BUCOVINA ACOUSTIC PARK 2018 | Dragusanul.ro

Şi noi sau Atque nos – cum ar fi zis Coşbuc

Mihnea, Andi şi Tudor

Bucovina Acoustic Park a funcţionat de la sine şi, cum filmele concertelor sunt puse pe net, nu am de ce plusa despre muzica unui festival muzical cu care orice oraş din România s-ar fi mândrit. Aşa că o să vi-i prezint pe cei cu care mi-am petrecut timpul la Vatra Dornei. De pildă, pe cei trei tineri din fotografia de mai sus: Mihnea Blidariu, cu rădăcini vechi în Valea Glodului, pe Andi Drăguşanul (numele ăsta, Drăguşanul, mi-i vag cunoscut, dar nu mai ştiu de unde) şi pe maramureşeanul Tudor Bob, din celebrul neam al Bobulenilor transilvani, care a dat un episcop, o puzderie de preoţi şi un… decăzut, care, pentru că nu a izbutit să ajungă decât întemeietorul învăţământului liceal în Moldova şi un poet minunat, şi-a tradus numele în latină, devenind Vasile Fabian. Ca să nu întineze renumele neamului Bob.

Maria Sofia Blidariu

Cel mai important şi mai minunat cetăţean din grupul nostru a fost o crăiasă, pe nume Maria Sofia (Fântâna Înţelepciunii – în traducere), de care toţi suntem iremediabil îndrăgostiţi. Când Mihnea i-a arătat-o pe „mama lui Andi”, Sofia a protestat imediat: „Ba nu, nu e mama lui Andi, e bunica mea!”. Are mulţi, mulţi bunici şi bunice Sofia, pentru că ştie cum să-i revendice şi să-i merite.

 

Prinţesa lui Adrian Ardelean

Şi a mai existat o prinţesă, din lumea noastră, cea care seamănă doar în trăsăturile perfecte cu Adrian Ardelean, care a venit special la Vatra Dornei, ca şi alţi dorneni, pentru Bucovina Acoustic Park. Ce ochi, ce zâmbet, ce cârlionţi de aur la crăiasa răpitoare, care şi-a făcut cuib în braţele cunoscutului om de radio şi rocker… clujean (asta e: deşi oficialii judeţului nu contenesc să îndemne lumea cu „Veniţi în Bucovina!”, tinerii născuţi pe acest rai pământesc fug unde văd cu ochii şi se opresc doar unde se poate şi trăi; Adrian, la Cluj-Napoca; Anamaria Pasat, tocmai în Olanda).

Anamaria Pasat, încadrată de volutarele Bianca Bodnar şi prietena ei (nu-i ştiu numele, pentru că abia a poposit în grupul nostru)

Lucrurile bine premeditate merg de la sine, aşa că noi nu am prea avut ce face pe la Vatra Dornei; doar Liviu Velniciuc (împreună cu Ghiţă Senciuc, în planul doi al fotografiei care urmează) s-a zbenguit până la Cluj-Napoca, şi încă de două ori, în 16 ore, ca să-i aducă şi să-i ducă pe dornenii Alpilor, muzicienii de la Mother’s Cake.

Două dintre colegele mele de la Centrul Cultural „Bucovina”, Gabriela Havriliuc şi Veronica Căluşeriu fac parte din echipa lucrului bine făcut. Doar atât. Păcat că a compromis expresia ăla de l-am votat, sub impresia proverbului „tăcerea nu spune prostii”, dar omiţând, ca şi neamul românesc, dezinvolta concluzie: „dar nici lucruri inteligente”.

Gabi Havriliuc şi Veronica Căluşeriu

Pe Mihnea Blidariu Andi l-a adus în festivalurile, în viaţa şi în familia mea. Şi bine a făcut. Mihnea e un băiat de aur, un muzician şi un militant plin de personalitate, un romancier teribil şi un familist care aduce cu mine. Nora şi Maria Sofia, lujeri de floare în care se adună lumina, îmi împrospătează sufletul doar când mă gândesc la ele; când sunt de faţă, mi-l vindecă.

