ATESTAREA BUCOVINEI GEOGRAFICE | Dragusanul.ro

Bucovina, în mărturii poloneze din 1555

 

Există, în operele cronicarilor poloni şi maghiari, numeroase mărturii despre Bucovina veacurilor, numită ca atare mai ales în actele celor două cancelarii. Prin tratatul de la Lublau, din 15 martie 1412, încheiat între Vladislav Jagello şi Sigismund de Luxemburg şi publicat de Jan Dlugosz, se precizează graniţele Bucovinei, care se întindea din Carpaţi, până la Nistru, iar pe limita sudică, pe aliniamentul Piatra Neamţ – Târgu Frumos şi în continuare, peste Prut, până în Nistru.

*

Din păcate, mărturiile din care s-au inspirat, după mărturia lui Grigore Ureche, cronicarii noştri nu au fost traduse în română, deşi ar fi fost uşor, analele poloneze şi maghiare fiind scrise în latină. Limbă din care voi încerca să traduc fragmentele din analele lui Martin Cromer care mă interesează, dar oferind şi textul original, pentru ca ştiutorii de latină să mă poată corecta.

În notele „Pădurea Bucovinei” (p. 648) și „Dezastrul polonilor cu pădurile Bucovinei” (p. 649), Cromer scria: „A patra zi, au sosit în Bucovina. O pădure densă de fag, întinsă pe două mile. Dintre copacii Bucovinei s-au auzit strigăte: pe o râpă abruptă și aspră, plină de stânci. Era nevoie de mai mult de o zi ca toate forțele să poată trece” etc., bătălia fiind descrisă, pe baza mărturiei lui Cromer, și de cronicarul Grigore Ureche. Într-o altă notă, continuatoare, Cromer scria că și „compoziția și înaintarea corpurilor noastre prin Bucovina avertizau asupra marilor riscuri” (p. 650), vorbind, deci, despre Bucovina ca despre o regiune (Cromeri, Martini, De origine et rebus Gestis Polonorum, Libri XXX, 1555).


„O pădure imensă, întunecată, în Bucovina”

Codrul Cozminului – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

*

Deşi nu mai caut de multă vreme dovezi că nordul Moldovei se numea Bucovina şi în Moldova, până la reforma administrativă a Lui Alexandru cel Bun, dar şi în documentele cancelarie poloneze (tratatul de la Lublau este mai mult decât convingător), în cronicile vechi (Dlugosz, Kromer, Bielski etc.), dar şi în mentalul colectiv al polonezilor, numele de Bucovina, dat ţinutului şi nu pădurii (în vremea lui Ştefan cel Mare, 80% din Moldova era împădurită), văd că s-a răspândit şi în Europa, cu mult înainte de ocuparea ţinutului de către austrieci. De pildă, în 1739, publicaţia franceză „Gazette” din 19 septembrie 1739, număr care începe cu o corespondenţă din 19 august 1739, expediată din Petersburg, şi continuă cu o alta, expediată în 26 august 1739, din Varşovia, se menţionează, după ce se relatează că, după cum o confirmă ultimele ştiri, la Kaminieck nu pot fi întâlnite ca ocupanţi nici corpuri de armată ruseşti, nici tătare, şi că localnicii, care credeau că trupe străine nu aveau să sosească curând, au început să se întoarcă la locuinţele lor … Bucovina, şi iată cum:

„De când lupta, desfăşurată aproape de Bucovina, între un detaşament al armatei Sultanului din Cetatea Albă  şi cazaci din cel al Contelui Munich, tătarii au atacat două mii de cazaci într-un asalt tăios şi pierderile au fost considerabile de o parte şi de alta. Armata otomană, comandată de Seraskierul (purtătorul sigiliului, deci împuternicitul – n. n.) din Bender, s-a adunat la Hotin şi se spune că Sraskierul  este hotărât să-l urmărească pe contele Munich în Moldova” (p. 458).

Vi se pare că ştirea aceasta, care se referă la perioada premergătoare cumplitei invazii ruseşti, condusă de Munich, se referă cu „prés de Bukowina” la pădurea de fag („forêt de hêtres”) din nordul Moldovei şi nu la ţinutul împădurit ca atare?

