Cântecul şi risipa: lui Ioan Cătălin Nechifor | Dragusanul.ro

Cântecul şi risipa: lui Ioan Cătălin Nechifor

*

I-am ascultat cântând, dar n-aveau trup,

oglinzile-i cătau cu disperare,

aveam atunci nevoie să astup

ninsorile cu păsări călătoare,

*

Căci le zărisem urmele dansând,

arzând prin iarba deasă şi-ncruntată,

treceau tot fără umbră, dar cântând

aidoma ninsorii de-altădată,

le-am aşternut şi sufletul sub paşi,

inima stoarsă de-nserări pribege,

numai să-i simt cât sunt de uriaşi,

*

Numai să pot trăi aceeaşi lege,

ei parcă-au râs şi parcă-au dat de veste

cântând mereu înstrăinaţi de toate,

hotarul dintre noi curgea spre creste,

iar sufletu-mi sorbea eternitate

fără să-i pese că a prins să fiarbă

o ultimă poveste în cetate:

risipa mea precum un fir de iarbă.


Comments are closed