Învăţătură pentru măsurarea moşiilor

*

Multe se pot desluşi în primele rescripte şi învăţături (un fel de norme de aplicare) austriece, destinate Bucovinei, despre viaţa oamenilor din acest nord de ţară moldav. Nici un rescript sau învăţătură nu-s scrise în liba ruteană sau polonă, ci numai şi numai în română, acompaniată, doar acolo unde era cazul, de limba imperială germană. Ciudate etimologii ni se dezvăluie. De pildă, un sinonim pentru “moşie” era “fund”, iar măsurarea tuturor fundurilor din ţinut ne lămureşte că Fundu Moldovei, Fundu Sadovei, Fundu Herţei şi aşa mai departe înseamnă Moşia de pe Moldova, Moşia de pe Sadova, Moşia de pe Herţa. Dar şi o interesantă zugrăvire indirectă a societăţii moldoveneşti izbutesc să ne desluşească înscrisurile acelea oficiale, care, din fericire, nu s-au pierdut. Iar dacă tot există, am să le transcriu, unul câte unul, pentru a fi accesate lesne de către toţi cei interesaţi.

*

*

Învățărură

*

Pentru moșinași sau domnii locurilor, pentru ispravnicii și dregătorii lor,

precum și pentru obști, adică sau orășenii, sau târgoveții sau sătenii,

cum ei trebuie să se poarte la lucrul de acum al scrierii (conscripției)

măsurării și mărturisirii fundurilor (moșiilor)

*

Povățuirea lucrului acestuia la cât (obște) se cuvine peste tot stăpânirii locului, însă unde se află mai mulți moșinași, acolo se cuvine acelui pe care toți l-au ales spre aceasta sau s-a întâmplat, dimpotrivă, se cuvine aceluia pe care, după porunca preamilostivului rescript, paragraful 5, comisia cea mai mare (supracomisia) l-a numit și l-a pus comisar: deci, lucrătorii stăpânirii locului, a vechilului lui sau a orânduitului spre aceasta comisar, încât privește această nouă măsurare și mărturisire, se întinde fără de nici o osebire a moșinașului la toate fundurile (moșiile) cele ce se află între hotarul vreunui sat sau acum s-a alcătuit din câte o casă, îndeosebi cu acel scop ca să se poată alege dintrînsul o hotărâtă seamă de oameni. Isprăvire stă, întru povățuire, ca:

*

a) să se scrie toate fundurile de pământ după (situsul) pusătura topograficească a lor, după urmare nimic să nu rămână ascuns; ca

b) să se măsoare după cuprinderea feții, deasupra lor (suprafața), toate fundurile care de hotarul vreunui sat sau oraș (obște) ori acuma se țin, ori, de acum, înainte, se vor apuca către dânsul.

c) ca suma rodirii să se culeagă din mulțimea și felul creșterilor.

*

§ 2. Deci stăpânii locurilor vor numi, spre această treabă, pe unul sau pe mai mulți dintre dregătorii lor și le vor da întreagă și deplină putere, pentru ale căror isprăvi apoi ei vor fi datori a răspunde. Acești vechili ai lor se vor chema de la comisia mai mică (suptcomisia) fieștecărui comitat, se vor învăța cu lucrul (practica) și, spre această treabă, se vor jura, după chipul (formula) sub numărul I arătată.

*

§ 3. Luând această practică învățătură, de la suptcomisie, acești vechili ai stăpânilor locului se vor întoarce la obștile lor, unde ei pe fiștecare obște îndeosebi vor aduna sau, de nu vor fi foarte numeroase, vor aduna mai multe deodată și le vor spune dezvelit scopul Domnului țării lor, cât privește această măsurare și mărturisire de pământuri, la care aceasta să-i facă apreciate, deodată, și trebuința cum că, din pricinile paragrafului I, mai înainte pusul rescript împărătesc, nici unui fund (moșie), ori a cui să fie, să nu se tăinuiască, nici rodirea lui să nu se ascundă sau mai puțin vădită.

*

§ 4. Judele și jurații trebuie să fie de față așa la măsurare și mărturisirea fundurilor (moșiilor) fiștecărui sat, precum și la măsurarea și mărturisirea fundurilor domnești, iar unde jude și jurați nu se află, să se aleagă de la obștea aceea pe care va cădea al mai multora cuvânt; așijderea, să se numească spre această treabă șase oameni de cinste, care să știe bine economia câmpului și ținutului hotarului, și cărora să se încredințeze și satul. De la această alegere nu trebuie să se închidă afară (oprească) doar supușii locuitori ai vreunui moșinaș (răzeș) mai mic, care se află întru același sat; ci mai vârtos, când să nu fie ales nici unul dintrînșii, din datoria dregătoriei trebuiesc să numească unul sau altul, prin dregătorul domnesc sau vechilul, sau prin comisarul cel de supracomisie hotărât.

*

§ 5. Judele, jurații și oamenii cei aleși de la obște trebuie să pună jurământul dinaintea ispravnicului domnesc și să se îndatoreze cum că ei, la toată mărturisirea, a fieştecărui moşinaş deosebit care va să se facă, or fi cu ceruta luare aminte, or ispiti numărul fundurilor şi mărturisirea făcută şi or vedea toate împotrivirile drept în cunoştinţa sufletului lor.

*

§ 6. Lângă această de obşte luare aminte a fieştecărui jude şi a juraţilor satului, cea deosebită a lor datorie stă întru aceea ca să fie de ajutor moşinaşilor, până ce se va isprăvi de tot acest lucru al măsurării fundurilor şi la toată întâmplătoarea lucrare ce se arată gata spre slujbă.

De cumva s-ar întâmpla ca să se oprească judele sau juraţii de la acest lucru, prin vreo boală, atunci trebuie să se aleagă altul din obşte, în locul lui, care să fie om credincios şi de cinste.

*

§ 7. Cât pentru ca şi luare aminte a acestei alegeri, să se facă mai lucrătoare, cum şi pentru ca osteneala lor să se uşureze, dintre aceşti oameni se vor alege trei, cu soartă (tragere la sorţi – n. n.), care îndeobşte se vor pune la toate trebile; iar ceilalţi trei se vor ţine special întâmplării, ca unde, pentru pricina frăţietăţii sau măcar ce fel de altă amestecătură, ar fi de a se teme să nu facă vreo părtinire unul din cei trei aleşi, să se poată rândui îndată altul în locul acestuia, din cei mai înainte aleşi, sau de cumva, mai apoi, în urmă, s-ar scorni vreo jalbă, atunci să se poată judeca aflarea cea dintâi de oamenii cei aleşi, cu a doua parte de oameni aleşi.