Colecţia „Gazette” pe 1739 se găseşte adunată în „Recueil des nouvelles ordinaires et extraordinaires, relations et recits des choses avenues, tant en ce royaume qu’ailleurs, pendant l’année ,mil sept cent trente-neuf!, Paris, 1739.  p 458,

*

Julien Ursin Niemcewicz, lituanian, născut în 1767, afirmat în cultura franceză mai ales ca dramaturg şi romancier, ar putea fi  ignorat, din perspectiva dovezilor despre folosirea denumirii Bucovina în cancelaria şi în cronicile polone, cu mult înainte de ocuparea nordului moldav, din moment ce publică „La vieille Pologne: album historique et poétique, composé de chants et de légendes” (titlu în ediţia franceză din 1833), la Varşovia, în 1819, când Bucovina deja intrase sub administraţie polonă. Şi totuşi, într-un poem al său (p. 124), Niemcewicz, folosind informaţiile din vechii cronicari polonezi, cei din care preiau date şi cronicarii noştri, face distincţie între pădurea de fag de la Cozmin şi Bucovina. Zice poetul:

„Şi, atunci când în Valahia el merge bine înarmat,

Ştefan, voievodul, pentru sceptrul lui îşi face griji,

Criminalul vasal îşi zise în inima lui:

„Sub umbra morţii să-l oprim pe acest învingător!”

*

Există o pădure imensă, întunecată

În Bucovina; natură nefericită,

Stânci blestemate, adâncimi profunde…

Jan Olbricht le străbate cu cavalerii săi” (p. 124).

*

Concluziile vă rog să le trageţi singuri, dar după ce citiţi şi celelalte mărturii, pe care le-am postat în

*

https://dragusanul.ro/category/atestarea-bucovinei-geografice/

*


30 martie 1392: Atestarea Bucovinei geografice

Uricul din 30 martie 1292, semnat de bunicul lui Vlad Ţepeş, Roman II

Uricul din 30 martie 1292, semnat de bunicul lui Vlad Ţepeş, Roman II

Traducerea uricului doar cu "bucovina"

Traducerea uricului doar cu “bucovina”

*

Pentru că materialele prin care probam, în baza unor mărturii de neconstestat, că atestarea Bucovinei geografice s-a făcut, în documentele româneşti, în 30 martie 1392, sunt greu de găsit printre miile de texte publicate pe acest site, am decis să fac o rubrică specială, ATESTAREA BUCOVINEI GEOGRAFICE, în care să postez doar chestiunile care îmi susţin teoria. Rubrica o găsiţi în dreapta paginii, sub fotografiile care înlesnesc legături directe cu concertele filmate de muzică veche românească sau de muzică rock. Deci:

*

Stema Bucovinei

*

Răsfoind, pentru a nu ştiu a câta oară, în căutarea altor informaţii, paginile volumelor cu relatările unor „Călători străini despre Ţările Române”, am dat, din întâmplare, peste o notiţă a armeanului Martin Gruneweg, din 1582, în care acesta povestea: „am luat cunoştinţă de o altă ţară, anume Moldova, care aici, în Polonia, e numită Valahia şi pe care cărţile o numesc Valahia… Eu vreau să o numesc ca polonii, în mijlocul cărora am fost educat” (Călători, I, p. 77).

*

În completare, parcă, Michael Bocignoli di Raguza, scria, în 1512, despre Ţara Românească: „Această Valahie se mărgineşte, dinspre răsărit, cu cealaltă Valahie, care e numită de unguri Moldova” (Călători, I, 175).

*

A „numi precum polonii” şi nu precum ungurii, care, ajungând la Câmpulung, apoi la Humor, văzuseră „valea largă şi luminoasă” (în limba celtă, Mulda – toponim răspândit în întreaga Europă) şi o numiseră ca atare, Mulda (ceva mai târziu, sub Bogdan I şi multă vreme după aceea, mai ales în spaţiul islamic, i s-a zis Bogdania), mi-a atras atenţia. Şi, astfel, mi-am amintit de tratatul de la Lublau, din 15 martie 1412, prin care regele Poloniei, Vladislav Jagello, şi regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, preconizau împărţirea nordului Moldovei între cele două regate catolice, ungurii urmând să stăpânească „Bucovina Mare”, deci regiunea dintre Carpaţi şi Siret, iar polonii, „Bucovina Mică”, adică teritoriul dintre Siret şi Nistru.

