ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 38

Bucovina de sub preşul istoriei (I)

Cernăuţi, Uliţa Mare – de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Cernăuţi, Uliţa Mare – de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

*

Există, bine ascunse sub preşul istoriei, adevăruri care nu mai sunt scoase niciodată la lumină. Şi poate că nici nu avem nevoie de adevăruri, dacă tot ne ţine de saţ patriotardismul desuet şi fără de nici o obligaţie. La ce bun să aflăm că, după mutarea capitalei la Iaşi, de la Suceava, Moldova nici nu mai exista cu adevărat, aşa cum nu mai exista nici Ţara Românească. Cârmuitorii noştri primeau săbii de ofiţeri de ieniceri, cu care urmau să apere, cu jurământ, Înalta Poartă. Pe aici bântuiau fărădelegile, haite de prădători turci, tătari sau ruşi ţinându-ne vetrele în spuză. În presa europeană a vremilor în care noi nici măcar o carte nu aveam, graniţe turceşti erau numite străvechile noastre hotare, deşi viermuiau prin bietele provincii dunărene fel de fel de oşti, toate puse pe jaf şi pradă. Doar Bucovina scăpase, pentru că avea un stăpân, care nu mai permitea ceambulurilor să-i calce pământurile, un stăpân care se străduia să o mute în contemporaneitatea Europei de atunci, care seamănă descurajant cu prezentul nostru de astăzi.

*

Fără să mai comentez, până ce nu voi izbuti să adun toate ştirile despre Bucovina secolului al XVIII-lea (despre cea a secolului al XIV-lea e mai greu, pentru că nu existau ziare, ci doar cronici şi însemnări de călătorie, aflate în patrimoniile popoarelor cu memorie), vă pun la dispoziţie ceea ce izbutesc să pun deoparte în fiecare zi:

*

1783, august 22: „Presbourg, 11 august 1783. Patru regimente de infanterie şi opt divizii de husari au primit ordin de a se îndrepta în marş spre Bucovina; mai multe alte regimente de trupe regulate sunt în marş pentru a se apropia de frontierele turceşti (ale Moldovei şi Valahiei – n. n.); ca număr, acestea din urmă sunt batalioane” (Gazette de France, 22 august 1783, p. 298).

1783, septembrie 9: „Presbourg, 7 august 1783. Regimentul Haddick, care a staţionat în Polonia austriacă, a primit ordin de a porni în marş spre Stul-Weissenbourg; şi patru alte regimente de infanterie, de asemenea dintr-a opta divizie de husari, se pregătesc să pornească în marş spre Bucovina” (Gazette de France, 9 septembrie 1783, p. 320).

1783, noiembrie 4: „Lemberg, 30 septembrie 1783. Pentru a facilita comerţul între Transilvania şi Bucovina, vama Rodna a fost desfiinţată şi s-au diminuat taxele datorate de negustorii care trec dintr-una din aceste două provincii, în cealaltă” (Gazette de France, 4 noiembrie 1783, p. 388).

 *

1784, aprilie 6: „Gratz, 1 martie 1784. Frigul care domneşte de mai mult timp şi încă va mai dura, şi marile cantităţi de zăpadă care acoperă câmpurile au obligat lupii să-şi părăsească pădurile; s-au văzut haite de 30-40 de lupi apropiindu-se de sate, băgând groaza în oameni, care sunt nevoiţi să-şi improvizeze arme… Aflăm din Bucovina o ştire care ne uluieşte: în ultimele zile, lupii au devorat trei husari din regimentul Erdod, cu tot cu cai” (Gazette de France, 6 aprilie 1784, pp. 111, 112).

1784, iunie 8: „Buda, 9 mai 1784. Mai mulţi ofiţeri sunt ocupaţi cu ridicarea planurilor topografice în Bucovina şi în Banat. Ei vor continua această muncă, în cele două provincii, până în luna septembrie, când vor reveni în Transilvania pentru acelaşi subiect” (Gazette de France, 8 iunie 1784, p. 188).

1784, iunie 15: „Din Transilvania, 10 mai 1784. Şoseaua principală, începută, anul trecut, de la Bordo (Bârgău – n. n.), din acest principat, până la Dorna, în Bucovina, este aproape gata: 1.000 de muncitori şi un regiment de valahi au lucrat zilnic” (Gazette de France, 15 iunie 1784, p. 196).

Început de Iosif II, „drumul împărătesc” destinat circulaţiei între Bistriţa şi Cernăuţi, avea să se numească, după numele celui care l-a inaugurat, „Şoseaua Franciscană”. Regimentul de valahi era Ragimentul al II-lea Românesc de grăniceri năsăudeni, conduşi de ofiţerul-poet Cossimelli, care a publicat, ulterior, o carte de poeme, la Sibiu, dedicată grănicerilor năsăudeni implicaţi în civilizarea ţinuturilor sălbatice ale Carpaţilor.

