ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 59

1871: Reflexiuni la Raportul Comitetului

Stefan LUCEAFARUL 1904 Putna XVIII

*

Reflexiuni la raportul Comitetului central pentru serbarea întru memoria lui Ştefan cel Mare, publicat în „Albina”, Nr. 44 din 4 iun. a. c.

*

Aflându-se, în citatul raport, multe neexactităţi esenţiale şi apostrofându-se, în mai multe locuri, şi unele persoane, într-un mod nu destul de provocat din partea colegilor mei, în fosta delegaţiune şi a altor membri ai fostului Comitet central, vin a face observaţiile necesare la numitul raport. O cere aceasta imperios adevărul şi importanţa cauzei, precum şi conştiinţa datoriei noastre faţă cu onoratul public, în fine, convingerea că, precum în toate lucrurile, aşa mai cu seamă în cauzele culturii şi ale progresului naţiunii noastre, unica cale ce duce spre bine este lucrarea pe calea dreptului şi a adevărului, nicidecât simpatiile şi antipatiile personale, nici frazele şi arbitrajul mulţimii.

*

Referatul în cestiune a re-tăcut multe din cele întâmplate, pe care le vom re-tace şi noi, până la timpul său, mărginindu-ne, pentru acum, de a reflecta numai la cele relatate şi la care a dat el îndemn, şi în această mărginire vom vorbi, după fapte şi acte.

*

Mai întâi, la chestiunea amânării, din partea Prezidiului. Serbarea era adoptată şi decisă de întreaga tinerime română academică, pe 27 august 1870, era generalizată şi aşteptată de întreaga naţiune. Dovadă, pregătirile ce se făceau, din toate părţile, pentru participare şi contribuirile numeroase. Spre amânarea a unei astfel de festivitate naţională nu era suficientă autoritatea Prezidiului, după modesta noastră părere; căci Prezidiul nici nu avea acest drept, nici măcar din partea Comitetului central, după cum vom arăta mai la vale, ci se cerea, cel puţin, consimţământul majorităţii tinerimii academice şi a locurilor celor mai însemnate reprezentativităţi ale publicului român. Din 21 iunie, până în 4 august 1870, a avut Prezidiul destul timp, spre a căpăta votul în acest înţeles, fie şi pe calea telegrafică, pentru că cauza era atât de înteţitoare. Cum că o serbare, pregătită de 8 luni de zile, nu putea da cauza de a fi privită ca o demonstraţiune intenţioasă, este unu lucru clar.

*

În referatul amintit, se vorbeşte mult despre conflictul dintre Prezidiu şi delegaţiune şi se impută multe acesteia, fără ca să se atingă, cât de puţin, şi punctul de drept al delegaţiunii. Aici este datoria noastră de a clarifica cauza, spre a curma orişice mistificare.

*

Decizia Comitetului central, din 11 iulie 1870, suna:

 

„Prezidiul, cu membrii (comitetului), rămaşi în Viena (peste ferii – vacanţă – n. n.), are dreptul de a lucra, mai departe, în interesul serbării, conform deciziilor Comitetului central, stând în necurmată corespondenţă cu delegaţiunea din Putna, în solidaritate şi responsabilitate reciprocă. Atât Prezidiul, cât şi delegaţiunea sunt responsabili Comitetului central”.

*

Regulamentul, ce-l primi delegaţiunea de la Comitet, pe baza acestei decizii, nu aminteşte nimic despre o subordonare sub Prezidiu, ci de efectuarea independentă a tuturor lucrărilor sale, cu aprobarea Comitetului central, care, cu 10 zile înainte de serbare, avea să se întrunească, in corpore, la Putna. Aşişderea, nu fu aleasă delegaţiunea şi demisă, „deocamdată”, după cum zice raportul, ci până la întrunirea Comitetului în Putna.

*

Într-un raport, dat publicului, într-o cauză atât de grea, ar fi fost cu cale de a se publica, pe lângă punctele cele 7 ale juriului, şi decizia din 11 iulie 1870, precum şi Regulamentul delegaţiunii, şi, adică, regulamentul primit şi dat de Comitet, căci mai există, prin un caz de uitare, şi un proiect de regulament, formulat personal (de subsemnatul), în înţelesul unei decizii de mai înainte a Comitetului, prin care i se da Prezidiului toată autoritatea Comitetului central, şi care decizie fu răsturnată prin cea amintită, din 11 iulie 1870, care proiect, însă, din nefericire, fu întrebuinţat, în urmă, de Prezidiu, în referatul său către tinerime (12 noiembrie 1870), ca act al Comitetului, şi, tot astfel, şi de juriu, cu toate că se recunoscu, apoi, în adunare, de act apocrif.

*

Decizia din 11 iulie 1870 se făcu din necesitatea împrejurărilor, parte fiind duse la capăt de Comitet, toate chestiunile de importanţă ale serbării, parte, fiindcă mulţi din membri au fost declarat că părăsesc Viena, peste ferii, iar unii aveau să purceadă, fără întârziere, ca delegaţiune, la Putna, pentru îngrijirea pregătirilor ultime. Delegaţiunea se alese în persoanele domnilor Nicolae Oncu, Petru Pitey, Emilian Logothety, J. Volineschi şi Gabriel Băleanu, votându-i-se, în şedinţa din 19 iulie 1870 şi solvindu-i-se suma de 100 florini, pentru spezele necesare la îndrumarea şi punerea la cale a acelor prescrise de regulament (clădirea unui portic festiv, amenajarea unei ospătării, îngrijirea de locuinţele necesare pentru oaspeţi şi pentru trăsuri de transport; Putna se află în un săticel, în sânul munţilor,la 4 şi 3/4 mile departe de Rădăuţi şi la 6 mile de la calea ferată).

