ANECDOTE ISTORICE | Dragusanul.ro - Part 13

„Din un nenorocit lucru poetic”

Alois Senefelder

*

Aflarea litografiei. Vestitul aflătoriu a litografiei Alois Senefelder (26 februarie 1834 n. n.), care, nu demult, a murit la Munchen, s-a născut la 1771 (6 noiembrie – n . n) în Praga, şi a venit, încă de copil, la Munchen, unde părintele său se afla actor, şi el de asemenea era menit pentru această meserie, însă nu avea talent, deşi a compus o tragedie mică, şi pentru că nimeni nu voia să o tipărească, apoi a făcut, la anul 1792, încercare de nu s-ar putea mai lesne şi mai ieftin tipări, decât până atunci. Aşa s-au produs, din un nenorocit lucru poetic, una din cele mai însemnătoare aflări a timpului nostru, Litografia, adică tipărirea pe piatră / G. B. (Icoana lumei, Iaşi, 1841, p. 23).


Înmormântarea eroului Avram Iancu

Avram Iancu - Familia, nr. 6, 1867

Avram Iancu – Familia, nr. 6, 1867

*

Naţiunea română, care, de un timp, încoace, a pierdut foarte mulți fii bravi și meritaţi de ai săi, din 11 a lunei curente (septembrie 1872 – n. N.), iar are mai puțini cu unul.

*

Avram Iancu, acest erou al munților Apuseni, din Transilvania, care, la anii 1848/9, în lupta pentru libertate și independență națională, și-a câștigat cel mai onorant și demn de admirație nume, care, prin tactica-i înțeleaptă și eroismul său neasemănat, a facut să-l admire chiar și străinii inamici seculari a tot ce este român și aparține la eterna rasă latină, zic acest mare bărbat, care unic și-a sacrificat viața pentru fericirea națiunii sale mame, nu mai este între cei vii, marele său spirit a deșertat corpul plin de suferință, la 11 septembrie a. c., pe la 3 ore, dimineața, în Baia de Criș (districtul Zarand), și a zburat la Creator, ca chiar și după moarte să ne fie protector înaintea tronului divin, precum a fost esemplul castităţii, onoarei și gloriei românismului, aici, pe pământ.

*

Iar mult maltratatul său corp s-a înmormântat, în 13 al acestei luni, cu pompă și splendoare nemaipomenită în acest district, demnă de eroul general, în a cui onoare s-au adunat aprope la 4.000 de români inteligenţi și popor din intreg districtul Zarand, și o mulțime de inteligenți din ținutul Abrudului, unde fericitul a petrecut cea mai mare parte a vieții sale.

*

Aici se aflau, între alţii, și colegul său, Simeon Balint, protopop în Roșia Abrudului, avocatul Nateir Micola, Andreica din Câmpeni și alţii.

La ceremoniile besericești, după ritul gr. or., au asistat, sub pontificarea protopopului din Brad, Niculai Mihălțianu, 30 de preoţi, toți îmbrăcați în ornamentele lor besericești.

*

Înainte de a pleca conductul funebral impozant, concomitent cu un șir lung de făclii și de jalnicele tonuri a două bande muzicale, de la cvartirul junilor Ion Simionaș și Ion Vlasa, unde marele cadavru a fost așezat, protopopul pontificant a rostit o cuvântare excelentă plină de inimă, simțăminte și logică, iar ajuns la cimitiriul comunei Țebea, la goronul nemuritorului Ursu Horia, lângă care martirului națiunii române i-a fost menit locul de repaus, avocatul din Baia de Criș, George Secula, suindu-se pe o masă, a rostit altă cuvântare funebrală, care, pentru conținutul ei plin de spirit național și patriotic, a adus în uimire pe toți ascultătorii.

*

George Secula, în acest discurs, a dat o nouă dovadă despre rara-i capacitate și erudițiune, ce-l caracterizează (ambe aceste cuvântări se vor publica, cât mai curând).

Seara, s-au adunat mai mulți inteligenţi condoleanți români la otelul din Baia de Criș, unde s-au purtat mai multe toaste, în onoarea și nemurirea defunctului. Numai pe la 2 ore s-au despărțit, cu deviza că Avram Iancu este și va fi pururea neuitat la români.

