1906: Întâmplări mărunte din Bucovina

Vatra Dornei – de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

„Moş Ciocârlan, în Bucureşti. Înainte de şase ani, când a fost reprezentat, pentru prima dată, „Moş Ciocârlan” al dlui Tudor Flondor pe scena din Cernăuţi, s-au grăbit toate jurnalele locale să aprecieze, într-un mod plin de elogii, compoziţia aceasta naţională şi toţi care au avut fericirea să participe la reprezentările date au plecat încântaţi şi plini de entuziasm. În luna August a anului trecut, au avut şi fraţi noştri transilvăneni ocaziunea să-l vadă pe „Moş Ciocârlan”, pe scena din Sibiu. Cu cât de mare însufleţire a fost primit „Moş Ciocârlan” de fraţii noştri o ştiu aceia care au citit, la timpul său, rapoartele de peste hotare. În Bucureşti a domnit, cu ocaziunea reprezentărilor date înainte de două săptămâni, în teatrul naţional, aceeaşi însufleţire. Din jurnalele bucureştene aflăm că s-au dat cinci reprezentări. La prima reprezentare a participat şi regina Elisabeta, aplaudând încântată. Reprezentările din Bucureşti s-au dat de cătră corul din Sibiu, cu concursul dlui Gregor Pantazi” (Apărarea Naţională, Nr. 1, Anul I, Cernăuţi, duminică 7 octombrie stil nou 1906, p. 5).

„Introduceri noi de comunicaţie. Ministeriul c. r. de comerţ a încuviinţat construirea unei reţele telefonice în Suceava, care, peste scurt timp, va fi legată cu reţelele din Storojineţ şi Cernăuţi, precum şi cu reţelele din Lemberg şi Viena. Avântul ce l-a luat, în timpul din urmă, mijlocul acesta de comunicaţiune, până acuma atât de neglijat, este în mare parte meritul şefului suprem al poştelor din Bucovina, al consilierului aulic Posch. Şi de astă dată a documentat acest şef că promovarea intereselor comune constituie una din grijile sale principale. De la sosirea sa în ţara noastră, numărul oficiilor poştale, care se activează prin comunele mai mici, sunt aşijderea creaţiunea sa. Dar nu numai pentru sporirea oficiilor grijeşte acest şef, după putinţă, căci pretinde de la aceştia şi cunoaşterea limbii poporului. Se înţelege că acest lucru e greu de săvârşit, deoarece e plină Bucovina de funcţionari poştali străini, care nu cunosc de loc limba poporului. Spre a elimina aceste neajunsuri, a primit dl Posch 14 băeţi români în calitate de impiegaţi poştali; ar fi de dorit dacă şi alţi şefi ar urma acestui exemplu” (Apărarea Naţională, Nr. 1, Anul I, Cernăuţi, duminică 7 octombrie stil nou 1906, p. 5).

„Isprăvile directorului bănci raiffeisiane din Cuciurmare. Ne-a sosit o corespondenţă mai lungă din Cuciurmare, în care e descrisă activitatea dezastruoasă a directorului băncii raiffeisiane de acolo, Ioan cav. de Cuperancu. Din lipsă de spaţiu, nu putem da loc corespondenţei primite, ne rezervăm însă să discutăm referinţele de tot deplorabile din Cuciurmare în unul din numerele viitoare. De astădată, atragem numai atenţia centralei băncilor raiffeisiane şi a comitetului ţării asupra neordinii ce domneşte la banca numită. Totodată aflăm, din izvor autentic, că dl Cuparencu, încurajat de protectori săi, a alergat pe la toţi consilieri consistoriali, căutând să submineze cu fel de fel de iscodituri pe cooperatorul din Cuciurmare Ioan Vorobchievici, care are defectul a fi român bun şi sincer, neaccesibil pentru idealurile nutrite de clica dlui Cuparencu. Sperăm, că consistoriul va observa deplină obiectivitate faţă de înnegririle dlui Cnparencu şi ale clicei sale şi nu va lua nici o hotărâre definitivă, până nu se va convinge despre adevărata stare a lucrurilor” (Apărarea Naţională, Nr. 1, Anul I, Cernăuţi, duminică 7 octombrie stil nou 1906, p. 5).

„În 4 octombrie 1906, a repausat, în Volovăţ, doamna Teodosia Coca, maica consilierului consistorial Calistrat Coca. Defuncta a ajuns etatea înaltă de 79 ani. Înmormântarea a fost săvârşită, în Volovăţ, de cătră arhiprezviterul Constantin Tarangul, asistat de exarhul Melitru Antonovici, parohul George Polonic, administratorul paroh Emilian Vasilovschi, vicarul parohial Constantin Ureche, arhidiaconul Mihai Ursuleac şi protodiaconul Mihai Boca. Condoleanţele noastre cele mai sincere” (Apărarea Naţională, Nr. 1, Anul I, Cernăuţi, duminică 7 octombrie stil nou 1906, p. 5).

Câmpulung, fabrică de cherestea – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

„Societatea „Rarăul” din Câmpulung a aranjat, la 30 septembrie 1906, în onoarea notarului Simeon Baranowski, mutat la Suceava, o seară de adio, la care a luat parte toată inteligenţa română din oraş şi district şi care a parcurs într-un mod foarte animat. Dl Simeon Baranowski, deşi rutean de origine şi un fiu devotat al naţiunii sale, s-a bucurat, prin deosebita sa fineţe în purtare, prin un caracter ferm şi cavaleresc, precum şi prin faptele sale filantropice, de cea mai mare stimă şi considerare atât din partea inteligenţei, cât şi din partea ţărănimii române. Fiind dl Baranowski într-un district pur român şi trăind cu obştimea română, a sprijinit dânsul, într-un mod remarcabil, toate institutele şi societăţile române şi era un apărător vrednic a periclitatei ţărănimi. Sperăm că noul notar, Tigran de Pruncul (fost notar la Solca – n. n.) îi va fi un urmaş demn” (Apărarea Naţională, Nr. 2, Anul I, Cernăuţi, miercuri 10 octombrie stil nou 1906, p. 4).

„Filip Roteanu este o carte, scoasă zilele acestea de sub tipar, scrisă de cunoscutul scriitor poporal dl Silvestru Danilescu, diriginte şcolar în Strojineţ-Bilca. Preţul unui exemplar al acestei cărţi, întocmite pentru folosul agricultorilor, este 1 coroană. Pentru membrii societăţilor agricole şi a băncilor raiffeisiane va costa o carte 70 bani, dacă se vor procura mai multe exemplare la un loc. Doritorii de această carte se pot adresa la dl Au­rel Voronca, conferenţiar agricol ambulant,  Cernăuţi, la consiliul cultural” (Apărarea Naţională, Nr. 2, Anul I, Cernăuţi, miercuri 10 octombrie stil nou 1906, p. 4).

