ANECDOTE ISTORICE | Dragusanul.ro - Part 12

Agatha Bârsescu, regina operei vieneze

Barsescu Agata GAZETA ARTELOR 1902 n 3

*

Agatha Bârsescu s-a născut în Bucureşti, în ziua de 9 septembrie 1861. Creşterea a primit-o într-un palat al capitalei române, în casa unui demnitar militar, care se afla în legături intime cu curtea. După ce s-a făcut mai mare, a fost internată într-o mănăstire, cu scopul ca să se pregătească pentru viaţa de călugărită. Un impresar italian o auzi, odată, cântând un cântec bisericesc, când se credea neobservată. Impresarului, care se afla cu o trupă de operă în Bucureşti şi dădea tocmai reprezentaţii, îi plăcu atât de mult de vocea tinerei novice încât o hotărî pe aceasta să-şi dea concursul într-un concert public, cu scop de binefacere, câştigându-i totodată învoirea părinţilor şi a superiorilor.

*

Regina, care a fost de fată Ia reprezentaţie, se interesă, din momentul acela, de domnişoara Bârsescu, se hotărî să poarte grijă de dezvoltarea ei artistică şi urmări, de aici, înainte, cu cea mai mare simpatie dezvoltarea protejatei sale. După ce apăruse tânăra cântăreaţă, deja de mai multe ori în operă, pe scena teatrului regal, aflând totdeauna succese, se interpuse pe lângă părinţii săi, ca să aibă permisiunea să se dedice operei cu totul. Pentru studii mai superioare au hotărât să se ducă Ia Paris; pe drum însă se opri în Viena şi întră ca elevă de cant în conservatorul de acolo. Înclinările ei teatrale-scenice însă se manifestară atât de eclatant şi dragostea ei pentru tragedie izbucni cu atâta tărie, încât trecu în şcoala de declamaţie, chiar înainte de a fi învăţat cu desăvârşire limba germană.

*

Aici, s-a devotat studiului dramatic, cu o energie nemaipomenită, care a pus pe profesorii ei în uimire, îndată ce a terminat cursul – după ce a apărut, o singură dată, în Deutsches Theater din Berlin (ca „Dama în doliu”, în „Minna von Barhelm”), a fost angajată de Burgtheater-ul din Viena, unde a debutat în 22 noiembrie 1883, în rolul „Hero” din „Des Meeres und der Liebe Wellen” (cunoscut, la noi, sub titlul „Hero şi Leandru”) şi, în 29 noiembrie, ca „Deborah”. Îndată după primele ei roluri, erau toţi de părere că au gă­sit un talent de prima ordine (allerersten Ranges), ba recenzentul Ludwig Speidel scria, că Burgtheater-ul şi-a găsit „norocul”.

*

Tânăra artistă, care era numai o începătoare, la adică, se dedică cu o abnegaţie juvenila şi cu un entuziasm cald pentru cariera apucată, lucră mai departe la câştigarea cât mai perfectă a limbii germane, se feri de orice joc şablonatic, avea totdeauna tendinţa să prelucreze ceea ce zăcea întrînsa şi, astfel, îi succese ei, româncei, în urma mişcărilor ei plastice înnăscute, în urma sârguinţei şi a talentului ei mare, să întrupeze de fapt, în scurt timp, figurile cele mai deosebite ale clasicilor germani, în modul cel mai mulţumitor şi şi-a câştigat, astfel, recunoaşterea talentului ei, prin personalitatea plină de temperament şi prin adevăratele sale prestaţiuni, chiar şi din partea cercurilor acelora care au stat, la începutul carierei sale ceva mai străine, la o parte. Astfel, seceră succesele cele mai mari la „Bhertha”, în „Străbuna” (tradusă de L. Dauş ca noi?), ca „Esthera”, ca „Eboli”, în „Don Carlos”, ca „Fecioara de la Orleans”, ca „Gretchen” („Faust”), „Iulia”, „Partenia”, în „Fiul pădurii”, ca „Rhodope”, în „Inelul lui Gyges” etc. Şi deja după o activitate de şase ani, i s-a dat decretul de „actriţă de curte”. Şi totuşi, s-au dezvoltat relaţiile artistice pentru domnişoara Bârsescu atât de nefavorabil, în Hofburgtheater, încât nu s-a putut hotărî să rămână, şi mai departe, acolo.

