Unirea de la Paris a fost exportată (II)

*

Nu prea înţelesesem eu, din lecturile de până acum, cum s-a putut petrece miracolul înaintărilor triumfale ale armatelor române spre Chişinău, unde au ajuns ca aliate ale armatelor ruseşti, spre Cernăuţi şi spre Budapesta, după ocuparea rapidă a Transilvaniei, pentru că sursele româneşti de informare „neglijează” să menţioneze că trupele germane şi austro-ungare s-au fost retras, de pe toate fronturile de luptă de odinioară, după încheierea armistiţiului european, retragerea era obligatorie. În aceste condiţii, teritoriile transilvane şi bucovinene deveniseră un fel de „the land of no one”, în care trupele noastre nu întâlneau altă rezistenţă decât cea a miliţiilor ucrainene şi, respectiv, maghiare, care tocmai se constituiau din rămăşiţe ostăşeşti abia întoarse din război, din ce în ce mai dornice de pace.

*

În presa franceză a anului 1918, România şi neaşteptatele ei şanse pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat, beneficia de o simpatie sinceră şi nedisimulată. „Revanşa României” însemna, în opinia lui Auguste Gauvain, „fructele îndelungatei sale răbdări şi dureroaselor sacrificii. În clipa de faţă, teritoriul ei trebuie să fie în întregime curăţat de trupe inamice. Mareşalul Mackensen s-a refugiat la Hermannstadt (Sibiu), în Transilvania, cu statul său major şi cu ce i-a mai rămas din divizii. Bulgarii au executat condiţiile armistiţiului din 29 septembrie. În virtutea armistiţiului din 11 noiembrie, celălalt tratat, de la Bucureşti, este abolit. Dar regele Ferdinand nu a aşteptat capitularea germană pentru a-şi valorifica drepturile. El a remaniat guvernul Marghiloman, formând un cabinet aflat, în cea mai bună parte, sub prezidenţia generalului Coandă, a decretat mobilizarea generală şi l-a somat pe mareşalul Mackensen să evacueze ţara până în 10 noiembrie, la orele 21, a declarat război Germaniei şi a lansat în rândurile românilor o proclamaţie, în care garantează reforme constituţionale, bazate pe sufragiul universal şi reforme agrare, promiţându-le ţăranilor mai multe milioane de hectare.

*

În acelaşi timp, populaţia română din Transilvania s-a ridicat împotriva dominaţiei maghiare şi Consiliul Naţional Român, constituit recent în Ungaria, a apelat la trupele regelui Ferdinand. Acestea au intrat imediat în Transilvania, unde vor să reocupe, probabil fără lupte serioase, poziţiile pe care le cuceriseră în 1916. Între România şi ceea ce a fost Austria-Ungaria, armistiţiul semnat cu generalii lui Carol I (urmaşul la tron al lui Franz Iosif – n. n.) nu sunt aplicabile. Aliaţii nu aveau împuternicirea care să-i îndreptăţească să vorbească  în numele guvernului de la Iaşi. Guvernul, condus de generalul Coandă, era deci liber să ia acele măsuri militare pe care le socoate mai convenabile. El nu s-a sfiit, de altfel, să ţină cont de sfaturile care veneau de la Versailles, pentru că este importantă rezolvarea fericită a problemelor teritoriale care se pun în faţa României, guvernul regelui Ferdinand ţinând o permanentă legătură cu Cabinetele aliate” (Journal des débats politiques et littéraires, 16 noiembrie 1918).

*

Urmărită după ştirile contemporane de presă, perioada premergătoare unirii conturează o imagine în bună parte obiectivă. Astfel, cu trimitere la Bucovina, se pot întâlni, în presa franceză din noiembrie 1918, următoarele comunicate:

*

„Berna, 17 octombrie 1918: În 16, seara, domnul Hussarek, preţedintele Consiliului, a reunit pe şefii partidelor din Camera deputaţilor. El le-a adus la cunoştinţă că publicare manifestului este iminentă. Acest document va anunţa transformarea Statului unitar austriac într-un stat federativ. Se ia în considerare, pentru moment, crearea a patru state: un stat german austriac, un stat ceh, un stat ilir şi un stat ucrainean. Soarta românilor din Bucovina nu va putea fi reglată în totalitate” (La Lanterne, 18 octombrie 1918).

*

În 31 octombrie 1918, conform „Gazetei de Frankfurt”, care lansează informaţia, „românii din Austria au format, astăzi, Constituanta lor. Ei cer Unirea Bucovinei, Transilvaniei şi a românilor din Ungaria într-un stat independent. Ei cer, de asemenea, să fie reprezentaţi în conferinţa de pace” (L’Echo d’Alger, 1 noiembrie 1918).

*

12 noiembrie 1918: „Evacuarea Transilvaniei este obligatorie. După „Neues Wiener Tageblatt”, România a adresat Ungariei, cum a făcut-o şi cu Germania, un ultimatum, prin care cere evacuarea imediată a Transilvaniei” (Le Radical, 14 noiembrie 1918).

*

13 noiembrie 1918, Iaşi: „Ştirile despre armistiţiul încheiat cu Germania au sosit luni seara la Iaşi, în acelaşi timp cu mesajul regelui Angliei către regele României, prin care era salutat poporul român, reamintindu-i-se de drepturile sale.

Acest mesaj a făcut o profundă impresie. Oraşul a fost imediat pavoazat. Cortegii se formară şi se întâlniră în faţa legaţiilor ţărilor aliate, aclamând victoria Antantei.

La Bucureşti, populaţia a organizat o mare manifestaţie în faţa statuii lui Mihai Bravul, vechi principe al Transilvaniei, care a realizat unirea tuturor ţărilor române. Ofiţerii români în uniformă au făcut obiectul demonstraţiilor de entuziasm” (Le Radical, 14 noiembrie 1918).

*

În 14 noiembrie, conform unei ştiri care venea de la Zurich, „Viena a anunţat, ieri (deci în 13 noiembrie – n. n.), intrarea armatelor române în Transilvania” (Le Journal, 15 noiembrie 1918), ungurii fiind ocupaţi cu pregătirile pentru vineri, 15 noiembrie, când deciseră să-şi proclame republica şi, implicit, o rupere definitivă de Austria.

*

„Berna, 24 noiembrie 1918. Se comunică din Viena că, aşa cum informează Consiliul Naţional Provizoriu Român din Viena, întreaga Bucovină a fost ocupată de armatele vechiului regat român. Calmul absolut domneşte în ţară” (Le Temps, La Lanterne, 25 noiembrie 1918). În „L’Echo d’Alger”, aceeaşi ştire adaugă un amănunt important despre Armata română, care, în 24 noiembrie 1918, se afla „în marş spre Kolomea”.

