ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 59

1897: Întrunirea conducătorilor

1897 Intrunirea conducatorilor TRIBUNA POPORULUI

*

Cernăuţi, în 4 februarie 1897

 *

Întrunirea conducătorilor. Tinerii şi bătrânii.

O temere. Viitoarele alegeri. Candidaţii.

*

Mâine, va fi întrunirea bărbaţilor de încredere ai partidului român din Bucovina, pentru a fixa definitiv lista candidaţilor pentru alegerile de deputaţi în cameră. Comitetul executiv a ţinut, deja, sub prezidiul baronului Victor Stîrcea, mai multe conferinţe prealabile, în care s-a ajuns la rezultate pozitive, astfel că comitetul va supune adunării o listă deja formată. Nu am considera aceasta de un mare avantaj, pentru că nu credem că o listă, făurită de cei mai tineri partizani ai „direcţiei vechi”, poate corespunde intenţiilor şi aspiraţiilor oneste naţionale. Totuşi, ne surprinde că „bătrânii” noştri, de astă dată, au arătat mai multă obiectivitate, oferind unul din mandatele, ce sunt a se ocupa – şi sunt 5 de toate – unui „tânăr”. Acest lucru nu se explică însă ca un pas de apropiere a bătrânilor, ca un semn de aprobare pentru ideile divergente ale „tinerilor”. Absolut nu!

*

Azi, ca mai înainte, în rândurile conservatorilor viguroasa mişcare a tinerimii e osândită ca o pornire distrugătoare, ca o hazardare nechibzuită.

*

Azi, ca şi până acuma, contrariază „bătrânii” cu înverşunare orice încercare a „tinerilor” de a se afirma. Şi, în această luptă pierdută pentru prestigiul lor, „bătrânii” nu sunt deloc scrupuloşi, când e vorba de a mai oprima tinerimea. Nu sunt deci momente de „bună speranţă”, care au înduplecat pe matadorii noştri, la această concesie făcută tinerilor. Sunt consideraţii de natură mai terestră, care au înrâurit asupra conducătorilor actuali. Ei se tem că lupta care, actualmente, s-a încins în Galiţia, între elementul boieresc şi între fracţiunea tânără-democrată, să nu-şi găsească calea în Bucovina învecinată. Prea de tot analoagă e situaţiunea. Numai că nobilimea polonă merită, totuşi, puţină preferinţă. Politica, condusă de partidul ei, deşi în multe privinţe o acţiune infectă, totuşi a condus şi la rezultate considerabile.

*

Activitatea” politică a curţilor noastre boiereşti, sprijinită cu cârdul, odată, şi oareşcând cu sprijinul destul de considerabil al sateliţilor, a produs drept final actualul stadiu de neputinţă politică a Românilor din Bucovina. De aceea, e şi un act de naţionalism, când tinerii tind de a face capăt apucăturilor politice ale direcţiei vechi. Cu toate acestea, un privitor imparţial va trebui să recunoască frica ce a intrat în rândurile bătrânilor oarbă. În grupul „tinerilor” nu a existat presiunea de a intra în arena electorală, tendinţa pronunţată de a se pune în opoziţie faţă de „Concordia” şi de conducere „bătrână” a partidului.

*

Corespondentul dumneavoastră e pe deplin la curent cu cele ce se petrec în cercurile tinerilor şi vă poate asigura că între ei domină ideea că soarta actualelor alegeri încă e în mâna „bătrânilor”. Aceasta e opinia „normativă”. Deşi nu o împărtăşesc, sunt silit să constat că ea există şi domină, fiind profesată de membrii cei mai cu trecere. Ei bine, bătrânii au cedat unui sentiment prea matur şi nemotivat de temere. Dar fapt e că au cedat şi, de aici, rezultă, pentru ceilalţi, datorii asupra cărora îmi voi permite să atrag atenţiea partidului. Până atunci, însă, întreb: mulţumi-se-va adunarea de mâne cu lista – partea ei personală nu o discut azi –, aşa cum e croită ea, adică privitoare numai la cele trei mandate din curiile poporului, şi scăpând din vedere total sau, mai bine zis, lăsând cele două curii boiereşti la discreţia şi bunul arbitru al membrilor ei, fără control naţional, de parcă membrii acestor curii n-ar face parte din naţiune, n-ar avea îndatorirea de a se supune intereselor comune şi voinţei generale.

*

Rău ar face adunarea, de ar admite acest principiu. Ar arăta că nu posedă nici un singur cap, care e în stare să cugete logic şi să vadă anomalia teribilă, ce rezultă de aici. Înţeleg ca baronului Stîrcea sau arhimandritului Călinescu să le convină principiul ca curia consistorială şi cea a proprietarilor boieri să-şi nominalizeze candidaţii după arbitrul propriu, şi nu după avizul luat de la comitetul naţional, şi contrar cu interesele comune.

