Aşa vă place Istoria? | Dragusanul.ro - Part 3

Deschiderea din anul 1856 (V)

Putna, la 1850 – acuarelă de Franz Xaver Knapp

„Deschiderea din anul 1856 / a mormintelor domneşti / care se află

în / Mănăstirea greco-ortodoxă Putna // Protocol şi Acte anexe /

întocmit de / K. A. Romstorfer”

Karl Adolf Romstorfer

Cernăuţi, 1904, Tipografiile Asociate din Cernăuţi

*

În legătură cu cel de-al treilea mormânt, care era scurt, dar mult mai larg, comparativ cu celelalte, s-au observat în interior resturi total descompuse (putrezite) ale unui coşciug, căzute peste ceea ce a fost cândva îmbrăcămintea celor înmormântaţi aici. După locul şi aspectul coşciugului în descompunere şi resturile amestecate cu acesta se poate foarte uşor deduce şi admite ceea ce istoricul şi cronicile Mănăstirii menţionează, şi anume că la picioarele mormântului celei de-a II-a soţii a lui Ştefan cel Mare s-ar afla mormântul copiilor morţi în primii ani de viaţă, şi anume prinţii Bogdan şi Petru.

 

Traducere: Dr. ing. Ion Barbu

*

Aici, comisia poate considera că şi-a îndeplinit misiunea sa oficială. Astfel, despre mormintele care s-ar afla la intrarea în biserică şi care ar fi ale Mitropoliţilor de Suceava Iacob şi Teoctist şi ale unor boieri moldoveni, comisia a decis să nu le mai deschidă şi să-şi stopeze activitatea, până la noi dispoziţii. După ce s-au făcut toate slujbele necesare spălării şi sfinţirii mormintelor găsite în Naosul bisericii Mănăstirii, comisia oficială concluzionează că a ajuns la următoarele rezultate:

*

1). S-a constatat că în Naosul numitei biserici a Mănăstirii Putna se află mormântul în care odihnesc resturile pământeşti ale lui Ştefan cel Mare. Despre aceasta vorbesc, în primul rând, lucrările istorice şi legendele populare, transmise pe cale orală, iar săpăturile au confirmat aceste informaţii. De asemenea, piatra de pe mormânt, lucrată cu mare grijă şi care impresionează prin aspectul şi dimensiunile sale, are o inscripţie, care, tradusă din limba slavonă, spune următoarele:

*

„Dreptcredinciosul Domn Io Ştefan, Domn şi din mila lui Dumnezeu Gospodar al ţării Moldovei, fiul Domnului Bogdan, ctitor al acestei Mănăstiri, se odihneşte aici, trecând la lumea veşnică în anul 7… luna…”.

*

Din golurile lăsate necompletate, referitoare la anul şi luna morţii lui Ştefan cel Mare, rezultă că această piatră de mormânt a fost lucrată încă din timpul vieţii Domnului, iar la aşezarea sa în mormânt nu s-a mai definitivat gravarea celorlalte date, din cauză că nu s-a găsit un meşter capabil să o facă sau alte cauze au împiedicat definitivarea acesteia.

*

Ziua, luna şi anul morţii Domnului sunt cunoscute din istorie şi din cronici şi pot fi completate cu litere chirilice, şi anume anul 7012 (1504 după Hristos), luna iulie, ziua 2.

 

Şi pe baza resturilor (formei şi mărimii  acestora), găsite în mormânt, care arată o îmbrăcăminte bogată şi somptuoasă, cu imprimeuri şi broderii de aur, în formă de cruce, se poate deduce, fără nici o îndoială,că în acest mormânt se odihnesc resturile pământeşti ale lui Ştefan cel Mare.

*

În sfârşit, asupra circumstanţelor în care s-a găsit, în mormânt, capul descoperit şi fără nici un însemn princiar (domnesc), facem precizarea, pe baza documentelor găsite la Mănăstirea Putna, pe care le-am menţionat la începutul acestui Protocol că la Raportul întâistătătorului Mănăstirii Putna se află anexată scrisoarea alăturată a fostului Mitropolit al Sucevei Iacob, trimisă la data de 2 martie 7265/1757 Egumenului Mănăstirii Putna. Aceasta a fost tradusă de către comisarul bisericesc, din limba română, în germană, pentru a fi folosită de către comisia oficială, şi este anexată la acest raport, ca anexa 5/5. Din această scrisoare, se poate concluziona clar contextul, deoarece ea spune, cuvânt cu cuvânt, următoarele:

„În legătură cu Domnul Ispravnic de Suceava, care a fost la mănăstire şi a dezgropat morţii de acolo şi despre care este vorba că nu ar fi găsit nimic, în afară de ceea ce ne spune Înălţimea Sa Dionisie, în scrisoarea sa, eu trebuie să spun că nu mai avem nici o vină despre ceea ce s-a întâmplat acolo. Noi nu i-am dat lui Dionisie nici un răspuns la scrisoarea sa, dar el va fi informat verbal că noi am înţeles totul despre ce ne-a scris el.

*

Şi toate pietrele preţioase şi inelele, şi podoabele care arată rangul şi acele de aur şi alte lucruri care au fost găsite trebuie să le sigilaţi şi să le daţi maestrului argintar Rafael, ca el să poată face din ele coroanele care vor încorona chipurile Maicii Domnului şi al lui Hristos din icoana făcătoare de minuni.

*

De pe coroana lui Hristos (pictată în tabloul din icoana făcătoare de minuni) se va lua măsura sub forma unui tipar de hârtie, pentru a vedea cât de mare trebuie să fie coroana care se va face (fără razele strălucitoare), apoi această măsură să ne fie trimisă, împreună cu toate pietrele preţioase şi inelele, printr-un om de încredere.

*

De asemenea, trebuie să căutaţi, împreună cu Părinţii Sobornici, o pungă cu Perle, care se găseşte acolo şi care este sigilată cu sigiliul nostru. După ce veţi deschide această pungă, alegeţi, din cele 500 perle, pe cele care sunt mai mari şi de aceeaşi mărime; mai sunt acolo, nu mai ştim exact, 2-300 bucăţi Perle de mărimea unui bob de mazăre, care provin de la punerea în mormânt a Domnului Cristos.

*

Toate aceste Perle şi cele 500, de care am spus mai sus, şi perlele de mărimea unui bob de mazăre, precum şi toate celelalte lucruri care s-au găsit asupra morţilor, să le trimiteţi, deoarece noi intenţionăm să dăm o altă înfăţişare Maicii Domnului şi Domnului Hristos din icoană, mult mai frumoasă şi artistic împodobită cu coroane cu perle şi pietre scumpe, iar această icoană cu coroane, după ce vor fi terminate, să fie scoasă numai la zile mari şi de sărbătoare.

*

(D. v. s.) Aşa să ne ajute Dumnezeu / Iacob / Mitropolit”.

 

Prădarea mormântului lui Ştefan cel Mare a fost pusă în evidenţă prin deranjarea, din poziţia naturală, a corpului şi, în special, prin poziţia craniului, care priveşte spre uşa Bisericii. Acest rest de craniu gol era neacoperit, în timp ce în celelalte 5 morminte, pe lângă resturile de îmbrăcăminte, s-au mai găsit şi părţi din coroană. Rămăşiţele somptuoase, găsite pe mormântul lui Ştefan cel Mare, lasă fără nici o urmă de tăgadă să concluzionăm că şi podoabele care ar fi trebuit să acopere capul au fost la fel de bogate, şi că nici un corp nu ar fi fost îngropat fără o îmbrăcăminte completă a capului.