„Fondul religionar şi institutele filantropice gr. or. române. Înainte de doi ani, a petiţionat comitetul societăţii „Şcoala română” din Câmpulung pentru o subvenţie, cu scop ca să înfiinţeze un internat pentru elevii gr. ort. români de la şcoala profesională din Câmpulung, dar, până acum, n-a sosit nici un răspuns. Se zvoneşte ştirea cum că chiar venerabilul consistoriu gr, or. – motivele nu sunt cunoscute – să fi refuzat acordarea unei subvenţiuni băneşti, cu toate că guvernul ţării a sprijinit această afacere. Când e vorba să se atribuie ajutoare băneşti la văduve de consilieri cu o pensie grasă (vezi Wlazl), remuneraţiuni la funcţionari străini, lemne gratuite la institute iezuitice sau locuri de sute de mii la asociaţiuni străine (pentru internatul ucrainean, în Coţmani), atunci se arată factorii competenţi, îndeosebi venerabilul consistoriu, darnic de tot, dar când e vorba de sprijinirea unei instituţiuni române gr. or., atunci… nu-s parale. Suntem foarte curioşi cum se va rezolva cererea internatului român din Câmpulung” (Apărarea Naţională, Nr. 3, Anul I, Cernăuţi, duminică 14 octombrie stil nou 1906, p. 4).

„În Cuciurmare s-a ţinut, duminică, în 7 octombrie 1906, adunarea generală extraordinară a băncii raifeisiene. În direcţiune au fost aleşi Anton Bejenar , Mazari Ciobotar, Ioan Radul, Ioan Solonenca şi Petru Damian, iar în consiliul de control, Dimitrie Mintencu şi Dimitrie Hnatiuc. Sperăm, că sub conducerea acestor bărbaţi, nu se vor mai întâmpla iregularităţi ca până acu” (Apărarea Naţională, Nr. 3, Anul I, Cernăuţi, duminică 14 octombrie stil nou 1906, p. 4).

Cârlibaba – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

„De-ale prăvăliei româneşti. La 21 octombrie 1906, se va deschide, în Ciocăneşti, filiala prăvăliei româneşti. Ne bucură de a putea vesti că aceasta este a 10-a filială ce o deschide prăvălia românească. Deschiderea festivă va ave loc imediat după sf. liturghie şi se invită, la această festivitate, toţi românii doritori de bine. Pentru înfiinţarea acestei filiale şi-a dat foarte mare silinţă parohul din Ciocăneşti, vrednicul preot Orest Bendevschi. Aflăm totodată că, la 1 noiembrie, se va deschide de mult înjghebata filială din Bălăceana. Sperăm că directoriului prăvăliei îi va succede a întruni, la deschiderea festivă a filialei din Bălăceana, pe toţi poporenii de acolo şi de a mijloci împăcarea între diferitele partide ce există acolo” (Apărarea Naţională, Nr. 4, Anul I, Cernăuţi, miercuri 17 octombrie stil nou 1906, p. 4).

„Salariile preoţeşti aşteaptă ameliorarea. O deputaţiune din trei preoţi, Burac, Bohatereţ şi Gribovici, a plecat, zilele acestea, la Viena, spre a urgenta ameliorarea congruei. Consilierul consistorial Halip, fostul paroh în Brodoc, intenţionat sau ştie Dumnezeu din ce consideraţiuni, a făcut un serviciu cât se poate de trist preoţimii rurale, printr-o petiţiune a sa după un ajutor personal. În acea petiţiune, adresată către minister, expune numitul consilier că avea, ca paroh, venituri mult mai mari decât acum, ca consilier – ergo: parohii stau mai bine decât înşişi consilierii consistoriali! Dar, mă rog, cine l-a tras de urechi din parohie ? Poate interesele ortodoxismului? Adevărat rus”(Apărarea Naţională, Nr. 5, Anul I, Cernăuţi, duminică 21 octombrie stil nou 1906, pp. 4, 5).

„Neglijarea monumentelor româneşti din Bucovina. Biserica Sfintei Treimi din Siret, prima capitală a Moldovei, este una din cele mai vechi şi remarcabile monumente ale neamului românesc. Clădită la anii 1353-1358, de voievodul Iancu Sas, întru a cărui amintire se numeşte încă şi astăzi o parte a străvechiului oraş „Sasca” şi de care sunt legate o mulţime de tradiţiuni poporale, era întrebuinţată numai de curtea domnitoare, de aceea se numea şi biserica domnească. Acest locaş sfânt – spune tradiţia – a fost îmbinat cu cetăţuia voievozilor printr-un pod de aramă. După multe tratări, în decurs de aproape un deceniu, s-a restaurat, înainte de şapte ani, clădirea, însă iconostasul, care posedă încă multe icoane preţioase, se află într-o stare de tot deplorabilă. Tratările pentru restaurarea iconostasului – deşi banii s-au preliminat deja – stagnează de mai mulţi ani, din cauza neglijenţei birocratice obişnuite la noi. Amintim încă faptul că şi vechile mănăstiri din ţară, precum biserica din Vatra Moldoviţei, Voroneţ şi Mănăstirea Humorului, care sunt zilnic vizitate de istoriografi şi artişti, se află într-o stare de tot neglijată. Fie-vă milă, domnilor deputaţi, de aceste monumente străvechi naţionale – martori încărunţiţi ai eroismului moldovenesc – şi urgentaţi grabnica lor restaurare la consistoriu, guvern şi parlament!”(Apărarea Naţională, Nr. 5, Anul I, Cernăuţi, duminică 21 octombrie stil nou 1906, p. 5).

„Invitare la adunarea generală extraordinară a însoţirii de păstrare şi credit pentru Botuşana, însoţire înregistrată cu garanţă nemărginită în Botuşana, care va afla loc în 21 Octomvrie 1906, în casa naţională, la oarele 2 p. m. Ordinea zilei: 1). Raportul directoriului despre starea însoţirii şi activitatea direcţiunii. 2). Fixarea sumei maximale a împrumuturilor luate şi a celor acordate, 3). Eventuale. / Botuşana, la 14 Octomvrie 1906. / Pentru direcţiune : Chiril Chiraş, Petru Curelariu” (Apărarea Naţională, Nr. 5, Anul I, Cernăuţi, duminică 21 octombrie stil nou 1906, p. 5).

