1914-1918: BUCOVINA SI SUFERINTELE EI | Dragusanul.ro

1915: „Bucovina în 1914-1915”

gettyimages: Infanterie austriacă în munții Bucovinei, în februarie 1915

 

Sub acest titlu primim o broşură de 79 pa­gini („Bucovina în 1914-1915, de Romulus Deladorna, Suceava, 1915, preţul 30 fileri), cuprinzând mai multe capitole jalnice, din zilele grele, prin care au trecut fraţii noştri bucovineni, ajunşi chiar în centrul războiului mondial. Broşura conţine şi o mulţime de clişee , înfăţişând pustiirile rămase prin satele româneşti, pe urma invaziunilor muscăleşti. Reproducem cele trei capitole introductive .

 

gettyimages: Pe malul Prutului, în ianuarie 1915

 

Prefaţă. „Vesela grădină” sunt cuvintele sub care se înţelege frumoasa Bucovină, cântată cu atâta duioşie de nemuritorul nostru Vasile Alecsandri. Evenimentele prin care a trecut Bucovina, i-au imprimat timbrul tristeţii şi al jalei nesfârşite. Aproape să nu mai cunoşti mândrele regiuni româneşti din aceasta ţărişoară, asupra căreia s-au abătut atâtea nenorociri, pe care istoria ei nu le-a cunoscut până acum. Cu ocazia războiului mondial, s-a vorbit mult de Bucovina. Ea a fost un important  obiectiv politic pentru ruşi; evenimentele au dovedit aceasta. În România, cele ce s-au petrecut în Bucovina n-au fost urmărite şi judecate, cu acel simţ de obiectivitate, care se cuvenea. De multe ori, patima a jucat aci un rol important.

 

Scopul acestei broşuri este să informeze marele public român asupra evenimentelor de tristă memorie, ce s-au perindat în Bucovina. Furia războiului şi-a deplasat aci toate grozăviile, pe care a avut să le sufere biata populaţie românească. Două invaziuni a avut de suportat Bucovina. De două ori, această ţară a gustat stăpânirea rusească, într-un interval relativ scurt.

 

Citind aceste cuvinte, cititorul va trece înainte, fără să dea, poate, lucrului oarecare importanţă. Ce a urmat însă acestor năvăliri este imposibil de redat într-o broşură ocazională. Martiriul românilor bucovineni, în această perioadă, este rezervat istoriografului, care va avea să cerceteze mai adânc cauzele şi efectele. Deci, scriind această broşură, nu am pretenţiunea să ofer publicului o descriere completă, ci m-am mărginit a reda numai câteva schiţe fugitive, o părticică mică din tabloul impresionant ce l-am văzut în Bucovina. M-am ţinut, deci, într-un cadru absolut informativ.

 

În dorinţa de a reda o icoană fidelă a urmelor ce au lăsat vremurile zguduitoare în Bucovina, am întreprins o anchetă în localităţile româneşti – şi numai în aceste localităţi, unde am văzut şi auzit din gura ţăranilor cele aşternute aci. Menţionez cu tărie că n-am avut intenţia să anchetez faptele de pe urma cărora au avut să sufere celelalte naţiuni, ci am fost condus de gândul a cuprinde exclusiv suferinţele poporului român din Bucovina. Ancheta este, deci, mărginită. Celelalte naţiuni îşi vor avea, desigur, vorbitorii proprii.

 

Supun, deci, atenţionai publicului românesc această broşară şi îl las să aprecieze, după cum va crede de cuviinţă, cele scrise. / Autorul.

 

gettyimages: Convoi austriac de transport, în februarie 1915

 

Un document interesant. Nu o dată a răsunat în ţară ecoul deznădăjduirii populaţiei româneşti din Bucovina, pe timpul ocupaţiunii ruseşti. Străduinţele ruşilor de a mai invada încă o dată ţărişoara mult încercată a deşteptat teama ţăranilor că vremea de groază se va putea reîntoarce şi, împinşi de această teamă neliniştitoare, s-au decis la un pas care va rămâne istoric: Au cerut guvernului român permisiunea de a trece, în masă, peste frontiera României, spre a se pune la adăpostul procedeelor ruseşti. O delegaţiune de ţărani români s-a prezentat la Burdujeni şi a predat o petiţiune, în numele multor sute de ţărani. Această petiţiune este oglinda jalei unui popor întreg. Ea merită a fi reprodusă ca un document interesant. Iată petiţiunea:

 

Către Înalt Domnul Ministru-Prezident Bucureşti,

la mâna domnului Poliţai, în Burdujeni.

 

Cumpăna grea care a trecut peste biata noastră ţară, Bucovina, cu urgia moscălească, ne-a lăsat în urmă gospodării arse cu desăvârşire, bărbaţi schilodiţi, femei necinstite de moscali şi copii duşi la robie moscălească. Zeci de sate au fost distruse şi zeci de mii de locuitori români au rămas fără adăpost, fără hrană, despoiaţi de tot ce alcătuieşte traiul zilnic.

 

Nu ne-a rămas alta decât să bejănărim din această ţară. Noi, jos iscăliţii ţărani din multe sate româneşti din Bucovina, am înţeles că moscalii au de gând să vie din nou în această ţară. Neputând noi să mai stăm atunci aici, chinderea ce am văzut cu ochii noştri cum moscalii şi-au bătut joc de noi şi ne-au răpit tot ce am avut mai scump, ne-am pus de gând să ne părăsim vetrele noastre. Ne-am socotit că mai uşor am putea face aceasta, trecând hotarele spre Moldova şi, de acolo, să mergem unde vom putea.

 

Noi, ţăranii din Bucovina, îndrăznim să întrebăm pe Măria Sa domnul Ministru ori de ne-ar îngădui, dacă din nenorocire ar veni moscalii iar pe aici, să trecem graniţa românească, cu tot ce avem, ca să ne aşezăm acolo unde stăpânirea noastră ar porunci-o. Rugăm răspuns grabnic la mâna primarului Costachi Morariu, în gara Burdujeni, şi sărutăm mâinile Măriei Voastre”[1].

 

Vama austriacă din Iţcani, ocupată de ruşi; în stânga, un vameş austriac, refugiat în Regat

 

La Suceava. Era în ajun de anul nou catolic, când ruşii începuseră o puternică ofensivă în contra oraşului Siret. Până atunci, ruşii nu făcuseră încercarea să treacă apa Siretului, aşa că-ţi făcea impresia că, în planul rusesc de luptă, nu intră cucerirea întregii Bucovine. Acest lucru părea întru câtva explicabil, deoarece ruşii ar fi declarat că n-ar dori să ducă războiul în ţinuturile româneşti ale Bucovinei şi că ar vrea, prin urmare, să scutească populaţia românească de grozăviile războiului. Asaltul ruşilor la Siret reuşi. Cu o forţă înzecită ca a austriecilor, ei sparseră zidul slab al inamicului, care nu fusese deloc preparat ca o rezistenţă puternică. Ruşii încep o înaintare vertiginoasă din donă părţi: de la Vijniţa, unde de asemenea n-au întâmpinat vreo rezistenţă serioasă, şi de la Siret, spre Hadikfalva-Rădăuţi.

 

Nimic nu le mai stătea în calea ce duce spre oraşele sudice, adică româneşti. E adevărat proverbul că „pofta vine mâncând”. Raşii căpătaseră poftă de sânge românesc, cu atât mai mult, cu cât românii de la munte declaraseră, cu câteva săptămâni mai înainte, într-un mare miting[2], că vor opune ruşilor un război de gherilă. Austriecii se retraseră la Iacobeni, iar ruşii înaintau, înaintau mereu, cu grosul armatei lor, cât mai mult în inima Bucovinei.

 

În ziua de 2 Ianuarie stil nou 1915, o patrulă îşi face apariţia pe dealul Sucevei[3], care duce la Şcheia. Populaţia Sucevei, cunoscând „nobilele” sentimente ale armatei lui Nicolaie II, a început a fugi, în mase mari, spre Burdujeni, pentru a lua, prin România, drumul spre Austro-Uugaria[4]. Tabloul exodului populaţiei nu-l poate descrie cea mai măiastră pană. Oamenii şi copiii plângeau, aproape goi, cu feţele desfigurate de groază, se scurgeau la vale, aruncându-şi în toate părţile privirile, ca nu cumva să fie atacaţi de duşmanul înfricoşător.

 

La Burdujeni se adunaseră, trei zile de-a rândul, vreo 5.000 de refugiaţi. Trebuie menţionată purtarea mai mult decât umană a organelor de la frontiera Burdujeni, care, în faţa marii nenorociri, au deschis porţile României, desfiinţând, pentru un moment, rigorile controlului paşapoartelor. Pe la 4, după-amiază, vine vestea alarmantă că o patrulă de cazaci a luat drumul, pe linia ferată ce duce, de la Iţcani, la Burdujeni, ajungând pe teritoriul român. Autorităţile româneşti au somat patrula să se retragă, ceea ce s-a şi întâmplat imediat.

 

A doua zi, au sosit la Suceava 400 de soldaţi ruşi, împreună cu câţiva ofiţeri. Comandantul garnizoanei fusese colonelul conte Bakunin. Imediat după intrarea ruşilor, populaţia bineînţeles că luase o atitudine rezervată, căci fusese foarte deprimată. S-a întâmplat însă un caz care era să devină fatal pentru toţi: Un grănicer austriac, care se ascunsese în dosul primăriei[5], trase un foc de puşcă asupra unui cazac care patrula şi-l doborî la pământ.

 

Comandantul Bakunin află de acest atentat, vine în oraş – cartierul era instalat la Şcheia – şi somează notabilităţile oraşului să descopere pe asasin. Aceasta nefiind posibil, deoarece grănicerul inculpat dispăruse, Bakunin face un gest marţial şi trupa, care era înşirată în faţa primăriei, dă deodată năvală asupra casei megieşe, aparţinând marelui proprietar Barber. Cu o rapiditate înspăimântătoare, soldaţii aruncă prin ferestre granate explozibile, care fac ca mobiliarul şi plafonul să prindă imediat foc. Comandantul decisese arderea a douăzeci de case pentru crima grănicerului austriac. Pericolul era mare. Notabilităţile cad în genunchi şi plâng în faţa lui Bakunin, implorându-l să nu distrugă căminele nenorocitei populaţiuni.

 

Am văzut, atunci, preoţi şi intelectuali români îngenunchind în faţa comandantului rus. În fine, după ce focul distruse deja mobilierul şi tavanul, Bakunin îşi muiase inima. A dat, în sfârşit, ordinal să se localizeze focul. Pesta puţin, Bakunin se duse pe câmpul de operaţiuni, la Iacobeni, unde a căzut. Corpul lui a fost adus la Suceava, însă se zice că fără cap.

 

Comandant militar al oraşului a fost, apoi, numit maiorul Alexandr Zadorin. Acesta, fiind din rezervă, era mai mult civilist, decât militar. Trebuie să spun că avea o inimă bună. El simţea nenorocirea populaţiei şi voia să întroneze un regim mai umanitar. Dar camarila lui îl suspiciona, aşa că n-a putut să iasă din cadrul obiceiurilor ruseşti”[6].

 

Familie bucovineană sărmană, la bariera Burdujeni

 

„Prima faptă „binevoitoare” faţă de români a fost prohibirea strictă a introducerii ziarelor româneşti la Suceava. Ziarele, spun ruşii, sunt o hrană otrăvitoare pentru populaţie. Primul instinct ce trebuie inspirat populaţiei este supunerea oarbă. Ori gazetele dezvoltă în om instincte de libertate, ceea ce ruşii nu pot admite, chiar când omul e botezat ,român” , după a cărui dragoste se umblă cu lumânarea în Regat. Va să zică, gazete româneşti n-avea voie românul să mai citească.

 

Preotul Sârbu avuse un automobil, pe care ruşii puseră ochiul. Fără vorbă, automobilul e „rechiziţionat”, dar de indemnizaţie să se îngrijească Dumnezeu.

 

Doi ţărani români din Bosancea veniseră la târg, în Suceava, cu 10 saci de făină. La spartul târgului, ţăranii se iau la ceartă pentru o diferenţă de câştig. Neputându-se împăca, ei recurg la justiţia rusească, la soldatul din post. Acesta, auzind că e vorba de ghepghi (bani), rosteşte următoarea sentinţă: banii rămân în posesiunea lui, ca „contribuţie de război”. Ţăranii, prădaţi de tot rodul muncii lor, se plâng comandatului. Acesta cheamă pe soldat şi-l întreabă dacă plângerea ţăranilor e adevărată. Soldatul se jură, dă „cuvântul său de onoare” că n-a luat nimic. Comandantul ordonă apoi să li se aplice ţăranilor români câte 25 de bice, pe o parte sensibilă a corpului, pentru obrăznicia lor, de a „bănui pe un soldat rus de prădăciune”.

 

Consilierul de tribunal din Suceava, doctorul G. Găină, un fruntaş român stimat, sta, întruna din zile, la poarta casei sale şi privea la soldaţii care patrulau pe stradă. Fără a-i zice un cuvânt, se repede un cazac spre doctorul Găini şi-i aplică 3-4 puternice lovituri de nagaică, luându-i, apoi, ceasul şi lanţul de aur. Domnul Găină a reclamat comandantului, fără a primi însă satisfacţie.

 

Preotul român Bodnărescu se afla pe drum, în călătorie spre Rădăuţi. Ruşii opresc sania, se azvârl ca fiarele sălbatice asupra vizitiului şi-l somează pe preot să le dea punga. După ce şi-au însuşit tot ce a avut părintele, i-au adresat mai multe înjurături ruseşti şi l-au tras jos din sanie, lăsându-l în mijlocul drumului. Sania şi caii au râmat ca „contribuţie de război” în mâinile ruşilor.

 

La Şcheia, au săvârşit violuri nenumărate în rândurile fetelor românce. În oraşul Suceava au dezbrăcat, ziua, în amiaza mare, o mulţime de ţărani români de cizme şi cojoace. Intervenind câţiva români la comandant, acesta a zis: „Prada n-are miros naţional”! Prin urmare, ori de unde ar fi luată, prada e binevenită.

 

Un fapt revoltător, care punea în cea mai vie lumină dragostea muscălească pentru români, este următorul: Avocatul român Hotincean fu atacat, pe o stradă a Sucevei, de către o droaie de soldaţi călări. Domnul Hotincean avuse la dânsul suma de 14.000 coroane, cu care trebuia să achite o cumpărătură de petrol. Trăsura fu oprită. Trei soldaţi se iau cu dânsul la luptă. Domnul Hotincean era mort de spaimă. El e târât din trăsură şi buzunărit. Dintr-un spirit fericit de inspiraţie, domnul Hotincean se pune cu faţa în jos şi apasă cu toată greutatea asupra buzunarului unde se afla suma de 14.000 coroane. În alt buzunar avea 180 coroane. Ruşii au dat uşor de această sumă, pe care au luat-o. Domnul Hotincean profită de un moment de distragere al năvălitorilor, se scoală şi-l îmbrânceşte pe agresorul principal într-un şanţ. Acesta cade şi se rostogoleşte cu picioarele în sus. Un cazac scoate sabia şi începe a-l lovi pe domnul Hotincean, producându-i o rană la ochiul drept. În acest timp, domnul Hotincean se refugiază, peste un gard, într-o casă apropiată. Aici domnia sa ascunde repede portofelul. Ruşii dau buzna în casă, în urmărirea victimei, dar acesta declară că tot ce a avut au luat deja, aşa că ruşii s-au îndepărtat, împărţind prada.

 

Când a sosit momentul retragerii, a început goana adevărată după pradă. Nici un om n-a rămas neatins.

*

Am dat numai o naraţiune scurtă a dominaţiunii ruşilor în Suceava. Acum vine rândul celorlalte oraşe româneşti, unde se zice că ruşii au făcut exces de zel în stil rusesc”[7].

 

 

[1] Unirea, Nr. 64, Anul XXV, Blaj, marţi 29 iunie 1915, pp. 2, 3

[2] Cel organizat de Aurel Onciul, la Suceava – n. n.

[3] Amănunte despre ocuparea Sucevei de către ruşi, datorate altor autori, dar şi notiţelor de presă a vremii, puteţi găsi în cartea „Bucovina şi suferinţele ei / 1914-1918”, postată pe acest site şi pe care am publicat-o în urmă cu vreo câţiva ani; nu mai ştiu când, dar probabil că prin 2016 – n. n.

[4] Peste câteva luni, românii bucovineni, care se pripăşiseră prin Moldova, au fost capturaţi de autorităţile româneşti şi „deportaţi” în Transilvania – n. n.

[5] Actualul Palat Administrativ – n. n.

