Cântecul vremelniciei: lui Nicolae Barbă
N-am mai văzut vreo pasăre să ţipe,
iar pe fâşia lumii de lumină
chiar dacă mai despică-n jur aripe
o linişte polară se înclină,
lumi ireale se-nvelesc în gheaţă,
apoi se prăbuşesc în atmosferă,
erau, cândva, locuitori în viaţă,
*
Bătea un puls prin lumea efemeră,
apoi s-a domolit închis în sine,
rapace mistuindu-se prin vreme,
bătrâni cobzari încătuşau destine
arzând adânc cenuşile-n poeme.