ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 5

1809-1910: Bucovina, văzută de Marcel De Serres (IV)

Cernăuţi, 1832 – desen de I. Schubirsz

 

Împărţirea teritorială: Cercul Cernăuţi. Cercul Cernăuţi este străbătut de numeroase râuri, dintre care principalele îl traversează într-o singură direcție, fiind într-un fel paralele între ele. Pe toate le vedem îndreptându-se de la vest, spre est, și scad în lățime, pe măsură ce se apropie de sud. Principalele râuri sunt Prut, Siret, Suceava, Bistriţa și Moldova, la sud. Pe lângă acestea, o de pâraie străbat pământul acestei provincii și o fertilizează, traversând-o într-o multitudine de direcții, dintre care cele mai constante sunt de la sud, la nord, și de la vest, la est. Această provincie ar fi, cu siguranță, mult mai fertilă, dacă pământul său nu s-ar ridica considerabil spre vest și nu ar fi acoperit cu un număr mare de munți, toţi făcând parte din Carpați. Partea de est a cercului Cernăuţi este într-adevăr cea cu cea mai mare fertilitate; aceasta datorează această fertilitate diminuării înălţimii teritorialului său. Limitele sale sunt, la est, Marele Ducat al Varșoviei și Moldova, la sud ultima provincie, Transilvania, la vest, în Ungaria, iar în final, la nord, cercul Znyaty.

 

Cernăuţi, podul de peste Prut – desen de I. Schubirsz

 

Cernăuţi (Tschernowitz sau Czernowicz, în carte – n. n.), capitala Bucovinei, se află pe malul sudic al Prutului și în apropierea granițelor Moldovei. Acest oraș este situat la poalele munților, într-o poziție foarte plăcută. Latitudine 48° 25′ 40″, longitudine 43° 39′.

 

Suceava – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

Suceava (Suczawa sau Sutschawa – n. n.), Oraș Liber Regal, se află în Bucovina de jos, la granițele Moldovei: este înconjurat de ziduri și șanțuri. Acest oraș a fost anterior reședința Principelui Moldovei și a Reşedinţei Mitropolitului. A fost distrus de tătari; poziția lui este plăcută. Se zăreşte în mijlocul unei câmpii întinse, străbătută de râul Suceava.

 

Siret – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

Siret (Siezeth, în text – n. n.), oraș dens populat, pe Siret și în apropierea granițelor Moldovei.

Kimpolung, pe Moldova, în apropierea limitelor sudice ale acestei provincii, se află în mijlocul munților.

 

Sadagura, târguşor în Bucovina de sus, pe micul râu Moska.

Vijniţa (Wischnitza) pe Ceremuş se află la poalele munților și la granițele vestice ale acestui cerc” (De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 238, 239).


1809-1910: Bucovina, văzută de Marcel De Serres (III)

Negustor armean din Siret – acuarelă de Franz Jaschke (1775-1842)

Constituție și privilegii. Bucovina a făcut parte din Transilvania, până la sfârșitul secolului al XV-lea, când Ștefan al V-lea, Prințul Moldovei, s-a făcut stăpânul ei. În 1774, Maria-Tereza a trimis trupe pentru a-și întări granițele, iar mai târziu a revendicat posesia provinciei de la Poarta Otomană. Turcii i-au predat-o, la 25 februarie 1777; în același an, frontierele celor două state au fost stabilite de către ambele părți. Până în 1786, Bucovina era considerată o frontieră militară (cordon – n. n.) și era administrată de un guvern militar, ca şi celelalte provincii asimilate; apoi a fost unită cu Galiţia de Est, în care formează un cerc administrativ. Ulterior, în 1790, a fost, iarăşi, separată și considerată o provincie în sine; cu toate acestea, a continuat să fie administrată de Guvernul Galiției.

 

Rangurile vechi ale domnilor, mazili, răzeşi, boieri, nu sunt recunoscute de guvernul austriac. Atunci când austriecii au intrat în stăpânirea provinciei, au acordat un răgaz pentru ca domnii să-și confirme nobilimea. Boierii au fost recunoscuţi ca număr. Stările Bucovinei, compuse din seniori și cavaleri, au fost suprimate în 1791 și nu mai erau admise printre cele din Galiţia.

 

Singurele școli de învățământ public din Bucovina galiţiană sunt Școala normală, înființată la Cernăuţi, și școlile principale din Suceava, Sadagura și Siret; în sfârșit, Cernăuţi are şi o școală pentru evrei.

