Bucovina Rock Castle 2017 | Dragusanul.ro

Festivaluri rock, sub protecţia Legii 98

Afis BRC 2017

*

Pentru că se află în continuă ascensiune valorică, Festivalul Bucovina Rock Castle a atras o puzderie de adversităţi invidioase, dar şi o largă simpatie naţională, ba chiar şi europeană, dovadă clară că proiectul pe care l-am întocmit, semnat şi depus spre aprobare, în 12 iunie 2011, a fost inspirat, iclusiv prin tânjirea din primul aliniat: “Fundarea unui mare festival internaţional de rock, Bucovina Rock Castle (Cetatea de Piatră a Bucovinei), care să constituie el însuţi, în câţiva ani, o ţintă turistică a Sucevei, cu răsfrângere asupra Bucovinei” s-a împlinit. Pornisem, atunci, de la o anumită concepţie de spectacol unitar, îmbunătăţită nu doar de la ediţie la ediţie, ci chiar şi de la noapte la noapte. Iar cum eu nu mă prea pricepeam la chestia asta, dar aveam o anumită viziune, am apelat, pentru desluşiri şi implicare totală, în ordine cronologică, la Dodo Popovici, prezentatorul-emblemă, şi la fiul meu, Andi, apoi la Mihnea Blidaru (Luna Amară) şi Lucian Francisc Csibi (Relative) şi, desigur, ba încă şi din start, la Constantin-Emil Ursu, pe care lesne l-am convertit spre rock.

*

De-a lungul a şase ediţii de “Bucovina Rock Castle”, nu m-a interesat decât refuzul de modele consacrate, în favoarea consacrării unui model propriu, care să valorifice la maximum şi potenţialul locaţiei, şi motivarea tinerilor pentru promovarea şi apărarea propriei lor culturi. Am ales şanţul cetăţii, după ce vizitasem, împreună cu Emil Ursu şi măsurând cu pasul fiecare posibilă locaţie interioară, pentru că doar şanţul oferea condiţiile de perspectivă pe care le vizam şi care s-au şi materializat. Lui Almir (Dubioza Kolektiv), care mă întrebase, mai târziu, de ce în şanţ şi nu în cetate, i-am răspuns că străbunii lui numai până în şanţ au ajuns, nu şi în cetate, iar de atunci, pentru că ne înrudeşte spiritul, am rămas prieteni.

*

Dacă ar fi clacat festivalul, toate inutilităţile existenţei ar fi fost fericite, dar parcursul “din ce în ce mai bun” deranjează. În clipa în care festivalul de rock s-ar plafona, l-aş desfiinţa din proprie iniţiativă, numai că festivalul tot creşte, în ciuda alocării, pentru fiecare ediţie, a aceluiaşi buget de avarie, pe care nu l-am gestionat niciodată eu, ci doar m-am străduit să nu-l depăşesc. Negociam la sânge cu trupele româneşti şi străine, iar dacă ajungeam la o înţelegere, acceptam propunerile de premiere pe care le făceau Mihnea, Andi şi Luci, echipa noastră care viziona zeci şi zeci de concerte ale trupelor care îşi exprimau dorinţa de a participa la festival, chiar dacă pe multe dintre ele le ştiau şi din evoluţii scenice comune. Tocmai de asta, line-up-ul de premiere ţinea mereu cont doar de două criterii: concepţia artistică specifică festivalului şi accesibilitatea valorii. Pentru că, din păcate, întregul buget pentru minimum 15 trupe de ediţie a fost, întotdeauna, egal cu bugetul pentru o singură trupă la manifestările politice de peste an cu tentă culturală.