*

§ 8. Mai înainte de a se face început cu întâia măsurare şi mărturisire de funduri (moşii), trebuie să se hotărască marginile ţinutului al fieştecărui sat, cu de-amăruntul, ca să nu se întâmple apoi, la întâia lucrare, vreo sminteală (greşeală) şi ca să ştie tot satul, mai înainte, cât şi până unde poate să măsoare el şi să-şi mărturisească fundurile.

Sătucele cele foarte mici, care locuiesc deolaltă sau casele ce zac împrăştiate, ici şi acolo, trebuie, după povăţuirea suptcomisiei, să se împreuneze şi dintrînsele să se facă o alegere de obşte. Prin această împreunare, nu se întâmplă nici o schimbare judecătoriei (jurisdicţiei) sau stăpâniei fieştecărui împreunatului sat sau însinguratelor case; scopul acestei împreunări priveşte numai acolo ca să se poată cu de-amăruntul hotărî împrejurul vreunui sat şi ca să se poată scrie măsura şi mărturisi toate fundurile care se ţin de acel sat. Când împrejurul satului, într-acest chip, s-au aşezat atunci vecinii hotărâţi, trebuie să aibă trebuincioasa înţelegere unii cu alţii.

*

§ 9. Trebuincioasele spre această treabă unelte de scris şi tipăritele tabele trebuie să şi le câştige domnul locului şi satul, fieştecare pentru sine. Iar dregătoria ţării va purta de grijă ca să se tipărească în număr îndeajuns tabele de mărturisire, pentru probă şi ca să se vândă cu cel mai ieftin preţ, care preţ de obşte (public) se va vesti.

*

§ 10. După aceste de înainte gătiri, trebuie a păşi la întâia lucrare, care, încât priveşte scrierea măsurării fundurilor şi mărturisirii rodirii, cu totul se isprăveşte, afară, la câmp, şi trebuie acolo să fie de faţă:

a) judele şi juraţii satului;

b) cei aleşi, oamenii care, prin soarte (sorţi – n. n.), s-au hotărât din vreme;

c) moşinaşul sau domnul locului, în persoana sa (cu capul său) sau printr-un vechil cu deplină putere (plenipotenţiar), însă pentru care el trebuie să răspundă.

Trimiterea vreunui vechil, cu deplină putere, este îngăduită numai domnilor străini, adică care sunt afară de ţară (în Moldova – n. n.), sau persoanelor de mai înălţat rang, care, între hotarul vreunui sat, au funduri; iar ceilalţi moşinaşi nu se vor ierta de venire, înşişi, cu capul lor, fără numai pentru mari şi grele pricini.

*

§ 11. Fundurile (moşiile) care sunt date în arendă vremelnică

a) trebuie să se mărturisească de către moşinaş (proprietar);

b) iar fundurile date în arendă la moşteni trebuie să se mărturisească de la însuşi arendaşul, care, la o întâmplare ca aceasta, se socoteşte ca şi un proprietar (stăpân);

c) la fundurile ce sunt ale vreunei obşti (sat), ale vreunei Biserici sau fundaţii, să se facă mărturisire de către acela care acum le chiverniseşte;

d) fundurile parohiei să se mărturisească de la însuşi preotul paroh.

*

§ 12. Când proprietatea vreunui fund să fie de price sau măcar numai hotarele lui, iar proprietarul de acum să fie ştiut, atunci trebuie să se poftească la mărturiseală acela care, pe vremea mărturisirii, se află în stăpânie, fără de a socoti că doară prin aceasta s-ar hotărî cumva ceva asupra dreptului proprietăţii însăşi şi asupra acelora care de acolo urmează.

Iar când să fie însă stăpânitori (possessorium) prinşi în pâră şi pentru aceasta să zacă locul nelucrat, atunci de cumva nu s-ar putea să se facă, pe loc, vreo asemănare între părţi, trebuie să se dea mărturisire din judecata suptcomisiei uneia dintrînsele, întreg păzindu-se dreptul (jus-ul) părţilor ce se pârăsc.

 *

§ 13. La întâia lucrare trebuie să se ia anume rânduită aşa-numita tabelă de scriere (conscripţie) de măsurare şi mărturisire de pământ, după chipul nr. 3, şi să se poarte cu dânsa, afară, la câmp, întru scrierea de locuri, după următoarea dezvăluire. Tabela aceasta de scrierea măsurării şi mărturisirii pământurilor osebeşte tot lucrul acesta, spre două împărţituri:

a) spre scrierea şi măsurătoarea fundurilor, şi

b) spre hotărârea rodirii, după deosebita lor rodnicie.

*

Pravila lui Iosif II pentru ţăranii Bucovinei

*

Imediat după ocuparea Bucovinei, Austria, prin Împăratul Iosif al II-lea, emite o serie de pravile şi „învăţări” (cumva legi, cumva norme de aplicare), care să grăbească recuperarea întârzierii istorice de către populaţia băştinaşă a vremii. De regulă, pravilele şi „învăţările” erau tipărite doar în limba română, cu grafie chrilică, iar uneori şi în germană (textul legislaţiei, pe care, la Lemberg, Ion Budai-Deleanu îl traducea, cu multe, multe adaptări, în limba română).

*

Legislaţia iniţială austriacă pentru Bucovina probează şi o bună cunoaştere anterioară a realităţilor provinciei, dar şi existenţa unui plan reformator, care urma strategia lui Iosif al II-lea, cel care postulase că „un stat va deveni cu adevărat bogat şi puternic doar atunci când toţi locuitorii săi vor fi puternici şi bogaţi”. Numai că într-un ţinut moldovenesc cu tradiţii ale dreptului valah încă în funcţiune, reformele legislative aveau nevoie de o anumită lentoare, care să nu stârnească trufiile ipocrite ale românilor din clasele de frunte, iar chestia asta se simte mai ales în pravila din 1786, prin care ţăranii erau scoşi doar parţial de sub jurisdicţia proprietarilor de moşii şi a vătafilor lor, ba se conturau responsabilităţi, dezvăluite cu precauţie, şi pentru aceştia.

*

Nu intenţionez să comentez, până ce nu voi transcrie şi prezenta toate pravilele şi normele de aplicare, pe care le-am găsit. Ba poate că ar fi bine să nu exprim nici o opinie (o voi face în cartea cu mărturii neştiute despre Bucovina, pe care o am în lucru, alături de alte cinci, de la începutul acestui an), lăsându-vă dreptul de a opta pentru formula găunoasă a “cumplitului rapt” şi realitatea care a determinat, în 1914-1918, ca mii şi mii de bucovineni să plece entuziaşti pe fronturile austriece, pentru a apăra un model de viaţă şi de civilizaţie european, cu care se obişnuiseră.

