BUCOVINA ACOUSTIC PARK 2019 | Dragusanul.ro

Bucovina Acoustic Park 2019 – o realitate!

Marius Rîpan, un viceprimar care mă onorează cu prietenia domniei sale

 

În vreme ce proiectul Bucovina Rock Castle” încă mai zace frământat de tălpile încrâncenate ale campaniei electorale, Bucovina Acoustic Park” a devenit o realitate, astăzi, prin semnarea protocolului de colaborare, de către primarul Ilie Boncheş, în prezenţa viceprimarului Marius Rîpan şi a „şefului munţilor”, Petru Ariciuc. Iniţiatoarea festivalului, Violeta Codorean, având o neaşteptată problemă de sănătate, a plecat, în zorii zilei, la Cluj-Napoca şi tare-mi mai doresc eu să aflu că i se vor împlini visele, de care doar bunul Dumnezeu şi câţiva prieteni au ştire.

 

Ilie Boncheş, primarul oraşului Vatra Dornei

 

Este o adevărată plăcere să lucrezi cu dornenii, locuitorii unui orăşel care mi-a devenit drag datorită oamenilor săi şi, mai ales, graţie colaborării cu primarii care au marcat deceniile. Numai frumoase aduceri aminte au durat în mine aceşti primari, începând de la sensibilul Petru Ţăranu şi terminând cu „leatul meu”, primarul Iliuţă Boncheş. Nici nu am băgat de seamă când familia mea şi familia domniei sale s-au împrietenit sau poate că doar au reluat de acolo de unde această prietenie dintotdeauna a fost re-desluşită în timp. E un om dintr-o bucată, care preţuieşte legământul unei strângeri de mână mai mult decât un milion de acte. Nouă, Drăguşanilor, ni-i tare dragă şi doamna Rodica, o munteancă descheiată la suflet şi veşnic însetată de lumină, dar care se păstrează cu discreţie în lumea hărniciei şi a tradiţiei ştiinţei de a înţelege munţii.

 

Petru Ariciuc, „şeful munţilor”

 

Petrică Ariciuc, un adevărat suflet făptuitor al muntelui, pune atâta pasiune în Bucovina Acoustic Park, încât, adesea, mă şi sfiesc de minunata lui generozitate, pe care nu am cum o compensa. Astăzi, Petrică a ţinut locul Violetei, care se afla la Cluj, şi nu ne mai puteam despărţi, pentru că prea multe ne leagă şi ne contopesc. Datorită lor, cei care reprezintă minunata obşte dorneană, există şi va exista Bucovina Acoustic Park. Arta are nevoie de găzduire prietenoasă, astfel încât muzica să se prelingă aidoma şuviţelor de apă ale muntelui, pe scocul nevăzut dintre suflete şi suflete, iar la Vatra Dornei există, neprefăcută, o astfel de ospitalitate în calea cântecului.

 

Bucovina Acoustic Park” 2019 se va desfăşura la baza pârtiei „Veveriţa”, undeva, deasupra oraşului, într-un cadru fantastic. În timpul zilelor tinerii pot urca deasupra munţilor, cu telescaunul, pot naviga, în caiace, pe Dorna şi pe Bistriţa Aurie, se pot bucura de tot felul de minunăţii, pe care doar un om ca Petrică Ariciuc le putea transforma în realitate. Merită să veniţi la Vatra Dornei ca să rămâneţi cu enigma nedezlegată a frumuseţii, în aparenta concurenţă dintre muzică şi locuri.


Înjuraţi-l pe Emil Ursu! Pentru că o merită.

 

Managerului Muzeului Bucovinei, care şi-a şutit doctoratul în istorie găjbind o aşezare dintr-un deal de pe lângă Baia, din anii 5.000 înainte de Hristos şi scriind despre ce a găsit acolo, rămâne neînjurat şi nu e drept. Dacă nu ar fi savantul Viorel Blanaru, care să pârţuiască trudnic de îngrijorare pentru şanţul Cetăţii (puterea obişnuinţei de o viaţă: aici şanţ, dincoace şanţ, unde Dumnezeu o fi drumul?) şi să-l mai amendeze din când în stând (cu gând nu a fost înzestrat de la natură), mai că aş zice că Suceava este indiferentă faţă de Constantin-Emil Ursu şi nu e drept.

