ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 39

Pravila lui Iosif II pentru ţăranii Bucovinei

Iosif II stema

*

Imediat după ocuparea Bucovinei, Austria, prin Împăratul Iosif al II-lea, emite o serie de pravile şi „învăţări” (cumva legi, cumva norme de aplicare), care să grăbească recuperarea întârzierii istorice de către populaţia băştinaşă a vremii. De regulă, pravilele şi „învăţările” erau tipărite doar în limba română, cu grafie chrilică, iar uneori şi în germană (textul legislaţiei, pe care, la Lemberg, Ion Budai-Deleanu îl traducea, cu multe, multe adaptări, în limba română).

*

Legislaţia iniţială austriacă pentru Bucovina probează şi o bună cunoaştere anterioară a realităţilor provinciei, dar şi existenţa unui plan reformator, care urma strategia lui Iosif al II-lea, cel care postulase că „un stat va deveni cu adevărat bogat şi puternic doar atunci când toţi locuitorii săi vor fi puternici şi bogaţi”. Numai că într-un ţinut moldovenesc cu tradiţii ale dreptului valah încă în funcţiune, reformele legislative aveau nevoie de o anumită lentoare, care să nu stârnească trufiile ipocrite ale românilor din clasele de frunte, iar chestia asta se simte mai ales în pravila din 1786, prin care ţăranii erau scoşi doar parţial de sub jurisdicţia proprietarilor de moşii şi a vătafilor lor, ba se conturau responsabilităţi, dezvăluite cu precauţie, şi pentru aceştia.

*

Nu intenţionez să comentez, până ce nu voi transcrie şi prezenta toate pravilele şi normele de aplicare, pe care le-am găsit. Ba poate că ar fi bine să nu exprim nici o opinie (o voi face în cartea cu mărturii neştiute despre Bucovina, pe care o am în lucru, alături de alte cinci, de la începutul acestui an), lăsându-vă dreptul de a opta pentru formula găunoasă a „cumplitului rapt” şi realitatea care a determinat, în 1914-1918, ca mii şi mii de bucovineni să plece entuziaşti pe fronturile austriece, pentru a apăra un model de viaţă şi de civilizaţie european, cu care se obişnuiseră.

*

Iosif II pravila 1

*

Noi, Iosif al II-lea, din mila lui Dumnezeu ales Împăratul Romanilor ș. a. m. d.,

Pentru ca să apărăm și pe podanii (țărani birnicii – n. n.) noștri din Bucovina de toată reaua volnicie a tăriei stăpânilor de moșii, dăm și punem stăpânilor moșinași și dregătorilor lor, cum și podanilor, pravila următoare:

*

Întâi: Tot podanul este dator a fi cu ascultare și supunere nu numai prea înaltelor înseși ale noastre porunci, judecăților și rânduielilor împărăteștilor noastre județe, ci și poruncilor stăpânului său de moșie și ale dregătorilor lui trebuie să fie supus și ascultător.

*

Al doilea: Chiar când i se pare țăranului porunca stăpânească nedreaptă și, prin aceasta, să se socotească pe sine a fi asuprit: totuși, nu este el volnic a se face însuși pe sine judecătorul său, ci el are numai, după căzuta rânduială, a face și a da jalobă asupra unei porunci ca acelea; iar în vremea aceasta, până se va urma hotărârea pe jaloba sa, el este dator să împlinească porunca stăpânului său, cu atât mai mult, cu cât lui i se va împlini o deplină întoarcere de pagubă și satisfacție, de către stăpânul moșinaș sau diregătorul lui, când jaloba lui avea să se afle dreaptă și cu temei.

*

Al treilea: Fiștecare țăran, care nu va urma o supunere ca aceasta, la porunca stăpânului său, este vrednic de pedeapsă și noi lăsăm hotărârea pedepsei la stăpânul său; însă când pedeapsa unui podan ca acesta neascultător să se hotărască de către noi înșine sau de către un împărătesc al nostru județ, atunci nu poate mai mult stăpânul să pedepsească pe țăran pentru aceeași greșeală cu vreo deosebită pedeapsă.

*

Al patrulea: Așijderi, acei țărani răzvrătitori și care pe mai mulți țărani sau sate intrigă, smomesc și întărâtă spre neascultare asupra stăpânului lor; asemenea, pe unii ca aceia, a căror neascultare este întovărășită cu împotrivire de tărie, cu turburarea liniștii și păcii de obște sau cu o obraznică semeție de a se atinge cu mâna de stăpânii lor sau vătafii stăpânilor lor; unii ca aceștia, prinzându-se îndată, să se dea judecătoriei ce-i mai de aproape, care judecă pricini de osândire spre moarte, dându-se, împreună, în scris, și fapta vinovăției lor, spre judecată osânditoare.

*

Al cincilea: Mai înainte de ce moșinașul stăpân sau dregătorul lui hotărăște vreun fel de pedeapsă asupra vreunui podan, trebuie, mai înainte, să i se arate podanului vina, la județul stăpânesc, înaintea vornicului sau a doi detreabă și fără de prihană vecini, și să asculte cu blândețe dezvinovățirile lui, de cumva el are să arate vreo îndreptare, dar află stăpânul moșinaș sau dregătorul lui cum că țăranul nu se poate îndrepta, precum se cade, de fapta ce i se impută sau de neascultare, sau că, cu toată tăgăduirea ce el face, totuși s-ar dovedi, prin însuși lucrul sau prin mărturii ale oamenilor de credință, atuncea are stăpânul a hotărî și a numi o pedeapsă potrivită greșelii sau vinei lui.

*

Al șaselea: Însă, de acum, înainte, este dator tot stăpânul a face și a ține, în dregătoreasca cancelarie a sa, pentru acest fel de pricini, un protocol anume, de toată curgerea judecății, cu spusurile, arătările și mărturiile ce s-au întâmplat și de pedepsele ce s-au hotărât și s-au urmat cu vinovatul. Într-acest protocol, trebuie, totdeauna, îndată și înaintat vornicilor și vecinilor ce se află de față la cercetarea țăranului, să se scrie îndată și cu credință la protocol anume greșeala sau vina țăranului, cu însemnare de a mărturisit el singur sau de s-a dovedit el prin mărturii, scriindu-se împreună la protocol și pedeapsa ce i s-a hotărât, dimpreună cu ziua în care s-a făcut judecata, și așa să se citească și să se iscălească de megieșii care s-au chemat și au fost de față la ascultare sau luare de scris, și la curgerea judecății.