*

În baza unui comunicat bucureştean, din 12 decembrie 1918, presa europeană, inclusiv cea franceză, anunţa că „românii din Ungaria s-au unit cu patria mamă”: „O mare adunare a românilor din Transilvania şi din ţinuturile ungare s-a ţinut, în 1 decembrie, la Alba Iulia. Un Consiliu Naţional, de două sute de membri, a fost constituit. Printre ei se găsesc douăzeci de socialişti şi zece delegaţi ai armatei.

Comitetul executiv, prezidat de Iuliu Maniu, reuneşte transilvani cu mare notorietate, precum Vasile Lucaciu şi Octavian Goga. Membrii acestui comitet sunt investiţi conform Constituţiei regatului României. Delegaţi din Bucovina, Basarabia şi din regatul României au asistat la adunare.

*

Programul, adoptat în unanimitate, prevede: 1. Unirea tuturor românilor din Transilvania, Ungaria şi Banatul Timişoarei cu România. Teritoriile româneşti din Ungaria vor avea un regim autonom, până la adoptarea unei Constituţii, care să prevadă alegeri prin vot universal; 2. Naţionalitatea română unită recunoaşte deplina libertate a naţionalităţilor, egalitatea de drepturi a diferitelor confesiuni religioase, principii democratice, libertatea gândirii, a opiniilor, a reuniunilor şi asocierilor. Programul presupune o reformă agrară radicală, bazată pe diminuarea marii proprietăţi.

Adunarea i-a salutat pe fraţii din Bucovina, uniţi cu patria română, şi a mulţumit puterilor Antantei, care au eliberat civilizaţia de jugul barbar” (Le Journal, 13 decembrie 1918).

Unirea de la Paris a fost exportată (I)

Jurământul voluntarilor ardeleni, foşti prizonieri la ruşi, în 15 iunie 1917

*

Dacă trupele franceze au trecut Dunărea luni, 11 noiembrie, înseamnă că negocierile între şeful serviciilor secrete ale Armatei Române, generalul Iliescu, care se afla la Paris, ca reprezentat al Marelui Stat Major Român, şi francezi s-au purtat în ultimele 10 zile, deci după 1 noiembrie 1918. Aşa se explică şi acceptul generalului de corp de armată Coandă, tatăl savantului român, care ajunsese şi şeful guvernului, ca grănicerii căpitanului Anton Ionescu să intre în Suceava, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie, urmaţi, două zile mai târziu, de ostaşii armatei conduse de generalul Zadik, care, cu o zi înainte de a trece francezii Dunărea, deja ajungea la Cernăuţi, unde începea… entuziasmul patriotic românesc. Chestia asta o spune „Monitorul Oficial” al Regatului României, dar discret şi temător, la rubrica „Partea neoficială”, pentru că vânturătorii de ţară nici usturoi nu mâncaseră şi nici nu le mirosea respiraţia a ticăloşie.

*

Defilarea trupelor române în Kolomea – Biblioteca Naţională a României

*

În ziua în care se proclama armistiţiul general, iar francezii treceau Dunărea, îndemnându-i pe români la luptă, şeful Marelui Stat Major Român, generalul Alevra, comunica mobilizarea „ofiţerilor de rezervă şi a oamenilor de trupă” din diviziile 6-14 (Ordinul No. 72 din 29 octombrie vechi 1918).

*

În 14 noiembrie 1918 (în continuare, voi folosi doar calendarul nou), se ordonă mobilizarea voluntarilor ardeleni, deci a ostaşilor transilvani din armata austriacă, luaţi prizonieri de ruşi şi care au profitat de oportunitatea de a se oferi voluntari ai Armatei Române, pentru a scăpa de captivitate:

*

*

„Marele Cartier General

*

1. Hotărându-se mobilizarea corpului de voluntari români ardeleni, se aduce la cunoştinţa tuturor ofiţerilor şi gradelor inferioare ardeleni, care au făcut parte din brigada de ardeleni (Hârlău), precum şi acei ce au aparţinut batalionului de ardeleni al regimentului vânătorilor de munte şi batalionului 6 etape, că sunt mobilizaţi şi urmează a se prezenta imediat la reşedinţa corpului de voluntari, în Iaşi, strada Unirii, în localul Circului Sidoli.

*

2. Ofiţerii şi gradele inferioare ardeleni, care fac parte din corpurile de trupă din contingentele mobilizate rămân pe loc.

Aceia care fac parte din unităţile şi contingentele nemobilizate se vor prezenta corpului de voluntari.

*

3. Ofiţerii şi gradele inferioare ardeleni, care ocupă funcţiuni administrative la Stat (judeţ şi comună) rămân de asemenea pe loc.

*

4. Preoţii şi învăţătorii refugiaţi, care nu ocupă funcţiuni la Stat (judeţ şi comună) urmează a se prezenta.

*

Din înalt ordin:

Şeful de stat-major general al armatei,

General de carp de armată adjutant Pressan”

(Monitorul Oficial, No. 181, sâmbătă 3/16 noiembrie 1918, p. 3172).

*

Odată mobilizarea făcută, se putea proceda la unire, cu entuziasm popular, aşa că, în baza raportului No. 61.504/918 al Ministerului de Război, bravul nostru rege ştirbitor de ţară, dar cu viitoare statuie de întregitor la Alba Iulia (altminteri face greva foamei un nu ştiu cine liberal), decreta, sub No. 3.276 din 18 noiembrie, principalele reguli de conduită ale funcţionalităţii unirii:

*

„Art. I. – Cu începere de la 28 Octomvrie 1918 (10 noiembrie stil nou) şi pe tot timpul cât va dura mobilizarea generală a armatei, decretată cu No. 3.179 din 27 Octomvrie 1918, consiliile de război ale corpurilor de armată, prevăzute de codicele de justiţie militară, vor continua să funcţioneze ca Curţi marţiale, păstrându-şi însă organizaţia prevăzută de lege pentru timpul de pace, atât în privinţa numirilor de judecători, cât şi în privinţa compunerii parchetelor şi a cabinetelor de instrucţiune.

Competenţa şi toate regulile de procedură vor fi cele stabilite prin titlul II adiţional al codicelui de justiţie militară, pentru timpul de război.

Prin derogaţiune de la art. 24 şi 25 din menţionatul titlu II adiţional şi art. 93 din codul justiţiei militare, când inculpatul are gradul de colonel sau general, ordinul de punere în urmărire şi apoi acela de dare în judecată se va da de către şeful de stat-major general al armatei, care va hotărî şi Curtea marţială (consiliul de război) către care va fi dat ordinul de punere în urmărire sau dare în judecată.

*

Art. II. – Pentru toată durata acestei noi mobilizări generale, consiliul de reviziune permanent al armatei va îndeplini atribuţiunile Curţilor superioare de justiţie militară, observându-se regulile statornicite de lege, pentru timpul de război.