 

Voroneţ, mănăstirea – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

Industria manufacturieră. Relații comerciale. Este ușor de presupus că o provincie ca Bucovina, ai cărei locuitori nu sunt foarte avansați în civilizație, nu ar trebuie să aibă aproape nici o fabrică; de fapt, nu vedem niciuna cât de cât importantă. Fabrica de ceramică din gresie din Voroneţ livrează comerțului un olărit apreciat. Fabricile de sticlă din Putna, Furstentall și Crasna încep de asemenea să înflorească. Ele furnizează comerțul Bucovinei obiecte din sticlă albă și destul de densă. Paharele sunt vândute, în principal, în Galiția și Moldova. Fabrica de marochin din Wisnitz este destul de importantă: ea urmează aproape aceleași procese tehnologice ca şi cele adoptate în Turcia. Fabricarea potasei ocupă mult locuitorii acestei provincii; există mai mult de o sută de fabrici, care pregătesc o cantitate foarte mare, care sunt apoi exportate în statele Prusiei. Aceste fabrici, înființate în mijlocul pădurilor, consumă, în fiecare an, o cantitate enormă de lemn; pentru a preveni pagubele forestiere, guvernul austriac a dispus suprimarea majorității acestor fabrici.

 

Suceava, la Şipote – de Rudolf Bernt (1844-1914)

Comerțul Bucovinei, limitat la un număr mic de obiecte, cum ar fi vite, piei, cai, lână, ceară, miere, potasă și pahare, se află în totalitate în mâinile evreilor și armenilor. Acest tip de comerț este aproape în întregime pasiv; din fericire pentru locuitori, numărul mic al nevoilor lor le permite să se lipsească de lucrurile cele mai indispensabile existenței altor popoare. Deci nu sunt obligați să trimită banii în străinătate, ca să procure puțin porumb, lenjerie și pânze grosiere. Relațiile lor comerciale par să se extindă zi de zi, ca urmare a situației acelei provincii și a vecinătății Turciei, ar trebui să se înceapă prin încurajarea agriculturii și a industriei, și, în sfârșit, să se fac râurile și drumurile accesibile, mai multe și mai ușoare. Singurele două drumuri care pot fi văzute în Bucovină sunt cel care vine de la Lemberg, spre Moldova, şi cel de la Dorna, spre Transilvania. Aceste două drumuri au fost deschise de când Bucovina se află în puterea Casei de Austria.

 

Comerțul acestei provincii s-a redus considerabil. Orașul Suceava a făcut, de-a lungul timpului, un comerț abundent cu Rusia, cu Ungaria și Transilvania, dar acum nu mai există nici cea mai mică urmă din el, deoarece acest oraș a fost distrus de tătari. Astăzi, evreii și armenii, care sunt acolo în număr mare, deţin aproape exclusiv vânzarea de bovine către zările lumii” (De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 234-237).


1809-1910: Bucovina, văzută de Marcel De Serres (II)

Cacica – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

Bogăţiile naturale. Bucovina este foarte bogată în sare gemă. Această substanță minerală este descoperită într-un număr mare de locuri din această provincie, cum ar fi, de exemplu, în Pârteşti (Partistin, în text – n. n.). Minele de sare de rocă (gemă – n. n.) aparțineau, în trecut, locuitorilor. De când guvernul a devenit stăpânul lor, el a fost singurul comerciant al acestei mărfi. Se exploatează sarea gemă de la Cacica (Katschika, în text – n. n.); în 1796, s-au extras până la 10.000 de chintale (56.000 de kilograme). Astăzi, această exploatare s-a redus foarte mult. Calitatea sării obținute din Bucovina este atât de apreciată, încât este preferată în Moldova mai mult decât cea din Galiţia. Bukovina are cinci fabrici de prelucrarea sării, a căror producţie este considerabilă. Principala este cea de la  Slatina Mare, celelalte fiind doar dependențe. În aceste cinci fabrici, se produc, zilnic, până la 360 chintale.

 

În mai multe locuri din Bucovina se găseşte un soi de bitum brun-negru (păcura – n. n.), cu o consistență destul de groasă, ridicându-se din pământ, atunci când acesta este săpat, și răspândind un miros neplăcut la ardere. Această păcură a dat naștere mai multor povești naive, reproduse de prințul Cantemir, în istoria Moldovei. Păcura, care este exploatat în diferite locuri ale Bucovinei, este folosită pentru argăsirea pieilor sau pentru a unge roțile căruţelor.