*

Dar datoria oamenilor lipsiţi de egoism e de a se lupta, ca să nu fie abandonat principiul adevărat al unităţii intereselor naţionale ale Românilor din Bucovina şi dreptul partidului de a nominaliza el, prin organele sale constituţionale, candidaţii pentru toate curiile. Desconsiderarea acestor principii aduce partidului pericole colosale. Discreditează şi anihilează solidaritatea, introduce nemulţumire în rândurile curiilor poporale, fiindcă boierii dispun aici, fără a suferi însă o reciprocă ingerinţă asupra curiei aristocrate, şi – ce e periculos de tot – patronează candidaturile, care, de altfel, nu ar îndrăzni a se ivi. Pentru adevărul aserţiunilor mele, voi avea trista satisfacţie să primesc dovezi eclatante, privitoare la curia electorală a prelaţilor din consistoriu, dacă nu se vor lua, de cu bună vreme, măsuri drastice şi neşovăitoare. Ziua de mâne va arăta dacă mai are partidul sentiment viu şi vede cine îl poartă de nas. Aici e rolul tinerimii, mai ales al ei, căci ea reprezintă demnitatea şi progresul.

*

Am încă un cuvânt la adresa ei. Prin faptul că „Concordia” oferă grupului „tânăr” un mandat şi, prin aceasta, posibilitatea de a introduce, în situaţia politică, asanarea pe care o cere imperios opinia publică, trezită tocmai şi, mai ales, prin critica „tinerilor”, aceştia din urmă au datorie morală, de-a întra în arenă. Zvonurile lansate, că persoanele luate în combinaţie vor refuza, nu au dreptul de a fi adevărate. Dacă tinerimea nu are luptători, ea încetează de-a fi speranţa noastră; încetează de a fi un factor demn de considerare. Atunci „bătrânii” vor rămânea eterni şi caraghioslâcul politic nu va avea sfârşit. Şi în această privinţă, ziua de mâne va aduce lămuriri. Dar un lucru e clar. Dorinţa majorităţii dintre tineri e incontestabil pentru „activitate”.

MINOR

*

Din Cernăuţi, în ultimul moment, primim următoarea notiţă interesantă: Comitetul electoral român, instituit din incidentul alegerilor pentru parlament, s-a grăbit să supună lista candidaţilor români guvernatorului. Guvernatorul a exprimat următoarea cenzură: „Domnilor, n-am nimic în contra lui Popovici (George Popovici, adică poetul T. Robeanu – n. n.). Dar mă tem că el nu va fi partizanul vostru şi, precum cehii tineri, care, peste noapte, au înlăturat pe cehii bătrâni, astfel puteţi fi şi dumneavoastră bătuţi de românii tineri. Dar mie poate să-mi fie, în fine, egal”.

*

Are dreptate domnul guvernator al Bucovinei. Afacerile interna ale partidului român sunt un lucru unde nu-i fierbe oala şi, deci, ferească a-şi băga nasul! De atâta, însă, îl putem încredinţa, că românii „bătrâni” de pe acum nu mai există, decât în câteva exemplare, uzate până la exces.

*

(Tribuna Poporului, Anul I, Nr. 18, miercuri 29 ianuarie / 10 februarie 1897)


„Lupii de oţel”, gangsterii Cernăuţilor (I)

Comisarul Iuliu Popovici (stânga), şi spaima, dar şi "tatăl" lupilor

Comisarul Iuliu Popovici (stânga), şi spaima, dar şi „tatăl” lupilor

*

O lume fabuloasă, cea a infractorilor cernăuţeni, mulţi dintre ei cu legendare şi legendate performanţe internaţionale de spărgători de case de valori, mi-a atras atenţia şi aş vrea să v-o spun pe scurt, fiind, fără îndoială, mult mai captivantă decât competiţia electorală suceveană, mai ales că mulţi dintre spărgătorii celebri ai Bucovinei interbelice erau ingineri sau medici pe bune, dar, în loc să fure cu candidatura, preferau aventura vieţii reale de gangster.

*

"Cârciuma fără nume" din Cernăuţi

„Cârciuma fără nume” din Cernăuţi

Interiorul "Cârciumii fără nume"

Interiorul „Cârciumii fără nume”

*

Povestea începea cu confiscarea cu confiscarea câtorva kilograme de cocaină, de la clienţii „Cârciumii fără nume”, din mahalaua Cernăuţilor, cârciumă care era considerată „bârlogul lupilor de oţel”, adică al marilor spărgători din urbe, şi cu filajul discret al scriitorului Nicolae Ţic, în demersul său de a identifica bandele de spărgători cernăuţeni. Scriitorul câştigase simpatia unui „păzitor al hoţilor”, care îi povesti despre legendarul „Chinezu”, pe numele său adevărat Goldgei Ioel, care conducea o „bandă internaţională de polonezi”, cu care plecase la Shangai, şi despre „Doctoru” Simon Bernstein, care vorbea prea mult şi avea relaţii în poliţie, comisarul Popovici fiind considerat un adevărat „tată al spărgătorilor”.