1784, iunie 18: „Lemberg, 18 mai 1784. Atenţia constantă a guvernului faţă de toate problemele care privesc binele diferitelor provincii garantează, extinde şi multiplică avantajele care le sunt pe plac, şi le acordă asigură informaţii pentru angajarea fizicienilor şi economiştilor, care să cerceteze locurile, să descopere bogăţii şi să înştiinţeze despre posibilităţile de exploatare a lor. Se cere Bucovinei să pună în aplicare aceste ordine generoase cu inteligenţă, pentru că în solul ei s-au identificat trei zăcăminte de argint, neexploatate, care dau frumoase speranţe pentru deschiderea unor mine profitabile” (Gazette de France, 18 iunie 1784, p. 199).

1785, august 16: „Din operaţiunile de conscripţii militare în Galiţia şi Bucovina rezultă că aceste două ţări, astăzi reunite, au aproape 2.000 mile pătrate, şi aproximativ trei milioane de suflete” (Gazette de France, 16 august 1785, p. 275).

1786, aprilie 18: „Viena, 29 martie 1786. Se vorbeşte zilnic, aici, despre o călătorie apropiată a Împăratului şi se dau asigurări că ea este plănuită pentru începutul lunii mai. Deci, după toate aparenţele, Maiestatea Sa Imperială se va afla, mai întâi, în Ungaria, unde doreşte să întemeieze o cazarmă, lângă Pesta, iar de aici va trece în Transilvania şi în Galiţia” (Gazette de France, 18 aprilie 1786, p. 129).

1788, ianuarie 15: „Lemberg, 6 decembrie 1787. Ieri, batalionul Pellégrini, compus din 1.200 de oameni, a sosit în acest oraş; el se va odihni astăzi şi mâine, iar poimâine va continua marşul pentru a se încazarma în Bucovina”(Gazette de France, 15 ianuarie 1788, p. 18).

*

1788, februarie 1: „Viena, 12 ianuarie 1788. Ni se dau asigurări că 18 batalioane, retrase, în principal, din Bohemia, au fost puse în marş, în 6 ianuarie, spre Galiţia şi Bucovina, unde prinţul Charles de Lichtenstein va prelua comanda” (Gazette de France, 1 februarie 1788, p. 37).

*

1788, martie 18: „Frontiera turcă, 31 ianuarie 1788. Au sosit multe trupe otomane în Moldova; au fost repartizate detaşamente în satele de pe frontiera Bucovinei, unde s-au făcut tranşee” (Gazette de France, 18 martie 1788, p. 95).

*

1788, martie 21: „Hamburg, 4 martie 1788. Curtea din Viena nu a apucat încă să publice depeşele pe care le-a primit de la prinţul de Saxa-Cobourg, general-comandant în Bucovina. Dacă trebuie să credem că scrisorile acestea ar viza chestiuni particulare, iată ce transpiră în public: Acest general a trimis o parte din armata sa în Moldova, până pe malul Prutului, pentru a întări apărarea cetăţii Hotinului. Cu această ocazie a avut loc o încăierare acerbă între avangarda acestui corp şi un puternic corp de luptă tătăresc, care, după o rezistenţă îndărătnică şi pierderi de câteva mii de oameni, a fost obligat să se retragă spre Hotin. Pierderile, din partea austriecilor, nu au fost semnificative; sunt rostite, peste tot, numele a trei batalioane, Pellégrini, Charles de Toscana şi Samuel Giulay, care, se spune, au avut mult de suferit. În rest, noutăţile nu au fost confirmate, încă de Viena, deci va trebui să privim lucrurile cu aceeaşi îndoială” (Gazette de France, 21 martie 1788, p. 100).

*

1788, mai 9: „Generalul rus Soltikow este în Bucovina, cu 12.000 de oameni” (Gazette de France, 9 mai 1788, p. 155).’

*

1788, iunie 20: „Frankfurt, 7 iunie 1788. Se scrie din Viena că marea armată este copleşită de boli. Mai multe scrisori din Polonia asigură că generalul rus Soltikow a intrat, în 21 mai, în Moldova, pe la Soroka. Împăratul a trimis, la Tarnow, ordinul de a se cumpăra, din Polonia, 50.000 de coreţe de secară, orz şi ovăz, şi de a le transporta în Bucovina” (Gazette de France, 20 iunie 1788, p. 204).

1788, august 1: „Hamburg, 10 iulie 1788. Armata prinţului de Cobourg acoperă Bucovina, Transilvania şi o parte din Polonia” (Gazette de France, 1 august 1788, p. 262).

1790, februarie 2: „Viena, 22 ianuarie 1790. În noaptea de 5 spre 6 a acestei luni, frigul s-a înteţit aici; el s-a menţinut şi în noaptea de 6 spre 7; a căzut puţină zăpadă, dar vremea s-a înmuiat şi neaua a dispărut. Aceleaşi temperaturi domnesc în Bohemia, Galiţia şi Bucovina. Este foarte rece şi a nins abundent în Moldova, în Valahia şi în o parte din Ungaria” (Gazette de France, 2 februarie 1790, p. 40).