*

*

Noi, Iosif al II-lea, din mila lui Dumnezeu ales Împăratul Romanilor ș. a. m. d.,

Pentru ca să apărăm și pe podanii (țărani birnicii – n. n.) noștri din Bucovina de toată reaua volnicie a tăriei stăpânilor de moșii, dăm și punem stăpânilor moșinași și dregătorilor lor, cum și podanilor, pravila următoare:

*

Întâi: Tot podanul este dator a fi cu ascultare și supunere nu numai prea înaltelor înseși ale noastre porunci, judecăților și rânduielilor împărăteștilor noastre județe, ci și poruncilor stăpânului său de moșie și ale dregătorilor lui trebuie să fie supus și ascultător.

*

Al doilea: Chiar când i se pare țăranului porunca stăpânească nedreaptă și, prin aceasta, să se socotească pe sine a fi asuprit: totuși, nu este el volnic a se face însuși pe sine judecătorul său, ci el are numai, după căzuta rânduială, a face și a da jalobă asupra unei porunci ca acelea; iar în vremea aceasta, până se va urma hotărârea pe jaloba sa, el este dator să împlinească porunca stăpânului său, cu atât mai mult, cu cât lui i se va împlini o deplină întoarcere de pagubă și satisfacție, de către stăpânul moșinaș sau diregătorul lui, când jaloba lui avea să se afle dreaptă și cu temei.

*

Al treilea: Fiștecare țăran, care nu va urma o supunere ca aceasta, la porunca stăpânului său, este vrednic de pedeapsă și noi lăsăm hotărârea pedepsei la stăpânul său; însă când pedeapsa unui podan ca acesta neascultător să se hotărască de către noi înșine sau de către un împărătesc al nostru județ, atunci nu poate mai mult stăpânul să pedepsească pe țăran pentru aceeași greșeală cu vreo deosebită pedeapsă.

*

Al patrulea: Așijderi, acei țărani răzvrătitori și care pe mai mulți țărani sau sate intrigă, smomesc și întărâtă spre neascultare asupra stăpânului lor; asemenea, pe unii ca aceia, a căror neascultare este întovărășită cu împotrivire de tărie, cu turburarea liniștii și păcii de obște sau cu o obraznică semeție de a se atinge cu mâna de stăpânii lor sau vătafii stăpânilor lor; unii ca aceștia, prinzându-se îndată, să se dea judecătoriei ce-i mai de aproape, care judecă pricini de osândire spre moarte, dându-se, împreună, în scris, și fapta vinovăției lor, spre judecată osânditoare.

*

Al cincilea: Mai înainte de ce moșinașul stăpân sau dregătorul lui hotărăște vreun fel de pedeapsă asupra vreunui podan, trebuie, mai înainte, să i se arate podanului vina, la județul stăpânesc, înaintea vornicului sau a doi detreabă și fără de prihană vecini, și să asculte cu blândețe dezvinovățirile lui, de cumva el are să arate vreo îndreptare, dar află stăpânul moșinaș sau dregătorul lui cum că țăranul nu se poate îndrepta, precum se cade, de fapta ce i se impută sau de neascultare, sau că, cu toată tăgăduirea ce el face, totuși s-ar dovedi, prin însuși lucrul sau prin mărturii ale oamenilor de credință, atuncea are stăpânul a hotărî și a numi o pedeapsă potrivită greșelii sau vinei lui.

*

Al șaselea: Însă, de acum, înainte, este dator tot stăpânul a face și a ține, în dregătoreasca cancelarie a sa, pentru acest fel de pricini, un protocol anume, de toată curgerea judecății, cu spusurile, arătările și mărturiile ce s-au întâmplat și de pedepsele ce s-au hotărât și s-au urmat cu vinovatul. Într-acest protocol, trebuie, totdeauna, îndată și înaintat vornicilor și vecinilor ce se află de față la cercetarea țăranului, să se scrie îndată și cu credință la protocol anume greșeala sau vina țăranului, cu însemnare de a mărturisit el singur sau de s-a dovedit el prin mărturii, scriindu-se împreună la protocol și pedeapsa ce i s-a hotărât, dimpreună cu ziua în care s-a făcut judecata, și așa să se citească și să se iscălească de megieșii care s-au chemat și au fost de față la ascultare sau luare de scris, și la curgerea judecății.

*

Al șaptelea: Când i se pare țăranului cum că pedeapsa care i s-a hotărât este nedreaptă și peste măsură, și pentru aceasta să voiască a se jelui, atunci el este volnic a cere, de la stăpânie, o credincioasă copie de toată curgerea judecății din protocolul de judecată și pedeapsă ce i s-a rânduit, care copie trebui să i se dea lui de către stăpânie neapărat și fără nici un ban; cu toate acestea, stăpânia poate îndată să împlinească asupra lui pedeapsa hotărâtă și rânduită.

*

A optelea: Între pedepsele care sunt lăsate hotărârii judecătorești a stăpânului satului sau dregătorilor așezați de dânsul voi noi a înțelege:

a) o cuviincioasă închisoare și nicidecum vătămătoare pentru sănătate, cu pâine și apă;

b) punere la lucru spre pedeapsă;

c) îngreunarea închisorii și punere la lucru, spre pedeapsa cu punerea fiarelor în picioare, peste acestea;

d) scoaterea din casă și ogradă, însă la hotărâre de pedepsiri ca acestea trebuie să se caute cu dreaptă luare aminte atât la vârsta cea mare și cea mai mică, precum și la alcătuirea trupului și așezământul podanului vinovat; așijderi, pedepsele cele mai de ocară și mai grele trebuie numai acelor din podani să se dea, la care trecuta domoală pedeapsă sau certare nimica n-a folosit; drept aceasta, și numai în protocolul unde se scriu pedepsele, totdeauna să se pomenească, pe scurt, certările trecute. Lângă aceasta, poruncim noi și aceasta anume: ca împlinirea pedepsei cu închisoare și punere la lucru să nu se facă în vremea agricolului lucru de câmp, ci să aștepte și să se facă împlinirea acestor pedepse după ce se va săvârși vremea lucrului.

*

A nouălea: Iar când să voiască vreun stăpân a pedepsi pe țăranul său cu închisoare sau punere la lucru, care trece peste opt zile sau cu scoaterea din casă și moșie: atunci este dator stăpânul asupra unei pedepse ca aceasta mai întâi a cere aprobarea sau întăritura dregătoriei ținutului.

*

Al zecelea: Stăpânia trebuie să trimită protocolul cu pedepsele rânduite la dregătoria ținutului și trebuie să însemneze cu o scurtă arătare; în ce chip stăpânia cere hotărârea pedepsei, iar diregătoria ținutului are atunci a citi protocolul de pedepse și, aflând într-însul cum că starea greșelii care țăranului i se impută este de ajuns bine cercetată, atunci are fără zăbavă, cel mult în opt zile, să facă de știre pedeapsa ce trebuie să se dea țăranului, iar când să nu afle dregătoria ținutului, în protocolul de pedepse al stăpâniei, îndestulat lămurit cercetarea greșelii, atunci trebuie să facă, mai cu deamănuntul, căzute și, după rânduiala cercetare, și după această cercetare, cât se poate mai degrabă să hotărască pedeapsa cea potrivită greșelii și vinei țăranului.

