1867: Bucovina. De pe dealul Dominic

*

în Cernăuţi, în ajunul anului nou 1867

*

Biata ţărişoară Bucovina! Nicicând nu fu ea atâta de amar cercetată şi atâta de crâncen bântuită, ca în decursul anului 1866. De o parte, lipsa cea mai ne-descriptibilă de pâine îi aduse pe mulţi la leşinul de moarte, încât pretutindeni, iar mai ales peste Prut, se aflară omeni morţi pe drumuri; de altă parte, însă, holera şi tifosul îi secera pe mulţi, încât vocea mamei Rachela din Rama semăna a se auzi pe alocurea răsunând.

*

Aceasta am luat-o drept o încercare dumnezeiască şi locuitorii români din Bucovina, cei ce morţiş s-au ţinut, se ţin şi se vor ţine de principiile cele curate ale religiei strămoşilor săi, au şi considerat aceste două plăgi numai de o certare a Dumnezeirii („teza” aceasta fusese lansată de mitropolitul Hacman, care îi certa pe bucovineni că, datorită necredinţei lor, Dumnezeu le-ar fi trimis, din 1848, încoace, vreo două decenii de „plăgi”, începând cu invazia de lăcuste, din vara anului 1848, şi terminând cu epidemiile din anii următori – n. n.), pentru oarecare păcate comise contra ei.

*

*

Dară nevoia ţării n-a rămas restrânsă numai la cele ce s-au întâmplat în sfatul Dumnezeirii, ci, pe furiş, fără de voia Acesteia, aşadar nu precum s-a întâmplat odinioară, în privinţa prea dreptului Ioo, s-a răsculat asupra credincioşilor fii români ai Bucovinei încă şi infernul, adică unele inimi duşmane şi înrăutăţite acuzându-i pe Românii bucovineni de ne-loialitate către înaltul tron.

*

Sună proverbul cel iezuitic: „finis justificat media”, şi acest proverb nu numai că seamănă, dară experienţa ne demonstră că cei ce sunt străini de naţionalitatea noastră şi, prin urmare, unii duşmani ai progresului nostru l-au îmbrăţişat în toată întinderea lui cea imorală. Sunt adică, în ţara noastră, oameni venetici, care, în ţările lor, s-ar lupta, până la încruntare, pentru cauza naţionalităţii lor, iară mânându-i lipsa de mijloacele susţinerii prin alte ţări, în special şi în ţara noastră cea binecuvântată, în loc ca să fie iubitori de pace şi să se arate mulţămitori, la toată ocaziunea către pământul spre care luară calea şi care îi nutreşte, aşijderea şi către fiii patriei, care, din cauza lor, trebuie să pătimească, necăpătând ei posturi înalte, acei venetici mai vârtos, din răsputeri şi cu o deosebită neruşinare se opintesc de a ţese o politică infernală contra fiilor patriei, aţintind, cu aceasta, atât zădărnicirea realizării dorinţelor acestora, înaintea tronului Maiestăţii Sale, al prea iubitului nostru împărat, cât şi într-un chip prevalent, însăşi a lor excelare şi devenire la posturi mai înalte sau măcar câştigarea oarecărui ord, pe seama onoarei politice a altora.

*

*

Nu numai că te prinde ciuda, dară te înveninează până în fibrele cele mai intime ale inimii, auzind pe nişte asemenea venetici rostind, la întâia-le venire: „Schönes Land, gutes Volk”, dară sunt căptuşiţi cu toţi şerbii infernalului; şi, apoi, dacă ar ştii măcar politiza, sunt însă nişte omeni degradaţi, care astăzi îţi vin la casă, te linguşesc, şi abia eşti în stare de a le umple burţile, simulând ei, la această ocazie, cea mai mare sinceritate, iar mâine, tot aceia sunt în stare de a te aburca pe grămada de lemne.

*

Lasă să fie, căci şi noi n-am fi altmintrelea, dacă am auzi, din gura ospătarului nostru, oarecare cuvânt de hulă contra regimului sau dacă am observa în dânsul o dispoziţie străină de principiul statului nostru. Însă oare provenit-a din Bucovina, ceea care ce este prea credincioasă Împărăţiei, oarecând, vreuna ca aceasta? Putem zice că Bucovina, în privinţa lealităţii sale, ocupă rangul cel dintâi, chiar şi înaintea Tirolului.

*

Fără de a voi a constata, în amănunţime această alăturare, trecem peste dânsa şi constatăm aici numai lealitatea Bucovinenilor faţă cu înaltul tron, nu însă a tuturor Bucovinenilor, ci numai a celor români, pentru că numai aceştia fură, în timpul din urmă, defăimaţi de ne-leali, aceştia, care, în tot timpul, au dat militari împărăţiei, spre apărarea frontierelor împărăteşti de incursiunea străină şi duşmană; aceştia, care, totdeauna, cu supunere au purtat cheltuielile statului; aceştia, care, în toate bătăliile au participat şi cu spese extraordinare; aceştia, care, prin inteligenţa lor şi prin antiştii lor comunali, au subscris, în timpul războiului trecut, adrese de sinceră lealitate către Maiestatea Sa; aceştia, ai căror fii au rămas morţi pe câmpiile de bătaie sau au venit răniţi acasă, picându-le părinţilor şi rudelor spre sarcină; aceştia, Românii din Bucovina, care nutresc, în piept, dorinţa unei vieţi oneste şi folositoare pentru tron şi pentru Împărat, numai aceştia fură, în timpul războiului din urmă, defăimaţi de ne-leali, deci numai lealitatea acestora ne este scopul de a o constata, aici, faţă cu întreg publicul, nu numai cu cel român, ci fie el de orişice naţionalitate.