 

Această provincie are o turnătorie de fier în Iacobeni, pe râul Bistriţa. Aici se transportă minereurile din Dorna, Vatra și Valea-Şarului. Această turnătorie se află într-o poziție foarte avantajoasă, în mijlocul unei păduri grozave și pe malurile unui râu năvalnic, iar galeriile cele mai bogate nu sunt departe. După topirea minereului, fierul este turnat în bare, care nu este de mare calitate, din pricina manganului cu care este amestecat. Această turnătorie, singura din provincie, raportează anual între 4 și 500 de chintale de fier.

 

Iacobeni, minele – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

Există și o mină de cupru, la Pojorâta, despre care se spune că este foarte bogată. Nisipul pe care Bistriţa îl depune de-a lungul malurilor sale conține o mare cantitate de aur, de exploatarea sa ocupându-se un anumit număr de aurari. Turnătoria din Iacobeni poate fi considerată centrul acestui tip de industrie. Aurul se găsește nu numai în apropiere de Dorna, Vatra, Tarniţa și Halda, dar și în munții înalți, lângă granițele statelor maghiare. Ţiganii, care sunt angajați în special în acest tip de ocupație, folosesc, pentru a obține aur, aceeași metodă care este folosită în Ungaria și Transilvania. Există, de asemenea, mai mulți mineri din Cârlibaba, care adună o cantate destul de însemnată de aur pentru a trăi confortabil. Tot aurul acesta este cumpărat de guvern, la preţul de 2 florini 52 de creiţari pisetul, măsura țării, care merită un ducat și jumătate.

 

Deși pământul Bucovinei este extrem de fertil, iar clima favorizează toate speciile de cultură, caracterul locuitorilor și obiceiul unei vieți rătăcitoare le inspiră o distanțare extremă faţă de toate activităţile agricole. Astfel, ei nu profită de resursele pe care natura le oferă. O bună parte din țară, fără a fi foarte fertilă, ar putea fi cultivată cu succes. Luncile Nistrului, Prutului și chiar cele două maluri ale Sucevei sunt renumite pentru fertilitatea lor prodigioasă: recolta de grâu este întotdeauna foarte abundentă, în ciuda neglijenței locuitorilor în cultivarea pământului. Mai mult decât atât, adevărații bucovineni cultivă puțin porumb, nu pentru că pot aduce foarte ieftin din provinciile vecine, ci pentru că grâul Turciei, care reușește perfect acasă (în Moldova – n. n.), este suficient şi pentru nevoile lor. Prin urmare, doar coloniștii maghiari și germani sunt cei care, ocupându-se cu producţia de cereale, nu numai că obțin suficient pentru consumul lor, dar le furnizează și pe pieţele principalelor orașe. Germanii care se află în această provincie au semănat, în primii ani ai colonizării lor, numai secară; astăzi cultivă şi grâu, cu un beneficiu mult mai mare, datorită prețului ridicat. Băştinaşii încep să imite exemplul lor: din păcate, neglijează mult cultivarea pomilor fructiferi, care reușesc atât de bine în țara lor. Clima lor este, de asemenea, favorabilă viței de vie, dar, cu toate acestea, se văd doar câteva plantații considerabile la Reuseni, în districtul Suceava, și în Petronitz (?).

 

Pădurile Bucovinei sunt foarte întinse. Numărul acestora, însă, scade în fiecare zi, printr-o succesiune a progresului. Stejarii sunt cei mai comuni arbori din pădurile din această provincie. Pădurea numită Bukowiner-Wald este cea mai importantă dintre toate. Situată între Prut și Nistru, se extinde până la nord de Cernăuţi. S-a estimat lungimea acesteia la 2 mile.

 

Arbuştii de mesteacăn nu sunt rari nici în Bucovina. Merită chiar o atenție specială, pentru că au reușit să îndepărteze urmele de gudron, care este acum un produs comercial. Se fabrică, pe scară largă, în apropiere de Stranzo și Jassen, pe râul Suceava. Scoarța celor mai vechi copaci este îndepărtată, mai întâi, iar atunci când se obține o cantitate suficientă, se alege un loc pătrat de 30 sau 40 coţi, care este înconjurat de ramuri, pentru a preveni accesul aerului: această operație terminată, se sapă o groapă de aproximativ patru coţi, în diametru, pe un ecartament de adâncime. În fața conului se folosește un canal, care servește la direcționarea gudronului. În partea de jos a conului, se află o altă groapă, la doi metri adâncime, complet umplută cu lut și care trebuie să servească drept recipient pentru gudron. De la marginea superioară a acestei gropi, o conductă de lemn îl prelinge spre pământ. Cu această conductă este ușor să îndepărteze gudronul, când este încă lichid. Fiecare groapă conține câte 10 căruţe de scoarță, care dau douăzeci de litri (12 funți) de gudron. Cu această substanță, rușii argăsesc pielea fină parfumată, care îi datorează mirosul pătrunzător. Se poate folosi, de asemenea, cu mult mai multă eficienţă pentru vopsirea pielii. Îngroașă centurile, deoarece întărește pielea, făcând-o solidă. Această proprietate de a rezista acțiunii apei o face foarte avantajoasă pentru tăierea cablurilor și a vaselor. Merită, de fapt, preferință față de gudronul obișnuit, pentru cantități mai mici. În cele din urmă, este considerat ca un medicament preventiv excelent în epizootii; cel puțin lituanienii îl folosesc foarte mult în febrele cauzate de expirațiile mlaștinilor în mijlocul cărora trăiesc.