*

Art. III. – În mod cu totul excepţional şi potrivit trebuinţelor, se vor putea înfiinţa Curţi marţiale şi la comandamentele de divizii, prin ordine de zi speciale, date de către şeful de stat-major general al armatei, cu asentimentul prealabil al ministrului de război, însă numai pentru corpurile şi serviciile puse sub directa conducere a Marelui Cartier General şi numai în zona operaţiunilor active ocupată de aceste trupe şi servicii.

Acele ordine de zi vor fi aduse pe cale de publicitate la cunoştinţa trupelor şi locuitorilor din zone de operaţiuni.

*

Art. IV. – Serviciul pretorilor, astfel cum este prevăzut în titlul II adiţional din codicele de justiţie militară, se va organiza şi va funcţiona, la caz de trebuinţă, în modul ce se va stabili prin ordine de zi date de către şeful de stat-major general al armatei, în urma asentimentului prealabil al ministrului de război.

Acele ordine de zi vor fi aduse la cunoştinţa tuturor pe cale de publicitate.

*

Art. V. – Dispoziţiunile decretului de faţă vor fi supuse ratificării ulterioare a Corpurilor legiuitoare.

Art. VI şi cel din urmă. – Ministrul Nostru secretar de Stat la departamentul războiului este însărcinat cu executarea decretului de faţă.

*

Dat în Iaţi, la 5 Noemvrie 1918 (18 noiembrie, stil nou – n- n.).

FERDINAND

*

Ministru de război,

General de corp de armată

Grigorescu.

No. 3 276” (Monitorul Oficial, No. 184, miercuri 7/20 noiembrie 1918, pp. 3221, 3222).

*

După ce a lepădat aceasta grea povară a stabilirii regulilor întregirii, măreţul nostru rege unificator, încă strâmtorat în bucăţica de Moldovă care-i mai rămăsese, şi-a pus în valoare marile lui virtuţi ortodoxe multimilenare.

*

„Duminică, 4 Noemvrie (17 noiembrie, stil nou – n. n.), la orele 12 din zi, a avut loc la Sf. Mitropolie, în prezenţa M. M. L. L. Regelui, Reginei, A. S. R. Principelui Carol, Moştenitorul Tronului şi a Familiei Regale, înconjurate fiind de Casa civilă şi militară regală, un Te-Deum, cu prilejul victoriei Aliaţilor noştri.

La intrarea în biserică, Maiestăţile Lor au fost întâmpinate de Î. P. S. S. Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, care Le-a prezentat Crucea şi Evanghelia. În urmă, Înalt Prea Sfinţia Sa, înconjurat de înaltul cler mitropolitan, a oficiat slujba.

*

La această ceremonie au luat parte membrii corpului diplomatic şi consular, domnul preşedinte al consiliului cu domnii miniştri, preşedinţii Corpurilor legiuitoare, foştii miniştri aflători în Iaşi, Înalta Curte de casaţie şi justiţie, rectorul universităţii cu profesorii universitari, ofiţerii generali şi superiori aflaţi în garnizoană, înalţii funcţionari ai Statului, precum şi mai multe alte persoane de distincţiune.

O gardă de onoare cu drapel şi muzică era aşezată în faţa bisericii, dând onorul. După terminarea serviciului religios, Maiestăţile Lor şi Alteţele Lor Regale, înconjurate de suită, au ieşit din biserică, primind defilarea companiei de onoare, apoi S-au reîntors la Palatal Regal” (Monitorul Oficial, No. 184, miercuri 7/20 noiembrie 1918, p. 3233).

*

Gata, şi bunul Dumnezeu fusese momit de partea noastră, aşa că se putea trece la chilipirul istoric al Întregirii Neamului Românesc.

1918: „La arme, Români ! La arme, Români!”

Generalul Berthelot, în Ardeal – Luceafărul, 15 ianuarie 1919

*

Miracolul înfăptuirii României Mari se află dincolo de lozincarismul istoriei oficiale, care omite şi ruşinoasa “Pace de la Bucureşti” a ştirbitorilor de ţară Ferdinand, Brătianu, Marghiloman, şi faptul că dinspre Franţa “Clipa a sunat de a arde zdreanţa de hârtie care ne-a fost adusă la Bucureşti“. Armatei române, decimată de iresponsabilitatea guvernărilor, avem a-i aduce omagii pentru miracolul întregirii neamului, şi nicidecum clicilor de irositori de ţară, cărora alţi vânturători de demnitate naţională românească le vor ridica statui, în 2018, clădite pe ignoranţă şi pe îndătinată prosteală publică băştinaşă.

*

*

1918, 29 octombrie stil vechi, Iaşi

*

Proclamaţia generalului Berthelot

*

Trupele franceze au trecut astăzi Dunărea. Generalul Berthelot, comandantul armatei dunărene, a adresat românilor următorul apel:

*

„La arme, Români ! La arme, Români!!”. Trupele franceze trec astăzi Dunărea pentru a vă ajuta să vă eliberaţi de jugul sub care inamicul credea să vă îngenucheze. De opt luni de zile aţi fost cu toţii în măsură de a judeca brutalitatea inamicului care vă socotea în puterea lui. Voi, mai cu deosebire oamenii din Oltenia şi Muntenia, care de doi ani de zile aţi suferit ocupaţia, aţi putut constata obrăznicia şi barbaria duşmanului care se numeşte civilizat. Germanii au pustiit câmpiile voastre şi au golit staulele voastre, au prădat casele voastre, au aşezat robia şi foametea la vetrele voastre, ferm hotărâţi, ei înşişi au spus-o: să nu vă lase decât ochii pentru a plânge.

*

Ceasul răzbunării sau, mai bine zis, ceasul dreptăţii a sunat. Învins pretutindeni, acolo unde nu este zdrobit, duşmanul este pretutindeni pus pe fugă. Clipa a sunat de a arde zdreanţa de hârtie care ne-a fost adusă la Bucureşti.

Soldaţi ! Batalioanele voastre să se unească cu ale noastre.

*

Ţărani, sculaţi-vă şi luaţi armele împotriva cotropitorului. Acesta este apelul Patriei române pentru care voi aţi suferit. Acesta este apelul guvernului vostru care a jertfit totul pentru „Marea Românie”. Acesta este apelul strămoşilor, a umbrei lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân. Acesta este strigătul feciorilor şi fraţilor voştri căzuţi cu glorie pe câmpul de bătaie de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, pretutindeni unde a fost nevoie de apărarea pământului.

*

Iar mâine veţi vedea steagul englez şi tricolorul francez fâlfâind alături de tricolorul vostru la puternica suflare a victoriei şi libertăţii.

