ANECDOTE ISTORICE | Dragusanul.ro - Part 17

1879: Statuia lui Ştefan cel Mare, din Iaşi

Litografie după statuia făcută de Emmanuele Fremiet cu un prinţ polon, amplasată la Iaşi drept... Ştefan cel Mare

Litografie după statuia făcută de Emmanuele Fremiet cu un prinţ polon, amplasată la Iaşi drept… Ştefan cel Mare

*

Clubul proprietarilor, vâzând că dispune de un capital de 100.000 franci, adunat pentru ridicarea unei statui, în Iaşi, lui Ştefan cel Mare, s-a hotărât să înceapă lucrările.

*

Un subcomitet, numit „Comisiunea executivă a statuii”, a fost însărcinat cu lucrările pregătitore. Acest subcomitet e compus din domnii: Iacob Negruzzi, Nicu Gane (primarul Iaşilor – n. n.), Scarlat Pastia şi Alexandru A. Stamopulo, sub preşedinția domnului Vasile Alecsandri.

*

S-a hotărât ca mărimea să fie ca aceea a statuii lui Henric al IV-lea din Paris, adică cam de 5 metri, înălţimea statuii, şi 2 metri a pedestalului. Totodată, s-a decis ca Ştefan cel Mare să fie reprezentat cu chip triumfător, liniştit, cu coroana regală pe cap, şi cu sceptrul în mână (Albina Carpaților, Nr. 10/1879).

*

Acest act civic al Clubului Proprietarilor din Iaşi, primul şi cam singular la români, avea să se soldeze cu un bucluc, pe care voit îl ignorăm cu toţii. Fremiet, care avea o comandă şi pentru un prinţ polon, a vost vizitat, în atelier, mai întâi, de polonezi, care au ales, dintre cele două statui, pe cea mai arătoasă, adică statuia lui Ştefan cel Mare, românii fiind obligaţi să se mulţumească doar cu statuia care a mai rămas. Şi cum pictorul Epaminonda Bucevsky încă nu făcuse cercetările de identificare a chipului adevărat al lui Ştefan cel Mare, ne-am trezit cu un Ştefan cu barbă. Din neştiinţă. Şi mai avem un Ştefan fals şi cu barbă, pe care îl promovează iconografia ortodoxă: Ştefan cel Mare şi Stânt. Nu prea înţeleg eu ce sfinţenie încape în minciună, dar asta e.


Tenorul Tamberlick este român!

Desen de Nicolae Crasi

Desen de Nicolae Crasi

*

Ziarul parizian „Le Figaro” adevereşte că vestitul cântăreţ Tamberlick este român. Adevăratul lui nume ar fi „Toma Berlic” (asul de treflă); el este dintr-un sat de lângă Botoşani; de mic, a întrat în serviciu la arendaşul moşiei, ca vizitiu. Într-o zi se duse, cu stăpânul său, la Botoşani şi trase la hanul unde se afla, în treacăt, trupa operei italiene.

*

Toma Berlic, deshămând caii şi plimblându-i, începu să cânte nişte cântece româneşti, în tonurile cele mai înalte. Tenorul trupei, care se întâmplă, tocmai atunci, în curtea hanului, auzind acea voce atât de frumoasă, adună, îndată, pe camarazii săi, chemă pe Toma Berlic şi-l puse să cânte. Berlic avea, de pe atunci, acel „ut”, cu care şi-a făcut numele şi averea. După această probă, directorul trupei îi propuse să-l ia cu dânsul, în Italia, şi să-l înveţe cântul, dându-i 450 de franci pe lună. Berlic, care avea, la stăpânul său, numai 150 de franci pe an, 2 perechi de ciubote şi un suman, se prinse bucuros şi plecă, cu trupa, în Italia.

*

Nu mult după, a debutat, aci, cu un succes care a mers tot crescând (Albina Carpaților, Nr. 10/1879).


O boierie pentru beţie

C16

În „Descrierea Moldaviei” a principelui Dimitrie Cantemir, cetim următorele: „Odată, s-au apucat pe rămas un moldoven şi un muntean, să vadă care sunt mai tari în băutură, moldovenii ori muntenii? Şi au mers pe podul din Focşani, care este marginea între Moldavia şi între Ţara românească, unde cei doi atleţi de băutură atâta s-au luptat cu paharele, până când munteanul a căzut mort, de prea mult vin ce a băut. Iar pe moldovean, în semn de premiu pentru biruinţa sa, l-а dăruit Domnul său cu boierie” (Albina Carpaților, Anul I, Nr. 10, 20 octombrie 1877).


