1914-1918: Bucovina Si Suferintele Ei | Dragusanul.ro

Bucovina 1914-1918. Cronologia suferinţei (I)

Cernauti Aniversarea Regimentului 41 Print Eugen

*

MOTO: „Peste câteva zile, trebuiră să plece! La hotare se arătaseră numeroase trupe ruseşti. Din cer cădea o bură subţire, încât abia îi mai puteai distinge în lumina becurilor electrice. Erau împodobiţi cu garoafe roşii şi cu verdeaţă la chipiuri. Lumea de pe trotuare le făcea ovaţii… Iar neştiutorii de ei cântau la comandă:

*

- Hai cu Domnul sfântul,

Haidem peste Prut,

Să luăm pământul

Care l-am avut!…“

(Ion Grămadă, Junimea literară, nr. 1-3/1923).

 *

1914[1]

*

 28 iunie 1914, Sarajevo: „arhiducele Francisc Ferdinand, moştenitorul tronului austriac, împreună cu soţia sa Sofia, fu ucis la Sarajevo de tânărul sârb Gavrilo Princip” (Bălan, p. 11).

23 iulie 1914, Viena: „La Viena se pregăti ultimatumul care fu predat Serbiei” (Bălan, p. 12).

28 iulie 1914: „Austria declară război Serbiei” (Bălan, p. 12); „un număr mare de cetăţeni aranjă o demonstraţie patriotică în faţa palatului guvernamental de la Cernăuţi” (Bălan, p. 13); „în urma tuturor veni biserica şi împrăştie blagoslovenie” (Bălan, p. 14).

29 iulie 1914, Viena: Mobilizare generală (La Grande Guerre, III, p. 9).

30 iulie 1914, Petrograd: Mobilizare generală (La Grande Guerre, III, p. 11).

24 iulie / 6 august 1914, ora 18, Viena: Austria declară război Rusiei (La Grande Guerre, III, p. 59).

*

5 august 1914, Bucovina: „De-a lungul hotarului Basarabiei, între Prut şi Nistru, paza graniţei căzu în seama jandarmilor. În acest sector, maiorul Fischer strânse, în seara zilei de 5 august 1914, un număr de aproape 50 jandarmi, 600 miliţieni pedeştri şi vreo 80 de călăreţi” (Bălan, p. 18).

6 august 1914: „Austria se afla în stare de război şi cu Rusia” (Bălan, p. 12); „primele patrule austriece trecură hotarul în Basarabia, străduindu-se să ocupe locurile strategice, situate de-a lungul frontierei. S-au angajat, cu acest prilej, mici conflicte cu armata rusă la Blamuca, Calincăuţi şi Răchitna. În Noua Suliţă (rusească – n. n), patrulele austriece întâmpinară o rezistenţă mai mare, reuşind, după mari sforţări, să ocupe această localitate” (Bălan, p. 18).

11 august 1914: Regimentul de Infanterie nr. 41 „Arhiducelui Eugen”, format numai din bucovineni, părăseşte Cernăuţii, botezul de sânge primindu-l în Husiatin-ul rusesc.

20 august 1914: „Cele dintâi unităţi militare ruseşti se puseră în mişcare, alungând cu uşurinţă patrulele austriece aflate pe teritoriul basarabean” (Bălan, p. 19).

23 august 1914: „Prima luptă, lângă satul bucovinean Rarance” (Bălan, p. 19), în care Regimentul de Infanterie nr. 41 „Arhiducelui Eugen”, împreună cu bravii glotaşi bucovineni îi bătură pe ruşi şi-i siliră să se retragă, prin Noua Suliţă, pe teritoriul rusesc, şi cu­ceri patru mitraliere, făcând mulţi prizo­nieri. Comandantul regimentului era colonelul Meyerhofer (Viaţa Nouă, IV, nr. 161).

29 august 1914: „Ruşii atacă din nou, pornind, de astă-dată, din Basarabia, în Bucovina, în sectorul între Prut şi Nistru, în patru coloane paralele. Jandarmii, ca şi miliţienii austrieci, neputând rezista, s-a retras parte în munţii Galiţiei, parte în sudul Bucovinei” (Bălan, p. 19); maiorul Fischer, comandantul jandarmilor, preluă comanda militară în Bucovina.

*

2 septembrie 1914: „Armata rusă se afla concentrată în faţa oraşului Cernăuţi, pe malul stâng al Prutului”; „la ora 6, seara, armata rusă a ocupat oraşul Cernăuţi” (Bălan, p. 19).

8 septembrie 1914, Petrograd: „Dezertorii din armatele austriece (înfrânte în Galiţia, după asediul Lembergului – n. n.) relatează că pierderile Austriei au fost enorme. Numeroase regimente au fost decimate. Austriecii se tem de o revoltă împotriva jugului lor în Bucovina” (La Grande Guerre, III, p. 46).

15 septembrie 1914, Cernăuţi: „S-a inaugurat o administraţie civilă. În fruntea ei fu pus camer-iunkerul Simeon Evreinov. Ajutorul şi informatorul său a fost Alexei Gerowski”; „în fruntea Primăriei de Cernăuţi ajunsese avocatul român Temistocle Bocance” (Bălan, p. 20).

15 septembrie 1914, Cernăuţi: Au fost arestaţi şi duşi în Siberia, la Naremski Kraj, de unde s-au întors, fiind primiţi ca nişte adevăraţi eroi, după mai bine de un an, baronul Nico Flondor, consilierul aulic Bazil Ritter de Duzinkiewicz, fost locţiitor al guvernatorului, primarul oraşului, Dr. Salo Weisselberger, deputatul ucrainean Nicolai Spenul, procurorul Tribunalului din Cernăuţi Dr. Norbert Lazarus şi avocatul Dr. Filip Menzel, redactorul ziarului cernăuţean „Bukowiner Allgemeine Zeitung” (Viaţă Nouă, IV, nr. 167).

16 septembrie 1914, Petrograd: „În Bucovina. Am aflat că, la Cernăuţi, portretele nu Franz Josef nu mai sunt expuse în birourile oficiale şi în cafenele. Toate comunicatele autorităţilor ruse sunt făcute în limbile rusă şi română. Ziarele româneşti scot în evidenţă necesitatea de a prezenta Parlamentului chestiunea trimiterii de trupe în Bucovina şi în Transilvania, spunând că a venit clipa recunoaşterii neutralităţii, până când copiii românilor nu vor putea să-şi acuze părinţii de trădare. O caldă manifestaţie a avut loc în onoarea ţarului Rusiei” (La Grande Guerre, III, p. 108).

*

21 octombrie 1914: Austriecii recuceresc Cernăuţii.

20 noiembrie 1914: Românul Aurel Onciul şi ruteanul Nicolai Vasilo adună la Vijniţa voluntarii bucovineni, numiţi „legionari”, printre aceştia numărându-se 50 din Mareniţa, 45 din Moldova-Suliţa, 54 din Șipotele Sucevei, 90 din Putila, 73 din Plosca, 100 din Rostoki, 82 din Serghieni, 48 din Lăpuşna, 100 din Dicheniţ, 50 din Berchişeşti şi Corlata, 100 din Valea Seacă şi Capu Câmpului, 50 din Solca, 20 din Cacica, 50 din Drăgoieşti şi Măzănăieşti, 44 din Gura Humorului, 56 din Mănăstirea Humorului, 50 din Ilişeşti, 103 din Capu Codrului şi 8 din Vatra Dornei, românii fiind aduşi la Câmpulung..

22 octombrie 1914, Viena: „Avanposturile noastre au sosit la Cernăuţi” (La Grande Guerre, V, p. 68).

22 octombrie 1914, Viena: „Ofensiva noastră în Bucovina a atins Siretul Mare” (La Grande Guerre, V, p. 68).

22 noiembrie 1914: Trenurile de Vatra Dornei, Straja şi Cernăuţi aduc, la Suceava, 2.000 de ţărani, convocaţi de Aurel Onciul, din curtea mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou, cer intrarea României în război de partea Austriei.

25 noiembrie 1914: Ofensiva rusească asupra Bucovinei începe cu un schimb de focuri violent între patrulele ruseşti şi austriece.

26 noiembrie 1914: Sprijinite de un baraj de artilerie, trupele ruseşti au trecut Prutul, ocupând poziţii pe malul drept. Austriecii părăsesc Cernăuţii şi se retrag spre Franzenthal, iar de acolo, spre Sadagura, iar românii cernăuţeni organizează un consiliu comunal, condus de avocatul Constantin Hostiuc.

27 noiembrie 1914: Trupele ruseşti ale colonelului Sechin ocupă Cernăuţii, numindu-l comandant al oraşului pe căpitanul Astahov.

*

1 decembrie 1914, Cernăuţi: Simion Evreinov revine în Cernăuţi, împreună cu Alexei Gerowski şi Temistocle Bocance, preluând conducerea civilă a Bucovinei; prefect al poliţiei este numit Crijanovschi. „Guvernatorul rusesc al Bucovinei a numit pe d. Dr. Hoştiuc, fruntaş român din Cernăuţi, primar al oraşului Cernăuţi” (Românul, nr. 265); au fost stabilite garnizoanele şi patrulele – cele mai multe, pe drumul dintre Zurin şi Cernăuţi.

1 decembrie 1914: Peste zece mii de cernăuţeni se aflau în Suceava şi în Iţcani, aşteptând, de la Bucureşti, permisiunea telegrafică de a intra în România.

2 decembrie 1914, Câmpulung: „Legionarii” depun jurământul în faţa colonelului Eduard Fischer, în piaţa oraşului, care, pe atunci, se numea „Francisc Iosif”.

11 decembrie 1914: După ce-i bătuseră pe imperiali la Rarancea, ruşii re-ocupau Cernăuţii. „De aici, ruşii au înaintat pe teritoriul cuprins între râurile Prut, Ceremuş şi Siret, concentrându-se, în mase considerabile, pe malul Prutului, la Zalaucea, în drept cu oraşul Sniatin, şi pe malul Siretului, la Berhomet şi Hliboca” (Viaţa Nouă, III, nr. 151).

13 decembrie 1914, Viena: „În general, trupele noastre şi înălţimile, şi în Bucovina, pe linia văii Sucevei.” (La Grande Guerre, IX, p. 106).

15 decembrie 1914: Ruşii ajung la Cârlibaba, năvălind din nord, şi se pregătesc să dea piept cu sutele de miliţieni austrieci din poziţiile fortificate.

30 decembrie 1914: La Vatra Dornei soseşte Arhiducele Moştenitor Carol Francisc Iosif, pentru a primi raportul guvernatorului conte de Meran şi a colonelului Eduard Fischer.

31 decembrie 1914: Lupte încrâncenate la Storojineţ şi Rădăuţi.

*

1915

 *

1 ianuarie 1915, Viena: „Luptele în Carpaţi şi în Bucovina continuă. Nu s-a semnalat, ieri, nici o schimbare a situaţiei (La Grande Guerre, XI, p. 5).

1 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, noi am ocupat, după lupte, Storojineţ şi Rădăuţi, unde am făcut mulţi prizonieri” (La Grande Guerre, XI, p. 8).

1 ianuarie 1915, după-amiază: „Primele patrule ruseşti şi-au făcut intrarea în Suceava, venind din direcţia Hatna şi luând drumul spre satele Costâna şi Mihoveni. În urma patrulelor, trupele ruseşti au cantonat în pădurea Costâna”, iar sucevenii şi iţcănenii s-au refugiat în Burdujeni. O companie de „legionari” şi un pluton de jandarmi pleacă, din Câmpulung, să apere Gura Humorului şi Ilişeşti, unei altei companii de „legionari” revenindu-i misiunea de a apăra Frasin, Frumosu şi Argel.