*

Cei trei delegaţi din urmă plecară, îndată, spre Bucovina; domnul Pitey se îmbolnăvi şi nu luă parte, şi, fiindcă regulamentul ordona a se începe activitatea, cel puţin cu 30 de zile înainte de serbare, se constituiră şi începură lucrările încă înainte de 25 iulie 1870. Misiunea ei era forte grea, fiind lipsă mare de lucrători, comunicaţiunea fiind întreruptă prin ploi şi inundări; pe de altă parte, se făceau, pretutindeni, pregătiri intense spre participarea la serbare, mai ales în Bucovina şi Moldova, până şi poporul de rând, încât se aştepta „un număr de oaspeţi de aproape 10.000. Dar, prin lucrare neobosită şi perseverentă, împărţindu-şi sarcina, efectuară membrii delegaţiunii, în scurt timp, cele mai frumoase rezultate (după contract, se clădea porticul pentru 1.500 persoane, în o lungime de 30 metri şi o lăţime de 15 metri, cu preţul de 750 florini, întreprinzătorului, şi 100 florini, arhitectului, materialul întreg având a trece, după serbare, în posesiunea Comitetului, şi se oferiră, deja, atunci, 350 florini).

*

Din cauza întreruperii totale a comunicaţiunii, s-a putut aviza Prezidiul, despre starea lucrărilor, abia în 1 august, telegrafic, şi în 3 august 1870, prin epistolă.

Dar, în sânul Prezidiului, se discutase cauza amenajării, încă în 21 iulie 1870, după cum arată actele, şi se decise de a se suspenda, deocamdată, lucrările. Această hotărâre prezidială, reînnoită în 28 iulie 1870, se comunică delegaţiunii abia în 29 iulie (sosi, în Putna, în 3 august 1870), cerându-se, totodată, şi votul în privinţa amenajării definitive a serbării. Atât telegrafic, cât şi prin scrisoare, îşi dăduse delegaţiunea votul ei negativ, din motivele arătate mai sus şi, mai cu seamă, prevăzând că, prin amânare, se va descuraja publicul şi se va discredita cauza, nu numai în ochii naţiunii, dar mai cu seamă înaintea străinilor; căci aceştia încercaseră toate mijloacele de a paraliza serbarea.

*

Fără ca să aştepte votul motivat al delegaţiunii, decise Prezidiul (cu 7 voturi prezente, din 15 ale comitetului) amânarea definitivă a serbării, în 4 august 1870, comunicând delegaţiunii decizia, în formă de ordonanţă a „Comitetului central”, în 5 august 1870, în o telegramă, ce sosi la Rădăuţi în 9 august 1870. Fiind timpul înaintat şi neaflând delegaţiunea cu cale de a mai face zgomot, protestă în contra acelei decizii ilegale şi, punând la cale trebile începute sub împrejurările cele mai fatale, sistă lucrările sale definitiv, cerând, de la Prezidiu, solvirea spezelor făcute în cauza serbării, în contul responsabilităţii ce o va da, la timpul său, Comitetului central, conform deciziei din 11 iulie 1870. Însă, după mai multe note, schimbate cu Prezidiul, care, în toate, purta numele oficial de Comitetul central, rămase treaba „in suspenso”, declarâd Prezidiul ca delegaţiunea să-şi caute dreptul la adunarea generala a tinerimii vieneze (vezi actele).

*

Pe la începutul lui octombrie 1870, delegaţiunea, sosind în Viena, rugă Prezidiul să convoace o şedinţă a Comitetului central, spre a-şi da, în fine, seama şi a se rezolva cauza foarte urgent, cu întreprinzătorul porticului. Încă la finea lui octombrie, cum arată actele, fu convocat Comitetul în şedinţă, la care luară parte 11 inşi. Dând delegaţiunea referatul său, specificat în toate mărunţişurile, se decise, cu majoritate de 5 (membrii activi ai delegaţiunii nu votară), la propunerea domnului Aurel Mureşanu, ca numai atunci să se deconteze spesele delegaţiunii, dacă aceasta va recunoaşte oficial Prezidiul din ferii (vacanţă – n. n.), cu deciziile lui de „Comitet central”. În urmarea acestei proceduri, iar nu cum zice raportul din chestiune şi-au dat demisia din Comitet domnii Logotheti, Volcinschi, Băleanu, Aronovici, Pitey şi Cozub, rugâd Prezidiul de a convoca, cât de curând, adunarea tinerimii, unde îşi vor justifica păsul lor.

*

În 12 noiembrie 1870 (nu în 12 septembrie), fu convocată, în fine, adunarea generală, care a ales un juriu de 5 inşi, spre cercetarea activităţii Comitetului şi, mai ales, a conflictului din chestiune. Câteva zile în urmă, se descoperi şi defraudarea faimoasă a fondului.

Juriul referă, în scurt timp, adunării generale, prin domnul Ioan Slavici, propunând cele 7 puncte, după cum se află ele publicate de Comitetul actual, în nr. 44 al „Albinei”. Spre clarificarea lor, precum şi în privinţa judecaţii juriului, sunt de observat următoarele:

*

1. Juriul a cercetat afacerea fără de a audia şi delegaţiunea, pentru informaţiile necesare.

2. Nu s-a bazat pe acte, în înţelesul dreptului şi al dreptăţii; dovadă, referatul însuşi.

3. Domnii Băleanu şi Logotheti au renunţat la re-bonificarea speselor făcute, nevoiţi fiind, moralmente, prin expresiunile referinţei de „spese improvizate” etc. şi cum că renunţătorii nu au putut sili adunarea, după minte şi raţiune, de a primi renunţarea sau nu.

4. Cum că, în cursul dezbaterilor despre referatul juriului, nu s-a dat delegaţiunii nici libertatea, nici putinţa de a-şi revendica dreptul, dictându-se chiar referinţele ei, ceea ce are să spună şi să se dea la protocol (vezi protocoalele).

5. Cum că domnul Pitey, cum a declarat însuşi, în înţelesul deciziei des amintite, din 12 mai 1870, afară de purtarea registrului şi de îngrijirea speselor de corespondenţă curentă, n-a avut parte la manipularea cu banii fondului, ba nici măcar controla, şi cum că, pe la finea lui iulie 1870, s-a încredinţat şi acest oficiu al casierului în mâna Prezidiului.

7. Cum că atât adunarea tinerimii, ce a distribuit în cauza defraudării, cât şi cele următoare, ce au decis în cauza conflictului amintit, nu au fost competente, după regulamentul ce l-a dat tinerimea însăşi (din mai bine de 100 tineri, ce se aflau în Viena, n-au luat parte la ele decât 27-34); dovadă, anularea, cu acest argument, prin domnul Nicolae Teclu, a deciziei unei adunări, care a fost decis a se re-bonifica delegatului, domnul Volcinschi, suma de 19 florini şi 77 cruceri, şi în urma cărei întâmplări se anulară deciziile tuturor adunărilor, de aproape trei luni, reabilitându-se, apoi, simplu, într-o adunare competentă (vezi actele.)

