ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 80

Prima cronică plastică a lui Ep. Bucewsky

Babesiu Vincentiu

*

Născut în 1821, în Hodoniu (Banat), Vincentiu Babesiu (se citeşte Vincenţ Babeş), jurist cu studii universitare la Paris, secretar al Curţii Supreme de Justiţie din Viena, din 1848, deputat în Dieta din Pesta, din 1861, apoi, după desfiinţarea Dietei maghiare, judecător la Tribunalul de Apel, apoi iarăşi deputat în Dieta din Pesta, din 1865, până în 1869, dar mai presus de toate, tatăl savantului Victor Babeş, este şi autorul primei cronici plastice despre opera pictorului bucovinean Epaminoda Bucewsky.

*

Fragmente din această cutremurătoare mărturie, preluate de presa bucovineană, mi-au fost de folos, atunci când am lucrat cartea „Pictori şi sculptori din Bucovina”, dar articolul original abia astăzi mi s-a ivit în faţa ochilor, odată cu fotografia (xilogravura) unui tablou definitiv pierdut, „Ia-n ascultă!” din opera aproape integral pierdută a marelui pictor român Bucewsky (folosesc numele cu care îşi semna lucrările), din vina autorităţilor române din Bucovina, inclusiv cele ecleziastice.

*

Bucewsky Epaminonda

*

 Despre arte şi un artist român în străinătate

*

Ah, dar cine mai cugetă, astăzi, la noi, despre arte şi artişti, când o sută de nevoi, publice şi private, ne apasă la pământ?!

*

Da, da, amară ne este viaţa şi amarul ni-l fac alţii, cei ce ne ocrotesc soarta şi pretind a fi chemaţi pentru a ne ferici. Totuşi, arta, unde ea se dezvoltă în spirit şi în viaţa practică, faţă de nevoi pururi s-a dovedit usturătoare şi chiar vindecătoare.

*

Asta este firea omului. Ceea ce-i place, ce-l îndulceşte şi încântă, îl nutreşte spiritualiceşte, îl ridică şi edifică, îl face fericit – chiar în suferinţele cele mai grele, sub mâna călăului!…

*

Şi ce oare este ceea ce în arte ne place, ne încântă?

Este frumosul.

Dar ce este frumosul?

*

Este armonia şi simetria în aranjament, culori, tonuri. Este ceea ce convine dispoziţiunilor noastre simţuale şi intelectuale, convenind ne excită dulce spiritul, ne satisface gustul, ne nutreşte forţele vieţii.

*

Frumosul este ca şi moralul, ca şi bunul şi sublimul; este frate de cruce cu aceştia; prin urmare, postulat al vieţii omeneşti, pentru perfecţiunea omului, nobleţea lui, fericirea lui.

*

Este aproape un an, de când, preumblându-mă pe străzile Vienei, într-o fereastră încărcată cu obiecte de lux şi arte, un tablou mare şi frumos, în ulei, reprezentând, în mod admirabil, o scenă din viaţa idilică a poporului român, ca printr-un farmec îndată îmi cuceri atenţia. „Cum vine – mă întrebai – această romantică şi castă scenă, în profana Viena?!”. Româncuţa de pe pânză mi se părea disperată de frivolii ochi străini.

*

Într-un unghi al tabloului, descifrai, anevoie, numele artistului: E. Bucewsky. De bună seamă, un polon. Neamţul comerciant taxa tabloul la 300 florini bani buni (florini vienezi – n.n.). Căci – zicea el – este de un maestru genial, mândria şcolii de arte a Academiei vieneze, lucrat după natură.

*

Fireşte, astfel de preţuri pentru opere de artă pot da numai străinii, care au parale şi cunosc valoarea artei…

*

Seara, în aceeaşi zi, petreceam în societatea mai multor amici şi revenii la mândrul tablou al genialului pictor.