2 ianuarie 1915, pe la orele 14: 300 de ruşii colonelului Bacunin au intrat în Suceava, ocupând oraşul. La pichetele de grăniceri ruse au fost instalaţi soldaţi basarabeni, care, „aflând că este teritoriul românesc, au salutat, retrăgându-se”. „Suceava a fost predată comandantului trupelor ruseşti la ora 4, de locţiitorul primarului, Voronca, care a ieşit în pragul primăriei cu un steag alb. Un număr de soldaţi şi un ofiţer rus au preluat, de îndată, primăria” (Adevărul, 27, nr. 9980). Ulterior, comandant al oraşului a fost maiorul Alexei Zadorin. Satele din josul Sucevei, cuprinse în colţul ce intră în pământul României, ca Lisaura, Tişăiţi, Bosanci, Udeşti, Chilişeni, n-au fost cercetate de cazaci.

3 ianuarie 1915, Petrograd: „Ofensiva noastră în Bucovina continuă” (La Grande Guerre, XI, p. 16).

4 ianuarie 1915, Petrograd: „În extremitatea aripii noastre stângi, trupele noastre, care au traversat toată Bucovina, a ocupat oraşul Suceava, la fistanţă de o verstă de frontiera austro-ungară” (La Grande Guerre, XI, p. 20).

*

6 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, ofensiva noastră continuă. Am ocupat Șipot-Kameral, la sud de Seletin, şi Ilişeşti (la sud-est de Suceava). La 3 ianuarie, am luat Clit şi Cacica, situate pe drumul Gura Humorului. La 4 ianuarie, am ocupat, după o luptă, Gura Humorului şi Bucşoaia. Aceste două puncte sunt situate pe o excelentă cale, care duce în Transilvania, traversând Bucovina” (La Grande Guerre, XI, p. 26).

7 ianuarie 1915, Viena: „Trupele de avangardă, aflate în avangarda Carpaţilor Bucovinei de sud, au fost mutate mai aproape de trupele inamice superioare” (La Grande Guerre, XI, p. 29).

7 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, ofensiva noastră continuă” (La Grande Guerre, XI, p. 31).

8 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, am ocupat, la 6 ianuarie, Câmpulung. În ultimele zile, trupele au parcurs, luptând, peste 120 verste, ajungând la lanţul de munţi de la frontiera care desparte Bucovina de Ungaria. În timpul acestor operaţiuni, am făcut prizonieri peste 1.000 de austrieci şi am capturat o bogată pradă de război” (La Grande Guerre, XI, p. 47).

9 ianuarie 1915, Viena: „În Bucovina meridională şi în Carpaţi, nu au avut loc decât încăierări” (La Grande Guerre, XI, p. 50).

*

10 ianuarie 1915, Viena: „Două strălucite detaşamente inamice, care s-au apropiat de avanposturile noastre, în Bucovina, au fost dispersate cu foc de artileria şi mitralierele noastre” (La Grande Guerre, XI, p. 54).

12 ianuarie 1915: Unul dintre fraţi Gerowski, locotenent în armata rusă, însoţit de mai mulţi ofiţeri ruşi, a vizitat, într-un automobil, Suceava, Iţcanii şi alte localităţi, îndreptându-se spre munte.

14 ianuarie 1915, Viena: „În Carpaţii Orientali şi în Bucovina meridonală, s-au semnalat noi lupte de recunoaştere insignifiante” (La Grande Guerre, XI, p. 69).

*

16 ianuarie 1915: Trupe ruse, înaintând prin Fundu Moldovei şi ocolind localitatea întărită Mestecăniş, unde se aflau forţele austriece, au trecut muntele Colacul şi au înaintat până la Ciocăneşti. Aceste trupe erau sprijinite de alte două coloane, una care se îndrepta spre muntele Giumalău şi alta, spre Valea Putnei, formând, astfel, un front pe întinderea liniei Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Austriecii s-au retras din Mestecăniş, loc puternic întărit, spre Iacobeni, luând poziţia în faţa frontului rusesc, pe muntele Giumalău – Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Lupte cu adevărat grele s-au dat pe munţii Fluturica şi Tatarca, generalul austriac Pflanzer-Baltin, aducând întăriri, cele mai importante fiind trupele din Divizia nr. 54. În Divizia nr. 54 au fost înglobaţi şi legionarii ruteni, conduşi de căpitanul Iosif Weickert, şi legionarii români din Bucovina, conduşi de căpitanul Roman, aceşti voluntari căpătând statutul de militari şi scăpând, pe viitor, de pericolul de a mai fi spânzuraţi ca franctitori (Balan, p. 30).

17 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, trupele noastre avansează şi au luat cu asalt culmile Cârlibabei, la graniţa Transilvaniei şi unde este intersecţia şoselelor care duc la Câmpulung, în Maramureş şi la Deesz” (La Grande Guerre, XI, p. 86).

17 ianuarie 1914: „Aripa stângă a trupelor ruseşti a obţinut avantaje apreciabile asupra aripei drepte austriece, în forţă de un batalion de infanterie şi patru escadroane de cavalerie, provocând retragerea trupelor austriece, din flancul lor stâng, spre Dorna Vatra, în satele Galiceni, Calineşti şi Rusca, eşalonate pe malul stâng al râului Bistriţa, poziţii pregătite prealabil ca puncte de sprijin” (Adevărul, 28, nr. 9994).

*

19 ianuarie 1915, Viena: „Aproape de Iacobeni, în Bucovina sudică, un atac rusesc a fost respins, cu mari pierderi pentru inamic” (La Grande Guerre, XI, p. 103).

20 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, trupele noastre avansează cu succes; ele au ocupat, după o luptă, satul Ciocăneşti, aflat la distanţă de 15 verste, la nord de Vatra Dornei, unde am luat prizonieri un important număr de ofiţeri şi soldaţi” (La Grande Guerre, XI, p. 109).

20 ianuarie 1915: Ruşii ajung la 6 km de Vatra Dornei, ocupând poziţii în Călineşti, Goliceni şi Rusca, pe Bistriţa.

21 şi 22 ianuarie 1915: Lupte încrâncenate pe frontul de la Sunători, Osoi şi Zugreni, austriecii retrăgându-se în direcţia munţilor dinspre Pojorâta.

22 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, am constatat concentrarea a unor considerabile forţe austriece” (La Grande Guerre, XI, p. 121).

*

23 ianuarie 1915, Viena: „Atacurile repetate ale ruşilor asupra poziţiilor noastre din Bucovina sudică au încetat ieri, prin recucerirea, de către trupelor noastre, a Cârlibabei şi a înălţimilor care domină localitatea. Ruşii s-au retras cu pierderi mari. Tentativele adversarilor de a câştiga Iacobenii şi Cârliba au eşuat complet” (La Grande Guerre, XI, p. 123).

23 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, importante forţe austriece fortifică înălţimile munţilor. În 21 ianuarie, o forţă inamică, cu efectivul unei divizii de infanterie şi prevăzută cu artilerie, a atacat frontul în regiunea Cârlibaba, dar a fost respinsă. Trupele noastre şi-au păstrat poziţiile până în dimineaţa de 22 ianuarie. Noi am făcut 200 de prizonieri, în această luptă. S-au semnalat pe înălţimile Carpaţilor violente furtuni de zăpadă” (La Grande Guerre, XI, p. 124).

23 şi 24 ianuarie 1915: La Iacobeni, Ciocăneşti şi Mestecani se dau lupte grele; prin vecinătatea Mamorniţei au fost zărite, în 10 ianuarie, îndreptându-se spre munţi „două regimente de cavalerie şi un regiment de infanterie” ruseşti.

*

24 ianuarie 1915, Viena: „În Bucovina, aproape toate luptele s-au desfăşurat cu succes pentru noi şi domneşte liniştea” (La Grande Guerre, XI, p. 126).

24 ianuarie 1915, Peterograd: „În Bucovina, în jurul localităţii Valea Putnei, situată la 20 verste în vest de Câmpulung, avangarda noastră a răspuns, în tot timpul zilei de 23 ianuarie, focului de artilerie inamic” (La Grande Guerre, XI, p. 128).

25 ianuarie 1915: 600 de „legionarii” Cezirkeagmeister-ului din Gura Humorului se angajează în luptă la Ilişeşti, dar cum nu pot opune rezistenţă puhoiului de cazaci, se retrag la Gura Humorului.

26 ianuarie 1915, Viena: „Nu a fost nici o bătălie în Bucovina” (La Grande Guerre, XI, p. 135).

26 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, nici o modificare importantă” (La Grande Guerre, XI, p. 138).

26 ianuarie 1915, Botoşani: Inspectorul de poliţie Cămărăşescu „a luat măsuri pentru expulzarea refugiaţilor bucovineni. Toţi refugiaţii au fost chemaţi la poliţie, unde li s-a comunicat ordinul ca, până astăzi, la orele 6 seara, să părăsească oraşul, urmând să plece, prin Palanca, în Austria” (Adevărul, nr. 10000).

27 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, în 25 ianuarie, în regiunea Valea Putnei, la sud-vest de Câmpulung, s-au semnalat tiruri de artilerie” (La Grande Guerre, XI, p. 145).

*

28 ianuarie 1915, Petrograd: „Nici o schimbare în Bucovina; tiruri de artilerie şi încăierări între avangărzi” (La Grande Guerre, XI, p. 150).

29 ianuarie 1915, Viena: „Calmul domneşte în Bucovina” (La Grande Guerre, XI, p. 151).

29 ianuarie 1915, Petrograd: „Nimic de semnalat în Bucovina” (La Grande Guerre, XI, p. 154).

31 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina nu se semnalează decât ciocniri neimportante între avangărzi” (La Grande Guerre, XI, p. 173).

*

1 februarie 1915, Viena: „În Bucovina, nu s-a întâmplat nimic important” (La Grande Guerre, XI, p. 175).

5 februarie 1915, Viena: „Ofensiva rusă în Bucovina a fost oprită la mijlocul lunii ianuarie, în partea superioară a văii Moldovei. Poziţiile noastre de la Iacobeni şi de Cârlibaba au oprit toate atacurile din Carpaţi a importantelor forţe inamice din acest sector. Adeversarii au încercat, după 20 ianuarie, prin atacuri care au ţinut mai multe zile, să spargă rezistenţa grupurilor care blochează trecătorile principale. Dar toate aceste tentative de a lua cu asalt poziţiile noastre de pe înălţimi au eşuat şi trupele noastre au trecut, la rândul lor, la ofensivă, curăţind, în 22 ianuarie, Cârlibaba de inamici. În zilele următoare, inamicul şi-a retras grosul forţelor sale spre Câmpulung şi pe Moldova, unde s-a oprit. Pe parcursul acestor ultime zile, noi lupte au început. Trupele noastre au înfruntat, într-un mod remarcabil, dificultăţile terenului şi ale timpului urât. Ele au pătruns în valea Moldovei, au înfrânt forţele inamice şi au luat Izvor, localitate pe Moldova (Izvoarele Sucevei – n. n.) şi Breaza. Numărul prizonierilor capturaţi în aceste zile de lupte în Carpaţi este de peste 4.000 de oameni” (La Grande Guerre, XII, 6).

5 februarie 1915: Maiorul Zagorin primeşte ordin să părăsească oraşul şi să-şi ducă trupele la Cernăuţi. Drept consecinţă, „toată noaptea, pe şoseaua Iţcani-Suceava, s-au transportat trupe şi muniţii” (Adevărul, 28, nr. 10012). Retragerea era confirmată şi de comunicatele rusesc şi austriac din 6 februarie, ultimul precizând glorios că „trupele noastre înaintează, cu deplin succes, pe când ruşii se retrag cu grabă” (Adevărul, 28, nr. 10013).

*

6 februarie 1915, Viena: „Luptele continuă pe toate fronturile din Carpaţi şi în Bucovina” (La Grande Guerre, XII, p. 9).