*

Să însemne asta că pentru partea nordică a Ţării de Sus a Moldovei exista, în tradiţia cancelariei poloneze şi, implicit, în cea cărturărească, o denumire „Bucovina” pentru o regiune şi nu doar pentru un codru?

*

Ca să găsesc răspunsul, mă pun iar pe răsfoit primele zece volume ale relatărilor călătorilor străini şi văd că toţi polonezii numesc regiunea nordică Bucovina, pădurea sau „codrul ei înfricoşător” fiind menţionat ca al Bucovinei. Dacă pădurea s-ar fi numit Bucovina, călătorii poloni ar fi scris că au trecut prin „pădurea de fagi” (Bukowitz, în polonă) şi nu „prin pădurea Bucovinei”.

*

 Schlacht Murten 1

*

Ca argumente pentru demonstraţia finală, vă reproduc doar câteva fragmente de memorie veche a popoarelor mărturisitoare:

*

1). Andrei Taranowski, după 1570: „Cum am călătorit eu, din Polonia, spre Constantinopol, prin Moldova, prin aşa numita pădure a Bucovinei (Bukowitz), unde, cu 73 ani în urmă, adică în anul 1497, au fost ucişi de către moldoveni, într-o singură zi, 50.000 de poloni” (Călători…, I, p. 398).

*

2). Anonim Polon, 23 septembrie 1620: „îi călăuzeau domnul Moldovei şi Bucioc, prin Bucovina(Bukowitz), spre Sniatin” (Călători, IV, p. 462).

*

3). Trei mărturii de Francois Paulin Dalerac, campania din 1685:
Bucovinele sunt o regiune din ţară, acoperită de păduri întinse şi tăiată de munţi înalţi, precum cei din Ardeni. Ea începe aproape de Hotin, pe Nistru, şi se întinde dincolo de Prut, până departe în Valahia, la hotarele Moldovei şi Transilvaniei, unde aceşti munţi se împart în mai multe grupuri” (Călători, Supliment I, pp. 183, 184).

*

În 1686, trupele polone, cantonate la Pererita, „au rămas aici pe perioada întregii campanii şi nu s-au alăturat oştirii decât după întoarcerea ei spre Sniatin, dincoace de Bucovinele cele mari” (Călători, Supl. I, p. 190).

*

De la Roman, oastea polonă „a trecut Siretul, pentru a ridica tabăra pe celălalt mal şi pentru a intra apoi în marile Bucovine, care sunt un ţinut înspăimântător, închis între acest fluviu, munţii Transilvaniei şi Prut” (Călători, Supl. I, p. 201).

* 

NOTA I: Memoriilor lui Dalerac, apărute la Paris, în 1699 şi, cu ediţie pirat, în 1700, la Amsterdam, în 1699, sub titlul „Anecdotele Poloniei sau Memoriile secrete ale doamnei lui Ioan Sobieski, al treilea cu acest nume” pot fi contestate ca informaţie, pentru că Dalerac a scris după relatările altora (foloseşte pluralul Bucovina ca şi marchizul de Bethune, ambasadorul Franţei la Curtea polonă), din invidie faţă de gloria europeană a lui Jan Sobiecki.
Dar urmează şi alte mărturii:

*

4). Francois Gaston de Bethune, ambasadorul francez care îl însoţeşte pe Sobiescki în expediţie: „S-a şi alcătuit un detaşament de trei mii de infanterişti pentru a asigura, prin două mari forturi, trecerea prin (codrul zis) Bucovina, unde armata polonă s-a aflat într-un mare pericol, anul trecut” (Călători, Supl. I, p. 404).

*

În jurnalul său, găsim formulările, „Din Bucovinele de lângă valul lui Traian / 28 iulie 1686” (Călători, Supl. I, p. 405):

„Mâine vom fi lăsat cu totul în urmă (codrii) Bucovinei şi vom intra în câmpiile Moldovei” (Călători, Supl. I, p. 405).

Pererita va fi „cea de-a treia fortificaţie, pe care am pus-o în stare de apărare, după trecerea (codrului) Bucovinei” (Călători, Supl. I, p. 406).

„Zece mii de tătari şi o mie de ieniceri turci o luaseră înaintea armatei noastre, spre a ne zădărnicitrecerea prin Bucovine” (Călători, Supl. I, p. 414).