Colbul ignoranţei, la Saczova, în Buckowine

1787 Gazette de France

*

Nu am bănuit că Bucovina istorică beneficiază de o puzderie de informaţii, risipite prin presa europeană, deşi aflasem de la Eroul ei, Ion Grămadă, că ţările europene aveau, şi în 1774, o presă activă şi bine informată, din care el preluase informaţii pentru a scrie „Jurământul Ţării, la 1777”. Ce-i drept, spre deosebire de Eroul Bucovinei, căzut, la Cireşoaia, pentru Neam şi Ţară, în 27 august 1917, eu nu ştiu nici germana, aşa că nu aveam cum bănui grafiile vechi, preluate de întreaga Europă. Nu-mi puteam închipui că în presa continentală de dinainte de 1800 Bucovina se scria Buckowine, iar Suceava – Saczova, dar sunt pe cale să aflu toate grafiile toponimelor noastre şi să recuperez, după aceea, informaţiile care ne lipsesc, deşi ele există, pentru premeditata carte „Bucovina, în mărturiile vremilor”, la care lucrez de câţiva ani buni. O mostră de informaţii de care nici istoricii nu au ştiinţă o reprezintă cele de mai jos: unele, doar spectaculoase, precum jaful săvârşit de tâlhari, la Cernăuţi, în 1781, după ce au dat foc oraşului în patru colţuri, altele lămuritoare în privinţa istoriei reale, cum ar fi, de pildă, anevoioasa retragere a trupelor ruseşti, ale mareşalului Rumeanţev, din Bucovina, pe cale de a se încheia abia prin anul 1788. Ca să nu mai vorbesc de năvălirile ordiilor tătare şi turceşti prin Moldova, cu „rătăciri” şi prin Bucovina, dar rapid respinse şi definitiv descurajate, atunci când ostaşii austrieci probat cu armele cum că „această ţară aparţine Maiestăţii Sale Imperiale”. Dar, înainte de a izbuti eu să adun ce este de adunat şi de cunoscut, puteţi încerca o discretă dumirire asupra diferenţei dintre realitate şi istorie. Pe baza informaţiilor, desigur.

*

1781, 27 iulie: „Oraşul Cernăuţi, capitala Bucovinei, a înfruntat cele mai mari pericole din pricina atacurilor îngrozitoare pe care le fac briganzii: ei au pus foc în patru colţuri ale târgului şi, profitând de confuzia pe care crima lor au produs-o, au prădat şi jefuit peste tot unde lăcomia i-a îndemnat să o facă. Din fericire, această crimă a fost descoperită şi deja cinci monştri au fost arestaţi şi vor suferi pedeapsa datorată unor fapte atât de revoltătoare (Gazette de France, 27 iulie 1781, p. 274).

*

1785, iulie 1: „Lemberg, 31 mai 1785. Pentru a facilita corespondenţa generală cu Moldova, Crimeea şi toată Rusia, s-a stabilit un nou Curier, care va pleca în zilele de 10, 20 şi 30 ale fiecărei luni, din Cernăuţi, în Bucovina, spre Iaşi. Se dau asigurări, de către Ducele de Teschen, că Bucovina va fi încorporată la Galiţia. Astfel, se vor număra, în aceasta din urmă, 2.442 de domenii, 7.417 oraşe, târguri şi sate, şi 343.101 locuitori, din care 44.000 de evrei” (Gazette de France, 1 iulie 1785, p. 220).

*

1787, octombrie 16: „Frontierele turceşti, 8 septembrie 1787. Domnul de Mezbourg, consul imperial la Iaşi, a părăsit acest oraş, cu toată suita sa, şi s-a retras la Cernăuţi, unde a sosit în prima zi a acestei luni (1 septembrie 1787 – n. n.). Se spune că otomanii au început diverse violenţe, în Moldova, împotriva creştinilor, care se retrag, prin cordoane, în ţările Imperiului. 300 de turci făcuseră, în apropierea Sucevei, o invazie în Bucovina, dar cum această ţară aparţine Maiestăţii Sale Imperiale, ei au fost nevoiţi să se retragă imediat” (Gazette de France, 6 octombrie 1787, p. 405).

*

1788, ianuarie 1: „Snyatin, 20 noiembrie 1787. În 17 al lunii acesteia (noiembrie – n. n.), o divizie a Regimentului de Levenohr (ulani? – n. n.) a plecat de aici, în zorii zilei, pentru a se întoarce la Okopi, lângă Choczim (Hotin – n. n.). Al treilea batalion al lui Wenceslas Collorédo, sosit aici în 18 noiembrie, a continuat, a doua zi, marşul său în Bucovina.

Lemberg, 24 noiembrie 1787. Treizeci de căruţe, încărcate cu praf de puşcă, au plecat de aici, în 18 ale lunii, cu o puternică escortă, spre Bucovina. Prinţul de Cobourg a mers la Snyatin, unde se va stabili cartierul general al armatei cantonată în Bucovina” (Gazette de France, 1 ianuarie 1788, pp. 1 şi 2).

*

1788, februarie 8: „Frontierele Turciei, la 28 decembrie 1787. Trupele ruseşti sunt în mişcare. 500 de căruţe şi. 1.800 de cai, care se găsesc la Grzymallow, vor fi folosite pentru transport. Se dau asigurări că cea mai mare parte a armatelor mareşalului Romanţov (Rumeanţev – n. n.) se retrag din Bucovina, de unde se vor muta în Moldova.

