ANTIROMÂNISMUL ORTODOX | Dragusanul.ro

Cruciaţi ai secolului XIX, în luptă cu păcatul

 

Căutând eu nişte file uitate din cronica lăutăriei româneşti[1], numai peste minunata viaţă evlavioasă a creştinilor nimeresc. De pildă, despre pedeapsa divină, aplicată paznicului chioşcului din Herăstrău de către un cuvios preot bucureştean, care l-ar fi trimis pe păcătosul paznic drept în iad, dacă nu şi-ar fi băgat dracul coada, prin intermediul doctorului Rali.

 

 

O adevărată cruciadă dezlănţuiseră, tot pe atunci, sfinţiţi protopop împotriva presupusului păcat al curviei, printr-o admirabilă gloabă preventivă, destinată averilor din ceruri ale adevăratei credinţe strămoşeşti.

 

 

Iar dacă femeile preferau cununia, care, în fond, o curvie legală însemna în ochii sfinţiţilor protopopi, iarăşi intervenea mânia dumnezeiască, pe care vă las s-o desluşiţi singuri, eu fiind ocupat cu căutarea lăutarilor şi nu a trecătoarelor sfinte păcate.

 

 

[1] Urechia, V. A., Istoria Românilor, Tomul X, Partea A, Bucureşti, 1900


Un cântec de stea din 1747 şi nu o colindă!

Un titlu aventuros, ca să nu spun, cu blândeţe, neavenit, „Originea bisericească a colindelor româneşti”, publicat în Almanahul ziarului „Curentul” 1941 (p. 56), sub semnătura preotului Mihail Bulacu, mă contrariază într-atât, încât am căutat şi am tot căutat Catavasierul din 1747, scris în slavonă şi în greacă şi abia apoi şi în limba română, dar cu chirilice. De ce? Pentru că preotul din 1940 (când a scris materialul pentru almanah), deturna Datina care ne-a conferit identitatea de neam european străvechi, în baza unei făcături lirice, un penibil cântec de stea, publicat în paginile 418-420 ale îndreptarului de cântări bizantine, compuse de Sfântul Ioan Damaschin şi devenite repertoriu obligatoriu pentru întreaga ortodoxie greco-slavă, numită aşa nu doar după identitatea celor două limbi liturgice, ci şi dintr-un straniu antiromânism, care a funcţionat până hăt, chiar dacă un călugăr sârb, pe nume Macarie, încercase, la Bucureşti, tot cam pe atunci, să tânguie româneşte pentru românism. Mihail Bulacu se folosise de o tipăritură târzie (de asta localizează textul la pagina 157) după „Katavasiiriu / acum într-acest chip tipărit / în zilele Prea Luminatului Domn / Io Constantin Nicolae Voevod / cu blagoslovenia Prea Sfinţitului / Mitropolit Cv. Neofit / şi cu cheltuiala temătorului de Dumnezeu / Cv. Klimenti Episcop Râmnicului / în sfânta Episcopie a Râmnicului /  la anul 1747 // S-au tipărit de cucernicul între preoţi, popa Mihai Afanasie / Popovici tipograful Râmnicului”.

 

Textul rimat, cu care „preoţii şi dascălii” s-au străduit să înlocuiască şi să spulbere definitiv colindele, este, de fapt, un rudimentar cântec de stea, nicidecum „popular”, dar obligatoriu, pentru temătorii de afurisenii. După 1860, când chiar şi contrafacerile timpurii ale lui Ioan Tincovici („Cântări dumnezeieşti”, Buda, 1815) şi ale protopresviterului de Caransebeş Ioan Thomici („Scurte învăţături pentru creşterea şi buna purtare a tinerimii române, precum şi nişte alese cântări bisericeşti, şi unele cuvioase şi desfătătoare lumeşti”, Pesta, 1827 – prin care sfătuia cum trebuie să se comporte „cântătorii”, şi ca îmbrăcăminte, şi ca atitudine, în astfel de împrejurări şi doar acolo „unde este datina” colindatului, p. 98), sunt şlefuite de poeţi şi adaptate muzicalităţii străvechi a colindelor, cântările religioase pătrund în popor, de data asta ca Datină Creştină, adeseori admirabilă, datorită implicării marilor compozitori ai vremii, care prelucrează melodiile străvechi cu multă pricepere, înstrăinându-le.

 

Nu intenţionez, astăzi, să fac un probatoriu împotriva tezei preotului Mihail Bulacu despre falsa „originea bisericească a colindelor româneşti”, în condiţiile în care acest patrimoniu sacru al unor „vremi cărunte, ba poate şi mai cărunte”, a fost mereu prigonit, ca urmare a plângerilor unor preoţi şi pastori, precum G. Heltai, care susţinea, în 1552, că „în Ardeal, îndată după ziua naşterii Domnului nostru Isus Hristos se începe marele praznic al Diavolului „Regelo het” (săptămâna colindării), peste un secol fiind rândul pastorului Andeas Mathesius, din Cergăul Mic, Alba, care îşi pâra enoriaşii că încă mai „practică acest colindat desfrânat, mâncând şi bând, precum şi cântând româneşte colindele lor nelegiuite”, şi că, înainte de Crăciun, „nu au altă grijă mai mare decât aceea de a se întruni şi a învăţa cântece drăceşti”[1], adică nevinovatele colinde. Aş prefera să vă las să înţelegeţi şi să decideţi singuri, după ce veţi citi, în integralitatea sa, „studiul” din 1940 şi cântecul de stea din anul 1747, care, până una-alta, pare a fi cel mai vechi cântec religios creştin, calat pe armonii autentic româneşti şi nicidecum pe bizantinisme, după cum a vrut să ne facă să credem călugărul bulgar Anton Pan, harnic promotor al liniilor melodice bizantine, născocite de Sfântul Ioan Damaschin. Deci, iată textul din Almanahul „Curentul”:

 

„Cele două mari evenimente din istoria Creştinis­mului şi-au adâncit înţelesul în viaţa religi­oasă a poporului român, pentru a constitui cele două mari sărbători din viaţa creştină a neamului: Naşterea şi învierea Domnului Iisus Hristos. „Cră­ciunul” şi „Paştile” sunt două noţiuni ce au pătruns în masele mari ale poporului.

 

Astfel, sărbătoarea Naşterii Domnului Hristos an­gajează, în simţirea şi trăirea unei noi vieţi, întreaga suflare românească, de la copii, până la bătrâni Acest fapt se datoreşte deopotrivă vechimii Creşti­nismului la Români, ca şi structurii deosebit de deli­cate şi cu multă rezonanţă spirituală creştină a lati­nităţii sufletului poporului român. Spre deosebire de popoarele vecine cu noi, Bulgarii, Ruşii şi Ungurii, care s-au încreştinat cu mult mai târziu şi în împre­jurări cu totul deosebite, noi, Românii, am făcut din Evanghelia Naşterii Domnului Hristos un izvor pu­ternic şi curat al datinilor strămoşeşti.

