1907 IN PRESA VREMII | Dragusanul.ro - Part 5

1907: Turburările din Moldova

Argesence LUCEAFARUL n 17 18 1906 p 366

*

Sub titlul de mai sus, dl G. Panu scrie următoarele:

„Mai am încă speranţa că, peste o lună, turburările din nordul Moldovei nu se vor agrava. Ceea ce se poate observa, de astădată, în opinia publică a oraşelor, e că mişcarea ţăranilor este privită cu mai multă simpatie sau cel puţin cu mai multă consideraţie. Nu este numai frica, care, în 1888, cuprinse clasa dirigentă, frică care făcea pe orăşeni, pe proprietari şi arendaşi ca să îndemne autorităţile de faţă la o crudă represiune.

*

Mi-aduc aminte că, la 1888, arendaşii din păr­ţile Munteniei răsculate au făcut o întrunire, la „Dacia” mi-se pare, iar eu, care dirijam, pe atunci, „Lupta”, am fost avizat de poliţie că a luat măsuri ca să împiedice pe arendaşi de a ataca redacţia. Arendaşii erau consideraţi, atunci ca victime neprihănite, iar ţăranii răsculaţi, ca nişte cruzi sălbatici.

După aproape 20 de ani, lucrurile s-au schimbat. Astăzi, nu mai crede aproape nimenea că arendaşii – vorbesc, bineînţeles, în genere – n-au nici o vină în mişcarea ţăranilor. Astăzi, foarte puţină lume crede că cauza ţăranilor e lipsită de orice dreptate.

*

Ce s-a întâmplat, de atunci şi până astăzi, pentru ca opinia publică să se modifice? S-a întâmplat că sistemul arendăşiei a devenit din ce în ce mai apăsător, iar situaţia creată ţăranilor, din această cauză, din ce în ce mai nesuferită, mai cu seamă în Moldova. N-am nevoie să caut să dovedesc acest lucru, toată lumea îl ştie. Preţul arendei unei moşii, în Moldova, s-a îndoit, dacă nu s-a întreit, în cursul acestor 20 ani. Pe ce se razimă arendaşii, mai cu seamă cei din trust, căci este un trust, fie pe faţă, fie în ascuns, când ridică preţul arenzilor? În prima linie, pe lipsa de pământ propriu al ţăranului şi pe calculul că nenorocitul va trebui să vină să ceară de la dânsul pământ. şi când vedem că falcea de pământ, care, odată, era 20 de lei, s-a ridicat la 60 şi 80 de lei, atunci înţelegem de ce arendaşii dau preţuri îndoite şi întreite şi de ce ţăranii sunt împinşi la disperare.

*

Ceea ce a avut loc cu Moara Grecilor, proprietatea Academiei, este decisiv. Această moşie mergea, ca arendă, cu vreo 28.000 de lei. S-au găsit exploatatori care să dea 60.000 lei. Academia, când s-a informat ce voieşte arendaşul să facă cu muncile ţăranilor, a refuzat acest preţ exorbitant. Dacă toţi proprietarii ar face aşa, chestia care ne preocupă ar deveni mult mai puţin acută. Dar arătaţi-mi câţi proprietari au abnegaţiune intereselor lor, ca să imite Academia! Statul nu e capabil de acest sacrificiu.

*

Turburările din Moldova au de cauză, de astă­ dată, scumpetea pământului, pe care arendaşii îl închiriază ţăranilor. Am văzut, prin gazete, că cuvântul de ordine al mişcărei este de 25 lei falcea de pământ închiriat. Vedeţi cum se schimbă şi se subţiază cererile ţăranilor! În 1888, ei cereau să li se dea pământuri; în Muntenia cereau tocmeli agricole mai omenoase; astăzi, ţăranii din Moldova cer ca să poată avea pământ închiriat în condiţii aşa, ca să poată trăi din munca acelui pământ, căci cu 60 de lei falcea sau 80, ţăranul nu poate să se hrănească pe dânsul şi familia lui.

*

Aceasta este o chestiune gravă, care se impune oricărui guvern. Nu voiesc, deocamdată, ca să dau vreo solu­ţie, căci recunosc că soluţiile sunt grele. Mă mulţămesc să fac o ipoteză. Să ne închipuim că, în oraşe, măcelarii ar face un trust şi ar urca chilogramul de carne la doi lei. Să ne închipuim că pitarii ar ridica pâinea, de la 20 de bani, la 40 sau 50 de bani; că proprietarii ar ridica chiriile cu 60 sau cu sută la sută; că trustul, cu alte cuvinte, ar impune obiectelor prime de alimentaţie şi trai preţuri exorbitante, cu care orăşeanul nu ar putea trăi. Ce s-ar întâmpla? O mişcare colosală s-ar produce în toată populaţia oraşelor, mişcare care ar merge până la revoluţie. Dar oare autorităţile, comunele, judeţele şi chiar statul ar putea să rămână indiferente? Nu. Am vedea pe primării deschizând ele măcelării, brutării şi tot ce se atinge pentru alimentaţia publică sau ar căuta să impună cu forţa exploatatorilor preţuri convenabile. Cât despre proprietarii de case, s-ar lua măsuri drastice, pe calea impozitelor, ca să le reducă lăcomia.

*

Care ar fi orăşeanul care să protesteze în contra acţiunii autorităţilor? Nimeni. În puterea cărui principiu, comunele şi autorităţile s-ar amesteca între locuitorii oraşelor şi negustori? Principiul este cunoscut, un principiu care nu e deloc revoluţionar. Interesul public, în materie de alimentaţie şi de cele absolut necesare pentru viaţă. Când nişte exploatatori voiesc să afameze o populaţie de câteva sute de mii de suflete, datoria comunei şi a statului este ca să intervină – se va zice, şi cu drept cuvânt. Când, acum câteva zile, lucrătorii electricieni au proclamat grevă, la Paris, şi-au înfundat peste 3 milioane de suflete în întuneric, statul a intervenit şi a preparat echipe din regimentele de geniu, ca să lumineze oraşul. Iar când dl Jaurès l-a apostrofat pe primul ministru, cum şi-a permis să intervină între patron şi lucrători, dl Clemenceau a răspuns cu mare dreptate: „Luminatul este un interes general, social, de la care atârnă, între altele, ordinea publică, viaţa şi averea cetăţenilor”. şi imensa majoritate a Franţei a aprobat pe primul-ministru. Milionul de suflete din oraşele ţării ar aproba, cu aclamaţii, pe autorităţile care, în ipoteza de mai sus, ar lua măsuri ca oraşele să nu moară de foame, să nu rămână locuitorii pe străzi.

