ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 89

Programul serbării în memoria lui Ştefan cel Mare

*Stefan cel Mare

Programul serbării în memoria lui Ştefan cel Mare, la mormântul acestui erou, în mănăstirea Putna (Bucovina), în 15/27 şi 16/28 august 1871.

*

Sâmbătă, în 14/26 august 1871: La zece ore, seara, începutul serbării, cu privegherea religioasă anunţată, la intrarea în biserică, cu 21 de salve şi tragerea tuturor clopotelor sfintei mănăstiri. Oficierea se împlineşte de cinci preoţi şi unu diacon. Iluminaţiune solemnă a bisericii şi a întregii mănăstiri.

*

Duminică, în 15/27 august 1871: De la opt, până la nouă ore, dimineaţa, trei rânduri de salve succesive anunţă adunarea oaspeţilor în porticul festiv: Comitetul, in corpore, îi binecuvântează. Şase salve anunţă începerea sfintei liturghii, săvârşită de şapte preoţi şi doi diaconi. La priceasnă, Prea Cuvioşia Sa Părintele Egumen al mănăstirii Putna, Arcadie Ciupercovici, ţine o predică corespunzătoare hramului bisericesc. Procesiunea la porticul festiv, salutată de salve. După descoperirea şi sfinţirea urnei consacrative, epitafului Doamnelor din România, a acelora din Bucovina, a flamurii Doamnei Haralambie, a Domnelor din Iaşi şi a Institutului de Bele-Arte, Domnul A. D. Xenopol rosteşte cuvântarea festivă. Corul Junilor români intoneză „Imnul religios”, compus anume de domnul Vasile Alecsandri, melodie de domnul A. Flechtenmacher. Se citesc inscripţiunile de pe daruri. Procesiunea se întoarce în biserică, spre încheierea sfintei liturghii.

*

Masa comună, în portic. După vecernie, iluminaţiunea mănăstirii şi foc bengalic, pe culmile munţilor dimprejur.

*

Luni, în 16/28 august 1871: La opt ore, dimineaţa, Junimea academică, diferiţii domni reprezentanţi, clerul şi autorităţile publice se adună în portic şi, apoi, purced „in corpore” la biserică, spre a asista la sfânta liturghie. După sfânta liturghie, urmează ieşirea cu procesiunea pentru aducerea darurilor în biserică.

*

Prea Cuvioşia Sa Părintele Egumen al mănăstirii dă citire „Cuvântului de îngropăciune la moartea lui Ştefan cel Mare”. Conductul festiv, în sunetul „Bugii” (Buga înseamnă „Bour”, în tătară – n. n.), clopotul lui Ştefan Vodă. După intrarea în biserică, parastas de pomenire. La îngenunchierea generală, cu citirea rugăciunii de iertăciune, corul intonează „Imnul lui Ştefan cel Mare”, făcut anume de domnul Vasile Alecsandri, melodie de A. Flechtenmacher. 40 de salve, ca reamintire de mănăstirile zidite de măritul erou, şi sunetul „Bugii” anunţă aşezarea darurilor pe mormânt. Ospăţ comun, în portic (agapă). Serbarea se închide prin un discurs prezidenţial (Federaţiunea, Anul IV, Nr. 89-557, miercuri 25 august / 6 septembrie 1871).


1871: Serbarea de la Putna

1871 Solemnitatea depunerii darurilor sepia

Solemnitatea depunerii darurilor oferite de români şi românce pe mormântul lui Ştefan cel Mare, la mănăstirea Putna”, de Carol Papp de Szatmari (Familia, Anul VII, nr. 38, 19 septembrie / 1 octombrie 1871).

*

Epocile ce, în genere, istoria le scrie cu litere de aur sunt din acelea pe care lumea le-a stropit mai mult cu lacrimi. Câte nevoi, câte amaruri, câte vieţi n-au costat pe naţiuni secolele pe care posteritatea le-a onorat cu numele de mari!

*

Din numărul acestora e şi secolul al XV-lea. Bărbaţi de-o rară valenţă l-au împodobit cu fapte neuitate, iar generaţiile ce s-au succedat, de atunci, până azi, îl tot admiră, dar fără a-l egala. Românimea a avut cel mai frumos rol în cruntele-i evenimente, rol spre care, astăzi, se concentrează aspiraţiunile naţionale.

*

Lumea-ntreagă sta-n mirare:

Ţara-i mică, ţara-i tare…

Şi duşmanul spor nu are!

*

Da, era mică ţara Moldovei, era neînsemnat ţinutul apărător al creştinătăţii şi, de aceea, ei, cronicarii străini, îl numeau „regulus Moldaviae”, însă baciul care o conducea era viguros şi hotărât, prin urmare, respectat de străini. Ţara era mică, dar tare, pentru că tăria ei consta în iubirea de independenţă, în ardoarea de înflorire a neamului, în conştiinţa că românii sunt o gintă de viteji războinici. Era mică ţara, însa tare, pentru că se îndeletnicea nu cu pompoasele fraze ale diplomaţiei şi cu politica nenorocită – şi aceea rău înţeleasă –ci cu ascuţişul sclipitor al spadei şi cu vârful străpungător al săgeţii. Spectacol de mirare: o mână de bravi uniţi zdrobeşte mii de ordii furioase!

