1914-1918: BUCOVINA SI SUFERINTELE EI | Dragusanul.ro - Part 7

1914, în sinteză: Isprăvile ruşilor în Bucovina

Ostaşi austrieci, în Bucovina

Ostaşi austrieci, în Bucovina

*

O interesantă sinteză, „Note din Bucovina / Cum s-a făcut ocupaţiunea rusă”, publicată în numărul din 8 ianuarie 1915 al ziarului „Adevărul”, reverberează în sufletul meu drept atenţionare: „Ai grijă de iarba pe care calci, sub ea clocoteşte sângele antecesorilor!”. Sinteza este semnată cu un pseudonim, „Ignotus”:

 *

„Acceleratul de Bucureşti intră, pufnind, cu o oră întârziere, în gara Burdujeni. Înaintea mea, pe colina din faţă, se desfăşoară Suceava. Deasupra caselor de rând, se ridică turlele bisericilor şi ale edificiilor publice. Ajuns în Burdujeni, deşi nu eşti încă pe câmpul de luptă, ai intrat în zone de operaţiuni. Pe aici s-a scurs, de la începutul lui octombrie 1914, când cu prima ofensivă a ruşilor spre sudul Bucovinei, miile de refugiaţi spre Ungaria şi oraşele din Austria. Îmi aduc aminte de lagărul de refugiaţi, ce se formase la Burdujeni, în drama evacuării pripite a Bucovinei de sud, când o mare parte a populaţiei din Galiţia şi din nordul Bucovinei, îngrămădită în Vatra Dornei, Câmpulung, Humor şi Suceava, a fost silită să treacă frontiera de la Burdujeni.

*

Când, mai târziu, ruşii, în urma ofensivei germanilor la Varşovia, s-au retras din Bucovina, părăsind şi Cernăuţii, aceeaşi mulţime a alergat, prin Burdujeni, spre căminele lor, pentru ca, în urma bombardării Cernăuţilor de către ruşi, după o şedere de câteva zile, să fugă, iarăşi, peste graniţă. Cu ocazia înaintării ruşilor spre sudul Bucovinei, Burdujenii au devenit, iarăşi, ţinta către care s-au îndreptat miile de refugiaţi. În curs de o săptămână şi mai bine, s-au scurs, prin gara Burdujeni, mii de refugiaţi, care, în vagoane speciale, au fost trimişi spre Palanca. Pe timpul ultimei evacuări a Bucovinei, se stabiliseră în Burdujeni mii de oameni, în mare parte evrei, care aşteptau desfăşurarea evenimentelor, în speranţa de a se putea înapoia pe la vetrele lor. Poliţia, în urma ordinelor primite de la centru, a silit populaţia refugiată la Burdujeni sau să continue călătoria spre graniţa austriacă, sau să treacă înapoi, peste graniţă. Cei mai mulţi s-au îndreptat spre Palanca, o parte mică s-a întors la Suceava, Iţcani şi alte localităţi din apropiere, de unde se refugiaseră.

*

Un ostaş rus şi o familie de bucovineni - Colecţia Vasile Uresache

Ostaş rus şi o familie de bucovineni – Colecţia Vasile Uresache

*

În prezent, nu se află în Burdujeni decât familii române din comunele învecinate, care s-au stabilit aici. Burdujenii mai au încă un fel de muşterii, nostimi în felul lor: sunt o seamă de locuitori din Suceava şi Iţcani, care dorm în Burdujeni, iar peste zi se duc acasă.

*

După recuperarea Cernăuţilor, ruşii au înaintat până la linia Siretului, linie care a fost ocupată de dânşii la prima înaintare. Deoarece, la prima ocupare, ruşii n-au trecut aproape deloc peste această linie – se zice că, din condescendenţă pentru România, teritoriul din susul acestei linii fiind aproape compact românesc – se credea că şi de astă dată ruşii vor sta pe loc, cu atât mai mult că şi frontul lor din Polonia era ţinut pe loc.

În dosul acestei linii, austriecii înfiripaseră un început de viaţă normală. Toate autorităţile erau la locul lor, şcolile primare şi cele secundare deschiseră cursurile; se credea că iarna va trece fără turburare.

*

Ofensiva rusească a venit în totul pe neaşteptate. Ea a început de-a lungul întregului front, de la Siret, în graniţa românească, şi până în munţi, la Seletin. Ruşii, dispunând de forţe superioare, au respins pe austrieci fără greutate. Trupele de apărare, compuse din Landsturm (glotaşii), din jandarmi, finanţeri, legionari români şi jungschultzen (un corp de voluntari, organizaţi milităreşte), au fost risipite, făcute prizoniere sau măcelărite.

Ruşii au ocupat Siretul, care era apărat de vreo 200 de miliţieni, pe când poporul credea că, acolo, era concentrată o armată de 20.000 de soldaţi, şi au bombardat Rădăuţii, de pe înălţimile de la Frătăuţul Nou (Vulea) şi de pe Dealul Crucii (între Hadikfalva, adică Dorneşti, şi Rădăuţi). Înaintarea ruşilor s-a făcut aşa de repede şi pe neaşteptate, încât aproape toate autorităţile au fost surprinse. Elevii şcolilor primare şi secundare erau în sălile de curs, când cazacii şi-au făcut apariţia în oraş.

*

Înmormântare, la Fundu Moldovei - Colecţia Vasile Ursache

Înmormântare, la Fundu Moldovei – Colecţia Vasile Ursache

*

Punând stăpânire pe oraş, cazacii, în primul moment, s-au dedat la prădăciuni, de pe urma cărora au avut de suferit câteva persoane. Prădăciunile au fost curmate pe loc şi liniştea restabilită.

De Crăciun, cazacii au organizat o petrecere, în casele lui Fuchs (Leo Fuchs, inginer constructor, pe atunci primar al Sucevei, care fugise în Burdujeni – n.n.), la care au participat şi câţiva funcţionari din Burdujeni, pe care curiozitatea îi adusese la Suceava. S-a toastat pentru ţar şi rege şi s-au tras focuri de puşcă în tavan, aşa că tot tavanul a rămas găurit.

*

După ce s-a aşezat o mică garnizoană, cu un comandant, care e un căpitan, grosul armatei s-a îndreptat spre munţi, peste Marginea, Solca. Numai prin Rădăuţi au trecut, în primele zile ale ocupaţiei, 20.000 soldaţi şi vreo 40 tunuri.

Trupele care operaseră în regiunea Siretului şi o parte din cele de la Rădăuţi s-au îndreptat, apoi, spre Suceava. Trupele austriece trebuiau să le reziste pe o linie de apărare, care se întindea de la satul Grăniceşti, peste localitatea numită Brahoaia, spre Mitocul Rădăuţului. Pe această linie, care închidea drumul de la Siret şi de la Rădăuţi, erau aruncate tranşee. Dar împotrivirea a fost scurtă: trupele austriece s-au retras spre Iţcani, unde un grup de 40 de oameni primi ordin, de la colonelul Fischer, să se opună; rezistenţă inutilă.

*

Retragerea acestor trupe spre Suceava, între ei şi legionarii români, şi halul în care se aflau au provocat mila şi compătimirea tuturor celor care i-au văzut.

Ruşii, ajungând la Hatna (Dărmăneşti – n.n.), n-au continuat drumul spre Iţcani, ci au trecut apa Sucevei, la Rădăuţi, unde au surprins un tren austriac, care, în cea mai mare linişte, îşi urma calea spre munţi.

Funcţionarii din Iţcani, neavând nici o ştire despre înaintarea ruşilor, au fost dat drumul trenului în mod normal. Cazacii au atacat trenul cu focuri de puşcă, dar maşinistul a avut prezenţa de spirit ca să fugă, cu trenul, înapoi, la Iţcani. Abia acum au prins de veste cei din Iţcani şi au trecut, în grabă, maşinile din staţie, vreo şase la număr, şi 400 de vagoane, peste graniţă, la Burdujeni.

*

Ruşii au intrat în Suceava sâmbătă, 20 decembrie 1914, pe la orele 2 p. m., apărând, de odată, din mai multe părţi. Câţiva din cazaci, înaintând, până la graniţa românească, au fost somaţi de grăniceri să se retragă, ceea ce s-a şi întâmplat. Populaţia din Suceava a rămas, în mare parte, liniştită. Pe când cazacii înaintau pe strada principală, un finanţ, Hoffmann, a tras asupra lor, dintr-o casă. Această încercare nebunească putea deveni fatală pentru suceveni şi n-avea nici o explicaţie rezonabilă. Un zvon, care se menţine şi se colportează de oameni cu vază, afirmă că finanţul a tras la ordinul colonelului Fischer, care voia, astfel, să provoace în Suceava, la graniţa românească, un măcel, ca să se convingă opinia publică despre isprăvile ruşilor în Bucovina.

*

Acelaşi finanţ, retrăgându-se în turnul primăriei (actualul Palat Administrativ – n.n.), avea intenţia să tragă asupra comandantului cazacilor, pe când acesta discuta cu primarul Voronca (interimar, după fuga lui Leo Fuchs la Burdujeni – n.n.) şi cu poliţaiul oraşului predarea. Un pompier l-a împiedicat pe finanţ în executarea planului. Cazacii, amărâţi de încercarea finanţului, puseseră foc casei lui Barber, din care presupuneau că s-a tras, şi aveau să aprindă oraşul, dacă nu intervenea avocatul Samuil Isopescul, preoţii Tarangul şi Sârbu. Rugăminţilor acestora cedă comandantul şi asigură populaţia că poate să stea liniştită, că nu se va întâmpla nimica.

