ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 11

„Românii austrieci”, capturaţi la Przemiśl

*

Patru români din Banat şi din Ardeal, care purtau uniforme ofiţereşti austriece, pentru că aveau de apărat un standard de viaţă şi de civilizaţie cu care neamul lor se obişnuise, privesc îngrijoraţi, de după parapetul unei redute de la Przemiśl, spre liniile încrâncenate ale năvalei ruseşti. Au rămas acolo, încremeniţi în timp, datorită unei fotografii, încă păstrată în arhivele Bibliotecii Naţionale a Franţei „Gallica”, dar fără nume şi cumva împăienjeniţi de un stigmat, cel al alianţei militare înfrânte, au rămas fără nume şi fără de identitate individuală şi naţională. În fruntea lor, iscodind prin lunetă, se află „vice-colonelul Petru Babeu”, urmat îndeaproape de „severul căpitan de honvezi din Lugoj, Silviu Bordan… căpitanul Petru Jucu, unul din cei mai populari şi mai iubiţi ofiţeri ai garnizoanei… directorul de bancă Emil Comşa, a cărui tânără soţie dase, acasă, naştere primului copil”. Fotografia este făcută în 1914, dar la sfârşitul iernii, în 22 februarie 1915 (dacă nu mă înşel), fortăreaţa, copleşită de invazia rusească, s-a predat, iar alte forografii, făcute de reporterul de la gazeta „Le Miroir”, îi înfăţişează pe ofiţerii „români austriceci”, în vreme ce sunt duşi la gară, cu trăsura, onoare de care nu au parte şi sanitarii, adică farmaciştii Muntean şi Erdely, apoi Dr. Popovici, A. F. Lugojan, Ioanovici, Ionescu, Marian, Meza Ciosa; cu profesorii bucovineni Alesandru Maroşan, Tudor Bujor şi Ion Brăteanu nu ştiu ce s-a întâmplat, aşa cum nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu cei zece mii de ostaşi căzuţi în captivitate rusească. Unii dintre ei aveau să formeze, în Rusia, în 1917, ca să scape de Siberia, trupele de voluntari transilvăneni şi bucovineni, care vor lupta în Armata Română, după ce vor depune jurământul de credinţă în faţa Regelui Ferdinand.

*

Chestiunile de felul acesta se pot lesne afla, dacă am şi dori cu adevărat să le aflăm, dacă nu am confunda Istoria cu identitatea penibilă a unor vremelnici despuitori de ţară şi de neam. Cauţi peste tot, dacă ţi-o cere sufletul, apoi îţi foloseşti mintea pentru a pune în relaţie informaţiile. Ce-i drept, fotografiile zac prin Franţa, iar informaţiile, sub pâcla grea a indolentului patriotism al clipei din tradiţionalul festivism continuu al românilor. Şi, astfel, afli, dacă ai zvâcnetul identitar în fiinţă, că, în sângeroasa înşiruire de bătălii de la Przemiśl, „acolo au fost honvezii (miliţienii) noştri bin Banat, întreaga divizie de la Vârşeţ, batalioanele de la Lugoj, Orşova şi Oraviţa, de la Arad, din Sătmar, miliţienii austrieci din Bucovina, tot români, şi artilerie din Banat, pe lângă artileria din Viena şi Galiţia… Între cei împresuraţi se aflau vice-colonelul Petru Babeu, severul căpitan de honvezi din Lugoj, Silviu Bordan… căpitanul Petru Jucu, unul din cei mai populari şi mai iubiţi ofiţeri ai garnizoanei… directorul de bancă Emil Comşa, a cărui tânără soţie dase, acasă, naştere primului copil… Dr. Cori Papp şi Dr. Bojincă din Ticvani, apoi preotul militar Rista, profesorii Ales. Maroşan, Tudor Bujor şi I. Brăteanu din Bucovina, farmaciştii Muntean şi Erdely, apoi Dr. Popovici, A. F. Lugojan, Ioanovici, Ionescu, Marian, Meza Ciosa… N-avem sat în Banat care să nu-şi fi avut fii în Przemysl” (Gazeta Transilvaniei, Anul LXXVIII, Nr. 59, duminică 15/28 martie 1915).