*

Apoi făcu cunoştinţă şi cu „Ghivint”, un „om întunecat ca păcatele care-i apăsau umerii” şi care avea un singur ochi, iar „faţa îi era brăzdată de tăieturi adânci şi toată înfăţişarea îi era atât de fioroasă, încât, în momentul în care mă fixă, pentru a-şi aprinde ţigara, avui impresia că-mi îngheaţă sângele în vine”.

Rita Apăşoaica

Rita Apăşoaica

*

 

În Cernăuţi, mai existau cârciumi, precum „Cicago”, sau chiar restaurante luxoase, precum „Britania”, în care petrecea lumea interlopă, impunând chiar şi un folclor „apaş” de cârciumă: „Vezi pe cel de colo, din capul mesei? Omul cu haină de piele? Este vestitul Mosmanciuc, iar celălalt este „Chioru”, frate-său… Cel care vorbeşte acum cu armonistul este Schilingher”. Şi mai erau, acolo, şi Maciste, şi Schein, şi „Catifea”, şi Rita Apăşoaica, ba chiar şi un traficant internaţional de stupefiante, italianul Rafaelo Serafimo Mancuzo, care i-a pozat cu nonşalanţă lui Ştefan Ignat, fotoreporterul „Ilustraţiei române”.

*

Interlopul "Tata Nissim"

Interlopul „Tata Nissim”

În cârciumile Cernăuţilor, Nicolae Ţic a întâlnit, totuşi, borfaşi mărunţi, care, pentru un şnaps şi, apoi, încă unul, povesteau legendele decăderii condiţiei umane. Ale decăderii în… eroism, precum legenda fraţilor Tartacover, care au spart seifurile bijutierului Medilansky:

*

„Acolo a lucrat banda lui Tartacover Arnold. Unul din cei doi Tartacover s-a ascuns, într-o sâmbătă, în beciul de sub prăvălia bijutierului, din strada Regele Ferdinand. Noaptea, a spart peretele, duşumeaua şi-a operat cu destulă îndrăzneală. Poate că a fost ajutat de spărgătorii basarabeni din banda fratelui său, Beno Tartacover, cel mai bun prieten al faimosului Ataţki”.

*

Urmează, apoi, în discuţii, o altă legendă, Magierka, „un artist în lumea spărgătorilor”, cu numele de Rudolf Gruski, cunoscut, în vechiul Regat, drept Ion Cercel. Sau banda lui Alfred Rosenberg, care opera numai ziua, şi care a dat 12 lovituri celebre în Cernăuţii vremii. În această bandă opera şi un student la medicină, Roll, care avea să se sinucidă, ulterior, în închisoare. Şi mai existau, printre legendele Cernăuţilor, un oarecare Schwartzman „Şchiopu”, un basarabean cu o tăietură de cuţit în umăr, dar şi „banda de intelectuali” a lui Alfred Rosemberg.

*

"Regele" lupilor, Eduard Wolf

„Regele” lupilor, Eduard Wolf

 

Zaharia Belinsky

Zaharia Belinsky

Studentul medicinist Iacob Roll

Studentul medicinist Iacob Roll

*

„Regele” incontestabil al spărgătorilor cernăuţeni era, în perioada  interbelică, Eduard Wolf. Chiar şi faimosul Zaharia Belinsky făcuse parte din banda lui Eddy Wolf. Mentorul lui Wolf fusese marele industriaş cernăuţean Anton Lewinsky (Lippa Klissmann), care, înainte de a-şi începe ascensiunea economică, din postura de principal furnizor al ruşilor, fusese spărgător, dar unul cult şi inteligent, care vorbea patru limbi străine şi se afla în admiraţia întregii protipendade bucovinene.

*

Medijowska, "femeia cu valiza misterioasă"

Medijowska, „femeia cu valiza misterioasă”

Nudelman, căpetenie în banda lui Wolf

Nudelman, căpetenie în banda lui Wolf

*

Numele „Regelui” spărgătorilor nu era, de fapt, Eduard Wolf, ci Rudolf Romanowsky, distins, inteligent şi bogat… inginer bucovinean, căruia i se deschideau, în faţă, toate uşile, datorită prestigiului său profesional.

*

"Valiza misterioasă"

„Valiza misterioasă”

Smil Golstein zis "Uliul"

Smil Golstein zis „Uliul”

*

Inginerul Rudolf Romanowsky se folosea de numele Eduard Wolf, Edic, Gold, Tamasewsky, Mihail Korf, Mişa şi Rudolf Romanowsky. Se născuse în Polonia, la Varşovia, şi fusese adus în Bucovina de spărgătorul Grabois, dar prima lovitură a dat-o, în 1916, la Insterburg, în Germania, pe un itinerariu internaţional, care cuprindea şi Polonia, impresionant, care cuprindea chiar şi Atena şi Constantinopole.