 

Lucava, Valea Lucavei – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

Solul Bucovinei este excelent pentru creşterea bovinelor. Prin urmare, guvernul a profitat de existenţa mai multor târguri, inclusiv a frumoasei episcopii din Rădăuţi, pentru a înființa acolo o fermă de cai de remontă, sub conducerea generalului Cravallar. Deși meleagurile Bucovinei produc niște cai frumoşi, nu se remarcă rase remarcabile pentru frumusețea sau vigoarea lor. Hergheliile Bucovinei sunt, în general, mici și rare. Doar armăsari de dimensiuni medii se obțin, prin creșterea mânjilor rezultaţi din încrucişări cu cai turci sau crabi. Pe de altă parte, felul în care sunt crescuți caii nu este prea bun pentru îmbunătățirea rasei: sunt lăsaţi de izbelişte, în cea mai mare parte a anului, şi cresc aidoma unor cai sălbatici. Păşunează mai ales prin văile Carpaților, unde li se permite să rătăcească, într-o adevărată aventură. Se pot vedea, cu miile, trăind prin Munții Lucina, la granița cu Maramureş, unde grecii și armenii au proprietăţi foarte mari. Putem întrezări înmulţirea cailor în Bucovina după numărul celor care au fost recenzaţi în 1810, când s-au aflat aproximativ 15.000 de cai.

 

Şipotele Sucevei – desen de Robert Zuss

 

Vitele cornute ale Bucovinei au, de asemenea, dimensiuni mici: nu pot fi altfel, întrucât locuitorii nu le acordă nici o îngrijire. Cu greu şi în rare cazuri intră în grajduri, iarna. Cu toate acestea, la Rădăuţi sunt preparate brânzeturi excelente, mai apreciate decât cele din Elveția; sunt atât de bune, încât se exportă în Iaşi și chiar în Constantinopol.

 

Oile Bucovinei au, de obicei, o lână grosieră. Cu toate acestea, rasa a fost perfecționată în fostul Convent din Moldoviţa, unde au fost încrucișate cu berbeci spanioli. Numărul lor a crescut, în 1810, la 99.549. În cele din urmă, vom mai observa că pădurile Bukovinei, ca şi cele din estul Galiției, sunt pline de albine” (De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 227-233).

 


1809-1910: Bucovina, văzută de Marcel De Serres (I)

Boian, moară pe Prut – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

 

Despre întinderea teritorială şi populaţie. Bucovina, care se mai numește și Moldova austriacă, pentru că a făcut parte, vreme îndelungată, din Moldova, formând extremitatea nord-vestică a acestei provincii. Este situată între Nistru și Bistriţa Aurie, astfel încât este înconjurată de Galiţia, Ungaria, Transilvania și Moldova. Ultima provincie deține, chiar și în Bucovina, în apropiere de Siret și Suceava, două uriaşe moşii, care fac mai dificilă paza frontierelor, atunci când este necesară crearea unui cordon, care să oprească progresul ciumei. Această provincie, a cărei întindere este de 172 mile pătrate sau, după alţii, de 184 mile pătrate, se află între 47 grade 20 minute și 48 grade 30 minute latitudine nordică.

 

Lungimea sa, de la nord, la sud, de la Nistru, de lângă Zaleszozyk, până la Poiana Stampi, este de 26 de mile; cea mai mare lățime a sa este 16 mile; și cea mai mică, de la 6, la 8 mile. Este delimitată, la nord, de cercul Znyaty, în Galiția, la răsărit de Marele Ducat al Varșoviei, în sud de Moldova, iar la apus de Transilvania, care se găseşte în estul Ungariei. Are 3 orașe, 3 târguri, 267 sate și 38.890 case.