*

Ţara era mică, dar tare, căci iubirea către conducătorul lor însufleţea pe oşteni şi pentru că oştenii erau toţi românii, toţi, strămoşii noştri. Ţara era mică, dar cu atât mai tare, cu cât luceafărul destinelor sale, adăpat de o nestrămutată credinţă, îşi pleca genunchii la sfinţirea altarelor, în loc de a pleca grumazul naţiunii sub jugul năvălitorilor; pentru că speranţa o punea în propriile puteri ale ţării; pentru că ştia cumpăni împrejurările, pentru că iubea munca şi agitările sufletului, iar nu lenea şi plăcerile! Toate aceste reamintiri nu puteau lipsi din cugetările acelora care se deciseră a serba memoria eroului de acum patru secole.

*

Această frumoasă festivitate, concepută, încă anul trecut, de astă data se realiză, anume pe aceste baze. Şi realizarea ei are cu atât mai multă însemnătate, cu cât zgomotul şi senzaţia ce le produse, pe deoparte preocupă îndeajuns ţara ce pretinde a avea în posesiune Bucovina, iar pe de alta, împinse la Putna români de prin toate unghiurile Daciei. Dificultăţile de toată natura, zgomote şi discreditări, rumori false şi răutăcioase orbeau înăuntru şi în afară. Azi, toţi trebuie să-şi oprime violenţa, căci serbarea de la Putna e un fapt împlinit, şi împlinit astfel precum reclamau aşteptările şi dorinţele noastre. Viitorul ne va spune de câtă valoare vor fi binefăcătoarele-i fructe!

*

În 13/25 august 1871, expuserăm, pe scurt, schiţa programului acestei serbări. Azi, când ea s-a realizat, avem dreptul şi, mai cu seamă, datoria de a aşterne o dare de seamă despre modul îndeplinirii ei. Şi, mai întâi de toate, câteva cuvinte în privinţa preparativelor.

*

Comitetul conducător publicase, de mai înainte, mai prin toate ziarele, şi rugase pe familiile şi persoanele ce vor să asiste la serbare a anunţa de mai înainte, până la 20 ale lunii, în stil nou. Abia vreo treizeci de epistole sosiseră, în sensul acesta, pentru care se aprovizionaseră locuinţele necesare. Când, însă, sosi ajunul zilei de solemnitate, o enormă mulţime de trăsuri se îndesă spre Putna şi numărul oaspeţilor crescu atât de mult, încât trecea peste toate aşteptările Comitetului conducător.

*

Dificultăţile ivite, la improvizarea, în interiorul mănăstirii, de paturi rustice şi îngrijirea de locuinţe, pe la sătenii români din comună, ne dădură mult de lucru; gratie ceriului, mulţimea oaspeţilor putu dobândi adăpost, în contra recii clime de la munte. Am putut constata, cu satisfacţie, că marea majoritate dintre cei veniţi, animaţi de frumoasa idee ce o întruneau, se mulţămeau, pe deplin, cu modestele înlesniri, ce i se procurau.

*

Una dintre dificultăţile cu care mai avea să se lupte comitetul conducător fu reaua voinţă şi panica sătenilor din comună, care, la ivirea primului stindard, începură a se îngrozi şi a răspândi vorba că Putna va fi teatrul unui sângeros război. Se zice că nişte intrigi, provenite de la cei ce voiau ca serbarea să cadă, agitaseră, de mai înainte, spiritele din Bucovina. Dacă, însă, unele împrejurări erau nefavorabile, trebuia să se găsească o mână de ajutor. O găsirăm. Sfinţia Sa părintele Arcadie Ciupercovitz, superiorul mănăstirii, erudiţie şi inimă cu excelente simţiri româneşti, se poate numi, cu drept cuvânt, patronul serbării. Fără puternicu-i sprijin şi luminatu-i concurs, nu ştiu ce am fi putut realiza, în privinţa serbării. N-am putea, apoi, să nu mulţumim, în public, doamnei Aglaia Dimitrovitză, născută Ciupercovitz, şi familiei Giurgiuvanu, din Bucovina, pentru toate ajutoarele şi înlesnirile ce, cu o bunăvoinţă exemplară, le oferiră în interesul acestei serbări.

