ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 76

„Primarul comunei din Vatra Dornei, Vasile Deac”

O poveste bucovineană din gazetele de odinioară

O poveste bucovineană din gazetele de odinioară

*

Cu mare bucurie punem noi, acum, în fruntea „Deşteptării”, portretul sau icoana unui vrednic şi cinstit bărbat din rândurile fraţilor noştri plugari români. Bărbatul acesta este primarul comunei din Vatra Dornei, Vasile Deac. Şi oare de ce punem noi portretul acestui frate al nostru în fruntea „Deşteptării”? Îl punem pentru că ni-s dragi faptele ce el le-a făcut în viaţa sa de până acum şi deoarece ni-s dragi faptele lui, de aceea ni-i drag şi ni-i scump şi el singur.

*

Vasile Deac, ctitor dornean

Vasile Deac, ctitor dornean

*

Vasile, fiul lui Pentelei Deac, s-a născut, în 10 aprilie 1824, în comuna Vatra Dornei, care, pe atunci, era numai un sat, şi anii copilăriei şi i-a petrecut mai mult prin munţi, doinind din trişcă. Pe când era flăcăuan, îi plăcea să meargă între bătrânii satului şi să asculte sfaturile lor. La sfaturile acelea, bătrânii nu o dată au avut prilej să vadă că Vasile, deşi era tânăr, totuşi avea minte coaptă şi voinţă tare şi hotărâtă. De aceea, bătrânii, când erau chemaţi să se ducă cu vreo deputăţie la mandatarii de pe atunci sau la alţi domni mai mari, nu mai mergeau singuri, ci totdeauna îl luau cu dânşii şi pe tânărul Vasile Deac. Şi Vasile Deac nu era îngâmfat, la prilejuri de acelea, şi el sta, totdeauna, cel de pe urmă, în rândurile deputaţilor şi trăgea numai bine cu urechea la ce vorbesc deputaţii cei mai bătrâni cu domnii. Şi dacă un domn cerea ceva ce poate era de stricăciune pentru satul Vatra Dornei şi bătrânii tăceau, atunci tânărul Vasile păşea dârz înainte şi spunea că lucrul acela nu se poate face sau nu se poate urni în felul cum îl cerea domnul.

*

Deşteptarea, detaliu

Deşteptarea, detaliu

*

Mare virtute îi şi aceea când omul nu se sfiieşte şi nu-şi pierde capul înaintea domnilor, ci stă morţiş şi dârz pentru adevăr şi dreptate. Ferice de primarii, ferice de deputaţii aceia din comitetele săteşti care apără, înaintea orişicui, dreptatea satului lor. Dar câţi primari, câţi deputaţi de aceştia avem noi, românii bucovineni, prin satele noastre? Avem, cu bună seamă, tare puţini! Cei mai mulţi primari şi cei mai mulţi deputaţi zic, mai totdeauna, la toate cele tot „amin”, şi zic „amin” pentru că primarii se tem să nu-şi piardă băţul şi pecetea, iar deputaţii pentru că ar vrea să capete băţul şi pecetea.

*

Să ştie, însă, toţi primarii noştri că nu cu linguşiri, nu cu închinăciuni şi cu amin-uri se pot ţine băţul şi pecetea în mână, ci numai cu bărbăţia şi cu dârzenia aceea care apără dreptatea şi binele obştesc ale satului aşa cum leul îşi apără puii săi.

*

Leu a fost şi este Vasile Deac pentru apărarea binelui comunei sale şi a neamului său, şi de aceea el îi fruntaşul tuturor primarilor români din ţara noastră.

*

Pe când Vasile Deac era încă tânăr, a trebuit să-şi facă rândul, cu săptămâna, la mandatar, hrănindu-i întâi gobăile, apoi fiind la dânsul priveghetor asupra tuturor rânduiţilor celorlalţi. În acea vreme, a gustat şi el băutura cea drăcească a rachiului, dar, cunoscând bine că-i drăcească, de atunci şi până astăzi, nu s-a mai spurcat nici cu rachiul, nici cu ţigara sau cu luleaua şi, aşa, s-a ferit de două rele tare mari, care strică mintea, averea şi sănătatea omului.

*

După pilda aceasta frumoasă ar trebui să se ia toţi primarii noştri.