„Primim din Volcineţ o scrisoare, prin care se constată că nu dl Jijie a înfiinţat banca raiffeisiană de acolo, ci gospodarii Nicolai Marişac, Mihai Sidoriac şi părintele V. Isopescul, şi anume deja în anul 1898” (Apărarea Naţională, Nr. 5, Anul I, Cernăuţi, duminică 21 octombrie stil nou 1906, p. 5).

Tinerii soţi Hortensia şi Octavian Goga

„S-a cununat Octavian Goga. Duminică, după amiazi, la orele 5, s-a săvârşit, în biserica catedrală din Sibiu, cununia dlui Octavian Goga cu dra Hortensia Cosma, având de naşi pe poetul Alexandru Vlahuţă, din Bucureşti, cu doamna. Serviciul divin l-a săvârşit, cu pompă deosebită, asesorul consistorial Dr. Miron E. Cristea, asistat de diaconul Gh. Tulbure, iar răspunsurile le-a dat corul clericilor, sub conducerea dlui A. Bena. Catedrala era ticsită de lume. La sfârşit, dl Dr. Miron E. Cristea a rostit o frumoasă cuvântare, plină de avânt poetic şi naţional. După cununie, a plecat tânăra pereche la Italia” (Apărarea Naţională, Nr. 6, Anul I, Cernăuţi, joi 25 octombrie stil nou 1906, p. 3).

„Societatea „Scutul copiilor orfani“ în Dorna. Una din cele mai filantropice fapte ce le-au săvârşit, până acum, românii este, pe lângă crearea internatelor şi a azilelor, şi înfiinţarea Societăţii „Scutul copiilor orfani” din Dorna. Societatea aceasta a fost creată înainte de trei luni şi scoposeşte întreţinerea şi creşterea copiilor sărmani, care n-au mai mult fericirea să aibă părinţi. Tânăra societate întreţine deja doi orfani, la Şcoala profesională din Câmpulung, şi sprijină cu haine şi cu rechizite pe mulţi elevi de la Şcoala poporală din Dorna. Pentru societatea aceasta şi-au câştigat multe merite domnul secretar Aleco Popovici şi domnul notar Dr. Minodor Bendevschi. Înainte, cu Dumnezeu !” (Apărarea Naţională, Nr. 7, Anul I, Cernăuţi, duminică 28 octombrie stil nou 1906, p. 4).

„Secţia bucovineană a notarilor i. r. a ţinut, în luna septemvrie 1906, în Cernăuţi, o şedinţă plenară ordinară, sub preşedinţia dlui notar din Suceava Ştefan cav. de Miculi. La şedinţa amintită s-a luat, între altele, poziţie energică contra comitetului ţării, care a hotărât ca în viitor să nu mai poată interveni notarii în chestia acordării împrumuturilor ipotecare din partea băncii ţării. Hotărârea aceasta stă, pe deoparte, în contrazicere cu legile respective, care garantează notarilor şi sfera menţionată de activitate, pe de altă parte, e menită de a discredita înaintea poporului starea notarilor. Adunarea generală protestează, deci, contra procedurii comitetului ţării şi decide de a întreprinde paşii necesari spre a anula hotărârea amintită” (Apărarea Naţională, Nr. 7, Anul I, Cernăuţi, duminică 28 octombrie stil nou 1906, p. 4).

„Şcoala de progres industrial în Suceava. Şcolile de progres industrial au menirea să introducă pe învăţăceii de felurite profesiuni în ştiinţele tehnice şi comerciale. La predarea învăţământului trebuie să se ţină cont de cerinţele didactice ale tuturor meseriaşilor şi industriaşilor din respectivul loc. Prima şcoală de felul acesta şi cu limba de propunere română este cea din Suceava. Dar, cu părere de rău, trebuie să mărturisesc că, la aceasta şcoală, nu se întrebuinţează cărţi româneşti speciale şi limba de propunere este mai cu seamă cea germană, cu toate că cei mai mulţi învăţători sunt români şi posed ambele limbi de instrucţie. Nici desenul nu se predă de un specialist şi nici, de altfel, nu se ţine cont de cerinţele locale” (Apărarea Naţională, Nr. 7, Anul I, Cernăuţi, duminică 28 octombrie stil nou 1906, p. 4).

„Confiscare de arme. De un timp îndelungat nu mai încetau arătările la prefectura şi pretura din Siret că locuitorii lipoveni din Fântâna Albă şi Climăuţi, care sunt cunoscuţi de puşcaşi perfecţi, devastează pădurile fondului religionar şi ale particularilor de tot felul de animale sălbatice. Spre a pune capăt acestor devastări, prefectura din Siret a dat ordin ca toate armele de foc de la locuitorii acestor comune să fie confiscate. Joi, în 25 octombrie 1906, comisarul din Siret Kesseldorfer, ajutat fiind de secretarul Mlodniţchi şi de 18 jandarmi, au făcut percheziţie în locuinţele acestor locuitori şi au confiscat vreo 35 puşti şi mai multe revolvere. Ori de va avea măsura aceasta efectul dorit nu credem, deoarece lipovenii din aceste comune sunt puşcaşi pătimaşi şi, ca atare, vor afla ei modul necesar pentru procurarea altor arme. Mai astă-vară, chiar jandarmeria a fost atacată de ei, când a încercat să pună capăt braconajului din aceste comune” (Apărarea Naţională, Nr. 7, Anul I, Cernăuţi, duminică 28 octombrie stil nou 1906, pp. 4, 5).

Fântâna Albă, complexul bisericesc – de Rudolf Bernt

„Societatea „Şcoala Română” a deschis, cu ziua de 1 noiemvrie 1906, Internatul „Vasile Cocârlă” din Suceava, cu 35 de elevi, împlinind astfel dorinţa adunării generale. Comitetul apelează din nou la spiritul de jertfă a întregului popor român din Bucovina şi-l invită să sară cât mai degrabă în ajutorul acestui institut nou creat, ca el să-şi poată împlini pe deplin misiunea sa şi să devină un nou focar de cultură naţională. Rugăm călduros pe conducătorii poporului ca să îndemne masele largi ale neamului nostru să contribuie fiecare cu câte ceva la susţinerea internatului sucevean. / Pentru comitet:  Sim. Fl. Marian. George Tofan” (Apărarea Naţională, Nr. 9, Anul I, Cernăuţi, duminică 4 noiembrie stil nou 1906, p. 3).

