Cartea lui Scavinschi, stihuitorul bucovinean | Dragusanul.ro

Cartea lui Scavinschi, stihuitorul bucovinean

Scavinschi coperta

*

În anii în care lucram “Mărturisitorii. O istorie a scrisului bucovinean”, am umblat îndelung pe urmele legendatului Daniil Scavinschi, pe care Ion Nistor îl glorifica, Costache Negri îl ironiza, iar eu îl consideram, instinctual, doar un stihuitor, care nu se ridica nici măcar la nivelul unui lăutar ţigan de prin satele Bucovinei. Din păcate, am avut dreptate, dar, înainte de a vă prezenta oda din 1825, în original şi transcriere, să vă arăt ce aflasem despre Scavinschi din mărturiile trufiei bucovinene:

*

Între primul şi ceilalţi autori de calendare bucovinene, îşi face loc, graţie lui Iancu Nistor, şi un stihuitor „originar de prin părţile Cozminului“, cu care reputatul istoric vrea să umple un gol definitiv, declamând în faţa academicienilor care veniseră să-i asculte discursul de recepţie, în 1916, cum că acest „poet“, Daniel Scavinschi, „a deprins rostul buchiilor la vechea şcoală moldovenească din Cernăuţi şi se pare că a urmat câţiva ani şi liceul german din acest oraş. De la Cernăuţi trecu la Lemberg, unde intră ca practicant în farmacia unei rude de ale sale. Acolo făcu cunoştinţa Marelui Agă Sandu Sturdza Miclăuşanul, care, la 1823, îl luă cu sine la Iaşi. În capitala Moldovei, Scavinschi veni în atingere cu cei mai de seamă scriitori moldoveni din acele vremuri şi se învrednici de prietenia lui Constantin Negruzzi, care a scris o duioasă biografie a prietenului său. Pe urma sa ne-au rămas drama „Democrit“, ode pentru deşteptarea Românilor, sonete pentru fericirea Moldovei şi panegrice la adresa boierilor găzduitori“ (Nistor, op.cit., pp. 36, 37).

*

Aşa se scrie istoria, inclusiv cea literară, înzestrând cu şcoliri naţionale şi raţii aferente de patriotism îndoielnic pe câte un personaj literar mai mult sau mai puţin caricaturizat. Constantin Negruzzi îl înveşniceşte pe Scavinschi, în mai 1838, când moare bucovineanul, făcându-l personajul „Scrisorii IV“, cea subintitulată „Un poet necunoscut“, publicată de Vasile Alecsandri, cu o prefaţă incendiară pentru toate timpurile şi, tocmai de aceea, nerepublicată niciodată, în „Scrierile lui Constantin Negruzzi / Volumul I / Pecatele tinereţeloru“, Bucureşti, 1872, paginile 205-210, scriere din care voi şi cita pasajele cele mai sugestive:

*

„Daniel Scavinschi era de neam român din Bucovina. Rămânând orfan în tânâră vristă, se duse la Liov, în Galiţia, la o rudă a sa ce era spiţer, pe lăngă care slujind calfă învăţă puţină botanică. Ca să se supue modei Polone, mai adăogi un „schi“ la porecla sa, şi din Scavin se făcu Scavinschi („De aş fi trăit în Rusia, mi-aş fi zis Scavinov; în Germania, Scavinemberg, la Paris, Scavinevil, şi, la Bucureşti, Scavinescu“ – mărturiseşte personajul în pagina 209 – n.r.). Învăţă limba nemţească şi o cunoştea bine, dar nu-i iubea pre Nemţi; pentru aceea, când musa română începu a-l supăra, preferă a traduce din francesă, deşi o ştia mai puţin decât pre cea germană.

*

Pe când el îşi petrecea zilele plămădind cantaride şi pisând chinină, la 1823, un boier moldav înturnându-se de la Viena, îl cunoscu şi, văzând în el dispoziţiuni poetice şi spirit deştept, îl îndemnă să vie la Iaşi ca să-şi caute norocul… Scavinschi părăsi bucuros o ţară unde nu căştigase decât un „schi“ la sfârşitul poreclei şi alergă la Iaşi, dar sărăcia şi lipsa îl întovărăşiră şi aici. Musele spăimântate şi Apolon cu părul măciucă în cap fugiseră care încotro de groaza Ianicerilor. Nime nu mai gândea la poeţi… În zadar Scavinschi scria imne asupra fericirei patriei, sonete pentru răsărita stea a Moldovei, ode, epitalame în care toţi zeii din Olimp figurau; cu folosul lor abia depărta de un palamac lipsa… Pe lângă aceste, el era o adevărată jucărie a naturii. De o statură microscopică, precum însuşi n-o ascundea, zicându-şi: „Daniel Scavinschi cel mititel de statură, / Pre care-a plăcut naturii a-l lucra-n miniatură“, şi de o constituţie foarte delicată, era un original de frunte. El trei lucruri iubea în lume cu un amor religios, cucernic, înfocat. Aceste lucruri erau: poesia, medicina şi – musteţele sale“.

*

Când să împlinească treizeci şi doi de ani, în 1838, Daniel Scavinschi, care obişnuia să-şi încerce produsele spiţereşti pe sine, se îmbolnăvi şi chemă, urgent, pe Negruzzi, care povesteşte:

*

„L-am găsit în pat, şi căutându-se într-o oglindioară, scotea câte un fir din frumoasele lui musteţi şi le punea într-o cutiuţă ca pre nişte preţioase scule.