*

Cu timpul, mandatarii s-au căsuit şi a venit legea împărătească care spune că toate comunele au să se cârmu­iască singure, alegendu-şi la cârmă câte un comitet comunal, câte un pri­mar şi câte doi adjuncţi. Vasile Deac a fost ales, aşişi, la întâia alegere în comitetul comunal din Vatra Dornei şi toţi dornenii doreau ca numai el se fie primar. Credeţi, însă, că Deac s-a îngâmfat şi a căutat, cu fel de fel de chipuri, ca să-şi câştige cinstea de primar? Nu, Deac n-a voit se fie pri­mar, ci s-a rugat ca să se aleagă primar un om mai bătrân, iar el, multă vreme, a rămas numai sfetnic în comitetul sătesc.

*

Vasile Deac

Vasile Deac

*

În anul 1875, Vatra Dornei nu mai era, acum, sat, ci târg, şi nou alesul comitet comunal de acolo era în mare încurcală, fiindcă nu avea nici un om potrivit de primar, iar de Vasile Deac ştiau toţi cum că nu vrea să fie primar. În ziua alegerii primarului, căpitanul (prefectul – n.n.) vine la Vatra Dornei, cheamă pe nou alesul comitet şi începe a-i spune că ar fi bine să se aleagă primar un om care ştie carte, pentru că Vatra Dornei îi, acuma, târg şi un om fără carte n-ar putea cârmui o comună ca aceasta. Toţi cărturarii din noul comi­tet comunal au spus, la vorba căpi­tanului „amin”, numai Vasile Deac a zis, fără sfială, „nu”, deşi el a fost şi este om fără carte. Întrebându-l, apoi, căpitanul pe Deac cine socoate că ar fi mai bun de primar, Deac a răspuns: Eu socot că eu aş fi mai bun! Şi ştiţi ce s-a întâmplat după răspunsul acesta? Toţi cărturarii din comitet au strigat: „Da, dacă Deac primeşte se fie primar, apoi el îi cel mai bun!”. Căpitanul, de ciudă, n-a mai făcut nici o alegere, în ziua aceea, şi, la a doua alegere, n-a mai mers singur la Vatra Dornei, ci a tri­mis un comisar, care n-a putut împiedica voia alegatorilor şi aşa Vasile Deac a fost ales primar. Douăzeci de ani sunt de atunci şi Deac tot primar a fost şi este până în ziua de astăzi.

*

Gândească, acuma, fiecare ce pur­tare frumoasă, ce tărie de virtute, ce minte iscusită a trebuit să aibă Vasile Deac, dacă toţi membrii cărturari din comitetul comunal s-au dat, în anul 1875, cu bucurie înapoia lui, dorind ca numai el să fie primar; gândească fiecare cu ce dreptate sfântă a trebuit să poarte Vasile Deac cârma târgului Vatra Dornei şi cât de mult a trebuit el să muncească pentru binele obştesc al comunei sale, dacă comuna aceea l-a ales hojma primar prin 20 de ani; gândească fiecare ce s-ar fi putut alege din acest prea vrednic bărbat român, dacă el, în tinereţile sale, ar fi avut parte de şcoală!

*

Vasile Deac n-a avut parte de şcoală, pentru că, pe vremea când el era mic, încă nu era şcoală în Vatra Dornei, dar, cu toate acestea, şcoala, biserica, averea comunală, binele neamului său au fost şi sunt pentru dânsul lucruri sfinte. Mai ales primarului Deac are să-i mulţămească comuna Vatra Dornei că are şcoală de 4 clase pentru băieţi, şi acuma se zideşte şi o şcoală de 3 clase, pentru fetiţe, şi tot lui au să-i mulţămească şi cuturile comunei, anume Moroşeni, Puşca şi Argestru, că fiecare are câte o şcoală. Averea comunală Deac a stăpânit-o cu atâta acurateţe încât dintrînsa a putut face biserică frumoasă şi îm­podobită ca rar unde aiurea, iar din partea de bani dată de fondul religionar la zidirea bisericii s-a făcut un fond din a cărui dobândă s-a zidit casă parohială şi casa pentru (preotul – n.n.) coope­rator. Şi, cu toate cheltuielile acestea, fondul n-a scăzut defel, ci a crescut, aşa încât creştinii noştri din Vatra Dornei nu mai plătesc nimic, nu ca prin alte sate şi târguri, unde bieţii poporeni plătesc de se rup la adăuşaguri şi alte biruri comunale. Vasile Deac a chivernisit averea comunală aşa de bine că, după ce şcoala din mijlocul comunei va fi zidită, cu 30 de mii de florini, comuna va avea, numai în bani gata (florin vienezi – n.n.), încă un capital de 60 de mii de florini, din care se va zidi un palat comunal, ce, cu bună seamă, va li coroana tuturor lucrărilor celor frumoase ale primarului Deac.

