ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 85

Tăutuleştii Bucovinei şi conceptul de „neam”

Ioan Tăutul, "diplomatul" lui Ştefan cel Mare

Ioan Tăutul, „diplomatul” lui Ştefan cel Mare

*

O rugăminte, venită din partea unui stareţ (cred că din nordul Bucovinei), Ştefan, care se trage din neamul Teutul (Tăutul) din Vilauce şi Ivancăuţi, referitoare la ce ştiu despre străbunii domniei sale, îmi oferă şansa de a lua în discuţie (înainte de a vorbi despre străbunii materni, Iuraşcu, ai lui Mihai Eminescu) despre ceea ce înseamnă neam. Şi asta pentru că Tăutuleştii, boieri mari ai istoriei moldoveneşti, îşi au baştina, adică rădăcina neamului lor, în Bucovina, la Vijniţa. Moşii au avut Tăutuleştii (aşa se numea şi partea lor de sat din Vilauce) în multe, multe sate din Moldova, aşa că nu trebuie să surprindă pe nimeni dacă, vorbind despre un personaj dintr-o anume localitate, îl vom redescoperi cu proprietăţi şi în alte localităţi. Practic, despre toţi Tăutenii (un alt toponim bucovinean de ei impus) nu se poate vorbi decât ca despre un sigur neam, cu o singură baştină şi cu numeroase ocine.

*

Nu intenţionez să fac un arbore genealogic aici (nu am timp), ci doar să probez cum trebuie citită istoria fiecărui neam din Bucovina şi despre conexiunile obligatorii în descifrarea acestei necontenite spulberări sub vremi, folosindu-mă de informaţiile care se găsesc în cele două volume ale „Poveştii aşezărilor bucovinene”, sinteză de istorie obştească zonală unică în România, deşi conţine, voit, şi intenţionalităţi ale dicţionarului lui Em. Grigorovitza, dar şi ale dicţionarelor lui Lahovari.

*

Satul de baştină al neamului Tăutul (Teutul) este Vijniţa, sat atestat, de o cronică rusească, în 1158, dar generaţiile de Tăutuleşti, cu moşii individuale în mai multe sate, se pot afla nu doar în istoricul unui sat, ci în compexitatea de întâmplări dintr-o anumită perioadă de timp. Conform lui Ion Neculce, care confundă vremurile, atribuind primul tratat de graniţă cu Polonia lui Ştefan cel Mare, Ion Tăutul (originea cuvântului este maghiară şi înseamnă Slovacul) beneficia, datorită abilităţilor sale de diplomat, de o dublă împroprietărire cu moşii, din din Partea Regelui Polon Vladislav, dar şi din Partea lui Ştefan Vodă, fratele lui Ilie Vodă şi fiul lui Alexandru cel Bun.

 *

În 13 decembrie 1433, când „Când au aşedzat pace Ştefan-vodă cel Bun cu leşii, fiind Ion Tăutul logofăt mare,  l-au trimis sol la leşi. Şi au dăruit craiul leşescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijniţa, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuţii, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leşescu Tăutului logofătului. Şi au pus hotar apa Cirimuşului, întru o duminică dimineaţa” (Neculce).

*

Ion Tăutul mare logofăt („pe unde a hotărât şi tocmit Tăutul mare logofăt, în zilele lui Ştefan Vodă cel Bătrân”[1] – 3 martie 1507[2]), care a avut doi feciori, pe Toader (stăpân în Grămeşti) şi pe Zaharia Tăutul, tatăl lui Mihai Tăutul logofăt.

*

În 23 octombrie 1598, este menţionat Tăutul vistiernic, proprietar în Călineşti pe Ceremuş, moştenirea fiind revendicată, în 19 septembrie 1724, de Ion (Iuon) Tăutul, drept moştenire „de pe moşul Tăuteştilor şi rămânând acea moşie a unui Andriaş, nepot Tăutului, a vândut-o lui Pârvu, fost şetrar, fără ştirea rudelor”, care rude, conform dreptului valah, aveau dcreptul de primă cumpărătură, numai că „oamenii au fugit din acel sat neavând dreptate”.

*

În 13 mai 1607, este menţionat Zaharia Tăutul, drept soţ al Anesiei, fiica lui Văsian, nepoata Crăstinei, care vindea o parte din Bahrineşti lui Orăş hatman. El se judeca, în 20 martie 1623, pentru o parte din Româneşti pe Horaeţ.

*

În 1 iunie 1613, este menţionat, ca diac domnesc la Suceava, Drăgan Tăutul.

*

În 2 aprilie 1623, menţionat Mihai Tăutul logofăt, fiul lui Zaharia Tăutul, proprietar în Milie, Vijniţa, Voloca, Grămeşti, Rudeşti, Vijniţa, Milie, Câmpulung Rusesc, Vascăuţi pe Ceremuş, Voloca pe Ceremuş, Ceartoria, Pleşniţa pe Brusniţa, Slobodca, Ivancăuţi şi Boianciuc, socrul vornicului Bucium (12 ianuarie 1644), al lui Ion Cucoranul (25 februarie 1663) şi al marelui vornic Toader Paladi (menţionat la împărţirea Ispasului, în 20 februarie 1772), Tăutul moştenind şi „parte cât i să va veni din satul Ivancăuţi, care aceste părţi îi sunt lui di pi giupăneasa Anghelina” (fata lui Onciul Vrânceanul).

