BUCOVINA ÎN POEZIE | Dragusanul.ro - Part 2

Adelina Laerte Cârdei: La Putna

Sub scutul vremii aspre îşi scutură hodina

Îngândurate slove din file de hrisov,

Se plimbă fără urme, melodică, lumina

De-amuguri sângerate şi infinituri mov.

*

Prin ierburi adormite în smirnele de munte

Pornesc molcom colindul şi creierii boemi,

În zare munţii paşnici cu crestele cărunte

Şi luna, luna plină ce-alună prin vremi.

*

Cu palmele-nspre stele ca să culeagă şoapte

Pe vârfuri se înalţă copacii trubaduri.

Adie dinspre coastă parfum de mure coapte

Şi rătăcesc balade sub streşini de păduri.

*

            (Revista Bucovinei, nr. 9/1943, pg. 421)


Dimitrie Vatamaniuc: În poarta de la drum

În poarta de la drum, tata a dăltuit o cruce mare

Şi palmele aspre i-au sângerat adânc şi greu

Purta sub pleoape ude şi-amorţite destrămare.

Plângea. Îşi întorcea ochii să nu-l văd şi eu.

*

I se-mpietriseră în colţul gurii desnădejdi amare,

Iar obrajii i se scăldau în ape tulburi de curcubeu.

În poarta de la drum, tata a dăltuit o cruce mare

Şi palmele aspre i-au sângerat adânc şi greu.

*

Dus pe gânduri, am stat lângă el privind mereu:

– De ce faci, tată, crucea asta când ne urci în care?

– Plecăm în pribegie şi lăsăm stăpân pe Dumnezeu!

Lacrimile mi-au căzut în aşchie de lemn mustrare.

În poarta de la drum, tata a dăltuit o cruce mare.

*

            (Dumitru Vătămanu, pseudonim pentru

Revista Bucovinei, nr. 1-2/1945, pg. 29)


Gruia Bodnărescu: Rămas bun

Autograf

Pentru Doina

S-au tulburat vremile, năpădind ceaţă

peste tot ce în noi se numeşte viaţă.

În mine simt azi

că viaţa mi-e-n creştet de-amiazi

şi că răsăritul vieţii nu l-am pipăit,

ci doar spre-un apus am de pornit…

*

Mâine, poimâine, merg

să iau flinta hotare nedrepte să şterg…

*

Mă doare atâta amar de aşteptare!

Cu sânge, din temelie, o să clădesc hotare,

voi pleca la luptă de răzbunare încins

hotare clădind pe aspre drumuri spre soarele aprins.

Voi sângera, dar n-oi muri – o ştiu prea bine –

căci cel ce luptă nu se teme de nime…

Pornit mâine, poimâine, pe drumul cel mare,

dincolo de casa noastră muta-voi hotare.

Voi trece pe-acasă, pe glodosul drum,

s-adulmec copilăria prin fum,

să plâng o clipă lângă-un morman de scrum!…

*

Rămas bun, copilărie trecută,

şi voi, idealuri cu vreme pierdută;

rămas bun, visuri neîmplinite,

năzuinţi astăzi zdrobite!…

*

Rămas bun, mamă, tată şi fraţilor mei,

rămas bun, plopilor gingaşi şi-nalţilor tei!

Rămas bun, lume banală,

chinuită în hăul cu smoală!

Rămas bun, copilă mică şi albă

ce-ţi strângi iubirea în salbă,

şi să m-aştepţi, căci voi veni odată

când ţara va fi de alt soare scăldată!…

*

Vor creşte vieţile din apă, cer şi moină…

Numai fata albă mă va aştepta cu cânt de doină,

cu aceiaşi ochi verzi-căprui

ca ai nimănui!…

*

Rămas bun!… Pe drum aspru, dar trist,

trebuie să sânger pe urme de Crist,

mâine, poimâine, când merg

hotare nedrepte să şterg!…

*

August 1944 (Revista Bucovinei, nr. 1-2/1945, pp. 21-22)


S. Anton: Ieşire din cetate

S-au deschis porţile albe de cetate,

Omul s-a scoborât din turn tăcut

Şi ca altădată a furat icoana unui frate

Pentru mâinile lui aspre de lut.

*

Şi a râs, şi a plâns lângă ea o noapte

Pe lespezile ude de calcar,

Dincolo de ziduri cădeau stele coapte

Şi creştea minunea albă la hotar.

*

Numai el, numai el plângea sub bolţi de vis

Peste oglindirea chipului pierdut,

Apoi porţile cetăţii s-au închis

Şi-nmugurea minunea-n mâinile de lut.

*

(Revista Bucovinei, nr. 7/1944, pg. 240)


Teofil Lianu: Seara în munţi

Coboară ţapinarii în amurg

Spre case scunde cu pădurea-n prag.

Prin văgăună cântecele curg

Se scurg apoi prin rariştea de fag.

*

În urma lor stau stivele de brad

Ca gândul împăcat la masa verii,

De nu ştiu unde negurile cad

Perdea peste-nceputurile serii.

*

Curând şi noaptea se strecoară-n sat

Cu sunetul tălăngilor din deal.

Să-şi ducă pasul viu şi tremurat

Rămân doar apele din mal în mal.

*

Ca un stăpân pe plai bucovinean

Rarăul se ridică înspre cer.

Moldova-i cântă vremea an cu an

Şi noaptea tot mai cade în mister

*

Când focurile stânilor se stâng

Un baci bătrân mai suflă în tăciune

Şi la lumina lunii peste crâng

Îngână pentru ani o rugăciune.

*

(Revista Bucovinei, nr. 1-2/1945, pg. 38)


Pagina 2 din 41234