*

Sfârşitul scrisorii de mai sus, care este păstrat atât de misterios, stabileşte că mortul despre care e vorba în scrisoare nu poate fi altul decât Ştefan cel Mare şi lasă să se înţeleagă, fără nici un dubiu, că, în afară de această scrisoare, au mai avut loc şi alte schimburi de mesaje, iar egumenul Mănăstirii Putna  notează, pe exteriorul scrisorii, următoarele:

„Această scrisoare este de la Înălţimea Sa Dl Mitropolit Iacob, în care el vorbeşte despre trimiterea lucrurilor care s-au găsit în mormântul din Pomelnic (Naos sau camera principală, acolo unde a fost îngropat Ştefan cel Mare), şi în care scrie că din acestea se vor face două coroane, care vor împodobi icoana făcătoare de minuni”.

*


Cântecul românilor şi breslele de lăutari moldoveni

 

Din vremurile ancestrale ale primelor civilizaţii distincte, polară şi boreală, supravieţuiesc două genuri muzicale ritualice distincte: „Daina” (muzica vocală, din care se trage, la români, „Doina”, cu dese refrene „Na, daina, daina, daina”) şi „Lätar” (muzica instrumentală, interpreţii numindu-se, la români, „lăutari”). În spaţiul românesc, în care se mai păstrează aceste „eresuri dacice” – cum numea Dimitrie Cantemir rămăşiţele muzicale de ceremonii totemice străvechi, precum oraţiile de nuntă, drept asumări de „logodnă cosmică”, în scopul biruirii Timpului, cei mai buni păstrători ai datului melodic primordial („muzica stelelor” – cum îl numea Pithagoras) au fost lăutarii moldoveni, care au funcţionat, de-a lungul veacurilor, în bresle lăutăreşti, cu un port inconfundabil şi cu „zicale” pentru mirese, miri, socri, feciori, babe, soacre etc. prin care, elemente ceremoniale ale Datinii supravieţuiesc prin desfăşurări armonice din ce în ce mai vesele, uneori chiar parodice (inclusiv prin titluri, în care hore mişcate bătrâneşti se numesc „Jocul babelor”, la lăutarii bucovineni din Solca, sau „Îmblânzirea soacrelor”, la lăutarii basarabeni din Bălţi).

 

Rumänische Hochzeitsfahrt. Nach einer Skizze auf Holz gezeichnet von W. Heine. Zicălașii de odinioară ai Basarabiei, conducând alaiul tradițional de nuntă.

 

Cele două mărturii iconografice, „Nunta în Ţara Românească” şi„Nunta în Basarabia” (zicălaşii lui Gheorghe Lomiş din Bălţi poartă şepcile ruseşti, care le-au fost dăruite de Ţarul Rusiei, în 1814, când venise să-şi ia în primire noua provincie), diferenţiază lăutarii moldoveni de cei munteni şi prin veşminte, primii folosind „portul vechi moldovenesc, cu zobon, anteriu, brâu”, iar ceilalţi, veşminte ţărăneşti sau turceşti, uneori amestecate între ele, precum în acest „Dans valah”, desenat de Raffet în 1838. Pe vremea primilor voievozi, probabil că şi în Muntenia se folosea portul lăutăresc, dar Muntenia a adoptat rapid modele balcanice, inclusiv în muzică, locul breslelor de lăutari fiind luat de meterhenele turceşti, la curţile domneşti şi boiereşti – după cum, de altfel, sesiza, pe la 1640, călătorul străin Marco Bandini, cel pe care Mircea Eliade îl considera ca fiind primul etnolog pentru români.

O altă acuarelă a lui Raffet, „Bâlciul de la Giurgiu”, înfăţişează acelaşi tip de taraf muntenesc, îmbrăcat turceşte şi folosind, în afară de vioară, două instrumente care lipseau din taraful boreal descris de Pindar („Boreazii se folosesc, la toate ceremoniile lor, de vioară, cobză şi nai”), conservat cu sfinţenie de lăutarii moldoveni; muntenii alăturau viorii ţambalul şi mandolina turcească, cea pe griful căreia desenase Dimitrie Cantemir notaţiile muzicale pentru Imperiul Otoman,

Notațiile lui Cantemir pe grif

 

Există multe mărturii de pe la începutul secolul XIX care diferenţiază tarafurile munteneşti şi care, indirect, probează că, după 1859, când capitala Principatelor Dunărene (denumirea se soldase cu ironia: „Ura, de acum suntem toţi principi!”), lăutarii moldoveni s-au mutat la Bucureşti, păstrându-şi portul, dar impunând ritmurile ancestrale în cântece cu noi localizări prin titluri (Hora „Ciocârlia”, atestată cu partitură în Bucovina, avea să fie „muntenizată” de basarabeanul Dinicu; „Hora bătrânească” a lui Grigore Vindereu avea să devină „Sârba lui Costache Pompieru”; „Sârba lui Nastase”, fiul lui Ion Angheluţă din Suceava, avea să devină, prin 1926, păstrând titlul, o sârbă a lăutarilor din Fieni şi aşa mai departe). Bucureştii aveau, prin anii 1820-1860, un lăutar celebru, Dimitrache Lăutarul (îl cunoscuse şi Liszt), repertoriul acestuia fiind trimis, partitură cu partitură, de către Domnitorul Ghika lui E. C. Grenville Murray, care le publica, la Londra, în 1854, în cartea „Doine or The National Song and Legends of Romania”. Alte cântece ale lui Dimitrache Lăutarul au fost încredinţate memoriei de către germanul Johann Andreas Wachmann, dar muzica minunată a acestui rob ţigan, care a strâns, cu vioara lui, 5.000 de galbeni, ca să-şi cumpere libertatea (boierul proprietar îi cerea, acum, 10.000 de galbeni, dar spre norocul bietului Dimitrache, Barbu Catargi a plătit diferenţa), nu regionaliza nimic (nu o făceau nici lăutarii moldoveni). Un lombard, Jean-Henri-Abdolonyme Ubicini, tocmai observase că, în spaţiul românesc, împărţit între trei imperii, imediat ce se născoceşte un cântec undeva, cântecul acesta se răspândeşte cu viteza fulgerului în toate ţinuturile locuite de români.

 

Raffet, 1838: Bâlci în Valahia

Aman: Hora de la Aninoasa

Iconografia veche mărturiseşte că portul lăutăresc moldovenesc nu era întrebuinţat şi în Muntenia. Tocmai de asta, lucrarea lui Theodor Aman „Taraful lui Ionică Ochi-Albi” m-a surprins şi nedumerit, şi prin folosirea instrumentelor străvechi boreale (cobză, nai, viori, inclusiv un braci), dar şi a portului lăutăresc al breslelor moldoveneşti (îl foloseau toate breslele de meseriaşi, inclusiv târgoveţii). Numai că nedumerirea nu a durat mult, datorită statutului meu de documentarist al trupei recuperatoare de muzică veche românească „Zicălaşii”. În taraful lui Ionică Ochi-Albi, cântau şi doi fraţi de ai lui, Gheorghe (la nai) şi George (la vioară), în stânga lui Ionică, în dreapta tabloului.

Theodor Aman: Taraful lui Ionică Ochialbi

George, vioristul, urmase, împreună cu „muscalii” Gheorghe A. Dinicu şi Cristache Ciolacu, cursuri la Conservatorul întemeiat de Wachmann, ca să poată să noteze cântece şi să vândă partituri; semna cu numele întreg: George Nastase Ochi-Albi, iar semnătura aceasta desluşeşte o interesantă genealogie lăutărească.

