriminativ. Ulterior, s-a dovedit că aceasta temere nu a fost nefondată. Deputatul liberal Ion Nistor, de loc din Bucovina, în plenul senatului din 26 noiembrie 1926, l-a criticat pe prefectul din Bucovina că a permis organizarea politică a maghiarilor de acolo. După el, în Bucovina s-a trăit într-o armonie perfectă, până ce nu au venit acolo oamenii grofului Bethlen, şi, de atunci, nu te mai poţi înţelege cu maghiarii veniţi din Moldova. S-a referit la maghiarii din Bucovina ca fiind originari din Moldova.

*

    Din partea partidului maghiar, senatorul Sándor József a negat afirmaţiile lui Nistor, arătând că secuii din Bucovina sunt de origine din Ardeal, şi e legitim să fie sprijiniţi de partidul maghiar. Maghiarii din Ardeal şi cei din Bucovina erau în legătură încă de pe vremea Austro-Ungariei, cei dintâi le-au înfiinţat şcoli, diferite asociaţii şi i-au ajutat şi pe plan religios. Toate discuţiile şi certurile sterpe s-au dovedit a fi degeaba. Guvernul Averescu a căzut, după un an şi ceva (4 iunie 1927), şi, odată cu el, şi aliatul PNM. În concluzie, degeaba s-au implicat maghiarii în politică, căci nu au avut nici un câştig, nu s-a realizat nimic din ce li s-a promis. Oamenii erau deja deziluzionaţi, dar PNM nu s-a lăsat. A încercat să-i convingă pe oameni că, la următoarele alegeri, să-i voteze pe germanii din Bucovina. Acesta însă a însemnat sfârşitul PNM în Bucovina. După această dată, scria Sebestyén că „domnii din Ardeal” nu se mai ocupă de fraţii lor din Bucovina.

Porturi populare ale principalelor etnii bucovinene

Anexă

*

Raportul consulului Frigyes Villani din București, către Lajos Walko, ministrul Comerțului, însărcinat cu conducerea Ministerului de Externe

*

București, 3 august 1926

După orig. dactil. aflat la MOL, K 64, 19. cs., 1926–27/a. t., 397/1926. res. pol. sz.

* 

Nr.189/1926                                                                                                                                                              București, 3 aug. 1926

6 anexe                                                                                                                                                                                 Strict secret

Subiect: Organizarea maghiarilor

Bucovineni în Partidul Maghiar

*

Am onoarea să vă înmânez  raportul confidențial al lui Zágoni István, trimis de către Partidul Maghiar, în legătură cu organizarea maghiarilor Bucovineni, și articolele scrise de el, apărute în ziarul „Újság” în legătură cu acest subiect.

*

                                          Villani

Consul Special și ministru înînsărcinat

*

Anexa a)

*

     Îndeplinind onorata sarcina de a-i căuta pe maghiarii din Bucovina, vă raportez următoarele:

În data de 24 mai am ținut ședință în cele trei comune maghiare, Dornești, Măneuți și Țibeni, județul Rădăuți. Am fost primit cu o simpatie emoționantă, la fel și ideea ca ei să se alăture partidului maghiar. M-a preocupat în special starea lor sufletească, necazurile și problemele lor, stilul lor de viață. În afară de cele trei comune, mai trăiesc maghiari în satele Vorniceni și Iacobești. Anexez și articolele mele apărute în ziar, scrise după experienţa mea constatată.

*

    Ideea organizării în Bucovina unei filiale al Partidului Național Maghiar a fost inedită pentru ei, și, la prima vedere, conducătorii lor, preoții catolici, nu credeau că se poate realiza, cu acea presupunere bine intenționată că duc o existență mai bună, dacă nu atrag atenția supra lor, cu organizare de orice fel. Mai încolo, însă, au recunoscut că oamenii doresc partidul maghiar și actuala situație este foarte propice pentru organizare. Oamenii și-au păstrat identitatea, culorile naționale și, unde le este permis, le poartă. Pe bolta naosului unei biserici, scrie cu litere mari: Sfinte Ștefan, rege glorios, coloana credinței noastre, fii acum patronul (apărătorul – n. a.) nostru. Sfinte Ștefan, primul rege al țării noastre apostolice, fondatorul bisericii noastre, purtătorul de cuvânt al țării noastre în Ceruri, roagă-te pentru noi.[1]