- Ah, ce bine ai făcut c-ai venit, îmi zise, socoteam că voi muri fără să te văd.

- Iar ţi-a venit ipocondria?

- Acum e moartea, a ei vară primară, o cunosc bine. Aseară, văzând că nu-mi lucrează alte doctorii, am luat o doză mare de mercuriu, şi azi mă trezesc că-mi cad musteţile…

*

Nenorocitul se otrăvise! Am sărit ca să trimit după un doctor. M-a înţeles şi, întinzând mâna sa rece şi veştedă, m-a apucat de braţ.

- E de prisos, îmi zise; măcar de aş şti că voi scăpa, tot nu voi să mai trăiesc. Nu voi să zică oamenii, văzându-mă, „Iaca Daniel Scavinschi, cel mititel de statură, / Cărui îi căzu musteaţa şi e chiar caricatură“. Ţine acest pachet, urmă; să-l dai la adresa sa.

Pe pachet scria: „Scrieri a lui D. Scavinschi, să se dea la D. Aga A. Sturza Miclăuşeanul ca să facă ce va voi cu ele“…

*

Napoleon muri zicând: Franţa – oaste.

Scavinschi zicând: lipsă musteţi.

Hofman moare de jale că i-a perit motanul.

Scavinschi pentru că i-au căzut musteţile.

Fireşte judecând, deosebirea nu e atât de mare“.

*

Şi, la fel de firesc, în ciuda pierderii scrierilor sale, Daniel Scavinschi poate fi socotit primul stihuitor bucovinean, aflat, prin pasiune, foarte aproape de teritoriul sacru al poeziei.

*

Scavinschi coperta de garda

*

S-ar părea că Negri s-a înşelat asupra vârstei lui Scavinschi în anul morţii şi că stihuitorul bucovinean s-ar fi născut în 1795, murind în 1837, deci la vârsta de 42 de ani, şi nu la 32. Cât despre “cartea” lui Daniil Scavinschi, “Odă / din partea obştii / întru slava nunţii luminării sale, / Prinţesei / Elenco Sturza, / ce se prăznuieşte astăzi, octombrie 18, 1825 / alcătuită / prin / Daniil Scavinschii”, aceasta înseamnă o stihuire în 12 strofe de câte 6 versuri, presărată şi cu preţiozităţi de limbaj, deşţi scrisă într-o limbă română în general corectă, alta decât “moldoveneasca” folclorului de astăzi. Dar, deşi banală, “Oda” lui Scavinschi înseamnă un bun al nostru, pe care suntem obligaţi, atunci când există respect de sine din partea unui neam, mai ales că Daniil Scavinschi ne lasă şi o informaţie nespus de preţioasă, cea despre ritualica “prăznuire a nunţii“, de care o să mă ocup, la locul potrivit, în cartea “Datina, religia furată”, aflată în lucru.

*

 Scavinschi 1

1.

 

Glasul duioaselor muze,

Eliconului vechimi,

Din umilitele buze

Daco-romanei mulţimi,

Azi, prin ton mângâietor

Să se înalţe pân’ la nori

 

2.

Rostire învăpăiată

Limbuţiilor alese

Azi din inimă curată

Tot sufletul să reverse

Şi cei melancolicoşi

Astăzi să fie voioşi.

3.

Inimi de le-i avea calde,

Ele încă să sălteze,

În şampanii să se scalde

Şi bine să cuvânteze

Două inimi ce-au voit

Cerul azi de le-a unit.

 Scavinschi 2

4.

Grija gândirii amare

Nu fie azi lucrătoare,

Fugă de aici afară

Duşmanca cea mustrătoare

De la toţi ce dănţuiesc

Nunta ce o prăznuiesc.

 

5.

O veselie cerească

Cu viersuri armonioase,

O cântare îngerească

Cu jocuri şăgi priincioase

Să cuprindă de-odat’

Acest praznic luminat.

 

6.

Raza acea neapusă,

Ochiul ce toate priveşte,

Puterea acea nespusă

Ce toate povăţuieşte

Trimită din cer noroc

Întru acest strălucit loc.

 Scavinschi 3

7.

Izvorâtorul de viaţă

Să ivească cu iubire

A sa prea sfinţită faţă

La această însoţire

Întru a îmbrăţoşa

Cu milostivirea sa.

 

8.

El încă de la zidire

Tuturor din lumea toată

Această de azi unire

Avu în cer însemnată

Şi astăzi s-a împlinit

Ce din veacuri s-a menit.

 

9.

Graiul puterilor sale

Umple de duh toată firea,

Tuturor din ceastă vale

Le împarte norocirea,

Şi stelelor tuturor

Aste ocârmuitori.

 Scavinschi 4

10.

Iubitoarea sa privire

Se varsă cu-mbeşugare

Prin a soarelui lucire

Făpturilor luminare

Şi pe omul drept şi blând

Îl miluieşte curând.

 

11.

Cu mila dar cea cerească

Ziditorul blândeţii

A se-ndura să vroiască

În toată curgerea vieţii

Tinerii azi însoţiţi

Să fie-ntovărăşiţi.

 

12.

Ani mulţi cu zile senine

Azi din cer să le sosească

Cu armonie, cu bine,

Toată viaţa să trăiască,

Fie raiul de fericiri plin,

Ne rugăm toţi din suspin.


Comments are closed