Polonia, 2 ianuarie 1788. Se dau asigurări că trupele ruse, care sunt în mişcare, trebuie să se alăture, în data de 8 a acestei luni (februarie 1788 – n. n.), grosului trupelor ruseşti care părăsesc Bucovina” (Gazette de France, 8 februarie 1788, p. 51).

*

1788, aprilie 11: „Generalul comandant al Galiţiei a scris la Cernăuţi, în 13 martie, că Baronul de Schmerzing, general-maior, a trecut, cu un detaşament de infanterie şi de cavalerie, frontierele Bucovinei; că el a ocupat cinci sate inamice şi s-a asigurat de siguranţa drumului care duce la Hotin; el a instalat o baterie de tunuri pe malul stâng al Nistrului.

Ungaria, 20 martie 1788. În legătură cu scrisorile care vin din Bucovina, febra fetei („putrides”) a început să facă ravagii printre trupe; batalionul Schroeder a pierdut 80 de oameni” (Gazette de France, 11 aprilie 1788, p. 123).

*

1791, iulie 1: „În 1786, împăratul Iosif II a vrut să asocieze Bucovina la Galiţia; guvernămintele acestor două provincii s-au unit, şi dintr-un stat, şi din celălalt, pentru a dezbate împreună; această asociere sau, mai curând, această încorporare a fost distrusă de un decret imperial din 29 septembrie anul trecut (1790 – n. n.), care a fost publicat. Din el rezultă că Bucovina vor forma o singură provincie, în care vor avea conduceri separate, cum le-au avut în 1786, şi că, în ce priveşte administraţia politică şi judiciară, se va rămâne provizoriu pe aceleaşi fundamente, pentru a se preveni nemulţumirile care s-ar naşte din această pricină” (Gazette de France, 1 iulie 1791, p. 226).


15 octombrie 1922: Solemnitatea de la Alba-Iulia

Couronnement des souverains roumains à Bucarest à la cathédrale Alba Iulia le 15 octobre 1922

*

Sfinţirea bisericii încoronării. Dacă aş fi fost dintre cei ce au căutat să tălmăcească însemnătatea zilei în care s-a sfinţit biserica neamului şi a încoronării, aş fi început cu semnificativele cuvinte ce se cântă la înviere: „Aceasta este ziua care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într’însa”. Căci zi de mare bucurie a fost Dumineca trecută, care a întrunit în glorioasa cetate a lui Mihai Viteazul pe reprezentanţii bisericii ortodoxe din România întregită, pe ocârmuitorii statului şi un însemnat număr de cetăţeni. Bălgradul îi aştepta, împodobit cu steagurile biruinţei. Parcă şi cerul îşi mărise strălucirea seninului său, în ziua Luminii.

*

Sosirea în Alba-Iulia. I. P. S. Sa mitropolitul Nicolae, împreună cu P. S. Sa Bartolomei al Râmnicului şi suita P. S. Lor, au ajuns în Alba-Iulia, Sâmbătă, dimineaţa, la ora 9 a. m. La gara frumos pavoazată aşteptau pe înalţii oaspeţi şefii tuturor autorităţilor civile şi militare din localitate, precum şi un numeros şi select public. Primarul Dr. Sava întâmpină pe înalţii prelaţi cu o frumoasă cuvântare, în care relevă însemnătatea actului venirii P. S. Lor în cetatea lui Mihai. Răspunde emoţionat şi plin de avânt I. P. S. Sa mitropolitul Nicolae şi, în atmosfera de însufleţire, trezită de cuvintele lui, cei prezenţi se îndreaptă spre oraş, la biserica noastră din Alba-Iulie oraş. Înalţii prelaţi sunt primiţi, la uşa, bisericii de prot. I. Teculescu, cu frumoase cuvinte.

*

Couronnement des souverains roumains à Bucarest à la cathédrale Alba Iulia le 15 octobre 1922 b

*

După sărutarea crucii şi evangheliei, I. P. S. Lor întră în biserică, unde se oficiază un scurt serviciu divin. I. P. S. Sa mitropolitul Basarabiei Gurie soseşte la ora 11, iar P. S. Sa episcopul Clujului Nicolae, la ora 3, fiind întimpinaţi, în acelaşi mod solemn, cu care au fost întâmpinaţi prelaţii sosiţi de la Sibiu. Întreg oraşul a îmbrăcat haină de sărbătoare, stradele frumoase şi pe fiecare casă e arborat mândrul nostru stindard naţional.

*

Autorităţile acestui oraş, în frunte cu prefectul judeţului, Dr. Velican, şi primarul, Dr. Sava, sunt neobosiţi întru a face pregătirile necesare pentru praznicul mare al încoronării. Observ afişat apelul primarului D. Sava, în care se spune că, cu ocaziunea celei mai mari sărbători a neamului românesc, cu ocaziunea Încoronării Suveranilor noştri a Întâiului Rege al României Mari, sunt datori a-şi arăta toată dragostea faţă de acest măreţ act şi că sunt demni de a fi cetăţenii istoricului oraş de încoronare Alba-Iulia, prin aceea că, faţă de oaspeţii cei vom avea din acest prilej, ne vom arăta cu cea mai mare dragoste şi bunăvoinţă.