„Încercare de sinucidere. Iosefa Nicur din Mănăstirişte, nr. 500, a încercat, ieri, să se sinucidă, bând o soluţiune de fosfor. Cauza a fost amor nefericit şi anume că părinţii ei sau opus legăturii ce vroia ea s-o încheie cu alesul inimii sale. Bolnava a fost transportată la spitalul ţării” (Apărarea Naţională, Nr. 9, Anul I, Cernăuţi, duminică 4 noiembrie stil nou 1906, p. 4).

„Vatra Dornei. Din incidentul permutării domnului consilier la tribunal c. r. Ipolit Calinescu, de la Dorna, la tribunalul din Cernăuţi, au aranjat funcţionarii tribunalului din Dorna, la 28 octomvrie stil nou 1906, un banchet festiv, la care au participat un public numeros, compus din persoanele marcante ale întregului district. Şirul toastelor l-a deschis dl secretar la tribunal c. r. Alecu Popovici, căror le-au urmat discursurile dlor comisar c. r. Lindes, ca reprezentant a prefecturii c. r. din Câmpulung, adv. Dr. Vasilovschi, consilier la trib. c. r. Meixner, exarh gr. or. Sbiera, director la şcoala poporală Grigorovici, primar G. Deac, gospodar Ştefan Horfotă etc. / Marţi, în 30 octombrie, a aranjat, tot în onoarea numitului domn şi a prea stimatei sale doamne, Cazinoul din Dorna o serată cu dans, la care a participat întreaga inteligenţă din Dorna” (Apărarea Naţională, Nr. 9, Anul I, Cernăuţi, duminică 4 noiembrie stil nou 1906, p. 3).

„Invitare la inaugurarea Internatului „Vasile Cocârlă”, în Suceava, care va afla loc duminică, dimineaţă, în 18 noiemvrie st. n. 1906. Programul: 1). La orele 8 ½, liturghie în sobor, în biserica de la Mirăuţi. 2). La orele 10, sfinţirea internatului. 3). Salutarea oaspeţilor, din partea preşedintelui societăţii. 4). Imnul împărătesc, cântat de corul studenţilor. 5). Discurs festiv, rostit de dl prof. Iancu Nistor. 6). Imn festiv. 7). Cuvântarea directorului internatului. 8). Răspunsul elevului internatului Nicanor Hopulele.

La adunarea generală a Societăţii „Şcoala română” din Suceava, care se va ţine în aceeaşi zi, la oarele 3 d. a., în localităţile „Clubului român”. Ordinea de zi: 1). Cuvânt de deschidere, din partea prezidentului. 2). Raportul casierului. 3). Raportul consiliului de control. 4). Raportul bibliotecarului. 5). Rapoartele filialelor „Şcolii române”. 6). Propuneri eventuale. / În numele comitetului: S. Fl. Marian, preşedinte, G. Tofan, secretar” (Apărarea Naţională, Nr. 12, Anul I, Cernăuţi, joi 15 noiembrie stil nou 1906, p. 3).

„La Siret, în 11 noiemvrie st. n. 1906, au înfiinţat rutenii a doua bancă raiffeisiană districtuală, la care s-au înscris vreo 500 de membri, între care sunt şi români din Tereblcea, Oprişeni şi Grăniceşti. Am ajuns aşa departe ca românii de pe la sate să intre, ca membri, la o bancă rusească de la oraş, măcar că au astfel de bănci româneşti prin satele lor. Seara a aflat loc o petrecere poporală, la Palatul de bere, la care au participat şi români, decoraţi cu eşarfe ruseşti. O ironie nemaipomenită, când vezi că un român păcătos, îmbrăcat în costumul său naţional, dar cu eşarfa rusească pe piept, agită pentru ruşi” (Apărarea Naţională, Nr. 13, Anul I, Cernăuţi, duminică 18 noiembrie stil nou 1906, p. 4).

„Din Udeşti. În 11 noiemvrie 1906, a izbucnit, pe la oarele 10, dimineaţa, în casa lui Ştefan Caciuc, un foc, care a nimicit cu desăvârşire gospodăria acestuia, precum şi a megieşilor Leon Caciuc, Vasile şi Toader Romaniuc. Paguba întreagă se urcă la peste 15.000 coroane. Dintre păgubaşi a fost asigurat numai Leon Caciuc. În ajutor au sosit şi pompierii din Bosancea, cărora le-a succes numai să localizeze focul” (Apărarea Naţională, Nr. 13, Anul I, Cernăuţi, duminică 18 noiembrie stil nou 1906, p. 4).

„Nenorociri. Ţăranul Ioan Seniuc, un moşneag din Jucica, mergând, ieri, spre casă, a fost, în strada gării, ucis de trăsura unui lăptar, anume M. Rosenrauch. Calul de la trăsura acestuia, speriindu-se de un vagon electric, a rupt-o la fugă şi, în fuga sa, l-a pălit pe Seniuc, cu oiştea în cap, atât de vehement, încât acesta a rămas la moment mort. Lucrătorului Teodor Clem, care descărca, ieri, în strada lui Franţ, o maşină, i-a picat un obiect, de o greutate de peste 100 kg, pe picior, strivindu-i osul cu desăvârşire. Nenorocitul a fost transportat la spital” (Apărarea Naţională, Nr. 13, Anul I, Cernăuţi, duminică 18 noiembrie stil nou 1906, p. 4).

Pojorâta, munţii Adam şi Eva – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

„Calea ferată locală Pojorâta-Luisenthal a fost dată, ieri, circulaţiunii cu trenul Nr. 4671” (Apărarea Naţională, Nr. 13, Anul I, Cernăuţi, duminică 18 noiembrie stil nou 1906, p. 4).

„Din Dorna. În oraşul Vatra Dornei s-au finit, de vreo doi ani, pertractările pentru înfiinţarea unei şcoli pentru ucenici (Gewerbliche Forsbildungsschule), dar, cu toate opintirile factorilor locali, totuşi încă nu s-a deschis şcoala aceasta. Este lucru de mirare cum că referentul de la guvernul ţării lasă baltă aceasta afacere urgentă, ştiind prea bine că forul cel mai înalt şcolar favorizează înfiinţarea numitelor cursuri speciale. Nu cumva se zădărniceşte înfiinţarea numitului curs numai de aceea fiindcă limba de propunere are să fie, pe lângă cea germană, numaidecât şi cea română?” (Apărarea Naţională, Nr. 14, Anul I, Cernăuţi, joi 22 noiembrie stil nou 1906, p. 3).