*

Al unsprezecelea: Țăranul n-are să plătească nimic pentru închisoare și nu poate, nici într-un chip, să se ceară de la dânsul gloabă de bani sau ceva în prețul banilor; iar la întâmplări unde trebuie să se întoarcă vreo pagubă, făcută stăpâniei sau altcuiva, trebuie totdeauna să aibă loc datornica și dreapta întoarcere de pagubă; totuși nu are loc mai înainte această întoarcere, fără numai după ce, mai întâi, paguba făcută sau ispășită și s-a prețuit precum se cade, trăgându-se la ispășire sau la prețuit, ispășitori sau prețuitori nepărtinitori și cu știință, și după ce s-a scris hotărârea unei întoarceri de pagubă ca aceasta, la dregătoria stăpânească, în protocolul de cercetare judecătorească și de pedepse, cu toate peristasurile ei, într-acelaşi chip s-a rânduit mai sus, în punctul al cincilea, unde s-a grăit de pedepse.

*

A douăsprezecelea: Cu cât de tare şi neschimbat noi suntem hotărâţi a ocroti, cu tot dinadinsul, după chipul încă poruncit şi a face de a se ţine şi a se păzi de către ţăran ascultătoare supunere, ce neapărat trebuincioasă spre buna rânduială şi spre binele şi folosul de obşte, cu atât mai cu tărie poruncim, aşijderea, şi stăpânilor de moşii şi dregătorilor lor ca să nu cuteze a face ţăranilor vreun neajuns, ci mai vârtos să-i apere şi să-i păzească cu toată puterea, şi să-i ocrotească la dreptăţile şi sloboziile lor. Pentru aceasta, acei stăpâni, care, împotriva a toată buna aşteptare, vor porunci ţăranilor lor să facă ceva care ei nu sunt datori a face, acei stăpâni nu numai că trebuie, din poruncă şi din tărie, să întoarcă ascultătorului ţăran toată paguba deplin şi să-i dea toată îndestularea, ci, după cum a fi pricina, trebuie să se tragă la greu cuvânt de răspundere şi pedeapsă, drept aceasta, deci, trebuie şi de către dregătorii ţinutului nu numai să se oprească îndată toată rea volnicia, dând pentru această căzută (caz, cauză – n. n.) certare şi pedeapsă; ci trebuie să se facă arătare de aceasta şi la împărăteştile noastre judeţe (instituţii judecătoreşti – n. n.), după toate, a treia lună, prin trimiterea protocoalelor obişnuite, întru care sunt de a se însemna, pe scurt, pricinile pedepselor şi pedepsele rânduite, pentru ca să se poată vedea şi şti, dintru aceasta, toate urmările.

*

După care aceasta, fieştecare are să se poarte şi să se ferească de pedeapsă, iar aşezatele ale noastre dregătorii de ţinut şi judeţe (judecătorii – n. n.) de ţară au să se ţină de poruncă şi să urmeze probele acestea ca unui îndreptar de la care nicidecum să nu se abată, şi a fi cu cea mai de-amăruntul purtare de grijă şi priveghere ca să se urmeze de către toţi.

*

S-a dat în imperiul nostru şi a scaunului nostru de frunte, oraşul Viena, în întâia zi din noiembrie, anul o mie şapte sute optzeci şi şase, iar a împărăţiei noastre râmleneşti, într-al douăzeci şi doilea an, şi a împărăţiei noastre peste ţările moştenitoare, într-al şaselea an.

*

Joseph.

*

Tradiţia alegerilor libere în Bucovina

*

În mod tradiţional şi, cu precădere, în acest caraghios an 2016, în neasemuit de frumoasa, dar populata Bucovină “conştiinţa politică a comunităţilor dormitează încă”, dar nu-i bai, noi votăm, noi tragem consecinţele. Aşa ne trebuie.

*

Primele alegeri libere, în Bucovina, au avut loc în anul 1861, urmate de altele, la fel de păguboase, în ianuarie 1867. Şi unele, şi celelalte, pilduitoare. Dar habar nu am ce nevoie am avea noi, mândrii bucovineni, de pilde, când toţi suntem deştepţi din naştere. Cu cât mai necitiţi, cu atât mai deştepţi. Rar loc în care mai exisă câte un prost al satului şi asta doar ca etalon pentru deşteptăciunea celorlalţi.

*

Despre alegerile care vin nu voi spune nimic alta, decât că, pentru prima dată, nu mi-am mai făcut cruce, după parcurgerea listelor electorale. Cruce îţi faci atunci când mai poţi spera în ajutorul bunului Dumnezeu, dar acum: Dante! Lăsaţi orice speranţă! Oricum, ce a fost, cum a fost şi urmează să postez mai jos poate că va da de gândit unora. Deşi nu ajută. Deştepţii sunt puzderii în întreaga ţară, pe când raţionalii – cât să-i numeri cu uşurinţă.

*

*

„Cernăuţi, în ianuarie 1867.

*

Cum decurg alegerile pentru dietă în Bucovina. Cele dintâi alegeri ale dietei bucovinene, în anul 1861, au arătat, până la ce inconvenienţe au păşit, la actul de alegere, chiar unele organe oficioase, a căror datorie este de a priveghea asupra ţinerii legilor privitoare la alegeri. De asemenea, paşi demni de dezaprobat au putut să se întâmple, cu atâta mai uşor, cu cât, în provincia noastră, conştiinţa politică a comunităţilor dormitează încă şi, afară de funcţionari, preoţi şi proprietari, abia se află, ici, colo, câte un orăşean care e în stare să-şi procure singur ştiinţă şi încredinţare despre instituţiunile reprezentanţilor statului şi ai ţării, precum şi despre legile şi ordonanţele respective. Însă comunele săteşti, din care cea mai mare parte nu cunosc nici scrierea, nici citirea, sunt mărginite la conducerea organelor oficioase, care sunt chemate a priveghea asupra ţinerii legilor respective. De nu împlinesc aceste datorii ale lor cu cuget curat şi caută mai degrabă a aduce în rătăcire comunele necunoscătoare, apoi uşor se înţelege ce fel de fructe ne poate aduce viaţa constituţională, în general, şi dieta ţării, în special.