 

Neculai Picu

La venirea austriecilor în Bucovina, în Suceava exista un taraf celebru, cel al lui Ion Angheluţă zis Suceavă. Unul dintre fiii lui Angheluţă, Nastase, a vrut să-şi facă taraf propriu şi, ca să nu-şi concureze tatăl, s-a mutat la Botoşani, unde a devenit celebru în scurt timp, cu consecinţa că, în 1814, cânta în faţa Ţarului Rusiei, la Chişinău, împreună cu taraful lui Vasile Barbu Lăutarul din Iaşi, în care cântau şi bucovinenii Neculai Picu şi Ionică Batalan, şi cu taraful lui Gheorghe Lomiş din Bălţi, în care viorişti erau Ciolacu şi Dinicu, lăutarii din care se trag filiaţiile de lăutari bucureşteni de după 1859. Prin 1852, când Lomiş era aruncat de ruşi în Prut, pentru că refuza să cânte şi ruseşte, susţinând că numai muzica valahă e sacră, Nastase făcuse albeaţă la ochi, dar mai cânta, împreună cu cei trei feciori ai lui, care, datorită bolii de care suferea tatăl lor, au fost porecliţi „ai lui Ochi-Albi” sau Ochi-Albi. Iată deci cum, de la un lăutar sucevean, Ion Angheluţă, pleacă, prin Botoşani şi Iaşi, pentru a deveni bucureştene, cântecele clanului său lăutăresc.

Hora, în 1860, gravură după un desen de Lancelot, publicat în „Le tour du monde; nouveau journal des voyages / publié sous la direction de M. Édouard Charton; et illustré par nos plus célèbres artistes. 1866, capitolul De Paris a Bucharest, par M. Lancelot”, Paris, 1866.

 

Roumania; yesterday and to-day. London, 1918

Coperta cărţii cu cele 300 de hore ale lui Vulpian

Hora, pictură de Pan Ioanid

Coperta culegerilor lui Alexandru Berdescu

*


Deschiderea din anul 1856 (IV)

LUCEAFARUL, 1904: Piatra mormântului lui Ştefan cel Mare

„Deschiderea din anul 1856 / a mormintelor domneşti / care se află

în / Mănăstirea greco-ortodoxă Putna // Protocol şi Acte anexe /

întocmit de / K. A. Romstorfer”

Karl Adolf Romstorfer

Cernăuţi, 1904, Tipografiile Asociate din Cernăuţi

*

Notă Ion Drăguşanul: Protocolul publicat de Romstorfer, în 1904, este cel redactat de „conţopistul oficial Anton Schönbach” al Comisiei pentru deschiderea mormintelor domneşti care se află în Mănăstirea greco-ortodoxă Putna, în „2 decembrie 1856, la Putna”. Datele istorice şi de interpretare a datelor, pe care le vehiculează Schönbach, sunt, uneori, eronate – cu vădită intenţie, specialistul destul de superficial al comisiei în probleme de istorie fiind, la faţa locului, Asesorul Consistorial k. k. Teoctist Blajevici, viitor mitropolit, care publicase, în 1848, la Viena, o şi mai superficială istorie a Bucovinei, şi aceasta netradusă în limba română. Când traducerea integrală (iarăşi o premieră) a Protocolului va fi finalizată, voi pregăti varianta cu note explicative, în care voi atenţiona asupra erorilor, dar şi asupra entuziasmelor din presa românească a anului 1856, dar şi un studiu larg, în care voi compara informaţiile, în confruntare cu cele deja consacrate de istorie. Deocamdată continuu cu publicarea traducerii făcute de Domnul Dr. ing. Ion Barbu (voi relua această scurtă precizare şi pe facebook):

*

Traducere: Dr. ing. Ion Barbu

*

Mormântul al II-lea

(al Prințesei Maria)

*

„Acest mormânt este al Mariei cunoscută și cu numele Cneaghina, fiica Domnului Ștefan, Gospodarul Țării Moldova, ctitorul acestei sfinte Biserici, moartă în anul 7020 (de la facerea lumii – 1518, de la Hristos; corect ar fi 7026, pentru anul 1518 – n. I. D), la luna mai”.

*

Mormântul al III-lea

(Doamna Maria, soția Domnului Petru Rareș)

*

„Dreptcredinciosul și iubitorul de Hristos Ion Petru, Domn și Gospodar al Țării Moldovei, a înfrumusețat acest mormânt al soției sale Maria, care s-a săvârșit în anul 7037 (L) / 1529 (H), la 18 iunie / Amintirea sa să fie veșnică”.

*

Mormântul al IV-lea

(Domnul Ștefan al VII-lea – supranumit „cel Fioros”)

*

„Dreptcredinciosul și iubitorul de Hristos Ion Petru, Domn și Gospodar al Țării Moldovei a înfrumusețat acest mormânt al nepotului său Domnul Ștefan, care a murit în anul 7035 /1527, la 12 ianuarie”.

Romstorfer: schiţe din 1896, Siret şi Dragomirna

În sfârșit, în Pronaos s-a mai găsit șe cel de-al V-lea mormânt, pentru care în biserică nu se află nici o piatră funerară, așa încât trebuie să procedăm la analiza condițiilor și tradiției că, în această biserică, odihnesc numai membrii familie ctitorului Ștefan cel Mare, iar corpul aflat în acest al cincilea mormânt, ca și celelalte, este îmbrăcat în haine scumpe, ceea ce ne conduce la concluzia că aceasta trebuie să fie groapa unui membru al familiei domnești, și anume mormântul fiului lui Ștefan cel Mare, Alexandru, despre care se vorbește în Cronica Moldovei, care se găsește la Mănăstirea Putna. Acolo se spune:

*

„Cea de-a doua soție, Maria Voichița, este fiica Domnului Valahiei Radu, cu care s-a însurat Ștefan cel Mare în anul 1475 și cu care a trăit 29 de ani, timp în care ea a născut doi fii, Alexandru și Bogdan, și o fată, Maria”.

*

Anul morții și al înmormântării acestui prinț, Alexandru, nu este menționat în această cronică, dar aceasta trebuie să fi survenit înainte de urcarea pe tron a lui Bogdan, deoarece Bogdan, ca al doilea născut, nu putea urca pe tron înaintea lui Alexandru. De menționat este că acest prinț a murit timpuriu, dar nu se cunosc împrejurările morții sale, probabil în război, și nu i s-a pus o piatră de mormânt.

*

După încheierea acestor lucrări, comisia a trecut la deschiderea gropilor sau mormintelor din Naos sau Pomelnic, sau primul Sanctuar al Bisericii, în camera în care se află depuse personalitățile cele mai importante, spre odihnă veșnică:

Romstorfer: Voroneț, în 1875

1). Domnul Ștefan cel Mare, ctitorul Mănăstirii Putna, mort în 1504, ale cărui resturi, depuse spre veșnică odihnă, le căutăm cu deosebire.

2). Prima sa soție, Maria, fiica Țarului Rusiei Simeon, moartă la 1477.

3). Cea de-a doua sa soție, Doamna Maria, fiica Domnului valah Radul, moartă în 1511 (?).

4). Doi copii mici ai lui Ștefan cel Mare, Bogdan și Petru, morți în 1479 și, respectiv, în 1480.