 

De aceea, aceste datini strămoşeşti, îmbinând în struc­tura lor sentimentul creştinesc, călăuzit de istoria biblică a Evangheliei creştine, cu sentimentul naţional al originii noastre etnice, au format un conglo­merat specific, cu o vechime respectabilă şi de o esenţă ce nu se va putea să se ri­sipească ori să ne părăsească vre­odată. Din contră, aceste datini se prezintă ca nişte comori spirituale, ce dau tot farmecul sărbătorilor din ajunul Naşterii, până la Botezul Domnului Hristos. Iar acei ce le fac să fie tot vii, din generaţie în gene­raţie, sunt copiii şi tinerii noştri, fie de la sate, fie de la oraşe. Adică vâr­sta cea mai proprie de a se entuziasma pentru ceea ce este mai fru­mos şi mai ideal, pentru care se devotează până la misionarismul propovăduirii prin grai viu şi cân­tec curat religios-românesc, sub cel mai geros timp al iernii.

 

Biserica noastră strămoşească, prin preoţii şi dascălii săi, a ştiut, la timp potrivit, să folosească aceste ele­mente existente, pentru a organiza, pe calea voluntariatului, cel mai plăcut misionarism al tineretului creştin. Versul şi cântarea n-au fost decât forma în care s-a turnat esenţa Evangheliei creştine, iar steaua, icoana, lumina şi celelalte au încadrat intuiţia atractivă a unor adevăruri istorice.

 

 

Una din dovezile ce putem aduce, din cărţile bise­riceşti de mai târziu (1747), o putem afla în Catavasierul de la Râmnic, tipărit cu cheltuiala episcopului Climent al Râmnicului, unde, la sfârşit, după textul grecesc şi slavonesc, după pascalie, aflăm, la pagina 157 următoarele:

 

„Aice, la sfârşitul cărţii, pusem şi stihirile ce le cântă copiii când umblă cu steaua, în seara Naşterii lui Hs. Şi, cetitorule ce vei ceti şi cu poetica vei socoti, şi de nu vor veni la număr, bine să ştii că noi, precum le-amu găsit, aşa le-am şi tipărit, după cum s-au obişnuit a se cânta, iar n-am mai umblat a le număra:

 

Steaua de sus răsare

Ca o taină mare…”.

 

Prin urmare, cântul acesta frumos al stelei, trecut în Catavasier de către episcopul Climent al Râmnicu­lui, şi încă şi cu binecuvântarea Mitropolitului Neofit al Ungrovlahiei, dovedeşte că tradiţia orală de până aci aparţinea tot Bisericii, prin clerul său. Cum Şcoala românească s-a deschis în pridvorul Bisericii, înţelegem că tineretul românesc avea această îndru­mare de la clerul Bisericii.

 

Dascălul de strană şi de muzică bisericească Anton Pan are meritul de a strânge şi populariza, pe calea tiparului, ceea ce de fapt exista în practica Bisericii. Ele circulau mai mult în manuscrise populare. Anton Pan le-a scos sub titlul „Versuri musiceşti ce să cântă la Naşterea Mântuitorului nostru I(sus) Hs şi în alte sărbători ale anului”. Tipărite, la început în anul 1830, se cer de popor şi se retipăresc în ediţia a doua (1834), apoi a treia (1846), apoi a patra (1848) şi, mai târziu, 1852, 1854 etc. În prefaţa primei ediţii, ne istoriseşte Anton Pan că era o datină mai veche „de a se cânta versuri în seara Naşterii Mântuitorului”. Aci arată şi contribuţia sa personală la înregistrarea, pe calea tiparului, a unei tradiţii existente: „aceste versuri, neavându-le tipărite, din mână în mână şi din auzite scriindu-le, atât le smintise din calea lor, încât mai nici un înţeles nu avea într-însele. Pre aceste, într-acest chip eu văzându-le, m-am îndemnat şi, pe cât am putut, culegându-le, le-am îndreptat. Şi ca să nu rămână   puţina mea osteneală în deşert, le-am dat în ţipar dimpreună cu gla­surile lor”.

 

Deci, Anton Pan ne destăinuieşte faza trecerii colindelor, de la auz, la manuscris, şi, de la ma­nuscris, la tipar. Dar toate acestea, în legătură cu Biserica.

 

Într-un mic şi interesant studiu, publicat de dl profesor N. Cartojan, sub titlul „Colindele cu Steaua”, într-o revistă (Arta şi Tehnică Grafică, Buletinul Imprimeriilor Statului, Caietul nr. 6, Decembrie 1938 – Mar­tie 1939), ni se prezintă multe alte interesante documente tipărite, în ceea ce priveşte vechimea acestor co­linde, precum şi a legăturilor cu ac­ţiunea Bisericii, din diferitele ţinu­turi locuite de Români, până la Ma­ramureş şi Banat. Iar în recenta pu­blicaţie din „Biblioteca enciclopedi­că” a Fundaţiei, întitulată „Cărţile populare în literatura românească. II Epoca influenţei greceşti”, tot dl prof. N. Cartojan, la capitolul dramei religioase, când tratează despre ,,Cântece de stea”, documentează, cu texte greceşti, apropierea dintre aceste colinde de la noi cu anumite colinde greceşti. Dovadă de-o tradiţie ortodoxă a ace­stor colinde, după cum altele au şi influenţe apusene.

 

Dl Al. Rosetti, în lucrarea „Colindele religioase la Romani”, publicată de Academia română (Analele A. R. Tom. XL, Memoriile secţiei literare) conchide că Biserica bizantină a dat putinţa poporului, pe această cale, ca „să-şi astâmpere setea de a cunoaşte faptele Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, judecata din urmă şi viaţa după moarte, raiul şi iadul” (p. 76).

 

Din toate aceste dovezi, reiese acest trecut frumos al Bisericii, de misionarism prin tineretul creştin, în masele populare. Iar din acest trecut se desprinde datoria preoţilor catiheţi de a continua această operă misionară cu copiii şi tineretul, atât prin Biserică, cât şi prin şcoală, acolo unde sunt chemaţi să predea învăţământul religios” / Preotul MIHAIL BULACU (Almanahul „Curentul” 1941, p. 56).