7 februarie 1915, Viena: „În Bucovina meridională, progresăm cu succes şi ruşii sunt în continuă retragere. 1.200 de prizonieri au fost anunţaţi ieri. O mare cantitate de material a fost capturată. Trupele noastre au intrat în Câmpulung, la amiază, în entuziasmul populaţiei” (La Grande Guerre, XII, p. 13).

7 februarie 1915, Petrograd: „Pe căile care duc la Nadvorno (în Galiţia – n. n.) şi în Bucovina, trupele noastre, trupele noastre de pe poziţii montane, dificil de abordat, atacate în forţă de forţe inamice considerabile, s-a retras cu precauţie” (La Grande Guerre, XII, p. 15).

8 februarie 1915: Încăierări, „pe străzile oraşului Rădăuţi, între o avangardă austriacă de vreo sută de soldaţi, care au făcut o recunoaştere, şi o sută cincizeci de cazaci, care erau în retragere şi mai întârziaseră în Rădăuţi. Au căzut morţi mulţi din ambele părţi, fiind răniţi, cu această ocazie, şi doisprezece trecători”, iar „avangărzile austro-ungare au intrat, în entuziasmul indescriptibil al populaţiei, în Suceava. La două, după-amiază, a sosit grosul trupelor, care au fost primite cu ovaţii de populaţia civilă… Ruşii s-au retras cu totul spre Cernăuţi. Oraşele Câmpulung, Gura Humorului şi Suceava sunt, iar, cu totul în posesia trupelor austro-ungare”. „Guvernatorul rus al Bucovinei, Evreinow, a părăsit, împreună cu întregul său stat major şi cu întreaga garnizoană, Cernăuţii, îndreptându-se spre Novoseliţa” (Pester Lloyd, apud Adevărul, 28, nr. 10015).

*

9 februarie 1915, Cernăuţi: „S-au luat măsuri pentru o eventuală evacuare a Cernăuţilor, în care scop a fost retras din oraş tot ce ruşii înmagazinaseră acolo. Dr. Weich, ajutor de primar al Cernăuţilor, a fost însărcinat cu predarea oraşului, când va fi nevoie să se facă aceasta. Populaţia e liniştită” (Pester Lloyd, apud Adevărul, 28, nr. 10015).

9 martie 1915: Luptă înverşunată în pădurea Rarancea, „austro-ungarii, primind puternice ajutoare, au reuşit, printr-un asalt viguros de baionetă, să bată pe adversar, luându-i 4.000 prizonieri, 6 mitraliere şi o bogată pradă de material de război… Între Ţureni şi Noua Suliţă s-au dat, de asemenea, lupte mari, în cari Ruşii au fost respinşi” (Românul, V, nr. 53).

12 martie 1915, Viena: „Calmul domneşte la fel la nord de Cernăuţi” (La Grande Guerre, XIX, p. 57).

13 martie 1915, Viena: „Aproape de frontul de luptă din Galiţia sud-estică, în învecinata regiune Cernăuţi, calmul domneşte peste tot” (La Grande Guerre, XIX, p. 65).

*

11 mai 1915, Viena: „În Galiţia sus-estică, ruşii au trecut la ofensivă în mai multe sectoare. Un atac important, la nord de Prut, asupra Cernăuţilor, a fost respins la frontiera Imperiului. Am făcut 620 prizonieri” (La Grande Guerre, XV, p. 57).

11 mai 1915, Petrograd: „În Bucovina, în dreapta Nistrului, trupele noastre, la 9 mai, şi-au continuat succesele, făcând încă 500 prizonieri şi au capturat 3 tunuri mari şi unul uşor, precum şi mai multe mitraliere” (La Grande Guerre, XV, p. 62).

18 mai 1915, Petrograd: „Se dovedeşte acum că proporţiile dezastrului austriac în Bucovina sunt atât de mari, încât anulează succesele pe care inamicii noştri le-au obţinut în Galiţia vestică. După ultimele informaţii, toată regiunea dintre Nistru şi Prut este sub stăpânirea noastră. Armata austriacă a fost bătută zdravăn şi s-a retras în dezordine, abandonându-ne 20.000 prizonieri şi o importantă poziţie, lungă de 140 verste, bine fortificată şi pentru defensiva pentru care inamicul a depus enorme eforturi, bani şi vieţi. Ceea ce ne face să credem că, după această victorie rusească, Cernăuţii sunt deja în mâinile noastre şi că restul armatei austriece, aflată la Prut, va fi condamnată la un dezastru ireparabil, după şarja energică a cavaleriei asupra părţilor divizate, formate din mase inamice în retragere, împrăştiate şi împuţinate.. În aceste clipe, numai un nod de cale ferată spre Bucovina reţine atenţia noastră, în regiunea Kolomeea, unde inamicul a primit întăriri şi a angajat toate forţele sale. Această furie a duşmanului este naturală: Kolomeea este un nod de cale ferată conectat la Bucovina şi Transilvania, şi la alte regiuni austro-ungare. Înfrângerea, în aceste clipe, este atenuată de firava rezistenţă în Bucovina” (La Grande Guerre, XV, pp. 120, 121).

18 mai 1915, Petrograd: „Proporţiile dezastrului austriac în Bucovina sunt atât de mari, încât ele anulează succesul lor vremelnic în Galiţia. Toată regiunea dintre Nistru şi Prut este în puterea noastră” (La Grande Guerre, XV, p. 121).

*

19 mai 1915, Viena: „La 16 mai, s-a publicat un raport oficial despre ultimele evenimente ce se derulează în aripa extremă a frontului de luptă, între Nistru şi Prut.S-a exagerat intenţionat succesul într-un sector de aripă, insignifiant în raport cu marea noastră victorie în Galiţia occidentală şi mijlocie” (La Grande Guerre, XV, p. 123).

22 mai 1915, Viena: „Aproape de Boian, la est de Cernăuţi, o încercare a inamicului de a trece pe malul sudic a eşuat cu mari pierderi pentru adversar” (La Grande Guerre, XV, p. 144).

23 mai 1915, Viena: „Noile tentative ruseşti de a trece Prutul, aproape de Boian, au eşuat” (La Grande Guerre, XV, p. 153).

26 mai 1915, Petrograd: „În regiunea Nistrului şi în Bucovina, nici o schimbare” (La Grande Guerre, XV, p. 183).

22 iunie 1915, Suceava: Se dizolvă reprezentanţa comunală a Sucevei, primar fiind numit Dr. Ion Luţia, care a murit după doar două luni, treburile comunale fiind preluate de inginerul Leo de Fuchs şi de consilierul Epaminonda Voronca.

20 iulie 1915, Viena: „Pe graniţa dintre Bucovina şi Basarabia, brigada rusă Plastun a fost surprinsă şi împrăştiată” (La Grande Guerre, XVIII, p. 116).

26 iulie 1915, Doroşăuţi: „Comemorarea încheierii unui an de război”, serbarea fiind organizată de parohul exarh Vasile Nichitovici.

*

17 august 1915: „Cetăţenimea Sucevei a inaugurat serbarea patriotică prin un frumos conduct de torţe, care a străbătut, în sunetul muzicii, calea principală a oraşului, până în dreapta Palatului Administrativ” (Viaţa Nouă, IV, nr. 160).

18 august 1915, Suceava: Ziua de naştere a Împăratului Francisc Iosif este sărbătorită cu mare pompă, iar la Vatra Dornei, s-a desfăşurat o „manifestare omagială a deputaţilor români”, cu ocazia „aniversării zilei natale a Majestăţii Sale Împăratului Francisc Iosif” (Viaţa Nouă, IV, nr. 160).

22 august 1915, Viena: „Între Vladimir-Volinsky şi Cernăuţi, situaţia este neschimbată” (La Grande Guerre, XIX, p. 159).

*

4 octombrie 1915: La Suceava începe colecta „Țintuirea bucumului”, bucium din lemn de tei făcut de „cunoscutul maestru Vasile Buliga din Câmpulung”, când, „după săvârşirea serviciului divin, lumea oficioasă, însoţită de un public mare, s-a adunat în frumosul cort, ridicat în faţa intrării în Palatul Comunal”, iar prefectul Dr. Korn „a bătut cea dintâi ţintă, în numele protectorului acestei serbări, al Preşedintelui Ţării, contele Meran. Venitul realizat într-o singură zi a trecut suma de 2.000 coroane” (Viaţă Nouă, IV, nr. 163).

10 octombrie 1915: Se ţintuieşte buciumul la Costâna, „în prezenţa reprezentantului prefecturii, Lomicovschi, a profesorului Tarangul, a preotului Mihaiu Sârbu, a profesorului M. Ursuleac şi a corului gimnazist din Suceava, condus de Severin Procopovici” şi se strâng 1.500 de coroane (Viaţă Nouă, IV, nr. 163).

11 octombrie 1915: Aeroplanele ruseşti „au operat un raid peste Cernăuţi, aruncând, asupra gării, depozitelor de muniţii şi trenurilor, mai multe bombe. O coloană de fum şi de văpăi a apărut, de îndată, deasupra gării. Un aeroplan inamic a venit în contra aviaţiei noastre, dar a fost canonat de aviatorii noştri şi silit să aterizeze, repede, lângă oraş” (Adevărul, 28, nr. 10257).

17 octombrie 1915: Buciumul bucovinean se ţintuieşte în Bosanci, Ipoteşti, Securiceni, Rus-Plavalar, Tişăuţi şi Lisaura.

24 octombrie 1915: Ţintuirea buciumului la Danila, Găureni, Iacobeşti, Călineştii lui Cuparencu şi Ienachie, Măriţei, Romaneşti şi Slobozia.

27 octombrie 1915: Buciumul este dus, pentru ţintuire şi colectă de fonduri, la Pătrăuţi, Hatna (Dărmăneşti – n. n.) şi Mitocul Dragomirnei.

31 octombrie 1915: Continuă sacrificare buciumului întru gloria Austriei în Iţcanii Noi, Iţcani Gară, Şcheia şi Lipoveni.

8 noiembrie 1915: Ţintuirea buciumului la Udeşti, Chilişeni, Reuseni, Rus-Mănăstioara şi Ruspoieni.

14 noiembrie 1915: Ofrande pentru Austria, prin ţintuirea buciumului, la Stroieşti, Sf. Ilie, Zahareşti, Liteni-Moara, Buneşti, Bălăceana, Liudihumora şi Comăneşti.

*

4 decembrie 1915: Trupele ruseşti, aduse, cu trenul, de la Reni, la Noua Suliţă, ocupau poziţii pe aliniamentul Boian-Ţureni, cu intenţia de a năvăli spre Cernăuţi. Trupele austriece, cantonate la Mahala şi la Sadagura, se pregăteau să înfrunte tirurile de artilerie rusească, iar cele cantonate prin partea sudică a Bucovinei au fost retrase (Adevărul, 28, nr. 10311). Comunicatul oficial rusesc preciza că „luptele din Bucovina devin din ce în ce mai înverşunate, şi armata rusă, respingând contraatacurile, înaintează mereu spre Cernăuţi. Duşmanul a suferit, în această regiune, mari pierderi, care se urcă la 800 de prizonieri şi un mare număr de răniţi şi morţi, lăsaţi pe câmpul de luptă” (Adevărul, 28, nr. 10342).

22 decembrie 1915, Bucureşti: Cunoscutul literat şi profesor de limba ger­mană pe la diferite şcoli secundare şi superioare şi-a pus capăt zilelor, la bodega „Mircea”, din Bulevardul Academiei” (Viaţă Nouă, IV, nr. 170-171).