Sculaţi-vă, fraţi români, şi aruncaţi-vă asupra duşmanului. / BERTHELOT (Regatul României / Monitorul Oficial, No. 177, Marţi 30 octombrie / 12 noiembrie 1918, p. 3088)

1867: Alexandru baron de Vasilco

*

Simțim mulțămire deplină de a putea înfățișa în foaia noastră și portretul domniei sale domnul Alexandru baron de Vasilco și cugetăm că și publicul român va avea o plăcere specială de a cunoaște unele trăsături din viața și activitatea unui bărbat de virtute și miez adevărat roman, care, întru ardoarea activității sale pentru prosperarea cauzelor naționale române, nu se mărginește între hotarele înguste ale Bucovinei, ci cu asemenea căldură îmbrățișează și cauza naționalității române de astă parte de Carpați.

*

Între familiile nobilimii naționale, care stau cu demnitate în fruntea poporului românilor din Bucovina și conlucrează cu devotament exemplar spre dezvoltarea culturii naționale și scăparea poporului român din cătușele antinaționale, mai vârtos din cele simțitoare ale slavismului, rutenismului din vecinătate, ocupă familia Vasilcenilor un loc însemnat și, între aceștia, strălucea prin știința, tăria caracterului, bunătate și patriotism, răposaul boier și proprietar mare de șapte mile pătrate de moșie Iordache (George) de Vasilco, care, în toate cauzele atingătoare de autonomia și soarta Bucovinei, a dezvoltat acel zel și cumpăt, încât, cu privire la meritele și lealitatea sa, Maiestatea Sa Împăratul binevoi a-l ridica la demnitatea de baron și a-l numi senator imperial în casa magnaților.

*

Virtuțile părintelui le moșteni fiul domniei sale, domnul Alexandru baron de Vasilco. Născut în 17 decembrie 1827, la Berhomet, în Bucovina, după trecerea anilor de pruncie, prin care, din partea părinților mai cu seamă, a prea demnei sale maice, care, fiind încă în viață, este un model de religiozitate și pietate, direasă prin cultul de naționalitate, i se plantară în inimă primele ramuri de creștere: făcu cursul științelor primare, gimnaziale și filosofice în Cernăuți, iar a celor juridice în Lemberg, firește că după sistema de înainte de anul 1848, care, mai cu seamă în Bucovina și Galiția, avea, între altele, și acel renume că școlarul român, în afară de abecedar (bucoavna cea veche, tipărită în Buda), nu mai vedea altă carte română (nici nu exista – n. n.) în tot decursul studiilor sale, de la prima clasă gimnazială, înainte, nu mai auzea un cuvânt românesc din gura învățătorilor săi.

*

Cu atât mai electrizat de scânteile naționalității tresări și acest bărbat brav (fiul lui, Coco Vasilko, avea să devină liderul… rutenilor tineri – n. n.), când, în anul 1848, răsunară cuvintele „Deșteaptă-te, române” și, întorcându-se, după finirea studiilor, în patrie, pe lângă ocupațiunile de inițiere în administrațiunea economică a întinselor moșii, începu a se ocupa cu studiul limbii naționale române, totodată şi cu studiul intereselor vitale ale ţării. În direcţiunea asta din urmă avu un conducător înţelept întru răposatul său părinte, care, în fruntea şi cu împreună lucrarea nobilimii şi inteligenţei naţionale, puse toate în mişcare spre a obţine autonomia provincială şi administrativă a Bucovinei şi autonomia bisericii ortodoxe a ţării.

*

Chiar în anul 1861, mai înainte adică de a se publica constituţia din 26 faur a acelui an, păşi pe arena politică, fiind membru al deputaţiunii la tronul împărătesc, conferind aşa la actul prea graţios al Maiestăţii Sale c. r., prin care, despărţindu-se Bucovina definitiv de legătura administrativă cu Galiţia, se puse în rândul ţărilor autonome, cu o administraţie provincială şi o dietă proprie.

*

Pe când părintele său, baronul Iordache de Vasilco era numit de Maiestatea Sa senator imperial în casa magnaţilor, fu baronul Alexandru de Vasilco ales de ablegat (deputat – n. n.) dietal pentru curia proprietarilor mari de moşie şi, precum e cunoscut din rapoartele stenografice ale dietei, dezvoltă un talent parlamentar şi o activitate specială în cauzele cele mai cumpănitoare ale ţării. După expirarea perioadei întâi a dietei, reactivându-se constituţia monarhiei, prin retragerea senatorului imperial, se numi, în 24 faur 1867, senator imperial în casa magnaţilor pe viaţă şi astă poziţie înaltă o inaugură cu ocazia dezbaterilor asupra adresei la cuvântul tronului, prin o cuvântare dreasă cu tact parlamentar în cauza naţionalităţilor în genere, special în cauza naţiunii române şi a autonomiei Transilvaniei.

*

Ne mângâiem cu speranţa singură că Înălţimea Sa, condus de geniul naţiunii române şi mişcat de sentimentul nobil pentru soarta poporului român nu doar din Bucovina, ci şi din Transilvania şi Ungaria, nu va pierde nici o ocazie, în poziţia sa înaltă, de a milita întru prosperitatea culturii naţionale şi spre îmbunătăţirea soartei sociale şi politice a românilor din imperiul austriac (Familia, Anul III, Nr. 25, 18/30 iunie 1867, pp. 293, 294).

Între Pacea de la Bucureşti şi Unire (I)

*

Pentru o foarte singură dată, bunul Dumnezeu şi-a întors faţa, cu bunăvoinţă, şi înspre neamul românesc, trecându-i cu vederea ipocrizia şi minciuna cu care se nutresc necontenit. Nu ştiu de ce, vreme de secole, ne tot lăsase în calea oropsirilor, nu înţeleg de ce părea că are de gând să ne spulbere cu totul, în primăvara anului 1918, când Austria, Germania, Turcia şi Bulgaria ne cam puseseră juvăţul de gât, nutrind numai gânduri negre asupra noastră. În zadar se jertfiseră, absolut eroic, vreo patru sute de mii dintre cei mai buni fii ai ţării, pentru că acolo unde vindeca sângele otrăvea politica, pururi şovăielnică şi nestatornică. Prin Pacea de la Bucureşti, încheiată, de fapt, la Buftea, în 24 aprilie / 7 mai 1918, România pierdea întreagă Dobrogea, poalele Carpaţilor, de la Dunăre, până la Piatra Neamţ, unde graniţa nouă o lua curmeziş către răsărit, înghiţind alte teritorii româneşti, pentru a le alipi, ca despăgubiri de război, la… Bucovina. Sporea, astfel, neamul românesc în Bucovina şi se bucurau fruntaşii noştri că vom fi mai mulţi, cu o sută de mii, decât ucrainenii, care ne egalaseră la vreo trei sute de mii.