*

Simon Roisenfeld

Simon Roisenfeld

Traficantul Rafaelo Serafino Mancuzo

Traficantul Rafaelo Serafino Mancuzo

*

În banda lui Wolf au intrat cei mai buni profesionişti ai branşei, precum Cadeiewsky şi iubita lui Medijowska, numită şi „femeia cu valiza misterioasă”, Simon Roisenfeld, Nudelman zis „Piele de drac”, abilul Broitmann, Sloima Salomon, primejdiosul Blaufer, Halapenco, Zeinic, Marian şi misterosul Schwartzmann „Şchiopul”.

*

 

Petrecerea interlopilor cernăuţeni

Petrecerea interlopilor cernăuţeni

(Ilustraţia română, Anul VII, Nr. 47, 48, 50, 1935)


Poetul bucovinean Ciprian Porumbescu

 

Porumbescu Ciprian Romania Juna

*

În urmă cu câţiva ani, când i-am publicat, în ediţie româno-engleză, opera poetică, încă nu ştiam că, pe lângă textele cântecelor sale sau ale unor prieteni, toate înhăruite drept poezie, Ciprian Porumbescu a şi publicat poezii, debutul lui înregistrându-se în urmă cu 141 de ani, în 6/18 aprilie 1875, la „Familia” lui Iosif Vulcan. Textul de debut, „La vioara mea”, era semnat „C. Golembiovschi”, numele fiind păstrat şi în 1877, când Ciprian publica un „Imn festiv”, închinat lui Teoctict Blajevici – unul dintre primii poeţi ai Bucovinei, sub pseudonimul Tudor Şoimu, originar din Tişăuţi şi ajuns, în 1877, mitropolit al Bucovinei.

*

Aleanul din „Familia”, publicat în ortografia revistei (pe atunci erau tot atâtea ortografii şi gramatici ale limbii române, câte gazete se publicau), prefigurează un vag ecou spre modernitate, de influenţă germană, lirica românească (a scris mai mult în germană) a lui Ciprian Porumbescu fiind înrudită cu cea a lui Bolintineanu şi a lui Alecsandri, dar cu tentaţii spre eminescianism.

*

* Debut PORUMBESCU frontispiciu

 

Debutul literar al lui Ciprian Golembiovschi-Porumbescu

Debutul literar al lui Ciprian Golembiovschi-Porumbescu

*

La vioara mea

*

Când a sorţii crudă lovire

Inima-mi sfâşie fără cruţat

Şi al meu suflet, plin de zdrobire,

Făr’ de speranţei e închinat,

*

Ah, atunci tu, voce zeiască,

Unica limbă a lăuntrului meu,

Tu, iubită, scumpă vioară,

Vii de mă mângâi cu sunetul tău.

 *

Ţie suferinţele mele,

Ţie durerile-mi mărturisesc

Şi-n surâsul corzilor tale

Aflu balsamul ce-l caut, ce-l doresc,

*

Iar când, după-o ceaţă de jale,

Se-nseninează în inima mea,

Cui să-i spun, atunci, că-s ferice?

Ah, numai ţie, consoţia mea!

*

Tu-n dureri îmi eşti mângâiere,

Tu-n ferice cu mine petreci;

Fii cu mine şi după moarte,

Fii dar cu mine până în veci!

*

C. GOLEMBIOVSCHI

*

(Familia, Anul XI, 1875, nr. 14 din 6/18 aprilie, p. 158)

*

1881 Candidatul Linte GURA SATULUI fine

*

„Gura satului”, auto-intitulat şi fiind, în bună parte, „jurnal glumeţ social-politic” avea să-i publice, în 1881, „Candidatul Linte”, dar, din nefericire, nu s-a păstrat decât exemplarul de gazetă în care apărea ultima parte din această cunoscută „comedie în două scene, cu o uvertură şi un final pentru un solo şi pentru două coruri”, care probează simţul acut al umorului, de care da dovadă genialul muzician de la Stupca.

*

1881 Candidatul Linte GURA SATULUI

*

Scris în moda şi în obligaţia socială a vremii, textul „Imn festiv / pentru primirea solemnă a Înalt Prea Sfinției Sale / Domnului Arhiepiscop și Mitropolit / Teoctist Blajevici / la sosirea Î. P. S. Sale în Eparhia Bucovinei”, publicat de „Predicatorul săteanului român”, în anul 1877, însemna şi o şansă, pentru Ciprian Porumbescu de a i se oferi, din banii Fondului religionar, o bursă pentru studii vieneze, bursă de care avea să beneficieze doar timp de un an, ulterior pierzând-o, din pricina „prinţişorului” Vasile Morariu, fiul lui Silvestru Morariu, căruia nu-i erau pe plac firea veselă şi boemă a lui Ciprian Porumbescu şi nici trainica prietenie dintre muzicianul-poet din Stupca şi uriaşul pictor din Ilişeşti, Epaminonda Bucevschi.