Nora, Mihnea şi Sofia

Mihnea şi Andi

 

Nora şi Mihnea în balconul Casei Bucovina Acoustic Park – Hotel Silva

Nora şi Sofia

Nora şi Mihnea

Nu eu, pentru că nu mă pricep, am conceput, ediţie de ediţie, Bucovina Rock Castle şi Bucovina Acoustic Park, ci fiul meu, Andi, care a fost de acord să lăsăm ceva Sucevei, uitând şi ignorând toate pietrele care s-au azvârlit şi încă se mai azvârl în noi. Dar dincolo de aceste zădărnicii, noi, Drăguşanii, suntem o familie, iar la Bucovina Rock Castle 2018 ne vom întregi la Suceava, pentru că îmi vor lua casa în veselă stăpânire Cozmina, Mihai, Darius şi Carina. Carina, cu siguranţă, va prelua, de la Andi sau de la Ştefi, muzica, mesajul şi protestul rock. De regulă, evit să vorbesc, pe site-ul meu, despre ai mei. Şi rău fac, pentru că am cu ce mă mândri. Eu sunt doar o piatră din temelie, dar o să vedeţi dumneavoastră ce se va dura pe această piatră.

Ştefi M. Ganea

Ştefi şi Andi

Ştefi, Andi şi Viorica

Ştefi, Andi şi Viorica

Fetele „Aque nos”

*


Topsound, o adevărată firmă de concerte

*

După șoapra, deservită (în sensul de deservicii) de niște bucureșteni tatuați, ale căror măscări vizuale costau 160 milioane vechi, în acest an am beneficiat, la Bucovina Acoustic Park, de serviciile profesioniste și cu zeci de milioane mai ieftine ale unei firme din Oradea, Topsound, câștigătoarea licitației organizate, cu foarte mare întârziere și cu mofturi, de către numerosul serviciu de achiziții publice bătute-n cap al Centrului Cultural „Bucovina”.

Un pictural scenic de mare acuratețe, sunet impecabil, reflectat ca atare și în filmele concertelor făcute de colegul meu Lucian Călușeriu, comunicări rapide prin căști, poziționare corectă față de scenă, aparatură modernă, atitudine frățească în slujba festivalului – cam asta a însemnat Topsound la Vatra Dornei.

Profesionismul responsabil și implicat a determinat admirația muzicienilor și a publicului față de Topsound, publicul ovaționând fiecare mulțumită adusă de artiști. Anual am putea diminua costurile scenă/sunet/lumini, dacă cuconetul licitator n-ar pierde timpul cu negândirea (proiectul inițial Bucovina Rock Castle a fost aprobat în 1 martie 2018, ca să se poată începe vânzarea de abonamente pe cale electronică, dar cuconetul ăsta abia după 1 iulie a pus demersul în mișcare, cele 4 luni pierdute fiind justificări pentru tăiatul frunzelor la câini, conform principului „noi ne facem că muncim, nu gândim”).

Actele de cultură rămân, încă, la cheremul unor șmecheri, care-și plătesc amortismentele rapid, în dauna culturii, deși se pretind mari partizani ai ei, din pricina prostiei cuconetului infiltrat politic în sistemul culturii, și care, ca să evite publicitatea indirectă făcută unor firme, au nevoie de luni și luni, ca să înțeleagă, în cele din urmă, că rider, led și nu mai știu ce alte denumiri tehnice nu sunt firme, ci condiționări ale actului artistic.

Mulțumim, domnilor domni de la Topsound din Oradea, care mi-ați dat mie, în primul rând, o lecție despre supraviețuirea brățării de aur a meseriei, atunci când ții la demnitatea profesională, și nu la halirea de cât mai multe parale.


Avem fraţi la Vatra Dornei!

Violeta şi voluntarii Bucovina Acoustic Park

La Vatra Dornei, noi, Drăguşanii, avem o adevărată familie, de care ne-am despărţit doar de câteva ore şi de care ni s-a şi făcut dor. Şi lor de noi, desigur. Iar frăţietatea nu se naşte peste noapte, ea este predestinată şi se declanşează prin pasiuni comune, prin nevoi otova de aflare de sine. De asta ne şi izbutesc nouă toate, de asta îndemnăm norii înspre zări şi ei ne dau ascultare, atunci când avem ceva frăţeşte de făcut.

 

Viorica, Iliuţă şi Rodica

Iliuţă este primar al oraşului Vatra Dornei. Când ne întâlnim în instituţia statului, îi vorbesc cu respectul pe care îl datorez unui edil care, şi pentru că că e descendentul unui neam cu tradiţii comunitare – Boncheş, înţelege altcumva necesitatea actului cultural complex, care ţine mai mult de viitorime, decât de prezent. Rodica e ca o rază de lumină pentru noi, iar noi suntem o bucurie pentru Rodica. Dacă e adevărat ce se spune despre înşiruirea de vieţi la care am fi fost condamnaţi, atunci e sigur că am fost şi în celelalte vieţi tot fraţi, poate că şi fraţi de sânge. Altminteri nu se explică de ce ne înţelegem întotdeauna prin cuvânt şi prin dreptul neostoit la onoare.