*

Deac a stăruit de s-a făcut, în Vatra Dornei, o filială a „Şcoalei române” şi s-au înscris aşa de mulţi membri din Dorna la societatea „Con­cordia”. Deac, la orice alegere de deputat pentru dieta ţării ori  pentru dieta împărătească din Viena nu şi-a vândut, niciodată, neamul său, ci a ales, totdeauna, după voia inimii sale, măcar că poate căpitanul dorea să aleagă altfel.   Deac s-a supus, totdeauna, căpitanului şi altor domni în lu­crurile acelea, în care, după lege, a trebuit să se supună, dar în celelalte lucruri lui nu i-a păsat defel de nici un domn. Domnii, poate nu o dată, s-au supărat pe dânsul foc, dar de stricat nu i-au putut strica nimic, pentru că Deac a fost purtat, totdeauna, de toţi domenii săi, ca pe braţe. Oare unui astfel de om ar fi putut să-i spună, cândva, bunăoară căpitanul: „Las’ că te-oi coace eu, nu-i fi tu mai mult cu pecetea în mână”! Da, ar fi putut să-i spună, într-o mânie, dar, când ar fi auzit, la o alegere, pe toţi dornenii strigând „Noi pe Deac îl vrem să ne fie primar!”, căpitanul ar fi trebuit să înghită noduri şi pace bună!

*

Fraţilor primari români! Vedeţi, acuma, unde-i puterea cea mare a primarului celui înţelept? Puterea oricărui primar nu-i în mâna domnilor, ci în încrederea şi în iubirea ce primarul şi le câştigă la sătenii săi. Nimeni pe lume n-ar fi în stare să te răstoarne din cinstea de primar, dacă vei chivernisi averea comunală mai dihai decât averea ta, dacă vei griji de şcoală, de biserică, de societăţile din comuna ta, de binele neamului tău, dacă nu vei nedreptăţi pe nimeni, dacă nu vei fi împroşcător şi îngâmfat, mai pe scurt – dacă te vei purta aşa încât, zi de zi, să sporeşti binele obştesc al satului tău şi să-ţi câştigi dragostea sătenilor tăi.

*

Aşa a făcut fruntaşul Vasile Deac şi, de aceea, el îi de 20 de ani primar.

*

În anul 1886, Măria Sa Împăratul i-a dat „Crucea de Argint cu Coroană pentru Merite”, adică pentru folosul cel mare, ce Deac l-a adus cu faptele sale cele bune şi de cinste.

*

Vasile Deac îi şi gospodar de frunte. El a muncit tare mult şi din greu. De munca cu barda i s-a zbârcit, bu­năoară, un deget. El a fost harnic şi tare cruţător şi de nici un lucru nu s-a ruşinat El a fost cel dintâi care şi-a gunoit fânaţele cu gunoi din târg. Văzând, apoi, dornenii că Deac, cu cât mai mult gunoi pune pe fânaţe, cu atâta mai mult fân strânge, au în­ceput şi ei a merge după pilda lui. În chipul acesta, Deac, cu muncă dreaptă şi cinstită, şi-a făcut o avere tare fru­moasă, căci, cum am zis, el îi tare cruţător, dară nicidecum zgârcit.

*

Sfârşind, zicem: Fraţilor pri­mari români, luaţi-vă după pil­da lui Vasile Deac! Iară dumitale, frate Vasile, îţi zicem: Să trăieşti încă mulţi şi fericiţi ani, să-ţi ajute Dumnezeu a zidi palatul comunal şi a face încă mult bine şi multă cinste neamului nostru românesc!