 

 

În Catavasierul din 1747, cu doar primele două versuri citate de preotul Bulacu, pentru că toate celelalte probează drept autor pe un călugăr lipsit de orice har liric, se narează şchiop mitul Naşterii lui Iisus Hristos (Iisus, nu Isus, cum s-a scris cale de veacuri, pentru că ortodoxia dorea să se distanţeze de catolicism prin propriul ei Fiu al Tatălui Ceresc):

 

Steaua de sus răsare;

Cu o taină mare.

Steaua străluceşte

Şi pe Hristos vesteşte.

 

Steaua îşi dă rază

Şi pe magi îi luminează,

Şi magii grăiesc

Grai filosofesc:

 

Tu eşti cea prorocită

De Valaam vestită,

Că de când pământul

N-au născut cuvântul

 

Şi fără de acesta

N-au născut Precesta.

Născu pe Hristos

Lumii spre folos.

 

O stea prea luminoasă

Din toate aleasă.

Cu a ta ivire

Ne înveţi întocmire

 

Şi nouă ne scrie

În astronomie

Că s-au născut jos

Împăratul frumos

 

În cetatea lui David

Pildă arătând.

Au călătorit

Trei crai despre răsărit

În Vifliem au venit

 

Şi îndată au aflat

Pe cel ce au căutat

Şi i s-au închinat

Ca unui împărat,

 

Daruri în mâini ţinând

Şi lui Hristos cuvântând:

Cocoane Împărate

Şi prea luminate,

 

De ştim cine eşti, mărite

Şi în troiţe slăvite,

În ce chip ai venit

 

Şi din fecioară te-ai născut,

Din fecioară curată

Şi prea nevinovată,

Pentru aceasta ne rugăm ca şi de la noi să primeşti

Daruri lumeşti.

 

 

Dumneavoastră, cinstiţi boieri, aceasta vă e steaua de care au prorocit, mai înainte Valaam, zicând că va răsări o stea din Iacov şi se va ridica un împărat din Israeiliţi, şi va sfărâma pre toţi domnii Moabiţilor; care stea fost-au povăţuiţi acei trei crai şi de lumină purtători filosofi, şi după raze-i mergând până la Vifliem, găsit-au pe Hristos Prunc mic, înfăşat şi cu bucurie au zis: Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru, Domnul Dumnezeu, îngenunchind şi daruri înmânând: Aur, smirnă şi tămâie…” (lipsind părţi din pagină, nu pot translata în continuare şi nici nu îşi are rostul).

 

 

 

[1] Bîrlea, Ovidiu, Folclorul românesc, I, Minerva 1981, p. 267

 


Deschiderea din anul 1856 (IX)

 

Pentru ilustrarea acestui material voi folosi iconografia vremii, deci acuarelele lui Franz Xaver Knapp (1809-1883)

„Deschiderea din anul 1856 / a mormintelor domneşti / care se află

în / Mănăstirea greco-ortodoxă Putna // Protocol şi Acte anexe

întocmit de / K. A. Romstorfer”

Karl Adolf Romstorfer

Cernăuţi, 1904, Tipografiile Asociate din Cernăuţi

*

 

Traducere: Dr. ing. Ion Barbu

*

Alte acte

* 

(19714)

 

La data de 6/18 Noiembrie 1856, Consistoriul anunţă Guvernul ţării că Asesorul Consistorial Theoktisch Blazewicz (Teoctist Blajevici – n. n.) a fost delegat pentru sfinţirea Capelei de iarnă. În cazul în care ar fi găsite criptele Domneşti (princiare) „va putea face şi serviciul religios ceremonial de sfinţire a mormintelor”.

*

Guvernul ţării anunţă, la data de 20 Noiembrie 1856, prin scrisoarea nr. 19714, pe Schönbach „ca deschiderea mormintelor în chestiune să se facă în conformitate cu aprobarea dată prin scrisoarea din 23 Septembrie anul în curs” / (Josefowicz m. p.) Schmück m. p. / Referent.

*

(20308)

Raportul Comisiei pentru Deschiderea mormintelor de la Mănăstirea Putna, din 25 Noiembrie 1856, asupra începerii şi progreselor făcute, către Guvernul ţării – pe scurt, cu protocoale zilnice. / Schönbach m. p.

(22004)

Sinteza Protocolului transmis de către Comisie, cu referire la deschiderea mormintelor de la Mănăstirea Putna / % Protocolul deschiderii mormintelor.

*

Către Onor. Consistoriul religios aici.

În anexa % se transmite Înaltului Consistoriu protocolul Comisiei, în legătură cu deschiderea mormintelor de la Mănăstirea greco-ortodoxă Putna, şi progresele realizate sub supravegherea membrilor comisiei. Sunt prezentate detaliat progresele realizate la deschiderea mormintelor Domneşti şi ale celorlalte morminte existente în biserica mănăstirii Putna, precum şi modul în care s-a procedat după ce s-a stabilit cui aparţin mormintele, cu referire la conservarea resturilor umane găsite în morminte şi a pietrelor funerare. În final se fac recomandări privind modul în care Comisia vede organizarea monumentelor mortuare din Biserică. / Czernowitz, 20 Decembre 1856.

(332, 1857)

„Prea onoratului Prezidiu cezaro-crăiesc al ţării!

Cu autorizaţia emisă de către Guvernul cezaro-crăiesc din 23 septembrie 1856, scrisoarea nr. 15140, am fost însărcinat să inspectez lucrările de construcţie de la Mănăstirea Putna, iar cu această ocazie să particip, alături de înalta Comisie, în biserica Mănăstirii greacă neunită Putna şi să intervin în problemele tehnice care se ivesc.

*

Deoarece am fost însărcinat cu preluarea formală a clădirilor mănăstirii, a trebuit să amân finalizarea acestor lucrări, deoarece am fost anunţat că trebuie să particip la întâlnirea Comisiei pentru deschiderea mormintelor existente în Mănăstire. Membrii Comisiei s-au reunit, prima dată, la 24 Noiembrie 1856, aşa cum au făcut cunoscut Prezidiului cezaro-crăiesc al ţării, prin intermediul Protocoalelor prezentate.

Pe lângă lucrările la care eram angajat, referitoare la toate construcţiile mănăstirii, mi-a revenit şi sarcina de a ţine socoteala (registrul) obiectelor găsite în mormintele deschise, precum şi de a desena aceste morminte şi pietrele lor tombale.

