ANTIROMÂNISMUL ORTODOX | Dragusanul.ro - Part 5

1916: Act de fidelitate… antiromânească!

*

Dorinţa ardelenilor şi a bucovinenilor de a trăi în cadrul confederaţiei statelor dunărene din Europa Centrală, pe care o reprezenta Imperiul Habsburgic, era firească, în ciuda faptului că nu ne place, fiind noi exaltaţi de patriotismul la fel de desuet ca şi pururi antiromâneasca poziţie a ortodoxiei.

Pentru alfabetizarea buzinco-adomnicăi (III)

*

Trecutul a fost altfel faţă de cum ne-a fost înfăţişat, iar dacă îndrăzneşti să ridici doar puţin cortina, doar cât să răzbească o fărâmă de lumină, ai de-a face cu pârele incultului director executiv al Direcţiei pentru Incultură Suceava, buzincuristul Aurel Buzincu, şi cu penibilitatea perfectei Mirela Adomnicăi – ocupanta nemeritoasă a scaunului de prefect, care are obligaţia să apere, în primul rând, Constituţia României, nu să caute mijloace, împreună cu semidoctul de la cultură, de interzicere a site-ului lui Drăguşanul, care Drăguşanul a scris că ardelenii şi bucovinenii au ales, între două rele, unirea cu România, deşi visul lor era central-europenismul.

*

Din câte ştiu, Buzincu buzincureşte nu doar în cultura bugetată statal, ci şi în cadrul Universităţii din Suceava – vai de ce nu învaţă bieţii lui studenţi! Dar, în ciuda dispreţului pe care îl am pentru tentativa de cenzură a „autorităţilor” fără dram de autoritate intelectuală, nu în contra lui Buzincu şi Adomnicăi scot eu la iveală mărturiile vechi, ci din convingerea că, dacă ne vom lăsa, în continuare manipulaţi, ne vom închina şi trepăduşului liberal care, în aceste zile, vrea să facă greva foamei în Parlament, de… dragul Unirii, aşa cum ne închinăm memoriei „tribunului” Vasile Goldiş, de pildă, care nu era decât o altă sculă bisericească, de dimensiunea pigmeică a lui Buzincu, dovadă fiind şi acest:

*

*

Act de fidelitate

*

P. S. S. Domnul Episcop diecezan, în vederea situaţiei creată de noua fază a războiului româno-maghiar, a convocat Consistoriul plenar diecezan, care s-a întrunit în şedinţa de miercuri, 24 august (6 septembrie). Prezenţi au fost: P. S. S. Domnul Episcop diecezan Ioan I. Papp, ca prezident, şi următorii asesori din cler: Roman Ciorogariu, Gheorghe Popoviciu, Vasilie Beleş, Cornel Lazar, Fabriţiu Manuilă, Mihaiu Păcăţian, Dr. Gheorghe Ciuhandu, Traian Văţian, Dimitrie Muscan, Mihaiu Lucuţa, iar mireni : Sava Raicu, Dr. Gheorghe Popa , Vasilie Goldiş, Petru Truţia, Gherasim Serb, Iosif Moldovan, Dr. Nestor Oprean, Aurel Petroviciu şi Dr. Cornel Iancu. La propunerea secretarului consistorial Vasilie Goldiş, s-a adus, cu unanimitate, următorul Manifest de loialitate.

*

Excelenţa Voastră Domnule Ministru-Preşedinte!

*

Consistoriul diecezan gr. or. român din Arad, în faţa izbitorului fapt că România învecinată a declarat răsboi monarhiei noastre, în care, sub scutul glorioasei dinastii a Habsburgilor, în fidelitate şi îmbucurătoare dezvoltare trăiesc milioane de români, îşi ţine de sfânta datorinţă a declara că credincioşii gr. or. români ai acestei dieceze, întocmai ca întreg poporul român al Ungariei, care popor, în decursul unei mii de ani, în frăţească împreună lucrare cu maghiarimea şi-a apărat patria faţă de oricare duşman din afară, ca în trecut, astfel în prezent şi în viitor îşi păstrează neclintită credinţa faţă de tron şi patria lor Ungaria şi acest tron şi această patrie o vor apăra cu averea lor şi cu sângele lor şi cu toată jertfa, de care vor fi capabili faţă de fiece duşman din oricare parte ar veni acela.