Romstorfer: Voroneț

La fel ca în Pronaos, s-a trecut imediat, și în Naos sau Pomelnic, la desfacerea pardoselii din plăci pătrate de piatră, cu latura de 22 țoli și cu grosimea de 4 țoli, astfel că, în mijlocul Naosului, s-a găsit piatra care închidea mormântul Ambon sau Analog, care are 3 picioare diametru și 4 țoli grosime și este frumos finisată din gresie albă, cu granulație fină și cu dungi vineții. După desfacerea pietrei, s-a îndepărtat depunerea de nisip și pământ și, la 18 țoli sub piatra care închidea mormântul din mijlocul Naosului, s-au găsit 3 pietre de formă pătrată, cu latura de 22 țoli și grosimea de 4 țoli, legate între ele cu mortar, pietre care stăteau deasupra unei deschideri și închideau deschiderea găsită cu ocazia acestor săpături. După îndepărtarea și a acestor plăci, s-a găsit tot pământ de săpătură, astfel că s-au continuat săpăturile, după înlăturarea plăcilor mai sus menționate. La sfârșit, la dreapta pietrei Analog, care închidea mormântul, la o adâncime de 3 picioare, o piatră groasă de 6 țoli, de formă regulată, care, după ce a fost degajată pe toate părțile, măsura 6 picioar lungime, 3 picioare lățime și 6 țoli grosime, dintr-o singură bucată de gresie și care, la colțul de nord-este, prezenta o spărtură, care a fost lipită ulterior.

*

Această piatră de gresie părea că acoperă un mormânt săpat în piatră, pe care îl depășea cu câte 3 țoli de jur-împrejur. În comparație cu mormintele mult mai simple, pe care le deschisesem în Pronaos, acesta arăta total diferit, fiind lucrat mult mai îngrijit, iar de aici am dedus că acest loc de îngropăciune aparține unui corp princiar și-i găzduiește trupul – așa arătau lucrurile din toate punctele de vedere, inclusiv datele înscrise pe piatra funerară – Domnului Ștefan cel Mare. În același timp, pentru a verifica dacă în Naos se află înmormântate și celelalte personalități, menționate pe pietrele funerare, am continuat lucrările e deschidere și a celorlalte morminte.

*

Fără a mișca din loc piatra grea de gresie, descrisă mai sus, care acoperă mormântul, am continuat săpăturile în partea dreaptă a Naosului, adică spre peretele de sud al Bisericii, în speranța găsirii unui alt mormânt, dar nu am găsit decât pământ, până spre temelia zidului.

Romstorfer: Vatra Moldoviței

Am continuat imediat săpăturile în partea stângă a mormântului acoperit de piatra cea mare și, la trei picioare de la jumătatea (mijlocul) Naosului, am dat de zidăria care închidea un mormânt, pe care l-am măsurat, după ce am îndepărtat pământul din săpătură. Avea dimensiunile de 3 picioare și 6 țoli lățime și doar 4 picioare și jumătate lungime, fiind așezat pe latura lungă a Bisericii, în continuarea mormintelor deschise din Pronaos. Dimensiunile nefirești ale mormântului ne-au condus la concluzia că acesta aparține unui copil.

*

La capătul vestic al acestui mormânt, unde s-ar afla capul mortului, s-a găsit capătul din răsărit al unui alt mormânt, care avea 6 picioare și jumătate lungime și 30 țoli lățime, întocmai ca și celelalte morminte, găsite în Pronaos, aflat la aceeași adâncime ca acelea pe care le-am deschis în Pronaos.

*

În sfârșit, s-a mai găsit, după ce am săpat spre temelia zidului nordic al Bisericii, un monument funerar asemănător cu celelalte morminte zidite, deschise în Pronaos, cu dimensiunea de 7 picioare lungime și 30 țoli lățime, care prezenta, la capătul său din est, o deschidere mică, acoperită cu o piatră neregulată ca formă și dimensiuni.

*

După ce am terminat de eliminat pământul din săpătură, am constatat, dintr-o privire, că există o corespondență clară nu numai cu numărul, dar și cu locul în care trebuiau să se găsească aceste morminte, conform pietrelor funerare existente în Naos și cu descrierile din cronicile istorice ale Moldovei, din cronica Mănăstirii Putna, și pietrele funerare existente în Biserică și care au fost găsite cu ocazia săpăturilor. Astfel, nu am mai avut nici o îndoială că mormântul principal, aflat în Naosul Bisericii, aparține Domnului Ștefan cel Mare.

Romstorfer: Vatra Moldoviței

S-a trecut imediat la pregătirea forțelor necesare pentru îndepărtarea pietrei celei mari și grele, care acoperea mormântul, și la examinarea detaliată, de către membrii comisiei, a conținutului acestuia.

*

S-a găsit:

*

Toți pereții coșciugului erau căzuți spre interior, iar întregul material putrezit acoperea corpul (la fel ca în cazul altor morminte, deschise mai înainte în Pronaos), care se odihnea pe 13 bucăți plate de fier (șine), sprijinite pe pereții laterali ai mormântului, zidiți din cărămidă cu grosimea de 6 țoli.

*

Din corpul de altădată nu se poate descifra mai nimic, iar în partea de la cap a mormântului, pe o zidărie din cărămidă, cu grosimea de 12 țoli, se află partea de deasupra a scheletului unui cap de om, total gol, fără vreo urmă de acoperământ, care l-ar fi protejat.

*

După ce s-au luat toate măsurile sanitare de protecție, decise de comitetul sanitar, s-a examinat restul craniului, care era separat de restul corpului de o masă de pământ și putregai de circa 5 țoli. După descrierea comisarului sanitar, craniul cuprinde osul frontal și părțile laterale ale scheletului capului, care, din cauza putrezirii, sunt rotunjite.

*

Osul frontal se afla sub aceste resturi de craniu și, datorită putrezirii, marginile sale s-au degradat și s-au apropiat de celelalte resturi de craniu, iar partea din spate a craniului lipsește. Locul în care s-a găsit această parte superioară a craniului, față de restul corpului, este foarte surprinzător. El stă pe partea putrezită, iar convexitatea sa este îndreptată în sus, astfel că osul frontal, în care stau găurile ochilor, privește către vestul bisericii și, cum este îndepărtat de restul corpului, am concluzionat că poziția în care l-am găsit este nenaturală, iar procesul natural de descompunere (degradare) nu ar fi condus la o asemenea poziție.

*

În aceste împrejurări, în care poziția restului capului se află într-o situație nefirească și datorită distanței de circa 5 țoli dintre acesta și restul corpului, precum și din cauza lipsei totale a gâtului și a acoperământului capului, am ajuns la concluzia că parte superioară a corpului – capul acestui corp – a fost îndepărtată mecanic (rup), de multă vreme, din poziția sa naturală.

*

După poziția și starea în care se află restul degradat al corpului aplatizat și putrezit, se poate vedea restul unei îmbrăcăminți bogate, care acoperă un corp mic, ceea ce ne asigură, cu atât mai mult, supoziția că acestea sunt resturile pământești ale lui Ștefan cel Mare, care, după descrierile din documentele istorice și din legendele transmise pe cale orală, ar fi fost un bărbat mic de statură, dar robust (vânjos).

Romstorfer: Sucevița

Observarea mai detaliată a formei și calității hainelor care acoperă corpul – din stofe grele și scumpe, iar în zona pieptului poate fi văzută urma aurită a unei cruci, compatibilă cu cu cele găsite în mormintele curățate, care au aparținut lui Bogdan și lui Ștefan al VII-lea din Pronaos – ne conduce, fără alte comentarii, la concluzia că sub această piatră frumos ornamentată se află resturi de haine care au aparținut unei mantii domnești.