*

Cernăuţi, Uliţa Mare – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

*

Încă în lunile iunie şi iulie, se răspândise, în întreaga ţară, calomnia cum că Românii bucovineni ar conspira cu regimul principatelor dunărene, iar calomniatorii aflară, de bază a acestor bârfeli, împrejurarea că principele de Hohenzollern este înrudit cu casa regală din Prusia. Inteligenţa română din Bucovina nu admite de a se aduce aceste calomnii în public şi adică, de două ori, în foaia „Albina”, iar o dată, în „Zukunft”.

*

În aceste trei articole, se arată netemeinicia calomniilor acelora şi se răspunse atât în mod serios, cât şi umoristic, arătându-se ridicolul lor. Cu toate acestea, însă, inimile duşmănoase nu încetară, nici după aceea, de a-şi voma veninul urgiei şi al duşmăniei asupra bravilor fii români bucovineni, căci, interesându-ne noi de politica binevoitore înaltului tron, după zguduiturile ce le pătimi statul, în războiul cel nenorocit, de la miazănoapte, şi care să fie binevoitore şi naţiunii noastre române, ceea ce întregeşte monarhia Austriei, acuma de mult înţeleserăm, prin mai mulţi conaţionali ai noştri, cum că, după finitul războiului, mai mulţi străini, din oarecari cauze private şi neînţelegeri personale, ar fi iscodit, contra câtorva preoţi români ai diecezei Bucovinei, cum că aceştia ar agita în contra regimului şi ar fi înţeleşi cu principele de România, spre anexarea Bucovinei la aceasta. Auzirăm şi, cu cât o cumpărarăm, cu atâta o şi vândurăm.

*

Dar iată, răutăcioşii străini iscodiră şi mai departe, că în casele unor preoţi s-ar fi ţinut chiar consilii formale, unde s-ar fi dezbătut asupra unei adrese către regimul României, şi care adresă să se fi şi subscris de către mai mulţi preoţi. Ce iscoadă mârşavă! Ce intenţie satanică! Ce mijloc infernalul de a-şi arăta parşiva a sa activitate în sfera politică!

*

Cernăuţi, Sfinţirea apei, la serbarea Arătării Domnului – de Franz Xaver Knapp

*

Amărăciunii noastre nu putem să-i dăm altfel de răsuflu, decât prin citirea poemelor „Plângerea şi tânguirea patriei” şi „Blestem pentru nelegiuirea lor”, de Paris Mumuleanul. Răspândindu-se calomnia aceasta în ţară şi fiind, afară de aceasta, preoţii respectivi avizaţi încă şi prin epistole binevoitore, despre diavoleasca politică, ce se ţese în contra lor, nu pregetară de a lua măsurile cele potrivite, nu numai spre a respinge, de la sine şi de la faţa întregii biserici şi a naţiunii, această defăimare proastă, ci, mai vârtos, de a se purifica, pe cale juridică, în confruntare cu răutăcioşii calomniatori. Drept aceasta, se adresară, cum avurăm ocaziune a ne înştiinţa, preoţii respectivi, într-un mod de tot energic, către Excelenţa Sa Domnul episcop, rugându-l a face paşii cei cuviincioşi, spre pedepsirea acelor persoane calomniatoare, susţinând cauza aceasta şi însăşi Maiestăţii Sale Împăratului.

*

Mare senzaţie produseră acele plângeri, ale acelor preoţi, în toată eparhia şi multă amărăciune produseră ele în inima Excelenţei Sale şi a consilierilor consistoriali, ceea ce se înţelege din cuvintele episcopului: „Ich werde nicht zulassen, dass einem treuen Mitgliede meiner Diöcese auch nur ein Haar gekrümmt werde”.

*

Rezultatul paşilor episcopali, în cauza aceasta, vitală pentru biserică şi naţiune, se vede din următoarea circulară a episcopului, scrisă în limba german (publicată în nr. 106 al „Albinei” – n. n.), şi prin care Excelenţa Sa, domnul episcop, face cunoscut cum că prezidiul ţării, în răspunsul său, arată că denunţuri nu există, din contra, recunosc alipirea clerului.

*

(Albina, Anul II, Nr. 3-110, vineri 6/18 ianuarie 1867)

1913: Criza bisericească din Bucovina

*

Într-o scurtă notiţă, am remarcat şi noi criza de care suferă biserica ortodoxă română din Bucovina. Am spus că rutenii au provocat, acum, lupta pe faţă în biserică şi intenţionează să pună mâna pe cârja mitropolitană şi, prin ea, pe toate fondurile și averile bisericii româneşti din Bucovina. Ruteanul Manastersky a fost numit arhimandrit cu scaun şi, astfel, e numai o chestie de timp, până îl vom vedea şi mitropolit, în Cernăuţi, şi cap văzut al bisericii ortodoxe naţionale româneşti.