*

 Frica de cazaci a dat loc la multe scene hazlii. În multe case, era aşezate pe masă un crucifix şi lumini aprinse, alături de pâine, slănină, tutun, rachiu şi câteva bancnote; în fereastră, icoane sfinte, iar locuitorii casei, în genunchi, citeau rugăciuni din cărţi. Nu s-a semnalat, însă, nici un furt, violenţă sau siluire. Şi azi, după aproape două săptămâni de la intrarea lor în Suceava, n-am auzit pe nimeni plângându-se că ar fi avut de suferit ceva, pe urma ruşilor. Numai câţiva reclamagii, cărora se pare că nu le convine ordinea ce domneşte şi ar vrea să treacă de martiri, răspândesc, cu sistem, fel de fel de ştiri mincinoase.

*

Ostaş rus şi bucovinence - Colecţia Vasile Ursache

Ostaş rus şi bucovinence – Colecţia Vasile Ursache

*

Totuşi, panica era mare şi o parte a populaţiei fugi, noaptea, târziu, parte peste carieră, parte peste gârla Sucevei. După ocuparea Sucevei, grosul armatei se retrase la Şcheia, iar în Suceava a rămas numai un detaşament de 18 cazaci, sub comanda unui caporal. Cazacii se instalaseră la poştă şi la primărie, iar comandantul, în casele fostului primar Fuchs, refugiat, peste drum de prefectură (actualul Muzeu al Bucovinei – n. n.). Câteva zile după ocupare, au sosit 250 infanterişti, în mare parte glotaşi, între ei şi basarabeni, comandaţi de un maior, care au ocupat Suceava. Poliţia se face de Burgerwehr (garda civică), care poartă ca insigne, la braţ, culorile Bucovinei (roş-albastru). Administraţia comunală o conduce ajutorul de primar Voronca.

S-au refugiat aproape numai evrei, din care mulţi s-au întors, şi câţiva funcţionari străini, între care se află şi şefii autorităţilor; dintre români, nu s-a refugiat aproape nimeni.

În Iţcani, cazacii au deschis depozitul de făină al lui Helimann şi au împărţit făină la ţărani.

Satele din josul Sucevei, cuprinse în colţul ce intră în pământul României, ca Lisaura, Tişăiţi, Bosanci, Udeşti, Chilişeni, n-au fost cercetate de cazaci.

*

După ocuparea Sucevei, ruşii s-au îndreptat spre munţi. După ciocniri neînsemnate la Cacica şi Ilişeşti, au ocupat Humorul şi, înaintând pe valea Moldovei, au ocupat Câmpulungul. Ajunse la întăriturile de la Mestecăniş, avanposturile ruseşti au fost respinse, un general şi mai mulţi ofiţeri, ce erau într-un automobil, au fost loviţi de un şrapnel şi au murit.

În zilele din urmă, au trecut, pe toate drumurile ce duc la Mestecăniş, trupe ruseşti, în număr considerabil, şi artilerie grea.

Călătorii veniţi din Ungaria povestesc că comunicaţia, în Ungaria, se face cu mare greutate, deoarece ungurii transportă trupe la graniţa Bucovinei, ca să împiedice invazia ruşilor pe la Bistriţa.

*

În zilele din urmă, operaţiunile au stagnat; ruşii se vede că aşteaptă întăriri, ca să dea un asalt asupra Mestecănişului. În districtele ocupate de ruşi, pe la Siret, Rădăuţi şi Suceava, e linişte completă. De nicăieri nu se vesteşte că ruşii ar face stricăciuni. Populaţia fiind, însă, lipsită de alimente şi tăiată de orice comunicaţie, vine, din părţile cele mai depărtate, la graniţa României, la Burdujeni, Mihăileni şi Mamorniţa, să cumpere făină, ziare, să dea şi să ia scrisori. Ziarele române, care, pe vremea austriecilor, treceau graniţa numai ascunse în corespondenţa doamnelor, acum, afară de „Ziua”, care se împărţea soldaţilor în mii de exemplare, şi „Bukarester Tagblatt”, trec libere, în sute de exemplare. La librăria „Şcoala Română” din Suceava, se pot cumpăra toate jurnalele din Capitală. Românii citesc „Dimineaţa”, „Adevărul”, „Universul” şi „Viitorul”, străinii n-au încredere decât în „Ziua” şi „Bukarester Tagblatt”. Pe drum, de la Burdujeni, întâlneşti sute de ţărani, citind jurnalele româneşti.

*

Românce din Bucovina

Românce din Bucovina

*

Populaţia română din Bucovina, ajunsă în această stare tristă, când nu are de unde să se aprovizioneze şi pe unde îşi îngriji corespondenţa, merită tot sprijinul autorităţilor române, Credem a şti că autorităţile centrale au şi dat ordine în direcţia aceasta, deoarece, în punctele de trecere, nu se prea observă aceste ordine; aici domneşte bunul plac şi protecţia. Se găsesc şi oameni destul de lipsiţi de inimă, care să-i primească pe aceşti nenorociţi cu înjurături şi lovituri. Am văzut doamne din societate, românce, soţii de profesori şi de judecători, ai căror bărbaţi sunt plecaţi pe câmpul de luptă, care au stat, ceasuri întregi, în zăpadă şi cu lacrimi în ochi îşi exasperează graţia de a merge până în gara Burdujeni, unde au de primit sau de dat o scrisoare.

Aceste lucruri, de o gravitate excepţională pentru formarea judecăţii publicului bucovinean, au fost semnalate într-o corespondenţă a „Dimineţii”. Aşteptăm să vedem ce întorsătură vor lua lucrurile, căci suntem gata să revenim cu amănunte şi nume, culese la faţa locului.

*

Marţi, în 30 decembrie 1914. Unul dintre fraţi Gerowski, locotenent în armata rusă, însoţit de mai mulţi ofiţeri ruşi, a vizitat, într-un automobil, Suceava, Iţcanii şi alte localităţi, îndreptându-se spre munte.

De la munte, pătrund numai zvonuri, care nu pot fi controlate.

Încheiem cu două episoade: În ziua Anului Nou, soldaţii ruşi, aflători în Suceava, au participat la serviciul divin şi, tocmai când s-a terminat serviciul, au sosit la Suceava mai multe căruţe, cu cojoace căzăceşti, pline de sângele de sângele soldaţilor căzuţi în încăierările de la Mestecăniş. Soldaţii, care sunt din guvernamentele Lublin şi Charkow, au lăcrimat cu amar, gândindu-se la soarta lor şi la cei rămaşi acasă. Publicul care era de faţă a rămas adânc impresionat de durerea soldaţilor.

*

Tot în ziua Anului Nou, în restaurantul gării din Burdujeni, funcţionarii gării serbau înnoirea anului, la un pahar de vin. Între ei, şi câţiva funcţionari austrieci, refugiaţi. La un moment dat, un funcţionar ridică un inimos toast pentru unirea tuturor românilor şi pentru cucerirea Transilvaniei.

Toţi ridicară paharele şi ciocniră, între cei dintâi, austriecii!

În acceleratul de Bucureşti, un vechi director al unei şcoli secundare îmi povesteşte cum a trăit, 7 săptămâni, sub ruşi, în Cernăuţi, şi cum erau să-l prindă, în Rădăuţi, în sala de curs.

Cele din urmă case din Suceava îmi trimit salutul lor. / Ignotus (Adevărul, 28, nr. 9994, 8 ianuarie 1915, p. 3).


1914: Războiul de toamnă, în variantă austriacă

Romani

*

Presa românească din Transilvania, la fel de fidelă Austriei ca şi cea bucovineană (“Viaţă nou” a lui Aurel Onciul, mutată la Suceava), cunoscându-şi rolul de încurajator al maselor, evită să menţioneze înfrângerile (Cernăuţii sunt abandonaţi “strategic”, înainte de a doua ocupaţie rusească, iar despre ocuparea Sucevei se “uită”, deşi este pe larg descrisă mutarea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou la Viena), contribuie, totuşi, la conturarea unui tablou general, pe care îl voi realiza abia atunci când voi avea adunate toate mărturiile, ca să le pot pune faţă în faţă şi, prin confruntare, să putem desluşi în parte adevărul. În parte, pentru că adevărul niciodată nu se poate desluşi în întregime. Nu stă în puterea naturii umane să o facă.

*

Ruteni

*

Războiul în Bucovina. Transportul la Viena a moaştelor Sfântului Ion cel nou din Suceava. Îndoielile Românilor bucovineni.

Suceava, 23 octombrie 1914. Se pare că guvernul austriac a pus mare preţ pe salvarea moaştelor Sfântului Ion cel nou din Suceava şi, înainte chiar de apărarea Bucovinei de invazia rusească, autorităţile imperiale au ţinut să pună la adăpost antica relicvă de o eventuală răpire de către armatele pravoslavnice ale ţarului. În acest scop, sfintele moaşte, care se păstrează în biserica mitropoliei româneşti din Suceava, din timpul lui Alexandru cel Bun, au fost transportate la Viena, chiar din primul moment, şi o telegramă, apărută în ziarele de ieri, anunţă că ele au fost depuse în capela română din capitala Austriei.

Astfel, sfântul este, deocamdată, apărat de cotropirea rusească…

Nu se ştie, într-adevăr, dacă ruşii, în dragostea lor pentru cele sfinte, nu le-ar fi luat, pentru totdeauna, intrând în Suceava, şi, odată în stăpânirea lor, cine mai putea spera la readucerea lor? Căci sfântul acesta, pe care şi-l dispută două puternice împărăţii, nu este om de rând.