*

Pe lângă desenele obiectelor de valoare, care au fost găsite la Putna, am realizat desenele din cele 3 role anexate, reprezentând situaţia în plan şi în secţiune longitudinală a bisericii Mănăstirii Putna, precum şi alte două desene ale mormintelor care se găsesc în Naosul acestei biserici; piatra de mormânt, sculptată în piatră, a Domnului Moldovei Ştefan cel Mare, mort în anul 1504, şi a celei „de-a doua” soţii, Maria, fiica Domnului valah Radul, apoi cea „de-a doua” (? – semn introdus de Romstorfer) soţie a lui Ştefan cel Mare, Maria, fiica Domnului rus Simion, şi cei doi fii ai săi, înmormântaţi tot aici.

*

În desenul reprezentând vederea în plan a bisericii sunt prezentate mormintele, cu numerele corespunzătoare din Protocol, care permit identificarea fiecărui mormânt în parte.

Deoarece Mănăstirea greacă-neunită Putna a fost construită din piatră, în urmă cu 391 ani, de către Ştefan cel Mare, şi prezintă un mare interes stilul şi construcţia în sine, care oferă o imagine interesantă a perioadei despre care vorbim, îmi permit să prezint suplimentar aceste date, pe care vă rog să le transmiteţi Comisiei centrale pentru cercetarea şi conservarea monumentelor.

Cernăuţi, 3 ianuarie 1857 / Röll / Inginer”.

Scrisoarea Ing. Röll, din 3 Ianuarie 1857, nr. 469, cu desenele anexă la Protocolul asupra Deschiderii mormintelor de la Mănăstirea Putna.

*

 „Către / Ministerul pentru Culte şi Educaţie, / Preşedintelui Bucovinei cezaro-crăieşti.

La data de 16 Ianuarie 1857, a fost transmis Protocolul asupra deschiderii mormintelor din Biserica Mănăstirii greco-neunite Putna.

*

/. Protocolul deschiderii mormintelor

//. Desenele Bisericii şi pietrelor funerare de la Putna

*

Suplimentar la raportul meu principal, am onoarea etc., etc. să prezint, în anexă, la /., completări reprezentând desenele mele[1] la Protocolul Comisiei. Astfel, au fost detaliate o serie de aspecte, legate de deschiderea mormintelor domneşti din biserica Mănăstirii Putna.

În anexa //., sunt prezentate trei foi, cuprinzând planurile bisericii mănăstirii şi secţiunea longitudinală ale numitei biserici, precum şi poziţia mormintelor din Naos, care s-au găsit, piatra de mormânt a Domnului Moldovei Ştefan cel Mare, mort în 1504, precum şi cele ale celor două soţii.

*

Deoarece această Biserică, construită în anul 1466, de către numitul Domn şi Ctitorul Mănăstirii Putna, a fost zidită din piatră, consider că sunt foarte importante stilul şi detaliile arhitecturale, pe lângă pietrele de mormânt, reprezentate în desenul (planşa) 2/2. Toate acestea reprezintă probe foarte interesante de arhitectură din secolele în care au fost realizate şi îmi permit să supun atenţiei dvs. cele 3 planuri, pentru a fi analizate de Comisia centrală cezaro-crăiască pentru Cercetarea şi Conservarea monumentelor de arhitectură.

La final, se observă că pentru definitivarea unei opinii referitoare la această chestiune, supusă aprobării Consistoriului Episcopal de la Cernăuţi, se va cere aprobarea Ministerului pentru Culte şi Educaţie, care va formula cea mai justă concluzie. / Czernowitz, 16 Ianuarie 1857”.

(2916/57)

Consistoriul, aici, la 29 ianuarie / 11 februarie 1857. Scrisoarea nr. 4045, cu privire la modul de valorificare a rezultatelor deschiderii mormintelor şi edificării unui monument la Mănăstire.

*

„21 februarie 1857, nr. 2916. Rezoluţia de pe plicul scrisorii asupra modului de valorificare a Protocolului.

Se va face cunoscut dlui ing. Röll, de la Direcţia cezaro-crăiască pentru construcţii, asupra celor propuse de către Consistoriu, referitor la cunoştinţele sale precise despre lucrările descrise de acesta, în special în ceea ce priveşte reprezentarea aspectelor tehnice. Este rugat să continue lucrările de relevee ale construcţiilor, precum şi să estimeze costurile pentru o astfel de lucrare, care să poată fi înaintată Înaltului Minister. / Cernăuţi, 12 martie 1857”.

(12278/1857)

 

[Consistoriul, la 10/22 Iulie 1857, Nr. 2402: Din motivele cunoscute, prezentate anterior, şi în special pentru data de 15/27 August, când serbăm Hramul Mănăstirii, se solicită Guvernului ţării Bucovina finalizările începute la Mănăstirea Putna.] / Eugen / Episcop.

*

[Guvernul ţării Bucovina, la 24 iulie 1857, referitor la scrisoarea nr. 12.278.

Transmite ing. Münich, de la Direcţia Construcţiilor Suceava.

După terminarea lucrărilor de deschidere a mormintelor, pavajul (pardoseala) din interiorul Mănăstirii Putna nu a fost finalizat. Sunteţi trimis de urgenţă la Putna pentru a rezolva situaţia şi a angaja un meseriaş (întreprindere?) – nu cu Leibuka Barber! – pentru supravegherea şi terminarea lucrărilor până la data de 15/27 August, astfel ca la această dată biserica să poată fi deschisă (publicului, credincioşilor). / La Consistoriu].

(12712/57)

[Inginerul Münich transmite, de la Suceava, la 30 Iulie 1857, Scrisoarea nr. 205 către Guvernul ţării]:

„Pentru îndeplinirea ordinul transmis, consider că este necesar să mă deplasez de două ori la Putna. Vă rog să transmiteţi un ordin prin care să-mi fie decontate deplasările anterioare în interes de serviciu şi care se cifrează la 800 florini. Eu nu mai pot suporta costul unei deplasări din buzunarul propriu, deoarece acesta ar fi de 80 florini, astfel încât eu nu pot să avansez banii de deplasare şi să aştept decontarea ani în şir. / Suceava, 30 Iulie 1857 / Münich / Inginer”.

*

[Guvernul ţării trimite, la 1 august 1857, către Direcţia Construcţiilor, dlui ing. Röll, aici: Daţi comandă de urgenţă la un colaborator al dvs., de exemplu Borkowski, şi muncitorii să se deplaseze la Putna şi să facă lucrările şi aranjamentele necesare până la 15 august. Avans 80 florini].

*

[Către Casa Centrală, aici: Se vor plăti 80 florini, din banii Fondului Bisericesc grec-neunit].

[Către Münich, la Suceava: Deoarece lucrările necesare la Putna se vor executa de către o altă echipă, s-a suspendat deplasarea dvs. În ceea ce priveşte suma de 800 florini, reprezentând costuri anterioare, avansate de dvs., vă anunţ că suma va fi plătită de Biroul Contabil de Stat cezaro-crăiesc].

