BUCOVINA ÎN POEZIE | Dragusanul.ro

Dragoş Vicol: Sate strânse-n ghioc de mănăstiri

Sate strânse-n ghioc de mănăstiri

S-oglindesc în apusuri de sânge şi moarte…

Inimă, cât suntem noi de departe,

Singuri lângă plâns, singuri lângă zvârcoliri…

*

Clopotele se răzvrătesc în trunchiul fagilor;

ca un vânt de toamnă cântul pribagilor

se-aşterne peste-amintirea poienilor cu cerbi…

Nici o pasăre-n păduri n-a mai rămas:

Dornele turburi se zbat între maluri de piatră!

La cumpăna nopţii căţelul pământului latră:

Nici un luceafăr prin frunze şi cetini n-a mai rămas…

Inimă, tot înainte să cucerim lumina!

*

Spre păduri obuzele sapă morminte…

De ne-om vărsa peste cerbi sângele fierbinte,

cu-o cruce de fag ne-o decora Bucovina!…

*

  (Revista Bucovinei, nr. 5/1944, pp. 186-187)


George Sidorovici: Cântec pentru Bucovina

George Sidorovici

Tânjeşte hojma doru-amar în sânge

Astăzi nu mai pot cânta şi nu pot plânge.

Ţugăresc în vis Rarăuri cât lumina

Şi mă duce gându’ hojma-n Bucovina.

*

Tulbure e zarea, mamă, cum e cirul

Şi e acră pâinea ca stejia şi ştirul.

Pe jerăgai mă zvârcolesc şi-n bolbotine,

Că mă ard în suflet albastre Bucovine.

*

Dintre duzii bolnavi, aud în orice sară,

Când porneşte visul vagabond prin ţară,

Chiuind cu vântul peste munţi şi văi:

„Ne-nturnăm la toamnă-n Bucovina, măi”.

*

(Revista Bucovinei, nr. 8/1944, pg. 288)


Dimitrie Loghin: Seară în turnul Nebuise

Moluz cu stropi de sânge muiat în veac trecut.

Cetatea spre Suceava şi-arată sânul veşted,

Doar ploaia-i paşte fruntea – un corn prin ani căzut

Un bour de la poară îi plânge urma-n creştet.

*

(Revista Bucovinei, nr. 9/1943, pg. 429)


Nicolae Tăutu: Prietene Cernăuţi

Un poet uitat la răscruci de drumuri şi stele,

Cernăuţi, prietene vechi al nopţilor mele,

Trupul tău de piatră l-am sărutat de-atâtea ori

Când ne uitase pe rând aici cârdurile de cocori.

*

Eram după prima iubire într-o noapte cu vânt, ceaţă şi ploaie

Miroseam a vânt când l-ai cunoscut pe Tăutu Nicolae,
M-ai invitat în grădina ta amiră ca-ntr-o odaie.

Eram flămând, dar tu n-aveai decât vânt, ceaţă şi ploaie.

*

Oamenii nu mai aveau pentru mine nici un cuvânt;

Tu mi-ai dat tot ce aveai: ploaie, ceaţă şi vânt,

Eu ţi-am întins, prieten, ultimul pahar cu vin

Şi de-atunci ştiu că nu mai sunt atât de străin.

*

Ţi-aduci aminte de-o noapte de iarnă pustie

Când albele tale case lunecau în sicrie

De nunţi am adus vinul cel tare să-nşele

Şi-am băut pentru fiecare mort din ele,

*

Mâine vei fi singur să bei mai departe,

Eu voi fi uitat, un nume vechi pe-o carte,

Dar când va fi o altă toamnă cu vânt, ceaţă şi ploaie

Să-ţi mai aduci aminte de Tăutu Nicolae.

*

(Revista Bucovinei, nr. 7/1944, pg. 251)


Adelina Laerte Cârdei: Plecare în munţi

Cu suflet trist de şesul prea vast azi mă dezleg;

Prea sunt de lut aproape, zenitul prea e sus.

Din lanul alb de zile porni-voi să culeg

Neghina, aruncând-o în agonii de Apus…

*

Pe piscul nins de glorii mi-oi primeni privirea;

Un vis se rotunjeşte din ceaţă tot mai clar.

Şi, în colind cu şoimii, să fur nemărginirea

M-oi scutura de zgură, cenuşă şi amar…

*

            (Revista Bucovinei, nr. 1-2/1945, pg. 36)


Pagina 1 din 41234