Ștefan cel Mare a dispărut din Przemysl

*

„Drag prieten Ion! Am avut o călătorie istorică; nu pot descrie, ca să mă înțelegeți, dar s-a întânplat cum am zis eu. Din timpul din care aveti informația (1919) despre portret au trecut mulți ani, iar catedrala a ars, au căzut bombe în celălalt război, apoi au fost comunistii și mulți alți tâlhari. Domnul preot are sub 80 ani și nu are această informație, nici nu a auzit de un astfel de portret. Sunt mai multe posibiltăți de disparriție: poate fie la arhiva națională, la muzeul central sau oriunde prin Polonia / Vasile Hostiuc”.

*

Portretul lui Ștefan cel Mare, făcut în 1494, nu se mai găsește în Przemysl. Dacă, în 1919, când a fost descoperit, s-ar fi făcut demersurile necesare, probabil că nu s-ar fi pierdut. Sau măcar ar fi fost fotografiat. Eu și Vasile Hostiuc, din Mahala-Cernăuți, știm despre acel portret de doar două săptămâni și am încercat să îndeplinim datoria pe care 98 de ani de istorie au lăsat-o de izbeliște. Dar nu disperăm, vom căuta singurul portret al lui Ștefan cel Mare, făcut în timpul vieții lui, prin întreaga Polonie; pentru că am convingerea că tabloul mai există pe undeva: poate în muzeele de istorie sau de artă ale Poloniei, poate, ca reproducere, în vreo carte veche, pe care nu a răsfoit-o nici un român.

*

Încă nu știu cine este al doilea personaj din fotografiile trimise de Vasile Hostiuc din Mahala (preotul catolic sau vreun alt bucovinean?), dar vă prezint câteva instantanee ale pășirii pe urmele voievodului a cărui sfințenie numai noi, oamenii de fiecare zi și, mai ales, cel din Basarabia și din nordul Bucovinei, o trăim cu adevărat.

*

*


Câteva desene „bucovinene” de Romstorfer

Karl Adolf Romstorfer

În anii în care se pregătea să reconstruiască bisericile și mănăstirile părăginite ale Bucovinei și să ne scoată ruinele Cetății din Suceava de sub munții de gunoaie și pământ, arhitectul vienez Karl Adolf Romstorfer a desenat, cu viziune de arhitect, nu de artist, biserici sau doar detalii de cruci, arcade, pietre funerare etc., cu intenția de a reda bisericilor ruinate strălucirea de odinioară. Dacă, în Moldova, arhitecții francezi au dărâmat totul și apoi au reconstruit, fără prea multă bătaie de cap pentru respectarea a ceea ce a fost cândva, Romstorfer, în Bucovina, nu și-a permis nici o improvizație, interesul său major fiind de a restaura, de a recupera formele și simbolurile inițiale.

*

Karl Adolf Romtorfer ne-a oferit enorm, cu mult peste infinita noastră ignoranță și lipsă de recunoștință. Biserica nu-i rostește numele, nici măcar de la altarele care, fără el, nu ar mai fi existat (Mirăuți, Putna, Solca, Sf. Gheorghe din Suceava), pentru că ar fi fost „papistaș”. Istoricii nu-l suportă, pentru că era austriac, complice involuntar al „cumplitului rapt” spre civilizare.

*

Biserica Sf. Gheorghe, proaspăt restaurată de Romstorfer (imagine din Kaindl)

Biserica Mirăuţi, în timpul reconstrucţiei, săvârşită de Romstorfer (din Kaindl)

Mănăstirea Horecea – desen de Romstorfer (din Kaindl)

Imaginile care urmează sunt preluate, fără nici o prelucrare, din: Romstorfer, Karl, A., Die Kirchenbauten in der Bukowina (în Mittheilungen der K. K. central commission zur erforschung und erhaltung der baudenkmale, Wien, 1895, pp. 21-27).

*

 

Romstorfer: Chilia de la Putna

Romstorfer: Humor

Romstorfer: Sucevița

Romstorfer: Vatra Moldoviței

 

 

Romstorfer: Voroneț

Romstorfer: Voroneț, în 1875

 


Suceava, în martie 1876

*

În anul 1860, la 30 iunie, s-a creat, în Suceava, prin decizia prea înaltă a Majestății Sale Împăratului, un gimnaziu superior, cu caracter gr. or., și, mai întâi, pentru trebuințele de cultură ale poporațiunii gr. or. La acestu gimnaziu, susținut din Fondul gr. or., s-a hotărât a contribui, cu o parte, și comunitatea, anume românii și cu armenii, mai ales din motivul că li se juruia limba română ca limbă de învățământ, îndată ce vor fi învățători români, care, pe atunci, lipseau cu totul. Astfel, s-au destinat, spre acest scop, veniturile Tătărașului, un câmp de aproape 800 ha, dăruit de principele Mihai Sturza locuitorilor creștini ai orașului Sucevei.