Decadenţa la care a ajuns, prin aceasta, biserica românească din Bucovina e, pentru marele public, neexplicabilă, căci doar Biserica bucovineană e curat românească şi fondurile, din care se susţin aşezâmintele ei şi se salarizează preoţii, sunt averile mănăstireşti de pe vremuri, avere aşadar curat românească.

*

Cum, însă, în Austria politica pan-germană a dat faliment, pe întreagă linia, politicianismul vienez a căutat alt reazem pentru scopurile sale și l-a aflat în vechiul sistem de guvernare: Divide et impera. Asupra românilor din Bucovina, deci, a slobozit puhoiul rutean şi jidovesc, care, apoi, au distrus nu numai economiceşte pe românii de acolo, dar au corupt moralul public şi au împestriţat ţara, încât cu greu vei mai cunoaşte, în heloţii de azi, pe mândrii viteji ai lui Ştefan cel Mare, de odinioară. Pe tema omogenităţii confesionale, s-au vârât, între zidurile bisericii ortodoxe româneşti, rutenii şi, îndată ce s-au văzut în număr corespunzător acolo, au pretins drepturi şi şi-au cerut partea lor, în administraţie şi la averea bisericească. Românii au pierdut tot mai mult terenul de subt picioare, au cedat mereu rutenilor, până ce, azi, au ajuns aceia în situaţie ca să pună piciorul pe grumazul lor şi manile pe fondurile şi averiie bisericeşti româneşti.

*

Politica nemţească nu s-a mărginit la aceste măsuri de corcire, ci, în aceeaşi vreme, a menajat pe conducătorii poporului românesc bucovinean şi i-a înstrăinat pe de-a-ntregul de la aspiraţiile poporului. Salarizarea preoţilor, funcţionarismul intelectualilor şi-au avut roadele lor. Astăzi, în Bucovina, nu este opinie publică românească şi nici o lovitură, cum e cea de acum, nu e capabilă să închege rândurile conducătorilor bucovineni.

Îmi aduc aminte că regele Carol a cercetat, acum, câţiva ani, aceste locuri istorice şi cu duioase tradiţii, şi, între mulţi delegaţi şi onoraţiori, câţi l-au întimpinat, a fost şi o nobilă porodiţă dintr-un vechi neam de oameni, un oarecare baron Mustatza. Regele Carol, înviorat de împrejurarea că are în faţă pe o descendenţă atât de nobilă românească, i-a grăit româneşte, la care nobilul baron a rămas detot neplăcut atins, apoi a zis: „Majestät, wir sind hier deutsch erzogen – Maiestate, noi suntem, aici, crescuţi nemţeşte”.

*

Aceste elocvente vorbe ale baronului Mustaţă se pot aplica la întreagă inteligenţa românească bucovineană, afară de unele cuvioase excepţii, se poate zice că e nemţită cu desăvârşire. Doar nicăieri nu a fost atât de dezastruoasă, pentru intelectualii unui popor, cultura germană, ca la românii din Bucovina. Cei mai independenţi materialiceşte, dacă mai ştiu româneşte, în sentiment şi aspiraţii sunt deutsch gesinnt, ceilalţi, în slujbe de stat şi provinciale fiind, sunt cu atât mai mult înstrăinaţi. Iar clerul bucovinean îşi păstrează graiul cel mult pentru altarul, de pe urma căruia trăieşte, încolo, e înstrăinat şi el şi îi place să facă paradă cu cultura şi cunoştinţele lui germane. Viaţa de stat, slujbele şi lefurile, dotaţia deosebită a clerului, aşadar, şi-au avut efectele lor, în cursul vremii. Inteligenţa şi clerul bucovinean român s-au despărţit definitiv de poporul ce rămase, cu sufletul, averea, aspiraţiile sale, pradă străinilor. Între astfel de împrejurări, guvernul din Viena şi locotenența din Cernăuţi îşi făceau mendrele cum voiau. A trebuit o mare doză de indolenţă şi o totală inconştienţă ori reacredinţă, ca să-ţi creşti pe cap, în biserica proprie, cu banul şi bunurile tale, pe rutenii venituri pe titlul că sunt ortodocși şi ei. Numai o turmă total aservită a putut privi, cu mâinile încrucişate, la guvernul din Viena, cum vâra, unul, după altul, pe ruteni în fortăreţele naţionale ale poporului din Bucovina.

*

În acest hal a ajuns, acum, bisesica ortodoxă naţională din Bucovina. De naţională ce e, mai trăim să vedem cum rutenizează în masă pe românii bucovineni, prin şcoală şi biserică, cu ajutorul fondurilor religionare româneşti. Şi, pe urma acestei lovituri, nici nu vedem pornindu-se aceea grandioasă protestare, care cel puţin să rămână ca document a unei conştiinţe clare naţionale. Intelectualii trec indiferenţi pe lângă ţipătul clerului, şi parcă nici nu prea înţeleg la ce strigă, când este dotat atât de bine.