*

Cât pentru spesele făcute de delegaţiune, apoi ea n-a spesat nimic „bona fide”, ci pe baza regulamentului; membrii şi-au priceput misiunea nu în inactivitate, ci în lucrare; ei au lucrat în ochii publicului, care ştie, spesele specificate şi pretinse sunt numai o parte din spesele avute în realitate, fiindcă au avut, înaintea ochilor, pururea modul adunării şi scopul fondului serbării, care spese nici n-au ajuns suma de 100 florini, votaţi de Comitet, în şedinţa din 16 iulie 1870 (după renunţare, au venit, din acea sută de florini: 50 florini pentru portic, 10 florini tehnicul, 9 florini şi 95 cruceri corespondenţă, şi restul, pentru nenumăratele călătorii şi îngrijiri în cauza serbării).

*

Cât pentru nuanţa domnului Slavici, din raportul Comitetului actual, privitoare la desdăunarea întreprinzătorului porticului, îmi pare rău că domnia sa a priceput cauza astfel. Contractul este pentru noi foarte favorabil; întreprinzătorul a garantat pentru clădirea solidă cu toată averea sa; a început lucrul, a scos material, a plătit mulţime de lucrători, cu o arvună numai de 50 florini. Amânându-se serbarea, bietul teslar s-a declarat gata de a clădi, în acest an, 1871, acelaşi portic, cu aceleaşi condiţiuni, cerând numai, după o preţuire de experţi a materialului prelucrat şi a lucrului, suma de 193 florini şi 59 cruceri, plus 50 florini, primiţi arvună, şi care, apoi, să se sustragă de la preţul clădirii, de 750 florini sau, nevrând Comitetul a reînnoi contractul, a-i remunera spesele, rămânând materialul în posesiunea Comitetului. Dacă se mulţumeşte, acum, cu 70 florini, desdăunare, în genere, se înţelege că materialul i-ar rămâne lui, atunci nu este vina delegaţiunii.

*

Vin, în fine, la chestiunea fatală a banilor din pricină. Este adevărat cum că, în 12 mai 1870, a decis Comitetul ca banii, cum vor incurge în scopul serbării, să se depună, de Preşedinte, pe numele său, în casa de păstrare (bancă – n. n.), iar cărticica (chitanţa – n. n.) să o încredinţeze unui comerciant român, ca să o ţină în casa de fier. Însă Comitetul actual face rău, când scuză manipularea rea a banilor, cu o dorinţă, exprimată în 5 mai 1870, deci înainte de 12 mai, în Comitet, şi cu împrejurarea că în casa de păstrare trebuie anunţate sumele mai mari, cu 2-3 luni înainte de ridicare. Dorinţa amintită a fost numai o dorinţă exprimată în Comitet, nu concluzie sau rezoluţie, după cum au fost esprimate în Comitet multe alte dorinţe, ca pretutindeni în corpuri parlamentare; iar cât pentru pre-anunţare, la casa de păstrare, de aici spun chiar statutele acestui institut: „îndată, până la 100 florini; de la 100-500 florini, cu 8 zile; de Ia 500-1.000, cu 14 zile; de la 1.000-2.000, cu o lună; de la 2.000, în sus, cu 3 luni.

*

Dacă domnul preşedinte a încredinţat banii domnului neguţător Jean Mureşanu, deşi nu avea, de la Comitet, nici o autorizare formală, atunci este aceasta un negoţ între domnul preşedinte şi domnul Mureşanu, care nu priveşte Comitetul în nimica. Cât despre obligaţiunile, sub firma „Perlea et Mureşanu”, ce zice Comitetul actual, în raportul său, către public, că le are, apoi nu au ştiut despre aceasta nimica nici Comitetul trecut şi nici una din adunările tinerimii, ţinute în această cauză. La o interpelare, făcută în prima adunare, în această cauză, despre garanţia cu care s-a încredinţat cărticica domnului neguţător J. Mureşanu, ştim că a răspuns preşedintele numai „că garanţia este numai epistola adresată lui, înainte de dispariţia din Viena a numitului domn”.

*

Viena, în 12 iunie 1871.

*

În numele delegaţiunii şi a mai multor membri ai fostului Comitet central :

*

Gabriel Băleanu,

student filozofie

 *

(Albina, Anul VI, nr. 50, vineri 18/30 iunie 1871)


1871: Pe mormântul eroului său, Ştefan cel Mare

Stefan LUCEAFARUL 1904 Piatra de mormant

*

Timpul ce a născut în junimea română ideea ca naţiunea întreagă să celebreze, pe mormântul eroului său, Ştefan cel Mare, astă serbare măreaţă este, până acum, un unic în istoria cea atât de tristă a nefericitului popor român. Sâmburele acestei idei este uniunea spirituală a acestei naţiuni despoiate. Serbarea aceasta va fi un punct curat si lucios în cronica română, care nu e nimic alta decât un registru de intrigi, trădări de patrie, egoism şi nepăsare. Cine crede cum că eu sunt un pesimist sau colorez, înadins, cu culori nefavorabile istoria română, să ia în mână o consemnare, ce enumără, an după an, întâmplările cele mai însemnate din istoria română, şi-mi va da dreptate. Partide de boieri se vindeau pe sine, pe întrecute, şi patria duşmanilor noştri.