*

Roagă pe Excelenţa Voastră, binevoiţi a lua graţios la cunoştinţă această declaraţiune a noastră şi să Vă înduraţi totodată a tălmăci înaintea Majestăţii Sale, gloriosului nostru Împărat şi Rege Apostolic Francisc Iosif I-ul, în veci neclintita noastră alipire şi omagială supunere.

*

Arad, din şedinţa plenară a Consistoriului gr. or. român, ţinută în 24 august (6 septembrie) 1916.

*

Vasilie Goldiş,                                                             Ioan I. Papp,

notarul consistorial                                                          Episcopul Aradului

*

Excelenţa Voastră Domnule Ministru-Preşedinte! Acest act s-a înaintat Domnului Ministru-preşedinte regatului ungar, contele Ştefan Tisza, şi se aduce totodată la cunoştinţa obştii credincioşilor noştri, pe calea oficiilor parohiale (Biserica şi Şcoala, LX, nr. 35, 28 august / 10 septembrie 1916, p. 1).


1916: Antiromânismul ortodox ardelenesc

*

Şi mărturiile care urmează, voit ignorate de istorigrafia română, întotdeauna politicizată în exces, fac parte dintre cele dedicate suficienţei gomoase a cetăţenilor Adomnicăi Mirela şi sluga ei culturnică, Buzicu Aurel, care au atentat, pentru a doua oară, de curând, la dreptul meu constituţional la liberă exprimare, pe care, conform legii, amândoi ar avea obligaţia să mi-l garanteze, nu să mi-l oprimeze. Nu-mi fac speranţe deşarte că numiţii Adomnicăi şi Buzincu vor şi pricepe ceva, în deformaţia lozincaristă a minţişoarelor lor politruce, dar cititorii acestui site sunt îndreptăţiţi la adevăr, iar pentru mine îndreptăţirile lor sunt cele care şi contează.

*

*

Nr. 4000/1916.

IOAN,

*

din îndurarea lui Dumnezeu dreptcredinciosul Episcop al Aradului, Oradei-Mari, Ienopolei şi al Hălmagiului, precum şi a părţilor anexate din Banatul-Timşan.

*

Iubitului cler şi tuturor credincioşilor din eparhia Aradului, dar şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi Domnul nostru Isus Hristos, împreună cu salutarea noastră arhierească!

*

Iubiţilor creştini şi fii sufleteşti! În mijlocul războiului înfricoşat, care mai bine de doi ani de zile a aprins lumea, reclamând jertfele cunoscute pentru apărarea înaltului Tron şi a patriei noastre iubite, ca un fulger din senin şi ca un trăsnet mistuitor ne-a mai lovit acum ştirea că, în rândul contrarilor Statului nostru ungar, a intrat şi România. Această ştire, pre cât de neaşteptată, pe atât şi de zguduitoare, ne-a umplut inima de o mâhnire cu atât mai profundă şi mai simţită, cu cât nicicând nu am putut crede ca România să ridice armele sale contra monarhiei, în care, sub scutul puternic al dinastiei glorioşilor Habsburgi şi sub binevoitoarea îngrijire a patriei noastre mame, trăim milioane de români.

*

Este mai presus de ori ce îndoială că acest fapt al României ne-a umplut pe toţi cetăţenii Statului nostru ungar de o adâncă mâhnire şi de temeinice şi serioase îngrijiri, dar deosebi a umplut de spaimă şi nelinişte poporaţiunea din comunele mărginaşe, adică poporaţiunea din apropierea locului unde s-au dat primele signale de luptă, pentru că acea poporaţiune a fost nevoită să-şi părăsească casele şi avutul şi să se refugieze, care cum a putut. Dar oricât de mare ne este mâhnirea şi oricât de temeinice şi serioase sunt îngrijirile noastre, urmate din faptul de mai sus, un lucru ni se impune, înainte de toate, şi anume acela de a ruga pe milostivul Dumnezeu, părintele nostru cel ceresc, ca să ne întărească în nădejdea îndreptării lucrurilor spre bine, ca astfel să nu decădem cu duhul şi să nu ne pierdem, ci să ne păstrăm bunul cumpăt şi, astfel, să fim răbdători între toate împrejurările vieţii şi deosebi între împrejurările grele, cum sunt şi celea de acum.