*

Sub cele mai vii speranțe ale locuitorilor români, ce erau pe atunci încă în majoritate, își începu gimnaziul activitatea sa, însă, pe încetul, se convinseră românii cum că acest institut nu este spre binele, ci spre scăderea lor, deoarece copiii români rămâneau înapoi, pentru că cei mai mulţi nu puteau aduce la cele cerute în limba germană, limba de învățământ la acest gimnaziu (gimnaziul fusese aprobat din 1848, dar pentru că Mitropolia Bucovinei întâzia să trimită tineri la Viena, pentru a studia în Universitate și a deveni profesor, împăratul Franz Iosif a dispus deschiderea gimnaziului cu profesori germani și predare în limba română, știind că astfel va provoca orgoliul local, iar Mitropolia va trimite, în sfârșit, tineri la studiu; nici comisia de traducere în limba română a manualelor școlare nu-și începuse activitatea, după cum confirmă, cercetând atent arhivele mitropolitane, Constantin Morariu, în două studii dedicate învățământului românesc în Bucovina, care datorită elitelor noastre a eșuat; I. G. Sbiera consemna, în „Amintiri”, că preoții români nu știau românește și că își înscriau copiii doar la „despărțitura” germană, la cea românească nimerind doar câțiva feciori de țăran – n. n.). Dar cugetau toți cum că, venind candidaţii, trimiși la Viena anume spre a-și câştiga calificarea de învățători la acest gimnaziu (printre ei, și Vasile Bumbac, poetul care avea să recunoască onest parvenitismul german al elitelor românești – n. n.), va fi mai bine.

*

În fine, pe rând, veniră candidaţii și înainte cu 3 ani (deci, în 1973 – n. n.), au fost ajuns deja majoritatea precumpănitoare în corpul profesoral. Și totuşi, așteptările orășenilor gr. or. nu se împliniră. Ba, în loc de acestea, adică de introducerea limbii române ca limbă de învățământ, începu aci a se restrânge încă chiar și valoarea limbii române ca obiect obligatoriu pentru toți, precum s-a fost așezat la început; dispensarea de limba română venea pentru cine voia numai, ba chiar, pe la finea semestrului, se cerea dispensarea și se căpăta; până și studenții români pot cere dispensarea de limba română la gimnaziul gr. or. din Suceava, și vor să-și capete, după cum respiră în public, că s-a exprimat domnul director gimnazial în corpul profesoral. Stând lucrurile astfel, încă în urmă cu un an (1875 – n. n.), se vorbea, pintre orășenii gr. or. din Suceava, de trimiterea unei adrese la Dieta țării, prin care să se ceară introdecerea limbii române ca limbă de învățământ la gimnaziul sucevean; asta fu nu mult după memorabila vizită a Arhiducelui Rainer în Suceava, la care ocaziune se miră mult înaltul oaspe că încă nu se învață românește la acest gimnaziu, măcar în parte. Dar lucrul rămase, atunci, numai vorbă. Abia acuma deveni acea vorbă faptă; la 15 martie 1876, se compuse, într-adevăr, o astfel de adresă către Dietă și, subscriindu-se de cetățenii gr. or. și de armeni, se trimise la Cernăuţi.

*

Iaca, deci, aici, adresa cetățenilor greco-orientali din Suceva către Dieta Bucovinei pentru intruducerea limbii române ca limbă a învățământului în gimnaziulu gr. or. din Suceva.