Muzicianul muzician Petru OLOIERU, la 41 de ani

*

Profesoru, dirijorul şi compozitorul Petru OLOIERU

Profesorul, dirijorul şi compozitorul Petru OLOIERU

Muzician de calibru, şi ca instrumentist, şi ca orchestrator, şi ca dirijor, dar şi din postura de compozitor, profesorul Petru OLOIERU, absolvent al Colegiului de muzică „Ştefan Neaga” şi al Academiei de Muzică din Chişinău, cu cursuri de pedagogie studiate în timpul facultăţii, solist instrumentist, de-a lungul anilor, la Ansamblul „Joc” din Chişinău, la Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava şi în Orchestra „Rapsozii Botoşanilor”, lucrează în cadrul instituţiilor Centrului Cultural „Bucovina” din anul 2000, din 2007 fiind şi profesor la Şcoala de Arte „Ion Irimescu”, şi dirijorul, orchestratorul şi coordonatorul Ansamblului „Bucovina” al Şcolii de Arte „Ion Irimescu”, dar şi al trupei de redescoperire a muzicii medievale româneşti Zicălaşii a Centrului Cultural „Bucovina”, cu care realizează „Fonoteca muzicii vechi româneşti”, cu volumul I deja înregistrat în studio, şi cu volumul II pregătit pentru o primă audiţie publică.

*

Practic, în 15 ani de activitate în instituţiile de cultură ale Consiliului Judeţean Suceava, profesorul Petru Oloieru a avut împliniri profesionale de excepţie şi din abundenţă, celor deja nominalizate adăugându-li-se activităţile de orchestrare şi de dirijare pentru multe dintre concursurile şi festivalurile organizate în cadrul Centrului Cultural „Bucovina”.

Disciplinat cu sine, profesorul Petru Oloieru este un excelent organizator, dar şi un dascăl preţuit în domeniul cizelării tinerelor talente artistice, pe care le promovează, cu perseverenţă, spre deplină împlinire profesională, cinci ucenici de-ai domniei sale din cadrul orchestrei Şcolii de Arte devenind, ulterior, profesionişti ai orchestrei Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, ba chiar şi parteneri în realizarea primei „Fonoteci a muzicii vechi româneşti”, cu câte 30 de piese în fiecare volum al „Zicălaşilor”.

*

Îmi dorisem enorm ca, în ziua de 29 mai 2015, când prietenul meu, Petrică Oloieru, împlineşte 41 de ani, să-l sărbătoresc, împreună cu ceilalţi prieteni ai mei, zicălaşii Răzvan Mitoceanu, Adrian Pulpă, Narcis Rotaru, Gabriel Hurjui, Ionuţ Chitic, Constantin Irimia şi Dănuţ Lungu, printr-un nou concert de muzică veche românească, în Cetatea Sucevei, dar nu s-a putut, şi nu din pricina noastră.

*

Nu-i bai, îl vom trăi printr-o repetiţie a „Zicălaşilor„, apoi, în duminica din 7 iunie, dacă nu va ploua, vom continua sărbătorirea lui Petrică Oloieru şi a cântecelor vechi româneşti, pe care împreună, toţi nouă, le scoatem la iveală, prin lansarea albumului promis şi prin noul concert-premieră:

*

Dacă nu va ploua...

Dacă nu va ploua…


ZICĂLAŞII: primul album şi un alt spectacol

Afişul nedatat, pentru că data depinde de salcâmi, de barabule, de ceapă...

Afişul nedatat, pentru că data depinde de salcâmi, de barabule, de ceapă…

*

Cu ţelul declarat de a realiza o „Fonotecă a muzicii vechi româneşti„, formată din volume (albume audio) de câte 30 de melodii din zestrea medievală de cântece a neamului nostru, păstrată mai ales de străini, dar şi de un român, Eftimie Murgu, ZICĂLAŞII au realizat în studiou volumul I (albumul audio) „Walachische Tanze und Lieder” şi au definitivat noul spectacol, „Chemarea Străbunilor„, cu alte 30 de piese, alese din cele peste 300 de partituri cu muzică veche românească, pe care le avem adunate, de-a lungul vremii. De data asta, vom avea şi câteva cântece ale naţionalităţilor bucovinene, două „cozak-uri” ucrainene (numite, la moldoveni,  „Bărute”), o mazurcă şi o polcă, cântecul ţigănesc din care descinde „Bărbuncul” etc.