*

„Apoi este român neaoş bietul; român din Bucovina; a absolvit liceul şi teologia şi, cu un stipendiu de la Consistoriu, a făcut cursurile Academiei de Bele-Arte de-aici, obţinând primul premiu pentru cele mai bune studii generale („fur die besten Gesammtstudien”); pe baza acestui strălucit succes, a făcut şcoala specială de pictură, lângă celebrul Feuerbuch şi, de cinci ani, îşi are atelierul său, propriu, aici (VI, Corneliusgasse 1) şi produce mulţime de opere admirabile, care, însă, toate se strecură în străinătate! Consistoriul din Cernăuţi i-a dat titlul de pictor al său, dar nu şi pâine. Pentru aceasta, este angajat la străini, care îl exploatează material şi spiritual. Astfel, esenţa vieţii sale este a străinilor. Slav nu e, că de-ar fi, slavii s-ar şti îngriji de soarta lui. Nu pricepe cuvântul slav, iar numele Bucewsky (Bucescu) i-a rămas de la buni-străbuni, care se trag din Galiţia, încă mai înainte de a fi devenit Bucovina ţară nemţească”.

*

Săraca lume! Cine nu cunoaşte soarta adevăraţilor artişti – la români, şi anume la cei de sub Austro-Ungaria!

*

Popoarele fără conştiinţă vie şi fără dispoziţiune de sine nu pot să aibă loc, în sânul lor, pentru geniile lor. Acesta e blestemul servitutei seculare!…

*

Am văzut, de repetate ori, atelierul domnului Epaminonda Bucewsky, am admirat sute de opere originale, unele în schiţe, altele pe deplin executate; am aflat că, dintre cele complete, mai toate le-au ocupat speculanţii samsari pentru Anglia, Belgia, Olanda şi chiar America. Bucewsky face şi portrete, şi icoane bisericeşti admirabile, a zugrăvit şi câteva biserici în Bucovina; dar pe mine m-au încântat, mai vârtos, subiectele istorice şi naţionale: o schiţă asupra poeziei „Deşteaptă-te Române”, ce se află în posesia amicului meu V. Gregoroviţă; „Păstorul întristat”, după balada populară; „Colinda”, reprezentând, după viaţă, băieţii colindători; „Doina”, femeia română, venind de la puţ cu urciorul pe cap; apoi „Ia-n ascultă!”, întâlnirea, la fântână, a Lelei cu Leliţa, a junelui ţăran, cuprins de primul foc al amorului, şi cu obiectul dorului său.

*

Bucewsky Ia n asculta

*

Aceste două din urmă tablouri se află în Viena, în posesiunea opticianului Muller, şi acesta nu s-ar despărţi de ele cu nici un preţ.

*

„Ia-n ascultă!”, aşa şi-a botezat pictorul tabloul prin care ne pune înaintea ochilor o scenă atât de vie şi de naturală, încât, văzând frumuseţea, sfiala şi confuzia castei fecioare plăpânde de la ţară, parcă auzim pe flăcău cum i se vaietă că i se usucă inima, de dorul ei!…

*

Acest tablou, după o fotografie mândră, mi-am propus a-l face prezent, de Anul Nou, lectorilor „Familiei”. Am încredinţat tăierea lui în lemn unuia dintre cei mai renumiţi xilografi vienezi, i-am promis preţul pe deplin, numai să fie bun lucrul. Publicul va judeca.

*

Dintre icoanele sacre, o „Maica Domnului”, care ornează capela de pe mormântul neuitatului nostru amic, proprietar mare, Popovici din Stoieşti, este admirabilă.

Curând, sper că voi putea prezenta şi portretul pictorului academic E. Bucewsky.

 *

V. B.

(Familia, Anul XVI, 1880, nr. 1, pp. 4-6)

*

Bucescu portret 1880_016_8-1


Debutul poetului… Ciprian Porumbescu!