*

1877 Porumbescu Imn festiv

*

Pe ceriul Bucovinei, o zare azi apare,

O zare luminoasă, de-un mândru viitor,

Și rugi de bucurie se-nalță la altare,

Se-nalță către Domnul Atoatețiitor.

            E zi de bucurie, e zi de veselire,

            Ce farmecă poporul de bine mult dorit;

            Căci Domnul prea puternic, în nalta Sa mărire,

            Să fericească țara azi bine a voit.

*

Bisericii creștine transmis-a azi lumina,

Lumina pentru viața și scopul ei prea sfânt,

Protector nalt și tare, ce-n inima-i îmbină

Dreptate ne-ndoită c-un spirit bun și blând.

            Deci saltă Bucovina de multă bucurie,

            Iar tu, biserică sfântă, depune doliul tău,

            Îmbracă-te-n veșinte de luci și veselie,

            Căci unsul se apropie, ocupă tronul tău.

*

Iar noi, stând cu credință, virtute și constanță

La orice ocaziune și greu neprevestit,

În Teoctist Blajevici avem ferma speranță

De-un viitor ilustru, de-un timp prea fericit!

            Și clerul țării noastre, toți frații drepți în Crist,

            Exclamă cu o voce: Trăiască-al nost părinte!

            Trăiască nou sfințitul! Trăiască Teoctist!

*

Ciprian Golembiovschi

*

(Predicatorul săteanului român, Cursul III, Nr. 7, Anul 1877, p. 221)

*

Ciprian Porumbescu, împreună cu fraţii săi, Mărioara şi Ştefan

Ciprian Porumbescu, împreună cu fraţii săi, Mărioara şi Ştefan

*

Textele acestea, premeditate şi publicate drept poezii, înseamnă argumente pentru cumplita nedreptate a soartei, care l-a răpit pe Ciprian Porumbescu la o vârstă la care alţii, nume mari ale culturii universale, nici măcar nu şi-au început opera.


1883, 1884: Elegii pentru Ciprian Porumbescu

Cvintetul lui Ciprian Porumbescu, la gimnaziul din Suceava

Cvintetul lui Ciprian Porumbescu, la gimnaziul din Suceava

*

În timpul vieţii, Ciprian Porumbescu a vorbit, evaziv şi vizibil iritat, despre procesul „Arboroasa”, iar tovarăşul lui de închisoare, Constantin Morariu, în ciuda prieteniei durabile pe care i-a purtat-o, nu a încercat să supraliciteze, precum ideologii naţionalismului comunist, mitul „Arboroasa” (în presa românească a vremii, nu s-a scris nimic despre acel proces). Procesul, instrumentat de procurorul român Zotta, din exces de slugărnicie, finalizat cu o achitare, obţinută de trei avocaţi evrei, care, fără plată, socotind aceasta o datorie de onoare, au luptat pentru eliberarea celor cinci tineri români, nedreptăţiţi de către un funcţionar român.

*

1883 Necrolog in versuriŞi mitul lui Ciprian Porumbescu a fost cultivat de Constantin Morariu, care, cu câte o poezie omagială – un fel de necrolog versificat, izbutea să vehiculeze informaţii şi despre înmormântarea lui Ciprian, ataşând un adevărat necrolog, cu descrierea înmormântării (materialul de mai jos), dar şi despre monumentul de pe mormântul din Stupca, dezvelit în mai 1884 şi descris de Constantin Morariu în notele explicative, de la subsol, ale versurilor. Monumentul avea elemente care, astăzi, lipsesc (voia comuniştilor şi a urmaşilor lor de astăzi!), iar strofa ultimă a  „Tricolorului”, pusă pe cruce din voinţa lui Iraclie Porumbescu, e uşor falsificată, ca să nu provoace iritările bigoţilor vremii, pentru că, în prima variantă, la care însuşi Ciprian renunţase, se spunea:

*

Şi când, fraţilor, m-oi duce,

De la voi şi-o fi să mor,

Pe mormânt, în loc de cruce,

Puneţi mândrul Tricolor!„.

*

Am cules ambele elegii, închinate memoriei lui Ciprian Porumbescu de către prietenul său, Constantin Morariu, pentru că am fost de părere că, în perioada 25 mai – 6 iunie (data morţii lui Ciprian pe stil vechi şi pe stil nou), vibraţiile vremii lui merită readuse în atenţia clipei. În zilele următoare, vă voi prezenta chiar şi poezii, scrise şi publicate de Ciprian Porumbescu, în scurta sa viaţă, dar astăzi închei cu cele două elegii ale lui Constantin Morariu, ambele pretexte pentru a încetini scufundarea în uitare a memoriei prietenului său:

*

*

Neuitatului şi mult regretatului Ciprian Porumbescu

*

Amară e moartea când omul e june

Şi ziua-i frumoasă şi traiul e lin;

Când pasărea cântă, când floarea ne spune

Că viaţa e dulce şi m-are suspin!”