[6] Unirea, Nr. 65, Anul XXV, Blaj, joi 1 iulie 1915, pp. 2, 3

[7] Unirea, Nr. 66, Anul XXV, Blaj, sâmbătă 3 iulie 1915, pp. 2, 3


Cronologia suferințelor Bucovinei – 1914-1918

gettyimages: Austriecii recuceresc Bucovina, în martie-aprilie 1915

 

1914: „Peste câteva zile, trebuiră să plece! La hotare se arătaseră numeroase trupe ruseşti. Din cer cădea o bură subţire, încât abia îi mai puteai distinge în lumina becurilor electrice. Erau împodobiţi cu garoafe roşii şi cu verdeaţă la chipiuri. Lumea de pe trotuare le făcea ovaţii… Iar neştiutorii de ei cântau la comandă:

*

– Hai cu Domnul sfântul,

Haidem peste Prut,

Să luăm pământul

Care l-am avut!…“

(Ion Grămadă, Junimea literară, nr. 1-3/1923).

*

28 iunie 1914, Sarajevo: „arhiducele Francisc Ferdinand, moştenitorul tronului austriac, împreună cu soţia sa Sofia, fu ucis la Sarajevo de tânărul sârb Gavrilo Princip” (Bălan, p. 11).

 

23 iulie 1914, Viena: „La Viena se pregăti ultimatumul care fu predat Serbiei” (Bălan, p. 12).

 

28 iulie 1914: „Austria declară război Serbiei” (Bălan, p. 12); „un număr mare de cetăţeni aranjă o demonstraţie patriotică în faţa palatului guvernamental de la Cernăuţi” (Bălan, p. 13); „în urma tuturor veni biserica şi împrăştie blagoslovenie” (Bălan, p. 14).

 

29 iulie 1914, Viena: Mobilizare generală (La Grande Guerre, III, p. 9).

 

30 iulie 1914, Petrograd: Mobilizare generală (La Grande Guerre, III, p. 11).

 

24 iulie / 6 august 1914, ora 18, Viena: Austria declară război Rusiei (La Grande Guerre, III, p. 59).

 

5 august 1914, Bucovina: „De-a lungul hotarului Basarabiei, între Prut şi Nistru, paza graniţei căzu în seama jandarmilor. În acest sector, maiorul Fischer strânse, în seara zilei de 5 august 1914, un număr de aproape 50 jandarmi, 600 miliţieni pedeştri şi vreo 80 de călăreţi” (Bălan, p. 18).

 

6 august 1914: „Austria se afla în stare de război şi cu Rusia” (Bălan, p. 12); „primele patrule austriece trecură hotarul în Basarabia, străduindu-se să ocupe locurile strategice, situate de-a lungul frontierei. S-au angajat, cu acest prilej, mici conflicte cu armata rusă la Blamuca, Calincăuţi şi Răchitna. În Noua Suliţă (rusească – n. n), patrulele austriece întâmpinară o rezistenţă mai mare, reuşind, după mari sforţări, să ocupe această localitate” (Bălan, p. 18).

 

11 august 1914: Regimentul de Infanterie nr. 41 „Arhiducelui Eugen”, format numai din bucovineni, părăseşte Cernăuţii, botezul de sânge primindu-l în Husiatin-ul rusesc.

 

20 august 1914: „Cele dintâi unităţi militare ruseşti se puseră în mişcare, alungând cu uşurinţă patrulele austriece aflate pe teritoriul basarabean” (Bălan, p. 19).

 

23 august 1914: „Prima luptă, lângă satul bucovinean Rarance” (Bălan, p. 19), în care Regimentul de Infanterie nr. 41 „Arhiducelui Eugen”, împreună cu bravii glotaşi bucovineni îi bătură pe ruşi şi-i siliră să se retragă, prin Noua Suliţă, pe teritoriul rusesc, şi cu­ceri patru mitraliere, făcând mulţi prizo­nieri. Comandantul regimentului era colonelul Meyerhofer (Viaţa Nouă, IV, nr. 161).

 

29 august 1914: „Ruşii atacă din nou, pornind, de astă-dată, din Basarabia, în Bucovina, în sectorul între Prut şi Nistru, în patru coloane paralele. Jandarmii, ca şi miliţienii austrieci, neputând rezista, s-a retras parte în munţii Galiţiei, parte în sudul Bucovinei” (Bălan, p. 19); maiorul Fischer, comandantul jandarmilor, preluă comanda militară în Bucovina.

 

2 septembrie 1914: „Armata rusă se afla concentrată în faţa oraşului Cernăuţi, pe malul stâng al Prutului”; „la ora 6, seara, armata rusă a ocupat oraşul Cernăuţi” (Bălan, p. 19).

 

8 septembrie 1914, Petrograd: „Dezertorii din armatele austriece (înfrânte în Galiţia, după asediul Lembergului – n. n.) relatează că pierderile Austriei au fost enorme. Numeroase regimente au fost decimate. Austriecii se tem de o revoltă împotriva jugului lor în Bucovina” (La Grande Guerre, III, p. 46).

 

15 septembrie 1914, Cernăuţi: „S-a inaugurat o administraţie civilă. În fruntea ei fu pus camer-iunkerul Simeon Evreinov. Ajutorul şi informatorul său a fost Alexei Gerowski”; „în fruntea Primăriei de Cernăuţi ajunsese avocatul român Temistocle Bocance” (Bălan, p. 20).

 

15 septembrie 1914, Cernăuţi: Au fost arestaţi şi duşi în Siberia, la Naremski Kraj, de unde s-au întors, fiind primiţi ca nişte adevăraţi eroi, după mai bine de un an, baronul Nico Flondor, consilierul aulic Bazil Ritter de Duzinkiewicz, fost locţiitor al guvernatorului, primarul oraşului, Dr. Salo Weisselberger, deputatul ucrainean Nicolai Spenul, procurorul Tribunalului din Cernăuţi Dr. Norbert Lazarus şi avocatul Dr. Filip Menzel, redactorul ziarului cernăuţean „Bukowiner Allgemeine Zeitung” (Viaţă Nouă, IV, nr. 167).

 

16 septembrie 1914, Petrograd: „În Bucovina. Am aflat că, la Cernăuţi, portretele nu Franz Josef nu mai sunt expuse în birourile oficiale şi în cafenele. Toate comunicatele autorităţilor ruse sunt făcute în limbile rusă şi română. Ziarele româneşti scot în evidenţă necesitatea de a prezenta Parlamentului chestiunea trimiterii de trupe în Bucovina şi în Transilvania, spunând că a venit clipa recunoaşterii neutralităţii, până când copiii românilor nu vor putea să-şi acuze părinţii de trădare. O caldă manifestaţie a avut loc în onoarea ţarului Rusiei” (La Grande Guerre, III, p. 108).

 

21 octombrie 1914: Austriecii recuceresc Cernăuţii.

 

20 noiembrie 1914: Românul Aurel Onciul şi ruteanul Nicolai Vasilo adună la Vijniţa voluntarii bucovineni, numiţi „legionari”, printre aceştia numărându-se 50 din Mareniţa, 45 din Moldova-Suliţa, 54 din Șipotele Sucevei, 90 din Putila, 73 din Plosca, 100 din Rostoki, 82 din Serghieni, 48 din Lăpuşna, 100 din Dicheniţ, 50 din Berchişeşti şi Corlata, 100 din Valea Seacă şi Capu Câmpului, 50 din Solca, 20 din Cacica, 50 din Drăgoieşti şi Măzănăieşti, 44 din Gura Humorului, 56 din Mănăstirea Humorului, 50 din Ilişeşti, 103 din Capu Codrului şi 8 din Vatra Dornei, românii fiind aduşi la Câmpulung..

 

22 octombrie 1914, Viena: „Avanposturile noastre au sosit la Cernăuţi” (La Grande Guerre, V, p. 68).

 

22 octombrie 1914, Viena: „Ofensiva noastră în Bucovina a atins Siretul Mare” (La Grande Guerre, V, p. 68).

 

22 noiembrie 1914: Trenurile de Vatra Dornei, Straja şi Cernăuţi aduc, la Suceava, 2.000 de ţărani, convocaţi de Aurel Onciul, din curtea mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou, cer intrarea României în război de partea Austriei.

 

25 noiembrie 1914: Ofensiva rusească asupra Bucovinei începe cu un schimb de focuri violent între patrulele ruseşti şi austriece.

 

26 noiembrie 1914: Sprijinite de un baraj de artilerie, trupele ruseşti au trecut Prutul, ocupând poziţii pe malul drept. Austriecii părăsesc Cernăuţii şi se retrag spre Franzenthal, iar de acolo, spre Sadagura, iar românii cernăuţeni organizează un consiliu comunal, condus de avocatul Constantin Hostiuc.

 

27 noiembrie 1914: Trupele ruseşti ale colonelului Sechin ocupă Cernăuţii, numindu-l comandant al oraşului pe căpitanul Astahov.

 

1 decembrie 1914, Cernăuţi: Simion Evreinov revine în Cernăuţi, împreună cu Alexei Gerowski şi Temistocle Bocance, preluând conducerea civilă a Bucovinei; prefect al poliţiei este numit Crijanovschi. „Guvernatorul rusesc al Bucovinei a numit pe d. Dr. Hoştiuc, fruntaş român din Cernăuţi, primar al oraşului Cernăuţi” (Românul, nr. 265); au fost stabilite garnizoanele şi patrulele – cele mai multe, pe drumul dintre Zurin şi Cernăuţi.

 

1 decembrie 1914: Peste zece mii de cernăuţeni se aflau în Suceava şi în Iţcani, aşteptând, de la Bucureşti, permisiunea telegrafică de a intra în România.

 

2 decembrie 1914, Câmpulung: „Legionarii” depun jurământul în faţa colonelului Eduard Fischer, în piaţa oraşului, care, pe atunci, se numea „Francisc Iosif”.

 

11 decembrie 1914: După ce-i bătuseră pe imperiali la Rarancea, ruşii re-ocupau Cernăuţii. „De aici, ruşii au înaintat pe teritoriul cuprins între râurile Prut, Ceremuş şi Siret, concentrându-se, în mase considerabile, pe malul Prutului, la Zalaucea, în drept cu oraşul Sniatin, şi pe malul Siretului, la Berhomet şi Hliboca” (Viaţa Nouă, III, nr. 151).

 

13 decembrie 1914, Viena: „În general, trupele noastre şi înălţimile, şi în Bucovina, pe linia văii Sucevei.” (La Grande Guerre, IX, p. 106).

 

15 decembrie 1914: Ruşii ajung la Cârlibaba, năvălind din nord, şi se pregătesc să dea piept cu sutele de miliţieni austrieci din poziţiile fortificate.

 

30 decembrie 1914: La Vatra Dornei soseşte Arhiducele Moştenitor Carol Francisc Iosif, pentru a primi raportul guvernatorului conte de Meran şi a colonelului Eduard Fischer.

 

31 decembrie 1914: Lupte încrâncenate la Storojineţ şi Rădăuţi.

 

gettyimages: Austriecii recuceresc Bucovina, în februarie 1915

 

1 ianuarie 1915, Viena: „Luptele în Carpaţi şi în Bucovina continuă. Nu s-a semnalat, ieri, nici o schimbare a situaţiei (La Grande Guerre, XI, p. 5).

 

1 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, noi am ocupat, după lupte, Storojineţ şi Rădăuţi, unde am făcut mulţi prizonieri” (La Grande Guerre, XI, p. 8).

 

1 ianuarie 1915, după-amiază: „Primele patrule ruseşti şi-au făcut intrarea în Suceava, venind din direcţia Hatna şi luând drumul spre satele Costâna şi Mihoveni. În urma patrulelor, trupele ruseşti au cantonat în pădurea Costâna”, iar sucevenii şi iţcănenii s-au refugiat în Burdujeni. O companie de „legionari” şi un pluton de jandarmi pleacă, din Câmpulung, să apere Gura Humorului şi Ilişeşti, unei altei companii de „legionari” revenindu-i misiunea de a apăra Frasin, Frumosu şi Argel.

 

2 ianuarie 1915, pe la orele 14: 300 de ruşii colonelului Bacunin au intrat în Suceava, ocupând oraşul. La pichetele de grăniceri ruse au fost instalaţi soldaţi basarabeni, care, „aflând că este teritoriul românesc, au salutat, retrăgându-se”. „Suceava a fost predată comandantului trupelor ruseşti la ora 4, de locţiitorul primarului, Voronca, care a ieşit în pragul primăriei cu un steag alb. Un număr de soldaţi şi un ofiţer rus au preluat, de îndată, primăria” (Adevărul, 27, nr. 9980). Ulterior, comandant al oraşului a fost maiorul Alexei Zadorin. Satele din josul Sucevei, cuprinse în colţul ce intră în pământul României, ca Lisaura, Tişăiţi, Bosanci, Udeşti, Chilişeni, n-au fost cercetate de cazaci.

 

3 ianuarie 1915, Petrograd: „Ofensiva noastră în Bucovina continuă” (La Grande Guerre, XI, p. 16).

 

4 ianuarie 1915, Petrograd: „În extremitatea aripii noastre stângi, trupele noastre, care au traversat toată Bucovina, a ocupat oraşul Suceava, la fistanţă de o verstă de frontiera austro-ungară” (La Grande Guerre, XI, p. 20).

 

6 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, ofensiva noastră continuă. Am ocupat Șipot-Kameral, la sud de Seletin, şi Ilişeşti (la sud-est de Suceava). La 3 ianuarie, am luat Clit şi Cacica, situate pe drumul Gura Humorului. La 4 ianuarie, am ocupat, după o luptă, Gura Humorului şi Bucşoaia. Aceste două puncte sunt situate pe o excelentă cale, care duce în Transilvania, traversând Bucovina” (La Grande Guerre, XI, p. 26).

 

7 ianuarie 1915, Viena: „Trupele de avangardă, aflate în avangarda Carpaţilor Bucovinei de sud, au fost mutate mai aproape de trupele inamice superioare” (La Grande Guerre, XI, p. 29).

 

7 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, ofensiva noastră continuă” (La Grande Guerre, XI, p. 31).

 

8 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, am ocupat, la 6 ianuarie, Câmpulung. În ultimele zile, trupele au parcurs, luptând, peste 120 verste, ajungând la lanţul de munţi de la frontiera care desparte Bucovina de Ungaria. În timpul acestor operaţiuni, am făcut prizonieri peste 1.000 de austrieci şi am capturat o bogată pradă de război” (La Grande Guerre, XI, p. 47).

 

9 ianuarie 1915, Viena: „În Bucovina meridională şi în Carpaţi, nu au avut loc decât încăierări” (La Grande Guerre, XI, p. 50).

 

10 ianuarie 1915, Viena: „Două strălucite detaşamente inamice, care s-au apropiat de avanposturile noastre, în Bucovina, au fost dispersate cu foc de artileria şi mitralierele noastre” (La Grande Guerre, XI, p. 54).

 

12 ianuarie 1915: Unul dintre fraţi Gerowski, locotenent în armata rusă, însoţit de mai mulţi ofiţeri ruşi, a vizitat, într-un automobil, Suceava, Iţcanii şi alte localităţi, îndreptându-se spre munte.

 

14 ianuarie 1915, Viena: „În Carpaţii Orientali şi în Bucovina meridonală, s-au semnalat noi lupte de recunoaştere insignifiante” (La Grande Guerre, XI, p. 69).

 

16 ianuarie 1915: Trupe ruse, înaintând prin Fundu Moldovei şi ocolind localitatea întărită Mestecăniş, unde se aflau forţele austriece, au trecut muntele Colacul şi au înaintat până la Ciocăneşti. Aceste trupe erau sprijinite de alte două coloane, una care se îndrepta spre muntele Giumalău şi alta, spre Valea Putnei, formând, astfel, un front pe întinderea liniei Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Austriecii s-au retras din Mestecăniş, loc puternic întărit, spre Iacobeni, luând poziţia în faţa frontului rusesc, pe muntele Giumalău – Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Lupte cu adevărat grele s-au dat pe munţii Fluturica şi Tatarca, generalul austriac Pflanzer-Baltin, aducând întăriri, cele mai importante fiind trupele din Divizia nr. 54. În Divizia nr. 54 au fost înglobaţi şi legionarii ruteni, conduşi de căpitanul Iosif Weickert, şi legionarii români din Bucovina, conduşi de căpitanul Roman, aceşti voluntari căpătând statutul de militari şi scăpând, pe viitor, de pericolul de a mai fi spânzuraţi ca franctitori (Balan, p. 30).

 

17 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, trupele noastre avansează şi au luat cu asalt culmile Cârlibabei, la graniţa Transilvaniei şi unde este intersecţia şoselelor care duc la Câmpulung, în Maramureş şi la Deesz” (La Grande Guerre, XI, p. 86).

 

17 ianuarie 1915: „Aripa stângă a trupelor ruseşti a obţinut avantaje apreciabile asupra aripei drepte austriece, în forţă de un batalion de infanterie şi patru escadroane de cavalerie, provocând retragerea trupelor austriece, din flancul lor stâng, spre Dorna Vatra, în satele Galiceni, Calineşti şi Rusca, eşalonate pe malul stâng al râului Bistriţa, poziţii pregătite prealabil ca puncte de sprijin” (Adevărul, 28, nr. 9994).

 

19 ianuarie 1915, Viena: „Aproape de Iacobeni, în Bucovina sudică, un atac rusesc a fost respins, cu mari pierderi pentru inamic” (La Grande Guerre, XI, p. 103).