Familia, revista în care a debutat ca poet şi Ciprian Porumbescu

Familia, revista în care a debutat ca poet şi Ciprian Porumbescu

*

Cu vreo câţiva ani în urmă, folosindu-mă de partiturile cântecelor lui Ciprian Porumbescu şi de pagini din jurnal, însumasem vreo 37 de poezii, pe care le-am publicat, în ediţie bilingvă, drept operă poetică a lui Ciprian Porumbescu. Nici eu nu ştiam, pe atunci, că Porumbescu îşi încercase şansa şi ca poet, scriind texte premeditate drept poezie, precum „La vioara mea”, poem publicat, în 1875, de „Familia”, drept debut literar al tânărului bucovinean. Reproducând, în fotocopie şi în transcripţie modernă, pagina debutului poeticesc al muzicianului de la Stupca, ştiu că am nimerit pe urmele unui „Ciprian Porumbescu, necunoscut” – ca să parafrazez o celebră făcătură editorială a zilelor noastre – urme pe care am de gând să păşesc până la capăt. Căci, vorba lui Ciprian, trebuie să punem, din când în când, un pahar cu vin şi pentru el. Cu vin, nu cu trascăuri culturnice contrafăcute.

*

*

La vioara mea

 *

Când a sorţii crudă lovire

Inima-mi sfâşie fără cruţat

Şi al meu suflet, plin de zdrobire,

Făr’ de speranţei e închinat,

*

Ah, atunci tu, voce zeiască,

Unica limbă a lăuntrului meu,

Tu, iubită, scumpă vioară,

Vii de mă mângâi cu sunetul tău.

*

Ţie suferinţele mele,

Ţie durerile-mi mărturisesc

Şi-n surâsul corzilor tale

Aflu balsamul ce-l caut, ce-l doresc,

*

Iar când, după-o ceaţă de jale,

Se-nseninează în inima mea,

Cui să-i spun, atunci, că-s ferice?

Ah, numai ţie, consoţia mea!

*

Tu-n dureri îmi eşti mângâiere,

Tu-n ferice cu mine petreci;

Fii cu mine şi după moarte,

Fii dar cu mine până în veci!

 *

C. GOLEMBIOVSCHI

(Familia, Anul XI, 1875, nr. 14 din 6/18 aprilie, p. 158)

*

Debutul literar al lui Ciprian Golembiovschi-Porumbescu

Debutul literar al lui Ciprian Golembiovschi-Porumbescu


George Coşbuc: Voichița lui Ștefan

Cosbuc

*

Doamna lângă Ştefan vine

Blândă-n vorbe şi-n purtat:

„Doamne, iar eşti supărat!”

„Sunt, Voichiţa, pentru tine!”.

Zăpăcită Doamna sta

Şi-nflorită de ruşine:

„Ce-am făcut, Măria-Ta?”.

*

„Tu?…Nimic!” Şi Vodă strânge

Mâna Doamnei, gânditor,

„Şerpii-şi au culcuşul lor…

Ah, Voichiţo, cum aş plânge!

Rău ca Radu nimeni nu-i!

Uite-n pumni aşa aş frânge

Gât de câine ca al lui!”.

*

Doamna i-a pătruns cuvântul,

Până-n suflet i-a pătruns.

El tăcea, ea n-a răspuns.

Noapte e şi bate vântul,

Şi prin noapte, cu vreo doi

Tari să baţi cu ei pământul,

Pleacă Ştefan la război.

* *

Dintr-acelaşi ceas Voichiţa

Nu s-a mai oprit din plâns,

Brâu pe trup ea n-a mai strâns

Nu şi-a mai gătit cosița.

În genunchi, c-un dor păgân

Ea sărută iconiţa

Maicii-Domnului, din sân.

 *

Unu-i soţ, iar altu-i tată,

Pentru care se ruga?

Zile-ntregi ea se lupta

De fiori cutremurată;

Când avea pe soţ în gând

Ea se pomenea deodată

Pe părinte blestemând.

 *

Ah, de-ar fi un zid de-aramă

Între dânşii, până-n nori!