*

Iar poporul de rând îşi face cursul obişnuit al acestei scurte vieţi pământene. Părăsit de intelectuali, cercetat, numai strict în cadrele slujbei, de preoţi, înşelat de jidani şi dezmoştenit de ruteni, el nu multe mai are ce căuta pe acest pământ.

Când guvernul vienez atât de puţin a taxat valoarea poporului românesc din Bucovina, încât s-a pretat la astfel de dispoziţii, nu e greu de ghicit că vor urma alte surprinderi, şi mai dureroase pentru românii de acolo. Batăr dacă acestea ar trezi opinia publică bucovineană la cruda realitate, ca să vadă limpede cât plăteşte dragostea străinului!

*

Şi e pentru întreg neamul românesc o mare învăţătură, că cel ce se reazemă pe străin, pe umbră se reazemă. Nu vom căpăta, niciodată, nimic de la stăpânitori, nici favoruri, nici drepturi, nici apărare, ci toţi se vor năzui să ne destrame, să ne spargă rândurile, să ne vulnerabilizeze, unde suntem mai slabi. Singura noastră mântuire, şi aici, şi în Bucovina, şi aiurea, e constiiinţa limpede a unei mari datorii, de a ne strânge rândurile şi a ne cunoaşte interesele.

*

Nu cel slab, dezolat, ticăloşit, dezmoştenit şi vândut va fi respectat, cândva, în viaţa de stat, ci cel puternic, bine organizat, conştient şi disciplinat.

Aceste calicative i-au lipsit, până acum, clerului şi inteligenţei din Bucovina. Numirea lui Manastersky îi va readuce la realitate şi vor căuta să se incopcieze de popor şi aspiraţiile aceluia ca, prin el, să devină puternici şi capabili a-şi apăra legea şi moşia.

*

(Unirea, Anul XXIII, Nr. 109, marți 28 octombrie 1913)

1907: Cum lucră frații Bucovineni

la răspândirea economiei raţionale?

*

Ca să arătăm lucrurile acestor fraţi, lăsăm să urmeze, aici, o Circulară, primită de la secretariatul Însoţirilor economice române din Bucovina, Nr. 2202/1907, Cernăuţi, în 22 August 1907.

*

Onorată însoţire!

*

Răspândirea economiei raţionale, la poporul nostru, este, în împrejurările grele de azi, de importanţă deosibită. Instituţiunile noastre economice, precum este Centrala şi însoţirile raiffeiseniene, respectiv însoţirile agricole, sunt datoare a sprijini dezvoltarea economică a poporului nostru, cu toate mijloacele posibile. Ele sunt datoare a supraveghea dezvoltarea economică a poporului, în cercul lor de activitate, şi a da sfaturi bune poporului, în afaceri agricole şi economice. Răspândirea cunoştinţelor economiei raţionale, la poporul nostru, să poate face, pe de o parte, prim exemple şi demonstraţiuni practice, pe de altă parte, prin cetirea, cu atenţiune, a foilor economice, în care se cuprind şi se aduc în publicitate rezultatele obţinute în economie.

*

Cu ocaziunea inspecţiunilor făcute de inspectorul nostru, pe la însoţirile diferite, s-a constatat că poporul nostru, deşi dispune de o inteligenţă foate mare, se ocupă prea puţin cu economia raţională şi lucră pământul, aproape cu excepţiune, aşa precum a învăţat de la părinţii săi, fără a ţinea cont de înnoirile şi de progesul ce se face pe terenul agriculturii raţionale. Un mijloc care ar contribui la îmbogăţirea cunoştinţelor economiei raţionale sunt, fără, îndoială foile economice şi agricole.

Avem, la noi, în ţară, o foaie agricolă, editată de către Consiliul cultural al ţării, şi anume foaia „Agricultorul”. Această foaie se ceteşte, de către popor, foarte puţin. Cauza este nu atât analfabetismul, cât, mai mult, neorientarea şi chiar indiferentismul.

*

Consiliul cultural al ţării este gata de a pune agricultorului foaia sus numită, chiar şi pe lângă solvirea unei taxe anuale de abonent, de o coroană, la dispoziţie, în cazul când, din fiecare comună, s-ar abona la această foaie o sumă mai considerabilă a agricultorilor noştri.

Este, deci, de dorit ca onorata însoţire să recomande, cu orice ocaziune, agricultorilor din comună abonarea acestei foi agricole.

Întrucât membrii însoşirii dumneavoastră sunt în stare de a abona chiar mai multe foi agricole, nu putem trece cu vederea de a vă recomanda încă alte două foi economice foarte bine redactate şi anume, „Bunul Econom” (redacţia: protopresbiterul Vasile Domşa, în Orăştie (Szászváros), comitatul Hunyad, Ardeal) şi „Economia” (redacţia: Caransebeş, Banat).