„Socot campania ca şi terminată, de îndată ce vom trece de (codrii) Bucovinei” (Călători, Supl. I, p. 415).

* 

NOTĂ II: parantezele „(codrii)”, „(codrului”) sunt inserate de istoricii care au lucrat volumul, impunând, practic, o denaturare de semnificaţie, deci de adevăr.

 *

5). Jacob Sobieski, VII, fiul lui Regelui Jan Sobiecki: „În această noapte (vineri, 26 iulie 1686 – n.n.), am dormit în împrejurimile localităţii Jucica, chiar la intrarea în Bucovina” (Călători, Supl. I, p. 421).

„Duminică, 28 iulie. Eram, acum, chiar în Bucovina, lângă întăriturile cele vechi. După prânz, regele a plecat să aleagă locul pentru întăritură şi, chiar în acea zi, a şi început să fie ridicată în Bucovina. Luni, 29 iulie. Am ieşit din Bucovina” (Călători, Supl. I, p. 421).

*

6). Philippe le Masson du Pont, francez, stabilit în Polonia, ca inginer militar în campaniile lui Sobiecki: „1673, noiembrie. Cum pădurea Bucovinei constă dintr-o serie de defileuri…” (Călători, Supl. I, p. 280).

„1685, sfârşitul lui septembrie – 12 octombrie. Marele codru al Bucovinei… are peste 30 de leghe în lăţime şi aproape tot atâta în lungime. Începe de la munţii Carpaţi şi merge până la fluviul Nistru” (Călători, Supl. I, p. 287).

Valul lui Traian „străbate în întregime pădurea fioroasă a Bucovinei” (Călători, Supl. I, p. 293).

„Străbătând Bucovina, el a poruncit să se facă poduri peste locurile mai greu de trecut” (Călători, Supl. I, p. 296).

„Regele nu ieşise încă din Bucovina, când a şi sosit o rudă a domnului Moldovei” (Călători, Supl. I, p. 296).

*

7). Philippe Avril, în 1694: „Până să ajungem la Câmpulung, am fost nevoiţi să trecem prin renumitul codrul al

Bucovinei, care are o întindere de peste 40 de leghe şi este vestit prin marile victorii, pe care le-a dobândit, acum câţiva ani, hatmanul polon asupra turcilor şi tătarilor… am scăpat teferi din codrul Bucovinei şi am ajuns în câmpiile Moldovei” (Călători, VIII, pp. 103, 104).

*

8). Francisc Radzewski, 19 februarie 1700: „Solul, pornind din acel conac (Cernăuţi – n.n.), a străbătut cinci mile mari prin pădurea Bucovinei şi, de la Troian, drum neîngrijit, foarte greu de străbătut, tot pe dealuri şi prin păduri foarte dese, până la Târgul Siret” (Călători, VIII, p. 164).

*

Toate aceste citate probează că, în documentele de cancelarie poloneză, dar şi în mărturiile cu caracter istoric, Bucovina însemna o regiune moldavă, acoperită în bună parte cu păduri (de fag, dar şi de stejar, şi, mai ales, de molid, brad, pin, carpen, frasin etc.).

*

Etimologic, Bucovina (de la polonezul „bukowitz”) înseamnă „pădure de fag”, dar formulările de genul „codrul Bucovinei” probează că, printre polonezi, Bucovina însemna un toponim pentru regiunea cea mai nordică a Ţării de Sus a Moldovei. Altminteri, am vorbi despre pleonasmul „codrul Codrului de Fag”.

*

După cum se ştie, Moldova a fost, încă de la întemeiere, mai ales provincie vasală a Poloniei (căreia voievozii îi plăteau un tribut uriaş, adus la limite rezonabile de Bogdan II), uneori şi a Ungariei, până la vasalitatea cu turcii, din 1456.

*

Primii voievozi moldavi, care cunoşteau cele două toponimii de cancelarii străine (polonă şi ungară), îşi spuneau, adesea, în urice, stăpânitori ai „ţării Valahe a Moldovei”, folosind, deci, şi denumirea polonă a ţării („provincie”, numită în documentele de cancelarie poloneze şi maghiare). E drept că numele regiunilor nu erau menţionate în practica elaboratelor de cancelarie domnească, ţara fiind împărţită, odată cu Alexandru cel Bun, în ţinuturi, iar localizările făcându-se cu recurs la numele unui pârâu sau râu din apropiere („pe Horaiţ”, „pe Şumuz”, „pe Sireţel” etc.) şi a unui ţinut.