Adus în Moldova şi depus, întâi, în biserica Mirăuţilor din Suceava, de Alexandru cel Bun, el a fost, mai pe urmă, aşezat în mitropolia locală şi de numele său se leagă cele mai scumpe amintiri istorice ale Bucovinei.

El este chiar patronul acestei provincii şi numele său este deopotrivă venerat şi de români, şi de ruteni. La 24 iunie, când se serbează patronul său, sosesc pelerini din regiunile cele mai îndepărtate ale Galiţiei şi Ucrainei, chiar şi din Polonia, şi această zi este singura din an în care Suceava îşi mai aduce aminte de fastul şi gloria de odinioară.

Românii bucovineni ţin în special la moaştele sfântului, adăpostit, până acuma, în venerabila mitropolie a Sucevei, şi în el dânşii, văd un protector şi ocrotitor al libertăţilor religioase, singurele – vai! – de care se mai bucură astăzi.

Adus în vechea capitală a Moldovei, la sfârşitul secolului al 14, el exercită această protecţie de mai bine de 500 de ani şi face parte din viaţa intimă religioasă şi culturală a românilor din Bucovina. A intrat în tradiţie şi către el se îndreaptă rugile bunilor creştini, când vreun mare pericol îi ameninţă. Iar când sfântul le lipseşte, cum este cazul acum, dânşii se simt mâhniţi şi lipsiţi de ajutor!…

Aşa a fost şi în vremea când, după strămutarea capitalei Moldovei, de la Suceava, la Iaşi, sub domnia lui Alexandru Lăpuşneanu, Bucovina a rămas expusă invaziilor tătarilor şi cazacilor. De teamă ca moaştele sfântului să nu fie profanate de barbarii aceştia, mitropolitul Dosoftei a luat hotărârea ca să le transporte la Leopol, în Polonia, şi acesta este al doilea mare pelerinaj, pe care martirul patron al Bucovinei îl face, după aducerea sa de Alexandru cel Bun de la Ackerman, din Basarabia.

Numai după un veac, el a putut fi readus înapoi la Suceava şi acum asistăm la pelerinajul său la Viena. Aceasta este odiseea moaştelor sfântului Ioan cel Nou şi îndoiala românilor bucovineni, când au văzut că a fost ridicat din anticul său locaş, e că blândul martir, care-i proteja de atâtea veacuri, nu le va mai fi restituit.

Iar temerea lor este cu atât mai mare, cu cât nu se ştie care va fi soarta războiului sângeros, care se desfăşură, şi ne explicăm astfel mâhnirea şi durerea sufletească a românilor bucovineni. E o parte din credinţa strămoşească şi trecutul lor glorios, care s-a înstrăinat prin transportarea moaştelor sfântului la Viena! (Românul, IV, nr. 225, 12/25 octombrie 1914, p. 1).

*

Tigani

Situaţia în Cernăuţi. Românii sunt persecutaţi?

Arad, 30 octombrie 1914. Populaţia bucovineană trece prin momente de groază nespusă. De altminteri, această populaţie, timp de două luni şi mai bine, a fost într-o continuă şi nesfârşită enervare şi agitaţie. Abia au ocupat ruşii oraşele din Bucovina, şi au şi început plecările în masă ale populaţiei austriece şi evreieşti, persecutată de Ruşi…

Plecau oamenii, luându-şi femeile şi copiii, îşi lăsau acasă, la discreţia celui dintâi venit, averi, gospodării, abandonau situaţii create şi fugeau numai pentru a-şi pune viaţa în siguranţă. Pribegeau bieţii oameni în căutarea unui nou cămin…

Cernăuţii şi celelalte oraşe din Bucovina, până ieri ocupate de ruşi, sunt azi din nou în mâinile trupelor austro-ungare. Am descris împrejurările în care au urmat evacuarea Cernăuţilor de către ruşi şi intrarea trupelor austro-ungare în oraş. În unele ziare ruseşti se spune că, în prima zi chiar a trupelor austro-ungare în Cernăuţi şi în celelalte localităţi bucovinene, au fost arestaţi mulţi ruteni, învinuiţi de trădare şi, după o judecată sumară, au fost ucişi. Se vorbeşte că sunt şi câţiva români, care ar fi suferit rigorile.

*

Ziarul bucovinean „Viaţa Nouă”, care apare, acum, la Suceava, publică, în numărul său recent, un articol de fond, cu numeroase pasagii şterse de cenzură, din care extragem următoarea încheiere:

„Ne sosesc din multe părţi ale tării plângeri de prea mare asprime şi de dureroase dovezi de neîncredere din partea acelora care sunt chemaţi să poarte grijă de buna ordine şi de siguranţa în ţară. Şi aceasta este o jertfă, pe care, fie ea cât de grea, ni-o cere războiul. În aceste vremuri de nemaipomenită cumpănă, numai un singur gând trebuie să ne stăpânească şi acesta este mântuirea Patriei. Pentru aceasta varsă fiii noştri sângele lor pe câmpul de luptă, pentru aceasta trebuie să îndurăm şi noi, fără preget, toate greutăţile şi neajunsurile. Vor veni iarăşi vremuri de pace, vremuri senine, şi atunci vom şti să cerem socoteală şi să tămăduim rănile războiului”.

*

Faţă de zvonurile ruseşti despre cruzimile si execuţiile din Bucovina, general-majorul Höffer, locţiitorul şefului statului major, a dat următoarea dezminţire:

„Ruşii, necruţând sume însemnate de bani, răspândesc zvonul că trupele noastre s-ar deda la cruzimi faţă de populaţia din Cernăuţi şi localităţile ocupate de noi, în Bucovina. După aceste zvonuri, mai ales românii suferă mult sub regimul austriac; mulţi chiar ar fi fost executaţi. Deşi tendinţa acestor calomnii bădărane e foarte transparentă, cu toate acestea trebuie să declar, cu toată hotărârea, că nici o iotă nu e adevărată din aceste zvonuri şi din alte zvonuri ruseşti de felul acestora.

Trupele noastre, primite cu entuziasm unanim, şi autorită­ţile noastre au tratat, totdeauna, în mod loial populaţia bucovineană, la care se bucură de multă încredere. Special accentuez în mod hotărât că românii bucovineni n-au dat un singur prilej care ar fi invocat o intervenţie din partea trupelor noastre sau a autorităţilor noastre. Dimpotrivă, întreaga populaţie se simte fericită, spre nemulţumirea inamicilor noştri, sub administraţia austriacă. / Gen. major Höffer, locţiitorul şefului statului major” (Românul, IV, nr. 229, 18/31 octombrie 1914, p. 3).

*

Hutuli

Respingerea ruşilor peste Prut. Dorna Vatra. De când ruşii s-au aşezat în fata Cernăuţului, pe malul stâng al Prutului, afară de unele hărţuieli mai mici, care toate s-au terminat în defavoarea ruşilor, până în 28 octombrie (10 noiembrie stil nou – n.n.), n-a avut loc vreun eveniment mai important. În 28 octombrie, după-amiază, pe la orele 5 şi jumătate, au căzut primele şrapnele şi granate asupra oraşului deschis şi neapărat, dar n-au făcut nici o pagubă. Artileria noastră a deschis, imediat, focul asupra bateriilor ruseşti şi, după un schimb de foc de o oră şi jumătate, bubuiturile tunurilor ruseşti a început să slăbească, încetând în sfârşit cu bombardarea. Patrulele trimise au constatat că ruşii şi-au pă­răsit poziţiile şi trupele ruseşti, aşezate spre nord-vest de Mahala, s-au retras spre nord-est. Trupele noastre au trecut, atunci, peste Prut şi l-au urmărit în front larg pe duşmanul ce se retrăgea.

În terenul părăsit de ruşi, soldaţii noştri sanitari au cules sute de răniţi şi morţi.

Trupele noastre, urmărindu-i pe ruşi, le-au cauzat mari pierderi ariergărzilor duşmane, respingând grosul armatei duşmane până la graniţa rusească. După ştirile sosite, duşmanul alungat se concentrează la Onud. În cursul bombardării oraşului, am avut un mort şi mai mulţi răniţi. Dintre edificii, au fost foarte puţine ruinate şi pot fi, cu puţine jertfe, restaurate. De pe străzi s-au cules numeroase şrapnele de ale duşmanului, care n-au explodat. Am făcut mulţi prizonieri şi o mare pradă de război (Românul, IV, nr. 232, 22 octombrie vechi / 4 noiembrie nou 1914, p. 3).

*

Evrei

*

Situaţia în Bucovina. Evacuarea oraşului Cernăuţi. Bucureşti. Corespondentul din Burdujeni al ziarului „Ziua”, organul legaţiunii austro-ungare din Bucureşti, comunică ziarului său că, la Hatna (Bucovina), a avut o convorbire cu mai mulţi prizonieri ruşi, care i-au spus că starea armatei ruseşti din faţa Cernăuţului e foarte critică, din cauza lipsei de hrană şi muniţii. Unul dintre prizonieri a adăugat că stau, toată ziua şi noaptea, în şanţuri, îndurând foamea şi lipsa cea mai mare şi îngheţând de frig. În acelaşi timp, i se spune corespondentului că zilnic trec, spre Cernăuţi, noi şi numeroase trupe austro-ungare (Românul, IV, nr. 253, 16/29 noiembrie 1914, p. 2).