*


[1] Bălan, Teodor, Bucovina în Războiul Mondial, Institutul de Arte Grafice şi Editură Glasul Bucovinei, Cernăuţi, 1929

Grămadă, Ion, Vremuri de bejenie, în Junimea literară, nr. 1-3/1923

Iorga, Nicolae, Memorii, I, Editura Ramuri, Craiova, 1928

La Grande Guerre : recueil des communiqués officiels des gouvernements et états-majors de tous les belligérants (série III, 26 juillet – 14 aôut 1914), (série V, 1 – 19 septebre 1914), (série V, 20 septebre – 11 octobre 1914), (série V, 22 – 31 octobre 1914), Paris, (série VII, 12 – 23 novembre 1914), (série IX, 4 décember – 15 décember 1914), (série XI, 1 janvier – 4 février 1915), (série XII, 5 février – 3 mars 1915), (série XIX, 4 mars – 5 avril 1915), (série XV, 3 – 26 mai 1915), (série XVIII, 8 juillet – 1 aôut 1915), (série XIX, 2 – 26 aôut 1915)”, (série XIX, 21 septembre – 17 octobre 1915)”, Paris, 1916

Marmeliuc, Dimitrie, Amintiri răzleţe din Timpul Unirii, broşură

 

Adevărul, 1914-1918

Albina, revistă enciclopedică populară, 1916

Gazeta Bucureştilor, 1916

Junimea literară, nr. 1-3/1923

Românul, Anul IV, 19141916

Societatea de mâine, 1938

Viaţa Nouă, 1914-1918

Viaţa Bucovinei, 1933


Martiriul Bucovinei, în Primului Război Mondial

0 Le Miroir 17 sept 1916 Pod provizoriu peste Suceava

Le Miroir, 17 septembrie 1916: Pod provizoriu peste Suceava

*

Încă îmi mai răsună în suflet disperarea lui A. D. Xenopol, care, vreme de doi ani, a tot strigat neauzit de nimeni: „Ocupaţi Bucovina şi salvaţi-o de lacrimă şi sânge! Negociaţi cu Austria şi cu Rusia, pentru că nu are o valoare strategică, şi ocupaţi-o, cât ţine războiul, ca să nu mai piară inutil fraţii noştri de acolo!”. Şi Austria, şi Rusia ar fi fost de acord cu scoaterea Bucovinei din arealul câmpurilor de luptă răsăritene; Rusia, ca să atragă Regatul României de partea sa, promitea că, dacă românii vor intra în Bucovina, a lor va rămâne Bucovina în vecii vecilor, ca recompensă pentru tradiţionala „frăţie de arme” dintre ruşi şi români.

*

Ca să fiu drept, trebuie să spun că românii din Bucovina nu-şi doreau o ocupaţie românească. La Câmpulung, cu ocazia inspecţiei de front a unui arhiduce, deputatul Dori Popovici declara gomos, precum viitorul mitropolit Miron Cristea la Arad, că dacă românii vor îndrăzni să treacă graniţa, el cu gospodarii câmpulungeni îi vor alunga cu ciomegele. Nicolae Iorga a pus, atunci, în septembrie 1914, un pariu: că atunci când vor intra românii în Bucovina, şi vor intra, deputatul Dori Popovici va rosti beneventarea, iar regatul, recunoscător, îl va face ministru. Şi prorocirea s-a împlinit, Dori Popovici ajungând ministru secretar de stat în aceeaşi zi cu Petru Groza (dacă nu mă înşel, în 1921).

*

Ruşii, cu cele trei invazii ale lor, nu s-au purtat agresiv în Bucovina, rarele abuzuri datorându-se voluntarilor cazaci din escadroanele „husarii partizani” ale comandantului W. de Schneouhr; castelele boiereşti din Bucovina au fost prădate şi arse, ca să cadă vina pe ruşi, de ţăranii români, ucraineni şi lipoveni din Bucovina, nu de ruşi, iar Cernăuţii, oraş protejat şi de austrieci, şi de ruşi, prin retrageri premergătoare atacurilor, şi-a văzut dughenele şi casele de bogătaşi prădate de derbedeii din mahalale. Dar, cu toate că ruşii se purtau cu blândeţe, odată cu fiecare nouă ocupaţie, populaţia bogată a Bucovinei asalta graniţele României, cerând permisiunea de a tranzita spre Ardeal. Chiar şi trupa de grăniceri români, care întâmpinase eroic a doua invazie rusească, după ce s-a salvat, aruncându-se în Prut şi ajungând pe pământ regăţean, a cerut să fie lăsată să ajungă la Vatra Dornei, ca să-şi facă, până la capăt, datoria faţă de ţară, adică de Austria.

*

Bărbaţii Bucovinei mureau, pe front, în bătălii crâncene, iar tinerii şi bătrânii, care fuseseră înrolaţi ca „legionari” (voluntari), primind câte o puşcă la trei oameni şi şase cartuşe, dar nu şi uniforme, erau spânzuraţi de ruşi, ca terorişti, atunci când erau capturaţi, pentru că nu aveau nici uniforme, nici livrete militare. Doi tineri bucovineni, care se distinseră în asediul Lembergului, aveau să fie executaţi, la Satulung, lângă Săcele, în toamna anului 1916, când au refuzat să tragă împotriva surprinzătorului inamic, „românii, fraţii noştri”. Cei doi absolvenţi ai gimnaziului din Suceava, Zamfir Nicoară şi Dumitru Catană, au preferat să-şi sape singuri mormintele, apoi au primit cu resemnare glonţul slobozit de pistolul colonelului Pop, comandantul lor.

*

O să mă opresc aici, pentru că restul nici nu mai contează, dar cei curioşi pot găsi, în categoria „Cărţi”, lucrarea „Bucovina şi suferinţele ei – 1914-1918″, iniţial publicată şi ca fişe, în categoria cu acelaşi titlu ca al cărţii, pentru că trebuie să vă înfăţişez mărturii iconografice necunoscute, datorate corespondenţilor de război în Răsărit ai celor mai interesante hebdomadare (săptămânale) din Paris.

*

Le Miroir 24 sept 1916 Soldaţi români şi ruşi fraternizând în Bucovina

Le Miroir, 24 septembrie 1916: Soldaţi români şi ruşi fraternizând în Bucovina

*

0 L image de la guerre 2 1916 Ofiter rus cantonat în Bucovina

L’image de la guerre, nr. 2 din 1916: Ofiţer rus, cantonat în Bucovina

*

Le Miroir 24 sept 1916 Ziare româneşti în Bucovina

Le Miroir, 24 septembrie 1916: Fetiţă vânzând ziare româneşti în Bucovina

*

0 Le Miroir 17 sept 1916 Român şi rus în Burdujeni

Le Miroir, 17 septembrie 1916: Soldaţi român şi rus, în Burdujeni

*

0 Pages de glories 14 febr 1915 Drapel maghiar capturat de ruşi la Câmpulung

Pages de glories, 14 februarie 1915: Drapel maghiar, capturat de ruşi la Câmpulung

*

0 Pages de glories Ţărani români din Bucovina

La Guerre mondiale 22 sept 1917 Împaratul si Fischer

La Guerre mondiale, 22 septembrie 1917, Împăratul şi col. Fischer

*

La Science et la vie Septembrie 1914 Pozitie austriaca în Bucovina

La Science et la vie, septembrie 1914: Poziţie austriacă în Bucovina

*

Le Miroir 13 august 1916 Bombardarea Sucevei

Le Miroir, 13 august 1916: Bombardarea Sucevei şi fuga locuitorilor

*

Le Miroir 13 august 1916 Cazaci avansând în Bucovina

Le Miroir, 13 august 1916: Cazaci avansând în Bucovina (dealul Stroieştilor)

*

Le Miroir 13 august 1916 Gara Itcani

Le Miroir, 13 august 1916: Gara Iţcani

*

Le Miroir 13 august 1916 Pichetul de granita din Itcani

Le Miroir, 13 august 1916: Pichetul de graniţă din Iţcani

*

Le Miroir 13 august 1916 Prizonieri austrieci asteptând supa

Le Miroir, 13 august 1916: Prizonieri austrieci, aşteptând supa

*

Le Miroir 13 august 1916 Refugiati în gara Itcani

Le Miroir, 13 august 1916: Refugiaţi bucovineni, în gara Iţcani

*

Le Miroir 19 sept 1916 Husarii partizani ai rusului W de Schneouhr in Bucovina 1

Le Miroir 19 sept 1916 Husarii partizani ai rusului W de Schneouhr in Bucovina 2

Le Miroir 19 sept 1916 Husarii partizani ai rusului W de Schneouhr in Bucovina 3

Le Miroir, 19 septembrie 1916: Husarii partizani ai rusului W. de Schneouhr

*

Le Miroir 27 aug 1916 Bariera vamala din Itcani

Le Miroir, 27 august 1916: Bariera vamală din Iţcani

*

Le Miroir 27 aug 1916 Rusi si români la frontiera Bucovinei

Le Miroir, 27 august 1916: Ruşi şi români, la frontiera Bucovinei

*

Le Miroir Tarul Nicolae de si generalul Broussiloff cuceritorul Bucovinei

Le Miroir: Ţarul Nicolae şi generalul Broussiloff, cuceritorul Bucovinei

*

Pages de gloire 8 oct 1916 Bucovineni refugiati în Bucuresti preot si preoteasa

Pages de gloire, 8 octombrie 1916: Bucovineni refugiaţi în Bucureşti, preot şi preoteasă

*

Pages de gloire 8 oct 1916 Nunta în Bucovina

Pages de gloire, 8 octombrie 1916: Nuntă în Bucovina

*

Pages de gloire 8 oct 1916 Românce din Bucovina

Pages de gloire, 8 octombrie 1916: Românce din Bucovina


Victor Rusu, spaima ruşilor

Legendarul ofiţer austriac Victor Rusu

Legendarul ofiţer austriac Victor Rusu

*

„Fostul căpitan activ în armata austro-ungară, Victor Rusu, astăzi sublocotenent de glotaşi (voluntari), decorat cu Medalia de aur pentru vitejie… Absolvent al Academiei Militare, înfiinţată încă pe vremea Măriei Teresia, Rusu îşi făcuse o admirabilă poziţie în armată, ajungând aghiotant al şefului de stat major austro-ungar, baron von Hotzendorf. Înainte de a ajunge însă acolo, a colindat Bosnia şi Herţegovina şi Serbia, organizând temutul serviciu de spionaj al bandelor sârbeşti, ce nelinişteau populaţiunea paşnică din cele două provincii, pe atunci numai ocupate de Austro-Ungaria. De multe ori, s-a abătut şi prin Muntenegru şi, în toate părţile, a dat dovada unui admirabil sânge rece, a unui spirit pătrunzător şi bun cunoscător de oameni. Astăzi (în 1916 – n. n.) numără aproximativ 50 de ani.

*

Demisionând, din motive necunoscute, din armată, a intrat în presă şi a lucrat, multă vreme, în redacţia organului Partidului Naţional Român din Budapesta, „Lupta”, colaborând regulat la „Reichspost”, la organul socialiştilor creştini din Viena şi la „Danzers Armee-Zeitung”.

*

A mers, apoi, în România (dar după un periplu prin America – n. n.), unde a luat parte, ca ziarist, la mai multe manevre, publicând în gazetele din Austria câteva articole, cu bune aprecieri, cu privire la calităţile şi defectele Armatei Române. În timpul din urmă, avea o baie de piatră lângă Turnu-Severin, când veni ştirea despre izbucnirea războiului. Victor Rusu, deşi nu mai figurează în cadrele armatei austro-ungare, a alergat imediat să-şi apere ţara. S-a prezentat voluntar, i s-a dat comanda unei companii de cercetaşi, compusă din glotaşi (voluntari) români, aleşi de el din ţinutul Solnoc-Dobâca şi Năsăud, cu care a operat, aşa-zicând, desfăcut de celelalte trupe.

*

Tranşee cu legionari români

Tranşee cu legionari români

*

În Bucovina şi Galiţia, de-a lungul Carpaţilor, se povestesc lucruri minunate despre această mână de eroi – şi ruşii au pus preţ de 25.000 de ruble pe capul comandantului, de care vreau să scape cu orice preţ.