*

[Către Biroul Contabilităţii de Stat Lemberg. Reclamaţia lui Münich va fi rezolvată şi litigiul cu banii rezolvat].

[Către Înaltstătătorul Mănăstirii Putna Bortnik: Decretatul (hotărârea) vă va fi transmis].

(15880/57)

[Deplasarea din 12 Septembrie 1857, nr. 487, a echipei trimise de Röll, precum şi diurnistul Borkowski, va fi decontată, iar Biroului de Contabilitate din Lemberg i se vor trimite actele, pentru verificare].

(18850/57)

„Ministerul cezaro-crăiesc al Cultelor şi Educaţiei, nr. 19881/340.

La scrisoarea din 16 ianuarie 1857, nr. 332, referitoare la mărturiile găsite la Mănăstirea Putna, cu ocazia deschiderii mormintelor, vă informăm că documentele întocmite au fost transmise Comisiei pentru Cercetarea Monumentelor Istorice, pentru analiză. Comisia îşi rezervă dreptul de a modifica şi de a face publice aceste documente, după cum va crede de cuviinţă.

*

În încheiere se menţionează modul în care vor fi soluţionate solicitările dvs., referitoare la mormintele de la Mănăstirea Putna.

Viena, 20 noiembrie 1868

Din partea Ministerului / Semnează / Subsecretarul de Stat Helfert”.

*

„Protocol nr. 15396, 26 august, nr. 2763. Preşedinte, 5 septembrie 1857. Consistoriul bisericesc grec-neunit, în legătură cu deschiderea mormintelor de la Mănăstirea Putna.

Protocol nr. 18850 din 20 noiembrie 1858, nr. 19881.

Ministerul Cultelor respinge formularea unei poziţii definitive, cu privire la mormintele de la Mănăstirea Putna.

(N. B. Rolele cu planurile şi Protocolul sunt păstrate de departamentul III).

(la Dosarul 15396)

La scrisoarea urgentă, trimisă de dl ing. superior Röll, Şef al Oficiului cezaro-crăiesc pentru construcţii, se va răspunde că, prin Scrisoarea din 12 martie anul trecut, n. 2916, primită de la Ministerul Cultelor şi Educaţiei, s-a decis amânarea formulării unei poziţii feme în problema solicitată. / Cernăuţi, 1 decembrie 1858”

*

La Protocolul nr. 18850, dosar 1858, Spre ştiinţă Oficiului:

Referentul Syrzsisztie, de la Consiliul ţării. / Către Dl Şef al Oficiului de construcţii al ţării (aici).

Domnule… etc., etc., vă informăm că urmare a hotărârii din 1 decembrie anul trecut, cererea dvs., referitoare la modul în care urmează a fi tratate mormintele de la Mănăstirea Putna, veţi primi răspuns în cel mult 4 săptămâni, după ce vom depune acest raport la Ministerul pentru Culte şi Educaţie. / Cernăuţi, 11 martie 1859.

(2442/1860)

Ministerul cezaro-crăiesc pentru Culte şi Educaţie:

Vă reamintim că, prin hotărârea din 20 noiembrie 1858, nr. 19881, raportul din 16 ianuarie 1857, nr. 332, referitor la mormintele domneşti de la Putna, încă nu a fost depus.

Viena, 13 februarie 1860.

Pentru Minister semnează Subsecretarul de Stat Helfert.

Către Guvernul ţării Bucovinei.

*

Guvernul cezaro-crăiesc al Bucovinei. Protocol nr. 2442 din 12 februarie 1860, nr. 19881 (la Preşedinte, în 20 februarie 1860).

Ministerul pentru Culte şi Educaţie transmite răspunsul prin care cererea referitoare la mormintele domneşti de la Mănăstirea Putna a fost respinsă:

„Departamentul al III-lea

Referent Înălţimea Sa Consilier de Stat Syrzisztie

Oficiul de construcţii al ţării (aici)

Se va aduce de urgenţă la cunoştinţa fostului inginer-şef cezaro-crăiesc Röll că, prin decretul din 12 martie 1857, nr. 2916, primit şi executat la 1 decembrie 1858, referitor la mormintele princiare din Biserica Mănăstirii greco-neunite Putna, înaltul Minister cezaro-crăiesc pentru Culte şi Educaţie a transmis respingerea acesteia.

Cernăuţi, 19 mai 1860.

*

[1] Nici măcar Romstorfer nu a mai găsit aceste desene, deci nu le-a reprodus, dar e posibil să le găsim pe undeva, în cele din urmă – n. n.


Deschiderea din anul 1856 (VIII)

Mănăstirea Putna, în 1880

„Deschiderea din anul 1856 / a mormintelor domneşti / care se află

în / Mănăstirea greco-ortodoxă Putna // Protocol şi Acte anexe /

întocmit de / K. A. Romstorfer”

Karl Adolf Romstorfer

Cernăuţi, 1904, Tipografiile Asociate din Cernăuţi

*

Traducere: Dr. ing. Ion Barbu

*

Alte acte

*

(16803)

 

Doctorul de judeţ Dr. Szymonowicz din Rădăuţi anunţă, la data de 27 septembrie 1856, că nu poate participa la Deschiderea criptelor de la Mănăstirea Putna, din cauză că se află în concediu.

*

Se va comunica dlui Doctor al Oraşului Siret, Mrasek, că îl va înlocui pe dl doctor de judeţ Szymonowicz… conform scrisorii din 23 septembrie 1856… [În acelaşi timp, se va înştiinţa şi dl Schönbach, la Putna].

*

(17171)

[Întâistătătorul Mănăstirii Putna roagă, la data de 15/27 septembrie 1856, Înaltul Consistoriu să transmită instrucţiuni în legătură cu Cercetarea criptelor în care se află Răposatul ctitor al mănăstirii, lucrări care ar tulbura, pentru mult timp, serviciul slujbelor bisericeşti].

[La data de 19 septembrie 1856, Nr. 3054, Consistoriul înaintează către Administraţia ţării (Bucovina) un act, prin care solicită întârzierea lucrărilor de deschidere a mormintelor până când va fi terminată capela de iarnă].

[Administraţia ţării transmite, la data de 8 octombrie 1856, scrisoarea nr. 17171 către Schönbach / Mikuli m. p.].

Romstorfer: Chilia de la Putna

(17844)

[Conţopistul de stat Schönbach transmite, de la Mănăstirea Putna, la data de 16 octombrie 1856, scrisoarea nr. 17171 către Administraţia cezaro-crăiască a Bucovinei].

