1907 IN PRESA VREMII | Dragusanul.ro - Part 3

1907: Răscoalele ţărăneşti din Moldova

Satmary La izvor LUCEAFARUL n 17 1908 p 422

*

O revoltă ţărănească, ce tinde să se generalizeze, dată fiind cauza ei comună, dacă nu în toată ţara, cel puţin în Moldova, umple coloanele întregii prese de la noi ca şi din străinătate. Despre România se scria puţin, aşa de puţin, de ne era năcaz şi nouă. Cauza e că România, ca o ţară de ordine, în cea mai frumoasă înaintare, nu da hrană pentru ziarele setoase de senzaţii, mai ales de scandal, nu putea concura cu Serbia omorâtoare de regi, nici cu Bulgaria, care îşi ucide bărbaţii de stat, nici chiar cu Ungaria, cu Polónyi-i ei. Acum, însă, cu o vădită bucurie, s-au aruncat ziarele asupra preţioasei prade, ce i-au aruncat răscoala bieţilor români năcăjiţi şi se grăbesc să întrebuinţeze ocazia, aruncând României toate epitetele ce i le-au dat şi Serbiei, şi Bulgariei, şi Turciei, şi Rusiei. I se aduc României cele mai mari injurii. Pentru ei, România nu mai e decât o ţară „barbară”, cu popor sălbatic, care aranjează pogromuri grozave, din ură faţă de jidani, din clericalism, care n-are alt ideal decât anarhia şi rachiul, pe care-l fură de la jidanii omorâţi. Etot o bucată de Balcani, ca şi celelalte.

*

Dar noi, pe care încă ne doare că au trebuit să ajungă până la răscoală lucrurile, care cunoaştem atât România, cât şi firea românului, vom judeca altfel. Şi la noi e adevărul, căci înţelegem cauza revoltei. Nu ne poate nimeni acuza de clericalism, întreg poporul românesc e aşa de liberal, în chestie religionară, aşa de puţin aplicat să impuie şi altora legea sa, încât e prostie să vorbeşti la noi de clericalism sau anticlericalism; împrejurările economice, rolul preoţimii, cu totul altfel decât aiurea, fac imposibil atât clericalismul, cât şi anticlericalismul. Iar anticlericalismul, dacă este, sunt vinovaţi înşişi evreii. E legendară firea primitoare a ţăranului român: toleranţa lui faţă de orice străin, fără să facă deosebire de neam, de multe ori a avut însă s-o plătească foarte amar. Jidanii, veniţi din toate părţile lumii, săraci, milogindu-se, au ajuns, prin lipsa de orice scrupul, de tot stăpâni pe casa românului, să-l despoaie de tot ce are.

*

Se poate pretinde de la un om să nu urască pe cei ce l-au adus la mizerie? Nu antisemitismul a provocat răscoalele, nici nu se îndreaptă ele numai în contra jidanilor, ci în contra tuturor asupritorilor ţăranilor, fie români, fie greci, fie jidani. România e per eminentiam încă „ţara latifundiilor”. Proprietatea mare (cu peste 500 de hectare) cuprinde 46 de procente din întreagă întinderea ţării, iar proprietatea ţărănească (până la 50 hectare) numai 42 procente, deşi din întreagă populaţia ţării aproape 90 procente sunt plugari (o parte a locuitorilor oraşelor încă se ocupă cu agricultură); un milion şi mai bine de ţărani proprietari de pământ stăpânesc 3 milioane de hectare, pe când 1.500 de proprietari mari stăpânesc 4 milioane („Viaţa Românească”). Pentru Moldova, în special, raportul e şi mai trist pentru ţărani. Şi de ar fi lucrate aceste moşii de proprietarii lor, români, care să fie oricât de înstrăinaţi, totuşi au cât de puţină milă pentru ţăranii moşiei lor, poporul poate că ar mai fi suferit. Dar, în termen mediu, aproape 80 % din moşiile mari sunt arendate.