În speranţa că veţi contribui, în primul rând, la răspândirea foii noastre din ţară, „Agricultorul”, şi, în urmă, şi la celelalte două foi economice, semnăm, salutându-vă cu toată stima:

*

Centrala însoţirilor economice române din Bucovina,

asociaţie înregistrată cu garanție limitată.

Dr. Lupu m. p.                                                                               Cuparenco m. p.

*

(Bunul Econom, Anul VIII, Nr. 34/35, 15 septembrie 1907)

1885: Mișcări religionare în Bucovina

*

Din o apologie, publicată, în limba germană, de venerabilul consistor arhiepiscopesc gr. or. din Cernăuți, aflăm, cu mare mâhnire, că biserica soră, din numita provincie, este expusă, astăzi, la sfârșitul veacului al nouăsprezecelea, la niște mișcări religionare, ce nu voiesc a rămâne, nicidecât, mai prejos goanelor de suflete, din trecut.

Din cele multe, cuprinse în această apologie, notăm că, de mai mult timp, cutreieră orașele și satele din Bucovina mai mulţi misionari iezuiti, care fac, în sânul poporațtiuni biserici orientale,propagandă în favoarea bisericiei romano-catelice. Afară de aceasta s-a instalat, înainte cu trei ani, în Cernăuți, o mănăstire de ursuline, cu un internal de educație pentru fete, cu scopul ca, primindu-se în acest internat si fete de religie greco-orientală, să se crească în spiritul bisericii romano-catolice. De asemenea, se prepară a se instala, în mai multe părți ale țării, mănăstiri de călugărițe, iar în capitala țării, în orașul Cernăuți, se prepară a se așeza, cu locuința, Arhiepiscopul romano-catolic Felinsky, care a fost izgonit din Rusia.

*

Scopul aeestei propagande nu este numai unu scop religios, ci este și un scop național, și anume se intenționează a se reuni Bucovina cu Galiția, mai cu seamă că, în chipul acesta, poporațiunea română autohtonă din Bucovina să-și piardă, cu totul, valorea și importanța ce o are astăzi, fiind Bucovina provincie autonomă, cu dieta ei și cu guvern propriu teritorial. în serviciul acestei propagande sunt toți funcţionarii, invățătorii și, peste tot, toți străinii, care, veniţi din Galiția, s-au așezat în Bucovina.

Mijloacele ce le întrebuințează atât cleral catolic, cât și funcţionarii mireni, sunt de o astfel de natură, încât, astăzi, să pară de necrezut. Anume, în o circulară, eexpediată către decanatele subalterne din Glaliția și Bucovina, de către Mitropolitul greco-catolic Silvestru Sembratovici, biserica orientală se numește „schisma”, iar credincioșii ei „schismatici”; preotul greco-catolicudin comuna Podzahaiec, în o cuvântare, ținută în biserica de acolo, a declarat, între altele, că „în credința bisericii orientale chiar diavolul și-a făcut locuința sa”, astfel încât chiar și auditorii săi greco-eatolici s-au indignat, la auzul acestor euvinte.

*

Un alt preot a declarat, în biserică, cu ocaziunea unei solemnităţi, că „religiunea bisericii orientale” este „rea și falsă”, că această religiune este „poarta care conduce la iad” și că „este mai rea decât religiunea mohamedană, și mai bine să se facă cineva turc, decât să primească ortodoxia”; iar un procuror regesc, cu ocaziunea unei pertractări (petreceri – n. n.) publice judecătorești, a declarat, înaintea unui numeros auditoriu, că biserica orientală este „apostată” și „schismatică”.

Dupa enumerarea acestora și a altor cazuri, care, desigur, nu fac nici cea mai mică onoare făptuitorilor, venerabilul consistor arhiepiscopesc din Cernăuți protestează, cu toată energia, contra acestor apucături și aparițiuni necreștine, alimentate, cu atâta zel, de o biserică creştină, în contra religiei și confesiunii noastre, și apelează la guvernul țării, de la care, atrăgându-i atenţiunea asupra lor, așteaptă ca, în interesul snsținerii păcii inter-confesionale în țară, să ia dispozițiunile necesare pentru încetarea lor.

Ocupaţi prea de ajuns, în coloanele acestei foi, cu afaceri de ale nostre, de aici, de acasă, rar ni se dă ocaziunea de a ne putea interesa, precum, în adevăr, ar trebui să o facem, și de cele ce se petrec în celelalte biserici surori.

*

Cu durere, însă, trebuie să constatăm, însă, și de astă dată, că noi, generațiunea actuală, trăim într-un timp din cele mai grele în toate părțile. Dar, ca creştini, nu putem nicidecât privi, în această greutate, un joc al întâmplării, după ce credința noastră religioasă ne spune că nimic nu se întâmplă în lume, fără un plan și fără un scop anumit.

Ne-a fost, desigur, dat să trecem prin aceste greutăţi, ca să fim puși la probă; și, prin greutăţi și necazuri, să ne oțelim și întărim, tot mai mult, în luptă, pentru că printr-însa să ne putem crea înșine o soartă și stare mai bună.

