Cântecul sfinţeniei: lui Constantin Emil Ursu

*

Cuvintele zidesc vremelnicie,

o pasăre le scapă peste lume

ninsoare şi furtună, şi făclie

suind pe cer din mările în spume,

tăind pe cer doar desluşiri amare

anume ca să-ncapă în cuvinte,

nici nu mai ştiu cu viaţa mea din care

trup mi-am ales şi cum l-am pus să cânte,

iar mai apoi, printre păşiri stângace,

n-am mai avut nici vreme să mă ştiu,

* 

Eram doar umbra umbrelor dincoace

mărşăluind pe urme în pustiu,

iar pasărea îmi presura lumină

la marginile nopţii de popas,

 *

Unde-am să-ajung cu vremea ce mă-nchină

rătăcitor şi cât am mai rămas

să duc povara moştenirii sfinte,

urcând spre ceruri munţii de cuvinte.