*

Este deja în oraş şeful siguranţei din Bucureşti, dl Romul Voinescu, şi şeful siguranţei din Arad, dl Ovidiu Gritta, fiul acestor locuri istorice, fost primul căpitan, după unire, în Alba-Iulia.

*

Couronnement des souverains roumains à Bucarest à la cathédrale Alba Iulia le 15 octobre 1922 c

*

Recepţiunea. La ora 11 a. m., au avut loc recepţiunile, în sala primăriei. S-au prezentat, înaintea I. P. S. Sale mitropolitului Nicolae, fiind de faţă şi I. P. S. Sa arhiepiscopul Gurie, şi P. S. Sa. episcopul Bartolomei, întâi preoţimea bisericii ortodoxe, condusă de preotul Băieşan, accentuând bucuria bisericii noastre de a avea în fruntea ei, în aceste timpuri istorice, pe I. P. S. Sa mitropolitul Nicolae, omul doririlor şi aspiraţiilor noastre. Îi doreşte mulţi ani de rodnică şi bogată activitate. Mulţumind, I. P. S. Sa mitropolitul Nicolae accentuează că unitatea naţională ne-a scos şi biserica din greul de veacuri. Se cuvine, deci, ca inspiraţi din spiritul lui Mihai, să ne înălţăm sufletele, luând îndemn pentru binele bisericii, şi patriei.

*

Deputaţiunea bisericii gr. Catolice, în care au luat parte şi mireni, condusă de protopopul V. Urzică, accentuând, că arhiereii celor două confesiuni, ortodoxă şi greco-catolică, în timpuri grele şi în timpuri însemnate pentru poporul românesc, au mers mână în mână. Aşa, la 1792 (Supplex libellus valahorum), la măreaţa adunare de pe câmpul libertăţii, din 1848 etc. „Şi dacă greul l-am suportat împreună, se cuvine ca şi bucuriile să ne fie comune, pentru că în toţi bate aceeaşi inimă românească. De aceea, spune vorbitorul, luăm şi noi, cu plăcere, parte la bucuria bisericii ortodoxe, de a-şi vedea ridicat noul sion în cetatea lui Mihai”. Prezintă omagiile bisericii greco-catolice I. P. Sf. nostru mitropolit. I. P. S. Sa, mulţumind, accentuează că acest sfânt lăcaş e zidit pe temelia moşilor şi strămoşilor noştri. Poporul român, de la Prut, până la Tisa, se roagă la fel, formând un front al sufletelor care a servit ca temelie la unitatea naţională; şi precum în trecut neam dus împreună durerile, se cuvine ca şi azi împreună să ne bucurăm, Prin iubirea de neam să ne străduim a ne îndeplini marea misiune: creşterea sufletului românesc. Pentru că Mântuitorul în mijlocul poporului românesc nu s-a împărţit şi cu cât ne vom încălzi mai tare de idealul lui, vom fi mai aproape unii de alţii.

*

Deputăţia bisericii romano-catolice a fost condusă de canonicul Dr. Balázs, care, relevând însemnătatea actului sfinţirii bisericii, vorbeşte de încoronarea M. Sale Regelui, prin care se îndeplineşte porunca lui Dumnezeu. „Toate stăpânirile sunt de la Dumnezeu”. Doreşte ca rugăciunile 1. P. Sale să se audă în ceruri, de unde să se reverse darurile Sale bogate asupra M. S. Regelui, ca să poată conduce această ţară la bine şi fericire. I. P. S. Sa, mulţumind, accentuează că vine „în numele evangheliei Domnului, care este comună tuturora, şi cu cât ne vom apropia de culmile evangheliei, ne vom apropia şi noi, păstorii, unii de alţii. Poporul român şi maghiar au trăit împreună multe veacuri şi sunt avizaţi unul la altul, găsind laolaltă puntea de trecere de a putea lucra reciproc pentru binele şi fericirea lor. Noi nu ne gândim a deveni asupritorii conlocuitorilor noştri de altă naţionalitate. Ne iubim cu toată puterea limba şi legea, şi respectăm pe conlocuitorii noştri, care îşi iubesc limba şi legea în care s-au născut. Am nădejde că actul încoronării M. S. Regelui nostru va fi o garantă pentru binele şi fericirea popoarelor din această patrie, fără deosebire. Vă doresc succese în conducerea turmei, pe calea evangheliei lui Hristos”.

*

A urmat, apoi, deputaţiunea bisericii luterane, condusă de Adolf Klein, a bisericii reformate, condusă de preotul Ştefan Regény, comunitatea israelită, condusă de David Henric, primăria oraşului, condusă de Dr. Sava. Tuturor deputaţiunilor, I. P. S. Sa le-a răspuns cu cunoscuta-i afabilitate.