*

Membrii comitetului conducător al serbării (Membrii comitetului, din partea Universităţii din Viena: dd. Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Gribovschi, P. Dan, Cocinschi, Vasile Moraru, St. Ciurcu şi Luţiu. Membrii din partea Universităţii din Bucureşti: A. Brătescu, G. Dem. Teodorescu, Gr. G. Tocilescu. Membrii din partea Univesităţii din Iaşi: Resu, Iromescu şi Maroneanu. Din Berlin : A. D. Xenopol. Cu toţii, cincisprezece, la număr – menţionaţi în nota de subsol – n. n.), ajutaţi de junii studenţi din Bucovina, fură singurii aranjatori ai festivităţii; lor le incumba toată răspunderea, toate neajunsurile ce s-ar fi putut, pe ici-colea, strecura, toată onoarea pentru zelul şi ostenelile ce, cu toată modestia, trebuie să le-o recunoaştem unora dintr-înşii, şi mai cu seamă celor prezenţi, de timpuriu, la Putna.

*

Sâmbătă, 14/26 august 1871, în ziua în care sosi marea parte din oaspeţi. Doi membri ai comitetului (dd. G. Dem. Teodorescu, din Bucureşti, şi Sterie Ciurcu, din Viena – nota de subsol – n.n.), cu însemne tricolore, îi întâmpinară, calări, la punctul Vicov, şi la sosirea în mănăstire fură salutaţi cu câte trei salve. Până noaptea, târziu, oaspeţii se îmbulzeau mereu. Serbarea, însă, se începea prin serviciul religios, anunţat de salve.

*

În seara sâmbetei de 14/26 august, câteva zeci de salve, date la unu anume semnal, de către sătenii români, aşezaţi pe culmile dealurilor învecinate, vestiră începutul marii sărbători, care, prin proporţiile ce lua, merita, cu drept cuvânt, a se numi naţionale.

*

Privegherea religioasă începu pe la 10 ore; oficiară cinci preoţi şi un diacon, în asistenţa călugărilor mănăstirii, a sfinţiilor lor episcopii Filaret Scriban şi Iosif Bobulescu, arhimandritului Ieronim Butureanu, delegaţii Mitropoliei din Iaşi, a altor clerici, a prefectului ţării şi a multitudinii oaspeţilor, între care diferiţi reprezentanţi. Arcul de triumf şi aleea de brazi, ce conducea, de la porticul festiv, până la mănăstire, erau iluminate. Răpitoarea frumuseţe a admirabilelor poziţiuni, ce se prezentau ochilor avizi ai vizitatorilor, favorizate şi de o lună strălucitoare, făcu ca acest mic început să dureze până târziu, în noapte, când numeroase trăsuri cu noi oaspeţi urmau a sosi la mănăstire.

*

Mai înainte de a expune partea principală a serbării, să dăm o mică idee despre portic şi arcul de triumf. De la poarta mănăstirii, împodobită cu cetină sau craci de brazi, de la urele căreia se înălţau două stindarde cu culorile naţionale şi pe care se observa, de departe chiar, săpată în piatră marca Domnilor Moldovei, cu bourul tradiţional, delfinii, luna şi soarele, de la această poartă se întindea aleea de brazi, care conducea la porticul festiv. La mijlocul aleii se ridică un verde arc de triumf, cu inscripţia, în litere aurite: „Memoriei lui Ştefan cel Mare”, şi ornat cu o frumoasă marcă aurie a Domnilor Moldovei, apoi, în mod simetric, cu diferite stindarde, între care tricolorul naţional, fâlfâind în mijloc, la locul de onoare, întocmai după spusele baladei:

*

„Românescul steag, cu fală,

Fâlfâie falnic în cer!”.

*

În apropiere, pe un şes, la poalele muntelui umbrit de mii şi mii de brazi, care seamănă cu tot atâţia viteji oşteni, se întindea, pe coloane, porticul festiv, acoperit, de asemenea, cu ramuri verzi de cetină, împletit cu ghirlande şi presărat cu flamuri. În frunte, la intrarea principală, strălucea marca României libere, dulce simbol al aspiraţiunilor tuturor românilor, precum şi alte diferite mărci ale ţărilor române, ce compun Dacia, steme datorate penelului distinsului nostru pictor român E. Bucescu (Epaminonda Bucevski – n. n.). Aspectul acestor decoruri, combinat cu impunătoarea înfăţişare a poziţiunilor şi variat de culorile flamurilor unduitoare, formau un spectacol din cele mai plăcute, în mijlocul munţilor şi costişelor, călcate, odinioară, de şiruri compuse din cei mai bravi oşteni, ai celui mai viteaz Domn. Toate acestea vor forma un tablou neuitat, în memoria acelora dintre noi, care avurăm fericita ocazie de a lucra, cu propriile noastre mâini, la aşezarea şi înfrumuseţarea lor.