*

A fi arendaş, în genere, înseamnă a te îmbogăţi în cel mai scurt timp, chiar cu preţul secătuirii totale a pământului şi a oamenilor. Dar mai ales când 80 % din totalul arendaşilor sunt jidani şi greci, străini de ţară, fără să aibă evlavia ce o are instictiv tot românul pentru pământul strămoşilor săi. Procedura acestor arendaşi fără suflet e cunoscută, atât din unele publicaţiuni ale acestei foi, dar mai cu seamă din ziarele şi unele reviste din România, din vorbirile unor prieteni sinceri ai ţăranilor. Ţăranul, în acele părţi ale României, e mai rău decât iobag; singură libertatea de a munci pentru arendaşi îi mai e dată. Ei dau pământul, luat în arendă cu preţuri foarte scăzute, cu preţ îndoit şi întreit, plus aratul, semănatul, căratul, seceratul, îmblătitul bucatelor, cu care mai îngreunează pe ţărani, ne mai socotind şi plocoanele ce trebuie să le dea, la sărbători mai mari. În schimb, arendaşii şi oamenii lor, de aceeaşi seminţie cu ei, îi bat, îi închid, le necinstesc fetele şi nevestele. Şi n-ar lua bieţii români pământ în arendă, de ar avea cu ce trăi. Dar pe un cap de familie se vine 3,5 hectare de proprietate; dar sunt, iarăşi, foarte mulţi care n-au pâmânt deloc, săraci lipiţi pământului. E natural, deci, să cumpere sau să închirieze pământ. Dar nu e de unde. Căci o mare parte din proprietari, şi aici zace marele păcat ce-l are pe suflet proprietarul român din România, preferă să-şi vândă, mai rar, ori să-şi închirieze pământul tot la un singur om, decât la obştea întreagă, la un jidan care-i dă banii deodată toţi şi încă şi împrumut pe deasupra, ca să aibă la Paris ori la Nissa.

*

Iară jidanii, cu capital străin în abundenţă, exclud de la concurenţă pe cei de altă lege cu ei, urcă mereu preţul; încheie cartele, trusturi, ca cele ale Fischer-eştilor, a căror familie stăpâneşte în 3 judeţe de nord, având în arendă aproape 100.000 de jugăre de pământ arabil. Iar după cum spune dl Sturdza, în vorbirea sa de la Senat, trustul fraţilor Marcu ţine în arendă 69 moşii, cu o întindere de 159.400 hectare; trustul fraţilor Iuster, 30.152 hectare. Ce să facă bietul ţăran? Să emigreze, cum îi dă sfatul o foaie ungurească? „Uite, poporul sărac al Ungariei preferă să emigreze, dar fiind mai cult, el nu omoară, nu jefuieşte. Pe când românii sălbatici…” („Pesti Hirlap”). Aşa rezonează foaia, care, nici nu mai trebuie să spunem, e cea mai jidănită din toată presa ungurească. Să fie însă semn de cultură să-ţi părăseşti patria străbună, pentru ca să laşi loc unor străini, veniţi de scurtă vreme, săraci, care au pus mâna prin înşelăciuni pe averea ta?

*

Ţăranul nostru nu are acest mod de gândire. Iubirea lui de moşie e mai mare şi el a ales singura cale ce-i era deschisă. Şi nu el e vinovat că a fost împins la răscoală. De câte ori a cerut el pământ; chiar acum, la începutul răscoalei, el a cerut de la arendaşi să le dea pământ cu jumătatea chiriei plătite înainte. Numai după ce aceştia n-au vrut să-i asculte, ci drept răspuns au cerut jandarmi şi miliţie contra mojicilor, şi-au pierdut ţăranii orice răbdare. Acum curge sânge vinovat şi nevinovat, vor fi împuşcaţi ţărani, va arde şi ce bruma au mai avut. Dar, prin acest al doilea botez de sânge, va renaşte a doua oară România, vor urma, pe toate căile, îmbunătăţiri însemnate. Din jertfele de sânge, vărsat de proprii fraţi, va naşte împământenirea de fapt a ţăranilor şi, prin aceasta, se va fi făcut cel mai însemnat pas spre întărirea naţională a României (Tribuna, Anul XI, nr. 56, sâmbătă 10-23 martie 1907, pp. 1, 2).