Şi prin plâns, adeseori,

Îi părea că ei o cheamă

Să-i împace! Ea, dar cum?

*

Pe ea cine-o bagă-n seamă?

Prutul să-l opreşti din drum!

Şi-ntr-o zi, sătui de sânge,

Iată-i, moldovenii vin.

Sufletul, de milă plin,

Al Voichiţei cum se frânge!

Pentru soţul ei dorit

Râde veselă, şi plânge

Pentru-un tată biruit.

 *

Ea cu paşi grăbiţi porneşte

Să-şi cuprindă soţu-n prag;

Ochii-i stinşi s-aprind de drag.

Ştefan însă ocoleşte

Ochii Doamnei, e pripit,

Iar Voichiţa nu-ndrăzneşte

Nici să-i zică „Bun sosit!”.

 *

„Tu mă ştii, Voichiţo, bine!

Neamul vostru-i neam de hoţi

Şi-i voi duşmăni pe toţi

Cum te duşmănesc pe tine!

Am să-i curm pe-ai tăi de veci,

Nu mai poţi trăi cu mine:

Tu ai mamă, poţi să pleci!”.

*

Doamna-ngălbenind scoboară

Ochii umezi în pământ,

Făr-a zice vreun cuvânt

Iese-apoi. I-a spus s-o doară,

Şi-a durut-o ce i-a spus –

Un altar ce se doboară

Când vin trăsnete de sus!

 *

Şi rămas acum Viteazul

Singur în iatac, şi-a pus

Capu-n mâini, pe gânduri dus.

El şi-a potolit necazul,

Dar pe Doamnă o iubea!

Şi-ngropând în coif obrazul

Ştefan Vodă-acum plângea!

 *

George COȘBUC

(Vatra, Anul I, 1894, nr. 5, p. 152)


Slavici, Caragiale, Coșbuc: Vorba de acasă

Primul număr al revistei VATRA

Primul număr al revistei VATRA

*

Cândva, aduși la disperare de criza de identitate a poporului român (de națiune nu se va putea vorbi vreodată), Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale și George Coșbuc au acceptat să lucreze o revistă literară românească, scriind, împreună, și un manifest dureros, astăzi mai actual decât oricând. ”Vatra” corifeilor afrdeleni a apărut mai puțin de doi ani de zile, dar e memorabilă (în curând, vă veți dumiri de ce), așa că lor, celor care au scris-o, mă închin cu evlavie.

*

O ilustrație din VATRA: Alsaciana

O ilustrație din VATRA: Alsaciana

*

Am ajuns, în sfârşit, şi noi, scriitoril români, să avem publicul nostru.

*

Mai înainte, nu tocmai de mult, când aproape numai scriitoril străini aveau public în ţara noastră, alergam cu liste de prenumeraţiune, ne căciuleam pe la toţi editorii şi ne simţeam îndatoraţi pe toată viaţa, dacă vreun mecenat ne lua sub ocrotirea sa şi punea la cale publicarea operelor noastre, fie în carte deosebită, fie în vreuna din revistele literare, susţinute cu multe jertfe şi cu multă cerşetorie.

*

Acum, de câţiva ani, editorii de toate categoriile, simţind că operele literare sunt marfă căutată, au început să zâmbească mai prieteneşte, când vreun scriitor le intră în prăvălie.

*

Duminicile şi zilele de sărbători, toate zidurile sunt pline de afişe şi se revarsă asupra ţării un întreg potop de fel de fel de reviste şi aşa numite ”ediţiuni de duminică”, cele mai multe ilustrate, toate pe cât de variate, pe atât de interesante.

*

Căci setea de lectură a publicului, deprins a citi româneşte, se întâlneşte cu setea de câştig a câtorva ”antreprenori” literari. Tocmai de aceea, însă, nu se face, de obicei, literatură; ci neguţătorie de vorbe, şi-o adevărată spaimă ne cuprinde, adeseori, când răsfoim aceste publicaţiuni, făcute, cele mai multe, în pripă şi fără nici un control serios.