*

Lipoveni

*

Luptele în Bucovina. Vicovu de Jos. După o defensivă eroică de cinci săptămâni, după cum s-a comunicat şi oficial, am evacuat oraşul Cernăuţi, deoarece pe malul de dincolo al Prutului s-au ivit forţe foarte considerabile duşmane. Comandamentul nostru a ordonat trupelor noastre a se retrage pe teren corespunzător, nu cumva oraşul să sufere din cauza luptelor. În zilele din urmă, ruşii încontinuu au tras focuri, care au continuat şi după retragerea trupelor noastre, deoarece ruşii, de bună seamă, n-aveau cunoştinţă de schimbarea situaţiei (Românul, IV, nr. 254, 18 noiembrie v. / 1 decembrie n. 1914, p. 2).

*

Poloni

*

Ruşii reocupă mai multe localităţi din Bucovina. Mizeria în Bucovina. Burdujeni  (Cenzurată). Se ştie că, înainte de reocuparea Cernăuţilor de către ruşi, el fusese evacuat de către armata austro-ungară, care s-a retras spre Dorna-Vatra. Acum, nefiind împiedecaţi de nimeni, reocupă mai multe localităţi, ce mai erau în stăpânirea lor, şi anume: Strojineţ, Siret, Hliboka etc. În aceste localităţi, vine, ziua, câte o patrulă de cazaci, stă toată ziua şi, seara, se retrage. Populaţia bucovineană, îngrozită de barbariile comise de cazaci, încă din prima oară, îşi lasă avutul în părăsire şi se refugiază, unii pe lângă frontiera română, alţii în ţară, ori trec, prin Palanca, spre Viena. Zilnic trec prin gara locală sute de familii, care se găsesc într-o cumplită mizerie, căci în Bucovina e mare lipsă de alimente, iar din România nu-şi pot procura, deoarece nu li se permite de către funcţionarii vamali. Funcţionarii şi autorităţile din gară, văzând situaţia precară în care se găsesc aceşti nenorociţi, se poartă foarte amabil faţă de ei. În localitate s-a format un comitet de domnişoare, care, zilnic, sunt în gară, împărţind acestor prigoniţi de soartă ceai, pâine vin etc. (Românul, IV, nr. 259, 25 noiembrie v. / 8 decembrie n. 1914, p. 3).

*

Unguri

*

De-ale Bucovinenilor. Ni se scrie: În Bistriţa, venise, cu refugiaţii, şi o româncă neaoşă, în frumosul port moldovenesc şi cu brâu tricolor românesc. O întreb, mai mult din mândrie naţională, dacă e din Bucovina. Mare mi-a fost mirarea, când, la repetatele-mi întrebări, îmi răspunde tot cu „bitte, bitte?”. În sfârşit, o întreb nemţeşte: „Nu eşti Româncă?”, şi-mi răspunde: „O ja, aber bei uns spricht man nur deutsch und rutenisch”. M-am depărtat amărât în suflet (Românul, IV, nr. 262, 28 noiembrie v. / 11 decembrie n. 1914, p. 3).

*

Guvernatorul rusesc al Bucovinei a numit pe d. Dr. Hoştiuc, fruntaş român din Cernăuţi, primar al oraşului Cernăuţi (Românul, IV, nr. 265, 2/ 15 decembrie 1914, p. 4).

*

Svabi

*

O convorbire cu mitropolitul Bucovinei. Se ştie că venerabilul mitropolit al Bucovinei, Î.P.S. Sa Dr. Vladimir de Repta se află, actualmente, refugiat în Vatra Dornei, împreună cu membrii consistoriului bucovinean. Aici, este centrul dragostei mulţimii de credincioşi din toate părţile Bucovinei. După cum e informat ziarul „Ziua”, Î.P.S. Sa primeşte, zilnic, delegaţii de cetăţeni, care vin să exprime adânca lor mulţumire pentru bunăvoinţa şi scutul adevărat părintesc ce l-a dat populaţiei, pe timpul stăpânirii ruseşti din Cernăuţi.

Unul din membrii acestor delegaţiuni povesteşte următoarea convorbire avută cu veneratul prelat:

– Din primul moment al intrării ruşilor – a zis Î.P.S. Sa – nervii mei au fost puşi la o grea încercare. Cu durere în suflet, am auzit de contribuţia de război, în sumă de 600.000 coroane, ce o impusese oraşului comandantul rusesc. Ştiind că mai toţi notabilii s-au refugiat, rămânând în oraş numai populaţia sărmană, am văzut imposibilitatea depunerii acestei sume mari. Am rugat pe comandant să reducă contribuţia la 300.000 coroane, dar el s-a răstit, lovind cu pumnul în masă, nevoind să audă de o reducere, ameninţând chiar că, dacă până după-amiază, întreaga sumă nu va fi depusă, va bombarda oraşul. În cele din urmă, comandantul a cedat stăruinţelor mele şi a primarului, reducând suma la 300 mii coroane. Nefiind însă monedă disponibilă în oraş, populaţia a început să aducă obiecte de aur şi argint. Eu am oferit coroana mea de vlădică şi multe obiecte preţioase. Prima enervare a trecut. Peste câteva zile, mi se aduce vestea că 7 demnitari ai oraşului, între care şi primarul, au fost ridicaţi, noaptea, de pe la casele lor şi deportaţi în Rusia. O intervenţiune a mea fusese tardivă. Acum, nu rămăsesem decât eu în oraş, căruia populaţia i se putea adresa. Mi se rupea inima de durere, văzând prigonirile neomeneşti ce toţi aveau să le îndure. Momentul cel mai teribil pentru mine a fost somaţiunea, ce mi-au adresat-o ruşii, ca să celebrez o slujbă religioasă, în toate bisericile, pentru ţarevici, cu ocazia onomasticei lui. Această somaţiune a fost culmea. Am refuzat aceasta, cu motivarea că am jurat credinţă Majestăţii Sale, împăratului meu, şi nu cunosc altă supunere decât împăratului meu. Au venit, apoi, cu ameninţări, dar eu mi-am menţinut punctul de vedere, cu toată puterea. Am dat răspuns solului guvernatorului, că chiar în fata sentinţei de moarte nu-mi voi călca jurământul meu. Sunt şi aşa bătrân şi viaţa mea n-ar mai valora nimic, dacă aş săvârşi un sperjur diavolesc. După mai multe tratative enervante, guvernatorul a renunţat, în sfârşit, la concursul meu personal, acceptând ca alţi preoţi să săvârşească slujba pentru ţarevici. Vă puteţi închipui starea mea sufletească, în ziua slujbei! De atunci, au început şicanele împotriva mea. Dar bunul Dumnezeu ne-a trimis o zi de bucurie, liberându-ne de pacostea ce a dat peste noi. Duşmanul a fost curăţit de pe pământul nostru iubit, dar n-a uitat să-mi plătească poliţa şi, într-una din zile, fiind adăpostit dincolo de Prut, şi-a îndreptat tunurile împotriva reşedinţei mitropolitane. Dumnezeu nu l-a ajutat, aşa că planul ruşilor de a distruge cu totul cea mai frumoasă podoabă a românilor bucovineni nu s-a îndeplinit. Numai câteva spărturi au reuşit să producă şrapnelele ruşilor. Regret din suflet că am trebuit să părăsesc, acum, Cernăuţii şi mă gândesc, cu inima înfrântă, la nenorocita populaţie de acolo, care e lăsată pradă duşmanilor fără Dumnezeu! (Românul, IV, nr. 267, 4/ 12 decembrie 1914, pp. 2, 3).


Decembrie 1914: Ocuparea Sucevei

 

1 Burdujeni

*

În timpul revenirii austriecilor în Cernăuţi, mulţi bucovineni au avut de suferit pentru colaborarea cu ruşii. „Adevărul” din 7 decembrie 1914 povesteşte despre cazurile din Cuciurul Mare, cauzate de împărţirea proprietăţilor boiereşti, odată cu venirea ruşilor. După întoarcerea austriecilor, aceştia „au început o goană turbată contra celor care au luat din hambarele boierului”, inclusiv vornicul Damian, care a fost „ţinut în închisoare, împreună cu încă câţiva săteni, câteva zile, după care toţi, morţi de bătaie, au fost legaţi şi transportaţi la Cernăuţi şi, de aici, la Bistriţa”. Un tânăr, care se afla la cosit, împreună cu tatăl său, a fost acuzat de spionaj, dar a fost salvat de soldatul Nazarie Ciobotaru, din Cuciurul Mare, care a depus mărturie favorabilă pentru ei.

*

O familie ruteană

O familie ruteană

La începutul lunii decembrie a anului 1914, armatele ruseşti ajunseseră la Cârlibaba şi se pregăteau să dea piept cu sutele de miliţieni austrieci din poziţiile fortificate „cu şanţuri, gropi de lup şi garduri de sârmă”, dar fără tunuri, care le blocau drumul spre Ardeal. Deşi un ocol prin Vatra Dornei nu intra în vederile ruşilor, austriecii evacuau grăbiţi târguşorul de sub Ouşor, „temându-se să nu pună ruşii mâna pe cele 70 milioane numerar, luate din Suceava, din fondul mitropoliei româneşti” (Adevărul, 27, nr. 9961 din 3 decembrie 1914, p. 2).