*

Spre desluşirea celor spuse servească de exemplu alegerea pe care am avut-o în anul 1861,în ţinutul Humorului, împreună cu al Solcei, al cărei rezultat a dat la lumină numele c. r. pretor Victor de Tustanovschi. Nevoind a face pomenire de multe alte necuviincioase mijloace, care s-au întrebuinţat spre a reuşi cu numele pomenit, voim să dăm la iveală numai următoarele abuzuri.

*

I. Comuna Lucăceşti a ales alegător pe un fiu al satului, anume pe absolutul jurist Paul Paicu, mai târziu aşezat ca profesor suplinitor la Şcoala reală superioară din Cernăuţi. Fiind acesta şi candidat pentru dieta ţării şi, prin aceea, rivalul pretorului Tustanovschi, a devenit în ochii acestuia nesuferit şi, de aceea, l-a depărtat din locul lui ca alegător. Cum că această îndepărtare a fost cu totul arbitrară a dovedit-o rezultatul recursului numitului Paicu, adresat către c. r. diregătoria provincială de atunci în Bucovina. Rezultatul recursului a fost că dispoziţiile pretorului s-au anulat, prin rezoluţia numitei diregătorii din 17 martie 1861. Drept că decizia asta n-a ajutat la nimic, pentru că alegerea pentru dietă era, acum, trecută; hotărârea veni post festum şi pretorul, îndepărtându-şi rivalul, a ajuns la scop.

*

II. Să vedem ce procedură s-a observat la alegerea deputaţilor pentru dietă! Paragraful 35 al orânduielii la alegerea pentru dieta ţării hotărăşte: „Comisiunea alegătoare are să constea, pentru fiecare corp alegător al comunităţilor, din trei mădulari ai corpului alegător, numiţi de c. r. comisar al alegerii, şi din patru mădulari, numiţi de alegătorii corpului alegător”. Şi, într-adevăr, alegătorii, la Humor, aleseseră patru mădulari din mijlocul lor, pentru comisia alegătoare. Însă aceştia au fost nişte bărbaţi cari n-au voit să voteze pentru pretor. Deci, spre a se elibera de dânşii, i-a îndepărtat pretorul şi a hotărât singur pe alţi patru, care au fost cu totul siguri pentru domnia lui. Prin urmare, au avut toţi şapte membrii onoarea de a fi aşezaţi ca membri ai comisiunii prin omnipotenţa domniei sale.

*

III. Paragraful  37 al rânduielii la alegere pentru dieta ţării hotărăşte: „Această comisiune de alegere numeşte pe preşedinte din mijlocul lor”. Şi asta n-a jenat pe prea amabilul domn pretor. El a hotărât, pe loc, mai bine, el a numit pe adjunctul ţinutului ca preşedinte al acestei comisiuni, deşi acesta nu era nici măcar alegător, dar în acesta s-a putut încrede domnul pretor.

*

IV. Cu toate aceste manevre, totuşi n-ar fi văzut prea stimatul pretor din Humor dieta din Cernăuţi, de n-ar fi întrebuinţat, în fine,încă următoarea faptă maestră. Ştiind el, acum, de la votarea cea dintâi, pe cine ar voi bucuros să aleagă cei mai mulţi alegători ca deputat al dietei, s-a folosit de astă firmă şi a zis către alegătorii ţinutului său: „De vă place, într-adevăr, ca să fie deputatul vostru acel bărbat, către care aveţi cu drept toată încrederea, apoi daţi voturile voastre numai mie și eu voi trece, după aceea, alegerea către dânsul şi, aşa, veţi avea deputatul pe care îl doriţi; altminteri nu va merge”. Şi iată, acuma a intrat poporul în capcană: el a votat, cu toată inima, pentru numele prea bunului pretor Tustanovschi. Căpătând el, dar numai la alegere strânsă, cu mare nevoie şi trudă, majoritate prin unul sau două voturi, a mulţămit mărinimosul pretor, cu cuvinte pline de dragoste şi cu inima mişcată, pentru încrederea dăruită şi aşa de măgulitoare, şi i-a asigurat cum că el se supune alegerii acesteia şi o primeşte din dragoste către dânşii.

*

Ce au gândit, acuma, şi ce au spus,între sine, adunaţii cei seduşi, de foame necăjiţi, zbânţuindu-se, toată ziua, cu alegerea, ruşinaţi şi turburaţi, despre aceasta încă n-a înştiinţat nici o gazetă, dar două ţinuturi sunt martore vii despre toate acestea. Şi care a fost urmarea? Personalul preturii din Humor aranjat pretorului lor celui mărinimos şi nobil, care s-a împovărat cu misiunea de deputat, la care a ajuns, prin încrederea comunelor celor seduse, porţi de triumf şi împuşcări cu săcăluşuri. Drept aceea, aşteptăm noi ca comitetul ţării să nu întârzie a aduce aminte antiştilor (primarilor – n. n.) comunelor despre datoria lor ca se facă cunoscut comunelor, iar mai ales alegătorilor din ele, înţelesul acelor ordonanţe care privesc alegerea dietei şi ating îndeosebi comunele; mai departe, aşteptăm noi ca dieta următoare să examineze cu asprime procedurile alegerilor şi să încuviinţeze numai alegeri cu totul legiuite; şi, în urmă, aşteptăm noi ca c. r. guvernul ţării să întreprindă cuviincioase măsuri ca toţi acei funcţionari, care se întrebuinţează, la alegerile de faţă pentru dieta ţării, să se ţină strict după ordonanţele alegerii şi să pedepsească cu asprime orice vătămări sau abuzuri care s-ar face din partea lor.

*

Se afirmă că domnul Tustanovschi, după reorganizarea ţării, are de cuget a pleca din Bucovina, cu el, împreună, şi alţi oficiali străini, fără de posesiuni în ţară. Se înţelege că noi nu ne-am supăra” (Albina, Anu II, Nr, 5-112, 11/23 ianuarie 1867, pp. 1, 2).

 *

*

„Bucovina. Alegerea ablegatului din ţinutul Coţmanilor. Mă aflasem, din întâmplare, în 23 ianuarie / 4 februarie 1867, aici, în trebi negustoreşti, şi, auzind cum că, astăzi, se va ţine alegerea deputatului, mă cuprinsese curiozitatea de a întârzia, mai multe ore, aici, spre a vedea rezultatul. Spre acest scop, mă dusei pe piaţa liberă, înaintea preturii, unde încă se adunau alegătorii, formând mai multe grupe, şi se consultau despre obiectul acesta.