 

20 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, trupele noastre avansează cu succes; ele au ocupat, după o luptă, satul Ciocăneşti, aflat la distanţă de 15 verste, la nord de Vatra Dornei, unde am luat prizonieri un important număr de ofiţeri şi soldaţi” (La Grande Guerre, XI, p. 109).

 

20 ianuarie 1915: Ruşii ajung la 6 km de Vatra Dornei, ocupând poziţii în Călineşti, Goliceni şi Rusca, pe Bistriţa.

 

21 şi 22 ianuarie 1915: Lupte încrâncenate pe frontul de la Sunători, Osoi şi Zugreni, austriecii retrăgându-se în direcţia munţilor dinspre Pojorâta.

 

22 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, am constatat concentrarea a unor considerabile forţe austriece” (La Grande Guerre, XI, p. 121).

 

23 ianuarie 1915, Viena: „Atacurile repetate ale ruşilor asupra poziţiilor noastre din Bucovina sudică au încetat ieri, prin recucerirea, de către trupelor noastre, a Cârlibabei şi a înălţimilor care domină localitatea. Ruşii s-au retras cu pierderi mari. Tentativele adversarilor de a câştiga Iacobenii şi Cârliba au eşuat complet” (La Grande Guerre, XI, p. 123).

 

23 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, importante forţe austriece fortifică înălţimile munţilor. În 21 ianuarie, o forţă inamică, cu efectivul unei divizii de infanterie şi prevăzută cu artilerie, a atacat frontul în regiunea Cârlibaba, dar a fost respinsă. Trupele noastre şi-au păstrat poziţiile până în dimineaţa de 22 ianuarie. Noi am făcut 200 de prizonieri, în această luptă. S-au semnalat pe înălţimile Carpaţilor violente furtuni de zăpadă” (La Grande Guerre, XI, p. 124).

 

23 şi 24 ianuarie 1915: La Iacobeni, Ciocăneşti şi Mestecani se dau lupte grele; prin vecinătatea Mamorniţei au fost zărite, în 10 ianuarie, îndreptându-se spre munţi „două regimente de cavalerie şi un regiment de infanterie” ruseşti.

 

24 ianuarie 1915, Viena: „În Bucovina, aproape toate luptele s-au desfăşurat cu succes pentru noi şi domneşte liniştea” (La Grande Guerre, XI, p. 126).

 

24 ianuarie 1915, Peterograd: „În Bucovina, în jurul localităţii Valea Putnei, situată la 20 verste în vest de Câmpulung, avangarda noastră a răspuns, în tot timpul zilei de 23 ianuarie, focului de artilerie inamic” (La Grande Guerre, XI, p. 128).

 

25 ianuarie 1915: 600 de „legionarii” Cezirkeagmeister-ului din Gura Humorului se angajează în luptă la Ilişeşti, dar cum nu pot opune rezistenţă puhoiului de cazaci, se retrag la Gura Humorului.

 

26 ianuarie 1915, Viena: „Nu a fost nici o bătălie în Bucovina” (La Grande Guerre, XI, p. 135).

 

26 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, nici o modificare importantă” (La Grande Guerre, XI, p. 138).

 

26 ianuarie 1915, Botoşani: Inspectorul de poliţie Cămărăşescu „a luat măsuri pentru expulzarea refugiaţilor bucovineni. Toţi refugiaţii au fost chemaţi la poliţie, unde li s-a comunicat ordinul ca, până astăzi, la orele 6 seara, să părăsească oraşul, urmând să plece, prin Palanca, în Austria” (Adevărul, nr. 10000).

 

27 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, în 25 ianuarie, în regiunea Valea Putnei, la sud-vest de Câmpulung, s-au semnalat tiruri de artilerie” (La Grande Guerre, XI, p. 145).

 

28 ianuarie 1915, Petrograd: „Nici o schimbare în Bucovina; tiruri de artilerie şi încăierări între avangărzi” (La Grande Guerre, XI, p. 150).

 

29 ianuarie 1915, Viena: „Calmul domneşte în Bucovina” (La Grande Guerre, XI, p. 151).

 

29 ianuarie 1915, Petrograd: „Nimic de semnalat în Bucovina” (La Grande Guerre, XI, p. 154).

 

31 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina nu se semnalează decât ciocniri neimportante între avangărzi” (La Grande Guerre, XI, p. 173).

 

1 februarie 1915, Viena: „În Bucovina, nu s-a întâmplat nimic important” (La Grande Guerre, XI, p. 175).

 

5 februarie 1915, Viena: „Ofensiva rusă în Bucovina a fost oprită la mijlocul lunii ianuarie, în partea superioară a văii Moldovei. Poziţiile noastre de la Iacobeni şi de Cârlibaba au oprit toate atacurile din Carpaţi a importantelor forţe inamice din acest sector. Adeversarii au încercat, după 20 ianuarie, prin atacuri care au ţinut mai multe zile, să spargă rezistenţa grupurilor care blochează trecătorile principale. Dar toate aceste tentative de a lua cu asalt poziţiile noastre de pe înălţimi au eşuat şi trupele noastre au trecut, la rândul lor, la ofensivă, curăţind, în 22 ianuarie, Cârlibaba de inamici. În zilele următoare, inamicul şi-a retras grosul forţelor sale spre Câmpulung şi pe Moldova, unde s-a oprit. Pe parcursul acestor ultime zile, noi lupte au început. Trupele noastre au înfruntat, într-un mod remarcabil, dificultăţile terenului şi ale timpului urât. Ele au pătruns în valea Moldovei, au înfrânt forţele inamice şi au luat Izvor, localitate pe Moldova (Izvoarele Sucevei – n. n.) şi Breaza. Numărul prizonierilor capturaţi în aceste zile de lupte în Carpaţi este de peste 4.000 de oameni” (La Grande Guerre, XII, 6).

 

5 februarie 1915: Maiorul Zagorin primeşte ordin să părăsească oraşul şi să-şi ducă trupele la Cernăuţi. Drept consecinţă, „toată noaptea, pe şoseaua Iţcani-Suceava, s-au transportat trupe şi muniţii” (Adevărul, 28, nr. 10012). Retragerea era confirmată şi de comunicatele rusesc şi austriac din 6 februarie, ultimul precizând glorios că „trupele noastre înaintează, cu deplin succes, pe când ruşii se retrag cu grabă” (Adevărul, 28, nr. 10013).

 

6 februarie 1915, Viena: „Luptele continuă pe toate fronturile din Carpaţi şi în Bucovina” (La Grande Guerre, XII, p. 9).

 

7 februarie 1915, Viena: „În Bucovina meridională, progresăm cu succes şi ruşii sunt în continuă retragere. 1.200 de prizonieri au fost anunţaţi ieri. O mare cantitate de material a fost capturată. Trupele noastre au intrat în Câmpulung, la amiază, în entuziasmul populaţiei” (La Grande Guerre, XII, p. 13).

 

7 februarie 1915, Petrograd: „Pe căile care duc la Nadvorno (în Galiţia – n. n.) şi în Bucovina, trupele noastre, trupele noastre de pe poziţii montane, dificil de abordat, atacate în forţă de forţe inamice considerabile, s-a retras cu precauţie” (La Grande Guerre, XII, p. 15).

 

8 februarie 1915: Încăierări, „pe străzile oraşului Rădăuţi, între o avangardă austriacă de vreo sută de soldaţi, care au făcut o recunoaştere, şi o sută cincizeci de cazaci, care erau în retragere şi mai întârziaseră în Rădăuţi. Au căzut morţi mulţi din ambele părţi, fiind răniţi, cu această ocazie, şi doisprezece trecători”, iar „avangărzile austro-ungare au intrat, în entuziasmul indescriptibil al populaţiei, în Suceava. La două, după-amiază, a sosit grosul trupelor, care au fost primite cu ovaţii de populaţia civilă… Ruşii s-au retras cu totul spre Cernăuţi. Oraşele Câmpulung, Gura Humorului şi Suceava sunt, iar, cu totul în posesia trupelor austro-ungare”. „Guvernatorul rus al Bucovinei, Evreinow, a părăsit, împreună cu întregul său stat major şi cu întreaga garnizoană, Cernăuţii, îndreptându-se spre Novoseliţa” (Pester Lloyd, apud Adevărul, 28, nr. 10015).

 

9 februarie 1915, Cernăuţi: „S-au luat măsuri pentru o eventuală evacuare a Cernăuţilor, în care scop a fost retras din oraş tot ce ruşii înmagazinaseră acolo. Dr. Weich, ajutor de primar al Cernăuţilor, a fost însărcinat cu predarea oraşului, când va fi nevoie să se facă aceasta. Populaţia e liniştită” (Pester Lloyd, apud Adevărul, 28, nr. 10015).

 

9 martie 1915: Luptă înverşunată în pădurea Rarancea, „austro-ungarii, primind puternice ajutoare, au reuşit, printr-un asalt viguros de baionetă, să bată pe adversar, luându-i 4.000 prizonieri, 6 mitraliere şi o bogată pradă de material de război… Între Ţureni şi Noua Suliţă s-au dat, de asemenea, lupte mari, în cari Ruşii au fost respinşi” (Românul, V, nr. 53).

 

12 martie 1915, Viena: „Calmul domneşte la fel la nord de Cernăuţi” (La Grande Guerre, XIX, p. 57).

 

13 martie 1915, Viena: „Aproape de frontul de luptă din Galiţia sud-estică, în învecinata regiune Cernăuţi, calmul domneşte peste tot” (La Grande Guerre, XIX, p. 65).

 

11 mai 1915, Viena: „În Galiţia sus-estică, ruşii au trecut la ofensivă în mai multe sectoare. Un atac important, la nord de Prut, asupra Cernăuţilor, a fost respins la frontiera Imperiului. Am făcut 620 prizonieri” (La Grande Guerre, XV, p. 57).

 

11 mai 1915, Petrograd: „În Bucovina, în dreapta Nistrului, trupele noastre, la 9 mai, şi-au continuat succesele, făcând încă 500 prizonieri şi au capturat 3 tunuri mari şi unul uşor, precum şi mai multe mitraliere” (La Grande Guerre, XV, p. 62).

 

18 mai 1915, Petrograd: „Se dovedeşte acum că proporţiile dezastrului austriac în Bucovina sunt atât de mari, încât anulează succesele pe care inamicii noştri le-au obţinut în Galiţia vestică. După ultimele informaţii, toată regiunea dintre Nistru şi Prut este sub stăpânirea noastră. Armata austriacă a fost bătută zdravăn şi s-a retras în dezordine, abandonându-ne 20.000 prizonieri şi o importantă poziţie, lungă de 140 verste, bine fortificată şi pentru defensiva pentru care inamicul a depus enorme eforturi, bani şi vieţi. Ceea ce ne face să credem că, după această victorie rusească, Cernăuţii sunt deja în mâinile noastre şi că restul armatei austriece, aflată la Prut, va fi condamnată la un dezastru ireparabil, după şarja energică a cavaleriei asupra părţilor divizate, formate din mase inamice în retragere, împrăştiate şi împuţinate.. În aceste clipe, numai un nod de cale ferată spre Bucovina reţine atenţia noastră, în regiunea Kolomeea, unde inamicul a primit întăriri şi a angajat toate forţele sale. Această furie a duşmanului este naturală: Kolomeea este un nod de cale ferată conectat la Bucovina şi Transilvania, şi la alte regiuni austro-ungare. Înfrângerea, în aceste clipe, este atenuată de firava rezistenţă în Bucovina” (La Grande Guerre, XV, pp. 120, 121).

 

18 mai 1915, Petrograd: „Proporţiile dezastrului austriac în Bucovina sunt atât de mari, încât ele anulează succesul lor vremelnic în Galiţia. Toată regiunea dintre Nistru şi Prut este în puterea noastră” (La Grande Guerre, XV, p. 121).

 

19 mai 1915, Viena: „La 16 mai, s-a publicat un raport oficial despre ultimele evenimente ce se derulează în aripa extremă a frontului de luptă, între Nistru şi Prut.S-a exagerat intenţionat succesul într-un sector de aripă, insignifiant în raport cu marea noastră victorie în Galiţia occidentală şi mijlocie” (La Grande Guerre, XV, p. 123).

 

22 mai 1915, Viena: „Aproape de Boian, la est de Cernăuţi, o încercare a inamicului de a trece pe malul sudic a eşuat cu mari pierderi pentru adversar” (La Grande Guerre, XV, p. 144).

 

23 mai 1915, Viena: „Noile tentative ruseşti de a trece Prutul, aproape de Boian, au eşuat” (La Grande Guerre, XV, p. 153).

 

26 mai 1915, Petrograd: „În regiunea Nistrului şi în Bucovina, nici o schimbare” (La Grande Guerre, XV, p. 183).

 

22 iunie 1915, Suceava: Se dizolvă reprezentanţa comunală a Sucevei, primar fiind numit Dr. Ion Luţia, care a murit după doar două luni, treburile comunale fiind preluate de inginerul Leo de Fuchs şi de consilierul Epaminonda Voronca.

 

20 iulie 1915, Viena: „Pe graniţa dintre Bucovina şi Basarabia, brigada rusă Plastun a fost surprinsă şi împrăştiată” (La Grande Guerre, XVIII, p. 116).

 

26 iulie 1915, Doroşăuţi: „Comemorarea încheierii unui an de război”, serbarea fiind organizată de parohul exarh Vasile Nichitovici.

 

17 august 1915: „Cetăţenimea Sucevei a inaugurat serbarea patriotică prin un frumos conduct de torţe, care a străbătut, în sunetul muzicii, calea principală a oraşului, până în dreapta Palatului Administrativ” (Viaţa Nouă, IV, nr. 160).

 

18 august 1915, Suceava: Ziua de naştere a Împăratului Francisc Iosif este sărbătorită cu mare pompă, iar la Vatra Dornei, s-a desfăşurat o „manifestare omagială a deputaţilor români”, cu ocazia „aniversării zilei natale a Majestăţii Sale Împăratului Francisc Iosif” (Viaţa Nouă, IV, nr. 160).

 

22 august 1915, Viena: „Între Vladimir-Volinsky şi Cernăuţi, situaţia este neschimbată” (La Grande Guerre, XIX, p. 159).

 

4 octombrie 1915: La Suceava începe colecta „Țintuirea bucumului”, bucium din lemn de tei făcut de „cunoscutul maestru Vasile Buliga din Câmpulung”, când, „după săvârşirea serviciului divin, lumea oficioasă, însoţită de un public mare, s-a adunat în frumosul cort, ridicat în faţa intrării în Palatul Comunal”, iar prefectul Dr. Korn „a bătut cea dintâi ţintă, în numele protectorului acestei serbări, al Preşedintelui Ţării, contele Meran. Venitul realizat într-o singură zi a trecut suma de 2.000 coroane” (Viaţă Nouă, IV, nr. 163).

 

10 octombrie 1915: Se ţintuieşte buciumul la Costâna, „în prezenţa reprezentantului prefecturii, Lomicovschi, a profesorului Tarangul, a preotului Mihaiu Sârbu, a profesorului M. Ursuleac şi a corului gimnazist din Suceava, condus de Severin Procopovici” şi se strâng 1.500 de coroane (Viaţă Nouă, IV, nr. 163).

 

11 octombrie 1915: Aeroplanele ruseşti „au operat un raid peste Cernăuţi, aruncând, asupra gării, depozitelor de muniţii şi trenurilor, mai multe bombe. O coloană de fum şi de văpăi a apărut, de îndată, deasupra gării. Un aeroplan inamic a venit în contra aviaţiei noastre, dar a fost canonat de aviatorii noştri şi silit să aterizeze, repede, lângă oraş” (Adevărul, 28, nr. 10257).

 

17 octombrie 1915: Buciumul bucovinean se ţintuieşte în Bosanci, Ipoteşti, Securiceni, Rus-Plavalar, Tişăuţi şi Lisaura.

 

24 octombrie 1915: Ţintuirea buciumului la Danila, Găureni, Iacobeşti, Călineştii lui Cuparencu şi Ienachie, Măriţei, Romaneşti şi Slobozia.

 

27 octombrie 1915: Buciumul este dus, pentru ţintuire şi colectă de fonduri, la Pătrăuţi, Hatna (Dărmăneşti – n. n.) şi Mitocul Dragomirnei.

 

31 octombrie 1915: Continuă sacrificare buciumului întru gloria Austriei în Iţcanii Noi, Iţcani Gară, Şcheia şi Lipoveni.

 

8 noiembrie 1915: Ţintuirea buciumului la Udeşti, Chilişeni, Reuseni, Rus-Mănăstioara şi Ruspoieni.

 

14 noiembrie 1915: Ofrande pentru Austria, prin ţintuirea buciumului, la Stroieşti, Sf. Ilie, Zahareşti, Liteni-Moara, Buneşti, Bălăceana, Liudihumora şi Comăneşti.