*

Co-înţelegerea frăţească a tuturor românilor, în privinţa mijloacelor pentru prevenirea şi îndepărtarea pericolelor, de care e ameninţată naţiunea română, prin poziţia sa între popoare străine şi prin izolarea de celelalte popoare romanice; consultări pentru înlesnirea culturii şi a ştiinţei, a armelor celor mai puternice pentru înălţarea oricărui popor, e ţinta la care năzuieşte junimea română. În favoarea acestei întreprinderi se făcură, anul trecut, colecte de bani, şi anume contribuirile cele mai frumoase se făcură în provincia cea mai mică şi mai neînsemnată între provinciile române, în Bucovina. În urmă, suma adunată era suficientă. Dar o parte din ea s-a pierdut, nu prin vina junimii vieneze, căci ce a putut ea să facă, decât să dea banii în o casă de fier? Şi poate să fie vina că ea a preferat casa unui bărbat român, faţă cu casa unui evreu, spre exemplu? Şi cum putea crede junimea că e cu putinţă să se afle un bărbat român, care să abuzeze de încrederea pusă în el, fără sfiala că se dezonorează pe sine şi pe ai săi, prin această faptă ruşinoasă înaintea naţiunii întregi? Cum putea crede junimea ca el să fie în stare a ataca colecta făcută de întreaga naţiune, spre un scop atât de sfânt? Cum putea presupune junimea română atâta lipsă de pietate?

*

Şi iată că omul acela a comis această crimă teribilă şi el nu s-a împuşcat, nu s-a spânzurat, el e încă în stare să prefere viaţa acestei ruşini de sacrilegiu! Şi ce fac ceilalţi domni Mureşani, care nu dispărură din ochii naţiunii şi despre care nici nu se zice că s-au spânzurat, nu caută ei – va întreba cititorul – să acopere această ruşine? Nu, cel puţin, până acum, nu.

*

Comitetul central din Viena s-a adresat părintelui dispărutului, dar domnia sa nu a ţinut de trebuinţă să-i dea vreun răspuns. O altă familie, decât cea a Mureşenilor, ar fi restituit suma pierdută şi ar fi acceptat purtarea procesului. Deşi Mureşenii nu făcură aceasta, totuşi voim să sperăm că dumnealor vor restitui Comitetului central cel puţin a treia parte din banii pierduţi, înaintea serbării; voim să sperăm că Comitetul central va fi înştiinţat, în scurt timp, despre aceasta; ar fi prea trist, ar fi fără exemplu în istoria popoarelor, dacă domnii Mureşani ar tace şi mai departe, ca până în ziua de azi.

*

Inexplicabil este şi fenomenul că ziarele române, cu excepţia bravului „Românul”, din Bucureşti, n-au scris, din partea lor, nici în anul trecut, nici în anul acesta, vreo iotă despre serbarea de la Putna. La un alt popor, nu s-ar putea întâmpla aceasta. Acest fenomen dovedeşte cât de puţin simţ şi sens naţional posedăm noi, românii.

*

Aţi văzut, domnilor redactori, cât vuiet au făcut ziarele germane, chiar şi cele austriece, fără să cugete la Königsgrätz-ul din 1866, cu serbarea victoriei germane şi nu aţi învăţat nimic de la ele! Sau nu merita Ştefan cel Mare să fie, la noi, celebrat cel puţin ca regele Wilhelm la Germani?

*

Timpul este scurt şi s-ar cuveni ca ziarele să pregătească publicul pentru serbarea lui Ştefan, dar nu se cuvine ca dânsele să fie preparate prin public spre a scrie ceva despre serbare.

Trecând, la scalde, prin Viena, am avut ocazia de a conveni cu mai mulţi juni români şi cu câţiva membri din Comitetul central. Junimea decise în o adunare generală de a face serbarea cu mijloacele ce le are, apelând, din nou, la contribuirea publicului, convinsă fiind că publicul inteligent nu va lăsa să triumfeze abuzul neguţătorului Mureşanu sau poate, mai bine zis, întâmplarea oarbă asupra ideii. Mijloacele în bani, ce le posedă, astăzi, junimea sunt 170 florini, la domnul Teclu, 46 florini (pare-mi-se), la casierul Comitetului central, şi vreo 500 florini, la redacţia „Curierului” din Iaşi. Se vede lucrul că aceste mijloace nu ajung. Dar junimea nu e ademenită de lux şi de luciu exterior, ci de simţământul limpede şi curat ca raza soarelui, care zace în inima şi în pieptul ei, pe acesta-l va jertfi ea pe mormântul lui Ştefan cel Mare, neposedând nimic alta.

*

Junimea română e decisă de a călători cu desagii în spate, ca în 1848, la mormântul eroului român, în cazul că nu va fi sprijinită de publicul român. Dar nu pot să cred că publicul român va lăsa junimea fără vreun sprijin. Aceasta ar fi, pentru publicul nostru, un atestat de pauperitate prea mare, nu de pauperitate materială, ci…

După cum am văzut din actele Comitetului central, contribuiră, anul trecut, bucovinenii sumele cele mai mari. Mai mici au fost cotele contribuitorilor din România, iar ale celor de sub coroana Ungariei, afară de vreo trei excepţii, de tot neînsemnate.

*

Bucovinenii şi transilvănenii sunt sub regimuri străine, care nu caută să îmbunătăţească starea poporului român, ci, din contra, să-l ţină în întuneric, ca, aşa, mai uşor să-i poată răpi naţionalitatea, să-l poată germaniza sau maghiariza. Bucovinenii şi transilvănenii trebuie singuri să-şi înfiinţeze şcoli etc.; unii contribuie la fundaţiunea pumnuleană, alţii, la fondul pentru înfiinţarea Academiei de drepturi şi a Teatrului român.

*

Cu totul în altă poziţie se află românii din România liberă, ei nu au nici fundaţiune pumnuleană, nici contribuiri pentru înfiinţare de academii etc. şi, totuşi, contribuie atât de slab, cu mijloacele lor cele atât de bogate, în favoarea serbării de la Putna. Voim să sperăm că dumnealor, în anul acesta, când are să se realizeze serbarea, în orişice împrejurări, nu se vor lăsa întrecuţi chiar de micul număr de bucovineni, în o cauză atât de naţionala ca aceasta.

*

Dr. St. CRETESCU

*

(Albina, Anul VI, Nr. 51, duminică 20 iunie / 2 iulie 1871)


Comitetul central pentru serbarea de la Putna

Stefan cel Mare

*

Având Comitetul de a porni la Bucovina, spre a începe pregătirile cuvenite pentru serbare, doi membri, preşedintele, domnul Vasile Bumbac, şi domnul Beleş, îşi dădură demisia, împiedicaţi fiind, în parte, prin împrejurări familiare, parte, prin ocupaţii cu studiul pentru examene, de a pleca împreună.