*

„Înaltă Dietă a țării! Prin legile fundamentale de stat din 21 decembrie 1867, Articolul XIX, s-a garantat tuturor națiilor, locuitoare în împărăția Austriei, îndreptăţirea deopotrivă a limbilor lor, atât în diregătorie, cât și în școală, prevăzându-se anume că în țările cu poporațiune amestecată să aibă statul de grijă a da fiecărei naţionalităţi mijloacele trebuincioase spre cultivare în limba lor națională, fără de a fi silite a-și câş­tiga în altă limbă învățătura și cultura. După hotărârile acelui articol, s-a și înființat, prin alte provincii, cu populațiune amestecată ale Majestății Sale, înainte de toate școlile mijlocii ale statului, netrecându-se cu vederea nici o naţionalitate de oarecare însemnătate numerică, ci dându-se fiecăreia școli mijlocii în limba lor. Numai în Bucovina nu s-au aplicat încă acele hotărâri lămurite ale Constituțiunii, căci numai singură naţiunea germană este, în țara noastră, înzestrată din partea statului cu toate mijloacele de cultură, pe când, mai ales naţiunea română, în țară cea mai întâia, atât după istoria, cât și după majoritatea relativă, nu se bucură nici de o școală mijlocie cu limba didactică română.

*

Având credință tare cum că scopul statului țintește la mulțămirea și fericirea tuturor cetățenilor, fără deosebire de naţie; având, mai departe, și încredințarea cum că Înalta Dietă este veghetoarea cea mai credincioasă a legilor și a dreptului, precum și organul cel mai puternic al năzuințelor îndreptățite, și-au luat îndrăzneala subsemnaţii, pe temeiul legii și în numele poporului gr. or. al orașului Sucevei, de a aduce următoarea rugăminte: Ca Înalta Dietă să binevoiască a îndruma la locurile mai înalte ca, la gimnaziulu gr. or. din Suceava, să se hotărască și să se introducă, în locul limbii germane, limba română ca limbă de propunere și de învățământ.

*

Motivele din care așternem Înaltei Diete această umilită rugăminte sunt după cum urmează:

*

  1. Acest institut se susține din Fondul bisericii gr. or. din Bucovina și s-a înființat, în prima linie, pentru trebuințele de cultură ale poporului gr. or.
  2. Afară de situația numitului gimnaziu într-un cerc cu majoritate precumpănitoare română, elementul român din însuși orașul Sucevei face aproape de jumătate din numărul tuturor locuitorilor, nu vorbește în întregul său și nu înțelege limba germană, precum nu vorbesc și nu înțeleg germana nici armenii orientali, pe lângă români cei mai vechi locuitori ai orașului, pe când apoi celelalte naţii mai noi din Suceava, cu puține abateri, vorbesc și înțeleg românește.
  3. Din cauză că poporul gr. or., atât cel din oraș, cât și cel de la țară, nu cunoaște limba germană, ce este esclusiv limba de învățământ la des numitul gimnaziu, și așa nici nu pot face copiii gr. or. spor în învățătură, ba chiar devine, prin aceasta, iluzorie cultivarea poporului gr. or. Căci, trecând cu vederea sila ce se face copiilor gr. or. cu învățarea limbii germane, spre a se putea folosi de binefacerile culturii, ce se capătă prin școlile mijilocii; nebăgând în seamă că părinţii gr. or. trebuie să facă, prin aceasta, cu creșterea fiilor lor mai multă cheltuială decât părinţii germani, se mai adaugă încă, din acelaşi temei, descurajarea și neîncrederea în școală, deoarece foarte mulţi din copiii gr. or., cu cele mai mari opintiri, nu pot totuşi ajunge la acea treaptă de cunoștință a limbii germane, spre a fi primiţi în gimnaziu, mulţi sunt nevoiţi, chiar după primire, a se lăsa de școală pentru greutăţile neinvincibile la partea limbii didactice, sau se luptă, în mod ucigător de spirit, în tot decursul studiilor, mai mult cu limba, decât cu materialul învățăturii, rămân înapoi, pierd încrederea în sine, se descurajează, descurajând și poporul, care își vede zadarnice toate ostenelile și cheltuielile sale!
  4. Prin introducerea limbii române ca limbă de învățământ la gimnaziulu din Suceava, s-ar atrage și locuitorii creştini din stările de mijloc ale României învecinate ca să-și trimită copiii aice spre cultivare, ceea ce pentru Austria, ca răspânditoare a culturii în Orient, n-ar fi de preț neînsemnată.