*

În seara de 30 noiembrie 1890, şi-a luat rămas bun de la scena imperială, şi anume în acelaşi rol, în care păşise, cu 7 ani mai înainte, înaintea publicului vienez, de la a cărui ţinută, în seara aceea, se vedea lămurit cu câtă durere o lasă să părăsească scena. Artista se angajă Ia teatrul orăşenesc din Hamburg, unde găsi ca teren de activitate întreagă gama eroinelor. Deja, în 1892, avu ocazie să joace, din nou, înaintea vienezilor, ca „Eva”, în „Tragedia omului”,fiind în ansamblul din Hamburg, care dădea reprezentaţii cu prilejul expoziţiei internaţionale de teatru şi muzică. Nu mai târziu, îşi luă rămas bun de la scena din Hamburg şi se făcu membră a teatrului nou înfiinţat, „Raimund-theater” (din Viena), unde a recitat, în persoană, „Repertoriului dramatic”, prologul, în felul ei caracteristic de a recita, la reprezentaţia de inaugurare. Dar repertoriul teatrului acestuia, care cultiva prea mult genul poporal şi nu dădea decât numai puţină ocazie domnişoarei Bârsescu să se manifeste, a silit-o, din nou, să ia toiagul pribegiei în mână şi, de data asta, domnişoara Bârsescu părăsi, din nou, Viena, pentru ca să gasteze pe cele mai de seamă scene ale Europei.

*

Pentru a treia oară se întoarse, în anul 1898, în oraşul de pe malurile Dunării, ca să-şi înceapă angajamentul cu „Thusnelda”, în „Hermannschlacht” şi ca „Turandot”, în Kaiser-Iubiläunns –Stadttheater, care se zidise de curând. Aceleaşi motive, ca şi în Raimundtheater, au contribuit, şi aici, ca să-şi ia, în curând, rămas bun şi de la institutul acesta dramatic şi, astfel, părăsi, pentru a treia oară, oraşul împărătesc. De atunci, joacă, în decursul iernii, la Teatrul Naţional din Bucureşti, în limba românească şi gastează pe scenele cele mai de seamă ale Germaniei, Rusiei, Austriei, Olandei etc., în limba germană. Domnişoara Bârsescu se numără, la orice caz, între cele mai strălucite artiste dramatice germane (Marele dicţionar biografic al teatrului german din secolul al XIX-lea – Eisenberg, Ludwig, Grosses Biographisches Lexikon der Deutschen Bühne in X/X S, apud Tribuna, Anul XI, nr. 45, 25 februarie / 10 martie 1907, pp. 1, 2).


„Regula sănătăţii”, pentru cele 12 luni ale anului

1802 planete

*

Admirabilul visător, care este domnul profesor Olinici, a scos o carte cu simbolurile cosmogonice care se găsesc în ornamentaţia casei bucovinene, entuziasmul domniei sale fiind de nedescris în faţa reprezentării unice a simbolului eclipsei de lună. Cartea domniei sale, care însumează peste un deceniu de muncă, merită toată admiraţia şi, mai ales, admiraţia patritarzilor, care îşi pot închipui că simbolistica de pe casele bucovinene ar fi primordială. Nici pomeneală, pentru că splendidele case bucovinene au prins să fie ornamentate abia după anul 1800, de meşteri huţuli, ruteni, secui, evrei şi germani, pentru că românul, în mod tradiţional, nu ştia şi nici nu dorea să înveţe meserii, primii meşteri români (trei cojocari şi un cioplitor în lemn) fiind consemnaţi, în Bucovina, abia de recensământul din 1910.

*

Simbolistica de pe casele bucovinene este luată din calendarele ortodoxe româneşti, care apar, începând cu sfârşitul secolului al XVII-lea, în Ardeal, dar se răspândesc şi în Bucovina. Am trecut cu vederea, documentând tot felul de teme, simbolurile cosmice creştine din ornamentaţia târzie a casei bucovinene, dar mă angajez să mă ocup de subiect, în viitorul apropiat. Deocamdată, o să vă prezint „Regula sănătăţii”, pentru cele 12 luni ale anului,  aşa cum au apărut aceste reguli, care ţin de specificul lunii din pagina de calendar, spre sfârşitul anului 1801, în „Calendar românesc / vechi a lui Iulian / pe anul de la Hristos / 1802, / care se cuprinde din 365 de zile. / Pe Ardeal şi pe alte învecinate locuri întocmit, lângă care s-a mai adăugat calendarul nou nemţesc al lui Gregorian”, Sibiu, Tipografia lui Ioann Bart.

