Măgarul lui Goethe şi revoluţia de la 1848 (I)

Piaţa “Austria” din Cernăuţi

*

Tare-mi mai place mie gloriosul an al nevredniciei româneşti 1848! Şi cel cu care ne tămâiază istoricii, şi cel lăfăit prin presa vremii, şi mai ales de gazeta „Amicu Poporului”, care, cu doar vreo treizeci de numere, i-au adus redactorului ei un post de deputat în Dieta din Budapesta, din partea „ţării” Chiuarului.

*

Gazeta se tipărea cu tiparul lui Vasilie Cosma şi îl avea redactor responsabil pe „Sigismund Pop: şede în Uliţa Frumoasă Nr. 475” din Budapesta. S-au păstrat doar 9 numere, începând cu cel din 21 iunie 1848, care era al patrulea. „Iesă în toată joia” şi „se dă prin Comisia centrală din Pesta”, deviza gazetei fiind „Cine precum îşi va săra, aşa va mânca”. Nostim. Ca şi articolele declamative, care ocupă paginile. Ştiri puţine şi precaute, toate despre Budapesta. Şi mulţi, mulţi, mulţi de „fraţilor” şi nici un „fraţilor români” (ca să nu deranjeze!), semn că venerabilul Sigismund Pop încă nu ştia fabula lui Goethe – nici eu nu o mai ştiu, dar v-o pot nara.

*

Inegalabilul poet german, care a lăsat după sine şi câteva fabule, povestea, într-una din acestea, despre o dihonie revoluţionară care cuprinsese Parlamentul (sau poate că lumea) Animalelor: ţipete, răgete, mârâieli – mă rog, un adevărat iad auditiv, întrerupt, pe neaşteptate, de înţeleptul măgar, care, urcându-se la tribună, a năucit tot regnul sălbatico-domestic cu apelativul „Fraţilor!”. Bietul măgar dădea sfaturi bune, era mai înţelept decât dacii între traci, dar nu se poate dovedi (dacă nici dacii, nici măgarul nu cunoşteau scrierea!), îndemna la bine, la concordie, la un adevărat ecumenism dobitocesc, dar în zadar, pentru că sălbăticiunile, care rămăseseră iniţial cu gura căscată, din pricina apelativului „Fraţilor!”, şi-au revenit din buimăceală şi-au năvălit asupra bietului măgar. Bătăi ca-n filme, ca-n parlamentul nipon şi în cel basarabean, apoi linişte, o tăcere perceptibilă şi cu buricele degetelor, sfâşiată, ici-acolo, de câte-un geamă cioburat al bietului măgar. Atunci, în clipa uriaşă a tăcerii compasionale, s-a ivit, de pe unde se ascunsese, un iepuraş timid şi nevinovat, care avusese buna inspiraţie românească a fugii ruşinoase, dar sănătoase din faţa dihoniei parlamentare.

*

Înţeleptul măgar, zărindu-l pe iepuraş, îngăimă cu glas de muribund:

– Bine, vere, nu am vorbit eu cu înţelepciune?

– Cu înţelepciunea dacilor între traci! (Nu cred că Goethe a scris chiar aşa, dar am şi eu dreptul la opinie, precum toţi netoţii zilei; că doar e democraţie),

– N-am îndemnat eu la bine?

– La binele cel mai bine, mai dihai decât preşedintele Iohannis! (Cred că iar am deviat de la textul lui Goethe).

– Şi-atunci pentru ce m-au stâlcit în bătaie, în halul acesta?

Iepuraşul, deşi avea urechile la fel de mari, trebui să cugete niţel, înainte de a formula răspunsul:

– Păi, cum să-ţi spun eu, dragă vere… Ai vorbit foarte frumos, ai îndemnat genial la bine, dar prea îi trăgeai cu… „Fraţilor!”…

*

Veţi vedea, pentru că-s pus pe veselie (dacă nici plânsul nu mi l-au mai lăsat!), câte astfel de momente fabulistice nu s-au întâmplat între românii revoluţionari ai anului 1848, care se ridicau împotriva feudalismului, pupând urmele Împăratului Ferdinand, dincolo de Carpaţi, şi ale cui au fost să fie, dincoace. Prima ştire mai de Doamne-ajută, nu are nevoie de comentarii:

*

„Ce e nou în Budapesta. Dieta pe care o aşteptam aşa cu mare dor s-a deschis miercuri, în 23 iunie, cu cea mai mare pompă, la care mai multe mii de suflete erau adunaţi din toată ţara.

În numărul al 3-lea, v-am fost înştiinţat cum că însuşi Împăratul va fi de faţă la deschidere, ci cu durere trebuie să vă înştiinţăm cum că bunul nostru stăpânitor nu putu veni şi a fi de faţă, din pricină că s-a bolnăvit. Aşadar, fiindcă Maiestatea Sa, din pricina bolnăvirii, nu putu veni spre deschiderea acesteia, au împuternicit pe prinţul Ştefan, Palatinul nostru. Ci mai târziu, Împăratul nostru Ferdinand, după cum s-au făgăduit, ne va cerceta însuşi în persoană” (Nr. 5, 1 iulie 1848, p. 78).