*

Cugetându-ne, acum, precum şi trebuie să ne cugetăm la situaţia înăsprită prin noul răzbel, nu putem să nu ne dăm seamă că această situaţie este fără pereche în istoria Statului ungar, şi este fără pereche şi de aceea, pentru că cetăţenii acestui Stat nicicând n-au fost avizaţi şi îndrumaţi la o înţelegere mai frăţească şi la o conlucrare mai armonică spre unul şi acelaşi scop comun, decât cum suntem avizaţi şi îndrumaţi acum cu toţii, fără deosebire de limbă şi lege, să colaborăm la apărarea cu bărbăţie a înaltului Tron şi a iubitei noastre patrii comune, contra năvălirilor duşmane, fie din ori ce parte ar veni acelea.

*

Credinţa neclintită a poporului nostru din acest Stat către înaltul Tron şi alipirea lui necondiţionată către patria sa mamă a fost şi este tradiţională; aceasta a dovedit-o în tot cursul veacurilor, de când s-a aşezat pe acest pământ şi a dovedit-o, în mod recunoscut de autorităţile civile şi militare, şi în cursul războiului pomenit, şi de aceea mă cred în drept a face mărturisire înaintea lumii ca această credinţă şi alipire a poporului nostru către înaltul Tron şi către pământul Statului ungar, către iubita sa patrie comună, nu numai nu se va slăbi nici acum, dar nici nu se va clătina nici pe un moment, din contră ea se va potenţa în măsura ca de tăria ei să se sfarme orice încercare năvălitoare a duşmanilor acestui Stat.

*

Aceasta mărturisire mă cred în drept a o face, cu atât mai vârtos, cu cât este lucru de notorietate publică, dovedit prin fapte istorice, că nu este popor pe faţa pământului, care să se lipească mai tare de glia strămoşească şi de căminul părintesc, decât cum a făcut-o şi o face aceasta poporul nostru românesc, în deplina cunoştinţă a adevărului, că aici odihnesc osemintele moşilor, ale strămoşilor şi ale părinţilor săi; că aici este leagănul nostru, aici am văzut lumina soarelui, aici am învăţat cunoştinţa de Dumnezeu, aici ne-am dezvoltat şi afirmat, şi tot aici voim să ne dezvoltăm şi afirmăm şi în viitor ca şi popor de ordine şi credincios înaltului Tron şi iubitei noastre patrii, şi ca atari să trăim în dragoste creştinească şi în bună înţelegere cu toţi cetăţenii acestui Stat.

*

Când îndrept acest cuvânt al meu către voi, iubiţi creştini şi fiii sufleteşti, o fac aceasta nu numai spre dovedirea convingerii ce am despre voi şi despre neamul nostru românesc din acest Stat, dar o fac şi pentru aceea, ca să înţelegeţi din cuvântul meu, din cuvântul arhiereului şi părintelui vostru sufletesc, că acum a sosit vremea să dăm, mai mult ca şi oricând, probe învederate că suntem conştienţi de datorinţele noastre cetăţeneşti. Să dăm probe învederate că suntem şi acum, precum am fost în tot trecutul îndepărtat şi apropiat, de un cuget şi de o simţire cu concetăţenii noştri şi cu conducerea Statului, de câte ori s-a ivit şi se iveşte trebuinţa de apărare a înaltului Tron şi a patriei noastre mame, în contra vrăşmaşului comun, cum e situaţia de acum.

*

De aceea, către voi, iubiţilor protopopi, preoţi şi învăţători, către voi, iubită inteligenţă clericală şi mireană, fără deosebire de rang şi stare socială, îndrept glasul meu de acum, cu rugarea: Să fiţi interpreţi, adică tălmacii fideli ai acestor sentimente, congruente nu numai cu interesele Statului, dar şi cu interesele bine pricepute ale biserici şi ale neamului nostru.

*

Sfătuiţi pe toţi ca fieştecare să-şi păzească cumpătul; să trăiască în bună înţelegere între sine şi cu toţi concetăţenii acestei patrii comune, fără deosebire de limbă şi de lege; să stăruie fieştecare a fi spre ajutorul şi mângâierea de-aproapelui său, în vreme de lipsă; să fie cu respect către legi şi stăpâ­nire, cu supunere şi ascultare către autorităţile militare şi civile; iar spre scopul apărării înaltului Tron şi a patriei, a acestui pământ strămoşesc, şi astfel spre scopul biruinţei armelor noastre contra duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi, să dea de bună voie toată jertfa posibilă, ce i s-ar cere.