*

Duminică, în 15/27 august 1871, între orele opt şi nouă, dimineaţa, întreite rânduri de salve anunţau întrunirea oaspeţilor în porticul festiv. Membrii comitetului, încinşi cu eşarfe tricolore, purtând cocarde naţionale şi în ţinută de gală, înconjuraţi de junimea academică, care, de asemenea, purta cocarde, felicitară, de bună venire, pe vizitatori, al căror număr crescuse şi mai mult. Preşedintele comitetului rosti, de pe tribună, sub cerul liber, în faţa porticului, cuvântarea sa inauguratoare, serioase consideraţiuni asupra cauzelor existenţei noastre naţionale şi a mobilului ce atrăgea, la Putna, atâtea mii de inimi: „Bine aţi venit, fraţilor! Vă salut la mormântul lui Ştefan cel Mare!”.

*

Adunarea intră, apoi, în biserică, aşezându-se după ordinea de mai înainte stabilită: clerul, comitetul, domnii reprezentanţi, celălalt public etc. Nouă salve salutara începutul sfintei liturghii, oficiată de Sfinţia Sa egumenul, de clerul mănăstirii şi cel de prin comunele învecinate. Înainte de priceasnă, Sfinţia Sa egumenul Arcadie Ciupercovitz, cu figura-i afabilă, dar şi impunătoare, cu vocea-i sonoră şi vibrantă, ţinu o excelentă predică, corespunzătoare hramului bisericesc, în care accentua pioasele sentimente ale strămoşilor noştri, credinţa urmată întotdeauna de victorii a marelui fondator al mănăstirii şi bunele exemple urmate pe merituoşii şi demnii urmaşi din familia lui Ştefan, şi termină demonstrând că cultivarea şi luminarea inimii şi minţii româneşti este cea mai puternică condiţie, de natură a ne ridica la splendoarea frumosului nostru trecut.

*

În tot timpul serviciului divin, mormântul venerat al marelui Ştefan, împodobit cu ghirlande de flori şi făclii, era vegheat de o gardă de onoare, compusă din patru dintre membrii Comitetului conducător. După predică, clerul, în veşminte sacre, purtând icoane, evanghelii, cruci şi stindarde de-ale bisericii, urmat de membrii comitetului, de diferiţi reprezentanţi (dd. Cristian Cerchez, primarul de Iaşi, Dimitrie Gusti, Mihail Cogălniceanu, Ion G. Sbiera, Dimitrie Lupaşcu, Hociung, D. Văsescu, Cananău, Docan, V. Adrian, Bosie, Mihăileanu, Ionescu, Costinescu şi alţii mulţi, ale căror nume nu le mai ţinem minte – notă de subsol – n. n.) , de numerosul public, de domni şi doamne, mai ales din Bucovina şi Moldova, între două şiruri de juni academici, purcese, în bubuitul salvelor şi în sunetul jelitor al clopotelor, purcese spre porticul festiv, unde, pe o masă spaţioasă, se aflau, învelite cu crep negru, urna consacrativă de argint, cele două magnifice epitafuri şi stindardele, între care al doamnei Haralambie, din Craiova, se distingea prin frumosul portret al marelui Ştefan, prin bogăţie şi prin inscripţiunile, cu care era ornat.

*

Acesta preţioase daruri se sfinţiră, asistenţa fu stropită cu agheasmă, domnul Xenopol rosti, de pe tribună, cuvântarea festivă, publicată în coloanele acestui ziar, şi corul teologilor intonă următorul imn religios, făcut anume pentru această ocaziune, şi încă de anul trecut, de domnul Vasile Alecsandri, muzica de A. Flechtenmacher:

*

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,

Tu, ce ai dat lumii viaţă şi omului cuvânt,

În tine crede, speră întreaga românime,

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

 

Sub ochii tăi, în lume, lungi valuri de-omenire

Pe marea veşniciei dispar ca nori în vânt

Şi-n clipa lor de viaţă, trecând, strigă-n uimire:

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

 

Tu din sămânţa mică înalţi stejarul mare,

Tu junelor popoare dai un măreţ avânt.

Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare:

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

 

În tine-i viitorul, trecutul şi prezentul,

Tu duci la nemurire, prin tainicul mormânt.

Şi numele-ţi cu stele lumină firmamentul,

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

 

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,

Tu care ţii la dreapta-ţi pe Ştefan, erou sfânt,

Fă-n lume să străluce iubita-i românime,

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

*

Procesiunea, ca şi în ordinea dintâi, se reîntoarce în biserică, spre sfârşirea liturghiei şi binecuvântării, după care, apoi, oaspeţii merg a se aşeza pe băncile construite în portic, spre a prânzi la masa comună. Membrii comitetului, în ţinutele oficiale, serveau la această masă de onoare, pe care o onorau, cu prezenţa lor, preşedintele ţării, domnul Reni, clerul, parte din reprezentanţi, ceilalţi asistenţi, şi la care participară aproximativ peste 1.000 de oaspeţi.