 *

Cârlibaba, în Primul Război Mondial

Cârlibaba, în Primul Război Mondial

*

În după-amiaza zilei de 19 decembrie 1914, după două lupte, în 18 decembrie, la Storojineţ şi la Rădăuţi, „primele patrule ruseşti şi-au făcut intrarea în Suceava, venind din direcţia Hatna şi luând drumul spre satele Costâna şi Mihoveni. În urma patrulelor, trupele ruseşti au cantonat în pădurea Costâna”, iar sucevenii şi iţcănenii s-au refugiat în Burdujeni. În 20 decembrie, pe la orele 14, 300 de ruşi au intrat în Suceava, ocupând oraşul. La pichetele de grăniceri ruse au fost instalaţi soldaţi basarabeni, care, „aflând că este teritoriul românesc, au salutat, retrăgându-se”.

*

Suceava 0

*

În Suceava, singurul om care s-a împotrivit ocupaţiei ruseşti a fost finanţul Hoffman, care a împuşcat doi cazaci. În schimbul de focuri care a urmat, a fost răniţi o femeie şi doi copii. Până spre seară, au sosit în Suceava numeroase trupe ruseşti de artilerie, urmărite discret, din beciuri, de către sucevenii înspăimântaţi. În aceeaşi zi, a fost ocupat, cu lupte nesemnificative, şi Câmpulungul Moldovenesc.

*

Câmpulung Moldovenesc

Câmpulung Moldovenesc

*

La gara Burdujeni, ticsită de refugiaţi, au fost aduse, de la Iţcani, 400 de vagoane şi 30 de locomotive, oamenii aşteptând aprobările refugierii în Ardeal, prin trecătoarea Palanca-Ghimeş.

Austriecii se regrupaseră pe culmile Mestecănişului, iar prin Cernăuţi „treceau interminabile convoaie de prizonieri”. „Suceava a fost predată comandantului trupelor ruseşti la ora 4, de locţiitorul primarului, Voronca, care a ieşit în pragul primăriei (actualul Palat Administrativ – n.n.) cu un steag alb. Un număr de soldaţi şi un ofiţer rus au preluat, de îndată, primăria. Grosul trupelor ruseşti se găsesc, în acest moment (seara zilei de 20 decembrie 1914 – n.n.), în satul Şcheia. Suceava şi Iţcani sunt ocupate de un singur regiment de cavalerie. Centrul oraşului Suceava, de la primărie, până la tribunal, este ocupat de cazaci. Cu ocuparea acestor două oraşe, întreaga Bucovină, până la Carpaţi, se găseşte sub stăpânirea armatelor ruseşti”. Pentru că Burdujenii erau sufocaţi de refugiaţi, Direcţia Căilor Ferate nu a mai aşteptat aprobările de la Bucureşti, ci a permis formarea unor trenuri speciale pentru Palanca, primul dintre ele, format din şase vagoane de călători şi din şapte vagoane de marfă, plecând din gara Burdujeni la ora 20 (Adevărul, 27, nr. 9980 din 22 decembrie 1914, p. 2).

 *

Drumul spre Cârlibaba

Drumul spre Cârlibaba

*

În zilele următoare, cavaleria rusească s-a îndreptat spre munţi (comandamentul rămăsese la Costâna), o primă confruntare armată având loc, în 23 decembrie 1914, la Vama (Adevărul, 27, nr. 9983 din 25 decembrie 1914, p. 4).

*

În presa bucovineană, ocuparea Sucevei de către ruşi este descrisă mai amănunţit, datorită calităţii de martor ocular al unor evenimente recente, pe care o avea naratorul:

*

„Pe la sfârşitul lunii lui decembrie, ruşii începuseră a înainta peste apa Siretului… Vineri, în ziua anului nou a bisericii apusene, pe la 12 ore din amiază, străbătu ca un fulger prin populaţiunea îngrozită a Sucevei vestea că drumul ce vine de la Iţcani este negru de căzăcime rusească. Era spaima care sporise şi însutise numărul. Nu erau decât 22 cazaci călări, care intrară, venind dinspre Hatna, în gara Iţcani. Un detaşament mic de patru oameni pătrunse pe strada Burdujenilor, până la bariera frontierei române, şi unul dintre ei, cu glas brusc şi semeţ, se răsti la ostaşul român ce stătea de sentinelă la barieră, somându-1 să nu lese populaţiunea austriacă să se refugieze pe teritoriul românesc.

*

1 Suceava 8

*

Ostaşul român, un fecior zdravăn şi isteţ, ridică puşca şi-l invită pe rusul îngâmfat, cu un gest hotărât, să-şi caute de treabă şi să-şi păzească frontiera dacă poate. Ruşii, cam zăpăciţi de această întâmpinare puţin prietenoasă, n-au mai lungit vorba şi s-au cam dus.

*

Patrula întreagă de 22 cazaci se concentra, peste scurt (timp), la capătul podului ce duce la Suceava, făcând pregătirile de precauţiune pentru a putea trece fără primejdie. Ei trimiseră înainte, mai întâi, pe un lipovan şi, după ce acesta trecuse fără primejdie, urmară şi ei şi o luară, cotind la dreapta din strada principală, pe drumuşorul ce duce spre Şcheia, pe sub poalele dealului pe care este clădită Zamca.

*

1 Suceava 1

*

Cam pe aceeaşi vreme, sosiseră la Şcheia, venind din spre Costâna şi Mihoveni, 600 de cazaci călări, în frunte cu polcovnicul Syczen. Mişcările călărimii se puteau bine urmări de pe dealul Zamcei.

*

1914 dec 25 ADEVARUL ceasul 12

*

Această megieşie atât de apropiată cu groaznicul duşman a pricinuit o nouă şi cuprinzătoare bejenire a populaţiei oraşului. Cu două zile mai înainte, părăsiseră oraşul autorităţile şi toţi câţi credeau a fi mai de seamă expuşi primejdiei de a fi luaţi chezaşi pentru Dumnezeu mai ştie ce fel de bănuieli. De astă dată, a părăsit oraşul îndeosebi cetăţenimea evreiască, tăbărând la frontiera românească în punctul Burdujeni. Autorităţile româneşti de la frontieră, cu toată rigoarea dispoziţiunilor privitoare la trecerea frontierei, au îngăduit tuturor refugiaţilor, fără deosebire, intrarea în ţară şi, pentru acest act de curată umanitate, au dobândit un titlu de bine meritată recunoştinţă din partea populaţiei neromâneşti din Bucovina.

*

Sâmbătă, în 2 ianuarie 1915 (stil nou; în relatarea din „Adevărul” se folosea datarea după vechiul calendar – n.n.), dimineaţa, populaţiunea părea liniştită. Îşi făcuse loc încredinţarea că Ruşii nu vor mai intra în oraş, căci ei, în seara de vineri spre sâmbătă, părăsiseră Şcheia şi se pierduseră în direcţia pădurii Costânei.

*

1 Suceava 4

*

Pe la ora 1, după amiază, pe când, din fericire, stradele erau goale de lume, ne-am trezit, deodată, cu o ploaie de gloanţe în mijlocul oraşului. Gloanţele vâjâiau din ce în ce mai des şi, din când în când, se auzea bubuit de tun, care făcea să te crezi în mijlocul fierberii unui câmp de luptă. Se puteau lesne distinge exploziile puştilor noastre, cu sunetul lor plin, de cele ruseşti, care spintecau aerul cu sunet lung, şuierător. Armele austriece amuţiră peste scurt (timp), după 30-40 de împuşcături, şi urmă, apoi, un ropot des de proiectile ruseşti, până ce, în urmă, cam după 10 minute, încetară şi aceste.

Ce s-a fost întâmplat?

*

Ostaşi austrieci

Ostaşi austrieci

*

Vreo câţiva finanţi şi jandarmi de-ai noştri, risipiţi de corpurile lor, auzind de înaintarea ruşilor, avusese inspiraţia să se ascundă în casele de-a lungul străzii principale, începând de la curmezişul străzii Cutului şi până la biserica Catolică, al cărei turn de clopote se părea a fi un admirabil punct de observare şi de atac. Ei întâmpinară cu salve cea dintâi patrulă rusească. Unul dintre cazaci fu lovit de moarte şi calul său rănit şi el la ureche, o luă în fugă mare în jos pe calea principală. Al doilea cazac dispăru cu cal cu tot.

Grosul armatei, care urma, auzind împuşcăturile, porni şi ea a da foc în toate direcţiunile, începând de la podul Arenilor şi urmând, fără încetare, până în dreptul primăriei (actualul Palat Administrativ – n. n.).

*

Rusii si Tarul Gazeta Ilustrata 37 din 23 aug 1914

*

Altă coloană de cazaci o luă pe strada Fălticenilor (Mihai Viteazul – n.n.), dând necontenit salve, până ce ajunseră în strada principală. Atunci, primarul oraşului, inginerul Fuchs, cuprins de spaimă şi de groază, părăsi oraşul, uitând de datorie şi de sărbătoreasca juruinţă de a nu lipsi de la locul său. A fost poate numai bunul Dumnezeu care a avut milă de acest oraş şi a ferit urgia ce începuse a se prăbuşi asupra lui.

Avocatul Dr. Samuil Isopescul, aflându-se pe stradă, în dreptul bisericii catolice, pe timpul înaintării ruşilor, se feri înspre palatul primăriei de ploaia gloanţelor şi avu prezenţa de spirit de a lua asupra-şi rolul greu şi ingrat de a parlamenta, în numele oraşului, cu ruşii, turbaţi de furie din pricina puţin ospitalierei întâmpinări ce li s-a făcut. A improvizat, în grabă, un steag alb, s-a urcat în trăsură, cu sergentul Niga, care, după fuga primarului, rămăsese în acest moment a fi unicul reprezentant al puterii autonome comunale, şi amândoi porniră spre Areni, de unde avea să vină în urma armatei colonelului comandant.

