Cântecul timpului: lui Alin Calinciuc | Dragusanul.ro

Cântecul timpului: lui Alin Calinciuc

Am văzut cum caii, jarişte de foc,

luminau adâncul lumilor create,

inimă, aşteaptă în acelaşi loc

ninsă de iluzii şi de ceruri, poate;

*

Coamele lor ude mi-au rămas sprâncene

arcuite-n fugă înspre cerul dens,

lăcrimez, de-atuncea, stelele alene,

iar pe dâre ude îmi tot aflu sens,

năruind prin viaţă umbra lor subţire

care aminteşte nefiresc de cai,

inimă, ţi-i timpul, prin ursită, mire,

uită de scăpare, căci scăpare n-ai

cât eşti o fărâmă din întreaga fire!


Comments are closed