*

În 14 noiembrie 1624, este menţionat ca martor Gavril Tăutul, tatăl Tofanei, strămoaşa răzeşilor Sandu Volcinschi, Alexandru Vasilco şi Gheorghe Răpta (Repta) din Budineţ, conform unei mărturii din 20 noiembrie 1766.

*

În 21 septembrie 1625, este menţionat Ionaşco Tăutul, la o mărturie a Iujineţului. Acest Ionaşco (Iuon sau Ioniţă), fiul lui Zaharie Tăutul, se judeca, în 30 ianuarie 1638, cu Tăutul fost mare logofăt, deci cu Mihai Tăutul, pentru Poiana Tisovarovna (viitorul sat Răstoace), din Ispas, pentru o parte din Ispas şi pentru câţiva iobagi (cu numele înşiruite).

*

Pentru Zaharia Tăutul, Theodor Balan dă şi o spită a neamului[3]:

*

Zaharia Tăutul, pe la 1600, însurat cu fiica lui Văsian, nepoata Crăstinei, avut avut 3 copii, pe Mihai Tăutul (pârcălab de Hotin, logofăt), Ionaşco Tăutul şi Avrămia, căsătorită cu popa Diiacul.

*

Mihai Tăutu logofăt a avut, aşa cum am găsit şi eu, şase copii, pe Grigorie Tăutul, Neculai Tăutul – ambii cu case în Vilaucea (1637), şi trei fete, Tudosia, Antimia şi Nastasia, măritate după vornicul Bucium, marele vornic Toader Paladi şi Ion Cucoranul) şi Toader, stăpân în Grămeşti. Balan nu menţionează continuatori ai acestei ramuri. Marele tezaurizator de memorie, Theodor Balan, îl omite pe un alt copil, Pătraşco, menţionat în testamentul Raiftei Tăutul-Cucoranul, din 14 noiembrie 1691, ca martor, drept „Pătraşco Tăutul, unchiul meu”[4], pe care îl găsim menţionat, ca probă că toţi Tăutenii  descind dintr-o baştină (inclusiv falimie) comună, şi în mărturia din 20 iunie 1678, şi ca scriitor al zapisului.

*

În 16 august 1699, este menţionat Toader Tăutul, fiul lui Mihai Tăutul, pe care, în 11 iulie 1720, îl vor moşteni, în Vilauce, familiile Gheorghiţă şi Alexandru Onciul, Ilie Ţântă, Sandul Ciurar, Ion Peletiuc şi Cracalia, adică „nepoţii şi strănepoţii lui Toader Tăutul”[5]. „Strămoşul lor, Toader Tăutul, care a făcut trei feciori şi trei fete, iar la moartea sa a împărţit acel sat în şase părţi”, le-a garantat stăpânirea în pace a moştenirii, până la moartea „bătrânului Vasile Tăutul”, când fiul său, Sandul Tăutul, intra în conflict cu vărul său, Gheorghiţă Onciul, iar ulterior (25 iunie 1725, pentru părţi din Răstoace), şi cu cumnaţii săi, Toader Samson căpitan şi Gligoraş, fiul lui Crăciun vameş,   .

*

Avrămia Tăutul, căsătorită cu popa Diiacul, este mama lui Lupu Popescul, care a avut două fete: Raifta, măritată cu Miron Cucoranul (în 14 noiembrie 1691, bolnavă fiind, împărţea partea de Ispas şi de Milie, cu iobagii nominalizaţi, între soţul ei şi nepoata Aniţa Grohovschi), şi Antimia, măritată cu polonezul Andrei Grohovschi. Din soţii Grohovschi se trag Aniţa, nevasta lui Gheorghe Goian şi mama lui Toader Goian, şi Ludovic Grohovschi. Cum s-ar zice, polonezii îşi cam luau înapoi o bună parte din ce dăruiseră, în 1433, lui Ioan Tăutul.

*

În 1650, este menţionat, ca martor testamentar al lui Ştefan Murguleţ, fiul lui Toader Tăutul, Constantin Tăutul, din Lehăceni, cel care, în 26 iulie 1720, avea să se plângă că şase iobagi nu-i plătesc dijma, şi care, tot pe atunci, avea să se judece, pentru partea de jos a satului Lehăceni, cu descendenţi ai neamului Murguleţ. Procesul avea să-l câştige Constantin Tăutul, în 5 mai 1754.

*

În 12 octombrie 1654, sunt menţionaţi martorii Ieremie Tăutul de Vilaucea şi Foca Tăutul de aici.

*

Un alt Ieremie Tăutul din Vilauce este menţionat, drept „om bun bătrân megieş”, în anaforaua despre satul Iurcăuţi, din 25 mai 1728, dar şi drept cumnat cu Sandul Nalivaico, Mihai căpitan şi Toader Păunel, într-o plângere din 17 august 1743.

*

În 30 mai 1705, este menţionat, ca martor la o danie, Andoni Tăutul.

*

În 11 mai 1706, este menţionat, ca martor întâmplător la o împărţire de moşii, inclusiv în Vilauce, Gheorghi Tăutul. Acest „Gheorghie Tăutu vornicul”[6] este soţul Ilianei, fata lui Alexandru Ilschi şi al soţiei sale Ana (născută Curt).

