ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 105

Simbolistica primordială, în casele bucovinenilor

Fereastră românească din Câmpulung Moldovenesc

Fereastră românească din Câmpulung Moldovenesc

*

Năucitoare mărturii ale trecutului, în care naraţiunile astrale ale religiei naturale (aceeaşi cu creştinismul lui Iisus Hristos, dar nu şi cu cel instituţional) s-au păstrat intacte, deşi fără iniţiei, ci doar în baza unei practici totemice multimilenare. Românii au păstrat moştenirea începuturilor spiritualităţii europene, dar nu s-au priceput şi nici nu se pricep cum să aducă în ţinuturile lor, în templul iniţial al credinţei (Ar Ra Ar Aum, deci Ararau – Crezi în Soare, Crezi în Dumnezeu – cum zice şi Psalmul 18 al lui David), pe cei care au nevoie sau doar curiozitate pentru recunoaşterea rădăcinilor.

*

Mărturiile pe care urmează să vi le prezint au fost fotografiate, în 1904 şi publicate în 1905, de câmpulungenii Alexandru Moroşan şi Ion Gheorghiţă, spre a-i fi de folos profesorului Ilie Veslovschi, tatăl pictoriţei Vera Veslovschi-Niţescu, în publicarea, la Viena, unui studiu despre arta mobilierului din casele românilor bucovineni. Prin urmare,Elias Weslowski din Câmpulung, autor al unor studii despre mobilierul ţărănesc din întreg imperiul austro-ungar, a publicat, în 1905, şi „Die Mobel des rumanischen Bauernhauses in der Buxovina”, în Revista austriacă de folclor „Zeitschrift fur osterrechische Volkskunde”, 1906, pp. 49-69. Din acest studiu am ales fotografiile şi desenele, fără să le comentez, căci am făcut-o pe larg, când am scris despre Muzeul Artei Lemnului din Câmpulung Mpldovenesc. Dar pun o întrebare: cu ce se ocupă oamenii de “ştiinţe umanitare” din întreaga Bucovină, dacă le scapă, voit sau somnoros, mărturii precum acestea?

*

Brâu, sub streaşina casei câmpulungene (Venus)

Brâu, sub streaşina casei câmpulungene (Venus)

Ladă de zestre din Câmpulung, foarte veche în 1904

Ladă de zestre din Câmpulung, foarte veche în 1904

Ladă de zestre din Câmpulung, cu ornamentaţii totemice

Ladă de zestre din Câmpulung, cu ornamentaţii totemice

Ladă de zestre din Pojorâta

Ladă de zestre din Pojorâta

Ornamentaţia lăzii de zestre din Pojorâta

Ornamentaţia lăzii de zestre din Pojorâta

Ladă de zestre din Valea Seacă

Ladă de zestre din Valea Seacă

Mobilier din Boian

Mobilier din Boian

Mobilier din Câmpulung Moldovenesc

Mobilier din Câmpulung Moldovenesc

Mobilier din Câmpulung Moldovenesc

Mobilier din Câmpulung Moldovenesc

Desen al ornamentaţiei mobilierului din Câmpulung

Desen al ornamentaţiei mobilierului din Câmpulung

Mobilier din Vama

Mobilier din Vama

Mobilier din Sadova

Mobilier din Sadova

Modele româneşti, în ornamentaţia bucovineană

Modele româneşti, în ornamentaţia bucovineană

Modele româneşti de ornamentare totemică

Modele româneşti de ornamentare totemică

*


Ouăle încondeiate şi pictate, în 1899

Ornamentaţii străvechi, pe ouăle încondeiate la Vijniţa, în 1899

Ornamentaţii străvechi, pe ouăle încondeiate la Vijniţa, în 1899

*

Fără să cunoască nimic despre semnificaţiile simbolurilor de pe ouăle “scrise”, Auguste Kochanowska publica, în Revista austriacă de folclor „Zeitschrift fur osterrechische Volkskunde”, 1899, pp. 126-157, un studiu bogat ilustrat despre ouăle încondeiate şi pictate, dar fără să facă diferenţa între ele, din Bucovina şi din Galiţia, Kochanowska fiind huţulă şi, deci, interesată mai mult de tainele mitice ale neamului ei, pe care încerca să le descifreze prin înţelesuri creştine încetăţenite. Exemplificări din Galiţia şi din “linia” huţulă (Vijniţa – Berhomete – Câmpulung) a Bucovinei, cu presupusuri de românesc, dezminţite şi de simbolistica folosită astăzi în judeţul Suceava, dar şi de mărturiile profesorului câmpulungean Elias Weslowski echische Volkskunde” (de ce nu ştim nimic despre Ilie Veslovschi, tatăl pictoriţei Vera Veslovschi-Niţescu?), despre care va fi vorba în materialul de mai sus (pe care îl voi posta îndată).

*

Schiţele Augustei Kochanowska, deşi înseamnă un reper important, nu trebuie să fie luate ca modele obligatorii (a desenat schematic doar ce a putut desena şi fără să înţeleagă mare lucru de naraţiunile “Oului Cosmic”, despre care am scris de atâtea ori). Merită preţuite, în simetrie cu ignoranţa noastră, care n-a prins de veste că există, în folosul nostru, mărturii preţioase la Viena, şi în publicaţiile de cultură ale vremii, şi în “Corpus Musicae Popularis Austriacae“, dar mai ales în niciodată cercetata arhivă de manuscrise “Zentralarchiv des Osterreichischen Volksliedwerkes”, unde a depus memorie românească eruditul Nachlass Josef Pommer.

