Cântecul naţional în Bucovina: Solca | Dragusanul.ro

Cântecul naţional în Bucovina: Solca

SOLCA

*

„Solca e o stradă, dar o stradă dreaptă, bine orânduită, destul de noroioasă. În calea mea spre mănăstire nu văd alta decât ţerani de-ai noştri, ca cei de asară, ba chiar şi câte o munteancă purtând catrinţa neagră cu marginea roşie. În curţi stau căruţele lor deshămate. Oamenii au venit ca să plătească la perceptor şi ca să se spoveduiască la preot”, scria Nicolae Iorga, în 1904, în Joia Paştelui. Dar Solca devenise staţiunea balneară de renume („al doilea Meran”), cu două aşezăminte pentru cură, înconjurate de vile de vacanţă ale celor mai bogaţi oameni din Bucovina, cu un parc în care cântau muzică vieneză orchestre evreieşti celebre, care încântau inima nomenclaturii locale, în frunte cu Tigran Ritter von Pruncul, care ţinea sus steagul românismului, în casa lui fiinţând, din 1896, cabinetul de lectură „Sentinela Poporului”, care avea, încă din start, 300 de cărţi (un număr impresionant pentru vremurile acelea), 4 abonamente la gazete şi o avere de 56 florini şi 68 creiţari.

*

„La Solca, Bucovina, e colaborator lăutarul Gheorghe Gorovei credincios al academicianului Simion Florea Marian, la culegerea cântecelor”, dar nu şi în 1914, când Alexandru Voievidca ajunge în Solca şi când, ca şi Marian, lăutarul plecase în veşnicie. Cântecul naţional românesc nu prea mai încăpea în această oază de europenism, numită Solca, dar Alexandru Voievidca tot avea să descopere câteva relicve ale identităţii noastre naţionale:

*

Frunză verde de-alunică – 2191, Nicolai Burdă, 1914

Astă vară la Ispas – 2185, Ioan Burdă, 1914

La cârşmă, la făgădău – 2184, Ioan Burdă, 1914

Seleaca inima mea! – 2189, Paraschiva Ciobotar, 1914

Frunză verde trii migdale – 2190, Veronica Manea, 1914

Foaie verde grâu mărunt – 2245, Iroftei Bilan, 1914


Comments are closed