*

De la ipoteză, mă întorc la realitate şi, de la oraşe, mă duc la sate. Ţăranii nu au pământ propriu al lor, decât în foarte mică cantitate, am arătat altă dată; de altmintrelea, toată lumea ştie acest lucru. Reduşi la pământul lor propriu, cel puţin un milion de suflete din şase ar trebui să moară de foame. Este o necesitate de viaţă şi de moarte, prin urmare, pentru un milion de suflete cel puţin, ca ei sau să contracteze angajamente agricole sau, mai cu seamă, să închirieze pământ de la proprietari. În cele mai multe cazuri, pentru dânşii închirierea de pământ este ca pentru orăşeni carnea, pâinea, locuinţa, încălzitul şi luminatul. Închirierea de pământ este o chestie de viaţă la ţară.

*

Desigur că arendaşul e stăpân pe pământul moşiei pe care proprietarul i-a arendat-o, el poate să închirieze pământ sau să refuze, el poate cere şi o sută şi chiar mai mult pe falce. Dar oare măcelarul, pitarul, proprietarul de case din oraşe nu sunt şi ei stăpâni pe obiectul negoţului lor? Cu ce drept se amestecă comuna sau Statul, chiar când un trust de asemenea negustori ar face imposibilă viaţă în oraşe? Răspunsul l-a dat dl Clemenceanu, în Franţa. Cu dreptul interesului vieţii şi ordinii sociale, care trebuie să primeze intereselor particulare ale unei clase, ori cât de interesantă ar fi.

*

Nu voiesc să trag concluzii, e destul că am enunţat principii, principii pe care orice guvern din lume, în orice Stat, trebuie să le practice. Acum să vedem care ar fi situaţia ţăranilor dacă arendaşii, lăsaţi în libertatea lor, ar ridica din ce în ce mai mult preţurile pământurilor. Ţăranii n-ar avea decât o alternativă: sau să se răscoale şi autoritatea să-i măcelărească pentru a readuce ordinea, sau să emigreze. Emigrarea se va impune, Ne mirăm noi, superficialii de la oraşe, când vedem pe ţărani răsculându-se, şi zicem: „Este o adevărată sălbătăcie în aceste răscoale, ţăranii sunt cruzi, ei ard şi chiar omoară”. Aşa este, dacă îi judeci numai în momentele de răscoală.

*

Dar o altă întrebare se impune: pot ţăranii să protesteze altmintrelea? Sentimentul de adevăr mă face să spun nu. Ţăranul nu are gazete, nu-i poate ajunge chiar o gazetă, ţăranul nu se poate întruni, orice încercare de întrunire este împrăştiată cu jandarmi, căci întrunirile lor sunt considerate ca sediţioase. Prin ce mijloace voiţi ca el să-şi arate păsurile şi suferinţele şi către cine, mai cu seamă? Către inspectorul comunal? Către perceptor?

*

Un învăţător, care ar lua partea ţăranilor în satul său, este imediat destituit ca sediţios; un preot, când se găsesc, câteodată şi de aceştia, este tratat în acelaşi fel. La oraşe, răscoalele n-au loc sau foarte rar. De ce? Fiindcă orăşenii pot, din timp, în timp, să-şi arate toate nemulţumirile. Ei au gazete zilnice, pot face întruniri, pot face manifestaţii, pot uza, cu alte cuvinte, de mijloace care înlătură posibilitatea unei răscoale. şi apoi te mai miri că ţăranul se răscoală, din când în când ! Dar ştii ce se petrece în sufletul lui, de la o răscoală, la alta?

*

Nu o ştim, căci el nu are nici un mijloc ca să ne facă acest lucru cunoscut. Dacă nu ne gândim serios la această chestie ţărănească, putem să ne trezim, într-o zi, cu un puternic curent de emigrare. Toţi cei care nu pot să se hrănească într-o ţară emigrează. Emigrările din Italia, din Germania nu au altă cauză. Sunt oameni cari au idei vechi şi fixe şi care zic: românul nu emigrează. Este o prostie.

*

De ce românii din Transilvania emigrează? Fiindcă nu au pământ şi condiţiile pe care proprietarii unguri le impun sunt intolerabile. Credeţi că dacă trustul din Moldova va face condiţiile de arendare a pământurilor inabordabile pentru ţărani şi, după ce răscoalele vor fi năduşite în sânge, credeţi că ţăranii nu vor emigra? şi Statul va fi nevoit să dea paşapoarte de emigrare ţăranilor, de vreme ce nu le poate face, prin măsuri de ordine publică, situaţia tolerabilă. Nu poţi, în adevăr, să priveşti cu sânge rece pe ţărani murind de foame, pradă exploatatorilor, iar pe de altă parte, să-i împiedici de a emigra; ori una, ori alta. Ori te îngrijeşti de viaţa lor, ori dă-le paşapoarte. Este Statul român dispus să privească, cu sânge rece, perspectiva emigraţiunilor? Sau să-şi ia de normă ca, din zece, în zece ani, să înnăduşe răscoalele ţărăneşti în sânge? Căci, fără o soluţie a chestiunii, nu este altă perspectivă (Săptămâna apud Tribuna, Anul XI, nr. 57, duminică 11/24 martie 1907, pp. 4, 5).


1907: Comunicate semi-oficioase

Satmary Chervan CLA 1909 p 353

*

Conferinţa marilor proprietari. În faţa situaţiei grave, marii proprietari din Moldova au ţinut o conferinţă, despre care se dau următoarele amănunte: Ieri, la ora 2 şi jumătate d. a., o întrunire a marilor proprietari din judeţ a avut loc la Bragadira. Au asistat domnii Eugen Ghika-Budeşti, Gheorghe Stroici, Alexandrescu Guranda, dr. Hurmuzescu, M. B. Cantacuzino, I. Coriescu, căpitan Corjescu, Leon Juster, Russovici, Al. Veliciu, Al. Handoca, L. Gatosky, Garabet Manea şi alţii, al căror nume ne scapă.

*

După multe discuţiuni urmate, s-a ales o delegaţie, compusă din domnii Eugen Ghika-Budeşti, Gh. Stroici şi Alexandrescu-Guranda, care să plece spre a obţinea o audienţă la Majestatea Sa Regele, căruia să-i expue trista situaţie în care se află marea proprietate. Delegaţia va cere Majestăţii Sale măsuri pentru apărarea vieţei şi avutului lor.

