BUCOVINA – POEŢII POEŢI | Dragusanul.ro - Part 4

Wilhelmina, cetăţean al Naţiunii Poeţilor

Wilhelmina la Vatra Dornei 1

*

Citindu-i, mereu, poemele în româneşte, după ce ea le rostea în hebraică, nu am prea avut prilejuri de a o fotografia pe Ziva Brandes-Sosak, scriitoarea care şi-a semnat cărţile de poezie şi de proză cu numele care i s-a dat, în vremea războiului, pentru a nu fi ucisă de ruşi, Wilhelmina. Familia ei din Lvov a sfârşit, în mare parte, după împărţirea Poloniei, în lagărele sovietice de muncă forţată, “mica fetiţă a războiului”, Wilhelmina, supravieţuind în mod miraculos, după o copilărie bântuită de înfometare, în care visa doar o valiză cu… turte. A mâncat turte abia acum, într-un motel de lângă Râmnicu-Sărat. A trăit, în Bucovina şi în Bistriţa, o poveste irepetabilă, concluzionând: “Tare frumoasă este ţara aceasta, dar voi, românii, sunteţi mai frumoşi chiar şi decât ţara voastră”. Nu exagera, pentru că mi-a spus vorbele astea la Corlata, acolo unde oamenii întrec în frumuseţe chiar şi minunata Bucovină.

*

Wilhelmina si Menachem Falek


Sorin Filip, cetăţean al Naţiunii Poeţilor

Sorin Filip la Corlata 1

*

Tânărul nou manager al Centrului Cultural “Bucovina”, Sorin Filip, ne-a însoţit doar în capitala poeziei europene, Corlata (titlu conferit de poeţi din 11 ţări europene), pentru a acorda premiile anului 2016, ocazie cu care a dăruit celor trei laureaţi, Wilhelmina, Menachem M. Falek şi Alexandru Bartfeld, câte un cântec din viitorul lui album. A plăcut atât de mult, încât tinerii Corlatei s-au ridicat pentru joc, iar poeţii radiau de încântare.

*

Sorin Filip la Corlata 2

Sorin Filip la Corlata 3

Sorin Filip la Corlata 4

Sorin Filip la Corlata 5

Sorin Filip la Corlata 6

Sorin Filip la Corlata 7

Sorin Filip la Corlata 8

*


Mihnea Blidariu, cetăţean al Naţiunii Poeţilor

Mihnea Blidariu 2

*

Două cărţi de poezie şi un roman (“Play-list pentru sfârşitul lumii”), care au văzut lumina tiparului şi zeci de texte, ştiute de toată lumea, din repertoriul trupei “Luna Amară” fac din Mihnea Blidariu un cetăţean de onoare şi cu onoare al “Naţiunii Poeţilor”. Îndrăznesc să cred că generaţiile cu adevărat moderne ale României au spart lanţurile dogmelor primejdioase cu astfel de cântece, pentru a se bucura din plin de libertate. “Luna Amară” nu înseamnă totul, ci un reper important, pe calea contemporaneizării românilor, Mihnea Blidariu fiind măcar unul dintre românii care s-au trezit la timp şi definitiv.

*

Mihnea Blidariu 5

Mihnea Blidariu 4

Mihnea Blidariu 3

Mihnea Blidariu

*


Andi Drăguşanul, cetăţean al Naţiunii Poeţilor

Andi Dragusanul 3

*

Deşi nu şi-a premeditat un drum spre poezie, Andi, constrâns de compoziţiile sale rock, în care nevoia de text şi de spovedanie are alte semnificaţii, şi-a durat făgaş prin sonorităţile limbii engleze, surprinzându-mă, atunci când şi-a tradus textele pentru mine, cu amplitudinea discursului liric şi cu o prospeţime a imaginii surprinzătoare şi care îl obligă şi la premeditări. Numai că Andi nu concepe să existe în afara muzicii rock şi, în ciuda faptului că avem, împreună, o carte de poezie, “cântecele despovărării”, preferă veghea de menestrel în cetăţile “Naţiunii Poeţilor”.

*

Andi Dragusanul

Andi Dragusanul 2


Menachem M. Falek, întemeietor al Națiunii Poeților

Menachem Falek la Biblioteca Bucovinei 1

*

Puțin poeți români au probat, de-a lungul anilor, un românism mai profund și mai tulburător decât cel al președintelui Societății Scriitorilor Hebrei din Ierusalim, Menachem M. Falek (cu M de la Mordecai, al doilea prenume, pe care l-a avut în Bistrița natală). Prietenul meu, cu care mă știu dintotdeauna, și-a făcut o profesiune de credință din a arăta evreilor adevăratul suflet și adevăratul spirit al neamului românesc, din care se simte parte, fără a-și abandona identitatea. Tare mi-i drag omul acesta, care nu mai ostenește în a dura curcubee și în a-i ajuta pe orbi să le pipăie cu degetele, cu buzele și cu sufletele.

*

Menachem Falek la Biblioteca Bucovinei 2

Menachem Falek la Vatra Dornei 1

Menachem Falek la Vatra Dornei 2

Menachem Falek la Vatra Dornei 3

Menachem Falek la Vatra Dornei 4

Menachem Falek la Vatra Dornei 5

Menachem Falek cu Deac in Sinagoga din Bistrita 2


Pagina 4 din 13« Prima...23456...10...Ultima »