*

Acesta este unicul cuvânt de mângâiere, pe care îl putem zice, la adresa fraților noştri de un sânge și de o lege din Bucovina, în fața grelei situațiuni, în care se găsesc dânșii astăzi. Dacă Dumnezeu ne ceartă, trimițându-ne greutăţi și necazuri, atunci este semnul că ne și iubește; și, certându-ne, ne va ajuta, la toți, ca să ne oțelim și să ne întărim, spre a putea pune stavilă la orice tentație și uneltire.

Sperăm că providența divină, care s-a îndurat a depune destinele bisericii greco-orientale din Bucovina în o mână puternică și o inimă ce bate cu atâta căldură pentru această biserică, va însufleți pe întreg clerul și poporul din Bucovina a lupta, cu energia ce o recere susținerea cauzei, grupându-se în jurul Eminenței Sale, Părintelui Arhiepiscop și Mitropolit Dr. Silvestru Morariu-Andrievici. Astfel, scutul Celui Atotputernic nu va lipsi, niciodată, oștenilor care vor apăra, cu bărbăţie, credința strămoșească.

*

(Biserica și Școala, Anul IX, Nr. 32, 11/23 august 1885)

1870: Prima adunare în cauza autonomiei bisericii

*

ținută în Cernăuți, în 11/23 iunie 1870

*

De mai mult de două decenii, inteligența poporațiunii drept-credincioase din Bucovina a stăruit, prin felurite cereri, pe la locurile competente, pentru recâștigarea autonomiei bisericești, rezemându-se, totdeauna, pe așezămintele bisericești, pe cerințele timpului de față și, în fine, pe legile fundamentale de stat.

Însuși venerabilul Consistoriu, dimpreună cu Sfinția Sa episcopul Bucovinei, în luna lui iulie, anul trecut (1869 – n. n.), a înaintat înaltului minister din Viena un raport, în această privință, conform dorințelor rostite de diecezani, și urmat de un proiect de lege, cu 45 articole, prin care a cerut, cu tot dinadinsul, realizarea deplinei autonomii bisericești.

Înaltul minister a răspuns, la acest raport consistorial și la repetatele cereri ale diecezanilor, a sosit un emis ministerial, dintr-a 11 ianuarie 1870 și, în urma mai multor alte deciziuni, în privința administrării averii besericești, adică a Fondului religionar, care toate au aruncat spaimă și îngrijorare în poporațiunea drept-credincioasă din țară pentru viitorul, dreptul și averea bisericii ei străbune.

*

Aceste îngrijorări au îndemnat pe mai mulţi bărbați de bine și prevăzători a se aduna, în Cernăuți, la o sfătuire comună. Această adunare privată, compusă din bărbaţi din toate stările, în număr de 28, s-a ținut la 13/25 aprile a. c., tocmai în ziua de „Buna-Vestire”. Cu toții, ca într-un cuget, au recunoscut pericolul cel mare, în care ne aflăm cu drepturile autonomiei bisericii noastre, precum și trebuința cea mai neapărată de a face pași comuni, energici și solidari în contra tuturor încercărilor de a ne nega, de a nu ne da sau de a ne schimonosi drepturile noastre de autonomie bisericească.

Cu toții au crezut că o manifestare unanimă, din partea întregii poporațiuni drept-credincioase din țară, va deșcepta pe contrarii deplinei autonomii besericești, în apucăturile lor nelegiuite, de până acuma, și că îi va aduce, poate, pe calea cea dreaptă, și, de aceea, au și decis convocarea, în orașul Cernăuților, a unei întruniri publice poporale, care singură să determine paşii ce au să se facă din partea diecezanilor drept-credincioși pentru recâștigarea autonomiei bisericești, astfel după cum o cer așezămintele bisericii, legile fundamentale de stat, cerințele timpului și după cum a fost propus-o și venerabilul consistoriu episcopesc, în raportul său către minister, din 6 iulie 1869.

*

Purcezând, din aceste puncte de vedere, adunarea din ziua „Bunei-Vestiri” a ales, din mijlocul său, un Comitet, pe care l-a însărcinat cu convocarea unei întruniri publice de drept-credincioși și cu punerea la cale a tuturor preparativelor pentru ținerea acelei întruniri. Acest comitet s-a constituit îndată, alegându-și președinte pe Dl Dr. Demetriu Bendela, iar vicepreședinte, pe dl Georgiu Hurmuzachi; a ținut un șir de ședințe, în care a dezbătut atât modul convocării acelei întruniri poporale, cât și rezoluțiunile ce a crezut de cuviință a se supune la deliberarea și deciziunea ei. Apoi, a compus și a expediat, îndată, către toți preoții și comunele sătești, către toți răzeșii și proprietarii mari, către toți diriguitorii, profesorii și învățătorii ortodocşi din țară, precum și către cei mai distinşi orășeni, de prin diferitele orașe ale țării, un apel de convocare. Totodată, comitetul convocator a tipărit, în limba română și ruteană, și a expediat un program pentru întrunirea poporală, ce s-a ținut în Cernăuți, într-a 11/23 iunie 1870, în cauza realizării autonomiei bisericii drept-credincioase din Bucovina.