*

După aceleaşi principii, am propus şi proiectul pentru acest an, dar scandalul recent de presă, soldat cu interzicerea, la Suceava, a singurului Concert “Ciprian Porumbescu”, lucrat în România, după 134 de ani de ignorare a operei personajului emblematic al Bucovinei, mi-a atras atenţia, aşa că, deşi sistemul de premiere consacrat însemna, de fapt, respectarea negociată a unor “drepturi de proprietate intelectuală”, achiziţionate prin “reprezentaţii artistice unice” (în rock, totul e unic, şi muzica, şi versurile, şi interpretarea), o să propun actualizarea explicită şi otova a proiectului din perspectiva prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, capitolul III, secţiunea 1, paragraful 7, art. 104, pct. (1), lit. b) şi pct. (2), lit. c), prevederi care le consolidează pe cele ale Legii nr. 8/1996, legea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, consolidată şi reactualizată în 2015, art. 1 (1) şi (2), art. 5 (1) şi (2), art. 10 integral, art. 12, art. 13 integral, art. 15, art. 24 (1) şi (2), art. 25 (1) şi (2), art. 95, art. 98 integral, art. 123 (1), art. 138, art. 146 a) şi d), art. 147, inclusiv printr-un contract şi o negociere finală.

*

Din punct de vedere al conceptului artistic “Bucovina Rock Castle”, nimic nu se schimbă, doar că voi avea o prestaţie birocratică în plus de dus în cârcă, şi în acest an, şi în ceilalţi doi care urmează. Dar nu-i bai, pentru că niciodată nu le-am creat probleme celor care administrează bugetul şi nu o s-o fac nici acum, pentru că, şi când există legi care nu îmi sunt pe plac, eu le respect întocmai, chiar dacă le înjur ori de câte ori am ocazia.

*

În 2016, doi pohtitori de brâuri de protopopi şi un trântor buzincurist au încercat blocarea Festivalului “Bucovina Rock Castle”. Nu sunt, încă, semne de atentate neghioabe şi în acest an, aşa că sper că mă voi putea şi eu bucura nestânjenit de muzica generaţiilor viitoare, pe care o voi putea asculta şi la Suceava, prin visul împlinit “Bucovina Rock Castle”, şi la Vatra Dornei, prin visul pe care îl vom contura într-o primă ediţie “Bucovina Acoustic Park”.

*

 Afis BAP 2017 foto MIC


Problemele Bucovina Rock Castle 2017

*

În ciuda „sugestiei”, de ieri, de „externalizare” viitoare a Festivalului „Bucovina Rock Castle”, președintele Gheorghe Flutur și Consiliul Județean Suceava au avut, și în acest an, o atitudine exemplară față de festival: nu ne-au cenzurat trupele, nu ne-au diminuat bugetul (e drept că nici nu l-au suplimentat cât de cât) și, în general, nu ne-au pus nici o piedică. Țin să spun asta răspicat și fără posibilități de interpretare.

*

Problemele reale ale Festivalului „Bucovina Rock Castle” 2017 sunt următoarele:

*

1. Dușuri și grupuri sanitare în vecinătatea terenului de parcare (primarul Ion Lungu ne-a promis că o va rezolva);

*

2. Circulația simultană, pe timpul nopților de festival, până spre dimineață, a două autobuze, dinspre Obcini spre Burdujeni și dinspre Burdujeni înspre Ocini, precum și a microbuzelor Primăriei, de la Cetate, spre cele două cartiere ale Sucevei (primarul Ion Lungu ne-a promis că o va rezolva);

*

3. Amplasarea, în șanțul Cetății, a minimum 11 toalete ecologice (primarul Ion Lungu ne-a promis că o va rezolva);

*

4. Asigurarea condițiilor de minimă civilizație pentru muzicienii, măcar străini, care vor aștepta intrarea în scenă: dacă nu se pot închiria două rulote, măcar patru căsuțe de-ale Primăriei să fie amplasate în șanț, în spatele scenei, înainte de montarea acesteia.

*

În afară de aceste probleme, care impun grabnică rezolvare, ar mai fi una, care vizează solidarizarea reală cu festivalul, prin cumpărarea de bilete de către toată lumea, inclusiv de către pleșcarii care stau pe platou, argumentând că din impozitul lor se face totul în țara asta, de parcă impozitele părinților tinerilor din șanț, care își cumpără abonamente, nu ar plăti impozite. Prețul unui bilet, indiferent de vârstă, va fi de 20 lei, iar al unui abonament, pentru toate cele trei nopți de festival, 30 lei.