*

Vă mai sfătuiesc şi îndemn pe toţi: să vă rugaţi cu credinţă lui Dumnezeu, ca să dea biruinţă armelor noastre; rugaţi-vă cu psalmistul: „Doamne, deşteaptă puterea Ta, şi vino, ca să ne mântuieşti pre noi!”.

Arad , 18/31 August, 1916. / Al vostru tuturor / de binevoitoriu / Ioan I. Papp / Episcopul Aradului (Biserica şi Şcoala, XL, nr. 34, 21 august / 3 septembrie 1916, pp. 1, 2).

*

Armata Română, trecând Carpaţii

*

1916: În faţa războiului româno-maghiar

*

De doi ani de zile, curge părău de sânge românesc întru apărarea patriei. Vitejia neasemănată a fiilor noştri a fost recunoscută de supremul comandament militar, care, de repetate ori, a lăudat regimentele româneşti şi n-a lipsit nici premierul ţării, contele Tisza, de a remarca emularea popoarelor din monarhie întru împlinirea datorinţelor cetăţeneşti, atât pe câmpul de luptă, cât şi pe câmpul muncii paşnice de acasă, prin care s-a putut prevedea armata luptătoare. Prin acest tezaur al meritelor pentru patrie şi tron, ne vedeam răscumpărat un viitor de aur pentru biserică şi neam. Stăm cu fruntea deschisă în faţa judecăţii obşteşti, că nimenea dintre noi n-a conspirat contra ţării, nu s-a retras de la datoria lui cetăţenească.

*

*

Cei puţini, câţi au trecut munţii, la începutul războiului, s-au desfăcut de bună voie de corpul naţional de aici, au încetat de a mai fi cetăţeni ungari. Nu cu al nostru co-sentiment s-au dus, în urmare nici răspunderea n-avem pentru ei. Îndeosebi, remarcăm ţinuta patriotică a preoţimii noastre, care, cu cuvântul de pe amvon şi cu fapta exemplului în viaţa socială, au inspirat în credincioşi credinţă către patrie şi tron. Atâtea predici nu s-au rostit nicicând în biserica noastră şi toate actuale, având de subiect împlinirea datoriei creştineşti şi cetăţeneşti.

*

Jurământul voluntarilor ardeleni, foşti prizonieri la ruşi, în 15 iunie 1917

*

Pastoralele episcopilor noştri sunt acte istorice de fidelitate şi de îndrumări patriotice. Aşa am făcut faţă războiului, de la „vlădică, până la opincă”. Împrejurări fatale au adus regatul român în conflict cu monarhia noastră. Acest conflict ne-a creat o situaţie penibilă, dar nu pentru că am ezită în fidelitatea noastră către patrie şi tron, ci pentru că zace în psihologia acestui război neîncrederea fără motiv a unora faţă de noi. Dar noi trebuie să dezarmăm neîncrederea aceasta prin corectitudinea ţinutei noastre. Va trebui să luăm răspunderea unul pentru toţi şi toţi pentru unul; că suntem nevinovaţi în urzirea războiului acestuia şi că nu ne vom face vinovaţi în trădare de patrie sub decursul lui. Prin solidarizarea aceasta vom alunga neîncrederea şi din sufletele acestor puţini.

*

Pastorala P. S. S. domnului episcop diecezan (reprodusă mai sus – n. n.) revarsă lumină asupra spiritului în care să lucrează din centrul diecezan. Alături şi înalt Preacuvioşia dl vicar episcopesc şi ales mitropolit Vasile Mangra a luat poziţia pentru cimentarea încrederii reciproce în mijlocul acestei prăpăstii. Dânsul întâmplător se afla în Arad, în ziua declarării de război. Întrebat, de un ziarist maghiar, asupra direcţiei ce o va lua, i-a dat răspunsul, publicat în nr. 29 din „Aradi Közlöny”, că „ţinuta mea principală, sub durata războiului româno-maghiar, va fi să cultiv şi să sus­ţin încrederea reciprocă şi mă voi năzui, din toate puterile, să nu fie conturbată această solidaritate şi să nu-i slăbească puterea vreo neînţelegere. Dacă, eventual, va fi nevoie, conform datoriei mele arhipăstoreşti, voi lua sub scutul meu pe cei suspicionaţi pe nedrept şi fără vina lor ajunşi în situaţie neplăcută, dar de sine înţeles că, în considerarea situaţiei absolut serioase, voi cumpăni cu cea mai mare temeinicie paşii ce-i voi întreprinde în direcţia aceasta, având în vedere pururea şi mai presus de toate interesele mari ale statului ungar”.