*

Cu această descriere, comisia consideră misiunea sa îndeplinită și decide, fără a mai deranja corpul și celelalte resturi găsite în mormânt, să închidă mormântul cu piatra sa funerară, până la alte decizii ale forurilor superioare.

*

După găsirea celui mai important mormânt căutat, cel al lui Ștefan cel Mare, și al celorlalte 3 morminte valoroase, care încă nu au fost cercetate, comisia este convinsă, fără nici o îndoială, că inscripțiile de pe pietrele de mormânt, aflate în Pomelnic (Naos), corespund adevărului și decide sistarea lucrărilor. Se decide închiderea cu grijă a mormântului lui Ștefan cel Mare și a celorlalte trei morminte din Naos, asupra cărora nu există dubii, și informarea forurilor superioare asupra deciziei, urmând ca la o altă dată, eventual cu alte persoane, să se poată redeschide.

Romstorfer: Humor

O descriere sumară a celorlalte trei morminte din Naos arată următoarele:

*

În toate cele 3 morminte s-au găsit, ca și în celelalte, descrise anterior, deschideri ale zidăriei, care nu depășeau, în diametru, 3 țoli, ceea ce a condus la concluzia că s-ar fi putut umbla la conținutul lor interior.

*

Mormintele sunt, la fel ca și cele din Pronaos, zidite cu cărămidă și tencuite, dar, prin deschiderile care s-au găsit, s-a putut constata starea de descompunere a corpurilor din interior, peste care s-au prăbușit resturile putrezite ale coșciugelor din lemn.

*

S-a observat că, după poziția corpurilor în coșciuge, acestea nu stau pe șine de fier, ci sunt depuse direct pe pardoseala mormântului. Pereții coșciugelor și o parte din tencuiala zidăriei care închide mormintele s-au prăbușit peste corpurile celor înmormântați. Din interiorul acestor morminte se degaja un miros foarte pătrunzător de cadavru și de putregai, cu totul diferit de cel din mormintele găsite în Pronaos, care aveau deschideri mai mari. Astfel s-a concluzionat că, din cauza deschiderilor prea mici, mirosurile nu s-au putut răspândi, ca în cazul celorlalte morminte, din Pronaos, și s-au păstrat multă vreme în interior.

*

În legătură cu cel de-al treilea mormânt, care era scurt, dar mult mai larg, comparativ cu celelalte, s-au observat în interior resturi total descompuse (putrezite)…

Romstorfer: Chilia de la Putna


Deschiderea din anul 1856 (III)

LUCEAFARUL, 1904: fresca de la Voronet

„Deschiderea din anul 1856 / a mormintelor domneşti / care se află

în / Mănăstirea greco-ortodoxă Putna // Protocol şi Acte anexe /

întocmit de / K. A. Romstorfer”

Karl Adolf Romstorfer

Cernăuţi, 1904, Tipografiile Asociate din Cernăuţi

*

Traducere: Dr. ing. Ion Barbu

*

Al IV-lea mormânt

care, după cele menţionate în piatra de mormânt, ar fi al prinţului Ştefan VII, nepotul lui Ştefan cel Mare.

*

I). Detaliile tehnice ale săpăturilor din acest mormânt:

*

Acesta se găseşte la stânga celor două morminte, la 7 picioare de la mijlocul Pronaosului în direcţia celorlalte morminte şi este lung de 6 picioare şi 9 ţoli, la cap are 22 ţoli lăţime şi la picioare 20 ţoli lăţime, şi are o înălţime de 24 ţoli, de la pardoseala mormântului, care este făcută din plăci de piatră fin cizelată. Total diferit de celelalte morminte, aici se găseşte, deasupra pardoselii din piatră, cu grosimea de 6 ţoli, o reţea, formată din 11 bucăţi de şină metalică lată, care este prinsă cu mortar în pereţii laterali, laţi de 6 ţoli, pe care este aşezat coşciugul mortului.

*

Deşi par întregi, coşciugul şi trupul care se află în interiorul lui, în el s-au găsit numai puţine resturi de îmbrăcăminte dintr-un material care trebuie să fi fost foarte frumos, cu imprimeuri aurite pe mătase, şi resturi desprinse din coşciugul putrezit, care, după textura care se poate observa, a fost făcut dintr-un lemn tare, probabil din stejar.

*

Resturile putrezite s-au scurs prin reţeaua de şine metalice, care au fost puse acolo fără îndoială pentru a permite eliminarea umezelii din coşciug şi să permită o mai îndelungată păstrare a corpului.

*

Şi în acest mormânt se găseşte, deasupra capului, o deschidere, care este acoperită cu o piatră de formă neregulată din gresie. După îndepărtarea acestei pietre, ne surprinde imaginea unui os descompus de la un braţ superior. Acesta nu face parte din trupul celui îngropat aici şi asta o dovedeşte atât poziţia, cât şi stadiul de degradare în care se află. Acest aspect ne conduce la concluzia că acest os provine de la un alt corp şi probabil cu ocazia unei săpături, făcută de călugări, pentru cercetarea mormântului, a fost pus în acest loc.

Romstorfer; schiţe Voroneţ şi Dragomirna din 1896

II). Descrierea detaliată a resturilor găsite în mormânt:

*

Costumul mortului este la fel de descompus şi putrezit. Din cele câteva bucăţi, care s-au mai păstrat, se poate deduce forma unei mantale şi un patrafir, care, odinioară, era purtat şi de Domni. Mantaua a fost făcută dintr-un material greu de Damasc roşu, frumos lucrat cu bogate broderii şi căptuşit tot cu o ţesătură din mătase roşie.

*

Pe partea din spate a acestei mantii se mai poate vedea un semn al unui înalt grad bisericesc, sub forma unei cruci mari din dantelă de mătase cu fir de argint şi şnururi ale căror capete sunt nişte franjuri din mătase cu fir de argint.

*

Patrafirul a fost realizat dintr-un atlas greu, de culoare roşie, cu arabescuri imprimate cu aur pur. Un capăt încă nedegradat al acestui patrafir este bordurat cu o dantelă de mătase cu fir de argint şi se termină cu franjuri din mătase galbenă.

Romstorfer: schiţe Voroneţ din 1896

III). Bijuterii găsite:

*

1). Mai întâi s-au găsit 2 bucăţi de aur, care atârnau la coroană, fără a se fi găsit modul în care acestea erau ataşate. Un ametist, în formă de picătură care atârnă, este prins într-o montură de aur, frumos împodobită, care se termină cu o altă picătură de aur, gravată pe trei feţe. În partea superioară a ametistului se găseşte o bucată de sârmă din aur, cu lungimea de 3/4 ţoli, la capătul căreia se găsesc două plăcuţe ovale de aur, care de obicei atârnă de urechi. La jumătatea acestei sârme de aur se află montată o perlă neregulată, de mărimea unui bob de mazăre, care, datorită trupului, şi-a pierdut duritatea. Deasupra se mai găseşte un inel de aur deschis, de care atârnă întreaga montură a ametistului. Cea de-a doua piesă care atârnă constă, de asemenea, dintr-un ametist, sub care atârnă două picături de aur.