*

O problemă de viitor, pe care o s-o rezolv împreună cu prietenii mei, dar bine ne-ar mai prinde și implicarea unor oameni de afaceri și a unor politicieni, ba chiar și a partidelor, este cea a unui fond de rulment de minimum 10.000 euro, care să nu poată fi folosit decât pentru plata avansurilor de credibilitate pentru trupele mari din străinătate și completat imediat ce trupele respective își încasează premiile, în seara în care participă la galele din festival.

*

Dacă am fi avut un astfel de fond de rulment, încă din acest an am fi putut aduce și o trupă importantă de metal, precum, să zicem, finlandezii de la „Sonata Arctica” sau irlandezii de la „Primordial”, cu care noi am negociat și am rămas în legătură, cu speranța că măcar anul viitor vom putea ajunge la rezultatele năzuite.

*

Realizarea cea mai importantă a acestei ediții, datorată englezei impecabile și spiritului deschis ale lui Andi, este colaborarea directă cu trupele și agențiile de booking europene și, mai ales, cu cea mai tare casă de producție și agenție de impresariat artistic de pe continent, de al cărei sprijin deja beneficiază „Bucovina Rock Castle”, în ciuda faimei proaste pe care o au și legislația românească, și cei mai mulți dintre români. O să dezvălui numele acestui uriaș „industriaș al artei”, atunci când mi-o vor permite convenirile, adică în timpul nopților de festival.


Bucovina Rock Castle: Muzică, nu satanism!

Muzica nu satanism 2

*

Pentru că unii dintre tineri, iubitori ai metalului extrem, încă ne mai înţeapă cu răutăţi nemeritate despre “îngenunchierea” festivalului Bucovina Rock Castle de către popime, mă simt dator să le precizez cu blândeţe, pentru că sunt tineri, că eu nu mi-am propus niciodată să fiu satanist, iar festivalul cu atât mai puţin, pentru că satana nu există, fiind o născocire bisericească, prin care a fost stigmatizat cultul strămoşilor neamurilor europene, apoi transformat într-o afacere prosperă cu spaime, în secolul X, de către un călugăr bulgar fără scrupule, Bogumil. Am în casă muzică metal, inclusiv albumul “Viaţa de apoi” al trupei Black Sabbath, plăcându-mi muzica, deci dezlănţuirea dură de armonii, şi nicidecum “celebrarea întunericului”. Dar am şi Vivaldi, şi Beethoven, şi Elvis, şi Dvorak, şi albumul de ghitară clasică al lui Miloslav Matousek, şi Mozart, şi Rimski-Korsakov, şi Ceaikovski, şi concertele de orgă bisericească ale lui Istvan David, şi tot ce-a mai cerut sufletul meu, de-a lungul timpului, pentru tămăduire.

*

Tocmai de aceea, în vara trecută, când eu şi fiul meu rezistam singuri şi însinguraţi asaltului unor talibani ai sutanelor (nu toţi preoţii sunt asemeni celor doi carierişti), cu mărturisirea cinstită că noi promovăm muzică, nu satanism, nu ne foloseam de o şmecherie ieftină, mai ales că ritualul sacrificării Capricornului, pe care l-au pus în scenă, pentru un videoclip, suedezii înseamnă o tradiţie primordială pe care o avem şi noi, românii, dar mult mai figurativă, uneori chiar şi metaforică. O trupă de metal extrem am vrut să aducem şi în acest an, dar, înmulţindu-se prostimea (Tolstoi spunea că toată lumea crede: unii cred că cred, alţii cred că nu cred), metaliştii cer sume de peste 20.000 de euro, ceea ce noi nu ne putem în veci permite. Oricum, Planet of Zeus din Grecia, White Walls din Constanţa şi Dhirty Shirt din Baia Mare înseamnă trupe de metal cu mult mai bune decât altele cu faimă de pe aiurea.

*

Pe tinerii care vor “satanism”, nu-i îndemn spre biserică, ci spre lectură. La Bucovina Rock Castle, ca şi anul trecut, noi nu aducem satanism, ci muzică. Folosim diversitatea genurilor rock doar pentru a le oferi prietenilor noştri tineri ocazia de a alege tămăduirile de care au nevoie sufletele lor. În fond, muzica este divină, pururi în rezonanţă cu cosmicitatea.

