ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 32

Steagul lui Ștefan cel Mare, la Paris

L'étendard d'Etienne le Grand avant la cérémonie à la Sorbonne, 28 juillet 1917

L’étendard d’Etienne le Grand avant la cérémonie à la Sorbonne, 28 juillet 1917

*

Am mai spus-o și o repet: în uriașul depozit de memorie europeană, pe care îl reprezintă Biblioteca Națională a Franței „Gallica” zac, ignorate și neștiute, o puzderie de informații despre trecutul nostru, al românilor. Există, tot acolo, și mărturii iconografice și ar cam fi de datoria noastră să ni le asumăm, dacă ne-am cam obișnuit să citim numai… poze!


Sărbătorirea lui Ștefan cel Mare la Sorbona

Fête de l'étendard d'Etienne le Grand à la Sorbonne, 28 juillet 1917

Fête de l’étendard d’Etienne le Grand à la Sorbonne, 28 juillet 1917

*

Două fotografii, ambele mărturisind impresionanta sărbătorire a memoriei lui Ștefan cel Mare la Sorbona, în 28 iulie 1917, impresionează printr-un capital european de simpatie, de care se bucurau românii, cu puțin înainte de Unirea cea mare. Cât sânge românesc anonim mustea sub acest sentimentalism european vom refuza să ne imaginăm. În fond, noi avem de sărbătorit nu sacrificiile, ci împlinirile de după.

*

Fête de l'étendard d'Etienne le Grand à la Sorbonne, 28 juillet 1917

Fête de l’étendard d’Etienne le Grand à la Sorbonne, 28 juillet 1917

 


1873, Le Mondre Illustré: Funeraliile prinţului Cuza

Le Monde illustré 2 aug 1873 Înmormântarea lui Cuza la Ruginoasa

*

„Ex-prinţul domnitor al României a murit, pe neaşteptate, în 15 mai 1873, la Heidelberg. Se ştie ce rol important a jucat prinţul Cuza în acea ţară şi imensele servicii pe care le-a adus acelei naţiuni, avangarda rasei latine în Orient.

*

Chemat la puterea supremă printr-un dublu vot, în Moldova şi în Valahia, Ioan Alexandru I a reunit cele două principate sub numele de România, nume care aminteşte minunat de originea acestei acestui popor, urmaş al legiunilor romane, pe care Traian le-a trimis să colonizeze Dacia, şi al căror tipologie dură a supravieţuit războaielor şi revoluţiilor de toate felurile, cărora provinciile danubiene le-au fost teatre de desfăşurare.

*

Domnind doar şapte ani, prinţul Cuza a eliberat trei milioane de ţărani şi i-a împroprietărit prin legea rurală; justiţia venală şi arbitrară a hospodarilor a fost înlocuită cu codul lui Napoleon; el a fondat Universitatea din Iaşi, facultăţile de litere, de ştiinţe, de drept şi de medicină, şi a întemeiat o armată care putea, la un moment dat, să fie foarte utilă.

*

Se ştie cum, prin intrigile Prusiei, care prevesteau jafurile viitoare, acest prinţ fu înlocuit brutal, în 1866, şi ce demnitate a arătat la despărţire şi ce detaşare de putere. Un cuvânt, un semn de acuzare şi România întreagă s-ar fi ridicat în sprijinul său. Acest cuvânt a refuzat să-l pronunţe, căci nu a vrut să fie pentru ţara sa, care îl adora, un subiect de discordie.

*

Moartea lui a produs în România o imensă durere. Deşi a refuzat să se întoarcă în ţară, de teamă ca prezenţa lui să nu fie pretext de agitaţii, el plănuise în secret şi s-a aflat, pe neaşteptate, dorinţa lui ca rămăşiţele-i pământeşti să fie înhumate la Ruginoasa, după şapte ani de exil voluntar.

*

Din toate colţurile României, în ciuda ruşinosului zel acerb depus de jandarmii prinţului de Hohenzollern, ţăranii şi-au părăsit muncile, pentru a veni să salute trecerea sicriului eliberatorului lor. Am fost, împreună cu câţiva ziarişti, de faţă la funeraliile prinţului şi am putut simţi emoţionanta manifestare a unei naţiuni întregi, care îşi plângea prinţul care i-a modificat atât de fericit destinul.