*

În 24 iunie 1710 este menţionat Vasilie Tăutul, căruia i se mai spunea şi Pătrăşcan, şi soţia sa, Safta (fata lui Isac Mironescu din Carapciu), drept proprietari peste o treime din Tureatca. Acest „Vasilie Tăutul din Vilaucea” (avea casă şi în Ispas[7]), avea să se plângă de încălcare acestei proprietăţi, în 22 septembrie 1754, împotriva marelui ban Lupu Balş. Vasilie, după cum aflăm dintr-o plângere, din 10 noiembrie 1754, era „ficiorul lui Istrati Tăutului din Vilavcea”. Fraţii lui Vasilie (14 decembrie 1757 şi 2 februarie 1724), erau Ioan sau Ioniţă (Ionaşco) Tăutul, Andrieş, Toader şi Gheorghe Tăutul, iar surorile, Maria (măritată cu Sandul Volcinschi) şi cea măritată cu Gligoraş Potlog[8]. Fiii lui Vasilie Tăutul Pătrăşcan au fost Ioniţă Tăutul (tatăl lui Constantin Tăutul), Velicico Tăutul şi Toader Tăutul, toţi din Ispas[9].

*

În 12 noiembrie 1711, este menţionat Ion Tăutul, care, în 19 septembrie 1724, se plângea divanului domnesc pentru jumătate de moşie Călineşti pe Ceremuş, căci „rămăind acea moşie, a unui Andriaş, nepot Tăutului, a vândut-o”, fără a ţine cont de dreptul „neamului celui mai apropiat”, unui oarecare Pârvu şetrar. Ion Tăutul a avut 6 copii: Gavril, Iuon, Dan, Mariana, Tofana şi Ileana, care aveau să moştenească părţile lui de moşii din Răstoace şi Panca[10]. Strănepoţii acestui Ion Tăutu erau, conform unui zapis din 28 aprilie 1783, Iuon Tăutul, Antohi Popovici, Vasile Marco şi rudele sale, şi Vasile Ghine.

*

În 25 iunie 1725, se hotărnicea „a patra parte (din Ispas) cu vecini, din vatra satului, din câmp şi vad de moară, venind partea de sus lui Vasilie şi lui Iuon Tăutul şi fraţilor lor”. Ion Tăutul şi soţia sa Casandra (fata lui Ilie şi a Zoiţei Cazacenco) aveau doi copii, pe Ştefan Tăutul şi pe Maria, care se va mărita cu Petre Giurgiuvan[11].

*

În 16 august 1723, la vânzarea Lehăcenilor, printre martori se numără şi Lupul Tăutul, şi Miron Tăutul din Lehăceni. Tot din Lehăceni, sunt menţionaţi, într-o hotarnică a Boianului, din 9 iunie 1726, acelaşi Miron Tăitul şi Constantin Tăutul.

*

În hotarnica Vijniţei, din 12 martie 1731, este menţionat Constantin Tăutul, pe care îl regăsim şi la Lehăceni, dar şi Sandul Tăutul, din Ispas.

*

În 16 iunie 1738, „Constantin Tăutul, fiul lui Ioniţă Tăutul, nepotul lui Pătrăşcan Tăutul” şi fraţii lui obţineau uric pentru „a patra parte de sat Ispas… care parte părintele lor, Ioniţă Tăutul, a primit-o danie de la unchiul său, Velicico Tăutul, arătând şi un zapis de mărturie de la Toader Tăutul, fratele părintelui lor, şi de la alţi oameni buni, cari mărturisesc precum au avut de la moşul lor un zapis de danie, care s-a pierdut în războaiele cu Leşii”.

*

Recensământul lui Rumeanţev[12], din 1772-1773, înregistrează la Vilauce, moşie răzeşească (6 ruptaşi şi 14 şleahtici), pe ruptaşii Toader Tăutul şi Tomiţă Tăutul, iar la Ivancăuţi[13], moşie răzeşească (2 mazili şi 9 ruptaşi), şi pe mazilul Grigori Tăutul. Acest Grigoraş Tăutul, mazil de Vilauce este menţionat şi într-o mărturie din 9 octombrie 1788.

*

În 14 aprilie 1783, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, Ionaşco Tăutul declara că stăpâneşte un sfert din satul Ispas, pe care îl moştenea de la Zaharia Tăutul, partea ce avea să fie împărţită între Antohi Popovici, Iuon Tăutul, Vasile Ghine, Ienachi Istrătuţă şi Dochiţa Cotomăniţa; un alt sfert de sat aparţinea lui Iordachi Darie, care o moştenea pe ruda sa Aniţa, fiica Ghergheloaiei; al treilea sfert de sat aparţinea lui Iordachi Tomuzei, care moştenea partea care fusese a lui Pătrăşcan Tăutul.

*

În 15 februarie 1785, sunt menţionaţi, cu vânzări de proprietăţi în Ispas, Grigori Tăutul, fiul lui Ursachi Tăutul de Lehăceni, şi Ileana Mălăiasa, fata lui Sandul Tăutul.

*

În 10 martie 1788, este menţionat un alt Ioan Tăutul, fiul lui Dumitru şi nepotul lui ŞtefanTăutul, care îi dăruia surorii sale, Maranda, partea sa din Rudeşti (Gropana, în Negosina).

*

În 1790, Alexandro Jăian din Chisălău, feciorul Saftii Jăeniţii, den fată Dochiţei Buţuroei, ce au ieşit den Vasăle Popovici, care se trage din Ionaşco Tăutul, vindea lui Ionaşco Vasilco, nepotul lui Ionaşco Tăutul, din a patra parte din satul Ispas, din vatra satului, 18 stânjeni împărăteşti.