*

1802 Socotinta vremii

*

 „Ianuarie: Cel ce se nădăjduieşte în prânzuri prisositoare şi nu face trupului mişcare, acela trăieşte prea cu grabă şi pedeapsa îmbuibării lui va fi aici boala, aici grabnica moarte.

*

Februarie: Cel ce bea mai mult decât are de lipsă spre astâmpărarea setei sau spre întărirea trupului lui, acela se obişnuieşte prihanei băuturii, fără de a lua seamă; care cu atâta este mai primejdioasă cu cât este şi băutura mai tare, căreia s-au obişnuit.

*

Martie: Cel ce se obişnuieşte a întrebuinţa băuturi calde adesea, acela îşi slăbeşte stomacul, în loc de a-l întări, şi urmările dintru aceasta vor fi, căci acela ca un molatec va avea cu boala a se oşti, care anevoie va nimeri pre cel cu măsură şi rânduială la trai.

*

Aprilie: Cel ce vieţuieşte cu şederi şi nu cugetă la mişcarea trupului şi a încheieturilor lui cu bărbăţie, acela îşi aduce nemistuire, care-i netrebniceşte trupul.

*

Mai: Carele, din douăzeci şi patru de ceasuri, va petrece în somn mai mult decât a treia parte, acela nu numai că se va slăbi din puterile sale, ci încă îşi va mai înmulţi vremea sptre trândăvie sau lenevie, iară bărbăţia cea trupească de tot şi-o va ucide sau omorî.

*

Iunie: Cel ce voieşte să doarmă să nu se culce pe iarbă jilavă sau ovăz, sau în câmp, sub copaci, unde mai totdeauna sunt jivine (insecte), nici într-alt loc, unde bate vânt rece, căci frigul şi umezeala sunt trupului spre stricare. Nici în faţa soarelui nu-i bine omului să se culce. Un acoperământ uşor este bun întru toate întâmplările.

*

Iulie: Bolile cele mai primejdioase vin atunci când bea cineva, fără de luare de seamă, încălzit şi înfierbântat. De ar fi omului sete cât de mare, să nu bea, până când nu-şi va mai linişti, mai înainte, puţin umblarea sângelui prin odihnă şi, mai înainte de ce va bea, să mănânce ceva bucate, pentru ca să nu se îngreuneze stomacul, deodată, cu băutură.

*

August: Ziua, când este căldura mare şi noaptea se schimbă cu frig mai tare, atunci, cu ducerea la culcare, să se ia aminte şi să fie cu pază ca aerul de noapte să nu prinză şi pătrunză trupul omului cel încălzit; să se acopere uşor, însă cu pază ca să fie apărat de răceala stomacului.

*

Septembrie: Nu mânca niciodată multe feluri, unul după alta, căci fieştece bucată are să se mistuie deosebit şi fieştecare are deosebită lucrare. Ce mănânci nu înghiţi cu lăcomie, ci mestecă întâi bine în gură. Nici prea fierbinte să nu mănânci, ca să nu-ţi pricinuiască pagubă dinţilor de a pătimi durere, şi după bucate fierbinţi să nu bei numaidecât.

*

Octombrie: Mustul şi vinul nou nu sunt sănătăţii potrivite, căci, având încă multe necurăţenii, ce întrînsele în vreme se adună, în uneltele lucrării trupului şi prin căldura stomacului urmează o ordonare, venind după aceea dureri la pântece, care dau pricini altor boli. Cel ce vrea să guste să guste mai puţin.

*

Noiembrie: Aşezându-te la prânz, încât îţi va fi prin putinţă fii cu inima veselă şi deschisă; fereşte-te, în vremea prânzului, de patimi, iar mai vârtos de mânie. Căci aceasta se aşează pe băşica fierii şi ia cu sine în stomac multă otravă din fiere; din care pricină, bucatele cele mâncate mistuirea cea bună împiedică.