 

Mestecăniş, popasul de poştă – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

Originea numelui acestei provincii este explicată într-un mod destul de singular. Ștefan al V-lea, supranumit cel Mare, domnitor al Moldovei, după ce a bătut complet o armată considerabilă de polonezi, în Bucovina, a făcut peste 20.000 de prizonieri. Pentru a perpetua amintirea acestei victorii, i-a obligat să cultive o suprafață mare de pământ și să planteze stejari, astfel încât pădurea rezultată să fie, în continuare, ca monument „sunetul triumfă”. De atunci, țara în care s-a găsit această pădure se numea Bukowine, din Bukowy, care, în limba slavă, înseamnă stejar (eroare: înseamnă „fag” – n. n.).

 

Lucca estimează populația din Bucovina la numai 130.000 de suflete[1], un număr mult prea mic; căci, conform recensământului din 1808, acesta se ridică la 223.139 indivizi, din care 114.833 sunt bărbați, iar 108.306 sunt femei. Ar putea chiar, în circumstanțe mai avantajoase, să se ridice la 300.000 de suflete, dar Austria câștigă puțin din creșterea populației din această provincie, deoarece noii cetăţeni pe care îi dobândește, în mod specific ataşaţi de viața nomadă (iobagii, care se mutau de pe o moşie pe alta – n. n.), nu au niciodată o locuință fixă, ci sunt întotdeauna gata să-și schimbe țara, pentru a găsi o alta, care să se potrivească mai bine obiceiurilor lor. Locuitorii, aproape toți păstori, se dedică puțin agriculturii; este chiar un principiu, adoptat în general între ei, acela de a nu favoriza cultivarea terenurilor, în detrimentul vitelor. Obișnuiţi cu asta, chiar și cu o viață rătăcitoare și nomadă, ei nu au nici un atașament față de pământul pe care s-au născut. Deci se întâmplă adesea să-i vezi aprinzând bordeiele lor și să meargă să construiască altele, în Moldova, luând cu ei toate turmele şi cirezile lor. În opt ani, Bucovina a pierdut peste unsprezece mii de vite.

 

La fel ca toți moldovenii, locuitorii Bucovinei sunt un amestec al multor națiuni diferite: limba pe care o vorbesc este cel mai bun ghid pe care îl putem urma, pentru a descoperi haosul istoriei lor. Pe vremea romanilor, împărații au trimis coloni în Dacia Transalpină. Aceşti coloni au adus cu ei obiceiurile și limba țării lor și, în curând, prin amestecul lor cu nativii, s-a născut o limbă nouă, de origine romană, dar amestecată cu un număr mare de cuvinte sarmațiene. Ulterior, goții au intrat în Moldova și în Țara Românească, iar mai târziu hunii au apărut în aceste două provincii, împreună cu maghiarii și secuii. Toate aceste națiuni, este adevărat, au adoptat limba țării, dar au introdus o serie de expresii și transformări, care au contribuit foarte mult la coruperea ei. Astfel s-au format limbile moldovenilor și valahilor, care au o mare legătură între. Se explică uşor analogia care există între aceste două idioame și limba italiană prin originea comună a acestor limbi, care derivă toate din cea latină.

 

Locuitorii din Bucovina au primit diferite numiri, care mai degrabă desemnează sectele religioase din care fac parte, decât o adevărată diferență națională. Catolici, protestanți, armeni, greci, lipoveni, abrahamiți, huţuli, evrei și mahomedani, toţi trăiesc împreună, într-o armonie perfectă. Catolicii și armenii sunt, înainte de toate, de o mare inteligență.

 

Lipovence, în căruţă – desen de Zygmund

 

Printre cele mai puțin cunoscute secte care trăiesc în Bucovina, cea mai importantă este cea a lipovenilor. Activitatea, ordinea și curățenia caracterizează acest popor. Ei au fost deseori comparați cu quakerii, deși nu au nimic de-a face cu ei. Este chiar posibil să formeze o singură sectă cu cea a rascolnicilor, cunoscută în Rusia încă din anul 652. Ei au venit din Rusia, în timpul domniei lui Petru cel Mare; se găsesc, în principal, în vecinătatea Zuksa. Ceremoniile lor religioase sunt puțin cunoscute, pentru că nu permit nici un străin să asiste la ele; cu toate acestea, în general se crede că sunt atașate de creștinism. Rigiditatea moralei lor le-a câștigat o astfel de reputație, încât Iosif al II-lea le-a acordat mari privilegii. Sunt scutiți să jure în instanţă, pentru că orice jurământ este contrar credinței lor. Sunt crezuţi pe cuvântul lor. Au şi privilegiul singular de a putea arde cadavrele morților lor.