*

Comunicate semi-oficioase. Bucureşti, 23 martie (stil vechi – n. n.). În numărul de azi, „Patriotul”, ziar guvernamental, după ce arată tulburările din Moldova, despre care dăm şi noi amănunte, scrie următoarele: „În tot restul ţării domneşte cea mai perfectă linişte. Orice ştiri ce s-au lansat despre pretinse răscoale în Muntenia sunt neexacte. Ele au fost lansate de persoane interesate şi lipsite de orice spirit de patriotism. Suntem autorizaţi a da cea mai formală dezminţire acestor ştiri tendenţioase şi dăunătoare siguranţei Statului”.

*

Acelaş ziar dezminte ştirea că rezerviştii concentraţi ar fi refuzat supunere oficerilor. Ziarele ce ne sosesc din Bucureşti nu confirmă ştirea destituirii profesorilor universitari Iorga (Bucureşti) şi Cuza (Iaşi) şi a prefectului Vasescu, ştire pe care o vedem, de altfel, publicată în toate ziarele maghiare.

*

Noile mobilizări de trupe. Ministerul de Război a dat, ieri, ordin telegrafic ca să se mobilizeze concediaţii şi rezerviştii regimentelor Dâmboviţa 22, Argeş 4, Teleorman 20, Vlaşca 5, Calafat 31 şi Regimentul 3 călăraşi, spre a pleca în Moldova. Din Regimentul 3 călăraşi, 2 escadroane vor pleca la Bacău, iar 2 escadroane la Vaslui. Batalionul 2 şi 6 de vânători, din Capitală, stau gata de plecare, la primul ordin. Regimentul 5 Vlaşca de infanterie a ordonat concentrarea tuturor rezerviştilor şi concediaţilor din contingentele 1900, 1901, 1902, 1903 şi 1904 inclusiv. Ei au primit ordinul să se prezinte, în 30 de ore, la cazarma din Giurgiu. Asemenea, au primit ordine de concentrare toţi concediaţii şi rezerviştii ce aparţin Corpului 1 de Armată (Craiova). Afară de cei 10 jandarmi rurali, ce au plecat, din Craiova, spre a se duce în Moldova, ieri au mai plecat, de acolo, alţi 25 de jandarmi, sub conducerea şefului de secţie Pretorian.

*

La gara de Nord, se lucrează pe capete pentru aranjarea trenurilor care vor duce regimentele concentrate, ce trebuie să meargă în Moldova. Fiecare tren este compus din 30 de vagoane, cuprinzând 900 soldaţi. Două trenuri vor pleca cu destinaţiune pentru Iaşi. În aceste trenuri se va îmbarca Regimentul 6 MihaiViteazul. Astăzi, vor pleca toate regimentele de infanterie din Capitală. Din cauza aceasta, transportul cerealelor pe C.F.R. va întârzia până la restabilirea liniştii.

*

Telegrama ministrului de finanţe român, către ziarul vienez „Neue Freie Presse”. Ministrul de finanţe Take Ionescu, în urma gravelor acuzaţii şi falselor informaţiuni, aduse de duşmanii ţării, în toate ziarele europene şi, mai ales, în organul Alianţei izraelite „N. Fr. Pr.” asupra tulburărilor agrare din România, a trimis acestui ziar următoarea telegramă: „Mişcarea nenorocită nu are exclusiv un caracter antisemit, ci mai mult agrar şi anarhist. S-au dărâmat şi case care aparţineau la proprietari şi arendaşi creştini. Guvernul a luat şi ia toate măsurile posibile, chiar şi mobilizarea trupelor. Mişcarea poate fi considerată mai mult ca anarhistă”.

*

Informatorii străinătăţii. Unul dintre cei mai neobosiţi agenţi ai gazetelor evreieşti, dr. Heinrich Lupul (de ce Lupul şi nu Wolff?), caută, prin cele mai meschine apucături ovreieşti, să dea un caracter antisemit mişcărilor din Moldova. Cu fel de fel de invective josnice vrea să scoată în relief mizeria ce o îndură evreii, alungaţi din cuiburile lor. La aceste necinstite informaţii nu răspundem ovreului Heinrich… Lupul (uf, ce urât sună!), decât că, dacă mişcarea ar avea caracter semit, con-naţionalii săi din Iaşi n-ar mânca liniştiţi matzes, cum mănâncă acuma, ci ar striga şi ei ai „vei!”. Suferinţele evreilor nu pot fi comparate cu ale întregii mase de ţărani, cărora, decenii de ani, ovreii din Moldova le-au supt sângele şi, astăzi, tot împotriva lor sunt îndreptate suliţele, pentru a salva neamul lui Israel. Lasă-i să se ducă, nouă ani cu a brânzei, să se aierisească şi să se cureţe atmosfera infectată a sărmanei Moldove.

*

Cuvântul profesorului universitar de la Iaşi, C. Stere, în chestia ţărănească. Domnul Constantin Stere, directorul revistei ieşene „Viaţa românească”, acuzat de mutism în chestia ţărănească de unele ziare din Capitală, îşi ia apărarea în coloanele „Independenţei” şi zice, între altele:

*

„Ca mulţi alţii, care se interesează, cât de puţin, de necazurile ţăranului nostru, am prevăzut şi am zis, de nenumărate ori, că situaţia intolerabilă, creată ţăranilor, mai cu seamă în părţile nordice ale Moldovei, ne va aduce, în mod fatal, la nenorociri teribile, dacă nu se vor lua, la timp, măsuri de îndreptare. Mai cu seamă, de când am onoarea să fiu în fruntea revistei „Viaţa românească”, am consacrat acestei chestiuni o serie de cronici, care, împreuna cu studiile altor colaboratori, Dr. M. Lupu şi P. Cazacu, pot să dea lămuririle necesare unei bune părţi a presei şi chiar celei mai răspândite asupra cauzelor mişcării actuale. Astfel, în nr. 1 al „Vieţii româneşti” din 1906, am arătat, că ţăranii noştri sunt, după cum zice dl D. A. Sturdza, într-o stare de foamete constantă, care emană de la situaţia noastră agrară. În nr. 6 al R. V. din acelaşi an, în cronica întitulată „Fischerland”, arăt, în baza datelor publicate de Camera de Comerţ din Botoşani, că, în cele trei districte din Nordul Moldovei, de unde a pornit mişcarea actuală, din cauza sistemului inventat de tot felul de Fischeroizi şi Fischeronculi 88 % au ajuns să nu aibă o coadă de vită la casă şi că nu pot să dea o lingură de lapte copiilor lor, care mor din cauza nutrimentului rău, 40-50 %, până la etatea de 5 ani, şi că rezultatul muncii lor nu le dă nici hrana de toate zilele.