*

Al șaptelea: Când i se pare țăranului cum că pedeapsa care i s-a hotărât este nedreaptă și peste măsură, și pentru aceasta să voiască a se jelui, atunci el este volnic a cere, de la stăpânie, o credincioasă copie de toată curgerea judecății din protocolul de judecată și pedeapsă ce i s-a rânduit, care copie trebui să i se dea lui de către stăpânie neapărat și fără nici un ban; cu toate acestea, stăpânia poate îndată să împlinească asupra lui pedeapsa hotărâtă și rânduită.

*

A optelea: Între pedepsele care sunt lăsate hotărârii judecătorești a stăpânului satului sau dregătorilor așezați de dânsul voi noi a înțelege:

a) o cuviincioasă închisoare și nicidecum vătămătoare pentru sănătate, cu pâine și apă;

b) punere la lucru spre pedeapsă;

c) îngreunarea închisorii și punere la lucru, spre pedeapsa cu punerea fiarelor în picioare, peste acestea;

d) scoaterea din casă și ogradă, însă la hotărâre de pedepsiri ca acestea trebuie să se caute cu dreaptă luare aminte atât la vârsta cea mare și cea mai mică, precum și la alcătuirea trupului și așezământul podanului vinovat; așijderi, pedepsele cele mai de ocară și mai grele trebuie numai acelor din podani să se dea, la care trecuta domoală pedeapsă sau certare nimica n-a folosit; drept aceasta, și numai în protocolul unde se scriu pedepsele, totdeauna să se pomenească, pe scurt, certările trecute. Lângă aceasta, poruncim noi și aceasta anume: ca împlinirea pedepsei cu închisoare și punere la lucru să nu se facă în vremea agricolului lucru de câmp, ci să aștepte și să se facă împlinirea acestor pedepse după ce se va săvârși vremea lucrului.

*

A nouălea: Iar când să voiască vreun stăpân a pedepsi pe țăranul său cu închisoare sau punere la lucru, care trece peste opt zile sau cu scoaterea din casă și moșie: atunci este dator stăpânul asupra unei pedepse ca aceasta mai întâi a cere aprobarea sau întăritura dregătoriei ținutului.

*

Al zecelea: Stăpânia trebuie să trimită protocolul cu pedepsele rânduite la dregătoria ținutului și trebuie să însemneze cu o scurtă arătare; în ce chip stăpânia cere hotărârea pedepsei, iar diregătoria ținutului are atunci a citi protocolul de pedepse și, aflând într-însul cum că starea greșelii care țăranului i se impută este de ajuns bine cercetată, atunci are fără zăbavă, cel mult în opt zile, să facă de știre pedeapsa ce trebuie să se dea țăranului, iar când să nu afle dregătoria ținutului, în protocolul de pedepse al stăpâniei, îndestulat lămurit cercetarea greșelii, atunci trebuie să facă, mai cu deamănuntul, căzute și, după rânduiala cercetare, și după această cercetare, cât se poate mai degrabă să hotărască pedeapsa cea potrivită greșelii și vinei țăranului.

*

Al unsprezecelea: Țăranul n-are să plătească nimic pentru închisoare și nu poate, nici într-un chip, să se ceară de la dânsul gloabă de bani sau ceva în prețul banilor; iar la întâmplări unde trebuie să se întoarcă vreo pagubă, făcută stăpâniei sau altcuiva, trebuie totdeauna să aibă loc datornica și dreapta întoarcere de pagubă; totuși nu are loc mai înainte această întoarcere, fără numai după ce, mai întâi, paguba făcută sau ispășită și s-a prețuit precum se cade, trăgându-se la ispășire sau la prețuit, ispășitori sau prețuitori nepărtinitori și cu știință, și după ce s-a scris hotărârea unei întoarceri de pagubă ca aceasta, la dregătoria stăpânească, în protocolul de cercetare judecătorească și de pedepse, cu toate peristasurile ei, într-acelaşi chip s-a rânduit mai sus, în punctul al cincilea, unde s-a grăit de pedepse.

*

A douăsprezecelea: Cu cât de tare şi neschimbat noi suntem hotărâţi a ocroti, cu tot dinadinsul, după chipul încă poruncit şi a face de a se ţine şi a se păzi de către ţăran ascultătoare supunere, ce neapărat trebuincioasă spre buna rânduială şi spre binele şi folosul de obşte, cu atât mai cu tărie poruncim, aşijderea, şi stăpânilor de moşii şi dregătorilor lor ca să nu cuteze a face ţăranilor vreun neajuns, ci mai vârtos să-i apere şi să-i păzească cu toată puterea, şi să-i ocrotească la dreptăţile şi sloboziile lor. Pentru aceasta, acei stăpâni, care, împotriva a toată buna aşteptare, vor porunci ţăranilor lor să facă ceva care ei nu sunt datori a face, acei stăpâni nu numai că trebuie, din poruncă şi din tărie, să întoarcă ascultătorului ţăran toată paguba deplin şi să-i dea toată îndestularea, ci, după cum a fi pricina, trebuie să se tragă la greu cuvânt de răspundere şi pedeapsă, drept aceasta, deci, trebuie şi de către dregătorii ţinutului nu numai să se oprească îndată toată rea volnicia, dând pentru această căzută (caz, cauză – n. n.) certare şi pedeapsă; ci trebuie să se facă arătare de aceasta şi la împărăteştile noastre judeţe (instituţii judecătoreşti – n. n.), după toate, a treia lună, prin trimiterea protocoalelor obişnuite, întru care sunt de a se însemna, pe scurt, pricinile pedepselor şi pedepsele rânduite, pentru ca să se poată vedea şi şti, dintru aceasta, toate urmările.

*

După care aceasta, fieştecare are să se poarte şi să se ferească de pedeapsă, iar aşezatele ale noastre dregătorii de ţinut şi judeţe (judecătorii – n. n.) de ţară au să se ţină de poruncă şi să urmeze probele acestea ca unui îndreptar de la care nicidecum să nu se abată, şi a fi cu cea mai de-amăruntul purtare de grijă şi priveghere ca să se urmeze de către toţi.