*

Apropo, “sataniştilor”: ştiţi că semnul acela cu două degete, sugerând “încornoratul”, este, de fapt, simbolul lui Cernunos (constelaţia Capricornului), adică al lui… Dumnezeu-Timpul? Dacă nu ştiţi, urmaţi-mi sfatul şi îndreptaţi-vă spre biblioteci şi spre muzică muzică, nu spre băsmuiri popeşti, care vă şterg creieraşele.

*

Muzica nu satanism 1


Amintiri despre Bucovina Rock Castle (II)

REHAB NATION

(click pe fotografie, dacă doriţi să reascultaţi)

*

“Alternativ Quartet”, trupa unor tineri muzicieni din Bistriţa, care, după câteva superbe albume, s-a desfiinţat, componenţii ei preferând, pe bună dreptate, studiile temeinice în străinătate, mă impresionase, încă de la prima ediţie, aproape la fel de mult ca Petra Akker, în ciuda aparentului exces de instrumental. Începând cu a doua ediţie, spectacolele scenice din fiecare noapte conturau personalitatea Festivalului “Bucovina Rock Castle”, stârnind interesul nu doar al tuturor site-urilor de rock din ţară, ci şi pe cel al televiziunilor naţionale, care, începând cu a doua ediţie, îşi făcuseră obiceiul să transmită în direct, la ora de maximă audienţă a ştirilor, câte un scurt reportaj din şanţul Cetăţii din Suceava. Sesizaseră, de fapt, că aici se întâmplă ceva şi încurajau înfiriparea şi devenirea evenimentului. Încet, încet, eu şi Emil Ursu ne transformam, aparent, în doi burghezi rotofei ai rockului, bine înşurubaţi în scaunele din culise, care se îngropau singure în pământul încărcat de istorie, deşi nu eram decât “rezolvatorii” de probleme urgente, care încă se iveau tot timpul. Începuse să ne placă ce facem, pentru că Mihnea Blidariu (Luna Amară), Andi Drăguşanul (Toy Machines) şi Lucian Francisc Csibi (Relative), vizionând şi alegând din 100-200 de filmuleţe video, deja construiau structuri artistice unitare în diversitatea lor, determinându-ne să decidem internaţionalizarea prestaţiilor artistice. Iar la ediţia a treia, din august 2013, deja ne încântau primele trupe din străinătate.

*

JINJER 2013

(clik, dacă doriţi să reascultaţi)

*

Deşi nu era treaba mea, obişnuiam, încă de pe atunci, să ascult şi eu toate piesele propuse în concurs, iar Andi şi Mihnea se amuzau pe seama mea, datorită simpastiei pentru hard-core, care mă făcuse să susţin că o trupă din Ucraina, JINJER, va fi marea revelaţie a primelor trei ediţii Bucovina Rock Castle. Pariasem şi pe bulgarii de la LAST HOPE, drept a doua opţiune (şi nu m-am înşelat nici asupra lor). Nici măcar Dodo Popovici nu-mi împărtăşea, pe deplin, prorocirea, pe care o menţionase în prezentare, uşor ironic, dar Tatiana şi instrumentiştii ei, valorificând pe deplin spiritul tumultos al muzicalităţii slave, pe fundalul vălurit al rockului modern, mi-au dat câştig de cauză. Drept pentru care mi-au devenit copii de suflet, de care m-am îngrijit, ediţie de ediţie, ca un părinte.

*

SUPERHIKS

(clik, dacă doriţi să reascultaţi)

*

Aveam, în festival, trupe româneşti şi străine minunate. În materie de rock, România evoluează în Liga Campionilor. Din Macedonia venise SUPERHIKS, iar din Ungaria, SUBSCRIBE, cu un solist dinamic, inventiv şi plin de farmec. Încercasem formula cu patru nopţi de spectacole, dar era prea mult pentru public (nu şi pentru noi), aşa că, în cele din urmă, aveam să rămânem la doar trei nopţi, în formulele joi-sâmbătă şi vineri-duminică, din dorinţa de a ţine cont de majoritate în opţiunea publicului. În vreme ce notez aceste amintiri răzleţe, ascult muzica trupei cu fotografie (legătură directă) mai sus. Nu văd şi filmul, ci îl vizualizez şi mă cuprinde o nostalgie uşor amuzată în faţa elementelor coregrafice ale trupei, elemente care vin, inclusiv ca statură scenică, din dansurile străvechi ale balcanicilor.