*

E interesant să amintim, aici, că Rusu îşi alese oamenii dintre glotaşi, oameni cu familie, toţi între 36-40 ani. Alegându-şi oamenii, se pune apoi pe lucru, purtându-i din exerciţii în exerciţii şi făcându-le o adevărată creştere militărească. Astfel, acest viteaz comandant ajunge până acolo că-şi obişnuieşte oamenii să umble desculţi, pe la Crăciun, pe un frig de 24 grade, fără să se vaiete câtuşi de puţin de frig. În scurt timp, ajunge, prin puterea şi influenţa ce o avea asupra oamenilor săi, să formeze din ei un singur trup, al cărui suflet era dânsul. În detaşamentul lui Rusu aproape nu sunt deloc subofiţeri; fiecare lucră pe socoteala lui, dar fiecare simţea gândul şi voinţa comandantului dintr-o singură privire sau gest al acestuia.

*

Formându-şi astfel oamenii, Rusu începu seria minunatelor sale isprăvi. În scurt timp, ajunge cu adevărat spaima armatei ruseşti, prin şirurile căreia face ravagii groaznice. Cea mai plăcută apucătură a acestei cete legendare e atacul prin surprindere. Atât ziua, cât şi noaptea.

*

Tranşee pe muntele Bărnarul

Tranşee pe muntele Bărnarul

*

Această bravă ceată a avut cu ruşii 27 de lupte; 21 dintre ele le-a dat prin surprindere, atacându-l pe duşman, pe neaşteptate, şi făcându-l să-şi piardă capul, uşurând, prin aceasta, într-o măsură de nepreţuit, operaţiile armatei noastre. Încredinţându-se, apoi, generalii noştri de serviciile enorme pe care genialul comandant român le face armatei, i-au mai sporit trupa, dându-i un mic detaşament de husari, câteva mitraliere şi vreo 2-3 tunuri. Trupa se ridicase, cu totul, la două sute de oameni.

Acum încep adevăratele minuni războinice. Rusu, cu ai săi, nimerea, întotdeauna, acolo unde duşmanul nici nu se gândea să-l afle.

*

Atacând, odată, o armată mai mare rusească, sublocotenentul Rusu, cu cei 200 de oameni, omoară 449 soldaţi ruşi şi 33 cai; răneşte 824 şi face prizonieri 156 de ostaşi duşmani. Afară de aceea, le răpeşte ruşilor o întreagă coloană de muniţii, precum şi opt tunuri.

Trupa lui Rusu a pierdut, cu totul, 80 de oameni răniţi, bolnavi şi vreo câţiva morţi. Ar fi pierdut şi mai puţin dacă, în prea marele lui zel, nu s-ar fi aruncat în aventura de a ataca, cu o jumătate de companie, patru companii ruseşti, ţinându-le în loc până la ultimul moment. Această întreprindere a fost aproape peste puterile sale şi l-a costat 60 de oameni. A fost, însă, singura pierdere mai însemnată, pe care a avut-o viteaza trupă.

 *

În 28 Decemvrie 1915, primeşte Rusu porunca de a uşura, la Usvirki, atacul Diviziei nr.54, neliniştindu-l pe duşman. Rusu, însă, s-a hotărât să isprăvească dânsul cu duşmanul, care se compunea din forţe covârşitoare; căci trebuie să se ştie că erau, acolo, 3-4 batalioane de infanterie, 4 mitraliere, două tunuri şi mai multe sotnii de cazaci. Atacul prin surprindere al lui Rusu a succes. Duşmanul a suferit pierderi simţitoare şi a trebuit să o ia la fugă, astfel că Divizia nr.54 n-a mai avut nimic de lucru!…

*

Bucovineni Putila

*

Şi mai interesantă pare a fi lupta pe care viteazul român, cu mica sa ceată, a avut-o la Lăpuşna. Aici, Rusu trebuia să exploreze împrejurimile şi să afle, cu orice preţ, puterile duşmanului. A plecat, deci, din direcţia Uscie-Putila, urcând munţii dintre Berhomet-Şipot-Camerale, munţi care aveau o înălţime ceva peste 1000 de metri. Pe coama munţilor, a şi dat de vreo 3-4 detaşamente duşmane, care se compuneau din 3-4 batalioane de infanterie, 4 tunuri şi mai multe mitraliere. Rusu îl atacă imediat pe duşman în flanc şi, după o luptă vehementă de câteva ore, problema era rezolvată: un batalion duşman a fost nimicit, iar celelalte au rupt-o la fugă.

*

Bucovineni Lapusna

*

S-a întâmplat că mica, dar viteaza ceată a dat, în localitatea Cadobeşti, de un detaşament rusesc mai restrâns la număr. Observând ruşii apropierea soldaţilor noştri, s-au retras cu toţii prin case şi ascunzători, baricadându-se acolo. Era, deci, evident că ruşii, adăpostiţi în case ca în nişte cetăţui, nu puteau fi bătuţi decât numai scoşi fiind afară de acolo…

În timp ce comandantul se gândea, deodată iese dintre rânduri un soldat, românaş din comitatul Solnoc-Dobâca, şi dispare. Peste puţin timp, reapare, însoţit de o ceată întreagă de ruşi. Îi făcuse prizonieri!

*

– Ei, cum ai putut face lucrul ăsta?, îl întreabă sublocotenentul plin de mirare pe soldat.

– Cum să-l fac, iac-aşa! Eu văzusem că o ceată mare de ruşi se ascunsese într-o casă. Mă apropiai tiptil de dânsa, până sub un părete al ei. Atunci, o luai la fugă în jurul casei, trăgând câte 2-3 focuri de puşcă pe fiecare fereastră. Ruşii credeau că este o armată întreagă în jurul lor. Şi-au pierdut, deodată, cu toţii capul; nu mai ştiau ce să facă. Atunci, eu prind a le striga în gura mare să se predea, că sunt înconjuraţi din toate părţile de soldaţi de ai noştri. Muscalul, săracu’ prost, el crede tot. Toţi şi-au zvârlit puştile pe fereastră şi mi s-au predat. Şi iacă aşa-i prinsei…

*

Cotmani

*

Odată, primeşte viteazul sublocotenent porunca să împrăştie garnizoana rusească a orăşelului Coţman. Porunca fu primită dimineaţa, la 6 ore, iar peste un ceas şi jumătate, fugeau ruşii de credeai că şi-au pierdut minţile. Atât de fără de veste i-a prins atacul românilor că bieţii soldaţi ruşi nici nu-şi puteau da seama din ce direcţie vine acest atac.

Tot astfel o păţiră, înaintea localităţii Zastavna, din Bucovina de nord. Aici concentrează ruşii o armată destul de respectabilă, care se compunea din cel puţin 6 regimente de infanterie, mai multe despărţăminte de mitraliere, precum şi câteva tunuri.

Sublocotenentul Rusu atâta i-a hărţuit, şi dintr-o parte, şi din alta, că bieţii ruşi nu se puteau orienta de loc. Nu ştiau cât de mare e armata care-i ataca. Comandantul rusesc raportează superiorităţii sale următoarele: E imposibil ca să înaintăm, pentru că se semnalează, din toate părţile, puternice trupe duşmane”. Şi, când colo, era numai sublocotenentul Rusu, cu mica lui ceată de Români.

Succesele acestea se pot mulţumi numai disciplinei de fier, ce există în această ceată, precum şi educaţiei militare deosebite, de care şi-a împărtăşit Rusu oamenii…

Un sergent din această ceată primeşte ordinul să taie nişte îngrădiri de sârmă, pentru a deschide calea spre ruşi… Ruşii, bănuind intenţia sublocotenentului, trimiteau în continuu o ploaie de gloanţe spre acel loc. Sergentului nici că-i păsa. El pleacă liniştit, taie sârmele şi se reîntoarce.

– Ce-ai simţit în ploaia cea de gloanţe?, îl întreabă tovarăşii.

– Zău, nu era chiar lucru de glumă, dar pentru aceea, dacă ar fi de lipsă, aş merge înc-odată, nu m-aş da îndărăt…

*

Vijnita panorama

*

Se întâmplase că ruşii, conform obiceiului lor, jefuiseră un oraş bucovinean, adunând vreo şase lăzi încărcate cu aur, argint şi alte lucruri de preţ. Ceata lui Rusu însă a dat peste transportul însoţit de o puternică trupă duşmană. Ruşii au fost bătuţi şi împrăştiaţi, iar comorile au ajuns în mâinile vitezei cete, care, la rândul ei, le-a trimis comandamentului absolut neatinse (ceata era compusă din români săraci lipiţi pământului şi oameni cu familie grea, năcăjiţi de nevoile traiului!). Un corespondent de pe câmpul de luptă, vorbind cu un soldat din această ceată, şi-a exprimat mirarea asupra acestor concepţii de cinste soldăţească, iar soldatul a răspuns întocmai ca un şcolar ascultător:

*

–  Noi suntem soldaţi, noi nu suntem tâlhari. Aşa ne-a spus-o comandantul nostru şi aşa vrem să fim…

Imputându-i-se, odată, că de ce se expune aşa des în primejdiile morţii, viteazul ofiţer român replică cu o modestie demnă de oricare erou din istoria romanilor:

– Ei, şi ce e dacă mă nimereşte glonţul? Fii sigur că nu s-a făcut, prin aceasta, o gaură în cer!”[1].

*


[1] Viaţa Nouă, anul IV, nr.174, 7 februarie 1916, p.3


14 august 1916: România intră în război

1916 iunie 14 ADEVARUL Refugiati din Bucovina

*

Comunicatul austriac din 12 iunie 1916 preciza că, „în Bucovina, trupele noastre au stabilit noi poziţii, între Câmpulung-Iacobeni. Înălţimile de la sud de Berhometh-Viznitz au fost evacuate de noi, fără intervenţia duşmanului” (Adevărul, 29, nr. 10510, 14 iunie 1916, p. 4). Începând din 12 iunie, între Cernăuţi şi Odesa a început să circule un tren direct, comunicatul rusesc despre frontul bucovinean vorbind de cucerirea poziţiilor austriece de la Pojorâta, după o luptă de cavalerie, dar şi despre capturarea unor „mari depozite de lemnărie şi 31 de vagoane, părăsite de inamic prin gări”, pe itinerariul Gura Humorului-Raşca (Adevărul, 29, nr. 10511, 15 iunie 1916, p. 4).

*

„Duminică, 19 iunie 1916, orele 4 după-amiaza, a izbucnit un incendiu la Iţacani, la antrepozitele Statului, construite de curând, şi la magazia bogătaşului Hellman. Focul a fost pus şi, din neglijenţă, lăsat să se întindă şi la casele comercianţilor Peretz şi Sonnenfeld şi jandarmeriei. Sentinela rusă de la vamă n-a permis celor de la noi, care s-au grăbit să alerge pentru a stinge focul, şi, cum toate pompele le-au luat austriecii, în retragere, Iţcanii e expus să fie complet distrus. Nu s-a permis nici grănicerilor noştri, care au pompe şi voiau să treacă dincolo, pentru a localiza incendiul” (Adevărul, 29, nr. 10517, 21 iunie 1916, p. 4).

*

În ciuda întâmplării cu focul de la Iţcani, ruşii păreau interesaţi, la această a treia ocupaţie, de refacerea Bucovinei. „În toate localităţile ocupate au găsit uzinele electrice şi conductele de apă stricate de austrieci, în retragerea lor. Ruşii, însă, au adus maiştri speciali, care au reparat toate acestea, căci – zic comandanţii lor – populaţia civilă nu trebuie să sufere de pe urma ocupantului. Începând de ieri (20 iunie – n.n.), funcţionează, şi în Suceava, şi în Iţcani, uzina electrică şi conducta de apă, spre bucuria populaţiei.

*

Comandantul care a fost, la început, în Suceava şi Iţcani a fost înlocuit. În locul său a fost trimis baronul Stempel. Patrula din Iţcani este compusă, acum, din cazaci, în locul românilor basarabeni”.

