Cântecul timpului: lui Tiberiu Avram | Dragusanul.ro

Cântecul timpului: lui Tiberiu Avram

Timpul, o fecioară pusă pe dezmăţ,

intră-n încăperea cerului senină,

braţul l-aş întinde, dar ca să-l înhăţ

e târziu şi vremea încă mă închină

ridicându-mi ochii tot mai răzvrătiţi,

istoviţi de goana timpului pe zare,

urmele-mi înţeapă paşii osteniţi,

*

Arşi de exilarea ierbii-n depărtare;

vino, deci, tăcere, vino şi mă-nşfacă

risipind cenuşa zilei pe pământ,

ai puterea sacră de-a sili să tacă

menestrelii vremii, palele de vânt.


Comments are closed