Cărţile pe care vi le dăruieşte CJ Suceava (V) | Dragusanul.ro

Cărţile pe care vi le dăruieşte CJ Suceava (V)

Finala Se naste dumnezeu

Coperta: Carmel GEORGESCU

*

Vasile Gherasim, poetul, este un „dor fără margini“, o pasăre cu o aripă în iarbă şi cu cealaltă în cer, numai că „pasărea măiastră zburat-a într-o seară / Spre locuri unde este mai multă primăvară”, iar Bucovina spiritului s-a făcut arbore, „iar arborele-n urmă rămase părăsit / Şi-n bezna cea opacă pustiu şi desfrunzit“.

*

Şi-au trecut zece ani de altfel de singurătate, cea în care nu ne-am iniţiat prin opera lui Vasile Gherasim, o singurătate cenuşie, ostilă, fărâmiţată deja de începuturile demente ale altui măcel planetar, iar Constantin Loghin, veşnicul înfometat de memorie, a scrijelit pe cremenea cerului („Albastru-i cerul şi-ngheţat / Şi stele strălucesc pe el ca nişte ochi de lup în noapte”, observa Gherasim) această frumoasă poveste („Era şi-atuncea noapte: eu stăteam / Ca şi acuma şi priveam / La cerul nesfârşit şi rece ca de gheaţă. / Simţeam că-n adâncimea sufletului meu / Străbate Dumnezeu) o primă şi ultimă exegeză despre opera lirică a lui Vasile Gherasim.

*

Şi n-a mai urmat nimic, poetul din Marginea fiind pe deplin uitat chiar şi în satul natal. Eminescologii îl citează, mai ales pe baza citatelor folosite de George Călinescu, fără să ştie prea multe despre opera lui Vasile Gherasim şi despre potrivniciile exaltate şi grobian devastatoare ale lui Leca Morariu, care nu putea admite ca un om cu talent să-i dărâme şabloanele făloase despre proprietatea lui pseudo-eminescianistă.

*

Fără îndoială, Vasile Gherasim este şi un eminescianist, nu doar un eminescolog, dar eminescianismul lui nu înseamnă epigonism, ci o stranie înrudire spirituală (cele două paralele, la care face referire în jurnalul său, care, undeva, în necunoscut, se vor întâlni), o înrudire de concepţii şi atitudini filosofice (o reciprocitate „purusha”, deci o complementaritate lumină-umbră), care nu au fost niciodată versificate, ci s-a aşteptat conturarea poemului, care, prin condeiele lor, au primit dreptul la viaţă. O interesantă bătălie cu Timpul se duce în lirica lui Vasile Gherasm, care-i refuză violenţele, inclusiv pe cea finală, el fiind un veşnic şi neobosit căutător de lumină, pe care o şi descoperă, de fiecare dată prometeic, în frunză, în floare, în boarea de vânt, în apă, în cer, în calma rostogolire a anotimpurilor, în dragoste. Exisă, în poezia lui, şi vagi tentaţii ale impresionismului german, inclusiv tema morţii („De ce te-nvălui în singurătate / Şi-n ea îţi sapi mormântul voioşiei” sau „Cortina cea de neguri în jos este lăsată, / Iar Timpul pune-n scenă o piesă cu mult fast. / Culisele se mută în plan adânc şi vast / Căci în curând începe stagiunea anunţată”), dar pe care Vasile Gherasim le conservă doar ca tentaţii, desfăşurând în jurul şi în contra lui un pictural desăvârşit, păstos şi solemn, care ba urcă în incantaţii, ba în simfonii elaborate. Pictural şi muzical, în orizonul cuvintelor, înseamnă, împreună cu acest orizont, însuşi inefabilul, sufletul liric al lui Vasile Gherasim fiind o misterioasă vecernie, o închinare de seară sau de cumpănă a nopţii, când arborele vieţii, cu rădăcinile în cer, îşi leagănă inflorescenţele şi fructele pe deasupra vremurilor.

*

*

NOTĂ: Puteţi primi în dar cartea „Se naşte Dumnezeu”, de Vasile Gherasim, participând la una dintre manifestările „Naţiunii Poeţilor”, din perioada 11-15 august 2016.

*


Comments are closed