*

1916 iunie 13 ADEVARUL Refugiatii din Bucovina

*

Un român din Gura Humorului, cu care reporterul „Adevărului” a stat de vorbă, a povestit că incendierea oraşului său s-a făcut, în timpul luptelor, când austriecii, înainte de a se retrage, au dat foc la nişte „magazii cu cereale şi material de cale ferată. Focul s-a întins, însă, consumând o bună parte din orăşel”. Cât despre populaţie, care se cam speriase, când au văzut în Gura Humorului o patrulă de „30 de cazaci, care s-au dedat la scandaluri”, aceasta s-a liniştit, în clipa în care a luat comanda un căpitan rus, care i-a şi pedepsit pe cazaci, cu câte „o bătaie ca s-o pomenească”. „În Suceava, se aflau depozitate mari cantităţi de făină de grâu. Primăria a pus la dispoziţia locuitorilor, pe un preţ minim, acest produs, care lipsea atât de mult, până acum” (Adevărul, 29, nr. 10519, 23 iunie 1916, p. 3).

*

Pe frontul bucovinean, nu se mai întâmpla nimic deosebit, deşi ruşii ocupaseră Fundu Moldovei şi Valea Putnei încă din 25 iunie 1915, deşi prin Suceava încă treceau trenuri cu sute de răniţi ruşi.

La Cernăuţi, „prăvăliile s-au deschis şi afacerile merg bine. Hotelul „Zum Schwarten Adler”, din Ringstrasse, funcţionează ca şi în vremuri normale. Toate funcţiile superioare au fost încredinţate românilor basarabeni. Astfel, dl căpitan Capşa a fost numit prefect de poliţie, dl Levinschi, şef al Siguranţei, avocatul Danielev, ajutor al şefului de Siguranţă. Prăvăliile sunt deschise, de la orele 6, dimineaţa, până la 10, noaptea. S-a înfiinţat un serviciu medical întins şi cu obligaţia de a da ajutorul medical gratuit pentru populaţia săracă. Sergenţii de stradă sunt toţi aduşi din interiorul Rusiei. Este, însă, şi o poliţie locală, care poartă un semn distinctiv. Podurile stricate de austrieci încep a se repara. Poduri provizorii se construiesc. În curând, se va pune în circulaţie trenul Iţcani-Cernăuţi” (Adevărul, 29, nr. 10531, 5 iulie 1916, p. 2).

*

1916 iulie 6 ADEVARUL Contrabanda

*

Odată ocupată de ruşi, Bucovina a lunecat într-un con de umbră, ca şi cum ar fi fost o rubedenie bolnavă, încredinţată unor mâini pricepute. Presa din România mirosea a pulbere şi, din 14 august 1916, când s-a întrunit Consiliul de Coroană pentru a decide intrarea în război, coloanele ziarelor româneşti se transformă în versuri de epopee, mai ales că, în noapte de duminică, 14/15 august 1916, „trupele noastre au atacat frontiera austro-ungară”, iar „ruşii au început a trece în Dobrogea, fiind primiţi cu entuziasm de populaţie” (Adevărul, 29, nr. 10573, 16 august 1916, p. 1).

*

Regatul României are, în sfârşit, parte de propria-i poveste eroică, la care tânjea de mult prea mult timp, aşa că proclamaţia de război şi ordinul de zi către armată sunt receptate ca nişte adevărate Evanghelii, în ciuda primitivismului frazării şi a inexactităţii unor enunţuri:

*

1916 august 14 Romania in razboi

Proclamaţia de război

*

Români,

Războiul care de doi ani a încins tot mai strâns hotarele noastre a zdruncinat adânc vechiul aşezământ al Europei şi a învederat că pentru viitor numai pe temeiul naţional se poate asigura viaţa paşnică a popoarelor.

Pentru neamul nostru el a adus ziua aşteptată de veacuri de conştiinţa naţională, ziua Unirii lui.

*

După vremuri îndelungate de nenorociri şi de grele încercări, înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze Statul Român prin Unirea Principatelor, prin războiul Independenţei, prin munca lor neobosită pentru renaşterea naţională.

Astăzi ne este dat nouă să întregim opera lor încheind pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazu a înfăptuit numai pentru o clipă: Unirea Românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor.

*

De noi atârnă astăzi să scăpăm de sub stăpânirea străină pe fraţii noştri de peste munţi şi din plaiurile Bucovinei unde Ştefan cel Mare doarme somnul lui de veci.

În noi, în virtuţile, în vitejia noastră stă putinţa de a le reda dreptul ca într-o Românie întregită şi liberă, de la Tisa la Mare, să propăşească în pace potrivit datinilor şi aspiraţiunilor gintei noastre.

*

Români,

Însufleţiţi de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâţi să înfruntăm cu bărbăţie toate jertfele legate de un crâncen război, pornim la luptă cu avântul puternic al unui popor care are credinţă neclintită în menirea lui.

Ne vor răsplăti roadele glorioase ale isbândei.

Cu Dumnezeu înainte

 

Ferdinand

 *

Preşedintele consiliului de miniştri şi ministru de război, Ion I. C. Brătianu.

Ministru al Afacerilor Străine, Em. Porumbaru.

Ministru de Finanţe, E. Costinescu.

Ministru de Interne, V. G. Morţun.

Ministru de Domenii, Al. Constantinescu.

Ministru de Industrie, Al. Radovici.

Ministru al Lucrărilor Publice, Dr. C. Angelescu.

Ministru de Justiţie, Victor Antonescu.

Ministru de Culte şi Instrucţie, I. G. Duca.

*

1916 august 16 ADEVARUL Primul comunicat oficial

*

Ordinul de zi al regelui către armată

*

Ostaşi,

V-am chemat să vă purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde fraţii noştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde.

Umbrele marilor Voevozi Mihai Viteazu şi Ştefan cel Mare a căror rămăşiţe zac în pământurile ce veţi desrobi, vă îndeamnă la biruinţă ca vrednici urmaşi ai ostaşilor cari au învins la Răsboieni, la Călugăreni şi la Plevna.

*

Veţi lupta alături de marele naţiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să îi îndurăm însă greutăţile şi cu ajutorul lui Dumnezeu isbânda va fi a noastră.

Arătaţi-vă deci demni de gloria străbună.

De alungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi.

 

Ferdinand

*

(Adevărul, 29, nr. 10573, 16 august 1916, p. 2).

 *

Nu am să urmăresc îndeaproape mărturiile despre războiul României, capitol de demnitate naţională românească suficient de cunoscut, ci, în măsura posibilităţilor, ştirile mărunte despre suferinţele bucovinenilor şi ale Bucovinei, în vremurile tulburi ale acelui război.


1916: Cumplita năvală rusească

1916 iunie 2 ADEVARUL La Mamornita

*

Amestecul de informaţie reală şi de sensibilizări persuasive, continuă şi în „Adevărul” din 8 ianuarie 1916:

*

„De la începutul războiului, până în momentul de faţă, s-au făcut, în Bucovina, trei serii de recrutări pe faţă şi una pe sub mână. Prima a fost făcută la începutul lui decembrie 1914, când au început ruşii a înainta vertiginos spre centrul Bucovinei; a doua, s-a ţinut prin martie 1915, după retragerea ruşilor peste Prut, şi a treia, la începutul lui mai 1915. La prima recrutare, s-au prezentat tineri, de la 18, la 21 de ani, şi toţi dispensaţii, de la 24, la 36 de ani, la a doua, toţi bărbaţii, de la 18, la 42 de ani, şi, la a treia, toţi bărbaţii, de la 18, la 50 de ani. Formarea companiilor de „legionari” n-a fost alta nimică, decât o recrutate deghizată.

Recrutările acestea constituie un asasinat ruşinos, la adresa ţărănimii din Bucovina, căci, în vestul monarhiei, ele nu s-au făcut deloc, ori s-au ţinut mult mai târziu şi cu mai puţină rigoare. Felul cum s-au făcut ele în Bucovina este mai mult o deportare în masă a elementului românesc, căci, din cei care s-au prezentat, 98 la sută au fost recrutaţi şi transportaţi imediat tocmai în văile alpine ale Stiriei. În faţa comisiilor de recrutare, care erau numai o formalitate – mai simplu ar fi fost dacă li s-ar fi dat ordin jandarmilor să ia lumea cu ridicata şi s-o escorteze spre Stiria –, s-au petrecut scene tragicomice şi ridicole. Recruţilor, tuberculoşi şi uscaţi ca toaca, li se spunea că vor fi perfecţi cavalerişti, fiind uşori pe cai; miopilor li se răspundea că vor fi cei mai buni infanterişti, căci, nevăzând duşmanul de la distanţă, vor înainta până în faţa lui şi-l vor zdrobi.

*

Mulţi au fost recrutaţi, fără să mai fie dezbrăcaţi, examinaţi sau chiar ascultaţi asupra defectelor ce le aveau. Unui flăcău bolnav, care, ţinându-se cu mâinile de stomac, spunea că are vătămătură (dureri cronice de stomac), i s-a răspuns: „Recrutat ca tânăr cu termen redus, dacă ai bacalaureatul”. Au fost recrutaţi orfani, văduvi, cărora le-au rămas acasă câte şapte copii mici şi fără nici un scut. Se înţelege că, faţă de străini, s-au făcut, de toate trei recrutările, abateri culpabile. Sub diferite pretexte ridicole, erau dispensaţi, după ce vărsau, în mâna medicului sau a altui personaj din comisie, suma necesară. Cei care, totuşi, au fost recrutaţi, au fost eliberaţi de comisiile super-arbitrare din Stiria, care, după cum s-a dovedit mai târziu, lucrau în deplină înţelegere cu cele din Bucovina. Dintre 480 de recruţi bucovineni, care s-au prezentat înaintea comisiei de super-arbitrare din Donawitz (Stiria), numai 20 au fost aflaţi apţi. De notat e că, din cei 480, numai 16 erau români, care au fost recrutaţi cu toţii, pe când între 464 străini, numai 4 au fost aflaţi apţi. Puţinii români, care au fost eliberaţi de comisiile de super-arbitrare, n-au mai fost lăsaţi să se întoarcă acasă, sub pretext că Bucovina e zonă de război. Ei au fost adunaţi într-o tabără, la Baden, şi, de acolo, ataşaţi, pe furiş, câte câţiva, la fiecare batalion, ce trecea pe acolo, mergând spre câmpul de luptă. Toţi recrutaţii din Bucovina au făcut drumul spre Stiria pe cheltuiala lor.

Acolo, au fost chinuiţi, în mod barbar, cu foamea şi cu instrucţia, trataţi ca nişte animale. Din gura superiorilor, n-au auzit alte cuvinte, decât: „Valahi puturoşi, bandiţi, numai de spânzurat sunteţi buni!” etc. Un anume Onoi, din Băişeşti, mut din naştere, era zilnic bătut, „pentru că nu vrea să vorbească”. Abia după trei săptămâni, s-au convins superiorii lui că, într-adevăr, e mut. Mulţi au înnebunit, în urma acestui tratament barbar. Un fecior din Pârteşti a fost aruncat, nebun, în închisoare şi, pe motiv că se face, a fost bătut până ce a murit, într-o bună zi. Toţi românii au fost trimişi, după o instrucţie de maximum patru săptămâni, pe câmpul de luptă din Carpaţi şi din Polonia rusească.

*

In Bucovina

*

Prin octombrie 1915, i s-a cerut ţărănimii din Bucovina cea mai cumplită jertfă, pe care au făcut-o, în naivitatea şi speranţa că vor câştiga, odată, încrederea autorităţilor şi vor scăpa de şicanele ce le îndurau. O adunare de ţărani, convocată de deputatul Onciul, unealtă mizerabilă a colonelului Fischer, a jurat, în curtea mănăstirii Sfântul Ioan din Suceava, credinţă împăratului şi a hotărât să formeze, din tinerii de la 18 ani şi din dispensaţii de până la 36 ani, companii de „legionari” – ţăranii, neînţelegând cuvântul, le ziceau „religionari” – care, sub conducerea jandarmilor, aveau să facă pază satelor, căilor de comunicaţie, clădirilor publice etc.