*

Nu o dată, reamintindu-ne trecutul, o adâncă înduioşare ne cuprinde, când ne dăm seamă cât de mult ne-am depărtat noi de părinţii noştri, cum ne-am lepădat de obiceiurile lor, dintre care multe erau atât de bune şi de frumoase. S-a rupt oarecum firul vieţii noastre naţionale şi noi nu mal suntem parcă urmaşii părinţilor noştri, nu continuatorii lucrării lor. Şi, lepădându-ne de obiceiurile vechi, n-am luat altele, ci am rămas o societate, în mare parte, dezbrăcată de obiceiuri bine stabilite, adică demoralizată.

*

O ilustrație din VATRA: Toreadorul

O ilustrație din VATRA: Toreadorul

*

Nu trebiue, oare, să ne înspăimântăm, când vedem că demoralizarea aceasta se propagă în cercuri din ce în ce mai largi şi ajunge până la românimea cea adevărată, care tot mal păstrează firea ei din bătrâni?

*

Dacă astfel vom merge înainte, va trebui să ne diferenţiem, în viaţa noastră culturală, până într-atât, că nici părinţii noştri, nici fraţii noştri din alte ţări n-ar mai putea să ne recunoască.

Trebue să ne întoarcem, pe cât întoarcerea mai e cu putinţă, la vatra strămoşească, la obârşia culturală a noastră.

*

Aşa cum, în dezvoltarea limbii noastre, numai prin întoarcerea la graiul viu al poporului am putut să ajungem la stabilitate şi la unitate, şi în dezvoltarea noastră culturală vom ajunge la statornicie şi la unitate numai dacă vom tine, în toate lucrările noastre, seamă de gustul poporului, de felul lui de a vedea şi de a simţi, de firea lui, care e pretutindeni aceeaşi.

*

Acesta e gândul din care am pornit, când am luat, între noi, înţelegere să-i dăm domnului Sfetea mână de ajutor pentru publicarea acestei foi ilustrate.

*

Nu ne punem alături cu somităţile noastre literare; nu voim să îndrumăm pe literaţii nostril, prin critică severă, spre o mai mănoasă lucrare; nu ne avântăm spre cercul restrâns al celor aleşi; nu ţinem nici să facem noi, singuri, nici să dirigem ”Vatra”: ne-am legat numai ca, pentru alte foi, să nu mai dăm contribuţiuni literare, şi primim răspunderea pentru cele ce se vor publica în coloanele acestei fol, din care am voi să facem un organ literar pentru toţi românii, un mijloc pentru propagarea aceluiaşi gust şi aceluiaşi fel de a simţi şi de a gândi în toate părţile poporului românesc.

*

Ne adresăm, deci, cu încredere frăţească la aceia dintre scriitoril noştri care împărtăşesc vederile noastre şi îi rugăm să se unească cu noi, pentru ca, lucrând împreună, să le putem da românilor o lectură nu numai variată şi intesesantă, ci, totodată, şi românească.

*

Se zice, fără îndoială, că arta nu are naţionalitate. Operele de valoare universală sunt, însă, un fel de sinteză a dezvoltăril culturale naţionale, şi credem că n-am ajuns încă noi, românii, la un stadiu de dezvoltare culturală, în care scriitoril noştri pot să aibă pretenţia de a scrie pentru toate timpurile şi pentru toate popoarele. Ne vom mulţumi, deci, dacă vom putea să scriem pentru contemporanii noştri români.

*

Nu ţinem, ce-i drept, ca în ”Vatra” să se publice numai scrieri originale; ţinem, însă, ca traducerile ce se vor publica să fie făcute cu îngrijire şi alese potrivit şi ele cu gustul poporului românesc.

Aceasta ni-e vorba de acasă.