*

Aici, preoţi, cam la 12 inşi, se sfătuiesc între sine, precum înţelesesem, cum ar putea să aducă pe săteni, ca să se învoiască a alege pe un consilier consistorial, însă, văzându-se cum că aceştia nu voiesc a se înţelege, fiindcă pretorul de aici, un aprig alienat al naţiunii şi bisericii noastre, prin agenţii săi, trimişi prin sate, a întărâtat spiritele lor în contra preoţimii, ba şi în cancelarie a lăţit câte şi mai câte calomnii şi defăimări, între altele cum că preoţimea voieşte a-i româniza pe ei, citindu-li-se, aici, de către diurnişti, natural de nu din mandatul, de bună seamă cu ştirea pretorului, articole din ziarele polone, tipărite în limba rusă, contra preoţilor rusini din Galiţia; se deciseră a face o mână cu bieţii săteni şi a vota pentru unul din aceştia.

*

Dincolo, agenţii pretorului, mai cu seamă diurniştii, care aici funcţionează, în multe comune, ca scriitori, precum şi unii amploaiaţi şi servitori ai oficiului, informează pe alegători, măgulindu-i cu fel de fel de promisiuni extravagante, în favoarea patronului lor, Procopovici. În fine, venise treaba într-acolo cum că majoritatea, prin influenţa preoţilor, se uni a vota pentru un ţăran din Lujeni.

*

Între acestea, îmi căutai eu de treaba-mi, cu speranţa cum că, astă-dată, de bună seamă bieţii săteni se vor scutura de periculoasa ablegaţíe (deputăţie – n. n.) a pretorului acestuia, care stăruie, din răsputeri, cu ajutorul partitei armeano-polonă, a anexa Bucovina la Galiţia, de care rău să ne ferească Dumnezeu! Însă, după vreo câteva ore, întorcându-mă la ospătăria unde trăsesem, auzii cât de cumplit m-am înşelat în aşteptarea mea. Pretorul a ieşit triumfător, cu 42 de voturi din 80 de votanţi. Aceasta s-a întâmplat în următorul chip:

*

Părintele Prodan, exarhul şi predicatorul slavon la catedrala din Cernăuţi, fu numit de către pretor membru în comisia alegătoare şi aceasta îl alese preşedinte. Amintitul părinte, ţinu o cuvântare, în care arătă alegătorilor actualitatea lucrului, provocându-i să aleagă un bărbat înţelept, plin de încredere, să fie cunoscut cu trebile ţării, adică să fie indigen, încheindu-şi cuvântarea cu cuvintele cum că, după a sa cea mai bună opinie şi după conştiinţă, nu putea fi altul decât acela care, până acum, a fost pretorul Procopovici – veneticul de la Berejeni, din Galiţia, şi capul partitei armeano-polone; aşadar, votează dânsul în contra deciziei preoţilor colegi, pentru Procopovici. Ce ironie batjocoritoare!

*

De la acest vot a atârnat rezultatul, pentru că mulţi săteni, care încă, până acum, stăteau la îndoială, au trecut, prin aceasta, în partea pretorului. Părintelui exarh, de bună seamă, nu i-au fost cunoscute multe axiome, altminteri nu s-ar fi dat a fi înşelat, prin complimentul de a fi membru la comisie şi prin alte curtenii nenumărate, cu care fu peste măsură încărcat, ca corbul lui Esop. La mulţi ţărani a adus această purtare a părintelui exarh amărăciune şi a periclitat încrederea către preoţi adânc, pentru că pentru pretor au votat numai unii săteni, seduşi de către scriitorii săi venetici, pe lângă răzeşii sau proprietarii de categorie mai mică, a căror stare materială e foarte decăzută şi, adeseori, au trebuinţă de un judecător blând, ca să-i apere în contra apăsării şi prigonirii pornite din partea creditorilor lor. Dintre preoţi, au mai votat pentru pretor încă doi, şi anume Iavorovschi, din Davideşti, şi Tarnovieţchi, din Stăuceni. Despre acesta din urmă se vorbeşte cum că el, pe din dosul colegilor săi, aşadar în contra binelui comun, a lucrat în favoarea pretorului.

*

Destul de trist! Un preot s-a retras de la votare. Să fi fost aceste 4 voturi unite cu cele ce se dăduseră săteanului amintit, rămânea, desigur, acesta deputat, şi sătenii, împreună cu preoţii ţinutului, se întorceau liniştiţi acasă, unde acuma s-au reîntors plini de temere şi îngrijorare ca să nu păţească şi ei aceea ce păţesc rusinii. în Galiţia, din partea polonilor, fiindcă ştiu prea bine că astăzi atârnă soarta patriei, uneori, numai de la un vot. În fine, n-am nimica alta de zis, decât fraţilor săteni a recomanda ca ei să caute cât mai curând a se mântui de scriitorii venetici, mai cu seamă poloni, lipitorile acestea urâcioase, care trăiesc numai din sudoarea ţăranului, şi-l vând străinilor; pentru aceea, ar fi bine ca, deocamdată, învăţătorii de la şcolile sătene să ocupe posturile acestea, sub privegherea preoţilor, ca să nu se neglijeze învăţământul, până ce vor ajunge ei a avea, din sânul lor, indivizi apţi pentru purtarea afacerilor comunale. Preoţilor, însă, le dau sfat a citi pe Salustiu Crispus, şi anume „Războiul Iugurtin”, iar acolo vor afla cuvintele învăţătoare: „Concordia res parvae crescunt, discordia et maximae dilabun tur”. Care să le ia măcar în viitor de îndreptar vieţii” (Albina, Anul II, Nr. 14-121, 3-15 faur 1867, p. 3).

 *

*

„Humor, în 4 februarie s. n. 1867.

*

În numărul 5 din anul acesta al prea stimatului jurnal „Albina”, se descoperi publicului cititor procedura ce se observa, în anul 1861, la alegerea deputatului dietal pentru ţinutul Humor cu Solca. Acea procedură era, fiecăruia ce se împărtăşi la acea alegere, cunoscută şi fiecare se cuprinse de durere, văzând cum că legile referitoare la alegere se calcă cu picioarele, şi că tactul cel diregătorial se abuzează spre scopuri egoiste. Au trecut, de atunci, şase ani şi poate ar fi cugetat cineva că întâmplarea aceea s-ar fi şters din memoria celor bine cugetători. Dară nu, cauza cea dreaptă, cauza conştiinţei şi-a răsplătit acum, în 4 februarie, la alegerea deputatului dietal pentru Humor şi Solca. Constituindu-se, adică, corespunzător legilor comisia de alegere, sosiră, în decursul alegerii, ceea ce nu era de lipsă, agitatori birocraţi, mai întâi delegatul din Solca, Mihalachi Florea, înaintea comisiunii, zicând:

*

„Cinstită comisie, aicea-s cei treizeci de lei de argint, pe care mi i-a dat, acum, iudeul Haim Siber, spre a-mi da glasul pentru domnul Bezirksvorsteher Tustanowski”.