*

S-a dat în imperiul nostru şi a scaunului nostru de frunte, oraşul Viena, în întâia zi din noiembrie, anul o mie şapte sute optzeci şi şase, iar a împărăţiei noastre râmleneşti, într-al douăzeci şi doilea an, şi a împărăţiei noastre peste ţările moştenitoare, într-al şaselea an.

*

Joseph.

*

Iosif II pravila 11


Tradiţia alegerilor libere în Bucovina

C13

*

În mod tradiţional şi, cu precădere, în acest caraghios an 2016, în neasemuit de frumoasa, dar populata Bucovină „conştiinţa politică a comunităţilor dormitează încă”, dar nu-i bai, noi votăm, noi tragem consecinţele. Aşa ne trebuie.

*

Primele alegeri libere, în Bucovina, au avut loc în anul 1861, urmate de altele, la fel de păguboase, în ianuarie 1867. Şi unele, şi celelalte, pilduitoare. Dar habar nu am ce nevoie am avea noi, mândrii bucovineni, de pilde, când toţi suntem deştepţi din naştere. Cu cât mai necitiţi, cu atât mai deştepţi. Rar loc în care mai exisă câte un prost al satului şi asta doar ca etalon pentru deşteptăciunea celorlalţi.

*

Despre alegerile care vin nu voi spune nimic alta, decât că, pentru prima dată, nu mi-am mai făcut cruce, după parcurgerea listelor electorale. Cruce îţi faci atunci când mai poţi spera în ajutorul bunului Dumnezeu, dar acum: Dante! Lăsaţi orice speranţă! Oricum, ce a fost, cum a fost şi urmează să postez mai jos poate că va da de gândit unora. Deşi nu ajută. Deştepţii sunt puzderii în întreaga ţară, pe când raţionalii – cât să-i numeri cu uşurinţă.

*

C16

*

„Cernăuţi, în ianuarie 1867.

*

Cum decurg alegerile pentru dietă în Bucovina. Cele dintâi alegeri ale dietei bucovinene, în anul 1861, au arătat, până la ce inconvenienţe au păşit, la actul de alegere, chiar unele organe oficioase, a căror datorie este de a priveghea asupra ţinerii legilor privitoare la alegeri. De asemenea, paşi demni de dezaprobat au putut să se întâmple, cu atâta mai uşor, cu cât, în provincia noastră, conştiinţa politică a comunităţilor dormitează încă şi, afară de funcţionari, preoţi şi proprietari, abia se află, ici, colo, câte un orăşean care e în stare să-şi procure singur ştiinţă şi încredinţare despre instituţiunile reprezentanţilor statului şi ai ţării, precum şi despre legile şi ordonanţele respective. Însă comunele săteşti, din care cea mai mare parte nu cunosc nici scrierea, nici citirea, sunt mărginite la conducerea organelor oficioase, care sunt chemate a priveghea asupra ţinerii legilor respective. De nu împlinesc aceste datorii ale lor cu cuget curat şi caută mai degrabă a aduce în rătăcire comunele necunoscătoare, apoi uşor se înţelege ce fel de fructe ne poate aduce viaţa constituţională, în general, şi dieta ţării, în special.

*

Spre desluşirea celor spuse servească de exemplu alegerea pe care am avut-o în anul 1861,în ţinutul Humorului, împreună cu al Solcei, al cărei rezultat a dat la lumină numele c. r. pretor Victor de Tustanovschi. Nevoind a face pomenire de multe alte necuviincioase mijloace, care s-au întrebuinţat spre a reuşi cu numele pomenit, voim să dăm la iveală numai următoarele abuzuri.

*

I. Comuna Lucăceşti a ales alegător pe un fiu al satului, anume pe absolutul jurist Paul Paicu, mai târziu aşezat ca profesor suplinitor la Şcoala reală superioară din Cernăuţi. Fiind acesta şi candidat pentru dieta ţării şi, prin aceea, rivalul pretorului Tustanovschi, a devenit în ochii acestuia nesuferit şi, de aceea, l-a depărtat din locul lui ca alegător. Cum că această îndepărtare a fost cu totul arbitrară a dovedit-o rezultatul recursului numitului Paicu, adresat către c. r. diregătoria provincială de atunci în Bucovina. Rezultatul recursului a fost că dispoziţiile pretorului s-au anulat, prin rezoluţia numitei diregătorii din 17 martie 1861. Drept că decizia asta n-a ajutat la nimic, pentru că alegerea pentru dietă era, acum, trecută; hotărârea veni post festum şi pretorul, îndepărtându-şi rivalul, a ajuns la scop.

*

II. Să vedem ce procedură s-a observat la alegerea deputaţilor pentru dietă! Paragraful 35 al orânduielii la alegerea pentru dieta ţării hotărăşte: „Comisiunea alegătoare are să constea, pentru fiecare corp alegător al comunităţilor, din trei mădulari ai corpului alegător, numiţi de c. r. comisar al alegerii, şi din patru mădulari, numiţi de alegătorii corpului alegător”. Şi, într-adevăr, alegătorii, la Humor, aleseseră patru mădulari din mijlocul lor, pentru comisia alegătoare. Însă aceştia au fost nişte bărbaţi cari n-au voit să voteze pentru pretor. Deci, spre a se elibera de dânşii, i-a îndepărtat pretorul şi a hotărât singur pe alţi patru, care au fost cu totul siguri pentru domnia lui. Prin urmare, au avut toţi şapte membrii onoarea de a fi aşezaţi ca membri ai comisiunii prin omnipotenţa domniei sale.

*

III. Paragraful  37 al rânduielii la alegere pentru dieta ţării hotărăşte: „Această comisiune de alegere numeşte pe preşedinte din mijlocul lor”. Şi asta n-a jenat pe prea amabilul domn pretor. El a hotărât, pe loc, mai bine, el a numit pe adjunctul ţinutului ca preşedinte al acestei comisiuni, deşi acesta nu era nici măcar alegător, dar în acesta s-a putut încrede domnul pretor.