*

A doua ştire, însă îmi aminteşte de prima Istorie a Ungariei, publicată în 1475 la Dresda, de Turockzy (nu verific dacă am scris corect numele), în care istoricul spunea că ungurii nu au probleme cu românii în Ardeal: „îi dai unuia dintre ei cel mai mărunt post posibil şi toţi devin maghiari mai maghiari decât maghiarii… Dar ce să ne facem cu sârbii şi croaţii? Ăştia, orice le-ai da, tot pun mâna pe sabie”. Şi dacă procedau astfel până în 1475, putea să viceversa şi diametral opus prin băltoacele abulice ale anului 1848? Părerea mea, că nu, dar să vedem ce scrie la gazeta de făcut deputat de Chiuar în Dieta de Budapesta:

*

„Sârbii, care nu vor să se supună legilor ţării ungureşti, fac mare răzmeriţă şi vărsare de sânge în ţinutul Karlowitz-ului şi în Bacika, prin îndemnul niscăror vânzători de ţară, fiindcă scopul nu le este altul fără numai a jefui pe alţii. Aşa în săptămâna trecută, se sculară asupra unui sat românesc cu numele Sân Mihai, unde făcură mare prădare, hoţii şi aprinderi, ba încă ce e mai mult şi necinstiră pe fetele şi muierile locuitorilor de acolo, din pricină că n-au vrut a da mână cu dânşii spre a fura. Dumnezeu, fraţilor, această faptă tirănească nepedepsită nu o va lăsa.

*

Ministerul împotriva sârbilor şi a croaţilor, până acum, a trimis cinci mii şase sute de feciori la Beciu (Belgrad – n. n.), două mii cinci sute douăzeci şi unu de cătane regulate la Seghedin” etc. Majoritatea acestor feciori, precum ştim, veneau din Bucovina, printre ei şi un ţăran oarecare, care a dobândit gradul, mai ales folcloric, de… Căpitanul Dan din cântecul popular, pe care nu l-a recunoscut mândruţa la întoarcere, aşa de mândru înţolit era.

Anii 1700 în imagini, cu o arie de Cantemir

*

Un nobil francez, Domnul de Ferriol, care a stat vreo doi ani la Istambul, a scos o carte ilustrată cu desenele sale, Recueil de cent estampes, reprézentant différentes Nations du Levant, gravées sur les tableaux peints d’après nature en 1707-1708, dar şi cu partitura unei compoziţii a lui Dimitrie Cantemir, Air sur lequel tournent les Derviches de Pera, recunoscută şi în posteritatea europeană a lui Dimitrie Cantemir drept compoziţie a principelui cărturarilor.

*

Cartea Domnului de Ferriol poate fi accesată în minunata bibliotecă naţională GALLICA din Paris, eu alegând şi punându-vă la dispoziţie doar două duzini de imagini cu Orientul anilor 1707-1708 şi, desigur, cu transcripţia compoziţiei lui Dimitrie Cantemir:

*

*

Brăhăşeşti sau documentarea unei monografii (II)

*

Încă nu citisem pagina de facebook „Monografia comunei Brăhăteşti”, ca să mă înţelepţesc cu savantele păreri despre reminiscenţe ale limbii dace în brăhăteasca nouă (se vede treaba că, în comuna asta, nu se vorbeşte româna, ci brăhăteasca!) şi alte astfel de minunăţii. Plus mărturii la fel de local şi de recent patriotarde, vag aduse aminte prin oralitate, într-o zonă geografică de unde începuse Rhamses al II-lea că dureze, până la Don, Calea cea Demnă de Admiraţiune a Zeilor, despre care vorbesc şi Dimitrie Cantemir, şi poetul basarabean Stamate. Dacă ştiam spre ce năzbâtii tind brăhăşeştenii, nu pierdeam, şi astăzi, câteva ore, pentru a identifica locuitorii satului Cosiţeni, care fusese din nou populat, în 1772, sub ocupaţie rusească, cu… daci de prin Galiţia şi cu birnici (galiţieni mai vechi) de-ai boierilor din zonă, inclusiv Cuza şi Conachi. Plus străvechiul neam de proprietari, Batin. Dar, dacă tot am scris, nu am de ales, trebuie să vehiculez informaţiile, chiar dacă mă îndoiesc de utilitatea lor (cine mai are nevoie de mărturii în ecuaţia Brebista + Decebal = Brăhăteşti?).

 *

În recensământul din 1772, apar şi locuitorii din Cosiţeni (Cosăţeni), sat nou reînfiinţat (slobozie), pe atunci, cu 55 de case, din care se scădeau rufeturile pentru 10 lumânărari isprăvniceşti, 10 nevolnici, 1 slugă şi 1 popă, şi, deci, 22 rămaşi birnici, aceştia fiind:

1. Toader ce a fost bejenar de la Blânză

2. Ioniţă Ştefăniţă ce a fost a Răducanului Batin

3. Negoiţă, tij (la fel)

4. Radu, holtei cu mamă

5. Luca, tij (la fel, a fost al lui Răducanu Batin)

6. Ion Lungul, tij

7. Trofin brat (frate) Domnişor, tij

8. Ion Domnişor, tij

9. Mihai, văcar, tij ce a fost a Răducanului

10. Ştefan a Condrii, holtei cu mamă, tij

11. Ştefan Ştefăniţă, ce a fost a Lungului Batin

12. Vasâli Ignat, ce a fost al lui Constantin Batin

13. Ion, trăistat, tij

14. Iordache Sturzul, ce a fost al dumisale logofetesei Catrinii Peledoai

15. Antohii, ce a fost al dumisale hatmanului Razu

16. Manolachi Ilii, ce a fost a dumisale jitniceroaei Maricăi

17. Ion, rotar, ce a fost al Batinesei

18. Ioniţă, tij

19. Petrea, ce a fost al Mogâldii (Mogâldea Ceapă, cumnat al Batinilor – n. n.).

20. Toader, ce a fost al dumisale stolnicului Costandachi

21. Georgii Darii, ce a fost al lui Manolachi Konaki

22. Tănase Darii, tij

23. Apostol, ce a fost al lui Ţarălungă

24. Georgii, bejenar, ce a fost a popii lui Fuică

25. Ion Papuc, ce a fost birnic la Ţăpul

26. Toader Cotlon, ce a fost al dumisale spătarului Cuzei

27. Costantin Codean, tij

28. Dumitru Codrean, tij

29. Lupul Ghidion, holtei cu mamă, tij

30. Toderaşcu, bejenar, ce a fost al lui Cârjeu (Ivaşco Cârjă, cumnatul lui Dumitraşco Batin – n. n.)

31. Toader Kioca (Ghioca, Gheuca – n. n.), ce a fost birnic la Negrileşti

32. Andronachi, bejenar

33. Ştefan Bobeleu, ce a fost a dumisale spătarului Cuzei

*

* 

Rufeturi:

