Cântecul vremelniciei: lui Nicolae Barbă | Dragusanul.ro

Cântecul vremelniciei: lui Nicolae Barbă

N-am mai văzut vreo pasăre să ţipe,

iar pe fâşia lumii de lumină

chiar dacă mai despică-n jur aripe

o linişte polară se înclină,

lumi ireale se-nvelesc în gheaţă,

apoi se prăbuşesc în atmosferă,

erau, cândva, locuitori în viaţă,

*

Bătea un puls prin lumea efemeră,

apoi s-a domolit închis în sine,

rapace mistuindu-se prin vreme,

bătrâni cobzari încătuşau destine

arzând adânc cenuşile-n poeme.


Comments are closed