*

Le Miroir, 10 sept 1916: Regele Ferdinand – fotografie de presă

*

Între timp, Pacea de la Bucureşti era privită de Regatul Român ca o mare biruinţă. În sfârşit, aveam condiţii de propăşire (nu-mi cred ochilor când citesc astfel de prăpăstii în „Monitorul Oficial”!), chiar dacă pierduserăm o treime din ţară. Ni se alăturaseră, în schimb, prin voia lor, basarabenii, iar noi, românii, în loc să ne mângâiem cu solidaritatea fraţilor de peste Prut, deja ne fuduleam cu refacerea… Moldovei lui Ştefan cel Mare. Lipsea din ea mult, de la Mărăşeşti, în jos, iar bucăţica de Moldovă dintre Prut şi Carpaţi era sufocată de populaţie, de foamete şi de boli. Multă boierime prin târguri, că oraşe încă nu aveam, deşi boierii mari, ca întotdeauna, s-au fost retras în Basarabia, încă din vremea alianţei cu ruşii, şi acolo au rămas, ca să-şi scape preţioasele vieţi.

*

GALLICA: Voyage du Roi et de la Reine de Roumanie à Paris. Le Roi Ferdinand de Roumanie et M. Millerand

*

În „Monitorul Oficial”, textul ruşinoasei capitulări de la Buftea (Bucureşti) nu fusese publicat, şi nici măcar în presa românească (eu l-am găsit în ziarul de limbă germană, proprietate a serviciilor secrete ale Armatei Române, la care lucrau – şi aveau să ispăşească dur – Slavici, Arghezi şi alţi câţiva scriitori, cărora le ceruse generalul Iliescu să rămână acolo). În „Monitorul Oficial”, numai poziţii oficiale, pline de încredere în viitor şi cu două promisiuni uriaşe: reforma agrară şi reforma constituţională… imediate. E lesne de calculat cât face „imediat” în statalitatea românească: aproximativ 8 ani, ici cu ceva în minus, acolo cu ceva în plus.

*

Les Annales, 17 septembrie 1916: Regele Ferdinand

*

Regele Ferdinand triumfa înţelept, iar aleşii norodului băteau mătănii şi pupau conduri. Româneşte aşa a fost, aşa este şi aşa va fi întotdeauna. Erau de plătit despăgubiri uriaşe de război, în condiţiile în care se pierduse şi o bună parte din ţară, şi atât tineret energic, dar dus de nas cu patriotismul. În timpul războiului anterior, cel din 1877, cu banii ţării se făcuse minunatul rai de la Sinaia, inclusiv Peleşul, inaugurat taman atunci când eroii de la Plevna, Smârdan, Griviţa şi aşa mai departe, pentru că nu li se da pământul promis, s-au lăsat ucişi de bravii jandarmi români, care se topeau de dragul monarhiei, inclusiv a monarhiei comuniste, când nu li se mai zicea jandarmi. Şi în războiul acesta, de mai puţin de doi ani, deşi viteji ca nimeni alţii, au pierit patru sute de români, şi încă se mai putea rezista, pentru că se cam învăţaseră ai noştri să lupte chiar şi în izmene, doar cu pumnii, pentru că „investiţiile în armament” s-au dus pe averile oligarhiei, în frunte cu duioasa Sa Maiestate Ferdinand Întregitorul, care, deocamdată, o băgase pe mânecă, pentru că nu-i mai rămăsese din ţară nici măcar pentru cât o plombă la măsea.

*

*

Ei, dar mai opreşte-te, Ioane, cu balivernele, pentru că poporul nostru muncitor altceva a învăţat la şcoală şi nu are rost să-l sminteşti cu mărturiile vremurilor de atunci! Ce adică, dacă-i oficiosul regal şi guvernamental, şi ce dacă scrie acolo câte şi mai câte? Oamenii, pe atunci, încă nu-i citiseră pe istoricii noştri patrioţi, care au descoperit că Pacea de la Bucureşti nici nu există şi că, prin urmare, nici nu trebuie amintită. Există numai întregirea, Ioane, ca har Dumnezeiesc al lui Ferdinand I-ul, pentru că i se urâse Părintelui Cosmic să tot fluiere a pagubă după noi. Priceput-ai?

*

*

Raportul consiliului de miniştri

către M. S. Regele

*

Sire,

*

În urma retragerii ministerului prezidat de d. general Al. Averescu, subsemnaţii, fiind chemaţi la guvern de înalta încredere a Maiestăţii Voastre, ne găsim în faţa necesităţii de a supune unei grabnice ratificări a Parlamentului tratatul de pace ce s-a încheiat cu Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman şi Regatul Bulgar.

Parlamentul actual nefiind în număr pentru a putea lua deciziuni legale, după cum s-a dovedit în două rânduri, cu cel mai profund respect rugăm pe Maiestatea Voastră a semna alăturatul proiect de decret pentru dizolvarea Adunărilor legiuitoare Constituante.

*

Această dizolvare nu implică, din partea guvernului Maiestăţii Voastre, renunţarea la repedea înfăptuire a unor reforme agrare şi electorale, cari necesitase deja convocarea unei Constituante.

Guvernul Maiestăţii Voastre, hotărât să întreprindă o opera de reorganizare a tuturor ramurilor activităţii de Stat, înscrie o largă reformă agrară şi o adâncă reformă electorală ca două puncte principale în programul său.

*

Suntem / Cu cel mai profund respect / Sire, / Ai Maiestăţii Voastre / Prea supuşi şi prea plecaţi servitori, // Preşedintele consiliului de miniştri şi ministru de interne, ad interim la agricultură şi domenii, A. Marghiloman. / Ministrul afacerilor străine, C. C. Arion. / Ministru de război, General C. Hârjeu. / Ministru de finanţe, M. Seulescu. / Ministru de justiţie, D. Dobrescu. / Ministrul instrucţiunii şi cultelor, S. Mehedinţi. / Ministrul industriei şi comerţului, C. Meissner. / Ministrul lucrărilor publice, N. D. Ghika. // No. 89” (Monitorul Oficial, No. 21, joi 26 aprilie / 9 mai 1918, pp. 255, 256).

*

*

„Iaşi, 28 Aprilie 1918

*

Telegrama d-lui Prim Ministru A. Marghiloman

adresată M. S. Regelui la Iaşi cu ocaziunea

încheierii păcii de la Bucureşti în ziua de 24

Aprilie (7 Mai) 1918.

*

Am adânca mulţumire să comunic Maiestăţii Voastre că pacea s-a încheiat.

Tratatul care în ultimele negociaţiuni a primit unele modificări favorabile României a fost semnat la orele 12. El va purta titlul de „Pacea din Bucureşti”.