 

Suceava, Primăria lui Franz cavaler Des Loges

Suceava, Primăria lui Franz cavaler Des Loges

*

L-au întâmpinat în numele oraşului, rugându-l de scut şi cruţare. Colonelul, care nu era în cunoştinţă despre cele întâmplate, se dădu jos de pe cal, sui în trăsură cu dl. Isopescul şi împreună porniră către oraş.

În apropierea tribunalului, se auzi un zgomot înăduşit de voci, care strigau neîncetat în limba ruteană:

– Veniţi şi ne mântuiţi! Voi sunteţi mântuitorii noştri, pentru voi suferim chinurile temniţei!

Erau bieţii ţărani ruteni din părţile Siretului şi ale Hlibocei, care, de luni de zile, zăceau întemniţaţi, bănuiţi şi denunţaţi fiind că ar fi participat, alăturea cu ruşii, la jafurile în contra ovreilor şi a marilor proprietari.

*

Suceava 1

*

Colonelul, însoţit de ofiţerii săi şi de doctorul Isopescul, urcă scările tribunalului şi, ajungând la etajul III, unde sunt celulele pentru penitenţiari, fu întâmpinat cu un urlet sălbatec de bucurie din partea celor întemniţaţi, care se grăbiseră să spargă uşile grele şi ferecate. Fură reţinuţi numai cei vinovaţi de omor; şi toţi ceilalţi, peste două sute, fură eliberaţi. Câţiva dintre ei s-au folosit de libertatea neaşteptată şi, în vreme de noapte, au spart şi au jefuit unele locuinţe din Suceava, despăgubindu-se, se vede că pe această cale, pentru necazurile ce au fost îndurat.

În vremea aceasta, cazacii, în mulţime de două sotnii, descălecară şi se înşirară înaintea primăriei, de-a lungul străzii principale. Cazacii, cu priviri crunte, cu cuşme mari şi miţoase, cu iataganele lungi la brâu, erau un aspect îngrozitor, dară totodată şi neobişnuit de atrăgător. Populaţia Sucevei, curioasă ca şi pretutindeni, uită într-o clipă de frică şi de groază şi umplu strada şi parcul larg din preajma primăriei.

*

Colonelul, sosind la primărie şi aflând de cele întâmplate, fu cuprins de o furie turbată. El declară că va da foc oraşului şi că-l va prăpădi, dacă, până într-un ceas, nu va fi de faţă cazacul omorât şi acela care 1-a omorât.

S-au împrăştiat cete de cazaci să facă cercetare, spre a le da de urmă. Au năvălit prin case, au lovit cu stratul puştii, au biciuit cu nagaica, au furat şi jefuit, însă cazacul omorât nu era nicăieri.

Trecu un ceas de groază. Comandantul, în mânia-i nepotolită, dădu ordin să se dea foc oraşului. Se făcu începutul cu edificiul cel mai apropiat, casa proprietarului Barber. Harnicii cazaci intrară în ea, aruncând mai multe bombe incendiare, şi, într-o clipă, interiorul edificiului era cuprins de flăcări. Comandantul, în extaz de furie şi de nerăbdare, dădu zor. Atunci, ofiţerii, cu lovituri de nagaică, îi grăbiră pe cazaci să spargă cu bolovani ferestrele edificiului, ca focul mistuitor, hrănit de curent, să-şi isprăvească opera nimicitoare.

*

1 Suceava 2

*

Bietul reprezentant provizoriu al oraşului, doctorul Samuil Isopescul, căzu în genunchi înaintea comandantului, implorându-l de milă. În acest moment, sosi vrednicul paroh al oraşului, părintele exarh Mihai Sârbu, care reuşi, împreună cu d-nul Isopescul, să îmblânzească furia comandantului, făcându-l să înţeleagă că nimicirea oraşului prin foc ar fi cea mai mare urgie pentru populaţiunea creştinească, nevinovată şi, de aceea, neresponsabilă pentru cele întâmplate.

*

Comandantul Syczen (Şîşkin) se îmblânzi, în sfârşit, şi îngădui să se stingă incendiul care luase dimensiuni îngrijitoare. Era pe la 5 ore, când comandantul ordonă ca să vestească populaţiuni că, a doua zi, duminecă, la 8 ore dimineaţa, se va bombarda şi nimici întreg oraşul dacă, până atunci, nu i se vor preda cazacul, pe care-l credea omorât, şi pe acela care l-a omorât. Mai impuse, apoi, o contribuţie de 10.000 coroane, 600 pâini, 250 kg de zahăr, 10 kg de ceai, 6 kg de vaselină şi ceru ca, a doua zi, să fie întâmpinat de reprezentanţii oraşului, cu un steag alb de mătase, pe care să fie inscripţia românească „Suceava”. Apoi, cazacii încălecară şi ieşiră cu toţii din oraş, retrăgându-se în cartierul lor, de la Şcheia.

*

Între cei ce refuzaseră de a se refugia din oraş era şi deputatul d. Dr. Euseb Popovici, care făgăduise cetăţenilor săi că nu-i va părăsi în aceste momente grele. Aflând deputatul Popovici despre cele întâmplate, prevăzu primejdia ce ameninţa oraşul şi luă asupra-şi sarcina grea de a pregăti totul ce e posibil pentru a delătura dezastrul ce părea inevitabil. El întruni, în grabă, pe puţinii consilieri comunali care se mai aflau în oraş. Aceştia încredinţară consilierului Voronca cârma oraşului, de astă dată atât de grea şi atât de puţin ademenitoare, şi hotărâră ca, a doua zi, dimineaţă, reprezentantul oraşului, întovărăşit de parohul Sârbu şi de deputatul Popovici, să se prezinte la 6 ore în cartierul general al cazacilor, în Şcheia, spre a solicita, în numele oraşului, milă şi cruţare.

*

Transpot de alimente pe Giumalău

Transpot de alimente pe Giumalău

*

Iată ce ne împărtăşeşte deputatul Popovici despre această interesantă expediţiune:

„La orele 5, am fost gata de plecare. Afară, întuneric, ceaţă şi rece. Nicicând nu mi s-a părut o cale atât de grea. Eram pregătit că vom fi insultaţi şi trataţi cu brutalitate; însă conştiinţa că este pusă în cumpănă soarta Sucevei oţeleşte puterile, calmează nervii şi umple sufletul cu un sentiment de hotărâre şi paşnică resemnare. Sosesc trăsurile. Iau loc în trăsura dintâi, împreună cu parohul Sârbu, un credincios prieten din copilărie, cu care împreună am petrecut multe clipe bune şi grele.

– Greu ţi-a merge, părinte Mihai!, i-am zis cam în glumă, dar şi cam în serios.

– Ce-o vrea Dumnezeu!, mi-a răspuns şi am pornit amândoi tăcuţi, în capră cu vizitiul şi cu sergentul Niga, care ţinea în mână flamura albă de mătase, ce fâlfâia cu un zgomot sfâşietor în vântul de gheaţă al dimineţii.

*

În trăsura a doua, ne urmă noul primar al oraşului (Voronca), însoţit de lipovanul Nichitovici, un bărbat isteţ şi cuminte, care avea să ne servească drept tălmaci. Când am cârmit de pe şoseaua principală, în drumul care duce la Şcheia, amurgul dimineţii începu a se lumina. De-a lungul drumului, erau înşirate santinele de cazaci, care salutau milităreşte, văzând cavalcada cu stindardul păcii.

În fund, pe la casele din marginea satului, se zăreau cai căzăceşti legaţi de garduri şi cazaci cari îşi terminau toaleta şi aşezau şeile.

Am intrat în curtea boierului Aritonovici. Pe sub molizii crenguroşi, din întinsa grădină erau adăpostiţi caii frumoşi ai ofiţerilor şi mulţimea de cazaci, care se mişca în tăcere; înveliţi în mantalele lor lungi şi mohorâte, dădeau întregului un aspect neobişnuit şi straniu.

Furăm întâmpinaţi de un ofiţer mai în vârstă, înalt şi spătos, cu o barbă sură bine îngrijită, cu ochi vioi şi blânzi, care parcă înviorau faţa cu trăsăturile ei energice de păreau săpate în marmoră. El ne conduse în sala castelului şi ne invită să aşteptăm puţine momente, până va sosi polcovnicul. Peste 20 de minute, acesta intră şi părea satisfăcut să ne vadă atât de timpuriu în cartierul său.

*

Colonelul Syczen (Şîşkin) e un bărbat de statură mijlocie, în vârstă cam de 60 de ani. Înfăţişarea şi gesturile sunt distinse. Trăsăturile feţei sale vorbesc de oboseală şi în privirile lui pare că ceteşti o jalnică melancolie, prevestitoare a apropiatului sfârşit ce l-a aflat pe câmpul sângeros de luptă din preajma Mestecănişului.

*

Baterie de tunuri austriacă

Baterie de tunuri austriacă

*

El ne-a întins fiecăruia mâna cu prietenie şi, după ce a ascultat rugămintea ce i-am făcut, a răspuns cu blândeţe, însă totodată cu amărăciune, că este adânc indignat de întâmpinarea ce s-a făcut ostaşilor săi, întâmpinare care loveşte în cel mai elementar principiu al umanităţii şi dreptului internaţional, că este însă convins că populaţiunea creştină din Suceava nu are nici o vină. El declară, apoi, că este hotărât să cruţe oraşul, în care nu a mai rămas decât populaţie creştină, că renunţă la contribuţia de 10.000 coroane şi, în urmă, ne provoacă să dispunem să se tragă clopotele, ca populaţia creştină să se poată închina după cuviinţă şi după legea strămoşească, ca să poată dobândi ajutorul şi îndurarea lui Dumnezeu în aceste vremuri de grea cumpănă.