Soarta legionarilor o cunoaştem îndeajuns, din documentata publicaţie a domnului Dr. Coman. Ei au fost trimişi contra ruşilor, ca şi fraţii lor din Stiria, fără nici o pregătire militară, şi cei ce au mai scăpat din acest dezastru au fost înrolaţi în rândurile armatei din Bucovina şi nu se mai ştie nimic despre ei” (Adevărul, 28, nr. 10354, 8 ianuarie 1916, pp. 1, 2).

*

Despre legionarii prinşi de ruşi şi spânzuraţi ca „franctitori”, pentru că nu purtau uniforme militare, nici nu aminteşte autorul articolului de o cinică şi prefăcută compasiune, care, semnând „D”, era, fără îndoială, un refugiat bucovinean, preot de meserie. Nu şi de vocaţie.

Căinările continuă şi în ziua următoare, când autorul bucovinean „desluşeşte”, pentru opinia publică din România începutului anului 1916, cum se făceau rechiziţiile în Bucovina (şi în neutra Românie se făceau, de la familiile mobilizaţilor, pentru susţinerea comerţului-contrabandă cu colonelul jandarmilor bucovineni, Fischer):

*

„Încă din toamnă, după ce ocupaseră ruşii Cernăuţii şi tăiaseră, astfel, legătura de cale ferată a Bucovinei cu Ungaria, mii de căruţe ţărăneşti au fost rechiziţionate şi duse la Iacobeni şi Dorna, ca să întreţină, de aici, comunicaţia spre Bistriţa. Rechiziţiile acestea s-au repetat mereu, până ce n-au mai rămas cai şi căruţe prin satele româneşti. Cu străinii, s-a făcut, şi de data aceasta, abatere.

Numai acela care a văzut nesfârşitele convoaie ale nenorociţilor rechiziţionaţi, bătătorind, zi şi noapte, în vreme de iarnă, şoselele de munte, mânaţi din urmă, fără popas, de neînduraţii jandarmi şi soldaţi unguri, poate să-şi facă o închipuire a faimosului „Pohod na Sibir”. O iarnă întreagă, au stat oamenii aceştia sub cerul liber, cantonând, la un loc cu caii lor, în zăpadă, pe pieţele din Dorna şi Bistriţa. Mulţi au murit, din cauza suferinţelor îndurate, pentru care n-au fost pregătiţi deloc, căci, când i-au luat jandarmii, de cu toamnă, de pe la casele lor, le-au spus că, după două săptămâni, vor fi înlocuiţi de alţii. După o noapte petrecută „fără adăpost, nici foc”, mulţi se trezeau cu mâinile şi picioarele degerate. Multora le-au pierit caii de foame şi de ger, mulţi şi-au lăsat caii şi căruţele în părăsire şi au trecut, pe la Dorna, în România, numai ca să scape de urgia zbirilor. Câţiva, mai cu dare de mână, au ştiut să-şi răscumpere libertatea, de la sergentul lor, care-i comanda, plătind câte 100 de coroane. Numai aceştia au ajuns acasă, după ce au rătăcit, cu săptămânile, pe căi lăturalnice, ca să nu-i înhaţe, din nou, jandarmii. Cei care au mai rămas teferi în Dorna au fost târâţi în urma armatei, ce înainta spre Galiţia, şi au ajuns tocmai în Polonia, în dosul frontului german, pe unde li s-a pierdut, apoi, urma.

*

Galitieni langa Przemysl

*

Ţăranii care nu au avut căruţe au fost duşi la săpatul tranşeelor, mai întâi în Carpaţi, apoi, de-a lungul Prutului, la Cernăuţi, în Galiţia şi în Polonia rusească, iar în timpul din urmă, pe frontiera românească, de la Stulpicani, spre Dorna. Munca grea, lipsită de hrană, şi bolile i-au decimat şi pe aceştia. Jandarmii aveau, însă, prin sate izvor nesecat, de unde să-i înlocuiască, şi, când s-au sfârşit bărbaţii valizi, au scos moşnegi, copii şi femei şi i-au mânat ca pe o turmă spre câmpurile de tranşee. De groaza aceasta, cum a venit primăvara, mulţi ţărani dormeau pe câmp şi prin pădure, ca să nu fie aflaţi de jandarmi, care, de regulă, îi ridicau noaptea. Când săpau tranşeele de la frontiera României, erau mereu îndemnaţi la lucru cu fel de fel de înjurături la adresa Regatului şi, mai ales, cu fraza: „Săpaţi bine, căci aceste şanţuri sunt mormântul vostru şi al celora de dincolo!”. În timpul din urmă, lucrau bieţii oameni alături de prizonieri ruşi şi se bucurau de un tratament egal cu aceştia.

Adevăraţii nenorociţi sunt, însă, acei ce au rămas pe la vetre. Părinţii, soţii, fraţii şi feciorii li s-au dus, ca să nu se mai întoarcă. Vetrele le-au fost încălcate ba de ruşi, ba de austrieci. Avutul le-a fost luat de armate şi sufletele le-au fost torturate şi otrăvite cu tot felul de şicane şi învinuiri, şi cea mai sfântă speranţă fu nimicită cu minciuna oficială că România va lupta alături de Austria.

*

Urmarea a fost totala istovire materială şi morală a ţărănimii şi, în consecinţă, tabloul ce ni se prezintă, astăzi, prin satele româneşti din Bucovina e îngrozitor de trist. Moşnegi gârbovi şi femei disperate fac munca câmpului, iar acasă copiii mor de foame şi de teribilele boli contagioase. Câteşi trei sunt duşi, deodată, la groapă. În vremea aceasta, jandarmii şi străinii aranjează serbări zgomotoase pentru pretinsele victorii ale armatei, iar lumea nebună de durere şi istovită de suferinţă, lasă prohodul şi merge să strige: „Trăiască Împăratul!”.

E crâncenă tragedia şi dorobanţul nu vine!” (Adevărul, 28, nr. 10355, 9 ianuarie 1916, p. 1).

*

Ucraineni din Bucovina

Serbări, în Bucovina. Puzderii de serbări şi de conducte cu torţe, toate organizate de intelectualitatea românească din târguri şi comune, adică de profesori şi de preoţi, care şi atunci, ca şi acum, se dădeau de ceasul morţii să pună în practică şi cele mai intime gânduri ale autorităţilor. Sânge şi cântări, sărăcie şi marşuri cu torţe – elemente ale unei duplicităţi care ţine de ancestralul românesc, nu doar bucovinean.

Deşi de curând înfrânţi şi respinşi, „ruşii pregătesc o nouă şi viguroasă ofensivă pe frontul bucovinean. Deocamdată, trupele aduse de ruşi, la frontiera dintre Basarabia şi Bucovina, sunt adăpostite prin localităţile basarabene, aproape de Prut. Sunt atât de numeroase aceste trupe, încât soldaţii sunt încartiruiţi câte 20-30 într-o singură casă” (Adevărul, 28, nr. 10361, 15 ianuarie 1916, p. 4).

*

Între timp, la graniţele Bucovinei, contrabanda era în floare. Autorităţile sucevene luaseră măsuri ferme „contra îndrăzneţilor contrabandişti, care, înşelând guvernul austriac şi sub motivul că le trebuie aur pentru importul cerealelor, îl speculau, vânzându-l în România, realizând, astfel, averi enorme”. Şi în Bucovina, specula era la fel de mare, dar autorităţile luau măsuri riguroase, prevăzând, prin ordonanţe, preţurile maxime admise, în cazul unor transporturi de produse, precum cel din 13 ianuarie 1913, sosit din Ungaria, odată cu trupele de infanterie, de artilerie şi materialele de război, care soseau cu trenurile din ce în ce mai dese, semn că iarăşi urma o confruntare decisivă cu ruşii. Pe de altă parte, comercianţii bucovineni, care importau cereale prin vama Mihăileni, vorbeau de lupte grele, care se dădeau pe aliniamentul Rarancea-Toporăuţi. Comunicatul oficial rusesc, însă, menţiona doar luptele de „la nord de Boian” (Adevărul, 28, nr. 10362, 16 ianuarie 1916, p. 2, 4). Numai că, din pricina înzăpezirilor, confruntările armate aveau să fie întrerupte, vreme de săptămâni, cu excepţia schimburilor de focuri între patrule, care se mai întâlneau, uneori, între Boian şi Rarancea. Abia spre sfârşitul lunii mai, războiul avea să se dezlănţuie, iarăşi, cu adevărat, puternica ofensivă rusă spulberând rezistenţa austriacă pe toate fronturile. În Bucovina, ruşii ocupaseră Toporăuţii şi Rarancea, încă din 28 mai 1915, iar în ziua următoare, se îndreptau spre Mahala şi Cernăuţi. De la Boian, tunuri grele japoneze, de 329 mm, coordonate de ofiţeri japonezi şi francezi, bombardau Cernăuţii, iar populaţia Bucovinei o apuca, în grabă, pe calea pribegiei. În timpul ofensivei ruseşti, flancul stâng al armatelor generalului Keller a pătruns pe teritoriul românesc, distrugând Mamorniţa şi ucigându-l pe grănicerul Nicolae Luxandra.

*

La Suceava şi la Iţcani, locuitorii au fost treziţi, cu darabanele, în timpul nopţii şi sfătuiţi să-şi ducă vitele spre Dorna, pentru că năvălirea rusească nu mai poate fi stopată. La Iţcani a sosit un tren din Cernăuţi, burduşit cu refugiaţi. „Bucovina e cuprinsă de panică” (Adevărul, 29, nr. 10497, 1 iunie 1916, p. 3).

Comunicatul oficial rusesc, din 31 mai 1915, anunţa, pe lângă ocuparea de importante localităţi poloni şi luarea de prizonieri (1.700 ofiţeri şi 114.soldaţi), că „în sectorul Prutului, între Boian şi Nepolocăuţi, trupele ruseşti s-au apropiat de malul stâng al râului. Lângă capul de punte de la Cernăuţi, o luptă crâncenă mai dăinuieşte” (Adevărul, 29, nr. 10498, 2 iunie 1916, p. 3). La Sadagura, ruşii au capturat un mare depozit de materiale de geniu şi căi ferate. În 2 iunie 1916 (toate datele sunt, conform practicii vremii, pe stil vechi), la ora 17, Guvernul României a primit o telegramă, prin care se anunţa că Cernăuţii au fost evacuaţi de către austrieci, care au numit o comisie pentru predarea oraşului, compusă din câte doi reprezentanţi ai fiecărei naţionalităţi. Mitropolitul Repta a fost ridicat şi dus la Dorna. Linia ferată  a fost distrusă, de la Cernăuţi, până la Volksgarden, pe o lungime de trei kilometri, pentru a întârzia înaintarea ruşilor. La Iţcani, 80 de locomotive aşteptau, sub presiune, să transporte întreg materialul rulant la Burdujeni, în vreme ce câteva trenuri cu răniţi erau îndreptate spre Vatra Dornei (Adevărul, 29, nr. 10498, 2 iunie 1916, p. 4).

*

Aeroplanele ruseşti survolau Cernăuţii şi satele din împrejurimi, împrăştiind manifeste, prin care cereau populaţiei să rămână liniştită, pentru că nu i se va întâmpla nimic rău. „Cu ochiul liber, de pe înălţimile târguşorului Burdujeni, se văd şoselele austriece, care duc în direcţia Dornei, împânzite cu mulţimea de femei şi copii, care îşi părăsesc vetrele, căutând adăpost în alte părţi.

