Cântecul şansei ancestrale: lui Vincent Lică Borş | Dragusanul.ro

Cântecul şansei ancestrale: lui Vincent Lică Borş

*

Venea rănit şi nu părea să-i pese

iradiind de dragoste de viaţă,

năluci în suflet cicatrici mai dese

crestau, iar el părea că le învaţă

etern doar ca răboj pentru ursite

naturii mulţumindu-i pentru leac

trăgând oblonul zilei ostenite

*

Linţoliu greu şi lespede pe veac;

iar eu priveam şi nu-mi venea a crede

că bunul meu prieten e martirul

ameninţat de lancea ce-o repede

*

Barbar doar timpul ce-şi deşiră firul

otrăvitor al cadenţării sale

râzând de viaţă – viaţa cu delirul

şi cu povara şansei ancestrale.


Comments are closed