 

4 decembrie 1915: Trupele ruseşti, aduse, cu trenul, de la Reni, la Noua Suliţă, ocupau poziţii pe aliniamentul Boian-Ţureni, cu intenţia de a năvăli spre Cernăuţi. Trupele austriece, cantonate la Mahala şi la Sadagura, se pregăteau să înfrunte tirurile de artilerie rusească, iar cele cantonate prin partea sudică a Bucovinei au fost retrase (Adevărul, 28, nr. 10311). Comunicatul oficial rusesc preciza că „luptele din Bucovina devin din ce în ce mai înverşunate, şi armata rusă, respingând contraatacurile, înaintează mereu spre Cernăuţi. Duşmanul a suferit, în această regiune, mari pierderi, care se urcă la 800 de prizonieri şi un mare număr de răniţi şi morţi, lăsaţi pe câmpul de luptă” (Adevărul, 28, nr. 10342).

 

22 decembrie 1915, Bucureşti: Cunoscutul literat şi profesor de limba ger­mană pe la diferite şcoli secundare şi superioare şi-a pus capăt zilelor, la bodega „Mircea”, din Bulevardul Academiei” (Viaţă Nouă, IV, nr. 170-171).

 

Le Miroir, 20 august 1916: Șarjă căzăcească în Bucovina

 

5 ianuarie 1916: „Mari pierderi germane în Bucovina; ruşii avansează spre Transilvania; ei au ocupat Ilişeşti, Gura Humorului şi Bucşoaia” (Le Progrès, 6 ianuarie 1916).

 

6 ianuarie 1916: „Un comunicat din Petrograd anunţă, în sfârşit, în această dimineaţă, că austriecii au evacuat Cernăuţii. Ruşii vor să ocupe oraşul, dacă nu au făcut-o până în această clipă. Este a patra oară când capitala Bucovinei îşi va schimba ocupantul, de la începutul războiului” (L’Ouest Éclair, 6 ianuarie 1916).

 

7 ianuarie 1916: „Times a primit de la Bucureşti, următoarea telegramă, datată vineri (7 ianuarie – n. n.): O teribilă canonadă se putea auzi de la Dorohoi, oraş românesc aflat la 30 de mile de locul bătăliei. După un prim eşec al asaltului poziţiilor austriece, ruşii au izbutit să forţeze intrarea în Bucovina şi au capturat două poziţii fortificate ale tranşeelor austriece. Ei au ocupat, mai întâi, satele Toporăuţi şi Rarancea şi au sosit în apropierea orăşelului Sadagura. Populaţia districtului de care ţin aceste două sate s-a refugiat la Cernăuţi, care este plin de soldaţi austrieci răniţi şi unde proviziile sunt foarte rare. Criticii militari opinează că ocuparea Cernăuţilor de către trupele ruse este iminentă” (L’Ouest Éclair, 11 ianuarie 1916).

 

11 ianuarie 1916: În zori, „de la Boian, în sus, se desfăşoară între beligeranţi lupte gigantice, lupte de exterminare, ale căror rezultate sunt dezastruoase”. Austriecii înconjuraseră Cernăuţii cu tranşee, fortificaţii „şi centuri de garduri construite din sârmă electrică” (Adevărul, 28, nr. 10347).

 

15 ianuarie 1916: Marea bătălie de Anul Nou, din nord-estul Austriei, a început la 24 decembrie stil nou anul trecut şi a durat, fiind întreruptă numai în unele zile, până la 15 ianuarie stil nou 1916, adică, în total, douăzeci şi patru de zile. Numeroase regimente de ale noastre au fost prinse, timp de şaptesprezece zile, într-o luptă neîntreruptă / Sub-şeful Statului Major / Boeler” (Adevărul, 28, nr. 10353).

 

1916, ianuarie 17: Înfiinţarea, la Suceava, a Societăţii i. r. „Crucea de argint”, sucursală a celei din Viena, din iniţiativa patriotică a „Consilierului guvernial Dl Visarion Gribovschi, care a convocat, pentru luni, 17 ianuarie, orele 5 post-meridian, în Palatul Municipal din Suceava, o convorbire prealabilă, la care au participat 17 persoane, între care prefectul Dr. Robert Korn, prezidentul Tribunalului Dr. Alfred Handl, preotul greco-catolic Hlibowicki, directorul gimnazial Constantin Procopovici, primarul din Iţcani Hellman şi alţii. Profesorul Dr. Orest de Tarangul a raportat asupra însemnătăţii şi organizării acestei instituţiuni, remarecând că, chiar şi în aceste momente, ne pătrunde o adiere de pace” (Viaţă Nouă, IV, nr. 173 din 24 ianuarie n. 1915, p. 3).

 

1916, ianuarie 19: Batalionul românilor din Ardeal, care fusese încazarmat la Doroşăuţi, s-a prezentat la biserica din Doroşăuţi, unde slujea bătrânul Vasile Nichitovici, apoi a participat, cu muzica militară în frunte, la procesiunea bisericească, la care cânta corul bisericesc, dirijat de Vasile Penteleiciuc, şi participa o mulţime de oameni cu făclii în mână, din Doroşăuţi şi din împrejurimi (Viaţă Nouă, IV, nr. 174 din 7 februarie n. 1915, p. 3).

 

21 ianuarie 1916, Petrograd: „La nord de Cernăuţi, în regiunea Rarance, am cucerit un sector din poziţiile inamice. În scopul recuceririi lui, inamicii au întreprins trei contraatacuri furioase, care toate au fost respinse, cu pierderi enorme pentru inamic” (L’Ouest Éclair, 5 ianuarie 1916).

 

3-5 februarie 1916: Noi recrutări în Bucovina, comisia pentru recrutări funcţionând în sediul Magistratului din Cernăuţi; o parte dintre ostaşii români din Ardeal fuseseră încazarmaţi, în ianuarie 1916. „Prima a fost făcută la începutul lui decembrie 1914, când au început ruşii a înainta vertiginos spre centrul Bucovinei; a doua, s-a ţinut prin martie 1915, după retragerea ruşilor peste Prut, şi a treia, la începutul lui mai 1915. La prima recrutare, s-au prezentat tineri, de la 18, la 21 de ani, şi toţi dispensaţii, de la 24, la 36 de ani, la a doua, toţi bărbaţii, de la 18, la 42 de ani, şi, la a treia, toţi bărbaţii, de la 18, la 50 de ani” (Adevărul, 28, nr. 10354).

 

15 februarie 1916, Petrograd: „Autorităţile militare explică relaxarea ofensivei în Bucovina şi  Galiţia prin faptul că germanii sunt foarte puternic fortificaţi în teritoriul pe care îl ocupă de mai bine de şase luni” (L’Ouest Éclair, 16 februarie 1916).

 

2 martie 1916: Sucevenii au aranjat o mare serbare patriotică-naţională a şcolilor primare româneşti, venitul fiind ursit Societăţii Flotei Austriece (Oesterreichischer Flottenverein), iar serbarea s-a ţinut în sala „Dom Polski” (Viaţă Nouă, IV, nr. 178).

 

14 martie 1916: „Pregătirile militare ruse au crescut, printr-o intensă activitate în Basarabia… Pentru a elimina dificultăţile de deplasare, ruşii grăbesc construirea, în Basarabia, a trei noi căi ferate, între Chilia, Cetatea Albă, Ismail, Reni, Chişinău şi Lipscani. Aviatorii ruşi au semnala o care concetrare de trupe austriece lângă Cernăuţi” (Journal des débats, 14 martie 1916).

 

10 iunie 1916: Ruşii ocupă Toporăuţii şi Rarancea, iar în ziua următoare, se îndreaptă spre Mahala şi Cernăuţi. De la Boian, tunuri grele japoneze, de 329 mm, coordonate de ofiţeri japonezi şi francezi, bombardează Cernăuţii, iar populaţia Bucovinei o apucă, în grabă, pe calea pribegiei (Adevărul, 29, nr. 10497).

 

11 iunie 1916: „Comunicat austriac: În partea de nord a Bucovinei au loc, din nou, bătălii încrâncenate. Sub presiunea forţelor inamice superioare, începută cu un dispreţ faţă de pierderile de vieţi omeneşti unică chiar şi printre inamici, a fost nevoie să întrerupem contactul cu adversarul şi să ne retragem trupele… Nimic nu se poate citi, în comunicatul austriac, despre ce se întâmplă la Cernăuţi, dacă oraşul este pierdut, după evacuarea Bucovinei septentrionale la Dobrinăuţi şi, în sud, descoperirea forţelor liniei de pe Prut. Capitala Bucovinei a căzut, deci, pentru a treia oară, sub puterea invadatorilor” (La Guerre mondiale, 13 iunie 1916).

 

13 iunie 1916: Comunicatul oficial rusesc anunţă că „în sectorul Prutului, între Boian şi Nepolocăuţi, trupele ruseşti s-au apropiat de malul stâng al râului. Lângă capul de punte de la Cernăuţi, o luptă crâncenă mai dăinuieşte” (Adevărul, 29, nr. 10498).

 

14 iunie 1916: „Marea ofensivă rusă în Galiţia, Volhnia şi Bucovina continuă. Armata generalului Letchinsky a sosit în faţa podului Zaleszisky, care marchează porţile capitalei Bucovinei. Capturarea Cernăuţilor este, deci, iminentă… Austriecii continuă mişcarea de retragere din partea nord-estică a Bucovinei” (Le Rappel, 14 iunie 1916).

 

14 iunie 1916: „Ruşii sunt la porţile Cernăuţilor, ocupând mahalalele acestui oraş, pe care l-au încercuit, simultan, dinspre nor, sud şi vest” (L’Ouest Éclair, 14 iunie 1916).

 

15 iunie 1916: Guvernul României primeşte o telegramă, prin care se anunţa că Cernăuţii au fost evacuaţi de către austrieci, care au numit o comisie pentru predarea oraşului, compusă din câte doi reprezentanţi ai fiecărei naţionalităţi. Mitropolitul Repta a fost ridicat şi dus la Dorna. Linia ferată  a fost distrusă, de la Cernăuţi, până la Volksgarden, pe o lungime de trei kilometri, pentru a întârzia înaintarea ruşilor. La Iţcani, 80 de locomotive aşteptau, sub presiune, să transporte întreg materialul rulant la Burdujeni, în vreme ce câteva trenuri cu răniţi erau îndreptate spre Vatra Dornei (Adevărul, 29, nr. 10498).

 

17 iunie 1916: Ruşii generalului Lethitake au reluat bătălia pentru pod şi, după o luptă înverşunată, au ocupat, iar, Cernăuţii. „În 12 zile, austriecii au pierdut 300.000 de oameni, între care cel puţin 80.000 morţi şi răniţi, ceea ce constituie 30 la sută din efectivul de 670.000, care se ştie că erau pe acest front” (Adevărul, 29, nr. 10503).

 

19 iunie 1916: Începe exodul refugiaţilor, care blochează gara din Burdujeni.

 

20 iunie 1916: „Confirm unei telegrame a autorităţilor române de la frontiera cu Bucovina, un regiment ceh şi un regiment ungar s-au retras din calea ruşilor” (L’Intransigeant, 26 iunie 1916).

 

20 iunie 1916: Lupte grele la Storojineţ, Frazenthal şi Tereblecea. Între Burdujeni şi Iţcani, coloanele refugiaţilor bucovineni, din toate clasele sociale, blocaseră drumul, dar cei mai mulţi refugiaţi se îndreptaseră direct spre Vatra Dornei (Adevărul, 29, nr. 10504).

 

20 iunie 1916: La Bucureşti, refugiaţii bucovineni sărbătoresc, seara, ocuparea Cernăuţilor şi a unei mari părţi din Bucovina drept „eliberare de sub jugul austro-ungar” (Adevărul, 29, nr. 10505).

 

21 iunie 1916: La Suceava, „la amiază, mai întâi a fost zărit un aeroplan rus, survolând deasupra Sucevei, iar după o oră, „prima patrulă rusească, compusă din 24 de cazaci, şi-a făcut apariţia în faţa Burdujenilor, pe şoseaua Iţcani-Suceava; imediat, a urmat o altă patrulă, de 100 soldaţi din cavalerie, care, intrând în Suceava, au preluat oraşul din mâinile noului primar, preotul român Sârbu” (Adevărul, 29, nr. 10506).

 

22 iunie 1916: „Avansarea vertiginoasă a ruşilor a surprins nu numai populaţia, dar chiar autorităţile au fost înşelate asupra apropierii ruşilor” (Adevărul, 29, nr. 10505).

 

23 iunie 1916: „La Iţcani s-au prezentat un maior rus şi zece soldaţi pentru a lua oraşul în stăpânire” (Adevărul, 29, nr. 10508).

 

23 iunie 1916: „Câmpulung este în mâinile ruşilor, după 23 iunie, şi toată Bucovina, susţine comunicatul rus, este în mâinile aliatului nostru” (L’Intransigeant, 26 iunie 1916).

 

23 iunie 1916: „În 23 iunie, ruşii, după o bătălie agresivă, au ocupat Câmpulung, ceea ce, după ocuparea precedentă a localităţii Kouty, îi pune în posesia întregii Bucovina” (Le Petit Parisien, 26 iunie 1916).

 

23 iunie 1916: „În Bucovina, ofensiva rusă nu a putut fi oprită. După cucerirea Cernăuţilor, ruşii au continuat ofensiva spre sud şi au traversat Siretul… Odată cu trecerea acestui râu, ruşii au ocupat toată regiunea nordică a Bucovinei. Pe de altă parte, nu putem şti când această ofensivă se va opri. Este sigur că austriecii vor ocupa, din nou, o linie defensivă în Carpaţi, care formează frontiera Bucovinei” (L’Ouest Éclair, 23 iunie 1916).

 

23 iunie 1916, Petrograd: „Austriecii se retrag întruna în Bucovina. Ofensiva noastră continuă. Am ocupat localităţile Gura Humorului şi Straja, la vest de Rădăuţi. La Vijniţa, aproape de Kouty, am făcut 800 de prizonieri. Inamicul s-a retras în Carpaţi” (L’Ouest Éclair, 24 iunie 1916).

 

18-24 iunie 1916: „Bucovina nu este un sector militar susceptibil de o viaţă proprie… Cernăuţi a căzut, pentru prima dată, la 1 septembrie 1915… dar în 21 octombrie Cernăuţi a fost reocupat de Pflanzer-Baltin… La sfârşitul lui noiembrie, fără mari bătălii, Bucovina se afla din nou sub stăpânire rusească, până la frontiera română: Câmpulung redevenea al slavilor în 6 ianuarie, şi, trei zile mai târziu, înălţimile văii Cârlibaba erau stăpânite de invadatori… Dominaţia străină se întindea din Carpaţi, la Cernăuţi, care a fost „eliberat” după zece zile. Este exact timpul care le-a fost suficient ruşilor, pentru recucerire, după 17 iunie 1916. Deci, Cernăuţii, pentru a treia oară, a căzut, iar grosul aripii drepte Pflanzer s-a retras spre vest, prin valea Ceremuşului, în timp ce detaşamente răzleţe angajau lupte, în retragere prin văile semi-circulare şi paralele Siretului Mare şi Siretului Mic, ale Sucevei şi Moldovei. Localităţile de şes ale provinciei au fost evacuate spre frontiera română, pentru că ruşii, avansând asupra ariergărzilor, au putut să cucerească Siretul, în 10 iunie, pătrunzând până în valea Sucevei, a doua zi, şi ocupând Rădăuţii, în 21 iunie, în aceeaşi seară ajungeau la Gura Humorului, poarta văii Moldovei, unde nu au întâlnit altă rezistenţă, ajungând la Câmpulung în 23 iunie. Austriecii au pierdut 2.000 de prizonieri şi s-au repliat în munţii dintre Moldova şi Bistriţa Aurie. În această ultimă vale, în care se află Iacobeni şi Cârlibaba, cu fortificaţii pe înălţimi, ruşii încă nu au purces, întărindu-se la Pojorâta” (La Guerre mondiale, 1 iulie 1916).

 

24 iunie 1916: „Petrograd: Pentru ocuparea oraşului Gura Humorului, armata generalului Letchitsky a încolţit toată aripa dreaptă a generalului Pflanzer, la frontiera României” (Le Journal, 25 iunie 1916).

 

25 iunie 1916: „Comunicat austriac: În Bucovina, trupele noastre au ocupat noi poziţii între Câmpulung şi Iacobeni. Am evacuat înălţimile Berhomet şi Vijniţa, fără intervenţia inamicului” (La Guerre mondiale, 27 iunie 1916).

 

25 iunie 1916: Alt comunicat austriac precizează că, „în Bucovina, trupele noastre au stabilit noi poziţii, între Câmpulung-Iacobeni. Înălţimile de la sud de Berhometh-Viznitz au fost evacuate de noi, fără intervenţia duşmanului” (Adevărul, 29, nr. 10510).

 

27 iunie 1916: „În Bucovina, ruşii au luat Câmpulung şi îşi urmează inamicii spre Iacobeni, de-a lungul frontierei româneşti din munţi. Luarea oraşelor Câmpulung şi Kuty (în Galiţia – n. n.), spun ruşii, pune întreaga Bucovina în mâinile noastre” (Le Petit Journal, 27 iunie 1916).

 

29 iunie 1916: „Comunicat rus: Inamicul, încercând să oprească ofensiva noastră în Bucovina, a împiedicat, în multe locuri, cu toate mijloacele posibile, construind poduri sau demolându-le pe cele construite. În ciuda acestora, pontonierii noştri şi trupele de geniu au biruit toate obstacolele şi şi-au făcut, cu succes, datoria” (Bulletin quotidien, 30 iunie 1916).