*

La Cernăuţi, în Bucovina, mică provincie română care aparţine Austriei, a avut loc un prim serviciu religios, pe peronul acelei gări, fără ca vagonul funerar să fie deschis. În drum spre Suceava, pe frontiera cu România, s-au putut vedea, în fiecare staţie, numeroşi ţărani, în pitorescul lor port, bărbaţi, femei, copii, bătrâni; unii, călări, alţii în căruţe, iar cei mai mulţi, pe jos. Câte un serviciu religios a avut loc la fiecare oprire a trenului. Un episcop a însoţit trupul până la frontieră rostind, împreună cu preoţii lui, rugăciunile morţilor şi psalmodiind cântecele funebre ale liturghiei româneşti.

*

Ceremonia s-a sfârşit, ţăranii au rupt cordoanele soldaţilor, care nu i-au putut opri, şi au năvălit peste calea ferată şi, ajutându-se unii pe alţii, s-au căţărat pe vagonul împodobit cu ramuri, vrând să sărute sicriul eliberatorului lor.

*

Această scenă emoţionantă s-a repetat până la Ruginoasa, proprietatea prinţului defunct, unde urma să fie depus corpul lui.

*

Nu exagerez cu nimic dacă apreciez la zece mii numărul celor prezenţi în gară. Trupele erau aliniate pentru a-l întâmpina pe defunct cu onoruri militare. Oprirea trenului a fost salutată cu salve de artilerie şi de acordurile muzicii unui regiment de linie.

*

Prinţesa Cuza, în straie de văduvă, aştepta revederea cu trupul soţului ei; ea a mers, în fruntea preoţilor din Iaşi, conduşi de mitropolit, în întâmpinarea soţului său. În clipa când sicriul era scos din vagon, pe braţele ţăranilor, care alergaseră, să fie ei cei care să-l ducă la biserică, a izbucnit o explozie de durere, care nu se poate descrie; gemetele se înălţau din toate părţile, lacrimile şiroiau pe toţi obrajii; se putea crede că sicriul era al unui tată bun, preluat de copiii lui, şi acesta numele popular, pe care ţăranii români îl foloseau drept cutumă pentru a-şi desemna prinţul defunct.

*

După obiceiul românesc, sicriul, dus în biserică, acoperit în negru şi cu jerbe de flori, a fost deschis şi trupul prinţului, îmbălsămat de un medic din Heidelberg, a fost expus veneraţiei fidelilor săi. La picioarele lui, pe perne, se aflau medaliile, şapca, sabia şi epoleţii.

*

Timp de două zile, biserica din Ruginoasa a fost neîncăpătoare pentru mulţimea ţăranilor, care se înşiruiau pentru a săruta mâinile mortului. Am văzut mame ridicându-şi pruncii, ca să atingă sicriul, rude şi ţărani îngenunchind şi privind sălbatec palida faţă a mortului, în timp ce un plânset mocnit le schimonosea chipurile; am văzut femei sughiţând şi bătrâni tremurând sub povara anilor, îngenunchind în faţa binefăcătorului lor. Cât de sugestivă este pentru un rege durerea întregului său popor!

*

În ziua funeraliilor, sicriul a fost depus într-un cort, unde s-au săvârşit ultimele servicii religioase şi unde s-au rostit mai multe discursuri. Necrologul a fost rostit de generalul Florescu, ministru de război şi vechi ministru al lui Cuza; domnul Costache Negri, fost ministru, un om politic reputat în România; Kogălniceanu, fost preşedinte al consiliului de miniştri; Vasile Alecsandri, marele poet român; C. Cazimir, delegat al comitetului naţional, care s-a format spontan, în această circumstanţă; rectorul Universităţii din Iaşi, prinţul Cantacuzino, consilier la curtea de casaţie; domnul Baligot de Beyne, fost şef de cabinet şi prieten al lui Cuza; colonelul Pysotski, ordonanţa lui; N. Catargi, prefect de Galaţi, şi un ţăran, vechi deputat în Adunarea din 1859, reprezentant al celor trei milioane de oameni emancipaţi prin legea rurală.

*

Ofiţerii purtau, pe perne, medaliile prinţului, flancând sicriul, umbriţi de drapelele universităţii pe care el o fondase.

*

După oraţia funebră rostită de episcopul Suhopan, domnul Kogălniceanu a reamintit, într-o improvizaţie elevată, serviciile pe care le-a adus defunctul acelora care, cu puţine cuvinte tremurate, îşi iau supremul adio. Întreg auditoriul a izbucnit în urale, pentru că vorbitorul fusese ecoul fidel al celor treizeci de români, care înconjurau sicriul, într-o tăcută reculegere.