 *

 1. Neculai, lumânărar isprăvnicesc

2. Ion, bejenar, tij (la fel – n. n.)

3. In Ion, bejenar, tij

4. Miron Pătrăşcan, tij

5. Constantin, lumânărar isprăvnicesc

6. Condrachi Gogul, grădinar, tij

7. Constantin Gină, nevolnic

8. Ion Uncheş, nevolnic

9. Georgii Rănă, nevolnic

10. Constantin Mustiaţă, nevolnic

11. Unchiaş Vişan, nevolnic

12. Ion, morar, nevolnic

13. Ion, socrul Domnişorului (unul dintre cei trei birnici), nevolnic

14. Tacul, nevolnic

15. Chiriac, nevolnic

16. Vasâlii Bâia, slugă lui Constantin Konaki

17. Grigorii, lumânărar isprăvnicesc

18. Ion Vârlan, tij

19. Ursul, tij

20. Gavril, tij

21. Neagu Uncheş, nevolnic

22. Popa Mitrofan

(vol. I, p. 604)

*

Într-un document obligatoriu de consultat pentru doritorii de autorlâcuri monografice, „Marele Dicţionar Geografic al României”, volumele I, II şi, respectiv, V, întocmit sub coordonarea lui George Ioan Lahovari, până în 1902, sunt prezentate succint comuna şi cele 5 sate ale comunei, la sfârşitul secolului al XIX-lea:

*

Brăhăşeşti, comună rurală, plasa Zeletinul, judeţul Tecuci, compusă din 5 cătune: Brăhăşeştii de Jos, Brăhăşeştii de Sus, Corcioveni, Cosiţeni şi Toflea. E situată la împreunarea Berheciului cu pârâul Zeletinul, 24 kilometri departe de capitala judeţului. Are o populaţie de 640 capi de familii, cu 2.404 suflete, locuind în 614 case şi 30 bordeie.

*

În comună se află 4 biserici: în Brăhăşeştii de Jos, Brăhăşeşti de Sus, Cosiţeni şi Toflea, deser­vite de 3 preoţi şi 4 cântăreţi. Bugetul comunei se urcă la 5.720 lei. În comună se află o şcoală, înfiinţată la anul 1866. Se fre­cventează de 44 copii (38 băieţi, 6 fete) din numărul de 200 copii în vârstă de şcoală.

*

Locuitorii au 620 boi, 410 vaci, 710 cai, 63 iepe, 520 oi, 6 bivoli şi 12 bivoliţe. Întinderea terenului cultivabil e de 1.902 hectare. Locuitorii au 180 stupi, care produc 380 kg. miere, şi 11 cazane de făcut rachiu. În raionul comunal sunt 11 mori de apă şi un iaz, care are o suprafaţă de 6 hectare. Comuna este străbătută de râul Berheciul, care, în raionul acestei comune, se uneşte cu Zeletinul, la capul dealului. Tot în raionul acestei comune începe un deal, pe care sunt satele: Cosiţeni, la est, Corcioveni, la vest, şi, între sate, se află un loc numit Cetăţuia. Dealul se continuă spre nord, pană la limita judeţului Ba­cău.

*

Este străbătută de şoseaua judeţeană, care merge pe lângă Brăhăşeştii de Jos şi Brăhăşeştii de sus, şi, pe urmă, se împarte în două: una care merge la Podul Turcului şi alta care merge, pe lângă Corcioveni, spre Găiceana şi comu­nele din raionul său. Comuna are 602 contribuabili. Se mărgineşte cu Valea Rea, la nord, comuna Ţepul, la sud, Buciumeni, la vest, şi Valea Berheciului, la est.

 *

*

Brăhăşeştii de Jos, sat; face parte din comuna Brăhăşeşti, judeţul Tecuci; este situat pe şoseaua ce duce la Găiceana, 2 kilometru de­parte de reşedinţa comunei. Are o populaţie de 118 capi de familie, 431 suflete, locuind în 115 case. Copii în vârstă de şcoală sunt 43 (28 băieţi, 15 fete). În sat se află o biserică, cu hramul Sfinţii Voievozi, cons­truită de locuitori din lemn de stejar la anul, 1807. S-a reparat în 1882. Se întreţine de locui­tori.

*

Locuitorii sunt răzeşi. Satul e vechi. Atât acesta, cât şi Brăhăşeşti de Sus, îşi trag denumirea de la un oarecare Brahăş. Aceasta se probează prin zapisul de vânzare, ce se află în Arhiva Statului, care e şi citat de domnul Haşdeu, în „Cuvente den Bătâni”, pag. 25., II; dăm, aci, in extenso:

*

„Adică eu, Petre Brahăş, scriu şi măr­turisesc, cu acest zapis al meu, cum am fost cumpărat o parte din ocină, din sat din Brăhăşeşti, de au fost şezând Cudrea, din jumătate de sat a cincia parte, ce s-a alege partea Anuşcăi şi a fratelui ei, Matei, şi eu o am vândut lui Dumi­tru Teahni şi femeii sale, Teclei, drept două sute şi treizeci de florinţi, bani tătărăşti, ca să-i hie lui ocină şi moşie în veci neclătită, şi în tocmeală ne-au fost Ona suliţaşul şi Burnar spătărel şi Cociu Bădeacolea, şi mulţi oameni buni, şi eu, Ştefan Diiacul, am scris şi, spre mai mare credinţă, neam pus şi peceţile, ca să se ştie”. Anii tranzacţiilor nu sunt menţionaţi.