*

   Religia lor este catolică, cu o mică biserică reformată la Măneuți, care are o școală, un levit și o parohie frumoasă. Aici, din păcate, animozitatea este foarte mare între culte. Preotul catolic este acuzat că a pus mâna pe terenul școlii reformate și pe pământurile parohiei. Reformații, în schimb, sunt acuzați că-și educă copii cu antipatie față de catolici. Pământurile școlilor (catolică şi reformată – n. a.) au fost primite numai de catolici. Pentru fiecare școală de stat (foste ale minorităților) din cele trei comune, se solicită dascăli maghiari, zicând că ei vor putea aranja numirea lor. Dacă nu vor primii învățători, învățământul în limba maghiară va dispărea. În cele trei sate au existat cooperative, organizate în stil german, două au dispărut din lipsă de fonduri. A treia, cea de la Măneuți, va dispărea și ea, în curând, din lipsă de fonduri, cu toate că oamenii au nevoie de ea, dacă nu va primi lichidități (scrie părintele Malecz).

*

   Probleme lor economice sunt de caracter local în fiecare sat. Au suferit mult în război și nu au beneficiat de despăgubiri de război. Rog a trimite statutul partidului și programul acestuia pe următoarele adrese: Fehér János, preot reformat, Malecz János, preot romano-catolic, Ferencz Ambrus, învățător principal, Dabis János, primar Măneuți (Andrásfalva), László Ambrus, învățător, Sebestyén Antal, preot romano-catolic din Dornești (Hadikfalva), Bálint Péter, preot romano-catolic, Molnár János, învățător principal în Țibeni (Istensegíts). După cum am stabilit, va avea loc o ședință solemnă de constituire, la care se așteaptă delegați din conducerea partidului. Numele celor de mai sus le-am ales special, fiindcă în fiecare sat există două partide, și am încercat să-i atrag pe toţi. În zonă un conducător foarte agil este învățătorul László Ambrus, dar și acesta are în sat un partid opozant. Țin să menționez că, la venirea delegaților partidului, să nu se poarte culorile distinctive ale bisericii reformate, și acest lucru precizez eu, un reformat.

*

  În legătură cu alegerile, pot să afirm că partidul Averescu a așteptat foarte mult venirea mea. Până acum, între maghiari a activat numai partidul cu orientare liberală, dar erau printre ei și simpatizanți ai Partidului Țărănesc. Cred că-i voi putea aduce la un numitor comun cu ocazia alegerilor. Sebestyén, preotul din Dorneşti, care era considerat cel mai mare simpatizant al Partidului Liberal, mi-a declarat că, în satul său, el a fost primul care a votat lista Guvernului. În numele partidului Averescu, dr. Pațac, avocat în Rădăuți, și-a prezentat mulţumirile pentru munca depusă, și prefectul dr. Klaus a mulţumit ministrului Popovici Dorin. De la ședinţă, frații noștri maghiari trimit salutări Partidului National Maghiar, ceea ce eu am și consemnat în rapoarte.

*

Cluj, 17 iunie 1926

Etnii bucovinene – Biblioteca Naţională a României

[1] Biserica din Vorniceni, fost cu hramul lui Sf. Stefan.


Fenomene care au infuențat migrațiile

*

   Despre emigrările în Bucovina au apărut, de-a lungul timpului, nenumărate scrieri. Majoritate motivelor emigrării sunt politice, economice, dar depinde și de viziunea fiecărui istoric, cum vede evenimentele şi scopul acestora. Multe aspecte sunt legate de războaie, de impozite, de epidemii, însă sunt anumite lucruri care prea puţin au fost discutate sau notate, deci ne vom referi la acestea. La un moment dat, fiecare din aceste evenimente, arătate mai jos, au influenţat, mai mult sau mai puţin, istoria Bucovinei.