 

Vă spun eu, Emil Ursu e măcar la fel de vinovat pentru Bucovina Rock Castle ca şi noi, Andi şi Ion Drăguşanul. Măcar, dacă nu cumva şi mai şi (nu am măsurat, pentru că suntem prieteni – altă vină de neiertat a lui Emil Ursu!). Dar dacă noi avem acest păcat capital, numit Bucovina Rock Castle, de care şi Emil Ursu se face responsabil în mod egal, el are şi multe alte vinovăţii de neiertat, mafiote şi compromiţătoare pe vecie şi pentru care e musai să-l înjuraţi: a renovat în totalitate şi eficient Cetatea Sucevei, Muzeul Bucovinei şi laboratoarele, a făcut Festivalul Medieval „Ştefan cel Mare”, a editat o adevărată bibliotecă de istorie şi de artă, a transformat Muzeul Bucovinei în principalul reper cultural al Sucevei şi aşa mai departe. E atât de culpabil Constantin-Emil Ursu, încât dacă nu ar fi râgâielile savantoase ale lui Vuiorel Blanaru, îngrijoratul (eu, la beţiiile din tinereţe, eram doar vesel şi glumeţ, nicidecum îngrijorat), vai şi amar, s-ar înălţa Emil la cer, deşi e cel mai vinovat dintre toţi vinovaţii din istoria Sucevei.

 

Dacă ne înjuraţi pe noi, Drăguşanii, vinovaţi de puţine lucruri pe care le-am făcut, fiţi drepţi, înţelepţi şi traci până la capăt: târnosiţi-l şi pe Emil Ursu! Pentru că merită.


America, Anglia, Austria, Moldova, Norvegia…

 

Ştiam, încă din 1 decembrie, că la Bucovina Rock Castle 2019 vor cânta două trupe din Anglia, două din Republica Moldova şi câte una din America, Austria şi Norvegia. Trupe de primă mână, care, dacă vin, uneori, prin România, nu pot fi ascultate, într-un club, cu bilete mai ieftine de 70 de lei; trupe cu milioane de vizualizări pentru fiecare cântec şi cu sute de mii de like-uri, unele, precum cea din Marea Britanie, cu numele încă necomunicat, cu şlagăre îndrăgite şi în spaţiul cultural românesc; altele, precum cele din Norvegia şi din America, legende râvnite de generaţiile viitorimii. Trupe care ne creează o singură problemă, cea a capacităţii şanţului Cetăţii, de maximum 7.000 de oameni, ceea ce s-ar putea împlini doar din abonamente, limitând sau chiar excluzând vânzarea de bilete pentru câte o singură seară de concerte, în fiecare seară, între orele 18-24, urmând să cânte câte 6 trupe, inclusiv câte una din cele trei, care au câştigat ediţia 2018 a concursului Bucovina Rock Castle.

 

Bucovina Rock Castle aparţine şi va rămâne, prin gestionare financiară şi prin calitatea de întemeietor şi de organizator, Consiliului Judeţean Suceava, prin intermediul instituţiilor sale de cultură, Muzeul Bucovinei şi Centrul Cultural „Bucovina”. Asta am voit, împreună cu fiul meu, Andi, încă de la prima noastră încercare, să dăruim locurilor natale un eveniment cultural emblematic, un blazon al Sucevei şi al Bucovinei în Wappenbuch-ul (Cartea blazoanelor) spiritualităţii europene. Asta ne dorim în continuare şi ne vom îndeplini datoria de bună voie asumată, oricât s-ar tot azvârli în noi cu pietre. E drept că, datorită spectaculoasei evoluţii artistice a festivalului Bucovina Rock Castle, deja există un partener german, dispus pentru implicări şi mai decisive; uşa a deschis-o credibilitatea de care se bucură Managerul Muzeului Bucovinei, dl Dr. Constantin-Emil Ursu, în spaţiul cultural european, iar Andi Drăguşanul a consolidat această şansă (nu de pomană lucrează în IT!). Numai că Bucovina Rock Castle nu vrem noi să ne aparţină vreodată, pentru că, din perspectiva noastră, înseamnă o ofrandă. Dacă ne-am dori un festival de rock în proprietatea noastră şi a prietenilor noştri Mihnea Blidariu şi Lucian Francisc Csibi, am putea întemeia unul, cu sprijinul partenerului german, oriunde în România. Numai că pe noi, Drăguşanii, nu ne interesează decât ca, începând cu 2019, Bucovina Rock Castle, festival al Consiliului Judeţean Suceava, să-şi acopere integral costurile şi să producă eventuale beneficii, încasate şi gestionate de Consiliul Judeţean Suceava, care să fie folosite în consacrarea altor manifestări culturale de prestigiu. Eu nu am gestionat niciodată fonduri. Eu doar gândesc proiecte şi le pun cu perseverenţă în aplicare.

 

 

Statutul incert, pe care îl au toţi cei care au consacrat Bucovina Rock Castle drept blazon al Sucevei, după pensionarea mea, îmi pricinuieşte o singură problemă, cea a concursului menit promovării trupelor tinere de rock din România. Dacă îl organizăm şi în 2019, cine garantează că 3 dintre trupele câştigătoare vor deschide nopţile de concerte ale ediţiei Bucovina Rock Castle 2020? Să lăsăm trupele tinere fără concurs, după un prim demers soldat cu rezultate frumoase, iarăşi ar fi nedrept. Încerc, pe drumul spre Cluj-Napoca, să aflu o soluţie în albul frivol al omăturilor pârjolite de soare şi vânt. Prin faţa ochilor, suprapuse peste peisaje, îmi defilează crâmpeie din concertele din concursul 2018: muzică bună, dar prea puţine piese compoziţii proprii; o slabă promovare prin paginile trupelor, necompletate, lăsate într-o adevărată paragină a leneviei spiritului; voci superbe, care înoată în valurile înspumate ale oportunităţilor stilistice – mă refer la abordarea stilurilor rock în funcţie de genul care are susţinători mai fanatici, un fel de microbişti ai zarvei.