1907: Căsătoria dlui Ioan I. Brătianu

Castelul Peleș LUCEAFĂRUL 1 oct 1911

*

Ziarul „Secolul” publică următoarele: „Ieri, la ora 11, dimineaţa, a avut loc, în casele dlui Barbu Ştirbei, căsătoria dlui Ioan I. Brătianu cu dna Elisia Ştirbei. Naşi au fost dl C. I. Brătianu şi doamna Balş. Au luat parte la celebrarea acestei căsătorii dna Pia I. Brătianu, dl şi dna Dimitrie Sturdza, dl şi dna G. Balş, dl şi dna dr. Cantacuzino, dl şi dna Vintilă Brătianu, dna Lydia Filipescu, dl C. I. Brătianu, dşoara Pia Brătianu, dl Barbu Ştirbei, dl Eug. Carada, dl şi dna locot. Moruzi, dşoara Ioan Ştirbei şi dl Ion Pilat. După terminarea serviciului divin, invitaţii au fost reţinuţi la dejun. Cu trenul de 5 şi 55 p. m., noii căsătoriţi au plecat la Veneţia. Adresăm noilor căsătoriţi şi celor două familii cele mai sincere urări de fericire”. Ne alăturăm urărilor de fericire ce, desigur, toţi amicii şi stimătorii celor două familii distinse vor aduce tinerilor căsătoriţi (Tribuna, Anul XI, nr. 54, joi 8-21 martie 1907, p. 4).


1907: Mişcări electorale în Bucovina

Tarani din Iordanesti

*

„Apărarea Naţională” din Cernăuţi scrie: „Adunările electorale, ţinute de dl S. Stefanelli, vineri, în Stulpicani, şi, sâmbătă, dimineaţă, în Vama, au reuşit splendid. În ambele locuri, s-a acceptat, cu entuziasm deosebit, candidatura dlui Stefanelli. Contele Bellegarde a fost înştiinţat telegrafic de primirea candidaturii acesteia şi, invitat cu insistenţă, să renunţe la candidatura sa. În Vama, dl Stefanelli a fost întimpinat cu săcăluşuri şi un număr de peste 500 poporeni, în frunte cu primarul George Hutu. În adunarea prezidată de G. Hutu. I s-au adus dlui Stefanelli ovaţiuni de tot sincere. Proclamarea dlui Stefanelli a urmat cu entuziasm deosebit. Şi despre această adunare contele Bellegarde a fost înştiinţat telegrafic. Tot pe cale telegrafică, s-a rugat şi intervenţia mareşalului Vasilco, pentru renunţarea contelui Bellegarde la acest mandat (Tribuna, Anul XI, nr. 54, joi 8-21 martie 1907, p. 4).

*

NOTĂ: În ciuda triumfalismului românescoid al ştirii de mai sus, contele de Bellegarde, respectat de Iorga şi iubit de toţi muntenii, nu putea pierde şi nu a pierdut alegerile din judeţul pe care îl conducea. Fie şi pentru simplul motiv că boteza sau cununa peste tot, doar pentru a se înrudi cu familiile de români şi a-i determina să-şi lase copiii la şcoală pe cheltuiala lui. Când a dispărut fără urmă, pe vremea războiului, Bucovina a intrat într-un doliu real, iar Nicolae Iorga a suferit cu adevărat, scriind şi un tulburător necrolog al „marelui meu adversar, nu duşman, contele de Bellegarde”.


1907: Răscoale din România

Satmary Campulungeanca LUCEAFARUL n 17 1908 p 408

*

Privitor la tulburările agrare din Româ­nia, care iau un caracter îngrijitor, primim următoarele amănunte: La Botoşani situaţia este foarte gravă. Luni, dimineaţă, a intrat în oraş un număr mare de ţărani: 600 de ţărani, de pe moşiile Vorniceni şi Vlădeni, proprietăţile dlui Scarlat Ferichide, preşedintele Curţii de Apel de Ilfov, au pătruns în oraş, au intrat în curtea arendaşului Leon Costiner şi au devastat complect casa. Alţi săteni, de pe moşiile Stănceni, arendată dlui Mihai Popovici-Băznoşianu, au pătruns de asemenea în oraş, s-au dus la locuinţa arendaşului şi au asediat casa, dându-se la devastări. Răsculaţii sunt stăpâni pe oraş; ei devastează în voie bună. Au avut loc mari tulburări. Armata a fost atacată. Dl maior Boureanu, comandantul vânătorilor, a fost grav lovit cu pietre. Oraşul fiind devastat în mai multe părţi, şi armata fiind atacată, s-au tras focuri de către soldaţi. Au căzut împuşcaţi 4 ţărani şi 12 răniţi.