*

2). S-a găsit o piesă mare din aur, în formă de lacăt care atârnă. Pe o faţă a acesteia se află cizelate arabescuri şi sunt prinse podoabe din sârmă fină de aur, dintre care se mai păstrează încă 7 ineluţe. Pe cealaltă faţă a podoabei se găsesc montate 3 pietre de Rubin, de formă neregulată şi neşlefuite. Întreaga piesă este prinsă (atârnă) cu un inel de aur deschis.

*

3). S-au mai găsit 8 bucăţi (piese) din aur, care, după formă, par a fi zalele unui lanţ, împodobite pe toate feţele cu o lucrătură fină din sârmă de aur.

*

4). S-au găsit 6 piese sub formă de rozete din aur.

*

5). 6 piese de aur plate, de formă ovală neregulată, cu urechiuşe şi ineluşe.

*

6). S-au mai găsit 32 piese mici din plăcuţe de aur, cu urechiuşe şi ineluşe.

*

7). 157 perle, de diferite mărimi şi forme, care se află într-un înaintat stadiu de degradare, datorită timpului.

*

Astfel de podoabe precum cele enumerate mai sus par a fi servit la împodobirea unei coroane, deşi nu s-au găsit elemente care să conducă spre o astfel de ipoteză în resturile cercetate. Surprinzător este că, deşi s-a căutat cu mare atenţie, nu s-a găsit nici un inel pentru degete, ca în cazul celorlalte morminte.

Romstorfer: schiţe Voroneţ din 1896, ferestre

IV). Dintre resturile omeneşti, care au mai fost găsite în mormânt, enumerăm următoarele:

*

Osul frontal în întregime, cele două părţi ale osului nazal, ambele oase femurale putrezite şi degradate, partea dreaptă a maxilarului inferior (mandibula), o treime inferioară a piciorului stâng, total descompusă, partea internă a osului bazinului, pe baza căruia s-a concluzionat că avem o persoană adultă. Acesta s-a păstrat mult mai bine decât scheletele din celelalte trei morminte cercetate anterior. Se pare că reţeaua de şine metalice, pe care a fost aşezat coşciugul (înhumare călugărească tipică – n. I. D.) a favorizat conservarea mai bună a scheletului.

*

După această descriere detaliată a resturilor găsite în mormânt şi colectarea acestora, comisia a trecut mai departe, la săparea şi dezgroparea celui de-al cincilea mormânt..

Romstorfer: schiţe Siret şi Rădăuţi din 1896

 

Mormântul V

care se găseşte în Pronaos şi despre care nu avem nici o informaţie sau piatră funerară care să ne informeze.

*

Acest mormânt se află la est de peretele mormântului III, descris anterior ca aparţinând prinţului Bogdan, şi se întinde până la zidul care desparte Pronaosul de Naos (sau Pomelnic).

*

Diferit faţă de celelalte morminte, desfăcute anterior, acest mormânt (V) se află la o adâncime de numai 2 1/2 picioare sub nivelul pardoselii mănăstirii. Acesta are dimensiunile exterioare de 5 1/2 picioare lungime, 22 ţoli lăţime, cu o pardoseală de piatră şi cu un acoperiş cu înălţimea de 24 ţoli, făcut, ca şi în cazul celorlalte morminte, din cărămidă, cu grosimea de 6 ţoli. Comisia a găsit acoperişul mormântului în partea de vest, pe jumătate desfăcut, iar această parte a fost acoperită cu două plăci de piatră, groase de 4 ţoli, prelucrate regulat. După ce aceste două plăci au fost ridicate, s-a găsit un trup de mărime mijlocie, care era depus fără coşciug, îmbrăcat şi întins pe 13 şine de fier, puse transversal deasupra pardoselii din piatră a mormântului, cu grosimea de 6 ţoli. Capul celui îngropat era acoperit cu o căciulă, care avea o bordură de blană, şi era aşezat pe o zidărie de cărămidă cu lăţimea de un picior.

*

Din îmbrăcămintea încă nedescompusă complet a celui înmormântat s-a constatat că aceasta era făcută dintr-un material de atlas brun-închis, care probabil că la început a fost roşu, din mătase. Corpul se afla depus în poziţie naturală şi prezenta încă tari oasele capului, inclusiv oasele maxilarului inferior, cu majoritatea dinţilor, iar sub mâneci s-au găsit trei oase ale degetelor. După aceste constatări, comisia a conchis că acest corp, datorită stării sale de conservare (nefiind degradat, din cauza eliminării umezelii prin reţeaua de şine metalice), s-a păstrat mult mai bine decât cele din mormintele cercetate anterior.

*

Deoarece acest corp a putut fi descris şi observat după caracteristicile sale exterioare, fără să mai fie necesară o scoatere din poziţia sa iniţială, identificat clar ca aparţinând unui bărbat cu îmbrăcăminte, deci total altfel decât în celelalte morminte, unde resturile erau transformate în pământ, comisia a decis ca acesta să fie lăsat în starea în care a fost găsit la deschiderea mormântului. S-a procedat doar la îndoirea hainelor exterioare, sub care s-a găsit, în zona pieptului, o cămaşă naţională, încheiată des cu nasturi ca nişte boabe de mazăre, dintr-un metal oxidat.

*

După această constatare, hainele exterioare au fost aranjate în poziţia iniţială şi corpul a fost lăsat în poziţia în care a fost găsit iniţial, iar mormântul a fost acoperit la loc cu plăcile de piatră, exact aşa cum a fost găsit la deschidere.

Romstorfer: schiţe din 1896, Siret

După ce lucrările tehnice de pe construcţie s-au încheiat în Pronaos, s-a trecut la acoperirea mormintelor desfăcute.

Pentru a răspunde la întrebarea dacă cele 4 morminte deschise şi cercetate în Pronaos aparţin cu adevărat personalităţilor princiare, aşa cum se susţine în povestirile istorice din Moldova şi în Cronici şi pentru a lăsa în odihnă veşnică persoanele înmormântate, precum şi pentru constatarea de la deschiderea mormântului V, care nu avea nici o piatră funerară, comisia a concluzionat următoarele:

*

Mormintele care au fost deschise până în prezent se găsesc în aceeaşi ordine în care se află pietrele funerare, şi anume, de la dreapta, la stânga, sau de la sud, la nord, în Pronaos: Mormântul prinţului Bogdan, al prinţesei Maria, al Doamnei Maria şi al Domnului Ştefan al VII-lea (cel Fioros). Acoperămintele cercetate şi bijuteriile găsite vorbesc fără dubiu de corpuri princiare, care conţin, cel puţin în zona mediană a corpurilor, resturi de haine şi inele care probează amândouă că avea de a face cu persoane bogate, iar inelul găsit în mormântul prinţului Bogdan, cu Stema Moldovei (Zimbrul) încrustată în piatră scumpă este cea mai bună probă.

*

În ceea ce priveşte bogatul material găsit în mormântul IV, al lui Ştefan al VII-lea, la care s-au găsit multe asemănări ale îmbrăcămintei cu hainele purtate de preoţi, şi anume cu îmbrăcămintea călugărilor, cum nu se poate spune cu mare precizie că acestea au aparţinut unui călugăr, facem următoarea consultare:

*

În istoria Moldovei sunt multe cazuri când Domnul Ţării, înaintea morţii, se călugăresc (până la Lăpuşneanu, niciunul – n. I. D.), adesea ca să nu-i găsească moartea în pat, merg la mănăstire, unde îşi petrec ultimele zile. Deci este posibil ca Ştefan (supranumit cel Fioros), despre care povestirile istorice spun că ar fi fost otrăvit de către soţia sa, a decis ca ultimele zile înainte de moarte să le petreacă precum un călugăr la mănăstire.