*

În aceste condiţii, deşi s-a tot crezut, dinspre istoricii români, că în uricul din 30 martie 1392 (cu transcripţie voit fără majuscule), al lui Roman Vodă, vasal al Poloniei, nu se vorbea despre un toponim Bucovina, ci despre „natura” unei păduri întinse, ne vedem obligaţi să renunţăm la supoziţii şi speculaţii savante, caracteristice unui popor nemărturisitor şi, deci, lipsit de memorie, recitind uricul aşa cum a fost scris, deci sub influenţa toponimiei polone:

*

„Iar hotarul să fie… de acolo, drept la Bucovină, o movilă, şi, de acolo, pe marginea Bucovinei, în sus, până la hotarul lui Şerb… până la Bucovina cea mare, pe unde iese drumul de la Dobrinăuţi, la capătul Câmpului, şi, de acolo, pe marginea Bucovinei, la deal, la vale” (Documenta, I, p. 3).

*

În aceste condiţii (repetiţie intenţionată!) şi în baza probelor şi argumentelor, depuse în rândurile de mai sus, adevărata primă atestare documentară a Bucovinei, ca nume al unei regiuni istorice moldoveneşti, s-a făcut în data de 30 Martie 1392.

*

*

*

Bucovina, în documentele moldoveneşti

 *

Documentele moldoveneşti nu înseamnă, în marea lor majoritate, decât confirmări de proprietate, rareori şi cu precizarea hotarelor, pentru că, în Bucovina, majoritatea ocinilor aveau hotare „pe unde au folosit din veac”, adică de înainte de formarea statalităţii. În multe urice se foloseşte ca reper hotarul Câmpului lui Dragoş, deci al formaţiunii prestatale care se întindea de prin părţile Bacăului, până aproape de Fălticeni, unul dintre fiii acestui „vlad” moldav (în slavonă, „proprietar de moşii, stăpân”), fiind Sima Drăguşanul, întemeietorul Drăguşenilor şi al satului Uideşti, de dincolo de Spătăreşti, din care se trag şi udeştenii de odinioară, inclusiv unii dintre strămoşii mei, toţi plecaţi în Moldova, în satele Salcea, Dumbrăveni, Plopeni, Mereni şi Adâncata, împreună cu „popa Andrei”, în noaptea de 11 spre 12 octombrie 1777, pentru a scăpa de depunerea jurământului de credinţă faţă de Austria.

*

În documentele moldoveneşti se fac puţine trimiteri la regiunea geografică a Bucovinei, ţinut păduros dintre Carpaţi şi Prut (cum confirmă înţelegerea maghiaro-polonă din 1412, dar şi relatările târzii ale polonezilor care o străbat), şi care includea Câmpulungul Moldovenesc, urma apa Moldovei până aproape de Baia, apoi, traversând râul Siret, ajungea până în valea pe care o defrişase Zbîrnă, mai sus de Botoşani, lângă Văculeşti, îndreptându-se, pe acelaşi aliniament, spre Prut. Un document important, un uric al Anei, cneaghina lui Alexandru cel Bun, din 14 aprilie 1415 (Documenta, p. 66), s-a pierdut, din păcate, varianta în limba germană, datorată lui Wickenhauser, însemnând doar un rezumat al uricului, care avea să fie reconstituit, datorită întăriturii din 29 noiembrie 1443, în care este menţionat, practic, hotarul sudic al ţinutului Bucovinei:

*

 „Baia, şi piua de bătut sumani, şi un sat şi cu moara, anume Săşciori, peste Bucovină, Vaculinţi, lângă Bainţi, şi seliştea lui Zbârnă” (p. 344).

*

În documentele moldoveneşti, încet-încet, se încetăţeneşte o uşoară confuzie între statutul de ţinut şi cel de pădure întinsă al Bucovinei, dar numai pădurile din regiunea geografică a Bucovinei sunt caligrafiate, în documente, cu majuscule, şi drept Bucovina, celelalte păduri de fag din Moldova fiind numite „bukowy” sau „buczyny”.