*

La Todireni, a fost atacată curtea arendaşilor Caufmann şi Crasnaselski. Nu se afla la curte decât un băiat al lui Caufmann, care a tras două focuri de revolver, rănind pe ţărani. Tânărul Caufmann a fost grav maltratat de săteni; curtea a fost devastată. Prefectul de Botoşani, înspăimântat de cele ce se petrec în oraş, a rechemat telegrafic trupele care au fost trimise la Hârlău. Ovreii din Hârlău, îngroziţi de a rămâne fără armată, au telegrafiat regelui, cerând să li se trimită forţe, pentru apărarea vieţii lor, arătând că vor plăti ei cheltuelile pentru aducerea şi întreţinerea trupelor.

*

Ştirea despre tulburările din Botoşani, aşa cum am dat-o mai sus, se confirmă în mod oficial, cu următoarele amănunte: Pe lângă cei 4 nenorociţi ţărani, care au căzut loviţi de gloanţe, mai sunt şi săteni grav răniţi. De asemenea, dl maior Boureanu a fost trântit la pământ, de pe cal, fiind atins de un glonte. Maiorul e grav rănit şi a fost transportat la spital. Iată, pe scurt, cuprinsul raportului oficial, care s-a trimis guvernului, asupra evenimentelor din Botoşani: „Dimineaţă, au încercat vreo 700 ţărani să între în oraş. Ţăranii erau foarte îndârjiţi, atunci colonelul a ordonat să se tragă o salvă în vânt. Faptul acesta a îndârjit şi mai mult pe răsculaţi, care s-au năpustit imediat asupra trupei. Atunci, s-au tras focuri adevărate şi au căzut 4 morţi şi 8 răniţi şi a fost rănit şi maiorul Boureanu. În timpul când lupta aceasta se da la bariere, s-a răspândit în oraş vestea că evreii s-au înarmat, pentru a se apăra singuri, şi că, în cartierul evreiesc, s-ar fi omorît un om. S-au trimis şi în această parte trupe.

*

Turburări în judeţul Dorohoi. La Darabani, moşie care aparţine jumătate dlui Vasile Lascăr şi jumătate dnei Golescu, au fost mari devastări. Un mare număr de case au fost dărâmate. Răscoala s-a întins în tot judeţul. La Bădeni, sătenii răsculaţi au pus mâna pe arendaşul acelei moşii, numit Crasna-Hensky, l-au legat şi l-au dus la primăria din Todireni, unde îl ţin arestat, pană la rezolvarea chestiei agrare. Din Iaşi se comunică, în ultimul moment, că legătura telegrafică şi telefonică cu oraşul Botoşani, pentru particulari, este imposibilă. Firele telegrafice sunt acaparate de autorităţi, iar firul telefonic, trecut prin Hârlău şi Bivolari, localităţi în stăpânirea răscoalelor, nu poate fi utilizat.

*

Trustul arendaşilor evrei din Moldova. Cea mai mare parte a moşiilor boereşti din Moldova erau date în arendă la două familii evree, Fischer şi Juster, care exploatau ţărănimea într-un mod îngrozitor. Câteva cifre vor justifica revolta ţăranilor din judeţele nordice ale ţării româneşti. Vom vedea cum trustul acesta acapara, în fiecare an, mai mult teren şi, dacă e să dăm crezământ ziarelor de partid, chiar statul, sub diferite guverne, a încredinţat din teritorul său pământ evreilor, în loc să-l împartă ţărănimei. În 1902/3, familia Fischer avea în exploatare 138.423 de hectare pământ arabil, pentru care plătea arendă anuală 2.867.116 lei. În 1904, s-a urcat terenul arendat la 237.863 de hectare, pentru care plăteau 3.228.882. Actualmente, ei plătesc arendă 3.441.343 lei pe an. Teritorul ocupat de ei închide 79 de comune rurale. Unii dintre membrii acestor două familii au obţinut chiar împământenirea, în scopul de a putea deveni proprietari rurali. Pământul arendat de cele două trusturi nu se lucră, după cum se obişnueşte în toate ţările, cu condiţiuni agricole normate de ele, ci-l dau în exploatare ţăranilor cu preţuri enorme, de la 60-80 lei hectarul, pe câtă vreme ei îl plăteau numai cu 20-25 de lei. Este evident că, între astfel de împrejurări, ţăranul, oricât de paşnice principii ar avea, să nu mai rabde, de la o vreme, jugul, care atârnă prea greu pe umerii lui, şi să se revolte împotriva condiţiilor economice, care-l ţin, şi astăzi, într-o existenţă care diferă, în foarte puţine amănunte, de aceea a animalelor.