*

Noi, din parte-ne, zicem: La etern binecuvântată țărnă a acestui mare patriot și memoria lui neuitată și neștearsă din inima fiecărui român adevărat! / Baia de Criș, 15 septembrie 1872 / Ionulu lui Tanasie (Federațiunea, nr. 93 – 693, Anul V, joi, 19/7 septembrie 1872, p. 1).


„Icoana Lumei”, săptămânal ilustrat, din 1840

1 Coperta

*

Duminică, 29 septembrie 1840, apărea, la Iaşi, săptămânalul ilustrat „Icoana Lumei„, prima gazetă românească tip magazin şi, de aceea, subintitulată „Foaie pentru îndeletnicirea moldo-românilor„, paginile fiind imprimate de teascurile Institului „Albina”. În cuprinsul ediţiilor de săptămânal, regăsim, fără semnături sau cu folosire de iniţiale, articole despre astronomie, legende istorice, descrieri geografice, sfaturi practice gospodăreşti şi, arereori, povăţuiri teologice. Arareori, pentru că era cunoscută atitudinea tinerei intelectualităţi moldovene faţă de marele proprietar feudal de iobagi şi de robi, care era, pe atunci, biserica.

*

Un text programatic, intitulat „Cătră cinstitul public”, dezvăluie, din încriptarea sub buchii chirilice, o limbă română curată şi modernă, care abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea avea să facă regrese, din pricina încrâncenatei dispute dintre etimologişti şi fonetişti, explicând, într-un fel, „traducerea” operei lui Bălcescu în „lătinism” bucovinean, spre disperarea şi dreapta revoltă a lui Vasile Alecsandri. Nume care se scria Alecsandri, cu „KP”-ul slavon, din pricina faptului că alfabetul slavon nu conţinea litera „X”, şi nici primul alfabet latin, în uz prin provinciile româneşti abia după 1860.

*

Privirea Moscvei - Icoana Lumei, nr. 1, 1840

Privirea Moscvei – Icoana Lumei, nr. 1, 1840

*

Texte diverse, precum „Dochia şi Traian” (I, 2, 1841, pp. 9-11), „Palatul municipal în Bruxel” (I, 1, 1841, p. 3), „Iarna în Moscova” (I, 18, p. 141), „Durarea vaselor de navigaţi” (I, 18, pp. 139-141) sau, din acelaşi număr 18, „Husarul viclean” (pp. 141, 142), „Laptele de capră este pentru copii foarte sănătos” (p. 142), „Poşta din Paris” (p. 142) etc., formau deliciul intelectual al acelor vremuri, săptămânalul încercând o contemporaneizare conştientă cu produsele similare din Franţa, Anglia, Germania şi Italia şi, în bună parte, izbutind să aducă în biata Moldova fantasmele unei lumi de departe, plină de lumină, de înţelepciune şi de istorie. Dar mai bine să vă reproduc programul săptămânalului, program pe care l-am cules, astăzi, cu migală şi cu o ciudată evlavie, ilustrându-l cu ilustraţii din câteva numere ale publicaţiei din 1840 şi 1841.

*

Alergare de cai în Anglia - "Icoana Lumei, 1840

Alergare de cai în Anglia – „Icoana Lumei, 1840

Cătră cinstitul public

*

Mult se vorbeşte în zilele noastre despre luminarea naţională a compatrioţilor; dorinţa şi buna plăcere de a o vedea sporită, într-atâta se făcu obştească, încât în asemine împrejurare alte popoare cu greu ni s-ar putea asemăna; cu toate aceste, mijloacele unei practice luminări a poporului şi a tinerimii sunt la noi încă foarte neîndeplinite. Pe când nu ni lipsesc gazete politice şi foi literare, când avem gazete bisericeşti, comerciale, până şi cele de modă, ne lipseşte o foaie periodică pentru tinerime şi popor. Adevărat este că, de câtva timp, se făcură calendare, asemenea cercări şi nu putem tăgădui meritul acelor lucrări, încă fără a sa jignire putem zice că Prinţipaturirile nu au încă o foaie în asemănare cu „Icoana Lumei”, ce prin această programă înfăţişăm şi a căreia scop de căpitenie este a îndesi, afară de şcoală, obşteasca luminare a tinerimii şi a poporului.