                                                           D. Bolintineanu

*

Când focul izbucneşte şi-n clipă mistuieşte

Averea adunată prin muncă-ndelungată,

Când ape mari inundă pământul şi cufundă

Pe mii de mii fiinţe-n amare suferinţe;

Cutremure, războaie, pe om când îl despoaie

De tot ce lui i-a fost al vieţii adăpost,

Atuncea, trist, pe gânduri, stă omul, disperează,

Prietena speranţă-i tot îl mai consolează.

*

Dar moartea nemiloasă, când taie cu-a ei coasă

Cele mai trainice fire, ce leagă cu iubire,

Şi-a dorului dulceaţă pe-un suflet de viaţă,

Atunci speranţe, visuri de-odată se scufund

În marea disperării, atuncea fără fund,

În care unic ceriul mai poate revărsa

A mângâierii rază prin sfântă legea sa.

 *

În marea disperării, în noaptea ei pustia,

O, frate Cipriane, împinsu-au urgia

A morţii tale gheare pe scumpul tău părinte,

Pe draga-ţi surioară, ce o iubeai fierbinte,

Pe bunii tăi prieteni lăsatu-i-ai în jale

Plângând ei mângâierea prieteniei tale;

În doliu şi-ntristare lăsat-ai ţara ta

Ce cântecele-ţi mândre cu drag le asculta,

Căci tu privighetoarea cea mai iubită-ai fost

În crângul Bucovinei, cu al vioarei rost.

*

Cu inima-nfocată, cu dragostea fiască,

Ai început iubite,-n grădina românească

S-arunci sămânţa artei, culeasă-n obosire,

Prin zeci de ani de muncă, cu mare irosire,

Dar, ah!, abia gustat-am din fructele ei rar

Şi de la pragul vieţii, o, scumpe grădinar,

Ni te răpeşte moartea, lipsind de-a tale flori

Biserica, naţiunea – iubitele-ţi surori!

 *

Biserica, naţiunea te plâng, deci, împreună

Cu ţara ta, Braşovul şi România Jună,

Şi toate vin să-ţi pună pe tristul tău mormânt

Cununa neuitării drept sacru monument,

Că le-ai iubit, o, scumpe, nu cu cuvinte seci,

Ci cu-a iubirii fapte, ce dau viaţă-n veci!

*

Constantin MORARIU

*

(Amicul Familiei, Anul VII, Nr. 16, 1/13 septembrie 1883, p. 140)

*

*

1884 Morariu poem pentru Ciprian AMICU FAMILIEI

*
Valsul „Fantome”

*

Umbrei scumpului meu amic Ciprian Porumbescu

*

De acorduri plângătoare

A destinului duşman

Plin e valsul tău „Fantome”,

Scump amice Ciprian!

Ton cu ton vestesc durerea,

Presimţirea ta arată

De a sorţii hotărâre

Ce te-ajunse-aşa îndată.

*

Greu lovitul tău părinte

Pe mormânt ţi-a pus o liră

Cu cuvinte ce storc lacrimi

Şi din inimi, jale, milă,

Căci „tu-n groapă-ai dus cu tine

O comoară de-armonii”[1],

Şi spre-apusul vieţii tale

Ai cântat în elegii[2]

Ce şi inime de piatră

Ar fi-n stare să le-nmoaie.

*

O fantomă-ai fost, iubite,

Răspândind tot fericire,

Dară valsul tău „Fantome”

Împle inimi de mâhnire

Şi-a vesti viitorimii

Are inima de jale

A lui Ciprian, în tristul

Capăt al vieţii sale[3].

Constantin MORARIU

 *

(Amicul Familiei, Anul VIII, Nr. 14, 15/27 iulie 1884, pp. 180)

*

[1] Aşa zice laureatul nostru Vasile Alecsandri, în epistola de condoleanţe, trimisă preotului paroh Iraclie Porumbescu, tatăl răposatului Ciprian.

[2] Jalnice de tot sunt valsul „Fantome” şi „Hora Prahovei”.