*

Acest tablou al mizeriei este complectat de dl dr. M. Lupu („Alimentarea ţăranutui”, în V. R. nr. 2, şi „Rolul medicinii în faţa bolilor provenite din starea economică a ţăranului”, în nr. 8 al aceleaşi reviste), precum şi de dl P. Cazacu („Locuinţele ţăranului”, V. R. nr. 9 din 1906). Aceşti autori arată pustiirea populaţiunii rurale de pelagră şi alte boli, din cauza mizeriei economice, a lipsei de alimentare sănătoasă şi suficientă, a locuinţelor mizerabile şi a excesului de muncă. În fine, în nr. 10 din 1906, în primul şi 2 din 1907, cronicile mele din V. R. („Țara latifundiilor”; „Piemontul român”; „Formaţiunea latifundiilor”) vor arăta cum am ajuns la aceasta înfricoşată situaţie, că mai mult de un milion de ţărani au, laolaltă, mai puţin de trei milioane de hectare, pe când o mie de latifundiari, cel mult 0,09 % (nouă sutimi la sută) a contribuabililor, dispun de mai mult de patru milioane de hectare, dintre care cea mai mare parte (75 %) sunt arendate la diferite trusturi.

*

Din aceste date se poate vedea că cea mai înfloritoare provincie a Regatului român este Dobrogea, care era, până mai acum vreo 30 de de ani, o raia turcească. Din aceste date se poate vedea că populaţia rurală a Regatului român liber trăieşte în condiţii economice cu mult mai mizerabile decât fraţii săi subjugaţi din Ungaria, din Bucovina şi chiar din Basarabia (Tribuna, Anul XI, nr. 57, duminică 11/24 martie 1907, pp. 2-4).


1907: Revolta agrară şi presa maghiară

Satmary Tesatoare LUCEAFARUL n 17 1908 p 422

*

Nici dacă ar fi înviat Kossuth, presa maghiară n-ar fi scris mai cu bucurie de cum înregistrează cele mai infame minciuni despre revolta ţărănească din Moldova. Adevărat că nici ştirile de azi nu sunt mai bune decât cele de ieri, ci ţăranii, singurii nefericiţi în toată afacerea, continuă a-şi vărsa sângele pentru a comite vandalisme, precum e fapt că au năvălit şi asupra caselor boiereşti de la ţară – cele ce se scriu însă în presa maghiară sunt atât de departe de adevăr ca cerul de pământ. Merg cu minciunile atât de îndrăzneţ, încât scriu de nimicirea a sute de moşii şi omorârea, cu grămada, nu numai a jidanilor, ci şi a ungurilor.

*

Ziarele din Budapesta, sosite azi, umplu pagini întregi cu astfel de minciuni şi încă ne înjură pe noi, acuzându-ne că atenuăm lucrurile, pe când, desigur, şi ştirile date de noi vor fi mai grave decât în realitate, căci întotdeauna lucrurile, până să ajungă în presă, se exagerează. Despre Iaşi, de pildă, presa maghiară a scris că a fost devastat, pe când adevărul este că în capitala Moldovei ordinea publică n-a fost turburată o singură zi. Vorba e, însă, că lui „Budapesti Hirlap” şi celorlalte ziare şoviniste le trebuie „cruzimi şi vărsări de sânge”, pentru a scrie despre România ca despre o ţară barbară şi a-i da lui Apponyi zor să grăbească cu proiectul său de lege (cum scrie şi azi) şi să nu lase pe românii de aici în întunericul în care zac cei de dincolo…

*

Cu sila vrea să ne facă fericiţi!… Iată ştirile ce primim, azi : Iaşi, 22 Martie.

Interesându-ne, astăzi, de starea majorului Colori, din Regimentul 12 Cantemir, care a fost rănit, ieri, de ţărani, cu ocazia devastărilor din Vaslui, ni s-a telefonat că e în afară de orice pericol şi sunt speranţe că, în curând, va fi restabilit. Au fost arestaţi, ieri, la Vaslui, mai mulţi ţărani, conducători ai devastărilor.

*

La Stânca, ţăranii stau încă adunaţi. Sunt, acolo, trei escadroane de călăraşi şi două companii. Dl Dimitrie A. Greceanu, ministrul justiţiei, a plecat, azi, după-amiază, la Stânca. Se zice că ţăranii, auzind de venirea dlui Greceanu, s-au liniştit şi au rămas mulţumiţi.

De la Sculeni, ni s-a telefonat că e linişte, cu toate că ţăranii continuă să se agite şi să se adune. Acolo sunt două companii ale batalionului 9 de vânători.

*

Astăzi, la ora 2 p. m., au fost convocaţi toţi învăţătorii şi preoţii din judeţ, spre a se consfătui asupra măsurilor ce s-ar putea lua pentru potolirea răscoalelor ţărăneşti. Învăţătorii şi preoţii, în număr de 200, au fost adunaţi la şcoala „Gh. Asachi”. Au luat parte la această întrunire şi domnii: dr. Dragomir Hurmuzescu, secretarul general al Ministerului Cultelor, econom Șt. Ionescu, directorul Mitropoliei, Gh. Ghibănescu, deputat şi profesor, I. Vârlănescu, revizorul şcolar al judeţului, economul C. Stamati, protoereul judeţului, N. Petrov sub-revizorul şcolar al judeţului. A asistat, de asemeni, şi un grup de studenţi, în frunte cu domnii Cădere şi Al. Brandza, cărora li s-a dat permisia de a asista, fără însă de a lua cuvântul. Dl Hurmuzescu arată că învăţătorii şi preoţii, care sunt apostolii acestei ţări, trebuie să povăţuiască pe ţărani ca să se întoarcă pe la căminele lor. „Guvernul contează pe sprijinul dumneavoastră şi, deci, puneţi toată autoritatea dumneavoastră pentru linişte!”. Cere ca să sfătuiască pe ţărani ca să nu se potrivească la instigatori. Face apel, la cei adunaţi, să povăţuiască pe ţă rani ca să se liniştească.