Sub conducerea Maiestăţii Voastre şi ocrotirea Dinastiei, Ţara îşi va putea reîncepe munca spornică pentru consolidarea viitorului ei.

Ministru Preşedinte, A. Marghiloman.

*

*

M. S. Regele a binevoit a răspunde

prin următoarea telegramă:

*

Domnului Marghiloman / Ministru Preşedinte / Bucuresti,

*

Luând act de tratatul încheiat la Bucureşti, Vă sunt recunoscător atât d-voastre cât şi celorlalţi delegaţi pentru munca grea dar devotată ce aţi depus în apărarea drepturilor noastre în aceste clipe dureroase. Am nestrămutata nădejde, ca Rege şi Român, în viitorul vrednicului şi viteazului Meu popor şi Vă mulţumesc pentru asigurarea ce-Mi daţi de încrederea ce o aveţi în trăinicia şi propăşirea Ţării sub conducerea Mea şi a Dinastiei Mele. / FERDINAND (Monitorul Oficial, No. 24, Duminică 29 aprilie / 12 mai 1918, p. 295).

*

*

Mesaj regal pentru deschiderea Corpurilor legiuitoare

*

Iaşi, 4 Iunie 1918.

*

Astăzi, Luni, 4 Iunie 1918, la ora 12, Maiestatea Sa Regele, însoţit de Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor, a intrat în sala şedinţelor Adunării din Teatrul Naţional, precedat de adjutanţii Săi şi de Curtea Regală.

Maiestatea Sa, suindu-Se la tribună, înconjurat de domnii miniştri, a dat citire următorului mesaj de deschidere:

*

Domnilor Senatori,

Domnilor Deputaţi,

*

Simt, ca întotdeauna, o vie mulţumire găsindu-Mă în mijlocul reprezentanţilor Naţiunii. De curând ieşiţi din alegeri generale Îmi aduceţi sentimentul real al Ţării asupra gravelor hotărâri ce se impun chibzuinţei Noastre cumpătate.

Redusă la propriile sale puteri, Ţara a jertfit, cu generozitate şi patriotism înălţător, floarea vitejilor ei fii.

Prelungirea însă a rezistenţei armate ar fi adus sleirea până la istovire a forţelor ei, şi România a încheiat pacea ce i se impunea ca o condiţiune de viaţă pentru dânsa.

*

Tratatul de pace va fi de îndată supus aprobării Corpurilor legiuitoare, conform prescrierii Constituţiunii.

El impune, evident, sacrificii dureroase, dar Poporul Român le va cerceta cu bărbăţia ce o dă percepţiunea exactă a interesului obştesc faţă cu realitatea. Să mulţumim, însă, Cerului că, tocmai în acele ceasuri grele, simţul superior al Neamului a făcut ca frumosul pământ moldovan, rupt din ogorul strămoşesc, să se reîntoarcă la Ţara Mumă şi ca Poporul Basarabean să se arunce în braţele ei pentru a-i spori puterea de muncă şi încrederea în viitor.

*

Buna primire ce au făcut acestui mare eveniment Puterile cu cari tratam Pacea a pregătit calea pentru restabilirea prieteniei noastre ca pe trecut. Menţinând bune raporturi cu celelalte State, vom căuta să reluăm relaţiuni normale de vecinătate cu noile Ţări în formaţiune.

*

Domnilor Senatori,

Domnitor Deputaţi,

*

În sesiunea ce se deschide, Ministrul de Finanţe nu va putea încă să prezinte un buget normal, pentru care sunt sigur că Ţara va consimţi la sacrificiile necesare. El vă va propune o serie de măsuri, menite să înlesnească tezaurului lichidarea sarcinilor şi întâmpinarea nevoilor excepţionale, cărora trebuie să le facem faţă.

Îndreptări adânci de adus, nu numai de ordin administrativ, dar mai ales de ordin moral, cer o remaniere a aşezămintelor noastre în administraţie, în justiţie, în instrucţiune publică. Am încrederea că Corpurile legiuitoare vor acorda măsurile tranzitorii, oricât de radicale ar fi, cari vor înlesni pregătirea şi repedea lor realizare. Încununarea însă a operei Domniilor Voastre va fi să fixaţi punctele de revizuit din Constituţia noastră, pentru ca, în cel mai scurt timp şi înainte de orice altă modificare constituţională, să ajungem la înfăptuirea efectivă a reformei agrare şi la chemarea adevărată a păturilor adânci ale Ţării la viaţa politică.

*

Domnilor Senatori,

Domnilor Deputaţi,

*

Recunoscători către armata care, fără preget, şi-a făcut toată datoria şi înălţând cugetele noastre pentru reclădirea şi împodobirea Statului nostru prin sârguinţă, prin cumpătare şi prin jertfă, rog Pe A-Tot Puternicul să binecuvânteze lucrările Domniilor Voastre.

*

După cetirea Mesajului, Maiestatea Sa Regele a părăsit sala şedinţelor, domnii deputaţi au procedat la lucrările lor, iar domnii senatori au trecut în sala de şedinţe a Senatului din foaierul Teatrului (Monitorul Oficial, No. 56, Luni 4/17 iunie 1918, pp. 787, 788).

*

*

Iaşi, 22 Iunie 1918

*

Sâmbătă, 16 Iunie, la orele 12 din zi, M. S. Regele a primit în sala cea mare din Reşedinţa regală, cu solemnitatea obişnuită, faţă fiind d-nii miniştri şi Curtea regală, biroul şi comisiunea Adunării Deputaţilor, însărcinată a prezenta M. S. Regelui Adresa de răspuns la Mesajul Tronului.

C. Meissner, preşedintele Adunării, dete citire următoarei Adrese:

*

Sire,

*

Cu o adâncă emoţiune şi mulţumire sufletească Adunarea Deputaţilor a salutat momentul în care membrii ei, trimişi din toate unghiurile Ţării, au putut să-şi manifeste dragostea pe care o păstrează Tronului şi Dinastiei.

Pătrunsă de gravitatea momentului de faţă, unic în istoria neamului nostru, Adunarea Deputaţilor va căuta soluţiunile şi măsurile ce se impun şi pe cari Ţara le aşteaptă de la dânsa.

Ostaşii noştri şi-au vărsat cu dărnicie sângele pentru Patrie şi din piepturile lor i-au făcut scut, dar izolată şi redusă la propriile ei forţe, România a trebuit să încheie pacea.

*

Adunarea Deputaţilor urmează să aprobe fără întârziere tratatul de pace şi este convinsă că, oricât de neaşteptat de dureroase sunt sacrificiile ce se impun Ţării, ea va găsi în forţa vitală a neamului nostru, în spiritul de jertfă şi în patriotismul încercat al fiilor ei, puterea de a trăi şi de a progresa.

