Căpeteniile iniţiate dintre Baia, Suceava şi Siret | Dragusanul.ro

Căpeteniile iniţiate dintre Baia, Suceava şi Siret

Iorga, Panaghiarul din 1502, interior

 

O notiţă a lui Nicolae Iorga, dintr-o notă de subsol, „pe vremea lui Alexandru cel Bun încep a fi numiți, ca în Apus, boierii după moșii (Lupnic, Tulova, Voroneț, Toporăuți, Frătăuți, Serețel, Izghearțea, Cuciur, Silișău)”[1], m-a determinat să vreau să aflu mai multe despre ceea ce intuisem de mult, şi anume despre drumurile comerciale ale pre-statalităţii moldave, „croite” de genovezi, care, după câte se pare, au stabilit şi colonii de pază, formate din vlahi balcanici, între locurile de poştă, care se ocupau şi cu negoţul ocazional – târguri, de pe teritoriul judeţului Suceava. Între Baia şi Suceava, ca şi între Suceava şi Siret, distanţa este de o poştă (circa 40 km), iar între Baia şi Suceava există o moşie uriaşă, a Bosancilor, stăpânită iniţial de Ioanăş de Şomuz, pe când moşia la fel de mare, menţionată în uricul din 30 martie 1392, aparţinea lui Ioanăş Viteazul, şi cuprindea satele de la Zvoriştea, până la Siret (cele două „bucovine”). Ambii stăpânitori sunt numiţi ba Oană, ba Ivan, funcţie de limba în care au fost scrise hrisoavele, dar cu siguranţă numele lor real era Ianis sau… Io-anu, adică „ştiutor de cer”, în sensul de om care ştie carte, de iniţiat (de asta şi voievozii semnau „Io” Cutarea sau, când se mai pierde semnificaţia, „Ioanu” sau chiar „Ionu”.

 

Numele lui Ioanis Viteazul, în uricul din 1392

 

Toate cele spuse până aici, deşi se bazează pe aparente coincidenţe, scot la iveală două moşii întinse, cu acelaşi nume de conducător, nume cu sugestie balcanică de netăgăduit, iar faptul că Bosanci înseamnă, în slavonă şi în alte limbi slave, „Bosniaci”, deja face rezonabil raţionamentul pazei drumurilor comerciale, statornicită de către genovezi. Rămâne de lămurit doar de unde l-am scos pe Ioanăş de Şomuz, şi o să vă dumiresc pe dată.

 

Evanghelierul din 1435, deci din vremea celor doi Ioanăş

 

Costăchescu a constat cu surprindere că pe actul jurământului lui Ilie Vodă față de Polonia, din august-septembrie 1435, deci cu un an înainte de bătălia de la Podraga, dintre fiii lui Alexandru cel Bun, din 4 august 1436, câștigată de Ilie Vodă, apar, cu curțile lor, boierii: Vâlcea de Lipnic, Isaia de Baia, Petru de Hudești, Uncleat de Zăbrăuți, Șteful de Șerbănești, Duma de Braniște, Lazăr de Tulova, Stan Bârlea de Voroneț, Vitolt de Ripujeni, Deneș Chropotowski, Stețco al lui Jurj de Toporăuți, Dămăncuș de Sirețel, Ioanăș de Șomuz, Sima al lui Mihăilaș din „Izgherț”, Mirea fiul lui Ravas (Litovoiu), Boris de Cuciur, Mic de Silișău”[2].

Ce înseamnă asta? Înseamnă că moşiile până târziu domneşti, de pe Şomuz şi de pe Siret, colonizate cu vlahi balcanici, erau conduse de câte o căpetenie, cu nume pierdut, dar cu funcţia de „Io-anu”. Chestia asta nu a mai spus-o nimeni, dar sper că, în curând, o voi putea transforma dintr-o supoziţie într-o demonstraţie definitivă.

 

Evanghelierul din 1435, coperta finală

 

[1] Iorga, Nicolae, Ștefan cel Mare și Mănăstirea Neamțului, București 1910, p. 14, nota 18

[2] Iorga, Nicolae, La cronologia vechii domni moldoveni, Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul XII, 1931,p. 39


Comments are closed