*

Economul Stamati, protoereul judeţului, citeşte ordinul Î.P.S.S, Mitropolitului, prin care preoţii sunt convocaţi spre a li se da instrucţiuni ca, în toate ocaziunile, să povăţuiască pe săteni, la sate. Îndeamnă pe preoţi să pună stavilă răului şi primejdiei ce-a isbucnit la sate. Gr. Patriciu, inspector al învăţământnlui primar, arată că învăţătorul român şi-a creat un piedestal frumos, prin munca şi râvna ce a depus-o până acum. Arată că guvernul se sileşte să dezlege chestiunea agrară, dar ţara are nevoie şi de spiritul învăţătorilor şi al preoţilor şi-i invită, pentru liniştea ţării, să dea concursul şi să îndemne pe ţărani la linişte. Preotul N. Popovici din Bârnova, sub-protoereu, propune ca învăţătorii şi preoţii să fie arbitri între ţărani şi arendaşi. şi, ori de câte ori se observă o neînţelegere între ţărani, ei să-i conducă la linişte. De asemeni, propune ca şi Statul să se facă arbitru între săteni şi arendaşi, iar proprietarii să se conducă după tariful făcut de Stat. Preotul Parfenie din Roşcani arată că, în partea unde Sfinţia Sa propagă învăţăturile lui Hristos, n-au izbucnit răscoale, pentru că Sfinţia Sa, împreună cu învăţătorul, au luptat să-i liniştească, de la început, dar ţăranii au cerut să nu mai fie înşelaţi. Arată, apoi, cum ţăranul, din cauză că, până acum, a fost înşelat şi de aceea a ajuns la starea de astăzi.

*

În comuna Româneşti, ţăranii de două ori s-au adunat şi au vrut să se răscoale. Învăţătorul Dorin a reuşit să-i liniştească.

La Roşcani, de asemeni, ţăranii s-au adunat; în urma sfaturilor date de preotul satului Partenie şi ale învăţământului, ţăranii s-au liniştit, rugându-i însă pe aceştia ca să intre spre a nu mai fi spoliaţi.

*

La Cucuteni. Profitând de spiritele agitate, un număr de peste 400 unguri, lucrători din comuna Horbeşti, au năvălit asupra românilor din Cucuteni, provocându-i la răscoală. Sătenii au luat la goană pe unguri şi, în curând, s-a încins o luptă în toată regula. A intervenit o companie de infanterie, sub comanda domnului căpitan Floru. După somaţiile legale, s-au tras două salve. Peste 30 unguri au fost răniţi. Preotul catolic, care e instigatorul acestei răscoale, a fost arestat (şi totuşi, presa maghiară strigă contra ţăranilor români – n. red.).

*

Vaslui. La Vaslui, situaţia este foarte neliniştitoare. În oraş domneşte, deocamdată, linişte. Din judeţ vin, însă, ştiri alarmante.

La Bârzeşti, răzvrătiţii au devastat locuinţele arendaşilor şi funcţionarilor. Plecând mai departe, ei au devastat comunele Negreşti, Codăeşti şi Buhăeşti. Toate casele au fost dărâmate. Arendaşii Herşcu Nacht şi Leib Golodşain, din Negreşti şi Buhăeşti, au fost grav bătuţi. S-au mai devastat casele arendaşilor din Moara Domnească şi Stârvia. De asemenea, s-au răsculat şi ţăranii de pe moşia Ţibăneşti, a dlui P. P. Carp. Ei au fost însă potoliţi de dl Carp, care se află acolo.

*

Bacău. În răscoala ţăranilor de la Blăgeşti, au fost împuşcaţi 5 ţărani. Ţăranii erau atât de îndârjiţi, încât au înconjurat pe dl col. Poltzer, pe care l-au luat la bătaie. Procurorul Vasiliu a fost, de asemenea, blocat de ţărani, într-o casă, unde l-au ţinut 4 ore. Cu mare greutate armata i-a putut împră ştia. Se mai comunică răzvrătiri în comuna Luiza Călugăru, Lecca şi Fântânele-Lespezi, unde ţăranii ameninţă să dărâme palatul principesei Schönburg, nepoata M. S. Reginei.

În comuna Secueni, ţăranii au dat foc la moara lui Herşcovici, la 200 stânjeni de lemne şi la 300 saci cu făină.

*

Putna. În judeţul Putna, în afară de devastările de la Panciu şi micile dezordini de la Mărăşeşti, nu s-a mai semnalat nimic. Se spune că şi la Odobeşti s-ar fi semnalat oarecare agitaţie printre ţărani.


1907: Răscoale în România

Satmary Ulita ieseana CLA 1909 p 315

*

Oraşe şi sate prădate. Poporul şi miliţia. Arendaşi bătuţi.

Jidovii luaţi la goană. Morţi şi răniţi. Suferinţele ţăranilor.

*

Dăm, mai la vale, amănunte despre întinderea ce a luat-o, în Moldova, răscoala ţărănească. S-au petrecut lucruri triste, dar cine cunoaşte starea de acolo ştie că vinovaţi nu sunt decât mişeii de arendaşi evrei, care ţin în stăpânire, ca arendatori de la boieri, trei pătrimi din pământul judeţelor (comitate) răsculate. Iată amănuntele ce primim cu poşta de azi:

*

Oraşul Vaslui a fost, miercuri (6 martie – n.n.) devastat de ţăranii din comunele Lipovăţul, Мuntenii de Sus şi Moara Grecilor, la care s-au unit şi mahalagii din oraş. Tot centrul oraşului a fost devastat. Geamurile şi prăvăliile au fost sfărâmate. Străziele Hagiului, Crucii şi Naţionala sunt o ruină. Sunt temeri că ţăranii din alte sate să nu nă­ vălească în oraş. Armata menţine ordinea. În judeţul Vaslui, satele Buhăeşti şi Negreşti s-au răsculat. Orăşelul Negreşti a fost devastat.

*

Miercuri (6 martie – n.n.) a fost devastat orăşelul Burdujeni, la gtaniţa Bucovinei. Peste 1.000 de ţărani se află în oraş.

*

Prefectul Vasescu a cerut ministrului de interne trimiterea de noi trupe, deoarece întreg judeţul e în revoltă. Sunt temeri de devastarea orăşelului Ştefăneşti, ţăranii dimprejur sunt în fierbere. În momentul din urmă, se scrie că, la Vaslui, se petrec lucruri grozave . Devastările au reîncepnt cu o furie şi mai mare. Armata a primit ordin să tragă în răsculaţi. Asupra a zece inşi s-au tras focuri, 5 au fost străpunşi de baionete.

*

Orăşelul Buhuş a fost devastat. Casa rabinului din localitate a fost prădată. Peste 1.000 de ţă­rani se află în localitate. O mare mulţime de ţărani a întrat în orăşelul Lespezi. Toate prăvăliile şi locuinţele evreilor au fost devastate. Sosind forţa armata, procurorul a făcut somaţiunile legale, ordonând ţăranilor să se retragă. Trupa a tras, apoi, în mulţime. Sunt trei morţi. Ţăranii s-au împrăştiat.

*

La Lespezi, în Suceava (zona Fălticenilor – n. n.), a avut loc o ciocnire între ţăranii răzvrătiţi şi armată. Amănuntele primite până acum spun că trupele au tras şi că mai mulţi ţărani au căzut morţi şi răniţi. La Botoşani a avut loc o nouă luptă între ţăranii răzvrătiţi, care vreau să între în oraş, şi armată. S-au tras focuri. Mai mulţi ţărani au căzut.