 

Şi totuşi, concursul trebuie făcut. Regândit, dar nu abandonat. Pun sarcina aceasta, a rescrierii unui regulament de concurs, printre darurile de sub brăduţul lui Andi Drăguşanul – pentru că, am uitat să vă spun, eu plecasem la Cluj-Napoca, după ce nepoţica făcuse un vărsat de vânt, care a împiedicat reunirea familiei la Suceava, ca să duc daruri pentru toţi şi bucate ca la mama acasă, gătite, cu excepţia răciturilor, integral de către mama lor. Duc şi un pachet pentru basistul de la Toy Machines, Alexandru „Teiu” Teişanu, dar cu bucate pregătite de mama lui, colega mea de birou Gabi Teişanu. Duc la Cluj-Napoca… Bucovina lui Gheorghe Flutur pentru… Bucovina Rock Castle a Drăguşanilor.

 

Îndată, după sărbătorile de iarnă, am convenit cu Andi ca să fie publicate, pe paginile oficiale Bucovina Rock Castle (plătite tot de noi, pentru că altminteri nu s-a putut) numele altor 5 trupe, urmând ca alte 10 să fie vestite pe la începutul lui februarie, când sper că vor fi finalizate licitaţiile, ca să poată începe vânzarea de abonamente în sistem electronic. Am convenit cu Andi, pentru că asta facem noi de când cu povestea Bucovina Rock Castle: el concepe festivalul în sine, iar eu asigur condiţiile şi soluţiile pentru transformarea unui vis în realitate. Andi se sfătuieşte cu Mihnea Blidariu şi cu Emil Ursu, eu – cu Emil Ursu, cu Sorin Filip, cu Ramona Medeleanu şi cu Asica Leizeriuc. Eu sunt noi, el este… ei, iar întregirea înseamnă bucuria celor câtorva mii de oameni, care dau faimă festivalului, ediţie după ediţie, prin atitudinea fantastică pe care o manifestă faţă de cultura lor, până de curând total ignorată la Suceava.

 

 

Am o trăire atât de obsesivă a festivalului Bucovina Rock Castle, încât în tot şi în toate desluşesc, măcar sub formă simbolică, contururile ultimei ediţii de care mă ocup. Nu aş vrea să-mi rămână vreo carte nescrisă şi trudesc din greu pentru aceasta, iar Bucovina Rock Castle înseamnă, pentru mine, tot o carte, dar pe care am scris-o cu sufletul pe suflete.

 

 

 

 

*


La taifas cu „Ţapinarii”

Deşi ne leagă o veche prietenie, iar prieteniile mele se bazează întotdeauna pe implicări sufleteşti în ceea ce oamenii fac, abia în această seară m-am văzut, după un deceniu, cu „Ţapinarii” Adrian Tănase (în stânga) şi Cozmin Covei (în dreapta), cu ocazia probelor de sunet, pe care le făceau pentru concertul lor de pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Suceava. Între timp, băieţii au devenit taţi, Adrian al unei fetiţe, Cozmin al lui Andrei şi Matei – are doi fecioraşi, au cântat la festivaluri mari de rock şi de folk, muzica lor, plină de stil şi inconfundabilă, oferindu-le o largă marjă de exprimare artistică. Se ştie, doar, că una dintre piesele lor a devenit, prin voia suporterilor, imnul echipei de fotbal Steaua, important fiind mesajul versurilor, dispuse într-o desfăşurare melodică încântătoare.

Cât am tăifăsuit, „Ţapinarii” au făcut probe de sunet, iar eu i-am fotografiat. Nu am stat la concert, din pricina unor mici probleme de sănătate, dar şi pentru că vreau să-i ascult, pe îndelete, la Bucovina Acoustic Park 2019, în seara primei zile de vineri a lunii iulie, singura pentru care am împuternicire de a-mi face de cap. Adică de a decide. Ne-am înţeles şi asupra condiţiilor, după ce am ascultat două piese, cântate la probe, apoi, la o ţigară, am pus pe suflete câte un deceniu de viaţă şi niscaiva planuri de viitor.

Când ne-am despărţit, ştiam şi eu, şi ei, că doar fizic se vor insinua distanţe între noi; pentru că prietenia înseamnă o uriaşă aură, în care toţi ne regăsim şi dialogăm clipă de clipă, pentru toţi vecii.

*