*

Dreptatea, îngrijindu-ne de demult cu întâmpinarea unei asemine lipse, după pătrunzătoare cugetare, planul de faţă ni s-au părut cel mai nemerit pentru împlinirea dorinţei obşteşti, şi astăzi, după pregătirile îndestul de costisitoare, ne simţim foarte fericiţi a putea înfăţoşa publicului rezultatul ostenelilor noastre, cu încredere că simţirea cea nobilă şi patriotică va primi cu îngăduire şi îmbrăţoşare o foaie periodică, ce se deosebeşte nu numai prin a ei cuprindere, interesantă şi pe dinafară înzestrare, ce şi prin ieftinătatea preţului, îndemânător pentru toate stările şi a celor cultivaţi (Cine nu doreşte astăzi a se învrednici de acest nume?), încât ne putem măguli că nepărtinitorii vor judeca despre înrâurirea folositoare a acestei împărtăşiri a articolelor.

*

Un chinez

Un chinez

Pătrunşi de adevărul că numai întemeierea moralului şi luminarea cea adevărată pot făptui binele compatrioţilor, către care ţintesc toate sârguinţele strălucitului nostru Domnitor, nimică nu s-au  cruţat pentru de a face interesantă „Icoana Lumei”. Spre acest scop s-au întrunit conlucrători noi, dintre aleşi tineri literaţi, cari cu sârguinţă vor urma planului propus în această lucrare, nădăjduind a câştiga încuviinţarea publică, care va fi mulţămita cea mai plăcută pentru ostenitorii ce prin aceasta vor plini înalta chemare de a se face, după putinţă, folositori compatrioţilor.

*

Nici o ştiinţă, nici o sfătuire folositoare obştii nu vor fi străine de „Icoana Lumei”. Toate câte Franţa, Anglia, Germania şi Italia, în cursul multor ani, au cules şi au publicat prin mijlocirea unor asemine foi populare, noi, alegând, le vom culege şi le vom trece în a noastră foaie, şi, cu ajutorul Atotputernicului, credem că înrâurirea asupra luminării nu va fi mai puţin strălucită decât au fost în acele ţări. Deşi planul cuprinderii materiilor acestei foi nu este mărginit, totuşi dupre, pilda ziselor foi, îndeletnicirea noastră va ţinti mai cu samă asupra moralului, istoriei, cosmografiei, arheologia patriei, istoria naturală, tehnologia, industria şi economia, care toate se vor lămuri prin un stil chiar înţelegător.

*

Elveţia

Elveţia

Simţim toată povara acestei însărcinări, dar încrederea ce avem în asemene lucrare publicului folositoare şi în ajutorul cu care vom fi îmbrăţişaţi, ne menesc bună ispravă, căci cele ce se par putincioase se plinesc prin împreună-lucrare a mai multora, care lucruri în epoca noastră s-au făptuit, în ţările cele luminate.

*

„Drept aceea, să fim drepţi cu timpul şi cu mijloacele contemporanilor noştri. Con-făptuiesc să lumineze fieşcare cu a sa lumină pentru împrăştierea întunericului; Nime să îngroape talentul ce i s-a încredinţat, pentru că nu i se impută adineauri (folosit în sensul de „cândva” – n. n.) întrebuinţarea cea rea a darurilor sale. Pe aceste principii îndemnăm pre toţi binevoitorii compatrioţi cătră un ajutor energic pentru a noastre întreprinderi patriotice, ca dupre vrednicie să putem înfăţişa Moldo-Românilor această „Icoană a Lumei”, în care să se oglindească toate minunile urzirii şi productele minţii omeneşti, unele vrednice de mirare, iar altele de a noastră imitaţie şi emulaţie.

*

Palatul municipal din Brucsela (Bruxelle)

Palatul municipal din Brucsela (Bruxelle)

*

În această foaie periodică se va publica, pe săptămâni, câte o coală formatul A (acoperit de o pată – n. n.) faţă, având fieşcare dată câte 4 sau 5 icoane (ilustraţi, în limbajul vremii – n. n.). Preţul ei este, de odată, hotărât la 5 sorcoveţi pe trei luni, dar la sporirea numărului prenumeranţilor, la fieşcare termen va scade în analogie preţul foii, încât dorim ca a ei ieftinătate să ajungă şi să întreacă toate asemenea foi străine.