*

Cu acest gând a şi plecat I. P. C. S., în aceeaşi zi, la Budapesta, să-şi înceapă misiunea protectoare înaintea guvernului. Privim cu mângâiere sufletească la aceasta cale şi sperăm în succesul ei. În direcţia aceasta, suntem pe urmele lui Hristos, care a dat îndrumarea ca păstorul cel bun să-şi pună sufletul pentru oile sale.

*

Preotul român a fost totdeauna bun păstor, el şi-a pus sufletul pentru oile sale. Nicicând nu i s-a deschis mai largă cale pentru virtuţile pastorale, decât în aceste zile ale nenorocirilor, când de la prudenţa lui depinde salvarea vieţii turmei sale cuvântătoare. Clar şi neîndoios să dea fiecare preot dovadă despre corectitudinea sa şi să inspire asemeni sentimente şi în credincioşii săi, ca să nu se rătăcească şi piardă nici un suflet din turma cuvântătoare, încredinţată păstoririi lui.

*

Daţi cezarului ce este a cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu! / Roman R. Ciorogariu (Biserica şi Şcoala, XL, nr. 34, 21 august / 3 septembrie 1916, pp. 2, 3).


satanismul ortodox vs Bucovina Rock Castle

Muzica rock, în scabroasa viziune a sataniştilor ortodoxiei

*

Cultura produce cultură, nu bani. Bani produce biserica, prin spălare de creiere, prin intoleranţă şi printr-o agresivitate fascistă tradiţională. Vreme de veacuri, sfidând învăţătura lui Hristos, biserica a răspândit teroare, cruzime, întuneric. Societatea omenească a fost întemniţată în negura spaimelor. Iisus ne-a îndemnat să credem în iubire, inclusiv în cosmica iubire a „Tatălui nostru”, care este necondiţionată, dar popimea preferă, ca întotdeauna, să ne transforme în „robi ai lui Dumnezeu”, datori ei cu ascultare, deşi „robia” este în antiteză grosolană cu iubirea lui Iisus.

*

Vreme de un an, în loc să-şi vadă de marile ei probleme, popimea bucovineană a ticluit un nou atac asupra Festivalului „Bucovina Rock Castle”, pe care, de data asta, l-a aruncat în ochii bigoţilor prin intermediul duşmanilor limbii române Ionel Butnariu şi Ioan Ungureanu, ambii cu adresă de corespondenţă în Suceava, strada Mircea Motrici nr. 77, cu Email: campuldideonsfalticeni@yahoo.com şi cu telefon de contact numărul 0745 957 844. Ei semnează memoriul adresat tuturor instituţiilor statului, fără să ştie că o manifestare culturală, desfăşurată într-un spaţiu închis, ba şi proprietate privată, precum şanţul Cetăţii, nu are nevoie de aprobări de la primărie, cum s-a şi constatat, cu textul legii în mână, la întrunirea organizată de instituţiile de ordine publică la sediul Jandarmeriei din Suceava. Iar pentru o eventuală poluare fonică (un ofiţer de jandarmi locuieşte în vecinătatea Cetăţii şi a constatat că nici de pe balcon nu aude decât zumzetul muzicii) ea trebuie constatată cu decibilmetrul, nu minţită persuasiv, după obiceiul ortodoxiei, de către sataniştii ei intoleranţi.

*

Că memoriul pe care vi-l prezint, prin scanare, reprezintă un nou asalt al popimii sucevene împotriva festivalului de rock o probează „studiul” de 14 pagini, prin care se stigmatizează, aşa cum au fost stigmatizate şi îndepărtate colindele identitare ale românilor, nu atât festivalul nostru, cât durabilităţile culturii muzicale mondiale. După popimea Sucevei, sataniste au fost trupele: Pink Floyd, Led Zeppelin, Bee Gees, Rolling Stone, Queen, Beatles şi, desigur, inegalabilul chitarist Santana. Pe rug cu ei, pe eşafod cu Bucovina Rock Castle! Pardon: rugul era „creştin”, eşafodul fiind folosit de revoluţionari.

*

Dacă indivizii ăştia, popi şi creduli, au locuri în rai, pentru vitejia cu care vor să stârpească muzica vie, să-mi dea de ştire, ca nu cumva să mă rătăcesc şi eu, cândva, pe acolo. Dar, gata, să-i lăsăm pe „apostolii ortodoxiei”, sataniştii Blanariu şi Ungurean, să vă dumirească.