*

SUBSCRIBE

(click pe fotografie, dacă doriţi să reascultaţi)

*

Din 2013, Bucovina Rock Castle este ceea ce ne-am dorit să fie, iar din 2017, va fi ceea ce am visat să ajungă. După fiecare ediţie de festival, ne adunăm toţi cei implicaţi (Emil Ursu, Mihnea, Andi, Lucy, Dodo) şi analizăm minusurile şi plusurile, iar imediat după aceea se trece la structurarea următoarei ediţii. Emil Ursu a propus să venim, la fiecare ediţie, cu câte un element legendar al rockului (trupă, artist), ceea ce părea imposibil, în limitele pururi sărăcăciosului nostru buget şi ale rigidităţii legislaţiei româneşti şi, mai ales, a birocraţiei. Între timp, în Suceava, dar şi în toate judeţele Moldovei, crescuse, odată cu festivalul, un public tănâr căruia i s-a dus vestea. Dar ni s-au alăturat şi clujenii, şi maramureşenii, şi sibienii, şi bistriţenii, ba chiar şi o mulţime de români de prin diaspora, ei, publicul tânăr, fiind cei care au dat personalitatea definitivă a Festivalului “Bucovina Rock Castle”.


Amintiri despre Bucovina Rock Castle (I)

THE OTHERS

(click pe fotografie, dacă vreţi să vă reamintiţi; procedaţi la fel şi cu fotografiile care vor urma)

*

Povestea aceasta frumoasă, care poziţionează nemeritat, până acum, Suceava pe harta culturală a Europei şi nu numai, a început în mandatul trecut al preşedintelui Gheorghe Flutur şi cu sprijinul domniei sale, dar mărturii nu am decât de la ediţia a III-a, încoace, când colegul Dănuţ Lungu a filmat, la rugămintea mea, trupă cu trupă. Media suceveană ne-a fost, întotdeauna, în general ostilă, iar dacă nu ar fi existat site-urile de rock din ţară şi televiziunile naţionale, probabil că îndrăzneala noastră de a visa un altceva pentru tinerii suceveni s-ar fi spulberat în cele patru vânturi. Mai ales că, în august 2010, când am improvizat prima ediţie Bucovina Rock Castle, nu ştiam nimic despre responsabilităţile unui astfel de festival, iar la primul “pogo”, înspăimântaţi de riscul unui accident tragic, eu şi Emil Ursu am acoperit cu trupurile noastre cuiele de la stâlpii scenei, ca nu cumva vreun tânăr să cadă peste ele. Între timp, sesizaţi de Emil, care a avut întotdeauna o relaţie excelentă cu Jandarmeria, jandarmii au adus garduri de protecţie, pe care le-au montat în faţa scenei, în timpul primului concert. Printr-o inspiraţie… neinspirată, invitasem şi o trupă suceveană veche, formată din instrumentişti excelenţi, dar care se doreau atât de filosofi şi de simfonici, încât, după o jumătate de oră, auzurile nu au mai rezistat tortururii sonore, iar cei 2-300 de suceveni, care veniseră, doar din curiozitate, să vadă ce se întâmplă, au prins să plece în grupuri mari şi compacte. Norocul şi salvarea a venit de la Laura Mihăilă şi trupa “Astero”, din Bucureşti, care, urcând imediat pe scenă, au izbutit să readucă publicul şi să-l comaseze în vecinătatea cântecului care vibrează.