 

2 iulie 1916: „Avansarea ruşilor în Bucovina continuă… Este a treia oară când eroicii noştri aliaţi pătrund în Cernăuţi, de la începutul războiului, dar este pentru prima dată când austriecii apără acest oraş nefericit, pe care l-au evacuat de fiecare dată când ruşii se apropiau” (L’Indépendant du Berry, 2 iulie 1916).

 

2 iulie 1916: „Duminică, orele 4 după-amiaza, a izbucnit un incendiu la Iţcani, la antrepozitele Statului, construite de curând, şi la magazia bogătaşului Hellman. Focul a fost pus şi, din neglijenţă, lăsat să se întindă şi la casele comercianţilor Peretz şi Sonnenfeld şi jandarmeriei. Sentinela rusă de la vamă n-a permis celor de la noi, care s-au grăbit să alerge pentru a stinge focul, şi, cum toate pompele le-au luat austriecii, în retragere, Iţcanii e expus să fie complet distrus. Nu s-a permis nici grănicerilor noştri, care au pompe şi voiau să treacă dincolo, pentru a localiza incendiul” (Adevărul, 29, nr. 10517).

 

7 iulie 1916: „Am considera ultimele opt zile de război în Bucovina de o importanţă relativă, pentru că Bucovina nu poate servi drept bază pentru o invazie serioasă în Ungaria… Retragerea austriecilor seamănă, aici, cu o anulare a operaţiunilor militare pe termen lung, în aceste văi. Cea a Câmpulungului şi cea a Seletinului, care se află pe cursul superior al râului Suceava şi al Moldovei, sunt conectate între ele prin o rută semicirculară, paralelă cu graniţa şi care trece peste înălţimile Izvor. Împinşi înapoi din Pojorâta, în 25 iunie, austriecii s-au retras, în parte, spre nord-vest de această rută, în parte spre sud-vest, prin Iacobeni” (Bulletin quotidien, 7 iulie 1916).

 

8 iulie 1916: Ruşii ocupă Fundu Moldovei şi Valea Putnei. La Cernăuţi, funcţiile publice sunt ocupate de basarabeni. „Astfel, dl căpitan Capşa a fost numit prefect de poliţie, dl Levinschi, şef al Siguranţei, avocatul Danielev, ajutor al şefului de Siguranţă” (Adevărul, 29, nr. 10573).

 

14 iulie 1916: „Peste 15.000 de refugiaţi bucovineni se află pe teritoriul românesc. Printre ei, un mare număr de evrei. Românii refugiaţi au fost avertizaţi că nu au voie să se stabilească în România” (Bulletin quotidien, 14 iulie 1916).

 

14 august 1916: La Bucureşti, s-a întrunit Consiliul de Coroană, pentru a decide intrarea în război, iar coloanele ziarelor româneşti se transformă în versuri de epopee, mai ales că, în noapte de duminică, 14/15 august 1916, „trupele noastre au atacat frontiera austro-ungară”, iar „ruşii au început a trece în Dobrogea, fiind primiţi cu entuziasm de populaţie” (Adevărul, 29, nr. 10573).

 

9 august 1916: „Comunicat austriac: În Bucovina, inamicul s-a retras spre nord” (La Guerre mondiale, 11 august 1916).

 

21 august 1916: „Comunicat austriac: La vest de râul Moldova, pe înălţimile de la sud-est şi sud-vest de Zabie, am capturat 2 ofiţeri şi 188 oameni, dar şi 5 mitraliere, inamicul făcând în van eforturi de a recuceri poziţiile pierdute” (La Guerre mondiale, 23 august 1916).

 

31 august 1916: „În 31 august, creşterea presiunii ruse produse aşteptata legătură cu aripa dreaptă română, care atunci intrase în munţii Gurghiului. La două culmi muntoase de a cuceri Vatra Dornei, slavii au pus presiune pe trupele colonelului Borgo; ei au forţat bariera Tomnaticul, iar prusienii s-au retras pe coasta nordică” (La Guerre mondiale, 10 septembrie 1916).

 

9 septembrie 1916: „Comunicat austriac: În Bucovina, având în frunte Regimentul de Infanterie Galiţiană nr. 13, şi-a croit un pasaj, pe Moldova, spre Breaza” (La Guerre mondiale, 14 septembrie 1916).

 

23 septembrie 1916: „Comunicat austriac: În Bucovina, detaşamente de recunoaştere inamice au fost respinse. În afară de aceasta, activitate combatantă minimă” (La Guerre mondiale, 25 septembrie 1917).

 

24 septembrie 1916: „Este un mare entuziasm faţă de armata rusă, care a ocupat Bucovina, şi românii din nord au sărbătorit împreună intrarea României în război. Locuitorilor Bucovinei, care sunt în bună parte români, le străluceau ochii de bucurie” (Le Miroir, 24 septembrie 1916).

 

24 septembrie 1916: Comunicat românesc: „Înaintăm la Vatra Dornei şi în munţii Călimanului”; „în Călimani, lupte de artilerie” (Albina, 20, nr. 1-2).

 

18 decembrie 1916: Comunicatul Marelui Cartier General Român: „Pe frontul generalului arhiducelui Iosef”, se înregistra o „luptă violentă de artilerie în sectorul de la Mestecăneşti, la sud de Bistriţa de aur” (Gazeta Bucureştilor, nr. 6).

 

19 decembrie 1916: Comunicatul Marelui Cartier General Român: „Patru atacuri ruseşti la Mestecăneşti, pe malul răsăritean al Bistriţei de Aur, s-au prăbuşit în faţa rezistenţei batalioanelor austro-ungare. Mai la sud, duşmanul a fost izgonit din câteva posturi” (Gazeta Bucureştilor, nr. 9).

 

Un film alb negru din Bucovina anului 1917

 

20 martie 1917, Petrograd: „Generalul Letchitsky a fost numit comandant şef pe frontul de răsărit. Cum el se găseşte încă în Bucovina, comanda interimară aparţine, până la sosirea lui, generalului Gourko” (Figaro, 27 marie 1917).

 

9 mai 1917: „Comunicat austriac: În sudul Bucovinei, am respins trupe de recunoaştere ruseşti” (La Guerre mondiale, 11 mai 1917).

 

5 iulie 1917: Succesul ofensivei ruse în Galiţia şi Bucovina „a provocat un entuziasm mare până la delir în oraşul Fălticeni. Armata rusească din localitate a făcut o procesiune mostră pe străzi, cu muzică şi steaguri roşii, cu diferite inscripţii, între care cea mai de seamă era: Noi vrem războiul până la victoria deplină!” (Bianu, I, p. 145).

 

22-28 iulie 1917: „Diviziile noastre au fost, în ultimele opt zile, aproape de pierderea localităţilor Tarnopol şi Ostrow, această „placă turnantă” a Galiţiei răsăritene, ceea ce ar însemna, pentru ruşi, echivalentul unui ordin de evacuare a teritoriilor austro-ungare, în tot cazul, a celor din vecinătatea de sus a Bucovinei” (La Guerre mondiale, 2 august 1917).

 

3 august 1917: „Cel mai important eveniment al zilei, pe frontul de răsărit, este intrarea trupelor austro-ungare în Cernăuţi… Nu va mai dura mult şi întreaga Bucovina va reintra în posesie austro-ungară” (Le Petit Journal, 4 august 1917).

 

3 august 1917: „Austriecii anunţă că au recucerit Cernăuţii. Eu recunosc, peste tot, că ruşii au opus puţină rezistenţă… Ruşii s-au retras, iarăşi, la graniţa Bucovinei cu Basarabia şi Moldova” (Le Miroir, 19 august 1917).

 

6 august 1917: „Comunicatul austriac se exprimă astfel: În punctul de joncţiune a celor trei frontiere (transilvană, română şi bucovineană – n. n.), am înlăturat inamicul din localităţile Broşteni şi Holdiţa. În Bucovina sudică, am progresat spre Vama şi Moldoviţa. Pe Suceava, ruşii se repliază spre Rădăuţi. La sud-est de Cernăuţi, suntem atenţi la frontiere” (L’Ouest Éclair, 7 august 1917).

 

8 august 1917: „Campania din Bucovina poate fi considerată terminată… Între Nistru, la Nord, şi Câmpulung, la sud, operaţiunile militare în Bucovina se desfăşoară pe un front de 100 km. Armata germană mărşăluieşte, spre răsărit, în patru coloane: cea din nord avansează spre Nistru, o parte pe ruta Lemberg, spre Hotin, şi s-a oprit lângă Zbrucz; această coloană are ca ţintă Hotin. O a doua coloană avansează pe amândouă malurile râului Prut; a trecut de Cernăuţi şi se găseşte în contact cu frontiera română. A trei coloană avansează prin oraşul Siret, având ca obiectiv Dorohoi. În sfârşit, a patra coloană mărşăluieşte spre Suceava, având ca ţintă Botoşanii” (L’Echo d’Alger, 8 august 1917).

 

9 august 1917: „Comunicat rus: La sud de Prut, aproape de satul Solca, inamicul a lansat un atac violent, care a fost respins. În regiunea nord-vestică Şipot-Cotârgaşi, inamicul ne-a atacat cu furie” (La Guerre mondiale, 11 august 1917).

 

10 august 1917: „Pe întreg frontul ruso-român, precum şi pe frontul din Bucovina şi Galiţia, operaţiunile în curs au luat aşa de mare inten­sitate, încât ele vor schimba, în curând, situaţia în mod foarte simţitor” (Bianu, I, p. 162).

 

27 august 1917: „Ion Grămadă, fiu de ţăran din satul bucovinean Zahareşti, ofiţer voluntar în Armata Română, scriitor de frunte şi bun cu­noscător al trecutului neamului nostru, a murit moarte de erou pe Valea Trotuşului, luptând pentru realizarea idealului naţional. El a fost un bun profesor al liceului din Cernăuţi; vorbea frumos şi cu căldură; iubit şi mult apreciat de elevii săi; ca chip, avea o înfăţişare voinică şi frumoasă; stăpânit de o minte ageră şi aleasă. Se pregătea şi era aproape să ia doctoratul în litere la Viena (doctorat în litere şi filozofie, pe care îl luase în 16 iulie 1913 – n.n.), pentru care îşi avea preparată teza, tratând despre „Ro­mânii la asediul Vienii din anul 1683” (Bianu, I, p. 223).

 

28 august 1917: „Comunicat oficial rus: În 27 august, inamicul a întreprins o ofensivă spre Noua Suliţă, în regiunea Cernăuţi. Dimineaţă, inamicul a început să bombardeze sectorul nostru între Răchitna şi Prut. Forţată de focul artileriei inamice, infanteria noastră a părăsit poziţiile de la nord de Boian şi a început retragerea spre est” (Le Temps, 30 august 1917).

 

31 august 1917: „La sud de Zaleszczysky, în Bucovina, toate drumurile duc spre Cernăuţi, la sud-vest de Hotin… Austriecii se apropie de Seletin, pe Suceava. Un alt început de înaintare, în valea Câmpulungului, prin Fundu Moldovei; în fine, un al treilea, în sud, curăţă înălţimile Iacobeni – Valea Putnei” (La Guerre mondiale, 1 august 1917).

 

8 septembrie 1917: În „Bucovina, austrieci stăpânesc, după 8 septembrie, înălţimile din sudul Rădăuţilor” (La Guerre mondiale, 14 septembrie 1917).

 

8 octombrie 1917: „În Bucovina, unde ruşii au început ofensiva şi au capturat Văşcăuţi, un sat situat la 2 km de oraşul cu acelaşi nume. Ei au făcut 750 de prizonieri, dar au fost nevoiţi să abandoneze, apoi, teritoriul cucerit” (La Guerre mondiale, 9 octombrie 1917).

 

Hora Unirii, la Cernăuți – de fapt, Hora Junimii, compusă de Constantin cavaler de Buchenthal

 

7 martie 1918: „Românii abandonează Bucovina. Cităm comunicatul Vienei: Prin ultimele dispoziţii ale tratatului de pace cu România, românii au evacuat, după 7 martie, teritoriul pe care-l ocupaseră în Bucovina” (Le XIXe siècle, 12 martie 1918).

 

7 mai 1918: Umilitoarea Pace de la Bucureşti obligă România să acorde „desdăunările pentru supuşii austrieci în România, pe urma pagubelor pricinuite prin pradă, internări şi sechestrări” (Viaţa Nouă, V, nr. 4). „Luni, în 7 mai, în ziua de Sf. George, s-a încheiat pacea între Puterile Centrale şi România. Pierderile teritoriale ale României sunt destul de însemnate. Ea pierde întreg teritoriul dincolo de Dunăre, împreună cu coasta Mării Negre… de la Turnu Severinului, până la Vatra Dornei, aşadar de-a lungul frontierei Transilvaniei către România, hotarul a fost scoborât, de pe piscurile Carpaţilor, la poalele lor. Această îngustă fâşie de ţară, care încinge, ca un colan de apărare, lungul frontierei Ungariei către România, are o suprafaţă de mai bine de 5.000 kilometri pătraţi, aşadar ceva mai mult decât jumătate din ţara noastră, Bucovina… Înspre Bucovina, rectificările de frontieră cuprind un teritoriu de 1.800 kilometri pătraţi. În colţul dinspre Transilvania şi Bucovina, noua frontieră duce, de pe muntele Ceahlău, peste Bistricioara şi muntele Bivol, înspre Cornu Luncii. Ea cuprinde satele Borca, Dragoiasa, Şarul Negri, Şarul Dornei, Arinii, Broşteni, Găineşti ş. a.” (Viaţa Nouă, V, nr. 1).

 

23 mai 1918: În Bucovina, „a izbucnit, în partea de apus a oraşului Suceava, un foc îngrozitor, care, în scurtă vreme, a cuprins şi nimicit şapte obiecte mari din piaţa gării. Întinsa clădire, cunoscută, odinioară, ca „Crâşma din Târgul Vitelor”, cu clădirile din ogradă au fost prima jertfă a focului năprasnic, care a adus la mizerie numeroase familii, ce locuiau în acele case, nimicindu-le tot avutul” (Viaţa Nouă, V, nr. 1).

 

29 mai 1918: La Cernăuţi, se înfiinţează „Societatea româno ortodoxă împărătesc jubiliară pentru zidirea unei biserici în Viena” (Viaţa Nouă, V, nr. 5).

 

29 august 1918: „Mitropolitul român Vladimir Repta, din Cernăuţi, a demisionat, cu întreg consistoriul. Biserica română şi fondurile româneşti s-au împărţit în două, numindu-se doi preoţi ortodocşi, Tzimirischi, pentru ucraineni (ruteni), şi Worobchievici, pentru români. Aceasta va să zică distrugerea completă şi definitivă a Bisericii române din Bucovina” (Bianu, II, p. 53).

 

1 iulie 1918: La Suceava s-a redeschis cadastrul, cărţile funciare urmând să fie la dispoziţia publicului (Viaţa Nouă, V, nr. 5).

 

4 octombrie 1918: În parlamentul vienez, deputatul bucovinean Isopescu-Grecul preciza: („Noi, cei patru milioane de Români din monarhia austro-ungară, cerem autonomia noastră în cadrul Austriei!”.

 

12 octombrie 1918: Câţiva români bucovineni, printre care şi Puşcariu, s-au întâlnit în casa lui Isidor Bodea, pentru a discuta situaţia politică nou creată, optând pentru varianta care însemna răul cel mai mic, respectiv unirea cu România. Şi, pentru că aveau nevoie de un lider provenit din rândurile românilor bucovineni get-beget, ei au trimis după Iancu Flondor, care se afla la Storojineţ, pentru a inaugura, împreună, şi prin publicaţia „Glasul Bucovinei”, ceea ce a fost numită de istoriografie drept „acţiunea românească din Octombrie 1918”

 

17 octombrie 1918: Noul împărat al Austriei, Carol, lansa manifestul imperial, prin care anunţa transformarea Austriei într-o confederaţie de state naţionale autonome, dar toate popoarele fostului imperiu au refuzat manifestul, comitetele naţionale hotărând, practic, constituirea tot atâtor state de sine stătătoare.

 

17 octombrie 1918: Sextil Puşcariu face sugestia de a reclama toată Bucovina pentru România, din moment ce „Austria a intrat în agonie”.

 

22 octombrie 1918: Nicolae Iorga nota, în jurnalul său, că „din Bucovina au plecat austriecii şi chiar ucrainenii” (Iorga, Memorii, II, p. 95), iar în seara zilei următoare scria: „Zota vine la mine, seara, pentru a-mi spune că, la Cernăuţi, s-a auzit tunul, poate al legionarilor ucraineni, aduşi de arhiducele „rutean” Wilhelm, şi că românii din Bucovina cer intrarea trupelor noastre” (Iorga, Memorii, p. 124).