*

Couronnement des souverains roumains à Bucarest à la cathédrale Alba Iulia le 15 octobre 1922 d

*

În fine, se prezintă corpul profesoral de la liceul „Mihai Viteazul”, condus de directorul Medrea. Spune că acest liceu e cel dintâi, înfiinţat în Ardeal, după unire. Cere tot sprijinul şi binecuvântarea arhierească asupra lui. I. P. S. Sa accentuează că este o adevărată fericire să poţi îndeplini opera de lumină a tinerelor generaţiunii, acum când visul şi aspiraţiunile noastre sunt îndeplinite. „Şi eu, continuă I. P. S. Sa, am ieşit din rândul dascălilor şi ştiu înţelege şi aprecia munca ce dezvoltaţi. Sufletul neamului este pus în mâinile frăţiilor voastre. Să-1 armaţi cu armele ştiinţei şi virtuţii. Duhul lui Mihai să vă povăţuiască în toate lucrările”.

*

Privegherea. La ora 4, după-amiază, s-a început, în biserica din oraş, serviciul divin premergător actului sfinţirii bisericii, vecernia, împreunată cu litie şi priveghere. A celebrat P. S. Sa episcopul Râmnicului Bartolomei, asistat de protoiereii I. Teculescu şi Dr. A. Crăciunescu, de protodiaconul bisericii din Chişinău, Ursachi, şi diaconul G. Jurebiţă. I. P. S. Sa mitropolitul Nicolae a ocupat loc în tronul arhieresc, iar I. P. S. Sa arhiepiscopul Gurie şi P. S. Sa episcopul Nicolae, în scaunele următoare. Au cântat elevii seminarului nostru. Serviciul divin s-a terminat la ora 7, seara.

*

Sfinţirea bisericii. Duminică, dimineaţa, de pe la ora 7, a început să se adune lumea la biserica din oraş, de unde avea să pornească în procesiune religioasă. Preoţimea, împreună cu Arhiereii, s-au îmbrăcat în ornate strălucitoare. De aici, la 8, au pornit spre cetate, unde este ridicată măreaţa biserică catedrală, într-un impozant cortegiu. Înainte era corul mixt al şcolii normale din Sibiu „Andrei Şaguna”, apoi elevii seminariali; în tot parcursul, de la biserică, la cetate, au cântat, alternativ, muzica militară şi seminarul.

*

După seminarişti, urma preoţime celebrantă, şi anume: protodiaconii P. Ursachi şi I. Beleuţă; diaconii D. Antal şi G. Jurebiţă; preoţii I. Dăncilă, V. Nistor, Şt. Morariu, I. Stanca, T. Pop, A. Istrate, P. Circo, L. Curea, Stoia Bobeş, N. Munteanu, I. Handa, I. Ursa, A. Băieşan, M. Moruşca, I. Popa şi C. Oancea; protoiereii: Dr. Crăciunescu, T. Scorobeţ, N. Borzea, Dr. Stan, S. Medeanu, Gr. Pletosu, Dr. G. Proca şi L. Triteanu. După dânşii, urmau Prea Sfinţiţii Gurie şi Nicolae. După Înalt Prea Sfinţiţii, urmau îndată domnii miniştri Artur Văitoianu, C. Banu şi Traian Moşoiu, domnii generali Glodeanu, Nicoleanu şi Stavăr, secretarii generali Dr. V. Ispir, Petrini şi Popescu; şeful siguranţei R. Voinescu, dir. gen. Şt. Brădişteanu, căpitanul oraşului Arad, Ovid Gritta, C. Tomescu, secretarul consistoriului din Chişinău; senatorii Dr. Mihali, Dr. Tripon, Ignat Mircea, domnii N. Ioaniu, şef de cabinet, Dr. Al. Fodor, ing. D. Marcu, căpitanii aviatori Savu şi Ioanin, precum şi întreaga inteligenţă a istoricului oraş, în frunte cu muzica militară.

*

Couronnement des souverains roumains à Bucarest le 15 octobre 1922

*

Pe un timp admirabil, înaintăm încet, încet, prin promenada oraşului, şi începem să suim spre cetate. Strada era quasi baricadată de localnici, care au avut norocul să vadă această minune, iar fotografii aşteptau pe la răspântii şi locuri mai ridicate. Un francez isteţ, cu aparatul său, îşi tot schimba locul, cu paşi grăbiţi, pentru a putea cinematografia întreaga procesiune, căreia nu i-a lipsit nimic din strălucirea cuvenită. Sufletele noastre sunt cuprinse de o adâncă emoţie, când trecem pe sub prima poartă a cetăţii, în vârful căreia, într-o întunecoasă chilie, a fost ţinut în lanţuri martirul neamului Horia (prins şi vândut de români, în frunte cu preoţii lor ortodocşi – n. n.).