*

Luna Amara 2013

(click pe fotografie, dacă vreţi să vă reamintiţi; procedaţi la fel şi cu fotografiile care vor urma)

*

Apelasem, încă din start, la Dodo Popovici, ca prezentator, deşi ştiam că, la festivalurile din lume, nu se mai practică prezentarea, dar cunoşteam publicul sucevean, întotdeauna, cu excepţia tinerilor, nedocumentat şi, în plus, doream să acopăr timpii morţi ai schimbării instrumentelor. Scena din 2010, vai de ea! Lumini albe, destul de slabe, dar o sonorizare bună, făcută de Cristi Rangu. Aveam trupe bune în festival (Luna Amară, Kum, trupa de atunci a extraordinarei Petra Akker, Relative, Matt etc.), dar, în prima seară de festival nu s-au adunat mai mult de 300 de tineri în şanţul Cetăţii. Din fericire, savanţii jurnalişti suceveni, confundând “pogo” cu o încăierare, au lansat ştirea unei bătăi între organizatori şi trupe, ştire care a prins numai la DDD (televiziunea “Dan Diaconescu în Direct”), iar “bătaia generală” (geniile lui Diaconescu au introdus şi publicul în inventata încăierare) fiind “dezbătută” toată noaptea, iar o parte dintre sucevenii curioşi au venit imediat la Cetate, ca să vadă, de pe platou, cum se “bat rockerii”. Dând doar de pace, de tinereţe şi de o o muzică frumoasă, vreo 200 dintre ei au coborât în şanţ, îndreptându-se stângaci spre vecinătăţile scenei, iar alţi vreo două-trei sute au rămas pe platou, şi acolo în vezi, anual, la pleaşcă. Doar plătesc impozite, iar din banii lor se fac şi laserul de la Măgurele, şi toate cele care se mai fac prin România, ba şi Bucovina Rock Castle. Oricum, era bine, iar în a doua seară s-au fost adunat, numai în şanţ, vreo 900 de oameni. Convenisem cu preşedintele Flutur că, dacă nu vom avea, în primul an, minimum 500 de spectatori pe seară, nu mai ţin următoarea ediţie. Media a fost, însă, de peste 700, iar în culise am discutat îndelung cu Mihnea şi cu Andi, beneficiind de un curs gratuit de specializare în festivaluri rock. Am o memorie bună, o minte pururi neastâmpărată şi învăţ repede, dar, pentru mai multă siguranţă, am hotărât să-l cooptez şi pe Mihnea Blidariu în echipa de organizare artistică a festivalului, eu urmând să rămân, împreună cu Emil Ursu,  doar tehnicul care asigură condiţii.  Un fleac. Te iei de guler, anual, cu unele autorităţi şi te doare în cot, pentru că ai un vis de împlinit, de ostilitatea mediei locale. Nu şi de “Jupânu’” sau “Monitorul de Suceava”, care ne-au fost mereu şi mereu alături.

*

Byron 2013

(click pe fotografie, dacă vreţi să vă reamintiţi; procedaţi la fel şi cu fotografiile care vor urma)

*

În ciuda tuturor, Bucovina Rock Castle a fost, încă din start, o respiraţie proaspătă, sigura de care beneficiau adolescenţii, tinerii şi o parte dintre intelectualii reali ai târgului Sucevei. Dedicasem festivalul ignoratei  zile a atestării documentare a Sucevei (18 august) şi memoriei întemeietorului târgului şi al Cetăţii (10 februarie), voievodul Petru Muşat, pe care tot noi, rockerii, l-am sărbătorit, pentru prima dată în istoria Moldovei, inclusiv printr-o ceremonie religioasă, în biserica de el întemeiată, Mirăuţii, dar cu dezamăgirea de a constata că ştabul spălătorilor de creiere, Pimen Zainea, nu i-a rostit niciodată numele, pentru că ar fi  ”fost papistaş”, utilizând substitutul de memorie “voievodul”. Păcat.

*

În zilele care au urmat, m-au tot înjurat nişte netrebnici pe “făisbuc”, străduindu-se să-l rănească în suflet pe fiul meu Andi, care, la doar 20 de ani, deja întemeiase un festival de rock. Un festival frumos şi în continuă evoluţie, un festival care, la doar “şapte ani (de) acasă”, nu doar că izbuteşte să confere un prestigu cultural european Sucevei (luni, 5 iunie 2017, veţi afla, odată cu numele trupelor din apropiata ediţie, amănunte interesante şi despre prestigiu). Nu ne-a păsat. Ştiam că va veni şi ziua în care Bucovina Rock Castle va fi leit Andi.


Pagina 1 din 3123