„Numiri. Secretarul de la pretura din Vatra Dornei, dl Alecu Popovici, a fost avansat la gradul de pretor al acestei preturi; iar adjuncţii din Rădăuţi, Eugen Tarnavschi şi Ioan Avram, au fost avansaţi la gradul de secretari, primul pe lângă pretura din Rădăuţi, ultimul din Vatra Dornei; în fine, adjunctul din Câmpulung, dl Dr. Emanuil cav. de Cuparenco, la gradul de procuror substitut pe lângă tribunalul din Cernăuţi” (Apărarea Naţională, Nr. 19, Anul I, Cernăuţi, duminică 9 decembrie stil nou 1906, p. 3).

„Nenorociri. În gara Hatna s-a întâmplat, în noaptea de joi spre vineri, 14 decembrie 1906, o groaznică nenorocire. În decursul ranjării, frânarul Georgi, alunecând de la scările unui vagon, a picat sub vagoane, care l-au tăiat drept în două. Nenorocitul a lăsat în urma sa o soţie şi patru copii” (Apărarea Naţională, Nr. 22, Anul I, Cernăuţi, joi 20 decembrie stil nou 1906, p. 3).

„În Suceavă a repaosat, marţi, în 18 decembrie 1906, cetăţeanul Nicolai Dorofteiu, în etatea de 74 ani, după un morb scurt şi greu. Cu el a dispărut una din cele mai cunoscute figuri dintre burghejii români din Suceavă. Repăosatul, tata vrednicului paroh gr. or. din Stroieşti, Ioan Dorofteiu, prin virtuţile sale a ştiut să-şi asigure un loc de cinste deosebită între concetăţenii săi, fără deosebire de limbă şi lege” (Apărarea Naţională, Nr. 23, Anul I, Cernăuţi, joi 23 decembrie stil nou 1906, p. 3).

„Un furt de la tribunalul din Suceava. În noaptea de la 19 spre 20 decemvrie 1906, făptuitori încă necunoscuţi, spărgând un dulap, în care referentul unei secţii civile de la pretura ataşată pe lângă tribunalul din Suceavă ţinea referatele şi toate actele sale, au furat toate procesele şi rogatoriile de la mai multe judecătorii din ţară, care erau terminate pentru 20 decemvrie a. c. şi, aruncându-le în sobă, le-au prefăcut în cenuşă. Imediat după descoperirea faptului, au început cercetările, care au adeverit numai că teancul întreg de acte a fost aruncat în sobă. Fapta e săvârşită, după toată probabilitatea, din interes. Urzitorul ei va fi vreun împricinat, ceva. Dar cine a executat-o, când toate uşile erau încuiate şi dulapul referentului, din care nu lipseşte nimic, de asemenea?” (Apărarea Naţională, Nr. 23, Anul I, Cernăuţi, joi 23 decembrie stil nou 1906, p. 3).

„Din Balaceana. Comitetul comunal din Bălăceana, în fruntea căruia stă vrednicul vornic Mihai Cormoş, a hotărât, la ultima sa şedinţă, să trimită, din veniturile comunale, 200 coroane Internatului „Francisc Iosif I” de băieţi români din Cernăuţi. Dacă s-ar grăbi să urmeze toţi vornicii din ţară această faptă frumoasă, atunci internatele noastre, în care se susţin atâţia copii din popor, care vor deveni stâlpi puternici ai naţiunii, n-ar avea să se lupte cu atâtea greutăţi materiale” (Apărarea Naţională, Nr. 23, Anul I, Cernăuţi, joi 23 decembrie stil nou 1906, p. 3).

Rădăuţi, iarmarocul – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

„Petrecere în Rădăuţ. „Giumălăul”, societatea cantorilor români din Bucovina, în Câmpulung, aranjează o petrecere în stil mare, împreunată cu teatru, declamări şi dans, marţi, în 26 decembrie 1906 (a doua zi de Crăciun), în Rădăuţi, sala de tir, începutul la 7 ore, seara. Intrarea: 1 coroană de persoană. Jumătate din venitul acestei petreceri e menit pentru Internatul de băieţi români din Rădăuţi” (Apărarea Naţională, Nr. 25, Anul I, Cernăuţi, duminică 30 decembrie stil nou 1906, p. 3).

1906: Prăvălia românească din Bălăceana

„O zi de frumoasă serbare naţională a fost ziua de 4 noiemvrie 1906 pentru noi, românii din Bălăceana: Am deschis şi noi, duminică, în 4 noiembrie, o filială a prăvăliei din Cernăuţi, mulţămită acelor bărbaţi care, ieşind din mijlocul nostru, nu şi-au uitat obârşia, ci, venind, din când în când, în satul nostru, ne arată că împrejurările în care trăim sunt grele şi că trebuie să ne organizăm, dacă voim să trăim ca popor între sumedenia de străini, năvăliţi pe pământurile noastre străbune.

Cu ocazia adunării generale a cabinetului de lectură „Deşteptarea Poporului”, ţinută în 20 august 1905, atrase dl revident Vasile Jemna, membru onorar al acestui cabinet, atenţiunea poporului din sat asupra înfiinţării unei prăvălii, iar la adunarea poporală din decemvrie, convocată de vrednicul nostru consătean şi membru al Societăţii academice „Junimea”, dl George Jemna, şi prezidată de S. Sa dl paroh George Boca, s-a primit unanim propunerea pentru înfiinţarea unei prăvălii, ca filială a Prăvăliei române din Cernăuţi. Chiar la această adunare s-au înscris mai mulţi membri, dintre gospodarii de faţă, iar predispoziţia şi entuziasmul erau atât de mari, că pe ziua hramului bisericesc, sărbătorit de Sfinţii Trei Ierarhi, era pusă şi deschiderea prăvăliei. Nu voim să descriem, la locul acesta, piedicile care s-au pus în calea acestei întreprinderi inimoase, regretăm însă că, din cauza neînţelegerilor iscate între conducătorii fireşti ai bălăcenilor, a trebuit să fie amânată şi aşa o întreprindere frumoasă, până acuma. Sperăm, însă, că neînţelegerile vechi vor dispărea, odată cu deschiderea prăvăliei, şi conducătorii respectivi se vor întrepune pentru o activitate folositoare bieţilor ţărani şi spre dezrobirea lor din lanţurile întunericului.