Iliuţă, Violeta, Marius şi Maria

În primăria dorneană, mai lucrează doi fraţi de-ai noştri mai tineri: Marius Rîpan şi Maria Pintescu. Înţeleg că au funcţii şi obligaţii importante şi mă bucur pentru ei, dar dragi ni-s nouă şi Marius, şi Maria pentru agerimea minţii, pentru spiritul lor spontan şi dezinvolt: dimineaţă, îi povesteam Mariei că dacă mă iei cu zăhărelul poţi face din mine ce vrei, dar cu biciul, nicicum; iar Maria a întrebat mucalit-retoric: „Şi-atunci, de ce nu umblă politicienii judeţeni cu buzunarele doldora de bomboane?”.

Lica şi Violeta, prietene între ele şi cumătre (din păcate năzdrăvanul Teo, fiul Licăi, finul Violetei şi sosia fiului meu la aceeaşi vârstă, s-a aflat la Câmpulung în aceste zile şi mi-a lipsit), sunt surorile de nepreţuit ale clanului Drăguşanul. Cu Violeta, care lucrează pe la casa de cultură (judecând după leafă, într-o funcţie mică), am pus la cale multe întâmplări frumoase, ea fiind, de altfel şi iniţiatoarea, nu doar co-organizatoarea Festivalului Bucovina Acoustic Park. Violeta înseamnă o comoară dorneană, pe care şi mulţi localnici au început să o desluşească aşa. Frumoase ca zilele senine, Violeta şi Lica găzduiesc în inimi toată dragostea noastră pentru ţinutul de sub Ouşor şi ne mai alină, atunci când trebuie, dorurile şi nostalgiile.

*

Drag ni-i nouă, Drăguşanilor, dulcele târguşor al Dornelor, în care ne aşteaptă locuri minunate de popas: inimile fraţilor noştri pentru vecie.


Hotel Silva – Casa Bucovina Acoustic Park

În răstimpul anului, se numeşte Hotel Silva; anual, timp de trei zile, Hotel Silva este Casa Bucovina Acoustic Park, deci un acasă pentru muzicieni români şi străini de excepţie. Dintre străini, deocamdată doar pentru austriecii de la Mother’s Cake, care s-au bucurat, primii dintre muzicienii Europei, de bucate excelente, de serviciile unui personal educat şi amabil (firesc, natural amabil – ceea ce ţine de educaţie), şi de condiţii de cazare cu nimic mai prejos decât cele din ţara lor. Eu am niscaiva vechime în a fi acasă la Hotel Silva, pentru că am mai fost pe acolo împreună cu poeţi din lumea largă (Naţiunea Poeţilor) şi cu Zicălaşii, aşa cum şi proprietarii şi salariaţii hotelului au un acasă în spectacolele şi manifestările noastre, doar din simpla şi omeneasca dorinţă de a-şi mai primeni sufletele. Tocmai de aceea, ori de câte ori m-or duce drumurile prin Vatra Dornei, o să poposesc şi acasă, adică la Hotel Silva.

Casa Bucovina Acoustic Park – bijuterie arhitecturală funcţională şi confortabilă din Vatra Dornei, situată între gara pitorească, pe care au uitat-o austriecii pe aici, şi Casa de Cultură „Platon Pardău”, îşi deschide ferestrele şi terasele înspre nişte privelişi de poveste, iar dacă invoci, de acolo, Sfântul Cer, ploile contenesc şi se retrag prin munţii din preajmă, pentru că şi Cerul, şi bunul Dumnezeu iubesc muzica bună şi cu mesaj. Cel puţin asta ni se întâmplă nouă, celor care poposim prin Vatra Dornei pentru a ne închina Cerului şi Munţilor, iar martori avem o mulţime, tineri sau doar cu suflete tinere; a plouat năprasnic, timp de trei zile şi nopţi, în toată ţara, dar nu şi în spaţiul nostru de sacralitate muzicală, unde ploile se îndepărtau tiptil, odată cu începerea concertelor, pentru că ştiu, ca şi unii dintre noi, că muzica nu-i nimic altceva decât respiraţia dumnezeirii.