*

Decembrie: Iarna îşi strică omul sănătatea prin aceea când iese, cu grabă mare, în ger mare sau din frig intră la căldură. Intrarea de la frig la căldură sau de la căldură în frig să fie cu chibzuire, ca să nu fie primejdioasă; ca nu cumva schimbarea cea cu grabă a aerului să aducă vreo nerânduială sau sminteală în umblarea sănătăţii”.


Cum puteţi trăi peste o sută de ani

1802 Calendar

*

Spre sfârşitul anului 1801, când se tipărea „Calendar românesc / vechi a lui Iulian / pe anul de la Hristos / 1802, / care se cuprinde din 365 de zile. / Pe Ardeal şi pe alte învecinate locuri întocmit, lângă care s-a mai adăugat calendarul nou nemţesc al lui Gregorian”, Sibiu, Tipografia lui Ioann Bart, în partea finală a calendarului se publica şi o „Adăugire pe anul de obşte 1802”, cu tot felul de lucruri folositoare, printre care şi o reţetă de tinctură, celebră pe atunci, născocită de un medic suedez, tinctură care, luată câte o lingură, dimineaţa şi seara, în fiecare zi, garanta bătrâneţi viguroase, la peste o sută de ani, cel mai mult, adică 136 de ani, trăind bunicul („moşul”, cum se spunea pe atunci) medicului suedez.

*

Din câte îmi dau seama, translatând textul din buchii slavone în litere latine, tinctura respectivă reprezintă varianta naturală şi originară a cunoscutului „bitter suedez” de mai târziu, dar am încredinţarea că reţeta iniţială este mult mai eficientă decât cea industrială, din vremurile noastre, componentele naturale încă putând fi găsite prin farmaciile naturiste. Iată ce se povestea, spre sfârşitul anului 1801, destinat românilor din imperiul austriac şi nu numai:

*

Din regept puternic, care se face pentru lungirea vieţii omului

*

Acest regept, din multe speţe s-a aflat între hârtiile unui şved doftor vestit, care a trăit 104 ani. De el aflată, tinctura a fost ascunsă în multe sute de ani, cu care a ţinut numitul doftor pe moşul său, în 136 ani; pe tatăl său, 113 ani; şi pe muma sa, în 107 ani cu viaţă, dându-le, în toată dimineaţa şi seara, câte o lingură în vin alb, în herbateiu (ceai – n. n.) sau în zeamă de carne.

*

Se face dintru acestea: Întâi să iei din potecă sau spiţerie 2 loji (lujeri) de Aloes Sucrotina, cu 12 creiţari, o cvintă (200 grame – n. n.) de şofran de răsărit, cu 15 creiţari, jumătate de cvintă (100 de grame – n. n.) de Rabarbarum, cu 2 creiţari, o cvintă (200 grame – n. n.) de Agaricum, 1 creiţar, o cvintă de Smirnă, 3 creiţari, o cvintă de Angelică, 2 creiţari, o cvintă de Genţiană, 1 creiţari, o cvintă de Camfor, 3 creiţari, jumătate de lot de Feriac Venetica, 5 creiţari, o cvintă de Carlina, 3 creiţari, o cvintă de Folia Sene, 1 creiţar.

*

După ce vei lua acestea: Să iei o butelie tare şi, pisând acestea, câte specii ai aflat, toate să le bagi în butelie, bagă o cupă de rachiu de cel bun, astupă cura buteliei cu un pergament sau o băşică udă în apă şi, după ce se va usca, să străpungi aceasta cu un ac, ca să nu crape butelia de puterea tincturii; pune-o bine, într-un loc osebit, până în 20 sau 24 de zile, însă în toată ziua să o scuturi sau să o clatini; apoi o strecori printr-un tolcer (pâlnie), făcut din hârtie moale, când se va limpezi, astupă butelia să nu-i iasă puterea. Şi aşa, fiindu-ţi leacul gata, poţi să te foloseşti cu el”.