*

Din aceste motive legale, pedagogice și chiar și politice, am crezut a pofti pe Înalta Dietă, în toată umilința, pentru sprijinirea și înaintarea la locurile mai înalte a acestei dorințe vechi și drepte a poporului gr. or. din Suceava, așteptând a o vedea împlinită prin ajutorul Înaltei Diete, cu atât mai vârtos, cu cât acuma nu ne lipsesc nici învățătorii naţionali, examinați și aprobaţi pentru gimnazii, și întrucât împlinirea acestei dorințe n-ar fi decât aplicarea strictă a Articolului XIX din Constituțiune”.

*

Această petițiune fu, în două zile, subsemnată de 182 cetățeni gr. or., tot fruntaşi și oameni onorabili; amploiaţii, precum și învățătorii nu se admiseră, fiind scopul ca adresa să fie curat din partea cetățenilor. În 23, luna curentă, se alăturară către petițiune și armenii orientali, subsemnând-o 37 fruntaşi, iar în martie 1876, fu expediată la Cernăuţi. Așteptăm cu nerăbdare să vedem legea și dreptatea triumfând (Albina, Anul IX, Nr. 28, duminică 21 martie / 2 aprilie 1876).


Hergheliile împărătești din Bucovina

*

Conform unui studiu al lui Johann Polek. „Începuturile hergheliei de stat de la Rădăuți”, problema înființă unei astfel de instituții s-a pus după încheierea Războiul de șapte ani, când s-a constatat că nu era ușor de a acoperi necesarul anual de cai pentru armată, cei crescuți de țărani și care puteau fi rechiziționați sau cumpărați, fiind pur și simplu inutili. În 1774, fuseseră cumpărați 529 cai de remontă, de la evreul galițian  Isaak Hirschl pentru Regimentul de cavalerie Kaiser Joseph II (Regimentul 6, în 1890), plătindu-se 15.000 de florini vienezi, dar două regimente austriece de cavalerie, care staționau în Italia, aveau nevoie de 2.000 de cai, care nu puteau fi procurați lesne de pe piață. Împăratul Joseph II îl însărcinase pe sublocotenentul Cavallar, pe care îl recomandau abilităților sale speciale, precum și cunoștințelor sale despre zonele bogate în cai, dar și el a livrat, în 1774, doar 766, iar în 1775, doar 871 de cai de remontă, necesari regimentelor de cavalerie. Prețul de cumpărare a cailor era relativ mic, în anul 1774,  de 56 de florini, iar în 1775, de 55, iar în aceste condiții Cavallar a fost numit căpitan de cavalerie și trimis în Kabarda, ținut de pe versantul nordic al Caucazului, ca să procure armăsari buni, care au fost trimiși, în 1776, în Bucovina pentru a fi încrucișați cu rase de cai mari. În 1776, în Bucovina existau, în hergheliile împărătești, 539 de cai, 132 la Siret, 107 la Cuciurul Mare, 66 la Iurcăuți, 66 la Tereblecea, 64 la Sadagura, 54 la Volovăț și Sucevița și 50 la Frătăuți.

*

În 1777, pe la mijlocul lunii noiembrie, Cavallar a plecat, de-a lungul văii Siretului, în satele Cerepcăuți și Stârcea, unde construit ocoale acoperite și a adăpostit în ele caii, în părți aproape egale (în Cerepcăuți, 229 cai de remontă și 23 cai de tracțiune, iar în Stârcea 229 cai de remontă și 22 cai pe povară); de întreținerea acestor cai se ocupau câte un caporal, un fruntaș, 16 ostași și 16 slujitori; el însuși și-a luat locuință în orașul din apropiere, Siret. Spera ca, până în 1778, să obțină calul de cavalerie ușoară. În raportul său din 31 decembrie 1777, Cavallar promitea Comandamentului General câte o livrare anuală, în care includea și importuri din Rusia și din Moldova, de câte 1.500 de cai, ceea ce împăratul Joseph II nu a aprobat.

*

În timpul prezenței sale la Viena, în 1778, Cavallar a lucrat un nou plan de remontă, în care recomanda să se cumpere armăsari de rasă, și după obținerea unor rase eficiente, prin încrucișări, să se facă livrări anuale de 1300-1400 cai. Pentru herghliile împărătești din Bucovina, el solicita un comandant, trei locotenenți majorori, trei sergenți, trei furieri, trei cosași, trei fierari, trei potcovari și 24 slujitori. Aceștia purtau, la început, uniformele regimentelor din care făceau parte. Era necesar și un buget de urgență, în care să se prevadă cheltuielile pentru furajarea cailor și celelalte cheltuieli, iclusiv pentru procurarea unui număr de cai buni (iepe) din Podolia, Pocuția și Bucovina, ceea ce împăratul a încuviințat prin decret imperial.