 

Numărul mic de abrahamiți care trăiesc în Bucovina practică religia creștină în exterior. Sunt priviți ca făcând parte din secta fondată de celebrul evreu Frank, care a făcut, cu mulți ani în urmă, mare zarvă în Offenbach și care a murit acoperit de rușine și infamie.

 

Nuntă huţănească, la Şipotele Sucevei

 

Huţulii populează munții de la marginile Galiției și nu urmează aproape nici o religie, dar se remarcă pentru amabilitatea și dragostea lor pentru pace: toate încercările făcute până în prezent pentru a-i civiliza nu au reușit.

 

Tipologii evreieşti

 

Evreii, cu un număr de aproximativ 3.600, prezintă în Bucovina o particularitate demnă de remarcat, şi anume aceea că mulți dintre ei, renunțând la felul de viață tradiţional, beneficiază de dispreţul compatrioților și al altor națiuni şi lucrează în agricultură, ducând o viață sedentară.

 

Printre greco-ortodocşi există multe prejudecăți. Nerecunoașterea papei sau a preoților lor este, în mare parte, cauza. Acești oameni nu au aproape deloc idei despre cele mai obişnuite lucruri care ţin de religie. Cu mare dificultate reușesc preoţii lor să conceapă necesitatea unei religii sau a unui cult. Mereu naivi, ei ascultă puțin și nu își urmează niciodată vocaţia. Mai mult, acești oameni nu au ocupaţii statornice, fiind nevoiţi să cultive pământul, pentru a supravieţui. Preoții greco-ortodocşi sunt supuși episcopului de Rădăuţi, care locuiește la Cernăuţi și care, la rândul său, se supune Arhiepiscopului de Karlowitz.

 

Port în regiunea Prutului (Boian) – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

 

Locuitorii din Bucovina aparțin mai degrabă rasei slavilor, decât celei romane; poartă părul bărbierit pe partea din față a capului, pe care o acoperă cu o căciulă neagră, mare, din blană. Își umbresc buzele cu mustăți lungi și groase. O cămașă largă le înfășoară trupurile. Pantalonii lor albi sunt ținuți la locul lor cu o centură, de care atârnă un șnur, care este folosit pentru a sprijini un cuţit. Sumanul lor, de asemenea alb, are mâneci foarte largi. În picioare poartă opinci. Femeile au părul împletit şi acoperit cu un văl alb lung, care îi învelește întreaga faţă și chiar bărbia. Gâturile lor sunt, de obicei, goale. Ele își arată tot luxul pe cămașa lor. Brodează pe ea multe modele, cu lână de diferite culori. De la brâu, în jos, se înfăşoară într-o catrinţă neagră, cu dungi colorate. Ele poartă, la fel ca bărbații, pantaloni și sandale din pânză. Uneori, un suman brun le înfășoară întregul trup.

 

Boierii sau domnii au și ei costumul lor național. Își pun pe cap o căciulă de lână, de mătase sau de catifea. La fel ca şi orientalii, își înconjoară gâtul cu o năframă lungă de mătase. Peste cămașă poartă o vestă dublă și o haină de blană, din pânză de mătase sau de bumbac. Pantalonii lor, la fel de largi ca şi cei ai turcilor, sunt în general de culoare galbenă sau roșie. În picioarele poartă târlici, pe care îi lasă, de obicei, la ușa locuințelor lor. Nu este neobișnuit să îi întâlnești, în timpul iernii, împovăraţi cu două sau trei mantale. Ei sunt nevoiţi să se înfofolească, nefiind obișnuiți să-și încălzească hainele.

 

Femeile care locuiesc în orașe își acoperă capul cu un fel de coafură de mătase sau de muselină. Această coafură, în formă de con, este decorată cu perle, flori și panglici. În ceea ce privește sătencele, ele își împletesc părul deasupra capului, făcându-l să formeze una sau mai multe cozi. Este ușor de judecat frumusețea sânului lor, deoarece au obiceiul de a nu-l acoperi niciodată, decât cu un văl transparent. O rochie de mătase, decupată în față, reprezintă cea mai elegantă îmbrăcăminte a orăşencelor. Această rochie este încinsă, cu grație, de o curea, pe care cele mai bogate o au împodobită cu aur, argint sau pietre prețioase. În sfârșit, ele aruncă pe umeri o mantie elegantă, în timp ce pantalonii lor largi de muselină și pantofii de marochin, care ascund frumusețea formelor lor, compun restul îmbrăcămintei.