Zi şi noapte, mii şi mii de nenorociţi părăsesc Cernăuţii şi se îndreaptă, în grabă, spre frontiera noastră, care este, însă, închisă intrării acestora. În barăcile gării Iţcani, rezervate înmagazinării cerealelor consorţiului austro-ungar, sunt adăpostiţi peste 5.000 de nenorociţi, care trăiesc din mila publică şi din sprijinul ce-l mai dau autorităţile nemţeşti. Într-o ospătărie, care a fost înfiinţată în gară, sunt hrăniţi copiii şi bătrânii. Femeile tinere şi fetele sunt îndreptate, pe jos sau în trenuri, spre Dorna, ca să ajute la săparea tranşeelor. Peste tot, este jale şi mulţimea satelor şi târgurilor Bucovinei se stinge, privind cu ochii, de foame” (Adevărul, 29, nr. 10500, 4 iunie 1916, p. 3).

*

Tarani din Iordanesti

*

În 4 iunie vechi 1916, la ora 16, ruşii generalului Lethitake au reluat bătălia pentru pod şi, după o luptă înverşunată, au ocupat, iar, Cernăuţii. „În 12 zile, austriecii au pierdut 300.000 de oameni, între care cel puţin 80.000 morţi şi răniţi, ceea ce constituie 30 la sută din efectivul de 670.000, care se ştie că erau pe acest front” (Adevărul, 29, nr. 10503, 7 iunie 1916, p. 1).

Şi comunicatul oficial austriac recunoaşte înfrângerea: „Oamenii care ocupau retranşamentul podului de la Cernăuţi au trebuit să fie retraşi, în faţa focului de artilerie concentrat al unui inamic cu mult superior. Peste noapte, adversarul a forţat, în mai multe puncte, trecerea peste Prut şi au pătruns în Cernăuţi. Trupele noastre au evacuat oraşul” (Adevărul, 29, nr. 10503, 7 iunie 1916, p. 3).

*

Austriecii, evitând bătăliile decisive, se tot retrag, iar ruşii ocupă, rând pe rând, toate localităţile din sudul Bucovinei. La Ţureni, austriecii, în retragere, au aruncat în aer depozitul de muniţii, iar la Ronina, podurile de peste Prut şi Siret. În 7 iulie 1915, se desfăşurau lupte grele la Storojineţ, Frazenthal şi Tereblecea. Între Burdujeni şi Iţcani, coloanele refugiaţilor bucovineni, din toate clasele sociale, blocaseră drumul, dar cei mai mulţi refugiaţi se îndreptaseră direct spre Vatra Dornei. „De două săptămâni, populaţia din Cernăuţi şi din împrejurimi s-a refugiat în Iţcani şi Suceava, unde li s-au dat asigurări că ruşii nu vor ajunge prea curând. Aici, însă, s-au izbit de mireria foamei. Vrând să se refugieze la noi, de unde să-şi continue drumul spre Ungaria, autorităţile locale n-au putut permite acest lucru, fără avizul prealabil al autorităţilor superioare. Astăzi li s-a permis tranzitarea prin ţara noastră. În acest scop, a sosit dl Cămărăşescu-Tacit, subinspector general de poliţie, însoţit de comisarul de Siguranţă, dl E. Zdrafcu, pentru luarea măsurilor necesare. A sosit, de asemenea, căpitanul de jandarmi Topor, cu 40 de jandarmi… Chiar acum continuă să sosească numeroşi refugiaţi din Siret, care, sub ploaia de gloanţe, au parcurs, pe jos, această distanţă, de la Siret, la Burdujeni. Şi oraşul acesta a căzut în mâinile ruşilor (căzuse, odată cu Rădăuţii, în dimineaţa zilei de 7 iunie – n.n.).

*

Romance din Bucovina

*

Casele din Iţcani sunt aproape toate pustii, pe când în magaziile gării Iţcani mai staţionează un mare număr de refugiaţi, care nu au putut trece dincoace. Mizeria e de nedescris (Adevărul, 29, nr. 10504, 8 iunie 1916, p. 3). La Bucureşti, refugiaţii bucovineni sărbătoreau, în seara zilei de 7 iunie, ocuparea Cernăuţilor şi a unei mari părţi din Bucovina drept „eliberare de sub jugul austro-ungar” (Adevărul, 29, nr. 10505, 9 iunie 1916, p. 1). În Suceava, ruşii au ajuns, din nou, în dimineaţa zilei de p iunie vechi 1916. Gara Burdujeni era blocată cu sute de vagoane austriece şi germane, aduse din Iţcani. „În aceste vagoane, austriecii şi-au adus tot materialul lor rulant de Căi Ferate, cât şi depozitele de cereale şi provizii. Alte sute de vagoane aşteaptă îmbarcarea nenorociţilor refugiaţi”. Trenurile dinspre România, pentru Burdujeni, erau nevoite să oprească în câmp, în vecinătatea Merenilor, pentru că exodul refugiaţilor, care începuse de luni, 6 iunie, se soldase cu blocarea gării cu şapte mii de pribegi. „Avansarea vertiginoasă a ruşilor a surprins nu numai populaţia, dar chiar autorităţile au fost înşelate asupra apropierii ruşilor. De la Rădăuţi, de la Hatna, în special de la Suceava – unde prefectul judeţului, Dr. Robert Korn, a liniştit populaţia, zicând că ruşii sunt departe şi nu nevoie de refugiu –, la apropierea neaşteptată a ruşilor, populaţia înspăimântată a fugit, năvălind pe teritoriul nostru. Aici, din ordinul superiorilor, întreaga populaţie a fost primită cu bunăvoinţă şi autorităţile, în frunte cu inspectorul Siguranţei Cămărăşescu, poliţaiul Aurel Ghenea, comisarul special Zdrafcu, căpitanul Topor, şeful jandarmilor din Botoşani, şi-au dat toată osteneala ca refugiaţii să fie adăpostiţi şi, făcând la populaţia din Burdujeni, să vină cu ce va putea.

*

Sărmanii nenorociţi au fost adânc mişcaţi de purtarea autorităţilor noastre, cât şi de mărinimoasa primire a populaţiei din Burdujeni. În acelaşi timp, un comitet din oraşul Botoşani a trimis ajutoare şi alimente, pentru a putea îndestula atâtea guri flămânde şi însetate. Transportul acestor nenorociţi s-a început în prima zi, trimiţându-se 31 de vagoane numai cu funcţionari austrieci. În urmă, au plecat alte transporturi, în 60, 70 şi 90 de vagoane austriece şi române, îngrămădindu-se tot ce putea în vagoane, începând cu cele de la clasa I, până la vagoanele de marfă, închise sau deschise. Plecau nenorociţii, îngrămădiţi ca sardelele, spre Palanca, neştiind ce soartă îi aşteaptă acolo.

Miercuri, 8 iunie 1915, la amiază, mai întâi a fost zărit un aeroplan rus, survolând deasupra Sucevei, iar după o oră, „prima patrulă rusească, compusă din 24 de cazaci, şi-a făcut apariţia în faţa Burdujenilor, pe şoseaua Iţcani-Suceava; imediat, a urmat o altă patrulă, de 100 soldaţi din cavalerie, care, intrând în Suceava, au preluat oraşul din mâinile noului primar, preotul român Sârbu. În oraş, au făcut câteva cumpărături, după care s-au îndepărtat. Se aşteaptă grosul armatei de infanterie şi artilerie, care urmăreşte armata austriacă, retrasă toată în munţi…

*

Ruşii au capturat un întreg convoi de muniţii, la Şcheia, iar la Cacica au capturat 8 vagoane cu reflectoare şi 40 de vagoane cu sârmă ghimpată” (Adevărul, 29, nr. 10506, 10 iunie 1916, p. 4). În comunicatul de presă austriac, se vorbea despre o respingere a ruşilor la Gura Humorului, spre seara zilei în care a fost ocupată Suceava. În noaptea zilei de 9 iunie, ruşii au ocupat şi satul şi vama Buneşti, pe care, din neatenţie, au distrus-o cu un obuz. „Peste două sute de familii austriece, în majoritate femei şi copii, s-au refugiat pe teritoriul nostru, dintre Buneşti şi Cornu Luncii. Jalea şi mizeria acestora e mare. S-a format, îndată, în oraş (Fălticeni – n.n.), un comitet de ajutorare. Nenorociţilor fugari li s-au trimis alimente, tutun şi altele. Între fugari, se află şi soţia primarului Sucevei, doamna doctor Duju.

Tot ieri, s-au predat grănicerilor noştri peste 120 de soldaţi austrieci şi 6 ofiţeri, dintre care 4 sublocotenenţi şi 2 locotenenţi. După dezarmarea lor, au fost aduşi în oraş. Soldaţilor li s-a dat masa la cazarma Regimentului 56 Infanterie, iar ofiţerilor, din ordinul domnului colonel Neculcea, comandantul Regimentului 56 Infanterie, li s-au pregătit, la Hotelul Regal Ghimpoci, o bogată masă şi un frumos dormitor. Primirea pe care le-a făcut-o dl colonel Neculcea a impresionat mult pe ofiţerii austrieci, care au mulţumit cu recunoştinţă” (Adevărul, 29, nr. 10508, 12 iunie 1916, p. 3). Gura Humorului şi Cornu Luncii erau în flăcări.

*

În Iţcani, ruşii, care luaseră locul jandarmilor austrieci, se purtau bine cu populaţia, dar prăvăliile rămâneau închise, iar străzile erau pustii. Funcţiona doar berăria lui Fischer, din faţa gării, „unde ruşii vin, mănâncă, beau, plătesc frumos şi se duc”. Abia în 10 iunie 1916, după-amiază, la Iţcani s-au prezentat un maior rus şi zece soldaţi „pentru a lua oraşul în stăpânire. La sosire, a chemat câte un locuitor din fiecare naţiune şi le-a spus ca populaţia să nu fie deloc îngrijorată, deoarece rolul ruşilor nu este să ducă război cu populaţia civilă şi că, în limitele posibilităţilor, va căuta ca populaţia să fie cât se poate de bine tratată şi să nu aibă nimeni de suferit… După aceasta, ruşii au pus stăpânire pe imensa pradă, găsită la staţia Iţcani, şi care se compunea din o mulţime de vagoane cu cereale şi vin.

De la Iţcani, la Suceava, eşti nevoit să treci râul Suceava prin apă, din cauza distrugerii podului de către austrieci. De-a lungul şoselei, nu întâlneşti picior de om. Din când în când, zăreşti, din depărtare, pe câmp, câte un ţăran român bucovinean, care prăşeşte. Ajuns la Suceava, aceeaşi privelişte te întâmpină: oraşul e aproape pustiu. Populaţia rămasă – şi, bineînţeles, majoritatea a rămas – stă ascunsă prin case, deşi nu se vede picior de rus. Dintre magazine, Librăria „Benier” este deschisă, câteva ore, iar Librăria „Şcoala Română” e deschisă toată ziua.

*

Din patrula rusă, compusă din cazaci, care au intrat, alaltăieri, în oraş, doi au fost necuviincioşi. Au jefuit pe o văduvă de 600 coroane, după care întreaga patrulă s-a retras, îndreptându-se spre munţi. Acum, nu se găseşte nici un rus în Suceava.

Consiliul comunal, ales după plecare autorităţilor austriece, pentru predarea oraşului, se compune astfel: Preşedinte, preotul român Sârbu, iar domnii Max Wurzel, Franz Konig, Voronca – fost primar, Marcus Kramer, Iulius Horn şi Plehot, membri. Consiliul a mai instituit o poliţie de sergenţi de oraş, pentru pază. Consiliul este în aşteptarea unui comandant rus, pentru a-l preda.

Despre lupte, ştirile cele mai precise sunt: ruşii, după ce au ocupat Gura Humorului, au înaintat spre Câmpulung şi, după lupte crâncene în faţa localităţii, au ocupat-o” (Adevărul, 29, nr. 10508, 12 iunie 1916, p. 3).


Pagina 1 din 912345...Ultima »