Cântecul umbrei: lui Gheorghe Flutur

*

Gări dezlănţuite lunecă-n paragini,

haosul îndeasă înspre zări ruine,

este veacu-n care mă dărâm în pagini

ostenit să-mi caut aripile-n mine

risipindu-mi trupul pururi ca o gară

grâului ofrandă, ierbilor amar,

horelor de stele care mă-mpresoară

eu le-am dus cununa spinilor în dar

*

Fără să-mi mai pese că în depărtări

liniştea-i o gară-n calmă prăbuşire,

umbra ei fatală naşte-n înserări

trupului cămaşă veşnică de mire,

umbră-mi este trupul, sufletul mi-i umbră,

restul e tăcere cosmică şi sumbră.