*

Tezaurizatorii acestor mărturii vechi, toţi afirmaţi în epoca naţionalismelor, ignoră, însă, în traduceri, grafia exactă şi traduc uricele „în ciuda Austriei”, încercând o delegitimare, pe care Austria nu a revendicat-o niciodată, dimpotrivă, recunoscând statutul de rădăcină a statalităţii moldave, pe care l-a avut, întotdeauna, Bucovina, ţinutul în care, vorba unui text străvechi, „oamenii sunt rădăcina ţări: / cu rădăcini puternice, ţara este liniştită” (The Canon of Shu,,p. 79).

*

Iată trei exemple de astfel de contrafaceri patriotarde:

*

În uricul din 2 februarie 1508, scrie „sub Bucovină”, în textul slavon (Balan, I, p. 3), dar s-a tradus „ sub bucovină” (Balan, I, p. 4); în acelaşi uric, „prosti ot Bucovina na potoki Derehlui” (Balan, I, p. 3), s-a tradus „drept în bucovină la pârâul Derehlui” (Balan, I, p. 4).

*

În uricul din 9 noiembrie 1517, textul slavon menţionează „Bucovina, na potoki Derehului” (Balan, I, p. 8), dar s-a tradus „făget la pârâul Derehlui” (Balan, I, p. 10).

*

În uricul din 25 octombrie 1615, sunt menţionate „toate hotarele în bucovina” (Balan, I, p. 164), dar, cum originalul lipseşte, putem doar intui că în uricul original se preciza că „toate hotarele în Bucovina” erau.

*

Împotriva identităţii reale a Bucovinei geografice s-au ridicat, ulterior, istoricii proletcultişti, care mănâncă jar ideologic şi dosesc tăciunii sub preş, lipsindu-ne, astfel, de o sărbătoare, prin care să ne închinăm străbunilor, cea a atestării Bucovinei geografice, în 30 martie 1932.

*

*

*

Vechi cronicari poloni, despre Bucovina

*

Cronicarul polon Jan Dlugosy, la masa de scris

Cronicarul polon Jan Dlugosy, la masa de scris

*

Documentul de cancelarie moldovenească, uricul din 30 martie 1392, scris, în chirilică, doar cu majuscule, transcris cu grafieri diferite („Bucovina” şi „bucovina”), inexistente în uric, are parte de o traducere arbitrară, care nu ţine cont de notorietăţile vremii („Bucovina” se scrie doar „bucovina”, în ciuda diferenţelor din transcriere, ca să nu mai vorbim de fotocopia uricului original):

 *

Detaliu din transcripţia uricului

Detaliu din transcripţia uricului

 *

Pentru a ne convinge dacă documentul moldav, care ţine, la începuturile statale, ca şi letopiseţele, de spaţiul cultural polon, se referea la un ţinut moldovenesc şi nu doar la nişte simple păduri, trebuie să apelăm la documentele polone, primul dintre ele fiind tratatul maghiaro-polon, din 1412, de împărţire a Moldovei între cele două state, conduse de doi regi fraţi între ei, Sigismund, regele Ungariei, şi Vladislav, regele Poloniei, document pe care îl găsim transcris în cronica „Annales seu Cronicae incliti Regni Poloniae”, de Jan Dlugosz.

*

Jan Dlugosz

Jan Dlugosz

 

*

.În textul tratatului maghiaro-polon, reprodus între paginile 133-139, există, la pagina 137, următoarele menţionări ale „ţinutului păduros, numit Bucovina”, „mare”, între munţii Carpaţi şi Siret, „mică”, între Siret şi Prut, dar şi dincolo de Prut, în pustietăţile estice:

*

„quod silvae maiores Bukowina dictae, incipiedo a montibus seu Alpibus Regni Hungariae, inter eandem terram Moldavie et terram Sepenyczensenm situatae, penes Sereth, protendentes se ad aliam silva minorem Bukowina dictam, usque ad fluvium Pruth”.

*

Detaliu din p. 137

Detaliu din p. 137

*

În traducere, împărţirea Moldovei urma să înceapă de la „pădurile cărora li se spune Bucovina mare, pornind de la munţii Alpi sau Ungureşti, pe acelaşi teren dintre ţinutul Moldovei şi ţinutul Sepenyczensenm, până la Siret, de unde se întind alte păduri, numite Bukowina mică, până la râul Prut”.