*

În 8 februarie 1813, Eftimia Onciul înzestra pe fiica ei, Catrina, căsătorită cu Toader Stângaci, cu părţile ei din Vilauce, moştenite de la tatăl ei, „Gheorghi Tăuta”, iar în 25 aprilie 1831, Vasile Tăutul lăsa prin testament, copiilor lui, Sămeon, Neculai, Maria, jupâneasa lui Dumitru Cocea, Iftimia, jupâneasa lui Costachi Frunză, şi Ilica. Moşia din Vilauce a lui Vasile Tăutu provenea din părţi moştenite de la tatăl lui, Tanasă Tăutul, şi din cumpărătură sau danie de la Manole Băţu, Alexandru Dunuţă, Năstăsăe, fata Onciului şi de la Velăca Luca din Tăutuleşti, moştenire de la Istrati Tăutul.

*

În 29 noiembrie 1813, Gheorghe şi Mihalache Vlad vindeau lui Ioan Tăutul o moşioară din Vilauce, zestre de la soacra lui Gheorghe Vlad, Gafiţa Bărbăroe, fata răposatului Tanasi Tăutul, dar şi parte de schimbătură cu Ioan Tăutul.

*

Popa Ion Lucescul din Văscăuţi începe să cumpere moşii în Vilauce încă din 1 noiembrie 1822, când achiziţionează moşioara lui Ion Răpta şi a jupânesei lui, Maria, fata lui Ion Tăutul.

*

În 6 martie 1823, unor tranzacţii funciare, sunt menţionate numele răzeşilor din Vilaucea, Irina şi Todiraş Tăutul.

*

În 29 aprilie 1823 este menţionat Ion Tăutul, fiul răposatului Toma Tăutul ot Vilauce.

*

Fără îndoială, se mai pot găsi şi alte informaţii despre Tăutuleştii de mai târziu (în primul rând, în condicile parohiale ale bisericilor din satele lor (după 1800, populaţia bucovineană se cam stabileşte pe anumite ocine, care capătă valoare şi de baştină – ceea ce înseamnă, de fapt, o ultimă „stâlpire”), se pot găsi şi în cartea mea (nu le-am căutat chiar pe toate), dar se pot găsi şi actul înnobilării lor, drept „Teutul”, şi blazonul familiei. Numai că datoria asta revine descendenţilor Tăutenilor, şi nicidecum mie.

*

Ion Drăguşanul

*



[1] BALAN, Documente, I, p. 73

[2] BALAN, Documente, I, p. 2

[3] BALAN, Documente, III, p. 90

[4] BALAN, Documente, III, p. 82

[5] BALAN, Documente, IV, p. 3

[6] BALAN, Documente, III, p. 89

[7] BALAN, Documente, IV, p. 35

[8] BALAN, Documente, IV, p. 22

[9] BALAN, Documente, IV, p. 149

[10] BALAN, Documente, IV, p. 151

[11] BALAN, Documente, IV, p. 152

[12] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 452

[13] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 412


Arhivele Eminovici, în Bucovina

*

Mihai Eminescu, în 1873

Mihai Eminescu, în 1873

*

Materialul documentar despre Eminovicienii Bucovinei (fiecare imagine poate fi mărită, printr-un simplu click pe ea), mi-a fost cerut de Centrul Cultural „Bucovina” şi, indirect, de Consiliul Judeţean Suceava, drept suport logistic pentru manifestările comemorative din 7-15 iunie 2014.

*

Prin urmare, pentru fotocopieri ale paginilor din registrele de stare civilă, aflate în patrimoniul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Suceava, am apelat la serviciile de artist fotograf profesionist ale şefului meu direct, poetul Victor T. Rusu, directorul CCPTP Suceava, care, de altfel, a făcut o treabă exemplară, aşa cum procedează în tot ceea ce îi face, cu adevărat, plăcere.

*

Vom porni, deci, într-o călătorie imaginară, prin Bucovina, pe urmele străbunilor lui Eminescu, pornind de la actul pe care, în seara zilei de 5 septembrie 1922, la lumina unei biete lumânări, l-a cercetat maestrul lui Lucian Blaga, poetul, filosoful şi eminescologul Vasile Gherasim, cel care se face răspunzător şi pentru busturile lui Mihai Eminescu, amplasate la Cernăuţi şi la Putna.

Vasile Gherasim

Vasile Gherasim

*

Vasile Gherasim, îndrumat de părintele Furtună, descifrase doar conscripţia parohiei din Călineştii lui Cuparencu, din anul 1816, „sloveneşte”, mai întâi, numele lui Vasile Iminovici (eu aş crede că scrie, de fapt, „Ieminovici”), apoi descoperă, „dedesubtul acestui nume”, înregistrările: „Ioana ca soţie, iar mai în vale, copiii: George, Maria, Ileana, Ioan. Drept ocupaţie, era notat „ţăran”. Spre stânga de la această înregistrare de nume, la rubrica numărul casei, era nr. 27. Ca fulgerul îmi trecu prin minte: Iată cheia!” (Bătălia bucovineană pentru Eminescu, Suceava, 2010, p. 14).