 

27 octombrie 1918: S-au întrunit, la Cernăuţi, „reprezentanţii poporului român din Bucovina”, pentru a înfiinţa Consiliul Naţional, vreme în care, prin Cernăuţi, „mulţimea, de peste 1.000 de capete, bărbaţi şi femei, străbătea străzile Capitalei, cântând cântece naţionale. La Palatul Guvernului şi înaintea Primăriei din Cernăuţi, mulţimea, din ce în ce mai sporită, a manifestat pentru Unirea tuturor românilor. Momentul culminant a fost când, la Primărie, s-a desfăşurat Steagul Tricolor. Intrând, apoi, în sala unde Consiliul Naţional îşi ţinea şedinţa, manifestanţii au arborat Tricolorul în fereastra Palatului Naţional” (Bianu, II, pp. 93-95).

 

2 noiembrie 1918: La Suceava, regimental croat din oraş organizează un concert al primadonei Viorica Ursuleac, pe atunci angajată a operei din Zagreb, apoi „garnizoana aceasta croată, ofiţeri şi soldaţi, proclamă revoluţia şi rup rozetele de la chipie, înlocuindu-le cu tricolorul lor”, şi pleacă spre îndepărtata lor patrie (Morariu, Pavelescu, p. 60).

 

6 noiembrie 1918: „În sfârşit, în dimineaţa zilei de 6 Noiembrie 1918, intră în Suceava grănicerii maiorului Anton Ionescu!” (Morariu, Pavelescu, p. 60).

 

6 noiembrie 1918: Guvernul nostru a publicat următorul comunicat: „În Bucovina de sud s-a dezlănţuit o violentă mişcare bolşevică. Populaţia din Iţcani, Suceava, Gura Humorului şi alte localităţi s-a refugiat, în număr mare, la noi, cerând ocrotire şi adăpost. Domnul Flondor, preşedintele Comitetului Naţional Român, s-a adresat Guvernului Român, cerându-i călduros să vină în ajutorul populaţiei din Bucovina, căzută pradă bolşevismului. Guvernul a dat imediat curs acestei cereri şi a ordonat trupelor de grăniceri şi de jandarmi să treacă, în număr suficient, graniţa Bucovinei, pentru a restabili ordinea în partea de sud şi a înainta oriunde necesitatea va cere” (Bianu, II, pp. 93-95).

 

6 noiembrie 1918: La Cernăuţi, ucrainenii au ocupat oficiile publice, Aurel Onciul urmând să preia puterea asupra sudului Bucovinei. Iancu Flondor imploră, atunci, ajutorul regelui Ferdinand, adică intrarea Armatei Române în Bucovina. Mesajul este dus, la Iaşi, şi înmânat lui Marghiloman de Vasile Bodnărescu, dar Marghiloman nu-şi poate asuma riscul de a decide o intervenţie armată.

 

8 noiembrie 1918: Datorită aprobării generalului Coandă, tatăl savantului, Divizia a 8-a a generalului Zadik este pregătită să intre în Bucovina, generalul spunându-le soldaţilor, minimalizând gestul grănicerilor, că abia „vouă v-a păstrat soarta norocul de a păşi cei dintâi pe pământul scump al Bucovinei. Fiţi mândri, arătaţi-vă demni de încrederea ce s-a pus în voi… Doresc spornicie pasului ce faceţi şi Vă zic: Cu Dumnezeu înainte!” (Bălan, p. 80). Apoi intră în Suceava.

 

11 noiembrie 1918: Divizia lui Zadik intră în Cernăuţi, iar ucrainenii înarmaţi se retrag în nord şi sunt urmăriţi de ostaşii români până hăt, în Galiţia.

 

24 noiembrie 1918: La Suceava, s-a trăit o zi de sărbătoare: „Liturghia în sobor, la Sfânt, cu doxologie pentru Regele Ferdinand şi Regina Maria”. „Au fost clipe înălţătoare”, scrie „Glasul Bucovinei” (nr. 19).

 

28 noiembrie 1918: Proclamarea unirii Bucovinei cu România. „Ce frumoasă a fost acea zi de 28 noiembrie 1918! Se bucura parcă şi cerul de fericirea noastră, trimiţându-ne, în acel început de iarnă, raze calde de soare. Veniseră soli din toate părţile locuite de români: din Moldova, din Muntenia, din Oltenia, din Ardeal şi din Basarabia, iar din Bucovina sosiră, la Cernăuţi, tot ce intelectualitatea şi ţărănimea românească aveau mai curat şi mai bun. Şi, pe când mulţimea, încă dis-dimineaţă, se îndrepta, pâlcuri-pâlcuri, spre reşedinţa metropolitană, în sala de marmură a căreia era convocat Congresul” (Marmeliuc, Amintiri).

 

1 decembrie 1918: Proclamarea unirii Transilvaniei cu România.

 

8 decembrie 1918: Sărbătoarea oficială a Unirii în Suceava, cu tedeum, la care iarăşi a cântat corul „Ciprian Porumbescu”.

 

27 decembrie 1918: „Pomenirea lui Ştefan cel Mare, cu parastas în sobor, cântând fireşte tot corul bisericesc al reuniunii. Seara, iarăşi concert festiv, cu concursul corului Reuniunii, sub conducerea lui I. Macariul” (Morariu, Pavelescu, 53-65).


1916: Ruşi, în Bucovina, cu maşini americane!

*

Dacă nu aş fi văzut, în „New York Tribune”, ediţia din 18 iunie 1916, fotografia şi explicaţia de mai sus, m-aş fi autodenunţat perfectei Mirela Adomnicăi ot Dărmăneşti pentru falsificarea istoriei Bucovinei, apoi, cale de luni de zile, aş fi bătut metanii în faţa biroului buzincurist de tocat inutil bugetul al distinsului cărturar bucovinean Aurel Buzincu, o adevărată opera omnia a culturii de direcţie din subordinea perfectei. Numai că poza e poză, chiar dacă întrece orice imaginaţie, şi îmi fac speranţe că vor şti să o citească şi Buzincu, şi Adomnicăi. Atât dovedesc ei că au citit, de-a lungul vieţii ştiinţifice: numai poze, dar nu prea multe, ca să nu facă toxi-infecţie intelectuală.

*

Lăsând gluma la o parte, şi peste Ocean există fotografii din primul măcel planetar, desfăşurat pe pământul Bucovinei, interesante. În vreme ce noul Împărat Carol al Austriei trecea în revistă trupele, la Cernăuţi, Regele Prusiei, Wilhelm, trecea în revistă… sondele din regiunea Prahovei (noiembrie 1917):

*

*

Între timp, prin Bucovina se dădeau lupte serioase, iar ruşii ocupau, din când în când, Cernăuţii. Doar de patru ori au făcut-o. Iar românii bucovineni, mobilizaţi în armata austriacă – nici măcar atunci când cădeau prizonieri la ruşi nu acceptau să devină voluntari ai armatei române, aşteptau Marea Unire cu Mirela Adomnicăi perfectă şi buzincuristul Aurel Buzincu director executiv de ştiinţă la Direcţia pentru (in)Cultură Suceava.

*

*


Bucovina 1914-1918. Cronologia suferinţei (I)

Cernauti Aniversarea Regimentului 41 Print Eugen

*

MOTO: „Peste câteva zile, trebuiră să plece! La hotare se arătaseră numeroase trupe ruseşti. Din cer cădea o bură subţire, încât abia îi mai puteai distinge în lumina becurilor electrice. Erau împodobiţi cu garoafe roşii şi cu verdeaţă la chipiuri. Lumea de pe trotuare le făcea ovaţii… Iar neştiutorii de ei cântau la comandă:

*

– Hai cu Domnul sfântul,

Haidem peste Prut,

Să luăm pământul

Care l-am avut!…“

(Ion Grămadă, Junimea literară, nr. 1-3/1923).

 *

1914[1]

*

 28 iunie 1914, Sarajevo: „arhiducele Francisc Ferdinand, moştenitorul tronului austriac, împreună cu soţia sa Sofia, fu ucis la Sarajevo de tânărul sârb Gavrilo Princip” (Bălan, p. 11).

23 iulie 1914, Viena: „La Viena se pregăti ultimatumul care fu predat Serbiei” (Bălan, p. 12).

28 iulie 1914: „Austria declară război Serbiei” (Bălan, p. 12); „un număr mare de cetăţeni aranjă o demonstraţie patriotică în faţa palatului guvernamental de la Cernăuţi” (Bălan, p. 13); „în urma tuturor veni biserica şi împrăştie blagoslovenie” (Bălan, p. 14).

29 iulie 1914, Viena: Mobilizare generală (La Grande Guerre, III, p. 9).

30 iulie 1914, Petrograd: Mobilizare generală (La Grande Guerre, III, p. 11).

24 iulie / 6 august 1914, ora 18, Viena: Austria declară război Rusiei (La Grande Guerre, III, p. 59).

*

5 august 1914, Bucovina: „De-a lungul hotarului Basarabiei, între Prut şi Nistru, paza graniţei căzu în seama jandarmilor. În acest sector, maiorul Fischer strânse, în seara zilei de 5 august 1914, un număr de aproape 50 jandarmi, 600 miliţieni pedeştri şi vreo 80 de călăreţi” (Bălan, p. 18).

6 august 1914: „Austria se afla în stare de război şi cu Rusia” (Bălan, p. 12); „primele patrule austriece trecură hotarul în Basarabia, străduindu-se să ocupe locurile strategice, situate de-a lungul frontierei. S-au angajat, cu acest prilej, mici conflicte cu armata rusă la Blamuca, Calincăuţi şi Răchitna. În Noua Suliţă (rusească – n. n), patrulele austriece întâmpinară o rezistenţă mai mare, reuşind, după mari sforţări, să ocupe această localitate” (Bălan, p. 18).

11 august 1914: Regimentul de Infanterie nr. 41 „Arhiducelui Eugen”, format numai din bucovineni, părăseşte Cernăuţii, botezul de sânge primindu-l în Husiatin-ul rusesc.

20 august 1914: „Cele dintâi unităţi militare ruseşti se puseră în mişcare, alungând cu uşurinţă patrulele austriece aflate pe teritoriul basarabean” (Bălan, p. 19).

23 august 1914: „Prima luptă, lângă satul bucovinean Rarance” (Bălan, p. 19), în care Regimentul de Infanterie nr. 41 „Arhiducelui Eugen”, împreună cu bravii glotaşi bucovineni îi bătură pe ruşi şi-i siliră să se retragă, prin Noua Suliţă, pe teritoriul rusesc, şi cu­ceri patru mitraliere, făcând mulţi prizo­nieri. Comandantul regimentului era colonelul Meyerhofer (Viaţa Nouă, IV, nr. 161).

29 august 1914: „Ruşii atacă din nou, pornind, de astă-dată, din Basarabia, în Bucovina, în sectorul între Prut şi Nistru, în patru coloane paralele. Jandarmii, ca şi miliţienii austrieci, neputând rezista, s-a retras parte în munţii Galiţiei, parte în sudul Bucovinei” (Bălan, p. 19); maiorul Fischer, comandantul jandarmilor, preluă comanda militară în Bucovina.

*

2 septembrie 1914: „Armata rusă se afla concentrată în faţa oraşului Cernăuţi, pe malul stâng al Prutului”; „la ora 6, seara, armata rusă a ocupat oraşul Cernăuţi” (Bălan, p. 19).

8 septembrie 1914, Petrograd: „Dezertorii din armatele austriece (înfrânte în Galiţia, după asediul Lembergului – n. n.) relatează că pierderile Austriei au fost enorme. Numeroase regimente au fost decimate. Austriecii se tem de o revoltă împotriva jugului lor în Bucovina” (La Grande Guerre, III, p. 46).

15 septembrie 1914, Cernăuţi: „S-a inaugurat o administraţie civilă. În fruntea ei fu pus camer-iunkerul Simeon Evreinov. Ajutorul şi informatorul său a fost Alexei Gerowski”; „în fruntea Primăriei de Cernăuţi ajunsese avocatul român Temistocle Bocance” (Bălan, p. 20).

15 septembrie 1914, Cernăuţi: Au fost arestaţi şi duşi în Siberia, la Naremski Kraj, de unde s-au întors, fiind primiţi ca nişte adevăraţi eroi, după mai bine de un an, baronul Nico Flondor, consilierul aulic Bazil Ritter de Duzinkiewicz, fost locţiitor al guvernatorului, primarul oraşului, Dr. Salo Weisselberger, deputatul ucrainean Nicolai Spenul, procurorul Tribunalului din Cernăuţi Dr. Norbert Lazarus şi avocatul Dr. Filip Menzel, redactorul ziarului cernăuţean „Bukowiner Allgemeine Zeitung” (Viaţă Nouă, IV, nr. 167).

16 septembrie 1914, Petrograd: „În Bucovina. Am aflat că, la Cernăuţi, portretele nu Franz Josef nu mai sunt expuse în birourile oficiale şi în cafenele. Toate comunicatele autorităţilor ruse sunt făcute în limbile rusă şi română. Ziarele româneşti scot în evidenţă necesitatea de a prezenta Parlamentului chestiunea trimiterii de trupe în Bucovina şi în Transilvania, spunând că a venit clipa recunoaşterii neutralităţii, până când copiii românilor nu vor putea să-şi acuze părinţii de trădare. O caldă manifestaţie a avut loc în onoarea ţarului Rusiei” (La Grande Guerre, III, p. 108).

*

21 octombrie 1914: Austriecii recuceresc Cernăuţii.

20 noiembrie 1914: Românul Aurel Onciul şi ruteanul Nicolai Vasilo adună la Vijniţa voluntarii bucovineni, numiţi „legionari”, printre aceştia numărându-se 50 din Mareniţa, 45 din Moldova-Suliţa, 54 din Șipotele Sucevei, 90 din Putila, 73 din Plosca, 100 din Rostoki, 82 din Serghieni, 48 din Lăpuşna, 100 din Dicheniţ, 50 din Berchişeşti şi Corlata, 100 din Valea Seacă şi Capu Câmpului, 50 din Solca, 20 din Cacica, 50 din Drăgoieşti şi Măzănăieşti, 44 din Gura Humorului, 56 din Mănăstirea Humorului, 50 din Ilişeşti, 103 din Capu Codrului şi 8 din Vatra Dornei, românii fiind aduşi la Câmpulung..

22 octombrie 1914, Viena: „Avanposturile noastre au sosit la Cernăuţi” (La Grande Guerre, V, p. 68).

22 octombrie 1914, Viena: „Ofensiva noastră în Bucovina a atins Siretul Mare” (La Grande Guerre, V, p. 68).

22 noiembrie 1914: Trenurile de Vatra Dornei, Straja şi Cernăuţi aduc, la Suceava, 2.000 de ţărani, convocaţi de Aurel Onciul, din curtea mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou, cer intrarea României în război de partea Austriei.

25 noiembrie 1914: Ofensiva rusească asupra Bucovinei începe cu un schimb de focuri violent între patrulele ruseşti şi austriece.

26 noiembrie 1914: Sprijinite de un baraj de artilerie, trupele ruseşti au trecut Prutul, ocupând poziţii pe malul drept. Austriecii părăsesc Cernăuţii şi se retrag spre Franzenthal, iar de acolo, spre Sadagura, iar românii cernăuţeni organizează un consiliu comunal, condus de avocatul Constantin Hostiuc.

27 noiembrie 1914: Trupele ruseşti ale colonelului Sechin ocupă Cernăuţii, numindu-l comandant al oraşului pe căpitanul Astahov.

*

1 decembrie 1914, Cernăuţi: Simion Evreinov revine în Cernăuţi, împreună cu Alexei Gerowski şi Temistocle Bocance, preluând conducerea civilă a Bucovinei; prefect al poliţiei este numit Crijanovschi. „Guvernatorul rusesc al Bucovinei a numit pe d. Dr. Hoştiuc, fruntaş român din Cernăuţi, primar al oraşului Cernăuţi” (Românul, nr. 265); au fost stabilite garnizoanele şi patrulele – cele mai multe, pe drumul dintre Zurin şi Cernăuţi.

1 decembrie 1914: Peste zece mii de cernăuţeni se aflau în Suceava şi în Iţcani, aşteptând, de la Bucureşti, permisiunea telegrafică de a intra în România.

2 decembrie 1914, Câmpulung: „Legionarii” depun jurământul în faţa colonelului Eduard Fischer, în piaţa oraşului, care, pe atunci, se numea „Francisc Iosif”.

11 decembrie 1914: După ce-i bătuseră pe imperiali la Rarancea, ruşii re-ocupau Cernăuţii. „De aici, ruşii au înaintat pe teritoriul cuprins între râurile Prut, Ceremuş şi Siret, concentrându-se, în mase considerabile, pe malul Prutului, la Zalaucea, în drept cu oraşul Sniatin, şi pe malul Siretului, la Berhomet şi Hliboca” (Viaţa Nouă, III, nr. 151).

13 decembrie 1914, Viena: „În general, trupele noastre şi înălţimile, şi în Bucovina, pe linia văii Sucevei.” (La Grande Guerre, IX, p. 106).

15 decembrie 1914: Ruşii ajung la Cârlibaba, năvălind din nord, şi se pregătesc să dea piept cu sutele de miliţieni austrieci din poziţiile fortificate.