*

Ieşind din castel, ne-a însoţit până la trăsură un tânăr şi chipeş locotenent siberian, care mi-a zis, la despărţire, într-o nemţească cam scrântită:

– Auf Wiedersehen in Budapest!

Aveam deplină nădejde că nu ne vom întâlni la Budapesta, cel puţin nu în gândul inimosului cazac.

*

Erau 8 ore când delegaţiunea s-a întors în oraş. Strada principală era înţesată de lume, care aştepta cu nerăbdare să audă ce soartă li se pregăteşte. Inimile se liniştiră, pentru a fi cuprinse, peste scurt timp, de grija şi groaza zilelor ce aveau să vină.

După 8 ore, sosi şi polcovnicul în oraş, însoţit numai de adjutantul său.

*

În strada principală, se întreţinu cu lumea adunată şi o îndemnă să fie liniştită, să-şi păstreze însă bine banii şi odoarele, căci bravii săi cazaci au totdeauna nepotolită poftă de asemenea lucruri. S-a oprit, apoi, dinaintea primăriei şi a fost surprins a nu-l afla pe doctorul Isopescul, precum le fusese vorba cu o zi mai înainte. Bravul salvator al oraşului (Samuil Isopescul), îngrozit de cele întâmplate şi de chinurile ce le suferise familia sa, se hotărâse să renunţe la cinstea acestei întâlniri şi părăsise, cu ai săi, oraşul în puterea nopţii” (Viaţa Nouă, anul III, nr. 153, 30 mai 1915, pp. 1-4).


Noiembrie 1914: ruşii revin în Cernăuţi

1914 nov 3 ADEVARUL cazacii

*

Ştirile de la începutul lunii noiembrie a anului 1914 vestesc sfârşitul reocupării Cernăuţilor, după patruzeci de zile, şi întoarcerea, pentru a doua oară, a ruşilor, populaţia din nordul Bucovinei plătind câte 20 de coroane, o sumă enormă pentru acele vremuri, pentru a ajunge la Suceava, iar de acolo, la nevoie, în Burdujeni. Peste zece mii de cernăuţeni se aflau, la 18 noiembrie 1914, în Suceava şi în Iţcani, aşteptând, de la Bucureşti, permisiunea telegrafică de a intra în România. „Nenorociţii de bucovineni stau, în Suceava şi Iţcani, aproape muritori de foame. Copiii cer zadarnic mâncare, căci acolo e mizerie şi mare lipsă de alimente”, transmitea, în 16 noiembrie, corespondentul sucevean secret al „Adevărului”, iar din Dorohoi veneau veşti asemănătoare.

*

În 18 noiembrie 1914, o altă corespondenţă, sosită de la Mihăileni, confirma că „nenorocita populaţie a Cernăuţilor continuă drumul pribegiei”, drumul de la Cernăuţi la Siret lăsând „impresia unui lanţ mişcător, format din peste 6.000 de oameni, bărbaţi şi femei, bătrâni, care cu copii în braţe, care cu ce au putut lua din rămăşiţele gospodăriei lor, îndreptându-se, pe jos, spre localitatea unde ei cred să poată găsi salvarea din mizeria pe care au îndurat-o de atâta vreme… Ajunşi la Siret, nenorociţii au constatat că mizeria este departe de a lua sfârşit. Aici lipsesc alimentele, nefiind permis exportul, de la noi, în Austria. Frigul şi lipsa de hrană fac pe aceşti nenorociţi să plângă şi să ceară, în genunchi, ajutor pentru ei şi pentru copilaşii care tremură de frig şi abia mai pot îngăima vreo vorbă”.

*

Primăria din Mihăileni hotărâse să trimită, zilnic, la Siret, câte 500 de pâini, dar încă nu sosise aprobarea de la ministrul de finanţe Costinescu, din Bucureşti. „Întreaga populaţie de la noi, cea creştină şi cea evreiască, a adunat zeci de pâini, pe care le oferă bieţilor oameni, deznădăjduiţi de atâtea suferinţe”. Şi cum aprobarea ministrului Costinescu întârzia, la Bucureşti s-a deplasat Dr. Eusebiu Popovici, tatăl regretatului poet T. Robeanu, care a ţinut să spulbere suspiciunile din presă, în 21 noiembrie 1914, cu care era privită sosirea sa la Bucureşti.

*

Eusebiu Popovici fusese acuzat, cu o zi înainte, că ar fi „un nou agent austriac” şi că, „în timpul din urmă, făcea pe inspectorul de la graniţa austriacă, lângă Burdujeni, denunţând guvernului austriac pe toţi românii bucovineni care treceau dincoace”.

*

1914 nov 5 ADEVARUL caricatura P RUSSIA

Ofensiva rusească asupra Bucovinei începuse în 12 noiembrie 1914, cu un schimb de focuri violent între patrulele ruseşti şi austriece. În 13 noiembrie, sprijinite de un baraj de artilerie, trupele ruseşti au trecut Prutul, ocupând poziţii pe malul drept, luptele de avanposturi angajându-se în noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1914, când austriecii s-au retras spre Franzenthal, iar de acolo, spre Sadagura, de unde se aşteptau la un atac, numai că atacul a venit de pe poziţiile proaspăt părăsite, obligându-i pe austrieci să se retragă spre Storojineţ. Renunţaseră la intenţia de a apăra Cernăuţii, pentru că îşi închipuiau că spre Cernăuţi se va îndrepta grosul armatei ruseşti. „Ruşii, informaţi de locul de refugiu al austriecilor, printr-o admirabilă şi abilă mişcare înconjurătoare, izbesc în flanc armata austriacă, pe care o decimează, luând mulţi prizonieri şi cauzându-le mari pierderi de material de război, morţi şi răniţi. Restul trupelor austriece începând fuga spre Dorna, ruşii au ocupat Cernăuţii, unde nu mai rămăseseră decât familiile săracilor şi majoritatea românilor, care-şi văd liniştiţi de treburile lor”.

*

„Imediat după intrarea trupelor ruseşti în oraş şi mai înainte de a se organiza poliţia şi administraţia comunală, derbedeii şi oamenii fără căpătâi au început a jefui oraşul, distrugând vitrinele prăvăliilor”, dar, în scurtă vreme, noul şef al poliţiei, Gherovsky, a făcut ordine, numindu-l primar interimar, până la sosirea avocatului Bocancea, pe tânărul Hariuk, „ajutat de şase preoţi, ca consilieri, dintre care trei români”, printre care Tarnavsky şi Şandru. Comandat al oraşului a fost numit locotenentul de cazaci Stanow, iar luni, 17 noiembrie 1914, „a sosit în Cernăuţi şi guvernatorul Evreinov, împreună cu un puternic detaşament de jandarmi”, după care au fost stabilite garnizoanele şi patrulele – cele mai multe, pe drumul dintre Zurin şi Cernăuţi (Adevărul, 27, nr. 9950, sâmbătă, 22 noiembrie 1914, p. 4).

*

A doua zi, în 23 noiembrie, acelaşi corespondent cernăuţean al „Adevărului”, prezintă o altă realitate: „Totul e pustiu; pe stradă, nici picior de om, prăvăliile toate închise şi numai din când în când vezi apărând câte o patrulă de cazaci sau soldaţi, care, cu cizmele lor, lovesc pavajul, tulburând liniştea acestui oraş, ce pare că doarme de când îi lumea! Prăvăliile sunt toate închise. Proprietarii lor au fugit, lăsându-şi avutul în voia soartei. Uniformitatea obloanelor de fier este întreruptă, din distanţă în distanţă, la prăvăliile de haine şi ceasornicării, sparte de mulţimea deznădăjduită”.

*

Odată cu retragerea austriecilor, locuitorii mai cu stare încercaseră să părăsească Cernăuţii, dar au fost ajunşi de cazacii generalului Laurentieff şi ai colonelului Mihailovici Şehim şi readuşi, prin zăpadă, ger şi viscol, bătuţi cu cnuturile şi ameninţaţi tradiţional ruseşte: „Pohod na Sibir!”. Războiul se târâse spre sudul Bucovinei, de unde expedia spre Cernăuţi răniţi şi convoaie de prizonieri, „care imediat sunt trimişi spre Noua Suliţă, urcaţi în trenuri şi expediaţi în fundul Rusiei” (Adevărul, 27, nr. 9951, duminică, 23 noiembrie 1914, p. 4).


„Această comedie tragică, acest joc de-a războiul”

1914 Imparatul rosu ADEVARUL 27 oct*

Fără să însemne o prioritate strategică pentru austrieci sau pentru ruşi, Bucovina trăia, spre sfârşitul lui septembrie 1914, „o cumplită stare de nesiguranţă”, pe fondul căreia se conturau întâmplări şi opţiuni hilare, inclusiv pariuri despre durata ocupaţiei ruseşti, cafenelele cernăuţene căpătând roluri de Agora, dar o Agora plină de ridicol, în care nu identitatea naţională prima, ci opţiunea fie pentru o stăpânire austriacă, fie pentru una rusească (mai ales dinspre ortodoxie). „Bucovina a fost austriacă, prin urmare datoria tuturor locuitorilor este să-şi manifeste patriotismul, care a fost totdeauna predominant. Or, această provincie fiind, actualmente, ocupată de trupe ruseşti, orice manifestare este riscantă. Îţi păstrezi patriotismul neatins? Eşti urmărit, de aproape, de autorităţile trupelor de ocupaţie, care văd în tine un duşman primejdios, iar de-i priveşti cu simpatie, rişti a cădea în dizgraţia concetăţenilor tăi. Rămâi indiferent la toate evenimentele? Eşti considerat, de ambele părţi, ca element nefolositor, fără nici o însemnătate pentru patrie”, scria, în 27 septembrie 1914, din Cernăuţi, corespondentul ziarului „Adevărul”.