„Din un nenorocit lucru poetic”

Alois Senefelder

*

Aflarea litografiei. Vestitul aflătoriu a litografiei Alois Senefelder (26 februarie 1834 n. n.), care, nu demult, a murit la Munchen, s-a născut la 1771 (6 noiembrie – n . n) în Praga, şi a venit, încă de copil, la Munchen, unde părintele său se afla actor, şi el de asemenea era menit pentru această meserie, însă nu avea talent, deşi a compus o tragedie mică, şi pentru că nimeni nu voia să o tipărească, apoi a făcut, la anul 1792, încercare de nu s-ar putea mai lesne şi mai ieftin tipări, decât până atunci. Aşa s-au produs, din un nenorocit lucru poetic, una din cele mai însemnătoare aflări a timpului nostru, Litografia, adică tipărirea pe piatră / G. B. (Icoana lumei, Iaşi, 1841, p. 23).


Înmormântarea eroului Avram Iancu

Avram Iancu - Familia, nr. 6, 1867

Avram Iancu – Familia, nr. 6, 1867

*

Naţiunea română, care, de un timp, încoace, a pierdut foarte mulți fii bravi și meritaţi de ai săi, din 11 a lunei curente (septembrie 1872 – n. N.), iar are mai puțini cu unul.

*

Avram Iancu, acest erou al munților Apuseni, din Transilvania, care, la anii 1848/9, în lupta pentru libertate și independență națională, și-a câștigat cel mai onorant și demn de admirație nume, care, prin tactica-i înțeleaptă și eroismul său neasemănat, a facut să-l admire chiar și străinii inamici seculari a tot ce este român și aparține la eterna rasă latină, zic acest mare bărbat, care unic și-a sacrificat viața pentru fericirea națiunii sale mame, nu mai este între cei vii, marele său spirit a deșertat corpul plin de suferință, la 11 septembrie a. c., pe la 3 ore, dimineața, în Baia de Criș (districtul Zarand), și a zburat la Creator, ca chiar și după moarte să ne fie protector înaintea tronului divin, precum a fost esemplul castităţii, onoarei și gloriei românismului, aici, pe pământ.

*

Iar mult maltratatul său corp s-a înmormântat, în 13 al acestei luni, cu pompă și splendoare nemaipomenită în acest district, demnă de eroul general, în a cui onoare s-au adunat aprope la 4.000 de români inteligenţi și popor din intreg districtul Zarand, și o mulțime de inteligenți din ținutul Abrudului, unde fericitul a petrecut cea mai mare parte a vieții sale.

*

Aici se aflau, între alţii, și colegul său, Simeon Balint, protopop în Roșia Abrudului, avocatul Nateir Micola, Andreica din Câmpeni și alţii.

La ceremoniile besericești, după ritul gr. or., au asistat, sub pontificarea protopopului din Brad, Niculai Mihălțianu, 30 de preoţi, toți îmbrăcați în ornamentele lor besericești.

*

Înainte de a pleca conductul funebral impozant, concomitent cu un șir lung de făclii și de jalnicele tonuri a două bande muzicale, de la cvartirul junilor Ion Simionaș și Ion Vlasa, unde marele cadavru a fost așezat, protopopul pontificant a rostit o cuvântare excelentă plină de inimă, simțăminte și logică, iar ajuns la cimitiriul comunei Țebea, la goronul nemuritorului Ursu Horia, lângă care martirului națiunii române i-a fost menit locul de repaus, avocatul din Baia de Criș, George Secula, suindu-se pe o masă, a rostit altă cuvântare funebrală, care, pentru conținutul ei plin de spirit național și patriotic, a adus în uimire pe toți ascultătorii.

*

George Secula, în acest discurs, a dat o nouă dovadă despre rara-i capacitate și erudițiune, ce-l caracterizează (ambe aceste cuvântări se vor publica, cât mai curând).

Seara, s-au adunat mai mulți inteligenţi condoleanți români la otelul din Baia de Criș, unde s-au purtat mai multe toaste, în onoarea și nemurirea defunctului. Numai pe la 2 ore s-au despărțit, cu deviza că Avram Iancu este și va fi pururea neuitat la români.

*

Noi, din parte-ne, zicem: La etern binecuvântată țărnă a acestui mare patriot și memoria lui neuitată și neștearsă din inima fiecărui român adevărat! / Baia de Criș, 15 septembrie 1872 / Ionulu lui Tanasie (Federațiunea, nr. 93 – 693, Anul V, joi, 19/7 septembrie 1872, p. 1).


Pagina 17 din 18« Prima...10...1415161718