30 decembrie 1914: La Vatra Dornei soseşte Arhiducele Moştenitor Carol Francisc Iosif, pentru a primi raportul guvernatorului conte de Meran şi a colonelului Eduard Fischer.

31 decembrie 1914: Lupte încrâncenate la Storojineţ şi Rădăuţi.

*

1915

 *

1 ianuarie 1915, Viena: „Luptele în Carpaţi şi în Bucovina continuă. Nu s-a semnalat, ieri, nici o schimbare a situaţiei (La Grande Guerre, XI, p. 5).

1 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, noi am ocupat, după lupte, Storojineţ şi Rădăuţi, unde am făcut mulţi prizonieri” (La Grande Guerre, XI, p. 8).

1 ianuarie 1915, după-amiază: „Primele patrule ruseşti şi-au făcut intrarea în Suceava, venind din direcţia Hatna şi luând drumul spre satele Costâna şi Mihoveni. În urma patrulelor, trupele ruseşti au cantonat în pădurea Costâna”, iar sucevenii şi iţcănenii s-au refugiat în Burdujeni. O companie de „legionari” şi un pluton de jandarmi pleacă, din Câmpulung, să apere Gura Humorului şi Ilişeşti, unei altei companii de „legionari” revenindu-i misiunea de a apăra Frasin, Frumosu şi Argel.

2 ianuarie 1915, pe la orele 14: 300 de ruşii colonelului Bacunin au intrat în Suceava, ocupând oraşul. La pichetele de grăniceri ruse au fost instalaţi soldaţi basarabeni, care, „aflând că este teritoriul românesc, au salutat, retrăgându-se”. „Suceava a fost predată comandantului trupelor ruseşti la ora 4, de locţiitorul primarului, Voronca, care a ieşit în pragul primăriei cu un steag alb. Un număr de soldaţi şi un ofiţer rus au preluat, de îndată, primăria” (Adevărul, 27, nr. 9980). Ulterior, comandant al oraşului a fost maiorul Alexei Zadorin. Satele din josul Sucevei, cuprinse în colţul ce intră în pământul României, ca Lisaura, Tişăiţi, Bosanci, Udeşti, Chilişeni, n-au fost cercetate de cazaci.

3 ianuarie 1915, Petrograd: „Ofensiva noastră în Bucovina continuă” (La Grande Guerre, XI, p. 16).

4 ianuarie 1915, Petrograd: „În extremitatea aripii noastre stângi, trupele noastre, care au traversat toată Bucovina, a ocupat oraşul Suceava, la fistanţă de o verstă de frontiera austro-ungară” (La Grande Guerre, XI, p. 20).

*

6 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, ofensiva noastră continuă. Am ocupat Șipot-Kameral, la sud de Seletin, şi Ilişeşti (la sud-est de Suceava). La 3 ianuarie, am luat Clit şi Cacica, situate pe drumul Gura Humorului. La 4 ianuarie, am ocupat, după o luptă, Gura Humorului şi Bucşoaia. Aceste două puncte sunt situate pe o excelentă cale, care duce în Transilvania, traversând Bucovina” (La Grande Guerre, XI, p. 26).

7 ianuarie 1915, Viena: „Trupele de avangardă, aflate în avangarda Carpaţilor Bucovinei de sud, au fost mutate mai aproape de trupele inamice superioare” (La Grande Guerre, XI, p. 29).

7 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, ofensiva noastră continuă” (La Grande Guerre, XI, p. 31).

8 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, am ocupat, la 6 ianuarie, Câmpulung. În ultimele zile, trupele au parcurs, luptând, peste 120 verste, ajungând la lanţul de munţi de la frontiera care desparte Bucovina de Ungaria. În timpul acestor operaţiuni, am făcut prizonieri peste 1.000 de austrieci şi am capturat o bogată pradă de război” (La Grande Guerre, XI, p. 47).

9 ianuarie 1915, Viena: „În Bucovina meridională şi în Carpaţi, nu au avut loc decât încăierări” (La Grande Guerre, XI, p. 50).

*

10 ianuarie 1915, Viena: „Două strălucite detaşamente inamice, care s-au apropiat de avanposturile noastre, în Bucovina, au fost dispersate cu foc de artileria şi mitralierele noastre” (La Grande Guerre, XI, p. 54).

12 ianuarie 1915: Unul dintre fraţi Gerowski, locotenent în armata rusă, însoţit de mai mulţi ofiţeri ruşi, a vizitat, într-un automobil, Suceava, Iţcanii şi alte localităţi, îndreptându-se spre munte.

14 ianuarie 1915, Viena: „În Carpaţii Orientali şi în Bucovina meridonală, s-au semnalat noi lupte de recunoaştere insignifiante” (La Grande Guerre, XI, p. 69).

*

16 ianuarie 1915: Trupe ruse, înaintând prin Fundu Moldovei şi ocolind localitatea întărită Mestecăniş, unde se aflau forţele austriece, au trecut muntele Colacul şi au înaintat până la Ciocăneşti. Aceste trupe erau sprijinite de alte două coloane, una care se îndrepta spre muntele Giumalău şi alta, spre Valea Putnei, formând, astfel, un front pe întinderea liniei Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Austriecii s-au retras din Mestecăniş, loc puternic întărit, spre Iacobeni, luând poziţia în faţa frontului rusesc, pe muntele Giumalău – Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Lupte cu adevărat grele s-au dat pe munţii Fluturica şi Tatarca, generalul austriac Pflanzer-Baltin, aducând întăriri, cele mai importante fiind trupele din Divizia nr. 54. În Divizia nr. 54 au fost înglobaţi şi legionarii ruteni, conduşi de căpitanul Iosif Weickert, şi legionarii români din Bucovina, conduşi de căpitanul Roman, aceşti voluntari căpătând statutul de militari şi scăpând, pe viitor, de pericolul de a mai fi spânzuraţi ca franctitori (Balan, p. 30).

17 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, trupele noastre avansează şi au luat cu asalt culmile Cârlibabei, la graniţa Transilvaniei şi unde este intersecţia şoselelor care duc la Câmpulung, în Maramureş şi la Deesz” (La Grande Guerre, XI, p. 86).

17 ianuarie 1914: „Aripa stângă a trupelor ruseşti a obţinut avantaje apreciabile asupra aripei drepte austriece, în forţă de un batalion de infanterie şi patru escadroane de cavalerie, provocând retragerea trupelor austriece, din flancul lor stâng, spre Dorna Vatra, în satele Galiceni, Calineşti şi Rusca, eşalonate pe malul stâng al râului Bistriţa, poziţii pregătite prealabil ca puncte de sprijin” (Adevărul, 28, nr. 9994).

*

19 ianuarie 1915, Viena: „Aproape de Iacobeni, în Bucovina sudică, un atac rusesc a fost respins, cu mari pierderi pentru inamic” (La Grande Guerre, XI, p. 103).

20 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, trupele noastre avansează cu succes; ele au ocupat, după o luptă, satul Ciocăneşti, aflat la distanţă de 15 verste, la nord de Vatra Dornei, unde am luat prizonieri un important număr de ofiţeri şi soldaţi” (La Grande Guerre, XI, p. 109).

20 ianuarie 1915: Ruşii ajung la 6 km de Vatra Dornei, ocupând poziţii în Călineşti, Goliceni şi Rusca, pe Bistriţa.

21 şi 22 ianuarie 1915: Lupte încrâncenate pe frontul de la Sunători, Osoi şi Zugreni, austriecii retrăgându-se în direcţia munţilor dinspre Pojorâta.

22 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, am constatat concentrarea a unor considerabile forţe austriece” (La Grande Guerre, XI, p. 121).

*

23 ianuarie 1915, Viena: „Atacurile repetate ale ruşilor asupra poziţiilor noastre din Bucovina sudică au încetat ieri, prin recucerirea, de către trupelor noastre, a Cârlibabei şi a înălţimilor care domină localitatea. Ruşii s-au retras cu pierderi mari. Tentativele adversarilor de a câştiga Iacobenii şi Cârliba au eşuat complet” (La Grande Guerre, XI, p. 123).

23 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, importante forţe austriece fortifică înălţimile munţilor. În 21 ianuarie, o forţă inamică, cu efectivul unei divizii de infanterie şi prevăzută cu artilerie, a atacat frontul în regiunea Cârlibaba, dar a fost respinsă. Trupele noastre şi-au păstrat poziţiile până în dimineaţa de 22 ianuarie. Noi am făcut 200 de prizonieri, în această luptă. S-au semnalat pe înălţimile Carpaţilor violente furtuni de zăpadă” (La Grande Guerre, XI, p. 124).

23 şi 24 ianuarie 1915: La Iacobeni, Ciocăneşti şi Mestecani se dau lupte grele; prin vecinătatea Mamorniţei au fost zărite, în 10 ianuarie, îndreptându-se spre munţi „două regimente de cavalerie şi un regiment de infanterie” ruseşti.

*

24 ianuarie 1915, Viena: „În Bucovina, aproape toate luptele s-au desfăşurat cu succes pentru noi şi domneşte liniştea” (La Grande Guerre, XI, p. 126).

24 ianuarie 1915, Peterograd: „În Bucovina, în jurul localităţii Valea Putnei, situată la 20 verste în vest de Câmpulung, avangarda noastră a răspuns, în tot timpul zilei de 23 ianuarie, focului de artilerie inamic” (La Grande Guerre, XI, p. 128).

25 ianuarie 1915: 600 de „legionarii” Cezirkeagmeister-ului din Gura Humorului se angajează în luptă la Ilişeşti, dar cum nu pot opune rezistenţă puhoiului de cazaci, se retrag la Gura Humorului.

26 ianuarie 1915, Viena: „Nu a fost nici o bătălie în Bucovina” (La Grande Guerre, XI, p. 135).

26 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, nici o modificare importantă” (La Grande Guerre, XI, p. 138).

26 ianuarie 1915, Botoşani: Inspectorul de poliţie Cămărăşescu „a luat măsuri pentru expulzarea refugiaţilor bucovineni. Toţi refugiaţii au fost chemaţi la poliţie, unde li s-a comunicat ordinul ca, până astăzi, la orele 6 seara, să părăsească oraşul, urmând să plece, prin Palanca, în Austria” (Adevărul, nr. 10000).

27 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina, în 25 ianuarie, în regiunea Valea Putnei, la sud-vest de Câmpulung, s-au semnalat tiruri de artilerie” (La Grande Guerre, XI, p. 145).

*

28 ianuarie 1915, Petrograd: „Nici o schimbare în Bucovina; tiruri de artilerie şi încăierări între avangărzi” (La Grande Guerre, XI, p. 150).

29 ianuarie 1915, Viena: „Calmul domneşte în Bucovina” (La Grande Guerre, XI, p. 151).

29 ianuarie 1915, Petrograd: „Nimic de semnalat în Bucovina” (La Grande Guerre, XI, p. 154).

31 ianuarie 1915, Petrograd: „În Bucovina nu se semnalează decât ciocniri neimportante între avangărzi” (La Grande Guerre, XI, p. 173).

*

1 februarie 1915, Viena: „În Bucovina, nu s-a întâmplat nimic important” (La Grande Guerre, XI, p. 175).

5 februarie 1915, Viena: „Ofensiva rusă în Bucovina a fost oprită la mijlocul lunii ianuarie, în partea superioară a văii Moldovei. Poziţiile noastre de la Iacobeni şi de Cârlibaba au oprit toate atacurile din Carpaţi a importantelor forţe inamice din acest sector. Adeversarii au încercat, după 20 ianuarie, prin atacuri care au ţinut mai multe zile, să spargă rezistenţa grupurilor care blochează trecătorile principale. Dar toate aceste tentative de a lua cu asalt poziţiile noastre de pe înălţimi au eşuat şi trupele noastre au trecut, la rândul lor, la ofensivă, curăţind, în 22 ianuarie, Cârlibaba de inamici. În zilele următoare, inamicul şi-a retras grosul forţelor sale spre Câmpulung şi pe Moldova, unde s-a oprit. Pe parcursul acestor ultime zile, noi lupte au început. Trupele noastre au înfruntat, într-un mod remarcabil, dificultăţile terenului şi ale timpului urât. Ele au pătruns în valea Moldovei, au înfrânt forţele inamice şi au luat Izvor, localitate pe Moldova (Izvoarele Sucevei – n. n.) şi Breaza. Numărul prizonierilor capturaţi în aceste zile de lupte în Carpaţi este de peste 4.000 de oameni” (La Grande Guerre, XII, 6).

5 februarie 1915: Maiorul Zagorin primeşte ordin să părăsească oraşul şi să-şi ducă trupele la Cernăuţi. Drept consecinţă, „toată noaptea, pe şoseaua Iţcani-Suceava, s-au transportat trupe şi muniţii” (Adevărul, 28, nr. 10012). Retragerea era confirmată şi de comunicatele rusesc şi austriac din 6 februarie, ultimul precizând glorios că „trupele noastre înaintează, cu deplin succes, pe când ruşii se retrag cu grabă” (Adevărul, 28, nr. 10013).

*

6 februarie 1915, Viena: „Luptele continuă pe toate fronturile din Carpaţi şi în Bucovina” (La Grande Guerre, XII, p. 9).

7 februarie 1915, Viena: „În Bucovina meridională, progresăm cu succes şi ruşii sunt în continuă retragere. 1.200 de prizonieri au fost anunţaţi ieri. O mare cantitate de material a fost capturată. Trupele noastre au intrat în Câmpulung, la amiază, în entuziasmul populaţiei” (La Grande Guerre, XII, p. 13).

7 februarie 1915, Petrograd: „Pe căile care duc la Nadvorno (în Galiţia – n. n.) şi în Bucovina, trupele noastre, trupele noastre de pe poziţii montane, dificil de abordat, atacate în forţă de forţe inamice considerabile, s-a retras cu precauţie” (La Grande Guerre, XII, p. 15).

8 februarie 1915: Încăierări, „pe străzile oraşului Rădăuţi, între o avangardă austriacă de vreo sută de soldaţi, care au făcut o recunoaştere, şi o sută cincizeci de cazaci, care erau în retragere şi mai întârziaseră în Rădăuţi. Au căzut morţi mulţi din ambele părţi, fiind răniţi, cu această ocazie, şi doisprezece trecători”, iar „avangărzile austro-ungare au intrat, în entuziasmul indescriptibil al populaţiei, în Suceava. La două, după-amiază, a sosit grosul trupelor, care au fost primite cu ovaţii de populaţia civilă… Ruşii s-au retras cu totul spre Cernăuţi. Oraşele Câmpulung, Gura Humorului şi Suceava sunt, iar, cu totul în posesia trupelor austro-ungare”. „Guvernatorul rus al Bucovinei, Evreinow, a părăsit, împreună cu întregul său stat major şi cu întreaga garnizoană, Cernăuţii, îndreptându-se spre Novoseliţa” (Pester Lloyd, apud Adevărul, 28, nr. 10015).

*

9 februarie 1915, Cernăuţi: „S-au luat măsuri pentru o eventuală evacuare a Cernăuţilor, în care scop a fost retras din oraş tot ce ruşii înmagazinaseră acolo. Dr. Weich, ajutor de primar al Cernăuţilor, a fost însărcinat cu predarea oraşului, când va fi nevoie să se facă aceasta. Populaţia e liniştită” (Pester Lloyd, apud Adevărul, 28, nr. 10015).

9 martie 1915: Luptă înverşunată în pădurea Rarancea, „austro-ungarii, primind puternice ajutoare, au reuşit, printr-un asalt viguros de baionetă, să bată pe adversar, luându-i 4.000 prizonieri, 6 mitraliere şi o bogată pradă de material de război… Între Ţureni şi Noua Suliţă s-au dat, de asemenea, lupte mari, în cari Ruşii au fost respinşi” (Românul, V, nr. 53).

12 martie 1915, Viena: „Calmul domneşte la fel la nord de Cernăuţi” (La Grande Guerre, XIX, p. 57).

13 martie 1915, Viena: „Aproape de frontul de luptă din Galiţia sud-estică, în învecinata regiune Cernăuţi, calmul domneşte peste tot” (La Grande Guerre, XIX, p. 65).

*

11 mai 1915, Viena: „În Galiţia sus-estică, ruşii au trecut la ofensivă în mai multe sectoare. Un atac important, la nord de Prut, asupra Cernăuţilor, a fost respins la frontiera Imperiului. Am făcut 620 prizonieri” (La Grande Guerre, XV, p. 57).

11 mai 1915, Petrograd: „În Bucovina, în dreapta Nistrului, trupele noastre, la 9 mai, şi-au continuat succesele, făcând încă 500 prizonieri şi au capturat 3 tunuri mari şi unul uşor, precum şi mai multe mitraliere” (La Grande Guerre, XV, p. 62).