 *

Pentru adunarea sub-scriitorilor, poftim pe toţi binevoitorii, pe acei ce se interesează cu creşterea publică şi particulară, pe dumnealor profesorii, pe părinţii şi pe doritorii luminării, cari trăiesc pe la ţară şi care, în această foaie vor găsi pururi câte o nouă idee folositoare sau curioasă; aceştia vor binevoi a se adresa ori de-a dreptul, cătră Instituţia „Albinei”, sau cătră dumnealor profesorii şcoalelor publice, de pe la ţinuturi, şi toţi adunătorii de 10 subscriptori vor primi gratis un exemplar al acestei foi.

*

INSTITUTUL ALBINEI

*

(Icoana lumei / Foaie pentru îndeletnicirea moldo-românilor, Anul I, No. 1, 29 septembrie1840)

*

Indianul şi mâncătoriul de oi

Indianul şi mâncătoriul de oi

*

Un text interesant, care ţine şi de religie, dar şi de „moralul” pe care şi-l luase drept ţel revista, apărea, sub titlul gravurii „Ruga lui Iisus Hristos în pădurea olivilor”, în numărul din duminica de 1 mai 1841, şi îl voi reproduce ca dovadă a unui echilibru interesant, deşi suficient de persuasiv, a dogmaticii vremii:

*

Ruga lui Iisus Hristos în pădurea olivilor

Ruga lui Iisus Hristos în pădurea olivilor

*

Viaţa Domnului nostru Iisus Hristos pre pământ au fost pentru om un şir de pilde, ca prin a lor urmare să obţină mântuirea sufletului. Pătruns de întristare amară, Iisus s-au tras în singurătatea nopţii şi îngenuncheat se ruga! Asemenea şi noi, pentru a ne mântui înşine şi spre a vesti însufleţiţi timpuriu copiilor respect către Dumnezeu şi religia sa, şi învăţaţi prin a voastre rugăciuni sfinte, nu luaţi în zadar numele lui Dumnezeu şi vă arătaţi cu nepăsare pentru serbarea dumnezeiască şi nici odinioară nebăgători de seamă în mijlocul rugăciunilor.

*

Dochia şi Traian

Dochia şi Traian

*

Copilul trebuie să vă vadă zicând rugăciune. Această rugă, această voroavă către Atotputernicul, să o faceţi noaptea în fiinţa copiilor cu cugetul cel mai adânc şi prin cuvinte rostite cu noima înţelesului lor. De nu sunt încă în stare a se ruga şi să păzească semnele de evlavie către Ziditorul, să le ziceţi: „Precum noi mici, şi noi şi mai mari suntem fii ai lui Dumnezeu. Toate cele ce avem, de la a sa îndurare le avem, de aceea îi mulţumim şi cerem”.

*

Tromba

Tromba

*

Mamă creştină, trage-te, uneori, cu fiul tău în singurătate, istoriceşte-i câte bucurii ai primit de la Dumnezeu, cât mai ai tu şi fiii tăi să mai primească: spune-i aceste cu cuvinte simple, îngenunche şi învaţă de asemene pre fiul tău a se arunca în pulbere înaintea Domnului, şi a rosti rugăciunile religiei, în acest chip copilul se va deprinde a se închina şi a adora pre Dumnezeu. Acel ce este pretutindeni va înconjura atunci pre noi! Mamă, de asemenea fiul tău se va ruga odinioară pentru tine, precum l-ai învăţat, atunci când boala te va face neputincioasă, când nu vei putea însăşi a te ruga; cu asemenea evlavie şi el va îngenunchea odinioară lângă mormântul tău şi va rosti rugi pentru mântuirea ta.

*

(Icoana lumei / Foaie pentru îndeletnicirea moldo-românilor,

Anul I, No. 18, Iaşi, Duminică 1 mai 1841, pp. 137, 138).