*

„Datorită indolenţei unor zidari din Cernăuţi, care au abandonat lucrările de reparaţii de la Mănăstirea Putna, întâmpinăm mari greutăţi la finalizarea capelei de iarnă… care, până acum, trebuia să fie terminată… După cum m-a asigurat conducătorul lucrărilor de la Putna, H. Pawlowski, pentru terminarea capelei ar fi necesare 8 zile de lucru, dacă ar veni 2-3 zidari de la Cernăuţi… [urmează prezentarea urgenţelor].

Muncitori ar mai fi şi la firma lui Leibuka Barber, dar şi el tocmai i-a trimis la Cernăuţi. În cazul în care aceştia nu se întorc de la Cernăuţi”, Schönbach adresează rugămintea să se apeleze la Constructorul-Şef din Cernăuţi şi la firmele cu care acesta lucrează, să trimită la Putna pe constructorul Fiala… ca să nu întârzie cu lucrările…

*

Dr. Szymonowicz se va întoarce în 8 zile şi, din această cauză, trebuie desemnat un înlocuitor; în caz contrar, cine ar trebui să vină la Comisie?

Dulapurile pot rămâne în Biserică, iar dacă e necesar, ar putea fi mutate în  turnul în care se află camera comorilor sau pot fi mutate în capela de iarnă].

*

[Aşa cum crede Întâistătătorul Mănăstirii], nu crede că sunt încă multe lucruri princiare (domneşti), care se mai pot găsi la săparea mormintelor, „nu se ştie dacă şi unde se va găsi ceva” şi „s-ar putea ca cei care au vizitat mai înainte mormintele să împiedice sau să scurteze activitatea Comisiei”…

Totuşi, ceva-ceva se va mai găsi „şi atunci Comisia trebuie să facă o descriere exactă a ceea ce va găsi, la deschiderea mormintelor, cărora le va deranja cât mai puţin liniştea”].

*

[De la Administraţia ţării, către Schönbach, la 22 octombrie 1856, Nr. 17944 – După sosirea lui Röll, lucrările pot începe; singura informaţie din Raport aduce la cunoştinţă că s-a reuşit, la insistenţa lui Schönbach, delegarea doctorului Mrazek, de la oraşul Siret, la data de 3 octombrie, conform Scrisorii nr. 16803, care este gata să-şi înceapă activitatea].

(18054)

[ Mrasek face cunoscut, prin scrisoarea din 17 octombrie 1856, Biroului Comunal că el, ca urmare a Ordinului Administraţiei ţării din 3 octombrie 1856, nr. 16803, trebuie să se deplaseze la Putna şi, pentru aceasta, solicită concediu].

[Pietschmann trimite, de la Siret, scrisoarea din 17 octombrie 1856, prin care anunţă Înaltul Birou judeţean că doctorul oraşului Siret, Mrasek, nu poate absenta mai multe zile, pentru a participa la lucrările Comisiei care se întruneşte la Putna].

*

[Oficiul Judeţean Siret trimite, la data de 17 octombrie, actul oficial al Administraţiei Bucovinei].

„După ce doctorul judeţului Rădăuţi s-a întors din călătoria pe care a făcut-o (în concediu), vă comunicăm că nu mai este necesară detaşarea doctorului oraşului Siret, Mrazek. / Cernăuţi 16 noiembrie 1856 / Josefowicz m. p.”.

Altarul bisericii mănăstirii Putna –
Familia, 1871 august 15

(19357)

„Onorată Administraţie cezaro-crăiască,

Din însărcinarea, primită în 29 luna trecută, ar fi trebuit să transmit Înaltei Administraţii a ţării rezultatele organizării inventarului la Mănăstirile Putna, Suceviţa şi Dragomirna, apoi să trec la finalizarea inventarului bunurilor Mănăstirilor Putna şi Suceviţa şi să le compar cu rezultatele inventarelor elaborate la 29 iunie 1830. În prezent, este împiedicată negocierea (inspecţia) ordonată de guvern, prin înaltul decret din 20 octombrie, pentru stabilirea urgentă a modului de separare a fondurilor pentru mănăstirile Suceviţa şi Putna, în care contează ultima raportare a rezultatelor economice, care a fost prezentată la Cernăuţi, în vederea ajungerii la un acord pentru formarea fondurilor trimestriale, aşa cum ne-a relatat întâistătătorul mănăstirii. Apreciem că nici cel mai devotat funcţionar nu ar putea face faţă la volumul mare de lucrări, ordonate de comisia guvernamentală, într-un timp de scurt.

*

Deoarece activitatea mea la Suceviţa şi Putna nu va dura mai mult de 8 zile, găsesc că ar fi bine ca, odată ajuns la ultima mănăstire, să dau curs scrisorii guvernamentale din 23 septembrie, prin care se aprobă deschiderea mormintelor existente la acea mănăstire.

Din ce am aflat, de la domnul înaintestătător al mănăstirii, la ultima întâlnire, de la Cernăuţi, unde trebuia să se stabilească perioada şi membrii comisiei, singura piedică era terminarea capelei de iarnă, care am înţeles că s-a încheiat; mai lipseşte doar sfinţirea acesteia, la care va participa dl episcop, aşa cum m-a asigurat stareţul mănăstirii.

*

După sfinţirea capelei de iarnă, nu ne mai rămâne decât să trecem la executarea ordinului emis de guvernul ţării (Bucovina), iar acest lucru depinde de dl ing. Röll, de la Direcţia de Construcţii, şi de prezenţa domnului doctor al judeţului Rădăuţi Szymonowicz.

În aceste condiţii, când nu mai există nici un obstacol în calea lucrărilor, considerăm că, în 2 zile, se poate trece la deschiderea mormintelor, folosind muncitorii existenţi şi fără a greva noi costuri din partea comisiei. Astfel, mă însărcinez să trec la executarea, în cele mai bune condiţii, a ordinului din 22 septembrie şi să realizez un raport detaliat, cu condiţia ca dl ing. Röll să sosească în zilele următoare. În mod normal, nu ar fi necesare mai mult de 8 zile pentru rezolvarea problemelor în discuţie şi astfel am putea da curs înaltului ordin, primit de la guvernul cezaro-crăiesc.

*

De asemenea, comisia lipovenească (pentru lipoveni), care a fost ordonată de urgenţă printr-un decret al guvernului cezaro-crăiesc, urmăreşte acelaşi obiectiv de pregătire serioasă şi neîntreruptă, în vederea realizării obiectivelor stabilite. Până în prezent, aceasta nu s-a putut întruni, întrucât lipovenii, aşa cum ne-a raportat domnul şef al judeţului Siret, ca răspuns la scrisoarea guvernamentală din Septembrie, anul trecut, sunt ocupaţi cu construcţia unei şcoli în Climăuţi, iar mulţi sunt plecaţi la lucru în Moldova şi în Basarabia.