*

Urmează recomandarea leacului pentru tot felul de boli, autorul calendarului dorindu-şi să fie cât mai convingător, dar voi reproduce doar un scurt fragment, care vorbeşte, în fond, despre cele mai cunoscute boli, care ne secerau stră-stră-stră-străbunici, acum mai bine de două sute de ani:

*

„Cine vrea să trăiască cu acest fel de tinctură, în toate zilele, aceluia nu-i trebuie a mai slobozi sânge, nici alte leacuri; căci aceea întăreşte trupul cel slăbit, sângele curăţă sau înnoieşte, astâmpără tremurarea vinelor, durerea de podagră o domoleşte, curăţeşte stomacul cel turburat dintru care mai ales asupra aplecării este de folos această tinctură. Deci, se mai comenduieşte (recomandă – n. n.) pentru că, şi la mare, şi la mic, curăţă şi omoară limbricii, şi aşa depărtează durerea de cap, care vine din stricăciunea stomacului. Ajută asupra colicii în scurtă vreme, potoleşte zvâcnirea inimii. Aşa, de vei uda puţintel bumbac cu ea şi vei şi vei pune la ureche, sau durerea de dinţi astâmpără. Este de folos şi la vreme de ciumă”.


Hammurapi şi marea dezbinare a românilor

Fotografie preluată de la HotNews.ro

Fotografie preluată de la HotNews.ro

*

Românii nu au ajuns niciodată o naţiune, pentru că, prin dreptul valah, Valaskim, au încurajat, mereu şi mereu, delaţiunea, pâra stând la baza istoriei noastre social-morale. Chiar şi astăzi se păstrează, în legislaţie, termenul de „pârât”, ca o reminiscenţă edificatoare a tradiţiei dezbinării la români. Nu intenţionez să deturnez discursul spre marea dezbinare a românilor, care se manifestă din plin, în ultima vreme, pentru că eu nu ţin nici cu unii, nici cu ceilalţi şi nu mă las ademenit de nadele celor două mafii politice, care-şi dispută cu încrâncenare criminală prada. Ticăloşi şi unii, ticăloşi şi ceilalţi, iar noi „talpa ţării” – lutul viu pe care joacă ăştia ţonţoroiul.

*

Mi-e silă de minciună, de manipulare, de învrăjbirea cultivată din ambele părţi, dar mă şi doare sufletul, când văd ce imbecili ne îmbrâncesc în dezbinare şi ură. Atât ne-ar mai lipsi: un război civil, cu ghiţă-dragnea pe nişte steaguri negre şi cu koveşi-iohanis pe alte steaguri negre. Ar fi disperant să vedem românii războindu-se cu românii pentru un uriaş gol de identitate şi de principii.

*

Cu peste patru milenii în urmă, a existat un legiuitor, care a priceput că delaţiunea înseamnă pericolul numărul unu pentru identitatea şi unitatea popoarelor, iar dovada formidabilei lui intuiţii stă în faptul că primele 3 din cele 282 articole ale codului său de legi, pedepsesc pâra mincinoasă, iar art. 5 complicitatea unor judecători corupţi. Legiuitorul acela, practic primul atestat documentar, împreună cu legile lui, din istoria omenirii, s-a numit Hammurapi şi a trăit între anii 2125-2081 înainte de Hristos. Am găsit Codul lui Hammurapi, din care am copiat primele 4 (1, 2, 3 şi 5) prevederi,  în The Sacred Books, Crearea Soarelui şi a Lunii, Oxford, 1879, pp. 116-141, şi le reproduc fără comentarii, din convingerea că dumneavoastră, cititorii acestui site, le veţi înţelege mai bine decât mine.

*

Poilitienii din cele două mafii decizionale naţionale nu au nevoie de înţelepciunea trecutului, ci de suficienţa arţăgoasă cu care înşfacă ţara şi distrug naţiunea. În plus, ori de câte ori nimeresc pe lângă înţelepciune, politicienii români fac toxiinfecţie intelectuală. Prin urmare, îi rog pe cei dintre ei, care mă mai citesc, să-şi ia măsuri de precauţie pentru contactul cu cele 4 articole de lege cu care începe Codul lui Hammurapi:

 

„Dacă cineva înscenează o faptă altcuiva, atunci el să fie pedepsit cu moartea” (1. p. 116)

*

„Dacă acuzatul este nevinovat, atunci cel care a adus acuzaţia să fie pedepsit cu moartea, iar nevinovatul să primească şi casa acuzatorului său” (2, pp. 116, 117)

 *

„Dacă cineva aduce o acuzaţie şi nu dovedeşte ceea ce a acuzat, să fie pedepsit cu moartea” (3, p. 117)