*

Din Dorohoi vine ştirea că ţăranii răsculaţi au năvălit pe moşia dlui D. Moruzzi, prefectul poliţiei Capitalei, şi au ocupat casele proprietăţii. Telegrame din Vaslui şi Tutova anunţă că răscoala se întinde în ambele aceste judeţe. Deşi în Iaşi domneşte liniştea, agitaţia este generală în judeţ. Turburări s-au produs la Galata, Serca, Bogdăneşti, Derjeni, Ţigăneşti, care, în lipsa trupelor, au fost devastate. La Stânca, proprietatea dlui ministru Greceanu, ţăranii au cerut să vorbească cu doamna Greceanu, ameninţând, în caz contrar, că devastează castelul. Doamna Greceanu, sosită, marţi (5 martie – n. n.), dimineaţa, a vorbit cu delegaţia ţăranilor. La Sculeni sunt trupe, comandate de dl căpitan Macarovici; la Stânca le comandă dl căpitan Negruzzi.

*

Ţăranii din comuna Roznov s-au dus la locuinţa proprietarului Vlahutzi, pe care au devastat-o complet. Armata, sosită în satele răsculate, a liniştit pe ţăranii revoltaţi.

*

În timpul nopţii, au sosit noi ştiri asupra revoltelor din judeţul Vaslui, care iau proporţii mari. Un regiment de infanterie şi o divizie de cavalerie au pornit, din Iaşi, spre Vaslui, spre a linişti pe răsculaţi.

*

Privitor la cele petrecute în Botoşani, „Vointa Naţională”, de ieri, scrie urmă­toarele:

„Toată lumea ştie că oraşul Botoşani a fost devastat în bună parte, prea puţin ştiu în ce împrejurări. Astăzi aflăm că dl Petre Sfetescu, secretarul general al Ministerului de Interne, în urma unui ordin dat de sus, a luat dispoziţiuni ca trupele aflate la Botoşani să meargă în grabă la Maxut, spre a apăra pe autorul lui „Manasse”, pe dl Rosetti Roman. Oraşul rămas fără pază, se înţelege că a fost foarte uşor ca sătenii să pătrundă în Botoşani şi ca oameni fără căpătâi, din mahalale, să se dea la excese; iar când noi trupe au fost aduse, se înţelege că ciocnirea a fost inevitabilă. Dacă în Botoşani ar fi fost armată, e sigur că nu se întâmpla nimic. Încă ceva. Pentru a se justifica atacul trupelor şi salvele de focuri, care au culcat la pământ morţi şi răniţi, s-a afirmat că sătenii ar fi lovit şi chiar împuşcat pe maiorul Boureanu, comandantul Batalionului 8 de vânători. Faptul este absolut inexact. Maiorul Boureanu n-a fost nici măcar atins şi se găseşte în perfectă sănătate, nu la spital.

*

Ca să se vadă şi mai bine care sunt cauzele care au determinat pe ţăranii din nordul Moldovei să-şi piardă cumpătul şi să pornească înfuriaţi, spre a devasta târguşoarele şi oraşele, unde, deobicei, îşi au locuinţele proprietarii şi arendaşii, vom arăta care e sistemul aproape general, ce se impune pe moşiile proprietăreşti şi arendăşeşti din acea parte a ţării. Preţul arendei s-a urcat necontenit. Cei care nu au voit să urce arenzile au adăugat alte condiţiuni de muncă, prin care arenzile s-‘au îndoit şi chiar s-au întreit. Peste tot, în nordul Moldovei, unde sunt acuma răscoalele, ţăranii plătesc arendaşului sau proprietarului 60 lei pentru falce (mai mult decât o holdă). Această chirie nu e prea mare, dar condiţiile ce o însoţesc fac ca ţăranul să plătească peste 150 lei pentru o falce. şi iată cum: Arendaşul sau proprietarul obligă pe ţăran ca, pe lângă cei 60 lei, ce-i plăteşte pentru o falce, să-i facă 20 prăjini de cartofi, cu câte un leu prăjina; 20 prăjini de praşilă, cu câte 50 bani prăjina; 40 prăjini de secere, cu câte 20 bani prăjina. Ori, în acele părţi, se plăteşte câte 2 lei pentru o prăjină de cartofi, câte un leu pentru praşila unei prăjini şi câte 30 bani seceratul acelei măsuri.

*

Impunând pe ţărani să facă munca în condiţiunile de mai sus, arendaşul sau proprietarul câştigă, astfel, 20 lei de la cartofi, 10 lei de la prăsilă şi 4 lei de la secerat. Aceşti 34 lei, adăugaţi la chiria de 60 lei, face 94 lei profit la o falce. Pe lângă acestea, pentru imaşul unei vaci, ţăranul e obligat să facă 15 prăjini de cartofi, ceea ce face 30 lei. Aceiaşi obligaţie pentru imaşul unei părechi de boi, adică alţi 30 lei. Privitor la măsurile ce s-au luat, în Bucureşti, pentru lecuirea răului, „Adevarul” scrie: „În consiliul de miniştri, care s-a ţinut azi, la Palat, s-a discutat mult asupra situaţiunei extrem de grave din Moldova, unde caracterul principal şi fundamental agrar al răscoalei ţărăneşti se accentuează din moment în moment. Între altele, s-a hotărît ca, în afară de măsurile energice de reprimare şi paralel cu dânsele, guvernul să aducă imediat în discuţia Camerelor un proiect de lege contra trusturilor.

*

Consiliul de miniştri a însărcinat pe domnii Ion Lahovary, Take Ionescu şi C. Dissescu cu elaborarea unui proiect în această privinţă. Cei trei domni miniştri se vor întruni chiar astă-seară, pentru întocmirea unui ante-proiect, care va porni de la principiul că contractele de arendare sunt reziliabile, după cererea proprietarilor de moşii sau după aceea a Ministerului Public. Instanţele judecătoreşti vor avea să se pronunţe asupra cererilor de reziliare, după ce vor fi ascultate toate părţile. Din schimbul de vederi, urmat în consiliul de miniştri, pare că se vor prevedea, în proiect, şi următoarele: Toate contractele de arendare, făcute pe termen de cinci ani, să fie denunţate la al cincilea an, adică acele care sunt actualmente în al patrulea an să fie denunţate şi să nu mai poată fi reînnoite. Recrutarea personalului pe moşii să fie legiferat, aşa ca să se poată înlătura elementele străine.