*

Diogene

Diogene

*

În ilustraţiile de mai sus, aţi întâlnit şi „Dochia şi Traian”, legendă născocită de George Asachi (devenit Gheorghe, în timpul intoleranţei religioase faţă de tot ce amintea de latini), publicată, mai întâi, ca proză (1840), apoi şi ca poezie, odată cu ofensiva de schimbare a numelui Muntelui Pionul în Muntele Ceahlău. De ce? Pentru că denumirea veche amintea de cultul solar, săvârşit de troienii balcanici, numiţi „pioni”, aşa cum amintea şi „Badica Troian” (Înţeleptul troian, în greaca veche) şi nevasta lui „d’ochioşică”, schimbată în Dochia, sora lui Decebal şi iubita lui Traian. Deh, căutarea şi desluşirea unei identităţi justifica şi curăţa de penibil şi astfel de chestii.

*

Durarea vaselor de navigaţie

Durarea vaselor de navigaţie

Catedrala de la Maisen (?)

Catedrala de la Maisen (?)

*


1584: Superstiţii în legătură cu calendarul nou

Târgu Mureş

Târgu Mureş

*

Pedeapsă divină pentru căsătoriile ce­lebrate după calendarul vechi şi care, după cel nou, cădeau în postul Cră­ciunului 1583. Două asemenea nunţi au avut loc, în cursul aceleiaşi săptămâni, în Feneşul săsesc, în două case deosebite.

*

Într-una din ele, în chiar noaptea aceea, în care să făcea nunta, fiul cel mai iubit al bărbatului care îşi mărita fata s-a îmbolnăvit şi, a doua zi, a murit, şi, scurtă vreme după aceea, au ajuns la aşa mare neînţelegere între ei mirii, încât mireasa a fugit de la mire şi nu mai vrea să trăiască cu el.

*

Iar în cealaltă, un altul, care se însurase, a fost atacat, deodată, de demon, a doua zi, şi, prăbuşindu-se la pământ, a început să facă spume la gură şi să sufere rău de tot, şi să vorbească lucruri îngrozitoare, şi să vadă şi să declare lucruri care se întâmplau în lipsa lui, şi aceasta a ţinut trei zile în şir; după trei zile, s-au adunat, la el, rudele celui muncit de diavol şi mulţi bărbaţi şi femei, parte catolici, parte eretici. Însă demonul îl îndemna să nu-l primească pe Mihail Fazakas sau Olarul, şi nici să nu vorbească cu el, însă, totuşi, acela a venit şi el, în prezenţa căruia demonul nu a vrut să scoată nici un cuvânt. Atunci el, Fazakas, a îndemnat pe catolici, care erau de faţă, ca, plecând genunchii lui Dumnezeu, să se roage pentru acela, iar el, într-ascuns, a făcut semnul crucii pe fruntea celui muncit de dia­vol şi, atunci, a început demonul să-l chinuiască mai rău ca înainte, încât toţi care erau de faţă au fost stăpâniţi de mare spaimă şi opt bărbaţi, din cei mai puternici, abia puteau să-l ţină.

*

Şi noi nu am încetat să ne rugăm, până ce nu ar vorbi… Este pus să recite „Tatăl nostru” şi abia poate rosti anumite părţi. La fel, pus să spună „Crezul”, se opreşte la articolul despre duhul sfânt, zicând: „Nu mă lasă demonul să spun cele ce vreţi”.

*

În sfârşit, pus să se lepede de Satana, suferă mai crunt şi se face vânăt tot şi negru, dar, în cele din urmă, diavolul fuge ruşinat. Cel posedat, care era eretic, s-a făcut catolic după aceea! (Călători străini despre Ţările Române, III, Bucureşti, 1971, pp. 115, 116).


Moldovenii, „ca şi cum toţi ar fi tâlhari”

Cluj

*

„Moldovenii primesc oricâţi preoţi le-am trimite, numai să le garantăm că sunt preoţi. Cât despre deprinderile lor, ei au aici (în Clujul anului 1584 – n.n.) un nume rău, ca şi cum toţi ar fi tâlhari; încât, cine trece printre ei şi nu este omorât sau jefuit agaţă o tăbliţă de mulţumire la biserică” (Ferrante Capeci, Călători…, III, p. 99).


Pagina 13 din 13« Prima...910111213