[3] Mormântul profesorului Ciprian se află în curtea bisericii din Stupca, încins cu un grilaj ce înconjură mormintele familiei Porumbescu. Crucea, ridicată pe mormântul lui Ciprian, e de piatră şi poartă, în faţă, inscripţiunea, cu litere aurite, săpate în o tablă de metal: „La revedere, iubite fiule, la revedere, frăţioare!”. Pe frontispiciul piedestalului, se află o liră de metal aurit, cuprinsă în o cunună de lauri, înfâşiată de o panglică de metal aurită, cu epigrama: „Armoniele tale, lacrimele noastre”. Sub liră se află o tablă de metal, cu inscripţiunea aurită: „Ciprianu Porumbescu, nasc 2. Oct. 1854, rep. 25 Maiu 1883”. Pe piatra orizontală a crucii e pus, de-a curmezişul, un frumos tricolor românesc de metal, pe rouş căruia se află cuvintele: „Iar când, fraţilor, m-oi duce de la voi şi-o fi să mor”; pe galben: „Pe mormânt atunci să-mi puneţi”; pe albastru: „Mândrul nostru tricolor”, care cuvinte formează strofa ultimă din „Cântecul tricolorului”, textul şi muzica de răposatul Ciprian. În 24 Mai a. c. (1884 – n. n.), s-a sfinţit acest monument de cinci preoţi şi s-a celebrat şi parastasul după un an.

*


1883: Înmormântarea lui Ciprian Porumbescu

1883 Necrologul AMICUL FAMILIEI

*

Înmormântarea profesorului de muzică Ciprian Porumbescu. În 25 mai (6 iunie) a. c., repauză, la Stupca, în Bucovina, în casa părintească, Ciprian Porumbescu, absolvent auditor de teologie și filosofie, în etate de 29 de ani.

*

Răposatul fu născut în Șipot, în 2/14 octombrie 1854. Gimnaziul îl termină la Suceava, iar teologia, în Cernăuți, fiind, totodată, și alumn al Seminarului arhidiecezan. În decursul studiilor teologice și după terminarea lor, răposatul (ca cunoscător de artă muzicală, care din frageda sa copilărie o cultiva cu predilecție, și anume pe vioară și clavir) se ocupa și cu cântarea corală, atât bisericească, cât și lumească, parte ca cântăreț și parte ca componist al mai multor piese liturgice și funebrale. În cele lumești, compuse răpoatul mai multe cântece românești, atât în text, cât și în melodie, numite „studențești”, care și apărură, mai pe urmă, la Viena, într-o cărticică.

*

După finirea teologiei, nutrind răposatul intensiv dor de a se perfecționa în arta muzicală, se decise a studia filosofia și a face cursul muzical la Conservatorul din Viena, spre a putea deveni, cândva, profesor gimnazial de muzică.

*

Primul an al cursului filosofic (neiertând mijloacele materiale ale părintelui său, să-l trimită la Viena) îl făcu la Universitatea din Cernăuți, iar ultimii doi ani, la Viena, în care timp studia și la Conservatorul de acolo, „învățământul de armonie”, „de compoziție” și „contrapunctul”, cu succes excelent.

*

Ciprian Porumbescu şi lăutarii stupcani - Amicul Poporului, nr. 12, 1889

Ciprian Porumbescu şi lăutarii stupcani – Amicul Poporului, nr. 12, 1889

*

În timpul acesta, arătă răposatul continuă progresare și dezvoltare în arta muzicală, și anume ca componist al mai multor opuri, publicate și interpretate, cu multă laudă, de cei competenți, dintre care opuri se execută unul (valsul „Camelii”) chiar și de renumitul artist Ed. Strauss, cu capela sa, la balul românesc din Viena, în anul 1880.

Îi mai rămase răposatului a se perfecționa încă în arta muzicii superioare, special bisericească.

*

Spre acest scop, Î. P. S. părintele Mitropolit al Bucovinei îi mijloci, pentru un an, un stipendiu din Fondul religionar gr. or. al Bucovinei, pe care răposatul îl și întrebuință, spre a petrece acel an în Viena și, parte, a lua lecții speciale de la artistul și organistul de Curte, dl Krenn, parte, a participa la toate executările (concertele – n. n.) mai principale bisericești de acolo, ce-și împlini, cu succes de tot lăudat, exprimat într-un testimoniu (certificat – n. n.) de la numitul organist.

*

Numele răposatului ca componist cu talent și zel era, în public, bine cunoscut. Ziarele românești îl amintiră, în mai multe rânduri, cu laudă. Deci primi îndemnarea să se pună în competiția pentru postul de învățător de muzică, la școlile centrale române din Brașov și pentru postul de direcor (dirijor – n. n.)  al corului de la biserica Sf. Nicolai de acolo, care posturi le și ocupă, în toamna anului 1880.

*

În Brașov, manifestă răposatul, în ambele sale pozițiuni, zelul și capacitatea cea mai mare, recunoscute de toți cu laudă deosebită. În cele bisericești, organiză el un cor de 20 de studenți gimnaziali (liceeni – n. n.) și 12 damicele, pe care răposatul îi instrui în cântările liturgice, cele mai multe de dânsul compuse, și așa execută cântarea corală, la numita biserică, cu cel mai frumos succes și spre cea mai deplină mulțumire a creștinilor ortodocși orientali de acolo. În cele lumești, compuse răposatul opereta „Crai nou”, reprezentată, în Brașov, de trei ori, prin diletanți, cu succesul cel mai aplaudat chiar și de publicul străin, mai multe cântări și opuri, atât solistice, cât și orchestrale, toate executate în Brașov, parte într-un concert public, dirijat de răposatul, și parte de capela orășenească de acolo, la multe ocaziuni publice, apoi lăudate în ziarele române și germane.