*

În ce priveşte darea moşiilor la ţărani, statul, neavând proprietăţi suficiente, va veni cu o lege, prin care se prevede cumpărarea de moşii şi, dacă proprietarii vor face dificultăţi, cerând preţuri considerabile, legea o să-i oblige să-şi caute singuri moşiile. Dl prim-ministru va face, mâine, o vizită dlui Dumitru Sturdza, pentru a-i comunica textul ante-proiectului de lege contra trusturilor şi îi va solicita concursul pentru ca ambele partide să conlucreze, astfel, la o soluţie de împăciuire a ţărănimii răsculate. Ante-proieciul va fi însă transformat în proiect de lege şi adus de urgenţă înaintea Camerelor, chiar dacă şeful liberalilor nu l-ar agrea (Tribuna, Anul XI, nr. 55, vineri 9/22 martie 1907, pp. 2-4).


1907: Răscoala ţărănească în Moldova

Casa taraneasaca LUCEAFARUL n 20 1905 p 395

*

MOTO: „populaţia rurală a Regatului român liber

trăieşte în condiţii economice cu mult mai mizerabile

decât fraţii săi subjugaţi din Ungaria,

din Bucovina şi chiar din Basarabia”

*

(Tribuna, Anul XI, nr. 57, duminică 11/24 martie 1907, pp. 2-4)

*

Pentru că s-au împlinit şi se tot împlinesc 110 ani de când străbunii noştri au udat şi cu sânge, nu doar cu sudoare brazda natală, am vrut să retrăiesc atmosfera de atunci, ca să aud sângele bunicului meu, Mihai Gâză, şiroind pe caldarâmul Burdujenilor, în 5 martie 1907. Bunicul nu a murit atunci, ci abia în 1933, după ce l-au sfărâmat jandarmii între scânduri pentru firea lui cutezătoare, de om care nu suporta nedreptatea.

*

Starea jalnică a săteanului român, de-a lungul veacurilor, pusă în cârca grecilor, bulgarilor, sârbilor, ungurilor, evreilor şi cui s-a mai nimerit să ajungă pe aici, se datorează numai şi numai elitelor româneşti, pururi şmechere şi dispreţuitoare de popor, gata oricând să-şi vândă cosângenii pe firfirici şi să-l ţină veşnic într-o cumplită beznă. În presa anului 1907, veţi întâlni deturnări de vinovăţie, în baza unor indivizi, asupra neamurilor şi un şovinism jalnic, de care ar trebui să ne vindecăm, odată şi odată. De regulă, relatările vin dinspre presa din Ardeal, cea din România preferând să se prefacă a nu fi băgat de seamă ce se întâmpla prin satele noastre.

*

Dar nu-i treaba şi nici preocuparea mea să vă desluşesc, din perspectiva mea, întâmplările tragice din 1907, pentru că aveţi puterea lăuntrică de a retrăi şi singuri atmosfera atât de asemănătoare cu cea de astăzi a anului unei alte inutile jertfe naţionale.

*

Galati Familia 21 din 1866

*

De câteva zile, e jale mare în Ţara Românească. În cinci judeţe ale Moldovei, ţăranii s-au răsculat împotriva arendaşilor ovrei, care, de ani mulţi, îi despoaie şi îşi bat joc de munca şi viaţa lor. Au dat năvală nu numai asupra caselor de pe la moşiile mari, ţinute în arendă de ovrei, dar şi asupra oraşelor, unde ştiau că şed ori că au fugit acele lipitoare ale satelor. Atât pe la moşii, cât şi în oraşe – la Botoşani, Vaslui, Buhuşi, Podul Iloaiei – au nimicit tot ce au întâlnit şi zău, n-au cruţat nici pe jupânii care, prin vicleşug, s-au făcut stăpâni peste marile întinderi de pământ ale acelui colţ de ţară… Moarte de om n-au făcut însă.

*

După ştirile de până acum, durere: au fost împuşcaţi şi străpunşi cu baioneta mai mulţi ţărani. Pentru că aşa se întâmplă asta: odată pornit, ţăranul, în care s-a îngrămădit durerea de veacuri, nu-şi mai poate stăpâni patimile, nu mai vrea s-asculte nici chiar cel mai cuminte sfat, ci, văzându-se mulţi laolaltă, cred că voinţa şi dorinţa lor pot să ţină loc legii… N-au ascultat de sfatul oamenilor trimişi acolo de stăpânire, nu au vrut să se împrăştie nici din faţa armatei. S-a ajuns, astfel, la vărsare de sânge. Se înţelege, nu e treaba noastră să judecam cine e de vină că a curs sânge: ţărănimea înfuriată ori miliţia, care-şi are legile şi regulele ei mai aspre?! Oricine ar fi, noi nu putem învinui, căci şi unii şi alţii ne sunt fraţi dulci… Ci deplângem vieţile stinse.

*

Scriitorul acestor şire a văzut, deja, o răscoală ţărănească, înainte de asta cu 19 ani (răscoala din 1888, pricinuită de promisiunea regală de împropruetărire a eroilor Războiului de Independenţă, uitată ulterior, biruitorii turcilor fiind împuşcaţi ca nişte câini de jandarmii şi ostaşii români – n. n.). Se răsculaseră, atunci, sate din jurul Bucureş­tilor şi ceva mai depărtate, până pe la Buzău, în Muntenia. Ca şi acum, aşa şi atunci: ţăranii cereau pământ… Alături de întinsele lanuri, nenorociţii mureau de foame, căci rodul muncii lor se aduna în hambarele arendaşilor, cei mai mulţi greci, pe ici, pe colo, câte un bulgar şi sârb. Va să zică, străini, care nu aveau durere pentru ţărani şi nu-i preţuiau mai mult ca pe vite. Dar s-au răzbunat şi ei, fiii vitregi ai ţă­rii bogat binecuvântată de Dumnezeu: unde au putut pune mâna pe nemernicii jefuitori, le-au făcut sfârşitul. În chip crud, adevărat, dar cine a mai văzut potop să cruţe ceva în cale?!… Nu-i mai puţin adevărat că au plătit scump răscoala: sute de inşi au udat cu sânge pământul ţării lor, căci şi atunci armata a tras în carne vie… După ce s-au potolit, însă, tulburările, s-a făcut lege şi li s-a împărţit pământ. Fiii şi nepoţii celor căzuţi, atunci, în luptă pentru pământ au, azi, câte o brazdă, cu atât mai preţuită, cu cât se poate zice: „Cu sânge a fost plătită”.