Joi, într-a 11/23 iunie 1870, pe la 8 ore, dimineața, publicul drept-credincios a început a se aduna în biserica catedrală din Cernăuți, unde s-a celebrat sfânta liturghie. De aicia, poporul drept-credincios, în număr de peste 2.000 sau, după chibzuința unora, 3.000-4.000, între care ca la 180 de preoți, mai toți patronii bisericești, amploiaţi, învățători, orășeni din toate orașele țării, și țărani, mai din fiecare sat, trimiși anume încoace de comunele lor bisericești, au pornit, în convoi, spre grădina publică, către locaţiile pentru întrunire.

*

Cu toate că publicul drept-credincios, venit, de prin toată țara, într-un număr atât de mare, cât nici nu se așteptase, și cu toate că comitetul convocator avea la mână încuviințarea guvernului, totuși întrunirea nu s-a putut ține, afară de locaţie, din cauză că chiar în această zi de duminică plouase foarte tare și tot sta să plouă, și bătea vânt cumplit. De aceea, poporul drept-credincios a fost chemat înlăuntru și îndată a împlut sala cea mare, cinci odăi spațioase de prin împrejur, care comunicau cu sala, prin uși și ferestre deschise și galerie, și o parte a mai rămas încă afară; dar, îndată ce s-au început dezbaterile și unii din cei dinlăuntru, la momente potrivite, au ieșit afară, spre a lua aer, cei rămași pe afară au intrat înlăuntru, spre a ocupa locurile rărite și, așa, tot schimbându-se, au urmat până în fine.

Adunarea din Cernăuți, din 11/23 iunie 1870, decide :

*

I. A declara că a văzut, cu adâncă părere de rău, cum toate guvernele de mai înainte, în loc de a lua în seamă, după cuviință, dorințele cele legiuite și drepturile cerute ale creștinilor răsăriteni din Bucovina, precum și voturile, și manifestațiunile celor dintâi factori și locuri competente din țară și împărăție, au crezut a face mai bine de a asculta, în una din cele mai mari afaceri ale țării, o birocraţie ce nu dorește înaintarea și înflorirea bisericii Bucovinei, a noastre, a celor ce suntem de altă lege (strigări zgomotoase: Adevărat este!), care urmare nu poate mulțumi pe un popor credincios împărăției, ci mai degrabă este în stare a-i turbura liniștea sufletului, a-i vătăma simțămintele cele mai scumpe și a-i surpa toată credința în dreptatea guvernului către fiii besericii; drept-credincioșii din Bucovina (aplauye). Deci, dară, provocându-se Adunarea aceasta la uricele ctitorilor și ale bisericilor din Bucovina, la prea înalta rezoluțiune a împăratului Iosif II, din 11 decembrie 1781, prin care s-au sancționat condițiunile, desfășurate, mai apoi, prin multe decrete ale ministerului de război de atunci, ale așa numitului „Hofkriegsrath” despre lucrarea moșiilor bisericești din Bucovina, numai sub cuvânt de administrație comună; mai departe, provocându-se Adunarea la prea înalta rezoluțiune a Maiestăţii Sale împăratul Francisc I, din Tropau, 18 decembrie 1820, prin care s-a garantat, din nou, caracterul de necontestat confesional și menirea cea deosebită și foarte îngrădită a Fondului religionar gr. or. din Bucovina; și, în fine, întemeindu-se pe constituțiune, care asigură și bisericii răsăritene dreptul de autonomie în administrare: Adunarea protestează în contra a orice prejudiciu nefavorabil și în contra tuturor urmărilor stricacioase, care s-ar putea ivi, pentru binele besericii gr. or. din Bucovina, pentru toate drepturile ei, anume pentru dreptul ei asupra Fondului gr. or. din Bucovina, cu un cuvânt, pentru deplina ei autonomie, fie aceste urmări din orice fel de ordinațiuni și măsuri administrative, din timpul trecut sau viitor, din orice ordinațiuni și măsuri care ar fi în contrazicere cu rezoluțiunile împărătești menționate mai sus și cu constituțiunea din 21 decembrie 1867, sau care nu s-ar fi înființat pe cale legală sau constituțională (aplauze prelungite).

*

II. Să se tramită, cu grăbire, o nouă adresă, din partea acestei Adunări, către consiliul de miniștri, la Viena, cerându-li-se: ca și biserica răsăritului din Bucovina să ajungă a vedea că constituțiunea este și pentru dânsa un adevăr; să se dea bisericii acesteia autonomia cerută, deplină și neslăbită, în puterea legii fundamentale de stat despre drepturile generale ale cetățenilor, articolul 15, dreptul încă tot reținut, până în ziua de astăzi, dreptul de autonomie, adică dreptul de neatârnare de către dregătoriile administrative, în afacerile din lăuntru, și administrarea Fondului religionar gr. or. din Bucovina, sub controlul guvernului împărătesc și cu toate garanțiile trebuinciose, în privința aceasta; dar, mai întâi decât toate, pentru ca să se convoace, cât mai curând, un congres constitutiv pentru eparhia Bucovinei, compus, prin alegeri libere, din preoți și din mireni, după modul cum s-a urmat, în privința aceasta, cu voia împărătească, și în Ungaria, față cu surorile biserici română și sârbească, căci numai un congres bisericesc constitutiv are dreptul și priceperea de a lămuri și stabili autonomia bisericii răsăritului din Bucovina, în marginile așezămintelor bisericii drept-credincioase și conform cu drepturile cele vechi ale țării; precum și cu privire la cerințele timpului de față, în împrejurările faptice, la trebuințele eparhiei și la legile de astăzi ale statului. Iar în urmă, să se înainteze lucrările congresului la locurile cele înalte, spre a se urma, mai departe, în privința lor, după constituțiune, și să se supună prea înaltei sancţiuni a Maiestăţii Sale, prea înaltului împărat (aprobări, din toate părțile).