* 

Brăhăşeştii de Sus, sat; face parte din comuna Brăhăşeşti, judeţul Tecuci. Aci este reşedinţa comunală. Are o populaţie de 215 capi de familii, 755 suflete, în care intră şi 3 familii de ţigani, şi 3 de evrei. Aici e şi şcoala, care se frecventează de 44 copii (38 băieţi şi 6 fete). În sat, se află o biserică, cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul. Această biserică este făcută de locuitori, în 1832, octombrie 22. S-a reparat în 1859; se întreţine de obştea satului.

*

Corcioveni, sat, face parte din comuna Brăhăşeşti, judeţul Tecuci. E situat pe coastă, în spatele satului Cosiţeni, în Capul Dealului, unde se împreună Berheciul cu Zeletinul. Acest deal în­cepe din dreptul satului Brăhăşeşti şi continuă, spre nord, până în judeţul Bacău, având, de o parte, Valea Zeletinului, iar de cealaltă, Berheciul. Satul se află la o dis­tanţă de 2 kilometri şi 39 metri de reşedinţa comunei. Are o populaţie de 32 capi de familie, cu 97 suflete.

 *

Corcioveni, pădure, judeţul Tecuci, plasa Zeletinul, comuna Brăhăşeşti. E situată între satele Corcioveni şi Cosiţeni. Vrăjitori

 *

Cosiţeni, sat, face parte din comuna Brăhăşeşti, judeţul Tccuci. Situat pe coasta dealului cu acelaşi nume, la N-E de comună, 3 kilometri şi 16 metri departe de reşedinţa comunei. Are o populaţiune de 43 fa­milii, cu 165 suflete, locuind în 41 case. Copii în vârstă de şcoală sunt 10 (5 băieţi şi 5 fete). Are o biserică, cu hramul Sfinţii Voievozi. Este făcută de un călugăr, ce se numea Baia, şi care este îngropat aici. Aici a fost schit de călugări. Pe la 1800, era numai o pădu­rice; satul s-a înfiinţat pe la 1808. Biserica cea veche s-a dărâmat. În locul ei, obştea locui­torilor a făcut alta, în anul 1881.

* 

Toflea, sat, făcând parte din comuna Brăhăşeşti, plasa Zeletinul, judeţul Tecuci, situat la 1 kilometru de reşe­dinţa comunei, într-o vale, şi înconjurat de dealurile Brăhăşeştilor, la vest, şi Toflea, la est. Este stră­bătut de pârâul Toflea. Are o suprafaţă de 1.781 hectare, cu o populaţie de 956 suflete; o biserică, cu hramul Intrarea în Biserică, deservită de 1 preot şi 2 cântăreţi; 2 cârciumi.

*

Locuitorii posedă: 19 pluguri de fier, 26 de lemn, 2 ma­şini de secerat, 1 de bătut porumb şi 1 de vânturat; 84 boi, 160 vaci, 2 tauri, 45 cai, 28 iepe, 4 armăsari, 300 oi şi 60 capre. Este pus în comunicaţie cu satele dimprejur prin mai multe drumuri naturale şi o şosea co­munală.

 *

În 1877, comuna se chema Corcioveni, din acest sat provenind eroul Băluţă Mihai, soldat, comuna Corcioveni, district Tecuci, din Regimentul al 8-lea de Linie, condus de căpitanul Valter N. Mărăcineanu (Uricarul / sau colecţiune de diferite acte/ care pot servi / la Istoria Românilor /volum IX / de Theodor Codrescu, Iaşi, Tipografia Buciumului Român, 1887, pp. 259-264).

*

Într-o căutare destul de superficială, constat că pe vechea vatră a lui Batin din vremea lui Alexandru cel Bun, care se întindea până pe Putna, nu au existat sate, ci mai curând silişti, care se populau, din când în când, ca slobozii. Neamurile de iobagi veneau şi plecau. Veneau de prin ţări megieşe (de asta se chemau iobagii vecini, în Moldova) şi plecau pe alte moşii, cu boieri mai cumsecade. Nu durau gospodării, ci doar săpau bordeie ba aici, ba dincolo. Abia reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza avea să-i statornicească. Prin urmare, între locuri şi populaţiile de astăzi există puţine şi târzii legături. Da, dar dacă brăhăşeştenii sunt pe cale să descopere întreg patrimoniul limbei dacice în limba zicerilor brăhăşeştene, asta e şi vă doresc petrecere frumoasă, domnişoarelor, doamnelor şi domnilor!

1919, Paşcani: Primul festival folcloric românesc

*

Unui popor nu trebuie să-i dai pâine şi circ, ci să-l înghesui în arenă, îndemnându-l să se dea în stambă, să bată pingeaua şi să asude, ţopăind în ritmul muzicii, chiuind şi ţipând răguşit strigături, apoi mângâie-l pe creştet, arătându-te încântat de talentul lui artistic şi l-ai cucerit. Îţi linge mâinele, îţi dă şi singura vacă de lapte din gospodărie, pentru că poporul adoră să fie prostit de boieri. Aşa s-a întâmplat, după 1880, şi la Viena, şi în Ardeal, şi în Bucovina, aşa s-a întâmplat şi la începuturile ruinate ale României Mari, aşa se întâmplă şi astăzi. Cultura se face praf şi pulbere prin introducerea mulţimii în arena circului naţional, dar nu-i bai, poporul este mulţumit, pentru că i se tot dă ocazia de “a petrece româneşte”.