*

Procesele ce au urmat, atunci, la Curtea cu juraţi din Bucureşti, împotriva unora şi altora din satele răsculate, a fost o dramă zguduitoare, ori, mai bine spus, desfăşurarea unor nedreptăţi strigătoare la cer… Chinurile îndurate de cei aduşi legaţi în faţa legii s-au prefăcut în învinuire crudă, că într-o ţară bogată trăiesc viaţă de câne şi-n neagră sărăcie cele mai blânde fiinţe… O lună de zile au ţinut procesele, dar numai ţă­ranii dintr-un singur sat au fost osândiţi… şi aceştia au fost iertaţi, în urmă. De atunci, s-au făcut multe legi bune, care ocrotesc şi ajută pe ţărani. Lege care să-i pună însă cu desăvârşire la adăpost de mârşavele apucături ale arendaşilor nu s-a făcut. Numai astfel s-a ajuns ca a treia parte din pământul ţării să fie arendat străinilor, care au supt şi măduva din oase a nenorociţilor ţărani. Avem nădejde că, acum, se va face şi o astfel de lege.

*

ştirile ce primim vestesc că s-a ţinut un sfat, sub prezidenţia regelui. S-a hotărât întocmirea unei legi împotriva aşa-ziselor trusturi (tovărăşii!) arendăşeşti: arendaşii bogătani şi oricine să nu mai aibă drept de a ţine în arendă moşii pe câte pot pune mâna, pe care, apoi, ei le arendau ţăranilor, cu preţ îndoit şi chiar întreit, ci să li se înlesnească ţăranilor să ajungă fiecare la 2-3 holde, cât pot să lucreze.

*

Este, cu toate acestea, de o răutate fără seamăn ceea ce scrie, despre România, „Budapesti Hirlap”, de la 21 martie (stil vechi – n. n.)… Zice că n-a fost an în care, sub domnia regelui Carol, să nu se fi înecat în sânge câte o revoluţie ţărănească. Cei de la foile budapestane să nu-şi bată joc de România, căci, în fericita noastră patrie, la o singură alegere de primar, cum s-a întâmplat la şepreuş, au fost împuşcaţi mai mulţi ţărani decât în răscoala de la Botoşani, de pildă, şi la Mehadica, unde a fost o neînsemnată tulburare a nenorociţilor muncitori şi au fost împuşcaţi mai mulţi oameni decât în cele patru zile de răscoală în cinci judeţe ale României. Dar chiar dacă aşa ar fi de păcătoşi cei din România, cum îi înfăţişează numitul ziar unguresc, nici atunci nu e un cuvânt ori vreo dovadă că are dreptate ministrul Apponyi, care, prin noul său plan de lege, ar fi ţintind la fericirea ţăranilor de aici… Este o neruşinare a face chiar şi asemănare: pentru că, dacă ar fi atât de bine în Ţara Ungurească, nu s-ar duce, în fiecare an, sute de mii, mai ales unguri, în America… Parcă foile maghiare, iar nu noi, ne istoriseau cum, mai zilele trecute, un emigrant ungur blestăma patria, într-o vorbire pe care o ţinea celor ce se adunase pe ţărm, să vadă cum pleacă miile de nenorociţi în lumea largă, sub flamură ungurească însă, căci stăpânitorii cred a-şi fi făcut datoria, pornindu-i din ţară sub steag unguresc! Până ce din România nu pleacă nimeni (de unde bani, la bieţii ţărani din România – n. n.), ci dimpotrivă, câtă frunză şi iarbă din alte ţări se duc în România.

*

Lui „Budapesti Hirlap” îi trebue însă un neadevăr, ca să poată ajunge la altul, încornorează şi întortochiază lucrurile din România, pentru a putea să laude pe cele din Ungaria… Înjură pe cei de la Ligă, pentru a le tăgădui dreptul de a ţine adunări împotriva proiectului ministrului Apponyi… Vicleşugul e cusut însă cu aţă albă, se vede cât de colo! Pentru că, dacă e adevăr netăgăduit starea ţăranilor moldoveni, ursiţi să aibă arendaşi jidovi, nu e mai puţin adevărat că, în Ungaria, de asemeni sunt destui arendaşi jidovi, care trag şapte piei de pe bieţii plugari. Nu-s apoi tocmai atâţia ani, încât să fi uitat de când pe câmpiile întinse ale comitatelor neaoşe maghiare a fost o tulburare agrară (pentru pământ), care a fost înecată în sânge… Iar dacă n-ar fi teama de jandarmi şi miliţie, ar vedea cei de la „Budapesti Hirlap” ce mulţumiţi sunt, în Ţara Ungurească, plugarii şi muncitorii de tot felul. Se laudă însă domnii din Budapesta că ei, ungurii, şi pe vremea lui Horea, şi în revoluţia de la 1848-49, au ştiut să stingă focul (aprins de români), iar planul de lege, întocmit de Apponyi, ar fi având ca ţintă „să împiedece să nu mai izbucnească la noi astfel de foc”… Unde dai şi unde crapă…

*

În Dietă, Apponyi spune că-i este jale de soartea învăţătorilor noştri, slab plătiţi. În foaia sa însă o spune curat: vrea să aibă în mână pe învăţătorii, ca, prin ei, să ne crească nu copii şi români care să pomenească duios şi cu cinste numele lui Horea şi Iancu, ci bicisnici care nu se mai gândesc la drepturile omului şi la drepturile naţionale, pentru cari au murit, frânţi în roată, Horea, Cloşca şi Crişan şi atâtea mii de voinici ai Iui Iancu…

*

ştiam noi asta. Apponyi n-a mărturisit-o, însă, până acum, nici în Dietă, nici în foi… „Budapesti Hirlap” a spus-o pe faţă, fără înconjur. Numai că tulburările ţărăneşti au să se potolească mai iute decât să se voteze proiectul de lege al ministrului Apponyi. Stăpânirea ungurească nu va scăpa, deci, de adunările şi protestările Ligii, care îi sunt atât de neplăcute. Ba chiar se pot aduce în aceeaşi adunare: şi soarta ţăranilor români, şi soarta noastră, de aici… Fruntaşii neamului românesc au nu numai dreptul, dar şi datoria să se rostească asupra acestor două lucruri. şi sunt atât de cuminţi, încât să afle mijlocul de lecuire a soartei ţăranilor şi să protesteze cu demnitate şi în faţa loviturii ce ne-o pregătesc kossuthiştii. Amândouă aceste afaceri sunt deopotrivă de însemnate pentru propăşirea neamului românesc. Ţăranii români cer pământ, să aibă hrană pentru ei şi fiii lor, noi cerem să fim lăsaţi a ne îngriji cum ştim şi cum credem noi că e bine de vlăstarele neamului românesc (Tribuna, Anul XI, nr. 55, vineri 9/22 martie 1907, pp. 1, 2).


Pagina 5 din 512345