Cântecul plutirii pe cer: lui Adrian Tabarcea

*

Atâtea învieri şi-atâtea file

dau cântecului alte întrupări

râzând când pun harapnicul pe zile,

iar vârstele îmi chiuie în scări,

apoi dau pinteni vremii ca să scapăr

nestăvilit şi îmbătat de vânt

*

Tot în tăceri, cu care încă-mi apăr

aleanurile-n curgeri pe pământ,

ba, mai târziu, când mă întrup tăcere,

aduc la râuri vremile să bea

râzând de cea din urmă înviere

căzută-ntâmplător în fila mea:

e prea destul, zic vremile şi pleacă

abia plutind pe ceruri şi pe apă.