În prezenţa preşedintelui Prăvăliei din Cernăuţi, a dlui profesor Leonida Bodnărescu, a reprezentanţilor vrednicei Societăţi academice „Junimea”, George Jemna, Nicolai Ciobotariu, Constantin Piţul şi Vasile Bolocan, a S. Sale dlui cooperator Mihai Jemna, a dlui superior Alexie Rusu, a antistelui comunal (primar – n. n.), care a lucrat foarte mult la deschiderea prăvăliei, a dlui învăţător Ilie Doboş şi a multor oaspeţi, sosiţi din Ilişeşti, s-a săvârşit, de către S. Sa dl paroh George Boca, actul sfinţirii prăvăliei. După aceasta, luând dl prof. Leonida Bodnărescu cuvântul, explică celor adunaţi scopul prăvăliei şi însemnătatea ei pentru ţăranul român şi încheie cu un întreit „Să trăiască Majestatea Sa Împăratul nostru!”. Dl jurist George Jemna mulţămeşte, apoi, în numele sătenilor, directorului Prăvăliei centrale din Cernăuţi pentru zelul ce-l dezvoltă la înfiinţarea filialelor, contribuind prin aceasta mult la dezrobirea ţăranilor din ghearele străinilor, precum şi pentru bunăvoinţa arătată faţă de satul nostru, prin venirea sa personală la deschiderea acestei filiale. Dl Jemna sfârşeşte cu dorinţa ca toţi sătenii, uniţi sub firma prăvăliei, să nu uite de vorba veche: „În unire e putere”.

Văzând acest lucru frumos, cu ajutorul lui Dumnezeu înjghebat, datori suntem să mulţămim, şi pe această cale, acelor persoane care au deschis calea spre realizarea lui, cât şi antistelui Mihai Cormoş, şi S. Sale dlui paroh Boca, care, stând în ajutor, l-au adus cu bine la capăt, apoi cantorului Victor Jemna, care a luat sarcina grea şi plină de responsabilitate de a ne conduce prăvălia. Fiind acuma lucrul gata, apelăm la toată suflarea românească din sat să se înscrie ca membri în prăvălie, căci, în curând, vom publica lista membrilor, spre cinstea lor, în gazetă. Promitem, totodată, că nu ne vom ruşina a trimite şi lista acelor care mai cumpără marfă de la străini şi nu se arată vrednici de numele şi mărirea străbunilor lor.

Fraţilor bălăceni! Aţi făcut un pas înainte, cu deschiderea Prăvăliei voastre. Dugheana pe care aţi deschis-o este dugheana voastră, câştigul de la ea este câştigul vostru; datorinţa fiecăruia din voi este, deci, să se înscrie ca membru la ea, contribuind la înflorirea ei. Nu uitaţi, fraţilor, de vorba veche: „În unire e putere” şi de deviza frumoasă a Majestăţii Sale, „Cu puteri unite!”. Nu vă lăsaţi dezbinaţi, ci trăiţi în unire, căci, spre a ieşi învingători din lupta grea pentru existenţa noastră naţională, ne trebuiesc puteri unite. Uniţi-vă, deci, cu toţii la cabinet, bancă şi prăvălie, nu lăsaţi să treacă banul vostru în pungă străină şi pământul vostru, care s-a împuţinat atât de tare, nu-l vindeţi la străini. Trăiţi între-olaltă ca fraţii, lăsaţi ura şi pizma la o parte, alergaţi, în timpuri de nedumerire, după sfat la cei ce vi-l dau din inimă curată şi, în scurt timp, va câştiga comuna noastră o faţă mai senină şi un cer mai frumos. / Balaceana, la 8 Noembre 1906 / Mai mulţi săteni şi părtaşi ai prăvăliei” (Apărarea Naţională, Nr. 11, Anul I, Cernăuţi, duminică 11 noiembrie stil nou 1906, p 3).

1809-1910: Bucovina, văzută de Marcel De Serres (IV)

Cernăuţi, 1832 – desen de I. Schubirsz

„Împărţirea teritorială: Cercul Cernăuţi. Cercul Cernăuţi este străbătut de numeroase râuri, dintre care principalele îl traversează într-o singură direcție, fiind într-un fel paralele între ele. Pe toate le vedem îndreptându-se de la vest, spre est, și scad în lățime, pe măsură ce se apropie de sud. Principalele râuri sunt Prut, Siret, Suceava, Bistriţa și Moldova, la sud. Pe lângă acestea, o de pâraie străbat pământul acestei provincii și o fertilizează, traversând-o într-o multitudine de direcții, dintre care cele mai constante sunt de la sud, la nord, și de la vest, la est. Această provincie ar fi, cu siguranță, mult mai fertilă, dacă pământul său nu s-ar ridica considerabil spre vest și nu ar fi acoperit cu un număr mare de munți, toţi făcând parte din Carpați. Partea de est a cercului Cernăuţi este într-adevăr cea cu cea mai mare fertilitate; aceasta datorează această fertilitate diminuării înălţimii teritorialului său. Limitele sale sunt, la est, Marele Ducat al Varșoviei și Moldova, la sud ultima provincie, Transilvania, la vest, în Ungaria, iar în final, la nord, cercul Znyaty.

Cernăuţi, podul de peste Prut – desen de I. Schubirsz

Cernăuţi (Tschernowitz sau Czernowicz, în carte – n. n.), capitala Bucovinei, se află pe malul sudic al Prutului și în apropierea granițelor Moldovei. Acest oraș este situat la poalele munților, într-o poziție foarte plăcută. Latitudine 48° 25′ 40″, longitudine 43° 39′.

Suceava – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Suceava (Suczawa sau Sutschawa – n. n.), Oraș Liber Regal, se află în Bucovina de jos, la granițele Moldovei: este înconjurat de ziduri și șanțuri. Acest oraș a fost anterior reședința Principelui Moldovei și a Reşedinţei Mitropolitului. A fost distrus de tătari; poziția lui este plăcută. Se zăreşte în mijlocul unei câmpii întinse, străbătută de râul Suceava.

Siret – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Siret (Siezeth, în text – n. n.), oraș dens populat, pe Siret și în apropierea granițelor Moldovei.

Kimpolung, pe Moldova, în apropierea limitelor sudice ale acestei provincii, se află în mijlocul munților.

Sadagura, târguşor în Bucovina de sus, pe micul râu Moska.

Vijniţa (Wischnitza) pe Ceremuş se află la poalele munților și la granițele vestice ale acestui cerc” (De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 238, 239).

1809-1910: Bucovina, văzută de Marcel De Serres (III)

Negustor armean din Siret – acuarelă de Franz Jaschke (1775-1842)

„Constituție și privilegii. Bucovina a făcut parte din Transilvania, până la sfârșitul secolului al XV-lea, când Ștefan al V-lea, Prințul Moldovei, s-a făcut stăpânul ei. În 1774, Maria-Tereza a trimis trupe pentru a-și întări granițele, iar mai târziu a revendicat posesia provinciei de la Poarta Otomană. Turcii i-au predat-o, la 25 februarie 1777; în același an, frontierele celor două state au fost stabilite de către ambele părți. Până în 1786, Bucovina era considerată o frontieră militară (cordon – n. n.) și era administrată de un guvern militar, ca şi celelalte provincii asimilate; apoi a fost unită cu Galiţia de Est, în care formează un cerc administrativ. Ulterior, în 1790, a fost, iarăşi, separată și considerată o provincie în sine; cu toate acestea, a continuat să fie administrată de Guvernul Galiției.