*

László Gergely Pál

În anii 1785-1878, pe teritoriul Ungariei de atunci a apărut o penurie de alimente. Fenomenul a afectat 10 comitate, din care două mai grav. Cel mai grav a fost afectat Maramureşul, care, din totalul de 677 de mii de forinţi, alocaţi pentru combaterea fenomenului, a primit 43%. După statisticile din septembrie 1786, în comitat au decedat de foame 478 de persoane şi aproximativ 2.000 de familii au emigrat în Galiţia, Bucovina, Ardeal sau în diferite zone din Ungaria. Recensămintele demografice din anul 1785 şi 1787 ne dau ocazia să facem o comparaţie: în anul 1785, Maramureşul avea 103.504 de locuitori, în anul 1787, numai 86.118, deci cu 17.000 de persoane mai puţin. După anumite aprecieri, în final numărul celor decedaţi a fost de 1.000 de persoane, iar al celor care au emigrat, în jur de 17-18 mii.

*

   În teritoriile amintite,  începutul secolului al 19-lea a fost cum nu se poate mai rău. Erau în curs războaiele napoleoniene, dar s-au întâmplat şi altele. Cronicarul Jancsó Mózes scrie, despre Târgu Secuiesc:

*

 – 26 octombrie 1802, după masă, la ora 1, a avut loc un puternic cutremur, în urma căruia pământul a crăpat în mai multe locuri şi din el a iesit o apă sulfuroasă;

– 1805, scumpirea produselor, război cu francezii;

– 1809, insurecție;

– 12 mai 1812, alt cutremur;

– 1816. din cauza foametei, mulţi secui au emigrat în Moldova şi în Bucovina.

*

  În registrele decedaţilor de la Lemnia (Covasna), găsim notat:

– 22 martie 1813, a murit, în Bucovina, Balogh György, fiul lui Mihaly din Mereni.

– 6 iulie 1814, a murit, în Bucovina, Sigmond Márton, născut, la 10 noiembrie 1770, în comuna Lemnia.

*

   Avem date că şi din comuna Viţa (comitatul Solnoc-Doboca) au emigrat, în 1816, în Bucovina. Însă, în acel an, au plecat şi din Vorniceni mai multe familii, nu se ştie încotro. De fapt, registrele bisericești (catolice) din Vorniceni încep din anul 1823, semn că primele trei registre au fost luate de cei plecaţi şi au dispărut cu ei, cu tot.

*

  Sunt putini cei care fac legătura între foametea din 1816 şi fenomenul natural, care a afectat viaţa oamenilor. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că fenomenele naturale extreme, din anii 1815-1816, au fost cauzate de eruperea vulcanului Tambora, din insule Sumbawa, Indonezia, în data de 5 aprilie 1815. În scurt timp, muntele, înalt de 4.300 de metri, a ajuns la numai 2.851 de metri; s-au deplasat 160 de kilometri cubi de pământ.

*

   La 15 iunie, deja şi în Ardeal s-au simţit efectele erupţiei: ploi multe, grindină, râuri umflate, vânturi puternice, mini-tornade.

*

   În anul următor, la 28 ianuarie, un ciclon mediteranean a pătruns în spaţiul intracarpatic, aducând cu el mari căderi de zăpadă şi temperaturi foarte scăzute. Vântul a smuls acoperişuri, oile au înghețat cu miile. Cirezi întregi au fost acoperite de zăpadă, mulţi oameni au murit de frig, inclusiv voluntarii trimis să-i ajute.

*

   Luna februarie a fost caracterizată de temperaturi scăzute, iar la sfârşitul lui martie a nins peste jumătate de metru. În aprilie era încă zăpadă, dar s-a topit în scurt timp, ceea ce a dus la inundaţii.

*

   În luna iunie, cantităţile de ploaie erau foarte mari, deseori însoţite de grindină, ceea ce a distrus recolta. Practic, vara anului 1816 s-a rezumat la trei săptămâni. În iarna anului 1816 şi în primăvara anului următor, s-a dovedit dificilă supravieţuirea, mai ales că febra tifoida a decimat populaţia şi aşa slăbită. Şi continuau emigrările, nu atât pentru un trai mai bun, cât pentru supravieţuire.