*

Primul toast fu ridicat de preşedintele comitetului, în sănătatea împăratului Austriei, după datina autoritară a ţărilor de sub dualism. Domnul Reni, administratorul Bucovinei, român de naţionalitate, mulţumi, din partea guvernului austro-maghiar, comitetului şi întregii adunări pentru frumoasa atitudine, ordine şi aspiraţiunile ce manifestau. Diferitele toasturi, ţinute de bărbaţi ca domnii Sbiera, Bosie, Lupaşcu, Silagi etc. etc. pentru prosperitatea poporului, a naţiunii române, a luptătorilor, pentru revindecarea drepturilor străvechi, făcură să dureze până târziu acest ospăţ şi, cu toată bura de ploaie, ce udase pământul, hore vesele se întinseră pe câmpia de la dreapta porticului, la poalele muntelui, înnegrit de umbrele serii, animate şi întreţinute de sunetul muzicii.

*

Ţăranul bucovinean, de un secol izolat de ceilalţi fraţi ai săi, se vedea alături, într-o horă de unire, cu aceia pe care, uitând că-i sunt egali, se siliseră până aici, mai mult, a-l respecta, decât a-l iubi. Şi unde, până aici, se temea de serbare ca de un ce funest, acum putneanul se grăbea a întreba: „Când o să se mai facă d-alde astea? Bătrânii noştri nu ne-au spus să fi mai văzut o asemenea pomenire!”.

*

Astfel, această frumoasă şi memorabilă zi se termină cu veselia cea mai sinceră, abia pe la miezul nopţii, luminată de razele îndepărtate, ce le trimiteau focurile de răşină, aprinse pe diferitele culmi ale munţilor (Albina, Anul VI, Nr. 73, joi 9/21 septembrie 1871).


1877-1878: Falsul mit al “Arboroasei”

Porumbescu Ciprian in Arboroasa

*

Ciprian Porumbescu, şi în scrisori, şi în jurnalul său, s-a sfiit să vorbească despre “Arboroasa” şi despre prigoana la care l-a supus un obedient procuror român, Zotta. Nu austriecii, ci un “Ritter” român. Iar situaţia aceasta l-a determinat să-i scrie tatălui său, în 28 septembrie 1882, că în Bucovina “nu mai e scăpare. Putrejunea a crescut prea mult, încât s-ar mai putea cura ceva şi numai un eveniment elementar i-ar mai putea scuti pe românii noştri de pieire totală”.

*

Mitul “Arboroasei” a apărut târziu, şi numai drept lustruială a “bandiţilor de sub Tricolor” – cum spunea Zaharia Stancu, deşi se ştie că, în epocă, poate că şi datorită războiului de independenţă, procesul nu a însemnat decât o ştire banală, de regulă înglobată în rubrica “Societăţi şi Institute”, fără atitudine, fără zvâcnet naţional, pe vremea aceea fiind sacră expresia “noi, românii austrieci”, şi în Transilvania, şi în Bucovina. Dar, înainte de a aduna toate mărturiile, nu am să spun mai multe. Deci, să trecem la mărturiile vremii:

*

Motivul dizolvării Societății „Arboroasa”, precum citim în „Românul”, ar fi că Societatea a stat în corespondență cu Ministerul Instrucțiunii Publice din România, spre a obține o subvenție, ce i s/a acordat, în sumă de 250 lei, pentru a-și înavuți biblioteca. Acest fapt a fost considerat ca crimă de înaltă trădare și Societatea a fost nu numai dizolvată, ci averea ei, în sumă de vreo 4.000 lei, afară de bibliotecă, a fost confiscată, și cinci dintre studenți aruncați în temniță, sub inculparea gravă de criminali de înaltă trădare și de tulburare a liniștii publice (Familia, Anul XIII, Nr. 47, 20 noiembrie / 2 decembrie 1877, p. 564).

*

Motivul pentru care s-a desființat societatea „Arboroasa” nu este numai acela publicat de noi, în numărul trecut, după „Românul”. Ziarul din Iași, „Curierul Bălășan”, spune că, cu ocazia serbării memoriei lui Ghica Vodă, în Iași, și Societatea „Arboroasa” a trimis o telegramă de condoleanță. Telegrama aeasta – zice numitul ziar – fu întrebuințată ca mijloc pentru a învinui Societatea că lucrează pentru răzvrătirea ordinii, pentru pregătirea unei răscoale și altele. Procurorul și comisarii se transportară în localul „Arboroasei”, unde găsiră prezenți pe mai mulți membri. Procurorul începu percheziția și confiscarea, declară arestați pe toți membrii prezenți ai „Arboroasei”, iar comisarii îi conduseră la penitenciar, unde fură aruncați fiecare aparte, în câte o temniță singulară.

*

Parchetul Tribunalului din Cernăuți nu se mulțumi numai cu atât, ci începu a urmări pe toți studenții români de la universitatea de acolo, a face percheziții pe la casele lor, precum și pe la mulți alți români notabili din Cernăuți și Bucovina.