Îndată după Florea, sosi şi Niculai Ştiru, unul din delegaţii comunei Arbure, tot cu o asemene cotă înaintea comisiunii, descoperind tot acelaşi fapt, cu aceleaşi nume, şi adăugând: „Cu bani voiesc oamenii să întunece dreptăţile noastre!”.

*

Preşedintele comisiei de alegere, care era un preot gr. or. şi cărunţit în experienţe, dictă îndată faptul acesta la protocolul de alegere, iar pe cei doi ţărani îi excluse de la alegere, aflându-se ei, acum, în cercetare, şi-i trimise, chiar pe loc, la despărţământul pretorial pentru cercetare de crime, unde numitul iudeu, înaintea martorilor, fără de reţinere se confesă că el le dete banii spre a vota pentru pretorul Tustanowski. Acesta este unul din acei matadori, la care se referă articolul din numărul 3 şi 9 al „Albinei”, şi noi am putea să facem, aici, mai multe conchideri, dar, în credinţa cea tare, cum că Dumnezeu nu-i bate pe oameni cu bâta, lăudăm, aici, numai amoarea către dreptate şi conştiinţa cea rezoluta a domnilor delegaţi spre alegere, Florea şi Ştiru, pentru că ei, prin descoperirea acestei manevre despre tutorele de legi ale Maiestăţii Sale, ale prea iubitului nostru Împărat, au dovedit, de a se afla în posesia acelei conştiinţe ca numai prin respectarea şi neviolarea legilor prea înalte poate deveni bietul popor ţăran ferice şi mulţămit cu soarta sa. În urmă, mai amintim că iudeul nu reuşi cu mamonul său” (Albina, Anul II, Nr. 14-121, 3-15 faur 1867, p. 4).

*

*

„Alegerile dietale în Bucovina. Din Cernăuţi se scrie că, acolo, românii au compus un comitet central de alegere, numind candidaţi pentru toate cercurileelectorale. La aceasta, observă „Zukunft”,despre activitatea rusinilor din Bucovina se aude încă puțin” (Albina, Anul II, Nr. 6-113, 13/25 ianuarie 1867, p. 2).

*

„Cernăuți, 13 faur 1867

*

Sunt în stare a continua reportul meu despre celelalte alegeri dietale. În Vijnița a reușit un țăran ruten, cu numele Cușnir. La Zastavna, alt țăran ruteanu, anume Traci. În ținutul Sucevei se alese Croitoriu, țăran român. Orașul Rădăuților alese pe neamțul Trompeteur, c. r. adjunct la tribunal. Orașul Suceava ne dede de ablegat (deputat – n. n.) dietal pe baronul Alessandru Petrino, federalistul cel mare (adeptul principiilor ardelenești de federaliare a Austriei, neacceptate în Bucovina – n. n.). Orașul Siret alese pe neamțul Pompe, c. r. consilier la tribunalul provincial. Ținutul Siretului alese pe un polon, cu numele Voinarovici, fost c. r. pretor și fost membru în comitetul dietal. Alegerile la Coțmani dădură pe pretorul de acolo, polonul Procopovici.

*

Camera comercială alese pe președintele său, Alth, neamț protestant, germanistu mare, și pe avocatulevreu Dr. Fechner, fost membru al comitetului țării. Deci aceşti ablegati, adăugându-se către ceia pe care i-am înșirat,în corespondența mea de mai înainte, fac numărul de 27, iar cu episcopul, care are vot viril, sunt 28; prin urmare, mai lipsesc încă două alegeri spre a completa numărul de 30, care este defipt pentru dieta nostră.

*

Știu că nu te va mulțămi rezultatul alegerilor, și totuşi, pentru noi e mare triumf; niciodată nu s-a așteptatun rezultat atâta de bun; avem să mulțămim soartei că ne-a dat măcar speranța de a putea forma, odată doar în 50 de ani, o majoritate în dietă. După informațiile mai detaliate, voi săzic, acuma, astfel: pe 7 voturi ne putem sprijini, totdeauna, la cazuri mai puțin însemnate – pe 10, căci ni se pare că Sfinția Sa arhimandritul Bendella se va clătina; așijdere, Lupul,închinându-se acesta către Petrino. Iliuțîncă se cam clatină, când și când;însemnătatea omului acestuia e că,în dietă, mai sunt aleşi încăși alți 5 țărani, care, precum s-a întâmplat și în prima sesiune, se dau lesne conduşi de Iliuțși partida care îlare pe el vine în majoritate.

*

Petrino are 6 voturi care vor fi morțiș cu el. Dacă, eventual, ar câștiga pe Iliuț, ar avea 11, lipsindu-i numai 5 pentru a forma majoritatea. Andrievici (viitorul mitropolit Silvestru Morariu – n. n.) s-au ales cu foarte mare greutate. Schönbach (consilierul episcopului Hackmann – n. n.) a reușit în urma poruncilor domnului episcop Hackmann, trimise preoților din țienutul Humorului, ca să lucre pentru el. Lumea vrea săștie si de eșecuri: Sbiera a căzut, așijdere Ciupercovici, secretar la tribunalul criminal, român bun. În dieta de mai înainte erau numai 4 țărani, acuma s-au ales 6, tot prin facţiunile partitei lui Petrino, care ne-au împiedicat mai mult, altminteri am fi reușit în majoritate” (Albina, Anul II, Nr. 15-122, 5-17 faur 1867, pp. 1, 2).

*

„Baron Alessandru Vassilco din Bucovina e numit de Maiestatea Sa Împăratul membru al casei de sus în senatul imperial” (Albina, Anul II, Nr. 20-127, 17 faur / 1 martie 1967, p. 2).

1841: Prima dezrobire de robi țigani?

*

Un document interesant, emis și întărit de marele vornic Ștefan Ruset, la Viena, în 1 aprilie 1841, pentru dezrobirea țiganilor de pe moșiile sale, cărora le conferă aceleași drepturi și obligații ca și „românilor moldoveni”, mi-a atras atenția și prin argumentele cu adevărat creștine ale eliberării robilor. Dumnezeu nu are robi, ci fii, iar Iisus Hristos, cu atât mai puțin, pentru că prin frăția Lui suntem toți fiii Tatălui Nostru, care este în ceruri.

*

Firesc ar fi fost să găsim argumentele din vechiul și din noul Testament, precum și cele din Apostoli, într-o pledoarie a beneficiarilor averilor mănăstirești, averi care cuprindeau cei mai mulți robi. În practica religioasă e nevoie de atâta robie, încât secular a fost impus, în conștiința publică un stăpânitor cosmic de robi pământești, chiar și în sacrele taine („Se botează robul lui Dumnezeu…”, „Se cunună robul lui Dumnezeu…”, „Dumnezeu să-l primească pe robul său…” etc.).