*

Comitetul central decise, aşadar, încă în Viena, a alege, îndată după sosirea lui în .Bucovina, alţi membri şi de a se constitui din nou, ceea ce se şi împlini, în şedinţa din 1 august stil nou 1871, în Cernăuţi, alegându-se fostul secretar, domnul Ioan Slavici, preşedinte, domnul Mihai Eminescu, secretar, completându-se prin domnul Vasile Morariu; funcţiunile celorlalţi membri rămaseră în vigoare. Domnul Vasile Bumbac a rămas ca agentul Comitetului central în Viena; Domnul Beleş, în asemenea calitate, purcese în Crişana.

*

Fiind, aşadar, Comitetul formal constituit, a început, din 1 august 1871, pregătirile cuvenite în Bucovina. Comitetul se află, astăzi, în poziţia plăcută de a înştiinţa onoratul public român cum că toate pregătirile sunt îndrumate şi speră ca, în 13/25 august, a fi cu toate gata; nu-i rămâne, acum, alta nimic, decât a ruga, pe toţi aceia ce simt cu adevărat româneşte, ca să înfrumuseţeze serbarea cu prezenţa lor, căci Comitetul este convins că numai o participare vie poate ridica însemnătatea acestei serbări naţionale. O adunare numeroasă de români, din toate provinciile române, însufleţite de unul şi de acelaşi spirit, aceasta este podoaba, frumseţea şi sublimul serbării, iar nu flamurile implantate şi arcurile de triumf. Pentru ca participanţii la această serbare să nu rămână ca frunza pe apă, pe locurile necunoscute, pentru ca ei să afle grija cuvenită, pe de o parte, pe de alta pentru ca Comitetul conducător să-şi poată face calculul şi să purceadă, în toate lucrările sale, pe bază sigură, Comitetul conducător a şi rugat, de repetate ori, ca toţi cei ce voiesc a lua parte la această serbare să binevoiască a înştiinţa, până în 10 august stil nou 1871, pe adresa: Pamfil Dan,jurist în Cernăuţi, pe comitet; astăzi, Comitetul este nevoit a lungi termenul, până în 8/20 august 1871, tot sub acea adresă, cu observarea că, pentru persoanele ce nu se vor fi anunţat, el se va putea îngriji, numai de-i vor ierta împrejurările.

*

Totodată, Comitetul simte îndatorirea de a publica, deocamdată, următoarele informaţii: Ultima staţiune de descălecare pentru persoanele, ce vor veni pe calea ferată, este Hadicfalva (Dorneşti, în Bucovina); trenul soseşte aci numai o dată pe zi, şi anume pe la 2 ore după-amiază. La această staţiune, Comitetul va ordona o secţiune, care are să îngrijească transportarea publicului la Putna, la o depărtare de cinci ore. Preţul de persoană este de 1 florin şi 1 florin şi 50 creiţari.

*

Tot aici, primesc oaspeţii un program tipărit, în mână, din care vor afla informaţiile necesare mai clar şi apriat. Serbarea se ţine în 15/27 august 1871, în ziua de Sfânta Maria Mare, de hramul bisericii, şi în 16/28 august, în care se face parastasul pentru fundatorul bisericii; oaspeţii din depărtare vor avea să sosească, aşadar, în 14/26 august 1871.

*

În Putna, Comitetul conducător îşi are biroul său într-un loc acomodat aproape de cvartir, către care onoratul public va avea să se adreseze cu orice dorinţă; el se va năzui a satisface dorinţele şi a îndestula pe onoratul public român, care a ştiut îmbrăţişa ideea şi a sprijini junimea academică cu sacrificii în întreprinderea ei. Comitetul conducător roagă pe onoratul public român de încrederea sa, dorindu-i: Fericită întâlnire, la mormântul lui Ştefan cel Mare!

*

Cernăuţi, 11 august / 29 iulie 1871.

*

Ioan Slavici, m. p., preşedinte

Mihai Eminescu, m. p., secretar

 *

(Albina, Anul VI, nr. 63, joi 5/17 august 1871)


Programul serbării în memoria lui Ştefan cel Mare

*Stefan cel Mare

Programul serbării în memoria lui Ştefan cel Mare, la mormântul acestui erou, în mănăstirea Putna (Bucovina), în 15/27 şi 16/28 august 1871.

*

Sâmbătă, în 14/26 august 1871: La zece ore, seara, începutul serbării, cu privegherea religioasă anunţată, la intrarea în biserică, cu 21 de salve şi tragerea tuturor clopotelor sfintei mănăstiri. Oficierea se împlineşte de cinci preoţi şi unu diacon. Iluminaţiune solemnă a bisericii şi a întregii mănăstiri.

*

Duminică, în 15/27 august 1871: De la opt, până la nouă ore, dimineaţa, trei rânduri de salve succesive anunţă adunarea oaspeţilor în porticul festiv: Comitetul, in corpore, îi binecuvântează. Şase salve anunţă începerea sfintei liturghii, săvârşită de şapte preoţi şi doi diaconi. La priceasnă, Prea Cuvioşia Sa Părintele Egumen al mănăstirii Putna, Arcadie Ciupercovici, ţine o predică corespunzătoare hramului bisericesc. Procesiunea la porticul festiv, salutată de salve. După descoperirea şi sfinţirea urnei consacrative, epitafului Doamnelor din România, a acelora din Bucovina, a flamurii Doamnei Haralambie, a Domnelor din Iaşi şi a Institutului de Bele-Arte, Domnul A. D. Xenopol rosteşte cuvântarea festivă. Corul Junilor români intoneză „Imnul religios”, compus anume de domnul Vasile Alecsandri, melodie de domnul A. Flechtenmacher. Se citesc inscripţiunile de pe daruri. Procesiunea se întoarce în biserică, spre încheierea sfintei liturghii.

*

Masa comună, în portic. După vecernie, iluminaţiunea mănăstirii şi foc bengalic, pe culmile munţilor dimprejur.

*

Luni, în 16/28 august 1871: La opt ore, dimineaţa, Junimea academică, diferiţii domni reprezentanţi, clerul şi autorităţile publice se adună în portic şi, apoi, purced „in corpore” la biserică, spre a asista la sfânta liturghie. După sfânta liturghie, urmează ieşirea cu procesiunea pentru aducerea darurilor în biserică.