*

IV. Cu toate aceste manevre, totuşi n-ar fi văzut prea stimatul pretor din Humor dieta din Cernăuţi, de n-ar fi întrebuinţat, în fine,încă următoarea faptă maestră. Ştiind el, acum, de la votarea cea dintâi, pe cine ar voi bucuros să aleagă cei mai mulţi alegători ca deputat al dietei, s-a folosit de astă firmă şi a zis către alegătorii ţinutului său: „De vă place, într-adevăr, ca să fie deputatul vostru acel bărbat, către care aveţi cu drept toată încrederea, apoi daţi voturile voastre numai mie și eu voi trece, după aceea, alegerea către dânsul şi, aşa, veţi avea deputatul pe care îl doriţi; altminteri nu va merge”. Şi iată, acuma a intrat poporul în capcană: el a votat, cu toată inima, pentru numele prea bunului pretor Tustanovschi. Căpătând el, dar numai la alegere strânsă, cu mare nevoie şi trudă, majoritate prin unul sau două voturi, a mulţămit mărinimosul pretor, cu cuvinte pline de dragoste şi cu inima mişcată, pentru încrederea dăruită şi aşa de măgulitoare, şi i-a asigurat cum că el se supune alegerii acesteia şi o primeşte din dragoste către dânşii.

*

Ce au gândit, acuma, şi ce au spus,între sine, adunaţii cei seduşi, de foame necăjiţi, zbânţuindu-se, toată ziua, cu alegerea, ruşinaţi şi turburaţi, despre aceasta încă n-a înştiinţat nici o gazetă, dar două ţinuturi sunt martore vii despre toate acestea. Şi care a fost urmarea? Personalul preturii din Humor aranjat pretorului lor celui mărinimos şi nobil, care s-a împovărat cu misiunea de deputat, la care a ajuns, prin încrederea comunelor celor seduse, porţi de triumf şi împuşcări cu săcăluşuri. Drept aceea, aşteptăm noi ca comitetul ţării să nu întârzie a aduce aminte antiştilor (primarilor – n. n.) comunelor despre datoria lor ca se facă cunoscut comunelor, iar mai ales alegătorilor din ele, înţelesul acelor ordonanţe care privesc alegerea dietei şi ating îndeosebi comunele; mai departe, aşteptăm noi ca dieta următoare să examineze cu asprime procedurile alegerilor şi să încuviinţeze numai alegeri cu totul legiuite; şi, în urmă, aşteptăm noi ca c. r. guvernul ţării să întreprindă cuviincioase măsuri ca toţi acei funcţionari, care se întrebuinţează, la alegerile de faţă pentru dieta ţării, să se ţină strict după ordonanţele alegerii şi să pedepsească cu asprime orice vătămări sau abuzuri care s-ar face din partea lor.

*

Se afirmă că domnul Tustanovschi, după reorganizarea ţării, are de cuget a pleca din Bucovina, cu el, împreună, şi alţi oficiali străini, fără de posesiuni în ţară. Se înţelege că noi nu ne-am supăra” (Albina, Anu II, Nr, 5-112, 11/23 ianuarie 1867, pp. 1, 2).

 *

C83

*

Bucovina. Alegerea ablegatului din ţinutul Coţmanilor. Mă aflasem, din întâmplare, în 23 ianuarie / 4 februarie 1867, aici, în trebi negustoreşti, şi, auzind cum că, astăzi, se va ţine alegerea deputatului, mă cuprinsese curiozitatea de a întârzia, mai multe ore, aici, spre a vedea rezultatul. Spre acest scop, mă dusei pe piaţa liberă, înaintea preturii, unde încă se adunau alegătorii, formând mai multe grupe, şi se consultau despre obiectul acesta.

*

Aici, preoţi, cam la 12 inşi, se sfătuiesc între sine, precum înţelesesem, cum ar putea să aducă pe săteni, ca să se învoiască a alege pe un consilier consistorial, însă, văzându-se cum că aceştia nu voiesc a se înţelege, fiindcă pretorul de aici, un aprig alienat al naţiunii şi bisericii noastre, prin agenţii săi, trimişi prin sate, a întărâtat spiritele lor în contra preoţimii, ba şi în cancelarie a lăţit câte şi mai câte calomnii şi defăimări, între altele cum că preoţimea voieşte a-i româniza pe ei, citindu-li-se, aici, de către diurnişti, natural de nu din mandatul, de bună seamă cu ştirea pretorului, articole din ziarele polone, tipărite în limba rusă, contra preoţilor rusini din Galiţia; se deciseră a face o mână cu bieţii săteni şi a vota pentru unul din aceştia.

*

Dincolo, agenţii pretorului, mai cu seamă diurniştii, care aici funcţionează, în multe comune, ca scriitori, precum şi unii amploaiaţi şi servitori ai oficiului, informează pe alegători, măgulindu-i cu fel de fel de promisiuni extravagante, în favoarea patronului lor, Procopovici. În fine, venise treaba într-acolo cum că majoritatea, prin influenţa preoţilor, se uni a vota pentru un ţăran din Lujeni.

*

Între acestea, îmi căutai eu de treaba-mi, cu speranţa cum că, astă-dată, de bună seamă bieţii săteni se vor scutura de periculoasa ablegaţíe (deputăţie – n. n.) a pretorului acestuia, care stăruie, din răsputeri, cu ajutorul partitei armeano-polonă, a anexa Bucovina la Galiţia, de care rău să ne ferească Dumnezeu! Însă, după vreo câteva ore, întorcându-mă la ospătăria unde trăsesem, auzii cât de cumplit m-am înşelat în aşteptarea mea. Pretorul a ieşit triumfător, cu 42 de voturi din 80 de votanţi. Aceasta s-a întâmplat în următorul chip:

*

Părintele Prodan, exarhul şi predicatorul slavon la catedrala din Cernăuţi, fu numit de către pretor membru în comisia alegătoare şi aceasta îl alese preşedinte. Amintitul părinte, ţinu o cuvântare, în care arătă alegătorilor actualitatea lucrului, provocându-i să aleagă un bărbat înţelept, plin de încredere, să fie cunoscut cu trebile ţării, adică să fie indigen, încheindu-şi cuvântarea cu cuvintele cum că, după a sa cea mai bună opinie şi după conştiinţă, nu putea fi altul decât acela care, până acum, a fost pretorul Procopovici – veneticul de la Berejeni, din Galiţia, şi capul partitei armeano-polone; aşadar, votează dânsul în contra deciziei preoţilor colegi, pentru Procopovici. Ce ironie batjocoritoare!