*

Nu știu dacă dezrobirea făptuită de Ștefan Ruset este prima sau nu din istoria noastră, dar, oricum, ea înseamnă, prin motivațiile creștine, făptuire creștină demnă de a fi încredințată pilduitor memoriei neamului.

*

* 

*

Dezrobire de țigani

*

Voi a zice că și legea, prin Testamentul vechi, ne arată că robia nu este iertată mai mult de șapte ani, și, prin Testamentul nou, Mântuitorul nostru fără deosebire ne numește pe toți frați, zicând: „Iubește pe aproapele tău ca însuși pre tine!”, și iar la judecata de apoi (fîră a face cât de puțină deosebire), zice: „Cei ce au făcut bine vor merge întru bucuria veșnică, iar păcătoșii întru munca de veci”; și, în urmă, Apostolul mărturisește zicând că înaintea lui Dumnezeu nu este deosebire, nu este slobod, nici rob, ci toți deopotrivă. Dar apoi și fireasca dreapta simțire și judecată ne povățuiește de a ne depărta de această faptă urâtă lui Dumnezeu și oamenilor, de a ținea pe frați și cei de o asemănare zidiți cu noi și de un Ziditor robi, vânzându-i, schimbându-i și dăruindu-i ca pe vite.

*

Drept aceea. Luând toate acestea cu amăruntul și cu pătrundere în băgare de seamă, prin acest formal act, supt iscălitura și pecetea mea, slobod și iert de toată robia pe toți drept robi țiganii mei, aflători la moșiile mele, Paracalău, Bogdănești și prin târgurile țării, sau uriunde se vor afla, atât pe acești de față vătrari, lingurari, rudari și ori de ce soi vor fi, ce îi am de moștenire hărăziri domnești și cumpărături, cum și pe toți urmașii lor pentru de veci, nerămânându-mi voie mai mult, nici putere de a-i vinde, schimba sau dărui, ci numai această singură dreptate de a-mi lua dajdia de la dânșii câte un galben pe fieștecare gospodar pe an, dar și această dajde numai pe vreme de 20 de ani, și de vor rămânea cu statornicia pe arătatele mele mai sus moșii, să-mi facă boierescurile și celelalte drepturi ale moșiilor, așa precum și românii moldoveni, precum și de a-mi da și la zece gospodari doi (galbeni – n. n.) pentru slujbele casei boierești, care, într-aceea vreme, nu vor plăti dajde, schimbându-i pe tot anul sau la trei ani, o dată, cu darea altora, în locul celor dintâi, și dar precum ei sunt datori de a-mi face boierescurile în cuprinderea învoielii făcute de mine, cu românii moldoveni, după moșia mea Bogdănești (sau alta, de vor urma a se face ca locuitorii români de pe moșiile mele), asemenea și deopotrivă au ei a se folosi de acele drepturi arătate prin acea învoială pentru locuitorii români, fără cât de puțină deosebire.

*

Și dar acest act formal va avea puterea lui de la 23 a curgătoarei luni aprilie și tărie atât în viața mea, cât și în urmă se vor păzi aceste toate întocmai șe de către urmașii mei, ori pe cine Domnul Dumnezeu ar binevoi a orândui, în orice chip, adică sau în moștenitor legiuit sau în dăinuire de vreo obștească facere de bine, toate acestea întocmai întru toate să aibă a se păzi cu sfințenie și tărie. Pentru care rog și pe înalta ocârmuire să binevoiască a întări acest act al meu de iertare de robie, în cuprinderea mai sus arătată, și totodată de a se face cunoscut în obște, atât prin gazetele țării, cât și prin „foile sătești” despre asigurarea iertărilor din robie.

*

Ștefan Roset, mare vornic.

1841, aprilie 1. Viena”

*

(Gazeta de Transilvania, Nr. 14, Brașov, 6 aprilie 1841, pp. 55, 56).

1866: În numele națiunii române bucovinene

*

„În numele națiunii române bucovinene. În numărul 41 al prea stimatului ziar „Albina” citirăm, cum că „Wiener Abendpost”, suplimentul ziarului oficial împărătesc, „n-a putut trece cu vederea îngrijorările sau, mai vârtos, scornirile unor ziare din Viena, cum că Domnitorul României ar aștepta ocazia pentru a intra în Transilvania”. Noi nu știm încă, până astăzi, ori prin acest ziar nemțesc sau pe altă cale, au ajuns aceste scorniri și la noi, consternând spiritele poporului și producând îngrijorare multă la aceia care sunt în serviciile statului, socotindu-l pe principele României și pe voluntarii săi chiar la marginile Bucovinei.

*

„Albina” își exprima dorința, față cu „Wiener Abendpost, ca acest ziar mai bine să fi spus ziarelor celorlalte nemțești cum că îngrijorările, respeptiv scornirile lor, sunt inspirate și făurite de inamicii cei numeroşi ai poporului român din Austria și ai cauzei naționalității lui și cum că atari bârfeli ţintesc a înnegri aspirațiile noastre naționale înaintea Casei domnitoare, iar noi, românii bucovineni, ne esprimăm dorința față cu unii diregători c. r. ai țării noastre, însă de naționalitate străină, ca ei să citească acest pasaj din prea stimata foaie „Albina”, care apare în reședința împărătească („Albina” se tipărea la Viena – n. n.), și să caute, mai vârtos, de a-și împlini cu sinceritate misiunea lor ca amploaiaţi c. r., constatând adică înaintea casei domnitore loialitatea și alipirea cea sinceră a noastră către aceasta, dar nu mai ales anume să se opintească, ca, pe temeiul unor bârfeli, născute din inimi duşmane, să ne încalță pe unii și pe alţii în prepus politic sau chiar să ne negrească pentru conspirațiune politică.

*

Noi le dorim acelor bărbaţi amploaiaţi ca ei să fie mai sinceri către Casa domnitoare, în împrejurări atât de critice și zguduitoare, și să n-o aducă în mai mare perplexitate și nedumerire, prin niște minciuni scornite asupra conducătorilor poporului român din Bucovina, care pururea și-au știut împlini misiunea cea sfântă, conducându-l cu sinceritate la loialitate către înalta Casă domnitoare, ceea ce poporul român bucovinean și acuma cu pregnanță o constată, căci, apăsat fiind de totala lipsă de pâine, aduse jertfe însemnate pe altarul eliberării patriei de dușmani, din cele ce pot să dea. Încă una le mai dorim acelor amploaiaţi c. r., adică: ca ei să nu fie mai puţin loiali către înaltul tron, decât cum sunt românii bucovineni și ca să nu se mai repete pentru dânșii anii 1863 și 1864, când imnele poloneze jucau rol, pe tieritoriul Bucovinei, în gurile, vocile și inimile lor” (Albina, Anul I, 1866, Nr. 49 din 31 iulie / 12 august, p. 2).