18 mai 1915, Petrograd: „Se dovedeşte acum că proporţiile dezastrului austriac în Bucovina sunt atât de mari, încât anulează succesele pe care inamicii noştri le-au obţinut în Galiţia vestică. După ultimele informaţii, toată regiunea dintre Nistru şi Prut este sub stăpânirea noastră. Armata austriacă a fost bătută zdravăn şi s-a retras în dezordine, abandonându-ne 20.000 prizonieri şi o importantă poziţie, lungă de 140 verste, bine fortificată şi pentru defensiva pentru care inamicul a depus enorme eforturi, bani şi vieţi. Ceea ce ne face să credem că, după această victorie rusească, Cernăuţii sunt deja în mâinile noastre şi că restul armatei austriece, aflată la Prut, va fi condamnată la un dezastru ireparabil, după şarja energică a cavaleriei asupra părţilor divizate, formate din mase inamice în retragere, împrăştiate şi împuţinate.. În aceste clipe, numai un nod de cale ferată spre Bucovina reţine atenţia noastră, în regiunea Kolomeea, unde inamicul a primit întăriri şi a angajat toate forţele sale. Această furie a duşmanului este naturală: Kolomeea este un nod de cale ferată conectat la Bucovina şi Transilvania, şi la alte regiuni austro-ungare. Înfrângerea, în aceste clipe, este atenuată de firava rezistenţă în Bucovina” (La Grande Guerre, XV, pp. 120, 121).

18 mai 1915, Petrograd: „Proporţiile dezastrului austriac în Bucovina sunt atât de mari, încât ele anulează succesul lor vremelnic în Galiţia. Toată regiunea dintre Nistru şi Prut este în puterea noastră” (La Grande Guerre, XV, p. 121).

*

19 mai 1915, Viena: „La 16 mai, s-a publicat un raport oficial despre ultimele evenimente ce se derulează în aripa extremă a frontului de luptă, între Nistru şi Prut.S-a exagerat intenţionat succesul într-un sector de aripă, insignifiant în raport cu marea noastră victorie în Galiţia occidentală şi mijlocie” (La Grande Guerre, XV, p. 123).

22 mai 1915, Viena: „Aproape de Boian, la est de Cernăuţi, o încercare a inamicului de a trece pe malul sudic a eşuat cu mari pierderi pentru adversar” (La Grande Guerre, XV, p. 144).

23 mai 1915, Viena: „Noile tentative ruseşti de a trece Prutul, aproape de Boian, au eşuat” (La Grande Guerre, XV, p. 153).

26 mai 1915, Petrograd: „În regiunea Nistrului şi în Bucovina, nici o schimbare” (La Grande Guerre, XV, p. 183).

22 iunie 1915, Suceava: Se dizolvă reprezentanţa comunală a Sucevei, primar fiind numit Dr. Ion Luţia, care a murit după doar două luni, treburile comunale fiind preluate de inginerul Leo de Fuchs şi de consilierul Epaminonda Voronca.

20 iulie 1915, Viena: „Pe graniţa dintre Bucovina şi Basarabia, brigada rusă Plastun a fost surprinsă şi împrăştiată” (La Grande Guerre, XVIII, p. 116).

26 iulie 1915, Doroşăuţi: „Comemorarea încheierii unui an de război”, serbarea fiind organizată de parohul exarh Vasile Nichitovici.

*

17 august 1915: „Cetăţenimea Sucevei a inaugurat serbarea patriotică prin un frumos conduct de torţe, care a străbătut, în sunetul muzicii, calea principală a oraşului, până în dreapta Palatului Administrativ” (Viaţa Nouă, IV, nr. 160).

18 august 1915, Suceava: Ziua de naştere a Împăratului Francisc Iosif este sărbătorită cu mare pompă, iar la Vatra Dornei, s-a desfăşurat o „manifestare omagială a deputaţilor români”, cu ocazia „aniversării zilei natale a Majestăţii Sale Împăratului Francisc Iosif” (Viaţa Nouă, IV, nr. 160).

22 august 1915, Viena: „Între Vladimir-Volinsky şi Cernăuţi, situaţia este neschimbată” (La Grande Guerre, XIX, p. 159).

*

4 octombrie 1915: La Suceava începe colecta „Țintuirea bucumului”, bucium din lemn de tei făcut de „cunoscutul maestru Vasile Buliga din Câmpulung”, când, „după săvârşirea serviciului divin, lumea oficioasă, însoţită de un public mare, s-a adunat în frumosul cort, ridicat în faţa intrării în Palatul Comunal”, iar prefectul Dr. Korn „a bătut cea dintâi ţintă, în numele protectorului acestei serbări, al Preşedintelui Ţării, contele Meran. Venitul realizat într-o singură zi a trecut suma de 2.000 coroane” (Viaţă Nouă, IV, nr. 163).

10 octombrie 1915: Se ţintuieşte buciumul la Costâna, „în prezenţa reprezentantului prefecturii, Lomicovschi, a profesorului Tarangul, a preotului Mihaiu Sârbu, a profesorului M. Ursuleac şi a corului gimnazist din Suceava, condus de Severin Procopovici” şi se strâng 1.500 de coroane (Viaţă Nouă, IV, nr. 163).

11 octombrie 1915: Aeroplanele ruseşti „au operat un raid peste Cernăuţi, aruncând, asupra gării, depozitelor de muniţii şi trenurilor, mai multe bombe. O coloană de fum şi de văpăi a apărut, de îndată, deasupra gării. Un aeroplan inamic a venit în contra aviaţiei noastre, dar a fost canonat de aviatorii noştri şi silit să aterizeze, repede, lângă oraş” (Adevărul, 28, nr. 10257).

17 octombrie 1915: Buciumul bucovinean se ţintuieşte în Bosanci, Ipoteşti, Securiceni, Rus-Plavalar, Tişăuţi şi Lisaura.

24 octombrie 1915: Ţintuirea buciumului la Danila, Găureni, Iacobeşti, Călineştii lui Cuparencu şi Ienachie, Măriţei, Romaneşti şi Slobozia.

27 octombrie 1915: Buciumul este dus, pentru ţintuire şi colectă de fonduri, la Pătrăuţi, Hatna (Dărmăneşti – n. n.) şi Mitocul Dragomirnei.

31 octombrie 1915: Continuă sacrificare buciumului întru gloria Austriei în Iţcanii Noi, Iţcani Gară, Şcheia şi Lipoveni.

8 noiembrie 1915: Ţintuirea buciumului la Udeşti, Chilişeni, Reuseni, Rus-Mănăstioara şi Ruspoieni.

14 noiembrie 1915: Ofrande pentru Austria, prin ţintuirea buciumului, la Stroieşti, Sf. Ilie, Zahareşti, Liteni-Moara, Buneşti, Bălăceana, Liudihumora şi Comăneşti.

*

4 decembrie 1915: Trupele ruseşti, aduse, cu trenul, de la Reni, la Noua Suliţă, ocupau poziţii pe aliniamentul Boian-Ţureni, cu intenţia de a năvăli spre Cernăuţi. Trupele austriece, cantonate la Mahala şi la Sadagura, se pregăteau să înfrunte tirurile de artilerie rusească, iar cele cantonate prin partea sudică a Bucovinei au fost retrase (Adevărul, 28, nr. 10311). Comunicatul oficial rusesc preciza că „luptele din Bucovina devin din ce în ce mai înverşunate, şi armata rusă, respingând contraatacurile, înaintează mereu spre Cernăuţi. Duşmanul a suferit, în această regiune, mari pierderi, care se urcă la 800 de prizonieri şi un mare număr de răniţi şi morţi, lăsaţi pe câmpul de luptă” (Adevărul, 28, nr. 10342).

22 decembrie 1915, Bucureşti: Cunoscutul literat şi profesor de limba ger­mană pe la diferite şcoli secundare şi superioare şi-a pus capăt zilelor, la bodega „Mircea”, din Bulevardul Academiei” (Viaţă Nouă, IV, nr. 170-171).

*


[1] Bălan, Teodor, Bucovina în Războiul Mondial, Institutul de Arte Grafice şi Editură Glasul Bucovinei, Cernăuţi, 1929

Grămadă, Ion, Vremuri de bejenie, în Junimea literară, nr. 1-3/1923

Iorga, Nicolae, Memorii, I, Editura Ramuri, Craiova, 1928

La Grande Guerre : recueil des communiqués officiels des gouvernements et états-majors de tous les belligérants (série III, 26 juillet – 14 aôut 1914), (série V, 1 – 19 septebre 1914), (série V, 20 septebre – 11 octobre 1914), (série V, 22 – 31 octobre 1914), Paris, (série VII, 12 – 23 novembre 1914), (série IX, 4 décember – 15 décember 1914), (série XI, 1 janvier – 4 février 1915), (série XII, 5 février – 3 mars 1915), (série XIX, 4 mars – 5 avril 1915), (série XV, 3 – 26 mai 1915), (série XVIII, 8 juillet – 1 aôut 1915), (série XIX, 2 – 26 aôut 1915)”, (série XIX, 21 septembre – 17 octobre 1915)”, Paris, 1916

Marmeliuc, Dimitrie, Amintiri răzleţe din Timpul Unirii, broşură

 

Adevărul, 1914-1918

Albina, revistă enciclopedică populară, 1916

Gazeta Bucureştilor, 1916

Junimea literară, nr. 1-3/1923

Românul, Anul IV, 19141916

Societatea de mâine, 1938

Viaţa Nouă, 1914-1918

Viaţa Bucovinei, 1933


Martiriul Bucovinei, în Primului Război Mondial

0 Le Miroir 17 sept 1916 Pod provizoriu peste Suceava

Le Miroir, 17 septembrie 1916: Pod provizoriu peste Suceava

*

Încă îmi mai răsună în suflet disperarea lui A. D. Xenopol, care, vreme de doi ani, a tot strigat neauzit de nimeni: „Ocupaţi Bucovina şi salvaţi-o de lacrimă şi sânge! Negociaţi cu Austria şi cu Rusia, pentru că nu are o valoare strategică, şi ocupaţi-o, cât ţine războiul, ca să nu mai piară inutil fraţii noştri de acolo!”. Şi Austria, şi Rusia ar fi fost de acord cu scoaterea Bucovinei din arealul câmpurilor de luptă răsăritene; Rusia, ca să atragă Regatul României de partea sa, promitea că, dacă românii vor intra în Bucovina, a lor va rămâne Bucovina în vecii vecilor, ca recompensă pentru tradiţionala „frăţie de arme” dintre ruşi şi români.

*

Ca să fiu drept, trebuie să spun că românii din Bucovina nu-şi doreau o ocupaţie românească. La Câmpulung, cu ocazia inspecţiei de front a unui arhiduce, deputatul Dori Popovici declara gomos, precum viitorul mitropolit Miron Cristea la Arad, că dacă românii vor îndrăzni să treacă graniţa, el cu gospodarii câmpulungeni îi vor alunga cu ciomegele. Nicolae Iorga a pus, atunci, în septembrie 1914, un pariu: că atunci când vor intra românii în Bucovina, şi vor intra, deputatul Dori Popovici va rosti beneventarea, iar regatul, recunoscător, îl va face ministru. Şi prorocirea s-a împlinit, Dori Popovici ajungând ministru secretar de stat în aceeaşi zi cu Petru Groza (dacă nu mă înşel, în 1921).

*

Ruşii, cu cele trei invazii ale lor, nu s-au purtat agresiv în Bucovina, rarele abuzuri datorându-se voluntarilor cazaci din escadroanele „husarii partizani” ale comandantului W. de Schneouhr; castelele boiereşti din Bucovina au fost prădate şi arse, ca să cadă vina pe ruşi, de ţăranii români, ucraineni şi lipoveni din Bucovina, nu de ruşi, iar Cernăuţii, oraş protejat şi de austrieci, şi de ruşi, prin retrageri premergătoare atacurilor, şi-a văzut dughenele şi casele de bogătaşi prădate de derbedeii din mahalale. Dar, cu toate că ruşii se purtau cu blândeţe, odată cu fiecare nouă ocupaţie, populaţia bogată a Bucovinei asalta graniţele României, cerând permisiunea de a tranzita spre Ardeal. Chiar şi trupa de grăniceri români, care întâmpinase eroic a doua invazie rusească, după ce s-a salvat, aruncându-se în Prut şi ajungând pe pământ regăţean, a cerut să fie lăsată să ajungă la Vatra Dornei, ca să-şi facă, până la capăt, datoria faţă de ţară, adică de Austria.

*

Bărbaţii Bucovinei mureau, pe front, în bătălii crâncene, iar tinerii şi bătrânii, care fuseseră înrolaţi ca „legionari” (voluntari), primind câte o puşcă la trei oameni şi şase cartuşe, dar nu şi uniforme, erau spânzuraţi de ruşi, ca terorişti, atunci când erau capturaţi, pentru că nu aveau nici uniforme, nici livrete militare. Doi tineri bucovineni, care se distinseră în asediul Lembergului, aveau să fie executaţi, la Satulung, lângă Săcele, în toamna anului 1916, când au refuzat să tragă împotriva surprinzătorului inamic, „românii, fraţii noştri”. Cei doi absolvenţi ai gimnaziului din Suceava, Zamfir Nicoară şi Dumitru Catană, au preferat să-şi sape singuri mormintele, apoi au primit cu resemnare glonţul slobozit de pistolul colonelului Pop, comandantul lor.

*

O să mă opresc aici, pentru că restul nici nu mai contează, dar cei curioşi pot găsi, în categoria „Cărţi”, lucrarea „Bucovina şi suferinţele ei – 1914-1918″, iniţial publicată şi ca fişe, în categoria cu acelaşi titlu ca al cărţii, pentru că trebuie să vă înfăţişez mărturii iconografice necunoscute, datorate corespondenţilor de război în Răsărit ai celor mai interesante hebdomadare (săptămânale) din Paris.

*

Le Miroir 24 sept 1916 Soldaţi români şi ruşi fraternizând în Bucovina

Le Miroir, 24 septembrie 1916: Soldaţi români şi ruşi fraternizând în Bucovina

*

0 L image de la guerre 2 1916 Ofiter rus cantonat în Bucovina

L’image de la guerre, nr. 2 din 1916: Ofiţer rus, cantonat în Bucovina

*

Le Miroir 24 sept 1916 Ziare româneşti în Bucovina

Le Miroir, 24 septembrie 1916: Fetiţă vânzând ziare româneşti în Bucovina

*

0 Le Miroir 17 sept 1916 Român şi rus în Burdujeni

Le Miroir, 17 septembrie 1916: Soldaţi român şi rus, în Burdujeni

*

0 Pages de glories 14 febr 1915 Drapel maghiar capturat de ruşi la Câmpulung

Pages de glories, 14 februarie 1915: Drapel maghiar, capturat de ruşi la Câmpulung

*

0 Pages de glories Ţărani români din Bucovina

La Guerre mondiale 22 sept 1917 Împaratul si Fischer

La Guerre mondiale, 22 septembrie 1917, Împăratul şi col. Fischer

*

La Science et la vie Septembrie 1914 Pozitie austriaca în Bucovina

La Science et la vie, septembrie 1914: Poziţie austriacă în Bucovina

*

Le Miroir 13 august 1916 Bombardarea Sucevei

Le Miroir, 13 august 1916: Bombardarea Sucevei şi fuga locuitorilor

*

Le Miroir 13 august 1916 Cazaci avansând în Bucovina

Le Miroir, 13 august 1916: Cazaci avansând în Bucovina (dealul Stroieştilor)

*

Le Miroir 13 august 1916 Gara Itcani

Le Miroir, 13 august 1916: Gara Iţcani

*

Le Miroir 13 august 1916 Pichetul de granita din Itcani

Le Miroir, 13 august 1916: Pichetul de graniţă din Iţcani

*

Le Miroir 13 august 1916 Prizonieri austrieci asteptând supa

Le Miroir, 13 august 1916: Prizonieri austrieci, aşteptând supa

*

Le Miroir 13 august 1916 Refugiati în gara Itcani

Le Miroir, 13 august 1916: Refugiaţi bucovineni, în gara Iţcani

*

Le Miroir 19 sept 1916 Husarii partizani ai rusului W de Schneouhr in Bucovina 1

Le Miroir 19 sept 1916 Husarii partizani ai rusului W de Schneouhr in Bucovina 2

Le Miroir 19 sept 1916 Husarii partizani ai rusului W de Schneouhr in Bucovina 3

Le Miroir, 19 septembrie 1916: Husarii partizani ai rusului W. de Schneouhr

*

Le Miroir 27 aug 1916 Bariera vamala din Itcani

Le Miroir, 27 august 1916: Bariera vamală din Iţcani

*

Le Miroir 27 aug 1916 Rusi si români la frontiera Bucovinei

Le Miroir, 27 august 1916: Ruşi şi români, la frontiera Bucovinei

*

Le Miroir Tarul Nicolae de si generalul Broussiloff cuceritorul Bucovinei

Le Miroir: Ţarul Nicolae şi generalul Broussiloff, cuceritorul Bucovinei

*

Pages de gloire 8 oct 1916 Bucovineni refugiati în Bucuresti preot si preoteasa

Pages de gloire, 8 octombrie 1916: Bucovineni refugiaţi în Bucureşti, preot şi preoteasă

*

Pages de gloire 8 oct 1916 Nunta în Bucovina

Pages de gloire, 8 octombrie 1916: Nuntă în Bucovina

*

Pages de gloire 8 oct 1916 Românce din Bucovina

Pages de gloire, 8 octombrie 1916: Românce din Bucovina


Pagina 1 din 1012345...10...Ultima »