*

Procurorul intentă „Arboroasei” un proces de „înaltă trădare”, fiindcă: 1. Comitetul trimise telegrama suscitată către primarul Iașului; 2. Că, cu ocazia unei mici serbări, membrii „Arboroasei” ridicară toasturi în sănătatea românilor, a Domnitorului Carol I și a vitezei armate române; 3. Că au fluierat, în clasă, pe profesorul de drept român, când își permise acesta să insulte națiunea română și 4. Fiindcă Societatea „Arboroasa” a stat în corespondență cu Ministerul Instrucțiunii Publice din România, spre a obține o subvenție, ce i s-a acordat în sumă de 250 lei noi, pentru a-și înavuți biblioteca.

*

Arestați au fost: domnul Zaharia Voronca, student teolog și în filosofie, din anul III; Orest Popescul, student școli și filosofie, din anul IV; Ciprian Porumbescul (Golembiovski), student în filosofie, anul II; Coca, absolvent de teologie; Stoian, absolvent de teologie și student în drept; Eugen Siretean, student teologie și în drept. În același timp, au fost urmăriți și alți studenți, din care mulți au fost siliți a se refugia. Totodată, s-au făcut percheziții și la Societatea Academică „România Jună” din Viena (Familia, Anul XIII, Nr. 48, 27 noiembrie / 9 decembrie 1877, p. 586).

*

„Arboroasa”. Procesul intentat în contra membrilor Societăţii „Arboroasa” din Cernăuţi s-a pertractat la 4 februarie. Pertractarea a durat până seara, la 10 ore, şi s-a încheiat prin achitarea unanimă a tuturor membrilor inculpaţi (Familia, Anul XIV, Nr. 10, 2 / 14 februarie 1878, p. 60).


Mormântul lui Ştefan, prădat de… călugări!

Litografie după statuia făcută de Emmanuele Fremiet cu un prinţ polon, amplasată la Iaşi drept... Ştefan cel Mare

Litografie după statuia făcută de Emmanuele Fremiet cu un prinţ polon, amplasată la Iaşi drept… Ştefan cel Mare

*

Ştefan cel Mare a fost şi a rămas un pretext de lustruială publică. Aţi văzut, în 1904, bucovinenii şi ardelenii, care obişnuiau să-şi zică “noi, românii austrieci”, foloseau prilejul comemorativ pentru a-l felicita pe Franz Iosif, iar “regăţenii”, în frunte cu Academia Română, care o făcea mai penibil decât oricine, pupau indecent tălpile “elitei româneşti, principii de sânge german”, cum ironic sublinia poetul Emil Isac.

*

Mai înainte vreme, călugării mitropolitului Iacob Putneanul au prădat sfântul mormânt de toate odoarele, apoi au aruncat oasele, la nimereală, în groapă. Ştiam toată povestea de la Iraclie Porumbescu, şi el martor al cercetărilor de la Putna, din 1856, dar demnul părinte al lui Ciprian Porumbescu s-a sfiit să povestească despre faptul că biserica lui Ştefan cel Mare nu mai exista, fiind o ruină, copleşină de tufe de arini, în vecinătatea bisericuţei de lemn, de care Iorga avea să se entuziasmeze, fără justificare, în primăvara anului 1904.

*

Biserica de la Putna, pe care o ştim, a fost durată de arhitectul vienez Karl Adolf Romstorfer, pe fundaţia şi pe rămăşiţele de ziduri ale ctitoriei lui Ştefan cel Mare, acelaşi Romstorfer care a scos, din gunoaie, din pământ şi din mâinile hrăpăreţilor suceveni, care o foloseau drept carieră de piatră, Cetatea Sucevei, reconstruind şi restaurând, în Suceava, bisericile Sfântul Gheorghe a Mirăuţilor şi a mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou, dar şi Solca, dar şi alte biserici din Bucovina. Pentru că aşa înţelesese arhitectul ăsta vienez să cinstească memoria Sfântului Ştefan cel Mare, Eroul cu chip iarăşi falsificat, după canonizare.

*

*

1904: Mormântul lui Ştefan cel Mare

*

Guvernul austriac ordonă, în anul 1856, descoperirea tuturor mormintelor din mănăstirea Putna. Ancheta, ce se compunea din un membru al consistorului mitropolitan, un impiegat al guvernului din Cernăuţi, un inginer al statului şi un medic, începu lucrările în 12 noiembrie 1856. Dăm următoarele după procesul verbal oficial al anchetei, cum şi după descrierea unui martor ocular, publicată într-un calendar din 1857, din Iaşi şi reproduse de dl profesor şi membru corespondent al Societăţii geografice române, Dionisie Olinescu, într-un studiu ce-l publică asupra mormântului de la Putna, unele amănunte cu privire la această descoperire:

*

„Înaintea astrucării mormintelor, comisia orândui de a depărta tot arinişul din astă parte a bisericii, într-o adâncime până unde numaidecât ar trebui să se vadă toate mormintele, câte s-ar fi aflând pe astă latură a bisericii. Se văzură două bolte, în stânga. A doua zi, dimineaţa, se mai află o boltă: a lui Petru şi Bogdan, fiii lui Ştefan cel Mare şi, în partea dinspre răsărit, câte o boltă neregulată. Se săpă în dreapta.