Vatra Dornei: Bucovina Acoustic Park 2018

 

Oricâtă încredere am (şi am!) în partenerii dorneni ai Centrului Cultural „Bucovina” – primarul Ilie Boncheş, viceprimarul Marius Râpan şi Violeta Codorean, director al Casei de Cultură – oricât şi oricâtă vreme ne-am tot sfătuit noi, în ultimele luni, tot era necesară o călătorie în petecul de rai pământesc, numit Vatra Dornei. Nu doar pentru că urmau să fie semnate actele de parteneriat şi să se stabilească detalii tehnice pentru ediţia actuală, ci şi pentru a vedea şi decide împreună locaţia ediţiei de anul viitor, 2019, pentru că, destul de curând după ediţia din acest an (6-8 iulie 2018), în preajma ruinatului Cazinou se vor amplasa organizările de şantier şi va începe munca migăloasă la recuperarea unui monument unic, dar cumplit de compromis din pricina unor puzderii de vinovăţii individuale şi de grupări, de care nu e nevoie să mai vorbesc. Deci, în acest an, festivalul se va desfăşura pe vechea locaţie, din parc, iar în anii care vor urma, până la finalizarea Cazinoului, la baza pârtiei „Veveriţa”.

Pârtia „Veveriţa” şi Violeta Codorean

 

Mi-am dorit mult, în ultimele decenii, să contribui la o mai mare apropiere a tinerilor din Ardeal şi din Moldova, dar prima mea tentativă, cea a unei înşiruiri de statui, de la Reuseni, la Bistriţa, care să marcheze Calea lui Ştefan cel Mare şi a lui Vlad Ţepeş, după asasinarea lui Bogdan Vodă, nu s-a mai putut împlini. Şi-atunci am căutat altceva, iar ediţia din 2017 mi-a demonstrat că, dacă o ţinem tot aşa, avem toate şansele să facem din Bucovina Acoustic Park o deschidere a Moldovei către Ardeal şi a Ardealului către Moldova, muzica fiind, prin rosturile sale dumnezeieşti, o fereastră spre universal. De data asta, am avut noroc, pentru că primarul oraşului Vatra Dornei, domnul Iliuţă Boncheş, e croit din stofa aceea a bărbăţiei care face să conteze o strângere de mână cât o sută de proiecte şi de contracte; îi seamănă, deşi mult, mult mai tânăr decât noi (eu sunt de-un leat cu Iliuţă Boncheş, deci e normal să fim prieteni), viceprimarul Marius Râpan, al cărui nume vine de la cel străvechi al Carpaţilor (Riphae) şi care, ca tânăr intelectual, şcolit la Cluj-Napoca, chiar îţi stârneşte ideea de stâncă în calea vremii; îi seamănă şi Violeta Codorean, olteanca devenită „fata de la munte”, cu un înnăscut sentiment al îndatoririlor faţă de identitatea spirituală românească, pe care şi-l asumă entuziastă, ca să evite tragedia de a auzi cum i se prăbuşesc luminile prin suflet.

 

Marius Râpan, viceprimarul oraşului Vatra Dornei

Ţin mult la oamenii ăştia, ţin şi la doamna Rodica Boncheş (nu pentru că e soţia primarului, ci pentru că este prietenul meu), ţin atât de mult la tinerii, la bătrânii şi la cărturarii dorneni (ce splendidă lume creatoare de literatură şi de artă plastică are acest ţinut!) încât vreau să le rămân o amintire duioasă. Eu, nu festivalul, care are viitor şi prin fiul meu Andi, şi prin prietenul nostru Mihnea Blidariu, de la Luna Amară, dar mai ales prin tinerii dorneni. Şi m-am bucurat, astăzi, în drum spre Primărie, să întâlnesc trei fete cu tricourile festivalului lor întâmpinând soarele.

Prietenul meu Marius Râpan

Prietenul meu Violeta Codorean

Pârtia „Veveriţa”, aşteptând Bucovina Acoustic Park 2019

Vatra Dornei, privită din parcarea Pârtiei „Veveriţa”

Despre ce va fi pe scena festivalului Bucovina Acoustic Park de la Vatra Dornei, în serile de 6-8 iulie 2018, prefer să nu vorbesc, ci doar să-mi pun sufletul garanţie. Ştiu ce pregătim noi de luni de zile, ştim ce vor pierde cei care nu vor alege să petreacă primul sfârşit de săptămână a lunii iulie la picioarele lui Dumnezeu, acolo unde încă se va mai auzi muzica astrelor – după cum povestea Pithagoras, cu trimitere la minunata vechime a vechimii.