*

În accepţia cancelariilor maghiară şi polonă, Bucovina, cu două părţi ale sale, mare şi mică, avea acelaşi statut ca şi Şipeniţul, de ţinut, deci de regiune geografică, termen la care avea să se renunţe, în documentele de cancelarie moldovenească, după reforma statului, săvârşită de Alexandru cel Bun.

*

1 Bielski coperta

*

Într-un alt „letopiseţ” (adică „anale”, în slavonă), la care face dese recursuri Grigore Ureche, cel al lui Marcin Bielski, în relatările despre războaiele polono-moldave, există trei referiri la Bucovina, şi nu la „bucovina” (în limba polonă, avem: pădure de fag – las bukowy; păduri de fag – lasy bukowy, pădure mare de fag – duża buczyny):

*

1 Bielscki detaliu 899

*

Deci: „A gdy sie tego dowiedzial Stefan, zenasy przez Bukowine, mieli ciagnac, a nie tamtedy, ktoredy asl”.

*

În traducere: „Şi odată ce am aflat că Ştefan, se apropie de Bucovina, ne-am retras astfel”.

*

Pagina 910

Pagina 910

*

Textul „obrocili sie prosto na Bukowina, gdzie naszy czwartym noclegiem  przyszli: a wsze, gdzie szli, szkody niezmerne Wolokhom czynili, wiec bez sprawy azli, jako doma przespiecznie, sobie poczynajac: co baczac Wolochowie zasadzke na nie uczynili na Bukowina i drzewa na to podarli” are următoarea traducere:

*

„se întoarseră direct la Bucovina, unde au sosit după a patra noapte: şi mereu, pe drumul pe care au mers, valahii le-au făcut daune, ţinându-i treji, astfel încât, primejdia îi însoţea în drumul spre casă, începând cu acea ambuscadă, pregătită de valahi în Bucovina, unde au înţinat şi rupt copacii”.

*

Bielscki, p. 899

Bielscki, p. 899

*

Deci, „Drudzy zas, co do Woloch uciekli, Stefana vojewody byli zbici, ktori Wolochy awe w polskie szaty zubieral (co je na Bukowinie Polakom pobral) i powiedal, ze je Polaci pobili”, care s-ar traduce prin „La rândul său, după ce volohii i-au bătut pe polonezi, alungându-i, Ştefan voievod era venerat în toată Ţara Românească pentru trofeele poloneze capturate (în ambuscada din Bucovina) şi pentru că prin acoperire cu păduri i-a bătut”, menţionează, iarăşi, Bucovina ca ţinut, ca regiune geografică.

*

De ce nu ţine cont istoriografia românească de limbajul internaţional al vremii, referitor la ţinutul păduros din nordul Moldovei, numit Bucovina, motivând, cu intenţia de a de-legitima „pretenţiile” austriece, cu faptul că ar fi existat 13 „bucovine” pe teritoriul românesc (de parcă nu ar fi existat tot atâtea „Bucureşti”, anterioare celui care ne este capitală – două doar în judeţul Suceava: Zvoriştea şi Capu Codrului)? Dar chiar şi Austria, în proclamarea Ducatului Bucovinei, atestă că Bucovina este un vechi ţinut moldovenesc.

*

Contrafacerea istoriei, şi prin traducerea voit greşită a vechilor documente de cancelarie, ne păgubeşte de istorie, inclusiv de o primă atestare documentară a regiunii geografice Bucovina, compusă din două teritorii, dar atestată ca atare, pentru prima dată, în 30 martie 1392.

*

*

*

Bucovina şi ochelarii de cal ai istoriografiei

*

Disciplinat, cum mă ştiu dintotdeauna, o să respect opinia istoriografiei, care, prin ochelarii ei de cal, vede în regiunea geografică Bucovina doar o pădure. Prin urmare, o să accept că, prin tratatul din 1412, de împărţire a Moldovei, maghiarii şi polonii doreau să acapareze „quod silvae maiores Bukowina dictae” (pădurea, numită Bucovina mare) şi, respectiv, „silva minorem Bukowina dictam” (pădurea numită Bucovina mică). Deci nu o provincie geografică, ci o pădure, formată din două părţi, despărţite între ele de râul Siret, o pădure care se întindea, pe paralelă, de la Carpaţi, până dincolo de Prut („incipiedo a montibus seu Alpibus Regni Hungariae, inter eandem terram Moldavie et terram Sepenyczensenm situatae, penes Sereth… usque ad fluvium Pruth”), iar pe meridian, din hotarul Poloniei, până la „villa Berleth” şi, respectiv, dincolo de Siret, până la „Iasnasater”.