*

Nu există nici o diferenţă între grosolana “Marea serbare culturală de la Paşcani”, din 11-13 iulie 1919 şi “festivalurile” verzei, cepei, mititeilor, brânzei, cartofilor, gulaşului, mustului etc. din lung şi latul României de astăzi. Şi nu e vorba, în aceasta, de o fidelitate faţă de tradiţii, ci doar faţă de prostie. Care durează, e stâncă şi spulberă totul. Convingeţi-vă singuri că nu vorbesc vorbe:

*

*

Marea serbare culturală de la Paşcani

*

Instituţia Caselor Naţionale, cea mai pu­ternică întrupare a iniţiativei particulare, la noi, pentru ridicarea culturală şi materială a neamului, a afirmat, încă o dată mai mult, însemnătatea operei sale culturale, prin marile serbări de la Paşcani. Aceste serbări, care au avut loc în zilele de 12 şi 13 iulie, cu ocazia inaugurării Casei Naţionale din localitate, au luat ca­racterul marilor serbări naţionale, şi, prin ele, s-a afirmat puternic atât scopul şi rostul acestei instituţii, cât şi faptul că poporul nostru simte nevoia de a lua el însăşi parte la acţiunile de cultură şi înălţare a nea­mului, înlocuind, în parte, şi completând, în total, prin iniţiativa sa, ceea ce statul şi in­stituţiile sale oficiale nu pot face.

*

Instituţia Caselor Naţionale (echivalentul Direcţiei pentru case de cultură şi cămine culturale – n. n.), urmând să-şi afirme rostul său în fapte, iar nu prin vorbe, a invitat la aceste serbări delegaţiuni din Ardeal, Bucovina, Basarabia, din diferite re­giuni ale ţării precum şi reprezentanţi ai tuturor instituţiilor noastre culturale şi ai presei, pentru ca să se vadă, în mod practic, foloasele ce se pot trage pentru renaşterea culturală a neamului, prin această instituţiune. Au fost invitate şi delegaţiuni de la celelalte 9 case naţionale, precum şi din sa­tele unde a început activitatea culturală, după programul şi statutul acestei instituţiuni.

*

În ceea ce priveşte organizarea serbării, s-au luat măsuri din vreme, de către Cen­trala Caselor Naţionale, de către comitetul de conducere al Casei Naţionale din Paşcani şi comitetele de cetăţeni din localitate, al­cătuite special pentru reuşita serbării; deo­sebit s-a cerut concursul autorităţilor civile şi militare. Graţie tuturor acestor măsuri şi a concursului dat de autorităţi, dar, mai ales, graţie entuziasmului şi a încrederii ce au sătenii şi lucrătorii din Paşcani şi din îm­prejurimi în această instituţiune, serbarea s-a desfăşurat în cele mai perfecte condiţiuni, asistând, aci, peste sece mii de suflete, care au gustat, clipă cu clipă, din învăţăturile şi îndemnurile sădite în sufletul şi în mintea lor, cu ocaziunea acestei serbări culturale.

*

Iată, în trăsuri generale, modul cum s-a desfăşurat serbarea: Cu două zile înainte, târgul Paşcani luase o înfăţişare cu totul deosebită, Arcuri de triumf, de la gară, până la Casa Naţională, verdeaţă şi drapele împodobeau târgul, pre­tutindeni. Gara Paşcani era împodobită ca pentru cea mai mare sărbătoare naţională.

*

În noaptea de 10/11 şi 11/12 au sosit de­legaţii, din toate părţile, care au fost primiţi, în gară, de către cetăţeni, cu muzică, şi apoi conduşi, de domni şi domnişoare din comitetul de cartiruire, la locurile destinate. Fie­care vizitator primea bilete cu desluşiri asupra cartiruirii, asupra serbării şi asupra locului şi modului cum şi unde va lua masa. În ziua de 12, la ora 9, în pavilionul cen­tral al Casei Naţionale, în prezenţa a peste doua mii de oameni, s-a oficiat serviciul re­ligios, de către protoereul Roşescu, preoţii Florescu şi Opriş, răspunsurile fiind date de corul Atelierelor C. F. R. După terminarea serviciului religios, au rostit cuvântări protoereul Roşescu, în nu­mele Bisericii, învăţătorul Ţintilă, în numele Şcolii, colonelul Bacaloglu, în numele Mi­nisterului de Război, un sătean, Ion Obadă din Nisiporeni, în numele comunelor din Basarabia, revizorul Cristoveanu, din partea ardelenilor, Ermil Roteală, delegat din Făgăraş, un domn învăţător basarabean, Domnul Dragomir, în numele lucrătorilor C. F. R., doamna Ţintilă, în numele Femeilor Române, domnul Bogos, prefect de Chişinău, în numele tuturor delegaţilor, şi preotul Florescu, din parcea Casei Naţionale din localitate.

*

Fără sa fi fost dinainte aranjate cuvântă­rile şi persoanele, s-a remarcat, totuşi, uni­tatea de gândire şi de simţire, reieşind din aceste cuvântări comorile sufleteşti ale nea­mului şi dorinţa de muncă pentru a le pune în valoare, întărind naţiunea, în interesul binelui general al omenirii. În special, s-a putut vedea importanţa instituţiei Caselor Naţionale, în această muncă de înălţare a neamului, încrederea ce i se acordă şi speranţele ce se pun în ea. După cuvântări, a urmat vizitarea expo­ziţiei de cusături, ţesături şi diferite lucrări din regiunea Paşcanilor, precum şi expoziţia de vite, care s-a prezentat în foarte bune condiţii.