*

De la acest vot a atârnat rezultatul, pentru că mulţi săteni, care încă, până acum, stăteau la îndoială, au trecut, prin aceasta, în partea pretorului. Părintelui exarh, de bună seamă, nu i-au fost cunoscute multe axiome, altminteri nu s-ar fi dat a fi înşelat, prin complimentul de a fi membru la comisie şi prin alte curtenii nenumărate, cu care fu peste măsură încărcat, ca corbul lui Esop. La mulţi ţărani a adus această purtare a părintelui exarh amărăciune şi a periclitat încrederea către preoţi adânc, pentru că pentru pretor au votat numai unii săteni, seduşi de către scriitorii săi venetici, pe lângă răzeşii sau proprietarii de categorie mai mică, a căror stare materială e foarte decăzută şi, adeseori, au trebuinţă de un judecător blând, ca să-i apere în contra apăsării şi prigonirii pornite din partea creditorilor lor. Dintre preoţi, au mai votat pentru pretor încă doi, şi anume Iavorovschi, din Davideşti, şi Tarnovieţchi, din Stăuceni. Despre acesta din urmă se vorbeşte cum că el, pe din dosul colegilor săi, aşadar în contra binelui comun, a lucrat în favoarea pretorului.

*

Destul de trist! Un preot s-a retras de la votare. Să fi fost aceste 4 voturi unite cu cele ce se dăduseră săteanului amintit, rămânea, desigur, acesta deputat, şi sătenii, împreună cu preoţii ţinutului, se întorceau liniştiţi acasă, unde acuma s-au reîntors plini de temere şi îngrijorare ca să nu păţească şi ei aceea ce păţesc rusinii. în Galiţia, din partea polonilor, fiindcă ştiu prea bine că astăzi atârnă soarta patriei, uneori, numai de la un vot. În fine, n-am nimica alta de zis, decât fraţilor săteni a recomanda ca ei să caute cât mai curând a se mântui de scriitorii venetici, mai cu seamă poloni, lipitorile acestea urâcioase, care trăiesc numai din sudoarea ţăranului, şi-l vând străinilor; pentru aceea, ar fi bine ca, deocamdată, învăţătorii de la şcolile sătene să ocupe posturile acestea, sub privegherea preoţilor, ca să nu se neglijeze învăţământul, până ce vor ajunge ei a avea, din sânul lor, indivizi apţi pentru purtarea afacerilor comunale. Preoţilor, însă, le dau sfat a citi pe Salustiu Crispus, şi anume „Războiul Iugurtin”, iar acolo vor afla cuvintele învăţătoare: „Concordia res parvae crescunt, discordia et maximae dilabun tur”. Care să le ia măcar în viitor de îndreptar vieţii” (Albina, Anul II, Nr. 14-121, 3-15 faur 1867, p. 3).

 *

C84

*

„Humor, în 4 februarie s. n. 1867.

*

În numărul 5 din anul acesta al prea stimatului jurnal „Albina”, se descoperi publicului cititor procedura ce se observa, în anul 1861, la alegerea deputatului dietal pentru ţinutul Humor cu Solca. Acea procedură era, fiecăruia ce se împărtăşi la acea alegere, cunoscută şi fiecare se cuprinse de durere, văzând cum că legile referitoare la alegere se calcă cu picioarele, şi că tactul cel diregătorial se abuzează spre scopuri egoiste. Au trecut, de atunci, şase ani şi poate ar fi cugetat cineva că întâmplarea aceea s-ar fi şters din memoria celor bine cugetători. Dară nu, cauza cea dreaptă, cauza conştiinţei şi-a răsplătit acum, în 4 februarie, la alegerea deputatului dietal pentru Humor şi Solca. Constituindu-se, adică, corespunzător legilor comisia de alegere, sosiră, în decursul alegerii, ceea ce nu era de lipsă, agitatori birocraţi, mai întâi delegatul din Solca, Mihalachi Florea, înaintea comisiunii, zicând:

*

„Cinstită comisie, aicea-s cei treizeci de lei de argint, pe care mi i-a dat, acum, iudeul Haim Siber, spre a-mi da glasul pentru domnul Bezirksvorsteher Tustanowski”.

Îndată după Florea, sosi şi Niculai Ştiru, unul din delegaţii comunei Arbure, tot cu o asemene cotă înaintea comisiunii, descoperind tot acelaşi fapt, cu aceleaşi nume, şi adăugând: „Cu bani voiesc oamenii să întunece dreptăţile noastre!”.

*

Preşedintele comisiei de alegere, care era un preot gr. or. şi cărunţit în experienţe, dictă îndată faptul acesta la protocolul de alegere, iar pe cei doi ţărani îi excluse de la alegere, aflându-se ei, acum, în cercetare, şi-i trimise, chiar pe loc, la despărţământul pretorial pentru cercetare de crime, unde numitul iudeu, înaintea martorilor, fără de reţinere se confesă că el le dete banii spre a vota pentru pretorul Tustanowski. Acesta este unul din acei matadori, la care se referă articolul din numărul 3 şi 9 al „Albinei”, şi noi am putea să facem, aici, mai multe conchideri, dar, în credinţa cea tare, cum că Dumnezeu nu-i bate pe oameni cu bâta, lăudăm, aici, numai amoarea către dreptate şi conştiinţa cea rezoluta a domnilor delegaţi spre alegere, Florea şi Ştiru, pentru că ei, prin descoperirea acestei manevre despre tutorele de legi ale Maiestăţii Sale, ale prea iubitului nostru Împărat, au dovedit, de a se afla în posesia acelei conştiinţe ca numai prin respectarea şi neviolarea legilor prea înalte poate deveni bietul popor ţăran ferice şi mulţămit cu soarta sa. În urmă, mai amintim că iudeul nu reuşi cu mamonul său” (Albina, Anul II, Nr. 14-121, 3-15 faur 1867, p. 4).