László Gergely Pál: Înainte de Siculeni

*

 În majoritatea scrierilor apărute până în zilele noastre şi referitoare la maghiari bucovineni, se pot trage două concluzii, amândouă greşite: prima este că, până la evenimentele de la Siculeni din 1764, toţi secuii trăiau compact în Secuime şi nu s-au mişcat de acolo. A doua concluzie greşită ar fi că toţi maghiarii din Bucovina sunt de origine secuiască. Unii mai si plusează, spunând că suntem singurii (maghiarii din Bucovina), ai căror dată de naştere se cunoaşte exact: 6/7 ianuarie 1764, data celor petrecute la Siculeni. În asemena condiţii, şi scrierile încep cam asa: din cauza evenimentelor de la Siculeni, secuii, cu miile, s-au refugiat în Moldva şi, de acolo, în Bucovina.
*
  Într-adevăr, evenimentele de la Siculeni au constituit, dacă se poate spune aşa, ultima picătură într-un pahar, a cărui umplere însă a început cu zeci de ani înainte. Scriitorul Földi István [1] nota: „Pentru a cunoaşte imparţial destinul secuilor din Bucovina este nevoie să cunoaştem cele petrecute înainte de Siculeni, ce s-a întamplat la Siculeni şi cele ce au rezultat din acel eveniment. Pe scurt, ce s-a întâmplat acolo este regretabil, dar interesant ar fi să studiem şi cele scrise de Michael Conrad von Heydendorf [2] şi Halmágyi István [3], căci cei doi au fost martori oculari la evenimente. Şi vom constata, cu surpriză, că n-a fost exact aşa cum se doreşte să cunoaştem.
*