*

Apoi crucile brodate pe hainele sale princiare, găsite în mormântul său, clarifică de ce, printre resturile găsite la cercetarea mormântului, nu s-a găsit nici un inel, acest obicei de a purta inel nefiind permis călugărilor.

*

Astfel s-a constatat că mormintele din Pronaosul bisericii Mănăstirii Putna reprezintă cu adevărat membri ai familiei princiare a lui Ştefan cel Mare, iar inscripţiile de pe pietrele funerare, traduse din limba sârbă (slavonă – n. I. D.) spun următoarele:

Bogdan-Vlad, fiul lui Ştefan cel Mare, finul lui Vlad Ţepeş, pe o frescă din biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iaşi

Mormântul I (al prinţului Bogdan): „Acest mormânt este al dreptcredinciosului Dom Ion Bogdan Prinţ şi Gospodar al Ţării Moldovei, fiul Domnului Ştefan, ctitorul acestei sfinte mănăstiri, care s-a săvârşit în anul 7025 de la facerea lumii şi în anul 1517 după Hrisos, la 20 aprilie, la miezul nopţii”.


Deschiderea din anul 1856 (II)

Putna, mănăstirea, în 1860 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

„Deschiderea din anul 1856 / a mormintelor domneşti / care se află

în / Mănăstirea greco-ortodoxă Putna // Protocol şi Acte anexe /

întocmit de / K. A. Romstorfer”,

Karl Adolf Romstorfer

Cernăuţi, 1904, Tipografiile Asociate din Cernăuţi

*

 

Traducere: Dr. ing. Ion Barbu

*

Lucrările vor începe din Pronaos, aflat în cea de-a doua cameră a Bisericii, aşa cum a fost ea compartimentată şi unde s-ar afla monumentelor ridicate la intrarea în mormintele numiţilor conducători ai Moldovei, Prinţii Bogdan şi Ştefan VII, apoi Doamna Maria şi Prinţesa Maria, cu toată familia lui Ştefan cel Mare.

*

Lucrările vor reface săpăturile anterioare, care au arătat că nu există nici o urmă de mormânt acolo, la intrarea în Biserică, unde s-au deranjat pietre din pavaj, în speranţa găsirii unor semne de necropolă, şi se vor face sub atenta supraveghere a comisarului pentru construcţii şi vor consta în desfacerea pardoselii până la o lăţime de 3-4 picioare, până spre mijlocul Pronaosului, unde se găseşte o piatră pătrată, de 2 picioare şi 6 ţoli grosime, din gresie fină cu vine albăstrui – Ambon sau altă piatră analogă – sub care se găsesc depuse circa 3 picioare de nisip şi 18 ţoli de amestec de pământ şi nisip, pentru a se ajunge astfel la intrarea principală a mormântului, în care se poate vedea o zidărie cu o spărtură acoperită cu o piatră de gresie, care acoperă o mică deschidere, care s-a găsit la săpare. Piatra care acoperă mormântul se va desface imediat şi se vor face observaţii, pentru motive de asigurarea sănătăţii, la deschiderea acestuia. La 7 picioare sub nivelul actual al pardoselii, s-a găsit o stofă cu incluziuni de aur, apoi resturi de lemn putrezit, dar care, după aspectul inelelor anuale, pare a fi din lemn moale, din care s-a făcut sarcofagul, sub care se află un acoperiş gros de 6 ţoli, care, după o atentă manipulare, a fost îndepărtat, fără a se deranja resturile mortuare, şi s-a găsit un coşciug de lemn, care avea următoarele dimensiuni exterioare: 7 picioare lungime, iar în partea de vest, la cap, 24 ţoli lăţime, iar la picioare, 21 ţoli lăţime. Acesta a fost aşezat într-o zidărie de cărămidă cu înălţimea de 30 ţoli pe cele două laturi lungi. Dimensiunea cărămizilor pătrate sunt de 12 ţoli, cu grosimea de 6 ţoli. Cărămizile sunt netede şi bine arse, şi s-au păstrat în condiţii bune, la 7 picioare sub nivelul actual al pavajului din biserică.

Putna, mănăstire – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Cu atenţia cuvenită pentru o familie domnitoare şi cu smerenia şi pietatea necesare, comisia a făcut spălarea moaştelor, aşa cum s-au găsit la locul lor şi cum prevede biserica, la răsăritul soarelui, ca simbol al renaşterii (învierii din morţi).

*

Deşi, la prima vedere, mormântul pare nederanjat, s-a observat că în zona pieptului în coşciug nu s-a găsit nici o urmă de schelet. Aşa cum spune inscripţia de pe monument, timp de peste 3 veacuri toate s-au degradat şi au devenit pământ umed, format prin distrugerea şi înnegrirea resturilor.

*

Doar în locul unde ar trebui să fie pieptul s-au găsit materiale identificabile, cum ar fi resturile unui fastuos acoperământ (mantie) sau îmbrăcăminte, apoi, în zona capului, resturile unor la fel de valoroase ţesăturo brodate şi câteva obiecte metalice, care au fost găsite de către comisie, care a decis ca tot conţinutul mormântului să fie pus într-o ţesătură de pus pe mormânt, care se afla în biserică, pentru a fi cercetate mai atent, pentru a se afla dacă mormântul deschis este, într-adevăr, locul de odihnă veşnică al unuia dintre membrii familiei lui Ştefan cel Mare, aşa cum scrie pe piatra de mormânt din Pronaosul bisericii şi dacă nu cumva resturile găsite reprezintă mărturii arheologice şi istorice importante pentru cunoaşterea ştiinţifică a istoriei Bucovinei şi dacă oferă probe mărturiilor păstrate în amintiri.

Altarul bisericii mănăstirii Putna –
Familia, 1871 august 15

 

Rezultatul acestor cercetări a fost următorul:

*

În locul unde se credea a fi îngropat un corp uman s-a găsit, la deschiderea mormântului, o masă de pământ de culoare neagră, care nu mai emana nici un miros deosebit şi în care s-au găsit, amestecate cu resturi de lemn putrezit, provenind din coşciug, 5 oase ale mâinii, 3 dinţi şi 2 măsele, apoi resturile amestecate cu mortar ale unei părţi din maxilarul superior, câteva oase care, după mărime şi aspect, par a aparţine unei persoane adulte. Au mai fost găsite următoarele resturi demne de a prezenta informaţii despre cel îngropat acolo:

*

1). Resturile unui şal, purtat de către Doamne, care era realizat dintr-o ţesătură de mătase, a cărei culoare nu se mai poate recunoaşte. La cele două capete ale şalului se găsesc, pe o lăţime de 13 ţoli, câte o broderie cu aur şi argint, prevăzută cu franjuri. Acest acoperământ este cel mai bine conservat şi oferă o mărturie despre frumoasele lucruri de mână din vremuri apuse.

2). Resturile unei piese care acoperea capul, dintr-o mătase grea. Marginile acestei podoabe de cap erau brodate cu aur, din care se mai poate descifra semnul crucii.

3). În pământul care acoperă corpul mortului s-a observat că acesta era îmbrăcat cu o manta (tip Bajadére) grea, din mătase cu pete de aur, care se închidea cu nasuri mici, făcuţi din metal nenobil şi cu franjuri de aur şi perle. Perlele se află într-o stare înaintată de degradare.