*

„În cazul în care un judecător, care se pronunţă într-un caz, dacă din vina lui comite o eroare, atunci el va plăti de douăsprezece ori cuantumul amenzii şi va fi îndepărtat de pe banca judecătorilor” (5, p. 117)


Cu arcanul se luau flăcăii la oaste în Moldova

Ostaşi austrieci

Ostaşi austrieci

*

O mitologie patriotardă românească, specifică nu istoriei, ci folclorului şi etnomuzicologiei, susţine că, datorită faptului că austriecii i-ar fi luat pe tinerii bucovineni la oaste cu arcanul, ar fi apărut celebra kolomeică (dans românesc, dar cu melodie inventată de lăutarii evrei din Kolomeea) “Arcanul”, care ar fi stigmatizat acest inuman abuz. Prostii, luarea de flăcăi la oaste cu arcanul se făcea doar în Moldova (amintiţi-vă doar de povestirea lui Creangă, despre luarea la oaste a dascălului său), nu şi în Austria, deci nici în Bucovina, unde, vreme de o jumătate de veac, nici nu existau obligaţii militare (aşa se explică exodul galiţienilor tineri), deşi voluntariatul “werbung”, cu consecinţa dansului “Berbuncul”, s-a practicat. “Werbung”, după cum povestea Ion Grămadă, înseamnă “deal”, cu trimitere la deluţul pe care îşi aşeza masa subofiţerul recrutor, prin iarmaroace şi târguri tradiţionale. Patru oşteni austrieci, aleşi dintre ardeleni, în uniformă de gală, şi câteva vivandiere se insinuau în petrecerea românească, ostaşii luând la joc doar pe iubitele flăcăilor voinici şi buni de oaste. Aşa s-a introdus, şi la noi, dansul în două, în trei şi în patru perechi. Oştenii glumeau cu fetele, care se simţeau flatate, iar iubiţii lor, cărora vivandierele le ofereau vin din belşug, prindeau curaj şi încercau să intre în dans, lângă iubitele lor, dar ardelenii îi ironizau: “Unde te bagi, mă ţărane, nu vezi că puţi a balegă! Uită-te la mine, care şi eu am fost ţăran, ce haine, ce mănuşi albe şi ce punguţă cu bani am!”. După repetate tentative de a intra în joc, flăcăii bucovineni, deja îmbătaţi de vivandiere, se îndreptau spre deluţ (werbung), puneau degetul în registrul voluntarilor şi primeau un chipiu şi câteva coroane. Din clipa aceea, pe ostaşii ardeleni din armata austriacă nu-i mai interesau iubitele acelor flăcăi, care, a doua zi, când se trezeau din beţie, plecau cătane împărăteşti.

*

După cele câteva decenii de voluntariat, s-a introdus “asentarea” (recrutarea), flăcăii fiind convocaţi la garnizoana cea mai apropiată de satul lor şi supuşi unui exigent examen medical. Cei care nu corespundeau sau care aveau probleme de familie mari, precum Simion Florea Marian, care rămăsese întreţinător de familie, după uciderea tatălui său de către corlăţeni, făceau doar o lună de instrucţie, la glotaşi (învăţau să sape tranşee şi să facă întărituri), apoi erau trecuţi în rezervă. Ciprian Porumbescu, primind “asentarea”, care-i fusese trimisă la Stupca, la Braşov, în toamna anului 1882, a mers la comandantul garnizoanei din Braşov, care i-a anulat-o, sfătuindu-l să-şi caute de sănătate, înainte de toate, şi asigurându-l că, dacă se va întrema, va fi luat în evidenţă în rândul glotaşilor. În 1880, nici un flăcău din Bucovina, român sau ucrainean, nu a fost primit la oaste, din pricina debilităţii căpătate prin conceperea lor la beţie, şi au fost mari proteste din partea elitelor bucovinene.

*

În sfârşit, viitorii Eroi ai Bucovinei, Ion Grămadă şi Dimitrie Marmeliuc, ambii cu doctorate obţinute la Viena, abia ajunseseră ofiţeri în armata austriacă şi visau la cariere, când, din pricina unor probleme cardiace, au fost demobilizaţi. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit.


Pagina 12 din 19« Prima...1011121314...Ultima »