 

Port în regiunea Nistrului – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

 

Moldovenii sunt înalți și bine făcuți, deși fețele lor sunt severe și aspre, iar la prima vedere plac oricui. Meiul este mâncarea lor preferată, pe care o pregătesc în mai multe moduri și fac două bucate, numite mămăligă şi mălai, ambele utilizate pe scară largă în țară. Prima este un fel de prăjitură, care nu are nimic dezagreabil, şi care pare a fi un fel de tort, care trebuie consumat în ziua în care a fost gătit. De altfel, curățenia femeilor din Moldova este extrem de mare, fie în casele lor, fie în îmbrăcăminte. Întotdeauna sunt atât de ocupate cu țesutul, încât uneori uită de grija gătitului și a soților.

 

Nemţoaice din Roşia, la piaţa din Cernăuţi – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

 

Numărul coloniștilor germani a crescut foarte mult la Bucovina, de la domnia lui Joseph II, încoace; astăzi există opt sate formate în întregime din acești coloniști. Arbore ​​și Satu-mare sunt cele mai importante.

 

Miri Maghiari din Dorneşti – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

 

Mai multe așezări secuiești au fost întemeiate între râurile Suceava, Siret și Moldova. Acești secuii părăsiseră anterior Transilvania, prin Marmureş, apoi au migrat spre nord-est, au intrat în Znyatym şi în Bucovina, și au primit marea Czerna (Czerna-Mare), lângă Savata. După ce au părăsit ţinuturile din sudul Cernăuţilor, au traversat Moldova, pentru a merge în Țara Românească, iar ulterior au fugit la Dunăre. Acest râu este navigabil în cea mai mare parte a cursului său.

 

Seretul sau Siretul își are izvoarele în nordul Bucovinei, merge spre sud, separă Țara Românească de Moldova și se varsă, la Galaţi, în Dunăre; este navigabil și are drept afluent şi râul Suceava, care îşi adună apele din Bucovine. Nistru, Bistriţa, Moldova și Suceava udă încă o parte din Bucovina, dar, deoarece aceste râuri aparțin mai ales Galiției, vom numi aici Sutilowa, Suceviţa, Moldoviţa și Cerna-mare, care pot fi notate printre râurile mici din Bucovina. Cele mai multe dintre ele lasă mlaștini, uneori destul de întinse, pe malurile lor” (De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 215-226).

 

Porturi naţionale din Bucovina – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

 

[1] Geographisches Handbuch, t. V, p. 93. Alţi autori l-au diminuat încă şi dau numai 120.000 suflete. Vezi Anleitung zur Erdbeschreibung für die deutschen Schulen. 1781


1906: Serbările de la Iaşi

 

„Iaşul, vechea capitală a Moldovei, leagănul culturii române, de unde au pornit ideile mari şi generoase, în curând îşi va îmbrăca iarăşi haina de sărbătoare, pentru a preamări pe redeşteptăptorul neamului, pe ilustrul fiu al Moldovei, pe nemuritorul maestru al lirei, pe cântăreţul naţiunii, regele poeţilor români, pe Vasile Alecsandri. Zilele de 14 şi 15 Octomvre stil vechi 1906 vor fi zile de serbătoare pentru tot neamul românesc, căci în aceste memorabile zile se serbează, în bătrânul Iaşi, „serbarea naţiunii româneşti, dezvelirea statuii bardului Vasile Alecsandri“.

 

La aceste măreţe serbări, Augusta Suverană Regina-poetă Carmen Silva va asista în persoană, împreună cu A. S. R. Principesa Maria. Se fac mari pregătiri ca aceste serbări să capete un caracter naţional mai impozant. Ministeriul Cultelor, împreună cu comitetul ridicării statuii, au autorizat pe publiciştii Ştefan Goraş şi Botez Gordon să editeze un superb „album naţional“, sub auspiciile comitetului executiv. La acest album au colaborat cei mai de frunte scriitori şi scriitoare din Regat şi de peste hotare. Însuşi M. S. Regina României a onorat Albumul marelui Alecsandri cu o preţioasă cugetare la adresa poetului sărbătorit. Albumul se pune în vânzare, în ziua dezvelirii statuii.

 

După Te Deum, care va ave loc la orele 10 dimineaţă, se va face serbarea dezvelirii, la care vor asista miniştri, literaţi, oameni de stat şi o sumă mare de invitaţi, care vor depune coroane pe bronzul nepieritor, care întrupează pe bardul naţiunii. Toate şcolile din Iaşi şi din Moldova întreagă vor asista in corpore, depunând coroane. Asemenea, corpul profesoral secundar va asista, iar unul din ei va ţine un discurs. Şi domul ministru al instrucţiunii publice va vorbi, din partea guvernului, iar istoricul A. D. Xenopol va ţine discursul festiv. Vor mai vorbi, din partea universităţii şi a tuturor instituţiunilor culturale, câte un delegat. Asemenea, vor vorbi toţi delegaţii societăţilor de peste hotare, care vor depune coroane, în numele fiecărei instituţiuni.