*

Între orele 1-3, deşi a fost repaus, pentru a-şi lua fiecare masa, la gazdă sau birturi, totuşi, afluenţa de săteni fiind foarte mare, au funcţionat, continuu, cinematograful şi sala de teatru ale Casei Naţionale, încăpătoare pentru o mie de persoane, iar în curtea Casei Naţionale, flăcăii, fetele şi copiii au în­tins hora şi diferite jocuri. La ora 3, în curtea Casei Naţionale, a avut loc distribuirea premiilor pentru să­tenii, sătencele, flăcăii, fetele şi copiii care s-au distins. În acest timp, afluenţa devenea din ce în ce mai mare, astfel că s-a putut aprecia până la zece mii de oameni. Premianţii au fost votaţi, cu 2-3 săptă­mâni înainte, de comitete speciale, iar elevii şi elevele, de către profesorii din fiecare din cele 7 sate, care au luat parte şi care au în­deplinit condiţiunile următoare: sătenilor care au boii cei mai bine îngrijiţi; sătenilor care au vaca cea mai bine în­grijită; sătenilor care au calul sau caii cei mai bine îngrijiţi; sătenilor care au terenul dimprejurul casei mai bine cultivat cu zarzavaturi, pomi fruc­tiferi, flori şi stupi; sătenilor care au curţile mai curate, au latrina şi au grajdul pentru vite bine îngri­jite şi au curtea bine împrejmuită; mamelor care au copiii, până la 2 ani, mai bine îngrijiţi; lucrătorului de la Ateliere care este mai econom; lucrătorului care este mai bine gospodărit în casă şi are copii; llăcăului şi fetei care poartă costuma naţional cel mai frumos; flăcăului şi fetei care ştiu mai multe cân­tece şi fapte naţionale; de asemenea, sol­daţii aflaţi în permisie; flăcăului şi fetei care joacă mai bine jo­curile naţionale; elevului care desenează mai bine; elevului care aleargă mai repede; elevului care sare mai sus; elevului care zvârle cu piatra mai departe; elevului care, la lupta dreaptă, trânteşte pe toţi din clasa lui; fetei care umblă mai curat; fetei care întreţine cărţile şi obiectele mai bine; fetei care cântă mai bine din gură; fetei care ştie mai multe ghicitori, veşti şi snoave; fetei care coase mai bine.

*

În total, s-au distribuit peste 2.000 de premii, a căror valoare a întrecut suma de 40.000 lei. Fiecare premiant a luat între 2-6 obiecte, alese după, ocupaţie şi etate. Notăm aci, în rezumat, felul  premiilor: cazmale, târnăcoape, fierăstraie, joagăre, arcane, topoare, barde, paturi, prelate, cămăşi, oale de fier smălţuite, sistare de lapte, cratiţe, căni, pahare, guri de ham, căpestre, lanţuri, şleauri, pânză, broşe, brăţări, ceasornice, cărţi, tablouri  ilustrate, creioane, tocuri, bricege, călimări, plumiere, foarfeci. O parte din premii au fost oferite de Marele Cartier, Ministerul de Război şi Casa Şcolilor, iar cea mare parte au fost cumpărate de Centrala Caselor Naţionale, din comerţ. Premiile au fost distribuite de către un comitet de doamne şi domnişoare din Paşcani. La fiecare premiant, muzica întona imnul premiar, publicul aplauda, iar premianţii erau mişcaţi până la lacrimi.

*

Într-un entuziasm de nedescris, a durat îm­părţirea premiilor aproape 2 ore şi jumătate. În tot acest timp, afluenţa de oameni creştea; iar cinematograful a funcţionat în sala de teatru, unde s-au perindat mii de oameni şi elevii de şcoală, pentru a vedea filmul „Isus Cristos”.

*

După distribuirea premiilor, s-a format „conductul puterii naţionale”, o coloană lungă de aproape 600 metri, având în cap că­lăreţi de prin sate, conduşi de învăţătorul Pescarul, delegaţii ardeleni, basarabeni şi diferiţi membri ai comitetului de organizare, şcolile, carul alegoric al muncii, lucrat de lucrătorii căilor ferate, carul tinereţii, făcut de delegaţii Casei Naţionale din Breaza, carul armatei, format de vânătorii de munte, carul agriculturii, format de satele dimprejur, diferite care cu săteni, delegaţiile celorlalte Case Naţionale; erau peste 8.000 de săteni. Din distanţă, în distanţă, erau trei muzici militare. Conductul, astfel format, a pornit de la Casa Naţională, a parcurs tot oraşul şi apoi a intrat în parcul prinţesei Moruzi pus la dispoziţie pentru această serbare. Deja ora 7-9 s-a lăsat timp liber pentru masă; iar la ora 9, seara, a început serbarea în parcul Moruzi, frumos decorat, luminat cu electricitate de către uzina Casei Naţio­nale, şi aranjat cu diferite chioşcuri, bufet, cinematograf, focuri de artificii, bătăi de confete, serpentine etc. Muzicile militare au cântat tot timpul, încingându-se continuu dansuri şi hore de înfrăţire între vizitatori. Într-o animaţie, care atinsese frumuseţea vi­sului, serbarea a durat până la ora 2, noaptea.

*

A doua zi, duminică, serbarea s-a început la ora 9, dimineaţa, în sala de teatru, prin producţii şcolare şi împărţire de premii la acei care s-au distins la acele producţii, precum şi la diferite sporturi. Serbarea a fost deschisă, printr-o frumoasă cuvântare, de domnul Mugur, delegat din partea Alteţei Sale Principele Carol şi din partea Ministerului Instrucţiunii Publice, şi din partea Casei Şcolilor. Toate şcolile din localitate, de băieţi şi fete, şi şcoala comunităţii israelite au executat diferite producţii, cu copiii, iar comitetul a dat premii de încurajare tuturor copiilor care s-au produs, deoarece se între­ceau care mai de care, aşa că nu mai era de ales. În acest timp, s-au mai ţinut cu­vântări, de domnul Marin Ştefănescu, profesor universitar, şi de domnişoara Dobroşinski, învăţă­toare din Basarabia, iar artistul Mărculescu, de la Teatrul Naţional, a recitat câteva bucăţi.

*

Corul Casei Naţionale din Breaza şi corul Atelierelor de la Căile Ferate din Paşcani au executat multe şi frumoase bucăţi. Condu­cătorilor acelor două coruri, precum şi conducătorului corului şcolar li s-au oferit câte un ceas, din partea Centralei Caselor Naţionale. De asemenea, s-a oferit câte un mic dar, costând într-un medalion şi lanţ de argint, celor 8 profesoare, care au prezentat elevele lor la aceste producţii.