Rangurile vechi ale domnilor, mazili, răzeşi, boieri, nu sunt recunoscute de guvernul austriac. Atunci când austriecii au intrat în stăpânirea provinciei, au acordat un răgaz pentru ca domnii să-și confirme nobilimea. Boierii au fost recunoscuţi ca număr. Stările Bucovinei, compuse din seniori și cavaleri, au fost suprimate în 1791 și nu mai erau admise printre cele din Galiţia.

Singurele școli de învățământ public din Bucovina galiţiană sunt Școala normală, înființată la Cernăuţi, și școlile principale din Suceava, Sadagura și Siret; în sfârșit, Cernăuţi are şi o școală pentru evrei.

Voroneţ, mănăstirea – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Industria manufacturieră. Relații comerciale. Este ușor de presupus că o provincie ca Bucovina, ai cărei locuitori nu sunt foarte avansați în civilizație, nu ar trebuie să aibă aproape nici o fabrică; de fapt, nu vedem niciuna cât de cât importantă. Fabrica de ceramică din gresie din Voroneţ livrează comerțului un olărit apreciat. Fabricile de sticlă din Putna, Furstentall și Crasna încep de asemenea să înflorească. Ele furnizează comerțul Bucovinei obiecte din sticlă albă și destul de densă. Paharele sunt vândute, în principal, în Galiția și Moldova. Fabrica de marochin din Wisnitz este destul de importantă: ea urmează aproape aceleași procese tehnologice ca şi cele adoptate în Turcia. Fabricarea potasei ocupă mult locuitorii acestei provincii; există mai mult de o sută de fabrici, care pregătesc o cantitate foarte mare, care sunt apoi exportate în statele Prusiei. Aceste fabrici, înființate în mijlocul pădurilor, consumă, în fiecare an, o cantitate enormă de lemn; pentru a preveni pagubele forestiere, guvernul austriac a dispus suprimarea majorității acestor fabrici.

Suceava, la Şipote – de Rudolf Bernt (1844-1914)

Comerțul Bucovinei, limitat la un număr mic de obiecte, cum ar fi vite, piei, cai, lână, ceară, miere, potasă și pahare, se află în totalitate în mâinile evreilor și armenilor. Acest tip de comerț este aproape în întregime pasiv; din fericire pentru locuitori, numărul mic al nevoilor lor le permite să se lipsească de lucrurile cele mai indispensabile existenței altor popoare. Deci nu sunt obligați să trimită banii în străinătate, ca să procure puțin porumb, lenjerie și pânze grosiere. Relațiile lor comerciale par să se extindă zi de zi, ca urmare a situației acelei provincii și a vecinătății Turciei, ar trebui să se înceapă prin încurajarea agriculturii și a industriei, și, în sfârșit, să se fac râurile și drumurile accesibile, mai multe și mai ușoare. Singurele două drumuri care pot fi văzute în Bucovină sunt cel care vine de la Lemberg, spre Moldova, şi cel de la Dorna, spre Transilvania. Aceste două drumuri au fost deschise de când Bucovina se află în puterea Casei de Austria.

Comerțul acestei provincii s-a redus considerabil. Orașul Suceava a făcut, de-a lungul timpului, un comerț abundent cu Rusia, cu Ungaria și Transilvania, dar acum nu mai există nici cea mai mică urmă din el, deoarece acest oraș a fost distrus de tătari. Astăzi, evreii și armenii, care sunt acolo în număr mare, deţin aproape exclusiv vânzarea de bovine către zările lumii” (De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 234-237).

1809-1910: Bucovina, văzută de Marcel De Serres (II)

Cacica – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

„Bogăţiile naturale. Bucovina este foarte bogată în sare gemă. Această substanță minerală este descoperită într-un număr mare de locuri din această provincie, cum ar fi, de exemplu, în Pârteşti (Partistin, în text – n. n.). Minele de sare de rocă (gemă – n. n.) aparțineau, în trecut, locuitorilor. De când guvernul a devenit stăpânul lor, el a fost singurul comerciant al acestei mărfi. Se exploatează sarea gemă de la Cacica (Katschika, în text – n. n.); în 1796, s-au extras până la 10.000 de chintale (56.000 de kilograme). Astăzi, această exploatare s-a redus foarte mult. Calitatea sării obținute din Bucovina este atât de apreciată, încât este preferată în Moldova mai mult decât cea din Galiţia. Bukovina are cinci fabrici de prelucrarea sării, a căror producţie este considerabilă. Principala este cea de la  Slatina Mare, celelalte fiind doar dependențe. În aceste cinci fabrici, se produc, zilnic, până la 360 chintale.

În mai multe locuri din Bucovina se găseşte un soi de bitum brun-negru (păcura – n. n.), cu o consistență destul de groasă, ridicându-se din pământ, atunci când acesta este săpat, și răspândind un miros neplăcut la ardere. Această păcură a dat naștere mai multor povești naive, reproduse de prințul Cantemir, în istoria Moldovei. Păcura, care este exploatat în diferite locuri ale Bucovinei, este folosită pentru argăsirea pieilor sau pentru a unge roțile căruţelor.

Această provincie are o turnătorie de fier în Iacobeni, pe râul Bistriţa. Aici se transportă minereurile din Dorna, Vatra și Valea-Şarului. Această turnătorie se află într-o poziție foarte avantajoasă, în mijlocul unei păduri grozave și pe malurile unui râu năvalnic, iar galeriile cele mai bogate nu sunt departe. După topirea minereului, fierul este turnat în bare, care nu este de mare calitate, din pricina manganului cu care este amestecat. Această turnătorie, singura din provincie, raportează anual între 4 și 500 de chintale de fier.

Iacobeni, minele – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Există și o mină de cupru, la Pojorâta, despre care se spune că este foarte bogată. Nisipul pe care Bistriţa îl depune de-a lungul malurilor sale conține o mare cantitate de aur, de exploatarea sa ocupându-se un anumit număr de aurari. Turnătoria din Iacobeni poate fi considerată centrul acestui tip de industrie. Aurul se găsește nu numai în apropiere de Dorna, Vatra, Tarniţa și Halda, dar și în munții înalți, lângă granițele statelor maghiare. Ţiganii, care sunt angajați în special în acest tip de ocupație, folosesc, pentru a obține aur, aceeași metodă care este folosită în Ungaria și Transilvania. Există, de asemenea, mai mulți mineri din Cârlibaba, care adună o cantate destul de însemnată de aur pentru a trăi confortabil. Tot aurul acesta este cumpărat de guvern, la preţul de 2 florini 52 de creiţari pisetul, măsura țării, care merită un ducat și jumătate.