*

Începe să se zărească impunătoarea clopotniţă şi maiestoasa biserică catedrală. Ajunşi la uşa bisericii, se începe serviciul divin. P. Sfinţiţii citesc paremiile. Urmează înconjurarea bisericii, care se dezvolta în mod impozant. Pornind de la uşa principală, ne oprim în dosul altarului. I. P. S. Sa mitropolitul Nicolae citeşte evanghelia „mărturisirea învăţăceilor”: „Tu eşti Hristos, fiul lui Dumnezeu celui viu”; face, de astă-dată, adâncă impresie, căci dreapta mărturisire a credinţei în divinitatea lui Isus e piatra cea din unghi pe care Hristos a întemeiat biserica sa. Cântăreţii intonează „Mărire Ţie, Doamne, Mărire Ţie”. I. P. S. Sa mitropolitul Nicolae face cruce pe zid, cu sfântul mir, rostind cuvintele: „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime!”.

*

Convoiul se porneşte. Corul cântă „Încunjuraţi popoarelor Sionul şi-l cuprindeţi pe dânsul!”. Ajunşi în partea de miazăzi a bisericii, I. P. S. Gurie citeşte a II-a evanghelie, face cu sfântul mir crucea pe zid, rostind: „Luminează-te” etc. Cântăreţii intonează „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit” şi cortegiul porneşte, din nou, în armoniosul sunet al clopotelor catedralei. Ajunşi în partea de miază-noapte a bisericii, P. Sfinţitul Bartolomei citeşte a III-a evanghelie ; face pe zid crucea cu sfântul mir, rostind formula: „Luminează-te” etc. Ajunşi, din nou, în faţa uşii, P. Sfinţitul Nicolae face crucea, pe cei doi stâlpi de la intrare. Clopotele încetează. I. P. S. Sa mitropolitul Nicolae se postează la intrare, unde, după cunoscutele alocaţiuni „Deschideţi boieri porţile… că va intra împăratul măririi!”, cu puterea crucii, pe care o ţine în mâna dreaptă, despică porţile şi, între sunetele armonioase ale cântării „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că a Domnului mărire peste tine a strălucit”.

*

Portraits de Ferdinand I roi de Roumanie

*

Soarele luceşte intensiv prin fereşti, aspectul sărbătoresc se măreşte. Prea sfinţiţii chiriarhi, împreună cu preoţimea slujitoare, intră în altar. Aici, a culminat sfinţirea în pregătirea sfântului prestol, în mijlocul căruia era un loc rezervat pentru sfintele moaşte. În o mică cutiuţă, ermetic închisă, se aşează sfintele moaşte. Aceste sfinte relicve, învelite în vată, se ung cu mir şi se pun în cutiuţă. În gaura pristolului, se pune, întâi, următorul act comemorativ, scris pe hârtie de pergament:

*

„Cu vrerea Tatălui, prin dragostea Fiului şi cu tainica lucrare a Duhului Sfânt, sfinţitu-s-a biserica aceasta, a încoronării primului Rege al tuturor românilor, în ziua de 25 Septemvrie st. v. anul mântuirii 1922, de către I. P. Sfinţitul Nicolae, arhiepiscop de Alba-Iulia şi Sibiu şi mitropolit al românilor-ortodocşi din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş, însoţit de I. P. Sfinţitul Gurie, arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, de Prea Sfinţitul Vartolomei episcop al Râmnicului, Noului Severin şi de P. Sf. Nicolae episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului. În al 8-lea an de glorioasă domnie a M. S. Regelui Ferdinand I şi a soţiei sale M. S. Regina Maria, fiind prim ministru al Ţării Ionel I. C. Brătianu, ministru al cultelor Constantin Banu, prefect al jude­ţului Dr. Camil Velican, protopop al Albei-Iulii Ion Teculescu şi primar al oraşului Dr. Aurel Sava”.

 *

Acest act a fost subscris de toţi P. Sf. chiriarhi, de domnii miniştri, de domnii secretari generali şi de suitele lor. Peste act aşează I. P. Sfinţitul cutia cu sfintele moaşte, exclamând: „Veşnica pomenire ctitorilor sfintei bisericii acesteia!” şi rugăciunea:

 *

„Doamne, Dumnezeul nostru, carele această mărire ai dăruit sfinţilor mucenici, celor ce au pătimit pentru tine, ca să se semene în tot pământul moaştele lor întru sfintele tale case şi roduri de tămăduiri să răsară; însuşi, stăpâne, cela ce eşti dătător a toate bunătăţile, pentru rugăciunile sfinţilor, ale căror moaşte bine ai voit să se aşeze întru cinstita casa ta aceasta: învredniceşte ne pe noi fără de osândă să-ţi aducem ţie într’însa jertfa cea fără de sânge, şi ne dăruieşte nouă toate cererile cele spre mântuire dând răsplătire şi celor dintr’însa care au pătimit pentru sfânt numele Tău, ca să se facă minuni printr’înşii spre a noastră mântuire. Că a ta este împărăţia şi puterea şi mărirea a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin!”.

*

Peste cutiuţă să varsă mastixul încălzit şi compus din ceară, tămâie, smirnă, alois, ladanon şi multe alte miresme; gaura se astupă cu ciment. Prestolul se acoperă, apoi, cu un capac mare de lemn. I. P. S. Sa varsă peste prestol miresme parfumate, rostind psalmii „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curaţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi” etc., iar preoţii spală prestolul cu bureţi şi ştergare noi. Se unge, apoi, cu mir şi unt de lemn. În colţuri, se aşează sfinţii evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan.

