Cărţile pe care vi le dăruieşte CJ Suceava (II) | Dragusanul.ro

Cărţile pe care vi le dăruieşte CJ Suceava (II)

Finala Pe locul ales de Dumnezeu anume Solca

*

În vremurile vechi, când, „pre aceste locuri, au fost lăcuind tătari”[1] şi când, datorită absenţei organizării statale, „acest pământ al Moldovii” lăsa impresia că, „în câteva rânduri au fost şi pustiu”[2], existau, totuşi, două ţărişoare moldoveneşti, un fel de reuniuni ţinutale obşteşti, organizate după modelul „mărcilor” germanice, numite „câmpuri” şi aflate sub suzeranitate tătară, Câmpul Perilor şi Câmpul lui Dragoş.

*

Dragoş, care dobândise, câştigând un turnir la Viena, titlul de Viteaz, nu trebuie confundat cu Dragoş din Bedeu, legendarul descălecător, el fiind un „Majores Terae”[3] moldovean sau un „Vlad”, cum se spunea în slavonă, adică un mai mare al pământului, un cneaz care izbutise să-şi subordoneze obştile săteşti din Valea Siretului, de la Bacău, până foarte aproape de viitorul Fălticeni. Pe vremea aceea, spun tradiţiile românilor, „puteai merge, cu săptămânile, oriîncotro ai fi voit, că nu mai dai de nici un oraş sau sat, ci numai, unde şi unde, câte-un păstor, care-şi păştea turma sa prin cele preluci şi poeni. Şi tuturor păstorilor, câţi erau, le mergea foarte bine, căci aveau toate cele trebuincioase, atât pentru dânşii, cât şi pentru turmele lor”[4]. Pe vremea aceea, când peste tot, în Moldova, puteai întâlni „poieni drăgălaşe, acoperite cu iarbă verde ca buraticul şi-naltă până la brâu, şi presurate cu tot felul de flori, unele mai frumoase decât altele”[5], când „stăpânirea… în comun a oilor a transmis în zilele noastre o rămăşiţă folclorică, aşa-numita „sâmbră a oilor” (Oile se aduc la un loc numit „obcină” şi se mulg în comun”[6]), unul dintre feciorii lui Dragoş Viteazul, Şandru (Ştefan, în româna de azi), care îşi întemeiase o familie, căsătorindu-se cu Solca, fiica lui Stan Fultic (Pântec, Pântecosul, în româna de azi), şi dorind să-şi facă propriul sat, a căutat pe sub poalele munţilor păstoreşti, din această pricină numiţi Obcini, până a găsit, în mijlocul codrilor uriaşi, o poiană frumoasă, megieşă cu nu mai puţin de treisprezece pâraie, care hoinăreau neostenite printre stâncile celor opt culmi muntoase, care adăposteau şi protejau valea luminoasă a pitoreştii poieni. Acel Şandru, căruia nu se ştie din ce pricină avea să i se zică şi Gherman, adică „germanul” (dar probabil că din cea a încuscririi cu Hărman din Voitin), a lărgit poiana, tăind pădurea din vecinătate şi căpătând, astfel, şi porecla Lazea (cel care lăzuieşte, care taie păduri).

*
*
NOTĂ: Puteţi primi în dar cartea „Pe locul arătat de Dumnezeu, anume Solca, participând la manifestările „Naţiunii Poeţilor”, din perioada 11-15 august 2016.
*


[1] URECHE, Grigore, Letopiseţul ţării Moldovei, Chişinău, 1999, p. 16

[2] NECULCE, Ion, O samă de cuvinte, Chişinău, 1998, p. 24

[3] Diploma Ioaniţilor, 1247

[4] MARIAN, S. Fl., Tradiţii poporane române din Bucovina, Bucureşti, 1895, pg. 9

[5] Ibidem

[6] PANAITESCU, P. P., Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova / Orânduirea feudală, Bucureşti, 1964, pg. 32


Comments are closed