*

Şi totuşi, numărul 27 nu înseamnă „cheia”, pentru că, de-a lungul anilor, mai sunt trecute, la acelaşi număr şi simultan cu familia Eminovici, şi alte familii. Să însemne asta că numărul casei aparţinea, de fapt, socrilor bunicului lui Eminescu şi că, în cele din urmă, o vom putea identifica şi pe bunica Ioana ca aparţinând unei anumite familii din Călineşti? Răspunsul îl poate da numai viitorul, dacă va fi cântărit cu răbdare şi pe îndelete. Dar iată pagina cu conscripţia din 1816:

*

Conscripţia din anul 1816

Conscripţia din anul 1816

*

Primul copil al familiei Vasile şi Ioana Eminovici a fost Elena, care avea să se căsătorească, la timpul cuvenit, cu Dumitru Sandriuc, din Şerbăuţi, dar, în perioada sarcinii, conform unui obicei bucovinean al rodniciei, cei doi soţi au botezat o fată, Anna (fata lui Pintilei Kopalo; mai avea o fină, din 1804, Nastasia, în ambele file Vasile Ieminovici figurând şi ca dascăl), la puţină vreme după aceea, în 23 februarie, născându-se şi Elena. Redau, în ordine cronologică, ambele detalii de registru (paginile întregi, doar în expoziţia din iunie):

*

Pagina în care Vasile Eminovici apare ca naş, în a doua rubrică

Pagina în care Vasile Eminovici apare ca naş, în a doua rubrică

*

Paginile care consemnează naşterea Elenei Eminovici (rândul 3, a doua coloană)

Paginile care consemnează naşterea Elenei Eminovici (rândul 3, a doua coloană)

George Eminovici,  primul dintre cei trei feciori ai familiei Eminovici, din Călineştii lui Cuparencu (au mai existat şi patru fete), s-a născut în 10 februarie 1812.

Raluca Iuraşcu-Eminovici

Raluca Iuraşcu-Eminovici

George Eminovici

George Eminovici

*

 

Numele feciorului lui Vasile Ieminovici poate fi citit „Gheorghe”, aşa cum s-a şi încetăţenit. Feciorul acesta avea să înveţe şcoală, la Suceava, sub îndrumarea dascălului armean Ioniţă Botezat (de regulă, numele acesta se da evreilor creştinaţi, dar Ioniţă era, în mod sigur, armean) şi să-şi asume viitorul aşa cum şi-l dorea el, dar fără ca, mai târziu, să priceapă că şi fiul lui, Mihai, avea dreptul la aceeaşi asumare de destin.

*

În condica parohială din Călineşti, părintele Furtună, care căutase material documentar pentru Vasile Gherasim, dar fără ca Gherasim să mai ajungă la Călineşti, scrisese, deasupra numelui lui Vasile Ieminovici, cu creion chimic, „Eminovici”, cu acelaşi creion subliniind şi numele pruncuţului:

*

Paginile care consemnează naşterea tatălui lui Mihai Eminescu

Paginile care consemnează naşterea tatălui lui Mihai Eminescu

*

Detaliu din condică, privind naşterea lui George Eminovici

Detaliu din condică, privind naşterea lui George Eminovici

*

Al doilea fecior, Ioan, s-a născut în 14 martie 1816 (iarăşi, părintele Furtună scrie, deasupra numelui, cu creion chimic, „Eminovici”) şi avea să rămână în Călineşti, şi după ce s-a căsătorit cu Maria lui Ştefan Mareci, tot din Şerbăuţi:

*

Filele care consemnează naşterea lui Ioan Eminovici

Filele care consemnează naşterea lui Ioan Eminovici

*

Detaliu din condică

Detaliu din condică

*

Ştefan, cel care avea să-l însoţească pe George Eminovici în fuga în Moldova şi ai cărui urmaşi îi mai poartă numele, şi astăzi, la Sălăgeni (bunicul lor, Iordache Eminovici, a fost Erou în al doilea măcel planetar), s-a născut în 24 ianuarie 1821:

*

Filele care consemnează naşterea lui Ştefan Eminovici

Filele care consemnează naşterea lui Ştefan Eminovici

*

Detaliu din condică

Detaliu din condică

*

Vasile Eminovici, bunicul lui Mihai Eminescu, avea să moară în 20 februarie 1844. De data asta, scrisul este mai limpede (penultima poziţie, jos), mai uşor de descifrat:

*

Filele care consemnează moarte bunicului lui Eminescu

Filele care consemnează moarte bunicului lui Eminescu

*

În paginile deja reproduse, zac, încolonate, zeci şi zeci de nume, pe care nimeni nu le mai ştie, nu le mai pomeneşte. Doar Vasile Ieminovici a avut norocul unei reale veşnice pomeniri, datorită eternităţii nepotului său de geniu, Mihai Eminescu.

*

Ceea ce puteţi vedea, aici, înseamnă doar o părticică din documentarul „Străbunii bucovineni ai lui Mihai Eminescu”. O parte, cu care mă simţeam dator, deşi strădania mea, din ultimele luni de zile, a fost închinată străbunilor materni ai lui Mihai Eminescu. Căutându-i, inclusiv în recensământul din 1771-1773, făcut din ordinul generalului rus Rumeanţev, am dat peste străbunul meu de atunci, călăraş de Coţmani, la Revcăuţi şi care se numea… ca şi mine. Dar, despre el, cu altă ocazie.

*

Autograf Eminescu pe o carte


Răzeşia, o cultură rurală ignorată

RMR nr 1*

Întâmplarea face să dau peste două numere târzii ale „Revistei Mazililor şi Răzeşilor”, întemeiată de Dionisie Bejan (18.08.1837, Stăuceni – 21.09.1922, Cernăuţi, care a scris şi „Istoria mazililor şi răzeşilor din Bucovina”), în 1910, şi publicată, ritmic, până în 1914, dar reluată, în 1940, de Dragoş Vitencu.