*

Tot cu această ocaziune, s-au împărţit premii la 24 lucrători de la Căile Ferate, care au fost votaţi, încă dinainte, după normele ce s-au arătat mai sus, şi cărora nu li s-au putut distribui premiile, în ziua de 12, căci fuseseră ocupaţi cu organizarea conductului Puterii Naţionale. Atât la distribuirea acelor premii, cât şi la cadourile oferite învăţătorilor şi maiştrilor de coruri, s-a ţinut câte o mică cuvântare, de către domnul general Zadic, care era prezent la serbare. Deşi serbarea trebuia să se termine, în ziua de, 13 la ora dejunului, totuşi, entuziasmul crescând din ce în ce mai mult şi numărul sătenilor de prin împrejurimi fiind foarte mare, iar diferiţii invitaţi foarte sa­tisfăcuţi şi bucuroşi de acest început de re­naştere culturală a neamului, serbarea a con­tinuat şi după-amiază, în sunetul muzicilor şi într-un delirant entuziasm, s-au executat diferite jocuri şi sporturi, iar cinematograful a funcţionat continuu.

*

Seara, au fost cinematograf şi diferite pro­ducţii şi cuvântări. S-au distins artiştii Casianu şi copilul lor de 8 ani, în diferite pro­ducţii. Au ţinut cuvântări pline de învăţă­turi domnul învăţător Petrescu-Podari, directorul secţiei Caselor Naţionale de la Chişinău, domnul Dragoslav, scriitor popular; iar domnul avocat Spiridon, cetăţean din Paşcani, a vorbit în numele păşcănenilor, aducând mulţumiri Cen­tralei Caselor Naţionale şi domnului Colonel Manolescu, preşedintele Centralei Caselor Naţionale, pentru munca ce a depus, spre a face din serbarea de inaugurare a Casei Naţio­nale de la Paşcani o sărbătoare naţională, o sărbătoare a începutului renaşterii cultu­rale a neamului şi a intrării iniţiativei în acest rol cultural. Domnul Colonel Manolescu a încheiat cuvân­tările, aducând mulţumiri autorităţilor, cetă­ţenilor păşcăneni şi tuturor acelora care au contribuit la reuşita acestei serbări; iar apoi a adăogat că, după programul arătat la ser­barea de la Paşcani va lucra, de aci, înainte, şi crede că, după doi ani, adică în 1921, in­stituţia Caselor Naţionale, sigură de munca ei la periferie, va căuta să se încetăţe­nească în capitala ţării, printr-o mare ser­bare, care speră să devină sărbătoarea anuală a neamului, introdusă şi încălzită de popor, prin iniţiativa particulară, singura în măsură să producă oameni de nădejde şi caractere (Răsăritul, anul I, nr. 21 şi 22, 1 august 1919, pp. 17-20).

Brăhăşeşti sau documentarea unei monografii

*

Domnul Dănuţ Andronie, care intenţionează să lucreze o monografie „a unei comune din sudul Moldovei Brăhăşeşti, al cărui nume se pare că provine de la un Boier Brahă sau Brahaş”, mă întreabă dacă Brahăş jitnicer are vreo legătură cu familia bucovineană Braha. Au, descind din aceeaşi rădăcină, dar asta nu contează, povestea comunei Brăhăeşti, povestea fiind mult mai complicată, pentru că moşia se numise, până pe la 1625, „moşia Itovoeştii şi Mălăieştii care acum se cheamă Brăhăeştii, în ţinutul Tecuciului”, după cum o stipula opisul LXI/15, f. 1 r., nr. 2 rez. al Arhivelor de Stat din Iaşi, în uricul din 30 martie 1625 fiind menţionat un străbun al neamului de mazili Batin din Brăhăeşti, menţionaţi ca stăpâni ai părţilor de sat răzeşesc Brăhăeşti, de recensământul lui Rumeanţev, din 1772. În 30 martie 1625 era menţionat Toflea Batin fost armaş, proprietar de moşii şi în alte sate. Prin urmare, informaţia obligă la identificat, în veacurile anterioare, Itovoeştii şi Mălăeştii, din ţinutul Tecucilor, pentru a avea acces spre străbuni mai îndepărtaţi.

*

*

Întotdeauna, când se purcede la documentarea monografiei unei localităţi din Moldova, e bine să se pornească de la un „nod”, adică de la un recensământ vechi, în care numele răzeşilor şi ale birnicilor dintr-un anumit an, conduc şi spre urmaşi, dar şi spre înaintaşi.

*

Nu intenţionez să caut documentele Brăhăeştilor, dar, la o primă răsfoire prin vremuri, am văzut că moşia răzeşească Brăhăeşti se împărţea, la 1772, între mazilii Batin Răducan, Coste, Lupul şi Andrei Batin, plus Mogâlde Ceapa şi Todor Cârjă (Cârjeu, în alte documente, cumnat cu Batinii şi cred că de acelaşi statut de cumnat beneficia şi Mogâlde Ceapă), aşa că documentariştii mai curând trebuie să-şi caute atestările şi strămoşii în aceste neamuri, deşi istoria îl consemnează şi pe Ion Brahăş uricar, tatăl lui Antonie şi bunicul lui Ştefan şi alţii din Brăhăşeşti pe Berheci, în 1599, dar numai în confuzele „Documente privind istoria României”, nu şi în temeinica „Documenta Romaniae Historica”.

*

*

Aşa, doar exersându-mi, timp de o zi, aptitudinile detectivistice, iată ce am aflat despre satul care, până de curând, nici nu ştiam că există.