László Gergely Pál

   Aş începe întoacerea în timp cu călugărul Bandini. El a fost trimis de către papă, în 1646, să întocmească un fel de recensământ despre maghiarii şi saşii catolici din Moldova. Pe maghiarii găsiţi acolo, Bandini îi deosebeşte, numindu-i maghiari din Moldova, respectiv ceangăii, şi secui din Moldova. Deci, cu cel putin 120 de ani înainte de Siculeni, se poate vorbi despre secui în Moldova.
*
  Despre originea secuilor, faptele şi drepturile lor, s-au scris multe. Aş dori să prezint câteva evenimente, care au avut loc în secolul XVIII, şi au dus la cele întamplate la Siculeni, la emigrarea de atunci  a secuilor în Moldova.
*
  În acele vremuri, secuii au fost consideraţi folositori pentru două lucruri: să se sacrifice pentru anumite interese, majoritatea străine lor, sau să fie plătitori de impozite. În secolul amintit, Secuimea a fost prădată nu numai de turci şi tătari, dar şi de austrieci. Cronicile vremii menţionează că, în 1707 mercenarii generarului Akton au provocat mai multă pagubă în Secuime, decât tătarii şi turcii împreună. Atunci era în plină desfăşurare revoluţia condusă de Rákóczi Ferenc. Revoluţia s-a terminat la 14 martie 1711, şi mulţi au emigrat în Moldova, de frica represaliilor.
*
   Urmează foametea din anul 1718, când s-a ajuns până la canibalism. Cronicarul Bod Péter nota că, din cauza secetei, nu numai cerealele nu s-au făcut, dar nici iarba n-a crescut, râurile au secat, era lipsă de apă potabilă. Locuitorii plecau în toate părţile, sate întregi au rămas fără locuitori. Nu a trecut un an şi a apărut epidemia de pestă, venind dinspre Moldova. Prima dată a ajuns la Gheorgheni şi, de acolo, s-a răspândit în întreaga Secuime. Speriaţi, unii plecau spre vest, alţii în Ceangăime sau în Valahia. Scriitorul Mikecs László scria că, „începând din secolul al XVIII-lea, zona Bacăului avea legături strânse cu Ţara Secuilor, mai ales cu scaunul Ciucului. Acestă legătură însă era unilaterală, căci cunoaştem emigrarea secuilor acolo, dar nu ştim să fi fost emigrare dinspre Bacău spre Vest [4].” După statistici, în Secuime au fost peste 100 de mii de decese, din cauza epidemiei. Unii s-au întors pe meleagurile natale, ei fiind mai ales micii nobili şi secuii liberi.
*
   Mereu aveau loc mici revolte, din cauza condiţiilor de viaţă. În anul 1738, secuii au formulat o petiţie către autorităţi, în care scriau că nu mai pot suporta obligaţiile (cătănie, impozite) şi sunt obligaţi să ia calea pribegiei, fiindcă loc mai amărât şi sărac, ca la ei, nu există în tot Ardealul.
*
  Urmează anii1759-1750, când a avut loc o invazie de lăcuste, cu toate consecinţele ce provin din aceasta. Oamenii se rugau şi ţineau post, să scape de necaz, scria Bod Péter.
*
  Cresc impozitele şi sărăcia. La mijlocul secolului XVIII, nobilii secui deja luptau ca pedestraşi, din cauza sărăciei. Şi luptau pentru interesele austriecilor în Silezia, în anii 1740-1742, 1744-1745, 1756-1763. Din această cauză, numărul celor încorporaţi a crescut. Era lipsă de soldaţi în războaie, si pentru apărarea graniţelor. Atunci a venit ideea înfiinţării regimentelor grăniceresti în Ardeal, respectiv Regimentul II năsăudean şi Regimentul I secuiesc. Din această cauză, în iarna anului 1762 şi primăvara anului următor, 292 de familii secuieşti, totalizând 900 de persoane, au emigrat în Moldova [5]. Dacă ne luăm după istoricii maghiari, la Năsăud austriecii au avut o misiune uşoară. Dar ce zic de revolta de la Salva şi de condamnaţii la moarte la 12 noiembrie 1763? [6]-
*
  Şi urmează Siculeniul, cu alte migraţii.
*
  După anexarea Bucovinei la Imperiu, s-au făcut colonizări, mai ales de nevoie: lipsa producţiei, a exploatării resurselor naturale, a meseriaşilor, etc. Şi îmi vine greu să cred că, atunci când s-au dus maiorul Mieg, căpitanul Beddaus şi părintele Martonffy în Moldova, la recrutat de colonişti maghiari, i-au întrebat dacă sunt acolo din cauza celor petrecute la Siculeni? Pentru participanţii la revoltă s-a dat, în 1765, aministie generală. Mai degrabă au fost aleşi după limba vorbită şi pentru că erau buni crescători de animale şi de zarzavaturi. Aşezarea lor strategică în Bucovina, între cele două oraşe, Siret şi Suceava, era cu un scop anume.
*
   În manuscrisul lui László János găsim scris că mulţi secui deja erau de zeci de ani în Moldova, mai ales dezertorii. Şi, în atâtia ani, sigur erau şi căsătorii mixte. Concluzia mea este că maghiarii din Bucovina nu toţi sunt de origine secuiască, cu toate că ei constituiau majoritatea. Erau printre ei ceangăi şi altii. Şi încă un argument: la  Măneuţi, „între 1801-1835 preot (reformat) a fost Miskolczy István… El a descoperit că populaţia satelor maghiare din Bucovina nu se compune numai din secui, ci şi din maghiari veniţi din Sătmar, Baia Sprie, Bistriţa, Nimigea şi comitatul Szolnoc-Doboka [7]”. Ar fi dificil de dovedit că preotul Miskolczy n-a ştiut pe cine înmormântează.  
*


[1] Földi István, Mádéfalvától a Dunántúlig, Szekszárd, 1987, pag. 27.
[2] Heidendorfi Conrad Mihály önéletírásából, http://adatbank.transindex.ro/html/alcim_pdf8731.pdf
[3] Halmágyi István: Az oláh és székely határősrség felállítása, http://adatbank.transindex.ro/html/alcim_pdf8730.pdf
[4] Mikecs László-A csángók, Bolyai Akadémia 1941, pag. 87.
[5] Vezi Gazda László: Csángómagyar falvak I. A-G, Nap Kiadó Kft, 2009, pag. 120.
[6] Şotropa, Virgil – Regimentul grăniceresc năsăudean, Revista Arhiva Someşană, nr. 2, Năsăud, 1925 sau http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Revolta_de_la_Salva
[7] Árus Csongor László: Szemelvények a moldvai szórványmisszió történetéből, http://www.parokia.hu/v/szemelvenyek-a-moldvai-szorvanymisszio-tortenetebol/

Pagina 1 din 212