*

Omul, însă, când pleacă la drum, ştie numai unde vrea să ajungă şi ce vrea să facă el, însă nu poate să ştie şi unde, în adevăr, va ajunge şi ce, poate chiar fără de voia lui, va face. Nu putem, dar, nici noi să ştim dacă lucrurile vor ieşi aşa cum noi le-am plănuit.

*

O ilustrație din VATRA: Seara

O ilustrație din VATRA: Seara

*

Foaia aceasta nu e făcută pentru noi, ci pentru obştea cititorilor ei; nu, dar, pe placul nostru, ci potrivit cu gustul ei are să fie făcută. Ne vom da, deci, silinţa să cunoaştem gustul cititorilor noştri şi vom ţine seamă de el, dându-le, pe cât se poate, şi pe cât se concordă şi cu vederile noastre, lectura pe care ei înșişi doresc s-o aibă.

*

Astfel, ne vom aduna cu toţii, public şi scrietori, împrejurul ”Vetrei” şi vom face un lucru potrivit cu propriul nostru fel de a fi.

*

I. Slavici, I. L. Caragiale, G. Coşbuc


Alături de Eminescu, la emoțiile debutului

Revista debutului lui Eminescu

Revista debutului lui Eminescu

*

Fără îndoială că despre Eminescu știți totul, noi, românii, fiind prin excelență un neam de eminescologi. Drept consecință, și debutul lui, săvârșit (în sens biblic) de Iosif Vulcan vă stă la degetul mic al erudiției carpatine, așa că mie nu-mi rămâne decât să vă arăt paginile acelea vechi, la care și eu am avut acces pentru prima dată în viață, datorită Bibliotecii Universitare ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca (tot ce are legătură cu numele lui Lucian Blaga ține de excelență!). Aveți doar de făcut click pe fiecare imagine pentru a o vedea în mărime normală și pentru a trăi, alături de Eminescu, mult mai intens decât am făcut-o eu, emoțiile debutului.

*

Poezia de debut al lui Eminescu

Poezia de debut al lui Eminescu

*

După debut, tânărul gimnazist cernăuțean, cu cel puțin trei generații de buni și străbuni în Bucovina, primea, de la Iosif Vulcan, la ”Poșta redacției”, asigurări că toate poemele lui vor fi publicate în ”Familia”, dar și o atenționare despre o corespondență privată a lui Vulcan, pe care i-o adresase.

*

FAMILIA 1866 nota Eminescu

Eminescu posta red 2

*

Între timp, a debutat, la ”Familia”, și profesorul gimnazial din Suceava Vasile Bumbac, unul dintre interminabilele lui poeme ocupând trei pagini de gazetă, timp în care, la Cernăuți, adolescentul Mihai Eminescu (Eminovici, dar nu contestase ”botezul” săvârșit de Iosif Vulcan) își caligrafia, de zor, alte și alte poeme, pentru a le trimite, la Pesta, ”foii enciclopedice și beletristice cu ilustrațiuni”.

*

”Familia” debutului lui Vasile Bumbac

”Familia” debutului lui Vasile Bumbac

FAMILIA 10-3 Bumbac

FAMILIA 10-4 Bumbac

FAMILIA 10-6 Bumbac

*

În sfârșit, apăru și al doilea poem eminescian, și încă în paginile 2 și 3 ale ediției, T. V. Stefanelli povestind ulterior că Eminescu i-ar fi arătat acel număr de revistă, în Parcul Central din Cernăuți, iar revista bilunară ”Familia” își asigura, astfel, nemurirea.

*

 

”Familia” celui de-al doilea poem eminescian

”Familia” celui de-al doilea poem eminescian

FAMILIA nr 14-2

FAMILIA nr 14-3

*

Uneori, și nemurirea îți poate înlesni o călătorie în timp. Ceea ce și fac, de o bună bucată din vremelnica-mi viață.


Pagina 80 din 94« Prima...102030...7879808182...90...Ultima »