*

Preoţii aduc veşmântul cel alb de pânză şi-l pun peste prestol. I. P. S. Sa însoţeşte lucrarea lor cu cuvintele „Îmbracă tăria ta, Sioane, iar tu Ierusalime, cetate sfântă, îmbracă mărirea ta!” etc. Capetele acoperemântului au sfori lungi, care se încing în jurul piedestolului şi, la urmă, se înnoadă în formă de cruce. Deasupra se aşează sfântul antimis, sfântul chivot, evanghelia, lumini, cruci şi toate cele de lipsă. I. P. S. Sa: „Domnul s-a împărăţit, întru podoabă s-a îmbrăcat; îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins”. Cetitorul, din psalm 92: „Gata este scaunul tău de atuncea, din veac tu eşti. Casei tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile” etc.

*

P. S. Sa Bartoiomei unge, apoi, cu sfântul mir interiorul bisericii, îl stropeşte cu apă sfinţită. Urmează sfânta liturghie, cu aceeaşi solemnitate, Răspunsurile liturghice le dă, cu toată preciziunea, Corul mixt al şcolii normale, condus de profesorul Timotei Popovici. Ansamblul acestor răspunsuri ne-a dat un adevărat concert bisericesc. În decursul sfintei liturghii, I. P. S. Sa mitropolitul Nicolae a hirotonit întru presbiter pe protodiaconul bisericii noastre catedrale Ilie Beleuţă, profesor seminarial; iar P. S. Sa episcopul Bartolomei, întru diacon, pe clericul Ştefan Florescu. La finea sfintei liturghii, I. P. S. Sa mitropolitul Nicolae a rostit, cu cunoscuta-i elocvenţă, o solemnă cuvântare, ascultată cu multă atenţiune de cei prezenţi (Biserica şi Şcoala, XLVI, nr. 42, 16/29 octombrie 1922, pp. 2-5).


Imperatorul cavalului, fluieraşului şi al frunzei

Artistul Ciorobea

Artistul Ciorobea anuntul turneului

*

O vedetă europeană a cântecului instrumental românesc, în perioada interbelică, se pare că a fost „Artistul Ciorobea, imperatorul cavalului, fluieraşului şi al frunzei”, prezent în arhiva cu discuri de patefon a reputatului „Institut de Phonétique-Musée de la Parole et du Geste”. Hugo Pernot, profesor la Sorbona, a înregistrat cu „imperatorul cavalului”, printre altele, „Cântecul Jandarmului”, „Săbărelu”, „Hora lui Chifan”, „Colea-n vale la fântână”, „Cântecul Jiului” etc.

*

Artistul Ciorobea 2

*

La ocazii, încă se mai pot găsi plăci de patefon cu cântece interpretate de „Artistul Ciorobea”, inspirat numite „Perle bătrâneşti”, o parte dintre aceste cântece fiind reluate de eternul menestrel Tudor Gheorghe.

*

Artistul Ciorobea Perle batranesti

Artistul Ciorobea 3

Artistul Ciorobea din frunza


Fălticeneanul Alex Vasiliu, în memoria Sorbonei

Alex Vasiliu foto 1

Alex Vasiliu autograf

*

Există, la Paris, în cadrul celebrului „Institut de Phonétique-Musée de la Parole et du Geste”, colecţia de cântece şi colinde româneşti a lui Hugo Pernot, profesor la Sorbona, făcută, cu fonograful, cu ajutorul compozitorului român Sabin Drăgoi sau al lui Michel Vulpesco, realizată în anii 1925-1929, cu Gheorghe Madan (Basarabia), Ioan Rinea, Felicia Feşnic (Transilvania) etc., dar şi Alex. Vasiliu, de 52 de ani, în 1928, învăţător în Tătăruşi, judeţul Fălticeni.

*

Alex Vasiliu cv

*

Alexandru Vasiliu s-a născut în 15 ianuarie nou 1876, fiind învăţător din 1 octombrie 1895. În 1909, Academia română i-a publicat o carte de cântece populare, iar în 1928, o alta de povestiri şi legende. Două fotografii cu Alexandru Vasiliu în port popular, făcute de M. Blumenfeld din Fălticeni, i-au fost trimise profesorului Pernot, „în amintirea zilei de 23 octombrie 1928”, în 28 ianuarie 1929.

*

Alex Vasiliu fisa

*

Nu am verificat, dar nu ar surprinde pe nimeni dacă s-ar constata că învăţătorul fălticenean Alexandru Vasiliu este, de fapt, tatăl actorului Grigore Vasiliu-Birlic şi al artistului plastic fălticenean cu acelaşi nume. Problema este că sute de cântece româneşti din perioada interbelică încă mai zac neştiute de către folclorişti, la Paris, în fonogramele lesne de ascultat şi de transcris pe note al insolitului „Institut de Phonétique-Musée de la Parole et du Geste” (click pe numele institutului şi intraţi direct).

*

Alex Vasiliu foto 2


Pagina 38 din 113« Prima...102030...3637383940...506070...Ultima »