*

Prea Cuvioşia Sa Părintele Egumen al mănăstirii dă citire „Cuvântului de îngropăciune la moartea lui Ştefan cel Mare”. Conductul festiv, în sunetul „Bugii” (Buga înseamnă „Bour”, în tătară – n. n.), clopotul lui Ştefan Vodă. După intrarea în biserică, parastas de pomenire. La îngenunchierea generală, cu citirea rugăciunii de iertăciune, corul intonează „Imnul lui Ştefan cel Mare”, făcut anume de domnul Vasile Alecsandri, melodie de A. Flechtenmacher. 40 de salve, ca reamintire de mănăstirile zidite de măritul erou, şi sunetul „Bugii” anunţă aşezarea darurilor pe mormânt. Ospăţ comun, în portic (agapă). Serbarea se închide prin un discurs prezidenţial (Federaţiunea, Anul IV, Nr. 89-557, miercuri 25 august / 6 septembrie 1871).


1871: Serbarea de la Putna

1871 Solemnitatea depunerii darurilor sepia

Solemnitatea depunerii darurilor oferite de români şi românce pe mormântul lui Ştefan cel Mare, la mănăstirea Putna”, de Carol Papp de Szatmari (Familia, Anul VII, nr. 38, 19 septembrie / 1 octombrie 1871).

*

Epocile ce, în genere, istoria le scrie cu litere de aur sunt din acelea pe care lumea le-a stropit mai mult cu lacrimi. Câte nevoi, câte amaruri, câte vieţi n-au costat pe naţiuni secolele pe care posteritatea le-a onorat cu numele de mari!

*

Din numărul acestora e şi secolul al XV-lea. Bărbaţi de-o rară valenţă l-au împodobit cu fapte neuitate, iar generaţiile ce s-au succedat, de atunci, până azi, îl tot admiră, dar fără a-l egala. Românimea a avut cel mai frumos rol în cruntele-i evenimente, rol spre care, astăzi, se concentrează aspiraţiunile naţionale.

*

Lumea-ntreagă sta-n mirare:

Ţara-i mică, ţara-i tare…

Şi duşmanul spor nu are!

*

Da, era mică ţara Moldovei, era neînsemnat ţinutul apărător al creştinătăţii şi, de aceea, ei, cronicarii străini, îl numeau „regulus Moldaviae”, însă baciul care o conducea era viguros şi hotărât, prin urmare, respectat de străini. Ţara era mică, dar tare, pentru că tăria ei consta în iubirea de independenţă, în ardoarea de înflorire a neamului, în conştiinţa că românii sunt o gintă de viteji războinici. Era mică ţara, însa tare, pentru că se îndeletnicea nu cu pompoasele fraze ale diplomaţiei şi cu politica nenorocită – şi aceea rău înţeleasă –ci cu ascuţişul sclipitor al spadei şi cu vârful străpungător al săgeţii. Spectacol de mirare: o mână de bravi uniţi zdrobeşte mii de ordii furioase!

*

Ţara era mică, dar tare, căci iubirea către conducătorul lor însufleţea pe oşteni şi pentru că oştenii erau toţi românii, toţi, strămoşii noştri. Ţara era mică, dar cu atât mai tare, cu cât luceafărul destinelor sale, adăpat de o nestrămutată credinţă, îşi pleca genunchii la sfinţirea altarelor, în loc de a pleca grumazul naţiunii sub jugul năvălitorilor; pentru că speranţa o punea în propriile puteri ale ţării; pentru că ştia cumpăni împrejurările, pentru că iubea munca şi agitările sufletului, iar nu lenea şi plăcerile! Toate aceste reamintiri nu puteau lipsi din cugetările acelora care se deciseră a serba memoria eroului de acum patru secole.

*

Această frumoasă festivitate, concepută, încă anul trecut, de astă data se realiză, anume pe aceste baze. Şi realizarea ei are cu atât mai multă însemnătate, cu cât zgomotul şi senzaţia ce le produse, pe deoparte preocupă îndeajuns ţara ce pretinde a avea în posesiune Bucovina, iar pe de alta, împinse la Putna români de prin toate unghiurile Daciei. Dificultăţile de toată natura, zgomote şi discreditări, rumori false şi răutăcioase orbeau înăuntru şi în afară. Azi, toţi trebuie să-şi oprime violenţa, căci serbarea de la Putna e un fapt împlinit, şi împlinit astfel precum reclamau aşteptările şi dorinţele noastre. Viitorul ne va spune de câtă valoare vor fi binefăcătoarele-i fructe!

*

În 13/25 august 1871, expuserăm, pe scurt, schiţa programului acestei serbări. Azi, când ea s-a realizat, avem dreptul şi, mai cu seamă, datoria de a aşterne o dare de seamă despre modul îndeplinirii ei. Şi, mai întâi de toate, câteva cuvinte în privinţa preparativelor.

*

Comitetul conducător publicase, de mai înainte, mai prin toate ziarele, şi rugase pe familiile şi persoanele ce vor să asiste la serbare a anunţa de mai înainte, până la 20 ale lunii, în stil nou. Abia vreo treizeci de epistole sosiseră, în sensul acesta, pentru care se aprovizionaseră locuinţele necesare. Când, însă, sosi ajunul zilei de solemnitate, o enormă mulţime de trăsuri se îndesă spre Putna şi numărul oaspeţilor crescu atât de mult, încât trecea peste toate aşteptările Comitetului conducător.

*

Dificultăţile ivite, la improvizarea, în interiorul mănăstirii, de paturi rustice şi îngrijirea de locuinţe, pe la sătenii români din comună, ne dădură mult de lucru; gratie ceriului, mulţimea oaspeţilor putu dobândi adăpost, în contra recii clime de la munte. Am putut constata, cu satisfacţie, că marea majoritate dintre cei veniţi, animaţi de frumoasa idee ce o întruneau, se mulţămeau, pe deplin, cu modestele înlesniri, ce i se procurau.