*

În ecuaţia zilei, România şi românismul nu contau nici pentru bucovineni, nici pentru Austria, nici pentru Rusia. Între timp, ruşii au dat un ucaz, o „Ordinaţiune obligatoare a Guvernatorului militar general al Galiţiei”, publicată integral şi de „Adevărul”:

*

„Guvernul general militar din Galiţia, generalul locotenent contele Bobrinsky, a ordonat, pe baza punctelor 1, 2 şi 3 al paragrafului 19 din statutele pentru ţinuturile care se află în stadiul de război, următoarele:

*

1). Fără cenzură militară premergătoare, nu e permis a publica, în imprimate, articole şi rapoarte asupra acţiunilor militare sau asupra activităţii organelor guverniale ruseşti, asemenea nu este permisă discutarea chestiunilor militare, politice şi celor publice.

2). Interzis e de a tipări şi răspândi, fără încuviinţarea poliţiei locale, pancarte, publicaţii, foi volante şi ilustraţiuni.

3). Interzis de a da din tipografii, institute litografice şi din ateliere publice orice fel de tipar, fără numele şi adresa posesorului.

4). Vânzarea, prin librării şi chioşcuri, a cărţilor tipărite în limba rusă sau în dialectul rus mic, care nu-s tipărite în Rusia, asemenea şi împrumutarea ăstor fel de cărţi din bibliotecă este interzisă. Astfel de cărţi trebuie depuse într-un loc anumit, conform ordinelor guvernului local.

5). Vânzarea şi împrumutarea cărţilor tipărite în toate celelalte limbi şi dialecte este interzisă, dacă conţinutul lor e ostil guvernului sau poporului rus.

6). Reprezentările publice în piesele teatrale, care nu sunt aprobate de cenzura rusă, sunt interzise. Asemenea, nu e permis a da concerte sau a ţine prelegeri publice, fără încuviinţarea poliţiei locale.

Acei care calcă ordinaţiunea aceasta se vor pedepsi, pe cale administrativă, cu temniţă, până la 3 luni, sau în bani, până la 3.000 de ruble.

Cu executarea acestei ordinaţiuni sunt însărcinaţi guvernatorii Galiţiei şi Bucovinei, precum şi căpitanul oraşului Lvov, conform competenţei lor.

Pedepsele decretate se execută imediat.

*

Guvernatorul militar al Galiţiei

General locotenent

Conte Bobrinsky

 

Lvov, în 19 Septembrie 1914.

 

Aceasta aduc conform demindului Guvernorului Militar General al Galiţiei la cunoştinţa tuturora.

De la guvernorul din Cernăuţi, Camer-Iunker al Curţii Majestăţei Sale Împărăteşti,

S. EVREINOV” (Adevărul din 1 octombrie 1914).

*

Năvală rusească în Bucovina

Năvală rusească în Bucovina

*

„Vatra Dornei este în plină panică. Din moment în moment se aşteaptă năvălirea ruşilor, care vin din partea Maramureşului (ocupaseră Transcarpatia – n.n.)… Câteva regimente austriece sunt în localitatea Iacobeny, unde au întărit cu şanţuri şi sârme muntele Mestecăniş. Tot acolo, au tăiat pădurile, ca să lase valea deschisă înspre Câmpulung” (Adevărul din 2 octombrie 1914).

*

În 4 octombrie 1914, alţi o sută de voluntari din Suceava s-au înscris pentru paza localităţilor din Bucovina, în condiţiile în care toţi jandarmii fuseseră mobilizaţi şi trimişi pe frontul din Galiţia (Adevărul din 7 octombrie 1914).

*

1 Burdujeni

În 7 octombrie, pe fondul acalmiei primejdioase a războiului-nerăzboi din Bucovina, austriecii intră în Cernăuţi. „Îşi poate închipui oricine entuziasmul cu care au fost primite trupele de către populaţia austriacă din Cernăuţi, populaţie care, oricât de bine s-a purtat armata rusă de ocupaţie, a avut, totuşi, destul de suferit. Trupele ruseşti, evacuând Cernăuţii, au pornit spre frontiera rusă, în diferite direcţiuni”, dar lupte pentru ocuparea şi, respectiv, cedarea Cernăuţilor nu s-au dat (Adevărul din 10 octombrie 1914). Din 8 octombrie, s-a reluat circulaţia feroviară Suceava-Cernăuţi, dar cu punct final staţia „Volksgarten”, de la intrarea în Cernăuţi (Adevărul din 9 octombrie 1914).

*

Austrieci, în Cernăuţi

Austrieci, în Cernăuţi

*

Reocupând Bucovina, austriecii încep persecuţiile, iar „populaţia ruteană, rusă şi românească este aceea care are, acum, de suferit. Oricine este bănuit că întreţinea legături cu ruşii, până ieri, atotputernici, are de suferit consecinţe din cele mai triste. Austriecii s-au năpustit cu toată furia asupra acestor nenorociţi” (Adevărul din 11 octombrie 1914).

*

În 12 octombrie 1914, revenea la Cernăuţi şi contele Meran, funcţionarii rămânând la Vatra Dornei, de teama unei noi invazii ruseşti. Trupe maghiare, care veneau din Ardeal, prin Bistriţa, erau întâmpinate cu prăjituri şi lapte, în gara din Dărmăneşti, „de doamne din elită din Iţcani şi Suceava”. Primarul Cernăuţilor, numit de ruşi, avocatul Bocancea, îşi urmase binefăcătorii, luând cu ele şi cele 150.000 de coroane, încasate de la populaţie ca impozite. Medicul spitalului din Cernăuţi, Zambilovici, se străduia să împiedice extinderea epidemiei de holeră, care apăruse în Austro-Ungaria (Adevărul  din 14 octombrie 1914).

*

În seara zilei de 15 octombrie, se semnalau lupte puternice, pe Prut, la circa 7 km de Cernăuţi. Ruşii bombardau Cernăuţii, cu bateriile de artilerie de la Zuska. „Un şrapnel a căzut în curtea reşedinţei mitropolitului Repta şi a produs oarecare deteriorări; un altul a căzut pe acoperişul bisericii Sfintei Paraschiva. În urma ordinului dat de comandantul oraşului, colonel Fischer, circulaţia s-a suspendat în oraş. Populaţia continuă să fugă îngrozită. Aseară şi azi, trenuri speciale au adus aproape 3.000 de refugiaţi la Iţcani şi Suceava”, transmitea, în 16 octombrie, corespondentul din Burdujeni al ziarului „Adevărul”, A. Sandu (Adevărul din 17 octombrie 1914).

*

Ostaşi austrieci

Ostaşi austrieci

Acalmia bucovineană, cu rare ştiri de presă, este vag tulburată de capturarea unor spioni austrieci de către ruşi. În 27 octombrie 1914, corespondentul dorohoian transmitea că „patrulele ruseşti din apropierea localităţii Boian au observat un tânăr, care nu avea nici 20 de ani, travestit şi care ţinea ceva ascuns sub haină. Arestându-l, l-au dus la comandamentul rus, care, după o cercetare sumară, a putut stabili că băietanul nu este decât un spion austriac, ce asundea, cu atâta grijă, sub haină, 5 bombe cu dinamită”. La fel de cusută cu aţă albă este şi povestea spionului arestat lângă Noua Suliţă, care purta straie ţărăneşti, dar s-a dovedit a fi „un jandarm austriac, trimis, de asemenea, în spionaj”. Cu câteva zile înainte, fuseseră arestaţi de către români, lângă Mamorniţa, doi ţărani bucovineni, Ilie Badragan şi Mitru Ilie Ştirbu, care aveau două kilograme de dinamită. „Interogaţi, ei au declarat că dinamita le-a fost dată, într-o cutie închisă de lemn, de un ţăran necunoscut”, apoi au fost băgaţi în arest, la Dorohoi, „pentru contrabandă şi contravenţie la legea paşapoartelor” (Adevărul din 29 octombrie 1914).

*

Ostaşi austrieci, în obcinile bucovinene

Ostaşi austrieci, în obcinile bucovinene

*

În 28 octombrie 1914, spre seară, Galin, girantul român al consulatului din Cernăuţi sosea, cu maşina, la Dorohoi, pentru a transmite o depeşă telegrafică ministerului de externe din Bucureşti. În Storojineţ şi în împrejurimile Cernăuţilor, pe la Jucica, se dădeau lupte între patrule austriece şi ruseşti, grosul armatelor confruntându-se în Galiţia, lângă Przemysl (Adevărul din 31 octombrie 1914). În timpul zilei de 28 octombrie, ţărani bucovineni, fără paşapoarte, au trecut graniţa românească, unde li s-au „dresat acte de dare în judecată pentru contravenţie la legea paşapoartelor”, apoi au fost „duşi, în convoi nesfârşit, la Dorohoi, unde sunt judecaţi de tribunal. Toţi descriu mizeria şi jalea care domnesc în nenorocita populaţie a Bucovinei, redusă, aproape în totalitate, la sapă de lemn” (Adevărul din 30 octombrie 1914).

 


Pagina 7 din 10« Prima...56789...Ultima »