*

*

 

 


„Ștefan Vodă al Moldovei fu zvârlit și nu mai este”

Ștefan cel Mare, portret imaginat de Carol Pap de Szathmari

Ștefan cel Mare, portret imaginat de Carol Pap de Szathmari

*

În 9 martie 1915, calendar nou, „Gazeta Transilvaniei” publica, sub titlul „Odoarele mănăstirilor bucovinene: mănăstirea Putna”, o mincinoasă mărturisire a starețului Putnei, Teofil Patraș, mărturisire în care jefuitorul mormintelor voievodale, Iacob Stamati, cunoscut drept Iacob Putneanul, „acest cucernic păstor”, „sfânt” sărbătorit, din acest an, în 14 mai, beneficiază de o necuvenită aureolă. Ignorând scrisoarea lui Iacob Putneanul, prin care cerea starețului să-i trimită „cele trei mii de mărgăritare, luate de pe mortul acela”, Teofil Patraș muta vinovăția pângăririi pe umerii… hoțului necunoscut: „Când, în 1856, s-a deschis, în fața unei comisii imperiale trimisă din Viena, mormintele din biserică, s-a constatat că toate fuseseră pângărite de mâini nelegiuite. Barbarii nu s-au cutremurat nici în fața veșniciei și străluciții Voievozi au fost despuiați de toate mândrele odoare care împodobeau sicriele și corpurile lor. Astfel a dispărut și coroana lui Ștefan cel Mare”.

*

Bineînțeles că „părintele Patraș are lacrămi în ochi, când ne împărtășește acest dureros amănunt”, uitând că nici un voievod nu se înmormânta cu Coroană, care aparținea țării, ci cu o coroană din pâslă, precum cea găsit în mormântul lui Bogdan al III-lea, și acesta prădat de bijuterii, dar nu și de sicriu, cum s-a întâmplat cu mormântul lui Ștefan cel Mare, în care rămășițele de schelet erau azvârlite, cu țeasta craniului înspre gât, pe 13 bare de metal – iar pe bare de metal se înmormântau numai călugării. Deci, osemintele descoperite de comisia imperială, în 1856, nu aparțineau lui Ștefan cel Mare, ci unui stareț oarecare, osemintele voievodului fiind aruncate, pentru a-i face starețului loc… într-un loc de veci până atunci încărcat de sfințenie.

*

Că mormintele de la Putna nu au fost prădate de cazaci, turci, tătari există dovezile efracției discrete, prin găuri făcute din lateral, nici o piatră mormântală nefiind vandalizată și spartă, dar există și scrisoarea lui Iacob Stamati, care confirmă că mormintele voievodale de la Putna au fost jefuite de călugări, cel al lui Ștefan cel Mare, chiar din ordinul lui.

*

Parafrazând în vechi cântec, suntem obligați să nu ne mai îmbătăm cu apă chiară și să recunoaștem că „Ștefan Vodă al Moldovei fu zvârlit și nu mai este” în mormântul de la Putna.

*

Ștefan cel Mare, imaginat de Emmanuel Fremiet

Ștefan cel Mare, imaginat de Emmanuel Fremiet


Pagube popești, aduse patrimoniului nostru național

L'Art et les Artistes ianuarie 1917 Ruinele palatului lui Rares de la Vatra Moldovitei

L’Art et les Artistes, ianuarie 1917: Ruinele palatului lui Rareș de la Vatra Moldoviței

*

Acolo unde patrimoniul național românesc încape pe mâinile lacomilor de averi pământești popi și călugări, ruinarea domnește, cu arbuști crescuți pe ziduri, până ce și ultima piatră se spulberă sub răutatea nepăsării. Așa s-a întâmplat, de-a lungul veacurilor, și cu locuința, de la Vatra Moldoviței, a voievodului ctitor Petru Rareș, ajunsă, în 1916, o jalnică ruină, năpădită de bălării. Soarta palatului lui Petru Rareș o are, acum, și Cazinoul din Vatra Dornei, încăput pe mâini popești absolut necuvenit, apoi jefuit de toate pardoselile, stucaturile, ornamentele, emblemele, și decăzut, din statutul de monument arhitectonic bucovinean, la cel de ruină care urâțește locurile.

*

Ruinele Cazinoului 3

Ruinele Cazinoului 2

Ruinele Cazinoului 1

 


Pagina 5 din 7« Prima...34567