*

Una dintre dificultăţile cu care mai avea să se lupte comitetul conducător fu reaua voinţă şi panica sătenilor din comună, care, la ivirea primului stindard, începură a se îngrozi şi a răspândi vorba că Putna va fi teatrul unui sângeros război. Se zice că nişte intrigi, provenite de la cei ce voiau ca serbarea să cadă, agitaseră, de mai înainte, spiritele din Bucovina. Dacă, însă, unele împrejurări erau nefavorabile, trebuia să se găsească o mână de ajutor. O găsirăm. Sfinţia Sa părintele Arcadie Ciupercovitz, superiorul mănăstirii, erudiţie şi inimă cu excelente simţiri româneşti, se poate numi, cu drept cuvânt, patronul serbării. Fără puternicu-i sprijin şi luminatu-i concurs, nu ştiu ce am fi putut realiza, în privinţa serbării. N-am putea, apoi, să nu mulţumim, în public, doamnei Aglaia Dimitrovitză, născută Ciupercovitz, şi familiei Giurgiuvanu, din Bucovina, pentru toate ajutoarele şi înlesnirile ce, cu o bunăvoinţă exemplară, le oferiră în interesul acestei serbări.

*

Membrii comitetului conducător al serbării (Membrii comitetului, din partea Universităţii din Viena: dd. Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Gribovschi, P. Dan, Cocinschi, Vasile Moraru, St. Ciurcu şi Luţiu. Membrii din partea Universităţii din Bucureşti: A. Brătescu, G. Dem. Teodorescu, Gr. G. Tocilescu. Membrii din partea Univesităţii din Iaşi: Resu, Iromescu şi Maroneanu. Din Berlin : A. D. Xenopol. Cu toţii, cincisprezece, la număr – menţionaţi în nota de subsol – n. n.), ajutaţi de junii studenţi din Bucovina, fură singurii aranjatori ai festivităţii; lor le incumba toată răspunderea, toate neajunsurile ce s-ar fi putut, pe ici-colea, strecura, toată onoarea pentru zelul şi ostenelile ce, cu toată modestia, trebuie să Ie-o recunoaştem unora dintr-înşii, şi mai cu seamă celor prezenţi, de timpuriu, la Putna.

*

Sâmbătă, 14/26 august 1871, în ziua în care sosi marea parte din oaspeţi. Doi membri ai comitetului (dd. G. Dem. Teodorescu, din Bucureşti, şi Sterie Ciurcu, din Viena – nota de subsol – n.n.), cu însemne tricolore, îi întâmpinară, calări, Ia punctul Vicov, şi la sosirea în mănăstire fură salutaţi cu câte trei salve. Până noaptea, târziu, oaspeţii se îmbulzeau mereu. Serbarea, însă, se începea prin serviciul religios, anunţat de salve.

*

În seara sâmbetei de 14/26 august, câteva zeci de salve, date la unu anume semnal, de către sătenii români, aşezaţi pe culmile dealurilor învecinate, vestiră începutul marii sărbători, care, prin proporţiile ce lua, merita, cu drept cuvânt, a se numi naţionale.

*

Privegherea religioasă începu pe la 10 ore; oficiară cinci preoţi şi un diacon, în asistenţa călugărilor mănăstirii, a sfinţiilor lor episcopii Filaret Scriban şi Iosif Bobulescu, arhimandritului Ieronim Butureanu, delegaţii Mitropoliei din Iaşi, a altor clerici, a prefectului ţării şi a multitudinii oaspeţilor, între care diferiţi reprezentanţi. Arcul de triumf şi aleea de brazi, ce conducea, de la porticul festiv, până la mănăstire, erau iluminate. Răpitoarea frumuseţe a admirabilelor poziţiuni, ce se prezentau ochilor avizi ai vizitatorilor, favorizate şi de o lună strălucitoare, făcu ca acest mic început să dureze până târziu, în noapte, când numeroase trăsuri cu noi oaspeţi urmau a sosi la mănăstire.

*

Mai înainte de a expune partea principală a serbării, să dăm o mică idee despre portic şi arcul de triumf. De la poarta mănăstirii, împodobită cu cetină sau craci de brazi, de la urele căreia se înălţau două stindarde cu culorile naţionale şi pe care se observa, de departe chiar, săpată în piatră marca Domnilor Moldovei, cu bourul tradiţional, delfinii, luna şi soarele, de la această poartă se întindea aleea de brazi, care conducea la porticul festiv. La mijlocul aleii se ridică un verde arc de triumf, cu inscripţia, în litere aurite: „Memoriei lui Ştefan cel Mare”, şi ornat cu o frumoasă marcă aurie a Domnilor Moldovei, apoi, în mod simetric, cu diferite stindarde, între care tricolorul naţional, fâlfâind în mijloc, la locul de onoare, întocmai după spusele baladei:

*

„Românescul steag, cu fală,

Fâlfâie falnic în cer!”.

*

În apropiere, pe un şes, la poalele muntelui umbrit de mii şi mii de brazi, care seamănă cu tot atâţia viteji oşteni, se întindea, pe coloane, porticul festiv, acoperit, de asemenea, cu ramuri verzi de cetină, împletit cu ghirlande şi presărat cu flamuri. În frunte, la intrarea principală, strălucea marca României libere, dulce simbol al aspiraţiunilor tuturor românilor, precum şi alte diferite mărci ale ţărilor române, ce compun Dacia, steme datorate penelului distinsului nostru pictor român E. Bucescu (Epaminonda Bucevski – n. n.). Aspectul acestor decoruri, combinat cu impunătoarea înfăţişare a poziţiunilor şi variat de culorile flamurilor unduitoare, formau un spectacol din cele mai plăcute, în mijlocul munţilor şi costişelor, călcate, odinioară, de şiruri compuse din cei mai bravi oşteni, ai celui mai viteaz Domn. Toate acestea vor forma un tablou neuitat, în memoria acelora dintre noi, care avurăm fericita ocazie de a lucra, cu propriile noastre mâini, la aşezarea şi înfrumuseţarea lor.

*

Duminică, în 15/27 august 1871, între orele opt şi nouă, dimineaţa, întreite rânduri de salve anunţau întrunirea oaspeţilor în porticul festiv. Membrii comitetului, încinşi cu eşarfe tricolore, purtând cocarde naţionale şi în ţinută de gală, înconjuraţi de junimea academică, care, de asemenea, purta cocarde, felicitară, de bună venire, pe vizitatori, al căror număr crescuse şi mai mult. Preşedintele comitetului rosti, de pe tribună, sub cerul liber, în faţa porticului, cuvântarea sa inauguratoare, serioase consideraţiuni asupra cauzelor existenţei noastre naţionale şi a mobilului ce atrăgea, la Putna, atâtea mii de inimi: „Bine aţi venit, fraţilor! Vă salut la mormântul lui Ştefan cel Mare!”.