*

C6

*

Alegerile dietale în Bucovina. Din Cernăuţi se scrie că, acolo, românii au compus un comitet central de alegere, numind candidaţi pentru toate cercurileelectorale. La aceasta, observă „Zukunft”,despre activitatea rusinilor din Bucovina se aude încă puțin” (Albina, Anul II, Nr. 6-113, 13/25 ianuarie 1867, p. 2).

*

„Cernăuți, 13 faur 1867

*

Sunt în stare a continua reportul meu despre celelalte alegeri dietale. În Vijnița a reușit un țăran ruten, cu numele Cușnir. La Zastavna, alt țăran ruteanu, anume Traci. În ținutul Sucevei se alese Croitoriu, țăran român. Orașul Rădăuților alese pe neamțul Trompeteur, c. r. adjunct la tribunal. Orașul Suceava ne dede de ablegat (deputat – n. n.) dietal pe baronul Alessandru Petrino, federalistul cel mare (adeptul principiilor ardelenești de federaliare a Austriei, neacceptate în Bucovina – n. n.). Orașul Siret alese pe neamțul Pompe, c. r. consilier la tribunalul provincial. Ținutul Siretului alese pe un polon, cu numele Voinarovici, fost c. r. pretor și fost membru în comitetul dietal. Alegerile la Coțmani dădură pe pretorul de acolo, polonul Procopovici.

*

Camera comercială alese pe președintele său, Alth, neamț protestant, germanistu mare, și pe avocatulevreu Dr. Fechner, fost membru al comitetului țării. Deci aceşti ablegati, adăugându-se către ceia pe care i-am înșirat,în corespondența mea de mai înainte, fac numărul de 27, iar cu episcopul, care are vot viril, sunt 28; prin urmare, mai lipsesc încă două alegeri spre a completa numărul de 30, care este defipt pentru dieta nostră.

*

Știu că nu te va mulțămi rezultatul alegerilor, și totuşi, pentru noi e mare triumf; niciodată nu s-a așteptatun rezultat atâta de bun; avem să mulțămim soartei că ne-a dat măcar speranța de a putea forma, odată doar în 50 de ani, o majoritate în dietă. După informațiile mai detaliate, voi săzic, acuma, astfel: pe 7 voturi ne putem sprijini, totdeauna, la cazuri mai puțin însemnate – pe 10, căci ni se pare că Sfinția Sa arhimandritul Bendella se va clătina; așijdere, Lupul,închinându-se acesta către Petrino. Iliuțîncă se cam clatină, când și când;însemnătatea omului acestuia e că,în dietă, mai sunt aleşi încăși alți 5 țărani, care, precum s-a întâmplat și în prima sesiune, se dau lesne conduşi de Iliuțși partida care îlare pe el vine în majoritate.

*

Petrino are 6 voturi care vor fi morțiș cu el. Dacă, eventual, ar câștiga pe Iliuț, ar avea 11, lipsindu-i numai 5 pentru a forma majoritatea. Andrievici (viitorul mitropolit Silvestru Morariu – n. n.) s-au ales cu foarte mare greutate. Schönbach (consilierul episcopului Hackmann – n. n.) a reușit în urma poruncilor domnului episcop Hackmann, trimise preoților din țienutul Humorului, ca să lucre pentru el. Lumea vrea săștie si de eșecuri: Sbiera a căzut, așijdere Ciupercovici, secretar la tribunalul criminal, român bun. În dieta de mai înainte erau numai 4 țărani, acuma s-au ales 6, tot prin facţiunile partitei lui Petrino, care ne-au împiedicat mai mult, altminteri am fi reușit în majoritate” (Albina, Anul II, Nr. 15-122, 5-17 faur 1867, pp. 1, 2).

*

„Baron Alessandru Vassilco din Bucovina e numit de Maiestatea Sa Împăratul membru al casei de sus în senatul imperial” (Albina, Anul II, Nr. 20-127, 17 faur / 1 martie 1967, p. 2).


1841: Prima dezrobire de robi țigani?

Gazeta de Transilvania 1841

*

Un document interesant, emis și întărit de marele vornic Ștefan Ruset, la Viena, în 1 aprilie 1841, pentru dezrobirea țiganilor de pe moșiile sale, cărora le conferă aceleași drepturi și obligații ca și „românilor moldoveni”, mi-a atras atenția și prin argumentele cu adevărat creștine ale eliberării robilor. Dumnezeu nu are robi, ci fii, iar Iisus Hristos, cu atât mai puțin, pentru că prin frăția Lui suntem toți fiii Tatălui Nostru, care este în ceruri.

*

Firesc ar fi fost să găsim argumentele din vechiul și din noul Testament, precum și cele din Apostoli, într-o pledoarie a beneficiarilor averilor mănăstirești, averi care cuprindeau cei mai mulți robi. În practica religioasă e nevoie de atâta robie, încât secular a fost impus, în conștiința publică un stăpânitor cosmic de robi pământești, chiar și în sacrele taine („Se botează robul lui Dumnezeu…”, „Se cunună robul lui Dumnezeu…”, „Dumnezeu să-l primească pe robul său…” etc.).

*

Nu știu dacă dezrobirea făptuită de Ștefan Ruset este prima sau nu din istoria noastră, dar, oricum, ea înseamnă, prin motivațiile creștine, făptuire creștină demnă de a fi încredințată pilduitor memoriei neamului.

*

C85

*

Dezrobire de țigani

*

Voi a zice că și legea, prin Testamentul vechi, ne arată că robia nu este iertată mai mult de șapte ani, și, prin Testamentul nou, Mântuitorul nostru fără deosebire ne numește pe toți frați, zicând: „Iubește pe aproapele tău ca însuși pre tine!”, și iar la judecata de apoi (fîră a face cât de puțină deosebire), zice: „Cei ce au făcut bine vor merge întru bucuria veșnică, iar păcătoșii întru munca de veci”; și, în urmă, Apostolul mărturisește zicând că înaintea lui Dumnezeu nu este deosebire, nu este slobod, nici rob, ci toți deopotrivă. Dar apoi și fireasca dreapta simțire și judecată ne povățuiește de a ne depărta de această faptă urâtă lui Dumnezeu și oamenilor, de a ținea pe frați și cei de o asemănare zidiți cu noi și de un Ziditor robi, vânzându-i, schimbându-i și dăruindu-i ca pe vite.