*

Locaţia, în Cetatea Sucevei, ne-a propus-o Emil Ursu şi am acceptat-o cu entuziasm, pentru că spectacolul poate fi urmărit de pe patru terase de pe ziduri, cea cu scaune, pe lângă prichiciurile din ziduri fiind aceasta:

*

Cetate 4

*

Am stabilit şi amplasamentul zicălaşilor, în aşa fel încât, îngăduind „deschideri” spre priveliştile sucevene pentru spectatori, concertul să se audă în cele patru zări, prin fireasca dispersie a sunetelor.

*

ZICALASII A

ZICALASII 3 C

ZICALASII 1 B

*

Doar despre ziua în care se va lansa albumul audio şi va fi prezentat, pentru o foarte singură dată – cum ar fi spus Nichita, noul spectacol nu vă pot spune nimic, pentru că au început glorioasele festivaluri ale Salcâmului, Barabulelor, Brătenilor şi Varvaroilor (astăzi, 25 mai 2015, menajerul Viorel Varvaroi împlineşte o frumoasă vârstă, drept pentru care îi urăm „La mulţi ani”, dar nu şi în menajeriment culturistic!), iar noi, ca „robi ai lui Dumnezeu” Varvaroi und Brăteanu, întâi ne facem datoria faţă de sfinţii arendaşi ai culturoşeniei lor, şi-abia după aceea, dar numai în timpul liber (după ora 16), putem bate verbungos-ul şi prin teritoriul sacru al memoriei, însoţiţi de cântecele străbunilor.

*

Asta e! V-am informat, de n-aţi aflat nimic!


Cetatea lui Romstorfer şi a lui Constantin-Emil Ursu

Cetatea Sucevei, luni, 25 mai 2015

Cetatea Sucevei, luni, 25 mai 2015

*

Cetatea Sucevei arată, în sfârşit, a Cetate de Scaun a Moldovei. S-ar fi pierdut definitiv, dacă nu ar fi existat, la cumpăna veacurilor al XIL-lea cu al XX-lea, K. A. Romstorfer şi Franz cavaler Des Loges, care să o fi salvat de lăcomia sucevenilor traco-daco-geţi, care o foloseau drept carieră de piatră. Din fericire, austriecii, de parcă ar fi vrut să-i facă în ciudă lui Nicolae Iorga, care-i acuza să „se prefac a ne cinsti istoria”, nu doar că au salvat-o, dar au şi scos-o la iveală din mâlirile pe care le-au săvârşit vânturile, vremurile.

*

În comunism, o tentativă de consolidare, cu aproximativă înălţare de ziduri, a contribuit la deja clasicizată noastră lenevie a memoriei, şi-abia acum, în mandatele de manager al Muzeului Bucovinei ale lui Constantin-Emil Ursu, Cetatea arată aşa cum ar trebui să arate, deşi transformarea ei într-un veritabil muzeu al memoriei încă nu s-a făcut, dar se va face, camerele de gardă, Sala Tronului şi o parte din celelalte încăperi, inclusiv capela, urmând să fie „animate” de manechine, steaguri, arme, portrete ale voievozilor şi de un „arsenal” de efecte vizuale, care să ne stârnească imaginaţia şi să ne favorizeze cât mai dese reîntâlniri cu străbunii.

*

Constantin-Emil URSU

Constantin-Emil URSU

*

Constantin-Emil URSU, doctorul în arheologie care a scos la iveală aşezarea din anul 5000 înainte de Hristos de la Baia, deci un patrimoniu de memorie străveche care va modifica perspectivele de descifrare a trecutului îndepărtat, a izbutit să determine accesarea de fonduri europene, cu care să i se redea Cetăţii Sucevei respiraţia de odinioară. I-a fost greu, conducerile Consiliului Judeţean Suceava, dar şi ale Guvernului României schimbându-se mereu, dar a izbutit să treacă peste suspiciunile unora (de genul „Eşti cu ăia sau cu noi?”), trăind şi pentru acest sublim act de trăire a Memoriei Neamului. Acum, bolnav şi abia „târând al lui picior”, aidoma Eroului de la Vaslui, mă însoţeşte prin Cetate, ca să-mi arate cele vreo zece „scene” pentru spectacole contemporane de teatru, de muzică sau de poezie, pe care le conţine, în arhitectura ei firească, mândra Cetate de Scaun a Moldovei. Şi cât de frumos pare şi târgul Sucevei, văzut de pe zidurile Cetăţii, ziduri cu terase largi, protejate de parapeţi şi dotate cu câte două scări de acces, ziduri pe care, cândva, oştenii Măriei Sale grăbeau spre rosturile numai de ei ştiute ale bătăliilor care i-au scos, întotdeauna, învingători.