*

III. Totodată, să se invite venerabilul consistoriu gr. or. al Bucovinei spre a se însoți, cu toată îngrijirea scaunului episcopesc al țării, la acești pași și de a sprijini, din toate puterile, din partea sa, și mai departe stăruințele pentru a se rezolva, cât mai curând, cauza cea vitală a bisericii din Bucovina (aprobări, din toate părţile).

*

IV. Un comitet, anume ales de către adunare, să se însărcineze cu îndeplinirea deciziunilor de față și, pe lângă aceasta, comitetul numit să fie îndatorat de a urmări cursul acestei cauze, cu cea mai mare luare aminte, de a încunoștiința, necontenit, pe popor despre el, de a convoca, spre acest scop, de ar fi de trebuință, și în alte părți ale țării, adunări publice de popor, de a înlătura orice piedice ce le-ar întâmpina el, și de a întreprinde toți paşii, legiuiţi și trebuincioși, pentru a ajunge, odată, eparhia drept-credincioasă a Bucovinei, cât mai curând, la autonomia sa (aprobări și aplauze prelungite).

*

După citirea și primirea acestor propuneri, Dl Ion Sbiera ia cuvântul și mulțumește adunării pentru acest lucru atât de cumpănit și de mare. Citește, apoi, numele celor 45 bărbaţi, care au să compună noul comitet, care are să aducă la împlinire toate deciziunile Adunării; aceşti membri, propuşi de comitetul convocator, se primesc toți cu unanimitate și cu aprobări și aplauze generale.

I. G. Sbiera

Președintele constată primirea propunerii din urmă, adică alegerea noului comitet, de 45 de bărbaţi, care va avea să aducă la împlinire toate deciziunile adunării din 11/23 iunie 1870, și, cu aceasta, lucrările se încheiară și adunarea se dizolvă.

Cu toate că duşmanii bisericii și ai poporului, mari și mici, pe față și ascunşi, au fost întins, cu săptămâni întregi, mai înainte, în toate părțile țării, relelele lor infernale, spre a abate pe cei slabi de înger, iar mai ales pe poporul țăran, de la împărtășire la această întrunire publică; cu toate că șoaptele lor erau, care mai de care, mai captivante și mai seducătoare, totuși bunul simț al poporului și prudența inteligenței ce-l conducea au triumfat, cu fală, asupra toturor intrigilor și uneltirilor. Poporul, dimpreună cu inteligența sa din toate stările, s-a adunat, cu miile, spre surprinderea și rușinea contrarilor, și a luat parte la dezbateri, în unire, cu frăție și bună înțelegere. Nici o notă discordantă n-a cutezat să turbure, în public, această armonie cu adevărat frățească și creștinească, întemeiată cu tărie între toți fiii buni ai patriei, prin secole de zile senine și dulci și de zile triste, amare și pline de suferință.

Mulţi ne credeau plini de egoism, dezbinați și sfâșiați, gata ca mieii spre junghiere și pradă; dar geniul cel bun, spiritul creştinismului, ne-a luminat ca prin farmec și ne-a strâns, din toate unghiurile țării, la un loc, spre a ne sfătui împreună, pentru salvarea besericii și a patriei. Principiile ce s-au dezbătut și adoptat în unanimitate, în această adunare, autonomia comunităţii creştine, a bisericii drept-credincioase din țară, în toate ramurile ei de activitate, vor rămâne pururea steaua conducătoare a toturor fiilor ei sinceri și nimeni nu-i va putea abate de la ele.

*

Gravul pericol comun, cuvântările cele înfocate și bine simțite, ce căutau să-l împrăștie prin provocare la bună înțelegere și activitate solidară, prin unirea în cugete și simțăminte, ce se arată din toate părțile, entuziasmul de nedescris, ce s-a manifestat necontenit, de la începutul adunării, până la încheierea ei, a fost atât de fermecător, încât nu unul își înghițea plânsul și nu unuia îi curgeau lacrime de bucurie și de duioşie, la acest spectacol măreț și neobișnuit încă.

Îndestularea, multiumirea, bucuria și însufleţirea ce strălucea radios din fețele fiecăruia, au rămas urme neşterse în inima noastră, a tuturora, precum și dorința fierbinte de a ne vedea, cât mai des, adunaţi împreună, spre consultări comune, în toate afacerile care ating, de aproape, interesele și existența nostră.

*

(Federațiunea, Anul III, Nr. 81-413, duminică 4/16 august 1870)