Graţie patriotismului luminat al reprezentanţilor Ţării cari au dus la bun sfârşit negocierile de pace, visul mai mult decât secular al României de dincoace şi de dincolo de Prut s-a înfăptuit; Basarabia, prin liberă şi spontană voinţă, s-a realipit la Patria mumă, tocmai în momentul când Ţara însângerată avea mai multă nevoie şi de consolare şi de întărirea forţelor ei.

*

Adunarea Deputaţilor salută cu recunoştinţă şi pietate acest înălţător moment şi însemnează ziua de 29 Martie stil vechi, când, în numele Maiestăţii Voastre şi al poporului român şi prin voinţa Sfatului Ţării din Basarabia, s-a consacrat legalmente unirea, ca o zi de sărbătoare naţională.

Doritoare de a se folosi în viitor de roadele păcii, Ţara vede în buna primire a Puterilor cu care tratăm pacea, la acest important eveniment, o cale pregătită pentru restabilirea prieteniei din trecut.

Condiţiunea de Stat neutru, creată României prin tratatul de pace, îi va permite să păstreze bune raporturi internaţionale cu celelalte State.

De asemenea România nu doreşte decât stabilirea de raporturi normale de bună vecinătate cu noile State în formaţiune, create pe baze şi cu respectul principiului naţionalităţilor.

*

Sire,

*

Dacă împrejurările excepţionale prin cari trecem pun în imposibilitate Adunarea Deputaţilor de a-şi exercita una din cele mai esenţiale îndatoriri ale sale, aceea de a putea cerceta, în această sesiune, un buget normal de cheltuieli şi venituri, în care întrevedem de pe acum marile nevoi la care Ţara va trebui să facă faţă, desigur că Adunarea Deputaţilor este gata să primească cât de neîntârziat toate măsurile ce i se vor propune pentru a înlesni tezaurului lichidarea sarcinilor şi a întâmpina nevoile excepţionale.

În această direcţiune Adunarea Deputaţilor este doritoare de a da tot concursul său la adoptarea măsurilor celor mai chibzuite pentru aşezarea economiei naţionale a Ţării pe baze cât de solide.

*

Sire,

*

Un popor conştient de menirea lui nu trebuie să se lase niciodată abătut de loviturile soartei, din contră el trebuie să tragă învăţăminte chiar din marile nenorociri cari îl lovesc.

De aceea, Adunarea Deputaţilor este hotărâtă de a consacra cu cea mai mare atenţiune activitatea sa atât măsurilor de îndreptare de ordin moral, absolut indispensabile operei de restaurare care se impune azi, cât şi remanierii aşezămintelor noastre în administraţie, în justiţie, în instrucţiune publică.

Toate măsurile tranzitorii – oricât de radicale ar fi – necesare pregătirii şi aducerii la îndeplinire a acestor reforme, Adunarea Deputaţilor înţelege să le aprobe fără rezervă.

Adunarea Deputaţilor nu poate concepe de asemenea o restaurare a mult încercatei noastre Patrii fără realizarea celor două reforme, agrară şi electorală, destinate să consolideze din temelie edificiul social şi economic al Ţării şi va vota fără întârziere revizuirea Constituţiunii, fixând punctele cari se vor modifica.

*

Sire,

*

Cu sufletele recunoscătoare către armata, cu încredere în virtuţile strămoşeşti ale neamului nostru, cu simţământul că Ţara, conştientă de greutatea fără precedent în trecutul ei a momentelor de faţă, va fi la înălţimea îndatoririlor şi sacrificiilor ce se cer de la noi toţi, rugând pe cel A-Tot Puternic să ne lumineze inimile şi strigăm într-un glas:

Să trăiţi, Sire!

Să trăiască M. S. Regina!

Să trăiască A. S. R. Principele Moştenitor!

Să trăiască Dinastia!

Să trăiască poporul român, vecinic nepieritor!

*

Preşedinte, C. MEISSNER.

Vice-preşedinţi: Dristorian, Paul Greceanu, Lascar Antoniu.

Secretari: M. Athanasiu, Max Zănoagă, M. Mihăileanu, M. T. Cancicov.

*

*

M. S. Regele a răspuns:

*

Domnule Preşedinte,

Domnilor Deputaţi,

*

Ca totdeauna primesc cu o vie mulţumire expresiunea sentimentelor de dragoste ce Adunarea Deputaţilor manifestează cu cuvinte atât de călduroase faţă de Tron şi Dinastie.

Sentimentele de recunoştinţă ce aduceţi vitezei şi mult încercatei noastre oştiri mă mişcă adânc: ele stăpânesc inima mea, ca orice inimă românească, azi mai mult ca oricând.

Aceiaşi unanimitate de simţire ne leagă pe toţi faţă de fericitul eveniment al unirii Basarabiei cu patria mumă, unire pe care poporul român de dincolo şi de dincoace de Prut a înfăptuit-o ca o puternică chezăşie a propăşirii lui.

Reformele constituţionale, înfăptuite în spirit larg, vor răspunde la legitimele aşteptări a celor cari în vremuri de primejdie s-au arătat demni de toată dragostea şi de toată încrederea noastră. Împroprietărirea ţăranilor şi noul temei al drepturilor politice sunt dorite îndreptăţite de ambele maluri ale Prutului.

*

Domnule Preşedinte,

Domnilor Deputaţi,

*

Starea de neutralitate, care ne va îngădui relaţiuni de pace şi de prietenie cu toate Statele, va permite ca, cu hotărâre şi cu o muncă încordată, supunându-ne la neînlăturabilele jertfe financiare, să încercăm a vindeca grelele dureri şi răni ale prezentului şi să asigurăm astfel o nouă dezvoltare a scumpului nostru popor, care este expus să fie încă greu încercat prin starea câmpului.

Încrezător în însuşirile strămoşeşti şi puterea de viaţă a poporului Meu şi faţă de nestrămutata voinţă ce-Mi arătaţi, strângând împrejurul Tronului toate energiile spre binele obştesc, am ferma speranţă că, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom izbuti în marea dar greaua operă de refacere.

Încă o dată vă mulţumesc din inimă pentru sentimentele de dragoste ce-Mi aduceţi Mie, Reginei şi Familiei Mele; Ne unim din tot sufletul Nostru la urările ce faceţi pentru scumpa noastră Ţară.