Săptămâna trecută, mi-a făcut cunoscut şi m-a asigurat că, de îndată ce se instalează vremea rece şi ceţoasă de toamnă, lipovenii vor termina cu lucrările la pământ (săpători?) şi de comerţ, prin Moldova şi Basarabia, şi se vor întoarce acasă, se va putea trece la conscripţia (recensământul) lor, aşa cum s-a ordonat prin decretul guvernamental.

*

Vă asigur, de asemenea, că nu voi neglija scrierea unui raport preliminar către înălţimile voastre guvernamentale şi către Ministerul Cultelor, în cel mai scurt timp posibil. / Mănăstirea Suceviţa / 10 Noiembrie 1856 // Schönbach / Conţopist la Cancelaria de Stat”.


Deschiderea din anul 1856 (VII)

Bucovineni, în 1871 – acuarelă de Szathmari

„Deschiderea din anul 1856 / a mormintelor domneşti / care se află

în / Mănăstirea greco-ortodoxă Putna // Protocol şi Acte anexe /

întocmit de / K. A. Romstorfer”

Karl Adolf Romstorfer

Cernăuţi, 1904, Tipografiile Asociate din Cernăuţi

*

Traducere: Dr. ing. Ion Barbu

*

Modul în care se vor păstra resturile scoase din morminte şi modul în care se va proceda cu celelalte morminte va fi decisă de ordinele ulterioare.

Cu aceasta, Protocolul este încheiat.

Putna, 2 decembrie 1856.

*

Anexe la Protocol

*

Anexa 1/1 Nr. 52 (Extras din memoriul lui Artimon Bortnik, egumenul Putnei, din 13 septembrie 1851, memoriu prin care solicita Consistoriului cercetări arheologice, ale căror rezultate să sporească atractivitatea mănăstirii – n. I. D.). Prea Înaltului Consistoriu!

*

În biserica acestei mănăstiri se află multe mărturii şi dovezi istorice, cum ar fi mormintele şi pietrele mortuare, în care se crede că sunt înmormântaţi, între alţii:

I). Domnul Ştefan cel Mare, cel mai renumit Prinţ şi Ctitor al acestei Mănăstiri Putna, mort în anul 1504;

II). Episcopul Isaia, mort în anul 1834.

*

(Cei trei fraţi din mănăstire vă vor ghida la locurile pomenite).

(Nişte morminte de la morţi care sunt îngropaţi în Pridvor şi care nu au morminte zidite din cărămidă, ci sunt acoperite cu plăci de piatră – se simte un curent puternic de aer. Acest culoar sub pământ nu are o boltă zidită, ci este acoperit cu plăci mari de piatră şi se continuă de la această deschidere până la mormântul Domnului Ştefan cel Mare, pe o distanţă de nouă stânjeni[1]. Deoarece aici s-ar putea găsi obiecte preţioase (nu perle)… toate, cuvânt cu cuvânt) care ar creşte renumele şi atractivitatea acestei mănăstiri, prin ceea ce s-ar putea găsi în morminte.

Mănăstirea Putna 1/13 Septembrie 1851 / Art. Bortnik / Egumen”.

 

*

Notă: Se va transmite Administraţiei Bucovinei, cu lămuririle necesare, pentru luarea măsurilor de cuviinţă.

Cernăuţi 9/21 Mai 1852 / Din partea Consistoriului Bucovinei / Böndewski / Arhiepiscop.

 

 

Anexa 2/2 / Onoratului Guvern cezaro-crăiesc al ţării Bucovina.

Ajuns la Mănăstirea Putna, am văzut inventarul din 1829 şi am constatat, la o încercare de verificare a conţinutului acestuia, că, datorită noilor construcţii pentru locuinţe şi activităţi economice, precum şi alte lucruri aparţinând mănăstirii şi bisericii, el nu mai corespunde realităţii şi sunt de părere că se impune o rectificare a acesteia, deoarece peste jumătate din înregistrările din inventar nu se mai regăsesc faptic. Corectarea acestui inventar nu ar corespunde scopului cerut de Comisie şi consider că se impune realizarea unui nou inventar.

*

Deoarece această activitate ar cere mult timp şi o atenţie deosebită, vă supun atenţiei voastre, Guvernul k. k. al ţării, ca, pe lângă lucrările care se vor face cu această ocazie, să ne aplecăm şi asupra interesului istoric legat de amintirea des întâlnită în Bucovina şi legată direct de Mănăstirea Putna şi de locuitorii moldoveni, care ar privi cu simpatie aceste ale istoriei lor.

*

În Naosul şi Pronaosul Bisericii Mănăstirii se găsesc pietre de mormânt şi inscripţii care conduc la concluzia că în aceste locuri din biserică s-ar afla mormântul celui mai renumit (din istorie) Domn moldovean, Domnul Ştefan cel Mare, pe care moldovenii din Bucovina şi din ţările româneşti din vecinătate îl consideră Salvatorul poporului din robia duşmanilor şi ctitor al mănăstirii Putna, şi căruia i se închină cu adâncă pietate. Tot aici ar fi mormintele celor două soţii ale acestui Domn, ale copiilor şi nepoţilor, precum şi mormintele a doi mitropoliţi de la Suceava.

*

Documente asupra celor relatate şi asupra conţinutului acestor morminte nu s-au găsit la Mănăstire. Nimeni în ţară nu ştie ceva cu siguranţă despre cele relatate, în afară de cele înscrise pe pietrele de mormânt, iar referitor la Ştefan cel Mare, o schiţă de istorie, pe care o prezentăm în continuare, spune următoarele:

*

„Fiind bolnav, la Roman, Domnul Ştefan a sosit, în această stare, la Suceava şi tot acolo a murit, în anul 1504, iar la 2 iulie din acel an, a fost condus, cu multă tânguire, de popor şi primit cu mare pompă la Mănăstirea Putna, în care şi-a dorit să fie înmormântat”.

*

Într-o scrisoare găsită acolo, de la Mitropolitul Iacob, trimisă mănăstirii, se vorbeşte despre faptul că într-un mormânt s-au găsit pietre preţioase şi inele, care trebuie trimise, printr-un călugăr, la Suceava, pentru ca aceste nestemate să fie folosite pentru împodobirea icoanei Maicii Domnului.