*

*

Cel mai vechi Batin este cel menţionat de uricul lui Alexandru cel Bun, emis, la Suceava, în 12 martie 1423, al doilea fiind „Ion Batin din Suceava, nepotul lui Batin”, cel care, în 14 martie 1497, la Vaslui, obţinea uric, de la Ştefan cel Mare, pentru moşiile de pe Putna, pe care le vindea lui Micul Măcău (DRH, vol. 3, d. 219, pp. 387-389). Într-un zapis pentru Drăgoieşti din 20 iunie 1638, sunt menţionaţi ca martori „Vasilie Batin şi Irimiia din Păuneşti” (DRH, vol. 24, d. 380, p. 368). În 27 iunie 1640, sunt menţionaţi, ca martori la o vânzare în Lăleşti, Saia (Isaia) pitar, Toader, Pătraşcu cămăraş şi Istratie Batin ot Batineşti (DRH, vol. 25, d. 380, p. 387).

*

*

Într-un zapis din 4 iulie 1639, privind vânzarea satului Costeşti, Batinii sunt menţionaţi şi ca nepoţi ai lui Bolea vornic  şi ai luiStratul Bolea fost ceaşnic, numele lor fiind Ivaşcu şi Vasilie Cârjeu, Sava diac, Dumitraşco Batin, toţi fiii Candachiei, nepoata lui Bolea vornic (DRH, vol. 25, d. 162, pp. 174, 175). În 18 iunie 1639, la Bârlad, este menţionat ca martor, într-un zapis de vânzare în Tâmpeşti, Ciurbă Batin (DRH, vol. 25, d. 152, p. 167).

*

În 4 mai 1646, Ivaşco Cârjeu (Cârjă din recensământul din 1772) şi Dumitraşco Batin cămăraş, şi alte rude ale lor, sunt menţionate, când vând moşia lor, „partea Boleştilor… ce se cheamă Iepurenii” lui Grama fost stolnic, descendent din Orăş, un străbun comun (DRH, vol. 28, d. 361, p. 310).

*

Primul Brahăş este menţionat la o vânzare a satului Oneşti, în 31 mai 1632, când partea din Oneşti a lui Drghici Potângu „i-a fost cumpărătură de la Brahăş, pentru optzeci taleri de argint” (FHR, vol. 21, d. 101, p. 128). Andonie Brahăş, martor în Drăguşeni, în 10 noiembrie 1637 (DRH, vol. 24, d. 214, p. 196).

*

În 10 aprilie 1638, sunt menţionaţi Neniul şi Vasilie Brehnă, care se judecau cu Ion, Safta şi Maria Brahă, pentru a treia parte de sat Ruptura, pe Berheci, în ţinutul Tecuciului, partea de jos, cu moară pe Berheci; s-a dat drepte lui Neniul Brahnă şi Vasilie s-o stăpânească” (DRH, vol. 24, d. 310, p. 305).

*

„Hotarul Itovoeştilor” este menţionat într-un uric din 15 octombrie 1491 (DRH, vol. 3, d. 98, p. 195).

*

Recensământul generalului rus Rumeanţev menţiona, la 1772, 92 de locuitori în Brăhăşeşti, din care 7 ţigani, care locuisu în 4 case,  9 duhovnici, 76 moldoveni şi 6 mazili, respectiv căpitanul Răducan Batin, Coste Batin, Lupul Batin, Andrei Batin, Mogâlde Ceapa şi Todor Cârjă. Dintre locuitori, 30 erau scutelnici ai postelnicului Arghir (vol I, p. 213)

*

Situat în ocolul Berheci, satul Brăhăşeşti avea 44 de case, un vornic, 6 popi şi diaconi, 2 dascăli şi un vătăman – toţi 10 scutiţi de rufeturi, şi 34 de birnici, aceştia fiind:

*

* 

 1. Ioniţă Ştefăniţă

 2. Costantin Lungul

 3. Toader al Măgdălinii

 4. Vasâli sin (fiul lui) Toader

 5. Ilii Meran

 6. Antohi Meran

 7. Ioviţă

 8. Apostol Ioviţă

 9. Enachi Lăbuş

10. Toader Beldei

11. Ioniţă Robul

12. Grigorii Coadă

13. Ion Lăbuş

14. Costantin Pascal

15. Toader Lăbuş

16. Giorgii Chiriac

17. Coste Vulpi

18. Ion Vulpi

19. Ioniţă Vulpi

20. Costantin Panhilii

21. Costantin Costescu

22. Ştefan Vlaicu

23. Sandul Costescu

24. Ion Costescu

25. Ion Buduruc

26. Toma Negruţă

27. Toader Buduruc

28. Vasâlii Cheleş

29. Tănasâi Andrei

30. Toader Costescu ot (din) Gohor

31. In Toader Costescu

32. Andronachii ot Tufle

33. Grigoraş Lăbuş

34. Moisăi, rus ot Kiklău

 *

Celelate 10 case, din 44, erau reprezentate de rufeturile:

 *

Vornicul Onică

Popa Tănasâi

Popa Miron

Ifrim, dascăl

Pricopii, dascăl

Vasâle Râtan, vătăman

Diaconul Gavril

Diaconul Costantin

Diaconul Mihălachi

Diaconul Georgii

(ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I,

Chişinău 1975, vol I, pp. 583, 584)

*

În afară de aceşti locuitori, mai sunt consemnaţi de recensământ, Costantin Donosii ce au fost birnic la Brăhăşeşti, în satul Poiana (p. 578) şi Iacomii Sturzul ce au fost birnic de la Brăhăşeşti, în satul Oprişeştii (p. 595).

*

Datele de mai sus, după repetate coroborări cu alte documente, din alte colecţii la fel de interesante, pot conduce, prin limpezirea unora şi prin eliminarea altora, la o recuperare de memorie a satelor comunei Băhăşeşti (nu ştiu care sunt, nu m-a interesat, şi, deci, nu am putut face conexiuni. Pentru că nu există localitate cu prea puţină mărturisire, ci doar generaţii cu prea puţină memorie şi prea multă ignoranţă.