*

De moştenirea aceasta culturală ignorată a ruralităţii moldave m-am ocupat, pe îndelete, în monografia folclorică a Bucovinei şi în volumul III al „Poveştii aşezărilor bucovinene”, iar numerele târzii ale „Revistei Mazililor şi Răzeşilor” nu aduc noutăţi de cercetare, ci doar de gomoşenie tipic bucovineană. De pildă, un material despre datinile răzeşeşti, publicat cu mare pompă, reia, fragmentar, informaţii dintr-un studiu mult mai vechi. Scrie în revista lui Vitencu:

*RMR nr 2

„Răzeşul se îmbracă în surduc, poartă pantaloni de materie cumpărată, se încalţă în ciobote sau papuci (ghete) în formă mai delicată. La grumaz poartă o basma de matasă şi de coloare deschisă, iară pe cap, pălării frumoase, cumpărate din târg. Iarna, poartă cojoc şi manta, dar niciodată suman.

*

Cuşmele răzeşilor sunt mici şi ascuţite, ei sunt cu toţii tunşi, raşi şi cu musteţe răsucite; ici-colea, poartă şi barbă, pieptănată cu multă grijă.

*

Răzeşiţele, cărora le zic cucoane, se îmbracă în caţa­veici de materie întunecată şi blănite cu piei de vulpe, de miel sau căptuşite cu bumbac; rochiile li-s de felurite materii şi colori; în cap au tulpane, testemele, basmale, mai totdeauna de coloare neagră.

*

Datinile rezeşilor sunt, încă, deosebite de ale celorlalţi oameni (se arată datinile răzeşilor la nunţi, la botezuri, la sărbători, apoi la jocuri şi
petreceri).

*

Răzeşii sunt mai toţi oameni veseli, glumeţi, ageri la minte şi la orice întreprindere”[1].

Revista coperta finala*

Textul iniţial, publicat, în 1894, de Dionisie Bejan în „Deşteptarea” sună astfel: „Răzeşul se îmbracă în surduc şi poartă pantaloni de materie cumpărată, se încalţă în ciubote sau papuci în formă mai delicată. La grumaz poartă o basma de matasă şi de culoare deschisă, iară pe cap pălării frumoase, cumpărate din târg. Iarna, poartă cojoc şi manta, dară niciodată suman ţărănesc. Cuşmele răzeşilor sunt mici şi ascuţite; ei sunt cu toţii tunşi, raşi şi cu musteţe răsucite; ici-colea, poartă şi barbă, pieptănată cu mare grijă.

*

Răzeşiţele, cărora li se zic cucoane, se îmbracă în caţaveici de materie întunecată şi blănite cu piei de vulpe, de miel sau căptuşite cu bumbac; rochiile li-s de felurite materii şi colori; în cap au tulpane, testemele, basmale mai totdeauna de culoare neagră.

*

În casa răzeşului, se află măcar un pat, care-i frumuşel şi bine aşternut; prin cuie, de nu se află dulap de straie, stau acăţate veşmintele de sărbătoare, acoperite cu o pânză albă…

*

Nunţile, la răzeşi, se încep Sâmbăta, seara, cu jocul nunţii, pe când la ţărani se încep vineri, cu cusutul unei cununi de brebenoc pentru mireasă. Mireasa răzeşă are, la cununie, în cap, numai o floare de târg ori un văl cu o cununiţă de mirtă, pe când la ţărani mireasa vine cu cununa cea cusută de vineri şi cu multe alte găteli în cap. La ţărani, amândoi tinerii vin, marţi, după cununie, la rugăciunea deslegării, iar la răzeşi vine, la o săptămână, numai mireasa singură. Răzeşii se căsătoresc numai între olaltă, şi niciodată nu se amestecă cu ţărani.

*

La paşti, răzeşii fac ouă împistrite cu tot felul de colori, numindu-le „muncite”, pe când poporul de rând face numai ouă roşe sau roş-alb-galbene. Pasca, la răzeşi, este făcută cu brânză, cu ouă şi cu stafide, şi ei o duc la sfinţit într-o basma mare, pe când ţăranii duc la sfinţit numai un cozonac mai mare, numit pască, apoi mai multe bucăţi de carne friptă, slănină, unt, brânză proaspătă, usturoi şi altele, toate într-o covăţică sau doniţă nouă, cumpărată anume pentru treaba asta. Răzeşul duce la biserică jertfă numai colaci rotunzi, iară ţăranii duc pânicele de secară. Răzeşii se aşează, în biserică, la locul cel de frunte şi mai înainte…

*

Răzeşul Raţiu, din Fundu Moldovei (Colecţia Vasile Ursache)

Răzeşul Raţiu, din Fundu Moldovei (Colecţia Vasile Ursache)

*

Jocurile şi petrecerile răzeşilor se fac deosebi de ale ţăranilor; ţăranii joacă lângă cârşme, răzeşii în casa unuia dintre ei.

*

Răzeşii lucră numai la răzeşi şi niciodată la ţărani. Ei se duc, unul la altul, la clacă, la prăşit, la arat, la cărat, şi ţăranii încă merg la lucru la ei”[2].

*

Dimitrie Dan

Dimitrie Dan

Anonimizarea răzeşilor şi deposedarea lor de cultura distinctă, în favoarea descendenţilor foştilor iobagi, „vecini” aduşi în principal din ţinuturi slave ale ţărilor megieşe, avea să înceapă, odată cu pierderea „drepturilor lor”, adică din anul 1848, atunci când a fost abrogată legea de recrutare, care „scutea boierimea şi stăpânii de pământuri întinse de recrutare”[1] (până atunci, „beneficiile legii de recrutare austriece nu se aplicau asupra răzeşilor, ci numai asupra ţăranului”), iar „mazilii fură înrolaţi în categoria ţăranului”, cu o discriminare, totuşi, împotriva răzeşului, din moment ce „legea absolută de recrutare scuteşte cu totul pe fiul unui ţăran, dacă numără  (ţăranul) 60 de ani şi posedă 3 fălci de pământ, de datoria serviciului în armată, numai fiul de răzeş este eschis (exclus – n.n.) de la această binefacere ca un afurisit şi blestemat”.