*

Pentru clarificarea acestor aspecte, actualul întâistătător al Mănăstirii Putna, Bortnik, cu ajutorul călugărilor săi, a săpat, în anul 1851, în pridvorul Bisericii, unde se spune că au găsit un gang, lat de 2 picioare, zidit cu cărămidă, iar în acesta se aflau oase omeneşti. Continuând săpăturile, ei au găsit şi o altă zidire, care se intersecta cu prima, şi din care trăgea un curent puternic de aer rece. Pentru a nu-şi asuma alte răspunderi, domnul egumen al Mănăstirii a decis să oprească săpăturile, iar deschiderile făcute să fie închise şi tencuite. Prin scrisoarea trimisă Consistoriului Bisericesc greco-neunit, în data de 1/13 septembrie 1851, acesta prezintă rezultatele săpăturilor şi faptul că, după sfinţirea mormintelor, ar dori să prevadă cripta cu uşi, care ar permite pătrunderea celor care ar dori să viziteze mormintele. Astfel, el solicită Consistoriului să facă demersuri către administraţia provizorie a oficiului (de ţară), pentru ca înaltul Minister al culturii să dea aprobarea ca o înaltă comisie să decreteze, prin domnul inginer Röll, de la direcţiunea cezaro-crăiască pentru construcţii, astfel de lucrări.

*

În prezent, în baza observaţiilor şi constatărilor mele în Mănăstire, se fac mai multe lucrări de construcţii, sub conducerea dlui Pawlowski – ucenic în construcţii. Acesta ar fi un bun moment pentru realizarea unor cercetări amănunţite asupra a ceea ce se găseşte sau nu se găseşte în aceste monumente funerare, fără ca să stânjenim slujbele în biserică şi fără a cauza costuri suplimentare Comisiei, În alte condiţii, aceste costuri ar fi inerente. De aceea îmi îngădui să supun înaltei atenţii a administraţiei ţării cazul de mai sus, iar pentru cercetarea monumentelor să se întocmească un raport special, care va fi supus aprobării forurilor superioare.

*

În cazul în care se decide asupra acestor aspecte, trebuie obţinută aprobarea ca numitul domn înainte-stătător al mănăstirii să participe la aceste lucrări, iar domnul ing. Röll, de la Direcţia lucrărilor de construcţii, să întocmească actele premergătoare obţinerii aprobării pentru deschiderea mormintelor şi pentru plata muncitorilor, cu o sumă de 60 florini, de către Fondul Religionar grec-neunit al Bucovinei, în baza chitanţelor eliberate de mine.

Mănăstirea Putna, 29 August 1856 / Schönbach / Conţopist de Stat.

 

 

Anexa 3/3 – Nr. 15140 – Domnului Conţopist de Stat Schönbach, la Putna.

Referitor la raportul dvs. din data de 29 luna trecută (August 1856 – n. n.), în care expuneţi motivele care trebuie să stea la aprobarea deschiderii criptelor care se găsesc în biserica Mănăstirii greco-neunite Putna.

*

Sub semnătura Consistoriului grec-neunit, am fost înştiinţaţi de scrisoarea întâistătătorului Mănăstirii Putna, Bortnik, din 13 septembrie 1851, prin care se solicita deschiderea criptelor în discuţie. Dumneavoastră veţi colabora la deschiderea mormintelor pomenite cu Dl ing. Röll, de la Direcţia cezaro-crăiască pentru construcţii, şi cu doctorul de judeţ de la Rădăuţi, dr. Szymonowitz (Simonovici – n. n.), care va fi înştiinţat de îndată, de către serviciul superior, că trebuie să se întâlnească cu dvs. pentru a constitui comisia. Protocolul care se va realiza, cu ocazia lucrărilor, trebuie să descrie în detaliu toate aspectele găsite acolo, atât din punct de vedere istoric, cât şi în legătură cu mormintele deschise. Din trei în trei zile, veţi raporta detaliat asupra celor găsite.

*

Pentru buna desfăşurare a lucrărilor, biroul de impozite din Rădăuţi vă va transmite suma de 60 (şaizeci) guldeni, iar pentru decontarea cheltuielilor veţi emite chitanţe neştampilate către Fondul Religionar grec-neunit.

*

În sfârşit, sunteţi împuternicit să solicitaţi de urgenţă ca dl ing. Röll să participe, de urgenţă, la lucrările de la Putna, amânându-şi celelalte lucruri, pentru a participa, alături de membrii comisiei, la intervenţiile prevăzute. De asemenea, veţi întreba dacă dr. Szymonowitz poate sosi la Putna, în acelaşi timp cu ing. Röll, pentru a scurta, în acest fel, lucrările pregătitoare ale Comisiei.

*

Se aşteaptă, din partea Dvs., o atenţie deosebită şi luarea tuturor măsurilor necesare pentru o colaborare bună între membrii Comisiei, astfel încât sarcinile care vă revin să se îndeplinească conform legilor şi să răspundeţi problemelor pe care guvernul cezaro-crăiesc le-a solicitat Comisiei.

În numele Administraţiei Ţării, / Cernăuţi 23 Septembrie 1856 / Michal.

 

Ţărani bucovineni

 

Anexa 4/4 – 19357. Administraţia Bucovinei, dată la 16 noiembrie 1856 – Către Consistoriul grec-neunit.

După relatările Dlui Schönbach, din 10 luna curentă, Capela de iarnă este pregătită şi aşteaptă să fie sfinţită. Astfel, după ce am îndeplinit şi ultimele condiţii puse de înainte-stătătorul Mănăstirii, pot începe lucrările de deschidere a criptelor, iar membrii Comisiei, în afară de domnul Conţopist de Stat, adică funcţionarii tehnici şi de la sănătate, pot fi prezenţi şi începe lucrările deja mâine, 17 (noiembrie), la Putna. Ar fi de dorit, dacă este posibil, să delegaţi chiar astăzi membrul care va face parte din Comisie, din partea Dvs., şi care va putea participa astfel şi la slujba de sfinţire a capelei de iarnă.

(Se va face cunoscut şi dlui Schömbach / Prinţul von Schmück).

 

 

Anexa 5/5. Traducerea vechilor documente româneşti, referitoare la Mănăstirea Putna:

Traducerea scrisorii Înălţimii Sale Mitropolitul Moldovei, Preafericitul Iacob, din 2 martie 7265, către egumenul Mănăstirii Putna – Sfinţia Sa Benedict.

(Aici lipseşte introducerea şi o parte din cuprins).

„În legătură cu Domnul Ispravnic de Suceava… trebuie făcut” ş.c.l.

Din româneşte, pentru uzul Comisiei,

Putna 11/23 Noiembrie / Blajewicz (Blajevici – n. n.).

*

[1] 1 stânjen = 1,7 – 1,91 m

 


Pagina 1 din 812345...Ultima »