*

În 3 aprilie 1878, cu fondurile necesare la dispoziție, Cavallar a părăsit Viena. Cum piedicile și dificultățile erau multe, inclusiv cele privind subordonarea, Cavallar a solicitat, în 11 iunie, libertate de decizie. Se stabilise, recent, la Coțmam îl lunile iulie și august 1778 a primit o parte din personalul pe care îl solicitase și în bună parte cele necesare pentru organizarea hergheliilor. De asemenea, au sosit în Bucovina, în ianuarie 1779, și membrii personalului solicitat, adică un comandant, doi călăreți, doi locotenenți majori, doi maieștri, opt fierari, 26 slujitori, 309 de oameni obișnuiți și 40 țărani, deci un total de 384 oameni. Numărul de cai, în acel moment, era de 648 de exemplare, din care 512 de remontă și 136 cai de tracțiune. Suprapunerile de costuri, datorate procurării de cai de remontă din regiuni diferite, nu erau în favoarea comenzii de remontă, căci, în viitor, cheltuielile lui Cavallarul ar fi fost mult mai mari, în timp de pace, decât în timpul războiului.

Rădăuţi, hipodromul

Un alt pericol a amenința echipa de remontă a lui Cavallar din partea administrației Bucovinei, aflată la dispoziția zelului pentru bine a generalului Karl Freiherr v. Enzenberg, care vedea, în aplicarea priectelor lui Cavallar, nu numai ca o instituție care apasă puternic populația bucoviniană, exprimând, în repetate rânduri, opinia că Bucovina nu are un flux organizat de fânețe și de pășuni, propice dezvoltării unor herghelii împărătești. Cavallar a încercat să contracareze aceste atacuri, atacând utilizarea scăzută a populației în reconstrucție și subliniind importanța imigrației din Galiția. Cu toate acestea, Cavallar nu ar fi avut câștig de cauză, dacă nu i-ar fi venit ajutor din altă parte. Tocmai se dovedise că regimentele din Ungaria și din Transilvania erau incapabile să-și asigure numărul necesar de cai prin cumpărarea lor. Prin urmare, împăratul Iosif al II-lea a aprobat moțiunea Consiliului de Război, privind extinderea a trei dintre hergheliile de remontă existente, la 14 octombrie 1780, în Ungaria și Transilvania (două pentru Ungaria și una în Transilvania), precum și cea din Galiția, „deocamdată“ achiziție recentă, care „rămâne sub supravegherea căpitanului Cavallar”, dar de îndată ce „nu nu o vor mai permite circumstanțele în Bucovina, Consiliul de remontă“ va fi mutat în Galiția, sub supravegherea căpitanului Cavallar care „cunoaște deja zonele locale, piețe și alte circumstanțe, de cu mult timp în urmă”.

*

Comandamentul General, în acord cu Cavallar, a propus aprobarea propunerii acestuia pentru creșterea celor 246 cai (în cea mai mare parte, ai Regimentului 2 Garnizoană) și 182 de cai utilitari. Pentru a se adapta caii, a aprobat zidirea unor ocoale, pentru câte 300 de cai, la Băișești, Boian și Frătăuți, și a unui grajd pentru 100 de cai, împreună cu un sediu al comandantului, la Vașcăuți. În 31 octobrie 1871, pentru merite în organizarea hergheliilor împărătești, Cavallar avea să fie înaintat la gradul de maior „cu leafă întreagă”. Proliferarea rapidă a calului, produs în noile herghelii, a făcut ca, în anul 1792, Comandamentul să fie mutat, de la Vășcăuți, la Frătăuți (cunoscut și ca Rădăuți), aparținând Fondului Religionar. În 1812, sediul departamentului din Vășcăuți s-a mutat cu totul la Rădăuți, iar Cavallar s-a retras din armată „aidoma unui mareșal încărcat de glorie pe câmpul de luptă”.


Pagina 11 din 94« Prima...910111213...203040...Ultima »