*

M. S. Regele binevoi apoi a convorbi mai mult timp cu flecare din domnii deputaţi.

*

*

Duminică, 17 Iunie, la orele 12 din zi, M. S. Regele însoţit de A. S. R. Principele Carol, Moştenitorul Tronului (şi nu uitaţi că a dezertat din fruntea armatelor din zona Ceahlăului, pentru a-şi face de cap, la Odessa, cu Zizi Lambrino – n. n.), a primit, în sala cea mare din Reşedinţa Regală, cu solemnitatea obişnuită, biroul şi comisiunea Senatului, însărcinaţi a prezenta M. S. Regelui Adresa de răspuns la Mesajul Tronului. A. S. R. Principele Carol, Moştenitorul Tronului, a luat loc între domnii senatori, domnii miniştri, aflându-se la dreapta Maiestăţii Sale, iar Curtea Regală şi Princiară, la stanga.

D. Dobrescu, preşedintele Senatului, a citit următoarea Adresă:

*

Sire,

*

Senatul, ales în vremuri grele, dar în deplină libertate a corpului electoral, aduce Maiestăţii Voastre expresiunea respectului şi devotamentului său.

Pătruns de gravitatea împrejurărilor, el va chibzui cu maturitate asupra mijloacelor de vindecare a relelor pricinuite de războiul din care am ieşit.

În acest război, Ţara a dat dovadă de un patriotism şi de un spirit de jertfă demn de admiraţia tuturor. Rămasă singură să combată în contra unor forţe covârşitoare, fiii săi au dus lupta inegală cu o vitejie care a pus într-o vie lumină valoarea rasei noastre.

În aşa condiţiuni însă, rezistenţa nu era posibilă mai departe şi pacea se impunea ca singurul mijloc de salvare.

*

Sacrificiile ce ni se cer prin tratatul ce am încheiat sunt dureroase, dar Ţara le va primi cu resemnare şi, încordându-şi puterile de muncă, se va sili să revină la o viaţă normală, sperăm chiar înfloritoare într-un viitor nu prea depărtat.

În mijlocul dezastrului am avut marea mândrie de a vedea Basarabia, copila scumpă ce ne-a fost răpită cu forţa, revenind lângă mama sa. Reîntregirea Moldovei lui Ştefan cel Mare şi redobândirea părţii, ruptă la 1878 din România lui Carol I, a fost pentru noi o uşurare a durerilor prezente şi o rază luminoasă de speranţă pentru viitor.

*

Am salutat cu bucurie intrarea în Guvernul Ţării a celor doi reprezentanţi ai Basarabiei şi vom fă fericiţi să vedem, cât de curând, în Parlamentul Regatului, pe mandatarii acestei iubite provincii.

Trebuie să recunoaştem că Puterile Centrale – deşi abia ieşite din război cu noi – au privit cu bunăvoinţă reîntregirea noastră. Acest gest este de natură să înlesnească restabilirea vechilor legături dintre noi.

Semnând pacea ne este îngăduit să întreţinem relaţiuni normale cu toate Statele vechi, raporturi pe cari nu cerem decât să le întindem şi la vecinii noştri de la răsărit.

*

Sire,

*

Ne dăm bine seama de starea critică a tezaurului şi recunoaştem necesitatea de a se recurge la măsuri financiare excepţionale până la dovedirea mijloacelor trebuincioase pentru întocmirea unui buget normal. Suntem încredinţaţi că Ţara va face în această privinţă toate sacrificiile ce i se vor cere.

Suferinţele ce am îndurat în cursul războiului au pus şi mai mult în evidenţă defectuoasa noastră organizare de Stat. Pătrunşi de necesitatea unei îndreptări morale, vom acorda tot concursul nostru Guvernului pentru îndrumarea reformelor pe această cale.

O preocupare de căpetenie va fi pentru noi îndeplinirea cât mai grabnică a reformei agrare şi a întinderii dreptului de vot, în acest scop va trebui să hotărâm neîntârziat punctele de revizuit din Constituţiune.

*

Sire,

*

Cu adâncă emoţiune trimitem o duioasă amintire bravilor fii ai Ţării căzuţi pe câmpul de bătaie şi aducem un viu omagiu de recunoştinţă vitezei noastre armate, care a ţinut sus steagul si onoarea Ţării, precum şi Şefului său suprem căruia îi urăm ani mulţi şi fericiţi.

Să trăiţi, Sire!

Să trăiască graţioasa noastră Regină!

Să trăiască Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor!

Să trăiască întreaga Familie Regală!

*

Preşedinte, D. DOBRESCU.

Vice-preşedinţi: G. I. Aslan, Dr. N. Bardescu, Gh. Botez, General Carcaleţeanu.

Secretari: Dr. C. Andronescu, M. Vasiliu-Cristescu, Ilie Bărbulescu, I. Dumitrescu, S. A. Ciuntu, N. Negri, Colonel A. Magheru, M. Teodorian-Carada.

Chestori: Căpitan N. Crupenschi, Dr. Pilescu, General Pretorian, Gr. Negură.

*

*

M. S. Regele a răspuns:

*

Domnule Preşedinte,

Domnilor Senatori,

*

Vă mulţumesc din inimă pentru mărturiile de respect şi devotament ce-Mi aduceţi din partea Senatului.

Cu adâncă fericire salut împreună cu Domniile Voastre realipirea la trupul României a străvechiului pământ moldovenesc dintre Prut şi Nistru şi văd cu încredere în această unire un puternic izvor de propăşire naţională.

*

Domnule Preşedinte,

Domnilor Senatori,

*

Starea de pace pe care sunteţi chemaţi a o stabili, legăturile de prietenie între România şi toate Statele ne vor îngădui să păşim la muncă pentru vindecarea dureroaselor răni ale Ţării şi, prin reformele constituţionale, la realizarea unei noi şi temeinice organizări sociale şi economice, din care să răsară puteri sporite pentru sănătoasa dezvoltare a iubitului nostru popor. Ca o grabnică nevoie este resimţită înfăptuirea acestor reforme de către viteaza şi vrednica noastră ţărănime, care le aşteaptă largi şi cu încredere în noi.

*

Domnule Preşedinte,

Domnilor Senatori,

*

Mă unesc din tot sufletul la mărturisirea simţămintelor de dragoste şi recunoştinţă faţă de scumpa noastră armată, precum şi la omagiul mişcat adus acelor cari şi-au dat viata pentru Patrie. Sângele vărsat pe câmpurile de luptă are roadele lui binecuvântate, numele celor căzuţi pentru Ţară vor fi pururea pomenite cu sfinţenie de urmaşii noştri.

Încă o dată vă mulţumesc în numele Meu şi al Reginei pentru călduroasele urări ce faceţi întregii Mele Familii şi rog pe A-Tot Puternicul să ocrotească şi să ajute scumpa noastră Românie.

*

M. S. Regele şi A. S. R. Principele Carol binevoiră apoi a convorbi mai mult timp cu fiecare din domnii senatori (Monitorul Oficial, No. 73, Sâmbătă 23 iunie / 6 iulie 1918, pp. 1037-1040).