*

În „pădurea numită Bucovina” existau, în 1412, localităţile Ardăşeşti, Baia, Bădeuţi, Baineţ, Băişeşti, Bălăceana, Balcăuţi, Bănceşti, Bănila Moldovenească, Berchişeşti, Bobeşti, Boian, Borăuţi, Bosanci, Botoşana, Botoşăniţa, Bucurăuţi (Zvoriştea), Budineţ, Calafindeşti, Călineşti pe Siret, Călineşti pe Ceremuş, Camenca, Câmpulung Moldovenesc, Câmpulung Rusesc, Carapciu pe Ceremuş, Cernauca, Cernăuţi, Cirepcăuţi pe Siret, Climăuţi, Cliveşti, Clivodin, Corceşti, Corlata, Cosminul, Costâna, Coţmani, Crainiceşti, Crasna, Cuciurul Mare, Cupca, Davideşti, Dărmăneşti, Dorneşti, Drăgoieşti, Drăguşeni pe Siret, Dubăuţ, Frătăuţi, Gavrileşti, Gura Humorului, Hliboca, Hliniţa, Hluboca, Horodnic, Igeşti, Ilişeşti, Ispas, Iţcani, Iucşani, Iurcăuţi, Ivancăuţi, Jadova, Lenţeşti, Litanouţi, Lucăceşti, Lucavăţ, Lujeni, Malatineţ, Mamorniţa, Mănăstirea Humorului, Măneuţi, Mihalcea, Mihuceni, Milie, Muşeniţa, Nepolocăuţi, Novoseliţa, Onut, Oprişeni, Orăşeni, Ostriţa, Oşehlib, Panca, Pârteşti, Pătrăuţi pe Suceava, Pohorlăuţi, Rădăuţi, Reuseni, Româneşti, Ropcea, Rugaşişte, Ruşciori, Satul Mare, Sinăuţi, Siret, Solca, Soloneţ, Storojineţ, Stroieşti pe Şomuz, Stroinţi (Buda Mare), Suceava, Şcheia, Şerăuţi, Şerbăuţi, Şipeniţ, Şişcăuţi, Şubraneţ, Tereblecea, Tişăuţi, Todireşti, Tolva, Toporăuţi, Trestiana, Udeşti, Urvicoleasa (Buda Mică), Vama, Valeva, Vasileu, Vaşcăuţi pe Ceremuş, Vaşcăuţi pe Siret, Vatra Moldoviţei, Vicovele, Vicşani, Vijniţa, Vilaucea, Volcineţ, Volovăţ, Zahareşti, Zamostie, dar şi altele, cu atestări ulterioare, dar cu „hotarul pe unde au stăpânit din veac”, adică de dinainte de organizarea statală, numită Descălectat.

*

Ştiind toate acestea, este obligatoriu un semn de egalitate între „pădurea numită Bucovina” şi regiunea geografică Bucovina? Nu cumva ochelarii de cal ai istoricilor exaltaţi (mai dihai de „ştiinţa” pe care o slujesc), anulând atestarea provinciei geografice Bucovina (30 martie 1392), anulează, de fapt, şi istoria atestată a localităţilor de mai sus? În fond, maghiarii şi polonii doreau să împartă între ei o resursă de lemn de foc sau o regiune moldavă bine populată şi aflată, prin grija lui Alexandru cel Bun, într-o înfloritoare dezvoltare economică?

*

Concluzia vă rog să v-o asumaţi singuri, pentru că sunteţi îndreptăţiţi la dreptul de a alege între a privi limpede şi a rătăci prin bezna ideologică a purtării ochelarilor de cal.

*

* 

 

Bibliogafie:

ACADEMIA ROMÂNĂ, Călători străini despre ţările române, vol. I-VIII, Editura Academiei Române, 1967- 1988

ACADEMIA ROMÂNĂ, Călători străini despre ţările române, vol. I, Supliment I, Editura Academiei Române, 2011

Balan, Teodor, Documente bucovinene, I, Cernăuţi, 1933

Academia Română, Documenta Romaniae Historica, I, Bucureşti, 1975

Legge, James, The Sacred Books of China. The Texts of Daoism, Oxford, 1891