*

Drept aceea. Luând toate acestea cu amăruntul și cu pătrundere în băgare de seamă, prin acest formal act, supt iscălitura și pecetea mea, slobod și iert de toată robia pe toți drept robi țiganii mei, aflători la moșiile mele, Paracalău, Bogdănești și prin târgurile țării, sau uriunde se vor afla, atât pe acești de față vătrari, lingurari, rudari și ori de ce soi vor fi, ce îi am de moștenire hărăziri domnești și cumpărături, cum și pe toți urmașii lor pentru de veci, nerămânându-mi voie mai mult, nici putere de a-i vinde, schimba sau dărui, ci numai această singură dreptate de a-mi lua dajdia de la dânșii câte un galben pe fieștecare gospodar pe an, dar și această dajde numai pe vreme de 20 de ani, și de vor rămânea cu statornicia pe arătatele mele mai sus moșii, să-mi facă boierescurile și celelalte drepturi ale moșiilor, așa precum și românii moldoveni, precum și de a-mi da și la zece gospodari doi (galbeni – n. n.) pentru slujbele casei boierești, care, într-aceea vreme, nu vor plăti dajde, schimbându-i pe tot anul sau la trei ani, o dată, cu darea altora, în locul celor dintâi, și dar precum ei sunt datori de a-mi face boierescurile în cuprinderea învoielii făcute de mine, cu românii moldoveni, după moșia mea Bogdănești (sau alta, de vor urma a se face ca locuitorii români de pe moșiile mele), asemenea și deopotrivă au ei a se folosi de acele drepturi arătate prin acea învoială pentru locuitorii români, fără cât de puțină deosebire.

*

Și dar acest act formal va avea puterea lui de la 23 a curgătoarei luni aprilie și tărie atât în viața mea, cât și în urmă se vor păzi aceste toate întocmai șe de către urmașii mei, ori pe cine Domnul Dumnezeu ar binevoi a orândui, în orice chip, adică sau în moștenitor legiuit sau în dăinuire de vreo obștească facere de bine, toate acestea întocmai întru toate să aibă a se păzi cu sfințenie și tărie. Pentru care rog și pe înalta ocârmuire să binevoiască a întări acest act al meu de iertare de robie, în cuprinderea mai sus arătată, și totodată de a se face cunoscut în obște, atât prin gazetele țării, cât și prin „foile sătești” despre asigurarea iertărilor din robie.

*

Ștefan Roset, mare vornic.

1841, aprilie 1. Viena”

*

(Gazeta de Transilvania, Nr. 14, Brașov, 6 aprilie 1841, pp. 55, 56).


1866: În numele națiunii române bucovinene

Reclamă Trăsuri 1866

*

În numele națiunii române bucovinene. În numărul 41 al prea stimatului ziar „Albina” citirăm, cum că „Wiener Abendpost”, suplimentul ziarului oficial împărătesc, „n-a putut trece cu vederea îngrijorările sau, mai vârtos, scornirile unor ziare din Viena, cum că Domnitorul României ar aștepta ocazia pentru a intra în Transilvania”. Noi nu știm încă, până astăzi, ori prin acest ziar nemțesc sau pe altă cale, au ajuns aceste scorniri și la noi, consternând spiritele poporului și producând îngrijorare multă la aceia care sunt în serviciile statului, socotindu-l pe principele României și pe voluntarii săi chiar la marginile Bucovinei.

*

„Albina” își exprima dorința, față cu „Wiener Abendpost, ca acest ziar mai bine să fi spus ziarelor celorlalte nemțești cum că îngrijorările, respeptiv scornirile lor, sunt inspirate și făurite de inamicii cei numeroşi ai poporului român din Austria și ai cauzei naționalității lui și cum că atari bârfeli ţintesc a înnegri aspirațiile noastre naționale înaintea Casei domnitoare, iar noi, românii bucovineni, ne esprimăm dorința față cu unii diregători c. r. ai țării noastre, însă de naționalitate străină, ca ei să citească acest pasaj din prea stimata foaie „Albina”, care apare în reședința împărătească („Albina” se tipărea la Viena – n. n.), și să caute, mai vârtos, de a-și împlini cu sinceritate misiunea lor ca amploaiaţi c. r., constatând adică înaintea casei domnitore loialitatea și alipirea cea sinceră a noastră către aceasta, dar nu mai ales anume să se opintească, ca, pe temeiul unor bârfeli, născute din inimi duşmane, să ne încalță pe unii și pe alţii în prepus politic sau chiar să ne negrească pentru conspirațiune politică.

*

Noi le dorim acelor bărbaţi amploaiaţi ca ei să fie mai sinceri către Casa domnitoare, în împrejurări atât de critice și zguduitoare, și să n-o aducă în mai mare perplexitate și nedumerire, prin niște minciuni scornite asupra conducătorilor poporului român din Bucovina, care pururea și-au știut împlini misiunea cea sfântă, conducându-l cu sinceritate la loialitate către înalta Casă domnitoare, ceea ce poporul român bucovinean și acuma cu pregnanță o constată, căci, apăsat fiind de totala lipsă de pâine, aduse jertfe însemnate pe altarul eliberării patriei de dușmani, din cele ce pot să dea. Încă una le mai dorim acelor amploaiaţi c. r., adică: ca ei să nu fie mai puţin loiali către înaltul tron, decât cum sunt românii bucovineni și ca să nu se mai repete pentru dânșii anii 1863 și 1864, când imnele poloneze jucau rol, pe tieritoriul Bucovinei, în gurile, vocile și inimile lor” (Albina, Anul I, 1866, Nr. 49 din 31 iulie / 12 august, p. 2).