Deși pământul Bucovinei este extrem de fertil, iar clima favorizează toate speciile de cultură, caracterul locuitorilor și obiceiul unei vieți rătăcitoare le inspiră o distanțare extremă faţă de toate activităţile agricole. Astfel, ei nu profită de resursele pe care natura le oferă. O bună parte din țară, fără a fi foarte fertilă, ar putea fi cultivată cu succes. Luncile Nistrului, Prutului și chiar cele două maluri ale Sucevei sunt renumite pentru fertilitatea lor prodigioasă: recolta de grâu este întotdeauna foarte abundentă, în ciuda neglijenței locuitorilor în cultivarea pământului. Mai mult decât atât, adevărații bucovineni cultivă puțin porumb, nu pentru că pot aduce foarte ieftin din provinciile vecine, ci pentru că grâul Turciei, care reușește perfect acasă (în Moldova – n. n.), este suficient şi pentru nevoile lor. Prin urmare, doar coloniștii maghiari și germani sunt cei care, ocupându-se cu producţia de cereale, nu numai că obțin suficient pentru consumul lor, dar le furnizează și pe pieţele principalelor orașe. Germanii care se află în această provincie au semănat, în primii ani ai colonizării lor, numai secară; astăzi cultivă şi grâu, cu un beneficiu mult mai mare, datorită prețului ridicat. Băştinaşii încep să imite exemplul lor: din păcate, neglijează mult cultivarea pomilor fructiferi, care reușesc atât de bine în țara lor. Clima lor este, de asemenea, favorabilă viței de vie, dar, cu toate acestea, se văd doar câteva plantații considerabile la Reuseni, în districtul Suceava, și în Petronitz (?).

Pădurile Bucovinei sunt foarte întinse. Numărul acestora, însă, scade în fiecare zi, printr-o succesiune a progresului. Stejarii sunt cei mai comuni arbori din pădurile din această provincie. Pădurea numită Bukowiner-Wald este cea mai importantă dintre toate. Situată între Prut și Nistru, se extinde până la nord de Cernăuţi. S-a estimat lungimea acesteia la 2 mile.

Arbuştii de mesteacăn nu sunt rari nici în Bucovina. Merită chiar o atenție specială, pentru că au reușit să îndepărteze urmele de gudron, care este acum un produs comercial. Se fabrică, pe scară largă, în apropiere de Stranzo și Jassen, pe râul Suceava. Scoarța celor mai vechi copaci este îndepărtată, mai întâi, iar atunci când se obține o cantitate suficientă, se alege un loc pătrat de 30 sau 40 coţi, care este înconjurat de ramuri, pentru a preveni accesul aerului: această operație terminată, se sapă o groapă de aproximativ patru coţi, în diametru, pe un ecartament de adâncime. În fața conului se folosește un canal, care servește la direcționarea gudronului. În partea de jos a conului, se află o altă groapă, la doi metri adâncime, complet umplută cu lut și care trebuie să servească drept recipient pentru gudron. De la marginea superioară a acestei gropi, o conductă de lemn îl prelinge spre pământ. Cu această conductă este ușor să îndepărteze gudronul, când este încă lichid. Fiecare groapă conține câte 10 căruţe de scoarță, care dau douăzeci de litri (12 funți) de gudron. Cu această substanță, rușii argăsesc pielea fină parfumată, care îi datorează mirosul pătrunzător. Se poate folosi, de asemenea, cu mult mai multă eficienţă pentru vopsirea pielii. Îngroașă centurile, deoarece întărește pielea, făcând-o solidă. Această proprietate de a rezista acțiunii apei o face foarte avantajoasă pentru tăierea cablurilor și a vaselor. Merită, de fapt, preferință față de gudronul obișnuit, pentru cantități mai mici. În cele din urmă, este considerat ca un medicament preventiv excelent în epizootii; cel puțin lituanienii îl folosesc foarte mult în febrele cauzate de expirațiile mlaștinilor în mijlocul cărora trăiesc.

Lucava, Valea Lucavei – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

Solul Bucovinei este excelent pentru creşterea bovinelor. Prin urmare, guvernul a profitat de existenţa mai multor târguri, inclusiv a frumoasei episcopii din Rădăuţi, pentru a înființa acolo o fermă de cai de remontă, sub conducerea generalului Cravallar. Deși meleagurile Bucovinei produc niște cai frumoşi, nu se remarcă rase remarcabile pentru frumusețea sau vigoarea lor. Hergheliile Bucovinei sunt, în general, mici și rare. Doar armăsari de dimensiuni medii se obțin, prin creșterea mânjilor rezultaţi din încrucişări cu cai turci sau crabi. Pe de altă parte, felul în care sunt crescuți caii nu este prea bun pentru îmbunătățirea rasei: sunt lăsaţi de izbelişte, în cea mai mare parte a anului, şi cresc aidoma unor cai sălbatici. Păşunează mai ales prin văile Carpaților, unde li se permite să rătăcească, într-o adevărată aventură. Se pot vedea, cu miile, trăind prin Munții Lucina, la granița cu Maramureş, unde grecii și armenii au proprietăţi foarte mari. Putem întrezări înmulţirea cailor în Bucovina după numărul celor care au fost recenzaţi în 1810, când s-au aflat aproximativ 15.000 de cai.

Şipotele Sucevei – desen de Robert Zuss

Vitele cornute ale Bucovinei au, de asemenea, dimensiuni mici: nu pot fi altfel, întrucât locuitorii nu le acordă nici o îngrijire. Cu greu şi în rare cazuri intră în grajduri, iarna. Cu toate acestea, la Rădăuţi sunt preparate brânzeturi excelente, mai apreciate decât cele din Elveția; sunt atât de bune, încât se exportă în Iaşi și chiar în Constantinopol.

Oile Bucovinei au, de obicei, o lână grosieră. Cu toate acestea, rasa a fost perfecționată în fostul Convent din Moldoviţa, unde au fost încrucișate cu berbeci spanioli. Numărul lor a crescut, în 1810, la 99.549. În cele din urmă, vom mai observa că pădurile Bukovinei, ca şi cele din estul Galiției, sunt pline de albine” (De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 227-233).