*

Cu rol de biografie, deci, în care mărturii nu dintre cele mai sugestive şi-au găsit adăpost, vă prezint şi celelalte desene ale îndreptăţitei la memorie ucraineană şi românească, Auguste Kochanowska.

*

Ouă încondeiate de huţuli la Vijniţa, în nordul Bucovinei

Ouă încondeiate de huţuli la Vijniţa, în nordul Bucovinei

Ouă încondeiate şi pictate la Vijniţa, în 1899

Ouă încondeiate şi pictate la Vijniţa, în 1899

Ou din Berhomete şi două ouă pictate, în 1899, la Cernăuţi

Ou din Berhomete şi două ouă pictate, în 1899, la Cernăuţi

Ouă încondeiate în Bucovina şi în Galiţia

Ouă încondeiate în Bucovina şi în Galiţia

Ouă pictate la Câmpulung Moldovenesc, în 1899

Ouă pictate la Câmpulung Moldovenesc, în 1899

Ouă încondeiate în Galiţia, la Jaworow

Ouă încondeiate în Galiţia, la Jaworow

Ou pictat şi ou încondeial la Jaworow, în Galiţia

Ou pictat şi ou încondeial la Jaworow, în Galiţia


Case româneşti din Bucovina

Biserica veche din Câmpulung Moldovenesc

Biserica veche din Câmpulung Moldovenesc

*

Un studiu publicat de Auguste Kochanowska, „Vom rumanischen Bauernhaus der Bukowina”, în Revista austriacă de folclor „Zeitschrft fur osterrechische Volkskunde”, 1898, pp. 203-218, şi un altul, de acelaşi autor, despre mănăstirea Vatra Moldoviţei şi despre Câmpulung Moldovenesc, pp. 256-264, păstrează o iconografie spectaculoasă, despre care puţini au avut, vreodată, ştiinţă.

*

Casa românească din Valea Seacă

Casa românească din Valea Seacă

Poartă câmpulungeană

Poartă câmpulungeană

Româncă, la război

Româncă, la război

Mănăstirea Vatra Moldoviţei

Mănăstirea Vatra Moldoviţei

Ruinele chiliilor de la Vatra Moldoviţei

Ruinele chiliilor de la Vatra Moldoviţei

Intrarea în curtea mănăstirii

Intrarea în curtea mănăstirii

*


Huţulii Carpaţilor

Hutula calare

*

O interesantă lucrare, „Huculscyna”, de Volodymyr Suchevyo, publicată la Lemberg, în 1899, ca „material pentru o etnologie ucraineano-ruteană”, lua în discuţie mitul acestei populaţii munteneşti din Bucovina şi nu numai, de care se ocupase şi Kaindl, cu o cultură specifică, în care elementele slave, româneşti, maghiare şi polone se armonizează într-o anume identitate, greu de descifrat în continuităţi, huţulii fiind, în fond, aşa cum inspirat formula Ion I. Nistor, „o enigmă etnologică”. O recenzie complexă, scrisă de Ivan Franko, şi publicată în Revista austriacă de folclor „Zeitschrft fur osterrechische Volkskunde”, 1902, pp. 200-218, obligă la căutarea cărţii lui Volodymyr Suchevyo pe orice pasionat de spiritualitatea ancestrală a munţilor Carpaţi.

*

Hutul

Hutul 2
Hutul la tocila

Hutula cu ulcior

Hutul 3

Hutuli biserica

Hutuli casa

Hutuli casa 2

Hutuli interior

Hutuli interior 2

Hutuli interior 3

Hutuli la joc

Hutuli pe munte

Hutuli pe munte 2

*


Câteva peceţi săteşti din Bucovina

Pecete Bahrinesti

*

La sugestia poetului și istoricului Vasile Ursache, reiau și materialul acesta, despre pecețile sătești din Bucovina istorică.

*

Apărută, în 1896, la Viena şi la Praga, Revista austriacă de folclor „Zeitschrft fur osterrechische Volkskunde” cuprinde şi un studiu al Dr. W. Heine, „Gemeinde aus der Bukowina” (pp. 346-349), despre câteva peceţi săteşti din Bucovina, pe care le şi reproduce.

*

Acestea aparţin, în ordine alfabetică, satelor Bahrineşti, Bainţe, Balcăuţi, Calafindeşti, Călineşti Cuparencu, Camena, Camenca – două, Ceahor, Cerepcăuţi, Ciudei, Climăuţi, Corceşti, Corovia, Cotu Bainski, Crasna, Cuciuru Mare, Dorneşti, Huta Nouă, Huta Veche, Mahala, Muşeniţa, Panca, Prisăcăreni, Rogojeşti, Ropcea, Rus Mănăstioara, Rus Plavalari, Sfântu Onufri, Stârcea, Tereblecea, Ţibeni şi Udeşti.

*

Pecete Bainte

Pecete Balcauti

Pecete Calafindesti

Pecete Calinesti Cuparencu

Pecete Camena

Pecete Camenca

Peceta Camenca

Pecete Ceahor

Pecete Cerepcauti

Pecete Ciudei

Pecete Climauti

Pecete Corcesti

Pecete Corovia

Pecete Cotu Bainski

Pecete Crasna

Pecete Cuciuru Mare

Pecete Dornesti

Pecete Huta Noua

Pecete Huta Veche

Pecete Mahala

Pecete Musenita

Pecete Panca

Pecete Prisacareni

Pecete Rogojesti

Pecete Ropcea

Pecete Rus Manastioara

Pecete Rus Placalari

Pecete Sfantu Onufri

Pecete Starcea

Pecete Tereblecea

Pecete Tibeni

Pecete Udesti

*


Pagina 105 din 129« Prima...102030...103104105106107...110120...Ultima »