 

 

Onorata primărie din Iaşi a intervenit la minister pentru liber parcurs pentru 300 persoane bucovinene, pe linia Burdujeni-Iaşi. La caz de aprobare şi dacă societatea „Junimea” va veni in corpore, comitetul a delegat pe istoricul A. D. Xenopol ca să facă oaspeţilor o impozantă primire la gară, iar cunoscutul publicist, dl Şt. Goraş, profesor în Iaşi, va îngriji de a plasa pe oaspeţi pe la case particulare şi oteluri. Onorata primărie din Iaşi va oferi o masă vizitatorilor din Bucovina.

 

Tot în aceste 2 zile, au loc, după-amiazăzi, mari alergări de cai, pe şesul Abatorului, la care va asista şi familia regală, iar seara se vor da, la teatru, reprezentări de gală. Se va juca „Fântâna Blanduziei“, de Alecsandri, şi se vor recita diferite ode ocazionale. În decursul serbării dezvelirii bustului, vor lua loc toţi invitaţii în tribune, aşezate în faţa teatrului. În ziua de 15 Octomvre stil vechi, seara, va avea loc un mare banchet oficial, cu 500 tacâmuri.

 

Vizitatorii din Bucovina sunt rugaţi a se adresa, pentru orice detalii la serbarea de la Iaşi, dlui Ştefan Goraş, în Iaşi, care le va servi cu cea mai mare plăcere şi va face ca să poată veni cât mai mulţi admiratori ai marelui bard, care a cântat atât de frumos pe „acel colţ de ţară”, unde a petrecut şi pe care cu drept cuvânt l-a numit „Grădina Moldovei”. Ar fi de dorit ca, pe lângă inteligenţa din Bucovina, să meargă la Iaşi şi poporeni, asigurându-li-se dinainte o primire grandioasă.

 

 

Societatea academică „Junimea” a trimis următorul apel:

 

Mult stimate Domnule! Duminică, în 15 Octomvre st. v. (28 Oct. st. n.), se va dezveli, în Iaşi, în mod solemn, statuia poetului laureat Vasile Alecsandri, a autorului „latinei ginte” şi bardului care, petrecând, în anii 1848 şi 1849, pe moşiile neuitatului Hormuzachi, în Cernauca, a cântat şi Bucovina noastră, numind-o „veselă grădină cu mândri feciori şi pomi roditori”.

 

Serbările care se vor aranja, din incidentul acesta, vor avea un caracter naţional cultural şi vor fi onorate şi cu prezenţa Augustei Regine Carmen Sylva şi a A. S. R. Principesa Maria.

 

Din partea comitetului aranjator, a primit şi Societatea academică „Junimea” o invitare călduroasă, împreună cu somarea ca să îndemne pe toţi românii din Bucovina să participe, în număr cât se poate de mare, la serbările din Iaşi. Comitetul aranjator, în fruntea căruia stau istoricul A. D. Xenopol şi cunoscutul publicist Ştefan Goraş, a grijit ca bucovinenilor să li se acorde parcurs liber, de la Burdujeni, la Iaşi, şi înapoi, precum şi întreţinerea, în decursul serbărilor.

 

Români bucovineni! Având în vedere serbările cu caracter curat naţional cultural, precum şi rolul însemnat ce l-a jucat, în viaţa noastră, poetul laureat al „gintei latine” şi bardul „veselei grădini” de odinioară, ne adresăm cătră Dumneavoastră toţi, îndemnându-vă să nu întrelăsaţi, plecând împreună cu noi, junimenii, la Iaşi, pentru a depune omagiile Dumneavoastră la statuia lui Vasile Alecsandri, care se va dezveli în 15 Octomvrie stil vechi. Serbările din Iaşi sunt serbările întregului neam românesc.

 

Plecarea din Cernăuţi, cu trenul accelerat, sâmbătă, la orele 7 şi 30 minute, dimineaţa. Întâlnirea participanţilor, în Burdujeni, la orele 10, dimineaţa. Toţi cei ce voiesc să participe binevoiască a se adresa direct „Junimii”. / Vicepreşedintele Societăţii Academice „Junimea” / George Iacubovici de Boldişor” (Apărarea Naţională, Nr. 6, Anul I, Cernăuţi, joi 25 octombrie stil nou 1906, p. 2).


Pagina 5 din 100« Prima...34567...102030...Ultima »