*

Târgu-Frumos, 18 martie (stil vechi – n. n.)). Astăzi, un mare număr de săteni revoltaţi, din comunele Brăiuleşti, Hăbăseşti, Strunga, Criveşti, din judeţul Roman, şi alte sate s-au revoltat şi ei în contra arendaşilor şi evreilor, aşa că proprietarul Lupescu a fost silit să fugă din Brătuleşti. Azi, ei au devastat prăvălia dlui Carol Iacobsohn, din Strunga; mărfurile au fost aruncate pe stradă, iar tutunul l-au împărţit, ducând cu ei saci cu tutun. Iacobsohn, aflând că sosesc revoltanţii la el, a închis prăvălia şi s-a refugiat la Târgu-Frumos. Azi pleacă la Strunga două escadroane de roşiori. La bariera Buznea au sosit alte grupuri de săteni, din Brăeşti, dar au fost oprite de armată.

*

Un prefect model. Relativ la mişcările ţărăneşti din judeţul Botoşani, se zice că prefectul acestui judeţ, dl Vasescu, fiind chemat de urgenţă de ministrul preşedinte la Bucureşti, pentru a i se cere personal informaţiuni asupra dezordinelor, ar fi răspuns şefului, la imputările ce i s-ar fi adus, de a nu fi luat măsuri pentru potolirea acestor răscoale, că nu e nici un pericol pentru poporul român. „Dar nu e vorba numai de poporul român, ci şi de celelalte naţionalităţi din ţară”, i-ar fi observat ministrul. La acestea, prefectul a răspuns: „Nu dau un singur român pentru un milion de jidovi!”. Dacă nu-i vreo interpretare răutăcioasă, din partea evreilor din Budapesta, felicităm şi noi sănă­toasa inspiraţie a prefectului Vasescu (Tribuna, Anul XI, nr. 54, joi 8-21 martie 1907, p. 3).

 


1907: Pe străzi sângele curge în valuri!

Fara romana ALBINA CARPATILOR nr 7 1877

*

Tulburările agrare din România, după cum cititorii vor vedea din amănuntele ce publicăm, au luat un caracter foarte serios, chiar grav, care nu se ştie ce întorsătură tristă poate avea. Cele ce se publică, însă, în presa maghiară sunt născociri tendenţioase. Astfel, pe ziua de azi, presa maghiară dă, cu litere mari, senzaţionala ştire despre: „Nimicirea totală a oraşului Botoşani, incendiarea Dorohoiului, pe străzi sângele curge în valuri!”. Şi toate acestea le-ar fi pus la cale… ruşii, care, prin agenţi secreţi, au agitat ţărănimea contra ovreilor!… Adevărul este, însă că bieţii ruşi îşi au ei acasă mizeriile lor. Cât despre instigatori, nu-i nevoie ca ei să vină din Rusia, căci sunt destui pe pământul României: toţi o arendaşii străini, adică mişeii care (după cum s-a constatat unanim de bărbaţii de stat ai ţării) exploatează, în chip neomenos, şi au adus la disperare pe nenorociţii săteni români.

*

Era fatal ca aşa să se întâmple. Ne aducem aminte că, înainte cu un an, când a fost, pe la noi, profesorul universitar C. Stere, vorbindu-ne de situaţia ţărănimii, o afla aşa de exasperată, încât zicea că, dacă nu se va lecui, se pot întâmpla tulburări grave… Parcă a fost proroc! (Tribuna, Anul XI, nr. 54, joi 8-21 martie 1907, pp. 1, 2).

 


Pagina 3 din 512345