*

Aceste lucrări multe, grele, continue îl prea obosiră pe răposatul și-i atraseră o boală de piept, care, în toamna anului trecut (1882 – n. n.), progresase într-atâta, încât medicii îl sfătuiră să meargă, peste iarnă, la Italia, ceea ce și făcu.

*

În Italia, și anume în Nervi, mai la vale de Genoa, petrecu răposatul, din decembrie, până în martie. Însă, spre nefericire, iarna aceasta (iar mai cu seamă lunile Faur, Marte și April) fu, și în Italia, excepțional de rece și furtunoasă, și el nu simți oareșcare folos pentru sănătatea sa. Făcu, însă, numai o călătorie până la Roma, unde petrecu zece zile, și veni, apoi, acasă, la părintele său, cu scopul de a călători, în vară, la Gleichenberg; pătimi, însă, tot mai greu, 12 săptămâni, până ce, în urmă, nemiloasa moarte îi curmă viața.

Iată cum se exprima „Gazeta Transilvaniei”, nr. 63 din 1/13 iunie 1883 (număr de gazetă deja pierdut – n. n.), asupra răposatului:

*

 1883 Necrologul lui Porumbescu faximil

*

„Cu adâncă întristare, venim a înregistra pierderea unuia dintre cei mai zeloși și mai talentați dintre puținii noștri cultivatori ai artei muzicale, în genere, și ai muzicii naționale românești, îndeosebi. Miercurea trecută, în 25 mai vechi, a răposat, în comuna Stupca, din Bucovina, tânărul Ciprian G. Porumbescu, profesor de muzică la școlile centrale române de aici, din Brașov, și director al corului la biserica Sf. Nicolai. Mult regretatul răposat a suferit de o cumplită boală de piept, agravată din ce în ce mai tare, prin neobosita și poate prea încordata sa activitate. În zadar a consultat pe cei mai experți dintre medicii brașoveni, în zadar a petrecut iarna trecută în Italia… neîndurata moarte tot l-a răpit din brațele familiei sale, din brațele amicilor săi, din mijlocul neamului românesc, căruia i-a făcut, i-ar fi putut face, de aici, înainte, însemnate servicii pe terenul artelor frumoase. Foaia noastră a vorbit, în mai multe rânduri, despre lucrările răposatului Porumbescu, accentuând talentul, zelul și diligența tânărului compozitor”.

*

Înmormântarea răposatului urmă în 27 mai vechi, în Stupca, funcționând protopresviterul Humorului, dl de Andruchovici, cu parohii I. Procopeanu, din Capu Câmpului, și C. Tușinschi, din Bucșoaia, acompaniat de corul Seminarului din Cernăuți, transmițând gremiul acestui institut și o cunună de doliu fostului și neuitatului său coleg.

*

În biserică, cuvântă parohul I. Procopeanu, iar la mormânt, protopresviterul Andruchovici, după care vorbiră și doi academici, A. Procopovici și G. Popovici (poetul T. Robeanu, preşedintele, de atunci, al „Junimii” – n. n.), în numele Societății academice „Junimea” din Cernăuți, care societate trimise și o cunună de doliu emeritului său membru Porumbescu. Atari cunune trimiseră și damicelele corului bisericesc din Brașov, și Societatea „România Jună” din Viena, dimpreună cu scrisori de condoleanță foarte onorante pentru memoria răposatului.

La înmormântare fu de față nu numai întreaga comună Stupca, cu mic, cu mare, ci mare mulțime și din comunele vecine, Ilișești, Drăgoiești și Corlata.

*

Era un moment în care toți erau pătrunși de cea mai adâncă jale, când corul Seminarului, însuși mișcat, execută, la mormânt, cântarea „Adusu-mi-am aminte”, propria compoziție muzicală a celui ce, acuma, era în pământ. În timpul acestei cântări, mai că nu vedeai față fără lacrimi, iar cei mai de aproape ai bietului Ciprian erau învinși de durere. Facă prea bunul Dumnezeu ca, în curând, să se aline această durere a familiei și, îndeosebi, a părintelui duios, lovit, în mai multe rânduri, de întâmplări ca aceasta, rourându-i în inimă balsamul mângâierii și întărindu-l cu brațul său înalt, ca să-și poată împlini chemarea nu numai ca preot, dar și ca părinte de familie, față cu care, fiind văduv de mai mulți ani, are de îndeplinit datorii duble.

*

(Amicul Familiei, Anul VII, Nr. 16, 1/13 septembrie 1883, pp. 140, 141)


Pagina 59 din 94« Prima...102030...5758596061...708090...Ultima »