*

Această moarte este departe de a consolida dinastia scuturată Hohenzollern Sigmaringen; de asta prinţul Carol, presimţind ce urma să se întâmple, a zis: „Este cea mai mare nenorocire care se putea întâmpla”. Într-adevăr, cât trăia Cuza, de nici o revoluţie nu îi era frică guvernului actual; moartea lui, dimpotrivă, lasă bine deschisă o competiţie împotriva căreia Kaiserul Wilhelm nu are nici suficientă putere, nici popularitate pentru a o susţine” / E. A. S. – pseudonim al lui Gabriel Bordése (Le Mondre Illustré, 2 august 1873, pp. 75-78).


1902: Scrisoarea primarului Sucevei

Franz Ritter Des Loges

Franz Ritter des Loges

*

Primar al Sucevei, între 1 august 1891 şi 5 ianuarie 1914 (dar anul final de mandat este 1913), Franz Ritter des Loges, ctitorul Sucevei moderne (a durat Palatul Administrativ, Liceul „Ştefan cel Mare”, de astăzi, unzina electrică, uzina de apă şi sistemul de canalizare, parcul central etc.), o Suceavă plină de pitoresc, dar rasă de pe suprafaţa pământului de comunişti şi de democraţii cu faţă umană de după, ar trebui să însemne, în ursirea noastră de „adormiţi seculari”, cum plastic ne definea rădăuţeanul Michael Kipper, un reper şi emblematic, şi provocator. Împreună cu un alt vienez, Karl A. Romstorfer, Francis cavaler des Loges ne-a redat Cetatea Sucevei (trafic de influenţă: ca să avem noi unde face… Bucovina Rock Castle) şi a redat istoriei bisericile vechi ortodoxe ale oraşului, biserici în care nu li se menţionează niciodată numele, nici lui, nici lui Romstotfer, pentru că, aidoma ctitorului Sucevei străvechi, voievodul Petru Muşat, erau… „papistaşi”.

*

Vorbesc în treacăt despre adevăratul primar exponenţial al Sucevei pentru că am băgat de seamă că despre urmaşul unor naturalizaţi francezi din Touraine, Franz des Loges (1864, Viena – 10.10.1914, Suceava), încă mai există mărturii interesante şi prin alte limbi, aşa cum este scrisoarea de solidarizare cu Congresul Armeanofil de la Bruxelles, din 17 şi 18 iulie 1902, pe care o reproduc în continuare:

*

CJ2 des Loges

*

„Subsemnatul Franz Ritter des Loges, primar şi deputat al oraşului Suceava (Bucovina-Austria), şi Vartives Ritter von Prunkul, proprietar, viceprimar şi preşedinte al comunităţii armene de cult oriental din Bucovina, de comun acord la Suceava au exprimat lor adeziune la eforturile care se fac, în cadrul Congresului[1] care se ţine la Bruxelles, în zilele de 17 şi 18 iulie, pentru a saluta nefericitul popor armean din Turcia, aprobând toate demersurile care se fac, în măsura puterilor lor, şi vă roagă să treceţi numele lor între cele ale aderenţilor la Congres. / Franz Ritter des Loges / Vartives Ritter von Prunkul[2]„.

*


[1] Congresul Armeanofil – n. n.

[2] Pro Armenia, II, nr. 16, 25 iulie 1902, pp. 132-134


Auzise Napoleon Bonaparte de Suceava?

1807 Corespondenta lui Napoleon

*

Sigur că ştia, după cum o probează în „instrucţiunile pentru o misiune”, referitoare la „mişcările trupelor ruseşti care ţin sub supraveghere Tiraspol şi Kameniţa”, instrucţiuni scrise în Varşovia, la 17 ianuarie 1807[1], şi prin care îi cerea Domnului de Montesquiou să-l însărcineze pe Domnul de Vincent, care pleca la Tiraspol, prin Kameniţa şi Suceava, cu observarea mişcărilor trupelor ruseşti în Moldova. La întoarcerea de la Tiraspol, de Vincent trebuia să rămână la Suceava, pentru a-şi continua observaţiile, şi abia apoi să revină în Varşovia, dar numai în condiţiile în care ar avea noutăţi de comunicat.

*


[1] Correspondance militaire de Napoléon 1-er / extraite de la Correspondance, tom IV, Paris, 1876, pp. 344-346

 


Pagina 32 din 106« Prima...1020...3031323334...405060...Ultima »