*

Curtea interioara locatie plan larg

Zid locatie

Sala de spectacol

Cetate 1

Cetate 2

Cetate 3

Cetate 4

Cetate 5

Cetate 6

Curtea interioara locatie

Suceava 1

Suceava


O biserică „taină şi revelaţie, tăcere şi rostire”

Floarea Vieţii, Arborele Vieţii, Muntele, planeta Venus - protectoarea muntelui

Floarea Vieţii, Arborele Vieţii, Muntele, planeta Venus – protectoarea muntelui

Străvechea biserică din Fundu Moldovei, păstrată la Breaza

Străvechea biserică din Fundu Moldovei, păstrată la Breaza

*

„Într-un simbol există taină şi revelaţie, tăcere şi rostire, acţionând împreună” (Murray-Aynsley, Harriet, G. M., Symbolism of the East and West, London, 1900 – moto), simbolurile fiind, în primul rând, expresii ale celor  „mai vechi ritualuri mitologice astronomice” (Legge, James, Sacred Books of the East, III, Oxford, 1879, p. 218).

*

Un simbol înseamnă un limbaj al iluminării, în care semnificaţiile sunt multiple şi în permanentă vibraţie, suprapunerea vibraţiilor determinând extazul, starea de graţie care permite intrarea în armonie. Rombul, de pildă, inclusiv cel care dă forma temeliei bisericii vechi din Fundu Moldovei, aflată, de mai bine de un secol şi jumătate, la Breaza, simbolizează Muntele Lumii (Marele Templu Soalar, din care au pornit credinţa, ceremoniile, cântecul şi dansul), dar şi Protectoarea Muntelui, adică Planeta Venus, adesea reprezentată şi ca o stea (floare), în şase colţuri (petale), de unde şi similitudinea cu Floarea Vieţii sau cu Arborele Vieţii („la popoarele vechi, frecventa reprezentare a unui copac personificarea Natura, care, sub diferite nume, şi chiar cu atribute diferite, pare, mai presus de toate, a fi întrupat, în opinia lor, concepţiile de viaţă, de fecunditate şi de renaştere universală” – D’Alviella,Goblet, The Migration of Symbols, London, 1894, p. 142).

*

Simbolul Muntelui, la temelia bisericii vechi româneşti

Simbolul Muntelui, la temelia bisericii vechi româneşti

*

Şi în reprezentările simbolice din ornamentaţia religioasă (fotografiile din primul colaj sunt de la Bogdania şi de la Moldoviţa), sunt sugerate cele două orizonturi ale lumii date, cele două cercuri mult mai sugestiv ilustrate pe ouăle încondeiate, cele două orizonturi fiind Calea (Poarta) Părinţilor şi Calea (Poarta Zeilor). Între cele două Căi se desfăşoară „Hora Vieţii”, cu tentativele spre sfinţenie şi spre pământesc.

*

Calea Părinţilor şi Calea Zeilor, la biserica din Breaza

Calea Părinţilor şi Calea Zeilor, la biserica din Breaza

*

Cele două cercuri (două acoperişuri circulare) marchează un cilindru (Hora Vieţii), în care sunt decupate ferestre (pe oul încondeiat, sunt marcate romburi).

*

În întregul ei, biserica românilor munteni din Fundu Moldovei, aflată, în prezent, la Breaza, încă mai conservă Datina primordială, în care „Muntele Lumii sau Axa Universului a devenit obiect pentru o deosebită veneraţie” (D’Alviella, p. 156) şi merită o cercetare amplă, ba chiar şi o adevărată dezbatere (dispută), care să atenţioneze asupra valorii ei de vestigiu târziu al civilizaţiilor începuturile, pe care istoria le numeşte boreale.


Pagina 76 din 87« Prima...102030...7475767778...Ultima »