*

„Încordarea e mare”, zice martorul ocular, „şi se exprima pe faţa tuturor asistenţilor. Se dă de un corp al unei pietre netede, groase şi care semăna a fi mare. Piatra se descoperă, mai departe, căci lucrătorii, chiar şi din al lor propriu strămur, îşi îndoiesc puterile, spre a scoate ţărâna de pe lângă piatră. Se descoperă o lespede mare, ca de şapte palme, şi largă, ca de 372 palme, şi lucrată din daltă. Ea este acoperământul unui mormânt, zidit din piatră albă, cioplită. Nu mai e multă îndoială, acesta este locul repauzului rămă­şiţelor lui Ştefan cel Mare.

*

Pe împrejur şi fără de a mai atinge, mai departe, mormântul acesta, se fac încercări, de nu mai este vreun mormânt. Sfredelele de fier, întrebuinţate spre acest scop, ajung, pe sub mausoleul lui Ştefan cel Mare, până în pereţii bisericii şi într-o adâncime aşa de mare, încât, mai de desubt, nu se mai poate să fie un mormânt.

*

Aici ajunge încordarea tuturor la cel mai mare grad, zice martorul ocular, şi tăcerea ce urmă, un minut, fu atât de adâncă şi universală, încât se auzea cum bate inima în fiecare piept şi cum clipita aceasta fu, într-adevăr, sacră. Comisarul politic făcu, acum, întrebarea, la cel ecleziastic şi consistorial, de poate să se ridice, acum, chiar şi lespedea de pe mormânt. Acesta însă răspunse că nu, până ce nu se va face ceremonialul bisericesc.

*

Se cheamă, deci, întregul sobor mănăstiresc. Arhimandriţii, ieromonahii şi diaconii se îmbrăcară toţi în ornate preţioase şi vechi veșminte, date încă de însuşi Ştefan cel Mare acestei mănăstiri şi, luând toţi în mâini făclii, iar diaconii, cu cădelniţe, înconjurară mormântul lui Ştefan cel Mare şi, săvârşind serviciul religios, opt români puternici scoboară în adâncime, unde era mormântul şi, deşi cu greutate, deodată ridică lespedea de pe mormânt.

*

Nu se văzură, zice martorul contemporan, acuma, ochi fără lacrimi şi chiar şi pe cei de alt neam, care se aflau de faţă, îi văd cu adevărat urniţi şi cutremurați în cea mai adâncă adâncime a inimii lor. Măreaţa şi lunga nedumerire o întrerupse abia „veșnica pomenire”, intonată, acum, de întregul sobor călugăresc, în acompanierea tuturor clopotelor mănăstirii, care efectua o comună lăcrimare şi plângere, în tot cuprinsul cuvântului.

*

Spre a se vedea, zice, mai departe, martorul ocular, cuprins de un aer sacru şi reverenţios, în apropierea rămăşiţelor lui Ştefan cel Mare, nu mai trebui alt motiv decât a se fi uitat la bieţii nostrii ţărani, cum ei, la descoperirea mormântului, ca de un instict sacru mânaţi, toţi cu lacrimi, în genunchi picară, punându-şi mâinile la piept, ca la rugăciune. Feţele lor erau schimbate, ca la o vedenie sfântă, şi tăcerea cea generală, în biserică, urmă, acum, şi care se mai înălţa prin acompanierea duiosului sunet al clopotelor mă­năstireşti, era într-adevăr o scenă de acele măreţe şi sfinte, care numai în fantezia cea mai mănoasă se poate închipui.

*

În mormânt, zice procesul verbal oficial, se vedea numai partea cea mai mare a capului şi aceasta întoarsă, cu partea de către grumaz, spre apus, şi, sub mantaua domnească, încă unele oase, cu un oareşcare sicriu şi 13 şine late de fier. Mirarea fu foarte mare. Prepusul cum că mormântul lui Ştefan cel Mare fu cercat, relicvele sale atinse şi preţioasele de pe dânsele luate, se exprimă îndată de toţi membrii comisiei şi se hotărî să se caute în arhiva mănăstirii, de nu se află, undeva, vreo însemnare despre asta. Se găsi, între hârtiile vechi, o scrisoare a mitropolitului Iacob (Putneanul – n. n.), din anul 7262 (1757), către egumenul de atunci al mănăstirei Putna, din care scrisoare se cunoaşte, cam cu încredinţare, că prepusul este întemeiat.