*

Adunarea intră, apoi, în biserică, aşezându-se după ordinea de mai înainte stabilită: clerul, comitetul, domnii reprezentanţi, celălalt public etc. Nouă salve salutara începutul sfintei liturghii, oficiată de Sfinţia Sa egumenul, de clerul mănăstirii şi cel de prin comunele învecinate. Înainte de priceasnă, Sfinţia Sa egumenul Arcadie Ciupercovitz, cu figura-i afabilă, dar şi impunătoare, cu vocea-i sonoră şi vibrantă, ţinu o excelentă predică, corespunzătoare hramului bisericesc, în care accentua pioasele sentimente ale strămoşilor noştri, credinţa urmată întotdeauna de victorii a marelui fondator al mănăstirii şi bunele exemple urmate pe merituoşii şi demnii urmaşi din familia lui Ştefan, şi termină demonstrând că cultivarea şi luminarea inimii şi minţii româneşti este cea mai puternică condiţie, de natură a ne ridica la splendoarea frumosului nostru trecut.

*

În tot timpul serviciului divin, mormântul venerat al marelui Ştefan, împodobit cu ghirlande de flori şi făclii, era vegheat de o gardă de onoare, compusă din patru dintre membrii Comitetului conducător. După predică, clerul, în veşminte sacre, purtând icoane, evanghelii, cruci şi stindarde de-ale bisericii, urmat de membrii comitetului, de diferiţi reprezentanţi (dd. Cristian Cerchez, primarul de Iaşi, Dimitrie Gusti, Mihail Cogălniceanu, Ion G. Sbiera, Dimitrie Lupaşcu, Hociung, D. Văsescu, Cananău, Docan, V. Adrian, Bosie, Mihăileanu, Ionescu, Costinescu şi alţii mulţi, ale căror nume nu le mai ţinem minte – notă de subsol – n. n.) , de numerosul public, de domni şi doamne, mai ales din Bucovina şi Moldova, între două şiruri de juni academici, purcese, în bubuitul salvelor şi în sunetul jelitor al clopotelor, purcese spre porticul festiv, unde, pe o masă spaţioasă, se aflau, învelite cu crep negru, urna consacrativă de argint, cele două magnifice epitafuri şi stindardele, între care al doamnei Haralambie, din Craiova, se distingea prin frumosul portret al marelui Ştefan, prin bogăţie şi prin inscripţiunile, cu care era ornat.

*

Acesta preţioase daruri se sfinţiră, asistenţa fu stropită cu agheasmă, domnul Xenopol rosti, de pe tribună, cuvântarea festivă, publicată în coloanele acestui ziar, şi corul teologilor intonă următorul imn religios, făcut anume pentru această ocaziune, şi încă de anul trecut, de domnul Vasile Alecsandri, muzica de A. Flechtenmacher:

*

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,

Tu, ce ai dat lumii viaţă şi omului cuvânt,

În tine crede, speră întreaga românime,

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

 

Sub ochii tăi, în lume, lungi valuri de-omenire

Pe marea veşniciei dispar ca nori în vânt

Şi-n clipa lor de viaţă, trecând, strigă-n uimire:

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

 

Tu din sămânţa mică înalţi stejarul mare,

Tu junelor popoare dai un măreţ avânt.

Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare:

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

 

În tine-i viitorul, trecutul şi prezentul,

Tu duci la nemurire, prin tainicul mormânt.

Şi numele-ţi cu stele lumină firmamentul,

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

 

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,

Tu care ţii la dreapta-ţi pe Ştefan, erou sfânt,

Fă-n lume să străluce iubita-i românime,

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

*

Procesiunea, ca şi în ordinea dintâi, se reîntoarce în biserică, spre sfârşirea liturghiei şi binecuvântării, după care, apoi, oaspeţii merg a se aşeza pe băncile construite în portic, spre a prânzi la masa comună. Membrii comitetului, în ţinutele oficiale, serveau la această masă de onoare, pe care o onorau, cu prezenţa lor, preşedintele ţării, domnul Reni, clerul, parte din reprezentanţi, ceilalţi asistenţi, şi la care participară aproximativ peste 1.000 de oaspeţi.

*

Primul toast fu ridicat de preşedintele comitetului, în sănătatea împăratului Austriei, după datina autoritară a ţărilor de sub dualism. Domnul Reni, administratorul Bucovinei, român de naţionalitate, mulţumi, din partea guvernului austro-maghiar, comitetului şi întregii adunări pentru frumoasa atitudine, ordine şi aspiraţiunile ce manifestau. Diferitele toasturi, ţinute de bărbaţi ca domnii Sbiera, Bosie, Lupaşcu, Silagi etc. etc. pentru prosperitatea poporului, a naţiunii române, a luptătorilor, pentru revindecarea drepturilor străvechi, făcură să dureze până târziu acest ospăţ şi, cu toată bura de ploaie, ce udase pământul, hore vesele se întinseră pe câmpia de la dreapta porticului, la poalele muntelui, înnegrit de umbrele serii, animate şi întreţinute de sunetul muzicii.

*

Ţăranul bucovinean, de un secol izolat de ceilalţi fraţi ai săi, se vedea alături, într-o horă de unire, cu aceia pe care, uitând că-i sunt egali, se siliseră până aici, mai mult, a-l respecta, decât a-l iubi. Şi unde, până aici, se temea de serbare ca de un ce funest, acum putneanul se grăbea a întreba: „Când o să se mai facă d-alde astea? Bătrânii noştri nu ne-au spus să fi mai văzut o asemenea pomenire!”.

*

Astfel, această frumoasă şi memorabilă zi se termină cu veselia cea mai sinceră, abia pe la miezul nopţii, luminată de razele îndepărtate, ce le trimiteau focurile de răşină, aprinse pe diferitele culmi ale munţilor (Albina, Anul VI, Nr. 73, joi 9/21 septembrie 1871).


Pagina 59 din 99« Prima...102030...5758596061...708090...Ultima »