4). Pe o bucată de ţesătură s-au găsit, în zona pieptului, 9 nasturi de argint, cu diametrul de 3/4 ţoli, prelucraţi prin batere, care în mare parte erau acoperiţi de oxid de culoare verde şi necesită o curăţare pentru o mai atentă observare. În sfârşit,

5). Două inele de aur, lucrate simplu, dintre care unul are o piatră de Turkis (piatră semipreţioasă de culoare între verde şi albastru), iar celălalt are un Rubin.

1880: Kloster Putna; fotografie de Julius Dutkiewicz

 

Între timp, lucrările de săpături în biserică au continuat şi, după depozitarea relicvelor găsite, s-a trecut la deschiderea unei a doua gropi de mormânt, aflată în stânga şi orientată spre nord în Biserică, alături de primul mormânt. După îndepărtarea materialului de deasupra, s-a găsit în stânga peretelui de 6 ţoli, din cărămidă, care pare a fi singura separare de celălalt.

*

Zidăria este făcută, ca şi cealaltă, tot din cărămidă de aceleaşi dimensiuni ca în mormântul alăturat, dar fără pardoseală şi cu mai puţină atenţie la realizarea tencuielii. Situat la aceeaşi adâncime ca primul mormânt, acesta pare să nu aibă vreo altă legătură cu acela.

*

Cu aceeaşi grijă, ca la primul mormânt, s-au prelucrat resturile găsite în acest mormânt, dar s-au găsit doar 2 dinţi şi o măsea, într-o stare relativ bună, care par a fi aparţinut unei persoane adulte, al cărei corp, închis în mormânt, s-a amestecat cu resturile care s-au transformat în pământ negru. În afară de dinţii menţionaţi, s-au mai găsit, în masa de pământ, următoarele:

*

1). O căciulă împodobită, care acoperea capul, cu broderii în formă de cruce. Resturile păstrate din această „căciulă” ne permit să apreciem forma sa iniţială.

2). Resturile unui ştergar, care acoperea capul doamnelor, cu franjuri din metal, şi 46 de năsturei din metal cu urechiuşe de prindere. Nu se poate stabili dacă aceştia fac parte dintr-o salbă, dar partea superioară este aurită şi aurirea i-a ferit de oxidarea înaintată.

3). Trei inele dintr-o mână relativ mică, toate din aur Nr. 3. Cel mai mare are o lucrătură cizelată cu o piatră de Turkis şi de Granat. Cel de-al doilea, lucrat la fel, este împodobit cu o piatră de Turkis, iar cel de-al treilea, cu o gravură neclară şi lucrătură în mozaic, reprezentând pe Maica Domnului şi pruncul Iisus.

Putna, în Roumanie, de Kurt Hielscher

După încheierea cercetărilor, se va proceda, ca şi mai înainte, la depozitarea celor găsite în locul unde vor face obiectul comemorării. După acoperirea din nou a mormântului, s-a trecut la deschiderea celui de-al treilea mormânt.

Putna, fereastră – desen de Romstorfer

Mormântul al III-lea, care se găseşte la dreapta faţă de primul mormânt deschis, în partea de sud a Bisericii, şi despre care inscripţia, care s-a găsit în apropiere, spune că ar aparţine prinţului Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare.

*

Datele tehnice ale acestui mormânt:

Mormântul este lung de 6 picioare şi 27 ţoli lăţime şi se află la 5 picioare adâncime, măsurată de la pardoseala de cărămidă, până la acoperământul mormântului din mortar şi cărămidă.

*

Pereţii au 6 ţoli grosime, iar cărămida care acoperă mormântul are tot 6 ţoli grosime. Pardoseala mormântului se găseşte la aceeaşi adâncime, faţă de pardoseala bisericii, ca şi primul mormânt.

*

Şi în acest caz, în acoperământul acestei a treia gropi mortuare se găseşte, ca şi la celelalte două, o deschidere, în zona picioarelor, de formă pătrată, cu latura de circa 15 ţoli, care este acoperită cu o piatră neregulată şi, ca urmare, în această deschidere corpul îngropat a fost găsit acoperit cu praf. De remarcat că deschiderea găsită se află în zona picioarelor, în timp ce la celelalte morminte se găseşte în zona capului celui înmormântat.

După deschiderea totală a mormântului, s-a trecut imediat, sub atenta coordonare a comisiei, la descrierea conţinutului, care a relevat următoarele:

*

I). Resturile a 16 dinţi, aparţinând unei persoane adulte. Resturile din trupul care a fost cândva, ca şi în celelalte cazuri, s-au făcut pământ negru.

II). Pe fundul mormântului: resturi putrezite ale unei mantale princiare, făcută dintr-un material scump, după forma şi petele de cusături aurite, care se mai păstrează pe guler şi dinainţi. Partea dinaintea gulerului şi parte din  umeri sunt încheiate cu năsturei din metal, care sunt într-o foarte înaintată stare de oxidare şi sunt degradaţi. Celelalte obiecte de îmbrăcăminte se află într-o stare avansată de descompunere şi au aspectul pământului, încât din acestea nu s-a mai găsit nici o urmă.

Putna 1875, „Albina”, nr. 42, 43, 1904, p. 1051

III). Acoperământul capului şi podoabele:

1). Resturile degradate ale unei coroane, care a fost făcută dintr-un material foarte gros şi a fost căptuşit şi finisat cu ţesături de mătase fină. Culoarea celor două materiale pare a fi roşu închis, iar forma coroanei nu poate fi ghicită după resturile rămase.

Pe coroană au fost prinse (sau desprinse de vreme) următoarele piese, care au fost găsite:

a). 52 bucăţi de aur de formă triunghiulară, cu marginile îndoite, cu o parte plană şi împodobită, pe cealaltă parte, cu pietre roşietice neşlefuite şi neregulate. La fiecare dintre acestea sunt prevăzute câte 5 găurele (orificii), care serveau la fixarea pe coroană a acestora.

b). 24 bucăţi podoabe de aur, de formă în 7 colţuri, lucrate la fel ca cele de sus, iar în mijloc de asemenea cu o piatră roşietică neşlefuită şi neregulată. În fiecare din cele 7 colţuri ale acestor podoabe se găsesc mici orificii, care serveau la fixarea acestora pe coroană.

c). 2 bucăţi grele de aur, sub formă de bumbi, care atârnau şi erau prevăzute cu decoraţiuni sub formă de struguri şi viţe, şi se aflau prinse într-un inel neînchis

LUCEAFARUL, 1904: Putna în secolul XVIII

În al doilea rând, s-au găsit 3 inele, dintre care unul este simplu şi are deasupra un cerc, cu un diametru de 1/5 ţoli, iar la partea superioară a acestuia se află dungi marginale şi un desen gravat.

Cel de-al doilea inel este tot din aur, gros şi împodobit, în partea de sus, cu un Topaz, iar lateral, de o parte şi de alta, cu un Rubin şi un Smarald, amândouă părţile laterale fiind împodobite cu arabescuri gravate.

Cel de-al treilea inel, care este şi cel mai greu, este tot din aur, înfrumuseţat în partea de sus cu un Carneol, piatră preţioasă în care este sculptat capul de zimbru, care reprezintă Stema veche a Moldovei. Părţile laterale ale acestui inel sunt decorate, de asemenea, cu arabescuri şi linii puţin adâncite gravate.

Kaindl: Chilia lui Daniil Sihastru, de la Putna

Progresele realizate de comisie au condus la deschiderea altor morminte.


Pagina 3 din 1512345...10...Ultima »