*

Scrisoarea aceasta este următoarea: „Cuvioase Egumene a Putnei, kyr Benedict. Pentru că dumnealui, Ispravnicul de Suceava, a venit la mănăstire şi a desgropat mortul acela, unde a fost prepusul şi n-a găsit alta nimica, afară de acele ce ne arată molifta sa, Dionisie, în răvaşul său: bine a făcut de a venit şi n-avem nici o părere de rău, de vreme ce a ieşit mănăstirea de prepusul ce era, şi moliftei sale Dionisie răspuns pe carte nu i-am mai făcut, însă spune moliftei sale din gură că am înţeles toate câte mi-a scris şi toate pietricelele cele ce s-au aflat şi inelele, şi sârmelele, şi boldurile, şi altele cele ce s-au aflat, toate să le pecetlueşti la un loc. Şi să pui pe Rafail, argintarul, ca să ia măsura de pe coroana ce este la Maica Precista, cea făcetoare de minuni, şi de pe coroana mântuitorului Christos, ce este tot întru aceeaşi icoană, pe o hârtie, cât îi coroana de mare şi fără flori, numai mărimea lor, şi atât pietricelele şi inelele, cât şi măsurile coroanelor cu om de credinţă să ne trimeteţi. Însă să cauţi, împreună cu părinţii soborului, că este o pungă cu mărgăritare, pecetluita cu pecetea noastră, şi să o deschideţi şi să luaţi dintr-însa 500 fire de mărgăritare, care să fie tot de un fel şi deopotrivă, şi mai sunt 2 sau 300 fire de mărgăritare cu nechiotul, ce au căzut de pe aer, şi să ne trimiteţi mărgăritarul, totodată atât cele 500 fire, cât şi cele cu nechiotul, dimpreună cu lucrurile ce s-au aflat pe mort, că am socotit să facem coroana Maicii Preceste şi domnului Christos, altă făptură şi iscusinţă şi mai frumoasă, şi o împodobim cu pietrele cele şi cu mărgăritare”.

*

Această scrisoare se trecu în procesul verbal şi mormântul se acoperi. Ancheta a pus următoarele întrebări: ce să se facă, provizoriu, cu mormintele descoperite ale prinţilor si prinţeselor şi cum să se lase mormântul lui Ştefan cel Mare, până la o altă hotărâre?

*

Se decise ca mormintele să se lase aşa cum sunt, numai rămăşiţele scoase din ele să se pună în sicrie noi, fără însă a se acoperi cu ţărână. Mormântul lui Ştefan cel Mare să se acopere cu un văl mare de doliu şi, deasupra, să se pună 4 candeliere de argint, cu făclii mari şi o sfântă cruce, în mijloc pe o evangelie. Timpul solemnităţii s-a fixat pentru luna Mai 1857, care însă n-a avut loc, guvenrnul fiind de altă ideie.

*

Obiectele toate n-au fost scoase de mitropolitul Iacob, căci scrisoarea misterioasă aminteşte numai „de pietre scumpe, inele” şi nici deloc de coroană, sabie etc. (nici un Voievod nu se înmormânta cu coroană și sabie, care rămâneau moștenire urmașilor – n. n.). Aceste lucruri au fost, desigur, prădate de Vasile Vodă Lupul şi de ginenerele său Timuș (nici vornă, pentru că vitejii, indiferent de neam, socoteau ca însemnând cel mai mare sacrilegiu prădarea mormântului altui viteaz – n. n.), când Vasile Lupul a stricat mănăstirea Putna, căutând după bani (cazacii lui Timuș au ars acoperișul, ca să-și procure plumb – n. n.).

*

(Tribuna, Anul VIII, Nr. 127, sâmbătă 6/19 iulie 1904)


Biserici bucovinene, în perioada interbelică

Biserica din Arbore

Biserica din Arbore

*

Există, în patrimouniul Academiei Române, şi câteva fotografii cu biserici din Bucovina, unele celebre, precum cele ale mănăstirilor din Suceviţa (2), Dragomirna, Putna sau Voroneţ (6 fotografii), altele ignorate de noi, deşi sunt de o tulburătoare frumuseţe, precum vechea biserică de lemn din Botoşana, îmbrâncită de modernitatea ecleziastică la statutul de parastas, în loc să capete statutul onorant de biserică-muzeu, cum s-ar şi cuveni.

*

Vechea biserică de lemn din Botoşana

Vechea biserică de lemn din Botoşana

Portalul mănăstirii Dragomirna

Portalul mănăstirii Dragomirna

Biserica lui Ştefan cel Mare din Pătrăuţi

Biserica lui Ştefan cel Mare din Pătrăuţi

Biserica mănăstirii Putna

Biserica mănăstirii Putna

Biserica mănăstirii Suceviţa

Biserica mănăstirii Suceviţa

Mănăstirea Suceviţa

Mănăstirea Suceviţa

Biserica Voroneţ

Biserica Voroneţ

Voronet 3

Voronet 4

Voronet 2

Voronet 5

Voronet 6

*


Pagina 89 din 129« Prima...102030...8788899091...100110120...Ultima »