Starea lucrurilor de prin ţinutul Rădăuţilor

Primăria din Rădăuţi

Primăria din Rădăuţi

*

Rareori mi-a fost dat să întâlnesc, printre mărturiile vremurilor, analize obiective ale capacităților neamului nostru de a-și croi sau nu singur soarta. De regulă, cu excepția lui Cantemir și a lui Xenopol, mărturisitorii mută toată povara responsabilității pentru neîmplinirile destinului nostru pe umerii străinilor, care, stabilindu-se în ținuturile noastre, își pun în valoare profesiile, știința de carte, spiritul pragmatic, refuzând cu încăpățânare resemnarea mioritică. Și iată că, într-un text despre ținutul Rădăuților anului 1866, în care „starea lucrurilor… merge ponciș”, se recunoaște tranșant că, deși aveau „17 școli bine întocmite” de către prefectul Mihail Pitei (boier român, ca și succesorul său, Orest Renney de Herșeni, care va construi gimnaziul, dar cu predare în limba germană, pentru ca tinerii români din ținutul Rădăuților să aibă acces și la o mare cultură, dar și la un viitor luminos în imperiu), românii refuzau să-și trimită copiii la școli, iar dacă o făceau, ținteau doar spre preoție, taman ca și astăzi, și nu spre specializări care să-i facă necesari în administrație sau în economie. Iar „mersul ponciș” continuă și astăzi, când, majoritar, românii sunt doar mâna ieftină de lucru a Europei și nu decidenții, în ciuda faptului că nu le lipsesc nici inteligența, nici pragmatismul, ambele anihilate, însă, de tradiționala resemnare mioritică,

*

1 Radauti 2

*

Starea lucrurilor de prin ţinutul Rădăuţilor”, în octombrie 1866, conform unui corespondent bucovinean, „merge ponciș”, pentru că, în „străvechiul oraș al Rădăuţilor, focarul vestitei episcopii din Bucovina, care fu reînnoit de Alexandru cel Bun și înzestrat cu bunuri însemnate pentru episcopie (venitul anual se poate calcula până la 80.000 florini)”, deși „majoritatea absolută a locuitorilor orașului este română”, „se află puțini germani și, în timpul din urmă, foarte mulţi ovrei, fiind locul favorit pentru speculațiile lor. Satele ţinutului sunt mai toate proprietatea Fondului nostru religionar, dintre care multe sunt grupate pe lângă oraș. Locuitorii sunt oameni frumoşi și foarte tari; locurile sunt mănoase și poporul le lucră bine și cu sârguință, încât ți-ar părea că starea lui materială ar trebui să fie foarte bună. Dar aceasta nu e așa; pământurile sunt grase și locuitorii sârguitori, dar, pe lângă aceasta, nu e și economia, fără care exploatarea cea mai îngrijitoare a pământului nu aduce folos mare. Cauza este că poporul nu este încă defel dezvoltat prin școli și alte institute de cultură. Noi nu avem, în acest ţinut, nici măcar o școală capitală și cine voiește să-și cultive ceva copiii trebuie să-i trimită tocmai pe la Siret sau Cernăuți.

*

Până la sosirea fostului pretor, Mihail Pitei, nu era, în tot ţinutul, nici o școală națională și numai neobositei îngrijiri a acestui bărbat avem să mulțumim că, acuma, avem 17 școli bine întocmite. Dar ce folos că trebile stau pe la noi astfel, dacă poporul nu înțelege încă binecuvântările școlilor! Numai părinții cei mai avuţi își dau fiii la școală și, durere, și aceasta numai cu scopul de a face din ei preoți. Oamenii cei mai sărăcuți nu se pot decide, în genere, nici în ruptul capului, de a-și trimite copiii la școală. Aceasta este foarte trist și dureros, căci, cum sunt, acuma, timpurile, prin aceasta se pune, pe de o parte, bază la ruina stării bune a țăranilor celor mai avuţi, iar pe de alta, proletariatul de felul celui galițian amenință a prinde rădăcini și în părţile române ale țării, deoarece acestă nenorocire a și început, în partea rutenizată de peste Prut, a se lăți cu iuțeală înfiorătoare, mai vârtos în acești doi ani din urmă, din cauza cumplitei foamete, și înmulțindu-se încă și prin invazia a mii de galițieni fără casă și masă, care procedură, întreit periculoasă pentru Bucovina, se repetă de timp îndelungat. De am avea măcar cât de puțini intelectuali români în acest ţinut binecuvântat, ar fi lucrurile altminteri.  Acuma însă avem numai clerul, care, în acest ţinut, mai cu seamă, și-a câştigat multe merite pentru ridicarea poporului, dar singur clerul, căruia și așa îi sunt cam legate mâinile, nu-e de ajuns. Nici în pretură, nici la judecătorie, nici la direcţiunea de economie a bunurilor întinse ale Fondului religionar, nici măcar în posturile grase de pădurari, în numeroasele pă­duri ale Fondului religionar, nu se află aplicaţi români, ci tot străini, germani și poloni; și aceasta, de atâta timp și cu atâta cerbicie, încât poporul nostru crede că fiii săi trebuie să fie escluși de la posturile diregătoriale prin o lege întocmitș de Dumnezeu, ca și paria la vechii indieni, un ce care, neconsiderând partea politică și ințelesuală, apasă prea tare simțul și puterea morală în popor. Diregătorii străini nici cunosc firea și, prin urmare, adevăratele trebuințe ale poporului, nici obiceiurile lui, ba nici limba lui, și nu știu ori de poate prospera astfel țara cu ei. Ca un ce curios trebuie să amintim că am văzut, prin comune române, afişe placate și ordine guverniale în limba germană, nu știu pentru cine, și iarăși știu că comunele sunt nevoite a comunica cu preturile numai în limba germană, deși, prin lege împărătească, avem dreptul a întrebuința limba noastră în toate afacerile, și măcar că diregătoiilor li s-a dat termen anume spre a învăța limba țării.

*

Țara, de multe și repetate ori, și-a ridicat glasul, prin reprezentanții ei, ca la ocuparea posturilor diregătoriale să se considere mai cu seamă fii de ai țării, însă totdeauna ni s-a răspuns că noi nu avem bărbaţi de ai noştri și, de aceea, nu se pot împlini, deocamdată, dorinţele noastre. Cei mulţi însă întreabă cum de fii de ai țării, ce și-au absolvit, cu suces bun, studiile prin Liov și Viena și, aplicând la posturile cele mai inferioare, nu au norocirea de a înainta mai repede, și asta este cauza că mulţi dintre ei, după mulţi ani de practică, se retrag, dezgustându-se, ca, căutându-și ocupație în alt loc, să nu fie siliţi a pieri de foame” (Albina, Anul I, 1866, Nr. 70, p. 4 ).


Pagina 39 din 95« Prima...102030...3738394041...506070...Ultima »