*

Problema egalitarismului păgubos al răzeşimii bucovinene cu ţărănimea, fostă iobagă, a fost luată în discuţie, doar în 1864 şi doar din perspectiva nedreptei înrolări a răzeşilor, de deputatul Covaciu, în „şedinţa a 9-a, sesiunea III, a dietei bucovinene din 31 Martie 1864, pag. 120, şi, apoi, în şedinţa a 18-a, pag. 279 şi 283” (cu stenogramele scrise în limba germană), când „Comitetul s-a consultat serios şi îndelungat asupra acestei întrebări şi s-a încredinţat că, în această privinţă, este necesar un ajutor grabnic, căci comitetul s-a încredinţat, din cercetările făcute mai înainte, că răzeşii şi proprietarii de părţi de moşii sunt puşi, într-adevăr, în urma tuturor străinilor şi veneticilor: căci, pe când Ruteanul, emigrant din Galiţia, şi Germanul, descălecat prin tot locul, reclamă pentru unicul său fiu apărare în contra legii şi o află, într-adevăr, pe când Lipovanul, emigrat din Rusia, bazat pe un privilegiu străin, se retrage de la darea de recruţi, în tot anul, pe când Israelitul, care întrece în agerimea minţii toate naţionalităţile, înţelege a se feri, cu măiestrie, ca un marinar iscusit, de „Scylla şi Charibdis” a oceanului nostru de paragrafe, şi dovedeşte că satisfacerea legii, în toată privinţa, şi totuşi n-a dat nimic, singur Românul, băştinaşul, cu jertfă a ospitalităţii sale, trebuie să poarte toate sarcinile”.

*

 

[1] DAN, DIMITRIE, Documente şi acte privitoare la istoria răzeşilor şi mazililor din Bucovina (ca şi citatele care urmează), în „Din scrierile lui Dimitrie Dan”, Cernăuţi, 1902, pp. 62-67



[1] OLARU, DRAGOŞ; REI, EMANOIL, Ropcea, un sat din Bucovina, p. 35

[2] DEŞTEPTAREA, nr. 8/1894, p. 60, 61

[1] Revista mazililor şi răzeşilor, Anul IV, nr. 2, Cernăuţi, februarie 1944, p. 77


Din patrimoniul iconografic bucovinean

*

Iosif al II-lea, în legendările aratului

Iosif al II-lea, în legendările aratului

*

O firească nostalgie bucovineană faţă de vremurile austriece, care urmau veacurilor de pustiire moldavă, sub copitele cailor tuturor imperiilor lumii, a condus, adesea, la sublimarea „drăguţului de împărat”, fie că era el, împăratul, Ioseph al II-lea sau Franz Joseph. În mod normal, şi iconografia ţinea pasul cu această afecţiune aproape mistică, aşa că Austria se metamorfoza într-o surprinzătoare identitate pentru toate populaţiile din Bucovina, inclusiv pentru români, care erau nespus de mândri că fac parte dintr-o mare putere europeană şi că, tocmai de asta, nu-i mai calcă nimeni în picioare.

*

O metaforă imaginativă pentru Austria

O metaforă imaginativă pentru Austria

*

Şi totuşi, mărturiile iconografice vechi, deşi plac tuturora, nu înseamnă memorie bucovineană, decât în măsura în care ne umplu alţii buzunarele cu tezaurul mărturiilor despre străbunii noştri. Tocmai de asta, Bucovina, în vechea iconografie austriacă, este privită cu o duioasă compasiune şi cu o aţâţată curiozitate faţă de exotismul ei oriental. Oricum ar fi, mărturii există şi ne aparţin tuturor. Tocmai de asta le tot adun şi vi le pun la dispoziţie fără mofturi de autorlâc, precum fac atâţia, care se visează ba Knapp, ba Jasckhe, şi revarsă lăbărţoase semnături apropitar-intelectualiste peste ceea ce nu le aparţine.

*

Nu am să comentez imaginile care urmează (salvate cu numele localităţii pe care o înveşnicesc, nume precedat de „Bucovineni”, deci de referinţa beneficiarilor nepăsători de memorie), ci le voi pune în pagină, în ordinea aleatorie, pe care a stabilit-o computerul:

*

Bucovineni  Hutulca

*

Bucovineni

*

Bucovineni  1910

*

Bucovineni Femeie torcand

*

Bucovineni fotografie grup

*

Bucovineni Hutanca

*

Bucovineni ilustrata

*

Bucovineni Porturi bucovinene

*

Bucovineni Porturi populare

*

Bucovineni  Cernauti 11

*

Bucovineni  Cernauti 12

*

Bucovineni  Cernauti 13

*

Bucovineni  Cernauti 14

*

Bucovineni  Cernauti 15

*

Bucovineni  Cernauti alt drum

*

Bucovineni Cernauti 1

*

Bucovineni Cernauti 2

*

Bucovineni Cernauti 4

*

Bucovineni Cernauti 5

*

Bucovineni Cernauti 6

*

Bucovineni Cernauti 7

*

Bucovineni Cernauti 8

*

Bucovineni Cernauti 9

*

Bucovineni Cernauti 10

*

Bucovineni Cernauti 11

*

Bucovineni Cernauti 17

*

Bucovineni Cernauti drum

*

Bucovineni Cernauti hotel Bristol

*

Bucovineni Cernauti Sinagoga

*

Bucovineni  Mestecanis 3

*

Bucovineni Mestecanis tunel 2

*

Bucovineni Campulung Templul

*

Bucovineni Carapciu

*

Bucovineni Carapciu 1

*

Bucovineni Carlibaba

*

Bucovineni Cotmani

*

Bucovineni Cotmani liceul

*

Bucovineni Hatna

*

Bucovineni Hliboca

*

Bucovineni Hliboca 1

*

Bucovineni Iacobeni

*

Bucovineni Itcani

*

Bucovineni Itcani 1

*

Bucovineni Karlsberg

*

Bucovineni Lapusna

*

Bucovineni NouaSulita

*

Bucovineni Paltinoasa

*

Bucovineni Podul

*

Bucovineni Pojorata 2

*

Bucovineni Pojorata gara

*

Bucovineni Prisaca Dornei

*

Bucovineni Putila

*

Bucovineni Putna

*

Bucovineni Radauti

*

Bucovineni Radauti 1

*

Bucovineni Radauti 2

*

Bucovineni Radauti Hipodrom

*

Bucovineni Radauti Primaria

*

Bucovineni Sadagura

0

Bucovineni sat

*

Bucovineni Solca

*

Bucovineni Stanesti

*

Bucovineni Stanesti 1

*

Bucovineni Storojinet

*

Bucovineni Storojinet 2

*

Bucovineni Storojinet 3

*

Bucovineni Storojinet 4

*

Bucovineni Storojinet 5

*

Bucovineni Storojinet 6

*

Bucovineni Straja

*

Bucovineni Vatra Dornei

*

Bucovineni Vijnicioara

*

Bucovineni tarani

*

Bucovineni Razboi

*

Această ultimă imagine, din vremea războiului, înseamnă un recurs categoric la idilismul bucovinean tradiţional, de care, fără să o prea conştientizăm, avem atâta nevoie. Cine ştie, poate că în moştenirea noastră genetică, deci în subconştient, străbunii încă mai respiră împăcaţi dinspre acele vremuri, în care chiar exista un viitor.


Plopeni, condici şi sigilii

Sigiliu rosu Plopeni 2

*

Condica parohială a bisericii din Plopeni, scrisă într-un amestec obositor de buchii chirilice şi de litere latine, impresionează prin sigilii, prin ştampile şi prin „încheierile” olografe, pe care le făcea, anual, taica părinte (faceţi click pe fiecare imagine şi le veţi vedea în desfăşurări mai mari).

*

Cum am fost co-părtaş la scrierea unei monografii a comunei (pardon, oraşul!) Salcea, în care împroprietăriţii din Plopeni figurează, familie cu familie, în totalitatea lor, condica parohială din anii 1860 nu mă prea interesa şi nu aş fi făcut nici o fotografie, dacă nu ar fi fost ornamentele iconografice.

*

Ştampilele parohiei şi a satului Plopeni

Ştampilele parohiei şi a satului Plopeni

*

Impresionante sunt şi „încheierile” olografe, prin care se finalizau condicile parohiale, toate cuprinzând, de-a valma, naşteri, căsătorii şi înmormântări.

*

Autograf Plopeni 2

*

Autograf Plopeni

*

Pagina de condică parohială desfăşoară nume şi întâmplări de istorie măruntă, cum numea Iorga istoria celor mulţi, şi merită reprodusă doar pentru a satisface curiozităţi.

*

Plopeni pagina casatorii

*

Pagina aceasta de căsătorii, de pildă (o puteţi mări, făcând click pe ea), precum şi următoarele, vehiculează nume precum: Dumitru şi Margareta PALAGHEAN, Nicu PALAGEANUL, Ioniţă şi Maria PAIU, Costache PAIU, Vasile MIHALACHE, Nastasia şi Costache a lui Nichita RUSSU, Costachi şi Safta PRICOP, Niculai IVAN, Costache SAVA, Anastasia şi Vasile sin (fiul) Pavel RUSU, Elena şi George sin Pavel RUSU, Nicolai IVAN, Vasile CIUBOTARU, Iancu TILIUŢĂ, Nastasia şi Costache JERCĂLĂU, Nastasia şi George BÂRZU, Elisaveta şi Costache PALAGHIA, Alecu MANCIU, Elena şi Alecu al lui Ion PALAGEAN, Costachi TILIUŢĂ, Casandra şi Manoli PALAGIAN, Costachi SAVEN, Panaite MUNTEANU, Safta şi George ZAHARIA, Elena şi Nichita PĂDURARUL, Saveta şi Alecu ASLAM, Costachi SAVIN, Ştefan SAVIN, Iordachi PRICOP, Ştefan ŢÂNŢARI, Nicolai GÂZĂ etc.

*

Sigiliu Plopeni

*

Apoi vine, iarăşi, parafa bisericească, admirabil lucrată, iar în finalul condicii, minunăţia aceea de parafă roşie, care insinuează un sens pentru existenţa umană.

*

Sigiliu rosu Plopeni

*

Erau, pe vremea aceea, păduri întinse, mărturisite de călătorii străini, pe văile şi pe dealurile Plopenilor şi Merenilor, dar le-au spulberat vremurile, iar când se prăbuşeşte un pom, ştiţi dumneavoastră ce se întâmplă cu omul. Pune capul, pentru anonimă hodină, sub ştampile şi peceţi ale vremelniciei. Sfârşit.


Pagina 85 din 87« Prima...102030...8384858687